Cerem parlamentului să repare modificările la legea referendumului

08/10/2018/în Buna guvernare, Comunicate, Slider /de Rasista

APADOR-CH a transmis Birourilor permanente ale Camerei deputaților și Senatului solicitarea de a restabili măsurile de control, transparență și securitate a sistemului de vot în legislația privind referendumurile. Concret, când vor dezbate legea privind adoptarea Ordonanței de urgență nr. 86/2018, pentru modificarea și completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului, parlamentarii trebuie să corecteze modificările care vizează folosirea Sistemului informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal (SIMPV). În caz contrar, dacă OUG 86/2018 va fi adoptată prin lege ca atare, toate referendumurile viitoare se vor derula fără SIMPV, ceea ce va deschide calea fraudării rezultatelor procesului electoral.

Solicitarea către Parlament

Către,

Biroul permanent al Senatului,

Biroul permanent al Camerei deputaților,

Doamnelor și domnilor parlamentari,

Asociația Pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki (APADOR-CH) vă solicită să aveți în vedere introducerea în Legea prin care veți aproba Ordonanța de urgență nr 86/2018, care a modificat recent legea referendumului, a prevederii exprese că la următoarele referendumuri nationale este obligatorie folosirea Sistemului informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal (SIMPV).

Vă atragem atenția că în lipsa acestei mențiuni în actul normativ se crează premisele ca pe viitor toate referendumurile organizate în România să se desfășoare fără folosirea acestui sistem informatic de monitorizare, care asigură corectitudinea și transparența votului.

Amintim că prin art. 62 din Ordonanța de urgență nr. 86/2018, pentru modificarea și completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului, a fost exclusă folosirea SIMPV la orice referendum, deşi justificarea excluderii priveşte doar referendumul din 6-7 octombrie 2018, în sensul că timpul scurt rămas până la acest referendum nu permite achiziția și instalarea sistemelor necesare SIMPV. Aprobarea OUG 86/2018 în această formă, însă, ar duce la legiferarea excluderii SIMPV din procesul electoral al tuturor referendumurilor viitoare.

Vă solicităm așadar ca în legea de aprobare a OUG 86/2018, lege care oricum va fi adoptată după desfășurarea referendumului din 6-7 octombrie 2018, la articolul I, pct. 17 din OUG 86/2018 – textul modificat al art. 62 din Legea nr. 3/2000 să aibă următorul conținut:

„Dispozițiile prezentei legi se completează în mod corespunzător cu cele ale Legii nr. 208/2015, cu modificările și completările ulterioare, inclusiv cu cele privind Sistemul informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal și centralizarea electronică a rezultatelor votării.”

SIMPV este un sistem care a contribuit semnificativ la creşterea încrederii publice în procesele electorale şi este absolut necesară utilizarea acestuia în condiţiile în care nu există alte metode eficiente de verificare a votanţilor în timp real, de prevenire a eventualelor fraude electorale şi nici pentru prezentarea unor informaţii esenţiale despre prezenţa la referendum. Prevederea expresă în lege a SIMPV ar da posibilitatea Autorității Electorale Permanente ca, pentru viitoarele referendumuri, să aibă timpul necesar pregătirii și punerii în funcțiune a sistemului și pregătirea personalului aferent.

Cum poți afla dacă CNP-ul tău a votat la referendumul din 2018

05/10/2018/în Articole, Blog /de APADOR-CH

Și cum putem împiedica Parlamentul să legifereze ca toate referendumurile de acum înainte să se țină în mod „tradițional”, fără sistem de monitorizare și prevenire a votului ilegal

Dacă nu votați la referendumul din 6-7 octombrie 2018, dar vreți să știți dacă Codul vostru Numeric Personal (CNP) figurează că ar fi votat pe listele electorale permanente, puteți face o solicitare către Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) ca să aflați adevărul. Deși de la ultimele alegeri România a descoperit și ea minunea Sistemului informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal (SIMPV), referendumul de anul acesta se va ține tot în mod „tradițional”, adică fără SIMPV.

Guvernul a motivat această lipsă spunând în OUG 86/2018 – pe care a dat-o ca să modifice legislația electorală special pentru referendum – că AEP nu are timp să achiziționeze sistemul respectiv și să-l implementeze. E vorba de tabletele cu care erau citite cărțile de identitate în momentul votului și de sistemul de camere de luat vederi din secții. Practic din cauza acestei „grabe”, mai multe reguli de desfășurare a referendumului, menite să asigure transparența și corectitudinea votului, au fost abrogate prin OUG 86/20018.

Partea și mai gravă este faptul că prin adoptarea amintitei ordonanțe de către Parlament, situația „excepțională” de la acest referendum se va permanentiza, orice referendum de acum încolo urmând să se țină fără SIMPV, doar pentru că acum guvernul s-a grăbit ca să-l organizeze pe acesta. Pentru a corecta măcar pe viitor situația, am trimis o solicitare Parlamentului, în care am cerut ca la votarea legii de adoptare a OUG 86/2018 să aibă grijă să elimine excepția de la folosire SIMPV măcar pentru viitoarele referendumuri.

Dacă vreți să dați o mână de ajutor ca acest mesaj să ajungă nu numai la Birourile permanente din Senat și Camera deputaților (unde am trimis noi), dar și la fiecare parlamentar în parte, copiați textul scrisorii de mai jos și trimiteți-i-o parlamentarului vostru, în nume personal. Găsiți aici adresele deputaților pe fiecare circumscripție, și aici vă puteți căuta senatorii.

Către,

Biroul permanent al Senatului,

Biroul permanent al Camerei deputaților,

Doamnelor și domnilor parlamentari,

Asociația Pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki (APADOR-CH) vă solicită să aveți în vedere introducerea în Legea prin care veți aproba Ordonanța de urgență nr 86/2018, care a modificat recent legea referendumului, a prevederii exprese că la următoarele referendumuri nationale este obligatorie folosirea Sistemului informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal (SIMPV).

Vă atragem atenția că în lipsa acestei mențiuni în actul normativ se crează premisele ca pe viitor toate referendumurile organizate în România să se desfășoare fără folosirea acestui sistem informatic de monitorizare, care asigură corectitudinea și transparența votului.

Amintim că prin art. 62 din Ordonanța de urgență nr. 86/2018, pentru modificarea și completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului, a fost exclusă folosirea SIMPV la orice referendum, deşi justificarea excluderii priveşte doar referendumul din 6-7 octombrie 2018, în sensul că timpul scurt rămas până la acest referendum nu permite achiziția și instalarea sistemelor necesare SIMPV. Aprobarea OUG 86/2018 în această formă, însă, ar duce la legiferarea excluderii SIMPV din procesul electoral al tuturor referendumurilor viitoare.

Vă solicităm așadar ca în legea de aprobare a OUG 86/2018, lege care oricum va fi adoptată după desfășurarea referendumului din 6-7 octombrie 2018, la articolul I, pct. 17 din OUG 86/2018 – textul modificat al art. 62 din Legea nr. 3/2000 să aibă următorul conținut:

„Dispozițiile prezentei legi se completează în mod corespunzător cu cele ale Legii nr. 208/2015, cu modificările și completările ulterioare, inclusiv cu cele privind Sistemul informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal și centralizarea electronică a rezultatelor votării.”

SIMPV este un sistem care a contribuit semnificativ la creşterea încrederii publice în procesele electorale şi este absolut necesară utilizarea acestuia în condiţiile în care nu există alte metode eficiente de verificare a votanţilor în timp real, de prevenire a eventualelor fraude electorale şi nici pentru prezentarea unor informaţii esenţiale despre prezenţa la referendum. Prevederea expresă în lege a SIMPV ar da posibilitatea Autorității Electorale Permanente ca, pentru viitoarele referendumuri, să aibă timpul necesar pregătirii și punerii în funcțiune a sistemului și pregătirea personalului aferent.

SEMNĂTURA

Cum cereți AEP extrasul din registrul electoral

Cea de a doua solicitare pe care o puteți face în nume personal, în legătură cu acest referendum, este către AEP și vă ajută să aflați dacă CNP-ul vostru a votat la referendum. Unii dintre voi știu că v-am îndrumat să faceți asta și la alegerile prezidențiale din 2014. Atunci AEP a răspuns că poate comunica extrasele după listele electorale permanente numai după 6 luni de la primirea listelor, deoarece legea alegerilor prezidențiale prevedea (și încă prevede) că AEP trebuie să verifice listele electorale în termen de 6 luni de la primirea solicitărilor. În cazul de față, legea referendumului nu prevede un termen de 6 luni pentru verificarea listelor electorale, ci numai că AEP verifică sesizările primite cu privire la listele electorale, sesizări care trebuie făcute în 15 zile de la validarea referendumului. Deci, în aproximativ 30-45 zile de la validare ar trebui să se încheie, practic, verificarea sesizărilor pe care le primește AEP, iar extrasele de pe lista electorală să poată fi comunicate de AEP cetățenilor care le solicită, conform modelului de mai jos:

Către

AUTORITATEA ELECTORALĂ PERMANENTĂ

Str. Stravropoleos, nr. 6, sector 3 Bucureşti

Subsemnatul/Subsemnata (numele şi prenumele) …………………………………………………….., CNP ………………………….. cu domiciliul în …………………………………………………………….. str. …………………………………………………………….. nr. ……. bl. ……. sc. ……. ap. ….. judeţ/sector…………………….. telefon ……………., adresa de e-mail ………………………… (opţional), în temeiul art. 13 din Legea nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, vă solicit un extras privind datele mele personale, inclusiv semnătura din copia de pe lista electorală permanentă și/sau lista suplimentară în care am fost înscris, utilizate la referendumul naţional pentru revizuirea Constituţiei României din 6 şi 7 octombrie 2018.

Solicit ca răspunsul să îmi fie comunicat:

a) la adresa ……………………………………………………………………………………………………..

………………………………………………….. (se menţionează adresa de corespondenţă/domiciliu)

b) prin e-mail la adresa ………………………………………………………………………………………
c) printr-un serviciu de corespondenţă care să asigure faptul că predarea mi se va face numai personal, la adresa ………………………………………………………………………………….

Faţă de cele de mai sus, vă rog să dispuneţi măsurile legale pentru a primi informaţiile solicitate în baza Regulamentului general privind protecția datelor personale și a legislației de punere în aplicare a acestuia, cu modificările şi completările ulterioare.

DATA SEMNĂTURA

Cererea poate fi depusă personal sau transmisă prin fax ((021)310.13.86), poștă (Str. Stavropoleos, Nr. 6, Bucureşti, Sector 3, 030084) sau e-mail (scanată pentru că trebuie semnată olograf). E-mailurile vor fi trimise la office@roaep.ro.

______________

Precizări cu privire la Legea 677/2001: Acest formular este postat, la această dată, pe siteul Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Modelul postat de ANSPDCP a fost preluat ca atare de noi.

Potrivit art. V al. 2 din Legea 129/2018, toate trimiterile la Legea nr. 677/2001, cu modificările și completările ulterioare, se interpretează ca trimiteri la Regulamentul general privind protecţia datelor și la legislaţia de punere în aplicare a acestuia. Deci, în acest sens se interpretează și referirile la Legea 677 (în prezent abrogată) din diverse formulare, modele de cereri etc.

Europarlamentarii români faţă cu libertatea internetului

21/09/2018/în Articole, Blog /de APADOR-CH

Cum au votat europarlamentarii români Directiva privind cenzura Internetului și ce se va întâmpla mai departe în practică: se va ajunge la o supraveghere în masă a internetului, sub pretextul monitorizării respectării drepturilor de autor.

Directiva privind dreptul de autor pe piața unică digitală

La data de 12 septembrie 2018, Parlamentul European a adoptat, în primă lectură, propunerea de directivă a Parlamentului European și a Consiliului Uniunii Europene privind dreptul de autor pe piața unică digitală.

Cei care susţin libertatea internetului (printre ei se numără şi APADOR-CH), libertate fără de care, în prezent, dar şi în viitor, nu pot exista nici libertatea de opinie şi nici libertatea de a primi sau de a comunica informaţii ori idei fără amestecul autorităţilor publice (libertăţi garantate de art. 10 din CEDO), şi-au exprimat în mod repetat dezacordul faţă de prevederile art. 11 şi 13 din proiectul de directivă. Pe scurt, cele două articole vor face ca marile afaceri legate de internet să prospere, în timp ce micii utilizatori vor întâlni piedici din ce în ce mai numeroase la accesarea informaţiilor, opiniilor, creaţiilor, pe internet. În curând, pentru utilizatorii de rând, principalul instrument de navigare pe internet nu vor mai fi mouse-ul şi tastaura, ci cardul de credit.

O mare problemă ridicată nu numai de cele 2 articole menţionate mai sus, ci de întreaga directivă, este modul evaziv, ambiguu, neclar, imprecis în care au fost redactate textele. Din această cauză este posibil ca, dacă acelaşi text este citit de 3 persoane, el să poată primi cel puţin 4 interpretări, inclusiv interpretarea că nici autorul textului nu prea a ştiut exact ce vrea să spună şi cum s-o spună. Consecinţa directă este că textele directivei vor putea fi interpretate, cu măiestrie, în sensul limitării drastice a libertăţii internetului.

Fără a intra prea mult în detalii de ordin tehnic şi în limbajul folosit, greu accesibil şi inteligibil, prin care se încearcă mascarea intenţiilor de cenzură, se poate afirma că art. 13 va duce la instaurarea unei cenzuri a internetului, ca urmare a introducerii răspunderii furnizorilor de servicii de partajare de conținuturi online pentru fapta utilizatorilor, respectiv răspunderea pentru ca utilizatorii acestor servicii să încarce (upload) opere, creaţii etc. în strictă conformitate cu termenii și condițiile prevăzute în contractul de licență care va trebui încheiat între furnizorii de servicii de partajare de conținuturi online şi titularii de drepturi de autor.

De asemenea, art. 13 prevede cooperarea între furnizorii de servicii de conținut online și titularii de drepturi pentru a garanta că, în cadrul serviciilor lor, nu sunt disponibile opere sau alte obiecte protejate neautorizate. Această cooperare obligă furnizorul de servicii de partajare de conținuturi online să elimine conținuturile presupuse că încalcă drepturile de autor. Adică, furnizorul de servicii online va practica, în masă, cenzura. Celui căruia i se şterge conţinutul încărcat i s-a dat dreptul să facă reclamaţie, dar, prin aceasta, el va fi implicat într-o procedură birocratică descurajantă.

În practică, se va ajunge la o supraveghere în masă a internetului, sub pretextul monitorizării respectării drepturilor de autor, supraveghere care se va face automat, pe baza unui software care va elimina automat din online orice conţinut i se va părea că încalcă un drept de autor. Welcome to Censorship Machine!

Ce urmează. Cum se adoptă o directivă europeană. Cele 3 posibile lecturi

În Uniunea Europeană, adoptarea unei directive (act normativ cu caracter obligatoriu pentru statele membre – e un fel de “lege” europeană) urmează o procedură de “bicameralism atipic”. Spre deosebire de sistemul naţional al adoptării unei legi, care exclude guvernul dintre votanţii proiectului de lege, proiectul de directivă trebuie votat şi de o structură guvernamentală, după cum se va vedea mai jos.

Propunerea de directivă se redactează de Comisia Europeană şi se trimite, pentru o primă lectură (şi aprobare), la Parlamentul European (parlament unicameral).

Pentru a fi adoptată, o directivă trebuie votată şi de Parlamentul European (PE), şi de Consiliul Uniunii Europene (structură guvernamentală, formată din miniștrii din fiecare țară a UE; nu există membrii permanenţi ai consiliului, el va fi format, de fiecare dată, din miniştrii care răspund de domeniul de politică supus discuțiilor la acel consiliu).

După ce PE adoptă proiectul de directivă (“în primă lectură”), va trimite textul adoptat Consiliului UE, care va proceda şi el la o primă lectură a acestui text. În cazul în care Consiliul UE este de acord cu textul primit de la PE, procedura de adoptare a directivei s-a încheiat iar directiva a fost adoptată. Totul se poate încheia la o primă lectură.

Dacă, totuşi, Consiliul UE nu e de acord cu textul adoptat de PE la prima lectură, formulează amendamente pe care le trimite la PE, care va proceda la examinarea lor, adică va proceda “la a doua lectură”. Dacă PE este de acord cu amendamentele Consiliului UE, directiva este adoptată. Dacă nu este de acord, PE formulează amendamente la amendamentele consiliului, pe care le trimite Consiliului UE, care va proceda, şi el, la “a doua lectură”.

Dacă, Consiliul UE este de acord, la a doua lectură, cu toate amendamentele primite de la PE, directiva este adoptată. Dacă nu e de acord cu toate amendamentele PE, se va forma un comitet de conciliere, alcătuit, în număr egal, din membri ai PE şi ai Consiliului UE.

Comitetul de conciliere va încerca să redacteze un text care să obţină acordul ambelor părţi din comitet. Dacă nu se poate ajunge la un astfel de text, proiectul de directivă se consideră respins, iar procedura se încheie. Dacă se ajunge la un text care obţine acordul membrilor comitetului, el va fi trimis PE şi la Consiliul UE, pentru o a treia lectură. La a treia lectură, textul primit de la comitetul de conciliere nu poate fi modificat de PE sau de Consiliul UE, ci poate fi doar aprobat sau respins, în forma în care este. Dacă una dintre părţi, PE sau Consiliul UE, respinge textul primit de la comitetul de conciliere, proiectul de directivă este respins, iar procedura se încheie. Numai dacă ambele părţi. PE şi Consiliul UE votează în favoarea textului primit de la comitetul de conciliere, proiectul de directivă este adoptat.

După adoptare, directiva se va publica în Jurnalul Oficial şi, de atunci, va intra în vigoare.

Unde suntem noi, acum, cu proiectul de directivă privind dreptul de autor pe piața unică digitală? Suntem oarecum la început şi oarecum aproape de sfârşit, proiectul fiind adoptat de către PE, în primă lectură. El va fi trimis Consiliului UE. Dacă Consiliul UE este de acord cu textul primit de la PE, procedura s-a terminat, directiva va fi adoptată, fără a mai fi nevoie de o a doua sau o a treia lectură.

Unii europarlamentari şi unii comentatori familiarizaţi cu procedurile europene estimează că la Consiliul UE textul proiectului directivei adoptat de PE, care afectează internetul, va suferi modificări (va fi amendat), astfel că va fi retrimis la PE şi se va ajunge la o a doua citire şi un al doilea vot al PE pe proiectul de directivă amendat de Consiliu. Potrivit estimărilor, acest al doilea vot va fi dat în Parlamentul European în luna decembrie 2018 sau în ianuarie 2019. Deci, cu puţin înainte de alegerile europarlamentare din mai 2019.

Cum au votat, în septembrie 2018, europarlamentarii noştri

Pentru că tot se apropie alegerile europarlamentare din mai 2019, este util să vedem cum au reacţionat europarlamentarii noştri în această chestiune, mai precis dacă au votat sau nu art. 13 din proiectul de directivă, cel care instituie cenzura internetului.

Nu de alta, dar e aproape campania pentru europarlamentarele din 2019 şi iar o să auzim de la candidaţii care ne cer votul tot felul de banalităţi spuse pe un ton serios şi uşor exaltat, exact atât cât trebuie ca să nu însemne nimic. Măcar aşa avem un criteriu cât se poate de concret, pentru evaluare. Să vedem, au înţeles pericolul cenzurii şi, dacă da, le-a păsat sau nu de libertatea internetului?

Nu este neapărat vorba despre stigmatizarea celor care au votat „DA” sau care au lipsit. Ci de oferirea unei ocazii de a-şi explica, mai pe îndelete, votul sau absenţa, în faţa celor de la care vor să mai primească încă un mandat.

Este de precizat că au fost supuse votului mai multe variante ale art. 13, iar cea care a trecut a fost propusă de PPE. Cel mai bine era să nu treacă nicio propunere, iar art. 13 să fie eliminat din directivă. Sau, dacă art. 13 rămânea, directiva nu ar fi trebuit să treacă. Este adevărat, art. 13 aşa cum a fost votat reprezintă o formă mai blândă faţă de textul propus iniţial de Comisia Europeană, dar şi această variantă, oarecum mai blândă, a menţinut ideea cenzurii internetului.

Potrivit datelor publicate pe site-ul PE, România are 32 de europarlamentari.

Dintre cei 32 de europarlamentari români, 11 reprezintă PSD, 8 – PNL, 2 – UDMR, 1 – ALDE, 1 – PUR şi 9 sunt independenţi.

Dintre cei 32 au votat 27. Cele 27 de voturi cu privire la art. 13 din proiectul de directivă au fost:

-Da – 18 ( 8 – PNL, 5 – PSD, 2 – UDMR, 2 – independenţi, 1 – PUR)

-Nu – 8 (4 – PSD, 3 – independenţi , 1 – ALDE)

abţinere – 1 (independent)

Varianta art. 13 (cenzura internetului) propusă de PPE a fost adoptată de PE cu 366 voturi pentru, 297 voturi împotriva şi 40 abţineri.

Situaţia a fost diferită la votul final, pe întreaga propunere de directivă, când marea majoritate a europarlamentarilor români au votat în favoarea directivei. Cele 27 de voturi ale parlamentarilor români cu privire la proiectul de directivă, în ansamblu, au fost:

-Da – 23 ( 9 – PSD, 7 – PNL, 3 – independenţi, 2 – UDMR, 1 – PUR, 1 – ALDE)

-Nu – 2 (2 – independenţi)

abţinere – 2 ( 1 – PNL, 1 – independent)

Proiectul de directivă a fost adoptat de PE, în primă lectură, cu 438 voturi pentru, 226 voturi împotriva şi 39 abţineri.

Din procesul-verbal întocmit şi publicat cu ocazia şedinţei PE din 12 septembrie 2018, rezultă că voturile nominale ale parlamentarilor români cu privire la art. 13 şi la varianta integrală a propunerii de directivă privind dreptul de autor pe piața unică digitală au fost cele din tabelul de mai jos.

PSD	Vot pe art. 13	Vot final directivă
• Victor BOŞTINARU	-nu a votat	-nu a votat
• Andi CRISTEA	-DA	-DA
• Doru-Claudian FRUNZULICĂ	-DA	-DA
• Cătălin Sorin IVAN	-NU	-DA
• Dan NICA	-DA	-DA
• Ioan Mircea PAŞCU	-NU	-DA
• Emilian PAVEL	-DA	-DA
• Răzvan POPA	-DA	-DA
• Claudiu Ciprian TĂNĂSESCU	-NU	-DA
• Claudia ȚAPARDEL	-NU	-DA
• Maria Gabriela ZOANĂ	-nu a votat	-nu a votat

ALDE
• Norica NICOLAI	-NU	-DA

PUR
• Maria GRAPINI	-DA	-DA

PNL
• Daniel BUDA	-DA	-DA
• Cristian-Silviu BUŞOI	-DA	-DA
• Marian-Jean MARINESCU	-DA	-DA
• Siegfried MUREŞAN	-DA	-DA
• Theodor Dumitru STOLOJAN	-DA	-DA
• Mihai ŢURCANU	-DA	-DA
• Traian UNGUREANU	-DA	-ABTINERE
• Adina-Ioana VĂLEAN	-DA	-DA

UDMR
• Csaba SÓGOR	-DA	-DA
• Iuliu WINKLER	-DA	-DA

INDEPENDENTI
• Mircea DIACONU	-nu a votat	-nu a votat
• Damian DRĂGHICI	-nu a votat	-nu a votat
• Monica MACOVEI	-NU	-NU
• Ramona Nicole MĂNESCU	-DA	-DA
• Sorin MOISĂ	-nu a votat	-nu a votat
• Cristian Dan PREDA	-DA	-DA
• Laurenţiu REBEGA	-ABTINERE	-ABTINERE
• Daciana Octavia SÂRBU	-NU	-DA
• Renate WEBER	-NU	-NU

La final, întrebarea care se pune este de ce atâta grabă la Parlamentul European, ca, pe final de mandat, să fie adoptată o directivă atât de controversată? Parlamentul European îşi mai păstrează actuala configuraţie doar câteva luni, pentru că în mai 2019 se va alege unul nou, poate cu altă configuraţie. Dacă vorbim de onestitate şi de bune practici, normal ar fi ca o decizie atât de importantă să nu fie luată de un parlament pe final de mandat (după mine, potopul…), ci de noul parlament, care va reflecta voinţa actuală a electoratului.

Guvernul instituie controalele discreționare la adresa ONG-urilor

06/09/2018/în Buna guvernare, Comunicate, Slider /de Rasista

APADOR-CH îi cere Avocatului Poporului să atace la Curtea Constituțională Ordonanța 18/2018 prin care Guvernul își creează un instrument de hărțuire a ONG-urilor, pretextând că le controlează dacă cheltuiesc banii primiți de la cetățeni în scopul pentru care au fost create. În realitate, orice entitate are dreptul legal de a cheltui sumele încasate cum consideră de cuviință pentru buna funcționare, asta incluzând plata facturilor sau achiziția de materiale igienico-sanitare.

Prin articolul II al Ordonanței 18/2018, Ministerul Finanțelor Publice este abilitat să controleze „modul de respectare a utilizării fondurilor primite de beneficiarii sumelor redirecţionate în baza titlului IV din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, în scopul pentru care au fost înfiinţaţi sau funcţionează”.

Această reglementare este neclară, imprevizibilă, lacunară și creează un paralelism cu alte reglementări legale, respectiv chiar cu titlul IV din Codul fiscal, ceea ce deschide calea unor șicane și abuzuri ale organelor de inspecție fiscală asupra acelor organizații mai vocale care critică acțiunile guvernului.

Codul fiscal prevede posibilitatea contribuabililor de a dispune, în declarațiile lor fiscale, redirecționarea a 2% sau 3,5% din impozitul pe venit pentru „susţinerea unor entităţi nonprofit”, nu pentru „susţinerea activităţii unor entităţi nonprofit”. Asta înseamnă că sumele redirecţionate pot fi folosite pentru orice cheltuieli ale acelei entităţi, de exemplu, şi pentru cheltuieli administrative, chiar dacă ele nu sunt direct legate de scopul pentru care a fost înfiinţată sau funcţionează entitatea. Singura verificare pe care statul o poate face cu privire la aceşti beneficiari este dacă ei sunt înfiinţaţi potrivit legii şi dacă funcţionează potrivit legii. Codul fiscal nu prevede şi o verificare cu privire la destinaţia concretă pe care a avut-o suma primită prin redirecţionare, asta ţinând exclusiv de aprecierea acelei entităţi care a primit sprijinul.

Spre exemplu, pentru a funcţiona potrivit scopului său, o organizație trebuie, în primul rând, să existe. Pentru asta sunt necesare cheltuieli de natură administrativă (plata utilităţilor, achiziţionarea de consumabile, inclusiv de materiale sanitare etc). Reglementarea din art. II din OG 18/2018, prin lipsa sa de claritate, precizie şi previzibilitate, nu permite stabilirea clară a regimului acestei categorii de cheltuieli, care sunt foarte importante pentru existenţa unei organizații. De exemplu, cheltuielile cu plata luminii, a apei, nu ţin direct de scopul pentru care o entitate a fost înfiinţată şi funcţionează, dar fără aceste plăţi funcţionarea entităţii nu va fi practic posibilă. Legea, redactată deficitar, lacunar, nu permite tragerea unei concluzii în legătură cu regimul acestor cheltuieli. Şi este inacceptabil ca, din cauza lacunelor legii, regimul cheltuielilor să fie stabilit de inspectorul financiar, după bunul său plac.

În mod logic, pentru a putea stabili dacă o organizație a cheltuit o sumă în scopul pentru care a fost înfiinţată şi funcţionează, inspectorul financiar va stabili, mai întâi, care este scopul înfiinţării şi funcţionarii acelei entităţi. Cu alte cuvinte, OG 18/2018 îl desemnează pe inspectorul financiar drept persoana care desluşeşte şi stabileşte care este scopul pentru care o entitate (ONG) a fost înfiinţată şi care este scopul pentru care o entitate (ONG) funcţionează. Se pune atunci întrebarea ce rol mai are structura de conducere a entității (de exemplu, adunarea generală) la stabilirea scopului înfiinţării şi funcţionarii acelei entităţi, atâta vreme cât scopul pentru care a fost înfiinţată şi funcţionează acea entitate va fi stabilit de către un inspector financiar din cadrul unui minister.

Punerea în primejdie reală a activităţii ONG-urilor prin adoptarea unei reglementări lacunare, care nu are calitatea cerută pentru o lege şi care, din această cauză, permite abuzuri din partea guvernului încalcă, de asemenea, principiul potrivit căruia România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, principiu consacrat prin art.1 alin. 3 din Constituție.

APADOR-CH a cerut astăzi Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituțională privind excepția de neconstituționalitate a articolului II din OG 18/2018. Una dintre cerințele principiului respectării legilor se referă la calitatea actelor normative, în sensul că orice act normativ, pentru a putea fi respectat, trebuie să îndeplinească anumite condiții calitative, respectiv să fie clar, precis și previzibil. Singurul lucru clar în legătură cu articolul II din OG 18/2018 este că prin acesta Guvernul instituie controalele discreționare la adresa ONG-urilor incomode.

Citiți scrisoarea adresată Avocatului Poporului

Libertatea de exprimare nu se tratează cu gaze lacrimogene

11/08/2018/în Comunicate, Slider /de Rasista

Comunicat cu privire la violențele din ziua de 10 August.

În legătură cu evenimentele din timpul demonstrației din 10 august, organizațiile semnatare apreciază că jandarmii care au acționat în Piața Victoriei au recurs la acte de violență administrate fără nici un fel de discernământ împotriva tuturor participanților la proteste.

Considerăm că datoria Jandarmeriei este să identifice și să extragă din rândul manifestanților persoanele care acționează violent, fără a împiedica exercitarea dreptului la protest a celorlalți protestatari.

Violența dirijată împotriva tuturor demonstranților este inacceptabilă și este o agresiune împotriva libertății de exprimare a cetățenilor care cu bună credință și-au exercitat-o.

Cum intervenția jandarmilor din 10 august este atipică pentru strategia de funcționare a acestora în ultimii ani, solicităm Jandarmeriei să acționeze cu celeritate și să:

1. Facă publice toate documentele referitoare la pregătirea acțiunilor din data de 10 august 2018

2. Facă publice toate ordinele care au fost transmise pe parcursul derulării evenimentelor

3. Declanșeze o anchetă efectivă aptă să conducă la identificarea și sancționarea tuturor celor se fac vinovați de violențe sau alte infracțiuni.

Solicităm totodată, Jandarmeriei Române să se asigure că asemenea acte nu se vor repeta și că va acționa pentru a asigura ordinea și siguranța publică în timpul viitoarelor demonstrații de protest.

Semnatari:

ActiveWatch și APADOR CH

Vreți ca UE să sprijine societatea civilă? Semnați aici

01/08/2018/în Comunicate, Slider /de Rasista

O coaliție de ONG-uri europene, din care face parte și APADOR-CH, face demersuri de câteva luni pe lângă instituțiile de la vârful UE, cerându-le să aloce fonduri consistente pentru sprijinirea organizațiilor neguvernamentale din statele membre, cel puțin la fel de mult cum le sprijină și pe cele din exteriorul Uniunii. O scrisoare comună în acest sens urmează să fie trimisă în luna septembrie președinților Comisiei Europene, Consiliului și Parlamentului European. Dacă doriți să fiți printre semnatari, alături de noi și de alte ONG-uri europene, iată ce aveți de făcut: trimiteți un email pe adresele organizatorilor acestui demers, pe care le găsiți în finalul acestui text, specificând organizația pe care o reprezentați sau numele dumneavoastră, dacă doriți să sprijiniți inițiativa în nume propriu.

Ce le cerem conducătorilor UE

În prezent UE își negociază bugetul pentru următorii șapte ani. Este șansa noastră, a societății civile, de a convinge Uniunea să creeze un fond nou, amplu, prin care să sprijine ONG-urile ca noi care lucrează în Europa. Până acum am desfășurat, împreună cu partenerii noștri din alte țări și de la nivelul UE, o campanie pentru un Instrument pentru Valori Europene, numele pe care îl sugerăm pentru un fond UE similar cu Granturile SEE și Norvegiene pentru ONG-uri. În cadrul acestei campanii solicităm următoarele lucruri:

Spre deosebire de fondurile UE disponibile în prezent, acest nou fond ar trebui să fie accesibil pentru toate ONG-urile locale, inclusiv cele mai mici, ceea ce ar însemna că ar trebui eliminate orice cerințe restrictive de eligibilitate și cofinanțare și a obligațiilor de raportare financiară imposibil de îndeplinit pentru astfel de organizații.
Acest nou fond UE ar trebui să fie la fel de mare ca cel disponibil la nivelul UE pentru ONG-urile din afara UE (aproximativ 2 miliarde de euro pe parcursul a șapte ani). De asemenea, acesta ar trebui să ofere și granturi de bază/operaționale care ar putea sprijini funcționarea ONG-urilor care lucrează la nivel local (spre deosebire de fondurile UE disponibile în prezent).
Acest nou fond UE ar trebui de asemenea să acorde granturi pentru educația publicului, advocacy, activități de tip watchdog, asistență juridică și capacity building menite a ajuta ONG-urile să devină sustenabile și a le îmbunătăți capacitatea de a comunica eficient cu publicul.
Acest nou fond ar trebui să sprijine ONG-urile care lucrează pe probleme legate de drepturile omului, statul de drept și democrație. Ar fi astfel incluse o gamă foarte largă de subiecte precum egalitatea, nediscriminarea, drepturile femeilor, drepturile LGBTI, drepturile persoanelor cu dizabilități, protecția copiilor, drepturile minorităților rasiale și etnice, integrarea, libertățile civile, migrația, combaterea terorismului, accesul la informații, condițiile de detenție, sărăcia, dreptul la viață privată, protecția datelor cu caracter personal, independența sistemului judiciar și libertatea presei.

În aprilie 2018 Parlamentul European a adoptat o rezoluție prin care și-a manifestat sprijinul pentru un Instrument pentru Valori Europene. Parlamentul European a solicitat atunci Comisiei Europene – care este responsabilă pentru introducerea noilor proiecte legislative – să propună crearea unui astfel de Instrument. Comisia a publicat o propunere în acest sens, la sfârșitul lunii mai, numind fondul Programul de finanțare a drepturilor și valorilor. În propunerea sa însă Comisia solicită doar continuarea programelor existente deja – Programul Drepturi, Egalitate și Cetățenie și Programul Europa pentru Cetățeni. Acestea nu oferă însă sprijinul de care au nevoie ONG-urile locale.

Unde semnez

De aceea vă rugăm să vă înscrieți ca semnatari ai scrisorii pe care plănuim să o trimitem liderilor UE la mijlocul lunii septembrie. Dacă doriți să ne sprijiniți inițiativa, vă rugăm să îi scrieți lui Jascha Galaski (adăugându-ne și pe noi în CC). Ea lucrează pentru Liberties, organizația noastră parteneră de la nivel european, și se ocupă de strângerea de semnături. Poate fi contactată la j.galaski@liberties.eu. Vă rugăm să ne puneți și pe noi în cc: office@apador.org

Citiți mai multe despre Instrumentul propus de noi, pe site-ul Liberties.

Citiți scrisoarea ce va fi trimisă în septembrie președinților Comisiei Europene/Consiliului European și Parlamentului

Cum poate fi atacată la CCR modificarea Codului penal

04/07/2018/în Buna guvernare, Comunicate, Slider /de Rasista

Prin relaxarea condițiilor de eliberare condiționată din penitenciar, judecătorii vor fi obligați să pună în libertate deținuții care au executat jumătate din pedeapsă; Parlamentul a lansat această ofertă penală – „primeşti 10 ani, dar faci doar 5” – fără să facă un studiu de impact, așa cum prevede Legea 24/2000, ceea ce este neconstituțional; Cine și cum ar putea ataca la Curtea Constituțională modificările Codului penal

București, 4 iulie 2018

APADOR-CH consideră că este neconstituţională adoptarea unor modificări legislative substanţiale ale Codului penal, în lipsa studiilor de impact prevăzute de Legea nr. 24/2000 privind tehnica legislativă.

Potrivit art. 30 al. 1 lit. d din legea 24/2000, studiile de impact sunt obligatorii în cazul proiectelor de legi de importanță şi complexitate deosebită, iar proiectul de lege de modificare a Codului penal intră, în mod evident, în această categorie.

Conform art. 33 al. 1 din Legea nr. 24/2000, studiul de impact are ca scop estimarea costurilor şi beneficiilor aduse în plan economic şi social prin adoptarea proiectului de lege, precum şi evidenţierea dificultăţilor care ar putea apărea în procesul de punere în practică a reglementărilor propuse.

De asemenea, potrivit art. 33 al. 2 din legea 24/2000, pentru propunerile legislative iniţiate de deputaţi sau de senatori, studiile de impact se întocmesc prin grija ministerelor de resort, la solicitarea comisiilor parlamentare.

Deci, era obligaţia legală a comisiei parlamentare „Iordache” să solicite ministerelor de resort (printre care, Ministerul Justiţiei şi Ministerul Afacerilor Interne) întocmirea de studii de impact cu privire la modificările propuse pentru Codul penal.

Spre exemplu, studiile de impact, dacă ar fi fost întocmite, aşa cum obligă Legea 24/2000, ar fi trebuit să se pronunţe şi cu privire la efectele sau, mai exact, riscurile ce se creează pentru ordinea publică prin relaxarea exagerată a regimului liberării condiţionate.

Astfel, prin modificările aduse la art. 100 din Codul penal privind liberarea condiţionata se ajunge, practic, la regula eliberării automate din penitenciar după executarea a jumătate din pedeapsa aplicată de instanţă (se are în vedere că marea majoritate a pedepselor aplicate de instanţă nu depăşesc 10 ani închisoare).

În acest context, nu poate fi neglijată îngrijorarea legitimă care este generată de această relaxare a regimului eliberării din detenţie a persoanelor condamnate definitiv. Un posibil efect al acestei relaxări poate fi o încurajare a infracţionalităţii, deoarece, practic, pedepsele aplicate de instanţe vor fi executate, ca regulă, doar la jumătate. La o asemenea „ofertă” lansată de legiuitor, de tipul „primeşti 10 ani, dar faci doar 5” este foarte posibil că starea infracţională să crească şi astfel să fie afectată ordinea publică din ţară. Închisorile tot nu s-ar elibera, pentru că, dacă va creşte starea infracţională, vor intra mai mulţi la închisoare, însă pe durate mai scurte.

Desigur, dacă studiile de impact ar fi fost efectuate, ele ar fi trebuit să ofere răspunsuri şi la îngrijorările exprimate mai sus şi prezente în spaţiul public.

APADOR-CH consideră că neîntocmirea studiilor de impact în legătură cu modificările propuse pentru Codul penal constituie o încălcare clară a Legii nr. 24/2000 privind tehnica legislativă, iar această încălcare de lege a viciat constituţionalitatea procedurilor parlamentare de adoptare a legii de modificare a Codului penal. Viciul de constituţionalitate constă în încălcarea art. 1 al. 3 din Constituţie, care prevede că România este stat de drept şi art. 1 al. 5 din Constituţie, care prevede că în România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie.

APADOR-CH precizează că în jurisprudenţa Curţii Constituţionale s-a mai stabilit că încălcarea normelor de tehnică legislativă prevăzute în Legea nr. 24/2000 cu ocazia adoptării unei legi duce la neconstituţionalitatea legii adoptate, întrucât astfel au fost încălcate art. 1 al. 3 şi art. 1 al. 5 din Constituţie.

Spre exemplu, în decizia nr. 104 din 6 martie 2018 a Curţii Constituţionale, în par. 74-75, se menţionează următoarele:

“74. În cadrul controlului de constituționalitate, principiul legalității a fost analizat inclusiv prin încorporarea normelor de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. Temeiul constituțional al valorificării normelor de tehnică legislativă în controlul de constituționalitate a fost identificat, așadar, în dispozițiile art.1 alin.(3) „România este stat de drept […]”, precum și ale art.1 alin.(5), „În România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie.”

Corelația dintre cele două componente – principiul statului de drept și principiul legalității – cuprinse în art.1 din Constituție este realizată de Curtea Constituțională prin faptul că principiul legalității este unul de rang constituțional…, astfel încât încălcarea legii are drept consecință imediată nesocotirea art.1 alin.(5) din Constituție, care prevede că respectarea legilor este obligatorie. Încălcarea acestei obligații constituționale atrage implicit afectarea principiului statului de drept, consacrat prin art.1 alin.(3) din Constituție…”

În concluzie, APADOR-CH consideră necesară atacarea la Curtea Constituţională, înainte de promulgare, a legii de modificare a Codului penal, prin invocarea încălcării art. 1 al 3 şi art. 1 al. 5 din Constituţie. Potrivit art. 15 al. 1 din Legea nr. 47/1997, Curtea Constituţională se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor înainte de promulgarea acestora, la sesizarea Preşedintelui României, a unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a Guvernului, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a Avocatului Poporului, a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori. Rămâne de văzut cine va fi interesat să o facă.

Citește și

Abuzul în serviciu devine infracţiune de corupţie în familie

02/07/2018/în Buna guvernare, Comunicate, Slider /de Rasista

Prin modificările aduse azi Codului penal, abuzul în serviciu se dezincriminează parțial și devine aproape imposibil de dovedit în practică

În sistemul actual al Codului penal, infracţiunea de abuz în serviciu nu este o infracţiune de corupţie (prin ea nu se pedepseşte lipsa de integritate), ci este o infracţiune „de serviciu” adică una prin care se protejează funcţionarea normală a instituţiilor şi autorităţilor publice, respectiv exercitarea în bune condiţii a unei funcţii publice, astfel încât nici avutul public sau privat şi nici drepturile sau interesele persoanelor să nu fie prejudiciate/vătămate.

Prin modificările adoptate azi, 2 iulie 2018, de „Comisia Iordache”, a fost introdusă, la propunerea Ministerului Justiţiei, o condiţie suplimentară pentru existenţa infracţiunii de abuz în serviciu, şi anume condiţia ca abuzul/încălcarea legii să aibă ca scop obţinerea unui folos material necuvenit doar pentru autorul abuzului sau pentru cineva din familia sa. Deci, dacă s-a urmărit un folos material necuvenit, dar nu pentru autor sau familia sa, ci pentru o altă persoană (prieten, cunoscut etc.) fapta nu constituie infracţiune.

Fapta funcționarului public, aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu
reglementate expres, prin legi, ordonanțe de guvern sau ordonanțe de
urgență, care refuză să îndeplinească un act sau îl îndeplinește prin
încălcarea atribuțiilor astfel reglementate, a unor dispoziții exprese
dintr-o lege, ordonanță de guvern sau ordonanță de urgență, în scopul de a
obține pentru sine, soț, rudă sau afin până la gradul II inclusiv, un folos
material necuvenit și prin aceasta cauzează o pagubă certă și efectivă mai
mare decât echivalentul unui salariu minim brut pe economie sau o vătămare
a drepturilor sau intereselor legitime nepatrimoniale ale unei persoane
fizice sau juridice se pedepsește cu închisoare de la 2 la 5 ani sau
amendă.

(sursa)

Deci, folosul material necuvenit este „penal” doar în familie, nu şi pentru prieteni. Ceea ce, în practică, va duce la obţinerea de foloase materiale necuvenite pentru prieteni sau cunoscuţi, fără ca fapta să constituie infracţiune, ceea ce reprezintă nu o „portiţă”, ci un adevărat defileu deschis pentru eludarea infracţiunii de abuz în serviciu, în noua variantă.

Prin această modificare, care introduce condiţia suplimentară a scopului de a obţine un folos material necuvenit, se ajunge la dezincriminarea parţială a infracţiunii de abuz în serviciu, deoarece dacă încălcarea legii în exercitarea funcţiei publice nu s-a făcut în scopul (destul de greu de dovedit în practică) obţinerii folosului material necuvenit, fapta nu mai constituie infracţiunea de abuz în serviciu, chiar dacă s-a produs un prejudiciu material sau dacă au fost vătămate drepturile sau interesele legitime ale persoanelor.

Dezincriminarea parţială are efect cu privire la toate cauzele ce au ca obiect infracţiunea de abuz în serviciu. Potrivit art. 4 din Codul penal, în cazul dezincriminării, executarea pedepselor pronunţate şi toate consecinţele penale ale hotărârilor judecătoreşti privitoare la aceste fapte pronunţate conform vechii reglementări încetează prin intrarea în vigoare a noii reglementări.

Cu alte cuvinte, problema pragului valoric al prejudiciului material pentru existenţa infracţiunii de abuz în serviciu a trecut într-un plan secundar, deoarece principalul impediment legat de existenţa abuzului în serviciu nu mai este pragul valoric (extrem de scăzut, circa 1900 lei, în varianta adoptată de comisie), ci condiţia suplimentară introdusă, care se referă la dovedirea faptului că încălcarea legii în exercitarea funcţiei publice s-a făcut în scopul obţinerii unui folos material necuvenit doar pentru autor sau pentru familia sa.

Prin introducerea acestei condiţii suplimentare, abuzul în serviciu a fost transformat în infracţiune de corupţie (pentru că folosirea funcției în mod abuziv a fost condiționată de scopul de a obține un folos material necuvenit). Această transformare încalcă sistematizarea normelor din Codul penal, conform căreia infracţiunile de serviciu sunt reglementate separat de infracţiune de corupţie. Or, în Codul penal, infracţiunea de abuz în serviciu se află în capitolul denumit „Infracţiuni de serviciu”, iar nu în capitolul denumit „Infracţiuni de corupţie”.

Dincolo de această inadvertenţă de natură tehnică, infracţiunea de abuz în serviciu, în noua variantă adoptată în comisia parlamentară comună, va deveni aproape imposibil de dovedit, în practică. Astfel, se va trece dintr-o extremă în alta: de la o „utilizare” cu destule excese a infracţiunii de abuz în serviciu se va ajunge la scoaterea din uz a acestei infracţiuni

Încă o condamnare la CEDO pentru sancționarea unui ziarist care-și făcea meseria

26/06/2018/în Comunicate, Procese CEDO, Slider /de Rasista

Ziaristul Marian Gîrleanu, arestat și amendat în 2006 pentru divulgarea de informații secrete, obține azi satisfacție de la Curtea Europeană a Drepturilor Omului

București, 26 iunie 2018

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis azi că România a încălcat Articolul 10 din Convenție (privind libertatea de exprimare) în cazul ziaristului Marian Gîrleanu, arestat și amendat în 2006 pentru posesie și difuzare de informații secrete. Curtea a considerat că arestarea, urmărirea penală și amenda în contextul unei anchete de presă constituie o ingerință asupra libertății de exprimare. Deși s-a petrecut în urmă cu zece ani, cazul continuă să fie actual în România, din perspectiva unor posibile modificări ale Codului penal care să afecteze dreptul jurnaliștilor de a publica anumite informații. Decizia Curții de azi aduce clarificări importante în această dezbatere.

Faptele

Marian Gîrleanu era corespondentul ziarului România liberă în Vrancea, când a intrat în posesia unor documente ce priveau implicarea armatei române în războiul din Afganistan. El a încercat mai întâi să verifice autenticitatea acelor informații, adresându-se SRI și MApN, care i-ar fi spus că informațiile ar fi expirate. Gîrleanu a transmis informația despre existența unor potențiale scurgeri de informații secrete din armată în redacția centrală a ziarului, care a desemnat un alt ziarist să deruleze ancheta de presă. Informațiile apărute ulterior în media au stârnit o dezbatere aprinsă în spațiul public, în perioada 2005-2007, deoarece veneau după ce trei jurnaliști din România fuseseră răpiți în Irak, iar o potențială breșă în sistemul informațional românesc arăta că puteau fi în pericol și soldații români din respectivele teatre de operațiuni.

În februarie 2016, în plină anchetă publică privind scurgerile de informații din armată, locuința lui Gîrleanu a fost percheziționată, i-a fost confiscat computerul și el a fost arestat. Telefonul i-a fost interceptat. În anchetă procurorii au stabilit că informațiile s-au scurs deja în spațiul public încă din 2004, iar Gîrleanu a intrat în posesia lor în 2005. El a explicat că a fost interesat de respectivele documente strict din punct de vedere jurnalistic și că a încercat să le verifice adresându-se SRI și MApN. În iulie 2007 MApN a anunțat că a declasificat respectivele documente, deoarece au fost compromise.

Ce a spus justiția din România

În august 2007 procurorul a decis amendarea administrativă a lui Marian Gîrleanu, cu 800 de lei, pentru deținerea și transmiterea informațiilor secrete prin încălcarea Legii 182/2002, privind protecția informațiilor clasificate, și a Legii 51/1991, a siguranței naționale, iar instanța a menținut această decizie. Procurorul a considerat că fapta nu a fost suficient de gravă, de natură să aducă atingere siguranței naționale, dat fiind că informațiile fuseseră compromise din 2004, iar încercările lui Gîrleanu de a le proba s-au înscris în activitatea de investigație jurnalistică. Totuși Parchetul a considerat că jurnalistul nu a urmărit interesul public în acest caz, ci faima personală, invocând chiar o presupusă încălcare a Legii 544/2001, a informațiilor publice. Deși respectiva lege nu se referă la jurnaliști, că ar fi obligați să respecte secretul informațiilor privind siguranța națională, ci la angajații din domeniul siguranței naționale.

În decembrie 2007 Gîrleanu s-a plâns Curții de Apel din București că a fost condamnat pe nedrept pentru obținerea și difuzarea de informații secrete, arătând că el ca ziarist nu a făcut decât să primească și să verifice aceste informații, prevederile legilor siguranței aplicându-se numai acelor persoane care lucrează în sistemul de protejare a acestor informații. Mai mult, procurorii au încercat prin condamnarea lui să acopere adevărata problemă, aceea a scurgerilor de informații din instituțiile publice. În 2008 Curtea de Apel i-a respins cererea motivând că libertatea de expresie și faptul că e ziarist nu-l exonerează de vina de a divulga informații secrete care ar putea pune în pericol viețile militarilor români din Afganistan.

Ce spune CEDO

În septembrie 2009 Gîrleanu s-a plâns la CEDO pentru încălcarea Articolului 10 din Convenția europeană, arătând că el a acționat cu bună credință, în calitate de jurnalist, că informațiile obținute de el au fost de interes public și că legile pe baza cărora a fost condamnat nu se aplică în cazul jurnaliștilor. Guvernul a susținut în fața CEDO că Gîrleanu nu a acționat ca ziarist și deci consideră că nu a fost încălcat Articolul 10. Între timp Gîrleanu și-a pierdut locul de muncă, aparent pe motiv că ziarul ar fi restructurat posturile de corespondenți.

În proces au fost intervenienți, de partea lui Gîrleanu, și Guardian News, Open Society Justice Initiative și International Commission of Jurists. Gîrleanu a fost reprezentat la CEDO și de avocatul APADOR-CH, Diana Hatneanu.

CEDO a constatat că Gîrleanu a primit și verificat informațiile în calitate de ziarist, le-a transmis mai departe colegilor care le-au publicat acționând cu bună credință în cadrul unei investigații jurnalistice, așa cum stabilise de altfel și procurorul în 2007.

Curtea a considerat că arestarea, urmărirea penală și amenda în contextul unei anchete de presă constituie o ingerință asupra libertății de exprimare. Mai mult, în contextul dezbaterii publice din România despre subiect, care a condus și la o serie de sancțiuni disciplinare în MApN, documentele deținute de Marian Gîrleanu au ridicat cu adevărat întrebări de interes public.

CEDO a concluzionat că, având în vedere interesele unei societăți democratice de menținere a libertății presei, măsurile luate împotriva domnului Gîrleanu nu au fost justificate. Prin urmare statul român este obligat să-l despăgubească pe Marian Gîrleanu cu 4500 de euro.

Hotărârea CEDO integral (engleză)

Hotărârea de astăzi este importantă pentru că subliniază dreptul jurnalistului de a deține și de a comunica informații clasificate altor persoane, ca parte a activităților specifice investigației jurnalistice. Atât timp cât își îndeplinește obligațiile profesionale și urmărește un interes public, jurnalistul nu poate fi supus unor sancțiuni, mai ales de natură penală, în cauza de față privare de libertate, ridicarea echipamentelor electronice, interceptări și, în final, amenda aplicată de procuror și menținută de instanțe. Cu atât mai puțin jurnalistul poate fi asimilat funcționarilor sau persoanelor cu obligații de păstrare a secretului sau confidențialității unor informații. Chestiunea aceasta rămâne de interes, atât din perspectiva prevederilor actuale ale Codului penal privind divulgarea de informații secrete sau confidențiale, cât și din cea a unor posibile modificări care să afecteze dreptul jurnaliștilor de a publica anumite informații.”

Diana Hatneanu, avocatul care l-a reprezentat pe Gîrleanu la CEDO:

Maria Nicoleta Andreescu,

Director executiv APADOR-CH

Pentru informații suplimentare
Diana Hatneanu, avocat
0722.467.034

Mandatul European de Arestare, disfuncționalități și birocrație

25/06/2018/în Comunicate, Speciale /de Rasista

București, 25 iunie 2018

P.M. este un bărbat în vârstă de 50 de ani care, din 2011, călătorea în mod regulat între Bistrița și Viena, la lucru. În dimineața zilei de 22 octombrie 2017, la ora 4 când a trecut granița în Ungaria la Debrecen, mergând la muncă spre Viena, a fost oprit de vameșul ungar și i s-a spus că „are probleme, e căutat de România”. Paradoxal, tocmai trecuse de vameșul român care-i verificase actele și nu-i spusese nimic. Nu înțelegea prea bine maghiara, așa că i-au adus un translator și i-au spus că există un mandat european de arestare pe numele lui emis cu un an înainte, în data de 26 octombrie 2016. L-au dus în arestul din Debrecen unde a stat o noapte, apoi l-au transferat la Budapesta. P.M spune că le-a cerut să fie returnat în România, că era mai aproape Oradea decât Budapesta, însă vameșii nu au vrut. 10 zile mai târziu, după o audiere la Budapesta, pe 31 octombrie 2017 a fost adus la Oradea. P.M. este unul dintre cetățenii români aduși în România în baza Mandatului European de Arestare.

APADOR-CH a derulat în perioada 2016-2018 o cercetare finanțată de Comisia Europeană privind modul în care este implementat în practică Mandatul European de Arestare (MEA). Proiectul s-a derulat în paralel în alte state membre UE – Lituania, Polonia, Spania – alese pentru că se află în topul țărilor care au emis cele mai multe mandate europene de arestare în perioada 2007-2009.

MEA este o hotărâre judecătorească prin care instanţa de judecată solicită arestarea şi predarea de către un alt stat membru UE a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecăţii sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranţă privative de libertate. MEA a fost introdus în urmă cu 11 ani în UE și de atunci au existat mai multe semnale trase de Comisia Europeană, Parlamentul European, anumite state membre și o parte a societății civile, că respectivul instrument este folosit excesiv și adesea greșit, cu încălcarea drepturilor persoanelor arestate.

În cadrul cercetării, în perioada octombrie-noiembrie 2017, reprezentanții APADOR-CH au intervievat peste 20 de persoane condamnate: majoritatea predate în România în baza unui MEA, iar unele predate de România în Italia pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane. Interviurile au avut loc în penitenciarele Rahova (București), Oradea, Timișoara și Târgșor.

Interviurile realizate cu deținuții au scos la iveală disfuncționalități ce țin de legislație în implementarea MEA, dar și diverse obiceiuri birocratice care diferă de la o țară la alta, toate având însă repercusiuni neplăcute și evitabile asupra vieții condamnaților și chiar asupra bugetelor statelor UE implicate.

De exemplu:

în unele state membre UE persoanele arestate nu au beneficiat de avocat sau interpret,
audierea în fața unui judecător a fost uneori o simplă formalitate, arestatul fiind doar informat că va fi predat în România, fără posibilitatea de a se opune predării.
printre cazurile intervievate au fost și situații în care a lipsit asistența medicală sau a fost asigurată în mod defectuos pentru ca arestatul să fie cât mai repede transferat în România.
majoritatea persoanelor intervievate aveau dosarele de penitenciar incomplete sau cu erori, nu știau că pot cere deducerea din pedeapsă a perioadelor executate în statul în care au fost prinse și nu aveau nici actele doveditoare.

În general, după ce deciziile de predare sunt adoptate, judecătorii și avocații din statele executante nu monitorizează ce se întâmplă mai departe, inclusiv dacă drepturile fundamentale ale persoanelor predate în baza mandatului european de arestare sunt respectate și dacă rezultatele obținute confirmă faptul că mandatul european de arestare a fost cel mai potrivit instrument care putea fi folosit.

Atât la nivelul UE cât și la nivelul statelor naționale au fost luate diverse măsuri pentru a aborda problemele menționate. Cel mai semnificativ pas a fost adoptarea celor patru directive europene privind drepturile procedurale în procesul penal: cea referitoare la dreptul la interpretare și traducere; dreptul la informare; dreptul de acces la un avocat; dreptul la asistență juridică gratuită.

Câteva dintre concluziile și recomandările formulate de APADOR-CH:

Modificarea legii pentru a fi mai clară cu privire la cine ar trebui să informeze pe inculpat/condamnat că durata perioadei petrecute în arest în statul executant a fost comunicată instanței române, astfel încât să poată solicita o deducere.
IGPR, autoritățile judiciare relevante și Administrația Națională a Penitenciarelor să comunice, solicite și atașeze la dosarul din penitenciar al persoanei arestate/condamnate informațiile relevante privind durata arestului din străinătate efectuat în baza mandatului european.

Opiniile specialiștilor din sistemul de justiție

Rezultatele cercetării efectuate în România de APADOR-CH au fost discutate în cadrul unei întâlniri cu profesioniști din sistemul de justiție, care a avut loc la București, azi 25 iunie 2018.

Judecători, procurori, avocați, polițiști și reprezentanți ai sistemului penitenciar au discutat cu această ocazie pe marginea raportului și au punctat diverse aspecte concrete din activitatea lor.

Diana Budușan, avocat din Baroul Cluj, spune că persoana cercetată sau arestată este pusă din start în dezavantaj chiar de către instanța care acordă mai multă importanță relațiilor bilaterale cu statul care emite MEA, decât drepturilor inculpatului. Diana Budușan spune că modul de lucru într-un dosar cu MEA este greoi deoarece accesul la documente, chiar și pentru avocat, nu este facil.

Inclusiv în procedura arestării provizorii instanța a mers pe concluzia că doar astfel se poate asigura și proteja interesul statului solicitant. Dezechilibrând balanța dintre drepturile persoanei condamnate și protejarea relațiilor de cooperare între state, se urmărește respectarea cu strictețe a cooperării, chiar dacă prin aceasta se îngrădesc drepturile persoanei inculpate. Temeiul arestării preventive este interesul statului solicitant”, a explicat Diana Budușan.

Florin Filimon, judecător la Curtea de Apel Oradea, arată că dinspre instanță lucrurile se văd diferit. Dacă instanța apreciază că sunt date că persoana respectivă se poate sustrage de la executarea pedepsei, nu se poate face abstracție de asta și să se decidă măsura controlului judiciar în locul arestării, pentru că dacă inculpatul dispare și nu mai poate fi predat, atunci instanța trebuie să dea explicații ministerului de ce nu a dispus măsura arestării.

Suntem în materia cooperării internaționale. O instanță străină a stabilit deja că persoana respectivă trebuie arestată. Eu sunt investit cu analiza cererii și verificarea motivelor de refuz. Audierea omului în instanță are un caracter formal, dar din perspectiva legii. El îmi vorbește pe fond, că nu e vinovat etc, dar eu nu asta trebuie să stabilesc”, a spus Florin Filimon.

Florentina Pârvu, judecător la Curtea de Apel Timișoara, punctează că predarea nu se poate face decât în stare de arest, dar că în anumite cazuri, în care mandatul încă nu venise, instanța a mai dispus controlul judiciar. În 99% din cazuri persoanele respective nu s-au sustras iar predarea lor s-a putut face la sosirea mandatului. Totuși, Florentina Pîrvu a dat și un exemplu în care inculpatul a dispărut.

Florin Filimon a amintit că există state, de exemplu Ungaria, care emit mandate europene de arestare doar pentru simple audieri, după care arestații predați în Ungaria sunt eliberați. Și Florentina Pârvu spune că a avut asemenea cazuri, dar că acestea au încetat după ce Ungaria a fost condamnată la CEDO din această cauză.

Avocatul Dănuț Bugnariu e de părere că reticența judecătorilor e firească, însă marea lipsă în această ecuație este brățara electronică ce ar permite ca mai multe persoane să execute arestul la domiciliu sub supraveghere, măsură care nu este atât de costisitoare pe cât se crede, dar Bugnariu consideră că e vorba de o reavoință a statului în acest subiect. Avocatul a mai spus că uneori ar fi nevoie de formulare informative privind drepturile persoanelor arestate prin MEA și pentru avocați.

Simona Mihai, cercetător la Institutul de Sociologie al Academiei Române, implicată într-un amplu proiect de cercetaree a vieții carcerale din România ce poate fi consultat aici, a declarat că echipa din care face parte a ajuns la aceleași concluzii ca și APADOR-CH în privința condițiilor din penitenciare și a drepturilor procedurale ale deținuților.

Reprezentanta Ambasadei Germaniei la București, Elke Schmit, a întrebat ce poate face un stat ca Germania, când se află în postura de a preda un cetățean român acuzat că a comis o infracțiune în România? Alternativele fiind fie să umble liber prin Germania, fie să-i fie încălcate drepturile, din cauza condițiilor proaste, în penitenciarele din România. Răspunsul la această dilemă îi revine statului român, care trebuie să facă investiții în penitenciare astfel încât să remedieze deficiențele constatate atât de CEDO cât și de CJUE în aces sens.

Raportul APADOR-CH privind implementarea Mandatului European de Arestare

Raportul cercetării, la nivel european, lansat la Parlamentul European

Rapoartele din Lituania, Polonia, Spania și România