Arhiva pentru categoria: Articole

Sunteți aici: / Articole

În căutarea definiției dezinformării

/în , , /de

Statul român promite măsuri de combatere a dezinformării, dar nu are o definiție legală a fenomenului și nici un plan transparent de aplicare; Mai nou, pare că dezinformarea nici nu ne mai doare așa de tare, de când ne ard noile taxe la buzunare

 

Ce este dezinformarea, cum este ea definită? Dar cenzura? Sunt doi termeni foarte utilizați în spațiul public și totuși ei nu sunt definiți clar într-o lege. Cum arată dezinformarea, cine decide că o știre dezinformează sau manipulează? Cine stabilește că informația e adevărată sau falsă? Vom avea un Minister al Adevărului? Ce mijloace de apărare are la dispoziție un acuzat de dezinformare?

În iunie 2025 am trimis aceste întrebări președintelui nou ales și Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT), pentru că împreună promiteau atunci că vor lua spinoasa problemă a dezinformării de coarne și se vor lupta cu dânsa până când o dovedesc.

N-am aflat răspunsuri la niciuna din întrebările lansate atunci, dimpotrivă, am fost purtați ca de obicei de la Președinție și CSAT, la Ministerul Afacerilor Externe, și de acolo la Guvern, care ne-a zis că e secret.

Chestiunea dezinformării nu pare să mai fie de actualitate azi, cel puțin în preocupările oficiale. În schimb am fost noi întrebați de alții ce părere avem despre aceste două teme: lupta cu dezinformarea și cenzura. Răspunsurile de mai jos au fost oferite de APADOR-CH unor studenți la jurnalism, singurii care par să se mai îngrijoreze azi de cum va arăta viitorul în epoca de după ce lupta cu dezinformarea va fi fost deja câștigată de unii și pierdută de noi toți.

Î: În iunie 2025 ați întrebat Președinția cum are de gând să combată dezinformarea, fenomen acuzat că ar fi stat la baza anulării alegerilor prezidențiale din noiembrie 2024. Ce răspunsuri ați primit?

APADOR-CH: Pe scurt ni s-a spus că lucrurile sunt prevăzute deja într-o strategie națională și să stăm liniștiți, că se lucrează. Concret, însă, nu ni s-a răspuns la niciuna din întrebările transmise – ne-ar fi surprins dacă n-ar fi fost așa – ci am fost trimiși de la o autoritate la alta ca să aflăm ceva ce ar fi trebuit să fie public, la dispoziția tuturor.

Î: Ce anume?

APADOR-CH: Păi chiar Strategia asta, denumită oficial „Strategia Națională de Comunicare Strategică și Combatere a Dezinformării”. În urma solicitării am aflat de la Președinție și de la CSAT că ea există, că a fost adoptată în urmă cu patru ani chiar, printr-o hotărâre CSAT (Hotărârea 113/2021), bineînțeles în acord cu drepturile fundamentale garantate de Constituție…, că ar conține un glosar de termeni în care se găsesc definițiile dezinformării și fake news, și că pentru implementarea acestei strategii „se lucrează” la fiecare minister, sub coordonarea Guvernului. Dar nu ni s-a transmis documentul, el nu figurează nici pe site-ul vreuneia din instituțiile statului. De altfel pe site-ul CSAT nici nu figurează prea multe, cam tot ce se întâmplă în CSAT e top secret.

Î: Ați întrebat și Guvernul?

APADOR-CH: Firește. Ca să n-o mai lungim, am primit până la urmă Strategia de la Ministerul Afacerilor Externe. Citind-o am aflat că este doar un soi de ideație. Ca să cităm un clasic în viață, strategia asta e un fel de „să fie bine ca să nu fie rău”, o hârtie care zace prin sertarele ministerelor din 2021, fără să fie pusă în aplicare. Conține promisiuni, cum ar fi angajamentul autorităților că vor crește „reziliența” populației la dezinformare, prin transparență, informare clară, rapidă, prin implicarea experților și a societății civile etc. Ați auzit despre așa ceva în spațiul public în ultimii patru ani? Noi nu.

Î: Deci strategia promite transparență instituțională, dar documentul în sine nu e public?

APADOR-CH: Nu e public, dar nici secret, adică ți-l dau dacă insiști. Dar nu te ajută la nimic, pentru că, ni s-a spus, Strategia va fi pusă în aplicare prin „Planul de implementare a Strategiei Naționale de Comunicare Strategică și Combatere a Dezinformării”. Și abia planul ăsta „are regimul unui document clasificat secret de serviciu și nu poate fi transmis public”. Asta ni s-a spus de la Guvern, după ce am insistat să ne răspundă totuși ceva, că trecuseră mai bine de 30 de zile de când tot întrebam. Deci cumva în subtext ar trebui să credem că cineva acolo la Guvern lucrează la planul ăsta, dar fiind secret noi nu avem cum să știm nici ce prevede el, nici dacă se derulează sau e și el tot o aglomerație de foi într-un sertar.

Î: Dar între timp pare că nici subiectul „dezinformare” nu mai e așa fierbinte. Acum a fost înlocuit de pachetele de măsuri economice ale Guvernului…

APADOR-CH: Da. Numai președintele CNA, domnul Jucan, mai pare preocupat de asta. Dar acolo poate fi tot o urmare a măsurilor de austeritate anunțate, și anume posibila comasare a CNA cu ANCOM. De frica pierderii funcției, domnul Jucan chiar îi trage de mânecă pe guvernanți, că au trecut trei luni de la perioada când toți umblau cu dezinformarea în gură și promiteau măsuri urgente, iar acum numai dumnealui a rămas, săracul, să se lupte cu dezinformarea, pe baricade.

Definiția dezinformării, în Strategia Națională de Combatere a Dezinformării

 

Î: Ați întrebat la Președinție care este definiția dezinformării. De ce este așa de important să avem o definiție a termenilor?

APADOR-CH: O definiție destul de laxă există în Strategia aia, la final, unde avem glosarul de termeni, dar nu avem în prezent o definiție oficială, legală, a dezinformării. De altfel, oarecum anecdotic, la finalul încercării de definiție a dezinformării, din Strategie, există o notă care spune că încă se lucrează la nivel european la definiția asta, deci cu alte cuvinte, nici alții mai deștepți ca noi nu o știu…

Nu avem o definiție nici în legea română și nici în Digital Services Act (DSA), regulamentul european, nu există o definiție a dezinformării. DSA se referă doar la noțiunea de „conținut ilegal”. De altfel, în preambulul DSA, termenul „dezinformare” este folosit de 11 ori, fără a fi definit, dar în cuprinsul regulamentului, consecutiv preambulului, termenul „dezinformare” nu este nici folosit și nici definit.

Orice lege trebuie să aibă o definiție clară a termenilor pe care-i reglementează. Numai așa oamenii vor ști ce anume au voie și ce nu au voie să facă, conform acelei legi. Or nouă ni se tot promit măsuri de combatere a unui fenomen care există, fără îndoială, nu-l contesă nimeni, dar care nu e definit clar într-o lege. Deci riscăm să avem niște măsuri heirupiste, luate de autorități, în orb. Și întotdeauna astfel de măsuri duc la excese, la abuzuri. În acest caz, sub pretextul luptei cu dezinformarea, autoritățile pot profita ca să limiteze libertatea de exprimare, să instituie „adevărul oficial”, deci cenzura. Și în campania electorală, și nu numai, am văzut că s-a și întâmplat asta.

Î: Dumneavoastră cum definiți cenzura?

APADOR-CH: În „Dicționarul limbii române literare contemporane” (DLRLC) din 1955, cenzura era definită drept „Control exercitat de statul capitalist asupra publicațiilor și tipăriturilor (în special asupra presei), pentru a împiedica propagarea ideilor înaintate și răspândirea informațiilor asupra adevăratei situații politice și sociale”.

Pornind de la acest model, în anul 2025, am putea defini cenzura drept: „Control exercitat de stat asupra publicațiilor și tipăriturilor (în special asupra presei), pentru a împiedica propagarea ideilor contrare narativului oficial și răspândirea informațiilor asupra adevăratei situații politice și sociale”.

Î: Considerați că CNA are un rol în limitarea libertății de exprimare?

APADOR-CH: CNA nu numai că limitează drastic discursul public, inclusiv pe teme de interes public, dar încearcă și să modeleze acest discurs. Deci, nu numai că anumite lucruri nu mai pot fi spuse, dar, cele care pot fi încă spuse trebuie spuse într-o anumită manieră. În ultimii doi ani, această ingerință a CNA în discursul public a devenit mai intensă. Este elocventă, în acest sens, afirmația publică, din anul 2025, a unui membru CNA în sensul că presa nu ar trebui să contrazică autoritățile. Această afirmație conține chintesența cenzurii: discursul public nu trebuie să contrazică/critice puterea, autoritățile. Iar toți membrii CNA s-au solidarizat cu această declarație, deși ar fi putut solicita Parlamentului demiterea (revocarea din funcție) acestui membru, vădit incompatibil cu funcția ocupată. APADOR-CH a cerut atunci demiterea acestuia, dar, evident, fără succes.

Î: Cum evaluați reacțiile publice și mediatice la deciziile de sancționare luate de CNA?

APADOR-CH: Deciziile CNA pot fi atacate la instanța de judecată, care le poate menține sau le poate anula/desființa. Deci, relevantă este reacția instanței de judecată la o decizie CNA. Desigur, instanța nu reacționează din oficiu (din proprie inițiativă), ci numai dacă este sesizată de către cel sancționat prin decizia CNA. Reacțiile publice și cele mediatice la deciziile CNA, oricât de vehemente ar fi, pro sau contra, nu pot influența sub nicio formă valabilitatea unei decizii CNA. Aceste reacții publice au însă un rol pozitiv în ceea ce privește exercițiul de a discuta chestiuni de interes public, având în vedere că esențial pentru o societate democratică este discutarea liberă, neinhibată a oricărei chestiuni de interes public.

Î: Cum evaluați transparența și justificările publice ale CNA?

APADOR-CH: Ca regulă, de la slab la execrabil. Cu precizarea că o justificare/motivare, oricât de elaborată ar fi, nu poate face dintr-o decizie greșită pe fond  (pe conținut), una bună.

Definiția dezinformării, dată de CNA

Î: Credeți că CNA ar trebui să aibă un rol mai activ în combaterea dezinformării?

APADOR-CH: După cum am spus, încă nu există o definiție legală a dezinformării, adică o definiție dată de o lege. Dacă tot vorbim de CNA, această instituție a publicat recent o definiție a dezinformării, în Codul de reglementare a conținutului audiovizual, publicat în iunie în Monitorul Oficial. Dar deciziile CNA nu pot substitui o lege, întrucât legea poate fi adoptată numai de Parlament, nu și de CNA. Iar, potrivit art. 53 din Constituție, exercițiul drepturilor și libertăților, inclusiv exercițiul libertății de exprimare, pe motiv că astfel s-ar combate dezinformarea, poate fi restrâns doar prin lege, nu și – direct – prin decizii CNA.

Cum spuneam, dezinformarea mai este definită și în acea hotărâre CSAT, nepublicată, prin care s-a adoptat Strategia de combatere a dezinformării. Poate fi solicitată în baza Legii 544/2001, așa cum am făcut și noi. Definiția publicată în Strategie este neclară, rezultă că poate fi inclus la dezinformare cam tot ce se abate de la narativul oficial. Dar, așa cum am spus și despre deciziile CNA, nici hotărârile CSAT nu au putere de lege, nefiind emise de Parlament, și nu se pot substitui legii. De aceea, încă așteptăm o definiție legală a dezinformării.

Ca să revenim la întrebare, nu, CNA nu pare a fi autoritatea potrivită să desfășoare acțiuni de combatere a dezinformării, care se pot lesne transforma în combaterea liberei exprimări.

Î: De ce? Membrii CNA sunt totuși aleși de Parlament, nu?

APADOR-CH: Modul în care sunt aleși membrii CNA denotă o politizare accentuată a instituției, puterea politică fiind dominantă în desemnarea și alegerea membrilor CNA. Poate că ar fi mai bine că membrii CNA să fie propuși și aleși de către entitățile care activează în audiovizual, printr-o procedură similară celei prin care sunt aleși membrii Consiliului Superior al Magistraturii, care sunt propuși și aleși dintre și de magistrați. Unii ar spune că nici CSM nu e perfect, dar procedura de constituire este totuși de preferat celei politizate din cazul CNA.

Politizarea desemnării membrilor CNA face ca pregătirea și experiența acestora, în raport de domeniul în care urmează să activeze, precum și conduita imparțială, obiectivă, echidistantă, să nu figureze printre criteriile prioritare avute în vedere la selecția candidaților. Decisiv pentru alegerea în CNA este doar ca un candidat să fie agreat de o anumită forță politică, majoritară (de regulă, într-o coaliție) în Parlament, în momentul desemnării și alegerii membrului. Am dat mai devreme exemplul acelui membru CNA căruia i-am cerut demisia, care spunea că nu e treaba presei să critice puterea. Ce așteptări putem avea de la astfel de membri numiți acolo pe criterii de obediență față de un partid politic?

Î: Atunci cum se poate găsi un echilibru între reglementare și libertatea presei?

APADOR-CH: Prin renunțarea la reglementări ambigue, care permit abuzuri de interpretare și, astfel, limitează libertatea de exprimare și induc cenzură sau chiar autocenzură, ca mijloc de autoprotecție împotriva riscului unor amenințări imprevizibile, la care sunt expuși cei care ies din narativul oficial.

Î: Ce măsuri alternative propuneți pentru combaterea dezinformării în spațiul audiovizual?

APADOR-CH: Dezinformarea poate fi combătută, simetric, prin informare. Nu prin amenzi, ștergeri de postări, închideri de siteuri sau trimiterea poliței la ușa celor care nu postează conform narativului oficial. În plus, pentru ca informarea, care vine din partea autorităților, să fie și credibilă, este necesar ca, prin faptele și conduita lor, autoritățile să câștige și să mențină încrederea cetățenilor. Iată câteva „secrete” ale (re)câștigării încrederii pierdute: transparență, bună-credință, cinste, competență, respect pentru cetățeni, argumentare temeinică a deciziilor.

Cum a fost amendată propaganda electorală la europarlamentare comparativ cu prezidențialele

/în , /de

Statistic, poliția spune că a dat mai multe amenzi și avertismente pentru continuarea propagandei electorale după încheierea campaniei pentru europarlamentare decât la prezidențiale

 

În preziua primului tur pentru alegerile prezidențiale, poliția a fost acuzată că face exces de zel și amendează diverse persoane care postează mesaje electorale pe Internet sau le cere, sub diverse amenințări și intimidări, să șteargă respectivele postări. Lumea s-a indignat, pe principiul clasic că polițiștii se dau mari în fața bătrânicilor care vând pătrunjel pe trotuar în loc să se lupte cu adevărații răufăcători și evazioniști.

Cu ocazia asta, însă, opinia publică a aflat că la baza acțiunilor poliției stă o lege (370/2004), care sancționează propaganda electorală după încheierea campaniei, cu amenzi cuprinse între 1.500 și 4.500 de lei. Că ni se pare proastă sau nu, legea e lege și trebuie aplicată. Așa că APADOR-CH a întrebat IGPR câte astfel de amenzi și avertismente a mai aplicat în trecut.

Ca să nu abuzăm de transparența poliției, am cerut date doar de la penultimele alegeri, adică cele comasate pentru europarlamentare și locale, din iunie 2024, comparativ cu turul 1 al alegerilor prezidențiale.

Răspunsul primit de la IGPR a fost următorul:

58 de amenzi la europarlamentare vs. 33 la prezidențiale

în perioada 8-9 iunie 2024, au fost aplicate 58 de sancțiuni contravenționale, constând în amendă, pentru fapta de continuare a propagandei electorale după încheierea campaniei electorale

(…)

în perioada 23-24 noiembrie, au fost aplicate 33 de sancțiuni contravenționale, constând în amendă, pentru fapta de continuare a propagandei electorale după încheierea campaniei electorale”.

169 avertismente la europarlamentare vs. 108 la prezidențiale

în perioada 8-9 iunie 2024, au fost aplicate 169 de sancțiuni contravenționale, constând în avertisment, pentru fapta de continuare a propagandei electorale după încheierea campaniei electorale.

(…)

în perioada 23-24 noiembrie, au fost aplicate 108 sancțiuni contravenționale, constând în avertisment, pentru fapta de continuare a propagandei electorale după încheierea campaniei electorale”.

Solicitarea APADOR-CH a vizat faptele petrecute atât online cât și offline, defalcate, dar poliția a răspuns fără să facă această departajare a datelor. Am mai întrebat, de asemenea, și câte somații de ștergere a postărilor de pe Internet a mai dat poliția, în ambele perioade de referință, dar și la această întrebare IGPR a refuzat să răspundă, invocând o Decizie a Curții de Apel București, din 2009, care spune că Legea 544/2001 nu impune niciunei instituții să prelucreze informațiile deținute pentru a furniza celor interesați „un fel de statistici a la carte” ci se referă doar la furnizarea informațiilor în forma în care sunt deținute de instituție.

Prin urmare, poliția susține că nu știe (nu deține date) câți dintre agenții ei au somat contraveninenții, prin telefon sau mers din ușă în ușă, să își șteargă postările cu conținut electoral de pe Internet, în ziua în care nu mai aveau voie să continue propaganda politică.

Din statistica oferită de IGPR, observăm așadar că poliția a dat mai multe amenzi și avertismente pentru încălcarea regulilor electorale cu ocazia alegerilor europarlamentare și locale, decât cu ocazia primului tur al alegerilor prezidențiale. Unii ar putea trage de aici concluzia că alegerile europarlamentare și locale ar fi putut fi mai viciate decât cele recent anulate de CCR, pentru că în ziua dinaintea acelor alegeri au fost mai multe acte de propagandă politică ilegală sancționate decât în preziua alegerilor prezidențiale.

Alți ar spune că poate a fost poliția mai activă în vară, decât acum, numărul mai mare de sancțiuni nefiind musai egal și cu o activitate contravențională mai crescută. Pe de altă parte, alegerile prezidențiale sunt cele declarate viciate, de către cel mai înalt for juridico-politic al țării, asta deși poliția, în teren, a constatat că activitatea ilegală de propaganda politică a fost mai puțin intensă.

Oferim premiul de cetățeanul neturmentat al anului, găsitorului unui sens în toate aceste date.

Răspunsul poliției, integral

IGSU își antrenează pompierii în condiții pentru care pe alții îi amendează

/în , , /de

Condițiile insalubre și periculoase în care sunt trimiși să se antreneze pompierii României, fără apă, fără stingătoare, cu echipamente proaste și ruginite – o relatare primită de la un pompier cu 18 ani vechime

APADOR-CH a primit relatarea de mai jos de la plutonierul major Valentin Ciolan, un pompier cu o vechime de 18 ani care spune că a participat în cariera sa la numeroase intervenții de stingere a incendiilor. În perioada 14-19 iulie 2024, acesta spune că a participat la cursul de alpinist intervenție pompier la Centrul de Pregătire a Pompierilor General de brigadă Corneliu Stoicheci, unde a fost expus unor condiții de pregătire și cazare periculoase, care nu îndeplineau nici măcar condițiile cerute în mod normal de pompieri pentru autorizarea altor unități de cazare. Am decis să publicăm relatarea plutonierului Ciolan, cu acordul acestuia, și să cerem o reacție de la autoritățile competente: Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) și Ministerul Afacerilor Interne (MAI).

Relatarea și fotografiile îi aparțin plutonierului Valentin Ciolan:

Rugină, lipsă stingătoare, gândaci și mucegai

„La sosirea mea la Centrul de Pregătire a Pompierilor General Stoichiciu, am fost șocat să constat starea deplorabilă a infrastructurii și lipsa totală de echipamente de siguranță adecvate. Porticul de alpinism, crucial pentru antrenamentele noastre, prezenta semne vizibile de uzură și coroziune, punând sub semnul întrebării siguranța utilizării acestuia. În plus, întreaga clădire nu era echipată cu stingătoare, contrar normelor legale de apărare împotriva incendiilor.

Nu am avut unde să îmi încălzesc un ceai sau să fac o cafea, și nu am avut acces la un mic dejun normal cu produse proaspete, dat fiind căldura din acel „hotel”. Am improvizat dintr-o pungă cu apă un dop și am încercat să strâng apă în cada de la baie pentru a păstra bidoanele de apă la rece, dar fără succes. Temperaturile ridicate și lipsa frigiderelor au dus la stricarea sucurilor cumpărate, acestea fermentând de pe o zi pe alta.

Am fost nevoit să dorm pe balcon deoarece era imposibil să stau în cameră din cauza mucegaiului, gândacilor, furnicilor sub parchet, păianjenilor și lipsei plaselor la geam. De asemenea, nu exista o mașină de spălat, astfel că, din cauza transpirației intense de la antrenamente, am fost nevoit să îmi spăl ținuta în cadă, călcând-o în picioare și folosind gelul de duș. Nu existau hârtie igienică, săpun sau alte necesități de bază, elemente esențiale chiar și pentru un hotel de o stea.

                             

Condiții de cazare și antrenament inumane

  • Lipsa echipamentelor de siguranță la incendiu: Nu existau stingătoare în întreaga clădire, încălcând Legea nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor și Ordinul nr. 163/2007.
  • Condiții de cazare deplorabile: Sala de mese, băile, sălile de curs, camerele și saltelele erau în condiții insalubre, fără aer condiționat, afectând grav confortul și capacitatea de concentrare a participanților.
  • Echipament de protecție inadecvat: Ținuta de instrucție nu întrunește măsurile de protecție necesare și nu este suficient de elastică pentru anumite manevre. Nu oferă protecții la genunchi și coate, iar bocancii au talpă de slabă calitate, alunecând pe majoritatea suprafețelor.
  • Lipsa apei potabile: Nu exista acces facil la apă potabilă, singurul chioșc fiind la 500 de metri distanță, contrar Legii nr. 458/2002 privind calitatea apei potabile.

Alte deficiențe:

Nu s-a predat nicio teorie, învățând doar din documente trimise sub formă de poze vechi și greu de înțeles. Nu existau panouri de cățărare moderne pentru a învăța prizele și autoasigurarea, iar instructorii erau personal din tura de la unitate, care plecau frecvent în misiuni. Nu exista un videoproiector sau un televizor mare pentru a ne explica anumite lucruri. Am fost afectați emoțional și ne-a fost lezată demnitatea umană și profesională.

Am hotărât să iau atitudine pentru faptul că nu mi se pare corect ca cei ce trebuie să se antreneze la nivel profesionist pentru salvarea oamenilor, animalelor și bunurilor să nu beneficieze de condiții normale de desfășurare a activităților. În 20 de ani, am participat la sute de intervenții și am dat dovadă de curaj și onoare.

Vă solicit intervenția urgentă pentru remedierea acestor deficiențe și asigurarea unui mediu sigur, sănătos și respectuos pentru toți participanții la cursurile de pregătire din cadrul Centrului de Pregătire a Pompierilor

Cu stima Valentin C.”

Plutonierul Ciolan spune că a transmis această relatare și superiorilor săi, dar fără rezultat, întrucât după experiența lui au mai fost trimiși și alți colegi în aceleași condiții de „antrenament”.

APADOR-CH a solicitat un punct de vedere IGSU și MAI și invită jurnaliștii interesați de subiect să facă același lucru.

 

UPDATE 8 august 2024 – Răspunsul IGSU 

IGSU admite problemele, dar spune că pompierii trebuie să se călească în condiții grele pentru a fi apți de muncă

Din răspunsul primit de la Inspectoratul General pentru Situații de Urgență aflăm în primul rând că există alte trei centre noi și frumoase destinate pregătirii pompierilor, dar și că problemele de la baza de antrenament din Ilfov, semnalate de plutonierul Ciolan, sunt reale. IGSU le pune, însă, pe seama cutumei că pompierii trebuie să se călească în condiții grele pentru a fi apți de luptă cu flăcările. O mentalitate pe care n-o mai credeam valabilă, dar iată că este și invocată oficial.

 

IGSU mai spune, totuși, că a constituit o comisie de anchetă pentru a verifica aspectele semnalate de pompier și se angajează că va căuta soluții pentru remedierea problemelor.

Citiți răspunsul integral al IGSU

Propunerea APADOR-CH pentru prevenirea abuzurilor generate de testele antidrog de jucărie, folosite de poliție

/în , , , /de

Cazul cântăreței Xonia – cel mai recent dintr-un șir de testări fals pozitive – arată indiferența totală a statului față de cetățenii care au ghinionul să tragă paiul scurt când se află la volan

 

Un caz recent, relatat în presă, readuce în discuție relația stat-cetățean, relație care nu prea are șanse să se normalizeze.

Mai concret, problema ridicată este cea a drugtestelor folosite de poliție și a gradului ridicat de eroare al acestora, sub forma rezultatului fals pozitiv.

În cazul unui rezultat pozitiv la examinarea cu drugtestul, conducătorului auto i se reţine permisul de conducere. Se întocmeşte şi dosar penal pentru conducere sub influenţa substanţelor psihoactive. Totodată, conducătorul auto este condus la o unitate medico-legală sau la un spital, unde i se recoltează probe biologice, pentru a se stabili cu certitudine dacă în sângele acestuia există sau nu substanţe psihoactive. Examenul acestor probe biologice nu se face de către spital, ci doar de către unităţile medico-legale autorizate.

În practică, efectuarea analizei probelor biologice şi întocmirea raportului toxicologic de către unităţile medico-legale durează de la mult la foarte mult, de ordinul lunilor sau anilor. Spre exemplu, în cazul cântăreţei Xonia, durata a fost de circa 1 an. Iar rezultatul a fost că substanţele psihoactive nu erau prezente în organism, deşi drugtestul semnalase (fals) prezenţa cocainei în organism.

Până când vine rezultatul de la unitatea medico-legală cu rezultatul negativ, permisul de conducere este reţinut, adică titularul nu mai are dreptul să conducă autovehicule. Deşi nevinovat de consum de substanţe psihoactive, acel conducător auto este împiedicat să conducă luni de zile sau ani, fără niciun temei, în afară de un rezultat fals pozitiv la drugtest. Acest lucru i se poate întâmpla oricui are permis de conducere şi care, în viaţa lui, nu a consumat droguri.

Cu alte cuvinte, drugtestul, care este mai imprecis decât o prognoză meteo pe 6 luni, rata de eroare a rezultatelor fiind pe la 40%, conform relatărilor din presă, este elementul care stă la baza deschiderii unui dosar penal pentru conducere sub influența substanțelor psihoactive și a reținetii permisului de conducere. Spre exemplu, conform publicației Europa Liberă, „Peste 1.000 de români care au fost <prinși> sub influența drogurilor în 2023 nu consumaseră, de fapt, substanțe interzise. Testările rapide pe care Poliția Română le-a făcut au fost confirmate de analizele la sânge în proporție de 62%. De ce apar atât de multe erori?”

Deci, pe baza unui rezultat fals pozitiv în urma testării cu drugtestul, o persoană suferă prejudicii grave: rămâne fără permis de conducere (permisul este deţinut de poliţist) şi i se deschide dosar penal. Dacă acel ghinionist testat este şi persoană publică, prejudiciul de imagine suferit este şi mai mare. Când sunt prezente şi televiziunile, apar întrebările indignate la adresa celui vinovat doar pentru că a dat peste un tester prost: „Regretaţi că v-aţi drogat?”, „De ce vă drogaţi şi conduceţi?”, „Ce exemplu daţi tinerilor?” etc.etc. Că, peste un an, se va stabili că rezultatul testului a fost eronat, intră la şi altele.

Unde mai este prezumţia de nevinovăţie? Unde este respectul faţă de cetăţean, care este abuzat de stat în mod grosolan, trezindu-se într-un labirint kafkian de probleme şi proceduri incorecte şi stupide? Din care nu poate ieşi decât după câteva luni sau ani. Cum poate fi acceptată existenţa unor consecinţe, grave, pentru un cetăţean care rămâne fără permis, se trezeşte cu dosar penal şi este expus oprobriului public pentru nimic, pentru o faptă inexistentă? Cum este protejat cetăţeanul faţă de aceste consecinţe grave şi nemeritate, generate de stat?

Când, după luni sau ani, vine rezultatul de la medico-legal, care e negativ, ce se întâmplă cu genialii care au construit un asemenea mecanism absurd? Nimic, absolut nimic, toţi fluieră discret şi se uită în altă parte. Aia e, ai avut ghinion! Faptul că trusa pentru testare nu diferă prea mult, ca acuratețe, de trusa medicală din setul de jucării „Păpuşa Barbie medic”, e un detaliu minor.

Ar fi ceva de făcut pentru a limita cât mai mult aceste abuzuri vădite ale statului. Dacă nu poate fi îmbunătăţită precizia drugtestelor (chiar nu există unele mai precise sau când creşte precizia, scade comisionul?), măcar ar trebui substanţial scurtată durata efectuării analizelor de către unităţile medico-legale. Acele rapoarte toxicologice întocmite de unităţile medico-legale constituie proba care e luată în seamă pentru finalizarea dosarului penal. Dacă raportul toxicologic este negativ, în acel dosar penal se dispune clasarea, dacă raportul e pozitiv, se ajunge la trimitere în judecată.

Probabil că nici durata efectuării raportului toxicologic nu poate fi scurtată. O să auzim din nou lamentări despre lipsa de personal, de fonduri, de substanţe etc.etc. Păi, se pune întrebarea, dacă statul nu are nici oameni, nici bani şi nici dotări, de ce iniţiază  nişte proceduri care îi scapă de sub control şi prejudiciază numeroşi cetăţeni nevinovaţi, cam 40% dintre cei testaţi?

Singura soluţie care ar lăsa şi medico-legalul să tărăgăneze cu lunile sau anii analizele, dar ar împiedica şi ca un cetăţean să fie privat pe nedrept, cu lunile sau anii, de posibilitatea de a conduce un autovehicul, ar fi stabilirea unui termen maxim în care unitatea medico-legală să finalizeze raportul toxicologic. Dacă raportul nu este finalizat în acel termen, permisul ridicat se va restitui, imediat, conducătorului auto. Soluţia este logică, întrucât, până la finalizarea raportului toxicologic nu există o probă certă în sensul că respectivul conducător auto a consumat substanţe psihoactive. Iar suferirea unor restricţii grave într-o perioadă îndelungată, în care nu există certitudine că persoana a comis o faptă ilicită, este pe deplin contrară prezumţiei de nevinovăţie.

Din punct de vedere tehnic, ar fi necesară completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice cu un nou caz în care permisul de conducere se restituie titularului, și anume în cazul în care unitatea medico-legală nu întocmește în termen de 15 zile de la recoltare raportul privind prezența în organism a substanțelor psihoactive.

 Un precedent oarecum similar îl constituie regula aprobării tacite, care operează, în anumite domenii, în relaţia administraţie publică – cetăţean, potrivit căreia dacă o solicitare nu este rezolvată într-un anumit termen, se prezumă că administraţia a fost de acord cu ea. Tot aşa, în cazul analizei medico-legale consecutivă unui drugtest, dacă raportul toxicologic nu este întocmit într-un anumit termen, trebuie să se prezume că nu există justificare pentru reţinerea permisului de conducere.

În acest sens, APADOR-CH a trimis grupurilor parlamentare propunerea de a introduce o nouă literă, (h), la art. 113 al. 1 (articol în care sunt prevăzute cazurile în care permsiul se restituie titularului) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, cu următorul conținut, textul rezultat fiind:

Articolul 113

(1) Permisul de conducere se restituie titularului:

(…)

„h) dacă instituțiile medico-legale autorizate nu întocmesc, în termen de 15 zile de la recoltare, raportul de analiză a mostrelor biologice privind prezența în organism a substanțelor psihoactive.”

Am ales să trimitem propunerea grupurilor parlamentare, întrucât am observat că Ministerul Justiției pare, în general, destul de reticent la modificări în favoarea cetățenilor. Vom reveni cu reacția parlamentarilor.

 

Cum a răspuns Direcția Rutieră din MAI la această propunere

CCR  zice că e constituțională comasarea alegerilor, pentru că ar fi fost prea multe dacă se țineau separat

/în , , /de

Cu unanimitate de voturi, judecătorii Curții Constituționale a României (CCR) au decis azi că prea multe runde de alegeri ne dăunează și că e mai bine să le combinăm, chiar dacă nu se potrivesc temele dezbătute în campaniile electorale, iar comasarea lor se face cu încălcarea Constituției.

În cuvinte mai mari, CCR ne spune așa:

În esență, cu privire la criticile de neconstituționalitate privind ordonanța de urgență în ansamblul său, Curtea a reținut că motivele cuprinse în preambulul acesteia justifică existența unei situații extraordinare a cărei reglementare nu putea fi amânată, întrucât exista posibilitatea organizării alegerilor pentru Parlamentul European și a celor locale în condiții deficitare, având în vedere anvergura și numărul mare de alegeri organizate în anul 2024.

(…)

Prin urmare, chiar dacă actul normativ a fost adoptat cu mai puțin de un an de la data alegerilor și modifică modul de compunere al Biroului Electoral Central, acesta nu produce insecuritate juridică pentru competitorii electorali. Dimpotrivă, soluția normativă de desfășurare a celor două categorii de alegeri la aceeași dată a determinat necesitatea stabilirii unei set de reguli comune și omogene pentru buna desfășurare a alegerilor, în condiții de echitate pentru toți competitorii implicați în procesul electoral”. (sursa)

Acesta este răspunsul dat de cel mai înalt for juridic al țării la solicitarea reprezentanților unui partid politic, care s-au plâns, pe bună dreptate, că ordonanța de comasare a alegerilor le încalcă drepturile electorale.

Amintim că și APADOR-CH a cerut Avocatului Poporului (în luna martie) să atace la CCR ordonanța privind comasarea alegerilor, iar răspunsul primit de la AVP (în luna aprilie) a fost că nu are rost să mai depună această muncă, pentru că CCR fusese deja sesizat între timp și de reprezentanții partidului Reper.

Mergând pe raționamentul CCR, de ce nu ne-am pune și problema că prea multe instituții strică? Așa că, de ce nu am comasa și CCR cu Guvernul? Că tot nu se observă nicio diferență între deciziile Guvernului și deciziile CCR…

Defăimare, instigare și alte postări pe Internet care ne-ar putea costa mai mult decât credeam

/în , , /de

Întrucât am primit mai multe întrebări pe tema „cum ar trebui să ne comportăm pe Internet ca să nu ne salte poliția”, am pregătit câteva sfaturi juridice de care e bine să ținem seama atunci când vrem să ne răcorim pe rețelele sociale sau să ne spunem părerile despre unii și alții, persoane importante sau simpli concetățeni. Deocamdată începem cu două noțiuni mai întâlnite: defăimarea și instigarea.

Ce este defăimarea și cum se pedepsește

Noțiunea de „defăimare” nu există, ca atare, în Codul penal sau în Codul civil. În legislația interbelică au existat reglementări privind defăimarea, înțelesul noțiunii fiind cel din limbajul comun actual, respectiv de lezare/vătămare a reputației unei persoane.

În Codul penal care a fost aplicabil între anii 1969-2014, era prevăzută infracțiunea de „Defăimare a țării sau a națiunii”, fără ca noțiunea de defăimare să fie definită în legea penală, ceea ce lăsa loc unor abuzuri de interpretare, care limitau serios libertatea de exprimare.

De asemenea, în Codul penal menționat mai sus, au existat și alte prevederi care incriminau forme ale defăimării, sub denumirea de „insultă” și „calomnie”. Din anul 2006, infracţiunile de insultă şi calomnie, precum și infracțiunea de defăimare a țării sau a națiunii au fost abrogate (eliminate) din Codul penal. Incriminarea acestor fapte nu a fost preluată de noul Cod penal, în care nu se mai regăsesc.

Consecinţa dezincriminării infracțiunilor de insultă și calomnie a fost că, în cazul unor fapte care, în limbaj comun, ar intra în categoria defăimării, partea lezată se poate adresa numai instanţelor civile, printr-o acţiune pentru stabilirea răspunderii civile delictuale a autorului defăimării, autor care ar putea fi obligat de instanţa civilă la plata de despăgubiri pentru daunele morale produse şi la orice alte acţiuni necesare pentru repararea prejudiciului produs.

Ce drepturi încălcăm atunci când insultăm pe cineva

Este de menționat că dreptul la viaţă privată, dreptul la demnitate, dreptul la propria imagine sunt reglementate în art. 71-75 din Codul civil.

Având în vedere că dreptul de liber acces la justiție este garantat de Constituţie, există posibilitatea, cel puțin la nivel teoretic, ca pentru orice afirmaţie, chiar considerată benignă de către autorul ei, partea vizată să se poată adresa justiţiei, dacă ea apreciază că prin acea afirmaţie i-a fost lezat un drept, de exemplu dreptul la demnitate. Odată ce instanţa este sesizată, procesul va continua până când instanţa va pronunţa o soluţie şi până când acea soluţie va deveni definitivă, după verificarea ei de către o instanţă superioară instanţei care a pronunţat prima soluţie. Această procedură poate consuma mult timp şi, uneori, mulţi bani.

Dar libertatea mea de exprimare nu-mi permite să și înjur?

Pentru ca, în eventualitatea unei acţionări în instanţă, autorul afirmaţiilor să câştige procesul ce i-a fost intentat de partea vizată de afirmaţii, este nevoie ca el să-şi ia anumite măsuri de prevedere atunci când face acele afirmaţii. Subiectul privind aceste măsuri de prevedere este vast şi divers, existând particularităţi aproape pentru fiecare caz concret în parte. Tema în care se încadrează acest subiect este libertatea de exprimare, temă tratată în cuprinsul a numeroase lucrări de specialitate (articole, studii, ghiduri,cărţi etc.).

În esenţă, autorul unei afirmaţii ar trebui să aibă în vedere, cel puţin următoarele trei aspecte:

  1. Afirmatia trebuie să aibă o bază factuală rezonabilă. Adică, atunci când autorului i se pune întrebarea: pe ce bază ai afirmat dumneata lucrul ăsta?, el să poată indica şi dovedi o serie de fapte sau împrejurări care, în mod rezonabil, pot justifica afirmaţia făcută. Cu alte cuvinte, nu sunt protejate afirmaţiile „gratuite”, fără bază rezonabilă sau complet fără bază.
  2. Dacă afirmaţiile se încadrează în cadrul unei dezbateri privind un interes public, protecția autorului lor este mai sporită. În cazul în care e vorba de dezbateri privind o chestiune de interes public, jurisprudenţa CEDO stabileşte că, în anumite condiţii, sunt admise şi exagerări, şi afirmaţii care deranjează sau şochează.
  3. În cazul criticii la adresa politicienilor sau a instituţiilor publice, jurisprudenţa CEDO permite o mai mare libertate, în anumite condiţii, fiind admise şi exagerări, şi afirmaţii care deranjează sau şochează. Deci, dacă sunt vizate persoane sau firme private, iar chestiunea dezbătută nu este de interes public, trebuie mult mai multă atenţie la exactitatea/acurateţea afirmaţiilor şi la baza factuală.

Fiecare dintre cele 3 aspecte menționate mai sus suportă foarte multe nuanţări, care ţin cont de particularităţile fiecărui caz concret. De aceea, şi jurisprudenţa CEDO în materie este foarte bogată. Astfel că rolul unui avocat în astfel de litigii nu trebuie deloc neglijat.

Ce e instigatorul…

Cu privire la aspectele penale, menţionăm că în Codul penal sunt pedepsite cu închisoarea atât fapta de instigare publică la săvârşirea de infracțiuni (art. 368 Cod penal), cât și incitarea la violenţă, ură sau discriminare (art. 369 Cod penal).

Potrivit art. 47 Cod penal, instigator este persoana care, cu intenție, determină o altă persoană să săvârșească o faptă prevăzută de legea penală. Incitatorul nu este definit în Codul penal, astfel că noţiunea are înţelesul din limbajul comun, fiind sinonim cu instigatorul.

… și cum poate fi el dovedit

Se observă că, în raport de art. 47 Cod penal, pentru a instiga, este nevoie de întrunirea cumulativă a cel puţin 2 condiţii:

  1. Intenţia de a instiga (nu există infracţiune dacă nu a existat clar intenţia de a instiga, ci a fost doar o culpă/greşeală aferentă intenției reale de a informa cititorii sau de a dezbate o chestiune de interes public)
  2. Determinarea altei persoane de a săvârşi o infracţiune. Cu alte cuvinte, conţinutul afirmaţiilor trebuie să fie atât de puternic și de convingător încât să poată determina o persoană care nu intenționa să comită o infracțiune să ia rezoluţia (hotărârea) de a comite o infracţiune numai prin simplul fapt că a lunat cunoștință de acele afirmații (de exemplu, o persoană s-a hotărât să comită o infracțiune pentru că a citit un text care conţine anumite afirmaţii). Este discutabil cât de „determinantă” poate fi o postare care conţine sau să lasă loc unor semne de întrebare, întrucât efectul semnelor de întrebare este de a crea sau semnala dubii, îndoieli, nu de a forma sau întări convingeri.

Ce facem când „organele” abuzează legea

Cu toate acestea, în practică, organele de urmărire penală aplică, uneori, o marjă destul de largă de apreciere cu privire la conţinutul noţiunilor de „instigare” sau „incitare”, dincolo de înţelesul acelor noțiuni care rezultă dintr-o interpretare cu bună-credință a legii, ceea ce poate duce la deschiderea abuzivă a unor dosare penale pentru infracţiuni de instigare/incitare. Desigur, dacă nu primește o soluție de netrimitere în judecată, cel supus abuzului îşi poate găsi dreptatea în instanță, însă asta după câţiva ani în care trăieşte cu stresul că este subiectul unui dosar penal și după ce trece prin stresul fazelor procesului în instanţă (la prima instanţă și, apoi, la instanţa superioară). Totuși, garanția că, în cele din urmă, un nevinovat nu va rămâne condamnat pe nedrept, este reprezentată de CEDO, ca ultimă instanță, care va adopta o soluție corectă. Dar, procedura la CEDO poate dura destul de mult, unul dintre motive fiind și supraîncărcarea instanței europene.

Deci, am voie să înjur puterea?

Cu alte cuvinte, nimeni nu este împiedicat, în mod vizibil, să abordeze chestiuni controversate/deranjante pentru factorii de putere, și să folosească formulări viguroase/șocante, dar cei care aleg acest drum trebuie să știe că e nevoie de putere şi rezistenţă psihică, în cazul unor abuzuri la care este posibil să fie supuşi. Până la urmă, li se va face dreptate la CEDO, dacă nu la nivel național, dar, până atunci, va fi nevoie de multă putere, răbdare, determinare și rezistență.

 

 

Vă recomandăm o lectură utilă și aprofundată pe aceste subiecte de care ne vom lovi în continuare tot mai mult pe Internet și în viața reală: Ghidul privind art. 10 (libertatea de exprimare) din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, întocmit de Direcția Jurisconsultului Curții Europene a Drepturilor Omului.

Printre paragrafele din Ghid care ar putea capta interesul se pot număra și:

Par. 109 – 277  – cu privire la protecția reputației și drepturilor altora (chestiuni legate de defăimare)

Par. 278 – 349   – cu privire la presă și la rolul acesteia de „câine de pază”

Par. 595 – 641   – cu privire la libertatea de exprimare și internetul

Par, 653 – 658   – cu privire la pluralismul mass-media și alegerile

Secretele de care ne apără Guvernul, pentru liniștea noastră

/în , , /de

În țara UE în care duduie statul de drept, conform ultimului raport CE, am întrebat Guvernul cum se numesc instituțiile care au secretizat o hotărâre și ne-a răspuns că e secret; La fel și conținutul hotărârii, cine și cui i se aplică; Totuși, cetățenii sunt obligați să plătească acele „secrete”

În ultimul raport privind statul de drept, Comisia Europeană a mângâiat pe creștet România – ca și restul statelor UE – spunând că în ultimul an s-a lucrat cu un oarecare spor la implementarea recomandărilor. Pe scurt: n-ar fi Dracul chiar așa de negru, treaba e bună, dar mai durează! Și totuși noi simțim altfel situația pe teren. Instituțiile statului (de drept) nu funcționează (a recunoscut-o chiar premierul ieri), justiția gâfâie, presa e aservită puterii politice sau e discreditată/compromisă dacă îndrăznește să critice, societatea civilă e demonizată, iar drepturile fundamentale sunt doar niște forme fără fond, bune de pus în geam cât să luăm fondurile de la UE.

Bunăoară ultimul scandal, cu azilele de bătrâni din Ilfov, ne arată nu numai că instituțiile statului care trebuiau să-și facă datoria nu și-au făcut-o, dar și că Guvernul, prin Ministerul Muncii, a încercat să-și acopere abuzurile, secretizând informații și interzicând Centrului de Resurse Juridice (CRJ) – ONG-ul care avea dreptul să facă vizite inopinate în cămine – să mai intre acolo, pe motiv că ar fi informat și publicul despre mizeria din ele. Asta contrazice însăși esența acestui instrument de monitorizare – transparența instituțională, care garantează respectarea drepturilor.

Totuși, vedem că transparența instituțională și dreptul cetățenilor de a avea acces la informații publice, consfințite de o lege veche de mai bine de 20 de ani, sunt în ultimii ani mai degrabă mimate decât respectate. Există în instituțiile publice, începând cu Guvernul României și Administrația Prezidențială, o apetență pentru secretizare care nici măcar în triștii ani 90 nu a fost așa de vizibilă.

Cât ne costă împăratul și de ce nu ne face bine să știm

De exemplu, ne chinuim deja de câteva luni să aflăm și noi, alături de numeroși jurnaliști, care sunt cheltuielile de deplasare ale președintelui. Ni s-a răspuns inițial de la Administrația prezidențială că ar fi secrete, „din cauza” unei hotărâri de guvern veche din 1998. Și totuși până acum câțiva ani aceste cheltuieli au fost publice, așa cum ar fi și normal, că doar le suportăm noi toți, de la buget, nu se plătesc din salariul președintelui.

Am întrebat apoi la Secretariatul General al Guvernului (SGG) ce e cu această HG 755/1998 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea, pregătirea și executarea zborurilor speciale. Când a fost ea clasificată ca „secret de serviciu”, de către cine și dacă ea conține și vreo referire la costurile cu deplasările președintelui, așa cum ni se răspunsese de la Cotroceni.

Primul răspuns de la SGG a fost că da, hotărârea e secretă, dar nu ne pot spune ce conține, căci, normal, e… secretă. Trecând peste absurdul situației, HG 755/1998 n-ar trebui să secretizeze și costurile, ci doar zborurile, căci niciun terorist n-ar arunca în aer bugetul statului, prin facturile emise de o companie de zbor. Asta o fac deja gusturile extravagante ale președintelui. Am insistat, așadar, la SGG, cu o a doua solicitare, în temeiul aceleiași Legi 544/2001, privind informațiile publice, întrebând concret:

  1. Care sunt instituțiile publice care au inițiat Hotărârea Guvernului (HG) nr. 755/1998 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea, pregătirea și executarea zborurilor speciale.
  2. Care sunt instituțiile publice interesate cărora li s-a comunicat, potrivit regulii prevăzute de art. 107 al. 4 din Constituție, Hotărârea Guvernului (HG) nr. 755/1998.

Așadar, am cerut să aflăm niște nume de instituții. Răspunsul primit de la SGG l-ar face să pălească de invidie și pe Kim Jong-un (Coreea de Nord). În cuvinte multe, ca să mascheze absurdul situației, SGG ne-a răspuns că: „Cele două solicitări ale dumneavoastră vizează aspecte de conținut ale H.G. nr. 755/1998 (act normativ clasificat conform legii), informațiile respective fiind înscrise pe suporți (de hârtie sau electronici) cu marcaje de clasificare corespunzătoare.” Și că nu pot să „extragă” acele denumiri de pe suporții de hârtie ai hotărârii, căci vezi bine hotărârea e secretă. Probabil o fi secret în Guvern și cine are acces la această hotărâre secretă, de nu poate nimeni să arunce un ochi pe ea ca să vadă cine a inițiat-o. Bașca că în practică, orice hotărâre de guvern are în spate un dosar de consolidare, care arată exact parcursul aprobării și modificării acelui act, și n-ar trebui să fie secret.

Este puțin probabil că mai există vreo țară UE în care denumirea unei instituții a statului să fie secretă. În care prețul plimbărilor președintelui să fie secrete, printr-un act secretizat de către niște instituții secrete, în mod secret, a cărei secretizare este și ea lipsită de motivație, căci nu putem afla, iată, prin mijloace democratice, cine a emis acel act, de ce l-a secretizat și nici ce conține.

E foarte posibil ca HG 755/1998 să fi fost actualizat între timp, ca să corespundă cu dorințele președintelui Iohannis – el fiind singurul dintre președinții din ultimii 30 de ani care și-a secretizat cheltuielile. E la fel de posibil ca Guvernul să introducă noi și noi prevederi secrete în acea hotărâre secretă și să ne trezim într-o zi că va fi secret chiar și numele președintelui, căci rostirea lui de către popor, invocarea lui, ar putea să-i cauzeze indigestii.

De fapt, dacă tot trăim în Absurdistan, de ce nu am avea la anul de ales între mai mulți candidați secreți, cu CV-uri, averi și intenții secrete, iar noi să avem dreptul doar să punem ștampila ori pe dreptunghiul galben, ori pe cel roșu. Vom fi mai fericiți, așa apărați de Guvern, prin secretizări succesive secrete, nu vom mai afla despre orori petrecute în azile de bătrâni, în cămine de copii, nu vom mai afla cât ne costă cheltuielile cu președintele, guvernul, parlamentul, nu vom mai afla ce pensii speciale au – căci și asta ne provoacă supărări. Vom fi o națiune veselă și tâmpă, căci fericiți sunt cei săraci cu duhul și a lor va fi împărăția cerurilor.

Iar pentru asta ne facem antrenamentul, deocamdată, în Grădina Maicii Domnului, condusă momentan de un împărat foarte subtil, care nu ne deranjează cu nimic, căci apare rar în public. Chiar așa, oare ce părere o avea el despre azilele din Ilfov?

CEDO întreabă, România tace – ce face SRI cu înregistrările pe Mandate de Siguranță Națională

/în , , , /de

Cauza Bucur și Toma contra României, zece ani de când CEDO a condamnat România pentru interceptarea de către SRI, fără drept, a unor jurnaliști și a familiilor acestora; Statul român nu a rezolvat în ultimul deceniu una dintre cerințele Curții Europene pentru ca astfel de cazuri să nu se repete

Serviciul Român de Informații (SRI) a rămas zilele trecute fără cap, printr-o demisie intempestivă. Dar am fost asigurați, de către directorul demisionar, domnul Eduard Hellvig, că serviciul lăsat în urmă este unul modern și eficientizat. Cât de modern este SRI nu prea avem cum să știm, dat fiind controlul civil asupra lui, care tinde către zero. Știm însă ceea ce ne spune Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei, și anume că există cel puțin un caz de condamnare a României la CEDO, care de zece ani stă deschis din cauza unei restanțe ce ține chiar de SRI.

Concret, în cauza Bucur și Toma contra României, CEDO a constatat încălcarea mai multor articole din Convenție, printre care articolele 8 și 13, din cauza lipsei de garanții din legislația privind măsurile secrete de supraveghere bazate pe considerente de securitate națională, inclusiv în ceea ce privește colectarea și stocarea datelor cu caracter personal de către SRI. Tot CEDO a constatat și absența căilor de atac interne, care să permită contestarea stocării acestor date de către SRI.

Bucur și Toma au ajuns la CEDO după ce justiția română l-a condamnat pe fostul ofițer SRI (Bucur) pentru că dezvăluise public interceptări ilegale ale SRI asupra jurnaliștilor și familiilor acestora. După condamnarea la CEDO, survenită în 2013, statul român a plătit daune părților implicate (ofițerului Bucur, jurnalistului Mircea Toma și fiicei acestuia), dar a trenat timp de zece ani implementarea unor măsuri legislative care să prevină repetarea unor astfel de cazuri pe viitor.

Din această cauză, Comitetul de Miniștri nu a dispus închiderea executării hotărârii CEDO și a tot tras România de mânecă să-și rezolve lacunele legislative.

Cu ocazia împlinirii deceniului de când această cauză își așteaptă închiderea, APADOR-CH a transmis câteva întrebări către SRI, Ministerului Justiției și Ministerului Afacerilor Externe, pentru a afla care sunt măsurile pe care statul român trebuie să le mai îndeplinească pentru ca, la reuniunea din septembrie 2023 a Comitetului de Miniștri, când se vor discuta progresele făcute în acest dosar, să se poată dispune închiderea executării hotărârii CEDO.

Iată care sunt întrebările la care așteptăm răspuns de la MJ și MAE:

  1. Care sunt măsurile luate de statul român pentru a asigura o reglementare clară și previzibilă a regimului stocării și/sau ștergerii înregistrărilor efectuate în baza mandatelor de securitate națională (durată stocare, termene ștergere, proceduri etc.). Această problemă este menționată, la reuniunea Comitetului de Miniștri din decembrie 2022, ca fiind de mare importanță („This is highly preoccupying”)
  2. Care este termenul estimat în care statul român va îndeplini măsurile cu caracter general restante la această dată, pentru ca, la Comitetul de Miniștri, să se poată dispune închiderea executării hotărârii CEDO în cazul BUCUR și TOMA v. Romania.

Și întrebările adresate SRI:

  1. Prin ce act normativ este reglementată procedura aplicabilă conservării şi/sau distrugerii înregistrărilor ce rezultă din desfăşurarea activităţilor specifice culegerii de informaţii care presupun restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi fundamentale ale omului, autorizate potrivit Legii nr.51/1991 (înregistrările bazate pe mandate de securitate naţională)?
  2. Pe ce durată de timp sunt păstrate/conservate înregistrările bazate pe mandate de securitate naţională?
  3. Dacă şi după cât timp sunt distruse înregistrările bazate pe mandate de securitate naţională?

Înțelegem că SRI este acum o instituție modernă și eficientă, care păzește și apără democrația. Rămâne să vedem dacă respectă și drepturile omului sau le sacrifică în lupta pentru siguranța națională.

Interceptările SRI se POT folosi ca probe în dosarele penale

Tot o chestiune ce viza respectarea drepturilor omului, mai ales alea procedurale, a fost și aceea rezultată din decizia Curții Constituționale nr.284 din 17 mai 2023, în urma căreia presa (și nu numai) a tras concluzia că interceptările SRI, în baza Mandatelor de Siguranță Națională (MSN), nu mai pot fi folosite ca probe în dosarele penale.

Parlamentul a modificat Codul de procedură penală, prin Legea 201/2023 (promulgată chiar ieri, 5 iulie), iar la articolul 139/1 spune că interceptările SRI pot fi folosite ca mijloace de probă în procesul penal dacă din cuprinsul acestora rezultă date sau informații privitoare la pregătirea ori săvârșirea unei infracțiuni de o anumită gravitate (limitativ prevăzute la art. 139 alin. 2 din cpp). Însă noua lege ține cont și de decizia CCR și introduce o cale de verificare a legalității acestor interceptări. Concret, conform noii legi, legalitatea Mandatelor de Siguranță Națională se poate contesta tot în faza de Cameră preliminară, dar contestația se trimite Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ), iar procedura de Cameră preliminară se suspendă, până la pronunțarea ICCJ.

Așadar, contrar celor titrate majoritar în spațiul public, ieri, după promulgarea modificărilor la Codul de procedură, interceptările SRI pot fi folosite ca probe, dacă ICCJ spune că ele au fost făcute legal.

 

 

Cauza Bucur și Toma contra României a fost susținută la CEDO de APADOR-CH

Căutăm coleg/ă part time pe post de sufletul asociației full time

/în /de

APADOR-CH angajează asistent manager cu program flexibil de 4 ore pe zi

Titulatura oficială e „asistent manager” pentru că va fi mâna dreaptă a directorului executiv: va răspunde la telefoane, la emailuri, va ține evidența intrărilor/ieșirilor, facturilor lunare, a conturilor online, va cumpăra consumabile, va ține registrul de casă și socoteala deconturilor pentru deplasări.

Practic va fi omul care știe aproape tot ce mișcă în asociația noastră și o va ajuta pe directoarea executivă să miște lucrurile în continuare.

Profesional:

Persoana ideală ar trebui să aibă experiență în domeniul secretariat-administrativ, să știe contabilitate primară și să mânuiască instrumente de lucru online din Microsoft Office (Word, Excel, PowerPoint). Dacă are și experiență la întocmirea raportărilor financiare din cadrul proiectelor finanțate de Comisia Europeană e deja un avantaj uriaș.

Personal:

Să fie organizat/ă ca să ne poată organiza și pe noi. Să-i placă cifrele, oamenii și pisicile, nu neapărat în ordinea asta. Să fie receptiv/ă, responsabil/ă și să aibă spirit de echipă.

Programul de lucru:

E de 4 ore pe zi, flexibil, dar prompt în funcție de nevoi, așa cum suntem și noi. Într-o primă fază, până ne deprindem unii cu alții, ne vom vedea la birou (în Centrul istoric), apoi se va putea lucra și remote, la nevoie.

Așteptăm un CV și o scrisoare de motivație până cel târziu luni, 22 mai, pe adresele office@apador.org și apadorch@gmail.com.

Interviurile vor avea loc în perioada 29-31 mai 2023.

P.S. Întrucât adresa de office e mai selectivă, uneori, vă invităm să ne trimiteți CV-ul pe ambele adrese pentru a fi siguri că ajungem să ne cunoaștem. Vă vom transmite un mesaj de confirmare dacă îl primim.

Cronologia adoptării Legii de protecție a avertizorilor de integritate

/în , /de

Martie 2021

La data de 5 martie 2021, pe site-ul Ministerului Justiției a fost postat, pentru a fi supus dezbaterii publice, conform Legii 52/2003 privind transparența decizională, proiectul de lege privind protecția avertizorilor în interes public.

Abia după un an de zile, la data de 29 martie 2022, Guvernul, prin Secretariatul General al Guvernului (SGG) a trimis la Parlament, respectiv la Senat, ca primă cameră sesizată, proiectul de lege privind protecția avertizorilor în interes public.

Martie-aprilie 2022

Proiectul de lege pentru transpunerea Directivei (UE) 2019/1937 din 23 octombrie 2019 privind protecția persoanelor care raportează încălcări ale dreptului Uniunii a fost înregistrat la Senat (prima cameră sesizată) sub nr. L175/2022 din 29 martie 2022 şi la Camera Deputaţilor (camera decizională) sub nr. PL-x nr. 219/2022 din 26 aprilie 2022.

Şi la Senat, şi la Camera Deputaţilor, proiectul de lege a fost dezbătut în procedură de urgenţă, având în vedere că directiva trebuia transpusă în legislaţia internă până la data de 17 decembrie 2021 (cu excepţia reglementărilor din directivă privind entităţile din sectorul privat, care trebuie transpuse până la 17 decembrie 2023, astfel cum prevede art. 26 din directivă).

Iunie-iulie 2022

La data de 29 iunie 2022, forma finală a legii de transpunere a directivei a fost adoptată de Camera Deputaţilor (camera decizională).

La data de 1 iulie 2022, legea adoptată de Parlament a fost trimisă Preşedintelui României, spre promulgare, dar, la aceeaşi dată, un grup parlamentar a atacat legea, înainte de promulgare, la Curtea Constituţională.

Prin decizia nr. 390/2022 din  13 iulie 2022, Curtea Constituţională a respins sesizarea formulată de grupul parlamentar, astfel că legea a fost supusă promulgării de către Preşedintele României.

La data de 29 iulie 2022, Preşedintele României a refuzat să promulge legea şi a returnat-o la Parlament, cu solicitarea ca legea să fie reexaminată de Parlament.

Tot la data de 29 iulie 2022, legea returnată de Preşedinte a fost înregistrată la Senat (ca primă cameră), pentru reexaminare.

Septembrie-octombrie 2022

La data de 1 septembrie 2022, legea a fost adoptată de Senat (ca primă cameră), în urma reexaminării.

La data de 6 septembrie 2022, legea adoptată de Senat, în urma reexaminării, a fost trimisă la Camera Deputaţilor (cameră decizională), pentru reexaminare.

La data de 20 septembrie 2022, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a Camerei Deputaţilor a întocmit raportul în urma reexaminării legii, iar la data de 27 septembrie 2022 legea reexaminată a fost înscrisa pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaţilor pentru şedinţa Camerei Deputaţilor din 4 octombrie 2022, când urma să fie adoptată în forma finală.

Potrivit informaţiilor publicate în presă, la data de 23 septembrie 2022, Comisia Europeană a trimis Ministerului Justiţiei mai multe observaţii şi propuneri de amendamente cu privire la legea – reexaminată – de transpunere a directivei privind protecţia avertizorilor, lege care urma să fie supusă votului plenului Camerei Deputaţilor la 4 octombrie 2022.

 

Decembrie 2022

La 12 decembrie 2022, după mai mult de două luni de la data care fusese fixată pentru votul final, în plenul camerei decizionale, Comitetul liderilor grupurilor parlamentare (CLGP) a decis ca proiectul de lege (aflat în procedura de reexaminare, declanșată de Președintele României) să fie retrimis, pentru raport suplimentar, la Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a Camerei Deputaților.

Tot la 12 decembrie 2022, proiectul de lege a fost înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaților (sub rezerva depunerii raportului suplimentar al comisiei juridice) pentru a fi supus votului final din sedința plenului Camerei Deputaților, din 12 – 13 decembrie 2022.

La data de 13 decembrie 2022, la numai o zi după ce comisiei juridice i s-a solicitat raportul suplimentar, comisia juridică a întocmit raportul suplimentar, iar proiectul de lege a fost supus dezbaterii si votării în plenul Camerei Deputaților, fiind adoptat tot la 13 decembrie 2022.

La 16 decembrie, legea a fost promulgată de Președintele României, iar, la data de 19 decembrie 2022, legea a primit numărul 361/2022 și a fost publicată în Monitorul Oficial.

La data de 22 decembrie 2022, Legea nr. 361/2022 privind protecţia avertizorilor în interes public  a intrat în vigoare.

Directiva (UE) 2019/1937 privind protecția persoanelor care raportează încălcări ale dreptului Uniunii a devenit Legea 361/2022 în România, cu un an întârziere față de data prevăzută pentru transpunere.

Rolul Agenției Naționale de Integritate (ANI) de autoritate publică independentă care asigură accesul avertizorilor la măsurile de sprijin

 

 

Prin Legea 361/2022, care a intrat în vigoare la data de 22 decembrie 2022, a fost abrogată Legea 571/2004 privind protecţia personalului din autorităţile publice, instituţiile publice şi din alte unităţi care semnalează încălcări ale legii (vechea lege privind avertizorii).

Art. 20 al. 3 din Directiva 2019/1937 prevede că măsurile de sprijin stabilite de directiva pentru avertizori pot fi furnizate, după caz, de un centru de informare sau de o autoritate administrativă independentă unică și identificată în mod clar.

Pentru a răspunde cerințelor art. 20 al. 3 din Directiva 2019/1937, noua lege a avertizorilor a stabilit o autoritate națională administrativă independentă unică și identificată în mod clar pentru a furniza avertizorilor acces la măsurile de sprijin prevăzute în art. 20 din directivă. Această autoritate națională unică este Agenția Națională de Integritate (ANI).

Măsurile de sprijin pentru avertizori prevăzute în art. 20 din directivă sunt:

– informații și consiliere cuprinzătoare și independente, care sunt ușor accesibile publicului și gratuite, referitoare la procedurile și la măsurile reparatorii disponibile, referitoare la protecția împotriva represaliilor și la drepturile persoanei vizate;

– asistență efectivă în fața oricărei autorități relevante implicate în protecția împotriva represaliilor, inclusiv, în cazurile prevăzute de dreptul intern, prin certificarea faptului că aceste persoane beneficiază de protecție în temeiul directivei;

– asistență și consultanță juridică în cadrul procedurilor penale și civile transfrontaliere, precum și asistență juridică în cadrul altor proceduri sau alt tip de asistență juridică (potrivit reglementărilor naționale, asistența/consultanța juridică pot fi acordate doar de către un avocat, astfel că ANI nu poate avea competențe de acest fel);

– asistență financiară și măsuri de sprijin, inclusiv sprijin de natură psihologică, pentru persoanele care efectuează raportări în cadrul procedurilor judiciare. Această categorie de măsuri este prevăzută în art. 20 al. 2 din directivă ca având caracter facultativ, nu obligatoriu, pentru fiecare stat. Deci, dacă această categorie de măsuri nu este prevăzută în legea internă prin care un stat transpune directiva, ea nu se va aplica în acel stat. Este de menționat că în Legea 361/2022 nu sunt prevăzute astfel de masuri, deci ele nu vor fi aplicabile în țară.

Având în vedere precizările de mai sus, se poate concluziona că, în competența ANI, ca autoritate națională alternativă la centrul de informare, intră doar primele două categorii de măsuri de sprijin pentru avertizori, respectiv:

1 Informații și consiliere privind procedura de raportare și protecția avertizorilor. Relevante, în acest sens, sunt dispozițiile art. 14 lit. g, art. 15 si art. 24 al. 1 din Legea 361/2022.

Art. 24 al. 1 din lege conține o prevedere cu caracter de principiu, în sensul că ANI asigură consilierea şi informarea în legătură cu măsurile de protecţie, cu drepturile, procedurile şi măsurile reparatorii aplicabile avertizorilor.

Art. 14 lit. g din lege prevede că ANI oferă consiliere confidenţială, la cerere, persoanelor care intenţionează să efectueze o raportare cu privire la procedura de raportare, de examinare şi de soluţionare a raportării. Cu alte cuvinte, persoanele care încă nu au făcut o raportare și doresc să o facă, se pot adresa ANI, mai înainte de a face raportarea, iar ANI le va consilia, cu păstrarea confidențialității, cu privire la cum trebuie făcută raportarea, cum va fi examinată raportarea și care sunt soluțiile care pot fi adoptate cu privire la raportare. Se poate afirma că este vorba despre o consiliere pe care  ANI o va face ante factum, înainte de efectuarea raportării. Este adevărat că art. 14 lit.g, care se referă la consilierea ante factum, nu menționează că aceasta include și prezentarea măsurilor legale de protecție de care beneficiază avertizorii. Este necesar ca, în practică, consilierea să includă și referiri la măsurile legale de protecție pentru avertizori (este greu de imaginat că un avertizor care solicită consiliere ante factum nu va întreba și dacă există vreo protecție legală pentru ceea ce intenționează să facă).

Deși textul art. 14 lit. g nu menționează expres că activitatea de consiliere include și prezentarea măsurilor legale de protecție pentru avertizori, o astfel de prevedere se află în art. 24 al. 1 din lege. Deci consilerea va trebui să se refere și la măsurile de protecție a avertizorilor. Era de preferat ca obiectul consilierii acordate de ANI să fie prevăzut, unitar, într-un singur text lege, iar nu fragmentat, ca în prezent, în curpinsul a 2 articole diferite, respectiv art. 14 lit,g si art. 24 al. 1 din lege.

Art. 15 din lege reglementează mai în detaliu obligația de informare care revine ANI.

Astfel, ANI are obligaţia de a publica pe pagina proprie de internet, într-o secţiune separată, uşor de identificat şi de accesat, cel puţin următoarele informaţii:

a) condiţiile pentru a beneficia de protecţia „legii avertizorilor” (Legea 351/2022)

b) informaţiile de contact ale ANI, pentru efectuarea raportării: adresa poştală şi electronică pentru efectuarea raportării, numerele de telefon, menţiunea privind înregistrarea conversaţiilor telefonice

c) procedura aplicabilă raportării privind încălcarea legii, inclusiv modul în care ANI poate solicita avertizorului în interes public să clarifice informaţiile raportate sau să furnizeze informaţii suplimentare, termenul pentru a informa avertizorul în interes public, precum şi tipul şi conţinutul informării[1]

d) obligaţia de păstrare a confidenţialităţii de catre ANI cu privire la identitatea avertizorului în interes public

e) obligaţia ANI de a asigura informarea avertizorilor în interes public cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal

f) natura acţiunilor subsecvente (verificărilor și eventualelor remedii) care pot fi întreprinse de ANI în vederea soluţionării raportărilor

g) măsurile reparatorii şi modalităţile de asigurare a protecţiei avertizorilor împotriva represaliilor

h) datele de contact şi intervalul de timp în care persoanele desemnate din cadrul ANI asigură consilierea persoanelor care intenţionează să efectueze o raportare

i) un model de declaraţie cuprinzând condiţiile în care avertizorul în interes public este protejat de răspunderea pentru încălcarea confidenţialităţii[2]

j) anual, ANI va publica, pe pagina proprie de internet, statistici privind:

– numărul de raportări primite

– numărul de examinări şi acţiuni subsecvente iniţiate

– numărul de informări[3] transmise

– prejudiciul financiar estimat şi sumele recuperate în urma raportărilor.

2 Asistență efectivă în fața oricărei autorități relevante implicate în protecția împotriva represaliilor.

Relevantă în această materie  este prevederea din art. 24 al. 2 din Legea 361/2022.

Astfel, art. 24 al. 2 din Legea 361/2022, prevede că Agenţia (ANI) oferă avertizorilor în interes public asistenţă în legătură cu protecţia acestora împotriva represaliilor în faţa oricărei autorităţi.

Textul art. 24 al. 2 este relativ generos, dar întrebarea care se poate pune este cum va arăta în practică această asistență pe care o va acorda ANI avertizorilor, în fața oricărei autorități, mai ales în condițiile în care art. 20 al. 1 lit. b din directivă prevede că această asistență trebuie să fie efectivă, adică să nu fie pur formală.

Ar fi deosebit de util, mai ales pentru avertizori, dacă această prevedere cu caracter general din lege, care reproduce parțial prevederea din art. 20 al. 1 lit. b din directivă (lipsește termenul „efectivă” din textul legii interne), ar fi detaliată printr-un act normativ infralegal. Spre exemplu, detalieri a ceea ce înseamnă, în practică, asistența efectivă acordată de ANI „în fața oricărei autorități relevante implicate în protecția împotriva represaliilor” s-ar putea face în cadrul unui ordin al președintelui ANI. Altfel, această măsură de protecție a avertizorilor pare a avea mai mult o existență pur formală, virtuală. Din păcate, în Legea 361/2022 nu se prevede vreo obligație pentru ANI să detalieze printr-un act infralegal în ce poate consta, în concret, asistența efectivă pe care trebuie să o acorde avertizorilor.

Trebuie precizat că noțiunea de „asistență în legătură cu protecția” pe care o poate acorda ANI se referă la orice fel de asistență, cu excepția celei juridice, care, potrivit legii 51/1991 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, poate fi acordată doar de avocat (în diversele forme de organizare profesională), nu și de alte persoane fizice sau juridice. De altfel, prevederi în acest sens există în art. 22 al. 2 și 23 al. 4  din Legea 361/2022, fiind prevazută competența barourilor de a asigura asistența judiciară gratuită a avertizorilor (prin desemnarea unui avocat).

Este recomandabil ca și barourile, la nivelul întregii țări, deci prin UNBR, să stabilească o procedură unitară, aceeași pentru toate barourile din țară, și nu diferită de la barou la barou, pentru primirea, examinarea și soluționarea cererilor de asistență judiciară gratuită formulate de avertizori, în baza recentei Legi 361/2022. Procedura unitară ar trebui să țină cont de faptul că legea nu prevede, în art. 22 al. 2 și  art. 23 al. 4, alte condiții pentru acordarea asistenței judiciare gratuite decât calitatea de avertizor a solicitantului și natura litigiului (care trebuie să aibă legătură directă cu avertizarea, adică trebuie să fie generat –direct sau indirect- de faptul avertizării).

În lipsa unei astfel de reglementări unitare, este posibil ca, în practică, în cazuri similare, să existe soluții diferite, de la barou la barou, ceea ce va face ca aceste prevederi legale favorabile avertizorilor să fie ineficiente sau chiar inaplicabile.

Ar fi fost util dacă în lege se prevedea și obligația UNBR de a adopta, în termen de 45 de zile de la intrarea în vigoare a legii, o procedură de acordare a asistenței judiciare gratuite solicitate de avertizori.

În acest context, este de reamintit că proiectul legii privind  protecția avertizorilor a fost dezbătut și adoptat în Parlament în condiții de grabă și opacitate, astfel că societatea civilă nu a avut timpul și înlesnirile minim necesare pentru a formula propuneri de corectare sau completare a variantei finale a proiectului de lege, care a fost suspus votului plenului Parlamentului.

ANI, cel mai important canal extern de raportare

Mai trebuie menționat că, odată cu adoptarea Legii 361/2022, ANI a devenit și un important canal extern de raportare, fiind posibil ca, în practică, să devină principalul canal extern de raportare. Oricum, ANI este principalul coordonator în materia raportărilor externe. Aceasta deoarece legea prevede, în art. 17, obligația ANI de a primi, înregistra și de a confirma primirea pentru orice fel de raportare. Iar, potrivit art. 12 al. 2-4, dacă, potrivit legilor speciale, soluționarea raportării ține de competența altei autorități, ANI va redirecționa raportarea cître acea autoritate.

Cu alte cuvinte, dacă o persoană dorește să facă o raportare externă, dar nu este sigură care este autoritatea competentă căreia ar trebui să i se adreseze, ea va putea trimite raportarea (sesizarea) la ANI, care va înregistra raportarea, o va redirecționa către autoritatea competentă și va înștiința despre aceasta persoana care a făcut raportarea. Dacă o altă autoritate decât ANI primește o raportare externă pe care nu este competentă să o soluționeze, ea va trimite, de îndată, raportarea la ANI, care va decide care este autoritatea competentă unde va redirecționa raportarea, spre soluționare (art. 12 al. 4 din lege).

Potrivit art. 16 si 34 din lege, in vederea soluţionării raportărilor se înfiinţează în cadrul ANI o structură specializată distinctă, organizată potrivit regulamentului de  organizare şi funcţionare al ANI. Prin ordin al preşedintelui ANI, ce trebuie emis în termen de 45 de zile de la intrarea în vigoare a legii (= de la 22 decembrie 2022; deci, până la 7 februarie 2023) vor fi desemnați inspectori de integritate cu atribuţii de gestionare a raportărilor (sesizărilor) referitoare la încălcări ale legii, care vor fi denumiţi, potrvit art. 16 al. 2 din lege, persoane responsabile.

Atribuțiile ANI în privința avertizorilor

 

Pe lângă atribuțiile pe care le are în calitate de autoritate alternativă la centrul de informare în domeniul avertizărilor în interes public, alternativa a cărei posibilitate este prevăzută expres în art. art. 20 al. 3 din Directiva 2019/1937, Legea 361/2022 mai prevede, în art. 14 si 35, și alte atribuții pentru ANI.

Astfel că totalul atribuțiilor ANI în materia avertizorilor, prevăzute în Legea 361/2022, este următorul:

a) soluţionează raportările care intră în competenţa sa (competența ANI este dată de legea de înființare a ANI și de atributiile prevazute în acea lege –Legea 144/2007, modificată substanțial prin Legea 176/2010-, care, în linii mari, se referă la asigurarea exercitării demnităților și funcțiilor publice în condiții de integritate și imparțialitate)

b) înaintează raportarea către autoritatea competentă să o soluţioneze (din țară sau din Uniunea Europeană[4]), în funcţie de obiectul acesteia

c) organizează periodic activităţi de informare publică cu privire la procedura de raportare a încălcărilor legii şi la măsurile de protecţie

d) asigură consilierea, la cerere, angajatorilor în elaborarea şi, după caz, revizuirea procedurilor de raportare internă şi pentru efectuarea de acţiuni subsecvente

e) asigură instruirea persoanelor desemnate să soluţioneze raportări

f) oferă consiliere confidenţială, la cerere, persoanelor care intenţionează să efectueze o raportare cu privire la procedura de raportare, de examinare şi de soluţionare a raportării

g) asigură consilierea şi informarea în legătură cu măsurile de protecţie, cu drepturile, procedurile şi măsurile reparatorii aplicabile (art. 24 al. 1 din lege)

h) oferă avertizorilor în interes public asistenţă în legătură cu protecţia acestora împotriva represaliilor în faţa oricărei autorităţi (art. 24 al. 2 din lege)

i) formulează propuneri de modificare şi completare a legislaţiei în materie

j) cooperează cu instituţii şi organizaţii similare din Uniunea Europeană şi din alte ţări şi cu organizaţii neguvernamentale.

k) furnizează Comisiei Europene, anual, datele statistice disponibile, solicitate potrivit art. 27 al. 2 din Directiva 2019/1937.

Este vorba despre statistici cu privire la 3 aspecte:

-numărul de raportări primite de către autoritățile competente

-numărul de investigații și proceduri inițiate ca urmare a acestor raportări și rezultatul acestora

-prejudiciul financiar estimat și sumele recuperate în urma investigațiilor și a procedurilor referitoare la încălcările raportate.

 

Recomandările APADOR-CH pentru ANI

 

1 Este necesar ca, în practică, consilierea acordată avertizorilor să includă și referiri la măsurile legale de protecție pentru avertizori (este greu de imaginat că un avertizor care solicită consiliere ante factum nu va întreba și dacă există vreo protecție legala pentru ceea ce intenționează să facă). Deși textul art. 14 lit. g nu menționează expres că activitatea de consilere include și prezentarea măsurilor legale de protecție pentru avertizori, o astfel de prevedere se află în art. 24 al. 1 din lege. Deci consilerea va trebui să se refere și la măsurile de protecție a avertizorilor, nu să se rezume la procedurile de raportare, de examinare şi de soluţionare a raportării. Era de preferat ca obiectul consilierii acordate de ANI să fie prevăzut, unitar, într-un singur text lege, iar nu fragmentat, ca în prezent, în curpinsul a 2 articole diferite, respectiv art. 14 lit,g si art. 24 al. 1 din lege.

2 Explicitarea, detalierea, în cadrul unui ordin al președintelui ANI, a prevederii cu caracter general din art. art. 24 al. 2 din Legea 361/2022, care stabilește obligația Agenţiei (ANI) de a oferi avertizorilor în interes public asistenţă în legătură cu protecţia acestora împotriva represaliilor în faţa oricărei autorităţi.

Textul art. 24 al. 2 din Legea 361/2022 reproduce parțial prevederea din art. 20 al. 1 lit. b din Directivă (lipsește însă termenul “efectivă” din textul legii interne) și este relativ generos cu privire la asistarea avertizorilor de către ANI împotriva represaliilor. Întrebarea care se poate pune este cum va arăta în practică această asistență pe care o va acorda ANI avertizorilor, în fața oricărei autorități, mai ales în condițiile în care art. 20 al. 1 lit. b din Directivă prevede că această asistență trebuie să fie efectivă, adică să nu fie pur formală.

Este adevărat, în Legea 361/2022 nu se prevede vreo obligație pentru ANI să detalieze printr-un act infralegal în ce poate consta, în concret, asistența efectivă pe care trebuie să o acorde avertizorilor. Dar, ar fi deosebit de util, mai ales pentru avertizori, să se prevadă, în mod clar și detaliat, într-un act normativ, chiar inferior legii (de exemplu, ordin al președintelui ANI), în ce poate consta, în mod concret, asistența efectivă pe care o va acorda ANI avertizorilor, nu înainte de a efectua o raportare (ante factum), ci după ce au făcut o raportare (post factum) și au devenit ținta represaliilor.

În lipsa unor detalieri, care să asigure astfel un nivel rezonabil de concretețe, această măsură de protecție a avertizorilor va avea mai mult o existență pur formală, virtuală.

 

Recomandările APADOR-CH pentru UNBR

 

Este necesară adoptarea unei hotărâri în care să se prevadă în mod unitar, pentru toate barourile din țară, condițiile si procedura de primire, examinare și soluționare a cererilor de asistență judiciară gratuită formulate de avertizori, în baza recentei Legi 361/2022.

Potrivit art. 22 al. 2 si art. 23 al. 4 din Legea 361/2022, asistența juridică gratuită se asigură avertizorului de către barou, atât în fața comisiei de disciplină (pe parcursul procedurii disciplinare), cât și la inițierea și derularea procedurii în instanța de judecată (contestarea la instanță a măsurilor care constituie represalii).

Procedura unitară ar trebui să țină cont de faptul că Legea 361/2022 nu prevede, în art. 22 al. 2 și  art. 23 al. 4, alte condiții pentru acordarea asistenței judiciare gratuite decât calitatea de avertizor a solicitantului și natura specifică a litigiului (care trebuie să aibă legătură directă cu avertizarea, adică trebuie să fie generat –direct sau indirect- de faptul avertizării).

În lipsa unei astfel de reglementări unitare, este posibil ca, în practică, în cazuri similare, în care un avertizor solicită asistență judiciară gratuită, să existe soluții diferite, de la barou la barou, ceea ce va face ca aceste prevederi legale favorabile avertizorilor să fie ineficiente sau chiar inaplicabile.

 

Cum văd companiile private legea privind protecția avertizorilor de integritate

 

APADOR-CH și ActiveWatch au făcut în ultimul an o serie de interviuri, cu reprezentanți ai sectorului privat, pe marginea transpunerii Directivei și a modului în care companiile private văd aceste noi îndatoriri sau cât de pregătite sunt ca să le implementeze în procedurile lor interne.

Citiți aici o analiză a acestor interviuri, cu interpretările legislative aferente

 

 

Go to top

[1] Potrivit art. 17 al. 6 din Legea 361/2022, ANI este obligată să informeze avertizorul în interes public, într-un termen rezonabil, care să nu depăşească 3 luni sau, în cazuri justificate, 6 luni de la primirea raportării, precum şi ori de câte ori sunt înregistrate evoluţii în desfăşurarea acţiunilor subsecvente (=verificările ce urmează primirii raportării), cu excepţia cazului în care informarea ar putea periclita desfăşurarea acestora.

[2] In art. 21 din Legea 361/2022 sunt prevazute mai multe cazuri in care avertizorul este exonerat de raspundere pentru încălcarea dreptului la imagine, încălcarea drepturilor de autor, încălcarea secretului profesional, încălcarea normelor de protecţie a datelor, divulgarea secretelor comerciale.

[3] Potrivit art. 3 pct. 14 din Legea 361/2022, prin „infromare” se îmțelege transmiterea către avertizorul în interes public a unor informaţii referitoare la acţiunile subsecvente şi la motivele unor astfel de acţiuni.

[4] In cazul redirectionarii de raportari catre entitati din cadrul Unuinii Europene, art. 14 lit.c din Legea 361/2022 prevede ca ANI “transmite în timp util informaţiile conţinute în raportare către instituţiile, organele, oficiile sau agenţiile competente ale Uniunii Europene, după caz, în vederea efectuării de acţiuni subsecvente, potrivit legii”.

 

***

Lucrăm împreună pentru o Europă verde, competitivă și incluzivă

Proiectul este derulat de APADOR-CH în parteneriat cu ActiveWatch și beneficiază de o finanțare în valoare de 95.754 euro, prin programul Active Citizens Fund România, finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Conținutul acestui website nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Granturilor SEE și Norvegiene 2014-2021; pentru mai multe informații accesați www.eeagrants.org. Informații despre Active Citizens Fund România sunt disponibile la www.activecitizensfund.ro.

APADOR-CH
Str. Nicolae Tonitza 8A
Sector 3 – Bucuresti
030113 Romania

Contactați-ne la
e-mail: office@apador.org

Utilizarea și distribuirea informațiilor de pe acest site sunt libere, cu citarea sursei.