Blog – APADOR-CH

Ce e extremism la noi, la Veneția nu e

14/02/2025/în Blog, Resurse Utile /de Rasista

Într-un cod al bunelor maniere democratice, din 2002, Comisia de la Veneția ne învață că extremismul nu e ce am fost noi obișnuiți să credem în ultima vreme că e, ci viceversa.

Nu de puține ori, în ultima vreme, cu cât se apropie alegerile (CCR e un mare fan al alegerilor, chiar a cerut „bis!” pentru prezidențiale), cu atât mai mult este folosit în spaţiul public un termen cu conotaţii apocaliptice: EXTREMISM. Brr…!

Extremismul a devenit un termen la fel de elastic precum marsupiul unui cangur. Cu puțină bunăvoință, poate intra aproape orice în el.

Dacă te-apuci să conteşti ordinea actuală a lucrurilor, dacă vrei şi ceri altceva decât ce e acum, dacă nu iubeşti actuala formulă de guvernare şi, doamne fereşte!, dacă nu eşti de acord cu unele măsuri sau angajamente luate de guvernanţi (de exemplu, nu slăvești războiul și te întrebi dacă diplomația a făcut ceva pentru evitarea lui), primeşti etichetă de extremist.

Am trecut printr-o pandemie, trecem prin două războaie, trecem prin mai multe cicluri electorale. Toate gestionate, între prost și catastrofal, de niște grupuri politice care te fac, în mod reflex, să-ți păzești buzunarele, chiar și când îi vezi la TV.

Au fost și vor veni (cât încă or să vină, până s-or anula de tot) tot felul de alegeri. În campania electorală aferentă alegerilor, trebuie asigurat dreptul candidaţilor de a-şi exprima liber punctele de vedere. Chiar și pentru simplul motiv că au dreptul la liberă exprimare și candidații la alegeri. Dar, după cum merg lucrurile cu etichetările de până acum, practicate din plin de media „tradițională” (mainstream), oricine critică starea actuală a lucrurilor ori grupurile politice de la putere, va fi inclus în categoria atentatorilor la stabilitatea țării şi, în consecinţă, va fi etichetat drept extremist.

De aceea, poate că e bine să ne întoarcem, chiar şi pentru puţin timp, la logica normală a lucrurilor. Și să ne punem o întrebare care, cu vreo 30-35 de ani în urmă, părea absurdă într-o societate declarat democratică: are dreptul un candidat să vorbească împotriva sistemului, să aibă un discurs diametral opus față de cel al Guvernului, să declare că nu-i place actuala Constituție și să vrea să o schimbe? Nu cumva, prin această atitudine, candidatul se demască și scoate la lumină extremismul acerb care zace în el?

De peste 20 de ani, Comisia de la Veneţia (pe numele său din certificatul de naştere, Comisia Europeană pentru Democraţie prin Drept) a întocmit un ghid cu principii democratice de respectat atunci când e vorba de alegeri, intitulat „Codul bunelor practici în materie electorală”. Codul conţine, în partea a doua a documentului, o secţiune denumită „Linii directoare şi raport explicativ”.

În mod surprinzător, pentru amatorii de lipit etichete inscripționate cu „extremism”, Comisia de la Veneția susține, printre altele, că dacă ești antiguvern, dacă vrei schimbarea guvernului și dacă vrei schimbări ale Constituției, nu ești extremist, ci un cetățean perfect normal. Cităm de la pagina 27 din „Codul bunelor practici în materie electorală. Linii directoare şi raport explicativ”, secțiunea „Respectarea drepturilor fundamentale”:

„De fapt, legislaţia în vigoare în multe ţări prevede anumite restricţii cu privire la discursul liber, care interpretate în mod restrictiv, pot fi acceptabile, dar pot genera abuz de putere în ţările fără tradiţii liberale şi democratice [o fi vorba de noi? –n.n.]. În teorie, restricţiile sunt menite să preîntimpine orice abuzuri ale discursului liber, garantând că, candidaţii şi autorităţile publice nu sunt defăimaţi şi chiar protejînd sistemul constituţional. Cu toate acestea, în practică ele [restricțiile –n.n.] pot rezulta în cenzurarea declaraţiilor care critică guvernul sau îndeamnă la o schimbare constituţională, cu toate că acesta şi este esenţa dezbaterii democratice.”

Deci, din anul 2002, în codul Comisiei de la Veneția scrie clar că țin de esența dezbaterii democratice crtitica guvernului sau îndemnurile la schimbări constituționale. Deci, nu constituie extremism discuțiile/declarațiile care critică guvernul sau chiar îndeamnă la o schimbare constituțională. Cu alte cuvinte, să nu fii de acord cu politica guvernamentală, să critici măsuri guvernamentale, să vrei schimbarea lucrurilor de până acum, nu înseamnă extremism. Ci normalitate, într-o societate democratică.

Pe cale de consecință, nici respingerea sau invalidarea unui candidat nu ar trebui făcută pe motiv de insuficient atașament față de Constituția în vigoare, dedus din faptul că o critică și dorește să o schimbe. Constituția în vigoare trebuie respectată, ca orice lege în vigoare, dar asta nu înseamnă că ea trebuie adulată. Iar nivelul de adulație nu trebuie să devină un criteriu folosit de CCR sau alt organism decizional pentru admiterea sau respingerea unui candidat la alegeri, prezidențiale sau parlamentare. Constituția poate fi criticată și nu e o blasfemie să se ceară schimbarea ei. Constituția nu e un dar al zeilor, ci al democrației.

Așadar, atenție la recomandări, Comisie de la Veneția, să nu vă bage la extremism Curtea Guvernamentală de la noi!

P.S. – Până acum câțiva ani, un astfel de articol ar fi fost superfluu, fiind vorba despre lucruri care păreau destul de limpezi, privind libertatea de exprimare. Dar, azi, la o simplă căutare pe Google, pentru „extremism” sunt afișate 198.000.000 rezultate, iar pentru „libertate” – 7.660.000 rezultate. Când unul tastează „libertate”, alți 26 tastează „extremism”…

Cătălin Predoiu e un milițian!

12/02/2025/în Abuzuri ale forțelor de ordine, Blog, Slider /de Rasista

Cetățeanul cunoscut pe Facebook ca Radu Dragomir spune că a fost vizitat acasă de trei ori, de către diverși polițiști, după ce a postat pe rețeaua amintită un pamflet în care îl numea pe ministrul de interne Cătălin Predoiu „milițian”. Dragomir spune că postarea era un dialog imaginar dintre candidatul la președinție Călin Georgescu și asistentul lui, care tocmai îl anunța despre descinderile făcute de aceeași poliție la adresa șefului său de campanie. De altfel, apelativul de „milițian” i-a aparținut în realitate și candidatului amintit, tot într-o postare pe Facebook.

Radu Dragomir spune că polițiștii veniți de trei ori la ușa lui, în seara zilei de 11 februarie, pentru postarea respectivă, ar fi înțeles în cele din urmă că acela e un pamflet, și au plecat. Postarea a fost însă editată de autor, probabil după vizita polițiștilor, dar Cătălin Predoiu tot milițian a rămas.

Ne întrebăm, totuși, când a fost abolită libertatea de exprimare în România și în virtutea cărei legi poliția face descinderi la cetățeni acasă, chestionându-i pentru ce postează pe rețelele sociale, sub formă de pamflet sau nu, cu sau fără ghilimele?

Pentru că unii dintre noi am prins epoca Miliției și a agenților ei, APADOR-CH se solidarizează cu Radu Dragomir și afirmă că ministrul Cătălin Predoiu este un milițian! Îi așteptăm pe subalternii dumnealui la sediu, ca să ne arate ordinul de serviciu.

Îi invităm, de asemenea, pe toți cei care cred că atitudinea polițiștilor conduși de ministrul Predoiu este ilegală și abuzivă, să ni se alăture în acest demers și să-i transmită ministrului părerea lor, postând-o pe rețelele de socializare.

Cătălin Predoiu e un milițian!

Și președintele interimar poate fi suspendat

12/02/2025/în Blog /de Rasista

Președintele Românei a declarat public, luni, 10 februarie 2025, că își dă demisia, începând de miercuri, 12 februarie 2025, dând astfel țării un preaviz de două zile.

Anunțul demisiei președintelui a intervenit după ce, în Parlament, a fost declanșată procedura de suspendare a președintelui. După suspendare, ar fi urmat referendumul de demitere, cu sanșe mari să treacă, iar, în caz de demitere, președintele demis și-ar fi pierdut toate privilegiile (și nu sunt deloc puține – casă mare, indemnizație mare etc.).

A. Ce urmează după demisia președintelui? Președintele interimar.

Constituția dedică art. 97-99 acestei situații și președintelui interimar.

Art. 98 din Constituție prevede că președintele interimar nu poate îndeplini anumite atribuții prezidențiale, menționate expres în textul constituțional, respectiv:

-nu poate adresea Parlamentului mesaje cu privire la principalele probleme politice ale naţiunii;

-nu poate să dizolve Parlamentul (prevedere redundantă, istoria recentă a dovedit că Parlamentul nostru este insolubil);

-nu poate cere poporului să-şi exprime, prin referendum, voinţa cu privire la probleme de interes naţional.

Pe cale de interpretare logică, președintele interimar poate exercita restul atribuțiilor ce revin președintelui țării, atribuții care nu au fost excluse în mod expres, printr-un text constituțional, din sfera atribuțiilor interimarului.

Problema nu este chiar atât de simplă, având în vedere că, în jurisprudența Curții Constituționale a României (CCR) a fost introdus conceptul de „loialitate constituțională”, concept destul de ambiguu, pentru că ambiguitatea pare a fi pe placul CCR, cel puțin în ultima perioadă. În linii mari, loialitate constituțională înseamnă că instituțiile publice, inclusiv președintele, permanent sau interimar, trebuie să se comporte cu bună-credință, inclusiv să nu profite de anumite împrejurări sau conjuncturi pentru a lua decizii în favoarea/defavoarea cuiva, inclusiv a viitorului președinte, încălcând astfel linia comportamentului rezonabil, echitabil.

Această discuție despre loialitate are o relevanță practică, deoarece, în spațiul public, s-a pus, relativ frecvent, întrebarea dacă președintele interimar poate sau nu să facă numiri în funcții publice importante (de exemplu, numiri de judecători la CCR, numiri în funcții de conducere la parchet etc.).

Având în vedere faptul că textele constituționale nu interzic expres posibilitatea președintelui interimar de a face numiri în funcții publice importante, pare că răspunsul la întrebare ar fi pozitiv.

Cu toate acestea, există anumite particularități care ar trebui să nuanțeze posibilitatea unui președinte interimar de a face numiri în funcții publice importante. Astfel:

Președintele interimar nu a fost ales în cadrul unui scrutin uninominal, specific alegerilor prezidențiale. Președintele interimar a fost ales pe o listă de candidați (nu nominal) pentru Parlament (nu pentru președinție) și nu a beneficiat de numărul de voturi cu care este ales un președinte, ci de un număr semnificativ mai mic. Deci, interimarul nu are „în spate” puterea votului popular cu care este ales un președinte de țară. El nu este un vicepreședinte, ales odată cu președintele, ca în sistemul american, ci este un substitut temporar, care nu a fost ales ca președinte, dar ocupă scaunul gol lăsat de președinte, printr-un concurs de împrejurări.
Trebuie respectat principiul loialității constituționale. Președintele interimar nu ar trebui să profite de faptul că, timp de câteva zile, se află la conducerea țării, pentru a lua decizii care pot avea impact pe termen lung (de exemplu, o numire de judecător la CCR se face pe termen de 9 ani), știrbind astfel substanțial conținutul atribuțiilor constituționale ale unui președinte ales.

Cu alte cuvinte, președintele interimar trebuie să exercite în mod loial atribuțiile sale, ținând cont de caracterul temporar (extrem de limitat în timp) al funcției sale și de faptul că nu a fost ales ca președinte. El ar trebui să se abțină, dând dovadă de loialitate constituțională, de la a lua măsuri care vor avea impact sau efecte pe termen lung. Rolul său nu este ca, în câteva zile, cât este interimar, să „pustiască terenul” până când va veni președintele ales.

B. Ce se poate face dacă președintele interimar nu își exercită atribuțiile în mod loial?

Răspunsul la întrebare este dat de art. 99 din Constituție, care prevede că și președintele interimar poate fi suspendat. Și, apoi, demis prin referendum. După suspendarea președintelui interimar (funcție ce revine, inițial, președintelui Senatului) interimatul prezidențial va fi deținut, de data aceasta, de președintele Camerei Deputaților. Și el va putea fi suspendat de Parlament.

Deci, președintele interimar nu este mai liber în a face ce vrea decât președintele ales. Și președintele interimar poate fi suspendat de Parlament. Reamintim că, pentru președintele care tocmai și-a anuntat demisia, procedura de suspendare fusese deja declanșată în Parlament.

Profităm de această ocazie pentru a-i ura președintelui interimar succes în exercitarea atribuțiilor noii funcții. Și multă loialitate.

De ce Parlamentul nu abrogă legea care acordă privilegii foștilor președinți?

03/02/2025/în Blog, Buna guvernare, Slider /de Rasista

Locuință de protocol, consilieri și secretari personali, mașină, pază și protecție, indemnizație lunară și analize medicale, totul pe banii cetățenilor. De ce este nevoie ca foștii președinți să fie tratați ca supraoameni după ce li se încheie mandatul?

La începutul anului 2024, publicam un articol în care prezentam lipsa totală de rezonabilitate a privilegiilor pentru foștii președinți, stabilite într-o lege ce le-a fost special dedicată, respectiv Legea nr. 406/2001. Ca urmare, solicitam abrogarea acestei legi.

A trecut un an și, ca de obicei, nu s-a întâmplat nimic. Legea privilegiilor este încă în vigoare, președintele sfidează, în continuare, pe toată lumea, iar cei sfidați se pregătesc să-i plătească președintelui, din pensiile și salariile/veniturile lor, tot felul de fantezii imobiliare și financiare pentru când nu va mai fi președinte.

Dar, această situație nedreaptă și de-a dreptul absurdă nu este un dat lăsat odată cu facerea Pământului și care nu poate dispărea decât odată cu Pământul. Este rezultatul unei legi din 2001, inventată de aparatnicii slugarnici din jurul președintelui Iliescu, pentru protejarea președintelui Iliescu. Este ceva similar cu „legea pentru o persoană” inițiată recent de PNL, dar care –în urma revoltei publice- nu a mai fost adoptată, lege prin care se urmărea obținerea unei funcții de senator pentru președintele în funcție, Iohannis, după ce nu va mai fi președinte.

Având în vedere că, de fiecare dată când s-a încheiat „domnia” unui președinte, reacția generală a fost de ușurare că am scăpat de un dăunător, apare ca lipsit de rațiune ca, și după ce am scăpat de dăunător, să-i plătim dăunătorului, din banii noștri luați cu japca de fisc, tot felul de privilegii chiar și după ce am scăpat de el.

De aceea, întrebarea care se pune în mod natural este de ce Parlamentul nu abrogă această lege a privilegiilor foștilor președinți, lege care, pur și simplu, sfidează cetățenii?

Guvernul poate abroga legea imediat, printr-o ordonanță de urgență. Dreptul la privilegii nu este un drept prevăzut în Constituție, astfel că poate fi eliminat prin ordonanță de urgență. Iar art. 101 din Constituție se referă strict la indemnizaţia şi celelalte drepturi ale Preşedintelui României, adică la drepturile unei persoane care are calitatea de președinte, care este în funcție (care exercită funcția), nu și la drepturile unui fost președinte, persoană care nu mai este în funcție și, evident, nu mai are calitatea de președinte.

Urgența pentru emiterea ordonanței de urgență prin care se abrogă legea ar putea fi lesne justificată. Doar același Guvern a emis recent o ordonanță de urgență prin care a amânat cu un an indexarea pensiilor, motivând că nu sunt bani și e urgent să se strângă cureaua și banii să fie cheltuiți chibzuit, nu „aruncați” pe indexarea pensiilor. Păi, dacă, cu neindexarea pensiilor, s-a putut, atunci pot să fie, de urgență, anulate și privilegiile foștilor președinti, care ar putea trăi și ei din pensia cuvenită – neindexată -, ar putea să stea în casa în care au stat și înainte de fi președinți, ar putea să stea și ei la coadă la doctor și să-și plătească analizele și medicamentele „gratuite”. Iar, în timpul mandatului ar trebui să se comporte și să ia deciziile în așa fel încât, după încetarea mandatului, să se poată plimba pe stradă singuri, fără să fie încadrați de o echipă de SPP-iști, care să-i ferească de „dragostea și recunoștința” poporului pentru ce au făcut când au avut puterea.

Dacă Guvernul nu vrea să abroge legea prin ordonanță de urgență (deși există urgența ca banii publici să nu mai fie azvârliți pe privilegii – mereu ni se invocă deficitul bugetar foarte mare), atunci Parlamentul poate abroga această lege, în câteva zile, în procedură de urgență. Voință politică să fie, altceva nu mai trebuie.

Nu e nevoie de un efort titanic pentru redactarea legii/ordonanței de abrogare. E suficient ca legea/ordonanța de abrogare să aibă următorul conținut:

„Articol unic. – Legea nr. 406/2001 privind acordarea unor drepturi persoanelor care au avut calitatea de şef al statului român se abrogă.”

Ce privilegii au foștii președinți

În continuare, vom reda detaliile și argumentația folosite în 2024, în legătură cu abrogarea Legii 406/2001, poate, de această dată, vor citi și politicienii/parlamentarii:

La data de 10 iulie 2001, în timpul președintelui Ion Iliescu (care fusese reales, în decembrie 2000), Parlamentul, condus de Valer Dorneanu (Camera Deputaților) și Nicolae Văcăroiu (Senat) a adoptat Legea nr. 406/2001 privind acordarea unor drepturi persoanelor care au avut calitatea de şef al statului român.

Potrivit art. 2 din această lege, foștii Președinți ai României beneficiază, pe durata vieții, de următoarele drepturi:

folosinţa gratuită a unei locuinţe de protocol şi a unui spaţiu pentru organizarea cabinetului de lucru, încadrat cu un post de consilier şi un post de secretar, ambele atribuite cu destinaţia de reşedinţă;
o indemnizaţie lunară în cuantum egal cu 75% din indemnizaţia acordată Preşedintelui României în exerciţiu;
pază şi protecţie, precum şi folosinţa gratuită a unui autoturism, asigurate permanent de Serviciul de Protecţie şi Pază, potrivit reglementărilor în vigoare.
folosinţa gratuită pe o perioadă de maximum 12 luni a unei locuinţe, cu destinaţia de reşedinţă, în suprafaţă de maximum 200 mp, în perioada executării lucrărilor de reparaţii capitale la imobilul atribuit cu destinaţia de reşedinţă.
efectuarea, la cerere, a unui control medical complet anual, în cadrul Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central «Dr. Carol Davila».

După cum se vede, sunt ceva mai generoase decât privilegiile pe care le primește un fost președinte al Statelor Unite, de exemplu (americanii nu le dau și case foștilor lor și le mai și plafonează cheltuielile, or fi mai săraci decât noi, aci la porțile Orientului). Iar un exemplu și mai prost este cel al fostului președinte uruguaian, Jose Mujica.

Dar să revenim la împărații noștri. Se pune întrebarea de ce presedintele țării trebuie să primească o indemnizație specială și nu ar putea să primeasca și el doar pensie, ca toți cetățenii, pe baza contribuției sale la asigurările sociale, de-a lungul timpului? În cazul contribuției pentru pensie, poate fi luată în calcul și perioada în care a contribuit din indemnizația de președinte.

De ce să-i mai dai o locuință unuia care mai are una (sau două, sau trei, sau șase)? Avem supercetățeni? Dacă nu are în proprietate nicio locuință (ghinion!), să facă o cerere, cum fac și simplii cetățeni, să i se repartizeze una. Ce, sunt probleme, adică statul nu are grijă de cetățenii săi care nu au locuință? Exclus! De ce să-i dai cabinet de lucru, dacă acum nu mai lucrează și dacă nu a prea lucrat nici când era în funcție? De ce să-i dai consiler, de ce să-i dai secretar? Să-l consilieze despre cum să se descurce după ce nu mai e președinte? Să-i țină evidența plății facturilor? Să-i ia hainele de la curățat?

De ce să-i dai pază și protecție, dacă nu are nevoie? Dacă are nevoie, dacă se simte în pericol, poate face o solicitare la SPP, dar nu este normal să i se dea pază și protecție din oficiu, chiar dacă nu e nevoie. Doar președintele este printre românii pe care i-a reprezentat, nu printre dușmani.

De ce să-i dai autoturism, pe care să-l folosească în mod gratuit? Nu poate merge la supermarket cu autoturismul propriu sau cu taxiul?

Controlul medical, ar trebui să și-l facă exact în condițiile în care și-l fac cetățenii de rând. Poate, atunci, chiar dacă e târziu, ar lua contact și cu realitățile sistemului medical de care se lovesc simplii cetățeni.

Întrebarea care se pune este dacă o astfel de lege, care presupune mari cheltuieli, mai este necesară. Dacă tot facem economii, de ce nu am face economii și prin abrogarea unei legi care face din președinți cetățeni de categoria A+, plini de privilegii?

Este adevărat că art. 101 din Constituție prevede că indemnizaţia şi celelalte drepturi ale Preşedintelui României se stabilesc prin lege. Dar, în art. 101 este vorba despre indemnizația si drepturile președintelui în funcție, nu ale unui fost președinte, adică ale unei persoane care nu mai îndeplinește funcția de președinte, care nu mai este Președintele României. Astfel că Legea 406/2001 nu se poate justifica prin existența art. 101 din Constituție.

S-ar destabiliza țara și s-ar încuraja extremismul dacă Legea 406/2001 ar fi abrogată? Dacă legea ar fi abrogată azi, nu ar fi afectați cei care au beneficiat de ea până în momentul abrogării, care ar rămâne cu dreptul câștigat. Dar, cei care nu au primit nimic până în momentul abrogări legii (de exemplu, președintele în funcție), nu vor mai primi nimic. Și nici cei de după ei.

Rămâne de văzut dacă și ce partid ar avea curajul să inițieze o procedură de abrogare a Legii 406/2001.

Din nou se vrea arestarea lui Nurofen

29/01/2025/în Blog, Buna guvernare, Slider /de Rasista

APADOR-CH îi solicită procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PICCJ) să se orienteze mai mult pe aplicarea legilor în vigoare și mai puțin pe formularea publică de propuneri intransigent-populiste pentru modificarea legislației penale. Îmbunătățirea imaginii publice a Parchetului ar trebui realizată prin aplicarea corectă a legii în vigoare și prin respectarea drepturilor fundamentale, nu prin propuneri extreme

Politica de „zero toleranță pentru droguri” nu trebuie să însemne intoleranță la bunul simț comun și renunțarea la o orice înseamnă echilibru și rezonabil.

Este vorba, în principal, despre recenta propunere a procurorului general Alex Florența, de modificare – urgentă! – a legii, în sensul că va constitui infracțiune, pedepsită cu închisoare, simpla prezență în sângele unui șofer a unei substanțe interzise, indiferent de concentrația ei și indiferent dacă aceasta îi afectează sau nu capacitatea de a conduce autovehiculul.

Cu alte cuvinte, procurorul general dorește să ne reîntoarcem la cazurile din trecutul apropiat, vădit inechitabile, în care erau expuși condamnării penale cei care, cu o seară înainte de testare au luat o pastilă de Nurofen, pentru o răceală.

Nu cu mult timp în urmă, poliția făcea dosare penale celor care luaseră un medicament banal, dar care conținea urme minime de substanțe aflate pe „lista substanțelor interzise”, care erau depistate de testerele deosebit de vigilente și intransigente achiziționate de poliție. Pentru că, nu-i așa?, dacă vrei să conduci, trebuie să renunți la marea majoritate a medicamentelor, inclusiv a celor banale și benigne. Adică, să renunți să te mai tratezi. Pentru că, daca în acel medicament e și un vârf de unghie de vrabie de substanță aflată pe „lista substanțelor interzise”, te-ai ars, ai devenit infractor. Deci, ai de ales, ori îți iei medicamentele și te tratezi ori conduci. Să te tratezi cu medicamente și să conduci, nu se poate, pentru ca noi avem zero toleranță. La ce? La realitate, evident. Mai absurd ca la turneele de tenis.

La vremea respectivă, APADOR-CH a prezentat public inechitatea profundă a acestor practici și a propus soluții rezonabile, echilibrate (nu extreme) pentru îmbunătățirea legislației, cu respectarea drepturilor cetățenești elementare. O variantă propusă de APADOR-CH a fost introducerea unor praguri ale concentrației în sânge a substanțelor interzise, după care fapta poate deveni infracțiune. Principiul era similar celui existent deja in legislație, al prevederii unui prag pentru concentrația de alcool în sânge. Am exemplificat atunci că mai multe țări din UE și din afara UE au în legislație astfel de praguri. Această soluție a fost ignorată de Parlament, pentru că acesta este rolul său, să fie ales, după care să ignore.

Recent, Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a pronunțat o decizie prin care a oferit o soluție rezonabilă la problema ridicată de depistarea în sânge a unor cantități dintr-o substanță interzisă. Curtea a decis, interpretând corect textul legii în vigoare, că nu constituite infracțiune simpla prezență în sânge a unei substanțe interzise. Pentru existența infracțiunii, este necesar să se facă dovada că substanța depistată în sânge afectează în mod real, capacitatea persoanei respective de a conduce autovehiculul. Dovada se face prin expertiză medico-legală. Noi credem că soluția mai buna era de introducere prin lege a unor praguri de concentrație. Aceasta soluție presupune însă, după cum am arătat anterior, o modificare legislativa. Dar, până atunci, pe legislația în vigoare, care a fost interpretată de ICCJ, este rezonabilă și soluția oferită de ICCJ, prin recenta interpretare a legii în vigoare. Spre deosebire de procurorul general, ICCJ s-a abținut de la a face propuneri legislative și a aplicat legea în vigoare. Oricum, este o soluție nuanțată, care oferă protecție împotriva abuzurilor de tip „buldozer” pentru cetățenii care nu s-au drogat, ci doar și-au administrat un medicament banal.

Imediat după decizia ICCJ, procurorul general a cerut modificarea legii, nefiind de acord cu interpretarea dată de ICCJ acelei legi. Parcă am mai văzut, recent, ceva similar: atunci când vedem că alegerile nu ies cum vrem noi, nu ne conformăm rezultatului, ci le anulăm și facem altele noi. Pare că asistăm la crearea unui trend.

Este greu de înțeles de ce Parchetul nu poate sau nu vrea să facă diferența între cei drogați efectiv, „pe bune”, care se află la volan, meritând pe deplin să fie pedepsiți penal (adică să devină infractori) și cei care au luat un Nurofen și se află la volan, fapt pentru care nu trebuie transformați în infractori. Totuși, legea penală nu trebuie să fie un buldozer, care trece peste toți și nivelează terenul. Legea penală trebuie să prevadă sancțiuni penale doar pentru cei care, prin fapta lor (în speță, prin starea lor), prezintă un pericol ridicat pentru societate. Iar faptul ca aceștia, „periculoșii”, pot fi deosebiți, uneori mai greu de ceilalți cetățeni, care, în raport de situația concretă, nu prezintă acest pericol ridicat, nu poate justifica includerea tuturor printre cei pedepsiți penal. Cel puțin, într-un sistem democratic. E obligația statului să adopte reglementări adecvate/nuanțate și să se doteze adecvat pentru a face diferența între cei care prezintă un pericol ridicat pentru societate (doar la ei trebuie să se refere legea penală) și ceilalți.

Este greu și cere multă muncă să faci o legislație bună și corectă, care să facă diferența între cei cu adevărat periculoși și ceilalți. Dar, la o adică, pentru o astfel de muncă, ce ar trebui să fie grea și de calitate, sunt plătiți diverșii reprezentanți ai statului, atât cei care fac legi, cât și cei care le aplică.

Această propunere a procurorului general nu va avea alt efect decât crearea unei stări permanente de incertitudine printre cetățeni („oi fi mâncat ceva cu mac, oi fi luat vreo pastilă și nu am citit atent toate cele 10 pagini ale prospectului?”) prin expunerea la riscul de a fi transformați în infractori pentru „vina” că au luat, cu o seară înainte, un Nurofen, iar în ziua următoare s-au urcat la volan. Ca atare, dacă nu se renunță la propunere până să ajungă la Parlament, Parlamentul ar trebui să aibă înțelepciunea de a o respinge. Spunem aceasta chiar cu riscul de a fi etichetați, din nou, ca visători, pentru că avem astfel de așteptări de la Parlament.

Comisia de la Veneția opinează că anularea alegerilor prezidențiale din 2024 s-a făcut cu încălcarea mai multor standarde democratice

28/01/2025/în Blog, Buna guvernare, Slider /de Rasista

La data de 27 ianuarie 2025, Comisia de la Veneția, pe numele său complet Comisia Europeană pentru Democrație prin Drept, a publicat un Raport urgent privind anularea de către Curtea Constituțională a României (CCR) a alegerilor prezidențiale din România, de la finele anului 2024. Comisia a fost sesizată de către președintele Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (nu orice persoană/entitate are dreptul de a sesiza Comisia).

Raportul conține mai multe constatări și recomandări. Recomandările nu au, formal, putere obligatorie, ci sunt facultative. Dar, având în vedere că rolul comisiei este de a stabili, prin experții din compunerea sa (vorbim în principiu despre experți, nu ne referim la calitatea reprezentanților României în Comisie), standardele democratice în materie, este de așteptat ca țările membre ale UE să pună în practică recomandările Comisei, ca state care aleg să urmeze calea democratică.

În raport se menționează că au fost avute în vedere problemele de principiu, și nu analiza concretă a deciziei CCR[1]. Deci, Comisia nu își propune (și nici nu poate) să anuleze sau să confirme decizia CCR. În raport, Comisia nu neagă posibilitatea ca decizia anulării alegerilor să fie dispusă de o curte constituțională[2] și nici posibilitatea ca aceasta să se sesizeze din oficiu[3]. Dar, lucrurile cu care a fost de acord Comisia, privind procedura democratică a anularii alegerilor se cam opresc aici. Iată, pe scurt, câteva dintre cele mai importante observații ale Comisiei, cu precizarea că este posibil ca fiecare cititor al raportului Comisiei să identifice și alte probleme:

Dreptul unei curți constituționale de a acționa din oficiu și a anula alegerile trebuie reglementat clar in lege și trebuie prevăzut numai pentru situații excepționale[4]. Mai mult, Comisia a atras atenția că, prin practica curții de a se sesiza din oficiu[5], se produce un efect negativ, pentru că, prin sesizarea din oficiu, se ajunge la eludarea regulii care prevede că deficiențele în materie electorală nu pot fi sesizate oricând, ci doar într-un termen scurt, pentru ca derularea procesului electoral să nu fie împiedicată[6]. Deoarece sesizarea din oficiu a curții este posibilă oricând, este posibil ca sesizările tardive să fie luate, indirect, în considerare, deși ele ar trebui respinse pe acest motiv, al tardivității. Astfel este eludată regula care prevede că încălcările de lege în materie electorală trebuie invocate numai într-un anumit termen, care trebuie să fie scurt.

La noi, legea nu prevede dreptul CCR de a se sesiza din oficiu pentru anularea alegerilor. De aceea, în hotărârea nr. 32/2024 de anulare a alegerilor, CCR nu a invocat o prevedere legală, pentru a justifica sesizarea sa din oficiu pentru a anula alegerile, ci a invocat doar propria jurisprudență, o hotărâre mai veche – adică propria voință. Este de menționat că, potrivit legii de funcționare a CCR (Legea 47/1992), CCR se poate sesiza din oficiu doar asupra inițiativelor de revizuire a Constituției. De asemenea, la noi, nu este reglementată prin lege nici procedura anulării alegerilor de către CCR. Mai mult, CCR s-a sesizat din oficiu și a anulat alegerile după ce au expirat toate termenele prevăzute de lege, în care persoanele nemulțumite puteau depune contestații. Deci, sub toate aceste aspecte, sunt încălcate standardele democratice prezentate în raportul Comisiei.

Potrivit raportului Comisiei, în cazul în care urmează ca o curte, inclusiv o curte constituțională, să se pronunțe cu privire la anularea unor alegeri, procedura din fața curții trebuie să garanteze respectarea următoarelor drepturi[7]:

a) Dreptul la audiere echitabilă, publică și transparentă cu privire la problema ce trebuie soluționată de curte, audiere la care sa participe toate părțile (și partea care cere/susține anularea alegerilor, și partea care se opune anulării alegerilor).

La noi, un astfel de drept nu este garantat, nici în caz de anulare a alegerilor și nici în caz de excludere a unui candidat din cursa electorală.

b) Dreptul de a prezenta probe în susținerea plângerii (în primă instanță] după depunerea acesteia (insistăm asupra termenului „probe” folosit de Comisie. Comisia se referă explicit la probe, nu la simple informații).

La noi, un astfel de drept nu este garantat nici în caz de anulare a alegerilor și nici în caz de excludere a unui candidat din cursa electorală. Decizia CCR de anulare a alegerilor nu s-a luat pe bază de probe, ci pe baza unor informații furnizate de serviciile de informații. Pe lângă aceste informații, nu au fost oferite și probe, deși Comisia a precizat că informațiile provenite de la serviciile de informații sunt doar informații contextuale, iar decizia unei curți de anulare a alegerilor trebuie să facă referire la probe.[8]

c) Dreptul de a contesta decizia de primă instanță a curții la o instanță judecătorească. La noi, un astfel de drept nu este garantat, nici în caz de anulare a alegerilor și nici în caz de excludere a unui candidat din cursa electorală de către CCR. Hotărârea CCR este inatacabilă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac. Instanțele de judecată, sesizate cu plângeri/contestații împotriva hotărârii CCR au stabilit că o hotărâre CCR în materie electorală nu poate fi atacată în instanță. Or, potrivit standardelor democratice amintite de Comisie în raportul urgent, hotărârea oricărui decident în materie electorală, chiar și dacă decidentul este o curte constituțională, trebuie să poată fi contestată la o instanță judecătorească.

Se poate lesne constata că, la noi, sub toate aceste aspecte privind respectarea drepturilor procesuale în cadrul procedurii de anulare a alegerilor, sunt încălcate standardele democratice prezentate în raportul Comisiei.

* * *

Ce se poate face, urgent sau nu, după acest raport urgent al Comisiei? Două lucruri ar fi de făcut, dar ambele sunt la fel de improbabile, pe cât de sigur e că trăim pe o corabie care navighează fără cârmă:

CCR să revină asupra hotărârii de anulare a alegerilor, pe motiv că din actul nou apărut (în speță, raportul urgent din 27 ianuarie 2025), act care nu exista la data adoptării hotărârii CCR de anulare a alegerilor, din 6 decembrie 2024, rezultă că anularea alegerilor s-a făcut cu încălcarea mai multor standarde democratice. La par. 9 din raportul Comisiei se menționează că CCR deja și-a revizuit, la 6 noiembrie 2024, o hotărâre anterioară, din 2 decembrie 2024. Deoarece revizuirea este o cale de îndreptare a hotărârilor definitive greșite ale CCR care este deja utilizată de CCR[9], ea ar putea fi utilizată și pentru revizuirea hotărârii CCR din 6 noiembrie 2024, prin care au fost anulate alegerile.
Parlamentul să modifice de urgență legislația electorala și cea privind CCR, pentru a se conforma standardelor democratice prezentate în raportul urgent al Comisiei din 25 ianuarie 2025.

Dacă acele două lucruri, care ar fi de făcut, nu pot fi făcute, mai rămâne doar de reflectat asupra următoarei afirmații, care nu se află în raportul urgent al Comisiei: The answer, my friend, is blowing in the wind….

[1] Par. 6. “It is not for the Venice Commission to go into the facts of the case, or into the examination of the decision by the Romanian Constitutional Court. The question put to the Venice Commission by the Parliamentary Assembly is of a general nature, and it refers to an analysis of general comparative constitutional law and European and international standards.”

[2] Par. 21 “(…)The attribution of the right to cancel elections to the constitutional court is thus in line with – although not required by – European and international standards and with the legislation in many States (….)”

[3] Par. 26. “International standards do not impose nor prohibit in principle ex officio decisions of constitutional courts”

[4] Par. 27 “If constitutional courts were given the right to act ex officio and to annul elections on their own initiative – this would be an enormous power for which it would be reasonable to demand a clear legal basis. In the view of the Venice Commission, the power of constitutional courts to invalidate elections ex officio – if any – should be limited to exceptional circumstances and clearly regulated, in order to preserve voters’ confidence in the legitimacy of elections.”

[5] În limbajul comun, mai este folosit și termenul de “autosesizare”.

[6] Par. 26. “Moreover, an extensive ex officio competence of the constitutional court could put in question the value of (mostly rather short and strict) time limits for complaints if the instance reviewing the election was free to act ex officio after the time limit has expired.”

[7] Par. 30 “… the Venice Commission concluded the following in relation to procedural rights in electoral disputes:

“47. In terms of procedural rights, the applicants’ right to a hearing involving both parties must be protected. More specifically, the following rights must be guaranteed:

“a. The right to present evidence in support of the complaint [appeal at first instance] after it is filed;

The right to a fair, public, and transparent hearing on the complaint;
The right to appeal the decision on the complaint to a court of law”.
The hearing must be public, as the transparency of electoral dispute procedures is very important to ensure trust in the electoral process. Decisions must be well-reasoned and made public.

In the view of the Venice Commission, such procedural requirements (par. 30) also apply to ex officio decisions that lead to the annulment of the election”

[8] Par. 59 “In the opinion of the Venice Commission, such decisions should precisely indicate the violations and the evidence, and they must not be based solely on classified intelligence (which may only be used as contextual information), as this would not guarantee the necessary transparency and verifiability.”

[9] Par. 9. “Another specific feature of the Romanian case is that the Constitutional Court’s decision of 6 December 2024 was a revision of its own decision of 2 December 2024 in which it had confirmed the general validity of the elections. This new decision of the Constitutional Court was justified on the basis of new information”

Guvernul instituie controlul politic al comunicării online în campania electorală

21/01/2025/în Blog, Buna guvernare /de Rasista

Unele considerații privind regimul eliminării/blocării[1] materialelor neconforme de publicitate politică de pe platformele online; Cu prima ordonanță de urgență din 2025, executivul copiază puțin din legislația europeană, dar o adaptează românește, legiferând eliminarea postărilor politice care nu sunt pe placul birourilor electorale, înainte ca o instanță să decidă dacă e corect sau nu

Prin ordonanța de urgență (OUG) nr. 1/2025, Guvernul a dorit să reglementeze anumite aspecte privind desfășurarea alegerilor prezidențiale, care ar urma să aibă loc, în reluare (după anularea celor de anul trecut), la 4 mai 2025.

O atenție deosebită a fost acordată de Guvern campaniei electorale desfășurate online, atât pe platformele obișnuite, cât și pe „platformele mari”.

Este posibil ca această atenție a Guvernului, deloc prietenoasă, pentru platformele online, să fi fost stimulată și de Regulamentul (UE) 2024/1083 al Parlamentului European și al Consiliului, din 11 aprilie 2024, de stabilire a unui cadru comun pentru serviciile mass-media în cadrul pieței interne (denumit si Regulamentul european privind libertatea mass-mediei), care, la pct. 4 din preambul conține aprecieri deloc măgulitoare la adresa platformelor online, în special cele mari. Cităm din pct. 4 al preambului la Regulament:

„În primul rând, platformele online globale acționează ca puncte de acces la conținutul mediatic, cu modele de afaceri care tind să dezintermedieze accesul la serviciile mass-media și să amplifice polarizarea conținutului și dezinformarea. Respectivele platforme sunt, de asemenea, furnizori esențiali de publicitate online, deturnând resurse financiare de la sectorul mass-mediei, afectând sustenabilitatea sa financiară și, prin urmare, diversitatea conținutului oferit”.

Odată stabilit, oficial, faptul că platformele online sunt dușmanul de moarte al mass-mediei, pentru că polarizează și dezinformează, spre deosebire de mass-media, care unește și informează cu maximă corectitudine (dacă n-ar fi așa, la noi, partidele nu ar mai finanța substanțial mass-media „tradițională”), Guvernul a urmat trendul și a procedat la adoptarea unor reglementări care să taie în dușmani.

Astfel, OUG 1/2025 conține o reglementare drastică privind sancționarea abaterilor comise în campania electorala desfăsurată online.

În primul rând, va trebui ca materialele de publicitate politică să poarte pe ele mai multe acccesorii informativ-declarative decât un pom de Crăciun. Sunt cerute, în art. 16, diverse mențiuni despre chestiuni indicate ambiguu în actul normativ, astfel încât nimeni nu va fi sigur că nu a încălcat legea. Cine nu se conformează, comite o gravă contravenție, care se sancționează cu amendă mare, între 15.000 și 50.000 lei.

Partea mai rea abia urmează.

Cu cine vor ține birourile electorale?

Potrivit art. 17 al. 5 si 6 din OUG 1/2025, deciziile BEC si ale celorlalte birouri electorale prin care sunt admise plângerile privind campania electorală online sunt executorii și reprezintă ordine de a acţiona împotriva conţinutului ilegal în sensul art. 9 din Regulamentul (UE) 2022/2.065 (Regulamentul serviciilor digitale – DSA).

Cu alte cuvinte, aceste decizii, emise de entități eminamente politice (birouri electorale), vor fi puse în executare chiar dacă nu sunt definitive, adică pot fi executate mai înainte de a fi supuse controlului de temeinicie și legalitate, care poate fi exercitat exclusiv de instanțele de judecată.

Această soluție legislativă este diametral opusă față de cea prevăzută în art. 42 al. 5 din Legea 370/2004, privind alegerile prezidențiale, potrivit căreia contestațiile formulate împotriva deciziilor birourilor electorale suspendă de drept executarea. Și este de menționat că în art. 17 din OUG 1/2025 nu se prevede nicio derogare de la art. 42 al. 5 din Legea 370/2024, articol care prevede suspendarea de drept a executării deciziilor birourilor electorale care sunt contestate.

Deci, dacă un organism politic, de genul biroului electoral, nu agrează o postare de campanie online, el va putea decide eliminarea/blocarea imediată a acelei postări, chiar dacă decizia organismului politic nu e definitivă și poate fi anulată în căile de atac.

În mod similar, folosind logica din reglementarea Guverului, s-ar putea trece la demolarea unei clădiri în baza unei decizii adminsitrative, nedefinitive, fără a se mai aștepta contestarea acestei decizii în instanță și soluționarea contestației de către instanța de judecată.

Caracterul politic al BEC rezultă din compunerea sa, în care intră:

5 judecători
3 membri ai Autorității Electorale Permanente (președintele și cei 2 vicepreședinți). Președintele AEP este numit de Parlament, la propunerea grupurilor parlamentare, un vicepreședinte este numit de Preşedintele României, iar celălalt de prim-ministru. Cei care i-au ales/numit în funcție îi pot și revoca din funcție, pentru „motive temeinice”, deci cei aleși/numiți depind cu funcția integral de bunăvoința politicienilor care i-au ales/numit.
10 reprezentanți ai partidelor politice (politicieni).

Deci, din 18 membri, 13 sunt politicieni, iar 5 judecători. Este ușor observabil că majoritățile pentru luarea unei decizi BEC nu pot fi influențate de judecători, întrucât aritmetica votului este clar în favoarea politicienilor, mult mai numeroși în compunerea BEC.

În mod corelativ, Biroul electoral judeţean, respectiv Biroul electoral al sectorului și municipiului Bucureşti si Biroul electoral pentru secţiile de votare din străinătate sunt constituite din 3 judecători, un reprezentant al Autorităţii Electorale Permanente şi din cel mult 7 reprezentanţi ai formaţiunilor politice care au propus candidaţi. Deci, din 11 membri ai acelor birouri electorale, 3 sunt judecători, iar restul de 8 (marea majoritate) sunt politicieni (după cum am precizat mai sus, AEP este un organism politic – controlat, prin numiri și revocări din funcție, de către politicieni).

Birourile electorale ale secţiilor de votare din ţară sunt alcătuite din cel mult 9 membri, din care un preşedinte, un locţiitor al acestuia şi cel mult 7 membri propuşi de formaţiunile politice care participă la alegeri. Deci, din 9 membri, 7 (marea majoritate) sunt numiți de partide. Caracterul politic al compunerii biroului electoral al secției este evident.

Faptul că aceste entități, eminamente politice, pot dispune eliminarea/blocarea de conținut de pe platformele online, fără a se mai aștepta hotărârea unei instanțe de judecată, adică a unui organism independent și imparțial, cu privire la temeinicia și legalitatea decizei de eliminare/blocare, reprezintă o ingerință grosoloană a politicului în exercitarea dreptului la liberă exprimare.

Soluția e în mâna Parlamentului

În mod rezonabil, pentru a proteja și dreptul la liberă exprimare, nu doar dreptul la imagine al candidaților sau interesele grupurilor politice, eliminarea/blocarea conținutului online nu ar trebui pusă în executare decât după exercitarea căilor de atac împotriva deciziei de eliminare/blocare, deci numai după rămânerea definitivă a unei hotărâri judecătorești care să se pronunțe cu privire la temeinica și legalitatea deciziei de eliminare/blocare.

Desigur, s-a putea obiecta că o judecată în instanță dureză mult. Această problemă nu este însă fără soluții. Deja există reglementări în legislația electorală prin care durata soluționării de către instanțe a litigiilor electorale este redusă la câteva zile, cel mult. O astfel de prevedere ar fi putut fi introdusă și în cazul deciziilor de eliminare/blocare de conținut online.

De asemenea, trebuie precizat că Regulamentul (UE) 2022/2.065 nu obligă la punerea în executare a unor decizii nedefinitive. În art. 9 din Regulament, articol dedicat ordinului de a acționa împotriva conținutului ilegal, se prevede la alineatul 6:

„Condițiile și cerințele prevăzute la prezentul articol nu aduc atingere cerințelor prevăzute de dreptul intern procesual civil și penal.”

Or, regula din sistemul nostru juridic este că executarea are loc nu înainte, ci după ce dispoziția de executare a rămas definitivă, în urma contestării sau a expirării termenului de contestare.

Rezolvarea acestei probleme este, din păcate, de competența Parlamentului. Cu ocazia adoptării legii de aprobare a OUG 1/2025, Parlamentul ar putea introduce prevederi în sensul că deciziile privind eliminarea/blocarea de conținut online să poată fi puse în executare numai după rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești prin care se soluționează calea de atac împotriva acestor decizii. Tot Parlamentul va putea stabili, cu aceeași ocazie, termene foarte scurte pentru soluționarea litigiilor de această natură de către instanțele judecătorești.

[1] La pct. 22 din preambulul Regulamentului (UE) 2022/2065 al Parlamentului European și al Consiliului din 19 octombrie 2022 privind o piață unică pentru serviciile digitale se prevede: „Pentru a beneficia de exonerarea de răspundere pentru serviciile de găzduire, furnizorul ar trebui, din momentul în care ia cunoștință efectiv sau conștientizează activitățile sau conținutul ilegal, să acționeze prompt pentru a elimina conținutul respectiv sau pentru a bloca accesul la acesta.”

Cum a fost amendată propaganda electorală la europarlamentare comparativ cu prezidențialele

12/12/2024/în Articole, Blog /de Rasista

Statistic, poliția spune că a dat mai multe amenzi și avertismente pentru continuarea propagandei electorale după încheierea campaniei pentru europarlamentare decât la prezidențiale

În preziua primului tur pentru alegerile prezidențiale, poliția a fost acuzată că face exces de zel și amendează diverse persoane care postează mesaje electorale pe Internet sau le cere, sub diverse amenințări și intimidări, să șteargă respectivele postări. Lumea s-a indignat, pe principiul clasic că polițiștii se dau mari în fața bătrânicilor care vând pătrunjel pe trotuar în loc să se lupte cu adevărații răufăcători și evazioniști.

Cu ocazia asta, însă, opinia publică a aflat că la baza acțiunilor poliției stă o lege (370/2004), care sancționează propaganda electorală după încheierea campaniei, cu amenzi cuprinse între 1.500 și 4.500 de lei. Că ni se pare proastă sau nu, legea e lege și trebuie aplicată. Așa că APADOR-CH a întrebat IGPR câte astfel de amenzi și avertismente a mai aplicat în trecut.

Ca să nu abuzăm de transparența poliției, am cerut date doar de la penultimele alegeri, adică cele comasate pentru europarlamentare și locale, din iunie 2024, comparativ cu turul 1 al alegerilor prezidențiale.

Răspunsul primit de la IGPR a fost următorul:

58 de amenzi la europarlamentare vs. 33 la prezidențiale

în perioada 8-9 iunie 2024, au fost aplicate 58 de sancțiuni contravenționale, constând în amendă, pentru fapta de continuare a propagandei electorale după încheierea campaniei electorale

(…)

în perioada 23-24 noiembrie, au fost aplicate 33 de sancțiuni contravenționale, constând în amendă, pentru fapta de continuare a propagandei electorale după încheierea campaniei electorale”.

169 avertismente la europarlamentare vs. 108 la prezidențiale

în perioada 8-9 iunie 2024, au fost aplicate 169 de sancțiuni contravenționale, constând în avertisment, pentru fapta de continuare a propagandei electorale după încheierea campaniei electorale.

(…)

în perioada 23-24 noiembrie, au fost aplicate 108 sancțiuni contravenționale, constând în avertisment, pentru fapta de continuare a propagandei electorale după încheierea campaniei electorale”.

Solicitarea APADOR-CH a vizat faptele petrecute atât online cât și offline, defalcate, dar poliția a răspuns fără să facă această departajare a datelor. Am mai întrebat, de asemenea, și câte somații de ștergere a postărilor de pe Internet a mai dat poliția, în ambele perioade de referință, dar și la această întrebare IGPR a refuzat să răspundă, invocând o Decizie a Curții de Apel București, din 2009, care spune că Legea 544/2001 nu impune niciunei instituții să prelucreze informațiile deținute pentru a furniza celor interesați „un fel de statistici a la carte” ci se referă doar la furnizarea informațiilor în forma în care sunt deținute de instituție.

Prin urmare, poliția susține că nu știe (nu deține date) câți dintre agenții ei au somat contraveninenții, prin telefon sau mers din ușă în ușă, să își șteargă postările cu conținut electoral de pe Internet, în ziua în care nu mai aveau voie să continue propaganda politică.

Din statistica oferită de IGPR, observăm așadar că poliția a dat mai multe amenzi și avertismente pentru încălcarea regulilor electorale cu ocazia alegerilor europarlamentare și locale, decât cu ocazia primului tur al alegerilor prezidențiale. Unii ar putea trage de aici concluzia că alegerile europarlamentare și locale ar fi putut fi mai viciate decât cele recent anulate de CCR, pentru că în ziua dinaintea acelor alegeri au fost mai multe acte de propagandă politică ilegală sancționate decât în preziua alegerilor prezidențiale.

Alți ar spune că poate a fost poliția mai activă în vară, decât acum, numărul mai mare de sancțiuni nefiind musai egal și cu o activitate contravențională mai crescută. Pe de altă parte, alegerile prezidențiale sunt cele declarate viciate, de către cel mai înalt for juridico-politic al țării, asta deși poliția, în teren, a constatat că activitatea ilegală de propaganda politică a fost mai puțin intensă.

Oferim premiul de cetățeanul neturmentat al anului, găsitorului unui sens în toate aceste date.

Răspunsul poliției, integral

Statul te vrea prost, iar dacă nu ești, te face. Pe banii tăi

19/11/2024/în Blog, Slider /de Rasista

Cum s-a asigurat premierul Ciolacu că nici candidatul Ciolacu, nici prietenul său Ciucă, nu vor pierde subvenția electorală de la buget, deși ambii sunt singurii candidați care au refuzat să participe la dezbaterile electorale

Guvernul pasează propunerile pe care nu le agreează către instituții care nu au competențe să le rezolve. Așa a „rezolvat” actualul executiv propunerea prin care APADOR-CH cerea schimbarea legislației astfel încât candidații la președinție să fie obligați să participe la o dezbatere electorală reală.

Concret, la 29 iulie 2024 APADOR-CH a trimis grupurilor parlamentare și Guvernului o propunere de modificare a legii finanțării activității partidelor și a campaniilor electorale, care să stimuleze participarea candidaților la dezbateri electorale reale, la prezidențiale. Propuneam înjumătățirea rambursării cheltuielilor de campanie pentru candidații care refuză să participe la dezbateri electorale cu contracandidații. Era nevoie de o inițiativă legislativă care să completeze articolul 48 din Legea nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale.

Destinatarii propunerii noastre au fost parlamentarii și Guvernul, entități care au drept de inițiativă legislativă, deci dacă doreau cu adevărat să stimuleze dezbaterile electorale și să facă în același timp o economie la buget, oricare dintre ei, Guvern sau parlamentari, ar fi putut iniția modificarea Legii 334/2006.

Secretariatul General al Guvernului (SGG) a pasat răspunderea către Autoritatea Electorală Permanentă (AEP), care ne-a răspuns, previzibil, că nu are drept de inițiativă legislativă.

Așa că în septembrie 2024 am făcut aceeași propunere a doua oară, de data asta sub forma unei scrisori deschise către prim ministrul Marcel Ciolacu, cerându-i să-l lase pe candidatul Ciolacu să meargă la dezbateri cu contracandidații. Ne imaginam că premierul va dori să dea astfel un exemplu de democrație nu numai participând la dezbateri, dar forțându-le mâna și contracandidaților săi să o facă. Și de data asta Guvernul condus de candidatul la președinție Ciolacu a pasat răspunderea către AEP care ne-a răspuns, din nou, că ea nu poate.

Ca să-i mai pună și pe alții inutil la muncă, tot SGG a pasat propunerea APADOR-CH și către Comisia Juridică de Disciplină și Imunități din Camera Deputaților, care ne-a transmis zilele trecute, și ea, același răspuns previzibil: că nu are competența de a iniția modificări legislative, dar să ne adresăm noi fie deputaților sau senatorilor (cărora deja ne adresasem), care au această competență, fie – ce să vezi – Guvernului, care primise propunerea noastră, dar le-o pasase altora.

În final, singurul efect al propunerii noastre a fost că am primit răspunsuri de la instituțiile către care Guvernul și-a pasat răspunderea, răspunsuri care, într-un limbaj instituțional, ne făceau proști, pentru că habar n-avem cine are drept de inițiativă legislativă și, deci, cui să ne adresăm.

Între timp campania electorală a venit și aproape s-a terminat, cu o singură dezbatere reală la care au refuzat să participe – coincidență? – exact premierul în funcție și predecesorul său.

Așadar, recapitulând, în statul de drept numit România, dacă trimiți o propunere de modificare legislativă Guvernului, care are drept de inițiativă legislativă, acesta nu numai că nu răspunde în vreun fel petiției, ba mai mult, în mod abuziv/ilegal o transmite „spre rezolvare” altor instituții ale statului care NU au nicio competență să o facă. Iar aceste instituții îți trimit răspunsuri din care reiese că tot tu ești prostul care nu știe că ele nu-ți pot rezolva problema.

Statul român te vrea prost și-ți arată asta în fiecare zi, dar parcă cu supramăsură în campania electorală. Iar dacă te încăpățânezi să nu fii, și să-l pui la treabă, are grijă să te prostească, tot pe banii tăi. Căci da, noi îi plătim și pe toți acei funcționari din Guvern care au refuzat să-și facă treaba și au pasat problema către alții, după cum tot noi plătim și aceste simulacre de campanii electorale.

În 2019 numai distracția candidaților la președinție ne-a costat peste 7 milioane de euro (subvenții plătite candidaților care au avut peste 3% din voturi). În 2024 încă nu s-a tras linie, dar din datele publice vehiculate până acum, sumele cele mai mari cheltuite, și care vor fi decontate de la buget, se află exact în dreptul acelor candidați care au refuzat participarea la dezbateri – premierul Marcel Ciolacu (PSD) și complementarul său Ionel Ciucă (PNL). Doi oameni politici care au avut și puterea și mijloacele (un aparat guvernamental obedient) de a respinge orice încercare de a îndrepta lucrurile.

Dacă și pe voi vă enervează că statul și politicienii ne vor proști, mergeți la vot și puneți ștampila pe acei candidați care au demonstrat măcar în campanie că respectă, cât de cât, democrația. Suficient cât să vină în fața publicului la o dezbatere reală cu contracandidații lor. Altfel, dacă în campanie ne sfidează și fug de confruntări, în timpul mandatului ne vor trata petițiile cu același dispreț, pasându-le cui nu are competențe să le rezolve, doar ca să aibă ocazia să ne mai spună încă o dată, în scris, că suntem proști.

Alte 10 legi care mai pot fi schimbate pentru preşedintele ţării

27/09/2024/în Blog /de Rasista

Un partid politic al cărui nume refuzăm să-l facem public, pentru ca lumea să nu înţeleagă că e vorba de PNL, a iniţiat un proiect de lege special dedicat preşedintelui în funcţie al României, al cărui nume îl vom trece sub tăcere, ca să nu se înţeleagă că este vorba de Iohannis.

Potrivit acestui proiect de lege, preşedintele în funcţie al ţării, deşi nu poate fi membru de partid, ar putea să candideze la Parlament pe lista unui partid, listă pe care nu se pot înscrie decât membrii de partid. Adică, ce e obligatoriu pentru restul lumii, pentru preşedinte nu e.

Opinia publică s-a sesizat, mai precis s-a scandalizat, rău de tot, motiv pentru care vajnicii politicieni, în frunte cu şefii celor două partide din coaliţia de guvernare, care sprijineau acest proiect şi explicau tuturor cum se luptă ei ca să repare preşedintelui un drept constituţional care fusese puţin avariat, pe la un colţ, s-au împrăştiat şi au zbughit-o ca iepurii. Au lăsat bietul proiect orfan, cu tatăl, prins cu copilul în braţe, care neagă paternitatea (PNL) şi cu prezumtiva mamă care susţine că e virgină (PSD).

OK, de data asta nu le-a ţinut politicienilor să treacă peste bunul simţ. Proiectul de lege dedicat președintelui nu va trece. Li s-a făcut frică să-l voteze, pentru că vin alegerile și nu ar mai fi fost destul timp pentru ca lumea să uite o asemenea sfidare. Nu credem însă că avântul lor de a face lucruri contra bunului simţ se va curma brusc. De aceea, încercăm să le propunem un şir de legi pe care vor putea încerca să le modifice, tot în interesul unic al preşedintelui ţării, în compensaţie pentru eşecul de acum al modificării legii alegerilor parlamentare. Stimaţi parlamentari, ştim că puteţi!

Iată propunerile de legi pentru modificare:

1) Legea gravitaţiei – Propunere: când un partid se prăbuşeşte, preşedintele se ridică, cu o forţă invers egală cu cea a prăbuşirii partidului.

2) Legea lui O(h)m – Propunere: eşti o(h)m cu mine, aşa şi trebuie, pentru că eu, preşedintele, sunt suprao(h)m

3) Legea numerelor mari – Propunere: oricât de mare e numărul de votanţi contra, întotdeauna va fi mai mic, mult mai mic, decât numărul rezultat din numărarea voturilor pro preşedinte.

4) Legea atracţiei universale – Propunere: nimeni nu poate fi mai atrăgător decât preşedintele

5) Legea informaţiilor clasificate – Propunere: orice informaţii secrete pot fi declasificate, cu excepţia celor privind costul călătoriilor de lux efectuate de preşedinte. A, dar modificarea acestei legi nu mai e necesară, costurile extravaganţelor turistice ale preşedintelui sunt deja secretizate, mai strict ca planurile sistemului Patriot.

6) Pachetul de legi ale termodinamicii (legile I-X) – Propunere: când e prea frig sau prea cald afară, preşedintele se va deplasa, cu viteză constantă a unui avion cu piscină, spre o locaţie în care media anuală a temperaturii mediului ambiant va fi între 18 şi 20 de grade celsius, sub umbrelă.

7) Legea conservării masei şi a energiei (teoria relativităţii) – Propunere: preşedintele nu poate să renunţe la nicio masă sau casă de protocol şi, în tot ceea ce face, trebuie să se întrebuinţeze cât mai puţin, conservându-și astfel preţioasa energie.

8) Legea volumelor constante (chimie) – Propunere: menţinerea constantă a volumului preşedintelui va fi asigurată prin obligarea acestuia de a participa zilnic, cel puţin timp de 4 ore, la partide de tenis de câmp şi golf.

9) A treia lege a mişcării (fizică) – Propunere: pentru orice acțiune a preşedintelui, va exista, din partea coaliţiei de la guvernare, o reacțiune supusă şi umilă, egală cu pătratul lipsei sale de importanţă.

10) Legea lui Arhimede – Propunere: se va numi Legea lui Iohannis.

P.S. Cu modestia care l-a caracterizat două mandate, președintele nenumit a anunțat astăzi că nu intenționează să…, nu dorește să…, nici nu avea de gând să…. Totul a fost făcut din preaplinul de recunoștință al foștilor lui colegi de partid. Dar să stăm liniștiți, indiferent ce vor decide ceilalți, colegii de stat (nedrept), el nu va părăsi postul înainte de vreme, pentru o funcție mai mică, remunerată după buget.

P.P.S. – Acesta este un pamflet, orice asemănare cu personaje reale nu este pur întâmplătoare.