129 de ONG-uri îi cer președintelui să nu promulge legea care le va bloca activitatea

05/11/2018/în Buna guvernare, Comunicate, Slider /de Rasista

Parlamentul României a adoptat în data de 24 octombrie 2018 proiectul de Lege pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, în ciuda criticilor vehemente ale societății civile la adresa unor articole considerate abuzive și neconforme cu Directiva Europeană privind spălarea banilor, pe care o transpune.

129 de asociații și organizații, printre care și APADOR-CH, i-au scris președintelui Klaus Iohannis să nu promulge legea și să ceară fie reexaminarea acesteia, fie un punct de vedere al Comisiei de la Veneția. Organizațiile semnatare ale scrisorii nu contestă necesitatea acestei legi, ci faptul că în textul ei au fost introduse prevederi care nu răspund unor probleme de fond, însă vor conduce la blocarea activității asociațiilor și fundațiilor și altor persoane juridice fără scop patrimonial din România.

De exemplu, printr-o traducere eronată a unor termeni din Directiva europeană, legea românească obligă organizațiile neguvernamentale să-și raporteze lunar, sub sancțiunea desființării, toți beneficiarii serviciilor oferite, obligație care încalcă deopotrivă drepturile respectivilor beneficiari (dreptul la viață privată) și chiar ale asociațiilor (dreptul la liberă asociere) și împovărează nejustificat activitatea și așa slab susținută financiar a organizațiilor, ducând la blocarea acestora.

Prin Directiva europeană se urmărește posibilitatea identificării celor care controlează sau iau decizii cu privire la o entitate, și nu a celor care sunt destinatarii activităților entității respective.

Citiți scrisoarea adresată președintelui

Legea a fost atacată la Curtea Constituțională de un număr de parlamentari PNL și USR, iar CCR urmează să se pronunțe asupra constituționalității legii în data de 5 decembrie 2018.

Îi cerem Ministrului Culturii să respingă filtrele de conținut

19/10/2018/în Buna guvernare, Comunicate /de Rasista

APADOR-CH a semnat scrisoarea către ministrul culturii, George Ivașcu, trimisă azi, 19 octombrie 2018, de Asociația pentru Tehnologie și Internet (ApTI) împreună cu mai multe organizații din România, pentru a-i cere ministrului să promoveze o abordare fermă împotriva filtrelor de conținut și pentru menținerea regimului actual al răspunderii juridice a platformelor online, așa cum este reglementat de Directiva privind comerțul electronic.

Principalele motive de alarmare legate de drepturile digitale ale cetățenilor sunt:

Filtrele de conținut pot fi implementate ca o consecință directă a redefinirii regimului de răspundere instituit de Directiva privind comerțul electronic. Declararea companiilor online răspunzătoare pentru tot conținutul postat pe site-ul lor nu le va lăsa altă opțiune decât să pună în aplicare filtre de recunoaștere a conținutului, o tehnologie care este susceptibilă de erori, intruzivă, contestabilă din punct de vedere juridic (CJUE, cauza C-70/10) și care va limita direct posibilitatea parodiei și satirei.
A permite unor algoritmi imperfecți să reglementeze discuțiile libere online va pune în pericol diversitatea opiniilor și a conținutului creativ. Chiar mai îngrijorător, astfel de sisteme ar putea fi abuzate de actorii ce promovează dezinformarea pentru a elimina conținutul care contracarează poziția lor. Directiva stabilește cantitatea minimă de filtrare care trebuie făcută – maximul va fi determinat de interesele comerciale, politice și economice ale companiilor, definite în termenii acestora. Serviciile de filtrare a conținutului sunt deținute în principiu de mari companii americane care vor avea posibilitatea să acorde licență furnizorilor europeni – ce vor fi astfel nevoiți să facă o investiție în plus. Mai grav, fiindcă tehnologia este în dezvoltare continuă, companiile europene nu vor ști niciodată ce nivel de filtrare este considerat conform, așa că vor alege să supra-filtreze pentru a elimina orice risc juridic.

De aceea, solicităm Ministrului Culturii să respingă filtrele de conținut, menținând regimul de răspundere actual. Făcând platformele direct responsabile de fiecare bucată de conținut încărcată pe platformele lor, acestea nu vor avea altă posibilitate decât să lase algoritmii să decidă asupra legitimității anumitor tipuri de conținut online.

Totodată, în lipsa unor reglementări foarte specifice menționate în cuprinsul propunerii de directivă, platformele vor fi tentate să se pună la adăpost de noile obligații de răspundere asupra conținutului încărcat de utilizatori incluzând aceste mecanisme de filtrare în termeni și condiții, neputându-se raporta la niște prevederi legale clare. Iar așa cum am menționat mai sus, filtrele de conținut sunt mecanisme intruzive, contestate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene , și pot fi folosite abuziv de către companii, acestea având o plajă largă de manevră în definirea propriilor termeni și condiții.

Tot din cauza lipsei obligațiilor legale clare, companiile vor putea, de asemenea, să evite cu ușurință obligațiile de a pune în aplicare un mecanism de reclamații sau vor alege să implementeze unul superficial. Mai mult, cetățenii vor pierde protecția oferită de Carta Drepturilor Fundamentale, care nu se aplică în relația dintre cetățenii afectați de eventuale comportamente abuzive și companii. Exercitarea dreptului de autor nu trebuie să devină o cenzură preventivă a conținutului legal reglementat de reguli private.

Considerăm că România trebuie să susțină drepturi de autor care să recompenseze în mod echitabil artiștii, protejând în același timp accesul la patrimoniul nostru cultural și lăsând intacte fundamentele unui Internet liber, inovator și deschis.

Semnatari:

Asociația pentru Tehnologie și Internet (ApTI)
Centrul de Educație și Cultură Media – Mediawise Society
Digital Citizens Romania, Think-Tank
Copy-Me
Centrul pentru Inovare Publică
Asociația Națională a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România
Constantinescu Nicolaie, kosson.ro
Centrul Român pentru Jurnalism de Investigație
Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki (APADOR-CH)

Citește scrisoarea către ministrul culturii

Cum rămâne cu mitingurile spontane?

17/10/2018/în Buna guvernare, Comunicate, Slider /de Rasista

Printr-o decizie din această săptămână a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), prin care a fost soluţionat un recurs în interesul legii privind interpretarea unui articol din Legea 60/1991, a adunărilor publice, s-a stabilit că obligaţia de declarare prealabilă* a unei adunări publice există şi în cazul în care aceasta urmează să se desfăşoare în pieţe ori pe căile publice (drum public, parte carosabilă şi trotuar) sau în alte locuri prevăzute de art. 1 alin. 2 din Legea nr. 60/1991, situate în imediata vecinătate a sediilor ori imobilelor persoanelor juridice de interes public sau privat.

Cu alte cuvinte, nu ar mai trebui declarate prealabil doar adunările publice (mitingurile) ce ar urma să se desfăşoare în curţile autorităţilor/instituţiilor publice, respectiv în spaţiul cuprins între clădire şi gardul împrejmuitor.

Aceasta este concluzia care se poate trage în acest moment, până la publicarea deciziei ICCJ în Monitorul Oficial. Potrivit art. 517 al. 3 şi 4 din Codul de procedură civilă, decizia ICCJ trebuie motivată şi publicată în Monitorul Oficial în cel mult 45 de zile de la pronunţare, iar de la data publicării decizia devine obligatorie pentru toate instanţele naţionale.

Rămâne, în continuare, nerezolvată o mare problemă, şi anume cea privind „mitingurile spontane”. Legea 60/1991 tace absolut – mai ales după amintita decizie a ICCJ – cu privire la această categorie de mitinguri. Dacă legea nu le vede, nu înseamnă că ele nu pot exista. Din acest motiv ar fi necesară o intervenţie legislativă promptă, care să definească în mod clar şi previzibil noţiunea de „adunare publică spontană” şi să stabilească, în mod rezonabil, regimul legal al acesteia.

Până la intervenţia „promptă” a legislativului naţional, un element de certitudine privind regimul „mitingurilor spontane” rămâne jurisprudenţa CEDO. În acest sens, poate fi citată o hotărâre CEDO din 2007 în cauza BUKTA ŞI ALŢII împotriva UNGARIEI. Sigur, starea de fapt de la care s-a pornit în această cauză poate afecta sensibilităţile naţionale (pe deplin justificate), fiind vorba despre un miting spontan desfăşurat la Budapesta împotriva sărbătoririi zilei de 1 Decembrie (reunirea Transilvaniei cu România). Dar, depăşind emoţiile negative ce pot fi generate de starea de fapt, are relevanţă principul stabilit de CEDO în legătură cu „mitingurile spontane”.

În cauza respectivă, la 1 decembrie 2002, primul ministru român a organizat o recepţie la Budapesta dedicată Zilei Naţionale a României (ziua reunirii Transilvaniei cu România). Primul ministru al Ungariei a decis, în ultimul ceas, să participe la recepţie şi a informat publicul despre intenţia sa cu câteva ore înainte de eveniment. Mai multe persoane din Budapesta au considerat că primul ministru al Ungariei nu trebuia să participe la acestă recepţie, deoarece, în opinia lor, ziua de 1 decembrie are o semnificaţie negativă în istoria Ungariei („pierderea” Transilvaniei). De aceea, aceste persoane au decis să organizeze o demonstraţie împotriva participării la recepţie a primului ministru maghiar, demonstraţie care a avut loc în faţa hotelului unde trebuia să aibă loc recepţia. Poliţia nu a fost informată despre această intenţie, deşi, potrivit legii maghiare, adunările publice trebuie declarate la poliţie cu minimum 3 zile înainte de desfăşurare.

Mitingul din faţa hotelului a fost paşnic, dar poliţia l-a dispersat pe motiv că era ilegal, întrucât nu fusese declarat în prealabil.

Mai mulţi participanţi la miting s-au adresat Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO). Cu privire la neîndeplinirea obligaţiei de declarare prealabilă a mitingului, aceştia au susţinut, cu succes în faţa CEDO, că a existat un interval foarte scurt de timp (câteva ore) între momentul recepţiei şi cel în care primul ministru maghiar şi-a afirmat public intenţia de a participa la recepţie. Dacă ar fi declarat mitingul şi ar fi aşteptat 3 zile ca să-l ţină, mitingul ar fi fost lipsit de sens, deoarece recepţia şi participarea primului ministru, împotriva căreia au dorit să protesteze, nu ar mai fi fost de actualitate.

Cu ocazia soluţionării acestui caz, CEDO a stabilit şi unele principii, valabile pentru toate statele care sunt supuse jurisdicţiei acestei Curţi, şi anume:

Ceea ce caracterizează un „miting spontan” este necesitatea ca acel miting să fie o reacţie imediată la un eveniment. Dacă ne raportăm la speţa respectivă, ar trebui ca, în mod obiectiv, să fie necesar, pentru a nu goli de conţinut libertatea de întrunire paşnică, ca reacţia să aibă loc în mai puţin de 3 zile de la acel eveniment, deoarece şi în legea maghiară, şi în legea română, declararea prealabilă trebuie făcută cu minimum 3 zile înainte de miting. În acest context, o mobilizare pe FB la un miting ce are loc peste o săptămână sau o lună, nu pare să întrunească acea condiţie de „reacţie imediată la un eveniment” care ar caracteriza un miting spontan.

Simplul fapt că mitingul, care se desfăşoară în mod paşnic, nu a fost declarat nu este suficient, prin el însuşi, pentru dispersarea mitingului. În speţa soluţionată, CEDO a reţinut că nu există nici o dovadă care ar sugera că manifestanţii ar fi prezentat vreun pericol pentru ordinea publică în afară de o perturbare minoră (la un moment dat s-a auzit un zgomot mai puternic, de „mică detonaţie”) care inevitabil se poate produce la oricare adunare desfăşurată într-un loc public. CEDO a subliniat că în lipsa actelor de violenţă din partea manifestanţilor este important ca autorităţile publice să dea dovadă de o anumită toleranţă faţă de reuniunile paşnice, pentru că libertatea de întrunire aşa cum este garantată de articolul 11 din Convenţie să nu fie lipsită de însăşi esenţă sa. (a se vedea, în acest sens, şi hotărârea CEDO din anul 2006 în cauza Oya Ataman v.Turcia, cauza nr. 74552/01, par. 41-42.).

Concluziile care se poate trage din această hotărâre CEDO sunt:

– pentru un miting spontan (ca reacție imediată la un eveniment) nu poate fi impusă o obligație de declarare prealabilă (pentru că există un motiv obiectiv de imposibilitate a declarării prelabile = necesitatea de a reacţiona imediat la un eveniment, altfel mitingul își pierde caracterul actual)

– simplul fapt al nedeclarării mitingului, dacă el se desfăşoară în mod paşnic, fără a pune în pericol real ordinea publică, nu poate constitui un motiv pentru a fi dispersat.

APADOR-CH consideră că este necesar ca legiuitorul nostru să reglementeze, cât de curând posibil, înţelesul şi regimul juridic al „adunărilor publice spontane”. Şi să ţină cont, cu ocazia reglementării, de jurisprudenţa CEDO în materie. Găsiți aici câteva modificări posibile ale legii, rezultate dintr-un proiect mai vechi al APADOR-CH.

Potrivit art. 6 din Legea 60/1991, declararea prealabilă a mitingurilor se face, cu cel puţin 3 zile înainte de data desfăşurării, la primar, iar nu pe FB, respectiv la primarul din localitatea unde va avea loc mitingul, potrivit modelului de declaraţie ce este anexat Legii 60/1991.

Cerem parlamentului să repare modificările la legea referendumului

08/10/2018/în Buna guvernare, Comunicate, Slider /de Rasista

APADOR-CH a transmis Birourilor permanente ale Camerei deputaților și Senatului solicitarea de a restabili măsurile de control, transparență și securitate a sistemului de vot în legislația privind referendumurile. Concret, când vor dezbate legea privind adoptarea Ordonanței de urgență nr. 86/2018, pentru modificarea și completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului, parlamentarii trebuie să corecteze modificările care vizează folosirea Sistemului informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal (SIMPV). În caz contrar, dacă OUG 86/2018 va fi adoptată prin lege ca atare, toate referendumurile viitoare se vor derula fără SIMPV, ceea ce va deschide calea fraudării rezultatelor procesului electoral.

Solicitarea către Parlament

Către,

Biroul permanent al Senatului,

Biroul permanent al Camerei deputaților,

Doamnelor și domnilor parlamentari,

Asociația Pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki (APADOR-CH) vă solicită să aveți în vedere introducerea în Legea prin care veți aproba Ordonanța de urgență nr 86/2018, care a modificat recent legea referendumului, a prevederii exprese că la următoarele referendumuri nationale este obligatorie folosirea Sistemului informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal (SIMPV).

Vă atragem atenția că în lipsa acestei mențiuni în actul normativ se crează premisele ca pe viitor toate referendumurile organizate în România să se desfășoare fără folosirea acestui sistem informatic de monitorizare, care asigură corectitudinea și transparența votului.

Amintim că prin art. 62 din Ordonanța de urgență nr. 86/2018, pentru modificarea și completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului, a fost exclusă folosirea SIMPV la orice referendum, deşi justificarea excluderii priveşte doar referendumul din 6-7 octombrie 2018, în sensul că timpul scurt rămas până la acest referendum nu permite achiziția și instalarea sistemelor necesare SIMPV. Aprobarea OUG 86/2018 în această formă, însă, ar duce la legiferarea excluderii SIMPV din procesul electoral al tuturor referendumurilor viitoare.

Vă solicităm așadar ca în legea de aprobare a OUG 86/2018, lege care oricum va fi adoptată după desfășurarea referendumului din 6-7 octombrie 2018, la articolul I, pct. 17 din OUG 86/2018 – textul modificat al art. 62 din Legea nr. 3/2000 să aibă următorul conținut:

„Dispozițiile prezentei legi se completează în mod corespunzător cu cele ale Legii nr. 208/2015, cu modificările și completările ulterioare, inclusiv cu cele privind Sistemul informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal și centralizarea electronică a rezultatelor votării.”

SIMPV este un sistem care a contribuit semnificativ la creşterea încrederii publice în procesele electorale şi este absolut necesară utilizarea acestuia în condiţiile în care nu există alte metode eficiente de verificare a votanţilor în timp real, de prevenire a eventualelor fraude electorale şi nici pentru prezentarea unor informaţii esenţiale despre prezenţa la referendum. Prevederea expresă în lege a SIMPV ar da posibilitatea Autorității Electorale Permanente ca, pentru viitoarele referendumuri, să aibă timpul necesar pregătirii și punerii în funcțiune a sistemului și pregătirea personalului aferent.

Guvernul instituie controalele discreționare la adresa ONG-urilor

06/09/2018/în Buna guvernare, Comunicate, Slider /de Rasista

APADOR-CH îi cere Avocatului Poporului să atace la Curtea Constituțională Ordonanța 18/2018 prin care Guvernul își creează un instrument de hărțuire a ONG-urilor, pretextând că le controlează dacă cheltuiesc banii primiți de la cetățeni în scopul pentru care au fost create. În realitate, orice entitate are dreptul legal de a cheltui sumele încasate cum consideră de cuviință pentru buna funcționare, asta incluzând plata facturilor sau achiziția de materiale igienico-sanitare.

Prin articolul II al Ordonanței 18/2018, Ministerul Finanțelor Publice este abilitat să controleze „modul de respectare a utilizării fondurilor primite de beneficiarii sumelor redirecţionate în baza titlului IV din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, în scopul pentru care au fost înfiinţaţi sau funcţionează”.

Această reglementare este neclară, imprevizibilă, lacunară și creează un paralelism cu alte reglementări legale, respectiv chiar cu titlul IV din Codul fiscal, ceea ce deschide calea unor șicane și abuzuri ale organelor de inspecție fiscală asupra acelor organizații mai vocale care critică acțiunile guvernului.

Codul fiscal prevede posibilitatea contribuabililor de a dispune, în declarațiile lor fiscale, redirecționarea a 2% sau 3,5% din impozitul pe venit pentru „susţinerea unor entităţi nonprofit”, nu pentru „susţinerea activităţii unor entităţi nonprofit”. Asta înseamnă că sumele redirecţionate pot fi folosite pentru orice cheltuieli ale acelei entităţi, de exemplu, şi pentru cheltuieli administrative, chiar dacă ele nu sunt direct legate de scopul pentru care a fost înfiinţată sau funcţionează entitatea. Singura verificare pe care statul o poate face cu privire la aceşti beneficiari este dacă ei sunt înfiinţaţi potrivit legii şi dacă funcţionează potrivit legii. Codul fiscal nu prevede şi o verificare cu privire la destinaţia concretă pe care a avut-o suma primită prin redirecţionare, asta ţinând exclusiv de aprecierea acelei entităţi care a primit sprijinul.

Spre exemplu, pentru a funcţiona potrivit scopului său, o organizație trebuie, în primul rând, să existe. Pentru asta sunt necesare cheltuieli de natură administrativă (plata utilităţilor, achiziţionarea de consumabile, inclusiv de materiale sanitare etc). Reglementarea din art. II din OG 18/2018, prin lipsa sa de claritate, precizie şi previzibilitate, nu permite stabilirea clară a regimului acestei categorii de cheltuieli, care sunt foarte importante pentru existenţa unei organizații. De exemplu, cheltuielile cu plata luminii, a apei, nu ţin direct de scopul pentru care o entitate a fost înfiinţată şi funcţionează, dar fără aceste plăţi funcţionarea entităţii nu va fi practic posibilă. Legea, redactată deficitar, lacunar, nu permite tragerea unei concluzii în legătură cu regimul acestor cheltuieli. Şi este inacceptabil ca, din cauza lacunelor legii, regimul cheltuielilor să fie stabilit de inspectorul financiar, după bunul său plac.

În mod logic, pentru a putea stabili dacă o organizație a cheltuit o sumă în scopul pentru care a fost înfiinţată şi funcţionează, inspectorul financiar va stabili, mai întâi, care este scopul înfiinţării şi funcţionarii acelei entităţi. Cu alte cuvinte, OG 18/2018 îl desemnează pe inspectorul financiar drept persoana care desluşeşte şi stabileşte care este scopul pentru care o entitate (ONG) a fost înfiinţată şi care este scopul pentru care o entitate (ONG) funcţionează. Se pune atunci întrebarea ce rol mai are structura de conducere a entității (de exemplu, adunarea generală) la stabilirea scopului înfiinţării şi funcţionarii acelei entităţi, atâta vreme cât scopul pentru care a fost înfiinţată şi funcţionează acea entitate va fi stabilit de către un inspector financiar din cadrul unui minister.

Punerea în primejdie reală a activităţii ONG-urilor prin adoptarea unei reglementări lacunare, care nu are calitatea cerută pentru o lege şi care, din această cauză, permite abuzuri din partea guvernului încalcă, de asemenea, principiul potrivit căruia România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, principiu consacrat prin art.1 alin. 3 din Constituție.

APADOR-CH a cerut astăzi Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituțională privind excepția de neconstituționalitate a articolului II din OG 18/2018. Una dintre cerințele principiului respectării legilor se referă la calitatea actelor normative, în sensul că orice act normativ, pentru a putea fi respectat, trebuie să îndeplinească anumite condiții calitative, respectiv să fie clar, precis și previzibil. Singurul lucru clar în legătură cu articolul II din OG 18/2018 este că prin acesta Guvernul instituie controalele discreționare la adresa ONG-urilor incomode.

Citiți scrisoarea adresată Avocatului Poporului

Cum poate fi atacată la CCR modificarea Codului penal

04/07/2018/în Buna guvernare, Comunicate, Slider /de Rasista

Prin relaxarea condițiilor de eliberare condiționată din penitenciar, judecătorii vor fi obligați să pună în libertate deținuții care au executat jumătate din pedeapsă; Parlamentul a lansat această ofertă penală – „primeşti 10 ani, dar faci doar 5” – fără să facă un studiu de impact, așa cum prevede Legea 24/2000, ceea ce este neconstituțional; Cine și cum ar putea ataca la Curtea Constituțională modificările Codului penal

București, 4 iulie 2018

APADOR-CH consideră că este neconstituţională adoptarea unor modificări legislative substanţiale ale Codului penal, în lipsa studiilor de impact prevăzute de Legea nr. 24/2000 privind tehnica legislativă.

Potrivit art. 30 al. 1 lit. d din legea 24/2000, studiile de impact sunt obligatorii în cazul proiectelor de legi de importanță şi complexitate deosebită, iar proiectul de lege de modificare a Codului penal intră, în mod evident, în această categorie.

Conform art. 33 al. 1 din Legea nr. 24/2000, studiul de impact are ca scop estimarea costurilor şi beneficiilor aduse în plan economic şi social prin adoptarea proiectului de lege, precum şi evidenţierea dificultăţilor care ar putea apărea în procesul de punere în practică a reglementărilor propuse.

De asemenea, potrivit art. 33 al. 2 din legea 24/2000, pentru propunerile legislative iniţiate de deputaţi sau de senatori, studiile de impact se întocmesc prin grija ministerelor de resort, la solicitarea comisiilor parlamentare.

Deci, era obligaţia legală a comisiei parlamentare „Iordache” să solicite ministerelor de resort (printre care, Ministerul Justiţiei şi Ministerul Afacerilor Interne) întocmirea de studii de impact cu privire la modificările propuse pentru Codul penal.

Spre exemplu, studiile de impact, dacă ar fi fost întocmite, aşa cum obligă Legea 24/2000, ar fi trebuit să se pronunţe şi cu privire la efectele sau, mai exact, riscurile ce se creează pentru ordinea publică prin relaxarea exagerată a regimului liberării condiţionate.

Astfel, prin modificările aduse la art. 100 din Codul penal privind liberarea condiţionata se ajunge, practic, la regula eliberării automate din penitenciar după executarea a jumătate din pedeapsa aplicată de instanţă (se are în vedere că marea majoritate a pedepselor aplicate de instanţă nu depăşesc 10 ani închisoare).

În acest context, nu poate fi neglijată îngrijorarea legitimă care este generată de această relaxare a regimului eliberării din detenţie a persoanelor condamnate definitiv. Un posibil efect al acestei relaxări poate fi o încurajare a infracţionalităţii, deoarece, practic, pedepsele aplicate de instanţe vor fi executate, ca regulă, doar la jumătate. La o asemenea „ofertă” lansată de legiuitor, de tipul „primeşti 10 ani, dar faci doar 5” este foarte posibil că starea infracţională să crească şi astfel să fie afectată ordinea publică din ţară. Închisorile tot nu s-ar elibera, pentru că, dacă va creşte starea infracţională, vor intra mai mulţi la închisoare, însă pe durate mai scurte.

Desigur, dacă studiile de impact ar fi fost efectuate, ele ar fi trebuit să ofere răspunsuri şi la îngrijorările exprimate mai sus şi prezente în spaţiul public.

APADOR-CH consideră că neîntocmirea studiilor de impact în legătură cu modificările propuse pentru Codul penal constituie o încălcare clară a Legii nr. 24/2000 privind tehnica legislativă, iar această încălcare de lege a viciat constituţionalitatea procedurilor parlamentare de adoptare a legii de modificare a Codului penal. Viciul de constituţionalitate constă în încălcarea art. 1 al. 3 din Constituţie, care prevede că România este stat de drept şi art. 1 al. 5 din Constituţie, care prevede că în România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie.

APADOR-CH precizează că în jurisprudenţa Curţii Constituţionale s-a mai stabilit că încălcarea normelor de tehnică legislativă prevăzute în Legea nr. 24/2000 cu ocazia adoptării unei legi duce la neconstituţionalitatea legii adoptate, întrucât astfel au fost încălcate art. 1 al. 3 şi art. 1 al. 5 din Constituţie.

Spre exemplu, în decizia nr. 104 din 6 martie 2018 a Curţii Constituţionale, în par. 74-75, se menţionează următoarele:

“74. În cadrul controlului de constituționalitate, principiul legalității a fost analizat inclusiv prin încorporarea normelor de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. Temeiul constituțional al valorificării normelor de tehnică legislativă în controlul de constituționalitate a fost identificat, așadar, în dispozițiile art.1 alin.(3) „România este stat de drept […]”, precum și ale art.1 alin.(5), „În România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie.”

Corelația dintre cele două componente – principiul statului de drept și principiul legalității – cuprinse în art.1 din Constituție este realizată de Curtea Constituțională prin faptul că principiul legalității este unul de rang constituțional…, astfel încât încălcarea legii are drept consecință imediată nesocotirea art.1 alin.(5) din Constituție, care prevede că respectarea legilor este obligatorie. Încălcarea acestei obligații constituționale atrage implicit afectarea principiului statului de drept, consacrat prin art.1 alin.(3) din Constituție…”

În concluzie, APADOR-CH consideră necesară atacarea la Curtea Constituţională, înainte de promulgare, a legii de modificare a Codului penal, prin invocarea încălcării art. 1 al 3 şi art. 1 al. 5 din Constituţie. Potrivit art. 15 al. 1 din Legea nr. 47/1997, Curtea Constituţională se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor înainte de promulgarea acestora, la sesizarea Preşedintelui României, a unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a Guvernului, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a Avocatului Poporului, a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori. Rămâne de văzut cine va fi interesat să o facă.

Citește și

Abuzul în serviciu devine infracţiune de corupţie în familie

02/07/2018/în Buna guvernare, Comunicate, Slider /de Rasista

Prin modificările aduse azi Codului penal, abuzul în serviciu se dezincriminează parțial și devine aproape imposibil de dovedit în practică

În sistemul actual al Codului penal, infracţiunea de abuz în serviciu nu este o infracţiune de corupţie (prin ea nu se pedepseşte lipsa de integritate), ci este o infracţiune „de serviciu” adică una prin care se protejează funcţionarea normală a instituţiilor şi autorităţilor publice, respectiv exercitarea în bune condiţii a unei funcţii publice, astfel încât nici avutul public sau privat şi nici drepturile sau interesele persoanelor să nu fie prejudiciate/vătămate.

Prin modificările adoptate azi, 2 iulie 2018, de „Comisia Iordache”, a fost introdusă, la propunerea Ministerului Justiţiei, o condiţie suplimentară pentru existenţa infracţiunii de abuz în serviciu, şi anume condiţia ca abuzul/încălcarea legii să aibă ca scop obţinerea unui folos material necuvenit doar pentru autorul abuzului sau pentru cineva din familia sa. Deci, dacă s-a urmărit un folos material necuvenit, dar nu pentru autor sau familia sa, ci pentru o altă persoană (prieten, cunoscut etc.) fapta nu constituie infracţiune.

Fapta funcționarului public, aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu
reglementate expres, prin legi, ordonanțe de guvern sau ordonanțe de
urgență, care refuză să îndeplinească un act sau îl îndeplinește prin
încălcarea atribuțiilor astfel reglementate, a unor dispoziții exprese
dintr-o lege, ordonanță de guvern sau ordonanță de urgență, în scopul de a
obține pentru sine, soț, rudă sau afin până la gradul II inclusiv, un folos
material necuvenit și prin aceasta cauzează o pagubă certă și efectivă mai
mare decât echivalentul unui salariu minim brut pe economie sau o vătămare
a drepturilor sau intereselor legitime nepatrimoniale ale unei persoane
fizice sau juridice se pedepsește cu închisoare de la 2 la 5 ani sau
amendă.

(sursa)

Deci, folosul material necuvenit este „penal” doar în familie, nu şi pentru prieteni. Ceea ce, în practică, va duce la obţinerea de foloase materiale necuvenite pentru prieteni sau cunoscuţi, fără ca fapta să constituie infracţiune, ceea ce reprezintă nu o „portiţă”, ci un adevărat defileu deschis pentru eludarea infracţiunii de abuz în serviciu, în noua variantă.

Prin această modificare, care introduce condiţia suplimentară a scopului de a obţine un folos material necuvenit, se ajunge la dezincriminarea parţială a infracţiunii de abuz în serviciu, deoarece dacă încălcarea legii în exercitarea funcţiei publice nu s-a făcut în scopul (destul de greu de dovedit în practică) obţinerii folosului material necuvenit, fapta nu mai constituie infracţiunea de abuz în serviciu, chiar dacă s-a produs un prejudiciu material sau dacă au fost vătămate drepturile sau interesele legitime ale persoanelor.

Dezincriminarea parţială are efect cu privire la toate cauzele ce au ca obiect infracţiunea de abuz în serviciu. Potrivit art. 4 din Codul penal, în cazul dezincriminării, executarea pedepselor pronunţate şi toate consecinţele penale ale hotărârilor judecătoreşti privitoare la aceste fapte pronunţate conform vechii reglementări încetează prin intrarea în vigoare a noii reglementări.

Cu alte cuvinte, problema pragului valoric al prejudiciului material pentru existenţa infracţiunii de abuz în serviciu a trecut într-un plan secundar, deoarece principalul impediment legat de existenţa abuzului în serviciu nu mai este pragul valoric (extrem de scăzut, circa 1900 lei, în varianta adoptată de comisie), ci condiţia suplimentară introdusă, care se referă la dovedirea faptului că încălcarea legii în exercitarea funcţiei publice s-a făcut în scopul obţinerii unui folos material necuvenit doar pentru autor sau pentru familia sa.

Prin introducerea acestei condiţii suplimentare, abuzul în serviciu a fost transformat în infracţiune de corupţie (pentru că folosirea funcției în mod abuziv a fost condiționată de scopul de a obține un folos material necuvenit). Această transformare încalcă sistematizarea normelor din Codul penal, conform căreia infracţiunile de serviciu sunt reglementate separat de infracţiune de corupţie. Or, în Codul penal, infracţiunea de abuz în serviciu se află în capitolul denumit „Infracţiuni de serviciu”, iar nu în capitolul denumit „Infracţiuni de corupţie”.

Dincolo de această inadvertenţă de natură tehnică, infracţiunea de abuz în serviciu, în noua variantă adoptată în comisia parlamentară comună, va deveni aproape imposibil de dovedit, în practică. Astfel, se va trece dintr-o extremă în alta: de la o „utilizare” cu destule excese a infracţiunii de abuz în serviciu se va ajunge la scoaterea din uz a acestei infracţiuni

Cazul Bălșan contra României la Comitetul de Miniștri

30/05/2018/în Buna guvernare, Comunicate /de Rasista

Cazul Bălșan contra României reprezintă cauza unei femei agresată în repetate rânduri de soțul ei, atât pe durata căsniciei cât și după divorț. Doamna Bălșan s-a plâns autorităților române și ulterior CEDO. Curtea europeană s-a pronunțat asupra cazului, identificând fenomenul violenței domestice ca fiind unul de natură sistemică în România, și a constatat că, atât la nivel de anchetă cât și în fața instanțelor naționale s-a considerat că actele de violență în familie au fost provocate și că nu au fost suficient de grave pentru a intra în sfera de aplicare a legii penale.

Cazul va fi discutat în luna iunie 2018 de Comitetul de Miniștri, iar în pregătirea acestui eveniment Georgiana Gheorghe, expert APADOR-CH, a fost azi la Strasbourg, în fața Comitetului de Miniștri, cu o prezentare în legătura cu cazul Bălșan c. Românei. Ea s-a întâlnit și cu reprezentanți ai Departmentului pentru Executarea hotărârilor CEDO din cadrul Comitetului de Miniștri, care apreciază punctul de vedere al APADOR-CH referitor la problema violenței domestice și au declarat că vor urmări cazul cu atenție.

Multumiri Centrul Filia pentru feedback și referirile la cazul DMD contra României, reprezentat la CEDO de avocata APADOR-CH Nicoleta Popescu.

APADOR-CH este membru fondator al EIN – European Implementation Network, care urmărește cazurile examinate de Comitetul de Miniștri și organizează astfel de briefing-uri în prregătire, la care sunt invitați reprezentanți ai părților interesate.

Prezentarea APADOR-CH pentru Comitetul de Miniștri – varianta engleză

De ce tot amână România ratificarea Protocolului 16 la CEDO?

14/05/2018/în Buna guvernare, Comunicate, Slider /de Rasista

Întrebare pentru miniștrii justiției și de externe:

Domnule ministru al justiției, Tudorel Toader,

Domnule ministru de externe, Teodor Meleșcanu,

APADOR-CH a făcut o serie de demersuri oficiale pe lângă ministerele pe care le conduceți, pentru a afla care este stadiul procesului de ratificare de către România a Protocolului 16 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), care va intra în vigoare la 1 august 2018, întrucât a fost ratificat de 10 state părţi la CEDO.

Deși acest protocol a fost semnat de România în anul 2014, deci în urmă cu 4 ani, documentarea a scos la lumină faptul că procesul de ratificare se află într-un impas. Grupul de lucru, constituit din reprezentați ai celor două ministere pe care le conduceți, a fost nevoit să reia, în 28 septembrie 2017, lucrările la cele două proiecte de acte normative necesare ratificării, ce fuseseră deja elaborate în 2016.

În această etapă, arată răspunsul primit de APADOR-CH de la MAE, nimeni nu poate spune exact data la care procedura de ratificare ar putea fi finalizată de Guvern.

Vă reamintim că la nivel guvernamental și parlamentar se afirmă, în mod repetat, existenţa unei mari preocupări legată de respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Or, în afară de simplele afirmaţii de bune intenţii este nevoie și de fapte concrete, printre care se află, deloc de neglijat, și ratificarea actelor internaţionale care dezvoltă Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, adică şi a Protocolului nr. 16 la această convenţie.

De aceea vă solicităm, domnule ministrul Tudorel Toader și domnule ministru Teodor Meleșcanu, să vă implicați în deblocarea situației, identificând problemele ce stau în calea Grupului de lucru, astfel încât România să poată ratifica Protocolul 16, așa cum s-a angajat odată cu semnarea lui în 2014.

Ce este protocolul 16 la CEDO

Amintim că cea mai recentă modificare adusă CEDO, care va intra în vigoare la 1 august 2018, este Protocolul 16 care prevede că instanțele naționale pot solicita, în anumite cazuri, avize consultative de la Curtea Europeana a Drepturilor Omului în probleme de principiu privind interpretarea sau aplicarea drepturilor şi libertăţilor prevăzute în CEDO şi în protocoalele sale.

Scopul acestui protocol este unificarea jurisprudenței statelor părți în chestiunile privind drepturile prevăzute în CEDO și, prin aceasta, reducerea semnificativă a numărului de plângeri adresate Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Instanţele naţionale vor putea cere avizul Curţii doar în cadrul unei cauze care se află pe rolul lor, spre soluţionare. Odată cu semnarea Protocolului 16, România a desemnat și instanțele din țară care vor putea „pune întrebări” Curții Europene a Drepturilor Omului, respectiv: Curtea Constituțională, Înalta Curte de Casație și Justiție și curțile de apel. Dar, pentru ca Protocolul 16 să fie aplicabil și în cazul României, el va trebui ratificat de parlamentul național, pe baza unui proiect de lege elaborat de guvern. Proiect așteptat de 4 ani.

UPDATE septembrie 2018 Ministerul Justiției susține că grupul de lucru …lucrează și că termenul până la care trebuie să transmită Guvernului proiectul de lege de ratificare și respectiv punere în aplicare a Protocolului 16 este luna decembrie 2018. Așadar ar fi posibil ca prevederile Protocolului 16 să se aplice și României începând cel mai probabil din ianuarie 2019.

Același lucru a venit și de la MAE, o săptămână mai târziu.

Citiți răspunsul complet al Ministerului justiției Citiți și răspunsul primit de la Ministerului Afacerilor Externe

UPDATE 2020

APADOR-CH a întrebat din nou la Ministerul Afacerilor Externe, în mai 2020, care mai e stadiul ratificării Protocolului 16 de către România. Răspunsul a venit rapid: stadiul a rămas același din 2017. Dar MAE ne îndeamnă să mai întrebăm și la Ministerul Justiției.

Citiți și răspunsul primit în 2020 de la Ministerului Afacerilor Externe

Ministerul Justiției confirmă că stadiul ratificării e același din 2017, dar avansează un nou termen limită: iunie 2020.

Citiți răspunsul Ministerului justiției din 2020

Parlamentul lucrează în secret la modernizarea serviciilor secrete

26/04/2018/în Buna guvernare, Comunicate, Slider, Transparenta /de Rasista

APADOR-CH solicită ca dezbaterile privind modificarea legilor securităţii naţionale să urmeze acelaşi curs şi aceleaşi condiţii de transparență ca dezbaterea parlamentară a oricărui proiect de lege.

APADOR-CH consideră necesară actualizarea legilor securităţii naţionale, în raport de realităţile existente în prezent, după aproape 30 de ani de la adoptarea lor, şi de problemele apărute în aplicarea acestor legi, în special cele privind încălcările de drepturi şi libertăţi cetăţeneşti.

APADOR-CH constată însă că procesul de modificare a legilor securităţii naţionale a început cu un pas greşit, de rău augur, şi anume secretizarea lucrărilor primei şedinţe a comisiei speciale, accesul presei fiind interzis.

APADOR-CH consideră că în Parlament, care este o instituţie a dezbaterilor publice şi nu a acţiunilor secrete, toate dezbaterile privind proiectele de legi ar trebui să aibă caracter public.

În acest sens, APADOR-CH solicită ca dezbaterile privind modificarea legilor securităţii naţionale să urmeze acelaşi curs şi aceleaşi condiţii de transparență ca şi dezbaterea parlamentară a oricărui proiect de lege.

Numai în ţările cu înclinaţii totalitare dezbaterea parlamentară a unui proiect de lege este transformată într-o activitate secretă, similară celei desfăşurată de un serviciu de informaţii. Mania secretizării ar trebui tratată corespunzător cel puţin la nivel de parlament, al cărui rol, într-o societate democratică, este de a încuraja dezbaterile publice, libere şi neinhibate cu privire la chestiunile de interes public.

Recurgerea la o procedură secretă, nepublică, de dezbatere pentru modificarea legilor securităţii naţionale nu face decât să alimenteze suspiciunea că scopul acestor modificări nu este modernizarea legilor şi a activităţii serviciilor de informaţii, ci acapararea controlului total asupra serviciilor de informaţii, ca parte a unei lupte subterane dintre tabere politice ireconciliabile.

De asemenea, APADOR-CH consideră că demersul de modificare a legilor securităţii naţionale ar trebui să înceapă prin stabilirea unor principii, analiza situaţiei actuale, cu evidenţierea problemelor apărute în aplicarea acestor legi, evaluarea preliminară a impactului noilor reglementări asupra drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului (art. 7 al. 3/1 din Legea 24/2000), efectuarea de studii de impact (în cazul proiectelor de legi de importanţă şi complexitate deosebită – art. 30 al. 1 lit. d din Legea 24/2000).

Şi totul trebuie să se desfăşoare sub privirea critică a opiniei publice, adică în condiţii de deplină transparenţă.

Director executiv,

Maria Nicoleta Andreescu