Comunicate – Pagina 12

Cerem ministrului de interne o anchetă în cazul amenzii pentru o postare critică pe Facebook

13/04/2020/în Buna guvernare, Comunicate, Covid 19, Slider /de Rasista

O persoană din Florești, Cluj, a fost amendată cu 1000 de lei pentru că l-a criticat pe primar pe Facebook. Cum starea de urgență nu a abolit și libertatea de exprimare, i-am cerut ministrului Marcel Vela o anchetă internă privind activitatea noilor săi subordonați – polițiștii locali

Iulia Ungureanu, o studentă din Florești, Cluj, a fost amendată de poliția locală din comuna în care locuiește pentru o postare critică la adresa primarului, în care îi cere acestuia să ia măsuri de protejare a cetățenilor localității în pandemie. Postarea nu conține cuvinte jignitoare la adresa primarului, însă polițiștii locali au considerat că postarea îi „lezează demnitatea primarului provocând indignarea cetățenilor” și au amendat-o pe autoare cu 1.000 lei pentru săvârşirea contravenţiei prevăzute de art. 30 al. 1 lit b cu ref. la art. 2 pct. 1 din Legea nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.

Textul legal invocat de poliţia locală prevede că este contravenţie „săvârșirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, amenințări cu acte de violență împotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de natură să tulbure ordinea și liniștea publică sau să provoace indignarea cetățenilor ori să lezeze demnitatea și onoarea acestora;”

După cum se poate observa din textul legal citat, această contravenţie se aplică, în mod normal, scandalagiilor, nu celor care critică, în limbaj civilizat, activitatea deficitară a autorităţilor, așa cum se poate observa în postarea incriminată:

APADOR-CH i-a adresat azi o solicitare ministrului afacerilor interne, Marcel Vela, cerându-i să dispună o anchetă internă în acest caz, întrucât de la instituirea stării de urgență polițiștii locali au trecut în subordinea MAI, nu se mai află în subordinea primarilor, la a căror imagine sunt atât de sensibili.

Libertatea de exprimare nu se află printre drepturile restrânse în timpul stării de urgență. Mai mult decât atât, Curtea Europeană a Drepturilor Omului subliniază că statul nu are dreptul să sancţioneze şi, astfel, să inhibe criticarea persoanelor care deţin funcţii publice, atunci când se pun în discuţie chestiuni de interes public. Chiar dacă acea critică s-ar realiza prin expresii jignitoare, ofensatoare sau şocante, ceea ce nu este cazul de față.

APADOR-CH i-a mai cerut ministrului Vela ca după încetarea stării de urgență să facă o analiză cu privire la beneficiile sau prejudiciile aduse comunităţii prin subordonarea poliţei locale către primar. Poate se va constata că ar fi mai eficient ca poliţia locală să treacă definitiv în subordinea Ministerului Afacerilor Interne. Pentru că acum avem o poliţie naţională şi foarte multe poliţii locale, tot atâtea caţi primari sunt.

Iulia Ungureanu, care a plătit deja amenda primită și anunță că o va contesta, spune că nu este singura amendată pentru părerile exprimate pe Facebook de poliția locală din Florești: „Au fost date multe amenzi aici pentru jigniri pe facebook, de 2 ani se tot dau amenzi. Unele sunt intr-adevar cu cuvinte injurioase. De o singură persoană știu că a câștigat contestația, alții încă sunt în proces”.

Așteptăm cu interes punctul de vedere al ministrului de interne Marcel Vela în această situație și măsurile de sancționare pe care le-a luat.

Sesizarea către Ministrul Marcel Vela

Ce a răspuns MAI – pasează răspunderea la primarul din Florești

Dacă nu poți, de ce te mai dai mare? Sau „operaționalizarea neputinței” la Poliția română

Ce spune primarul din Florești – că s-a simțit jignit, dar că poliția locală e, mai nou, în subordinea MAI

Poliția Cluj trimite cazul la Parchet

Regulile trebuie respectate, dar nu impuse cu pumnul

09/04/2020/în Abuzuri ale forțelor de ordine, Buna guvernare, Comunicate, Covid 19 /de Rasista

Apel la calm și reținere către cetățeni și autorități deopotrivă, pentru a traversa starea de urgență fără să ne pierdem încrederea unii în alții

Un incident grav s-a petrecut în București în noaptea de 7 spre 8 aprilie, când poliția a agresat doi cetățeni care se pare că nu aveau nici actele necesare pentru a circula și nici voie să o facă, fiind după ora 22.00. Conform comunicatului dat de poliție aflăm că cei doi au fost amendați. Conform unei înregistrări video care circulă pe Internet aflăm că cel puțin unul dintre ei a fost lovit repetat cu pumnii de unul dintre polițiști, înainte de a fi condus la secție. În fața acestei evidențe, poliția a demarat o anchetă internă cu privire la conduita polițistului.

Nu știm ce s-a petrecut acolo înainte de pumnii polițistului. Poate că a fost un schimb de replici mai dure care i-a testat nervii polițistului. Aceasta este ocazia perfectă pentru a sublinia, încă o dată, necesitatea purtării camerelor video de către polițiști, atunci când interacționează cu cetățenii. Dar indiferent de ce s-ar fi întâmplat înainte, nimic nu scuză comportamentul polițistului. Nici în vremuri normale, cu atât mai puțin în această perioadă.

Ca organizație care monitorizează de ani de zile abuzurile forțelor de ordine, și au fost câteva chiar și în vremuri „de pace”, APADOR-CH face un apel la calm și reținere atât pentru cetățeni, cât mai ales pentru forțele de ordine.

Dragi concetățeni, suntem cu toții cu nervii întinși. Starea de urgență, de izolare forțată, de incertitudine, de frică în fața necunoscutului sau chiar de inconștiență a unora care se consideră mai presus de lege sau boală, toate induc în mentalul colectiv stări cu care niciunii dintre noi nu ne-am mai confruntat până acum. Dați dovadă de maturitate, respectați regulile și nu vă expuneți unor riscuri inutile. Fiți calmi și respectați autoritățile, dacă vreți să primiți la schimb același tip de respect.

În cazul în care sunteți tratați cu ostilitate sau chiar violență, urmați pașii de aici și reclamați abuzul. Dar păstrați în minte faptul că în această perioadă dovedirea abuzurilor de acest fel este și mai greu de probat decât în mod normal. De asemenea gândiți-vă că starea de urgență va mai dura încă o lună cel puțin. Escaladarea situației nu va ajuta pe nimeni.

Stimați polițiști, atunci când ne cereți să respectăm regulile este nevoie mai mult decât oricând ca dumneavoastră să respectați procedurile și drepturile cetățenilor, atâtea câte au mai rămas. Starea de urgență este deja o impunere cu forța, nefirească într-o democrație, a unor reguli stricte cu care nu e nimeni obișnuit. Dacă unii dintre colegii dumneavoastră încearcă să le impună și prin forța pumnului, nu vor reuși decât să enerveze oamenii și să strice echilibrul fragil din societate în această perioadă.

Cu siguranță că și nervii dumneavoastră sunt încercați, dar toată lumea așteaptă de la poliție mai mult decât de la simplii cetățeni. Prin natura meseriei lor, polițiștii care vin mai des în contact cu cetățeni recalcitranți, cu oameni care deviază mai ușor de la norma socială, ar trebui să fie mai calmi, mai reținuți, să aibă un comportament profesionist și să știe să gestioneze astfel crizele. Chiar și atunci când un cetățean sare la bătaie, dumneavoastră aveți la dispoziție autoritatea și mijloacele de a-l imobiliza și conduce la secție fără să-l agresați.

Chiar dacă incidentul petrecut în noaptea de 7 spre 8 aprilie e unul izolat, el are valoare de simbol și poate fi hiperbolizat în actuala situație socială. De aceea vă cerem, domnule chestor șef Livu Vasilescu și domnule ministru Marcel Vela, să vă asigurați că astfel de situații nu se vor repeta și să comunicați public cât mai curând rezultatele anchetei întreprinse în acest caz.

APADOR-CH reiterează necesitatea introducerii camerelor de luat vederi purtate de polițiști și insistă pentru pregătirea periodică a organelor de ordine pentru a face față interacțiunilor tensionate cu cetățenii.

Stimați polițiști, respectați îndemnul pe care-l transmiteți tuturor în aceste zile: păstrați distanța socială și nu atingeți nicio față cu pumnii.

Ce a răspuns poliția la acest apel

Cei 7 ani de (detenție) acasă – mai buni decât recursul compensatoriu, dar nu acum

06/04/2020/în Buna guvernare, Comunicate, Covid 19, Slider /de Rasista

Opinia APADOR-CH cu privire la proiectul de lege care prevede posibilitatea executării la domiciliu a pedepsei închisorii; Cum e în alte țări și ce ne lipsește nouă?

Recent, Senatul a adoptat un proiect de lege inițiat de un senator PNL, care prevede, pentru unele cazuri, posibilitatea executării la domiciliu a pedepsei închisorii. Proiectul urmează să fie dezbătut şi votat în Camera Deputaţilor, care este cameră decizională. Între timp, însă, vestea votării lui cvasi-unanime în Senat a stârit indignare publică, forțându-l pe premierul Ludovic Orban să se dezică de el, și să dea asigurări că va fi picat la Camera Deputaților.

Ca organizație care monitorizează de 25 de ani condițiile din penitenciarele românești și militează pentru respectarea drepturilor omului în detenție, APADOR-CH consideră că proiectul nu este „o aberație”, așa cum l-a catalogat premierul, însă este insuficient documentat, votat inexplicabil în procedură de urgență, deși situația în care ne aflăm, și noi și omenirea, nu justifică în niciun fel urgența adoptării acestei legi.

Combaterea infectării cu Covid 19 în penitenciare nu justifică adoptarea unei legi despre detenția la domiciliu, iar pretextul că trebuie să luăm măsuri pentru descongestionarea penitenciarelor pentru că ne-ar obliga CEDO nu ar trebui să acopere orice experiment legislativ, făcut în grabă și într-un moment complet neportrivit.

Categoric, o astfel de lege ar fi mai bună decât cea a recursului compensatoriu, dar, ca și alte țări care experimentează deja de mulți ani acest sistem, România va avea nevoie de o perioadă lungă de testare și de mulți bani pentru a afla dacă această metodă este eficientă.

Este constituţională detenția la domiciliu?

Începând cu anul 2018, au existat mai multe încercări de introducere în lege a acestei posibilităţi de executare la domiciliu a pedepsei închisorii, încercări care s-au oprit la Curtea Constituţională.

Pentru evitarea confuziei, executarea la domiciliu a pedepsei închisorii este cu totul altceva decât arestul la domiciliu. Arestul la domiciliu se dispune şi se execută în faza de urmărire penală, înainte de trimiterea în judecată, iar închisoarea la domiciliu se dispune şi se execută după terminarea judecăţii şi după condamnarea definitivă.

Introducerea în lege a posibilităţii de executare la domiciliu a pedepsei cu închisoarea a făcut obiectul mai multor decizii ale Curţii Constituţionale:

– decizia nr. 453/2018, ca urmare a sesizării formulate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ)

– decizia nr. 561/2018, ca urmare a sesizării formulate de Preşedintele României

– decizia nr. 22/2019, ca urmare a sesizării formulate de un grup de 60 deputaţi

Ultimele două decizii (561/2018 şi 22/2019) au declarat neconstituţională în ansamblul ei legea de introducere a executării la domiciliu a pedepsei închisorii. Dar, motivele declarării neconstituţionale nu s-au referit la conţinutul legii, ci au fost doar de natură formală:

a. încălcarea principiului bicameralismului, pe motiv că la Camera Deputaţilor, legea a suferit modificări substanţiale faţă de forma adoptată de Senat (decizia 561/2018)

b. continuarea procesului legislativ, prin reexaminarea în Parlament a legii declarate neconstituţională în ansamblul ei prin decizia 561/2018, deşi procesul legislativ trebuia să înceteze. O nouă iniţiativă în domeniu trebuia să parcurgă, de la început, întregul traseu pe care-l urmează o nouă propunere legislativă (decizia 22/2019)

Singura decizie care s-a referit la probleme de fond ale unei astfel de reglementări a fost decizia nr. 453/2018.

În esenţă, ICCJ a sesizat Curtea Constituţională pe motiv că reglementarea de atunci e executării la domiciliu a pedepsei închisorii era incompletă, neclară şi greşită, cu necorelări şi paralelisme, lipsind şi descrierea modalităţii de supraveghere a persoanei care execută pedeapsa la domiciliu.

Iar Curtea Constituţională a dat dreptate ICCJ, prin decizia nr. 453/2018, reţinând că legea adoptată atunci (în 2018) prin modul deficitar și omisiv de redactare, nu reglementează un regim juridic propriu măsurii detenției la domiciliu, ca modalitate de individualizare a executării pedepsei cu închisoarea, astfel că este neconstituţională.

Curtea Constituţională nu a decis însă că prevederea într-o lege a posibilităţii ca, în anumite cazuri, pedeapsa închisorii să poată fi executată la domiciliu ar fi o măsură care încalcă, prin ea însăşi, Constituţia.

Problemele constatate de Curtea Constituţională au privit atunci calitatea şi claritatea prevederilor legale prin care fusese reglementată această posibilitate de executare a închisorii la domiciliu.

Cu alte cuvinte, posibilitatea executării la domiciliu a pedepsei închisorii, în anumite situaţii, poate fi prevăzută într-o lege, dar într-un mod precis, clar şi coerent, cu privire la cine dispune măsura, care sunt cazurile în care poate fi dispusă, care e procedura pentru dispunerea măsurii şi care este procedura de supraveghere a persoanei care execută condamnarea în această modalitate.

Care sunt minusurile actualului proiect?

Din punct de vedere constituţional, se poate opina că acest proiect de lege a ţinut cont de exigenţele indicate de CCR în deciziile menţionate mai sus, din punct de vedere al calităţii tehnice a reglementării. Proiectul de lege descrie cine poate dispune măsura, în ce situaţii, prin ce procedură, cum se monitorizează executarea, cum se poate revoca măsura şi face corelaţiile necesare cu alte texte de lege, putând fi considerat o reglementare coerentă, din punct de vedere tehnic.

Se pune întrebarea dacă limita pedepsei aplicate, de 7 ani închisoare, pentru posibilitatea executării închisorii la domiciliu nu este prea mare, chiar în condiţiile în care infracţiunile grave (de genul celor contra vieţii, sănătăţii etc.) sunt exceptate expres de la posibilitatea închisorii la domiciliu, indiferent de pedeapsa aplicată. Dar inițiatorii nu motivează alegerea acestui prag de 7 ani.

Între pandemie și CEDO. Principala problemă care se pune în prezent în legătură cu acest proiect de lege este găsirea unei soluţii prin care să se păstreze un echilibru între situaţia specială de acum (pandemie în plină evoluţie, cu autorităţile statului mobilizate aproape exclusiv pentru implementarea măsurilor complexe şi dificile de limitare şi combatere a pandemiei) şi cerinţele Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei, care se referă la măsuri prompte pentru rezolvarea supraaglomerării din închisori, ca urmare a hotărârii CEDO din cauza Rezmives s.a. contra României.

Legea nu eliberează deținuții. Niciunul dintre cele două motive nu justifică adoptarea legii acum și așa. Din punct de vedere al riscului de infectare cu Covid 19, deținuții au la dispoziție câteva spitale în sistemul penitenciar și există posibilități de izolare și limitare a răspândirii bolii în sistem, cel puțin la fel ca și în libertate. Oricum, legea așa cum e făcută acum nu ar asigura o eliberare a deținuților, ci ea s-ar aplica numai condamnărilor viitoare.

În privința obligațiilor asumate de România față de CEDO, de rezolvare a supraaglomerării din penitenciare, situația nu este mai urgentă acum decât era în 2017 (anul condamnării în cauza pilot Rezmiveș), sau cu câțiva ani în urmă.

Guvernul s-a angajat în 2018 la un plan de îmbunătățire și de extindere a spațiilor de deținere, eșalonat până în 2024, însă la momentul 2019, când APADOR-CH a făcut mai multe vizite în penitenciare și o analiză a îndeplinirii angajamentelor din plan, s-a observat că acestea nu erau îndeplinite nici pe jumătate.

Legea recursului compensatoriu nu a fost, în mod evident, o soluţie bună. Între timp evoluția politică din țară a obligat guvernul să admită în fața Comitetului de Miniștri că are întârzieri de realizare a planului și să vină cu modificări, iar Comitetul de Miniștri a acceptat acest lucru.

Cât costă brățara electronică, la noi și la alții.

O altă întrebare care se pune este de ordin practic: putem avea detenție la domiciliu în condițiile în care nu avem un sistem testat și bine pus la punct de monitorizare prin dispozitive electronice? România se chinuie de câțiva ani să legifereze un astfel de sistem pentru alte scopuri – ordine de restricție în cazul violenței în familie sau arestul preventiv.

Nici în alte țări care au deja un avans considerabil în fața noastră, și posibilități financiare mai mari, lucrurile nu funcționează perfect și nici la scară largă.

Din expunerea de motive a proiectului votat de Senat nu aflăm nici când am putea spera la implementarea acestui sistem, nici cât ar costa el, nici măcar dacă detenția la domiciliu ar fi mai ieftină decât construirea unor penitenciare noi sau care ar fi numărul de deținuți care ar putea beneficia de acest sistem. De altfel proiectul nu are nici un punct de vedere al Ministerului Justiției.

Dintr-un alt proiect de lege, votat la Senat în aceeași ședință din 31 martie 2020, aflăm însă mai multe informații tehnice despre brățara electronică, cum funcționează în alte țări și cât ar costa la noi un proiect pilot. E vorba despre L97 – privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare și execuțional penale – proiect elaborat de Ministerul Afacerilor Interne și dezbătut public anterior depunerii în Parlament.

Din acest proiect aflăm că sistemul supravegherii electronice a infractorilor arestați sau condamnați este testat de mai mulți ani în state precum Austria, Franța, Germania, Norvegia, Belgia, Grecia, Danemarca, Suedia, Marea Britanie. Nicăieri, însă, nu sunt monitorizate mai mult de câteva zeci de cazuri anual, iar în cazul condamnaților nu e vorba despre executarea întregii perioade de detenție la domiciliu, ci despre anumite perioade rămase din condamnare, de la câteva luni până la câțiva ani, după executarea celei mai mari părți a pedepsei în penitenciar.

De exemplu, în Austria costul închirierii dispozitivelor electronice de monitorizare este suportat de deținuții care optează pentru o astfel de metodă (22 de euro pe zi). Norvegia a planificat implementarea sistemului între 2006 și 2013, apoi a investit 5 milioane de euro în el și nu a avut mai mult de 14 cazuri. În Suedia, UK și Grecia au fost semnalate și minusuri cum ar fi faptul că unii deținuți au încercat să-și taie brățările, alții au „uitat” să încarce bateriile dispozitivelor, iar în unele cazuri au fost corupți ofițerii care le-au montat, astfel încât să poată fi scoase lejer.

În proiectul MAI, privind brățara electronică pentru arestul preventiv și ordinele de restricție, se propune ca România să deruleze un proiect pilot, până în 2023, care ar costa în total 3.490.000 de euro, bani de la buget. Cu acești bani ar fi cumpărate 500 de brățări și ar fi implementat sistemul de supraveghere în parteneriat cu STS și serviciul 112.

Așadar, din experiența altor țări vedem că detenția la domiciliu nu este un fenomen răspândit, care să asigure, de exemplu, eliberarea a 2000 de locuri din penitenciare, cum ar avea nevoie România, ci mai degrabă un proiect pilot aflat încă în teste și care dă erori din cauze umane sau tehnice.

Înainte de a vota o lege a detenției la domiciliu ar fi nevoie de o bună perioadă de testare a brățării electronice în alte cazuri, cum ar fi arestul preventiv sau ordinele de restricție. Dacă legea s-ar aplica mai înainte de operaţionalizarea braţărilor electronice, ea ar fi lipsită tocmai de elementul central pe care se bazează: supravegherea prin brăţara electronică.

Ar funcționa mai bine brățara electronică decât cardul de sănătate sau sistemul ANAF? Dincolo de argumentele pro – deținuții ar putea să-și păstreze locul de muncă și deci să se reintegreze mai ușor în societate după eliberare – o astfel de lege va avea nevoie de studii de impact care să arate dacă metoda supravegherii la distanță ar elibera penitenciarele, ar fi mai ieftină decât construirea de spații decente de deținere, dar și de dezbateri reale cu societatea pentru a înțelege și accepta o astfel de măsură.

Nu în ultimul rând, România va avea nevoie de un sistem electronic de supraveghere care să funcţioneze mult mai bine decât cardul electronic de sănătate (care mai mult se blochează decât funcţionează) sau decât sistemul electronic al ANAF. Se va găsi de data asta un furnizor de servicii care să asigure o funcţionare continuă şi normală a brăţărilor electronice? Fără erori, fără întreruperi? Aceste întrebări se pun deoarece art. 88/1 din Legea nr. 254/2013 va prevedea că persoanele care execută închisoarea la domiciliu vor fi supravegheate în permanenţă prin intermediul unei braţări electronice.

E adevărat că, pe lângă braţările electronice, mai sunt prevăzute şi alte metode de verificare a executării închisorii la domiciliu: poliţia să facă vizite inopinate la domiciliul respectivelor persoane. E o metodă, desigur, posibilă, dar există suficiente efective de poliţie care să se ocupe şi de aceste noi atribuţii? Iar, acum, în timp de pandemie, cum pot fi împărţite efectivele de poliţie pentru a putea îndeplini încă o nouă sarcină? O sarcină care presupune multe vizite la diverse domicilii, într-o perioadă în care cuvântul de ordine este distanţarea socială.

Discuţiile despre acest proiect de lege ar trebui reluate, cu mai multă atenţie la unele detalii practice, într-o stare de normalitate, după încetarea actualei stări de urgenţă. Mai ales că Guvernul va trebui să găsească, destul de repede, o soluţie pentru rezolvarea problemei supraaglomerării locurilor de detenţie. Soluţia aleasă prin acest proiect de lege pare de preferat celei a recursului compensatoriu, întrucât, în cazul operaţionalizării braţărilor electronice, ea oferă posibilităţi mai eficiente de supraveghere şi corectare a conduitei persoanelor care vor benefica de măsurile alternative la închisoare.

Cerem guvernului transparentizarea datelor privind testările și îmbolnăvirile cu Covid 19

24/03/2020/în Comunicate, Covid 19, Slider, Transparenta /de Rasista

APADOR- CH a cerut primului ministru și Ministerului Afacerilor Interne, în baza Legii 544/2001, informații despre numărul testărilor făcute de la debutul pandemiei, numărul cazurilor confirmate și care este starea de sănătate a celor infectați cu Covid 19. Solicitările de informații publice au fost făcut în contextul în care tot mai mulți jurnaliști semnalează că nu mai au acces la aceste informații, la nivel de județe.

Secretarul de stat din MAI, Gheorghe Sorescu, a interzis prefecturilor, printr-o adresă, să mai furnizeze astfel de informații. Singurul abilitat să informeze publicul este acel misterios Grup de comunicare strategică, o structură guvernamentală cu atribuţii nepublice și care nu are publicate datele de contact.

Cetățenii au dreptul să fie informați despre evoluția epidemiei la ei în județ, transparența fiind esențială mai ales atunci când statul îi cere cetățeanului să respecte orbește niște restricții drastice.

Prin solicitările transmise, APADOR-CH a amintit autorităților că Legea nr. 544/2001 nu poate fi modificată printr-o adresă, fie ea și de secretar de stat, transmisă în stare de urgență. Nu pot fi stabilite alte reguli decât cele prevăzute de lege cu privire la ce înseamnă informaţie de interes public, cine este obligat şi cine nu să comunice informaţiile de interes public şi în ce formă. În Decretul de Instituire a Stării de Urgență termenul de răspuns pentru aceste solicitări s-a dublat, nicidecum nu a fost suspendat dreptul de acces la informații de interes public.

Citește solicitarea de informații adresată guvernului

Găsiți aici un jurnal de pandemie, cu demersurile făcute de APADOR-CH. Jurnalul este actualizat permanent Covid 19

La București avem epidemie de vicevirus?

23/03/2020/în Buna guvernare, Comunicate, Covid 19, Slider /de Rasista

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, şi-a delegat atribuţiile privind combaterea pandemiei către un viceprimar, pretinzând că astfel dublează eforturile de administrare a orașului. Să vedem ce zice legea și dacă n-ar putea fi îmbunătățită

Prin Dispoziţia nr. 590 din 20 martie 2020, în plină stare de urgenţă declarată în urma pandemiei de coronavirus şi cu cel mai mare număr de infectaţi din țară în Bucureşti, Primarul general al Capitalei a delegat unui viceprimar „toate atribuţiile prevăzute de lege privind situaţiile de urgenţă (incendiu, cutremur, îmbolnăviri în masă şi alte riscuri asimilate sau evenimente de calamitate)”. Delegarea acestor atribuţii s-a făcut până la încetarea mandatului primarului general.

Într-un comunicat de presă din ziua următoare, 21 martie 2020, Primarul general al Capitalei a precizat că delegarea către un viceprimar a tuturor atribuţiilor pentru situaţii de urgenţă s-a făcut „Având în vedere faptul că în această perioadă, reprezentanţii Primăriei Capitalei trebuie să participe simultan la mai multe comandamente de urgenţă sau şedinţe operative şi pentru ca, potrivit legislaţiei în vigoare, decidenţii trebuie să aibă calitatea oficială să ia anumite hotărâri în timp scurt…”.

De asemenea, în comunicatul amintit primarul general a afirmat că „NU fug şi nu am fugit niciodată de responsabilităţi, am semnat acest document de delegare astfel încât şi viceprimarul Capitalei, Aurelian Bădulescu, să poată lua decizii oficiale rapid, în timp real. Astfel, având în vedere multitudinea de probleme de rezolvat, ne completăm şi putem participa amândoi, prin rotaţie, la şedinţele Comitetului municipal pentru situaţii speciale de urgenţă, la comandamentele de la spitale sau direcţii sociale, la preluarea persoanelor în carantină etc.”

Cu alte cuvinte, din acest comunicat se înţelege că odată cu delegarea către un viceprimar a tuturor atribuţiilor privind gestionarea îmbolnăvirii în masă, atât primarul, cât şi viceprimarul se vor putea ocupa în egală măsură de aceleaşi probleme privind gestionarea îmbolnăvirii în masă cu coronavirus. Adică, este de bine, pentru că de aceeaşi problemă gravă se vor ocupa două persoane (primarul şi viceprimarul) şi nu doar una (primarul).

Dar, art. 157 din Codul administrativ prevede că persoana căreia i-au fost delegate anumite atribuţii este cea care va exercita atribuţiile delegate şi cea care va răspunde (civil, administrativ sau penal) pentru modul de exercitare a atribuţiilor delegate. Deci, delegarea de atribuţii înseamnă transmiterea unor atribuţii către o altă persoană, care va deveni, temporar, cel care va exercita atribuţiile delegate şi, de asemenea, cel care va răspunde pentru exercitarea acelor atribuţii delegate.

Ce măsuri mai poate lua primarul, în pandemie, dacă și-a delegat atribuțiile?

În raport de acestea, apare o problemă de logică-juridică: dacă primarul şi-a delegat către un viceprimar toate atribuţiile privind gestionarea îmbolnăvirilor în masă din municipiul Bucureşti, ce competenţe legale mai are el în acest domeniu (în celelalte domenii, și-a păstrat atibuțile). Exercitarea tuturor atribuţiilor legale privind luarea măsurilor pentru combaterea coronavirsului (împreună cu răspunderea pentru ele) a trecut, prin decizia primarului, la viceprimar. De aceea, se pune întrebarea cum va participa primarul, prin rotaţie, la şedinţele şi comandamentele prilejuite de actuala situaţie de urgenţă (pandemia de coronavirus) şi ce măsuri mai poate lua el referitor strict la combaterea pandemiei, dacă el nu mai exercită atribuţii în acest domeniu, întrucât le-a transmis viceprimarului?

Este o diferenţă între delegarea atribuţiilor dintr-un domeniu către o persoană şi o exercitare comună a atribuţiilor dintr-un domeniu de către mai multe persoane, însoţită de o răspundere a fiecăruia. Delegarea atribuţiilor dintr-un domeniu către altă persoană nu face decât să transfere acele atribuţii la altă persoană (în speţă, viceprimarul), fără să fie vorba de o împărţire a acelor atribuţii (şi a răspunderii aferente) între cel ce transmite şi cel ce primeşte.

Ce spune legea și de ce era mai bine înainte

Posibilitatea delegării atribuţiilor primarului are o anumită evoluţie în legislaţia noastră relativ recentă.

Astfel, în perioada 2001-2006, potrivit art. 70 din Legea 215/2001 privind administraţia publică locală, primarul putea să-şi delege unele atribuţii, dar era interzisă expres de lege delegarea anumitor atribuţii. Printre atribuţiile care nu puteau fi delegate se număra şi luarea măsurilor pentru prevenirea şi limitarea urmărilor epidemiilor, calamităţilor, catastrofelor, incendiilor. S-a avut în vedere că unele atribuţii sunt atât de importante încât primarul nu le poate ceda.

Din luna iulie 2006, în Legea 215/2001 s-a prevăzut că primarul îşi poate delega viceprimarului atribuţiile, fără să se mai menţioneze că unele atribuţii nu pot fi delegate. Deci, poate delega orice atribuţii, fără nicio excepție.

În prezent, Legea 215/2001 a fost abrogată (cu excepţia a 3 articole) prin art. 597 al. 2 lit. e din Codul administrativ (OUG 57/2019), cod care a preluat în art. 157 şi, respectiv, art. 191 al. 7, posibilitatea ca primarul sau preşedintele consiliului judeţean să delege atribuţiile, fără excepţie, deci orice atribuţii.

Poate că introducerea în lege a posibilităţii ca primarul să delege orice atribuţii a fost o decizie neinspirată. Poate că ar fi mai bine să se revină la soluţia legislativă din perioada 2001-2006, în care primarului îi era interzis expres să delege anumite atribuţii, printre care şi atribuția privind situaţiile de urgenţă (epidemii, cutremure etc.). Şi, pe lângă această restrângere a posibilităţii de delegare a atribuţiilor, poate că ar fi bine ca în lege să se prevadă şi posibilitatea exercitării în comun a unor atribuţii de către primar şi alte persoane, desemnate de primar şi aflate sub conducerea primarului, fiecare urmând să răspundă (civil, administrativ sau penal) pentru faptele săvârşite cu încălcarea legii în exercitarea acestor atribuţii. Este cazul unor atribuţii care presupun anumite specializări şi activităţi numeroase şi complexe, greu de gestionat de o singură persoană, fie el şi primar. Simpla delegare de atribuţii ale primarului către altcineva, astfel cum este prevăzută azi în lege, creează prin ea însăşi aparenţe defavorabile primarului, putându-se specula că primarul ar intenţiona să se eschiveze de la răspunderea care este legată de acele atribuţii.

Cum se poate îmbunătăți legea

Cel care poate oferi o rezolvare acestor probleme este Parlamentul, care poate oricând să modifice Codul administrativ şi să prevadă că anumite atribuţii nu pot fi delegate de primar, iar printre acestea să se afle şi cea privind gestionarea situaţiilor de urgenţă (epidemii, cutremure etc.), precum şi că orice atribuţii sau doar anumite atribuții, inclusiv cele care nu pot fi delegate, pot fi exercitate de primar împreună cu alte persoane, desemnate de primar şi aflate sub conducerea primarului, fiecare dintre acestea urmând să răspundă (civil, administrativ sau penal) pentru faptele săvârşite cu încălcarea legii în exercitarea acestor atribuţii. Poate că, la nivel de administraţie locală, posibilitatea implicării, sub o conducere unitară, a unui număr mai mare de persoane în exercitarea unor atribuţii, printre care şi gestionarea unei situaţii de urgenţă, este soluţia optimă.

Şi, dacă tot ne aflăm într-o situaţie de urgenţă, oficial declarată, modificarile s-ar putea face şi de Guvern, prin ordonanţă de urgenţă.

Cine sunt oamenii care iau deciziile pentru noi în pandemie?

23/03/2020/în Buna guvernare, Comunicate, Covid 19, Slider, Transparenta /de Rasista

Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență, Grupul de suport tehnico-științific, Grupul de comunicare strategică sunt trei entități care s-au ocupat în ultima perioadă de luarea deciziilor în România și comunicarea lor în spațiul public, care s-a făcut cu din ce în ce mai multă zgârcenie. Direcțiile de sănătate publică refuză să le mai răspundă jurnaliștilor la întrebări, prefecturile au primit ordin și ele să nu mai comunice, pe județe, numărul de cazuri de îmbolnăviri, iar acel misterios „grup de comunicare strategică” – unicul abilitat să mai comunice ceva pe tema pandemiei – o face o dată pe zi, în mod unilateral, lăsând în urmă multe semne de întrebare pe care nu le elucidează nimeni. Ba, pe alocuri, grupul ia și decizii, de închidere a acelor site-uri acuzate că dezinformează.

De la instaurarea stării de urgență, practic țara e guvernată de aceste trei entități a căror componență ne este necunoscută. Pentru că într-o democrație e normal să știi cine ia decizii pentru tine, APADOR-CH a transmis guvernului o solicitare în care cere să fie comunicate opiniei publice componenţa nominală a celor trei entităţi menţionate mai sus, precum şi atribuţiile Grupului de comunicare strategică.

Vedeți mai jos solicitarea APADOR-CH. Așteptăm răspunsul Guvernului.

România a derogat partial de la CEDO. Ce înseamnă asta pentru noi?

20/03/2020/în Buna guvernare, Comunicate, Covid 19 /de Rasista

În timpul stării de urgență, mai multe drepturi ne sunt limitate. Statul e obligat să informeze CEDO despre măsurile de derogare de la prevederile Convenției

România a informat Consiliul Europei, miercuri, 18 martie 2020, că țara noastră va deroga de la prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului (CEDO) pentru cel puțin 30 de zile, cât durează starea de urgență. Din păcate a omis să comunice acest fapt și intern, cetățenilor, știrea fiind dezvăluită abia ieri de o agenție de presă străină. Ce înseamnă asta pentru noi?

Câteva răspunsuri și o cronologie a faptelor, mai jos:

***

Luni, 16 martie 2020, Preşedintele României a instituit starea de urgenţă pe întreg teritoriul ţării, pe o durată de 30 de zile, din cauza pandemiei de coronavirus. Găsiți aici o analiză detaliată a decretului, făcută de APADOR-CH.

Printre măsurile anunțate, decretul prevede și limitarea exercitării unor drepturilor și libertăți. Unele dintre aceste drepturi sunt prevăzute în Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Prin urmare, limitându-le prin decret, automat statul a derogat de la Convenție. Adică n-o mai respectă, temporar, deși a semnat-o. Singura modalitate de a face asta este prin aplicarea articolului 15 din Convenție.

Articolul 15 din CEDO spune că unica derogare de la obligația de a respecta Convenția este „în caz de război sau de alt pericol public ce ameninţă viaţa naţiunii“. Este obligatoriu ca această derogare să întrunească două condițiiꓽ situația să impună derogarea și măsura să nu fie în contradicţie cu alte obligaţii ce decurg din dreptul internaţional.

Alin. 2 al articolului 15 impune și limitele acestei derogări, adică poți să nu mai garantezi toate drepturile din Convenție, dar nu ai voie să te atingi de următoarele: dreptul la viață, interzicerea torturii, interzicerea sclaviei și condamnarea fără temei legal.

Luni, în momentul publicării decretului, s-a activat automat derogarea de la Convenție. Activarea articolului 15 din Convenție este, așadar, un efect automat al decretului de instituire a stării de urgență.

Miercuri 18 martie 2020, Reprezentanta permanentă a României la Consiliul Europei a transmis o notă către Consiliu, informând despre instituirea stării de urgență pe o perioadă de 30 de zile și despre faptul că se impune astfel aplicarea art. 15, respectiv derogarea de la Convenție. Procedura este strict informativă, scopul ei fiind ca derogarea temporară să fie publică, adică s-o afle și celelalte state-părți din Consiliul Europei. Dacă România nu ar fi informat Consiliul, oricine s-ar fi adresat CEDO, pentru că i s-a încălcat un drept din Convenție (prevăzut în decret) pe perioada situației de urgență, ar fi avut câștig de cauză. Curtea ar fi putut spune că nu a fost anunțată că România a derogat de la Convenție, deci nu îi este aplicabil art.15 și prin urmare a încălcat dreptul prevăzut de Convenție. Iar asta s-ar fi întâmplat chiar și în condițiile existenței decretului.

Joi, 19 martie 2020, Parlamentul României a încuviințat decretul președintelui, fără să-l modifice în vreun fel. Tot joi a aflat și publicul român despre derogarea de la CEDO invocată de România, dintr-o știre a Agenției France Presse.

***

Era obligatoriu ca România să notifice Consiliu Europei? Da. Fără această informare, art. 15 din Convenție nu ar fi aplicabil.[1]

Au mai făcut și alte țări asta? Da. Găsiți aici o listă completă cu țările care au apelat la articolul 15 și de ce. În contextul de azi al pandemiei de coronavirus, printre statele care au făcut derogări de la prevederile Convenției se numără și Moldova, Armenia și Letonia.

Era normal ca Președintele, Primul-ministru sau Ministerul de Externe să-și informeze și cetățenii? Da, dacă tot ne cer să ne informăm numai din surse oficiale și să nu credem conspirațiile. Dacă Președintele ar fi comunicat încă de luni, odată cu decretul, și le-ar fi explicat cetățenilor ce măsuri presupune acesta, s-ar fi evitat situația în care românii au aflat după aproape o săptămână, de la o agenție străină și au presupus, firesc, că e ceva rău care li se ascunde.

De ce alte state, care au instituit măsuri mai drastice decât noi, nu au notificat Consiliul Europei? Asta este într-adevăr o întrebare la care autoritățile noastre ar trebui să răspundă. Înseamnă că celelalte state nu au prevăzut, prin starea de urgență instituită, limitarea unor drepturi din Conventie. De ce în alte state s-a putut institui starea de urgență fără restricționarea unor drepturi atat de importante și la noi nu?

Ce se întâmplă mai departe? CEDO va analiza în ce măsură notificarea îndeplinește condițiile formale prevăzute de art. 15 alin. 3. Potrivit acestuia, Statul are obligația să informeze pe deplin Consiliu cu privire la măsurile luate și motivele pentru care s-au dispus aceste măsuri. De asemenea, același articol prevede și revizuirea permanentă a necesității măsurilor urgente. Adică după expirarea celor 30 de zile, statul va trebui să informeze CEDO dacă mai menține starea de urgență și limitarea drepturilor și de ce.

Poate statul să limiteze și alte drepturi decât cele din decret? Nota de informare a României cu privire la derogarea de la drepturile prevăzute de Convenție este destul de vagă (adică au transmis textul decretului fără explicații). Se poate presupune că statul nu intenționează să instituie măsuri de limitare a exercitării drepturilor și libertăților, altele decât cele prevăzute în decretul privind starea de urgență. Însă vedem că deși libertatea de exprimare nu figurează printre drepturile limitate în decret, ea este încălcată pe alocuri, prin refuzul unor autorități de a furniza informații publice la solicitarea jurnaliștilor sau prin graba de a închide anumite site-uri pe motiv că distribuie știri false. Faptul că în decret nu se menționează direct restricționarea libertății de exprimare, ci doar indirect, prin indicarea unor restrângeri în Anexa 1 la decret, ar putea genera litigii la CEDO, pentru încălcarea libertății de exprimare.

Totuși, chiar dacă nu este expres menționat în decret, prin măsurile adoptate statul poate limita și alte drepturi, în condițiile prevăzute de CEDO (pentru libertatea de exprimare de exemplu, în condițiile articolului 53 al Constituției, care încă e în vigoare, și ale articolului 10 paragraf 2 din Convenție).

Putem să mai dăm statul în judecată la CEDO? Da, dreptul de a ne plânge justiției naționale, dar și Curții Europene a Drepturilor Omului rămâne intact, mai ales în privința încălcării acelor drepturi nemenționate în decretul privind starea de urgență.

Ce se întâmplă cu dosarele existente la CEDO împotriva României? Acele dosare vor fi judecate în continuare, ca și până acum. Derogarea de la Convenție este temporară și nu înseamnă că România nu mai răspunde în fața CEDO dacă încalcă drepturile cetățenilor ei.

APADOR-CH solicită Guvernului să comunice proactiv în tot ceea ce are legătură cu limitarea drepturilor și libertăților fundamentale, chiar dacă e vorba de îndeplinirea unei formalități: înștiințarea Consiliului Europei despre măsurile adoptate ca urmare a stării de urgență.

[1] Cipru c. Turciei, para. 66-68 (Raportul Comisiei Europene a Drepturilor omului)

Prin lipsa de transparență, instituțiile statului alimentează conspirationismul și dezinformarea

20/03/2020/în Comunicate, Covid 19, Transparenta /de Rasista

Organizațiile semnatare atrag atenția autorităților publice din România că asigurarea transparenței printr-un dialog deschis cu reprezentanții mass-media precum și garantarea pluralismului de opinii sunt valori fundamentale ale democrației care pot favoriza cooperarea cetățenilor cu autoritățile statului, cooperare care devine vitală în condiții de criză.

Înțelegem că în acest moment eforturile autorităților publice sunt îndreptate spre criza generată de pandemie, însă considerăm că acest lucru nu trebuie să conducă la încălcarea legii chiar de către instituțiile publice sau la abuz de putere din partea acestora. Mai mult, atragem atenția autorităților că ideea de a reduce disponibilitatea de comunicare pentru a se putea dedica rezolvării problemelor crizei este o eroare gravă care poate să producă efecte contrare așteptărilor. Asigurarea transparenței și a promptitudinii în răspunsul autorităților către public și mass-media este o regulă de bază a comunicării în condiții de criză. Comunicarea este parte a crizei, iar dacă este făcută prost, criza riscă să ia proporții dramatice.

Facem acest apel deoarece la numai 3 zile de la declararea stării de urgență, observăm deja situații pe care le considerăm abuzive:

Direcția de Sănătate Publică Cluj a transmis un document către un jurnalist în care menționează că „suspendă” activitatea de a da curs solicitărilor de informații de interes public conform Legii 544/2001, pe perioada stării de urgență. În paralel, Direcția de Sănătate Publică Botoșani a transmis presei o hârtie prin care își declină competența de a răspunde la o astfel de cerere, solicitând presei să se adreseze Grupului de Comunicare Strategică, deși solicitarea viza activitatea DSP Botoșani.

Amintim că termenul general de răspuns, conform Legii 544/2001, este de 10 zile, iar ca excepție el poate fi prelungit la 30 de zile. În cazul presei termenul de răspuns este de 24 de ore. În Decretul de Instituire a Stării de Urgență, se menționează că termenul de răspuns pentru aceste solicitări este dublat, nicidecum nu este menționată suspendarea dreptului de acces la informații de interes public. Prin urmare cele 10, respectiv 30 de zile devin maximum 20 de zile sau 60 de zile în starea de urgență, iar în cazul presei – maximum 48 de ore. Refuzul de a răspunde la solicitările de informații publice rămâne în continuare abatere disciplinară, potrivit articolului 21 din aceeași lege.

Pe de altă parte, Decretul Prezidențial privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României dă atribuții insuficient reglementate instituțiilor publice. Articolul 54 menționează un mecanism care face posibilă „eliminarea de la sursă” sau „blocarea accesului utilizatorilor din România la conținutul care promovează știri false cu privire la evoluția COVID-19”. Înțelegem potențialul de pericol al știrilor și informațiilor false, considerăm însă că nu Guvernul este instanța care trebuie să stabilească valoarea de adevăr a informațiilor oferite de mass-media. În condițiile în care rolul presei este și de a evalua critic activitatea Guvernului, astfel de atribuții deschid posibilitatea de abuz și pun în pericol libertatea presei. Măsurile de combatere a știrilor false trebuie aplicate gradual, la început cu atenționarea autorilor cu privire la posibilitatea de dezinformare, cererea de modificare a titlurilor sau a anumitor termeni eronați, eliminarea sau modificarea conținutului. Numai după ce acestea nu dau rezultate trebuie să se ajungă la închiderea site-ului, prin apelarea la găzduitor, conform legislației aplicabilă în domeniu. Nu recomandăm apelarea la blocarea prin furnizorii de Internet (cum este prevăzut acum în decretul de urgență) fără a lua în considerare posibilitatea că prin această măsură există riscul de a face un conținut obscur mult mai cunoscut decât era și, deci, de a încuraja, indirect, răspândirea lui. Motivarea tuturor măsurilor dispuse de autorități trebuie să fie publică, pentru a se putea stabili în mod transparent în ce au constat știrile false și ce greșeli au fost făcute, în scopul evitării comiterii unor fapte similare și de către alte persoane. Orice decizie a autorităților publice trebuie să poată fi apelată în fața instanțelor de judecată.

Organizația Națiunilor Unite și Human Rights Watch fac un apel către toate statele să nu folosească această perioadă ca pretext pentru măsuri care încalcă drepturile omului, fără ca aceste măsuri să fie justificate și fără a fi explicate publicului general.

Vă solicităm să nu abandonați fundamentele democrației, cu atât mai mult cu cât acestea pot contribui la creșterea colaborării populației cu autoritățile publice. Îngrădirea libertății presei sub pretextul crizei și lipsa de transparență din partea autorităților nu pot decât să afecteze încrederea cetățenilor în acțiunile autorităților publice, încredere care este vitală pentru depășirea acestui moment.

ActiveWatch
CeRe: Centrul de Resurse pentru participare publică
APADOR-CH
Funky Citizens
Centrul pentru Inovare Publică
Asociația pentru Tehnologie și Internet – ApTI
Asociația CIVICA
Asociația MozaiQ LGBT
Átlátszó Erdély – Asociația Transilvania Transparentă
Greenpeace România
Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile
Expert Forum
Civitas Politics

Mesajul APADOR-CH către ANP în cazul Satu Mare

19/03/2020/în Buna guvernare, Comunicate, Covid 19, Penitenciare /de Rasista

APADOR-CH a transmis azi, 19 martie 2020, o scrisoare deschisă Administrației Naționale a Penitenciarelor, în legătură cu gestionarea situației speciale din penitenciare, în contextul pandemiei și a incidentului de la Satu Mare.

Mai jos textul scrisorii:

Către Administrația Națională a Penitenciarelor,

Domnului comisar șef Tiberiu Firinel Ungureanu, director ANP,

Domnule director,

APADOR-CH urmărește cu îngrijorare derularea situației de la Penitenciarul Satu Mare, unde în urma unui incendiu provocat în spațiul de deținere au murit trei deținuți, iar alți doi se află în stare gravă la spital.

În contextul pandemiei de Covid 19, instituției dumneavoastră îi revine sarcina dificilă de a proteja sănătatea deținuților, atât prin prevenirea infectării cu Coronavirus, dar și prin gestionarea unei nervozități peste limitele cotidiene.

Vă cerem, domnule director, să vă asigurați că angajații ANP acordă în această perioadă o atenție sporită tuturor aspectelor semnalate de deținuți și că derulează mai mult decât de obicei activități informative cu aceștia, pentru a le explica mai bine perioada pe care suntem nevoiți cu toții să o traversăm.

Pentru că anxietatea îi copleșește deopotrivă pe cei închiși în penitenciar, cât și pe rudele lor de afară, vă sugerăm să le oferiți ambelor categorii posibilitatea de a ține legătura cât de mult se poate, prin mijloace online și telefonice, astfel încât starea de izolare sporită la care se văd supuși acum deținuții să nu escaladeze în incidente precum cel de la Satu Mare, ce se pot solda cu pierderi de vieți.

În virtutea colaborării noastre vechi vă rugăm să ne informați atât pe noi, cât și opinia publică, despre măsurile întreprinse atât la Satu Mare, cât și în restul unităților ANP, pentru o gestionare optimă a perioadei următoare.

Cu considerație,

Georgiana Gheorghe,

Director executiv APADOR-CH

Răspunsul Administrației Naționale a Penitenciarelor

Coronavirusul, mai tare ca Referendumul național?

19/03/2020/în Buna guvernare, Comunicate, Covid 19, Slider /de Rasista

Își schimbă poporul principiul votat în 2019 – nicio ordonanță pe Codul penal – de frica epidemiei? Ce opțiuni ar fi avut legiuitorul la dispoziție ca să înăsprească, totuși, pedepsele pentru cei care răspândesc coronavirusul?

Noaptea trecută, guvernul a adoptat o ordonanţă de urgenţă de modificare a Codului penal, prin care e mărit numărul infracţiunilor în legătură cu pandemia şi, de asemenea, a majorat pedepsele pentru aceste infracţiuni.

Necesitatea extinderii incriminării şi la noi fapte privind pandemia, precum şi majorarea pedepselor pentru aceste fapte, a fost prezentată public și de APADOR-CH în cursul zilei de ieri (documentul aici).

APADOR-CH solicitase luarea acestor măsuri prin lege, de către Parlament, în procedură de urgenţă, întrucât, potrivit Constituţiei, oricum Parlamentul trebuie să funcţioneze pe întreaga durată a stării de urgenţă. Şi ce altă preocupare mai importantă pentru Parlament ar fi, pe vreme de pandemie, decât să adopte, urgent, legi despre pandemie?

Desigur, Guvernul a fost animat de bune intenţii atunci când a adoptat OUG de modificare a Codului penal, dar, există cel puţin 3 probleme care se ridică:

1Referendumul naţional din 26 mai 2019, prin răspunsul la întrebarea nr. 2, a stabilit că nu se pot adopta ordonanţe de urgenţă „în domeniul infracțiunilor, pedepselor și al organizării judiciare”. Deci, pedepsele nu pot fi majorate și nici nu pot fi introduse noi infracțiuni prin ordonanță de urgență, pentru că așa s-a stabilit la referendumul amintit.

În plus, nici înainte de referendumul din 2019 nu puteau fi introduse infracţiuni prin OUG, deoarece prin OUG nu pot fi afectate (=restrânse) drepturi şi libertăţi (sancţiunea închisorii este o afectare a libertăţii individuale, iar această sancţiune este prevăzută în cazul comiterii unei infracţiuni, adică în cazul adoptării/neadoptării de către o persoană a unei anumite conduite prevăzute de Codul penal).

2Modificarea adusă Codului penal prin noua OUG nu sancţionează ca infracţiune şi încălcarea măsurii izolării la domiciliu, ci doar încălcarea carantinei/spitalizării. Totuşi, ambele fapte, şi încălcarea izolării, şi încălcarea carantinei prezintă un pericol similar de extindere a pandemiei, întrucât aceste măsuri se iau faţă de persoane care prezintă riscul de a fi infectaţi cu un virus care se transmite foarte repede şi foarte uşor.

3Pedeapsa de maximum 3 ani închisoare prevăzută prin noua OUG pentru încălcarea carantinei nu permite luarea măsurii arestării preventive pe motiv că respectiva persoană constituie un pericol pentru ordinea publică. Aceasta deoarece art. 223 al. 2 din Codul de procedură penală prevede că este nevoie ca pedeapsa prevăzută de lege pentru o infracţiune să fie de cel puţin 5 ani închisoare sau să fie comise anumite infracţiuni (printre care nu sunt prevăzute şi cele privind transmiterea bolilor infectocontagioase).

Desigur, nu milităm pentru combaterea pandemiei prin arestări, dar, dacă, ţinând cont de experienţa recentelor incidente, tot a fost prevăzută o nouă infracţiune legată de transmiterea virusului pandemic, ea ar fi trebuit să fie reglementată în aşa fel încât, atunci când este absolut necesar, să se poată lua şi măsura extremă a arestării preventive. Aşa, textul din Codul penal este o sabie fără lamă. Dar, cu mâner frumos.

Alternativa?

Poate că o soluție mai potrivită era adoptarea urgentă de către Parlament a unei legi penale temporare, care să prevadă infracțiuni și pedepse severe, doar pe durata pandemiei. Codul penal oferă această posiblitate în art. 7, pe care-l cităm:

Art. 7. – (1) Legea penală temporară se aplică infracţiunii săvârşite în timpul când era în vigoare, chiar dacă fapta nu a fost urmărită sau judecată în acel interval de timp.

(2) Legea penală temporară este legea penală care prevede data ieşirii ei din vigoare sau a cărei aplicare este limitată prin natura temporară a situaţiei care a impus adoptarea sa.”