Propunerile APADOR-CH de modificare a legilor electorale
Asociația pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki (APADOR-CH) a transmis astăzi Parlamentului opt propuneri de modificări ale legilor electorale, în atenția Comisiei speciale Senat-Camera Deputaților care se ocupă de elaborarea și completarea legislației electorale.
Pe scurt, propunerile se referă la:
1. Unificarea legislației electorale într-un cod electoral, care să stabilească reguli similare pentru toate tipurile de alegeri: parlamentare, europarlamentare, locale, prezidențiale și pentru referendum. În prezent, fiecare tip de scrutin se desfășoară după o lege proprie.
2. Stabilirea unor reguli aplicabile, în egală măsură, atât cetățenilor români care votează în ţară, cât şi celor care votează în străinătate. Posibilitatea de a vota anticipat ori prin corespondenţă ar trebui reglementată nu doar pentru votul în străinătate, ci şi pentru votul din ţară.
3. Sistemul informatic de monitorizare a prezenței la vot (SIMPV) va trebui generalizat pentru toate tipurile de scrutin, pentru că este o garanție că nu va mai fi posibil votul multiplu și reduce substanțial birocrația.
4. Perfecționarea din punct de vedere tehnic a SIMPV, pentru eliminarea oricăror erori din sistem (așa cum au existatcu ocazia scrutinelor din 26 mai 2019, conform informarării MAI din 10 iunie 2019)
5. Demilitarizarea SIMPV, care în prezent este administrat de către Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS). Este cel puţin nepotrivit ca o structură militară să fie implicată nemijlocit şi cu rol esenţial în procesele electorale, care, prin chiar natura lor, sunt procese civile, nu militare.
6. În paralel cu generalizarea folosirii SIMPV, va trebui eliminată din legislaţie prevederea privind aplicarea pe cardul de identitate a autocolantului cu menţiunea „votat”. Informaţia dacă o persoană a votat sau nu este una cu caracter personal, în sensul art. 4 pct. 1 din GDPR și nu are ce căuta la vedere pe cartea de identitate la care are acces oricine. Pe lângă problemele legate de GDPR, existenţa autocolantului pe cartea de identitate nu se mai justifică nici din punct de vedere logic, dacă SIMPV se generalizează și își îndeplinește rolul de a verifica și împiedica votul multiplu.
7. Tot în paralel cu generalizarea folosirii SIMPV va trebui eliminată din legislaţie prevederea privind obligativitatea completării unei declaraţii pe proprie răspundere a votanţilor de pe listele suplimentare, în sensul că nu au mai votat şi în altă parte. Este un demers birocratic cronofag lipsit de utilitate.
8. Introducerea în lege a obligației Guvernului de a desfăşura, într-un termen rezonabil/suficient de mare, o campanie reală şi efectivă de informare a alegătorilor cu privire la modul de îndeplinire a unor proceduri legale necesare pentru exercitarea dreptului la vot (de exemplu, obligaţia de înregistrare, în cazul votului prin corespondenţă).
Citește pe larg propunerile APADOR-CH de modificare a legilor electorale