Sorry, this entry is only available in Romanian. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.
Mai multe cluburi sportive și galerii ale fanilor ne-au scris și semnalat în ultima vreme diverse incidente pe care fanii le-au avut cu forțele de ordine la meciuri, pe stadioane. Întrucât sunt mai multe legi care reglementează relațiile dintre galeriile de fani și forțele de ordine, la meciuri, pe stadioane sau în afara lor, publicăm și aici un mic ghid despre „ce se face” sau „nu se face”, ce e infracțiune, contravenție și cum se poate face o plângere pentru abuz, în cazul în care forțele de ordine exagerează.
În cazul evenimentelor sportive, principala reglementare privind asigurarea ordinii şi siguranţei publice este Legea nr. 4/2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive, cu modificările şi completările ulterioare. Cu privire la acțiunile Jandarmeriei Române la astfel de evenimente, sunt incidente şi prevederile Legii nr. 550/2004 privind organizarea şi funcţionarea Jandarmeriei Române.
Cum și de ce se face controlul corporal la intrarea pe stadion
1 Potrivit art. 2 din Legea nr. 4/2008, forţele de ordine angrenate au obligaţia de a asigura protecţia şi siguranţa spectatorilor, sportivilor şi oficialilor şi de a lua măsuri pentru prevenirea şi înlăturarea oricăror incidente ce se pot produce pe traseele de afluire/defluire şi în interiorul arenelor sportive, înainte, pe timpul şi după terminarea competiţiei sau a jocului sportiv.
În acest scop, legea prevede posibilitatea efectuării controlului corporal şi al bagajelor. Art. 19 al. 2 lit. a si b din Legea nr. 4/2008 prevede obligația organizatorilor de competiții/jocuri sportive să efectueze la intrarea în arena sportivă un control riguros al persoanelor şi al bagajelor acestora, având ca scop împiedicarea introducerii în stadion a unor obiecte sau materiale de genul: băuturi alcoolice, arme şi muniţii de orice fel, făclii, torţe, artificii, petarde, materiale explozive, incendiare sau fumigene, dispozitive pentru şocuri electrice, substanţe toxice, halucinogene, iritant lacrimogene ori paralizante, recipiente, corpuri contondente, cuţite, pumnale, şişuri, castete ori alte asemenea obiecte fabricate sau confecţionate anume pentru tăiere, împungere ori lovire, precum şi să nu permită accesul persoanelor care au asupra lor mijloace de publicitate vizuală de genul celor interzise de lege (prevăzute la art. alin. 1 lit. r din Legea 4/2008: simboluri, sloganuri ori texte cu conţinut obscen sau care incită la denigrarea ţării, la xenofobie, la ură naţională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel şi la violenţă).
În art. 1 lit. i) din Legea nr. 4/2008 este definit controlul corporal preventiv şi al bagajelor, care constă în verificarea sumară a ţinutei vestimentare şi a bagajelor participanţilor, în scopul prevenirii introducerii în locurile de desfăşurare a competiţiei sau a jocului sportiv a obiectelor şi materialelor interzise la deţinere.
Definiţia legală menţionată mai sus nu este suficient de precisă (termenul „sumar” putând fi interpretat diferit de cel care efectuează controlul), ceea ce poate avea drept consecinţă, în practică, existenţa unor dispute privind limitele admisibile ale ingerinţelor celui care efectuează controlul corporal în viaţa privată a celui care este supus controlului.
Până la o modificare legislativă care să confere un grad de previzibilitate mai ridicat acestei definiţii legale, este posibil să fie iniţiată o acţiune civilă pentru repararea prejudiciului moral suferit de persoana care consideră că a fost supusă unui control corporal desfăşurat într-o modalitate care i-a lezat dreptul la viaţă privată/demnitatea. Instanţa va stabili, în fiecare caz concret, dacă acel control corporal a lezat sau nu dreptul la viaţă privată al persoanei/demnitatea. Recomandăm ca demersul în instanţă de judecată să fie iniţiat după consultarea prealabilă a unui avocat, fiind foarte utilă asistenţa unui avocat.
Putem fi filmați/fotografiați pe stadion?
2 Cu privire la filmarea/fotografierea persoanelor, sunt de menţionat două prevederi din Legea nr. 4/2008, respectiv:
Art. 10 al. 1 lit. h din Legea 4/2008 prevede că organizatorii de competiţii/jocuri sportive au obligaţia să asigure înregistrarea şi supravegherea video a comportamentului participanţilor în arena sportivă şi în zona punctelor de acces, pe timpul afluirii şi defluirii acestora, precum şi pe timpul desfăşurării jocului sportiv, printr-un sistem propriu, conectat în punctul de comandă şi deservit de către un tehnician, sub îndrumarea unui reprezentant al forţelor de ordine.
De asemenea, art. 5 al. 7 din Legea nr. 4/2008 prevede că monitorii de securitate supraveghează comportamentul spectatorilor, atât pe traseele de afluire/defluire spre/de la bază sportivă, cât şi în interiorul acesteia, inclusiv prin efectuarea de înregistrări video şi fotografii operative în scopul identificării persoanelor care săvârşesc fapte antisociale. Acestea, precum şi înregistrările video efectuate în condiţiile art. 10 alin. (1) lit. h) constituie mijloace de probă pentru soluţionarea cauzelor de natură penală sau contravenţională.
În cazul în care o persoană apreciază că a fost înregistrată video sau fotografiată în alte condiţii sau scopuri decât cele prevăzute de lege, este posibil să fie iniţiată o acţiune civilă pentru repararea prejudiciului moral suferit de persoana care consideră că a fost înregistrată video/fotografiată în alte condiţii sau scopuri decât cele prevăzute de lege, fiindu-i lezat astfel dreptul la viaţă privată/demnitatea. Instanţa va stabili, în fiecare caz concret, dacă a avut loc sau nu o lezare a dreptului persoanei la viaţă privată/demnitatea. Recomandăm ca demersul în instanţa de judecată să fie iniţiat după consultarea prealabilă a unui avocat, fiind foarte utilă asistenţa unui avocat.
Bannerele sunt permise, dar nu cu orice inscripții
3 Cu privire la problema bannerelor, art. 10 din Legea 4/2008 prevede pentru organizatorii competițiilor/jocurilor sportive mai multe obligații, printre care:
– să interzică afişarea în arena sportivă a simbolurilor, sloganurilor ori textelor cu conţinut obscen sau care incită la denigrarea ţării, la xenofobie, la ură naţională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel şi la violenţă, indiferent pe ce suport ar fi inscripţionate. Tot in art. 10 din Legea 4/2008 se prevede ca organizatorii sunt obligati să reţină aceste obiecte sau materiale, acesta fiind unul dintre scopurile prevazute de lege pentru efectuarea controlului corporal si al bagajelor.
– să interzică amplasarea bannerelor sau a altor mijloace de publicitate vizuală pe gardul care delimitează suprafaţa de joc de tribună sau în orice alte locuri care împiedică fie buna vizibilitate a jocului de către spectatori, fie asigurarea unei intervenţii oportune, în caz de necesitate
– să stabilească şi să aducă la cunoştinţa spectatorilor locurile unde este permisă amplasarea emblemelor, pancardelor, bannerelor, afişelor, steagurilor sau a altor mijloace de publicitate vizuală.
În cazul în care o persoană consideră că un suport inscripţionat (banner, afiş etc.) i-a fost reţinut în mod nejustificat, prin raportare la condiţiile prevăzute de lege, ceea ce i-a lezat libertatea de exprimare şi astfel i-a produs prejudicii morale, ea poate formula o acţiune civilă în instanţă, pentru repararea prejudiciului moral suferit. Instanţa va stabili dacă, în cazul concret, persoana a suferit sau nu un prejudiciu moral şi, în caz, afirmativ, care sunt mijloacele de reparare a acestui prejudiciu. Recomandăm ca demersul în instanţa de judecată să fie iniţiat după consultarea prealabilă a unui avocat, fiind foarte utilă asistenţa unui avocat.
Cum se face plângere la Parchet dacă forța folosită e nejustificată
4 Cu privire la folosirea forţei, este de menţionat că în Legea nr. 550/2004 sunt prevăzute cazurile şi condiţiile în care jandarmeria poate folosi forţa, două reguli de bază fiind gradualitatea şi proporţionalitatea. Astfel, art. 33 din Legea nr. 550/2004 prevede că folosirea forţei se face în mod gradual şi nu trebuie să depăşească nevoile reale pentru imobilizarea persoanelor turbulente sau agresive ori pentru neutralizarea acţiunilor ilegale şi va înceta de îndată ce scopul misiunii a fost realizat.
În cazul în care un spectator consideră că a fost supus unei intervenţii în forţă care a depăşit condiţiile şi limitele prevăzute de lege, este necesar ca acesta să formuleze o plângere penală la parchet, ca victimă a infracţiunii de purtare abuzivă.
În lipsa unei astfel de plângeri, este foarte probabil ca abuzurile comise să rămână nesancţionate, tocmai pentru că nu au fost aduse la cunoştinţa organelor de anchetă. Este adevărat că, în cazul infracţiunii de purtare abuzivă, organele de anchetă se pot sesiza şi din oficiu. Dar, experienţa practică duce la concluzia că sesizările din oficiu sunt extrem de rare în astfel de cazuri, motiv pentru care cea mai indicată cale de a proceda este că persoana care se consideră că a fost victima unei infracţiuni de purtare abuzivă să formuleze plângere penală la parchet. Este de preferat ca victima posibilei infracţiuni să beneficieze şi de asistenţa unui avocat.
5 Reamintim că Legea nr. 4/2008 prevede obligaţii nu numai pentru organizatori și personalul de ordine şi siguranţă, ci şi pentru spectatori.
Încălcarea unora dintre obligaţiile prevăzute de lege poate constitui contravenţie sau infracţiune
De exemplu, potrivit art. 32 din Legea nr. 4/2008, opunerea cu violenţă faţă de personalul de ordine şi siguranţă sau faţă de forţele de ordine ori împiedicarea acestora de a-şi exercita atribuţiile specifice, cu ocazia desfăşurării unei competiţii sau a unui joc sportiv, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă.
De asemenea, refuzul spectatorilor (dar fara violență) de a se supune la efectuarea controlului corporal preventiv şi al bagajelor de către forţele de ordine constituie contravenție (infracțiune este doar daca refuzul este cu violență) și se sancționează cu amendă de la 150 lei la 400 lei sau cu prestarea a 70-120 ore de activităţi în folosul comunităţii (art. 22 lit. b din Legea 4/2008)
Inițiativa cluburilor sau a galeriilor, de a solicita sprijinul unor avocaţi pentru a asigura asistenţă juridică în problema, de o complexitate ridicată, privind relaţiile dintre spectatori şi forţele de ordine, este o iniţiativă de bun augur. Trebuie identificate toate modalităţile de rezolvare a disputelor, în afară de căile violente.
https://apador.org/wp-content/uploads/2022/11/galerii-sportive.jpg532800Rasistahttps://apador.org/wp-content/uploads/2020/09/apador-logo-tmp-300x159.pngRasista2022-11-11 14:43:212022-11-11 15:04:11(Mini)Ghidul fanului sportiv față cu jandarmeria
Sorry, this entry is only available in Romanian. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.
Cele două propuneri ale APADOR-CH privind tragerea la răspundere a magistraților din cauza cărora România e condamnată la CEDO au fost ignorate și de parlamentari, dar și de contestatarii pachetului de legi – opoziția și AVP. Interese sau lipsă de profesionalism?
Suntem bombardați în ultima vreme cu știri apocaliptice din justiție. Unele dau ca sigură pierderea suveranității naționale în fața decadentei Europe, prin aceea că în noile legi ale justiției nu mai e sancționată nerespectarea deciziilor CCR. Altele atacă exact deciziile CCR care privesc prescripția și care ar face scăpați printre degetele rare ale aceleiași justiții „mii de infractori” nedovediți încă, pentru că justiția a fost prea lentă sau leneșă cu cercetarea și judecarea lor.
Desigur, ambele informații conțin sâmburele lor de adevăr, în funcție de locul din care sunt citite, dar ceea ce transmit ele, dincolo de doza de realitate, este faptul că în spatele tuturor acestora se află forțe oculte, care trag sforile ca să nu fie bine în justiție. Cât or fi forțe oculte și cât o fi prostie și lipsă de profesionalism la mijloc, rămâne de văzut.
Bunăoară, în privința răspunderii magistraților, APADOR-CH a avut câteva luări de poziție pe tema respectării deciziilor CCR și ce ar trebui prevăzut în noile legi pentru ca respectarea Constituției să nu devină opțională pentru unii. Nu au fost luate în seamă, deși erau de bun simț, iar din ce am aflat din presă nu au fost susținute doar de noi. Totuși în pofida amendamentelor cerute insistent și de alții, acele prevederi pur și simplu au fost ignorate. Opoziția a anunțat că atacă pachetul de legi ale justiției la CCR, la fel și Avocatul Poporului. Foarte bine, mingea e la CCR.
Totuși nu putem să nu ne întrebăm de ce contestatarii puterii care se manifestă momentan în Parlament nu acordă aceeași importanță și unei situații cel puțin la fel de problematice, dacă nu cumva mai gravă, trecută în liniște în același pachet de legi. Și anume: cum se face tragerea la răspundere a magistraților care dau dovadă de rea-credință sau gravă neglijență în exercițiu.
Este o temă de care APADOR-CH s-a ocupat de ani de zile, în încercarea de a descâlci ițele modului în care ajungem să fim condamnați la CEDO și să plătim toți, în solidar, pentru greșelile unor judecători sau procurori care nu pățesc nimic, ci ajung să se bucure liniștiți de pensile lor speciale. Cel puțin din 2010 până acum niciun judecător sau procuror nu a fost tras la răspundere pentru greșelile făcute în procese care ulterior au atras condamnarea României la CEDO.
De ce? Pentru că modul în care era redactată legislația făcea posibilă perpetuarea neglijenței autorităților în tragerea la răspundere a vinovaților. Despăgubirile sunt plătite de la buget, acest sac fără fund din care se înfruptă toată lumea care poate, dar mai departe gestionarii bugetului nu se îngrijesc să îi tragă la răspundere pe vinovați și să recupereze prejudiciul.
Am folosit, așadar, ocazia modificării legilor justiției pentru a transmite comisiei speciale din Parlament (și la Camera Deputaților și la Senat) propuneri concrete de îmbunătățire a legislației, astfel încât să nu mai plătim toți pentru greșelile unora. Iată pe scurt care erau propunerile noastre:
Declanșarea acțiunii în regres, de către Ministerul Finanțelor, în maximum 30 de zile
Propunerea se referă la stabilirea, prin lege, a unui termen concret de 30 de zile în care Ministerul Finanțelor Publice (MFP) să sesizeze Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) și să ceară ca acesta să stabilească dacă respectivul judecător sau procuror a greșit cu rea intenție sau gravă neglijență. Acest termen de 30 de zile ar urma să înceapă de la data primirii de către MFP a hotărârii judecătorești în baza căreia trebuie să se plătească despăgubiri către victima unei erori judiciare. Astfel, în lege va fi prevăzut un termen cert, în care MFP este obligat să declanșeze procedura de recuperare a sumelor plătite de stat ca despăgubire pentru erorile judicare comise de magistrați.
Desigur, recuperarea de la magistrați a sumelor plătite pentru greșelile comise de aceștia nu se va face pentru orice greșeală, cât de mică, comisă de magistrat, ci doar în cazul în care se va stabili, de către CSM, că magistratul a acționat cu rea-credință sau gravă neglijență.
În proiectul de lege trecut de Parlament nu este prevăzut niciun termen pentru această sesizare, ceea ce perpetuează starea de fapt din prezent, când tragerea la răspundere a magistraților se prescrie pentru că instituțiile responsabile nu depun eforturile necesare, în timp util.
Fie MFP nu sesizează deloc CSM (considerând eronat că nu e treaba lui să recupereze banii), fie trimite sesizări tardive la CSM, ceea ce duce la imposibilitatea realizării în termen a procedurilor prealabile formulării unei acțiuni în regres. Sesizarea Plenului CSM de către MFP este doar începutul procedurii complexe și de durată care stabilește în final dacă magistratul respectiv a acționat cu rea intenție sau gravă neglijență.
Propunerea APADOR-CH a vizat completarea articolului 269 alineatul 3 din proiectul legii privind statutul magistraților, după cum urmează:
(3) În termen de 30 de zile de la primirea comunicării hotărârii definitive pronunţate în acțiunea prevăzută la alin. (1), Ministerul Finanţelor Publice va sesiza Plenul Consiliul Superior al Magistraturii pentru a constata dacă eroarea judiciară este urmarea exercitării funcţiei de către judecător sau procuror cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă.”
Introducerea posibilității angajării răspunderii patrimoniale a judecătorilor și în urma pronunțării unor hotărâri CEDO privind cauze civile, în urma cărora statul român trebuie să plătească despăgubiri
În present, răspunderea patrimonială a judecătorilor pentru obligarea statului român la plata de despăgubiri prin hotărâre CEDO poate fi angajată numai dacă hotărârea CEDO privește o cauză penală, nu și una civilă.
De aceea, APADOR-CH propunea introducerea în lege a unui alineat suplimentar care să se refere și la cauzele civile, întrucât în prezent legislația prevede (în teorie) tragerea la răspundere doar a magistraților care greșesc în cauzele penale. În acest sens, APADOR-CH propunea introducerea unui nou alineat, (3/1), la art. 269, cu următorul conținut:
(3/1) În termen de 30 de zile de la plata despăgubirilor stabilite printr-o hotărâre pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului sau prin convenţie de rezolvare pe cale amiabilă, cu privire la o cauză civilă, Ministerul Finanţelor Publice va sesiza Plenul Consiliul Superior al Magistraturii pentru a constata dacă obligarea statului la plata de despăgubiri este urmarea exercitării funcţiei de către judecător sau procuror cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă.”
Aceste propuneri, transmise de APADOR-CH de două ori către Parlament, nu au fost luate în seamă de politicieni. Dacă tot e la modă scenarita, nu putem să nu ne întrebăm și noi, ce e la mijloc: interes ca magistrații să fie deasupra legii sau lipsă de profesionalism? În care dintre cele două variante ar intra opoziția și AVP, care contestă doar unele articole din pachetul de legi, dar nu și pe acesta, care ar rezolva o disfuncționalitate ce trenează de ani de zile? Pare că bugetul public, ca și „micile” nedreptăți făcute de magistrați unora sau altora dintre justițiabili, nu sunt suficient de importante pentru a fi atacate la CCR.
Rămâne să plătim în continuare cu toții greșelile magistraților și să sperăm că nu ne vom număra și printre aceia judecați strâmb de aceștia. Căci a spera într-o creștere a profesionalismului în justiție este utopic, în condițiile în care și justiția e o oglindă a societății, ca și clasa politică până la urmă.
https://apador.org/wp-content/uploads/2022/10/porc-spart.jpg380612Rasistahttps://apador.org/wp-content/uploads/2020/09/apador-logo-tmp-300x159.pngRasista2022-10-27 09:49:572022-10-27 09:51:27Cum s-a făcut de vom plăti tot noi greșelile din justiție
This research is the first quantitative study carried out in Romania regarding the perspective of suspects and defendants on how their procedural rights were respected in practice. The research was carried out as part of the European project “EQUALITYDATA“, a collaboration between five non-governmental organizations: Bulgarian Helsinki Committee (BHC, coordinator), Association for the Defense of Human Rights in Romania-Helsinki Committee (APADORCH), Centre for European Constitutional Law (Greece), League of Human Rights and Fair Trials (Belgium). The project was co-funded by the European Union and its results complement previous qualitative and empirical studies carried out by the association on the practical implementation of European Directives in the field of criminal procedural law.
The projects’ aim was to provide a representative picture of how people deprived of their liberty perceived their interaction with the justice system and to establish whether there were discriminatory practices in the criminal justice process in the participating countries from the moment of police arrest to conviction. And, if so, to identify the nature of this discrimination
and the possible impact on the ability of suspects and defendants to exercise their rights.
The project partners believe in the need to collect relevant statistical data on potential differences in the treatment of suspects and defendants belonging to vulnerable groups. Vulnerable groups include any ethnic group, religious group, minorities, migrants, people living in poverty and other groups specific to certain European countries. Without this data, it is impossible to understand the extent of certain phenomena and their causes, and it is impossible to develop public policies adapted to national and European realities.
The implementation of this project in Romania during the Covid-19 pandemic was possible due to the excellent cooperation
with the Romanian National Administration of Penitentiaries (ANP) which fully supported this research. APADOR-CH would
like to express its gratitude to ANP’s management and to each of the 28 penitentiaries where online interviews were conducted,
as well as their staff, involved in identifying detainees who were willing to take part in the survey. Carrying out this research
would not have been possible without the dedicated work of the people working in the prison system.
Content:
Methodology Police arrest Legal aid in police custody Right to information of persons deprived of liberty Meeting the family and medical assistance Insults and offensive remarks during the criminal proceedings Complaints regarding the violation of certain rights The maximum sentence provided by law for the offense committed Outcome of the criminal proceedings and the role of the lawyer Conclusions
https://apador.org/wp-content/uploads/2022/09/cover.jpg453789Rasistahttps://apador.org/wp-content/uploads/2020/09/apador-logo-tmp-300x159.pngRasista2022-09-30 10:37:382022-09-29 20:16:31The respect for procedural rights of suspects and defendants from their perspective
Sorry, this entry is only available in Romanian. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.
O cameră de audiere, de maximum 3x3m, fără geamuri, mobilată minimal, cu o masă și câteva scaune. Undeva într-un colt, în dreapta ușii, o cutie neagră cât o combină muzicală, care ascunde mașinăria magică ce înregistrează audio-video toată discuția și apoi o imprimă pe trei DVD-uri. În mijlocul încăperii tronează un scaun prins cu picioarele în podea. Nu diferă de celelalte scaune din încăpere, nu e nici mai comod, nici mai auster, doar că ocupă locul central în cameră și asta îl face mai de temut. În jurul scaunului e un spațiu gol în care îți imaginezi că se plimbă nervos un polițist. Poate pentru că ai văzut prea multe filme?
Un bărbat înalt, blond și atletic, se așază pe scaun și schimbă câteva poziții pe el, pentru a-i testa comoditatea. E nemulțumit. Spune că scaunul ar trebui să aibă spătarul mai înclinat pe spate, să aibă mânere și în niciun caz să nu fie imobilizat de podea. Ocupantul scaunului trebuie să se simtă bine pe el, relaxat, degajat, să nu se teamă, să nu fie pus astfel într-o poziție de inferioritate, să se simtă dominat, controlat, amenințat.
Cineva remarcă, oarecum în glumă, că ar fi cazul să-i pună și o măsuță cu cafea și o gustare alături, nu? Ivar Fahsing, blondul atletic care testează scaunul, confirmă; De ce nu, dacă asta contribuie la destinderea celui audiat?! În jur sunt mai mulți polițiști din diverse țări și cel puțin unii dintre ei au tendința de a-și da ochii peste cap, măcar în sinea lor, la auzul acestor comentarii. Totuși nimeni nu lasă să scape ceva nepotrivit, căci în jur sunt și activiști de drepturile omului.
Aparatul care înregistrează interviul și imprimă DVD-urile
Scena s-a petrecut la una dintre cele mai moderne secții de poliție din Dublin, în capitala Irlandei, țară care a găzduit penultima întâlnire a specialiștilor în proiectul „De la lege la practică – întărirea drepturilor procedurale în custodia poliției”. Dacă întâlnirea precedentă a avut loc la București, găzduită de APADOR-CH, și a avut ca temă dreptul la avocat în timpul cercetării penale, întâlnirea de la Dublin a vizat tehnicile de înregistrare audio-video a audierilor. Între țările participante la proiect, Irlanda pare să dea lecții în privința modului în care a implementat deja de câteva decenii înregistrarea audio-video a audierilor la secția de poliție.
Interogatoriul a murit, trăiască interviul etic!
În literatura de specialitate, tehnicile polițienești de interogare a suspecților sunt în general împărțite în două categorii:
metodele acuzatoare, dominante și bazate pe control – de exemplu „metoda Reid” inventată în SUA în anii 50 de un fost polițist și psiholog, John Reid;
metodele de culegere a informațiilor, umane și bazate pe relaționare – de exemplu PEACE, dezvoltată în UK de mediul academic în colaborare cu polițiști și psihologi. PEACE vine de la Planning, Engage and explain, Account, Clarification & Challenge Closure și Evaluation
Tehnica Reid are două faze și este aparent cea mai răspândită, inclusiv în România. În prima fază, anchetatorul adoptă o atitudine relativ neutră în încercarea de a evalua vinovăția sau măsura în care suspectul spune sau nu adevărul. În faza a doua, anchetatorul este convins că suspectul minte/este vinovat și atunci derulează un interogatoriu în care alternează diverse situații:
suspectul este ținut în izolare, ceea ce îi sporește anxietatea, nervozitatea, nesiguranța și nevoia de a se elibera de situația în care este plasat;
suspectul este confruntat, acuzat de infracțiune și îi sunt prezentate probe (uneori fabricate) pentru a-i arăta că poliția știe cu certitudine că el e făptașul;
anchetatorul adoptă o atitudine simpatică și justifică moral infracțiunea, dând de înțeles suspectului că poate fi tratat cu îngăduință și, prin urmare, o mărturisire pare cea mai bună cale de ieșire din acea situație.
Ca fapt divers sau nu, tehnica Reid a pornit tocmai de la un caz probat ulterior ca eroare judiciară – un bărbat acuzat și condamnat pentru uciderea soției și-ar fi retras ulterior declarația smulsă de anchetatori prin tehnica Reid. Asta nu i-a știrbit creatorului faima, dimpotrivă. Totuși, în alte părți ale lumii a existat o dorință de umanizare a metodelor de aflare a adevărului, întrucât s-a făcut o corelare între erorile judiciare și presiunea la care sunt supuși oamenii în timpul anchetei, presiune care se traduce uneori în mărturii false.
Polițiști irlandezi explicând cum se fac înregistrările
Metoda PEACE – Spre deosebire de metodele acuzatorii, care sunt axate pe obținerea unei mărturisiri, scopul principal al metodelor de culegere a informațiilor este acela de a culege informații de încredere. Pentru asta este esențială construirea unei relații de încredere cu suspectul, căruia i se explică acuzația, gravitatea acesteia și importanța aflării adevărului.
Aceste metode de colectare a informațiilor sunt denumite interviuri investigative sau interviuri etice, modelul PEACE sau interviuri cognitive.
Rezultatele cercetărilor în domeniu arată că anchetatorii folosesc mai multe tehnici de manipulare atunci când suspecții rămân tăcuți la începutul interviului, comparativ cu situațiile în care suspecții dau o declarație cu privire la chestiuni personale și comune sau neagă. Aceleași cercetări arată că suspecții își schimbă mai des declarațiile atunci când sunt anchetați prin tehnici manipulative și de asemenea atunci când nu au un avocat alături. Iar prezența avocatului la audiere nu este permisă în toate jurisdicțiile, așa cum se întâmplă la noi. Așadar, s-a constatat că prezența unui avocat și folosirea unor tehnici de intervievare etice contribuie la obținerea mai rapidă/ușoară a adevărului decât prin intimidarea sau manipularea suspecților. S-ar zice că a aflat și poliția că muștele se prind mai ușor cu miere decât cu oțet, dar e mai mult decât atât.
La sfârșitul anilor 1980, Anglia și Țara Galilor au introdus „intervievarea etică” a suspecților. Diverse studii făcute de mediul academic, în special asupra unor cazuri de erori judiciare, au arătat că metodele coercitive de interogare nu sunt altceva decât un mod de a confirma convingerile investigatorilor, nu neapărat o modalitate de a afla adevărul.
Aici o scenetă amuzantă menită să sublinieze absurdul dintr-un interogatoriu în care polițistul reține doar ce dorește:
Prin intimidarea suspecților sau chiar forțarea lor se obțin mai degrabă mărturii false și ulterior condamnări greșite. Anchetatorii sunt și ei, ca toți oamenii, afectați de diverse convingeri părtinitoare, iar în timpul audierilor intră în ceea ce se cheamă „viziune de tunel”, adică au tendința inconștientă de a căuta doar informațiile care le vor confirma convingerile. Cu alte cuvinte, dacă deja cred că suspectul pe care îl au în față este vinovat, ei vor vedea și auzi doar acele informații și semne care le vor demonstra că au dreptate, nu vor fi deloc sensibili la eventuale semnale că omul din fața lor este nevinovat. Convingerile părtinitoare și prejudecățile stau întotdeauna la baza erorilor judiciare.
Audierile astea etice se petrec într-un mediu prietenos cu suspectul, pentru a-l face să nu se simtă constrâns sau intimidat, și mai ales sunt înregistrate audio-video, o condiție importantă pentru reușita oricărei audieri.
De ce e important ca intervievarea suspectului să fie înregistrată
Dara Robinson a fost în tinerețe polițist în UK, dar la întâlnirea de la Dublin a vorbit în calitate de avocat în firma Sheehan & Partners. El a povestit cum într-un caz vechi de peste 20 de ani, înregistrarea audierii a fost de natură să-l scape pe suspect de o condamnare nedreaptă. Suspectul era acuzat de viol, iar în timpul audierii a repetat de câteva ori că e nevinovat, că actul sexual fusese consimțit, iar o dovadă în acest sens ar fi urmele buzelor femeii pe gâtul lui. Suspectul a cerut polițiștilor de două ori în timpul audierii să i se ia probe ADN de pe gât, ca să se vadă că presupusa victimă l-ar fi sărutat pe gât. Convinși că au în fața lor un vinovat, polițiștii nu au luat în seamă declarațiile suspectului, nici măcar nu și-au notat acest detaliu, și deci nu au făcut testele. Ulterior, suspectul i-a spus și avocatului său același lucru, iar acesta a cerut prelevarea de probe de pe gâtul clientului său. Analizele de laborator au arătat că suspectul spunea adevărul și astfel omul a fost exonerat.
Înregistrarea audierii a demonstrat că polițiștii au neglijat pur și simplu informații esențiale oferite de suspect în timpul interviului. Dacă nu ar fi fost încăpățânat să-și susțină punctul de vedere până când a putut fi auzit și probat, dacă s-ar fi lăsat intimidat de polițiști, suspectul respectiv ar fi fost probabil condamnat pe nedrept.
Ivar Fahsing, bărbatul atletic care probase scaunul de audiere la poliție, este un fost polițist norvegian, acum psiholog și profesor la Universitatea de Poliție din Norvegia. El este specialist în tehnici de audiere „cu față umană”, iar la Dublin a subliniat importanța înregistrării audierilor, explicând limitările umane existente în cazul audierilor clasice. Înainte de introducerea înregistrării, polițistul își nota ce spunea suspectul, iar la final făcea un raport narativ despre ceea ce credea el că s-a întâmplat. Ce ajungea în fața instanței nu era întocmai versiunea suspectului, cu cuvintele lui, ci o versiune narativă a polițistului. La întrebările suplimentare puse de judecător, ofițerul de poliție poate fi adesea ezitant, pentru că el și-a notat în timpul interogatoriului doar ceea ce a considerat el mai important, ce l-a afectat cel mai mult, lăsând la o parte eventuale elemente care l-ar fi disculpat pe suspect. Întotdeauna un avocat priceput poate să facă minuni în astfel de cazuri, punând la îndoială toate dovezile acuzării.
Fahsing spune că este demonstrat că memoria umană nu poate reține propozițiile prea lungi, iar polițistul care este nevoit să noteze în timpul audierilor tot ce spune suspectul nu-și va putea nota decât ceea ce crede el că e esențial în respectiva declarație.
Dacă în instanță apare o dispută cu privire la ceea ce a spus în fapt învinuitul la audiere sau cu privire la împrejurările în care pretinsa declarație a fost dată (de exemplu dacă suspectul zice că a fost forțat să declare ceva), nu există niciun factor independent care să poată fi analizat de instanță pentru a determina cum a avut de fapt loc audierea. De aceea e bună înregistrarea.
Cum a schimbat înregistrarea activitatea poliției irlandeze
Comisarul David Sheahan, din Poliția Dublin (Garda), a arătat că introducerea înregistrărilor audio-video în procedurile de audiere ale tuturor arestaților, începând din 1997, a avut efecte benefice atât asupra proceselor penale cât și asupra activității polițiștilor.
De exemplu înregistrarea unei audieri este utilă în cazul în care suspectul a avut nevoie de interpret, iar o a treia parte poate să vadă înregistrarea și să spună dacă interpretul a tradus corect sau nu. Sheahan a dat exemplul unui suspect ungur care a avut un interpret român. „A fost foarte dificilă acea audiere”, a comentat comisarul. De asemenea, întrucât în Irlanda prezența avocatului la audiere nu este nici garantată, nici obligatorie, înregistrarea îi este cu atât mai utilă acestuia.
La început audierile erau înregistrate numai în secțiile care aveau dotări în acest sens, iar în celelalte, declarațiile erau scrise ca și până atunci. Criticile venite din mediul juridic au încurajat autoritățile să investească în facilități de înregistrare video și să oblige poliția să le folosească.
Din 2001 până în 2003 înregistrarea audio-video a fost implementată la 132 de stații Garda din Irlanda, iar polițiștii au beneficiat de un curs de instruire de două zile pentru asta. În cea mai nouă dintre secții am fost invitați și noi în vizită, ocazie cu care întreaga secție a fost golită de activitate pentru câteva ore. Se pare că asta este regula de protocol în Irlanda, nu pot fi amestecați vizitatorii cu suspecții, căci cine știe ce încurcături pot apărea.
Cea mai nouă secție de poliție din Dublin
Astăzi Comisarul David Sheahan vorbește numai despre avantajele înregistrării:
Oferă garanții suplimentare pentru suspecți și polițiști;
Îmbunătățește calitatea probelor admisibile la proces;
Reduce nevoia de a lua notițe a polițistului;
Permite revizuirea ulterioară a declarațiilor, inclusiv de către procurori;
Poate fi folosită ca material de instruire privind tehnicile de interviu investigative;
Permite investigarea în timp util a plângerilor de abuz sau constrângere;
Crește încrederea publicului în poliție.
Dar, cinstit vorbind, există și unele dificultăți. De exemplu dacă înregistrările sunt prea lungi, transcrierea lor devine costisitoare, iar verificarea unei înregistrări de câteva ore, în instanță sau de către avocat, e descurajantă. Cine are timp să facă binging cu o audiere lungă de câteva sezoane?
Camera în care se păstrează DVD-urile cu înregistrări
În plus, păstrarea înregistrărilor a devenit o chestiune de securitate a datelor, în lumina legislației europene GDPR. În secția de poliție din Dublin există o cameră cu rafturi în care se păstrează DVD-urile cu înregistrările audierilor, dar se discută și despre stocarea viitoare în cloud și despre accesul la acele informații sensibile din aceste înregistrări.
Costurile dotărilor și folosirii echipamentului de înregistrare audio-video pentru poliția din Irlanda, furnizate la cererea ICCL:
Cum trec persoanele vulnerabile printr-o audiere
Privarea de libertate și audierea sunt împrejurări de natură să intimideze pe oricine, indiferent ce tărie psihică sau IQ ar avea. Persoanele vulnerabile sunt deci și mai mult expuse în astfel de situații și ceea ce complică și mai mult lucrurile este faptul că nu întotdeauna polițiștii sunt instruiți să descopere semnele care le arată că au în fața lor o persoană vulnerabilă.
În mintea unei persoane închise principala preocupare este aceea de a-și recâștiga libertatea cât mai curând, fiind tentată să spună sau să semneze orice crede că va duce la eliberare. Această tentație devine și mai mare când persoana are simptome de sevraj sau are tulburări psihice. Pentru astfel de cazuri este mai mult decât recomandată înregistrarea audio-video a audierii, pentru că în cazul în care polițistul nu și-a dat seama sau nu a ținut cont de starea persoanei audiate, acest lucru se poate observa măcar în instanță.
Ghid pentru recunoașterea semnelor privind persoanele cu probleme psihice:
Dr Valerie Murphy, psihiatru din Cork, Irlanda, face o trecere în revistă a semnelor la care polițiștii ar trebui să fie atenți pentru a recunoaște o eventuală vulnerabilitate psihică a suspectului audiat.
Limbajul corpului lor poate fi neobișnuit, de exemplu refuzul de a stabili contactul vizual – asta nu înseamnă că minte sau ascunde ceva, așa cum știu polițiștii de la noi;
Poate vorbi singur;
Poate să joace un rol, o scenă dintr-un film de exemplu;
Nu este interesat de propriile drepturi și nu cere un avocat;
Nu poate repeta ceea ce i s-a spus, de exemplu drepturile care i se aduc la cunoștință;
Nu înțelege ce i se cere;
Nu răspunde la întrebări sau răspunde cu informații irelevante;
Schimbă diverse versiuni ale evenimentelor;
Acceptă diversele variante care i se propun.
Valerie Murphy spune că tratarea corespunzătoare a unui suspect cu probleme psihice nu ține doar de compasiune, ci de înlăturarea unor bariere de comunicare care îi permit astfel suspectului să participe pe deplin la audiere.
Cum se văd lucrurile din România
Polițiștii români care au participat la această întâlnire, împreună cu APADOR-CH, se confruntă acasă cu situații complexe, cum ar fi lipsa acută de personal, care face ca numărul de cazuri repartizate pe capul unui ofițer să fie excesiv de mare, de ordinul sutelor pe an. La asta se adaugă și faptul că nu toate secțiile de poliție sunt dotate cu aparatură de înregistrare a audierilor, iar acolo unde există camere special amenajate pentru așa ceva ele sunt insuficiente pentru numărul mare de dosare și numărul mic de polițiști.
Avem județe cu zero echipamente de înregistrare
În iunie 2021 APADOR-CH a solicitat tuturor inspectoratelor județene de poliție să furnizeze situația dotărilor pentru înregistrare audio-video a audierilor, la nivel de secție. Răspunsurile primite (centralizate aici) arată că avem încă în țară secții în care nu există o astfel de dotare minimală, ba chiar județe întregi, cum ar fi Dolj, Neamț, Sălaj, Sibiu, Teleorman, care au raportat 0 echipamente, deși e greu de crezut că nu au nici măcar un reportofon sau body-cams.
De asemenea în multe secții de poliție nu există suficient spațiu pentru a permite amenajarea unor camere speciale de audiere, dotate cu aparatură de înregistrare. Conform statisticii obținută astfel, rezultă că în România ar fi 129 de echipamente de înregistrare audio-video – cele mai multe în București și Mureș, cu câte 19 și respectiv 17 echipamente.
La momentul vizitei, nu toate secțiile de poliție erau dotate cu echipamente de înregistrare audio/video pentru înregistrarea electronică a audierilor”.
CPT a cerut un calendar al dotărilor, precum și regulile și garanțiile privind utilizarea acestor echipamente, inclusiv dacă înregistrările vor fi puse la dispoziția celor anchetați.
Ce prevede Codul de procedură penală: e obligatoriu, dar numai când e posibil
Din punct de vedere legislativ, în acest moment înregistrarea audio-video a audierilor e obligatorie și nu prea, deși Codul de procedură penală (CPP) are prevederi mai generoase pe alocuri decât Directivele europene în materie (Directiva privind dreptul la informare din 2012 și cea privind minorii din 2016).
Concret, CPP prevede obligativitatea înregistrării audio sau audio-video a audierii suspectului sau inculpatului și a minorului-persoană vătămată. În restul cazurilor se lasă la latitudinea organului – atunci când este posibil sau la cererea expresă a persoanei audiate. Totuși, toate articolele din CPP care se referă la înregistrarea audio sau audio-video conțin și expresia „atunci când înregistrarea nu este posibilă acest lucru se consemnează în declarația suspectului sau inculpatului”.
Avem așadar un soi de obligativitate românească, numai atunci când este posibil și dotările ne permit.
O soluție legislativă a acestei situații ar putea fi completarea prevederilor din CPP cu mențiunea că atunci când audierea suspectului/inculpatului nu este înregistrată audio sau audio-video ea nu are valoare probatorie. Acest lucru ar pune presiune și pe autorități, să grăbească dotarea tuturor secțiilor cu aparatura necesară, și implicit polițiștii nu ar mai avea scuze să nu le folosească, decât în cazuri temeinice, cum ar fi o pană de curent sau alte cazuri de nefuncționare a aparaturii.
În practica românească nu este vorba numai de lipsa de dotări și de personal, ci și de instruirea corespunzătoare, stabilirea unor proceduri clare și găsirea soluțiilor pentru depășirea diverselor inconveniente. De exemplu, chiar și atunci când audierile sunt înregistrate, există problema transcrierii acelor înregistrări. Soft-urile de transcriere automată în limba română nu sunt suficient de evoluate încă.
Persoanele vulnerabile – „excepția” despre care nu se vorbește
O altă lacună majoră resimțită de polițiștii români, chiar după spusele lor, ar fi și inexistența unui ghid pentru depistarea semnelor care arată că un suspect este o persoană cu dizabilități intelectuale sau cu probleme de sănătate mintală. În România nu avem cifre care să arate proporția acestui fenomen în custodia poliției, dar ne putem raporta la cele existente la nivel european sau internațional. De altfel, după cum spunea profesorul Gautam Gulati, psihiatru criminalist la Universitatea Limerick Irlanda,
Oricine vine în contact cu poliția e o persoană vulnerabilă, mai ales prin prisma limbajului folosit în procesul penal”.
Statisticile oferite de profesorul Gulati arată că în custodia poliției, în UK sunt 9% persoane cu dizabilități intelectuale, în Olanda sunt 27%, iar în Irlanda 5%, însă în realitate procentele ar putea fi mai mari, spune aceeași sursă, întrucât această chestiune nu e suficient studiată și deci este văzută ca o excepție.
În realitate nu este deloc o excepție. În toate vizitele făcute de APADOR-CH în penitenciare, medicii respectivelor unități au ridicat problema deținuților cu probleme psihice – cel puțin unul din zece deținuți ar avea astfel de probleme – iar aceste persoane au trecut printr-un proces penal în custodia poliției. Este nevoie, așadar, de instruire corespunzătoare pentru conștientizarea acestei probleme în rândul polițiștilor, primii care vin în contact cu persoanele vulnerabile într-un proces penal.
Concluzia întâlnirii de la Dublin a fost că, totuși, eforturi se fac pentru depășirea obstacolelor, dar va mai curge multă cerneală prin rapoartele interne până când se va găsi finanțare pentru toate nevoile poliției și ale suspecților, astfel încât audierile să respecte și demnitatea umană și să îndeplinească și nevoile anchetei.
Până atunci nu ne rămâne decât să îi credem pe cuvânt pe polițiștii (de orice naționalitate) prezenți la întâlnire, care au dat asigurări că pentru acuzarea unui suspect nu se bazează niciodată (doar) pe mărturia lui, ci mai ales pe probe sigure.
https://apador.org/wp-content/uploads/2022/09/camera-interviu.jpg450800Rasistahttps://apador.org/wp-content/uploads/2020/09/apador-logo-tmp-300x159.pngRasista2022-09-27 10:31:262022-09-27 10:31:26Despre audierea la poliție, cu față umană
Sorry, this entry is only available in Romanian. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.
Practic, hotărârile CJUE sunt mai „tari”
Actuala componenţă a CCR, controversată, mai ales când vine vorba de respectarea condiţiei prevăzute în art. 143 din Constituţie cu privire la „înalta competenţă profesională” a unora dintre cei aleşi în funcţia de judecător constituţional, la care se adaugă şi unele decizii pronunţate de CCR, care, vrând-nevrând, s-au potrivit de minune cu interesele unor foşti/actuali politicieni şi/sau unor supradimensionate puşculiţe umblătoare, au generat în opinia publică o imagine vădit defavorabilă CCR.
De aceea, în mod repetat, s-a pus în discuţia publică ori desfiinţarea CCR, ori reformarea CCR prin depolitizarea acesteia şi profesionalizarea ei.
Puşi în faţa unor decizii ale CCR în care era clar că, între urs şi vânător, CCR preferă ursul, unii judecători au ales, oarecum în disperare de cauză, să sesizeze CJUE, pentru a nu mai fi împiedicaţi, prin diferite tertipuri din unele decizii ale CCR, să-l judece pe urs.
CJUE a dat dreptate judecătorilor care i s-au adresat şi a hotărât că dacă o decizie a CCR are ca efect împiedicarea cursului normal al justiţiei, atunci când este vorba despre bani europeni, ea nu va trebui respectată de judecători.
Este de menţionat că hotărârea CJUE nu se referă la orice cauză penală soluţionată de judecătorii români, ci doar la cauzele penale în care sunt implicaţi bani europeni (fonduri europene). CJUE a motivat în sensul că dacă e vorba despre bani europeni este cât se poate de normal că instanţa care trebuie să stabilească regulile într-o astfel de speţă trebuie să fie tot o instantă europeană (în speţă, CJUE), iar nu o instanță naţională, chiar dacă această instantă naţională este o curte constituţională.
Deci, CJUE a hotărât că, atunci când e vorba despre o cauză în care sunt implicaţi bani europeni, care se află pe rolul unei instanţe din România, judecătorul român poate ignora o decizie a CCR prin care se împiedică judecarea cauzei respective.
Cu alte cuvinte, potrivit hotărârii CJUE, pentru banii europeni, cei care fac regulile, suntem noi, instanţele europene (CJUE), iar pentru banii româneşti, puteţi să vă faceţi voi regulile, inclusiv prin CCR.
În practică, instanţele au aplicat această hotărâre a CJUE şi au soluţionat cauzele penale privind fonduri europene dând prioritate hotărârii CJUE în faţa acelor decizii ale CCR care împiedicau sancţionarea comiterii unor infracţiuni privind fondurile europene.
Ca o consecinţă a aplicării, în practica instanţelor, a hotărârii CJUE, odată cu modificarea „legilor justiţiei”, legi aflate în prezent în dezbatere în Parlament, s-a eliminat din legea privind statutul judecătorilor şi procurorilor abaterea disciplinară constând în nerespectarea deciziilor CCR.
Această eliminare totală a abaterii disciplinare este exagerată. Pe de o parte, pentru că în Constituie încă se prevede că respectarea deciziilor CCR este obligatorie pentru toată lumea, deci şi pentru judecători (art. 147 al. 4 din Constituţie). Pe de altă parte, pentru că nici hotărârea CJUE nu se referă la posibilitatea neaplicarii deciziilor CCR în orice speţă, ci doar în cele în care este vorba despre bani europeni.
O soluție rezonabilă ar fi fost reformularea textului în care este prevăzută abaterea ce poate fi comisă de judecător sau procuror, în sensul menţinerii abaterii constând în nerespectarea deciziilor CCR, dar cu exceptarea cazurilor în care acestea contravin hotărârilor CJUE. Astfel s-ar da satisfacţie şi amintitei hotărâri a CJUE, dar ar ramâne sancționabile celelelate cazuri în care instanțele nu ar respecta decziiile CCR. În acest mod, nu s-ar „da liber” la ignorarea tuturor deciziilor CCR de către instanţe, situație care ar putea genera o accentuată imprevizibilitate juridică, vecină cu haosul juridic (ar dispărea unitatea interpetării juridice în chestiunile privind ne/constituționalitatea textelor de lege, unitate ce era asigurată până acum prin obligativitatea față de toți, inclusiv față de judecători, a deciziilor CCR).
Teoretic, deciziile CCR sunt la fel de „tari” ca hotărârile CJUE
Dacă ne raportăm la actualele prevederi constituţionale, putem observa că prioritatea dreptului european este recunoscută, în Constituţie, numai cu privire la legi, dar nu şi cu privire la Constituţie.
Trebuie precizat că în textele din Constituţie se face o deosebire între legi şi Constituţie. Chiar dacă şi Constituţia este o lege (legea fundamentală), tocmai datorită caracterului său special, Constituia este nominalizată separat de celelalte legi în textele constituţionale.
Astfel, în art. 1 al. 5 din Constituţie se prevede: „În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie.” Se observă foarte clar că în textul constituţional sunt nominalizate separat „Constituţia” şi celelalte „legi”.
Însă, în art. 148 al. 2 din Constituţie în care este prevăzută prioritatea dreptului european, referirea se face doar la legi, nu şi la Constituţie. Textul art. 148 al. 2 este următorul: „Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.”
Nu se ştie dacă în art. 148 al. 2 din Constituie este vorba despre o omisiune accidentală, comisă în graba de a fi printre primii care raportează că s-au conformat, sau de o excludere voită a Constituţiei dintre reglementările naţionale faţă de care dreptul european are prioritate. Oricare ar fi motivele omisiunii, cert este că în redactarea actuală a art. 148 al. 2 din Constituţie, nu este prevăzută prioritatea dreptului european faţă de Constituţie, ci doar faţă de celelalte legi interne, în afară de Constituţie.
Cu alte cuvinte, actuala redactare a art. 148 al. 2 din Constituţie, permite interpretarea în sensul că dreptul european nu ar fi prioritar/superior faţă de Constituţie, ci se află pe acelaşi nivel cu aceasta. Iar garantul respectării Constituţiei este CCR (art. 142 al. 1 din Constituţie), care îşi exercită rolul de garant, în principal, prin adoptarea deciziilor CCR.
Nu ar fi prima şi singura dată când una e teoria şi alta e practică/realitatea. Ţine de normalitate, din ce în ce mai rară peste tot în lume în aceste vremuri, ca practica şi teoria să se afle în concordanţă.
În problema în discuţie, corelarea teoriei cu practica pare a fi destul de greu realizabilă, întrucât implică o modificare a Constituţiei, în sensul că în art. 148 al. 2 din Constituţie, în loc să se prevadă că dreptul european are „prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne”, ar trebui să se prevadă că dreptul european are „prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interneşi din Constituţie”. Or, Constituţie se modifică foarte greu, deci contradicţia dintre practică şi teorie s-ar putea să mai dureze. Unii ar spune că asta e rău, alţii ar spune că asta e bine. Este o faţetă a disputei mai vechi dintre integraționism şi suveranism.
https://apador.org/wp-content/uploads/2022/09/logo-cjue-ccr.jpg300600Rasistahttps://apador.org/wp-content/uploads/2020/09/apador-logo-tmp-300x159.pngRasista2022-09-09 10:04:292022-09-23 10:24:25Hotărârile Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) sunt mai „tari” decât deciziile Curţii Constituţionale (CCR)? Diferenţa dintre practică şi teorie.
Sorry, this entry is only available in Romanian. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.
Știi ce înseamnă buna guvernare și te enervezi zi de zi când vezi că nu se întâmplă?
Crezi că ar trebui să trăim într-un stat de drept și vrei să pui umărul la consolidarea lui?
Ai auzit de abuzurile statului, poliției sau de hibele justiției?
Te interesează îmbunătățirea condițiilor de detenție din penitenciarele românești?
Vorbești fluent cel puțin româna și engleza, și ți-e dragă libertatea de exprimare?
Dacă răspunsul e da la toate întrebările astea, înseamnă că ești pasionat de drepturile omului și locul tău e lângă noi.
Noi suntem APADOR-CH, iar dacă nu știi deja de noi (fără google) înseamnă că ai trișat răspunzând cu da la primele întrebări 😉
Suntem cea mai veche organizație neguvernamentală de drepturile omului din România și căutăm un coleg/o colegă care să fie la fel de pasionat/ă ca și noi de dreptate, să știe să scrie proiecte, să le implementeze și coordoneze, să ne completeze echipa și să ne fie aproape la bine și mai ales la greu.
Denumirea oficială a postului este director de programe. Omul care-l va ocupa va fi responsabil de dezvoltarea si derularea programelor, proiectelor sau serviciilor oferite de APADOR-CH pe termen scurt şi lung.
Sarcini de serviciu:
Elaborează, implementează și monitorizează proiecte în concordanță cu strategia organizației,
Răspunde pentru imaginea acestora,
Scrie rapoartele către finanţatori, cu care menţine legătura pentru realizarea obiectivelor propuse,
Coordonează colaborarea cu partenerii de proiecte, autorităţi locale şi specialişti implicaţi, pentru realizarea obiectivelor propuse,
Colaborează cu Directorul executiv la mediatizarea eficientă a proiectelor APADOR-CH şi se ocupă de organizarea evenimentelor de promovare a proiectelor, serviciilor sau produselor organizației
Directorul de programe trebuie să aibă studii superioare, experiență în scrierea si managementul de proiecte, în special în domeniul non-profit și al drepturilor fundamentale.
Așadar, dacă ai propriile idei despre cum ar trebui să fie mai bine apărate drepturile omului, te așteptăm să vii alături de noi cu ele, te ajutăm să le pui pe hârtie și să le implementăm împreună. Așteptăm CV-ul și o scrisoare de intenție, până la 10 octombrie 2022, pe adresa office@apador.org
https://apador.org/wp-content/uploads/2022/09/drepturi.jpg541800Rasistahttps://apador.org/wp-content/uploads/2020/09/apador-logo-tmp-300x159.pngRasista2022-09-08 17:32:102022-10-03 09:29:37Căutăm coleg/ă la bine, la greu și la drepturile omului
Sorry, this entry is only available in Romanian. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.
CCR a declarat neconstituțională ordonanța care instituia obligativitatea măștii, pe motiv că Guvernul nu a cerut avizul Consiliului Legislativ pentru ea; SGG ne arată avizul și susține că adoptarea ordonanței s-a făcut legal; Cum pot coexista două adevăruri antagonice despre aceeași realitate?
După ce Curtea Constituțională a declarat neconstituțională Ordonanța de Urgență 192/2020, pe motiv că la adoptarea ei nu a fost cerut avizul Consiliului Legislativ, APADOR-CH i-a cerut premierului Ciucă o anchetă pentru a vedea cine din Guvern se face vinovat de această scăpare.
Nu am primit un răspuns imediat, ci mai degrabă prin ricoșeu: CSM a luat comunicatul nostru de presă și l-a direcționat către SGG, cerând să ni se transmită un răspuns. O manieră interesantă de a comunica cu executivul, dar care iată că s-a soldat cu un răspuns.
Este amintit în răspuns că ședința de guvern în care a fost adoptată respectiva ordonanță a început pe 5 noiembrie la ora 19.05 și s-a încheiat târziu în noapte, după ora 2.00, când deja era 6 noiembrie, și că Ordonanța 192 a fost introdusă suplimentar pe ordinea de zi. SGG spune că a cerut avizul Consiliului Legislativ pe 6 noiembrie și l-a și primit în aceeași zi, cel mai probabil după adoptarea ordonanței, căci e greu de presupus că domnul Toni Greblă, care semnează avizul, a lucrat în schimbul trei, în noaptea dintre 5 și 6 noiembrie, pentru asta.
Tehnic vorbind, așadar SGG a și solicitat și a și primit avizul Consiliului Legislativ, pentru Ordonanța de Urgență 192/2020. Numai că nu pe 5 când a început ședința de guvern, ci pe 6, după ce ordonanța a fost deja adoptată. Așa se face că OUG 192/2020 apare adoptată cu data de 5 noiembrie, publicată în Monitorul oficial pe 6 noiembrie.
Dacă SGG ar fi fost un chirurg, ne-ar fi spus că a început operația în seara de 5 noiembrie, dar i-a făcut anestezia pacientului abia la final, pe 6, când a venit și anestezistul la lucru.
Rămâne să vedem motivarea CCR, din care vom afla, cel mai probabil, că judecătorii nu s-au lăsat impresionați de avizul Consiliului Legsilativ obținut post factum. Altfel CCR nu ar fi scris în comunicatul de presă emis după anunțarea neconstituționalității ordonanței: „Curtea a constatat neconstituționalitatea în ansamblu a Ordonanței de urgență a Guvernului nr.192/2020 întrucât a fost adoptată cu încălcarea prevederilor constituționale ale art.1 alin.(3) și (5) și art.79 alin.(1), referitoare la avizarea proiectelor de acte normative de către Consiliul Legislativ.”
Între timp, în spațiul public au apărut semnale că ANAF îi execută silit pe cetățenii amendați în baza OUG 192/2020, pentru nepurtarea măștii. Asta pentru că până când CCR nu publică și motivarea deciziei luate în 15 februarie, efectele OUG 192/2020 încă se produc.
Opinia APADOR-CH este că executarea silită ar trebui contestată la instanță de fiecare persoană vizată, pe motiv că executarea silită nu poate privi o amendă aplicată în baza unui text legal declarat neconstituțional. Chiar dacă decizia CCR nu este încă publicată, toată lumea – deci și instanțele – cunoaște ce a decis CCR. Nu putem garanta succes absolut, justiția mai are înca o doză de imprevizil, dar ar trebui încercat.
https://apador.org/wp-content/uploads/2019/08/falsa-identitate.jpg264191Rasistahttps://apador.org/wp-content/uploads/2020/09/apador-logo-tmp-300x159.pngRasista2022-03-07 12:23:532022-03-07 12:23:53Cele două adevăruri despre (ne)constituționalitatea măștii
Sorry, this entry is only available in Romanian. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.
APADOR-CH a transmis Comisiei Europene informații despre mecanisme democratice care au funcționat defectuos sau deloc în 2021: accesul la informațiile publice și transparența decizională, revocarea din funcție a AVP, excluderea din magistratură pe criterii neclare, bâlbele pe legile justiției.
1 Accesul la informaţiile de interes public a fost limitat
A) GDPR – arma autorităților împotriva informării cetățenilor
Pe durata pandemiei, în România au fost înființate diverse comitete, comisii și grupuri de lucru care au primit, prin diverse acte normative, atribuţii importante cu privire la gestionarea pandemiei Covid-19. Spre exemplu, au fost înfiinţate Grupul pentru comunicare strategică, Comitetul pentru situaţii de urgenta, Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) etc.
Încercarea de a afla cine sunt membrii acestor comitete și grupuri s-a izbit de un răspuns absurd al autorităților, care sub pretextul protejării datelor personale au refuzat să facă publice numele și pregătirea oamenilor care iau decizii vitale pentru comunitate. Cetățeni, ziariști sau ONG-uri, toți s-au izbit de același refuz motivat prin GDPR, când au făcut solicitări conform Legii 544/2001.
Pretextul folosit de autorități este contrazis de regulamentul european privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal (GDPR), care nu prevede așa ceva, dimpotrivă. În articolul 6 lit. c) și f) din GDPR se spune că datele personale pot fi dezvăluite și atunci când dezvăluirea este necesară în scopul intereselor legitime urmărite de o parte terță. „Interesul legitim al terţilor” este o acţiune care nu contravine legii, de exemplu transparența. Cu alte cuvinte, dreptul publicului de a ști cine ia decizii pentru el e mai tare decât dreptul acelor decienți la protecția datelor personale.
APADOR-CH a recomandat ca în Legea 544/2001 să fie introdusă obligaţia entităţilor publice de a comunica, din oficiu, componența nominală a diferitelor organisme înfiinţate pe lângă autorităţi sau instituţii publice, îndeplinind astfel cerinţele de transparență în activitate, conform art. 6 lit. f) din GDPR. O astfel de transparență va crește încrederea cetățenilor în autorități.
B) Plimbarea cererilor de informaţii de la o instituție la alta
Pe lângă refuzul de a comunica cine se află în diversele comitete și comisii, autoritățile au mai găsit o cale de a refuza să ofere informații despre pandemie, prin metoda plimbării petentului de la o instituție la alta, până când se descurajează și renunță să mai ceară informațiile care-l interesează.
De exemplu, o cerere de informaţii, formulată de APADOR-CH, privind dozele de vaccin anticovid, a fost redirecţionată de Secretariatul General al Guvernului (SGG) la Ministerul Sănătăţii, iar Ministerul Sănătății a redireționat-o la Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV), care a răspuns că nu deţine informaţiile solicitate și recomandă ca ele să fie cerute de la Ministerul Sănătăţii. În cele din urmă, APADOR-CH a chemat în judecată CNCAV și a obţinut în instanţă obligarea CNCAV la comunicarea informaţiilor solicitate, dar chiar și așa ele nu au fost primite încă. APADOR-CH consideră că o măsură utilă, cel puțin în pandemie, ar fi ca autoritățile să desemneze o entitate unică pentru a primi și a răspunde la orice fel de cereri de informaţii bazate pe Legea 544/2001, privind orice problemă legată de pandemie. Ar degreva celelalte instituții de o activitate și ar asigura un dialog real cu societatea. Asta desigur dacă autoritățile doresc să furnizeze informații, nu să le ascundă.
Altfel, practica plimbării cetățeanului de la unii la alții e încurajată și de lipsa din lege a sancțiunilor eficiente pentru încălcarea ei.
2 Transparenţa decizională, mimată în pandemie
Potrivit Legii 52/2003, cetăţenii și ong-urile pot trimite autorităţilor, într-un anumit termen, recomandări scrise cu privire la proiectele de acte normative care sunt supuse dezbaterii publice. E o modalitate legală prin care societatea civilă se poate implica în procesul decizional și de elaborare a actelor normative.
Aceeași lege prevede că autorităţile administraţiei publice care primesc astfel de recomandări sunt obligate să justifice, în scris, nepreluarea recomandărilor primite de la cetăţeni sau ONG-uri.
Din păcate, practica generalizată la nivelul autorităţilor este de a nu răspunde la recomandările primite de la societatea civilă, fapt ce duce la descurajarea cetățenilor de a mai participa pe viitor la consultări.
APADOR-CH consideră că Legea nr. 52/2003 ar trebui modificată în sensul obligării autorităţilor să trimită, într-un termen prevăzut expres (de exemplu 20 de zile de la adoptarea proiectului de act normativ), un răspuns oricărei persoane care a trimis recomandări cu privire la un proiect de act normativ, răspuns în care să menţioneze care recomandări au fost însuşite și care au fost respinse, împreună cu motivele însuşirii/respingerii. În lege ar trebui introdusă și o sancţiune pentru neîndeplinirea acestei obligații.
3 Revocarea din funcție a Avocatului Poporului
Avocatul Poporului (AVP) este singura autoritate publică, care poate ataca direct la Curtea Constituţională (CCR) orice lege sau ordonanţă. Pe durata pandemiei Covid-19, AVP a atacat la CCR mai multe reglementări legale prin care erau stabilite măsuri de prevenire și combatere a pandemiei, iar, în marea majoritate a cazurilor, excepţiile de neconstituţionalitate ridicate de AVP au fost admise de CCR.
Un caz de rezonanță publică a fost cel al atacării legii în baza căreia erau amendate persoanele care încălcau măsurile de prevenire a pandemiei, situație care a generat și mai multă neîncredere în instituțiile statului. Momentul a fost catalogat drept un catalizator al curentului „negaționist”, care vede în orice măsură de combatere a pandemiei un atac ilegitim la adresa drepturilor cetăţeneşti.
Desigur, nu se poate imputa AVP sau CCR generarea acestei crize de încredere în autorităţi, întrucât culpa este exclusiv a autorităţilor, care ar fi trebuit să adopte și să aplice reglementări conforme cu Constituţia, și nicidecum anticonstituţionale. Totuși, Guvernul de la data respectivă, susţinut de majoritatea parlamentară, a afirmat că AVP acţionează împotriva măsurilor de prevenire și combatere a pandemiei și astfel s-a născut și finalizat procedura de revocare din funcţie a AVP, la 16 iunie 2020.
Revocarea a fost revocată la rândul ei de CCR, în iunie 2021, constatând că hotărârea de revocare a AVP este un act arbitrar, lipsit de fundament constituţional, care nu îndeplinește nici măcar condiţiile generale prevăzute în lege pentru revocare. Avocatului Poporului nu i-au fost imputate încălcări ale legii, sau Constituţiei, ci doar îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor, unele dintre ele mai vechi decât pandemia.
Cu această ocazie, CCR a constatat că Legea nr. 35/1997 (de funcționare a AVP) are deficiențe constituţionale grave, care ar trebui remediate de Parlament:
nu reglementează distinct și limitativ cazurile în care AVP poate fi revocat, astfel că nu sunt respectate condiţiile de claritate, previzibilitate și rezonabilitate pe care trebuie să le îndeplinească o lege;
nu prevede dreptul la apărare al AVP, în cadrul unei proceduri transparente, care să asigure o audiere publică a acestuia;
nu prevede o procedură de contestare a hotărârii de revocare în fața CCR, de către însăşi persoana revocată, ci contestarea poate fi făcută doar de un număr de parlamentari.
Până în prezent, Parlamentul nu a modificat și completat Legea nr. 35/1997 în conformitate cu decizia CCR. Această inacţiune a Parlamentului ridică probleme privind respectarea statului de drept, întrucât legile care nu sunt conforme cu Constituţia trebuie aduse cât mai urgent posibil în consens cu aceasta.
4 Problema desființării IRDO
Institutul Român pentru Drepturile Omului (IRDO) este o entitate publică independentă, cu personalitate juridică stabilită prin lege (Legea nr. 9/1991), finanțată de stat cu un buget anual de circa 1 milion lei. Are ca obiectiv general promovarea drepturilor omului, dar în realitate are o activitate atât de subtilă încât APADOR-CH a fost nevoită să apeleze la instanță ca să afle cu ce s-a ocupat IRDO în ultimii ani.
O inițiativă legislativă a USR a propus, în 2020, comasarea IRDO cu CNCD, întrucât scopul și activitățile IRDO se suprapun adesea cu ale altor instituții publice, iar finanțarea IRDO e prea generoasă pentru activitățile derulate. Inițiativa a fost avizată de Consiliul legislativ, cu unele îmbunătățiri, și adoptată tacit de Camera Deputaților, dar respinsă de Senat în noiembrie 2021, pe motiv că în forma finală nu au fost reglementate clar acele îmbunătățiri cerute de Consiliul legislativ.
Situația IRDO rămâne în continuare de soluționat, în condițiile în care și Președintele României a constatat, într-o excepție de neconstituționalitate ridicată în octombrie 2020, că IRDO are un rol neclar, care dublează AVP.
Până atunci, rămânem în continuare cu încă o instituție care ne apără drepturile în secret, pe bani mulți, de la buget.
5 Percepția publică asupra justiției, influențată negativ de CSM
Secția disciplinară pentru judecători, din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) are prin deciziile sale un rol important în percepția publică asupra justiției. Secția poate impune sancțiuni pentru magistrați ori de câte ori are loc o încălcare a legii privind statutul judecătorilor și procurorilor. Din păcate, deciziile secției nu sunt motivate, ceea ce lasă loc la interpretări și speculații în opinia publică.
Situația se agravează când sancțiunile sunt severe sau aparent disproporționate față de abateri. Cel mai recent dosar care a stârnit multe discuții cu privire la deciziile secției disciplinare a CSM este cazul judecătorului Cristi Danileț, exclus din magistratură în decembrie 2021, din cauza unor videoclipuri postate pe rețelele de socializare, în care tunde iarba sau face exerciții în piscină. CSM a considerat că acele videoclipuri dovedesc un „comportament care dăunează imaginii justiției” în timp ce judecătorul a contestat decizia la Înalta Curte de Casație și Justiție, afirmând că videoclipurile reflectă viața sa privată, iar în ele nu a făcut vreo declarație cu privire la sistemul de justiție.
Cazul a suscitat mult interes și dezbateri, 500 de magistrați din toată țara au semnat o scrisoare deschisă prin care solicită abrogarea prevederilor din lege privind abaterile disciplinare, pe motiv că acestea sunt lipsite de detalii și criterii concrete și deci sunt supuse arbitrariului. APADOR-CH este de acord că unele prevederi ale legii privind sancționarea abaterilor disciplinare ale magistraților lasă loc la interpretări. De exemplu, articolul invocat în cazul domnului Dănileț prevede că „Constituie abatere disciplinară manifestările care afectează onoarea sau probitatea profesională ori prestigiul justiției, săvârșite în exercitarea sau în afara exercitării atribuțiilor de serviciu.” Nu există definiții sau exemple de manifestare concretă care să poată constitui o ofensă la prestigiul justiției, ci doar o linie de interpretare foarte fină, care poate duce la soluții diferite bazate pe interpretarea subiectivă a persoanei care aplică legea. Este de asemenea necesar ca decizia CSM în materie disciplinară să fie motivată și publică. În lipsa argumentelor, decizia în cazul judecătorului Cristi Danileț pare a fi cel putin disproporționată și dă apă la moară celor care se îndoiesc de independența justiției.
6 Desființarea SIIJ și mult dezbătutele legi ale justiției
Tot despre independența justiției sau cel puțin păstrarea aparențelor este vorba și în saga Secției de investigare a infracţiunilor din justiţie (SIIJ), care stă cu sabia desființării la gât de mai mulți ani, timp în care a produs mai degrabă victime politice decât în justiție – vezi ruperi de coaliții etc.
Ultima declarație a ultimului ministru de justiției, din ianuarie 2022, promite că SIIJ va fi desfiinţată până la sfârşitul lunii martie 2022 și că nu va fi înlocuită de o structură asemănătoare, în pachetul de legi ale justiției ce vor fi trimise în Parlament. Totuși, același ministru leagă trimiterea în Parlament a proiectului de lege de desființare de un aviz pozitiv al CSM, aviz care în 2021 a fost negativ pe acest subiect.
CSM a avizat negativ, în februarie 2021, proiectul de lege privind desfiinţarea SIIJ, în forma din decembrie 2020, motivând că nu oferă „garanţii menite să dea eficienţă principiului independenţei justiţiei, prin asigurarea unei protecţii adecvate a judecătorilor şi procurorilor împotriva unor eventuale presiuni exercitate asupra lor.”
Concret, în avizul negativ al CSM se amintește de presiunile la care au fost supuși judecătorii, anterior înființării SIIJ, prin anchete penale șicanatorii și intimidante, uneori chiar de către procurori DNA pe ale căror dosare erau chemați judecătorii respectivi să se pronunțe. Cam cum s-ar întâmpla în fotbal, la care se pricepe toată lumea, ca arbitrul să fie hărțuit și intimidat de către jucătorii echipelor combatante.
Plenul CSM a considerat că astfel de practici sunt forme de presiune nu numai asupra judecătorilor vizați, ci asupra intregului corp profesional al judecătorilor, cu consecințe directe asupra actului de justiție și asupra dreptului părților la un proces echitabil.
Pe temă s-a pronunțat și CCR, în 2018, când a analizat legea de înființare a SIIJ, spunând că SIIJ este binevenită și constituie o garanție pentru independența magistraților.
Se asigură, pe această cale, o protecție adecvată a magistraților împotriva presiunilor exercitate asupra lor, împotriva abuzurilor săvârșite prin sesizări/denunțuri arbitrare și se asigură o practică unitară, la nivelul acestei structuri de parchet, cu privire la efectuarea actelor de urmărire penală pentru infracțiunile săvârșite de magistrați”, a spus CCR.
Așadar, dacă noul proiect de desfiintare a SIIJ se va limita, din nou, la simpla desființare a sectiei, fără să prevadă și un set de garanții privind independența justitiei, există o mare probabilitate ca și această lege să fie declarată neconstituțională.
7 Motivarea hotărârilor judecătorești penale – obligatorie la data anunțării sentinței
Un caz care a generat dezbateri aprinse în 2021 a fost cel al avocatului Robert Roșu, condamnat în decembrie 2020 la 5 ani de detenție, cu executare, de un complet al ICCJ, după ce fusese achitat în primă instanță (la Curtea de Apel Bucureşti), pentru constituire de grup infracţional organizat şi complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu. În noiembrie 2021, un alt complet, tot de la ICCJ, care a soluţionat o cale extraordinară de atac (recursul în casaţie), l-a achitat.
Pronunţarea de soluţii diametral opuse (achitare-condamnare cu plasare în detenţie-achitare) în baza aceluiaşi material probator, interpretat diferit, în funcţie de fiecare complet de judecată, a creato percepţie publică negativă la adresa sistemului judiciar, care a prezentat aparenţa unei totale imprevizibilităţi. Această percepţie a fost accentuată de faptul că hotărârea de condamnare, în baza căreia dl. Roşu a fost plasat în detenţie timp de circa 1 an, nu a fost motivată (redactată) decât după 4 luni de la data la care a fost pronunţată (legea în vigoare la acea dată permitea ca redactarea hotărârii să se facă în cel mult 3 luni de la data pronunţării).
Întârzierea redactării motivării a stârnit speculații cum că judecătorii, la presiunea publică, nu mai știu cum să motiveze decizia, însă dincolo de speculații, un neajuns cert a fost faptul că avocatul Roșu nu a putut ataca hotărârea decât după 4 luni, petrecute în detenție, fapt ce i-a lezat dreptul de a se adresa justiției într-un termen cât mai scurt.
În paralel cu evoluţia cazului Roşu, CCR, sesizată de o altă persoană, s-a pronunțat cu privire la motivarea cu întârziere a hotărârilor judecătorești, declarând neconstituționale articolele 400 alin.(1), 405 alin.(3) și 406 alin.(1) și (2) din Codul de procedură penală. Concret, CCR a spus că întârzierea motivării hotărârilor lipsește persoana condamnată de garanția înfăptuirii actului de justiție și îi încalcă dreptul de acces la un proces echitabil.
Tot în decizia din aprilie 2021, CCR a stabilit că până când va modifica Parlamentul articolele din Codul de procedură penală, declarate neconstituționale, instanţele de judecată care soluţionează cauza în fond (prima instanţă) sau în apel trebuie să-şi motiveze hotărârile până cel mai târziu la data la care le pronunţă. Adică de la data pronunţării hotărârii judecătoreşti, motivarea ei (hotărârea redactată integral) trebuie să fie la dispoziţia părţii interesate.
Parlamentul a fost mai rapid decât în alte situații și a modificat Codul de procedură penală, așa încât din mai 2021, în România, o hotărâre penală trebuie să fie redactată la momentul pronunţării în cazurile în care se pronunţă asupra laturii penale şi/sau civile a cauzei. De asemenea, prin aceeaşi lege, fost modificat şi art. 391 al. 3 Cpp, în sensul că în toate cazurile, deliberarea, redactarea și pronunțarea hotărârii nu pot avea loc mai târziu de 120 de zile de la închiderea dezbaterilor.
Aceasta a fost bila albă, o măsură benefică sistemului de justiție și statului de drept în general în România. APADOR-CH a transmis Comisiei Europene aceste bile albe și negre cu privire la evoluția statului de drept în România, în cadrul exercițiului de consultare publică europeană aferent anului 2021.
https://apador.org/wp-content/uploads/2015/12/05_text-page-001.jpg29733003Rasistahttps://apador.org/wp-content/uploads/2020/09/apador-logo-tmp-300x159.pngRasista2022-01-26 13:14:562022-02-15 14:29:13Șase bile negre pentru statul de drept în 2021. Și una albă
Sorry, this entry is only available in Romanian. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.
Și de ce nu a reușit aceeași performanță și cu propriii angajați
Unul dintre proiectele derulate de APADOR-CH în 2021 este Equalitydata, o cercetare europeană ce presupune intervievarea câtorva mii de deținuți din mai multe țări, pentru a vedea cum le-au fost respectate drepturile procedurale în timpul procesului penal. Noi intervievăm o mie de deținuți din toată țara, acțiune care, din cauza pandemiei, se derulează online. De altfel multe din procedurile penale din ultimii ani au fost făcute online (audieri în instanțe, relația arestatului cu avocatul etc), iar cercetarea surprinde și acest aspect, al modului în care anchetații au resimțit astfel de proceduri din fața unui ecran din care poate să vină deopotrivă condamnarea sau achitarea.
Este prima cercetare de o asemenea anvergură în spațiul european și rezultatele ei se anunță interesante. Le vom face publice probabil la mijlocul lui 2022. Până atunci, însă, vă oferim câteva date obținute în timpul interviurilor, de la deținuți, dar și statistici transmise de Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP), la solicitarea APADOR-CH.
Pandemia a schimbat și modul în care APADOR-CH a monitorizat respectarea drepturilor omului în detenție în ultimii doi ani. Imposibilitatea de a mai face vizite fizic în penitenciare ne-a făcut să ne bazăm exclusiv pe scrisorile primite de la deținuți sau rudele lor, pe declarațiile deținuților în timpul interviurilor online și pe răspunsurile administrației la întrebările noastre. Nu se compară cu ceea ce vedem și simțim nemijlocit în timpul vizitelor de monitorizare, însă momentan este tot ce putem face ca să ținem legătura cu această comunitate închisă.
În timpul interviurilor am aflat că mare parte dintre deținuți sunt vaccinați anti Covid 19. Unii au spus că au făcut-o din convingerea că numai astfel depășim pandemia, alții au spus că au vrut să-și poată strânge în brațe copiii sau soțiile la vizită sau că astfel speră să poată ieși la muncă. Au existat și câțiva care au admis că s-au vaccinat pentru a obține credite, adică puncte de recompensă care dau bine la comisiile de eliberare condiționată.
22.884 de deținuți se află în penitenciarele din România
Acestea au fost în principal motivele care au contribuit la procentul mare de vaccinați în rândul deținuților – aproape 79%, adică 17.984 de deținuți dintr-un total de 22.884, conform răspunsului oferit de ANP.
Campania de vaccinare nu a avut același succes și în rândul angajaților care lucrează cu deținuții. Aceștia sunt vaccinați în proporție de 59%, un procent totuși mai mare decât în rândul populației în general, dar mai mic decât al deținuților. Angajații ANP nu trebuie să obțină credite, nici nu le este condiționată de un vaccin munca sau relația cu familia.
79% dintre deținuți și 59% dintre angajații ANP sunt vaccinați anti Covid 19
De altfel, din spusele deținuților, se pare că numai creditele au fost recompensele certe obținute în urma vaccinării – pe lângă anticorpii dați de vaccin. În continuare, chiar și cei vaccinați nu pot primi vizite de la familie decât cu dispozitiv de separare – deci nu-și pot lua în brațe copiii, fapt care îi nemulțumește pe mulți. Unii au punctat că li se pare ironic că angajați ai penitenciarului, nevaccinați, le cer rudelor deținuților care vin în vizită să fie vaccinate.
Cât privește posibilitatea de a munci, după cum răspunde ANP, aceasta nu e condiționată de vaccin, ci doar de regimul de detenție, de nevoile penitenciarului, de comportamentul deținutului și, adăugăm noi, de priceperea managerului de penitenciar, dacă știe să găsească sau nu locuri de muncă pentru deținuți.
Lumea închisă a penitenciarelor pare să fi trecut până acum prin pandemie un pic mai ușor decât noi, cei liberi. Din statisticile ANP reiese că din februarie 2020 până acum au trecut prin boală 3364 de deținuți din totalul de 22.884. Dintre aceștia, 3078 s-au vindecat și 15 au murit. 271 de deținuți sunt în prezent infectați cu Covid 19.
3364 de deținuți au avut Covid 19 și 15 au murit în Penitenciarele din România
Penitenciarele cu cei mai mulți infectați pe durata pandemiei au fost: Timișoara, Jilava, Rahova, Craiova și Arad. În răspunsul ANP veți găsi detaliate toate aceste informații, despre cazurile de infectări, vindecări și vaccinări pe fiecare penitenciar în parte.
Numărul angajaților ANP care au făcut boala în aceeași perioadă a fost de 2.783 (dintr-un total de 12.208), dintre care 4 au murit. Cel mai multe cazuri de infectări la personal s-au înregistrat în penitenciarele: Timișoara, Jilava, Rahova, Arad și Iași.
https://apador.org/wp-content/uploads/2013/07/pen.jpg350650Rasistahttps://apador.org/wp-content/uploads/2020/09/apador-logo-tmp-300x159.pngRasista2021-12-07 10:00:472021-12-20 19:27:35Cum i-a convins Administrația Penitenciarelor pe deținuți să se vaccineze
Sorry, this entry is only available in Romanian. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.
APADOR-CH a câștigat procesul cu CNCAV, pentru obținerea unor informații publice despre campania de vaccinare, dar viața le-a făcut între timp irelevante
Informațiile solicitate (…) privesc aspecte de interes public, cu atât mai mult având în vedere situația generală existentă la nivelul societății în urma declarării pandemiei cu virusul SARS-COV-2.” – extras din hotărârea Tribunalului București în cauza APADOR-CH vs. CNCAV
În martie 2021 dădeam în judecată Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea (CNCAV) pentru că refuza să ne spună câte doze de vaccin contractase România, dacă și cât plătise pentru ele și pe câte ne bazam în continuare.
Erau informații arzătoare pentru acel moment, în care vaccinarea se făcea prin centre secrete, cei dornici să se vaccineze făceau liste de așteptare, iar Guvernul făcea ce știa el mai bine – ascundea informațiile de public. În ianuarie-februarie 2021 purtasem un dialog al surzilor cu Secretariatul General al Guvernului, Ministerul Sănătății și CNCAV, care ne trimiteau de la unii la alții pe motiv că nu ei, ci ceilalți dețineau informațiile cerute.
În final a picat vina pe CNCAV, desi cu siguranță nu era capul răutăților, iar Tribunalul București ne-a dat câștig de cauză. Procesul a durat șase luni (martie-septembrie), timp în care România a trecut de la listele de așteptare pentru vaccinare la vaccinarea la chiuvetă și la antivaccinare. Valul patru ne-a lovit în plin, sute de oameni mor zilnic, nevaccinați, am ajuns „minunea” Europei, OMS a trimis specialiști aici ca să vadă de ce nu ne vaccinăm, deși avem cu ce.
În acest context, și dacă ne-ar mai răspunde colonelul Gheorghiță la curiozitățile pe care le aveam în iarnă, probabil nu ar ajuta prea mult situația. Se știe că între timp România a primit milioane de doze de vaccin, dintre care unele au și expirat nefolosite. Nu se știe cât a plătit statul român pentru ele și cât mai urmează să plătească. Poate ar fi totuși o informație bună pentru indeciși, dacă ar afla câți bani se „aruncă la chiuvetă” (ca să NU se vaccineze unii) sau se pierd prin dozele expirate.
Suntem, așadar, câștigătorii încă unui proces în care justiția a spus că statul trebuie să răspundă întrebărilor legitime din societatea civilă într-o chestiune ce privește interesul public. E drept, deocamdată în primă instanță, dar după toate aparențele CNCAV nu a făcut recurs, după cum nu s-a obosit nici să trimită un punct de vedere (întâmpinare) în primă instanță.
Nu negăm că probabil colonelul Gheorghiță a avut destule de făcut în organizarea campaniei de vaccinare și că e posibil ca CNCAV să fi fost asaltat de cereri de informații. După cum e foarte posibil ca tăcerea colonelului Gheorghiță să fi fost dictată de alții, în fond aceleași informații puteau să fie furnizate de Guvern sau de Ministerul Sănătății, dar au preferat să ne trimită să le aflăm de la CNCAV.
Opacitatea deja legendară a autorităților noastre are în acest caz urmări dramatice. Când discursul antivaccinist e mai accesibil decât comunicarea oficială, rezultă un dezastru sanitar. Și în mijlocul acestui dezastru, gestionarii crizei continuă să se comporte la fel de opac, pretinzând că nu sunt „autorități publice”, deși iau decizii care ne privesc pe toți – vezi cazul Grupului Tehnico Științific.
Nu ne facem iluzii prea mari în legătură cu obținerea informațiilor nici în urma acestui proces. Probabil șefii colonelului Gheorghiță îi vor cere să tacă în continuare, deși Tribunalul București i-a cerut să vorbească. Soluția va fi un alt proces pentru executarea hotărârii de față, dar nici măcar asta nu garantează obținerea informațiilor. Ne facem, însă, de pe acum datoria să-l prevenim pe simpaticul colonel Gheorghiță, că, It’s not personal Gheorghiță, it’s strictly businnes.
Care sunt întrebările la care CNCAV e obligat să ne răspundă, în 30 de zile de la rămânera definitivă a deciziei Tribunalului București:
1.Care este numărul dozelor de vaccin anticovid-19, defalcat pe fiecare firmă producătoare, pe care statul român le-a primit şi pe care urmează să le primească de la Uniunea Europeană.
2. Dacă statul român a primit sau urmează să primească vaccinuri de la alţi furnizori/alte entităţi decât Uniunea Europeană. În caz afirmativ, care sunt aceşti furnizori/aceste entităţi, care sunt vaccinurile şi cantităţile. pentru fiecare în parte.
3. Care este calendarul primirii de către statul român a dozelor de vaccin menţionate la pct. 1 şi 2 din prezenţa cerere, defalcat pe termene și cantități.
4. Dacă statul român a achitat sau urmează să achite vreo sumă de bani în contul vaccinurilor anticovid-19 primite de la Uniunea Europeană, iar în caz afirmativ care sunt sumele achitate până în prezent sau care urmează să fie achitate.
5. Dacă statul român a achitat sau urmează să achite vreo sumă de bani în contul vaccinurilor anticovid-19 primite de la alţi furnizori/alte entităţi decât Uniunea Europeană, iar în caz afirmativ care sunt aceste sume.
https://apador.org/wp-content/uploads/2021/11/valeriu-Gheorghita.jpg450800Rasistahttps://apador.org/wp-content/uploads/2020/09/apador-logo-tmp-300x159.pngRasista2021-11-02 13:51:202022-02-28 13:11:00Colonelul Gheorghiță, obligat de tribunal să vorbească și de șefii lui să tacă
Utilizăm cookie-uri pentru ca site-ul să funcționeze optim. Continuând navigarea vă exprimați acordul pentru folosirea cookie-urilor.
OKNoPrivacy policy