Coordonator: Ludwig Boltzmann Gesellschaft – Organizație austriacă pentru promovarea cercetării științifice;
Parteneri: APADOR-CH, Rights International Spania, Comitetul pentru Drepturi Civile Irlanda, Fair Trials Europa
Scopul proiectului: Îmbunătățirea respectării drepturilor procedurale în secțiile de poliție prin promovarea și schimbul de bune practici la nivel european
Cercetările efectuate în diverse proiecte precedente, la care și APADOR-CH a fost parte, au arătat că deși la nivel național au fost adoptate legi care implementează directivele europene în domeniu, în practică continuă să existe diferențe de abordare și de respectare a drepturilor procedurale ale suspecților și inculpaților în secțiile de poliție, cum ar fi:
Informarea suspecților și inculpaților, privind drepturile pe care le au, se face într-un limbaj greu de înțeles de mulți;
Audierile sunt rareori înregistrate audio-video, în ciuda utilității dovedite a acestei practici.
Prezentul proiect urmărește să găsească și să promoveze bunele practici în materie și eventualele provocări în implementarea acestora, să implice în procesul de reformă actori cheie din sistemul de justiție și să întărească capacitatea organizațiilor societății civile de a promova schimbările benefice în sistem.
Drepturile procedurale sunt recunoscute nu numai ca garanții pentru un proces echitabil, ci și ca cele mai importante mijloace eficiente împotriva torturii sau a altor forme de rele tratamente, în special în primele ore de arestare.
Începând din 2021, APADOR-CH este parte în acest proiect european, alături de organizații similare din Austria, Spania, Irlanda și Belgia. În decursul celor doi ani de implementare a proiectului vor avea loc interviuri cu practicieni ai sistemului de justiție (polițiști, avocați), cu reprezentanți ai sistemului legislativ și guvernamental, cu suspecți sau condamnați.
Se vor organiza întâlniri și dezbateri tematice la nivel național și regional cu actori relevanți din domeniu.
Vor fi culese date și informații privind derularea procedurilor din secțiile de poliție, la nivel regional și national, cu accent pe diferențele dintre practică și legislație.
Cofinanțat prin Programele Justiția și Drepturi, Egalitate și Cetățenie, ale Comisiei Europene
https://apador.org/wp-content/uploads/2021/03/sigle.jpg353600Rasistahttps://apador.org/wp-content/uploads/2020/09/apador-logo-tmp-300x159.pngRasista2021-03-10 10:50:222024-01-16 13:02:07Drepturile în secția de poliție – de la lege la practică
Cine activează planul roșu de intervenție la englezi
Centrul de trageri în care ești învățat cum să nu tragi cu arma
Țara în care sunt arestați clienții, nu prostituatele
Înarmați cu tehnologia inteligentă a secolului 21, polițiștilor britanici le lipsește totuși ceva ce colegii lor români au: armele de foc. Polițiștii britanici nu sunt înarmați (în afară de tasere, spray-uri lacrimogene și tomfe) și cel puțin declarativ niciunul nu pare să se plângă de asta, deși numai în 2018 au fost peste o mie de atacuri la adresa polițiștilor, după cum spune Andy Marsh, șeful poliției Bristol.
– Ce face un polițist de-al vostru când unul scoate arma la el pe stradă? întreabă un polițist de-al nostru.
– Fuge! îi răspunde rapid și amuzat Adam Crockford, responsabilul centrului de comandă care răspunde apelurilor date la 999.
În centrul de comandă la care se primesc peste 14.000 de apeluri zilnic, pe chestiuni diverse, de la parcări la crime, lucrează peste o sută de persoane care coordonează 24 de ore din 24 echipele de poliție, ambulanță și pompieri de pe teren. Operatorii care răspund la numerele de urgență 101 sau 999 (UK nu a aderat la sistemul unic european de urgență 112) au acces live și la imagini din trafic, prin sistemul de camere stradale (CCTV) și au puterea și libertatea de a decide singuri dacă situația impune trimiterea uneia sau mai multor mașini de intervenție la locul unui incident. Cu alte cuvinte, la ei planul roșu nu trebuie să trecă prin furcile birocratice de la noi, ci se activează instant, de către operatorul care răspunde la apelul de urgență și vede pe imaginile video live că situația în teren e groasă.
Câte apeluri false primesc ei la 999? Prima dată nu au înțeles întrebarea, apoi Adam ne-a spus că sunt câteva cazuri pe an, de regulă venite de la persoane cu probleme psihice. Un polițist de proximitate merge la persoana respectivă și o convinge să nu mai sune. Nu se dau amenzi pentru așa ceva.
De ce polițiștii englezi nu au arme de foc
După ce ne-a făcut o prezentare amănunțită a echipamentului lui de lucru, sergentul Sean de la poliția Patchway ne-a spus și că există o emoție publică la vederea unui polițist înarmat și că inclusiv el, ca polițist, o resimte pe aeroport, atunci când îi vede pe ofițerii înarmați de acolo. Andy Marsh spune că polițiștii nu au nevoie de arme de foc, dimpotrivă, au nevoie de training-uri pentru identificarea slăbiciunilor și pentru detensionare.
Întreaga zonă Avon și Somerset, peste 4000 de kmp, are doar patru echipaje (mașini plus câte doi polițiști înarmați) pentru cazuri cu adevărat speciale, în special de terorism, un elicopter și trei drone. În cazul unui atac terorist sunt mai multe șanse ca polițistul care răspunde la acel incident să fie neînarmat. Sau un cetățean „înarmat” cu un dinte de narval, cum a fost ultima situație de la Londra.
Chiar dacă nu au arme de foc în dotarea standard, polițiștii din Bristol au cel mai modern centru de pregătire în mânuirea armelor, Blackrock, o clădire desprinsă din filmele cu James Bond, care a costat 18 milioane de lire, amplasată strategic într-o vale străjuită de pereți stâncoși.
Am achiziționat patru hectare de teren și abia putem folosi un hectar, din cauză că după ce s-a amenajat centrul am aflat că nu putem folosi armele de foc în pădure, pe terenul nostru, deoarece aici ar fi o specie protejată de vultur pe care nu o putem deranja. Așa că a trebuit să amenajăm tot în clădire niște clădiri mai mici pentru antrenamente. Cred că vulturul ăla vine periodic pe crengile din jur și râde de noi”, povestește amuzat Simon, unul dintre instructorii centrului.
Aici se fac cursuri de câte 12 săptămâni de mânuit tot felul de arme, de la taser, pistol, carabină etc. Cursanții sunt pregătiți pentru diverse scenarii, de la intervenții la proteste până la acte de terorism. Centrul pregătește deopotrivă polițiști și gărzi de corp pentru înalți demnitari sau familii regale, dar și militari în trupele de intervenții antitero. Ritmul e intens și nu toți cursanții „supraviețuiesc” examenelor. Învață să tragă, dar și să acorde primul ajutor celui împușcat și, mai ales, să-și fundamenteze decizia de a trage astfel încât să fie siguri că acel glonț era ultima soluție.
„Ca polițist, dacă tragi, ești vinovat până când te dovedești nevinovat. Există o judecată a opiniei publice destul de dură în legătură cu asta.” explică Simon, punctând că la Blackrock cursanții sunt învățați cum să nu tragă mai degrabă, cum să folosească toate căile și ocaziile de a nu escalada un conflict armat.
Polițiștii români au fost amuțiți și de camera armelor, dar mai ales de poligoanele de tragere de la Blackrock. Câțiva dintre ei au avut ocazia să-și folosească instinctele în două simulări destul de realiste, în care au tras cu armele și au fost puși să dea explicații după aceea de ce au făcut așa și nu altfel.
Predă-ți cuțitul la intrarea în poliție
Dar nu armele de foc sunt problema principală în UK, ci cele albe. Knife crime (infracțiunile de cuțit) reprezintă un flagel ce afectează populația încă de pe băncile școlilor. Poliția le ține cursuri pe tema asta copiilor de 10-11 ani, vârstă de la care au și responsabilitate penală în Marea Britanie. La intrarea în secția de poliție Trinity Road, din estul Bristolului, tronează un tomberon negru în care vizitatorii sunt rugați să-și depună cuțitele. E parte a unui proiect național intitulat chiar așa: surrenderyourknife.co.uk (predă-ți cuțitul).
În secția găzduită de o clădire veche din cărămidă, din anii 60, te izbește de la intrare un miros puternic de iarbă. Suntem așteptați de o echipă multidisciplinară din care, surpriză, face parte și un român. Sergentul Tom ne vorbește despre provocările poliției într-o lume multiculturală în care fiecare al treilea copil născut nu este britanic. Sergentul Chris ne povestește despre schimbarea de mentalitate cu privire la combaterea traficului de droguri, după câteva decade în care au văzut că arestarea dealer-ilor nu schimbă deloc piața, iar rata criminalității se menține ridicată deoarece consumatorii de droguri comit infracțiunile aproape de casă.
Am arestat peste 400 de persoane în ultimul an și totuși nu s-a schimbat mare lucru. Alții le-au luat locul. E o problemă de sănătate publică până la urmă și trebuie tratată ca atare, nu prin arestări. Costă 7000 de lire tratamentul de dezintoxicare pentru o persoană, în timp ce încarcerarea unui deținut costă statul 59.000 de lire /an”, socotește Chris.
Ce spun clienții de prostituate când sunt arestați
Polițista Maz are în sarcină educația în școli. Merge prin școlile din comunitate și le vorbește copiilor despre repercusiunile infracțiunilor. Povestește că așa a învățat diferența dintre „romani non gipsies și gipsies”. Ea însăși mulatră, Maz spune că sunt multe familii de romi în zonă și probleme cu infracțiuni comise de copiii de 9-11 ani, de la furturi din magazine la infracțiuni cu cuțite.
Ema și Tina – îmbrăcate sport, ochelariste, păr lung, aduc mai degrabă a salvatoare de pisici decât a polițiste – vin la întâlnirea cu noi direct din stradă, unde lucrează cu prostituate. Spun că se chinuie să ajute femeile din districtul roșu să renunțe la prostituție, încercând să le ofere alternative, dar sunt conștiente că e o soluție cu bătaie lungă pentru o problemă veche. Se concentrează pe femeile traficate și, informație care i-a șocat pe polițiștii români, le arestează clienții. „Dar la noi în țară nu e ilegal!” e primul lucru pe care clienții îl spun când sunt arestați de cele două polițiste cu look improbabil. Sau: „Dacă nu arestați femeile și le lăsați să practice, înseamnă că e ok, e legal, nu?!”. Alternativa la arest e amenda de 300 de lire.
Munca Emei și a Tinei a dat roade, în zece ani s-a micșorat vizibil numărul prostituatelor de pe străzi. Între timp, însă, au explodat și site-urile pentru adulți. Așa că și poliția trebuie să se mute pe Internet. Ema și Tina cunosc 80 de bordeluri, le vizitază regulat, cu interpreți după ele, ca să depisteze femeile traficate. 40% dintre femei sunt românce. Pentru trafic de persoane în UK pedepsele sunt aspre, ca și pentru crimă.
Unde s-a dus autoritatea polițistului?
Flaviu a plecat la 20 de ani din Ardeal într-o doară, ca să încerce Marea Britanie cu degetul. În timpul facultății a muncit și ca barman, dar apoi a intrat în poliția britanică pentru că și acasă ar fi vrut să se facă polițist. După zece ani a ajuns detectiv în Criminal Invetigations Department (CID), un departament de elită care se ocupă de cazurile importante pe care poliția de intervenție nu le poate gestiona. Dar până să ajungă aici a luat-o de jos, de la patrule, a trecut prin intervenții de forță, unde povestește amuzat că a învățat rapid să înjure englezește. „Când intri peste niște infractori și-i prinzi în flagrant, toți polițiștii înjură. E o tactică psihologică, să inspiri teamă. La început înjuram și eu cot la cot cu colegii englezi, dar eu pe românește. Ce și-au auzit de la mine infractorii ăia… n-or înțeles nimic”, ne povestește el amuzat, cu un plăcut accent ardelenesc încă intact. Azi nu mai poartă uniformă, ci costum și îi place enorm munca de investigații pe care o face, chiar dacă nu e plătit suficient cât să-și permită singur o chirie în Bristol. Îi lipsesc cel mai mult Carpații natali și discuțiile amuzante purtate cu prietenii în limba română, dar cel puțin pentru o vreme viața lui urmează procedurile poliției britanice.
Vizita noastră de studiu s-a încheiat cu o patrulă mixtă româno-britanică prin câteva cartiere cu locuințe sociale din estul Bristolului. Am aflat rutina zilnică a unei polițiste de proximitate, cum i-a spart nasul un traficant de droguri unei polițiste de intervenție (iar poliția a plătit operația de reconstrucție) și cum simte sergentul Chris că mai e văzut polițistul în societatea modernă de azi:
Da, în ultimii ani poliția a pierdut din autoritate. De fapt cred că toate autoritățile și-au pierdut în general din puterea pe care o aveau. S-a ajuns aici pentru că au fost și abuzuri ale poliției înainte, iar acum situația s-a debalansat în sens invers, unii cetățeni abuzează. Populația contestă azi, mai mult ca oricând, autoritatea, îi contestă profesionalismul. Soluția e ca noi să le demonstrăm oamenilor că suntem profesioniști și că ne aflăm în slujba lor, nu împotriva lor”.
[box type=”info”]Această vizită de studiu a fost posibilă cu ajutorul și finanțarea Open Society Justice Initiative și continuă proiectele și inițiativele organizației în domeniul justiției penale. [/box]
https://apador.org/wp-content/uploads/2019/12/black-rock13.jpg450800APADOR-CHhttps://apador.org/wp-content/uploads/2020/09/apador-logo-tmp-300x159.pngAPADOR-CH2019-12-19 20:10:232020-08-12 13:08:38Poliția viitorului și justiția făcută de profani (III)
APADOR-CH a trimis Comisiei juridice din Camera Deputaților o serie de propuneri concrete privind Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, aflat în dezbatere la Camera Deputaţilor. (PL-x nr. 553/2017). Propunerile APADOR-CH vizează dreptul persoanelor arestate de a participa la funeraliile unor rude.
APADOR-CH consideră necesar că dreptul reglementat prin acest proiect de lege să fie prevăzut şi pentru arestatul preventiv sau condamnatul care s-a aflat în relaţii de concubinaj cu persoana decedată sau în alte relaţii apropiate, similare celor de familie, astfel cum sunt prevăzute în art. 177 Cod penal, care conţine definiţia legală a noţiunii de “membru de familie” în materie penală.
Utilizăm cookie-uri pentru ca site-ul să funcționeze optim. Continuând navigarea vă exprimați acordul pentru folosirea cookie-urilor.
OKNoPrivacy policy