Blog – APADOR-CH

Statul te vrea prost, iar dacă nu ești, te face. Pe banii tăi

19/11/2024/în Blog, Slider /de Rasista

Cum s-a asigurat premierul Ciolacu că nici candidatul Ciolacu, nici prietenul său Ciucă, nu vor pierde subvenția electorală de la buget, deși ambii sunt singurii candidați care au refuzat să participe la dezbaterile electorale

Guvernul pasează propunerile pe care nu le agreează către instituții care nu au competențe să le rezolve. Așa a „rezolvat” actualul executiv propunerea prin care APADOR-CH cerea schimbarea legislației astfel încât candidații la președinție să fie obligați să participe la o dezbatere electorală reală.

Concret, la 29 iulie 2024 APADOR-CH a trimis grupurilor parlamentare și Guvernului o propunere de modificare a legii finanțării activității partidelor și a campaniilor electorale, care să stimuleze participarea candidaților la dezbateri electorale reale, la prezidențiale. Propuneam înjumătățirea rambursării cheltuielilor de campanie pentru candidații care refuză să participe la dezbateri electorale cu contracandidații. Era nevoie de o inițiativă legislativă care să completeze articolul 48 din Legea nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale.

Destinatarii propunerii noastre au fost parlamentarii și Guvernul, entități care au drept de inițiativă legislativă, deci dacă doreau cu adevărat să stimuleze dezbaterile electorale și să facă în același timp o economie la buget, oricare dintre ei, Guvern sau parlamentari, ar fi putut iniția modificarea Legii 334/2006.

Secretariatul General al Guvernului (SGG) a pasat răspunderea către Autoritatea Electorală Permanentă (AEP), care ne-a răspuns, previzibil, că nu are drept de inițiativă legislativă.

Așa că în septembrie 2024 am făcut aceeași propunere a doua oară, de data asta sub forma unei scrisori deschise către prim ministrul Marcel Ciolacu, cerându-i să-l lase pe candidatul Ciolacu să meargă la dezbateri cu contracandidații. Ne imaginam că premierul va dori să dea astfel un exemplu de democrație nu numai participând la dezbateri, dar forțându-le mâna și contracandidaților săi să o facă. Și de data asta Guvernul condus de candidatul la președinție Ciolacu a pasat răspunderea către AEP care ne-a răspuns, din nou, că ea nu poate.

Ca să-i mai pună și pe alții inutil la muncă, tot SGG a pasat propunerea APADOR-CH și către Comisia Juridică de Disciplină și Imunități din Camera Deputaților, care ne-a transmis zilele trecute, și ea, același răspuns previzibil: că nu are competența de a iniția modificări legislative, dar să ne adresăm noi fie deputaților sau senatorilor (cărora deja ne adresasem), care au această competență, fie – ce să vezi – Guvernului, care primise propunerea noastră, dar le-o pasase altora.

În final, singurul efect al propunerii noastre a fost că am primit răspunsuri de la instituțiile către care Guvernul și-a pasat răspunderea, răspunsuri care, într-un limbaj instituțional, ne făceau proști, pentru că habar n-avem cine are drept de inițiativă legislativă și, deci, cui să ne adresăm.

Între timp campania electorală a venit și aproape s-a terminat, cu o singură dezbatere reală la care au refuzat să participe – coincidență? – exact premierul în funcție și predecesorul său.

Așadar, recapitulând, în statul de drept numit România, dacă trimiți o propunere de modificare legislativă Guvernului, care are drept de inițiativă legislativă, acesta nu numai că nu răspunde în vreun fel petiției, ba mai mult, în mod abuziv/ilegal o transmite „spre rezolvare” altor instituții ale statului care NU au nicio competență să o facă. Iar aceste instituții îți trimit răspunsuri din care reiese că tot tu ești prostul care nu știe că ele nu-ți pot rezolva problema.

Statul român te vrea prost și-ți arată asta în fiecare zi, dar parcă cu supramăsură în campania electorală. Iar dacă te încăpățânezi să nu fii, și să-l pui la treabă, are grijă să te prostească, tot pe banii tăi. Căci da, noi îi plătim și pe toți acei funcționari din Guvern care au refuzat să-și facă treaba și au pasat problema către alții, după cum tot noi plătim și aceste simulacre de campanii electorale.

În 2019 numai distracția candidaților la președinție ne-a costat peste 7 milioane de euro (subvenții plătite candidaților care au avut peste 3% din voturi). În 2024 încă nu s-a tras linie, dar din datele publice vehiculate până acum, sumele cele mai mari cheltuite, și care vor fi decontate de la buget, se află exact în dreptul acelor candidați care au refuzat participarea la dezbateri – premierul Marcel Ciolacu (PSD) și complementarul său Ionel Ciucă (PNL). Doi oameni politici care au avut și puterea și mijloacele (un aparat guvernamental obedient) de a respinge orice încercare de a îndrepta lucrurile.

Dacă și pe voi vă enervează că statul și politicienii ne vor proști, mergeți la vot și puneți ștampila pe acei candidați care au demonstrat măcar în campanie că respectă, cât de cât, democrația. Suficient cât să vină în fața publicului la o dezbatere reală cu contracandidații lor. Altfel, dacă în campanie ne sfidează și fug de confruntări, în timpul mandatului ne vor trata petițiile cu același dispreț, pasându-le cui nu are competențe să le rezolve, doar ca să aibă ocazia să ne mai spună încă o dată, în scris, că suntem proști.

Alte 10 legi care mai pot fi schimbate pentru preşedintele ţării

27/09/2024/în Blog /de Rasista

Un partid politic al cărui nume refuzăm să-l facem public, pentru ca lumea să nu înţeleagă că e vorba de PNL, a iniţiat un proiect de lege special dedicat preşedintelui în funcţie al României, al cărui nume îl vom trece sub tăcere, ca să nu se înţeleagă că este vorba de Iohannis.

Potrivit acestui proiect de lege, preşedintele în funcţie al ţării, deşi nu poate fi membru de partid, ar putea să candideze la Parlament pe lista unui partid, listă pe care nu se pot înscrie decât membrii de partid. Adică, ce e obligatoriu pentru restul lumii, pentru preşedinte nu e.

Opinia publică s-a sesizat, mai precis s-a scandalizat, rău de tot, motiv pentru care vajnicii politicieni, în frunte cu şefii celor două partide din coaliţia de guvernare, care sprijineau acest proiect şi explicau tuturor cum se luptă ei ca să repare preşedintelui un drept constituţional care fusese puţin avariat, pe la un colţ, s-au împrăştiat şi au zbughit-o ca iepurii. Au lăsat bietul proiect orfan, cu tatăl, prins cu copilul în braţe, care neagă paternitatea (PNL) şi cu prezumtiva mamă care susţine că e virgină (PSD).

OK, de data asta nu le-a ţinut politicienilor să treacă peste bunul simţ. Proiectul de lege dedicat președintelui nu va trece. Li s-a făcut frică să-l voteze, pentru că vin alegerile și nu ar mai fi fost destul timp pentru ca lumea să uite o asemenea sfidare. Nu credem însă că avântul lor de a face lucruri contra bunului simţ se va curma brusc. De aceea, încercăm să le propunem un şir de legi pe care vor putea încerca să le modifice, tot în interesul unic al preşedintelui ţării, în compensaţie pentru eşecul de acum al modificării legii alegerilor parlamentare. Stimaţi parlamentari, ştim că puteţi!

Iată propunerile de legi pentru modificare:

1) Legea gravitaţiei – Propunere: când un partid se prăbuşeşte, preşedintele se ridică, cu o forţă invers egală cu cea a prăbuşirii partidului.

2) Legea lui O(h)m – Propunere: eşti o(h)m cu mine, aşa şi trebuie, pentru că eu, preşedintele, sunt suprao(h)m

3) Legea numerelor mari – Propunere: oricât de mare e numărul de votanţi contra, întotdeauna va fi mai mic, mult mai mic, decât numărul rezultat din numărarea voturilor pro preşedinte.

4) Legea atracţiei universale – Propunere: nimeni nu poate fi mai atrăgător decât preşedintele

5) Legea informaţiilor clasificate – Propunere: orice informaţii secrete pot fi declasificate, cu excepţia celor privind costul călătoriilor de lux efectuate de preşedinte. A, dar modificarea acestei legi nu mai e necesară, costurile extravaganţelor turistice ale preşedintelui sunt deja secretizate, mai strict ca planurile sistemului Patriot.

6) Pachetul de legi ale termodinamicii (legile I-X) – Propunere: când e prea frig sau prea cald afară, preşedintele se va deplasa, cu viteză constantă a unui avion cu piscină, spre o locaţie în care media anuală a temperaturii mediului ambiant va fi între 18 şi 20 de grade celsius, sub umbrelă.

7) Legea conservării masei şi a energiei (teoria relativităţii) – Propunere: preşedintele nu poate să renunţe la nicio masă sau casă de protocol şi, în tot ceea ce face, trebuie să se întrebuinţeze cât mai puţin, conservându-și astfel preţioasa energie.

8) Legea volumelor constante (chimie) – Propunere: menţinerea constantă a volumului preşedintelui va fi asigurată prin obligarea acestuia de a participa zilnic, cel puţin timp de 4 ore, la partide de tenis de câmp şi golf.

9) A treia lege a mişcării (fizică) – Propunere: pentru orice acțiune a preşedintelui, va exista, din partea coaliţiei de la guvernare, o reacțiune supusă şi umilă, egală cu pătratul lipsei sale de importanţă.

10) Legea lui Arhimede – Propunere: se va numi Legea lui Iohannis.

P.S. Cu modestia care l-a caracterizat două mandate, președintele nenumit a anunțat astăzi că nu intenționează să…, nu dorește să…, nici nu avea de gând să…. Totul a fost făcut din preaplinul de recunoștință al foștilor lui colegi de partid. Dar să stăm liniștiți, indiferent ce vor decide ceilalți, colegii de stat (nedrept), el nu va părăsi postul înainte de vreme, pentru o funcție mai mică, remunerată după buget.

P.P.S. – Acesta este un pamflet, orice asemănare cu personaje reale nu este pur întâmplătoare.

Cine ne apără de autointitulații procurori fiscali – băncile?

24/09/2024/în Blog, Slider /de Rasista

Sub pretextul luptei contra spălării banilor, unele bănci din România abuzează de relația de putere asupra clienților: închid conturi discreționar, sechestrează banii din ele, pretind documente și date absurde sau imposibil de furnizat. Statul pare că nu are nicio pârghie de control asupra acestui fenomen și totuși își obligă cetățenii să-și deschidă conturi la bănci. Cazul conflictului APADOR-CH-ING

Anul acesta, am avut o experienţă foarte proastă cu o bancă, pe care o vom numi mai jos. Ştim că băncile sunt entităţi private, nu instituţii publice, dar mai ştim că serviciile băncilor sunt destinate publicului larg, practic tuturor cetăţenilor, pentru că rar mai poate scăpa cineva, azi, de o interacţiune cu banca. Iar, dacă, în această interacţiune, banca se comportă faţă de client în stilul „eu sunt stăpânul, tu eşti supusul, pentru că nu ai de ales şi tot la unul dintre noi, stăpânii, trebuie să ajungi”, lucrurile nu sunt OK.

Este foarte posibil ca problemele de care ne-am lovit noi în relaţia cu o anumită bancă să le întâlniţi la toate băncile. Reglementări ambigue şi lacunare există la nivelul întregului sistem bancar, începând cu Regulamentul BNR privind activitatea bancară. De la el pleacă ambiguitatea şi bunul plac din reglementările interne, adoptate de fiecare bancă. Dacă Regulamentul BNR permite băncilor să ceară, practic, orice vor ele de la clienţi, nu este de mirare ca, într-o bună zi, destul de apropiată, o bancă să solicite unui client să meargă, cu capul pe spate şi cu mâna stângă la nara dreaptă, pe o linie continuă albă, trasată în incinta băncii. Dacă nu reuşeşte să ajungă la capătul liniei albe, fără a se dezechilibra, clientului i se vor bloca toate conturile.

Funcţionari care nu cunosc sau nu înţeleg reglementările băncii în care lucrează probabil că există în fiecare bancă, întrucât inteligenţa şi competenţa sunt distribuite uniform în mediul înconjurător, iar amestecul de competenţă şi incompetenţă este peste tot cam în aceeaşi concentraţie. Cum face fiecare bancă pentru a feri clientela de efectele nocive ale incompetenţei sau indolenţei, este altceva. De ce BNR nu şi-a pus problema unei reglementări clare şi unitare pentru ca orice client, în relaţia cu băncile, să fie ferit de efectele negative şi stresante ale incompetenţei şi delăsării unor funcţionari bancari, este adevărata problemă. Pentru că BNR pare a fi mai mult rege într-o republică a băncilor, adică o entitate care domneşte, dar nu guvernează.

Relaţia client-bancă ar trebui, în primul rând reglementată de BNR, în mod rezonabil şi echitabil. Protecţia consumatorului nu poate ajuta, practic, clienţii în relaţia cu băncile. Amenzile date băncilor de „protecţia consumatorilor” sunt anulate, pe bandă rulantă, în instanţă. Poate şi pentru că activitatea bancară are anumite subtilităţi şi fineţuri, care pot scăpa unor instituții obişnuite să dea amendă pentru neafişarea preţului la raft şi alte asemenea. Deci tot BNR, ca instituţie care cunoaşte cu adevărat ce înseamnă activitatea bancară, poate interveni eficient, real, pentru protejarea clienţilor în relaţia cu bărcile. De fapt, această protecţie a clienţilor nu înseamnă altceva decât tratarea clienţilor de către bănci într-o manieră normală, nu ca infractori care, conform unei mantre ilogice şi, de aceea, foarte populare într-o anumită perioadă, „trebuie să-şi dovedească nevinovăţia”.

În cazul nostru, o banală operațiune de actualizare a datelor, cerută de ING – banca la care APADOR-CH a avut mai multe conturi – s-a transformat într-o luptă inegală și absurdă, întinsă pe mai multe luni, cu o birocrație kafkiană, impusă de o bancă atotputernică unui client bun doar de plată.

I Faptele

În luna mai 2024 Banca ING, filiala din București, la care APADOR-CH avea deschise mai multe conturi, a cerut asociației să depună o serie de documente pentru actualizarea datelor: un extras de la Registrul Asociațiilor și Fundațiilor, din care să reiasă dacă au apărut sau nu modificări în structura membrilor, acte de identitate ale persoanelor împuternicite să relaționeze cu banca. Alte documente, cum ar fi statutul organizației și actul de constituire, sunt depuse de regulă la începutul relației cu banca, în momentul deschiderii conturilor.

Aveam deja o experiență birocratică similară în spate, cu o altă bancă, Raiffeisen, de care am preferat să ne despărțim și din cauza unui proces greoi de actualizare a datelor și a obiceiului acelei bănci de a bloca conturile sub diverse pretexte. În plus, aveam deja de mai mulți ani aceste conturi la ING, pentru care plăteam comisioane de administrare deloc mici, și am decis să ne limităm la o singură bancă, pentru că, în ciuda impresiei generale, organizațiile neguvernamentale nu se scaldă deloc în bani.

Banca cere buletinele unor membri decedați

Ca întotdeauna, APADOR-CH a depus toate documentele cerute de funcționara responsabilă cu conturile asociației. Dar de data asta, în mod surprinzător și complet neprofesionist, situația s-a prelungit, transformându-se într-un dialog absurd, în care la fiecare interacțiune se cereau noi și noi documente doveditoare, unele dintre ele imposibil de furnizat. De exemplu ne-au cerut la un moment dat și actele de identitate ale unor membri fondatori decedați.

Situația a culminat cu blocarea conturilor asociației în luna iulie 2024, dată de la care directorul executiv al APADOR-CH a anunțat banca că dorește închiderea conturilor și încheierea relației contractuale. Cu toate astea banca a continuat să ceară diverse documente doveditoare și a refuzat să deblocheze conturile pentru plata salariilor angajaților.

Banca vrea actualizarea datelor și pentru închiderea conturilor

După schimburi surde de emailuri și telefoane fără rost, la data de 22 august 2024 directorul executiv a mers la sediul băncii și a semnat formularele necesare pentru închiderea conturilor existente la ING și transferarea fondurilor în noile conturi deschise între timp la altă bancă. Totuși, în continuare banca ING a refuzat să transfere banii asociației în noile conturi și a continuat să ceară documente doveditoare pentru actualizarea datelor, susținând că nu poate închide conturile fără această actualizare.

Banca ING continua să ceară alte dovezi că directorul executiv este împuternicit să relaționeze cu banca, decât cele scrise în statutul și documentele ulterioare ale organizației, apoi a cerut documente suplimentare de la Consiliul Director al asociației și a rămas insensibilă inclusiv la vizita președintelui Consiliului Director la sediul băncii, care a semnat de asemenea, personal, alt set de formularele care i-au fost puse în față de funcționarul bancar, pentru închiderea conturilor. Cele semnate deja de directorul executiv nu fuseseră suficiente.

În acest ritm ne așteptam să ne ceară să venim și cu finanțatorii de mână, la ușa băncii, ca să certifice și ei că ne-au dat banii cinstit și că sunt de acord să-i scoatem de la ING, care ni-i sechestraseră fără drept, ca să putem să ne facem treaba pentru care ni-i viraseră.

La începutul lunii septembrie 2024 fondurile APADOR-CH erau în continuare sechestrate de Banca ING, fără drept, în pofida tuturor demersurilor legale făcute de asociație și conducerea ei pentru închiderea conturilor și transferarea fondurilor. În continuare funcționarii băncii pretindeau că nu pot închide conturile fără „actualizarea datelor”, iar pentru asta o luaseră de la capăt, cerând din nou un extras din Registrul Asociațiilor și Fundațiilor, care expirase între timp, din luna mai când fusese depus prima dată.

Acest extras este valabil în mod normal numai 30 de zile. Chiar dacă nu au intervenit modificări în structura asociației, banca poate să ceară un nou extras, care nu e nici el ieftin, costă 100 de lei și eliberarea lui durează de regulă 30 de zile.

IICe spun băncile: Baza legală sunt eu!

Pe tot parcursul acestui dialog al surzilor, APADOR-CH a cerut permanent să știe care este baza legală a tuturor cerințelor absurde ale funcționarilor băncii. Răspunsurile veneau standard, de fiecare dată, și se limitau la unica informare care se găsește și pe site-ul băncii: baza legală rezidă în două acte, Legea 129/2019 și Regulamentului BNR nr. 2/2019.

Aceste două acte emise de autoritățile statului permit băncilor să-și facă propriile regulamente interne „de cunoaştere a clientelei” și să pună în ele orice le trece prin cap. Practic băncile au mână liberă de la Banca Națională și de la statul român să ceară ce vor ele, de la clienți, în acest proces de cunoaștere a clientelei.

Mai mult, aceste regulamente nu sunt nici transparente, deși ar fi normal ca fiecare client să știe la ce se înhamă atunci când deschide un cont la o bancă. Pe site-ul băncii nu există o listă clară și exhaustivă a documentelor cerute pentru actualizarea datelor, pentru că de la caz la caz banca poate să exagereze și să ceară altele. Își „rezervă” dreptul de a cere orice, pentru că se află în această poziție de putere.

Când ești suspect în ochii băncii, fără să știi de ce

Clientul băncii nu știe, însă, ce-i mai poate trece prin cap funcționarului de la departamentul juridic al băncii, în materie de inventat acte de cunoaștere a clientelei. Clientul nu poate decât să se supună și să producă actul respectiv, pentru că alternativa este închiderea contului, indisponibilizarea propriilor bani și nicio alternativă viabilă de contestare.

Inclusiv termenul pentru actualizarea datelor este unul fluid, tot la latitudinea băncii. Teoretic actualizarea asta se face anual, dar banca are de asemenea libertatea de a decide că trebuie să-ți actualizezi datele ori de câte ori i se pare ei ceva suspect la tine, client. Motivele care te fac suspect în ochii bănci sunt de asemenea necunoscute.

Tot în teorie, datele trebuie actualizate în termen de trei luni de la data la care ți le cere banca, după care conturile sunt restricționate, dar tot banca poate să decidă la fel de discreționar scurtarea acestui termen chiar și la 24 de ore. Acest lucru i s-a întâmplat chiar unui membru APADOR-CH, persoană fizică, fix în aceeași perioadă. De ce? Probabil era suspect?

Analfabetismul funcțional la bancă

Ce pune capac acestui stil discreționar de a face afaceri este calitatea slabă a funcționarilor băncii, cel puțin a celor care vin în contact direct cu clienții, pentru că mințile luminate de la juridic se țin departe de interacțiunea directă cu clientela. Pe tot parcursul procesului absurd de actualizare a datelor, APADOR-CH nu a reușit niciun moment să discute cu un funcționar care să pară măcar că știe legislația aplicabilă unui ONG. Fiecare email sau interacțiune fizică era o experiență traumatizantă care demonstra clar că persoana din spatele ghișeului băncii habar nu are care este diferența dintre un ONG și o societate comercială, nu știe să citească nici documentele pe care le primește, ci doar le dă mai departe la juridic și de acolo primește și transmite către client înapoi noi „bule papale” care arătau, din păcate, că nici juridicul nu e mai breaz.

Un studiu recent făcut între clienții români ai băncilor vorbește despre incapacitatea unui procent mare din populație – aproape 50% – care nu reușește sau reușește cu greu să înțeleagă termenii și condițiile dintr-un document bancar. După interacțiunea avută cu funcționarii ING ne întrebăm serios dacă nu cumva analfabetismul ăsta funcțional se întinde și asupra lor, deși măcar ei care lucrează la bancă ar fi trebuit să înțeleagă propriile documente.

III Ce face statul român

Se face că nu vede. În cursul diferendului dintre APADOR-CH și ING am studiat și noi legislația invocată de bănci și am fost chiar la un pas de a face plângere penală pentru abuz de încredere. În lipsa unor temeiuri de drept și de fapt care să justifice reținerea (blocarea) sumelor de bani de către bancă, conduita băncii era abuzivă și întra sub incidența prevederilor art. 238 din Codul penal, care sancționează abuzul de încredere. Fapta constă în refuzul de a restitui un bun mobil către persoana care l-a încredințat făptuitorului, în baza unui titlu și cu un anumit scop.

În luna septembrie 2024, văzând că banca tot nu intenționează să transfere fondurile APADOR-CH și să închidă conturile, am adresat un set de sesizări mai multor autorități din România, cum ar fi:

Banca Națională a României,
Autoritatea Națională de Protecție a Consumatorilor,
Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în Domeniul Bancar și
Asociația Română a Băncilor.

Tot păgubitul plătește și medierea litigiului, dar numai cu acordul băncii

Nu am primit răspuns decât de la Centru de Soluționare alternativă a litigiilor, care ne-a informat că are competențe limitate, prevăzute de două legi (209 și 210/2019) și nu poate media un litigiu între o persoană juridică și o bancă decât dacă banca respectivă acceptă. Iar dacă asta s-ar întâmpla, trebuie să achităm tot noi, păgubiții, 1.471 de lei, costul dosarului de soluționare a litigiului.

Eram așadar în situația în care nu aveam acces la banii din conturi, însă banca ne cerea să îi furnizăm alte documente, pentru obținerea cărora trebuia să plătim (vezi extrasul din Registrul Asociațiilor și Fundațiilor), iar ca să avem o mediere a conflictului trebuia de asemenea să plătim niște bani, deși nu eram cu nimic vinovați.

În tot acest timp, bineînțeles, curgeau comisioanele și pentru „administrarea” tuturor conturilor deținute la ING, chit că de fapt nu le puteam folosi nici să facem plăți, nici să transferăm banii la altă bancă. Iar aceste comisioane nu sunt deloc mici, de exemplu lunar APADOR-CH achita comisioane către ING în valoare de aproximativ 300-400 de lei, până la peste 500 de lei adăugând comisioanele pentru diverse plăți. Chiar în lunile iulie și august, luni în care conturile au fost blocate, deci accesul la ele ne era restricționat, am plătit comisioane băncii în valoare de 434 de lei/lună. Banca percepe așadar bani și pentru „administrarea” unor conturi blocate, de care nu te poți folosi, în care nu puteau intra bani și din care nu se puteau face plăți.

Statul îți cere să te faci frate cu banca, ca să-ți plătești taxele

Toate demersurile, blocajele, nervii, timpul și banii pierduți s-au făcut pe seama asociației. Blocarea conturilor ne-a încurcat și proiectele în derulare, n-am putut face plăți, n-am putut primi bani. În loc să funcționeze în scopul pentru care a fost creată – să monitorizeze respectarea drepturilor omului și prostiile făcute de autorități – asociația a fost blocată timp de câteva luni într-un război al nervilor cu o bancă privată, al cărei scop era să furnizeze un serviciu financiar și atât. NU să pună bețe roate, să încurce, să blocheze.

Ce face statul român în acest timp? În primul rând îi obligă pe cetățeni să-și deschidă conturi la bănci. Dacă ai de recuperat niște bani de la stat, de exemplu, pe care poate ți i-a luat abuziv la un moment dat, vei fi obligat să ai un cont la o bancă, pentru că statul nu ți-i eliberează cash, la ghișeu. De asemenea dacă ai de plătit bani către stat vei fi obligat, în curând, să ai cont, pentru că statul nu va mai permite plata datoriilor cash.

Contul bancar este într-adevăr un instrument util și normal într-o societate modernă, evoluată, însă ca în orice domeniu este nevoie de o supraveghere a activității instituțiilor care au un astfel de monopol pe mână. Ce putere are Banca Națională a României asupra băncilor este și mai greu de spus. Nici pe site-ul BNR nu găsești ușor o adresă la care să reclami de exemplu prestația unei bănci. Semn că BNR nu vrea de fapt să fie implicată în diferendele clienților cu băncile abuzatoare.

Tot băncile vor mai multă transparență de la stat

Băncile la rândul lor se plâng că s-au transformat într-un „procuror fiscal” pentru că sunt obligate de ANAF să strângă și să transmită către stat date despre toate tranzacțiile clienților lor, însă ei nu știu ce face statul cu ele. Băncile vor transparență, deși nu o oferă la rândul lor clienților. Ironic, nu?

În același timp, lipsa de control a statului, combinată cu o scăpare completă din mână a modului în care sunt manipulate datele personale ale cetățenilor, se vede și în numeroasele cazuri apărute mai mereu la știri, despre oameni care s-au trezit datori la IFN-uri, pentru că altcineva a făcut împrumuturi în numele lor, folosindu-le poza buletinului.

Iar în tot acest tablou, cum spuneam mai sus, 60% dintre români habar nu au ce sunt produsele financiar bancare și aproape jumătate dintre ei au dificultăți să înțeleagă termenii dintr-un contract financiar. Pare că toată lumea are de câștigat din asta, de vreme ce nici băncile, nici statul, nu vor să fim mai bine informați, pentru că asta ar însemna să ne dăm și seama că suntem abuzați și să ne cerem drepturile.

IVEpilog: spălarea de bani continuă

Dacă nu am primit niciun răspuns oficial de la autoritățile statului român, sesizarea pare că a avut totuși un oarecare succes pentru că banca ING a revenit la sentimente mai bune și în prima săptămână a lunii septembrie a acceptat să ne transfere banii și să încheiem relația comercială.

Ulterior, la câteva zile după transferul banilor și închiderea conturilor, banca a transmis chiar și un email de scuze, în care, în mod surprinzător, reușise să verifice și să analizeze toate prostiile făcute de funcționarii lor în aceste luni și să constate evidența: că se făcuseră greșeli, că ni se ceruseră documente inutile care nu figurau în regulamentul lor, că ne fuseseră blocați banii în mod greșit, dar că ei nu au avut niciun moment această intenție etc. Unele informații nu ajunseseră unde trebuie, dar acum, că au ajuns, au fost luate măsuri pentru ca astfel de lucruri să nu se mai întâmple, regretăm, vă asigurăm de cele mai înalte sentimente de respect…

Mai mult, într-un exces surprinzător de profesionalism, banca s-a hotărât acum să cerceteze și o cerere mai veche a APADOR-CH, făcută cu mult înainte de acest diferend cu actualizarea datelor, în care solicitasem informații despre dispariția unor sume importante de bani din niște transferuri primite de la un partener străin. Era vorba de aproximativ 1.500 de dolari care se pierduseră pe traseul dintre plătitor și noi, în mai multe tranșe, iar banca nu ne dăduse niciodată explicații pentru asta, deși le cerusem.

O mică parte din acei bani a apărut în cont prin luna iunie, dar explicațiile nu au venit nici acum, despre unde se pierduseră și de ce. Acum, alături de scuzele pentru greșelile din procesul de actualizare a datelor am primit și mesajul că se analizează și ce se întâmplă cu restul sumei rămas pierdut.

Banca admite că s-au făcut greșeli, dar îi acoperă pe vinovați

Avuseseră câteva luni la dispoziție, în care ar fi putut să constate toate aceste deficiențe la timp, pentru că au avut și nenumărate semnale de la noi, dar au preferat să ne trateze impertinent, ba chiar ca pe niște suspecți de spălare de bani. Adevărați procurori fiscali, rol care-i prinde și pare că le și place.

Ce s-a schimbat între timp? Nu știm, întrucât am solicitat din nou, expres, băncii, să ne spună cine se face vinovat și ce sancțiuni au primit cei care au greșit în cazul nostru. Iar banca a invocat legea de protecție a datelor cu caracter personal ca să ne refuze această informație. O prevalare greșită, deoarece legea nu protejează aceste informații în cazul unui interes legitim al părții vătămate.

Am recerut băncii să ne transmită care au fost sancțiunile, numeric, fără indicarea persoanelor sancționate. Adică am întrebat câte persoane din cadrul băncii au fost sancționate disciplinar pentru încălcarea regulilor profesionale în relația cu noi. Am primit un răspuns la fel de ambiguu, în sensul că două birouri (Offices) ale băncii au primit atenționare scrisă (ce înseamnă asta, mai exact, nu se știe, oricum nu e sancțiune disciplinară, pentru că nu are caracter individual, ci se adresează întregului birou) și au mai fost trimise (nu se știe cui) și niște instrucțiuni suplimentare. Cam atât.

Ceea ce ni s-a întâmplat nouă li se întâmplă și altora. Nu suntem deloc o excepție. În aceste luni în care am avut conturile blocate și am funcționat cu greu am încercat să aflăm cu ce bănci, poate mai rezonabile, lucrează alte organizații. Am primit mereu răspunsul că actualizarea datelor este o corvoadă pentru toată lumea, indiferent de banca cu care lucrează.

La un moment dat, în istoria recentă, cât noi ne-am luptat pentru diverse drepturi civile, statul și băncile și-au dat mâna ca să ne transforme pe toți în suspecți de spălare de bani și acum ne tratează ca atare. În timpul ăsta, adevărații evazioniști și infractori își văd liniștiți de business as usual.

Ce pot face cetățenii împotriva unui primar care-i încurcă

11/09/2024/în Blog, Buna guvernare, Resurse Utile /de Rasista

Cazul parcărilor de reședință din sectorul 3 și programul de curățenie care a enervat multă lume. 3 posibile soluții de la APADOR-CH

În mod normal, rolul unui primar este de a face mai uşoară viaţa cetăţenilor, nu de a-i trata ca pe nişte subordonaţi ierarhic, care trebuie educaţi, disciplinaţi şi conduşi, forţat, cu ameninţări şi măsuri agresiv-punitive, spre o viaţă şi o curăţenie stradală exemplare. Primarul îi tratează pe cetăţeni exact în modul în care cetăţenii îi permit primarului să îi trateze.

Acesta pare a fi cazul primarului din sectorul 3, Robert Negoiță, care a reușit în al patrulea mandat să-și ridice în cap o seamă de locuitori care au locuri de parcare de reședință închiriate de la primărie și care sunt amenințați acum, de aceeași primărie, că le vor pierde dacă nu le eliberează de mașini într-o zi anume din săptămână, când serviciul de curățenie al primăriei vine să măture pe sub mașini.

Întrucât am primit mai multe mesaje disperate de la astfel de cetățeni, care ne cer sfatul, ce să facă într-o astfel de situație, prezentăm aici trei posibile soluții, pe care însă numai cetățenii nemulțumiți le pot adopta. Le publicăm pentru ca astfel cei aflați în aceeași situație să se găsească mai ușor și să poată acționa eventual împreună.

Demiterea primarului aflat în funcție

Un primar care se crede stăpânul absolut al comunităţii, şi nu un slujitor al intereselor comunităţii, poate fi demis din funcţie, posibilitate prevăzută de Codul administrativ.

Potrivit art. 162 din Codul administrativ, mandatul primarului poate înceta în urma unui referendum local de demitere a acestuia. Cererea pentru organizarea unui astfel de referendum se adresează prefectului şi trebuie semnată de cel puţin 25% dintre locuitorii cu drept de vot înscrişi în Registrul electoral cu domiciliul sau reşedinţa în unitatea administrativ-teritorială.

Cererea trebuie motivată şi poate fi întemeiată pe cel puţin unul dintre următoarele motive:

primarul a nesocotit interesele generale ale colectivităţii locale
primarul nu şi-a exercitat corespunzător atribuţiile legale ce îi revin

Redăm, mai jos, conţinutul articolului 162 din Codul administrativ:

ARTICOLUL 162 Încetarea mandatului în urma referendumului

(1) Mandatul primarului încetează ca urmare a rezultatului unui referendum local având ca obiect demiterea acestuia, conform procedurii prevăzute la art. 144 şi 145, care se aplică în mod corespunzător.

(2) Referendumul pentru încetarea mandatului primarului se organizează ca urmare a cererii adresate în acest sens prefectului de locuitorii comunei, oraşului sau municipiului, ca urmare a nesocotirii de către acesta a intereselor generale ale colectivităţii locale sau a neexercitării atribuţiilor ce îi revin, potrivit legii, inclusiv a celor pe care le exercită ca reprezentant al statului.

(3) Cererea cuprinde motivele ce au stat la baza acesteia, numele şi prenumele, data şi locul naşterii, seria şi numărul buletinului sau ale cărţii de identitate şi semnătură olografă ale cetăţenilor care au solicitat organizarea referendumului.

(4) Organizarea referendumului trebuie să fie solicitată, în scris, de cel puţin 25% dintre locuitorii cu drept de vot înscrişi în Registrul electoral cu domiciliul sau reşedinţa în unitatea administrativ-teritorială. Acest procent trebuie să fie realizat în fiecare dintre localităţile componente ale comunei, oraşului sau municipiului.”

Rămâne la latitudinea cetăţenilor din sectorul 3 dacă se vor considera lezaţi de acţiunile primarului într-un număr suficient de mare pentru a iniţia un referendum de demitere a primarului (cel puţin 25% din cei înscrişi pe listele electorale din sectorul 3). Procedura va începe cu redactarea unei cereri motivate pentru organizarea unui referendum local pentru demiterea primarului. Apoi, va trebui strâns de la cetăţeni numărul de semnături cerut de lege pentru iniţierea referendumului (cel puţin 25% din cei înscrişi pe listele electorale din sectorul 3), iar, la final, cererea, însoţită de numărul suficient de semnături, va trebui adresată prefectului Capitalei.

Pentru a avea şanse de reuşită, cetăţenii nemulţumiţi de activitatea primarului trebuie să acţioneze unit şi coordonat, începând cu redactarea cererii şi strângerea semnăturilor necesare.

Dacă o asemenea masă critică nu va putea fi atinsă, există cel puţin 2 alte posibilităţi legale pentru ca un cetăţean sau mai mulţi cetăţeni să poată acţiona împotriva abuzurilor unui primar, după cum urmează:

Sesizarea prefectului Capitalei

Sesizarea prefectului capitalei, pentru anularea (în speţă, anularea parţială) a hotărârii de consiliu local prin care a fost aprobat Regulamentul privind parcările din sectorul 3, respectiv HCL S3 nr. 346/2022. Este de menţionat că anularea poate fi cerută numai pe motive de legalitate, nu şi de oportunitate. De exemplu, dacă există prevederi lipsite de claritate şi previzibilitate în acel regulament, se poate susţine că aceste prevederi nu sunt legale şi ar putea fi atacate în instanţă de prefect.

Tot ca exemplu, dacă există prevederi în regulament care contravin unor legi în vigoare, de asemenea, acele prevederi au caracter nelegal. O problemă de legalitate ar consta şi în contradicţia care există între două prevederi din acel regulament: una stabileşte obligaţia fiecărui titular de loc de parcare de a face curat pe acel loc de parcare (sancţiunea fiind amenda) şi alta stabileşte obligaţia fiecărui titular de loc de parcare de a permite unie firme de salubritate de a face curat pe locul său de parcare (sancțiunea nu e clar prevazută în regulament, dar pe panourile din fata blocurilor, amplasate de primărie, cetățenii sunt amenințati cu sancțiuni foarte dure, din care lipsește doar deportarea).

Aceste două obligaţii se află în contradicţie logică, deoarece din moment de titularul locului e obligat să-şi facă curat pe acel loc (în caz contrar, e amendat) nu se mai justifică şi obligarea titularului locului de a nu face el curat pe locul său de parcare şi de a lăsa o firmă de salubritate să-l cureţe. Cel puţin sub acest aspect, regulamentul parcărilor este lipsit de claritate şi previzibilitate.

Sesizarea Avocatului Poporului

Sesizarea Avocatului Poporului, pentru a interveni în conflictul care există între autorităţile publice locale din sectorul 3 şi cetăţeni, în legătură cu obligaţiile vădit disproporţionate şi împovărătoare impuse titularilor de locuri de parcare din sectorul 3. Potrivit art. 1 din Legea nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului, Instituţia Avocatul Poporului are drept scop apărarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor în raporturile acestora cu autorităţile publice.

În cazul de față este, în mod evident, un conflict între cetățeni și autoritățile adminsitrației publice locale, cetățenilor fiindu-le impusă o obligație disproporţionată şi împovărătoare, care le afectează, cel puțin, dreptul la respectarea și la folosirea liniștiă a proprietății (autoturismul), drept garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Guvernul semnează înțelegeri cu SUA, în numele societății civile și al presei, prin care îngrădește libertatea de exprimare

09/08/2024/în Blog, Buna guvernare /de Rasista

În luna iunie 2024, ministrul de externe al României, Luminița Odobescu, a semnat în numele Guvernului României, la Washington, un memorandum de înțelegere cu Departamentul de Stat al SUA, pentru „combaterea manipulării informațiilor străine”. Documentul a trecut pe sub radarul opiniei publice. Guvernul nu s-a grăbit să-l facă cunoscut sau măcar să explice ce anume presupune, în clasicul stil opac în care ne-a obișnuit să guverneze.

APADOR-CH a cerut Ministerului de externe o copie a acestui document, ca să vedem la ce s-a angajat Guvernul, până la urmă și în numele nostru. Am primit conținutul Memorandumului: două foi A4 în care se enumeră o serie de principii și bune intenții în legătură cu cooperarea dintre cele două țări, pentru a contracara manipularea „informațiilor străine”:

România și Statele Unite sunt angajate în colaborarea menită să reducă impactul manipulării informațiilor străine și să construiască ecosisteme informaționale rezistente din punct de vedere societal și institutional”, se spune despre scopul acestui memorandum.

Apoi este enunțat cadrul de acțiune, sub forma a cinci puncte, scrise într-un limbaj ambiguu, care pot însemna orice și nimic în același timp.

„Participanții afirmă următorul cadru pentru combaterea manipulării informațiilor străine:

Abordarea eficientă a manipulării informațiilor străine depinde de țările care trec dincolo de abordările de tip „monitorizare și raportare”, pentru a include dezvoltarea și implementarea strategiilor pentru a contracara această amenințare.
Organizarea și administrarea unei abordări la nivel național pentru combaterea manipulării informațiilor străine beneficiază de structurile interagențiilor coordonate.
Combaterea eficientă a manipulării informațiilor străine depinde de deținerea mijloacelor tehnice și a capacității umane necesare pentru a menține conștientizarea amenințării.
Societatea civilă, mass-media independentă și mediul academic joacă roluri esențiale în sprijinirea și informarea inițiativelor guvernamentale pentru a contracara manipularea informațiilor străine.
Organizațiile multilaterale care valorifică cooperarea internațională pentru a contracara și pentru a consolida rezistența împotriva manipulării informațiilor străine sunt indispensabile pentru a atenua decalajele de informații și capacități din țările partenere.”

Documentul se încheie cu promisiunea unui scop măreț:

Participanții intenționează să stabilească o consultare bilaterală privind combaterea manipulării informațiilor străine, pentru a stabili direcția activității viitoare. Se așteaptă ca participanții să conducă împreună această consultare.”.

Așadar documentul conține o serie de enunțuri din categoria deja celebră „să fie bine ca să nu fie rău”, totuși nu putem să nu ne întrebăm ce anume presupune punctul 4 din memorandum, care pare să angajeze în această acțiune importantă, dar confuză, întreaga societate civilă, mass media independentă și mediul academic. Vom fi obligați, vrem nu vrem, să „sprijinim” și să diseminăm „informările inițiativelor guvernamentale” pentru obiectivul enunțat de contracarare a manipulării?

Întrebarea care se pune este în numele cărui principiu democratic și-a luat Guvernul obligația de a face ca societatea civilă, mass-media independentă și mediul academic să sprijine inițiativele Guvernului, când acesta își propune să contracareze manipularea informațiilor străine?

Mass-media independentă nu poate fi independentă dacă rolul ei este de a sprijini inițiative ale Guvernului, chiar dacă acele inițiative par generoase și îndreptățite, cum ar fi cazul combaterii manipulării informațiilor străine. O mass-media independentă trebuie să își păstreze întotdeauna spiritul critic și să își rezerve, întotdeauna, dreptul de a critica sau sprijini diverse inițiative, de a fi pro sau contra lor, indiferent de obiectul și sursa acestor inițiative (guvernamentală sau privată).

Aceeași problemă se ridică și în cazul societății civile. Specific societății civile sunt organizațiile neguvernamentale. Aceste organizații ale societății civile, ca și alte forme de manifestare ale societății civile, nu pot fi obligate, mai mult sau mai puțin fățiș, prin demersuri la care Guvernul se obligă prin semnarea de memorandumuri, să sprijine necondiționat anumite demersuri ale Guvernului, numai pe motiv că în acele demersuri Guvernul urmărește un scop nobil/corect.

Căile și metodele de a fi atinse scopurile, chiar și cele nobile/corecte, pot fi dicutabile, de mult ori. Iar singurele căi de a atinge anumite obiective nu sunt doar cele identificate de Guvern. De multe ori, chiar în ultima perioadă, Guvernul a greșit atunci când a ales metodele de a atinge un scop lăudabil (cum ar fi lupta împotriva drogurilor), astfel că a fost nevoie de intervenția societății civile, care nu a sprijinit, ci, dimpotrivă, a contrazis Guvernul și a indicat o cale mult mai rezonabilă de a acționa (de exemplu, în situația permiselor de conducere, suspendate timp de peste un an, pe baza unui drugtest fals poztiv).

De aceea, pare foarte greu de înțeles cum de două guverne semnează o înțelegere prin care își propun să acționeze pentru ca societatea civilă și mass-media independentă (înțelegem din asta că există și o altă mass-media, neindependentă) să sprijine (adică să nu cârtească, să nu critice) inițiativele guvernamentale dintr-un anumit domeniu.

E adevărat că guvernele României cumpără deja presa, cel puțin din pandemie încoace, cu zeci de milioane de euro anual, sub forma contractelor de publicitate politică, plătite la fel de netransparent de partidele politice cu bani de la buget. De banii ăștia o bună parte a presei publică numai „adevărurile” guvernamentale enunțate de partidele aflate la putere, și aproape nimic din realitatea în care trăim.

Cu toate astea dezinformarea și manipularea fac victime sub ochii neputincioși ai statului, prin clipuri publicitare care îndeamnă oamenii să facă investiții înșelătoare, și se folosesc inclusiv de figurile unora dintre oamenii de stat ai țării pentru asta. O investigație Recorder a documentat acest fenomen, pe care statul este incapabil să-l contracareze, în ciuda memodrandumului măreț semnat cu Statele Unite ale Americii.

Mai multe investigații ale presei independente arată cum partidele politice uzează în ultimii ani de sume importante din subvențiile prea generoase de la buget, pentru a face în mod netransparent și lipsit de etică publicitate și propagandă, prin diverse mijloace. În acest context, considerăm că angajamentul semnat de Guvernul României în numele presei și al societății civile în general, este desprins din altă epocă, în care toată comunicarea publică era controlată de aparatul de stat și nu exista libertate de exprimare.

CCR zice că e constituțională comasarea alegerilor, pentru că ar fi fost prea multe dacă se țineau separat

14/05/2024/în Articole, Blog, Slider /de Rasista

Cu unanimitate de voturi, judecătorii Curții Constituționale a României (CCR) au decis azi că prea multe runde de alegeri ne dăunează și că e mai bine să le combinăm, chiar dacă nu se potrivesc temele dezbătute în campaniile electorale, iar comasarea lor se face cu încălcarea Constituției.

În cuvinte mai mari, CCR ne spune așa:

În esență, cu privire la criticile de neconstituționalitate privind ordonanța de urgență în ansamblul său, Curtea a reținut că motivele cuprinse în preambulul acesteia justifică existența unei situații extraordinare a cărei reglementare nu putea fi amânată, întrucât exista posibilitatea organizării alegerilor pentru Parlamentul European și a celor locale în condiții deficitare, având în vedere anvergura și numărul mare de alegeri organizate în anul 2024.

(…)

Prin urmare, chiar dacă actul normativ a fost adoptat cu mai puțin de un an de la data alegerilor și modifică modul de compunere al Biroului Electoral Central, acesta nu produce insecuritate juridică pentru competitorii electorali. Dimpotrivă, soluția normativă de desfășurare a celor două categorii de alegeri la aceeași dată a determinat necesitatea stabilirii unei set de reguli comune și omogene pentru buna desfășurare a alegerilor, în condiții de echitate pentru toți competitorii implicați în procesul electoral”. (sursa)

Acesta este răspunsul dat de cel mai înalt for juridic al țării la solicitarea reprezentanților unui partid politic, care s-au plâns, pe bună dreptate, că ordonanța de comasare a alegerilor le încalcă drepturile electorale.

Amintim că și APADOR-CH a cerut Avocatului Poporului (în luna martie) să atace la CCR ordonanța privind comasarea alegerilor, iar răspunsul primit de la AVP (în luna aprilie) a fost că nu are rost să mai depună această muncă, pentru că CCR fusese deja sesizat între timp și de reprezentanții partidului Reper.

Mergând pe raționamentul CCR, de ce nu ne-am pune și problema că prea multe instituții strică? Așa că, de ce nu am comasa și CCR cu Guvernul? Că tot nu se observă nicio diferență între deciziile Guvernului și deciziile CCR…

După registrul violatorilor și cel al traficanților de droguri, de ce nu avem și un registru al corupților?

02/04/2024/în Blog, Buna guvernare, Slider /de Rasista

În țara dosarului cu șină și a secretizărilor de tot felul au apărut în ultimii ani două registre naționale. Unul al ofensatorilor sexuali și, mai recent, s-a dat o lege pentru înființarea registrului traficanților de droguri. Cele două forme cu fond discutabil seamănă. Legile prevăd că greșiții trebuie înscriși în aceste registre, ca să se știe de ei, chit că cel mai probabil, la cum nu funcționează statul nostru de drept, asta nu-i va împiedica deloc să-și desfășoare „activitatea” infracțională nestingheriți, dacă au chef.

Violatorii și traficanții vor sta acolo, în registrele astea naționale, timp de 20 de ani de la înscriere – dacă au avut o condamnare la cel mult 5 ani de închisoare – sau până la împlinirea vârstei de 85 de ani – dacă au avut condamnări mai mari de 5 ani.

Una dintre probleme pare să fie, deocamdată, soarta acelora dintre foștii infractori care au fost deja reabilitați și încearcă să-și vadă de viață, dar se află acum brusc, din nou, în atenția „organelor”. Pentru că inclusiv reabilitații vor fi înscriși în registrul ăsta care-i face de rușine. Așa au decis parlamentarii și președintele țării.

Sigur, tentația de a pedepsi până la moarte, cu supra-măsură, pe altul e mare la specia sapiens, căci se știe că omul e mai iertător doar cu sine însuși. Dar nu despre cât de drepte sau nedrepte sunt registrele astea două vrem să discutăm aici, ci despre oportunitatea înființării unui al treilea registru național, pe care noi îl credem chiar mai benefic decât celelalte două: registrul corupților.

Fără să minimalizăm gravitatea și urmările pe care le au traficul de droguri sau infracțiunile sexuale, ne permitem să afirmăm totuși că fenomenul corupției ne afectează pe toți în foarte mare măsură. În plus, dependența de șpagă e la fel de persistentă ca și aia de sex sau de droguri și netratată riscă să-i infecteze și pe alții. Ca și în cazul infracțiunilor sexuale sau cele care implică droguri, infracțiunile de corupție sunt repetitive. Cu cât furi mai mult cu atât îți place mai tare. În combinație cu puterea politică, dependența asta e mortală. Pentru noi, ceilalți.

Dependenții de șpagă trebuie luați în evidență, chemați periodic la poliție să li se amintească faptul că nu e bine să iei spagă, trebuie să urmeze periodic cursuri în care să fie învățați să trăiască fără să ia șpagă. Iată, deci, că utilitatea registrului corupților este la fel de justificată ca și utilitatea registrului ofensatorilor sexuali sau al traficanților de droguri.

De ce să nu avem un registru al corupților, în care să fie trecuți și șpăgarii condamnați în trecut, chiar reabilitați, iar ștergerea din registru să se facă la fel: după 20 de ani de la înscriere – pentru cei condamnați pentru mici delapidări sau abuzuri în serviciu și după vârsta de 85 ani, pentru cei condamnați pentru fapte de corupție mai grave, cum ar fi subminarea economiei naționale sau evaziune mai mare de un milion de euro. Că furtul până la un milion de euro tocmai a fost legalizat.

E nevoie de un registru al corupților, pentru că, paradoxal, față de corupți oamenii sunt mai înclinați spre iertare decât față de violatori sau traficanții de droguri. Pe corupți îi aleg sau realeg în funcții, le trec păcatele cu vederea – a furat, dar a și făcut ceva – ba înclină chiar să dezvolte un cult pentru ei, un soi de admirație, că uite ăla ce tare e, fură și nu-l prinde nimeni, ia să fac și eu ca el…

Pe când dacă am avea această listă – care ar trebui să fie accesibilă, la un click distanță – am putea foarte ușor să o suprapunem peste listele electorale ale partidelor, ca pe o grilă. Și unde se potrivesc numele, pac, aplicăm o ștampilă în dreptul candidatului: Apare în registrul corupților! Acest candidat a furat, a încheiat contracte cu dedicație, și-a angajat neamurile în funcții publice, a favorizat anumite firme care i-au plătit parandărăt. Votul dat unui astfel de candidat dăunează grav sănătății noastre și statului de drept!

Desigur, legiferarea unui astfel de registru nu va fi o treabă ușoară, dat fiind că ar trebui făcută exact de cei cărora li se va aplica mai mult. Cum spuneam mai sus, omul e degrabă vărsător de sânge de vinovat, iar parlamentarul s-a dovedit, iată, drastic cu violatorii și traficanții de droguri, dar a fost tare iertător cu ridicările de imunitate, când i s-a cerut, pentru ca aproapele lui să nu poată fi judecat ca orice muritor. Cât de dispus să fie, oare, parlamentul, să legifereze contra propriilor membri?

Apoi, rămâne de văzut dacă nu cumva tocmai o listă împănată cu corupți nu va fi votată mai abitir. Judecând după cum arată clasa noastră politică de 30 de ani încoace, ieșită totuși din urne, nu pogorâtă din înalturi, pare că avem o plăcere vinovată să-i alegem tocmai pe cei mai sensibili la acest „flagel”. Iar alegerile noastre spun ceva chiar despre noi înșine. Poate că până la urmă nu am mai rămas suficienți în țara asta care să aprecieze utilitatea unui registru al corupților. Ce spuneți, ați fi de acord cu înființarea registrului corupților? Votați aici:

Loading…

War, what is it good for?

31/03/2024/în Blog, Slider /de Rasista

Este începutul unui hit din 1970, al grupului Temptation. După cum rezultă din versurile cântecului, autorul nu vrea război. Azi, ar putea trece drept un individ dubios.

Cincizeci și patru de ani mai târziu, în 2024, avem un alt grup, Temptation of War, format din diferiți decidenți de înalt nivel, național și internațional, care cânta o melodie modificată genetic: War, isn’t it good? For?

Thierry Breton, comisarul european pentru industrie, a declarat în aceasta lună: „Trebuie să schimbăm paradigma și să trecem la modul economiei de război.”

Recolta generoasă, ca loboda, de generali români, pensionari sau pre-pensionari, tot declară vitejeste, la TV, că ar doborî drone străine, în afara teritoriului țării, dar încă nu au găsit o lege care să-i acopere. Ce va fi dacă o vor găsi?

Premierul Poloniei, cu o compasiune senină, de parcă asta e un dat natural și el nu ar putea sa facă nimic, fiind un simplu spectator, declară public faptul că „…a început o nouă eră: era pre-război.”

Serviciul de cercetări al Bundestagului (camera inferioară a parlamentului federal german) a întocmit un raport în care concluzionează că desfăşurarea de către o ţară din NATO a unor forţe terestre în Ucraina nu ar însemna în mod automat că alte ţări din NATO devin părţi la conflict. OK, atunci înseamnă și că metoda cea mai bună de a stinge un incendiu este stropirea cu gaz a focului.

Avem un președinte. Care a reușit să ne convingă că avem un sistem de alegere a președintelui profund viciat. A rostit vreodată cuvântul „pace”, în legatură cu acest război? Dar nu ca un apel, ca un îndemn la pace, ci doar că pacea nu e treba lui, ci a uneia dintre părțile din război.

Nicio preocupare pentru pace. Aparent, chiar o frică indusă de a rosti cuvântul pace. Papa însă a făcut, de mai multe ori, apel la pace. Singurul efect este că s-a trezit cu eticheta de „controversat”. Și înca a scăpat ieftin…

La 7 octombrie 2023, aproximativ 3.000 de militanți HAMAS au străpuns bariera Gaza-Israel și au atacat comunitățile israeliene vecine și bazele militare. În timpul acestui atac au fost uciși peste 1.200 de israelieni, dar și persoane de alte naționalități. Au urmat apoi represaliile armatei israeliane, soldate cu moartea a aproximativ 1.600 de persoane în Fâșia Gaza (cifră valabilă la 13 octombrie 2023). Conflictul Israel-Hamas continuă și în prezent.

La 29 februarie 2024, ministrul american al apărării, Lloyd Austin, a declarat în Congresul SUA că „peste 25.000 de femei şi copii au fost ucişi în operaţiunea militară lansată de Israel în Fâşia Gaza, de la începutul războiului pe 7 octombrie”, adăugând că Israelul poate şi ar trebui să facă mai mult pentru a proteja civilii. Potrivit ultimului bilanț oferit de ministerul local al Sănătăţii, controlat de Hamas, numărul morţilor din Fâşia Gaza de la începutul războiului a depăşit 30.000.

La 28 martie 2024, Curtea Internaţională de Justiţie (CIJ), cel mai înalt organ judiciar al ONU, a ordonat Israelului să ofere „asistenţă umanitară de urgenţă” în Fâşia Gaza, în faţa „foametei care se instalează” pe teritoriul palestinian. Se preconiza un armistițiu, care nu s-a realizat. Războiul continuă.

Papa Fancisc a făcut și în cazul acestui război mai multe apeluri la pace. Cel mai recent, la 20 martie 2023, papa a cerut să se depună „toate eforturile de negociere” pentru a pune capăt „ororii războiului” din Gaza şi Ucraina. „Nu putem continua războiul. Trebuie să facem tot ce putem pentru a discuta, pentru a negocia, pentru a pune capăt războiului”, a spus papa Francisc.

Pare că ne aflăm într-o nebunie generală, în care pacienții au trecut la conducerea spitalului de nebuni.
Chiar nimeni nu mai are reprezentarea a ceea ce înseamnă un conflct global, după ce unul, mai nervos, din această horă de întărâtați, va ceda psihic și va trimite prima nucleară? Trebuie neapărat să ajungem acolo și să ne lamentăm atunci? Ne va mai folosi la ceva? Drepturile omului și semeția civilizației rafinate vor mai însemna ceva sub ploaia de cenușă radioactivă?

They say we must fight to keep our freedom

But Lord knows there’s got to be a better way, oh

După Roșia Montană, ce ar face o țară normală cu un guvern ca al nostru?

11/03/2024/în Blog /de Rasista

România a câștigat procesul în cazul Roșia Montană, contrar pozițiilor publice de neexplicat ale mai multor guvernanți români, auzite în spațiul public cu precădere în zilele premergătoare anunțării verdictului. La 9 martie 2024 a devenit publică decizia Tribunalului de Arbitraj de la Washington în litigiul în care pârât era statul român și care avea ca obiect concesiunea minieră de la Roșia Montană. Paradoxal, totuși, victoria pare că încurcă planurile guvernanților.

Spectacolul dat în media de unii membri ai Guvernului, cu două săptămâni-o lună înainte de pronunțarea decizei tribunalului de arbitraj în cazul Roșia Montană a fost de-a dreptul halucinant. Numai vaiete și jelanii, că aoleu, ce ne facem că pierdem procesul/arbitrajul și avem miliarde de plătit. Nicio intervenție publică din partea guvernanților în care să se spună că România poate și trebuie să câștige litigiul, pentru că are dreptate și a acționat legal. Doar mesaje publice excesiv de defensive și autoacuzatoare la nivel de țară, prin care se căutau vinovații pentru piederea iminentă a procesului și se stabileau variantele optimiste ale răului cel mai mic: poate reușim să-i convingem să plătim în rate despăgubirile, și nu toate odată, poate renunțăm la UNESCO și îi invităm să înceapă exploatarea, poate reușim să nu fim obligați la milarde, ci doar la milioane etc, etc. Varianta câștigării procesului era exclusă categoric.

În plus, în perioada declarațiilor guvernamentale ultrapesimiste, s-a dublat și valoarea acțiunilor firmei care a inițiat litigul împotriva statului român. Presa a relatat că „Dacă pe 31 ianuarie 2024, valoarea unei acțiuni Gabriel Resources valora 0,45 dolari canadieni, pe 7 martie, cu o zi înainte de verdict, acestea ajunseseră la 0,87 dolari canadieni”. Dacă este o coincidență sau nu, ar avea cine să stabilească, după cum vom arăta mai jos.

Cum era de așteptat, însă, după aflarea verdictului, televiziunile care, anterior deciziei, consacraseră ore întregi dezbaterilor despre cine e vinovat pentru pierderea iminentă a procesului privind Roșia Montană și despre cum să facem să plătim despăgubirile la care sigur vom fi obligati – „cine știe, poate o să avem norocul să ne lase să plătim în rate și nu într-o singură tranșă, despăgubirile la care vom fi obligați – eh, dar pentru asta e nevoie de abilitatea de a negocia a guvernanților noștri” – au trecut știrea câștigării procesului la „si altele”, dând prioritate faptului divers, de genul unui incendiu survenit la o magazie, unei bătăi între interlopi, unui accident auto soldat cu rănirea unei persoane.

Ce spune legea în astfel de cazuri?

Capitolul III, intitulat „Manipularea pieței”, din Legea nr. 24/2017 privind emitenţii de instrumente financiare şi operaţiuni de piaţă, începe cu art. 120, care, la alin. 1 lit.c) prevede că următorul tip de activități se încadrează la „manipularea pieţei”:

c) diseminarea de informații prin mijloace de comunicare în masă, inclusiv pe Internet sau prin orice alte mijloace, care dă sau este probabil să dea semnale false sau înșelătoare referitoare la oferta, cererea sau prețul unui instrument financiar, al unui contract spot pe mărfuri conex sau al unui produs licitat având la bază certificate de emisii sau care fixează prețul unuia sau mai multor instrumente financiare, al unui contract spot pe mărfuri conex sau al unui produs licitat având la bază certificate de emisii la un nivel anormal sau artificial, inclusiv diseminarea de zvonuri, atunci când persoanele care au realizat diseminarea obțin, pentru sine sau pentru altă persoană, foloase sau beneficii ca urmare a diseminării informațiilor în cauză și cu condiția ca aceste persoane să fi știut sau să fi trebuit să știe că acestea sunt false sau înșelătoare;”

Art. 134 al. 5 din aceeași lege prevede că manipularea pieţei constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la un an la 5 ani.

Iar art. 135 al. 1 din lege prevede că tentativa la infracţiunea de manipulare a pietei se pedepseşte.

Având în vedere că faptele care pot fi încadrate la manipularea pieței au avut loc pe teritoriul țării, iar persoanele care au acționat sunt cetățeni ai acestei țări, nimic nu ar împiedica organele de urmărire penală din această țară să înceapă o investigație penală. Se pot sesiza și din oficiu.

Până atunci, nu ar fi deloc exagerat dacă Guvernul ar demisiona. Se poate pune întrebarea: de ce să demisioneze un guvern al unei țări care tocmai a câștigat un important litigiu internațional? Răspunsul e simplu: pentru că țara a câștigat tocmai acel litigu pe care Guvernul părea foarte pregătit să-l piardă.

Cum s-au raportat guvernanții, în public, la acest litigiu, în care era vorba de interese importante ale țării, este totuși fără precedent.

Ce le datorăm președinților?

28/02/2024/în Blog /de Rasista

Casă, bani, pază, consilieri și analize medicale premium, până la moarte. Le datorăm toate astea foștilor președinți, e normal să-i tratăm ca supercetățeni și după încheierea mandatului? O astfel de lege, care presupune mari cheltuieli, mai este necesară în România lucrului bine făcut?

O investigație jurnalistică a ajuns la concluzia că amenajrea imobilului în care va locui actualul președinte, după încetarea mandatului, va costa circa 9 milioane de euro. De aceea, nu strică să ne reamintim puțin cum s-a ajuns la situația de acum, în care președinții ne costă foarte mult și după ce nu mai sunt președinți.

La data de 10 iulie 2001, în timpul președintelui Ion Iliescu (care fusese reales, în decembrie 2000), Parlamentul, condus de Valer Dorneanu (Camera Deputaților) și Nicolae Văcăroiu (Senat) a adoptat Legea nr. 406/2001 privind acordarea unor drepturi persoanelor care au avut calitatea de şef al statului român.

Potrivit art. 2 din această lege, foștii Președinți ai României beneficiază, pe durata vieții, de următoarele drepturi:

a) folosinţa gratuită a unei locuinţe de protocol şi a unui spaţiu pentru organizarea cabinetului de lucru, încadrat cu un post de consilier şi un post de secretar, ambele atribuite cu destinaţia de reşedinţă;
b) o indemnizaţie lunară în cuantum egal cu 75% din indemnizaţia acordată Preşedintelui României în exerciţiu;
c) pază şi protecţie, precum şi folosinţa gratuită a unui autoturism, asigurate permanent de Serviciul de Protecţie şi Pază, potrivit reglementărilor în vigoare.
d) folosinţa gratuită pe o perioadă de maximum 12 luni a unei locuinţe, cu destinaţia de reşedinţă, în suprafaţă de maximum 200 mp, în perioada executării lucrărilor de reparaţii capitale la imobilul atribuit cu destinaţia de reşedinţă.
e) efectuarea, la cerere, a unui control medical complet anual, în cadrul Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central «Dr. Carol Davila».

După cum se vede, sunt ceva mai generoase decât privilegiile pe care le primește un fost președinte al Statelor Unite, de exemplu (americanii nu le dau și case foștilor lor și le mai și plafonează cheltuielile, or fi mai săraci decât noi, aci la porțile Orientului). Iar un exemplu și mai prost este cel al fostului președinte uruguaian, Jose Mujica.

Dar să revenim la împărații noștri. Se pune întrebarea de ce presedintele țării trebuie să primească o indemnizație specială și nu ar putea să primeasca și el doar pensie, ca toți cetățenii, pe baza contribuției sale la asigurările sociale, de-a lungul timpului? În cazul contribuției pentru pensie, poate fi luată în calcul și perioada în care a contribuit din indemnizația de președinte.

De ce să-i mai dai o locuință unuia care mai are una (sau două, sau trei, sau șase)? Avem supercetățeni? Dacă nu are în proprietate nicio locuință (ghinion!), să facă o cerere, cum fac și simplii cetățeni, să i se repartizeze una. Ce, sunt probleme, adică statul nu are grijă de cetățenii săi care nu au locuință? Exclus! De ce să-i dai cabinet de lucru, dacă acum nu mai lucrează și dacă nu a prea lucrat nici când era în funcție? De ce să-i dai consiler, de ce să-i dai secretar? Să-l consilieze despre cum să se descurce după ce nu mai e prețedinte? Să-i țină evidența plății facturilor? Să-i ia hainele de la curățat?

De ce să-i dai pază și protecție, dacă nu are nevoie? Dacă are nevoie, dacă se simte în pericol, poate face o solcitare la SPP, dar nu este normal să i se dea pază și protecție din oficiu, chiar dacă nu e nevoie. Doar prețedintele este printre românii pe care i-a reprezentat, nu printre dușmani.

De ce să-i dai autoturism, pe care să-l foloseasca în mod gratuit? Nu poate merge la supermarket cu autoturismul propriu sau cu taxiul?

Controlul medical, ar trebui să și-l faca exact în condițiile în care și-l fac cetățenii de rând. Poate, atunci, chiar dacă e târziu, ar lua contact și cu realitățile sistemului medical de care se lovesc simplii cetățeni.

Întrebarea care se pune este dacă o astfel de lege, care presupune mari cheltuieli, mai este necesară. Dacă tot facem economii, prin comasarea alegerilor și, în curând, a partidelor, de ce nu am face economii și prin abrogarea unei legi care face din președinți cetățeni de categoria A+, plini de privilegii?

Este adevărat că art. 101 din Constituție prevede că indemnizaţia şi celelalte drepturi ale Preşedintelui României se stabilesc prin lege. Dar, în art. 101 este vorba despre indemnizația si drepturile președintelui în funcție, nu ale unui fost președinte, adică ale unei persoane care nu mai îndeplinește funcția de președinte, care nu mai este Președintele României. Astfel că Legea 406/2001 nu se poate justifica prin existența art. 101 din Constituție.

S-ar destabiliza țara și s-ar încuraja extremismul dacă Legea 406/2001 ar fi aborgată? Dacă legea ar fi abrogată azi, nu ar fi afectați cei care au beneficiat de ea până în momentul abrogării, care ar rămâne cu dreptul câștigat. Dar, cei care nu au primit nimic până în momentul abrogări legii (de exemplu, președintele în funcție), nu vor mai primi nimic. Și nici cei de după ei.

Rămâne de văzut dacă și ce partid ar avea curajul să inițieze o procedură de aborgare a Legii 406/2001. Până atunci haide să vedem ce părere au plătitorii de taxe despre asta:

Loading…

*sursa foto