Avertizori în România – oameni care nu vor o țară ca afară, ci doar o țară corectă

 

România are un grad foarte mare de toleranță la infracționalitate. Toți vrem o țară ca afară, dar de fapt noi cei care ne-am ridicat și am semnalat ilegalități, noi vrem o țară corectă. Niciunul nu vrem recompense, deși noi am pierdut enorm financiar” – Mihaela Cuțui, avertizor de integritate, medic stomatolog, Timișoara

Primul raport național privind statutul avertizorilor de intergitate în România a fost lansat joi, 7 octombrie, la Palatul Parlamentului, în prezența mai multor avertizori, politicieni și reprezentanți ai societății civile.

Raportul, realizat de APADOR-CH și ActiveWatch în vara anului 2021, cartografiază experiențele unor avertizori de integritate, impactul pe care aceștia cred că l-au avut dezvăluirile lor, represaliile suferite de ei, soluții de protecție legislativă și instituțională pentru viitorii avertizori.

Sunt câteva mecanisme de reacție, punctate în raport, pe care instituțiile le utilizează împotriva avertizorilor de integritate, încercând să-i discrediteze și să abată atenția de la semnalările pe care ei le fac în interes public. Aproape în toate cazurile de avertizări se constituie o comisie de disciplină care îl cercetează pe avertizor, nicidecum avertizarea acestuia.

Avertizorul este de multe ori detașat forțat în alt județ, i se taie salariul, i se desființează postul, e retrogradat și chiar concediat. Este hărțuit fizic și psihic, supravegheat constant, „vânat”. Singurii lui aliați sunt oamenii din presă și ONG-uri. Se confruntă cu grave probleme financiare și dacă vrea să-și ceară dreptatea în justiție e nevoit să cheltuiască sume mari de bani pentru avocați.

Majoritatea avertizorilor au câștigat în instanțe contestarea deciziilor comisiei de disciplină. Dar salariile primite retroactiv după luni de zile de concediere nu compensează stresul financiar prin care trec pe perioada în care nu au avut loc de muncă. Unii și-au amanetat bunuri pentru a compensa lipsa veniturilor în gospodărie.

Prin aceste hărțuiri, conducerile instituțiilor încearcă să descurajeze alți avertizori.

Concluziile raportului arată că există consecințe majore în viața personală și profesională a avertizorilor, inclusiv asupra familiilor acestora. În opinia persoanelor intervievate, textul legii avertizorului de integritate, așa cum este formulat acum, nu oferă securitate pentru avertizori, iar consecințele pe care aceștia le suferă la locul de muncă descurajează alți potențiali avertizori de integritate.

O îmbunătățire a legii actuale, veche din 2004, este mai mult decât necesară, iar ocazia perfectă de a face asta este obligativitatea (până la finele anului 2021) de a transpune Directiva UE din 2019, privind protecția persoanelor care raportează încălcări ale dreptului Uniunii.

Pentru că cei mai în măsură să spună cum ar trebui să fie o lege mai bună în acest domeniu sunt cei pățiți, avertizorii de integritate prezenți online și fizic la eveniment au fost rugați să-și spună părerea. Iată câteva dintre poveștile lor:

Adrian Moise, avertizor Radioul Public – în 2013 am sesizat ANI despre o stare de incompatibilitate a președintelui Niculescu. După nici două luni de zile, mi s-a desfăcut contractul de muncă. Auzisem despre avertizori, dar nu știam prea multe despre lege. Am luat legătura cu Transparency International – ei mi-au zis că sunt un avertizor. Mi-au dat un fel de raport pentru a-l folosi în instanță, în care au spus că actele sesizate de mine se încadrează în Legea 571/2004. Din păcate, în instanță judecătoarea de la Tribunalul București nu a băgat în seamă acest lucru și mi-a respins cazul. Din păcate nici în instanțe nu se cunoaște acest aspect. În spatele angajatorului stau bani, relații, oameni, tu ești singur în fața acestui sistem care lucrează. E o discrepanță mare între cei care sesizează de bună credință și cei care stau în spatele sistemului. În comisiile de cercetare disciplinară sunt oameni care depind de șefi și motivează că dacă nu te dau pe tine afară, îi dă șeful pe ei. Nu există o protecție reală a avertizorilor. Protecția avertizorilor trebuie realizată prin lege. În cazul meu s-au plătit 250 de milioane de lei la Tribunalul București și alte 200 de milioane la Curtea de Apel numai ca să fiu eu înghenuncheat. Timp de 3 ani jumate nu mi-am găsit loc de muncă. Mi se spunea că se dădeau telefoane ca să nu fiu angajat. Ajunsesem să mă întreb dacă mai sunt capabil de ceva. Soția era și ea hărțuită, lucrând în aceeași instituție.

Mihaela Cuțui, avertizor, medic stomatolog Timișoara – Am avertizat despre constituirea unui grup care a încălcat legea la nivelul Colegiului Medicilor Stomatologi din România. Dacă mai vrem să existe buna credință în această țară, întreb Ministerul Justiției unde îi sunt procurorii și autoritățile care ar trebui să intervină la orice faptă de corupție? Drama mea, ca persoană particulară: de peste trei ani de zile am sesizat fapte de încălcare a legii. De ce DNA și poliția nu-și fac treaba? DNA, de exemplu, le-a aruncat cazul meu celor de la Secția de poliție 4, unde am 3 dosare și o doamnă comisar m-a întrebat: ce vreți, să ajungă la pușcărie? Care e rolul nostru, atunci? Ce propunere am: atunci când se sesizează astfel de cazuri eu cer judecarea rapidă a acestor cazuri, nu să se prelungească procesele ani de zile ca faptele să se prescrie. Așa trăim într-un dolce farniente. România are un grad foarte mare de toleranță la infracționalitate. Toți vrem o țară ca afară, dar de fapt noi cei care ne-am ridicat și am semnalat ilegalități, noi vrem o țară corectă. Niciunul nu vrem recompense, deși noi am pierdut enorm financiar.

Ovidiu Ianculescu, avertizor Regia Apele Române – Acum aproximativ un an am iscat un val mare la Apele Române. Cred că sunt un caz mai fericit decât ceilalți avertizori. Repercusiunile financiare asupra noastră sunt foarte mari. Noi suntem un fel de David care ne luptăm cu Goliat. Ajungem să ne facem credite ca să plătim avocați. Eu prima dată am pornit cu o plângere penală, am făcut 15 petiții și sesiări la absolut toate instituțiile statului. Am primit răspuns de la 3-4. Singurul meu scut a fost chiar presa. Conflictele de muncă în justiție cică se judecă cu celeritate. Asta e o poveste. Am fost detașat la 200 de km pe un an de zile, exact în ziua în care Baia Mare intra în carantină, eu eram trimis acolo. Prin ordonanță prezidențială doar la apel am reușit să suspend acea detașase. Și am avut termen abia după 6 luni. Am pierdut acest proces pe fond pentru că după tot scandalul iscat în mass media angajatorul a decis să renunțe la acea detașare. Iar eu, care cheltuisem 6000 de lei pe avocat și psiholog, tot eu a trebuit să plătesc și cheltuielile de judecată. În 2019 am obținut funcția de director serviciu, prin concurs, dar am fost obligat, în ianuarie 2020, prin Corpul de control, să-mi dau demisia pentru a face loc unui coleg de-al directorului, secretar la partid fără studii tehnice. Sunt în apel, am pierdut și acel proces, și detașarea. Dosarul de la DNA a fost disjuns în zece. Nu știu în ce stadiu se află. După scandalul declanșat de mine au mai fost doi colegi, de la Cluj și Iași, care au avut curaj să mai iasă, dar pentru că nu s-a întâmplat nimic, colegii nu mai au curaj să iasă să spună nimic.

Valer Kovacs, avertizor, polițist Timiș – în 2020 eu am fost polițistul dat afară, timp de opt zile, în starea de urgență, din 13 în 21 mai. Sunt polițist de 20 de ani, în școala militară te învață să respecți ordinele, să nu ieși din cuvântul șefilor. Majoritata șefilor sunt montați politic, începând de la inspectorul șef, care primește avizul prefectului, care e om politic. Noi polițiștii ar trebui să aplicăm legea imparțial, nu să fim conduși politic. În calitate de lider de sindicat, am invocat și legea avertizorului și Constituția privind dreptul la liberă exprimare. Din păcate dacă nu aveam sprijinul presei eram și azi dat afară. Instanțele din România nu protejează avertizorii, colegii te privesc ca pe un sifonar, te arată cu degetul. Ești oaia neagră în sistem. Cineva mi-a și făcut cadou o oaie neagră. În 20 de ani am văzut cum se promovează în sistem. Dacă nu ești omul șefului nu vei promova. Dacă faci o sesizare superiorului e ca și cum ți-ai bate cuie în talpă. Legea avertizorului nici nu e cunoscută, majoritatea colegilor mei nici nu au auzit de ea. Ar trebui predată în scolile de poliție.

Alexandru Rusu, avertizor RRA – avertizorul trebuie protejat, trebuie găsită o formulă juridică de a îngheța raporturile juridice dintre avertizor și instituție, pentru a nu putea fi dat afară abuziv. Aici mass media e deosebit de importantă. În cazul meu, a fost esențial că presa a participat la comisia de cercetare. Legea 571/2004 e bine că există, o cunoșteam și am invocat-o, dar deși cazul a fost câștigat, statutul de avertizor nu mi-a fost recunoscut. Asistența juridică pe care trebuie s-o aibă avertizorul ar trebuia sigurată pro bono. Eu am avut norocul că sunt absolvent de Drept și m-au ajutat colegii mei din facultate pro bono. Altfel e foarte greu. Și posibilitatea de a fi avertizor ar trebui să existe și în instituțiile private, că și acolo există corupție.   

George Epurescu, avertizor, cercetător la Măgurele, lider de sindicat în cercetare – am încercat să curățăm zona cercetării. Ne-am lovit imediat de opoziția conducerii, indiferența Ministerului Educației, am sesizat la ANI care clasează sesizări pe bandă rulantă. Poate ați auzit anul trecut scandalul marelui laser, prin care s-au vehiculat minciuni doar pentru construirea unei imagini false, pentru anumite persoane care aveau de ocupat anumite funcții. Instanțele merg foarte greu și asta descurajează pe foarte mulți. Zona cercetării e una gri în care nimeni nu are curajul să intre. Timp de un an și opt luni, lunar mi se tăia salariul. Făceam sesizări la ITM și deși în fiecare lună era vorba despre alt sumă, după a treia lună mi s-a răspuns că îi sesizez pe aceeași faptă și că îmi vor bloca sesizările. Avertizorii pleacă din start cu o problemă de imagine la locul de muncă. Sunt stigmatizați și trebuie să reziste foarte mult, câțiva ani buni, până când se face liniște pe culoar când ajung la lucru. Lucrurile astea nu sunt luate în serios de nicio guvernare. În plus este o cultură generală de a nu supăra pe domnul director, șeful etc. Noțiunea de avertizor nu e luată în serios nici în public, instanțele nu sunt interesate de asta. Un exemplu de rezolvare este procesul verbal de contravenție – ai 15 zile ca să-l contești și dacă o faci el nu mai produce efecte juridice. Așa ar trebui să se aplice și în cazul avertizorilor cercetați disciplinar. Angajatorul ar trebui să vină în fața instanței să demonstreze acuzațiile, nu tu să-ți demonstrezi nevinovăția, concediat, să lupți împotriva unei instituții cu fonduri și avocați. Angajatorul are la dispoziție regulamentul intern pe care-l face cum vrea el și pune în el tot felul de chestii cu care sperie salariații. MJ ar trebui să monitorizeze ce se pune în aceste regulamente interne ale instituțiilor. Ideea cu certificatul de avertizor e o problemă. Dacă noi avem procese pe rol cu ANI, vă dați seama ce se întâmplă dacă nu avem acel certificat? Ar trebui o clauză că acel certificat nu e obligatoriu.

Sorin Negruți, avertizor Institutul Național de Statistică – am lucrat la INS din 2009 până în 2021 în vară. Primul impact cu administrația publică a fost un șoc, la 29 de ani. Am văzut sporuri de vechime de 85%, sporuri de confidențialitate de 55%. Am acționat ierarhic, am sesizat șeful de birou – mi-a spus să nu comentez, să muncesc, să nu gândesc. Am ajuns la director de direcție, subsecretar de stat, secretar de stat, prim ministru de la acea vreme (Emil Boc). Am devenit inamicul lor, mi-au făcut evaluare psihologică, mi s-a cerut să fiu detașat în altă direcție. Nu am acceptat, i-au detașat pe ceilalți, de rămăsesem singur în birou. M-au băgat în comisia de disciplină și mi-au tăiat salariul pe trei luni. Am fost mutat la Departamentul comunicare, unde m-am angrenat în proiectul Centenar. Am scris cartea „Angajat la stat”, și au urmat alte hărțuiri. În pandemie mi s-a spus să stau acasă, să lucrez de la domiciliu. În 2021 mi s-a făcut evaluarea și mi s-a dat nota 1 și am fost dat afară. Sunt singurul angajat de la INS dat afară pentru incompetență. Când ți se dă nota 1 și ți se spune că ești un zero, te întrebi, chiar sunt un zero? Eu nu mi-am propus să fiu erou sau avertizor, ci mi-am propus doar să-mi fac treaba. Eu nu consider că trebuie să existe legi și instituții ca funcționarul să-și facă treaba. El are un salariu și ca orice angajat trebuie să-și facă treaba.

Dumitru Rențea, avertizor MAI – am aflat despre statutul avertizorului după ce am făcut avertizările, când a trebuit să mă apăr. Avertizorul este ceva natural, indiferent dacă îl vom pune în lege sau nu, cineva va sesiza că se abate de la realitate. Conform MCV și strategiei anticorupție, ca avertizor am cerut protecție la DNA. Apoi a trebuit să mă întorc la școală, la Facultatea de Drept, și am înțeles că eram analfabet funcțional. Am învățat că atunci când mă uit în organigrama unei autorități publice să-mi dau seama dacă se respectă principiul separației puterilor în stat.

Simion Daniel Petrică, avertizor sistem sanitar – sunt unul dintre cei doi asistenți care au făcut greva foamei în fața Spitalului Universitar București în 2018. Dacă ar exista bunăvoință din partea politicului nu am fi considerați turnători. Au trecut trei ani de când am trimis un memoriu la președinție – nici azi nu am primit răspuns. M-am înregistrat la MS ca avertizor de integritate. Nimeni nu a vrut să ne asculte deși scoteam la lumină lucruri grave. M-am trezit în 2019 cu casa incendiată. În mai 2021, venit din concediu, m-am trezit cu roata stânga față cu prezoanele desfăcute. Astea sunt aventurile unui avertizor de integritate. Mi se pare absurd ca într-o țară în care nu ceri nimic, vrei doar să fie bine, doar tu să suferi. Dacă instituțiile statului nu fac nimic, de la cine să avem pretenții?

Germina Nagâț, CNSAS – sunt de 18 ani funcționar public, acum sunt în tabăra cealaltă a membrilor, în forul de conducere. Mi se pare necesar ca în modificările legislative să existe nu doar niște clarificări conceptuale – ce este un avertizor, cine și în ce formă îl autorizează – dar să existe sancțiuni pentru hărțuire. Trebuie să spunem ce se întâmplă la finalul unui proces în care omul care și-a mâncat nervii, ce se întâmplă cu cei care au declanșat această oroare. Să fie sancțiuni pentru acești șefi. Funcționari publici, colegi de-ai mei, au semnalat în ultimii 3 ani în presă lucruri care se petreceau în instituție. Au fost sancționați prin comisii de disciplină. Au câștigat după doi ani, și-ai primit banii înapoi din bugetul statului, dar cei care i-au sancționat nu au pățit nimic. Ei vor comite din nou aceleași fapte.

Propuneri pentru protejarea avertizorilor

Certificatul de avertizor, un alt soi de certificat de revoluționar?

Directiva europeană ce trebuie transpusă în noua lege privind statutul avertizorilor conține câteva instrumente de protecție inexistente în actuala Lege 571 din 2004, cum ar fi ideea ca avertizorii să obțină un certificat care să le dovedească calitatea atât în fața instituției cât și a instanței.

Multor avertizori nu li s-a recunoscut acest statut, instituțiile invocă motivul că nu există nimeni care să le certifice acest statut. Teoretic instanța poate să recunoască acest statut, dar din poveștile avertizorilor rezultă că nici instanțele nu sunt familiarizate cu acest domeniu. Directiva recomandă statelor desemnarea unei autorități competente care să elibereze la cerere acest certificat. Potrivit proiectului Ministerului de Justiție, această autoritate ar fi Agenția Națională de Integritate, dar mulți dintre avertizori s-au declarat împotriva acestei certificări și mai ales de către ANI, instituție sesizată în zadar de multe ori. Unele voci au atras atenția la dezbatere că acest certificat ar putea să ajungă precum cel de revoluționar.

APADOR-CH a făcut o serie de propuneri concrete, inspirate și din directivă, dar și din poveștile avertizorilor. Ele pot fi citite integral aici. Cele mai discutate la dezbaterea de la Parlament au fost cele privind constituirea comisiilor de disciplină – modalități de combatere a abuzurilor și hărțuielilor –  sprijinul financiar, juridic și psihologic pentru avertizori, dar și posibile sancțiuni pentru cei care hărțuiesc avertizorii.

Experții prezenți la dezbatere au punctat în favoarea unora sau altora dintre propuneri, astfel:

Cristian Ducu, expert, Centre for Advanced Research in Management and Applied Ethics (CARMAE)– atrag atenția că avertizorii de integritate din sfera privată se confruntă cu aceleași probleme. Singura diferență e că în zona privată se poate pune mai ușor batista pe țambal, pentru că acolo e interesul unei companii care găsește mijloace fie de a media, fie de a scăpa de avertizor. Ar trebui de asemenea să distingem între fapta penală săvârșită de un director de instituție publică și răzbunarea împortiva unui avertizor. Cumva trebuie să le ținem despărțite. Una este ce face DNA cu sesizarea efectivă și altceva e când avem de-a face și cu o răzbunare din parta obiectului sesizării. Să revenim asupra proiectului MJ și ar trebui ca acele sancțiuni prevăzute deja în proiect să fie mai mari pentru cel care face o faptă îndreptată împotriva avertizorului. Aș renunța la orice discuție despe sancționarea avertizorului care, vezi doamne, sesizează ceva ce nu e adevărat. A treia chestiune: avertizorii sunt eroii integrității față de care nicio instituție nu își cere scuze. Statul român nu adoptă nicio descizie, nu face niciun gest de mulțumire. Acești eroi au nevie de sprijinul societății mai mult decât am făcut-o până acum, iar asta nu se rezolvă prin legiferare, ci prin gesturi mici pe care societatea românească nu a învățat să le facă.

Gabriela Gyongy Mihut, avocat – Din punctul meu de vedere niciun proiect de lege care nu are în vedere crearea unor instanțe specializate și a unor departamente speciale în poliție, nu va contribui în mod efectiv și în mod real la protecția avertizorilor. Altfel noi avocații vom utiliza cu greutate această lege. Înaintea procedurii de cercetare disciplinară ar trebui ca angajatorul să facă o evaluare prealabilă. Aceasta nu se întâmplă în realitate, ci se intră direct în cercetare disciplinară, unde sunt adevărate comisii de judecată supuse arbitrariului. Deoarece comisia e constituită din salariați subordonați șefului împotriva căruia se face avertizarea. În comisie se întâmplă atacuri nu numai la adresa avertizorului, ci și a avocatului său. Ar fi utilă o procedură de evaluare prealabilă, iar în comisii să existe și specialiști din domenii conexe sau persoane din public. Ideal să fie chiar președintele comisiei, cum se întâmplă în UK. Obligativitatea particiării presei la comisii există deja în actuala lege dar nu e respectată în practică.

Radu Nicolae, expert, Centrul SYENE pentru educație – E importantă recunoașterea calității de avertizor la nivelul comisiei de disciplină. Cercetarea disciplinară să fie suspendată până la finalizarea avertizării. Instituția începe să reacționeze de multe ori fără să se uite pe fondul sesizării. Dacă instituția reacționează împotriva avertizorului, fără să se uite la fondul problemei, atunci o măsură ce ar putea fi inclusă în lege ar fi ca cercetarea disciplinară să fie suspendată până când se cercetează ceea ce a spus persoana respectivă. E important ca recunoașterea calității de avertizor să nu fie lăsată la latitudinea comisiei de disciplină.

Irina Lonean, Transparency International – în sectorul public ar putea să fie greu de aplicat propunerea APADOR-CH, cu consultantul extern care să facă cercetarea disciplinară.

Ivan Tudor Florian, avertizor, prim vicepreședinte Asociația pentru drepturile omului Imaginea României – consider că nu e nevoie ca ANI să dea acest certificat. În legea actuală, calitatea de avertizor apare foarte clar când faci o avertizare. În ANI sunt persoane numite politic, nu sunt de acord să-mi certifice cineva calitatea de avertizor. Pot să mi-o certific eu.

Adrian Moise (RRA) – Și în interiorul ANI sunt probleme, nu ANI ar trebui să dea acest certificat. Dacă ANI va fi abilitat să facă asta înseamnă că dacă nu avem certificat nu suntem avertizori.

Radu Nicolae –  în Legea 571 avertizorul este cel care a sesizat încălcarea legii și e încadrat la instituția respectivă. Cu aceste două atribute în mână se duce la comisia de disciplină care-i spune că nu crede că e avertizor, nu-i recunoaște această calitate, deci nu invită presa la audieri. Instanța constată și ea că comisia nu a recunoscut calitatea, deci nu e. Certificatul ar fi doar o certificare a faptului că cele două condiții din lege sunt îndeplinite, nu că ai dreptate sau nu. Nu trebuie să probeze avertizorul că e de bună credință. Certificatul arată că există o sesizare de încălcare a legii și că persoana nu poate fi sancționată în baza actului de sesizare. În baza acestui certificat, comisiei de disciplină îi va fi greu să spună că nu mai recunoaște statutul avertizorului.

Gabriela Gyongy Mihuț – ar trebui să există o certificare, dar ANI ar analiza dacă fapta semnnalată de avertizor e o avertizare sau nu și în baza acestei analize să emită acel certificat. Însă procedurile în fața ANI nu se desfășoară de pe o zi pe alta. Eu pot să am un salariat acționat în instanță pentru defăimarea imaginii instituției și eu ca avertizor/avocat sunt obligat să dovedesc că fapta se încadrează în legea avertizării. S-ar dubla procedura asta cu ANI. Actele emise de ANI pot fi și contestate în instanță. Ce se întâmplă în acest timp cu avertizorul care este supus hărțuielilor? Ar trebui o prevedere că decizia ANI nu poate fi contestată și că ar trebui emisă într-un termen foarte scurt – câteva zile.

Simona Spătaru, senator – mergând pe ideea că trebuie să ușurăm viața acestor oameni, am reținut o foarte bună sugestie – introducerea în formularul comisiei de disciplină de la bun început ca avertizorul să fie întrebat dacă e sau nu avertizor (astfel persoana poate fi pusă în fața unui statut pe care nu știe că-l are). La fel, dacă nu cunoaște legea, persoana nu știe că trebuie să se ducă la ANI ca să ceară un certificat.

Cristian Ducu – viitoarea lege trebuie să fie cât mai ușor de înțeles și aplicat. Nu trebuie să pună piedici birocratice, să creeze instrumente noi pentru a recunoaște statutul. Ci scriind negru pe alb în lege că statutul de avertizor se prezumă din momentul în care se realizază sesizarea. Sunt persoane care află târziu de existența acestei legi. A informa persoana că există posibilitatea să se prevaleze de statut – le oferim posibilitatea celor care vor să facă trăznăi, să le facă.

Ionuț Pândaru, ANI – o astfel de certificare înțeleg că ar fi benefică în fața comisiilor de disciplină. Noi am vrea să nu se ajungă la comisiile de disciplină. Nu știm care va fi procedura nici în fața instanței – dacă va lua în considerare un astfel de certificat.

Oana Țoiu, președinta Comisiei de muncă și protecție socială – este importantă stabilirea certificării statutului. Odată ce statutul de avertizor există ne putem gândi și la alte mecanisme de protecție, eventual în Codul muncii și Codul administrativ.

Asistența financiară pentru avertizori: unanim acceptată, greu de găsit banii

Directiva menționează și că statul ar trebui să acorde sprijin financiar avertizorilor care contestă în instanță măsurile luate împotriva lui. Părerile au fost unanim în favoarea acestui ajutor, transpunerea lui în practică însă va pune probleme.

Ivan Tudor Florian – când câștigă procesul, avertizorul să primească și despăgubiri, nu numai salariile restante.

Irina Lonean – ne dorim ca legile să fie simple și suple, dar constatăm că nu funcționează. Din practică instanțele nu reușesc să recunoască avertizorii după actuala lege. E mai simplu să creem un corp de experți la ANI decât să așteptăm asta de la instanțe. Dacă nu recunoaștem că omul e avertizor, nu va primi nici sprijinul financiar. Asta e valoarea certificatului. Asistența financiară e esențială, la fel cea juridică, pe mecanismul asistenței publice judiciare. Ar trebui să vină nu în momentul în care avertizorul contestă măsuri luate împoriva lui, ci din momentul în care este deja dat în judecată. Avertizorii ar trebui să beneficieze și de asistență psihologică. Pentru că nu li se duce de râpă doar cariera și veniturile, ci și relațiile personale. E un stres nu doar financiar, ci și psihologic îngrozitor. Statul trebuie să îi încurajeze pe oameni să spună ce lucruri nu merg. Pentru asta trebui să creem un sistem de încurajare puternic. Cu măsuri de spirjin foarte concrete, comisii de disciplină constituite special, certificare, asistență juridică, asistență financiară.

Radu Nicolae – dacă reușim să stopăm desfacerea contractelor de muncă pentru actele de avertizare, probabil că nu va fi nevoie foarte mult de bani pe parcursul procesului. Sunt de acord cu propunerea APADOR-CH ca avertizorul să primească o anumită compensație bănească. E diferită de daune. Și acum avertizorii cer, dar instanțele nu acordă.

George Epurescu – susțin obligativitatea filmării cercetării disciplinare, care să arate modul agresiv al acestor comisii. Dacă s-ar vedea la instanțe s-ar evita o mulțime de amânări. Codul muncii spune că cercetarea disciplinară are legătură cu munca. Cercetarea disciplinară trebuie făcută pentru fapte în legătură cu munca, or în comisii toate sunt întoarse astfel încât acuzațiile să aibă legătură cu munca, deși nu au.

Gabriela Gyongy Mihut – mecanismul de asistență judiciară prin MJ prezintă niște piedici. Veți avea foarte puțini avocați dispuși să facă asta, pentru că sunt spețe extrem de grele care implică nu doar dreptul muncii, ci și decizii ale CEDO etc. Eu cred că responsabilitatea socială trebuie să aparțină instituțiilor, care să redirecționeze o sumă de bani tocmai pentru asistența acestor avertizori, prin sindicate sau ANI. Și remunerarea avertizorului, pentru că el a făcut ceva, și-a sacrificat confortul personal, ca să aducă un câștig statul, statul a câștigat de pe urma avertizării, a recuperat niște bani.

Silvia Tăbușcă, a făcut parte din echipa MJ la elaborarea proiectului de lege – discuțiile purtate la MJ au fost în jurul unui fond necesar acoperirii asistenței avertizorilor – posibil la ANABI. La ANI ar fi greoi, pentru că ar fi o negociere dificilă cu Ministerul Finanțelor, pe lângă crearea unei structuri specializate la ANI și o sumă suplimentară de bani pentru acoperirea de asistență juridică. Realist vorbind un astfel de fond nu va fi implementat. Mai ușor ar fi la ANABI, unde banii provin din confiscări în procese de anticorupție. Certificarea – recunoașterea unui statut de către un corp de experți care înțeleg acest fenomen, este utilă. Să nu ne amăgim că instituțiile sau mediul privat din România își doresc o protecție a avertizorului de integritate. Nu și-o doresc. Dacă lăsăm instanța sau angajatorul să facă această certificare nu se va întâmpla sau va fi prea târziu.

Adrian Dumitru (Direcția de elaborare acte normative MJ) – legea transpune această Directivă, textul a avut în vedere menținerea standardului înalt al Legii 571 și prevederile Directivei. Cu bucurie vă spun că unele dintre punctele de vedere exprimate aici sunt deja preluate în textul de lege: cercetarea disciplinară e suspendată până la soluționarea avertizării, obligația de a invita presa și reprezentantul sindicatului etc. La 30 august proiectul a plecat pe circuitul de avizare. Din păcate, schimbarea conducerii MJ a făcut ca cele 18 instituții care au primit proiectul spre avizare să-l trimită înapoi la MJ, dar cu anumite observații. Proiectul e perfectibil și când lucrurile se vor așeza, proiectul va pleca din nou pe circuitul de avizare pentru a ajunge pe masa guvernului și apoi în Parlament.

Mihai Badea (USR), președintele Comisiei juridice din Camera Deputaților – oferirea unui stimulent financiar ar putea da naștere unor plângeri nefondate. Dar sunt de acord cu asistența judiciară și financiară pentru asta. Sunt de acord și cu certificarea ANI, o chestiune pur formală, rapidă, nebirocratică. Așteptăm cu interes să discutăm aici la comisie proiectul de lege.

 

Raportul lansat cu ocazia acestui eveniment a fost realizat în cadrul proiectului „Integritatea impune solidaritate” – SOLID, un program de consolidare a protectiei avertizorilor de integritate, proiect derulat cu sprijinul financiar al Active Citizens Fund – Romania

***

 

Proiect derulat de APADOR-CH și ActiveWatch cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Granturilor SEE și Norvegiene 2014-2021; pentru mai multe informații accesați www.eeagrants.org. Informații despre Active Citizens Fund România sunt disponibile la www.activecitizensfund.ro.