Despre proiectul de modificare a Codului de procedură penală
APADOR-CH atrage atenția asupra proiectului de modificare a Codului de procedură penală (CPP) justificat prin necesitatea transpunerii în legislația națională a directivei europene privind prezumția de nevinovăție.
Asociația constată că unele dintre propunerile de modificare sunt redactate deficitar, necorelat și superficial. Spre exemplu, în cazul modificării art. 4 din CPP, privind prezumţia de nevinovăţie, se prevede că încălcarea unor obligaţii privind comunicarea publică a informațiilor din dosare penale constituie infracţiune. Or, în codul de procedură penală nu pot fi prevăzute infracţiuni (nici prin norme de trimitere la Codul penal). Dacă se doreşte incriminarea încălcării unor obligaţii din CPP, aceasta se poate face doar prin modificarea/completarea Codului penal, din care să rezulte în mod clar care este infracţiunea în care se încadrează fapta respectivă.
Cu privire la incriminarea propusă prin modificarea art.4, APADOR-CH atrage atenția că o interdicţie absolută de a comunica orice informaţie privind o cauză penală este în mod vădit excesivă şi denotă lipsă de realism. Este adevărat că dosarele penale nu trebuie dezbătute la televizor, cum se mai întâmplă în prezent, dar trebuie prevăzuta în textul de lege posibilitatea comunicării, în mod neutru, a unui minimum de informaţii privind autorul, fapta comisă şi posibila încadrare juridică. De asemenea, comunicarea unor astfel de informaţii ar trebui permisă atunci când, în interesul urmăririi penale sau al prezervării ordinii publice ori pentru prevenirea infracţiunilor este necesară informarea opiniei publice cu privire la faptele comise de o anumită persoană (incidentul de la metrou, de săptămâna aceasta, soldat cu decesul unei persoane, este un exemplu în acest sens). Astfel, interdicția absolută de a comunica informații propusă sub pretextul prezumției de nevinovăție poate afecta atât activitatea de combatere a infracțiunilor cât și dreptul publicului de a fi informat, parte a libertății de exprimare.
APADOR-CH face un apel public către ambele părţi, „organe judiciare” şi Parlament, implicate într-un dialog din ce în ce mai greu de realizat, să-şi tempereze excesele şi idiosincraziile, existente din partea fiecăruia, destul de vizibile la dezbaterea privind „legile justiţiei” şi să coopereze loial, pentru adoptarea unor reglementări echilibrate. Legislația penală nu trebuie să creeze nici posibilitatea sau aparenţa încurajării unor abuzuri de putere din partea anchetatorilor, dar nici posibilitatea împiedicării sau zădărnicirii activităţii de descoperire şi combatere a infracţiunilor.