Libertatea de circulaţie
Libertatea de circulaţie (art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului). Articolul prevede 2 componente ale libertăţii de circulaţie:
- Oricine (deci şi necetăţenii) se găseşte în mod legal pe teritoriul unui stat are dreptul să circule în mod liber şi să-şi aleagă în mod liber reşedinţa sa. Deci, acest drept nu este recunoscut pentru cei care se află ilegal pe teritoriul unui stat parte la Convenţie.
- Orice persoană este liberă să părăsească orice ţară, inclusiv pe a sa.
Exercitarea acestor drepturi poate face obiectul unor restrângeri care sunt prevăzute de legea naţională şi care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea naţională, siguranţa publică, menţinerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protecţia sănătăţii sau a moralei, ori pentru protejarea drepturilor şi libertăţilor altora. Spre exemplu, arestarea, în condiţii legale, a unei persoane nu constituţie o încălcare a libertăţii de circulaţie, prin împiedicarea persoanei de a părăsi ţara.
De asemenea, în anumite zone determinate, exercitarea acestor drepturi poate să facă obiectul unor restrângeri care sunt prevăzute de lege şi sunt justificate de interesul public într-o societate democratică. Exemplu: în Amsterdam, prin ordinul primarului, bazat pe o lege în vigoare la data respectivă, i-a fost interzis unei persoane, care consumă repetat droguri în public, fiind sancţionată de mai multe ori, accesul timp de 2 săptămâni într-o zonă centrală a oraşului, zonă în care persoana nu locuia şi nici nu avea locul de muncă. CEDO a constatat că nu a avut loc o încălcare a dreptului la liberă circulaţie.