Daniela Tarău a făcut pușcărie, nevinovată, ca urmare a unui lanț de erori judiciare deschis în 2000 de o anchetă a procurorului Cristian Panait. După 15 ani de procese, la CEDO și în țară, a obținut recunoașterea erorii judiciare. Azi își dă doctoratul în sistemul penitenciar românesc la Academia de Poliție. Citiți întreaga poveste.
Daniela Tarău a făcut pușcărie, nevinovată, ca urmare a unui lanț de erori judiciare deschis în 2000 de o anchetă a procurorului Cristian Panait. După 15 ani de procese, la CEDO și în țară, a obținut recunoașterea erorii judiciare. Azi își dă doctoratul în sistemul penitenciar românesc la Academia de Poliție.
Daniela Tarău și avocatul Marius Iorga
În februarie 2001, Daniela Tarău, 43 de ani, a fost acuzată de înșelăciune și arestată preventiv. A stat în arest timp de 1 an și 9 luni, timp în care a fost condamnată la 3 ani și 3 luni cu executare (în procesul de fond), apoi la 3 ani și 3 luni cu suspendare, în recurs. A fost eliberată în noiembrie 2002, ca urmare a acceptării unui recurs făcut la măsura arestării preventive. Ulterior, cu ajutorul APADOR-CH, s-a plâns la CEDO pentru durata excesivă a arestării și pentru încălcarea dreptului la un proces echitabil. Ea și-a susținut mereu nevinovăția, și a cerut audierea mai multor martori, drept ce i-a fost refuzat de toate instanțele. CEDO i-a dat câștig de cauză în 2009, iar în 2010 a început rejudecarea cazului ei.
După o rejudecare care a durat mai bine de patru ani, în martie 2015 instanța a dat decizia finală și definitivă, Daniela Tarău fiind găsită nevinovată de faptele pentru care fusese acuzată, arestată și condamnată. Acum își dă doctoratul în sistemul penitenciar românesc, la Academia de Poliție. E o luptătoare, chiar dacă e un nimeni, așa cum îi place ei să spună. O anonimă intrată din greșeală în malaxorul justiției române și îngropată în acte pe care nimeni n-a vrut să le citească la timp.
În interviul ce urmează veți afla cum poți intra nevinovat la pușcărie, cum e viața dincolo de gratii și cum poate fi mai rău după ce ieși din închisoare, stigmatizat permanent pentru o faptă pe care nici măcar nu ai comis-o.
Povestea a început în vara lui 2000, când Daniela Tarău, originară din Buzău, își căuta de lucru în București. A aflat dintr-un anunț la ziar că o firmă recruta forță de muncă pentru străinătate. Dalil Exim M&M Dim SRL nu avea niciun contract cu companii din afară, iar numele îl copiase de la o altă firmă, care se ocupa cu plasarea forței de muncă în străinătate. Pe scurt, era o țeapă. Dar femeia nu avea de unde să știe asta. Ea și alți 60-70 de oameni care au venit de bună credință, după ziar, ca să-și depună dosarele la firmă și să ajungă să muncească în Israel. A fost angajată de probă, ca secretară, la firma care-i inducea în eroare pe oameni.
Rep: „Asociere cu grup infracțional în vederea săvârșirii de înșelăciuni”, a zis procurorul despre angajarea dumneavoastră la firmă. Cum a fost în realitate?
Daniela Tarău: „La vremea respectivă nu aveam posibilitatea să verific dacă firma era în regulă sau nu. Nu era ca acum cu Internetul. Ei mi-au propus să lucrez la ei să fac secretariat. Știam să lucrez pe calculator, corespundeam unui profil căutat de ei ca secretară. Colaborarea mea cu ei a fost extrem de scurtă, cam trei săptămâni în luna iunie 2000. Apoi am făcut o criză de fiere și m-am internat în spital, unde pe 7 iulie am fost operată. Au urmat opt luni de convalescență petrecute la țară la ai mei. În asta constă fapta mea, 3 săptămâni cât am lucrat ca secretară. Nu făceam aproape nimic, le explicam oamenilor ce face firma. Facturile și chitanțele le tăia un asociat care și-a și asumat ulterior fapta integral. Eu nu am semnat nimic, nu am luat niciun ban, nici măcar salariu, că eram în perioada de probă.
R: Și cum s-a aflat că era de fapt o țeapă?
D.T.: În august 2000, când primii oameni au așteptat în zadar, cu bagajele, la ușa firmei, să fie duși la muncă în Israel. Prejudiciul din dosar a fost calculat la 17.000 de dolari și două cruci de piatră – unul din asociați a vrut să le facă cruci părinților și a acceptat plata în natură de la un client. Au fost 62 de păgubiți în total. În proces au rămas numai 44, pentru că unii nu au depus plângere. 44 de capete de acuzare de care m-au acuzat și pe mine, deși nu avusesem legătură cu majoritatea dintre ei.
R: Cu ceva v-au agățat, totuși, cu ce?
D.T.: Una dintre persoanele păgubite, Veronica Gori (cu dublă cetățenie română și ucraineană), văzând că prin firma Dalil merge greu, m-a rugat să o ajut să plece la muncă în Italia, unde spera să-și opereze copilul care avea o problemă de sănătate. Eu cunoșteam pe cineva care obținea contracte de muncă cu viza aferentă și așa am devenit intermediar. Eram deja în spital când s-a întâmplat asta, și nu a avut legătură cu firma. Am semnat o chitanță de mână prin care serveam drept intermediar în relația dintre Veronica Gori și Constatin Gheorghe, care a primit de la ea 1000 de dolari ca s-o ajute să plece în Italia. Eu nu am primit niciun ban din respectiva tranzacție, în schimb Veronica a plecat în Italia de unde de altfel nu s-a mai întors, pentru că în cei 15 ani de procese nu a mai găsit-o nimeni. Dar înainte de plecare ea s-a numărat printre cei 44 care au depus plângeri în procesul firmei Dalil, și împotriva mea.
R: Acum ați mai semna o astfel de chitanță, știind ce ați tras de la ea?
D.T.: Acum nici mama dacă m-ar ruga n-aș mai semna o chitanță ca aia. A fost mult prea mult ce s-a întâmplat. Am fost un balast aruncat de colo-colo în procesul ăsta. Nimeni nu a vrut să vadă că în cazul meu nu fusese nicio înșelăciune. Semnasem o chitanță de împrumut, fără dată de restituire, pe numele meu, în care mă angajam că-i dau banii înapoi dacă nu poate să plece în Italia. Nu am pretins că eram altcineva. Definiția infracțiunii de înșelăciune cuprinde intenția și calitatea mincinoasă. Unde e calitatea mincinoasă, unde e intenția? Pentru banii ăia Veronica a primit ce a solicitat, dovadă că nu a mai găsit-o nimeni. Procurorul Panait a fost singurul care a încercat s-o caute, dar nu a mai găsit-o nimeni niciodată.
R: Cum a fost întâlnirea cu procurorul Panait?
D.T.: În februarie 2001, la șase luni după ce ieșisem din spital și nu mai avusesem nicio legătură cu firma – nici nu știam că cei doi asociați fuseseră arestați deja din luna august 2000 – am primit acasă, la Lunca, o citație să mă prezint ca martor la Secția 3 de Poliție. Am venit la București în aceeași zi în care trebuia să ajung la doctor la control. Operația nu mi se închisese și continua să-mi facă neplăceri. Nu aveam avocat, m-am dus de bună credință ca martor. Locotenent Cristina Iorga mi-a explicat de ce sunt acuzată, că sunt dată în urmărire locală din august 2000. Dar pe mine nu mă căutase nimeni. Citația fusese emisă ca martor abia în ianuarie 2001. Mi-a luat probe de scris, nu mi s-a adus la cunoștință nimic, am aflat și eu seara când s-a emis ordonanța de reținere. M-a întrebat despre firmă, despre rolul meu, al celorlalți, ce am făcut eu acolo. Am scris ce am făcut, ce n-am făcut, că m-am îmbolnăvit și tot restul. Seara au emis ordonanță de reținere. Toată ziua l-au căutat pe procurorul Cristi Panait la telefon, l-au găsit și într-un târziu a venit și un avocat, Gabriel Stoian, din oficiu, a citit declarația mea a semnat-o și a plecat. Mi-a zis – „Băi, n-au ce să-ți facă, mâine ești acasă!”.
A doua zi am avut întâlnirea cu procurorul Panait. Niște ore bune m-am străduit să dau o declarație. În primă fază îmi solicita să scriu ceva anume. I-am zis că nu pot să scriu ce nu știu. Îmi cerea să scriu că ăla a făcut și a dres, că știam că firma e fantomă, că știam că e o înșelătorie… nu știam, de unde să știu?! Și că dacă scriu asta mâine sunt acasă. Declarația o scria Panait. Se enerva, rupea foaia de câte ori nu voiam să zic ce voia el. Se tot ridica de pe scaun. Percepția mea despre un reprezentant al statului era că trebuie să fie un om liniștit, care să stea pe scaun și să mă asculte. Dar el nu era așa.”
R: Poate era o tactică?
D.T.: Și când îmi spui că mă arunci pe geam tot tactică era? Atunci avocatul meu (angajasem între timp unul) a pus piciorul în prag și a spus că nu mergem mai departe dacă continuă așa. Ce, trăim pe vremea lui Stalin?
Panait a cedat, a scris declarația în maniera în care trebuia, din punctul meu de vedere, nemulțumit, și a plecat la procurorul șef de secție (era Chiujdea pe vremea aia), cu declarația mea. Înainte de a pleca din birou s-a întors de două ori din ușă, precum Colombo, așa, parcă nehotărât, și m-a întrebat: mă tu ești sigură că lucrurile stau cum ai zis?
A plecat și a durat o veșnicie până s-a întors cu mandatul de arestare. Mi-a spus: ți-am dat doar 5 zile, adică un mandat scurt, și-ți dau posibilitatea să te gândești la ce ți-am spus. Și mi-a urat la mulți ani, că era chiar ziua mea. Nu uit tonul ăla, pentru că suna cumva <la mulți ani petrecuți pe aici>…
R: Și după cele 5 zile?
D.T.: Au urmat încă 25, apoi prelungiri din 30 în 30 de zile. În total 21 de luni de detenție. În primele zile încă mai credeam că e o greșeală, că-și vor da seama și voi pleca acasă. M-a dus în eroare faptul că procurorul Panait s-a întors de două ori din ușă, ca și când el chiar voia să afle adevărul. Nu am aflat niciodată de ce.
R: Și totuși, cât ați stat în arest și pe perioada procesului nu v-a mai întrebat nimeni nimic?
D.T.: În toată perioada asta am dat numai două declarații – în fața lui Panait și a polițistei Iorga Cristina. În perioada de reținere nu a fost făcut absolut nimic în anchetă. Prin avocați s-au formulat sute de cereri – de probatoriu, de confruntări, plângeri penale, petiții, memorii, revocări de măsură, înlocuiri,… nu mai știu ce n-am făcut. Inițial aveau o formă și conținut serioase, după ceva timp, văzând că nu se face nimic, au început plângerile, împotriva procurorilor. Toate ordonanțele procurorului, de prelungire a duratei arestului, sunt identice. Nici măcar o virgulă în plus sau minus – toate sunt cu gravitatea deosebită a faptei și prejudiciul cauzat. Argumentele procurorului erau menținute și de instanță, cu o verificare sumară. La audierile martorilor la instanța de fond, de exemplu, declarațiile sunau așa: <îmi mențin declarația dată și nu mai am nimic de adăugat. Mă constitui parte civilă>. Nu au fost întrebați măcar o dată de judecător să povestească încă o dată. Dăduseră o declarație în fața procurorului și atât, era suficient.
Am recuzat judecătoria, tribunalul, curtea, la un moment tenta plângerilor se dusese într-un registru pamfletar, nu mai aveam ce să fac. Am solicitat inclusiv expertizarea psihiatrică a procurorului Panait. La niciuna din cererile mele nu am avut vreo soluție. Era ca și când mă uitaseră în arest. O dată pe lună mă scoteau la instanță la prelungire, era o formalitate practic. Mă socoteau pericol concret pentru ordinea publică.
R: Înțeleg că o eroare petrecută în acea perioadă a fost descoperită de avocatul dumneavoastră abia în ultimii ani, la rejudecarea dosarului. Vi se adusese la cunoștință o învinuire – înșelăciunea asupra Veronicăi Gori – însă când ați fost trimisă în judecată ați fost băgată la grămadă cu ceilalți acuzați din lot, fiind acuzată de înșelarea tuturor celor 44 de persoane care depuseseră plângeri contra firmei. Cum de nu a remarcat asta nimeni la vremea respectivă?
D.T.: La început mi-a fost adusă la cunoștință infracțiunea de înșelăciune în forma simplă, un singur act material, în dauna părții vătămate Gori Veronica. Toți ceilalți aveau înșelăciune în forma continuată, în dauna mai multor persoane. Dar în rechizitoriu s-a adăugat și în dreptul meu forma continuată a infracțiunii, pe deasupra, cu altă mașină de scris. În rechizitoriu se vede asta, că diferă caracterele. Procedura spune că de fiecare dată când se modifică ceva în acuzare trebuie să-ți aducă la cunoștință. Niciun moment nu am fost anunțată de asta. Este cel mai vizibil mod în care parchetul a instrumentat dosarul. Nu putem vorbi de o eroare materială, uneori se întâmplă, dar aici este ușurința cu care procurorul de caz a tratat situația mea juridică. Mi s-a pus în sarcină că aș fi înșelat toate părțile, nu doar pe Gori Veronica.
R: Cum a fost viața în arest?
D.T.: Nu am vorbit deloc cu părinții sau copilul (care avea 8 ani atunci) în cele 8 luni cât am stat în arestul Capitalei. Acum 15 ani nu puteai suna nicăieri. Aveai dreptul să suni numai după ce erai trimis în judecată.
Grele sunt primele 3-4 luni. Depinde de cât ești de tare, ce grad de rezistență ai sau de adaptabilitate, și de cât de mult crezi în tine. Am văzut documentele multora – așa devii specialist în drept – nu erau vinovate, dar au cedat. Dacă nu crezi în tine nu mai poți să crezi în nimic acolo. Am văzut și tentative de suicid, și automutilări. Am văzut atât de multe lucruri încât cred că nu ar putea să mă mai sperie nimic pe lumea asta.
Apă caldă aveam doar un sfert de oră, de două ori pe săptămână. Timp în care trebuia să se spele toată camera. Multă vreme am rămas cu graba asta să mă spăl să nu mă prindă cu spumă pe mine, camera de dușuri era ca o grotă. Pe un perete erau trei furtune cu apă, care veneau de sus. Pe celălalt perete trei toalete turcești, unul lângă celălalt, te atingeai de vecina. În timp ce unele erau la duș, altele erau pe wc. Primele trei, următoarele și tot așa. Într-un sfert de oră toată camera de zece persoane trebuia să fie gata, că urma camera cealaltă. Ieșeai indiferent cum erai, spălat sau ne.
Cea mai grea perioadă pentru o femeie era perioada cu tampoanele. Nici nu erau tampoane. Dacă ați ști câtă îmbrăcăminte s-a rupt ca să fie folosită pe post de… Niciodată nu am primit ceva efecte de la ei. Poate și dacă mi-ar fi dat nu acceptam, eram revoltată. Permanent.
Sunt lucruri pe care nu pot să le spun. Existau tot felul de atitudini ale gardienilor. Nu aveam sutiene și remarcile pe care le făceau unii… iar dacă aveai neșansa să fii un pic mai dotată nu erai deloc într-o postură frumoasă. Sutien, curea șireturi – toate erau obiecte interzise. E greu să mergi fără șireturi. După un timp înveți, însă, niște lucruri și ce să ceri de acasă.
Apoi umilința cu ținuta de arest, niște uniforme imense de parcă toți am fi fost obezi, și care stăteau pe noi ca vai de lume. Cu ele mergeai în fața instanței. Erai în boxă, erai arestat, mai apăreai și cu uniforma aia… erai deja etichetat vinovat.
Dar pe mine nu mă interesa atunci decât să demonstrez că sunt nevinovată, nu că mă tratau ei degradant și inuman. Deși ulterior am înțeles că puteam să reclam și asta la CEDO. Însă cumva mi se părea că e normal ca pușcăria să nu fie un pension, doar că eu nu aveam ce să caut acolo.
R: Până la proces au trecut șase luni, iar până la sentință alte patru. În ianuarie 2002 Daniela Tarău a primit o condamnare de 3 ani și 3 luni de închisoare cu executare, cu un an mai puțin decât unul dintre acționarii firmei. Cum ați primit sentința?
D.T.: Nu a fost surprinzătoare, după ce procesul se derulase cum am spus. Eram o cantitate neglijabilă. Am intrat la grămadă. Nimeni, cu excepția câtorva magistrați, nimeni nu a sesizat nimic în neregulă în cauza mea. Nici inculpații, niciunul nu spune că aș fi făcut ceva, unul dintre ei spune că Tarău nu a avut nicio legătură. Asta a fost poziția lor permanentă. A fost un exces de zel al lui Panait, un dosar plecat prost și perpetuat de toți după aceea.
R: După proces ați schimbat arestul cu penitenciarul Rahova. A fost altfel?
D.T.: După arestul Capitalei, mutarea în Penitenciarul Rahova mi s-a părut raiul pe pământ. Nu văzusem soarele de opt luni de zile. Aici am început să mă bucur de beneficiile unui condamnat – vizite, pachete, telefonul lunar, activități, acces la televizor – am descoperit că există și oameni în sistem, de la care poți primi ajutor. Directoarea penitenciarului, procurorul Carmen Mihail, m-a ajutat să găsesc un act care-mi lipsea din dosar, în lupta mea de a demonstra contrariul a tot ce spuneau ceilalți. Umilințele nu au dispărut, însă. Uneori parcă voiam să îmi dea cineva o palmă decât să mă umilească. Tot timpul m-am gândit că perioada asta de timp aș fi putut să mă transform într-un monstru.
Eram la Rahova când am aflat de sinuciderea procurorului Panait. Mi-a fost milă de el. Că a fost fraier. L-am văzut de două ori în viață, dar m-a marcat comportamentul și atitudinea lui. Ce mi-a făcut el mie… bine, nu a fost singurul vinovat. Nu până la capăt. Au fost atâtea instanțe care au verificat și puteau să repare greșeala lui inițială, dar nu a făcut-o nimeni. L-am iertat demult. Dar nu pot să uit.
R: Tot la Rahova erați și când a murit tatăl dumneavoastră. Dar nu ați știut decât multe luni mai târziu, pentru că familia a vrut să vă cruțe, mai ales că fiind de fapt în arest preventiv nu aveați voie să ieșiți din închisoare ca să mergeți la înmormântare. Bănuiesc că a fost frustrant.
D.T.: Panait a murit pe 12 mai și tata pe 25. Ultima dată l-am văzut pe tata în aprilie 2002, cu o lună înainte să moară. A venit cu mama și cu Marius, băiatul meu de 8 ani, la vizită la Rahova. Niciodată când venea la vizită nu reușeam să vorbesc cu el. Stătea pe scaun și plângea, nu spunea decât că „ne-ai făcut de râs, tată!”. Încercam să le explic că nu e așa rău, că nu mă bate nimeni, minimalizam mult, nu le-am spus tot. Nici ei nu mi-au spus vreodată ce sufereau acasă. Tata nu a apucat să afle că sunt nevinovată. Cu el am avut o relație mai strânsă, și totuși cu el nu puteam deloc să vorbesc acolo. M-a durut mai mult moartea tatei în felul ăla decât faptul că am stat atâta acolo degeaba.
R: În noiembrie 2002 eliberarea a survenit nu ca urmare a constatării nevinovăției, ci pentru că două instanțe separate au decis să nu vă mai prelungească arestul. Ce se întâmpla cu condamnarea de 3 ani și 3 luni, totuși?
D.T.: Făcusem apel și la sentința prin care fusesem condamnată la 3 ani și 3 luni, dar procesul se derula în aceeași manieră. La Tribunalul București și la Curtea de Apel contestasem două decizii de prelungire a arestului. Ambele sentințe de eliberare au venit în aceeași zi. Una dată de judecătorul Marius Sega și una de Viorica Costiniu. Mi-au dat drumul cu obligația de a nu părăsi localitatea și a continuat judecarea apelului. În final am rămas cu pedeapsa de 3 ani, dar cu suspendare, plus o perioadă de încercare de 6 ani. Ceilalți inculpați au rămas condamnați la 4 și 6 ani cu executare. Am făcut din nou recurs, pentru că eu nu cerusem o pedeapsă mai mică, ci achitarea. Nu am avut succes și din 2 decembrie 2003 am rămas definitiv cu tinicheaua de coadă, obligată să merg lunar la poliție, timp de 6 ani, și să fac frumos ca un infractor care dorește să se îndrepte.
R: Cum a fost revenirea în satul natal?
D. T.: Groaznic. În comunitatea aia restrânsă, în sat, oamenii te evită și te izolează. După ce am venit de acolo am făcut tatei parastas de un an de zile. Știți cum a fost? Cumplit. La noi în curte, acasă, când mă apropiam de un grup, la masă, toată lumea tăcea. Mult timp am trăit experiențe din astea. Am mers în vizită la rude și m-au ținut la ușă. Nu mi-au dat drumul în casă știind că am fost acolo.
R: V-ați găsit de lucru?
D.T.: Legal nu. Lunar mă prezentam la serviciul de reintegrare a infractorilor, ca să spun că mă străduiesc să fiu un cetățean model și să-mi văd de treabă. Nu mă angaja nimeni, din cauza cazierului, deci eram silită să muncesc la negru, dar pe polițiști nu-i interesa asta, ci doar să bifeze în formularele lor că „persoana se află în întreținerea părinților, își caută de lucru și își conștientizează fapta”. Din 2003 până în 2008, când am reușit să mă angajez pentru că a intervenit reabilitarea, anii ăștia am prestat tot soiul de munci care nu necesitau un contract de muncă, pentru că se solicita cazier judiciar. Aveam 31 de ani, un copil de 10 ani, o mamă de 74. Am făcut menaj, curățenie, am avut grijă de bolnavi, lucram 24 cu 24.
Când mergi cu un cazier în care scrie că ai fost condamnat pentru înșelăciune, nu toți oamenii cunosc maniera în care s-a produs. Oricum nu mă crezuseră părinții, dar alții străini? Ce puteam să le spun? Nu a știut nimeni de condamnarea mea. Prietenii dinainte au dispărut. Nu a mai rămas nimeni, în preajma mea în afară de familie, care probabil nu au avut încotro…. Iar în cercul de prieteni făcut ulterior … am omis… Dar am trăit permanent cu sabia deasupra capului. Că se va afla și vor fugi toți.
Citiți mâine partea a doua a interviului, în care veți afla ce s-a întâmplat după ce a câștigat la CEDO, și ce piedici i-a mai pus sistemul în cale până în martie 2015, când a achitat-o definitiv de învinuiri.
ActiveWatch și APADOR-CH protestează față de abuzurile grosolane, incompatibile cu normele statului de drept, prin care sunt hărțuite persoane care și-au exercitat dreptul la petiționare. Apreciem comportamenul Poliției Române ca fiind unul de tip milițienesc, similar poliției politice. În esență, în ultimele zile reprezentanți ai Poliției Române au chemat la secții pentru audieri sau au căutat la domiciliu sau la locul de muncă mai mulți cetățeni din țară, cu pretextul de a verifica dacă au semnat sau nu o petiție online. Oamenii semnaseră un document care critica lipsa de reacție a unor instituții publice din Hunedoara cu privire la gestionarea conflictelor și controverselor apărute din cauza micro-hidrocentralei de pe Râul Alb. Prin petiție, adresată printre alții și Ministrului de Interne, se solicita inclusiv demiterea unui șef de Inspectorat Județean de Poliție.
Considerăm că măsurile autorităților sunt excesive și de natură să îngrădească abuziv exercitarea unui drept constituțional, dreptul la petiționare. Potrivit RomâniaCurată.ro, zeci de persoane au fost conduse la secții pentru a fi audiate și pentru a declara în scris că au semnat respectiva petiție. În realitate acțiunile polițiștilor au caracter de hărțuire și represalii la adresa unor cetățeni care au îndrăznit să își exercite un drept și poate constitui, mai ales pentru inițiatorii ei, infracțiunea de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. 1 Cod Penal.
Mai mult, Poliția Română nu a oferit nici până acum un punct de vedere public care să justifice acțiunile din ultimele zile, ceea ce ridică noi suspiciuni cu privire la motivele pentru care sunt mobilizate atâtea forțe și resurse pentru a verifica semnatarii. Mai eficient și mai responsabil ar fi fost ca autoritățile române să analizeze în ce măsură conținutul petiției era îndreptățit și să verifice dacă entitățile criticate de cetățeni și-au respectat misiunea și au acționat în consecință.
Ultimii ani au demonstrat că România are o problemă cu modul în care autoritățile se raportează la cetățenii care protestează, în stradă sau prin intermediul petițiilor. Poliția Română are responsabilitatea să apere cetățenii, nu să îi trateze cu ostilitate, mai ales atunci când ei reclamă neregularități comise de poliție. Considerăm că această situație este extrem de gravă și transmite un mesaj extrem de periculos în spațiul public în sensul că aceia dintre cetățeni care se implică în acțiuni critice la adresa autorităților riscă să fie victimele unor represalii. Solicităm IGPR și MAI să prezinte o explicație publică situației. Concret solicităm următoarele clarificări:
1. Cine și în ce modalitate a sesizat poliția;
2. Care sunt indiciile concrete care justifică inițierea acestor verificări;
3. Pentru ce faptă și încadrare juridică se efectuează cercetările;
4. Câți polițiști sunt implicați în această acțiune de verificare și care este costul estimat al unei astfel de cercetări.
Raportul privind respectarea drepturilor omului în 2014 – făcut public de Departamentul de stat al SUA – vorbește, în cazul României, de mai multe încălcări ale drepturilor și libertăților cetățenești, citând în câteva rânduri din rapoartele întocmite de APADOR-CH, pe tema condițiilor din penitenciare și aresturi sau pe diverse cazuri de abuzuri ale forțelor de ordine asupra cetățenilor.
Probleme majore de respectare a drepturilor omului includ maltratarea și hărțuirea, de către polițiști și jandarmi a deținuților și romilor, inclusiv moartea a cel puțin o persoană în mâinile poliției. Corupția guvernamentală a rămas o problemă larg răspândită, care a afectat toate sectoarele societății. Discriminarea socială sistematică împotriva romilor afectează accesul la educație, locuire, asistență medicală, și oportunități de angajare.”, se arată în raportul citat.
Între problemele citate de raport se mai găsesc: lipsa unor măsuri eficiente pentru retrocedarea proprietăților ce au aparținut bisericilor greco-catolice, confiscate de fostul regim comunist; amenințări personale și profesionale la adresa jurnaliștilor și subminarea libertății presei; acte de violență și discriminare la adresa femeilor; acțiuni și declarații antisemite, opinii rasiste, xenofobe și naționaliste difuzate prin internet și mass media: asistență inadecvată pentru persoanele cu handicap instituționalizate; discriminarea socială împotriva lesbienelor, homosexualilor, bisexualilor și transsexualilor (LGBT) și persoanelor cu HIV / SIDA.
La secțiunea 1 – Respectarea integrității și libertății persoanei, rapoartele APADOR-CH sunt citate în sprijinul afirmațiilor din document:
a. Privarea arbitrară sau ilegală de libertate – este amintit cazul lui Daniel Dumitrache, parcagiul mort în Secția 10 de Poliție – puteți citi raportul APADOR-CH aici.
c. Tortura și alte pedepse sau tratamente crude, inumane sau degradante în închisoare și aresturile poliției – sunt citate rapoartele APADOR-CH privind supraaglomerarea și condițiile proaste din penitenciare și aresturi – găsiți rapoartele APADOR-CH aici.
d. Arestul arbitrar sau detenția – se vorbește despre conducerea administrativă la secția de poliție, care este slab reglementată în legislația română și care dă naștere la abuzurile forțelor de ordine, în cele 24 de ore în care cetățeanul se află în custodia poliției, dar nu are niciun drept civil – detalii despre conducerea administrativă și demersurile APADOR-CH de a schimba această situație găsiți aici.
Citiți întregul raport SUA privind drepturile omului în România -2014
Consiliul Național de Integritate (CNI) a stabilit în ședința de vineri, 12 iunie, calendarul de concurs pentru ocuparea postului de președinte al Agenției Naționale de Integritate (ANI). Calendarul urmează să fie publicat în Monitorul oficial luni, 22 iunie, dată de la care puteți găsi pe site-ul integritate.eu toate datele necesare dacă doriți să concurați.
Până atunci vi le spunem noi, în premieră:
23 iunie-22 iulie 2015 – se face înscrierea la concurs;
23-24 iulie – se analizează dosarele și se publică rezultatele selecției acestora;
24 iulie – 14 august – depunerea planurilor de management, pentru cei ale căror dosare au fost selectate în faza precedentă;
24 august 2015 – proba scrisă – tematica și bibliografia vor fi publicate pe site odată cu anunțul concursului;
28 august – afișarea rezultatelor la proba scrisă;
1 septembrie 2015 – depunerea contestațiilor la proba scrisă;
3 septembrie 2015 – soluționarea contestațiilor;
11 septembrie 2015 – interviul – care va fi public, transmis prin Internet.
14 septembrie – afișarea rezultatelor interviului;
18 septembrie – rezultatele ajung în Senat care trebuie să le valideze și să-l numească, în termen de 15 zile, pe noul șef ANI.
Aceste date au fost stabilite în ședința CNI, dar pentru a fi siguri că ele sunt respectate, vă recomandăm să urmăriți site-ul integritate.eu.
Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească un potențial șef al ANI sunt detaliate în acest video de către președintele CNI, Ciprian Ciucu:
Amintim că procedura de alegere a unui nou șef ANI s-a declanșat ca urmare a faptului că fostul președinte al instituției, Horia Georgescu, și-a dat demisia după ce a fost arestat.
CNCD, organism independent menit să apere cetățenii de potențiale acte de discriminare, prestează la cerere puncte de vedere croite după cum are nevoie clientul, iar când este chestionat despre baza legală a acestor opinii pe care le emite răspunde într-un limbaj prețios ce abundă în latinisme, demn de un Rică Venturiano cu pretenții pseudojuridice. Concluzia lecturării acestora este că CNCD știe niște termeni juridici pe care-i folosește lăutărește, ca să dea pe spate audiența, dar nu poate răspunde concret la niște întrebări clare, ce privesc activitatea pentru care membrii consiliului sunt plătiți cu salarii de secretari de stat.
Totul a început în ianuarie 2015, când Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii (CNCD) a intervenit în dezbaterea publică generată de Legile Big Brother, susținând voalat tabăra serviciilor, care doreau înregistrarea tuturor posesorilor de cartele telefonice preplătite. CNCD a emis atunci un „punct de vedere” – un fel de struțo-cămilă administrativă fără efecte juridice – în care spunea că posesorii de abonamente de telefonie ar fi discriminați, în raport cu posesorii de cartele, întrucât ei pot fi prinși mai ușor de autorități dacă încearcă să facă fapte rele. (Detalii aici).
Punctul de vedere al CNCD contravenea principiului comercial al cererii și ofertei, dar mai mult decât atât el implica o instituție importantă cu rol de arbitraj și sancționare într-o dezbatere în care nu avea ce să caute, nici de o parte nici de cealaltă.
Ca să aflăm și noi ce a stat la baza acestui „punct de vedere”, cum a stabilit CNCD discriminarea asta și cu ce alte ocazii s-a mai pronunțat în acest mod, am făcut, la 19 ianuarie, o solicitare conform Legii 544/2001 către instituție. Mai întâi ca persoană fizică, am întrebat următoarele:
[box type=”download”]1. Care este prevederea legală în baza căreia CNCD poate adopta „puncte de vedere”?
2. Care este denumirea actului prin care CNCD adoptă puncte de vedere?
3. Care este denumirea și numărul actului prin care CNCD a adoptat la data de 14.01.2015 punctul de vedere cu privire la colectarea de date pentru deținătorii de cartele prepay? Cu ce majoritate a fost adoptat acest act (câte voturi pentru, câte împotrivă)? Unde este publicat acest act și cum poate fi consultat?
4. Câte puncte de vedere a adoptat CNCD în perioada 2010-2014, defalcat pe fiecare an? Vă solicit să indicați locul unde sunt publicate aceste acte.
[/box]Au trecut 40 de zile de la trimiterea/primirea cererii, timp în care am solicitat telefonic de două ori informații despre stadiul lucrării și am primit un email în care ni se spunea că cererea se pierduse, dar că va fi analizată și vom primi răspuns în timp util. Într-un târziu, în luna martie, am primit un răspuns complet în afara subiectului, încheiat cu o frază tip, în care se spunea că dacă nu suntem satisfăcuți de răspuns să nu-i mai sunăm.
Am reluat același set de întrebări în luna aprilie, de data asta trimise în numele APADOR-CH. La întrebările de mai sus, trimise la data de 29 aprilie 2015, am primit la data de 10 iunie răspunsul de mai jos. Juriștilor de la CNCD, girați de semnătura președintelui instituției, Astalos Csaba, le-a luat o lună și 10 zile ca să elaboreze un răspuns plin de prețiozități pseudojuridice, ca un text scris de Rică Venturiano, studinte în drept și publicist, care vrea să epateze damele cu cunoștințele sale de limbă latină:
Răspunsul CNCD la întrebările concrete trimise de APADOR-CH
După cum puteți vedea, el nu răspunde de fapt la niciuna dintre cele 4 întrebări, ba mai mult decât atât, deși spune la final că ne atașează toate punctele de vedere emise de instituție în perioada solicitată, între aceste puncte de vedere lipsește, care credeți? Exact cel privind discriminarea posesorilor de abonamente de telefonie.
În concluzie, au trecut șase luni de când CNCD și-a dat cu părerea despre cartelele pre-pay versus abonamente, am făcut două solicitări de informații publice la care ni s-a răspuns târziu și pe lângă subiect, fără să ni se răspundă de fapt la ce întrebasem. Nu am aflat de ce consideră CNCD că posesorii de abonamente sunt discriminați, dar am aflat că aceste puncte de vedere sunt oricum niște vorbe în vânt, fără valoare juridică, pe care adrisantul le poate asuma sau ignora, după cum dorește dumnealui, că CNCD nu se supără.
Dacă vreți să știți cine sunt membrii CNCD și cum au fost ei „aleși” acolo, citiți această relatare.
CNCD ne-a transmis în cele din urmă punctul de vedere privind discriminarea posesorilor de abonamente de telefonie, document pe care-l publicăm integral în cele ce urmează. De remarcat că în cuprinsul textului, atât furnizorii de servicii de telefonie, cât și alte autorități, au menționat că abonații și posesorii de cartele nu se află în aceeași situație, deci nu se poate vorbi despre discriminare între ei, din punct de vedere legal, și chiar Colegiul director al CNCD își însușește acest punct de vedere, pentru ca un paragraf mai jos să nege acest lucru și să susțină că … există discriminare.
[box type=”alert”]
„12. Analizând punctele de vedere depuse la dosar, Colegiul director constată că din perspectiva raportului contractual dintre furnizorul de servicii de telefonie mobilă/date/internet, persoana deținătoare a unui abonament se află într-o situație diferită față de acele persoane care achiziționează cartele prepay. Prima categorie de persoane optează pentru plata serviciilor ulterior prestării acestora, pe când cea de a doua categorie plătește în avans un serviciu determinat.
13. Totuși, raportat la obiectul punctului de vedere solicitat, Colegiul director constată că cele două categorii de persoane sunt în situație comparabilă. Astfel, indiferent de modalitatea de achiziționare a serviciilor de telefonie mobilă/date/internet, (atât persoanele care sunt posesori ai unui abonament, cât și cele posesoare al cartelelor prepay) toți consumatorii au obligația să utilizeze aceste servicii cu bună credință, în scopuri legale, fără a se folosii de aceste instrumente de comunicare în săvârșirea de infracțiuni. Din această perspectivă, există un tratament diferențiat în fața legii între cele două categorii: posesorii de abonamente telefonice/date/internet au obligația de a oferii datele de identificare operatorilor, pe când beneficiarii cartelelor prepay nu. Autoritățile statului nu dispun de instrumentele necesare identificării și tragerii la răspundere legală a acelor deținători de cartele prepay care utilizează serviciile de telefonie/date/internet cu rea credință, în scopul săvârșirii de infracțiuni grave. Situația existentă între cele două categorii constituie o formă de discriminare.” *
–
* am păstrat forma gramaticală a autorului textului
[/box]Citiți Punctul de vedere al CNCD integral
Primul ministru și ministrul justiției au declarat ieri că vor sesiza procurorul general în cazul în care partidele de opoziție vor organiza proteste antiguvernamentale*. Unul din liderii PNL anunțase anterior că PNL va organiza un lanț uman în jurul Parlamentului în ziua în care va fi dezbătută moțiunea de cenzură împotriva Guvernului.
ActiveWatch și APADOR-CH consideră că primul ministru Ponta se victimizează invocând în mod ridicol o presupusă „lovitură de stat” din al cărei scenariu ar face parte și proteste de stradă. Există suficiente motive să ne temem că aceste pseudo-argumente se vor transforma în pretexte pentru o eventuală reprimare în forță a unor proteste de stradă, indiferent de revendicări și de cei care le susțin, fie chiar și organizate și susținute de actuala opoziție. Experiența ultimilor ani ne arată că, în momente cheie, autoritățile nu au ezitat să apeleze la forțele de represiune pentru a înăbuși protestele sau pentru a descuraja cetățenii să participe la acțiuni de stradă.
Dreptul la întrunire și libertatea de exprimare sunt garantate prin Constituție tuturor cetățenilor, inclusiv membrilor unor partide politice sau liderilor acestora. Obligația autorităților este de a proteja cetățenii care își exercită drepturile fundamentale în condițiile legii. Din păcate, guvernul Ponta pare hotărât să facă exact contrariul, amenințându-și oponenții nu numai cu acțiuni penale, dar și cu contra-manifestații după modelul consacrat de FSN în 1990**.
Facem un apel la membrii guvernului să se abțină de la astfel de declarații prin care forme ale libertății de exprimare sunt considerate infracțiuni, și de la eventuale acțiuni care limitează drepturi cetățenești și pot pune în pericol însăși ordinea publică pe care pretind că o apără. De asemenea, solicităm Jandarmeriei să acționeze cu maximă prudență în eventualitatea unor proteste de stradă, cu respect pentru dreptul cetățenilor de a se întruni și exprima în mod pașnic în spațiile publice. Totodată atragem atenția că Legea privind adunările publice este anacronică și nedemocratică și solicităm să fie aplicată cu deplină bună credință iar în paralel să ia măsuri pentru îmbunătățirea și democratizarea cadrului legal privind libertatea de întrunire.
Mircea Toma, Președinte ActiveWatch
Maria-Nicoleta Andreescu, Director executiv Asociaţia pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki (APADOR-CH)
–-
* Articolul din Codul Penal la care face referire Victor Ponta spune că „Întreprinderea de acțiuni violente împotriva persoanelor sau bunurilor săvârșite de mai multe persoane împreună, în scopul schimbării ordinii constituționale ori al îngreunării sau împiedicării exercitării puterii de stat, dacă se pune în pericol securitatea națională, se pedepsește cu închisoarea de la 10 la 20 de ani și interzicerea exercitării unor drepturi”.
**„Lucrurile nu se tranşează în stradă, cu forţa. Au spus că ies în stradă cu 1.000 de oameni. Noi putem să venim cu 10.000. Dacă ei vor veni cu 10.000, noi aducem 100.000. Nu poţi să dai foc ţării. O să ne adresăm Procurorului General. O să-i declare suspecţi şi o să îi cerceteze.”
București, 25 mai 2015
Concret, polițiștii din Racoș sunt acuzați că în ultimii trei ani ar fi bătut mai mult de 40 de cetățeni din comună, bătăi soldate cu certificate medico-legale și multe zile de spitalizare, dar rămase nesancționate în plan legal.
Oamenii spun că sunt bătuți de organele de ordine, în secția de poliție, în pădure sau pe câmp. Reclamațiile lor au rămas până acum nesoluționate, procurorii din Brașov clasând plângerile pe motiv că reclamanții nu au avut martori.
Ultimul bătut în gara Racoș, de către patru indivizi, a fost un student activist venit în comună ca să-i învețe pe oameni cum să scrie plângeri pentru purtarea abuzivă a polițiștilor. Înainte cu câteva minute de bătaie, tânărul fusese „avertizat” de polițiști că se află într-o zonă periculoasă.
Conducerea IJP Brașov, cu care reprezentanții APADOR-CH au discutat, nu crede ce spun oamenii din localitate, dar se face că cercetează.
Un raport complet al situației din Racoș puteți citiți aici . Povestea în format video poate fi vizionată aici.
APADOR-CH cere Inspectoratului General al Poliției Române să ancheteze serios și cât mai rapid situația care mocnește în comuna Racoș și să dispună măsurile legale care se impun.
De asemenea, asociația cere Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție să ia măsuri pentru redeschiderea tuturor dosarelor penale pentru care, în ultimii 3 ani, s-au adoptat soluții de netrimitere în judecată, privind plângeri ale locuitorilor din Racoș despre abuzurile poliției.
În data de 13 mai 2015 două reprezentante APADOR-CH au vizitat comuna Racoș (70 de km nord de Brașov, județul Brașov) pentru a vorbi cu mai mulți cetățeni de etnie romă care susțin că sunt abuzați în mod repetat de poliția din localitate.
Comunitatea de romi din Racoș – care cuprinde peste 1.200 de persoane, după declarațiile pastorului penticostal din localitate, Ioan Dudaș – trăiește din cules de fructe de pădure sau din munci cu ziua, prestate la diverse ferme din zonă, la fân, la coasă, la cartofi. Conform declarațiilor lor, romii au o înțelegere cu cei de la ocolul silvic ca să adune lemnele căzute din pădure, însă ei spun că înțelegerea este deseori nesocotită de polițiști, care atunci când îi prind că ies cu lemnele din pădure le aplică amenzi sau îi bat. De multe ori, spun romii, primesc și amenzi și bătaie.
Totuși, bătăile par să fie dese și fără motiv, persoanele cu care reprezentantele APADOR-CH au discutat pe timpul vizitei la Racoș susțin că polițiștii îi bat pe romi fără legătură cu eventualele furturi de lemne din pădure sau alte fapte ce ar contraveni legii. Polițiștii identificați de localnici ca bătăuși sunt următorii: Dan Ciucu (șeful secției de poliție din comuna Racoș), Ionuț Alexandru Gheorghe și Ovidiu Țurcan. Aceștia ar fi ajutați de colegii de la poliția comunitară Racoș, în special de doi frați pe nume Ioji. Singurul polițist despre care romii au declarat unanim că nu îi bate ar fi Sorin Ionescu, polițist mai vechi în comună.
Conform acelorași surse, singurii cetățeni agresați de poliție ar fi numai romii (români, maghiari și lingurari, după cum se deosebesc chiar ei), nu și ceilalți cetățeni ai localității. După estimările romilor, polițiștii ar fi făcut până acum peste 40 de victime numai în comunitatea lor. Abuzurile ar dura de trei-patru ani, de când în comună a fost detașată echipa condusă de șeful de post Dan Ciucu, care înainte a asigurat ordinea într-o comună învecinată, unde ar fi avut mai multe dispute cu populația romă de acolo.Acesta ar fi motivul pentru care romii din Racoș cred că polițiștii „se răzbună” pe ei.
Câțiva dintre cetățenii bătuți în ultimii ani au depus plângeri împotriva polițiștilor, însă toate ar fi fost clasate pe motiv că nu au avut martori în sprijinul afirmațiilor lor, iar polițiștii au negat toate acuzațiile. Romii sunt ajutați, juridic și uneori cu bani pentru transportul bătuților la spitalele din Rupea sau Brașov, de către activiști ai Asociației Naționale a Birourilor de Consiliere pentru Cetățeni (ANBCC), care derulează un proiect orientat spre echitate socială în mai multe comunități din România.
Unul dintre acești activiști, expertul G. D., a fost chiar el bătut în gara Racoș, joi seara, 30 aprilie 2015, de un grup de patru oameni care purtau cagule, la scurtă vreme după ce polițiștii îl avertizaseră că se află într-o zonă periculoasă, și că „se poate întâmpla orice între Racoș și Brașov”.
În timpul deplasării la Racoș, reprezentantele APADOR-CH au discutat cu mai mulți cetățeni de etnie romă „lingurari”, cu pastorul penticostal Ioan Dudaș, cu expertul G. D. și, la Brașov, cu comandantul IJP Brașov, chestorul șef Ioan Aron.
Când reprezentantele APADOR-CH au sosit în comună, o bună parte din comunitatea romă s-a adunat la casa unuia dintre cetățenii agresați de poliție și au cerut să-și prezinte cazul. Menționăm că toți au fost de acord să-și povestească pățaniile, dându-și numele și acceptând să fie înregistrați video cu declarațiile aferente. Ei au motivat că nu se mai tem de eventuale repercusiuni, pentru că oricum sunt bătuți din senin de poliție. Ei le cer autorităților să ia niște măsuri ferme împotriva polițiștilor, pentru că altfel se vor uni și-și vor face singuri dreptate.
***
Gheorghe Floarea, 40 de ani, spune că a fost abuzat de polița din Racoș în data de 28 aprilie 2015. El este unul dintre cei doi bătuți pentru care se deplasase în comună expertul ANBCC G. D.. Conform bărbatului, incidentul a avut loc la puțin timp după ce s-a certat cu soacra sa, care a chemat poliția ca să îl reclame. Plecat de la casa soacrei, Gheorghe Floarea spune că a fost abordat pe stradă de șeful postului de poliție, Dan Ciucu. Acesta i-ar fi spus să meargă la secție „numai ca să-ți dau un avertisment”. Bărbatul susține că s-a urcat de bună voie în mașina poliției, crezând că ajuns la post va lua doar o amendă pentru tulburarea ordinii publice. Dar odată intrat acolo, șeful de secție i-ar fi legat mâinile cu cătușe în niște belciuge prinse în perete, nu înainte de a-i trage mânecile de la pulover în jos, ca să nu se cunoască urmele cătușelor, apoi l-ar fi lovit în coaste și peste picioare. Gheorghe Floarea susține că bătaia a durat mai bine de o oră, în sediul poliției, începând cu orele 15.00, după care a fost eliberat în jurul orei 18.00. Bărbatul spune că șeful de post Dan Ciucu ar fi zis „haide să-l ducem în pădure, să-l batem acolo” dar un alt polițist, Sorin Ionescu, ar fi zis să nu facă asta, pentru că i se poate întâmpla ceva odată băgat în mașină.
„Mi-au îndesat șervețele în gură și nas pentru că îmi curgea sânge foarte rău și m-au scos afară din secție în pumni. Inclusiv pe trepte m-au lovit”, relatează Gheorghe Floarea.
Polițiștii nu i-au eliberat vreun document justificativ pentru privarea de libertate.
A fost dus cu o mașină privată la spital la Brașov în aceeași zi, seara, în jurul orei 20.00. Din spital a fost externat la 3 dimineața deoarece, susține el, poliția de la Racoș ar fi sunat și ar fi cerut să fie externat. Conform fișei de externare Gheorghe Floarea a suferit multiple leziuni toracice și abdominale.
El nu a depus plângere împotriva polițiștilor, deoarece persoana care ar fi trebuit să-l ajute să facă asta, G. D. de la ANBCC, a fost de asemenea bătută.
***
Steluța Ferdelaș, 42 de ani, a relatat că în data de 14 noiembrie 2013 a scos calul din gospodărie pe pășune, iar a doua zi, 15 noiembrie, l-a găsit împușcat într-un picior. Ulterior acesta fost dus la abator, familia Ferdelaș rămânând astfel fără principalul mijloc de subzistență. Femeia susține că, puțin înainte de incident, polițiștii Dan Ciucu (șeful secției de poliție din comuna Racoș) și Gheorghe Ionuț Alexandru i-au amenințat familia că vor să le „bage calul la măcelărie”, fapt ce a îndreptățit-o să creadă că tot cei doi l-ar fi și împușcat.
Femeia spune că a fost dificil să obțină un certificat care să ateste că într-adevăr calul a fost împușcat, până și medicul veterinar din comună s-ar fi temut să elibereze unul, de frica polițiștilor. În cele din urmă a obținut un act doveditor că animalul a fost împușcat, de la un medic veterinar de la Brașov.
Steluța Ferdelaș spune că i-a dat în judecată pe polițiștii care i-ar fi împușcat calul, dar procesul încă nu e finalizat. Totuși, din cauza acestui demers în justiție, ea spune că familia îi e terorizată de poliție, soțul este nevoit să se ascundă de polițiștii care l-ar fi amenințat că îl împușcă și pe el dacă-l prind.
„Polițiștii bat copii minori, femei însărcinate, ne amenință pe toți și au relații la Brașov și Rupea unde sunt mână în mână și nu li se întâmplă nimica. Noi ce să facem, că în afară de Dumnezeu nu avem pe nimeni aicea ca să apelăm!”, se plânge Steluța Ferdelaș.
***
Aurica Borzoș, 44 de ani, susține că a fost bătută de polițiști din comuna Racoș, la sediul poliției, în data de 15 mai 2014. Aceasta s-a dus la postul de poliție când a aflat că băiatul ei, Ionuț Borzoș, este acolo, luat de polițiști de pe drumul care vine de la gară. „Băietul a venit cu trenul de 16.30, și o fost luat de la gara Mateiaș de polițaiul Dan Ciucu, care era îmbrăcat civil, cu bermude, și de polițaiul Țurcan Ovidiu. L-or dus la secție fără să spună ce au cu el”, povestește Aurica Borzoș. Aflând că băiatul i-a fost luat de poliție, femeia a mers la secție și i-a întrebat pe polițiști ce au cu băiatul, apoi a început să strige de disperare, văzându-l întins pe jos în secția de poliție, și crezând că a murit.
Pe geamul secției, ea spune că a văzut cum polițiștii Dan Ciucu și Ovidiu Țurcan, l-au luat pe fiul ei, fiecare de câte un braț, și l-au dus în altă cameră, apoi s-au întors la ea și i-au dat cu un spray iritant și i-au aplicat câteva lovituri în cap. Faptele s-ar fi petrecut afară, în fața secției de poliției. Aurica Borzoș susține că au existat și martori, cetățeni care locuiesc pe strada cu poliția, însă nimeni nu vrea să depună mărturie în favoarea lor pentru că se tem de poliție.
Femeia a fugit, dar a fost prinsă de polițiști în curtea unui vecin, unde aceasta a vrut să se spele pe față cu apă, unul dintre polițiști zicându-i „nu meriți nici măcar apă peste ochii”. Aurica Borzoș susține că polițiștii Dan Ciucu și Ovidiu Țurcan au continuat să o bată pe stradă, și că „erau îmbrăcați în civil și erau băuți”.
În certificatul medico-legal eliberat la câteva zile după bătaie, scrie că Aurica Borzoș a suferit un traumatism cranio-cerebral produs prin agresiune, o contuzie de coloană vertebrală, mai multe plăgi la nivelul scalpului, o tumefacție a piramidei nazale, leziuni ce necesită 10-12 zile de îngrijiri medicale.
Aurica Borzoș a făcut plângere împotriva polițiștilor, cauză înregistrată cu numărul 463/P/2014 la Parchetul de pe lângă Judecătoria Rupea, și preluată de Parchetul Brașov cu nr. 383/P/2014. Plângerea a fost însă clasată, la 7 octombrie 2014, de către procurorul Marius Sulu, care a stabilit că de vină au fost victimele, respectiv Iosif Borzoș și un văr de-al lui, care ar fi fost în stare de ebrietate și ar fi perturbat traficul între comunele Mateiaș și Rupea, iar polițiștii incriminați i-ar fi dus la secție ca să-i calmeze, unde au fost și amendați cu câte 300 de lei. În rezoluția de clasare a dosarului mai scrie și că polițiștii au avut în sprijinul lor martorii de care Aurica Borzoș spune că ar fi văzut bătaia, dar care nu au depus mărturie în favoarea romilor, de frica poliției. Respectivii martori afirmă că victimele aveau deja urme de agresiuni pe corp înainte de a fi ridicate de poliție și duse la secție, singurele violențe ale polițiștilor fiind câteva lovituri de baston, pentru că tinerii în cauză nu voiau să urce în mașina de poliție. Aceste lovituri de baston au fost considerate legale de către procuror. Cât privește rănile suferite de Aurica Borzoș, acestea ar proveni, conform martorilor invocați de polițiști, de o autoaccidentare, produsă prin cădere, în graba de a ajunge la secția de poliție.
***
Nicolae Coșcodar, 33 de ani, susține că în iarna anului 2013 a fost dus la secție împreună cu fratele său, în urma unor certuri cu vecinii care au chemat poliția. „Ne-am gurăvit cu cineva aicea pe stradă, poliția era de față, cu mașina, dar nu a zis nimica. Noi ne-am certat, dar după aia ne-o trecut. Da’ poliția a plecat cu mașina și a adus întăriri. Ne-a luat, pe mine și pe fratele meu, ne-a dus la post la Hoghiz și acolo ne-o bătut de la 9 până la 12 noaptea. Ne-o bătut de nu mai eram în stare să duc mâna la gură sau să câștig ceva la copii”, povestește Nicolae Coșcodar.
Acolo, șeful de post Dan Ciucu și frații Ioji, polițiști comunitari, i-ar fi bătut cu bastonul pe cei doi frați Coșcodar, ar fi aruncat apă pe ei și ar fi folosit electroșocuri. Nicolae Coșcodar a arătat reprezentantelor APADOR-CH urmele de baston pe spate, și pe care susține că le are de la bătaia aplicată de polițiști.
Coșcodar spune că au fost privați de libertate între orele 21.00 – 00.00, după care au fost duși în pădurea Turzum (în apropierea comunei) și abandonați. Ulterior a venit salvarea (pe care cel mai probabil o chemaseră tot polițiștii), care i-a dus la spitalul Rupea, unde, conform declarațiilor proprii, li s-a dat câte un algocalmin și au fost externați la 3 dimineața. Poliția nu le-a dat cu această ocazie nicio sancțiune scrisă.
Coșcodar susține că a făcut plângere împotriva polițiștilor la parchetul Brașov, însă de acolo i s-ar fi spus că „nu v-o bătut bine, că nu din nimica bate poliția”, Coșcodar nu a putut furniza dovezi scrise ale demersurilor sale către parchet, afirmând că le-a pierdut.
***
Cornel Borzoș, 40 de ani, este cea de-a doua victimă pentru care se deplasase în comună expertul ANBCC. În data de 17 ianuarie 2015 bărbatul a plecat din comună ca să vândă o pereche de pantofi aduși din Spania. A primit de la cumpărător și 2 litri de vin, pe care ulterior i-a consumat acasă cu alte două persoane, dintre care una era ginerele lui. La un moment dat s-a luat la ceartă cu ginerele, iar Cornel Borzoș a sunat la 112. A sosit un echipaj de poliție acasă și i-a cerut să vină la secție ca să depună o plângere împotriva ginerelui. La secție, bărbatul susține că polițistul Ovidiu Țurcan s-a prefăcut doar că îi ia o declarație, după care i-a spus că e liber. Cornel Borzoș spune că după ce a ieșit din secție, nu a apucat să parcurgă câțiva metri, că polițiștii i-ar fi spus să urce în mașină că îl duc ei în cartier, deoarece trebuie să ajungă din nou la un caz în zonă.
În loc să meargă pe drumul spre casă, polițiștii l-au dus la o rampă de gunoi aflată în afara comunei (între Augustin și Racoș), l-au pus să-și scoată tot din buzunare, l-au întrebat dacă are cuțit, el a spus că nu are, apoi i-au luat telefonul și i-au scos bateria, după care polițistul comunitar identificat ca Ioji l-a lovit cu pumnii și picioarele. Bătaia la care s-au alăturat și alți polițiști, s-a petrecut între orele 21.00 – 22.00 după care Borzoș a fost abandonat la rampa de gunoi. Polițiștii identificați de victimă că l-ar fi bătut au fost: Alexandru Ionuț Gheorghe, Ovidiu Țurcan, Dan Ciucu și polițistul comunitar Ioji.
Când și-a revenit, bărbatul a reușit să ajungă acasă la un prieten pe nume Macău Daniel, care l-a adus acasă. A chemat salvarea a doua zi, duminică, la orele 15-16 și a mers la spital în Brașov, unde a stat din 18 până la 21 ianuarie, cu traumatisme multiple, conform fișei de internare.
Ulterior Cornel Borzoș a făcut o petiție la Ministerul Justiției, deoarece a observat că niciuna dintre plângerile făcute de consăteni de-ai săi, bătuți de aceiași polițiști, la Brașov nu a fost soluționată favorabil, oamenii din Racoș fiind convinși că polițiștii din comună au susținere județeană.
Petiția făcută de Borzoș la București a fost trimisă, totuși, spre soluționare Parchetului Brașov, procurorul de caz fiind Mihaela Ceapă. Borzoș spune că la audierea care a avut loc la 6 aprilie 2015, procurorul l-a întrebat dacă are martori. El a spus că are numeroși martori din comunitate care l-au văzut când a plecat cu poliția de acasă, și când a venit bătut a doua zi dimineața, dar că nu are niciun martor care să fi văzut că a fost bătut de polițiști noaptea, la rampa de gunoi.
Borzoș spune că familia sa (soția și cei opt copii) a avut de suferit după ce el a fost bătut, deoarece capul familiei nu a mai putut munci, nu a mai putut să aducă lemne de foc etc.
Ancheta este în derulare la Parchetul Brașov.
Certificatul medico-legal eliberat în 23 ianuarie 2015, arată că Borzoș a suferit un traumatism cranio-cerebral, o contuzie toracică, contuzie abdominală, contuzie genunchi și coapsă stângă – leziuni produse la data de 17 ianuarie, și care au necesitat 4-5 zile de îngrijiri medicale.
Pastorul Ioan Dudaș, spune că are cunoștință de toate aspectele semnalate de romi, și încearcă să-i facă pe aceștia să se organizeze și să reclame sistematic la autorități abuzurile la care sunt supuși. Pastorul admite că nu a văzut niciodată ca polițiștii să-i fi bătut pe romi, însă constată că aceștia apar în comunitate bătuți, și că niciunul dintre demersurile făcute de ei la județ nu are vreo urmare. Ioan Dudaș spune că și el a fost amenințat, voalat, de polițiști, ca să nu le mai ia apărarea romilor. Dudaș se teme pentru integritatea personală, mai ales că, spune: „am și eu o dubiță cu care mai transport diverse și, știți cum e, ți se pot întâmpla multe pe drum”.
G. D., 28 de ani, este student la Brașov, dar lucrează în același timp ca expert în proiectul derulat de ANBCC „4 ACCES – Activarea cetățenilor din 4 comunități pentru echitate socială”, implementat în satul Ghirbom din Alba Iulia, satul Corbu Vechi din Brăila, comuna Racoș din Brașov și cartierul Favorit din Roman, Neamț.
El s-a deplasat frecvent, în ultimele două-trei luni, în comunitatea de romi din Racoș, ajutându-i pe aceștia să găsească soluții și să se implice în rezolvarea problemelor pe care le au legate de procurarea lemnelor și cele legate de abuzurile poliției. G.D. spune că proiectul în care lucrează nu avea în vedere inițial acest aspect, relațiile încordate cu poliția apărând ulterior în discuțiile cu oamenii. Proiectul inițial urmărea de fapt o mediere a situației economico-sociale a romilor, care nu au locuri de muncă, nici mijloace de subzistență, iar în urma unor anchete sociale s-a constatat că sunt discriminați chiar și prin prețul la care pot cumpăra lemne din pădurile adiacente, care aparțin unui composesorat local. Cu ajutorul experților ANBCC și al avocatului APADOR-CH, romii din Racoș au reușit să facă demersuri legale către composesorat, ca să obțină drepturi egale la resursa de lemne, ca și cetățenii români și maghiari din zonă. Astfel au înțeles ei că vor înceta hărțuielile poliției asupra lor, dacă vor avea dreptul legal să cumpere lemne.
Joi, 30 aprilie 2015, G. D. a fost la Racoș pentru a-i ajuta pe doi dintre cetățenii romi bătuți recent de poliție să depună plângeri. Seara, când aștepta trenul spre Brașov, a fost acostat pe peronul gării Racoș de către doi polițiști din cadrul secției comunale, care l-au legitimat, pe motiv că le-ar fi fost semnalată în zonă prezența unui cetățean străin suspect.
G. D. povestește că polițiștii, între care era și șeful de post Dan Ciucu, i-ar fi cerut, fără motiv, să le arate și conținutul rucsacului, iar el s-a conformat, pentru că alternativa era să fie dus cu forța la șecție, unde știa ce s-ar putea întâmpla. Alături de polițiști se afla și un cetățean în civil care nu s-a prezentat, după cum relatează G.D.
Discuția cu poliția a fost percepută de G. D. ca o amenințare, mai ales că el nu era deloc străin de zonă (făcuse deja de câteva luni drumuri în comunitatea de romi), polițiști spunându-i textual că: e periculos să vină prin Racoș și că pe drumul dintre Racoș și Brașov se poate întâmpla orice.
La scurtă vreme după plecarea polițiștilor, pe peron au apărut patru cetățeni purtând combinezoane și (doi dintre ei) cagule, fără alte însemne, și care s-au îndreptat rapid spre G. D.. Acesta povestește că s-a refugiat în biroul impiegatului cerându-i sprijinul, însă impiegatul a fugit din birou. Cei patru – între care G. D. l-a recunoscut pe cetățeanul civil care era alături de polițiști – l-au bătut pe G. D. în biroul impiegatului gării din Racoș.
Agresiunea a fost semnalată la 112 de către G. D., în jurul orei 20:42, în timp ce se afla în casa pastorului Ioan Dudaș, pentru că nu a mai avut curajul să ia trenul, și nici la poliția locală nu a avut încredere să apeleze. La 112 a cerut expres să vină alți polițiști să constate agresiunea, întrucât el îi suspectează pe cei din Racoș de implicare. Împreună cu echipajul venit de la Brașov, G. D. a avut curaj să se deplaseze la secția de poliție din Racoș ca să dea o declarație.
La ora 2:30, s-a prezentat la Spitalul Județean Brașov pentru investigații. În data de 05 mai 2015, secția Medicină Legală i-a eliberat un certificat medico-legal care atestă repercusiunile agresiunii fizice din 30 aprilie, recomandându-i-se 7-8 zile de îngrijiri medicale.
Chestor Ioan Aron, șeful Inspectoratului Județean de Poliție Brașov, a discutat cu reprezentatele APADOR-CH în legătură cu presupusele fapte din comuna Racoș, precum și despre incidentul petrecut în gara localității, în care patru bărbați neidentificați l-au bătut pe G. D.
Chestorul spune că faptele petrecute în Gara Racoș fac obiectului unui dosar de cercetare penală investigat de Poliția Transporturi, care nu se află în subordinea IJP, și că nu se antepronunță în legătură cu faptul că polițiștii din Racoș ar fi avut vreo legătură cu respectivele fapte, așa cum susține studentul.
„Ar fi o chestiune foarte gravă dacă s-ar confirma, dar eu nu pot interveni acum în anchetă, am cerut corpului de control intern să cerceteze cauza încă din prima seară, dar știți ce ar însemna să mă apuc eu acum să fac verificări personale? Ar însemna să bulversez mersul anchetei”, consideră chestorul Ioan Aron.
Chestorul șef nu vede vreo legătură de cauzalitate între avertismentul dat lui G. D., de polițiștii din Racoș, și bătaia care a urmat în scurt timp, ci consideră mai degrabă că a fost o coincidență.
„Poliția are sarcina să verifice dacă apare un cetățean străin în localitate. Gestul polițiștilor a fost o ofertă de protecție pentru G.D, ca să treacă altă dată pe la poliție, când mai vine în zonă, pentru că în comunitatea de romi nu-i pot garanta securitatea. Faptul că vine de mai multă vreme în localitate … poate că și-a câștigat adepți, dar poate și dușmani, că nu l-au bătut polițiștii, ci niște persoane deocamdată neidentificate. Așteptăm ca Poliția Transporturi să-i prindă pe autori, iar autorii să spună dacă i-a pus poliția să-l bată, și atunci vom lua măsuri”.
În legătură cu afirmațiile romilor din comună, cum că sunt bătuți frecvent de polițiști, chestorul Ioan Aron susține că nu are informații despre astfel de fapte, și că romii din comună, ca orice alte persoane, pot depune plângeri în legătură cu comportamentul polițiștilor. „Eu știu că dacă au de depus o reclamație, vin și o depun, iar dacă cele depuse au fost clasate de procurori înseamnă că nu au fost reale”.
Chestorul insistă că situația din Racoș trebuie privită în ansamblu, luând în calcul și infracționalitatea din zonă și problemele de sărăcie cu care se confruntă populația romă. „Eu nu zic că romii de acolo sunt niște îngerași, dar dacă au fost prinși la furat lemne și nu au un metru pătrat de pământ în proprietate, faceți și dumneavoastră o diagnoză a situației. În urmă cu doi-trei ani acolo am avut niște conflicte intrafamiliale generate de etnicii romi, și a fost dislocată o patrulă mobilă care să asaneze conflictele. Dacă asta a generat și activități de imobilizare și scoatere din conflict… e posibil. Dar nu sunt de acord să-i bată dacă-i prind la furat.”.
APADOR-CH consideră că în Racoș situația este tensionată și că mărturiile cetățenilor din Racoș dar și a lui G.D. sunt concurente spre concluzia că în localitate au loc violențe. Ca urmare, asociația solicită IGPR să demareze de urgență o anchetă cu privire la acuzațiile de violențe aduse polițiștilor.
De asemenea, asociația cere Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție să ia măsuri pentru redeschiderea tuturor dosarelor penale pentru care, în ultimii 3 ani, s-au adoptat soluții de netrimitere în judecată, privind plângeri ale locuitorilor din Racoș despre abuzurile poliției.
Raport întocmit de
Dollores Benezic
Georgiana Gheorghe
Consiliul Național de Integritate (CNI) a pus în dezbatere publică noul regulament ce va sta la baza organizării concursurilor de ocupare a posturilor de conducere ale Agenției Naționale de Integritate (ANI). În prezent este vacant postul de președinte ANI, în urma demisiei domnului Horia Georgescu. După adoptarea noului regulament, în această vară, va fi organizat concursul pentru ocuparea funcției de președinte al ANI.
În clipul de mai jos aflați pe scurt condițiile pe care trebuie să le îndeplinească un candidat și calitățile pe care ar fi de dorit să le aibă – în opinia președintelui CNI, domnul Ciprian Ciucu.
APADOR-CH împreună cu Asociația Pro Democrația și cu Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile au formulat câteva puncte de vedere în legătură cu proiectul de regulament aflat în dezbatere publică, pe care le puteți citi mai jos.
Nr. 161 din 15 mai 2015
Către CONSILIUL NAȚIONAL DE INTEGRITATE
Stimate doamne/Stimați domni,
Vă transmitem mai jos opiniile noastre cu privire la Proiectul de Hotărâre pentru modificarea și completarea Hotărârii nr. 2 din 16 iulie 2017. Punctele noastre de vedere sunt susținute de Asociația Pro Democrația și de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile.
Vă solicităm să ne comunicaţi în scris răspunsul la prezentele comentarii şi observaţii.
Cu considerație,
Maria-Nicoleta Andreescu,
Director Executiv APADOR-CH
*
[box type=”download”]
COMENTARIILE ŞI OBSERVAŢIILE APADOR-CH
CU PRIVIRE LA PROIECTUL DE HOTĂRÂRE PENTRU MODIFICAREA ȘI COMPLETAREA
HOTĂRÂRII NR. 2 DIN 16 IULIE 2007
PRIVIND MODIFICAREA ŞI COMPLETAREA REGULAMENTULUI DE DESFĂŞURARE A CONCURSULUI SAU EXAMENULUI PENTRU OCUPAREA FUNCŢIILOR DE PREŞEDINTE ŞI VICEPREŞEDINTE AI AGENŢIEI NAŢIONALE DE INTEGRITATE
APADOR-CH consideră că modificările şi completările prevăzute în proiectul de hotărâre întocmit de Consiliul Naţional de Integritate (CNI) corespund unei necesităţi reale şi actuale, având scopul pozitiv de a debloca principala activitate a CNI (asigurarea ocupării funcţiilor vacante din ANI), în condiţiile în care CNI funcţionează cu un număr incomplet de membri.
Comentariile şi observaţiile APADOR-CH se referă la următoarele aspecte:
1. O problemă de denumire. Proiectul de hotărâre postat pe site-ul CNI şi aflat în dezbatere publică este intitulat: “Proiectul de hotărâre pentru modificarea și completarea Hotărârii nr. 2 din 16 iulie 2007 privind modificarea şi completarea Regulamentului de desfăşurare a concursului sau examenului pentru ocuparea funcţiilor de preşedinte şi vicepreşedinte ai Agenţiei Naţionale de Integritate”.
În realitate, Hotărârea nr. 2 din 16 iulie 2007 nu priveşte modificarea şi completarea Regulamentului pentru concurs/examen, ci chiar aprobarea acestui regulament. Astfel, pe site-ul CNI este publicată Hotărârea nr. 2 din 16 iulie 2007, care are denumirea: “HOTĂRÂRE Nr. 2 din 16 iulie 2007 privind aprobarea Regulamentului de desfăşurare a concursului sau examenului pentru ocuparea funcţiilor de preşedinte şi vicepreşedinte ai Agenţiei Naţionale de Integritate “
De aceea, pentru identificarea exactă a hotărârii care se propune a fi modificată şi completată, considerăm necesar că titlul proiectului de hotărâre să fie următorul:
” Proiectul de hotărâre pentru modificarea și completarea Hotărârii nr. 2 din 16 iulie 2007 privind aprobarea Regulamentului de desfăşurare a concursului sau examenului pentru ocuparea funcţiilor de preşedinte şi vicepreşedinte ai Agenţiei Naţionale de Integritate.”
2. A) Introducerea în Regulament a unei prevederi în sensul că, pentru ocuparea funcţiilor de preşedinte şi vicepreşedinte ANI, interviul să fie public.
Aceste funcţii publice (preşedinte şi vicepreşedinte ANI) au o importanţă deosebită în prezent, astfel că este necesară o mai mare transparentă a procedurii de selecţie, care se poate realiza prin transformarea fazei finale a procedurii (interviul) într-o fază publică.
Un exemplu în acest sens îl oferă procedura urmată de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), în legătură cu propunerile de numire a magistraţilor în funcţii de conducere, procedură în cadrul căreia interviul candidaţilor este public (publicitate asigurată prin transmiterea interviului pe internet).
B) O variantă mai largă de transparentizare a procedurii de selecţie constă în introducerea unei prevederi similare și în Regulamentul de desfăşurare a concursului sau examenului pentru ocuparea funcţiei de inspector de integritate în cadrul ANI, în sensul că orice interviu pentru ocuparea unei funcţii în ANI, nu doar pentru cea de preşedinte sau vicepreşedinte, să fie public. Importanţa activităţii ANI justifică cerinţa de creştere a transparenţei procedurii de selecţie pentru întregul personal al ANI.
3. Introducerea în Regulament a unei prevederi în sensul că, la interviul organizat pentru ocuparea oricărei funcţii în cadrul ANI, să poată asista, ca invitate, persoane despre care comisia apreciază că au o bună pregătire în domenii relevante (psihologie, management etc.).
Aceste persoane nu vor face parte din comisie şi nu vor avea nicio putere decizională, dar, asistând la interviu, vor putea fi consultate de membrii comisiei, potrivit domeniului lor de expertiză, pentru lămurirea unor aspecte rezultate din răspunsurile la interviu.
Această prevedere ar conferi un spor de profesionalism procedurii de desemnare a persoanelor ce urmează să fie numite în cadrul ANI. Puterea decizională va rămâne integral la membrii CNI, dar decizia va fi de o mai mare calitate dacă decidenţii vor putea apela şi la opinia unor specialişti în domenii relevante pentru selecţia unui personal de calitate în cadrul ANI.
4) O simplificare terminologică. În proiectul de hotărâre, cea de-a doua comisie, are o denumire foarte lungă: “Comisia pentru elaborarea bibliografiei, a tematicii de concurs, a subiectelor și pentru corectarea lucrărilor”. De fapt, denumirea constă în enumerarea atribuţiilor comisiei.
Considerăm că, dacă prima comisie este denumită “comisia de organizare”, cea de a doua comisie poate fi denumită, pe scurt, “comisia de examinare”, iar atunci când sunt prevăzute atribuţiile aceşti comisii se pot face detalierile de genul: elaborează bibliografia, tematica de concurs, subiectele și corectează lucrările.
Astfel, pct. 4 din proiectul de hotărâre, ar putea avea următorul conţinut:
“4. Articolul 6 se modifică şi va avea următorul cuprins:
„(1) Comisia de examinare are următoarele atribuţii:
A) să elaboreze bibliografia şi tematica pentru concurs, pe care le supune aprobării
Consiliului;
B) să elaboreze trei variante de subiecte pentru proba scrisă a concursului, pe baza
Bibliografiei şi a tematicii de concurs, precum şi criteriile de evaluare şi baremele de
Corectare;
C) să elaboreze planul de interviu şi să îl supună spre aprobare plenului Consiliului;
D) să evalueze şi să noteze lucrările candidaţilor.
(2) Bibliografia şi tematica de concurs se aprobă prin hotărâre a Consiliului şi se
Publică pe pagina de internet a Agenţiei, potrivit art. 22 alin. (3) din Legea nr. 144/2007,
Republicată, cu modificările şi completările ulterioare”.
București, 15 mai 2015
[/box]
Acest demers este parte a proiectului „ Societatea civilă implicată în eficientizarea Consiliului Național de Integritate –CNI”, realizat cu sprijinul financiar al Fondului pentru Inovare Civică, program finanţat de Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe, sponsorizat de Raiffeisen Bank, administrat de Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile.