Slider – Pagina 8

Cum au trecut drepturile omului prin pandemie

09/12/2021/în Blog, Slider /de Rasista

În fiecare an, la 10 decembrie, ne aducem aminte de drepturile fundamentale și le sărbătorim. În pandemie, drepturile au fost mai des pe buzele tuturor, dar nu în împrejurări favorabile. De aceea vă propunem un sondaj, ca să vedem cum a resimțit fiecare trecerea drepturilor prin pandemie.

E o singură întrebare cu mai multe variante de răspuns. Cu cât vor completa mai mulți acest sondaj cu atât vom avea o imagine mai bună despre cum percep oamenii starea drepturilor fundamentale în ultima vreme. Nu vă ia mai mult de câteva secunde să bifați răspunsul care vi se potrivește. Ajutați-ne să strângem cât mai multe răspunsuri, distribuind acest sondaj.

Vom publica rezultatele sondajului până la finele acestui an.

Răspundeți la această întrebare:

Cum i-a convins Administrația Penitenciarelor pe deținuți să se vaccineze

07/12/2021/în Articole, Blog, Covid 19, Slider /de Rasista

Și de ce nu a reușit aceeași performanță și cu propriii angajați

Unul dintre proiectele derulate de APADOR-CH în 2021 este Equalitydata, o cercetare europeană ce presupune intervievarea câtorva mii de deținuți din mai multe țări, pentru a vedea cum le-au fost respectate drepturile procedurale în timpul procesului penal. Noi intervievăm o mie de deținuți din toată țara, acțiune care, din cauza pandemiei, se derulează online. De altfel multe din procedurile penale din ultimii ani au fost făcute online (audieri în instanțe, relația arestatului cu avocatul etc), iar cercetarea surprinde și acest aspect, al modului în care anchetații au resimțit astfel de proceduri din fața unui ecran din care poate să vină deopotrivă condamnarea sau achitarea.

Este prima cercetare de o asemenea anvergură în spațiul european și rezultatele ei se anunță interesante. Le vom face publice probabil la mijlocul lui 2022. Până atunci, însă, vă oferim câteva date obținute în timpul interviurilor, de la deținuți, dar și statistici transmise de Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP), la solicitarea APADOR-CH.

Pandemia a schimbat și modul în care APADOR-CH a monitorizat respectarea drepturilor omului în detenție în ultimii doi ani. Imposibilitatea de a mai face vizite fizic în penitenciare ne-a făcut să ne bazăm exclusiv pe scrisorile primite de la deținuți sau rudele lor, pe declarațiile deținuților în timpul interviurilor online și pe răspunsurile administrației la întrebările noastre. Nu se compară cu ceea ce vedem și simțim nemijlocit în timpul vizitelor de monitorizare, însă momentan este tot ce putem face ca să ținem legătura cu această comunitate închisă.

În timpul interviurilor am aflat că mare parte dintre deținuți sunt vaccinați anti Covid 19. Unii au spus că au făcut-o din convingerea că numai astfel depășim pandemia, alții au spus că au vrut să-și poată strânge în brațe copiii sau soțiile la vizită sau că astfel speră să poată ieși la muncă. Au existat și câțiva care au admis că s-au vaccinat pentru a obține credite, adică puncte de recompensă care dau bine la comisiile de eliberare condiționată.

22.884 de deținuți se află în penitenciarele din România

Acestea au fost în principal motivele care au contribuit la procentul mare de vaccinați în rândul deținuților – aproape 79%, adică 17.984 de deținuți dintr-un total de 22.884, conform răspunsului oferit de ANP.

Campania de vaccinare nu a avut același succes și în rândul angajaților care lucrează cu deținuții. Aceștia sunt vaccinați în proporție de 59%, un procent totuși mai mare decât în rândul populației în general, dar mai mic decât al deținuților. Angajații ANP nu trebuie să obțină credite, nici nu le este condiționată de un vaccin munca sau relația cu familia.

79% dintre deținuți și 59% dintre angajații ANP sunt vaccinați anti Covid 19

De altfel, din spusele deținuților, se pare că numai creditele au fost recompensele certe obținute în urma vaccinării – pe lângă anticorpii dați de vaccin. În continuare, chiar și cei vaccinați nu pot primi vizite de la familie decât cu dispozitiv de separare – deci nu-și pot lua în brațe copiii, fapt care îi nemulțumește pe mulți. Unii au punctat că li se pare ironic că angajați ai penitenciarului, nevaccinați, le cer rudelor deținuților care vin în vizită să fie vaccinate.

Cât privește posibilitatea de a munci, după cum răspunde ANP, aceasta nu e condiționată de vaccin, ci doar de regimul de detenție, de nevoile penitenciarului, de comportamentul deținutului și, adăugăm noi, de priceperea managerului de penitenciar, dacă știe să găsească sau nu locuri de muncă pentru deținuți.

Lumea închisă a penitenciarelor pare să fi trecut până acum prin pandemie un pic mai ușor decât noi, cei liberi. Din statisticile ANP reiese că din februarie 2020 până acum au trecut prin boală 3364 de deținuți din totalul de 22.884. Dintre aceștia, 3078 s-au vindecat și 15 au murit. 271 de deținuți sunt în prezent infectați cu Covid 19.

3364 de deținuți au avut Covid 19 și 15 au murit în Penitenciarele din România

Penitenciarele cu cei mai mulți infectați pe durata pandemiei au fost: Timișoara, Jilava, Rahova, Craiova și Arad. În răspunsul ANP veți găsi detaliate toate aceste informații, despre cazurile de infectări, vindecări și vaccinări pe fiecare penitenciar în parte.

Numărul angajaților ANP care au făcut boala în aceeași perioadă a fost de 2.783 (dintr-un total de 12.208), dintre care 4 au murit. Cel mai multe cazuri de infectări la personal s-au înregistrat în penitenciarele: Timișoara, Jilava, Rahova, Arad și Iași.

Citiți integral răspunsul ANP la solicitarea de informații a APADOR-CH.

Colonelul Gheorghiță, obligat de tribunal să vorbească și de șefii lui să tacă

02/11/2021/în Articole, Blog, Slider, Transparenta /de Rasista

APADOR-CH a câștigat procesul cu CNCAV, pentru obținerea unor informații publice despre campania de vaccinare, dar viața le-a făcut între timp irelevante

Informațiile solicitate (…) privesc aspecte de interes public, cu atât mai mult având în vedere situația generală existentă la nivelul societății în urma declarării pandemiei cu virusul SARS-COV-2.” – extras din hotărârea Tribunalului București în cauza APADOR-CH vs. CNCAV

În martie 2021 dădeam în judecată Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea (CNCAV) pentru că refuza să ne spună câte doze de vaccin contractase România, dacă și cât plătise pentru ele și pe câte ne bazam în continuare.

Erau informații arzătoare pentru acel moment, în care vaccinarea se făcea prin centre secrete, cei dornici să se vaccineze făceau liste de așteptare, iar Guvernul făcea ce știa el mai bine – ascundea informațiile de public. În ianuarie-februarie 2021 purtasem un dialog al surzilor cu Secretariatul General al Guvernului, Ministerul Sănătății și CNCAV, care ne trimiteau de la unii la alții pe motiv că nu ei, ci ceilalți dețineau informațiile cerute.

În final a picat vina pe CNCAV, desi cu siguranță nu era capul răutăților, iar Tribunalul București ne-a dat câștig de cauză. Procesul a durat șase luni (martie-septembrie), timp în care România a trecut de la listele de așteptare pentru vaccinare la vaccinarea la chiuvetă și la antivaccinare. Valul patru ne-a lovit în plin, sute de oameni mor zilnic, nevaccinați, am ajuns „minunea” Europei, OMS a trimis specialiști aici ca să vadă de ce nu ne vaccinăm, deși avem cu ce.

În acest context, și dacă ne-ar mai răspunde colonelul Gheorghiță la curiozitățile pe care le aveam în iarnă, probabil nu ar ajuta prea mult situația. Se știe că între timp România a primit milioane de doze de vaccin, dintre care unele au și expirat nefolosite. Nu se știe cât a plătit statul român pentru ele și cât mai urmează să plătească. Poate ar fi totuși o informație bună pentru indeciși, dacă ar afla câți bani se „aruncă la chiuvetă” (ca să NU se vaccineze unii) sau se pierd prin dozele expirate.

Suntem, așadar, câștigătorii încă unui proces în care justiția a spus că statul trebuie să răspundă întrebărilor legitime din societatea civilă într-o chestiune ce privește interesul public. E drept, deocamdată în primă instanță, dar după toate aparențele CNCAV nu a făcut recurs, după cum nu s-a obosit nici să trimită un punct de vedere (întâmpinare) în primă instanță.

Nu negăm că probabil colonelul Gheorghiță a avut destule de făcut în organizarea campaniei de vaccinare și că e posibil ca CNCAV să fi fost asaltat de cereri de informații. După cum e foarte posibil ca tăcerea colonelului Gheorghiță să fi fost dictată de alții, în fond aceleași informații puteau să fie furnizate de Guvern sau de Ministerul Sănătății, dar au preferat să ne trimită să le aflăm de la CNCAV.

Opacitatea deja legendară a autorităților noastre are în acest caz urmări dramatice. Când discursul antivaccinist e mai accesibil decât comunicarea oficială, rezultă un dezastru sanitar. Și în mijlocul acestui dezastru, gestionarii crizei continuă să se comporte la fel de opac, pretinzând că nu sunt „autorități publice”, deși iau decizii care ne privesc pe toți – vezi cazul Grupului Tehnico Științific.

Nu ne facem iluzii prea mari în legătură cu obținerea informațiilor nici în urma acestui proces. Probabil șefii colonelului Gheorghiță îi vor cere să tacă în continuare, deși Tribunalul București i-a cerut să vorbească. Soluția va fi un alt proces pentru executarea hotărârii de față, dar nici măcar asta nu garantează obținerea informațiilor. Ne facem, însă, de pe acum datoria să-l prevenim pe simpaticul colonel Gheorghiță, că, It’s not personal Gheorghiță, it’s strictly businnes.

Care sunt întrebările la care CNCAV e obligat să ne răspundă, în 30 de zile de la rămânera definitivă a deciziei Tribunalului București:

1.Care este numărul dozelor de vaccin anticovid-19, defalcat pe fiecare firmă producătoare, pe care statul român le-a primit şi pe care urmează să le primească de la Uniunea Europeană.

2. Dacă statul român a primit sau urmează să primească vaccinuri de la alţi furnizori/alte entităţi decât Uniunea Europeană. În caz afirmativ, care sunt aceşti furnizori/aceste entităţi, care sunt vaccinurile şi cantităţile. pentru fiecare în parte.

3. Care este calendarul primirii de către statul român a dozelor de vaccin menţionate la pct. 1 şi 2 din prezenţa cerere, defalcat pe termene și cantități.

4. Dacă statul român a achitat sau urmează să achite vreo sumă de bani în contul vaccinurilor anticovid-19 primite de la Uniunea Europeană, iar în caz afirmativ care sunt sumele achitate până în prezent sau care urmează să fie achitate.

5. Dacă statul român a achitat sau urmează să achite vreo sumă de bani în contul vaccinurilor anticovid-19 primite de la alţi furnizori/alte entităţi decât Uniunea Europeană, iar în caz afirmativ care sunt aceste sume.

Februarie 2022 – răspunsul CNCAV la o parte din întrebările APADOR-CH, în urma deciziei instanței

Statul îți ia banii ilegal, dar se împiedică în tehnici legislative când e să ți-i dea înapoi

14/10/2021/în Articole, Blog, Covid 19, Slider /de Rasista

Cum mimează Parlamentul și Guvernul grija pentru cetățean, refuzând să adopte o lege care ar anula amenzile neconstituționle din perioada de urgență și ar degreva instanțele de procese de contestare

În urmă cu un an jumate ieșeam cu surle și decizii de neconstituționalitate din starea de urgență, mulțumiți că am scăpat de primul val de Covid 19, crezând că e și ultimul. Curtea Constituțională trecuse de partea poporului și declarase neconstituționale articolele din ordonanțele de urgență în baza cărora fuseseră amendați peste 300.000 de oameni care încălcaseră dispozițiile militare ale Guvernului Orban.

În acel context optimist, de mai 2020, APADOR-CH a făcut și un apel public la Guvern, pentru acordarea unei amnistii fiscale, exclusiv pentru cei amendați în baza prevederilor declarate neconstituționale, pe de-o parte pentru a nu mai pune oamenii pe drumuri, ca să-și conteste amenzile, pe de altă parte pentru descongestionarea instanțelor, care și așa erau supraaglomerate.

Guvernul nu a vrut să-și ceară scuze oamenilor, printr-o amnistie fiscală – în fond decizia CCR arăta că Guvernul greșise – dar s-au găsit atunci niște parlamentari dornici să repare situația. O inițiativă legislativă a parlamentarilor Victor Ponta, Călin Popescu Tăriceanu și Cseke Attila a fost depusă la Senat, imediat după decizia CCR, și o lună mai târziu, în iunie 2020, era adoptată cu 90 de voturi pentru, unul împotrivă și 39 de abțineri. Ea anula toate procesele verbale de contravenție întocmite de poliție în starea de urgență (conform art.28 din OUG 1/1999 și OUG 34/2020 declarate neconstituționale) și cerea Ministerului de Finanțe să le dea banii înapoi celor care plătiseră deja amenzile.

Actul primea avize favorabile de la toate comitetele și comisiile: Consiliul legislativ, Consiliul Economic și Social (CES), Comisiile juridică și de buget finanțe din Senat. Până și punctul de vedere al Guvernului (încă Orban), desi atrăgea atenția că proiectul nu e chiar bine scris din punct de vedere al tehnicii legislative, lăsa la latitudinea Parlamentului adoptarea respectivei legi.

În iunie 2020 legea a fost trimisă la Camera Deputaților, cameră decizională. A primit și aici câteva avize favorabile, de la Comisiile de drepturile omului, de buget finanțe, de apărare și ordine publică. Apoi toată lumea s-a luat cu alegerile parlamentare din decembrie 2020, inițiatorii legii nu au mai prins locuri în noul Parlament, iar legea se prăfuiește și azi pe la comisiile din Camera Deputaților.

Prins cu mâna în buzunarul omului, Guvernul zice că nu poate să dea banii înapoi, că deja și-a făcut planuri cu ei

Un an jumate mai târziu, îl avem pe Superman la Guvern, pe Xena, prințesa războinică în Parlament, și în continuare nicio lege care să repare nedreptatea făcută celor 300.000 de amendați în starea de urgență.

În aprilie 2021, senatoarea Diana Iovanovici Șoșoacă (autointitulată prințesa războinică…) a depus tot la Senat o inițiativă legislativă denumită la fel cu cea care se împotmolise la Camera Deputaților: Propunere legislativă privind unele măsuri administrative și fiscale din starea de urgență.

În mai puține articole decât predecesorii ei, Șoșoacă cerea ca faptele contravenționale comise în starea de urgență să nu se mai sancționeze, procesele verbale emise conform art.28 din OUG 1/1999 și OUG 34/2020 să fie anulate, amenzile plătite să fie restituite, iar cele neplătite să fie anulate.

Consiliul legislatv și CES au fost singurele entități care au avizat favorabil noua propunere, atrăgând atenția că mai există o propunere similară, și propunând aceleași amendamente ca și în cazul primei inițiative: denumirea actului să fie schimbată și să se opereze mici modificări de tehnică legislativă care să facă actul mai clar.

De exemplu, în avizul Consiliului legislativ se cere ca legea să se refere doar la sancțiunile date în baza articolelor declarate neconstituționale, nu la toate faptele săvârșite în starea de urgență, cum era redactată inițiativa doamnei Șoșoacă.

În mod straniu, desi în esență proiectul Șoșoacă este similar cu cel depus în 2020 de Ponta, Tăriceanu și Cseke (care fusese unanim avizat favorabil), acesta primește avize negative pe linie de la Comisiile juridică, de buget finanțe și, culmea, chiar de la Comisia de drepturile omului din Senat.

Guvernul Superman nu mai lasă la latitudinea Parlamentului adoptarea acestei legi (cum făcuse predecesorul său) și emite răspicat aviz negativ. Motivul halucinant: restituirea amenzilor deja încasate ar dezechilibra bugetele locale care se bazează pe acești bani, iar inițiatoarea trebuia să indice și surse de finanțare pentru acoperirea deficitului astfel creat.

„… având în vedere că sumele provenite din amenzile aplicate persoanelor fizice pe durata stării de urgenţă (…) se făceau venit la bugetul local, (…) prevederile iniţiativei legislative în forma actuală au implicaţii directe asupra activităţii autorităţilor administraţiei publice locale. În acelaşi timp, anularea tuturor proceselor verbale de contravenţie emise pe perioada stării de urgenţă atrage micşorarea veniturilor la bugetul local, cu implicaţii asupra bugetului general consolidat, acesta fiind deja aprobat prin Legea bugetului de stat. Din perspectiva impactului financiar-bugetar, considerăm că ar fi fost necesare precizări referitoare la identificarea eventualelor surse de finanţare pentru acoperirea deficitului de venituri (…)”

Cu alte cuvinte, Guvernul hoțul prins cu mâna în buzunarul victimei pretinde că nu poate să dea drumul la bani pentru că și-a făcut deja planul ce să cumpere cu ei.

Inițiatoarea votează împotriva propriei legi, iar Comisia de drepturile omului e de partea Guvernului

În ciuda acestor avize negative, în septembrie 2021 proiectul primește voturi pentru de la toți senatorii PNL, USR și UDMR, abțineri de la aproape toți senatorii PSD (cu excepția unuia) și voturi contra de la toți senatorii AUR. Culmea parlamentarismului de Dâmbovița, inclusiv senatoarea Șoșoacă votează contra inițiativei sale. Pas de mai înțelege ceva!

Proiectul nu întrunește deci voturi suficiente la Senat, dar ajunge la Camera Deputaților, unde s-a înpotmolit și proiectul Ponta-Tăriceanu-Cseke. Și aici primește aviz negativ de la Comisia de drepturile omului și de la Comisia de ordine publică, și așteaptă, pe 19 octombrie, avizul de la Comisia juridică.

Ce părere aveți, după tot ce s-a întâmplat până acum, va vota Parlamentul României o lege prin care să repare ilegalitățile făcute de Guvern la adresa cetățenilor? Sau se va mulțumi să constate că de banii ăia din amenzi, autoritățile locale au plantat cu simț de răspundere niște panseluțe supraevaluate, în timp ce oamenii vor continua să aglomereze instanțele ca să-și ceară banii înapoi?

Și după toate astea, se exersează retoric pe la televiziuni mirarea: oare de ce nu au oamenii încredere în clasa politică?!

UPDATE noiembrie 2022 – Camera Deputaților a respins proiectul de lege care ar fi anulat amenzile date ilegal în pandemie

Avertizori în România – oameni care nu vor o țară ca afară, ci doar o țară corectă

11/10/2021/în Blog, Buna guvernare, Slider /de Rasista

România are un grad foarte mare de toleranță la infracționalitate. Toți vrem o țară ca afară, dar de fapt noi cei care ne-am ridicat și am semnalat ilegalități, noi vrem o țară corectă. Niciunul nu vrem recompense, deși noi am pierdut enorm financiar” – Mihaela Cuțui, avertizor de integritate, medic stomatolog, Timișoara

Primul raport național privind statutul avertizorilor de intergitate în România a fost lansat joi, 7 octombrie, la Palatul Parlamentului, în prezența mai multor avertizori, politicieni și reprezentanți ai societății civile.

Raportul, realizat de APADOR-CH și ActiveWatch în vara anului 2021, cartografiază experiențele unor avertizori de integritate, impactul pe care aceștia cred că l-au avut dezvăluirile lor, represaliile suferite de ei, soluții de protecție legislativă și instituțională pentru viitorii avertizori.

Sunt câteva mecanisme de reacție, punctate în raport, pe care instituțiile le utilizează împotriva avertizorilor de integritate, încercând să-i discrediteze și să abată atenția de la semnalările pe care ei le fac în interes public. Aproape în toate cazurile de avertizări se constituie o comisie de disciplină care îl cercetează pe avertizor, nicidecum avertizarea acestuia.

Avertizorul este de multe ori detașat forțat în alt județ, i se taie salariul, i se desființează postul, e retrogradat și chiar concediat. Este hărțuit fizic și psihic, supravegheat constant, „vânat”. Singurii lui aliați sunt oamenii din presă și ONG-uri. Se confruntă cu grave probleme financiare și dacă vrea să-și ceară dreptatea în justiție e nevoit să cheltuiască sume mari de bani pentru avocați.

Majoritatea avertizorilor au câștigat în instanțe contestarea deciziilor comisiei de disciplină. Dar salariile primite retroactiv după luni de zile de concediere nu compensează stresul financiar prin care trec pe perioada în care nu au avut loc de muncă. Unii și-au amanetat bunuri pentru a compensa lipsa veniturilor în gospodărie.

Prin aceste hărțuiri, conducerile instituțiilor încearcă să descurajeze alți avertizori.

Concluziile raportului arată că există consecințe majore în viața personală și profesională a avertizorilor, inclusiv asupra familiilor acestora. În opinia persoanelor intervievate, textul legii avertizorului de integritate, așa cum este formulat acum, nu oferă securitate pentru avertizori, iar consecințele pe care aceștia le suferă la locul de muncă descurajează alți potențiali avertizori de integritate.

O îmbunătățire a legii actuale, veche din 2004, este mai mult decât necesară, iar ocazia perfectă de a face asta este obligativitatea (până la finele anului 2021) de a transpune Directiva UE din 2019, privind protecția persoanelor care raportează încălcări ale dreptului Uniunii.

Pentru că cei mai în măsură să spună cum ar trebui să fie o lege mai bună în acest domeniu sunt cei pățiți, avertizorii de integritate prezenți online și fizic la eveniment au fost rugați să-și spună părerea. Iată câteva dintre poveștile lor:

Adrian Moise, avertizor Radioul Public – în 2013 am sesizat ANI despre o stare de incompatibilitate a președintelui Niculescu. După nici două luni de zile, mi s-a desfăcut contractul de muncă. Auzisem despre avertizori, dar nu știam prea multe despre lege. Am luat legătura cu Transparency International – ei mi-au zis că sunt un avertizor. Mi-au dat un fel de raport pentru a-l folosi în instanță, în care au spus că actele sesizate de mine se încadrează în Legea 571/2004. Din păcate, în instanță judecătoarea de la Tribunalul București nu a băgat în seamă acest lucru și mi-a respins cazul. Din păcate nici în instanțe nu se cunoaște acest aspect. În spatele angajatorului stau bani, relații, oameni, tu ești singur în fața acestui sistem care lucrează. E o discrepanță mare între cei care sesizează de bună credință și cei care stau în spatele sistemului. În comisiile de cercetare disciplinară sunt oameni care depind de șefi și motivează că dacă nu te dau pe tine afară, îi dă șeful pe ei. Nu există o protecție reală a avertizorilor. Protecția avertizorilor trebuie realizată prin lege. În cazul meu s-au plătit 250 de milioane de lei la Tribunalul București și alte 200 de milioane la Curtea de Apel numai ca să fiu eu înghenuncheat. Timp de 3 ani jumate nu mi-am găsit loc de muncă. Mi se spunea că se dădeau telefoane ca să nu fiu angajat. Ajunsesem să mă întreb dacă mai sunt capabil de ceva. Soția era și ea hărțuită, lucrând în aceeași instituție.

Mihaela Cuțui, avertizor, medic stomatolog Timișoara – Am avertizat despre constituirea unui grup care a încălcat legea la nivelul Colegiului Medicilor Stomatologi din România. Dacă mai vrem să existe buna credință în această țară, întreb Ministerul Justiției unde îi sunt procurorii și autoritățile care ar trebui să intervină la orice faptă de corupție? Drama mea, ca persoană particulară: de peste trei ani de zile am sesizat fapte de încălcare a legii. De ce DNA și poliția nu-și fac treaba? DNA, de exemplu, le-a aruncat cazul meu celor de la Secția de poliție 4, unde am 3 dosare și o doamnă comisar m-a întrebat: ce vreți, să ajungă la pușcărie? Care e rolul nostru, atunci? Ce propunere am: atunci când se sesizează astfel de cazuri eu cer judecarea rapidă a acestor cazuri, nu să se prelungească procesele ani de zile ca faptele să se prescrie. Așa trăim într-un dolce farniente. România are un grad foarte mare de toleranță la infracționalitate. Toți vrem o țară ca afară, dar de fapt noi cei care ne-am ridicat și am semnalat ilegalități, noi vrem o țară corectă. Niciunul nu vrem recompense, deși noi am pierdut enorm financiar.

Ovidiu Ianculescu, avertizor Regia Apele Române – Acum aproximativ un an am iscat un val mare la Apele Române. Cred că sunt un caz mai fericit decât ceilalți avertizori. Repercusiunile financiare asupra noastră sunt foarte mari. Noi suntem un fel de David care ne luptăm cu Goliat. Ajungem să ne facem credite ca să plătim avocați. Eu prima dată am pornit cu o plângere penală, am făcut 15 petiții și sesiări la absolut toate instituțiile statului. Am primit răspuns de la 3-4. Singurul meu scut a fost chiar presa. Conflictele de muncă în justiție cică se judecă cu celeritate. Asta e o poveste. Am fost detașat la 200 de km pe un an de zile, exact în ziua în care Baia Mare intra în carantină, eu eram trimis acolo. Prin ordonanță prezidențială doar la apel am reușit să suspend acea detașase. Și am avut termen abia după 6 luni. Am pierdut acest proces pe fond pentru că după tot scandalul iscat în mass media angajatorul a decis să renunțe la acea detașare. Iar eu, care cheltuisem 6000 de lei pe avocat și psiholog, tot eu a trebuit să plătesc și cheltuielile de judecată. În 2019 am obținut funcția de director serviciu, prin concurs, dar am fost obligat, în ianuarie 2020, prin Corpul de control, să-mi dau demisia pentru a face loc unui coleg de-al directorului, secretar la partid fără studii tehnice. Sunt în apel, am pierdut și acel proces, și detașarea. Dosarul de la DNA a fost disjuns în zece. Nu știu în ce stadiu se află. După scandalul declanșat de mine au mai fost doi colegi, de la Cluj și Iași, care au avut curaj să mai iasă, dar pentru că nu s-a întâmplat nimic, colegii nu mai au curaj să iasă să spună nimic.

Valer Kovacs, avertizor, polițist Timiș – în 2020 eu am fost polițistul dat afară, timp de opt zile, în starea de urgență, din 13 în 21 mai. Sunt polițist de 20 de ani, în școala militară te învață să respecți ordinele, să nu ieși din cuvântul șefilor. Majoritata șefilor sunt montați politic, începând de la inspectorul șef, care primește avizul prefectului, care e om politic. Noi polițiștii ar trebui să aplicăm legea imparțial, nu să fim conduși politic. În calitate de lider de sindicat, am invocat și legea avertizorului și Constituția privind dreptul la liberă exprimare. Din păcate dacă nu aveam sprijinul presei eram și azi dat afară. Instanțele din România nu protejează avertizorii, colegii te privesc ca pe un sifonar, te arată cu degetul. Ești oaia neagră în sistem. Cineva mi-a și făcut cadou o oaie neagră. În 20 de ani am văzut cum se promovează în sistem. Dacă nu ești omul șefului nu vei promova. Dacă faci o sesizare superiorului e ca și cum ți-ai bate cuie în talpă. Legea avertizorului nici nu e cunoscută, majoritatea colegilor mei nici nu au auzit de ea. Ar trebui predată în scolile de poliție.

Alexandru Rusu, avertizor RRA – avertizorul trebuie protejat, trebuie găsită o formulă juridică de a îngheța raporturile juridice dintre avertizor și instituție, pentru a nu putea fi dat afară abuziv. Aici mass media e deosebit de importantă. În cazul meu, a fost esențial că presa a participat la comisia de cercetare. Legea 571/2004 e bine că există, o cunoșteam și am invocat-o, dar deși cazul a fost câștigat, statutul de avertizor nu mi-a fost recunoscut. Asistența juridică pe care trebuie s-o aibă avertizorul ar trebuia sigurată pro bono. Eu am avut norocul că sunt absolvent de Drept și m-au ajutat colegii mei din facultate pro bono. Altfel e foarte greu. Și posibilitatea de a fi avertizor ar trebui să existe și în instituțiile private, că și acolo există corupție.

George Epurescu, avertizor, cercetător la Măgurele, lider de sindicat în cercetare – am încercat să curățăm zona cercetării. Ne-am lovit imediat de opoziția conducerii, indiferența Ministerului Educației, am sesizat la ANI care clasează sesizări pe bandă rulantă. Poate ați auzit anul trecut scandalul marelui laser, prin care s-au vehiculat minciuni doar pentru construirea unei imagini false, pentru anumite persoane care aveau de ocupat anumite funcții. Instanțele merg foarte greu și asta descurajează pe foarte mulți. Zona cercetării e una gri în care nimeni nu are curajul să intre. Timp de un an și opt luni, lunar mi se tăia salariul. Făceam sesizări la ITM și deși în fiecare lună era vorba despre alt sumă, după a treia lună mi s-a răspuns că îi sesizez pe aceeași faptă și că îmi vor bloca sesizările. Avertizorii pleacă din start cu o problemă de imagine la locul de muncă. Sunt stigmatizați și trebuie să reziste foarte mult, câțiva ani buni, până când se face liniște pe culoar când ajung la lucru. Lucrurile astea nu sunt luate în serios de nicio guvernare. În plus este o cultură generală de a nu supăra pe domnul director, șeful etc. Noțiunea de avertizor nu e luată în serios nici în public, instanțele nu sunt interesate de asta. Un exemplu de rezolvare este procesul verbal de contravenție – ai 15 zile ca să-l contești și dacă o faci el nu mai produce efecte juridice. Așa ar trebui să se aplice și în cazul avertizorilor cercetați disciplinar. Angajatorul ar trebui să vină în fața instanței să demonstreze acuzațiile, nu tu să-ți demonstrezi nevinovăția, concediat, să lupți împotriva unei instituții cu fonduri și avocați. Angajatorul are la dispoziție regulamentul intern pe care-l face cum vrea el și pune în el tot felul de chestii cu care sperie salariații. MJ ar trebui să monitorizeze ce se pune în aceste regulamente interne ale instituțiilor. Ideea cu certificatul de avertizor e o problemă. Dacă noi avem procese pe rol cu ANI, vă dați seama ce se întâmplă dacă nu avem acel certificat? Ar trebui o clauză că acel certificat nu e obligatoriu.

Sorin Negruți, avertizor Institutul Național de Statistică – am lucrat la INS din 2009 până în 2021 în vară. Primul impact cu administrația publică a fost un șoc, la 29 de ani. Am văzut sporuri de vechime de 85%, sporuri de confidențialitate de 55%. Am acționat ierarhic, am sesizat șeful de birou – mi-a spus să nu comentez, să muncesc, să nu gândesc. Am ajuns la director de direcție, subsecretar de stat, secretar de stat, prim ministru de la acea vreme (Emil Boc). Am devenit inamicul lor, mi-au făcut evaluare psihologică, mi s-a cerut să fiu detașat în altă direcție. Nu am acceptat, i-au detașat pe ceilalți, de rămăsesem singur în birou. M-au băgat în comisia de disciplină și mi-au tăiat salariul pe trei luni. Am fost mutat la Departamentul comunicare, unde m-am angrenat în proiectul Centenar. Am scris cartea „Angajat la stat”, și au urmat alte hărțuiri. În pandemie mi s-a spus să stau acasă, să lucrez de la domiciliu. În 2021 mi s-a făcut evaluarea și mi s-a dat nota 1 și am fost dat afară. Sunt singurul angajat de la INS dat afară pentru incompetență. Când ți se dă nota 1 și ți se spune că ești un zero, te întrebi, chiar sunt un zero? Eu nu mi-am propus să fiu erou sau avertizor, ci mi-am propus doar să-mi fac treaba. Eu nu consider că trebuie să existe legi și instituții ca funcționarul să-și facă treaba. El are un salariu și ca orice angajat trebuie să-și facă treaba.

Dumitru Rențea, avertizor MAI – am aflat despre statutul avertizorului după ce am făcut avertizările, când a trebuit să mă apăr. Avertizorul este ceva natural, indiferent dacă îl vom pune în lege sau nu, cineva va sesiza că se abate de la realitate. Conform MCV și strategiei anticorupție, ca avertizor am cerut protecție la DNA. Apoi a trebuit să mă întorc la școală, la Facultatea de Drept, și am înțeles că eram analfabet funcțional. Am învățat că atunci când mă uit în organigrama unei autorități publice să-mi dau seama dacă se respectă principiul separației puterilor în stat.

Simion Daniel Petrică, avertizor sistem sanitar – sunt unul dintre cei doi asistenți care au făcut greva foamei în fața Spitalului Universitar București în 2018. Dacă ar exista bunăvoință din partea politicului nu am fi considerați turnători. Au trecut trei ani de când am trimis un memoriu la președinție – nici azi nu am primit răspuns. M-am înregistrat la MS ca avertizor de integritate. Nimeni nu a vrut să ne asculte deși scoteam la lumină lucruri grave. M-am trezit în 2019 cu casa incendiată. În mai 2021, venit din concediu, m-am trezit cu roata stânga față cu prezoanele desfăcute. Astea sunt aventurile unui avertizor de integritate. Mi se pare absurd ca într-o țară în care nu ceri nimic, vrei doar să fie bine, doar tu să suferi. Dacă instituțiile statului nu fac nimic, de la cine să avem pretenții?

Germina Nagâț, CNSAS – sunt de 18 ani funcționar public, acum sunt în tabăra cealaltă a membrilor, în forul de conducere. Mi se pare necesar ca în modificările legislative să existe nu doar niște clarificări conceptuale – ce este un avertizor, cine și în ce formă îl autorizează – dar să existe sancțiuni pentru hărțuire. Trebuie să spunem ce se întâmplă la finalul unui proces în care omul care și-a mâncat nervii, ce se întâmplă cu cei care au declanșat această oroare. Să fie sancțiuni pentru acești șefi. Funcționari publici, colegi de-ai mei, au semnalat în ultimii 3 ani în presă lucruri care se petreceau în instituție. Au fost sancționați prin comisii de disciplină. Au câștigat după doi ani, și-ai primit banii înapoi din bugetul statului, dar cei care i-au sancționat nu au pățit nimic. Ei vor comite din nou aceleași fapte.

Propuneri pentru protejarea avertizorilor

Certificatul de avertizor, un alt soi de certificat de revoluționar?

Directiva europeană ce trebuie transpusă în noua lege privind statutul avertizorilor conține câteva instrumente de protecție inexistente în actuala Lege 571 din 2004, cum ar fi ideea ca avertizorii să obțină un certificat care să le dovedească calitatea atât în fața instituției cât și a instanței.

Multor avertizori nu li s-a recunoscut acest statut, instituțiile invocă motivul că nu există nimeni care să le certifice acest statut. Teoretic instanța poate să recunoască acest statut, dar din poveștile avertizorilor rezultă că nici instanțele nu sunt familiarizate cu acest domeniu. Directiva recomandă statelor desemnarea unei autorități competente care să elibereze la cerere acest certificat. Potrivit proiectului Ministerului de Justiție, această autoritate ar fi Agenția Națională de Integritate, dar mulți dintre avertizori s-au declarat împotriva acestei certificări și mai ales de către ANI, instituție sesizată în zadar de multe ori. Unele voci au atras atenția la dezbatere că acest certificat ar putea să ajungă precum cel de revoluționar.

APADOR-CH a făcut o serie de propuneri concrete, inspirate și din directivă, dar și din poveștile avertizorilor. Ele pot fi citite integral aici. Cele mai discutate la dezbaterea de la Parlament au fost cele privind constituirea comisiilor de disciplină – modalități de combatere a abuzurilor și hărțuielilor – sprijinul financiar, juridic și psihologic pentru avertizori, dar și posibile sancțiuni pentru cei care hărțuiesc avertizorii.

Experții prezenți la dezbatere au punctat în favoarea unora sau altora dintre propuneri, astfel:

Cristian Ducu, expert, Centre for Advanced Research in Management and Applied Ethics (CARMAE)– atrag atenția că avertizorii de integritate din sfera privată se confruntă cu aceleași probleme. Singura diferență e că în zona privată se poate pune mai ușor batista pe țambal, pentru că acolo e interesul unei companii care găsește mijloace fie de a media, fie de a scăpa de avertizor. Ar trebui de asemenea să distingem între fapta penală săvârșită de un director de instituție publică și răzbunarea împortiva unui avertizor. Cumva trebuie să le ținem despărțite. Una este ce face DNA cu sesizarea efectivă și altceva e când avem de-a face și cu o răzbunare din parta obiectului sesizării. Să revenim asupra proiectului MJ și ar trebui ca acele sancțiuni prevăzute deja în proiect să fie mai mari pentru cel care face o faptă îndreptată împotriva avertizorului. Aș renunța la orice discuție despe sancționarea avertizorului care, vezi doamne, sesizează ceva ce nu e adevărat. A treia chestiune: avertizorii sunt eroii integrității față de care nicio instituție nu își cere scuze. Statul român nu adoptă nicio descizie, nu face niciun gest de mulțumire. Acești eroi au nevie de sprijinul societății mai mult decât am făcut-o până acum, iar asta nu se rezolvă prin legiferare, ci prin gesturi mici pe care societatea românească nu a învățat să le facă.

Gabriela Gyongy Mihut, avocat – Din punctul meu de vedere niciun proiect de lege care nu are în vedere crearea unor instanțe specializate și a unor departamente speciale în poliție, nu va contribui în mod efectiv și în mod real la protecția avertizorilor. Altfel noi avocații vom utiliza cu greutate această lege. Înaintea procedurii de cercetare disciplinară ar trebui ca angajatorul să facă o evaluare prealabilă. Aceasta nu se întâmplă în realitate, ci se intră direct în cercetare disciplinară, unde sunt adevărate comisii de judecată supuse arbitrariului. Deoarece comisia e constituită din salariați subordonați șefului împotriva căruia se face avertizarea. În comisie se întâmplă atacuri nu numai la adresa avertizorului, ci și a avocatului său. Ar fi utilă o procedură de evaluare prealabilă, iar în comisii să existe și specialiști din domenii conexe sau persoane din public. Ideal să fie chiar președintele comisiei, cum se întâmplă în UK. Obligativitatea particiării presei la comisii există deja în actuala lege dar nu e respectată în practică.

Radu Nicolae, expert, Centrul SYENE pentru educație – E importantă recunoașterea calității de avertizor la nivelul comisiei de disciplină. Cercetarea disciplinară să fie suspendată până la finalizarea avertizării. Instituția începe să reacționeze de multe ori fără să se uite pe fondul sesizării. Dacă instituția reacționează împotriva avertizorului, fără să se uite la fondul problemei, atunci o măsură ce ar putea fi inclusă în lege ar fi ca cercetarea disciplinară să fie suspendată până când se cercetează ceea ce a spus persoana respectivă. E important ca recunoașterea calității de avertizor să nu fie lăsată la latitudinea comisiei de disciplină.

Irina Lonean, Transparency International – în sectorul public ar putea să fie greu de aplicat propunerea APADOR-CH, cu consultantul extern care să facă cercetarea disciplinară.

Ivan Tudor Florian, avertizor, prim vicepreședinte Asociația pentru drepturile omului Imaginea României – consider că nu e nevoie ca ANI să dea acest certificat. În legea actuală, calitatea de avertizor apare foarte clar când faci o avertizare. În ANI sunt persoane numite politic, nu sunt de acord să-mi certifice cineva calitatea de avertizor. Pot să mi-o certific eu.

Adrian Moise (RRA) – Și în interiorul ANI sunt probleme, nu ANI ar trebui să dea acest certificat. Dacă ANI va fi abilitat să facă asta înseamnă că dacă nu avem certificat nu suntem avertizori.

Radu Nicolae – în Legea 571 avertizorul este cel care a sesizat încălcarea legii și e încadrat la instituția respectivă. Cu aceste două atribute în mână se duce la comisia de disciplină care-i spune că nu crede că e avertizor, nu-i recunoaște această calitate, deci nu invită presa la audieri. Instanța constată și ea că comisia nu a recunoscut calitatea, deci nu e. Certificatul ar fi doar o certificare a faptului că cele două condiții din lege sunt îndeplinite, nu că ai dreptate sau nu. Nu trebuie să probeze avertizorul că e de bună credință. Certificatul arată că există o sesizare de încălcare a legii și că persoana nu poate fi sancționată în baza actului de sesizare. În baza acestui certificat, comisiei de disciplină îi va fi greu să spună că nu mai recunoaște statutul avertizorului.

Gabriela Gyongy Mihuț – ar trebui să există o certificare, dar ANI ar analiza dacă fapta semnnalată de avertizor e o avertizare sau nu și în baza acestei analize să emită acel certificat. Însă procedurile în fața ANI nu se desfășoară de pe o zi pe alta. Eu pot să am un salariat acționat în instanță pentru defăimarea imaginii instituției și eu ca avertizor/avocat sunt obligat să dovedesc că fapta se încadrează în legea avertizării. S-ar dubla procedura asta cu ANI. Actele emise de ANI pot fi și contestate în instanță. Ce se întâmplă în acest timp cu avertizorul care este supus hărțuielilor? Ar trebui o prevedere că decizia ANI nu poate fi contestată și că ar trebui emisă într-un termen foarte scurt – câteva zile.

Simona Spătaru, senator – mergând pe ideea că trebuie să ușurăm viața acestor oameni, am reținut o foarte bună sugestie – introducerea în formularul comisiei de disciplină de la bun început ca avertizorul să fie întrebat dacă e sau nu avertizor (astfel persoana poate fi pusă în fața unui statut pe care nu știe că-l are). La fel, dacă nu cunoaște legea, persoana nu știe că trebuie să se ducă la ANI ca să ceară un certificat.

Cristian Ducu – viitoarea lege trebuie să fie cât mai ușor de înțeles și aplicat. Nu trebuie să pună piedici birocratice, să creeze instrumente noi pentru a recunoaște statutul. Ci scriind negru pe alb în lege că statutul de avertizor se prezumă din momentul în care se realizază sesizarea. Sunt persoane care află târziu de existența acestei legi. A informa persoana că există posibilitatea să se prevaleze de statut – le oferim posibilitatea celor care vor să facă trăznăi, să le facă.

Ionuț Pândaru, ANI – o astfel de certificare înțeleg că ar fi benefică în fața comisiilor de disciplină. Noi am vrea să nu se ajungă la comisiile de disciplină. Nu știm care va fi procedura nici în fața instanței – dacă va lua în considerare un astfel de certificat.

Oana Țoiu, președinta Comisiei de muncă și protecție socială – este importantă stabilirea certificării statutului. Odată ce statutul de avertizor există ne putem gândi și la alte mecanisme de protecție, eventual în Codul muncii și Codul administrativ.

Asistența financiară pentru avertizori: unanim acceptată, greu de găsit banii

Directiva menționează și că statul ar trebui să acorde sprijin financiar avertizorilor care contestă în instanță măsurile luate împotriva lui. Părerile au fost unanim în favoarea acestui ajutor, transpunerea lui în practică însă va pune probleme.

Ivan Tudor Florian – când câștigă procesul, avertizorul să primească și despăgubiri, nu numai salariile restante.

Irina Lonean – ne dorim ca legile să fie simple și suple, dar constatăm că nu funcționează. Din practică instanțele nu reușesc să recunoască avertizorii după actuala lege. E mai simplu să creem un corp de experți la ANI decât să așteptăm asta de la instanțe. Dacă nu recunoaștem că omul e avertizor, nu va primi nici sprijinul financiar. Asta e valoarea certificatului. Asistența financiară e esențială, la fel cea juridică, pe mecanismul asistenței publice judiciare. Ar trebui să vină nu în momentul în care avertizorul contestă măsuri luate împoriva lui, ci din momentul în care este deja dat în judecată. Avertizorii ar trebui să beneficieze și de asistență psihologică. Pentru că nu li se duce de râpă doar cariera și veniturile, ci și relațiile personale. E un stres nu doar financiar, ci și psihologic îngrozitor. Statul trebuie să îi încurajeze pe oameni să spună ce lucruri nu merg. Pentru asta trebui să creem un sistem de încurajare puternic. Cu măsuri de spirjin foarte concrete, comisii de disciplină constituite special, certificare, asistență juridică, asistență financiară.

Radu Nicolae – dacă reușim să stopăm desfacerea contractelor de muncă pentru actele de avertizare, probabil că nu va fi nevoie foarte mult de bani pe parcursul procesului. Sunt de acord cu propunerea APADOR-CH ca avertizorul să primească o anumită compensație bănească. E diferită de daune. Și acum avertizorii cer, dar instanțele nu acordă.

George Epurescu – susțin obligativitatea filmării cercetării disciplinare, care să arate modul agresiv al acestor comisii. Dacă s-ar vedea la instanțe s-ar evita o mulțime de amânări. Codul muncii spune că cercetarea disciplinară are legătură cu munca. Cercetarea disciplinară trebuie făcută pentru fapte în legătură cu munca, or în comisii toate sunt întoarse astfel încât acuzațiile să aibă legătură cu munca, deși nu au.

Gabriela Gyongy Mihut – mecanismul de asistență judiciară prin MJ prezintă niște piedici. Veți avea foarte puțini avocați dispuși să facă asta, pentru că sunt spețe extrem de grele care implică nu doar dreptul muncii, ci și decizii ale CEDO etc. Eu cred că responsabilitatea socială trebuie să aparțină instituțiilor, care să redirecționeze o sumă de bani tocmai pentru asistența acestor avertizori, prin sindicate sau ANI. Și remunerarea avertizorului, pentru că el a făcut ceva, și-a sacrificat confortul personal, ca să aducă un câștig statul, statul a câștigat de pe urma avertizării, a recuperat niște bani.

Silvia Tăbușcă, a făcut parte din echipa MJ la elaborarea proiectului de lege – discuțiile purtate la MJ au fost în jurul unui fond necesar acoperirii asistenței avertizorilor – posibil la ANABI. La ANI ar fi greoi, pentru că ar fi o negociere dificilă cu Ministerul Finanțelor, pe lângă crearea unei structuri specializate la ANI și o sumă suplimentară de bani pentru acoperirea de asistență juridică. Realist vorbind un astfel de fond nu va fi implementat. Mai ușor ar fi la ANABI, unde banii provin din confiscări în procese de anticorupție. Certificarea – recunoașterea unui statut de către un corp de experți care înțeleg acest fenomen, este utilă. Să nu ne amăgim că instituțiile sau mediul privat din România își doresc o protecție a avertizorului de integritate. Nu și-o doresc. Dacă lăsăm instanța sau angajatorul să facă această certificare nu se va întâmpla sau va fi prea târziu.

Adrian Dumitru (Direcția de elaborare acte normative MJ) – legea transpune această Directivă, textul a avut în vedere menținerea standardului înalt al Legii 571 și prevederile Directivei. Cu bucurie vă spun că unele dintre punctele de vedere exprimate aici sunt deja preluate în textul de lege: cercetarea disciplinară e suspendată până la soluționarea avertizării, obligația de a invita presa și reprezentantul sindicatului etc. La 30 august proiectul a plecat pe circuitul de avizare. Din păcate, schimbarea conducerii MJ a făcut ca cele 18 instituții care au primit proiectul spre avizare să-l trimită înapoi la MJ, dar cu anumite observații. Proiectul e perfectibil și când lucrurile se vor așeza, proiectul va pleca din nou pe circuitul de avizare pentru a ajunge pe masa guvernului și apoi în Parlament.

Mihai Badea (USR), președintele Comisiei juridice din Camera Deputaților – oferirea unui stimulent financiar ar putea da naștere unor plângeri nefondate. Dar sunt de acord cu asistența judiciară și financiară pentru asta. Sunt de acord și cu certificarea ANI, o chestiune pur formală, rapidă, nebirocratică. Așteptăm cu interes să discutăm aici la comisie proiectul de lege.

Raportul lansat cu ocazia acestui eveniment a fost realizat în cadrul proiectului „Integritatea impune solidaritate” – SOLID, un program de consolidare a protectiei avertizorilor de integritate, proiect derulat cu sprijinul financiar al Active Citizens Fund – Romania

***

Proiect derulat de APADOR-CH și ActiveWatch cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Granturilor SEE și Norvegiene 2014-2021; pentru mai multe informații accesați www.eeagrants.org. Informații despre Active Citizens Fund România sunt disponibile la www.activecitizensfund.ro.

Este salariul unui angajat la stat informație publică?

15/09/2021/în Articole, Blog, Slider /de Rasista

Cum se poate folosi cu cap Legea 544/2001, a informațiilor de interes public, ca să nu fie „bătută” de GDPR

Tot mai mulți cetățeni au învățat în ultimii ani să ceară informații de la autorități sau alte entități finanțate din bani publici, conform Legii 544/2001, a informațiilor de interes public. E cu siguranță o evoluție îmbucurătoare a societății, chiar dacă despre lege nu se poate spune același lucru. Mai exact legea a rămas în continuare cu unele lacune care o fac adesea inaplicabilă, atunci când o autoritate se încăpățânează să ascundă informațiile publice.

De ce nu se sparg pușculițele partidelor

De exemplu nu există în lege sancțiuni pecuniare pentru partidele care refuză să spună cum au cheltuit banii din alocațiile generoase de la buget. Majoritatea partidelor adoptă aceeași tactică: preferă să fie date în judecată de cetățenii care le cer aceste informații, sperând că în doi-trei ani, până când se pronunță justiția, informațiile nu mai sunt nici actuale, nici de interes.

În ciuda numeroaselor intenții de a o îmbunătăți, Legea 544/2001 continuă să fie un cuțit tocit, care taie doar câteodată, dacă mai e ajutat și de „pila” justiției. Însă nici justiția nu dă mereu aceleași răspunsuri, și nici nu există o garanție că dacă ai câștigat un proces în instanță, autoritatea respectivă se va conforma și-ți va furniza informațiile, doar pentru că așa a dispus un judecător.

Am mai observat, din întrebările pe care le primim pe adresa asociației, și că mulți cetățeni au impresia că tot ce ține de banul public este automat supus Legii 544, și se revoltă când li se răspunde că nu e așa.

Pe ocolite, spre veniturile funcționarilor

Un alt exemplu des întâlnit în practică este invocarea GDPR în refuzul autorităților de a furniza informații. De exemplu dacă solicitați informația: ce salariu are funcționarul x din instituția y?, vi se poate răspunde că această informație este confidențială, pentru că ea conține date personale. Chiar dacă este plătit de la buget, funcționarul x are și el dreptul să se bucure de protecția regulamentului privind protecția datelor personale. A spus asta și Curtea Constituțională, în decizia CCR nr. 615/2006, că salariul concret al unei anumite persoane, fie că este angajată la stat sau la privat, intră în conținutul datelor cu caracter personal, care trebuie protejate, deci nu intră sub incidența Legii 544/2001

O soluție pentru a afla totuși cam cu cât îi plătim din impozitele noastre pe funcționarii publici ar fi să cerem informații privind veniturile unei categorii de funcționari, să nu ne referim în cerere doar la o anumită persoană, identificată sau identificabilă. În acest fel informațiile ar avea caracter general, și chiar dacă instituția respectivă ar refuza difuzarea lor, există mai multe șanse de a câștiga în instanță o astfel de informație.

Contractele de achiziții și GDPR

O altă situație în care se refuză furnizarea de informații este atunci când se cer date despre contracte încheiate de autorități. Comunicarea contractelor poate ridica probleme, în fiecare caz concret, privind protejarea principiului concurenței loiale și, din nou, protecția datelor personale. De la caz la caz, există posibilitatea ca și aceste informații să fie obținute sau nu în instanță.

Comunicarea bugetelor ar trebui, teoretic, să ridice cele mai puține probleme, având în vedere prevederile art. 5 al. 1 lit. e din Legea 544/2001. Dar, după cum s-a văzut în practică, tot instanța este cea care poate stabili, în mod cert, în cadrul unui proces, care informații vor trebui comunicate și care nu.

Angajați un avocat, o să vă coste mai puțin!

Trebuie spus, de asemenea, că inițierea unui proces presupune și posibilitatea celeilalte părti de a-și angaja avocat, iar în cazul pierderii procesului, partea care l-a pierdut poate fi obligată să suporte onorariul avocatului celeilalte părți. Uneori, acest onorariu poate fi relativ ridicat. În unele instituții există practica angajării unor firme mari, care au onorarii pe măsură. Nu e corect, mai ales că, dacă pierde instituția, despăgubirile nu le plătește șeful instituției, ci tot bugetul, adică noi.

Oricum, o recomandare generală pe care o facem, fiecărui cetățean care ne contactează cu întrebări despre Legea 544/2001, este aceasta: dacă inițiați un proces, e bine să fiți asistați de un avocat.

Citește și:

Cum folosești deștept Legea 544/2001 ca să obții informații publice

Doar 12% dintre români spun că au auzit de legea avertizorului de integritate, o lege veche de 17 ani

15/07/2021/în Comunicate, Slider /de Rasista

Potrivit studiului de tip Omnibus realizat de organizațiile neguvernamentale ActiveWatch și APADOR-CH, în colaborare cu Mercury Research, doar 12% dintre români spun că au auzit de Legea privind protecția personalului din autoritățile publice, instituțiile publice și din alte unități care semnalează încălcări ale legii, deși legea este adoptată din anul 2004 (Legea nr. 571/2004).

Conform legii în vigoare, avertizorul de integritate este persoana care face o sesizare cu bună-credință cu privire la orice faptă care presupune o încălcare a legii, a eticii profesionale sau a principiilor bunei administrări, eficienței, eficacității, economicității și transparenței și care este încadrată în cadrul unei autorități sau instituții publice, definită prin lege. După 17 ani de la adoptarea legii, doar 8% din totalul respondenților declară că au auzit de cazuri de avertizori de integritate.

În plus față de legea existentă, în 2019 a fost adoptată și o Directivă Europeană dedicată protecției avertizorilor de integritate, iar România trebuie să transpună această Directivă în legislația internă până în decembrie 2021 pentru autoritățile publice, respectiv decembrie 2021 pentru avertizorii din companiile private.

În acest context, ActiveWatch și APADOR-CH își propun, prin proiectul SOLID – „Integritatea impune solidaritate”, să investigheze care este situația avertizorului de integritate în România anului 2021 și să creeze un centru de resurse online pe acest subiect, care se va găsi la adresa www.avertizori.ro.

Pentru a înțelege care este notorietatea Legii avertizorului de integritate, modul în care este perceput avertizorul de integritate, atitudinea față de asumarea rolului de avertizor și atitudinea față de modul în care ar trebui recompensați avertizorii de integritate, ActiveWatch și APADOR-CH au realizat un studiu de tip Omnibus. Cercetarea a fost realizată de Mercury Research prin 1000 de interviuri realizate la telefon, prin metoda CATI, în luna mai 2021. Eșantionul a fost ponderat la populația rezidentă a României în funcție de gen, vârstă, mărimea localității, regiune, mărimea gospodăriei și ocupație, conform celor mai recente date publicate de INS.

Dintre concluziile studiului:

Legea avertizorului de integritate, deși a fost adoptată cu 17 ani în urmă în România, are o notorietate scăzută, doar 12% dintre români declarând că au auzit de această lege.
De remarcat este că notorietatea legii este și mai scăzută în rândul persoanelor tinere, de până în 40 de ani, dar mai ridicată în rândul celor cu studii superioare.
Dintre persoanele intervievate, puțin peste un sfert (27%) cunosc la ce se referă legea avertizorului de integritate, cea mai mare parte (40%) fiind de părere că această lege aparține domeniului protecției consumatorului.
Doar 8% din totalul respondenților declară că au auzit de cazuri de avertizori de integritate.
Opinia celor mai mulți respondenți (61%) este că angajații care denunță public activități care li se par ilegale, de la locul de muncă, sunt oameni curajoși, această opinie fiind susținută în special de către persoanele cu educație superioară și cu venituri medii și ridicate. Astfel de angajați, care denunță public activități care li se par ilegale, de la locul de muncă, sunt considerați curajoși într-o proporție mai mare de către angajații la stat decât din alte categorii profesionale.
Angajații din sectorul de stat, precum și persoanele cu educație superioară sunt cei ce se declară mai dispuși să își asume rolul de avertizor de integritate.
Persoanele cu educație superioară, cu venituri medii sau mari sunt cele care sunt mai informate în privința instituției avertizorului de integritate, care îi apreciază pe cei ce și-au asumat rolul de avertizor și sunt dispuși să își asume la rândul lor acest rol.

Liana Ganea, președintă ActiveWatch:

Datele din cercetare reflectă un eșec al statului pentru că arată că oamenii nu cunosc legea și nu se simt protejați. Cei mai mulți preferă să accepte situații ilegale, decât să rămână fără serviciu și fără salariul de care este posibil să depindă întreaga familie. Credem că persoanele cu educație mai ridicată și cu venituri mai mari sunt mai dispuse să denunțe fapte ilegale, pentru că se simt mai protejate, având acces la mai multe resurse pe care se pot baza. Este nevoie ca autoritățile să înțeleagă importanța protejării avertizorilor de integritate, care sunt contributori la interesul și binele public, și să garanteze o protecție reală a acestora”

Georgiana Gheorghe, directoare executivă APADOR-CH:

În cadrul acestui proiect, la 17 ani de la adoptarea Legii avertizorilor de integritate, ne-am propus să facem această lege mai cunoscută în rândul publicului, a instituțiilor publice și a companiilor private. Trebuie, în același timp, să contribuim împreună la crearea unui sistem și a unui cadru legislativ mai bun, care să ofere în mod real sprijin și protecție pentru avertizorii de integritate, care acum sunt un soi de kamikaze ai interesului public – au conștiință și curaj dar niciun fel de plasă de siguranță personală. Am gândit avertizori.ro ca un centru de resurse pentru avertizori, un spațiu-comunitate (virtual și nu numai) al celor interesati de subiectul avertizărilor publice. Sperăm ca această comunitate să crească cât mai mare prin puterea poveștilor, prin puterea avertizorilor și a experților, care se sprijină reciproc”

Rezultatele studiului pot fi consultate aici.

Proiectul este derulat de APADOR-CH și ActiveWatch și beneficiază de o finanțare în valoare de 95.754 euro, prin programul Active Citizens Fund România, finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Conținutul acestui website nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Granturilor SEE și Norvegiene 2014-2021; pentru mai multe informații accesați www.eeagrants.org. Informații despre Active Citizens Fund România sunt disponibile la www.activecitizensfund.ro.

Pentru informații suplimentare:

ActiveWatch: liana.ganea@activewatch.ro, 0723 306 308

Apador-CH: ggheorghe@apador.org, 0733078721

Mercury Research: contact@mercury.ro, 021 224 6600

Programul Active Citizens Fund România este finanțat prin Granturile SEE 2014-2021. Obiectivul general al Granturilor este de a reduce disparitățile economice și sociale și a consolida relațiile bilaterale dintre cele 15 state beneficiare și statele donatoare (Islanda, Liechtenstein, Norvegia). Programul este administrat de către consorțiul compus din Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, Fundația pentru Parteneriat, Centrul de Resurse pentru Comunitățile de Romi, Fundația PACT și Frivillighet Norge, care acționează în calitate de Operator de Fond desemnat de către FMO – Oficiul Mecanismului Financiar al Granturilor SEE și Norvegiene. Active Citizens Fund România vizează consolidarea societății civile și a cetățeniei active și creșterea capacității grupurilor vulnerabile. Cu o alocare totală de 46.000.000 euro, programul urmărește dezvoltarea pe termen lung a sustenabilității și capacității sectorului societății civile, intensificând rolul său în promovarea participării democratice, a cetățeniei active și a drepturilor omului și consolidând în același timp relațiile bilaterale cu statele donatoare Islanda, Liechtenstein și Norvegia. Pentru mai multe informații despre Active Citizens Fund în România, vă rugăm accesați www.activecitizensfund.ro. Pentru mai multe informații despre Granturile SEE și Norvegiene, accesați www.eeagrants.ro.

Când vaccinul pare gratis, pentru că Guvernul nu vrea să spună cât a dat pe el

25/05/2021/în Articole, Buna guvernare, Slider /de Rasista

Ce NU am aflat de la autoritățile române și nici de la cele europene, despre vaccinuri, după mai multe solicitări de informații publice și șase luni de ping-pong birocratic

O contră recentă dintre fostul și actualul premier vizează posibilitatea ca vaccinarea anti Covid 19 să nu mai fie gratuită „într-un viitor oarecare” – după cum s-a exprimat Ludovic Orban. Actualul prim ministru s-a grăbit să dea asigurări că la Guvern nu s-a discutat despre așa ceva.

Afirmația fostului premier e surprinzătoare în condițiile încetinirii campaniei de vaccinare, chiar și așa „pe gratis” cum par să fie vaccinurile în acest moment, și a perspectivei tot mai evidente a neatingerii țintei de imunizare propusă de Guvern până la 1 iunie.

Totuși, dincolo de gafa de comunicare, declarația lui Ludovic Orban se referă la informații pe care APADOR-CH și alte organizații europene sau jurnaliști au tot încercat în ultimele șase luni să le obțină pe căi oficiale și nu au reușit. Și anume cât costă concret dozele de vaccin anti Covid aprobate la acest moment pe piața europeană și ce sume plătesc statele membre pentru ele?

APADOR-CH a făcut solicitări de informații în baza Legii 544/2001 încă din ianuarie 2021 pe această temă, la diversele instituții implicate în campania de vaccinare: Ministerul Sănătății (MS), Secretariatul General al Guvernului (SGG), Comitetul Național pentru Coordonarea Activității de Vaccinare (CNCAV) etc.

După cum v-am mai informat în câteva rânduri, în aceste șase luni am fost pasați de la unii la alții, instituțiile refuzând pur și simplu să răspundă la întrebări din aria lor de activitate sau pretextând că nu au informațiile respective.

MS ne-a trimis la SGG și viceversa. Tot MS ne-a trimis la CNCAV și viceversa. SGG ne-a trimis și el ba la CNCAV, ba la MS și tot așa. După ce l-am dat în judecată, în luna martie, CNCAV ne-a transmis prin presă că nu ar fi primit emailul nostru, așa că i-am trimis încă un set de întrebări și prin poștă, la începutul lunii aprilie.

În același timp am trimis un set de întrebări și Comisiei Europene, ca să vedem dacă acolo găsim mai multă transparență decât acasă.

Transparența e importantă pentru vaccinare, dar numai pe hârtie

Transparency and accountability are important to help build the trust of European citizens and to make sure that they can rely on the effectiveness and safety of the vaccines purchased at the EU level.”

Așa se zice într-un comunicat al Comisiei Europene, din ianuarie 2021, în care este anunțată „publicarea” contractului dintre UE și compania Astra Zeneca, pentru achiziționarea de vaccinuri anti Covid 19. Este vorba, însă, de o formă editată a contractului, care conține mai multe zone gri care ascund textul, decât informații relevante. Nu putem ști din el nici cât costă vaccinurile, nici cine răspunde pentru eventualele lor efecte colaterale – două informații de natură să alimenteze discursurile conspiraționiste despre Big Farma și interesele ei.

Același lucru se petrecuse și cu contractual de achiziție semnat cu Pfizer. Comisia a subliniat încă o data că pentru autorități este esențială protejarea sănătății populației, dar și securizarea înțelegerilor cu companiile producătoare. Din această combinație a reieșit că pentru populație e suficientă sănătatea, câtă vreme transparența e bine mimată.

Ce NU zice Comisia Europeană

Comisia a încheiat încă din 2020 acorduri avansate de cumpărare cu producătorii de vaccinuri, în numele statelor membre. În schimbul dreptului de a cumpăra un număr de doze de vaccin într-un anumit interval de timp și la un preț necunoscut, Comisia a finanțat și o parte din costurile inițiale ale producerii de vaccinuri prin Instrumentul de sprijin de urgență de 2,7 miliarde de EURO.

Mai departe, tot pe site-ul Comisiei se spune că vaccinurile sunt distribuite statelor membre în funcție de populație, dar un algoritm concret al acestei împărțiri nu apare public.

Nu se spune, de asemenea, nici ce sume au plătit sau vor plăti statele membre pentru vaccinurile primite, iar întâmplarea în care o ministră din Belgia a publicat din greșeală pe twitter lista cu prețurile vaccinurilor pe care urma să le plătească țara sa a făcut un scurt tur european de presă apoi a intrat în uitare.

La fel de puțină atenție au primit și articolele publicate de un site independent de știri din Italia, în care au fost expuse în exclusivitate contractele cu Astra Zeneca, Pfizer și Moderna, din care s-au putut vedea atât prețurile cât și condițiile înțelegerii dintre producători și UE, în privința răspunderii în cazul efectelor adverse ale vaccinurilor.

Care este realitatea oficială, însă, nu știm deoarece nici în primul caz, al ministrei din Belgia, nici în cazul articolelor din Italia nu au existat confirmări sau dezmințiri ale oficialilor europeni sau din statele membre.

Și deși am transmis la începutul lunii aprilie o solicitare către Comisie, am primit doar un număr de înregistrare, nu și un răspuns la aceste întrebări:

Care este documentul în baza căruia se face repartizarea către statele membre ale UE a dozelor de vaccin anticovid-19 achiziţionate în comun de Comisia Europeană?
Dacă statele membre ale UE au sau nu obligaţia de achita preţul dozelor primite. Care este documentul în care se stabileşte dacă există sau nu o asemenea obligaţie?
Cine răspunde pentru eventualele efecte extreme ale unui vaccin anticovid-19, care depășesc reacțiile adverse prevăzute în prospect, cum ar fi vătămarea sănătății sau pierderea vieții: statul român, Comisia Europeană, producătorul fiecărui vaccin în parte sau altcineva (cine?).

Ce NU zic autoritățile române

Într-unul dintre primele răspunsuri, primite în ianuarie 2021 de la Ministerul Sănătății, se spunea că „Până în acest moment nu s-au făcut plăți pentru acest vaccin, iar prevederile bugetare vor fi aprobate prin Legea bugetului de stat pe anul 2021.”

Totuși, în aceeași perioadă, premierul Florin Câțu declarase în presă că România a plătit deja și urma să mai plătească și alte doze de vaccin.

De atunci încoace, au refuzat să ne răspundă la această întrebare toate celelalte instituții chestionate pe această temă: MAI, SGG, MS, CNCAV și, după cum am menționat, chiar Comisia Europeană.

După alte tentative, cu întrebări mai elaborate, și după mai multe trimiteri la CNCAV și SGG, de la Ministerul Sănătății am primit ca răspuns, pe email, o foaie de hârtie scanată și ștampilată, în care se spunea că vaccinurile sunt achiziționate centralizat de Comisia Europeană și că „părțile contractante respectă politica de confidențialitate”. Răspunsul scanat conținea și șapte link-uri către site-ul Comisiei Europene, pe care evident a trebuit să le copiem literă cu literă ca să ajungem la sursa înțelepciunii.

După mai bine de o lună și jumătate de la transmiterea celei de-a doua solicitări de informații, de data asta și prin poștă, CNCAV ne-a transmis probabil cel mai complet răspuns primit în aceste șase luni de dialog absurd.

Pe șase pagini, organizat, militărește, CNCAV a acceptat în sfârșit să răspundă la întrebările despre propria organizare – câți membri are (55), din ce instituții provin ei, ce studii au, dacă au sau nu buget propriu (nu au), câte doze de vaccin poate România să primească de la UE și, firește, a refuzat să răspundă despre costurile achitate de România în această campanie.

Până acum, CE a incheiat contrade cu 6 companii: AstraZeneca pentru fumizarea a 300 de milioane de doze, cu Sanofi-GSK pentru 300 de milioane de doze, cu Johnson&Johnson pentru 200 de milioane de doze, cu BioNTech – Pfizer pentru 400 de milioane de doze, cu CureVac pentru 225 de milioane de doze și cu Moderna pentru 210 milioane de doze. În plus, prin aceleași contracte, CE și-a asigurat dreptul de a accesa opțional incă 100 de milioane de doze de la AstraZeneca, 200 de milioane de doze de la Johnson&Johnson, 200 de milioane de doze de la BioNTech -Pfizer, 180 de milioane de doze de la CureVac și 210 milioane de doze de la Moderna.

Prin aceste contracte, ținând cont doar de dozele inițiale, România poate accesa:

peste 12.5 milioane de doze AstraZeneca
peste 12.5 milioane de doze Sanofi/GSK
peste 9.5 milioane de doze CureVac
peste 9.7 milioane de doze Moderna
peste 17 milioane de doze BioNTech-Pfizer
peste 8.5 milioane do doze Johnson&Johnson

Plata din partea fiecărui stat membru se face eșalonat, în funcție de ritmul livrărilor, iar aceste informații excedează competențelor CNCAV”

Și acest răspuns conține link-uri scanate, pentru că mai importantă decât digitalizarea în instituțiile statului este totuși ștampila. Fie asta, fie instituțiile statului nu înțeleg rostul unui link plasat într-un text.

(Răspunsul integral de la CNCAV)

Trăgând linie, după cele șase luni de întrebări aproape retorice, am aflat doar aceste cifre de la CNCAV, iar din ieșirea nervoasă a domnului Orban ni s-a mai confirmat o dată că statul român plătește totuși vaccinurile, chiar dacă nu vrea să spună, de parcă ar da de la el și nu de la noi toți.

Iar efectul acestei secretomanii, începută la nivel bruxelez și perpetuată la nivel national, se vede în pătura tot mai groasă a vaccino-scepticilor, ca și în comentariile stârnite de declarația lui Ludovic Orban. Unii oameni consideră că până acum „ne-a făcut cinste” UE cu câte două doze de vaccin, iar Guvernul ar vrea să ne vândă mai departe dozele primite gratis de la UE. Poate că, pus în fața unei potențiale pierderi de popularitate, Guvernul va accepta să respecte Legea 544/2001 și ne va spune și că a plătit toate vaccinurile primite până acum și cât a dat pe ele.

Că până la urmă, dacă tot o fi să le plătim de la anul, să începem să strângem bani de acum.

Articole pe aceeași temă:

Ce nu ne spune colonelul Gheorghiță

CNCAV – o „rotiță” a Guvernului care se învârte în gol?

Polițist avertizor – pățaniile unui agent care „a fluierat” în poliție

19/05/2021/în Articole, Slider, Video /de Rasista

Valer Kovacs este un polițist de 40 de ani, tatăl a doi copii, care în 2020 a fost dat afară de la Inspectoratul Județean Timiș, din cauza avertizărilor publice făcute despre neajunsurile din sistem. Ca lider sindical, el a atras atenția asupra lipsei dotărilor din poliție, dar a semnalat și planul de amenzi pe care șefii îl impuneau polițiștilor, în perioada stării de urgență.

Kovacs a fost reangajat, opt zile mai târziu, ca urmare a presiunii publice, însă a fost nevoit să se mute cu serviciul de la 10 minute de casă, din Timișoara, la o oră de mers, în Arad. Asta pentru că deși instanța i-a făcut dreptate și șefii de la București au acceptat că șeful lui direct a greșit, câștigător în final a fost tot șeful IJP Timiș, care nu numai că nu a fost sancționat, ci chiar a fost avansat în grad de 1 Decembrie.

În interviul video, Kovacs povestește prin ce a trecut ca avertizor de integritate în Poliția Română, care este rețeta prin care sistemul își atacă și elimină avertizorii, cum a fost tratat de colegi și cât de mult a contat presa în pățania lui.

Cazul Kovacs este cu atât mai important cu cât în prezent Ministerul Justiției se pregătește să trimită în Parlament o nouă lege a avertizorilor de integritate din care lipsesc unele prevederi esențiale pentru o protecție reală a avertizorilor – cum ar fi exact această relație benefică a avertizorilor cu presa.

Citiți aici propunerile APADOR-CH de modificare a proiectului de lege, din care momentan a fost preluată una singură – cea privind testul de proporţionalitate a sancţiunii aplicate avertizorului. Vom reveni cu detalii pe această temă.

*sursa foto – pagina de Facebook a lui Valer Kovacs

Acest interviu a fost realizat în cadrul proiectului „Integritatea impune solidaritate” – SOLID, un program de consolidare a protecției avertizorilor de integritate derulat de APADOR-CH și ActiveWatch și finanțat prin programul Active Citizens Fund România, de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Granturilor SEE și Norvegiene 2014-2021; pentru mai multe informații accesați www.eeagrants.org. Informații despre Active Citizens Fund România sunt disponibile la www.activecitizensfund.ro.

Se schimbă termenul de sesizare a CEDO, de la 6 la 4 luni

22/04/2021/în Blog, Resurse Utile, Slider /de Rasista

UPDATE ianuarie 2022

Protocolul nr. 15, de modificare a Convenției Europene a Drepturilor Omului (CEDO), a intrat în vigoare la 1 august 2021 și astfel termenul de sesizare a Curții se scurtează de la 6 la 4 luni, începând cu 1 februarie 2022

Conform informațiilor oficiale, publicate pe site-ul Consiliului Europei, Protocolul nr. 15 de modificare a Convenției Europene a Drepturilor Omului (CEDO) a fost ratificat și de Italia (ultimul stat care mai trebuia să-l ratifice, pentru a intra in vigoare), la data de 21 aprilie 2021, astfel că acest Protocol a intrat în vigoare la data de 1 august 2021.

Textul oficial al Protocolului nr. 15 se află pe site-ul Consiliului Europei, aici.

Pentru viitorii reclamanți, cea mai importantă modificare adusă CEDO de către acest Protocol este cea din articolul 4, prin care termenul în care trebuia sesizată Curtea Europeană a Drepturilor Omului a fost redus de la 6 luni la 4 luni.

Se pun două întrebări importante pentru viitorii reclamanți la Curtea Europeană:

De când se aplică termenul de 4 luni?
Care sunt plângerile (cererile) pentru care se aplică termenul de 4 luni?

De când se aplică termenul de 4 luni?

Deși Protocolul nr. 15 intră în vigoare la 1 august 2021, nu toate prevederile sale intră în vigoare la aceeași dată. Unele prevederi intră în vigoare mai târziu. De exemplu, prevederea privind termenul de 4 luni intră în vigoare după 6 luni de la data intrării în vigoare a Protocolului nr. 15.

Din coroborarea art. 4, 7, 8 par. 3 din Protocolul nr. 15 si art. 35 al. 1 din CEDO, rezultă că termenul de 4 luni se aplică începând cu data de 1 februarie 2022.

Aceasta deoarece art. 8 par. 3 din Protocol prevede că termenul de 4 luni, prevăzut în art. 4 din Protocol, se aplică după 6 luni de la intrarea în vigoare a Protocolului. Deoarece Protocolul nr. 15 intră în vigoare la 1 august 2021, cele 6 luni de la intrarea în vigoare a Protocolului expiră la data de 1 februarie 2022. Până atunci, rămâne în vigoare termenul actual, de 6 luni.

Care sunt plângerile (cererile) pentru care se aplică termenul de 4 luni?

Din art. 8 par. 3 din Protocolul nr. 15, rezultă că termenul de 4 luni nu se va aplica plângerilor (cererilor) adresate Curții Europene în cauzele în care decizia internă definitivă a fost pronunțată de instanța națională la o dată anterioară celei de la care se aplică termenul de 4 luni. Cu alte cuvinte, dacă, în cauza în care se face plângere (cerere) la Curtea Europeană, decizia internă definitivă a fost pronunțată de instanța națională până la data de 1 februarie 2022, termenul de sesizare a Curții Europene rămâne de 6 luni.

Pentru plângerile (cererile) adresate de reclamanți Curții Europene în cauze în care decizia internă definitivă este pronunțată începând cu data de 1 februarie 2022, termenul de sesizare a Curții Europene va fi de 4 luni, și nu de 6 luni.

Citiți informarea oficială de la CEDO pe această temă:

TEXTE OFICIALE – EXTRAS

Protocolul nr. 15 de modificare a Convenției Europene a Drepturilor Omului (CEDO)

„Article 4

In Article 35, paragraph 1 of the Convention, the words „within a period of six months” shall be replaced by the words „within a period of four months”.”

[Traducere în limba română – La articolul 35, paragraful 1 al Convenției, cuvintele „într-o perioadă de șase luni” se înlocuiesc cu cuvintele „în termen de patru luni”]

„Article 7

This Protocol shall enter into force on the first day of the month following the expiration of a period of three months after the date on which all High Contracting Parties to the Convention have expressed their consent to be bound by the Protocol, in accordance with the provisions of Article 6.”

[Traducere în limba română – Prezentul protocol va intra în vigoare în prima zi a lunii următoare expirării unei perioade de trei luni de la data la care toate Înaltele Părți Contractante la Convenție și-au exprimat consimțământul de a fi obligate prin Protocol, în conformitate cu dispozițiile din articolul 6.]

„Article 8

Article 4 of this Protocol shall enter into force following the expiration of a period of six months after the date of entry into force of this Protocol. Article 4 of this Protocol shall not apply to applications in respect of which the final decision within the meaning of Article 35, paragraph 1 of the Convention was taken prior to the date of entry into force of Article 4 of this Protocol.”

[Traducere în limba română – Articolul 4 din prezentul protocol intră în vigoare după expirarea unei perioade de șase luni de la data intrării în vigoare a prezentului protocol. Articolul 4 din prezentul protocol nu se aplică cererilor pentru care decizia finală în sensul articolului 35 alineatul (1) din convenție a fost luată înainte de data intrării în vigoare a articolului 4 din prezentul Protocol.]

Convenția Europeană a Drepturilor Omului (CEDO)

„ARTICOLUL 35 – Condiţiile de admisibilitate

Curtea nu poate fi sesizată decât după epuizarea căilor de recurs interne, aşa cum se înţelege din principiile de drept internaţional general recunoscute, şi într-un termen de 6 luni [va fi de 4 luni de la 1.02.2022 – n.n.] începând cu data deciziei interne definitive.”

Cum se completează formularul CEDO

Ce trebuie să știm când ne adresăm CEDO

Descarcă formularul CEDO