Această publicație a fost produsă cu sprijinul financiar al Programului Justiție Penală al Comisiei Europene. Responsabilitatea pentru conținutul acestei publicații îi revine în exclusivitate Asociației pentru Apărarea Drepturilor Omului în România-Comitetul Helsinki (APADOR-CH) și nu reflectă în nici un fel punctul de vedere al Comisiei Europene.
În România, arestul preventiv se aplică semnificativ mai mult decât alte măsuri preventive alternative. Recentele modificări legislative au redus temeiurile de folosire a arestului preventiv, dar există puține cercetări care să analizeze natura procesului decizional privind arestul preventiv, dacă măsura se aplică în mod legitim și dacă dreptul la apărare este asigurat pe tot parcursul procedurii. Acestea sunt aspectele evaluate în raport.
Acest raport, realizat de APADOR-CH în perioada 2014 – 2015, este parte dintr-un proiect finanțat de Uniunea Europeană, o metodologie similară s-a aplicat în 10 state membre ale UE, cu date de cercetare obținute prin monitorizarea înfățișărilor în fața instanței, analizarea dosarelor de caz, precum și sondaje printre avocații apărării și interviuri cu judecători și procurori. Pe parcursul cercetării din România au fost monitorizate 19 ședințe de judecată, au fost analizate 67 de dosare, s-au efectuat sondaje cu 23 de avocați ai apărării și au fost intervievați 6 judecători și 2 procurori.
APADOR-CH a identificat o serie de chestiuni problematice, care necesită atenția diferiților actori implicați la nivel național.
1. Procedura de dispunere a arestului preventiv: Cu toate că legea prevede drepturi extinse pentru apărare, în realitate exercitarea efectivă a acestor drepturi rămâne limitată. Adesea, avocații sunt înștiințați cu puțin înainte de prima înfățișare pentru arest preventiv și au aproximativ 30 de minute la dispoziție să studieze dosarul. Chiar și judecătorii au uneori prea puțin timp să citească dosarul, așa că se bazează prea mult pe argumentele procurorilor. Procurorii prezintă rareori dovezi suficiente în favoarea arestării, iar avocații nu sunt capabili să prezinte dovezi pentru a contracara argumentele în favoarea acesteia.
Sunt situații în care sunt presată de timp și nu sunt mulțumită de actul deliberării. Presiunea care mă nemulțumește cel mai mult e legată de faptul că trebuie să mă prezint în sala de ședință și să îl audiez pe inculpat. Ori, dacă nu am timp să studiez dosarul, nu pot să îl audiez în mod eficient. Aduce prejudiciu imaginii sistemului de justiție dacă un judecător pare ezitant și nu știe ce să întrebe și cum – declarația unei judecătoare
2. Fondul deciziilor: Multe instanțe naționale nu reușesc să prezinte o motivare substanțială pentru a dispune arestarea preventivă. Cercetările au demonstrat că cel mai frecvent argument pentru dispunerea arestului preventiv este acela că inculpatul reprezintă un potențial pericol public, urmat de riscul de recidivă și de riscul de a se sustrage justiției. Totuși, cercetătorii au descoperit că, de fapt, adevăratul motiv pentru dispunerea arestului preventiv este gravitatea faptei, cu toate că acest lucru încalcă standardele CEDO. 70% dintre avocații intervievați au întâlnit cazuri de arestări preventive dispuse fără fundament legal. În majoritatea cazurilor analizate dispunerea măsurii arestului preventiv a fost slab motivată și o măsură alternativă mai puțin restrictivă ar fi fost suficientă.
Depinde foarte mult cine e procurorul de caz, el știe cel mai bine dosarul, de obicei îi acord lui întâietate. În general, avocatul nu analizează și nici nu contestă probele. Dacă procurorul e bine pregătit, iar avocatul e prost pregătit, nu ai ce să apreciezi, inculpatul e clar dezavantajat de sistem” – declarația unui judecător.
3. Utilizarea alternativelor la arestul preventiv: Cu toate că legea pune la dispoziție un număr de alternative la măsura arestului preventiv, printre care arestul la domiciliu, controlul judiciar și controlul judiciar pe cauțiune, ele sunt rareori folosite. Judecătorii au rețineri să ia în considerare aceste alternative, considerându-le mai puțin eficiente. În majoritatea cazurilor analizate pe parcursul cercetării, ele nu au fost nici măcar luate în calcul.
„Am avut odată o situație în care o consumatoare de droguri de 15 ani cu zeci de infracțiuni la activ pe o perioadă de 2 luni a fost plasată în arest preventiv, ca o modalitate de a o izola. Inițial, a fost pusă sub control judiciar, apoi sub arest la domiciliu, dar nu a respectat nici una dintre măsuri”
“Cred că arestul preventiv este folosit excesiv. Eu, personal, sunt înclinat să dispun această măsură, de exemplu în cazul unui traficant de droguri, pentru că nu există alte alternative. Au fost situații în care arestul preventiv nu era justificat și nu părea potrivit, dar ar trebui să existe o supravehere mai strictă pentru măsurile alternative, deoarece sunt multe situații în care obligațiile nu sunt respectate”
4. Verificarea legalității măsurii arestului preventiv: Deși în toate cazurile monitorizate și în toate dosarele analizate, decizia de arest preventiv a fost verificată, conform legii, decizia inițială a fost în general menținută, adesea pe baza acelorași argumente ca și decizia anterioară, și nu s-a optat niciodată pentru una din soluțiile alternative. În cazurile avute în vedere în această cercetare, în faza de verificare a legalității măsurii nu au fost aduse nici un fel de dovezi suplimentar.
Pentru mine e foarte important felul în care arată referatul procurorului. El trebuie să sintetizeze foarte bine munca echipei sale. Nu citesc dosarele de fiecare dată, așa că referatul e important pentru mine. Procurorul e cel care cunoaște cazul foarte bine. Adesea, avocatul e slab pregătit, nu contestă și nu analizează dovezile. Așa că mă bazez pe referatul lui. Inculpatul este într-adevăr dezavantajat de sistem – interviu cu un judecător.
5. Rezultatele cazurilor: Niciunul dintre inculpații din dosarele analizate nu a fost achitat; majoritatea au fost condamnați la pedepse cu închisoarea mai lungi decât timpul petrecut în arest. Cu toate acestea, avocații aleși pot spori șansele la o sentință mai blândă, deoarece aceștia au mai puțini clienți și mai mult timp să pregătească fiecare caz. 68% dintre inculpații din dosarele analizate și-au recunoscut vinovăția.
Impresia mea este că prevederea legală permite utilizarea excesivă a arestului preventiv. Poți lipsi pe cineva de libertate în mod legal, chiar dacă situația concretă din cazul respectiv nu dictează o asemenea măsură. Mă deranjează că folosim excesiv articolul 223 paragraful 2, care stipulează că privarea de libertate este justificată pentru înlăturarea unui pericol la adresa ordinii publice. Se spune că nu ne obosim prea mult să argumentăm ordinele de arestare preventivă pentru că avem timp să le completăm mai târziu când verificăm legalitatea măsurii. Scopul este să evităm formulările stereotipe – concluzia unui judecător care sintetizează exact punctul de vedere al APADOR-CH
