Media – Pagina 5 – APADOR-CH

Cum să vorbești despre drepturile omului și să fii înțeles

29/09/2023/în Blog /de Rasista

Lucrezi într-un ONG și te chinui să le explici oamenilor de ce e important să-și cunoască drepturile și să lupte pentru ele? E greu, știm, că și noi ne luptăm cu asta. De aceea te invităm la un curs în care vei învăța cum e mai bine și mai eficient să comunici mesajele ca să ajungă la public.

Când și cum se va derula cursul

La 1 noiembrie 2023 va fi un atelier de 90 de minute, online, în limba engleză, ținut de Israel Butler, un trainer cu experiență și studii aprofundate în domeniul comunicării. Veți afla despre limbajul persuasiv, despre cum își formează oamenii opiniile, despre obiceiurile care dăunează în comunicare și ce ar trebui să conțină un mesaj care să ajungă la țintă.

Cursul este gratuit.

Cine poate participa

Sunt bineveniți oamenii care se ocupă de comunicare în organizațiile neguvernamentale, dar și alți colegi care vor să afle tainele comunicării eficiente. Deși cursul se ține online, există o limită de 15 locuri pentru participanți, pentru ca trainerul să poată lucra cât mai aplicat cu fiecare. Cunoașterea limbii engleze este necesară întrucât cursul nu va avea traducere.

Cine este trainerul

Israel Butler (foto) este șeful departamentului Narrative and Framing la Uniunea pentru Libertăți Civile (Liberties), unde ajută oengiști și funcționari publici să se exprime mai bine pentru ca munca lor să fie cunoscută. A condus, de asemenea, echipele de advocacy ale Liberties și ale Institutului de Politică Europeană pentru Societatea Deschisă și a redactat discursuri pentru directorul Agenției UE pentru Drepturi Fundamentale. Este doctor în drept internațional și și-a început cariera ca lector. A publicat două cărți și numeroase articole de opinie în media, axate pe problematica UE.

Cursul ținut de Butler, de comunicare strategică și narativă, are la bază zeci de ani de cercetare academică în știința creierului și psihologia socială, așa că vă poate oferi un unghi neașteptat din care să abordați comunicarea organizației din care faceți parte.

Hai să te învățăm cum să le vorbești oamenilor despre munca ta!

Trimite un email la office@apador.org, până la 15 octombrie cel târziu, și hai să ne vedem online cu Israel la cursul ce se va ține pe 1 noiembrie 2023. Întrucât locurile sunt limitate, vom accepta participanți pe sistemul primul venit-primul servit.

Testele antidrog ar trebui aplicate întâi poliţiştilor şi pe urmă elevilor

06/09/2023/în Blog /de Rasista

Şirul, parcă nesfârşit, de evenimente foarte rele din ţară a fost completat zilele astea de două accidente auto, dintre care unul mortal, provocate de doi poliţişti, unul activ şi altul pensionar. Un poliţist era drogat şi beat (cel care conducea, mai demult, combaterea crimei organizate în Capitală), iar celălalt poliţist era aparent „doar” drogat, deși unele surse susțin că ar fi consumat și alcool.

În acest timp, autorităţile şi-au propus ca, în primul rând, să combată traficul de droguri printre elevi. Pare un făcut că, atunci când Guvernul începe un experiment, primii vizaţi sunt elevii. Iar termenul „experiment” e un eufemism pentru tot felul de idei, care oscilează între năstruşnic şi irealizabil.

Dacă tot vrea Guvernul să lupte cu drogurile, cel mai bine ar fi să înceapă cu cei care luptă cu drogurile, de exemplu, cu poliţiştii. Doi politisit drogaţi, în două zile, care comit accidente auto grave, ar trebui să fie un semnal foarte serios pentru Guvern că nu e bine ce e acum în poliţie.

Şi, pentru că ştim cât de important pentru noi este exemplul partenerului strategic transatlantic, să nu uităm că FBI-ul îşi testează antidrog, periodic, întregul personal. Pe lângă asta, întreg personalul FBI e testat, tot periodic, și cu „detectorul de minciuni”, ocazie cu care fiecare trebuie să răspundă la întrebări accesibile, simplu de înţeles, cum ar fi: ai luat mită?, ai comis vreo infracţiune?, ai ajutat vreun infractor? etc.etc.

Desigur, FBI funcţionând într-o ţară liberă, testele periodice antidrog şi anticorupţie nu se pot face fără consimţământul persoanei, în sensul că nimeni nu este pus cu forţa într-un scaun, legat şi testat. Angajatul poate refuza să facă testul. Dar, atunci, apare o consecinţă, similară celei atrase de picarea testului: dreptul de a-ţi căuta de lucru în altă parte. Libertatea presupune şi responsabilitate.

De ce nu se gândeşte Guvernul ca, înainte de a-i supune pe elevi testării antidrog, să aplice politica de testare a FBI cu privire la poliţişti? Argumente ar fi. Pentru că, în lumina celor recent întâmplate, poliţiştii drogați par mult mai periculoşi decât elevii drogaţi. Sigur, nu e ok să existe cazuri de elevi drogaţi, dar ar trebui să existe o ordine normală de priorităţi în lupta antidrog, pe primul loc fiind obiectivul ca aceia ce luptă cu drogurile să nu fie drogaţi.

Pentru început, ar putea să fie testaţi antidrog, periodic, toţi poliţiştii. Testul cu „detectorul de minciuni”, mai târziu, pentru că întrebările care ar trebui puse sunt foarte grele, pentru această perioadă.

Ministrul de interne a afirmat, zilele astea, că vrea să opereze modificări radicale în poliţie. De ce nu ar introduce, cu ocazia anunţatei minirevoluţii, şi testarea periodică antidrog a poliţiştilor? Poate, ca proiect pilot, ar merge şi puţin „detector de minciuni” pe probleme de integritate…

Țara în care nici barourile de avocați nu respectă legea

01/09/2023/în Blog, Buna guvernare, Slider /de Rasista

Evenimentele petrecute în ultimul timp în România ne arată tuturor un stat de drept fără drept, în care legile sunt încălcate sistematic de aparent toată lumea, de la cetățeni la instituțiile care ar trebui să le aplice. Cu riscul de a turna gaz pe foc, venim cu un nou exemplu de nerespectare a legii, chiar din domeniul justiției.

Legea avertizorului de integritate (Legea 361/2022) a intrat în vigoare la finele anului trecut și prevede (la articolele 22 și 23), printre altele, că avertizorii de integritate vor primi asistență judiciară gratuită în procesele prin care se vor apăra de hărțuielile la care vor fi supuși pentru actele lor de avertizare. De asemenea, potrivit art. 8 indice 1 din OUG 51/2008 privind ajutorul public judiciar, în astfel de cazuri, asistența judiciară gratuită se acordă indiferent de situația materială a avertizorului.

Cu toate astea, un avertizor de integritate ne-a sesizat în urmă cu câteva luni că Baroul Bacău îi refuză acest ajutor, cerându-i dovezi că e … foarte sărac, ca să merite un avocat din oficiu. Domnul M.M., care sesizase unele încălcări ale legii în Primăria Bacău, e hărțuit la locul de muncă de însuși primarul orașului, nemulțumit firește de sesizările avertizorului. M.M. a cerut ajutorul Baroului Bacău pentru a se apăra în instanță de represaliile la care era supus.

În răspunsul pe care i l-a trimis inițial, Baroul Bacău i-a cerut să facă dovada represaliilor la care e supus (o solicitare corectă, pentru a stabili ce fel de asistență îi e necesară), dar și să transmită documente din care să reiasă situația sa financiară. Așadar, pare că Baroul Bacău a citit selectiv Legea avertizorului, care îi dă dreptul la asistența gratuită, dar și OUG 51/2008, care întărește acest lucru, prin prevederea că ajutorul judiciar gratuit se acordă indiferent de statutul financiar al petentului, dacă o lege specială prevede asta. E și cazul avertizorilor de integritate.

În luna iulie a acestui an, când ne-a scris avertizorul de integritate, APADOR-CH a sesizat la rându-i, Uniunea Națională a Barourilor din România (UNBR) și Agenția Națională de Integritate (ANI).

La UNBR am întrebat dacă au informat toate barourile județene despre prevederile noii legi, pentru a asigura o aplicare unitară a acesteia. ~~NU am primit vreun răspuns.~~

ERATĂ: Dintr-o eroare, emailul primit de la UNBR nu a fost găsit la data redactării acestui articol, ci mult mai târziu, după ce o membră UNBR ne-a atras atenția că el fusese transmis la 31 iulie 2023. În acest răspuns, UNBR ne-a dat dreptate și a admis că va analiza opțiunea de a informa toate barourile județene despre prevederile noii legi și de modalitatea de aplicare unitară.

La ANI am transmis sesizarea avertizorului, cerându-i ca, în calitate de autoritate competentă cu privire la aplicarea Legii 361/2022, care oferă asistență avertizorilor în interes public, să facă demersurile necesare pentru ca Baroul Bacău să reintre în legalitate şi să respecte drepturile prevăzute de lege pentru avertizorii în interes public. Totodată am sugerat ANI să elaboreze o metodologie unică pentru toate barourile din țară, în care să se prevadă în mod unitar condițiile și procedura pentru acordarea asistenţei judiciare gratuite pentru avertizori. Căci chiar dacă se rezolvă punctual cazul M.M. de la Bacău, e foarte posibil ca să apară altele prin alte județe.

În urmă cu câteva zile ANI ne-a dat dreptate, într-un răspuns în care subliniază prevederea legală – că avertizorii de integritate au dreptul la asistență judiciară gratuită, indiferent de starea lor materială – și atașează adresa pe care a transmis-o și către UNBR, cerându-i să se asigure că barourile județene respectă legea.

Este surprinzătoare „ignoranța” Baroului Bacău în această situație. Despre Legea avertizorului s-a făcut mult caz în spațiul public, pe de-o parte pentru că forma inițială, agreată în urma dezbaterilor publice, a fost masacrată în Parlament, de către politicienii care nu doresc să avem avertizori de integritate. Pe de altă parte, la presiunea publică, venită inclusiv de la Bruxelles, legea s-a întors în Parlament pentru a fi corectată pe ici pe colo, ca să protejeze cu adevărat avertizorii de hărțuielile inerente. În cele din urmă o formă relativ acceptabilă a fost promulgată. Este, deci surprinzător să constatăm, la nici un an de la intrarea ei în vigoare, că tocmai un barou de avocați, o asociație a celor care ar trebui să cunoască foarte bine orice lege, nu o respectă.

UPDATE: La finele lunii august, Baroul Bacău a revenit la sentimente mai bune față de lege, acceptând în cele din urmă, după a treia încercare, solicitarea avertizorului M.M. și i-a desemnat un avocat, fără a-i mai cere dovezi despre starea materială. Acesta ne-a informat că nu a fost singurul avertizor din Bacău refuzat inițial de Barou. Putem deci să presupunem că a ajuns și la uniunea avocaților vestea despre Legea 361/2022 și art. 8 indice 1 din OUG 51/2008 privind ajutorul public judiciar. Mai târziu, dar e bine că a ajuns.

Și poate că, așa cum am solicitat, UNBR va răspândi această veste și către toate barourile din țară, pentru ca legea să fie aplicată unitar și ca avertizorilor în interes public să nu li se mai ceară de barouri dovada stării materiale atunci când solicită asistență judiciară gratuită pentru litigii privind presiunile și represaliile la care sunt supuși.

Răspunsul ANI la sesizarea APADOR-CH

Răspunsul UNBR la sesizarea APADOR-CH

Cerem Avocatului Poporului să atace la CCR textul de lege care anulează alegerile libere

20/07/2023/în Buna guvernare, Comunicate, Slider /de Rasista

Un articol din noua Lege a securității cibernetice permite SRI să decidă cine are dreptul să candideze la viitoarele alegeri, cum să-și facă campanie electorală și pe cine vor pune ștampila alegătorii

APADOR-CH a transmis astăzi Avocatului Poporului încă o solicitare de a ataca la Curtea Constituțională un articol introdus in Legea securității naționale, prin noua Lege a securității cibernetice.

Concret este vorba despre articolul 3 lit. p) din Legea nr. 51/1991 privind securitatea națională a României, modificat prin noua Lege a securității cibernetice 58/2023. Acesta are următorul conținut:

Art. 3. – Constituie ameninţări la adresa securităţii naţionale a României următoarele:

(…)

p) acţiuni derulate de către o entitate statală sau nonstatală, prin realizarea, în spaţiul cibernetic, a unor campanii de propagandă sau dezinformare, de natură a afecta ordinea constituţională.”

Printr-o redactare ambiguă, acest articol ridică probleme de constituţionalitate pentru că transformă în ameninţări la securitatea naţională (ce pot fi calificate şi ca infracţiuni prevăzute de art. 404 cod penal) orice opinii, politice sau nu, prezentate publicului de oricine, persoană fizică, asociație sau partid politic, care candidează în alegeri, dacă aceste opinii contrazic sau ies din tiparul unei anumite linii „oficiale” de gândire trasată de autorităţile publice şi, după cum se va vedea în continuare, supervizată de SRI.

Potrivit textului de lege în discuție, dacă ideile propagate de un candidat/partid politic conving electoratul, ele devin contrare ordinii constituționale, pentru că modifică rezultatul alegerilor, în sensul că nu vor mai fi votate aceleași partide de la putere, ci partidele ale căror idei au convins alegătorii. Cu alte cuvinte, cei care propagă idei contrare celor oficiale și, din această cauză, ar putea câștiga alegerile, trebuie consideraţi ameninţări la securitatea naţională.

Cine apreciază dacă o persoană, fizică sau juridică, oricare ar fi ea, inclusiv asociaţie sau partid politic, „dezinformează” sau face „propagandă”, în sensul echivocei „litere p)”, şi, prin asta, afectează ordinea constituțională, adică securitatea naţională? Desigur că SRI, care, când apreciază că „dezinformarea” sau „propaganda” pot afecta ordinea constituţională (de exemplu, pot afecta rezultatul alegerilor) solicită ICCJ emiterea unui mandat de supraveghere pe motiv de securitate naţională (MSN). Rata aprobării de către ICCJ a cererilor de emitere a MSN variind, anual, între 99,99% şi 100%, este evident că entitatea care decide dacă o persoană dezinformează sau nu ori face propagandă sau nu şi prin asta periclitează securitatea naţională este SRI.

Așadar, în viitoarea campanie electorală, SRI va fi instituția abilitată din România, conform noii legi, să decidă cine și ce are voie să spună, să blocheze site-uri, să cenzureze discursuri politice pe care le consideră „dezinformare” și în ultimă instanță, să decidă pe cine avem voie să votăm.

Raţionamentul de mai sus nu este o simplă teorie, ci este o realitate exprimată explicit, într-un interviu recent, de un factor de conducere din SRI, respectiv de generalul SRI Anton Rog, șeful Centrului național Cyberint. Generalul SRI a ţinut să sublinieze că până la introducerea „literei p)” [art. 3 lit. p din Legea 51/1991] nu era posibil ca discursul politic al partidelor de opoziţie, care poate atrage voturi de la alegători, să fie calificat ca o ameninţare la securitatea naţională şi şi-a exprimat deplina satisfacţie că din 2023 acest lucru a devenit posibil.

Cetăţenii nu vor putea vota liber, pentru a alege un partid sau un candidat despre care consideră că îi reprezintă. Ei vor putea alege doar dintre partidele sau candidaţii despre care SRI apreciază că „merită” să candideze, adică dintre partidele/candidaţii despre care SRI apreciază, după criterii proprii, că nu „dezinformează” sau fac „propaganda” în alegeri. Aceasta este o încălcare evidentă a dreptului la liberă exprimare prevăzut în art. 30 din Constituţie, a dreptului la informaţie prevăzut de art. 31 din Constituţie, a dreptului de vot prevăzut în art. 36 din Constituţie, a dreptului de a fi ales prevăzut în art. 37-38 din Constituţie, a dreptului de asociere prevăzut în art. 40 din Constituţie.

Întrucât permite intruziunea masivă a serviciilor de informaţii, în special a SRI, în viaţa politică şi în exercitarea mai multor drepturi (la liberă exprimare, la alegeri libere, la asociere), considerăm că art. 3 lit. p) din Legea 51/1991 intră în contradicţie şi cu prevederile art. 1 al. 3 şi 4 din Constituţie care garantează că România este un stat de drept, care funcţionează în cadrul democraţiei constituţionale.

APADOR-CH a semnalat aceste aspecte încă de când proiectul de lege era dezbătut în Senat, iar ulterior, după adoptare, a cerut Avocatului Poporului să atace la CCR articolul 3 litera p). Avocatul Poporului a atacat legea la CCR, dar nu pentru acest articol, prin urmare un nou demers către Curte se poate face, întrucât CCR încă nu s-a pronunţat pe o sesizare privind art. 3 lit. p) din Legea 51/1991.

***

Declarațiile generalului SRI Anton Rog pot fi urmărite în acest interviu video. Referirile redate mai jos se găsesc la minutul 49 din interviu, dar interviul merită urmărit integral, întrucât se referă la diverse alte mijloace prin care SRI se laudă că influențează voința populară, de exemplu prin „inginerie socială”:

Mandatul e simplu. Pe 14 martie, după ce a fost atacată la CCR Legea securității și apărării cibernetice – e o Curte care acum văd că ține cu România – Curtea a declarat legea constituțională în integralitatea sa. La art. 3 s-au adăugat trei litere. Litera „p” e cea care se referă la acțiuni hibride, dezinformare, dar numai acelea care schimbă ordinea constituțională, și dacă discutăm despre alegeri, ne aflăm în această situație.

Deci din martie avem lege care ne obligă să acționăm. Ce face Centrul în această situație? Dacă acea campanie e una de dezinformare, un atac hibrid la ordinea constituțională, adică influențează alegerile, influențarea însemnînd că voința electoratului, care e parte din Constituție, este schimbată, adică votul nu mai e conform voinței fiecăruia și există influențe care conduc către alte procente și se schimbă ordinea constituțională, atunci noi ne folosim toate mijloacele și forța de care dispune Serviciul de informații pentru a elimina acea amenințare. Asta înseamnă că contracarăm campania online, înseamnă că dacă discutăm de o agenție de informații sau de siteuri, le punem jos, cu ajutorul ANCOM, cu ajutorul Directoratului Național de Cibernetică, în multe situații nici nu se știe că noi suntem în spate și facem toată treaba. Mergem către instituțiile care au atribuții de a le închide, le dăm toate informațiile, iar ele iau acele măsuri. Dacă ajungem și la persoane despre care știm sigur că fac treburile alea, la fel, luăm în mai puțin de o oră un mandat pe securitate semnat electronic de director, de procuror, de procurorul general, de un judecător de la ÎCCJ. Nu se mai face nimic pe hârtie, totul e electronic”.

În concluzie, din declarațiile generalului SRI Anton Rog, șeful Centrului național Cyberint, rezultă suficient de clar că partidele politice nu îşi vor putea face decât o campanie electorală agreată/acceptată de SRI, în caz contrar site-urile care nu se conformează vor fi „puse jos, cu ajutorul ANCOM”, iar SRI va folosi „toate mijloacele și forța de care dispune Serviciul de informații pentru a elimina acea amenințare”.

Dacă un partid va fi considerat de SRI o amenințare, va fi eliminat. Dacă o persoană/candidat va fi considerată de SRI o amenințare, va fi eliminată.

Iar toate aceste intruziuni ale SRI în viaţa politică şi în libertatea de exprimare sunt permise de noua „literă p)”, care a fost adăugată în acest an la art. 3 din Legea 51/1991, astfel cum declară, cu satisfacţie nedisimulată, generalul SRI Anton Rog, șeful Centrului național Cyberint.

UPDATE 23 august 2023 – Avocatul Poporului ne-a răspuns că analizează constituționalitatea legii și că ne va anunța dacă va decide să o atace la CCR sau nu.

Răspunsul Avocatului Poporului

UPDATE 15 noiembrie 2023 – Avocatul Poporului ne-a răspuns că a decis să NU atace din nou legea la CCR, întrucât a mai atacat-o o dată și Curtea a zis că e constituțională și că SRI nu sancționează chiar orice campanie de dezinformare, ci numai pe alea mai grave. În plus, de data asta, AVP a întrebat și SRI ce părere are. Și SRI a zis că nu vede nicio problemă, cine se simte lezat de acțiunile sale e liber (încă) să se plângă de asta justiției și diverselor comitete și comisii de anchetă și control al SRI.

Citește răspunsul integral al AVP în care este inclus „în esență” și răspunsul SRI.

Guvern. Adjectiv, idiot.

13/07/2023/în Blog /de Rasista

Guvernul s-a hotărât să crească încasările bugetare. Nu prin recuperarea TVA-ului neîncasat, nu prin reducerea achizițiilor faraonice, nu prin desfiinţarea puzderiei de agenţii şi autorităţi inutile sau/şi dăunătoare, care doar mimează activitatea. Nu prin măsuri care presupun logică, un Bacalaureat luat pe bune şi, ca bonus, ceva bun-simţ. Ar fi fost o încălcare revoltătoare a tradiţiei.

Pe o caniculă care afectează grav judecăţile slabe, Guvernul vrea să crească povara financiară pentru deţinătorii de animale de companie. Prin creşterea TVA-ului de la 9 la 19 procente, pentru hrana animalelor de companie.

Fiind, probabil, din aceeaşi categorie, superbogata, a celor care îşi permit să crească un animal de companie, cei care doresc să-şi cumpere un iaht, tot pentru companie, vor fi și ei puşi de Guvern să plătească mai mult, majorând şi pentru ei TVA-ul de la 9 la 19 procente.

Mergând pe logica, dintr-o zi caniculară, care a invadat Guvernul, cine are pisică sau câine e din categoria superboşilor care îşi vor cumpăra, cât de curând, şi un iaht. Aşa că, arde-i şi pe ăia, şi pe ăia, cu o creştere de 10 procente, la banii pe care-i plătesc pentru animalul sau iahtul de companie.

Cât de străin de lumea în care trăieşti poţi să fii, ca să nu înţelegi relația unui om cu animalul său de companie? Relație care ar trebui înlesnită și nu monetizată, cu atât cinism, în profitul statului.

Sunt mulţi oameni pentru care animalul de companie este şi alinare, şi suflet, şi sprijin, şi ultimul motiv pentru care mâine încă merită. De la acești oameni vrea Guvernul să ia bani în plus. Pentru ce? Ca să facă rost de bani pentru zborurile de lux ale Preşedintelui (care şi-a terminat banii de avioane, pe anul ăsta, deci îi trebuie un supliment)? Ca să asigure plata salariilor indecente ori a secretarelor (probabil, decente) sau a şoferilor şi a întregului aparat al agenţiilor şi altor instituții „de stat” din cauza cărora s-a ajuns la scandalul imens al „azilelor groazei”? Ca să asigure salarizarea, nemeritată, a parlamentarilor, care supraaglomerează Parlamentul, când 300 ar fi fost arhisuficienți?

Uite că exista o categorie de îmbuibați, câinii și pisicile, care scăpaseră de vigilența bugetară a Guvernului. Mâncau pe rupte și nu plăteau cât trebuie. Acum, s-a rezolvat.

Un astfel de Guvern, care vede și oamenii, și animalele, doar ca niște cifre, cum poate fi numit?

România, pe primul loc la neexecutarea hotărârilor CEDO și în 2023

12/07/2023/în Comunicate, Executarea hotararilor CEDO, Slider /de Rasista

40% dintre hotărârile celor două curți europene – CJUE și CEDO – sunt ignorate de statele condamnate. România, Bulgaria, Ungaria, Polonia și Italia sunt țările cu cele mai mari probleme

La începutul acestui an, 616 hotărâri ale CEDO așteptau să fie puse în aplicare în întreaga UE. Fiecare dintre aceste hotărâri reprezintă o problemă a drepturilor omului care nu a fost rezolvată – și care, prin urmare, este probabil să se repete. 40% dintre hotărârile care privesc statele UE din ultimii zece ani nu au fost încă puse în aplicare. Durata medie de executare este de 5 ani, iar unele cazuri necesită reforme ample care se pot întinde pe mai mulți ani. În 2022, mai multe organizații ale societății civile au cerut Comisiei Europene ca acest indicator, al neexecutării hotărârilor CEDO și CJUE, să fie inclus în rapoartele anuale privind statul de drept. Această evoluție a permis UE să identifice probleme pe termen lung legate de statul de drept în toate statele membre, care au fost trecute cu vederea.

Nepunerea în aplicare a hotărârilor CEDO este o problemă pe tot continentul. Bulgaria, Finlanda, Grecia, Ungaria, Italia, Malta, Polonia și Portugalia au toate hotărâri pilot care sunt în așteptarea executării de peste cinci ani. În Bulgaria, Finlanda, Ungaria, Italia, Polonia, România, Slovacia și Spania, peste 50% dintre hotărârile pilot din ultimii zece ani nu au fost încă puse în aplicare.

Nu este o coincidență faptul că majoritatea țărilor cu cele mai multe hotărâri neexecutate, și anume Bulgaria, Ungaria, Italia, Polonia și România sunt, de asemenea, cele cu probleme ample și sistemice privind statul de drept, inclusiv atacuri la adresa independenței justiției și a altor instituții de supraveghere.

În ultimii ani au apărut și alte tendințe alarmante:

refuzul de a se conforma hotărârilor CJUE și o contestare fățișă a autorității CJUE;
conformitatea simulată, prin modificări de fațadă care nu modifică semnificativ status quo-ul;
conformarea parțială, prin măsuri care abordează doar fragmente ale problemelor sistemice mai largi;
eșecul măsurilor instituționale conforme cu legislația UE, în ciuda declarațiilor generale de angajament și a recunoașterii autorității CJUE.

Raportul, realizat pentru al doilea an consecutiv de de European Implementation Network și Democracy Reporting International, face o ierarhie a modului în care se descurcă țările UE la executarea hotărârilor celor două curți de justiție europene și propune câteva direcții de acțiune, pe care Comisia Europeană ar trebui să le ia pentru a impulsiona țările să acorde o importanță mai mare acestor situații.

Raportul analizează performanțele fiecărei țări din cele 27 ale UE, cu statistici, comentarii generale și exemple de probleme legate de drepturile omului care rămân nerezolvate. Statul cu cel mai mare număr de hotărâri judecătorești care așteaptă să fie puse în aplicare este România, cu 113. Statul cu cel mai mic număr de hotărâri judecătorești care așteaptă să fie puse în aplicare este Luxemburg, cu o singură hotărâre principală în așteptarea punerii în aplicare.

Patru exemple de hotărâri pilot aflate încă în așteptarea executării în cazul României:

Jurnalişti condamnați pentru defăimare atunci când critică politicienii în chestiuni de interes public (Ghiulfer Predescu vs. România), în așteptarea implementării din 2017.
Revocarea nejustificată a prim-procurorului pentru informarea publicului cu privire la activitățile anticorupție (Brisc vs. România), în curs de implementare din 2019.
Neinvestigarea infracțiunilor motivate de ură LGBT (M.C. și A.C. vs. România), în curs de implementare din 2016.
Lipsa garanțiilor privind supravegherea SRI și condamnarea avertizorului de integritate pentru dezvăluirea supravegherii ilegale (Bucur și Toma c. România), în așteptarea implementării din 2013.

Cel puțin în cazul României nu pare să se fi înregistrat vreun progres față de raportul similar făcut în 2022.

Citiți raport complet în limba engleză

19 ONG-uri îi cer procurorului general să respecte legea în cazul Emilia Șercan

11/07/2023/în Comunicate /de Rasista

O parte importantă a societății civile a transmis astăzi un memoriu Procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) cerându-i să facă demersurile necesare pentru respectarea legii de către organele din subordine, în cazul Emilia Șercan. În pofida numeroaselor sesizări făcute de jurnalistă, în dosarele penale în care a reclamat încălcarea vieții private, organele de cercetare penală nu și-au îndeplinit, de mai bine de un an, obligaţia lor legală (prevăzută la art. 306 al. 1 cpp) de a lua măsurile necesare pentru limitarea consecinţelor infracţiunilor despre care au fost sesizate.

La începutul anului 2022, jurnalista Emilia Șercan a reclamat că mai multe fotografii personale, care-i fuseseră sustrase, au fost publicate pe diverse site-uri pentru adulți și pe site-uri de știri. Prin eforturi personale, cu ajutorul unor organizații internaționale, jurnalista a reușit să elimine de pe majoritatea site-urilor fotografiile, însă ele au continuat să apară pe alte site-uri. Unul dintre acestea este un site ce aparține companiei Prestige Media PHG SRL, al cărei administrator acționar principal este Alexandra-Beatrice Bertalan-Păcuraru și este găzduit de infrastructura Realitatea/Global Network System prin furnizorul CompactView MP SRL. Pe acest site fotografiile au apărut în luna iunie 2022 și sunt în continuare acolo, organele judiciare nereuşind nici până azi, după mai mult de un an de la sesizare, să pună capăt săvârşirii infracţiunii.

În memoriul adresat procurorului general Alex Florin Florența, organizațiile semnatare atrag atenția că inacțiunea organelor de cercetare penală în cazul Emilia Șercan poate duce la concluzia că statul nu are mijloace practice adecvate de stopare a unor infracțiuni sau, și mai grav, că un jurnalist de investigaţie extrem de incisiv, cu anchete şi dezvăluiri privind încălcări ale legii comise de persoane publice foarte cunoscute şi care ocupă funcţii publice foarte importante (politicieni, parlamentari, miniştri, prim-miniştri etc.) nu beneficiază de o protecţie legală adecvată tocmai din cauză că, prin anchetele şi dezvăluirile sale, deranjează foarte mulţi decidenţi foarte puternici.

Memoriul adresat Procurorului general Alex Florin Florența

Organizațiile semnatare ale memoriului:

APADOR-CH

Funky Citizens

RiseOut Iași

Fundația Freedom House, România

Fundația Rațiu pentru Democrație

Asociația Casa Bună – Starea Impostorilor

Asociaţia VeDem Just – Voci pentru Democraţie şi Justiţie

Ethical Media Alliance

Asociația Geeks for Democracy

Asociația REC – Resurse pentru Educație și Cultură

#REZISTENȚA

Centrul pentru Inovare Publică

RESET

Expert Forum

FDSC – Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile

ActiveWatch

Fundația Friends For Friends

Comunitatea Declic

Centrul pentru Jurnalism Independent

Secretele de care ne apără Guvernul, pentru liniștea noastră

10/07/2023/în Articole, Blog, Slider /de Rasista

În țara UE în care duduie statul de drept, conform ultimului raport CE, am întrebat Guvernul cum se numesc instituțiile care au secretizat o hotărâre și ne-a răspuns că e secret; La fel și conținutul hotărârii, cine și cui i se aplică; Totuși, cetățenii sunt obligați să plătească acele „secrete”

În ultimul raport privind statul de drept, Comisia Europeană a mângâiat pe creștet România – ca și restul statelor UE – spunând că în ultimul an s-a lucrat cu un oarecare spor la implementarea recomandărilor. Pe scurt: n-ar fi Dracul chiar așa de negru, treaba e bună, dar mai durează! Și totuși noi simțim altfel situația pe teren. Instituțiile statului (de drept) nu funcționează (a recunoscut-o chiar premierul ieri), justiția gâfâie, presa e aservită puterii politice sau e discreditată/compromisă dacă îndrăznește să critice, societatea civilă e demonizată, iar drepturile fundamentale sunt doar niște forme fără fond, bune de pus în geam cât să luăm fondurile de la UE.

Bunăoară ultimul scandal, cu azilele de bătrâni din Ilfov, ne arată nu numai că instituțiile statului care trebuiau să-și facă datoria nu și-au făcut-o, dar și că Guvernul, prin Ministerul Muncii, a încercat să-și acopere abuzurile, secretizând informații și interzicând Centrului de Resurse Juridice (CRJ) – ONG-ul care avea dreptul să facă vizite inopinate în cămine – să mai intre acolo, pe motiv că ar fi informat și publicul despre mizeria din ele. Asta contrazice însăși esența acestui instrument de monitorizare – transparența instituțională, care garantează respectarea drepturilor.

Totuși, vedem că transparența instituțională și dreptul cetățenilor de a avea acces la informații publice, consfințite de o lege veche de mai bine de 20 de ani, sunt în ultimii ani mai degrabă mimate decât respectate. Există în instituțiile publice, începând cu Guvernul României și Administrația Prezidențială, o apetență pentru secretizare care nici măcar în triștii ani 90 nu a fost așa de vizibilă.

Cât ne costă împăratul și de ce nu ne face bine să știm

De exemplu, ne chinuim deja de câteva luni să aflăm și noi, alături de numeroși jurnaliști, care sunt cheltuielile de deplasare ale președintelui. Ni s-a răspuns inițial de la Administrația prezidențială că ar fi secrete, „din cauza” unei hotărâri de guvern veche din 1998. Și totuși până acum câțiva ani aceste cheltuieli au fost publice, așa cum ar fi și normal, că doar le suportăm noi toți, de la buget, nu se plătesc din salariul președintelui.

Am întrebat apoi la Secretariatul General al Guvernului (SGG) ce e cu această HG 755/1998 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea, pregătirea și executarea zborurilor speciale. Când a fost ea clasificată ca „secret de serviciu”, de către cine și dacă ea conține și vreo referire la costurile cu deplasările președintelui, așa cum ni se răspunsese de la Cotroceni.

Primul răspuns de la SGG a fost că da, hotărârea e secretă, dar nu ne pot spune ce conține, căci, normal, e… secretă. Trecând peste absurdul situației, HG 755/1998 n-ar trebui să secretizeze și costurile, ci doar zborurile, căci niciun terorist n-ar arunca în aer bugetul statului, prin facturile emise de o companie de zbor. Asta o fac deja gusturile extravagante ale președintelui. Am insistat, așadar, la SGG, cu o a doua solicitare, în temeiul aceleiași Legi 544/2001, privind informațiile publice, întrebând concret:

Care sunt instituțiile publice care au inițiat Hotărârea Guvernului (HG) nr. 755/1998 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea, pregătirea și executarea zborurilor speciale.
Care sunt instituțiile publice interesate cărora li s-a comunicat, potrivit regulii prevăzute de art. 107 al. 4 din Constituție, Hotărârea Guvernului (HG) nr. 755/1998.

Așadar, am cerut să aflăm niște nume de instituții. Răspunsul primit de la SGG l-ar face să pălească de invidie și pe Kim Jong-un (Coreea de Nord). În cuvinte multe, ca să mascheze absurdul situației, SGG ne-a răspuns că: „Cele două solicitări ale dumneavoastră vizează aspecte de conținut ale H.G. nr. 755/1998 (act normativ clasificat conform legii), informațiile respective fiind înscrise pe suporți (de hârtie sau electronici) cu marcaje de clasificare corespunzătoare.” Și că nu pot să „extragă” acele denumiri de pe suporții de hârtie ai hotărârii, căci vezi bine hotărârea e secretă. Probabil o fi secret în Guvern și cine are acces la această hotărâre secretă, de nu poate nimeni să arunce un ochi pe ea ca să vadă cine a inițiat-o. Bașca că în practică, orice hotărâre de guvern are în spate un dosar de consolidare, care arată exact parcursul aprobării și modificării acelui act, și n-ar trebui să fie secret.

Este puțin probabil că mai există vreo țară UE în care denumirea unei instituții a statului să fie secretă. În care prețul plimbărilor președintelui să fie secrete, printr-un act secretizat de către niște instituții secrete, în mod secret, a cărei secretizare este și ea lipsită de motivație, căci nu putem afla, iată, prin mijloace democratice, cine a emis acel act, de ce l-a secretizat și nici ce conține.

E foarte posibil ca HG 755/1998 să fi fost actualizat între timp, ca să corespundă cu dorințele președintelui Iohannis – el fiind singurul dintre președinții din ultimii 30 de ani care și-a secretizat cheltuielile. E la fel de posibil ca Guvernul să introducă noi și noi prevederi secrete în acea hotărâre secretă și să ne trezim într-o zi că va fi secret chiar și numele președintelui, căci rostirea lui de către popor, invocarea lui, ar putea să-i cauzeze indigestii.

De fapt, dacă tot trăim în Absurdistan, de ce nu am avea la anul de ales între mai mulți candidați secreți, cu CV-uri, averi și intenții secrete, iar noi să avem dreptul doar să punem ștampila ori pe dreptunghiul galben, ori pe cel roșu. Vom fi mai fericiți, așa apărați de Guvern, prin secretizări succesive secrete, nu vom mai afla despre orori petrecute în azile de bătrâni, în cămine de copii, nu vom mai afla cât ne costă cheltuielile cu președintele, guvernul, parlamentul, nu vom mai afla ce pensii speciale au – căci și asta ne provoacă supărări. Vom fi o națiune veselă și tâmpă, căci fericiți sunt cei săraci cu duhul și a lor va fi împărăția cerurilor.

Iar pentru asta ne facem antrenamentul, deocamdată, în Grădina Maicii Domnului, condusă momentan de un împărat foarte subtil, care nu ne deranjează cu nimic, căci apare rar în public. Chiar așa, oare ce părere o avea el despre azilele din Ilfov?

CEDO întreabă, România tace – ce face SRI cu înregistrările pe Mandate de Siguranță Națională

06/07/2023/în Articole, Comunicate, Executarea hotararilor CEDO, Slider /de Rasista

Cauza Bucur și Toma contra României, zece ani de când CEDO a condamnat România pentru interceptarea de către SRI, fără drept, a unor jurnaliști și a familiilor acestora; Statul român nu a rezolvat în ultimul deceniu una dintre cerințele Curții Europene pentru ca astfel de cazuri să nu se repete

Serviciul Român de Informații (SRI) a rămas zilele trecute fără cap, printr-o demisie intempestivă. Dar am fost asigurați, de către directorul demisionar, domnul Eduard Hellvig, că serviciul lăsat în urmă este unul modern și eficientizat. Cât de modern este SRI nu prea avem cum să știm, dat fiind controlul civil asupra lui, care tinde către zero. Știm însă ceea ce ne spune Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei, și anume că există cel puțin un caz de condamnare a României la CEDO, care de zece ani stă deschis din cauza unei restanțe ce ține chiar de SRI.

Concret, în cauza Bucur și Toma contra României, CEDO a constatat încălcarea mai multor articole din Convenție, printre care articolele 8 și 13, din cauza lipsei de garanții din legislația privind măsurile secrete de supraveghere bazate pe considerente de securitate națională, inclusiv în ceea ce privește colectarea și stocarea datelor cu caracter personal de către SRI. Tot CEDO a constatat și absența căilor de atac interne, care să permită contestarea stocării acestor date de către SRI.

Bucur și Toma au ajuns la CEDO după ce justiția română l-a condamnat pe fostul ofițer SRI (Bucur) pentru că dezvăluise public interceptări ilegale ale SRI asupra jurnaliștilor și familiilor acestora. După condamnarea la CEDO, survenită în 2013, statul român a plătit daune părților implicate (ofițerului Bucur, jurnalistului Mircea Toma și fiicei acestuia), dar a trenat timp de zece ani implementarea unor măsuri legislative care să prevină repetarea unor astfel de cazuri pe viitor.

Din această cauză, Comitetul de Miniștri nu a dispus închiderea executării hotărârii CEDO și a tot tras România de mânecă să-și rezolve lacunele legislative.

Cu ocazia împlinirii deceniului de când această cauză își așteaptă închiderea, APADOR-CH a transmis câteva întrebări către SRI, Ministerului Justiției și Ministerului Afacerilor Externe, pentru a afla care sunt măsurile pe care statul român trebuie să le mai îndeplinească pentru ca, la reuniunea din septembrie 2023 a Comitetului de Miniștri, când se vor discuta progresele făcute în acest dosar, să se poată dispune închiderea executării hotărârii CEDO.

Iată care sunt întrebările la care așteptăm răspuns de la MJ și MAE:

Care sunt măsurile luate de statul român pentru a asigura o reglementare clară și previzibilă a regimului stocării și/sau ștergerii înregistrărilor efectuate în baza mandatelor de securitate națională (durată stocare, termene ștergere, proceduri etc.). Această problemă este menționată, la reuniunea Comitetului de Miniștri din decembrie 2022, ca fiind de mare importanță („This is highly preoccupying”)
Care este termenul estimat în care statul român va îndeplini măsurile cu caracter general restante la această dată, pentru ca, la Comitetul de Miniștri, să se poată dispune închiderea executării hotărârii CEDO în cazul BUCUR și TOMA v. Romania.

Și întrebările adresate SRI:

Prin ce act normativ este reglementată procedura aplicabilă conservării şi/sau distrugerii înregistrărilor ce rezultă din desfăşurarea activităţilor specifice culegerii de informaţii care presupun restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi fundamentale ale omului, autorizate potrivit Legii nr.51/1991 (înregistrările bazate pe mandate de securitate naţională)?
Pe ce durată de timp sunt păstrate/conservate înregistrările bazate pe mandate de securitate naţională?
Dacă şi după cât timp sunt distruse înregistrările bazate pe mandate de securitate naţională?

Înțelegem că SRI este acum o instituție modernă și eficientă, care păzește și apără democrația. Rămâne să vedem dacă respectă și drepturile omului sau le sacrifică în lupta pentru siguranța națională.

Interceptările SRI se POT folosi ca probe în dosarele penale

Tot o chestiune ce viza respectarea drepturilor omului, mai ales alea procedurale, a fost și aceea rezultată din decizia Curții Constituționale nr.284 din 17 mai 2023, în urma căreia presa (și nu numai) a tras concluzia că interceptările SRI, în baza Mandatelor de Siguranță Națională (MSN), nu mai pot fi folosite ca probe în dosarele penale.

Parlamentul a modificat Codul de procedură penală, prin Legea 201/2023 (promulgată chiar ieri, 5 iulie), iar la articolul 139/1 spune că interceptările SRI pot fi folosite ca mijloace de probă în procesul penal dacă din cuprinsul acestora rezultă date sau informații privitoare la pregătirea ori săvârșirea unei infracțiuni de o anumită gravitate (limitativ prevăzute la art. 139 alin. 2 din cpp). Însă noua lege ține cont și de decizia CCR și introduce o cale de verificare a legalității acestor interceptări. Concret, conform noii legi, legalitatea Mandatelor de Siguranță Națională se poate contesta tot în faza de Cameră preliminară, dar contestația se trimite Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ), iar procedura de Cameră preliminară se suspendă, până la pronunțarea ICCJ.

Așadar, contrar celor titrate majoritar în spațiul public, ieri, după promulgarea modificărilor la Codul de procedură, interceptările SRI pot fi folosite ca probe, dacă ICCJ spune că ele au fost făcute legal.

Cauza Bucur și Toma contra României a fost susținută la CEDO de APADOR-CH

Vin alegerile, cum facem să nu mai ieșim păcăliți și în 2024?

26/06/2023/în Blog, Buna guvernare, Slider /de Rasista

În ultimul mandat, președintele Klaus Iohannis a dat un ordin prin care și-a secretizat cheltuielile făcute cu deplasările. Așa reiese din răspunsul primit de APADOR-CH la o solicitare de informații publice. De ce a făcut asta? Pentru că a vrut și a putut. Nimic nu justifică acest ordin prezidențial, în afara voinței discreționare a politicianului aflat vremelnic la butoane, care-și arată disprețul suveran și față de valorile democratice, și față de cei care l-au ales.

Colaj realizat de Vasile de la Utopiabalcanica.net

Este probabil cea mai recentă dintre dezamăgirile politice și cu siguranță nu e ultima. Încă un motiv să ne întrebăm: putem alege mai bine data viitoare?

Acum că am supraviețuit și rotativei guvernamentale, care a consfințit practic o teorie strigată mereu pe la proteste – PNL+PSD = aceeași… dragoste – nu ne rămâne decât să ne uităm cu un ochi critic spre alegerile de la anul, căci cu speranță e puțin probabil că se mai uită cineva la niște alegeri.

În 2024 vom fi chemați la urne ca să-i alegem pe toți cei care ne vor dezamăgi ulterior: europarlamentarii, senatorii, deputații, primarii, consilierii locali și, nu în ultimul rând, Împăratul, pardon, președintele.

Știm deja de 33 de ani acest ciclu promisiune-speranță-țeapă-dezamăgire-sictir-absenteism, ne spunem de fiecare dată că asta a fost ultima dată când ne-am mai lăsat păcăliți, că toți sunt la fel și că nu avem de unde alege. Calitatea oamenilor politici dintre care partidele își selectează candidații pare să fie tot mai scăzută, la fel ca și prezența la vot, invers proporțională cu numărul în creștere al locurilor în Parlament, în ciuda referendumului în care poporul a cerut mai puțini parlamentari.

Ce e de făcut?

Ne-am întrebat și noi adesea dacă există soluții de ieșire din acest aparent cerc vicios: oameni politici slabi, alegători dezamăgiți și dezinteresați, o țară în derivă pe care pare că o mai țin în corzi doar morcovii și biciul UE.

Și am găsit două potențiale soluții prin care s-ar mai putea impulsiona viața noastră socio-politică și încrederea cetățenilor în faptul că votul lor contează. Vă propunem o dezbatere în care să aflăm dacă ar fi viabile sau dacă există și alte soluții.

Parlamentul cu 300 de membri

În 2009, aproximativ 8 milioane de români au votat pentru trecerea la un Parlament unicameral și pentru reducerea numărului de parlamentari la 300. A fost un referendum consultativ (deci nu obligatoriu) și în pofida controverselor – a fost organizat în același timp cu alegerile prezidențiale și l-a favorizat evident pe președintele în exercițiu care îl și convocase – rezultatele lui au rămas ca un ghimpe între alegătorii dezamăgiți și politicienii care s-au făcut că plouă.

Dacă trecerea la un parlament unicameral ar fi necesitat modificarea Constituției – alt referendum, altă distracție – pentru reducerea numărului de parlamentari ar fi fost suficientă o lege. Trei proiecte de legi au fost depuse în Parlament de atunci înacoace, pentru reducerea numărului de parlamentari, toate fiind respinse. Pare un nonsens să-ți tai singur șansele de a prinde un loc în viitorul Parlament, nu?

În legislaturile care au urmat referendumului nu numai că numărul parlamentarilor nu a scăzut, ba a și crescut, în 2012, la 588, prin efectele redistribuirii numărului de locuri în sistemul de vot uninominal. În prezent avem 330 de deputați și 136 de senatori, în total 466 de parlamentari. Costul întreținerii lor în 2022 de exemplu – adunând toate cheltuielile publicate pe site-urile celor două camere – a fost de aproximativ 260 de milioane de lei (52 de milioane de euro), adică un parlamentar ne-a costat în 2022 aproximativ 10-11.000 de euro lunar. Aici intră strict sumele primite de ei ca indemnizații și cheltuieli cu birourile parlamentare, deplasări, cazare și altele. La astea se adaugă cheltuielile instituționale ale celor două camere și, firește, pensile speciale ale foștilor parlamentari, care tot din bugetul Parlamentului se suplimentează.

Sumele sunt orientative, căci nici transparența nu e un punct forte pe site-urile Senatului și Camerei Deputaților – lipsesc de acolo o serie de informații din unele perioade. Conform media, sumele încasate lunar de un parlamentar s-au mărit peste noapte, în martie 2023, cu câte 7.500 de lei, adică 1.500 de euro lunar de parlamentar, dar aceste informații încă nu se regăsesc pe site-urile Parlamentului. Așadar, am ajuns azi la un cost de 12-13.000 de euro/lunar/parlamentar.

Privită din perspectiva recentei greve a profesorilor, această majorare este sfidătoare. Dar, ni se spune, democrația nu e ieftină. Economia făcută prin reducerea numărului de parlamentari la 300, raportată la costurile din 2022, ar fi de peste 18 milioane de euro anual. Nu e puțin, dar nici n-ar ajunge, de exemplu, pentru creșterea salariilor profesorilor, ar zice unii.

Motive pentru care ar trebui redus numărul de parlamentari

Reducerea numărului de parlamentari ar fi totuși o discuție ce ar trebui purtată în spațiul public, pentru că:

A fost votată de cetățeni – deci reprezintă voința populară;
Într-o țară din care milioane de oameni emigrează, în care se nasc tot mai puțini copii, se pune întrebarea dacă norma de reprezentare a unui deputat/senator nu cumva e nefiresc de mică. În lege, norma de reprezentare prevede un post de deputat la 73.000 de oameni și unul de senator la 168.000 de oameni. Dar în realitate, la o populație de aproximativ 19.000.000 de locuitori avem un parlamentar la fiecare 40.000 de români. Iar asta este o cifră mică comparativ cu alte state europene;
Scăderea populației – evidențiată de rezultatele ultimului recensământ – a stârnit discuții și despre necesitatea reorganizării teritoriale, pe criterii de eficiență a cheltuirii banului public. Nu că asta i-ar interesa pe politicieni, dar ar trebui să ne intereseze pe noi. Deci o reorganizare teritorială ar impune și o restructurare a numărului de parlamentari;

Nu în ultimul rând, o astfel de decizie ar fi de natură să redea cetățenilor încrederea în sistemul politic și electoral, ar vedea că votul lor contează și ar putea crește prezența la vot. În 2020, la ultimele alegeri, prezența la vot a fost cea mai scăzută din istorie: 33,3%. Aproape două treimi dintre români au ales să nu-și aleagă parlamentarii.

Alegerea președintelui – ce procent ar garanta reprezentarea?

Președintele României este ales direct de către cetățeni și întotdeauna prezența la prezidențiale a fost mai mare decât la parlamentare tocmai pentru că românilor le place să-și aleagă personal președintele, își pun mai multe speranțe și încredere în președinte decât în masa mare a parlamentarilor.

De exemplu la ultimele alegeri, în 2019, prezența la urne a fost de 51% în primul tur și 54% în al doilea tur. Președintele a fost decis de 66% dintre cei prezenți la urne, adică 6,5 milioane de oameni. Desigur, mulți dintre noi am mers ca să votăm mai degrabă contra, decât pentru. Totuși, aproape jumătate dintre cetățenii cu drept de vot din țară au refuzat să opteze pentru un candidat sau altul, au refuzat să participle la alegerea președintelui. E firesc să avem un președinte ales doar de o tremie dintre alegători? Este el reprezentativ?

Ca și Parlamentul, nici președintele nu e ieftin. Am făcut un calcul al sumelor disponibile online în execuțiile bugetare ale Președinției, căci dacă actualul președinte al țării va rămâne cu ceva în istorie, acel ceva va fi secretizarea cheltuielilor făcute cu deplasările, de exemplu. Și golful 😉

Așadar, estimativ, în cei nouă ani de împărăție, Klaus Iohannis ne-a costat 465.888.973 lei (93.177.795 euro). A meritat? Privind la cota de încredere de care se mai bucură președintele (29% în 2022) s-ar zice că nu. Dar raportat la procentul celor care l-au votat (33%) reiese că scăderea de încredere nu e chiar atât de dramatică.

Desigur că țara trebuie să aibă un președinte, dar poate că setarea unui prag mai înalt de atins de viitorii candidați ar putea să aducă în fruntea țării personaje mai bine pregătite pentru acest rol.

Ce-ar fi dacă ar exista o regulă de care să depindă alegerea președintelui? De exemplu să fie ales de 50+1 din numărul total de alegători înregistrați în listele electorale. Asta ar însemna cel puțin 9 milioane de oameni. O cifră ce pare imposibil de atins la actualele cote de absenteism și neîncredere în clasa politică.

Dacă niciunul dintre candidați nu ar obține acest număr de voturi, președintele nu ar fi ales, rolul lui fiind temporar îndeplinit de următorul ales în stat, președintele Senatului. S-ar face măcar o economie, ar zice unii, căci nici președintele Senatului n-ar fi vreo lumină politică, prin comparație, nu?

Dar dacă absenteismul este de fapt o formă de a vota?

Dar poate că nici nu e nevoie ca procentul să fie așa de mare, e suficient să ne gândim la o regulă care să responsabilizeze deopotrivă clasa politică – în alegerea candidaților – și să-i stimuleze pe cetățeni să iasă la vot, astfel încât, în final, să simțim toți că omul ales președinte ne reprezintă.

De exemplu, prin setarea acestui prag mai înalt, cei nemulțumiți de toți candidații (în turul 1) sau de ambii candidați rămași în cursă (în turul 2) vor avea un cuvânt de spus chiar prin neprezentarea la urne. Neprezentarea alegătorilor va împiedica pe fiecare candidat să obțină numărul de voturi necesar pentru realizarea pragului numeric setat pentru a fi ales. Un candidat care vrea să fie ales trebuie în primul rând să convingă lumea să vină la vot. Dacă cetățenii nu ies la vot, președintele nu e ales, iar alegerile se pot repeta după un an. Timp în care toată lumea se poate gândi ce candidați ar fi mai buni ca să întrunească sufragiul pretențiosului popor.

Scriitorul portughez Jose Saramago a publicat în 2004 una dintre cele mai frumoase cărți despre relația imposibilă dintre popor și aleși – „Eseu despre luciditate”. În acest exercițiu de imaginație, poporul alege într-o zi să nu mai voteze. În ziua votului cabinele de vot și urnele au rămas goale, pentru că oamenii au refuzat să-și exercite acest drept, în semn de nemulțumire față de ceea ce primeau în schimb de la politicieni. Refuzul cetățenilor de a vota s-a prelungit, în pofida tuturor încercărilor politicienilor de a-i atrage. Romanul utopic al lui Saramago găsește o soluție pe care probabil mulți dintre noi o visăm – într-o noapte, o caravană plină cu mașini guvernamentale și aleși s-a încolonat spre ieșirea din oraș, părăsindu-și cu țâfnă cetățenii care nu-i mai apreciau. În teorie, cetățenii au trăit fericiți fără politicieni…

Revenind la realitatea noastră mioritică, deși nu este posibil să obținem un asemenea consens printre cetățeni, pragul electoral pentru alegerea președintelui ar putea fi totuși o soluție de îmbunătățire a nivelului candidaților și implicit de stimulare a participării la vot.

Din păcate pentru această a doua propunere este nevoie tot de modificarea Constituției, așa că e puțin probabil că o va face cineva.

Cam astea sunt cele două idei la care ne-am gândit noi pentru ca după alegerile din 2024 să nu ne simțim din nou păcăliți. Dacă măcar una dintre ele ar fi implementată – Parlamentul de 300 – ar fi un pas înainte spre o reconciliere aleși-alegători. Suntem deschiși și la alte idei, așa că vă încurajăm să ni le transmiteți fie prin email la office@apador.org, fie prin comentarii pe pagina de Facebook, fie aici, în formularul google în care vă invităm să votați care credeți că ar fi cel mai nimerit prag electoral pentru alegerea unui președinte reprezentativ.

Loading…

Fotografia reprezintă un pamflet și este realizată de Vasile de la Utopia balcanică