Guvernul combate terorismul plimbând hârtii cu sute de mii de CNP-uri între ONG-uri și ministere
Proiectul de lege aprobat de Guvernul României pentru transpunerea Directivei (UE) 2015/849, privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau finanţării terorismului, depășește cu mult prevederile acesteia, cu scopul de a îneca vocile critice din societatea civilă în rapoarte pline cu CNP-uri și serii de CI.
De pildă, Guvernul adaugă din proprie inițiativă asociațiile, fundațiile și federațiile, într-un aparent exces de zel europenist, ca entități raportoare obligate să comunice datele personale ale beneficiarilor. Astfel, vor trebui raportate datele personale ale jurnaliştilor sau ale copiilor care participă la orice fel de activitate organizată de ONG-uri.
Fără nici un temei, societatea civilă este plasată în aceeași categorie de risc financiar cu furnizorii de servicii de jocuri de noroc și cu instituțiile bancare. Fără publicarea niciunei analize de risc, așa cum recomandă standardele internaționale în materie, ONG-urilor li se impun niște obligații de raportare la care cu greu vor face față până și profitabilele bănci și păcănelele.
Transparența structurii interne a oricărei ONG – statut, adresa, componenţa Consiliului Director ș.a. – este deja asigurată în România prin Registrul Național ONG, aflat în gestionarea Ministerului Justiției și disponibil public la http://www.just.ro/registrul-national-ong/.
În 31 mai 2018, Guvernul României a aprobat Proiectul de lege pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative. Încercând să transpună cea de a patra Directivă UE privind spălarea banilor, proiectul guvernului a suscitat deja critici puternice din partea sectorului ONG, deoarece va influența grav activitatea societății civile, prin introducerea obligativității de comunicare către Guvern a datelor de identificare a beneficiarilor organizațiilor neguvernamentale, sub sancțiunea extremă a dizolvării în caz de neconformare.
Concret, proiectul va conduce la:
- închiderea completă a organizațiilor care lucrează în beneficiul celor mai vulnerabile grupuri: persoane abuzate, persoane cărora nu li se respectă drepturile omului, persoane afectate de sărăcie extremă;
- reducerea drastică a numărului de cetățeni care apelează la serviciile organizațiilor neguvernamentale;
- ONG-urile nu vor mai putea încheia parteneriate între ele fără a se informa reciproc și oficial despre listele complete ale beneficiarilor lor, inclusiv persoane fizice, cu nume, prenume și toate datele de stare civilă din documentele de identitate (Art.15(1) și Art. 19(8, 10)).
Criticile au fost expuse și explicate inițiatorilor, Ministerul Justiției și Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, într-o dezbatere publică organizată în 7 mai, la solicitarea FDSC. Explicațiile însă nu au avut niciun ecou. Concluziile ONG-urilor participante la dezbatere, disponibile într-o scrisoare deschisă, au rămas sumbre:
Încheiem în speranța că veți stopa aceste modificări grave aduse libertății de operare a societății civile din România: raportarea datelor de identificare ale beneficiarilor serviciilor ONG și posibilitatea dizolvării ca sancțiune pentru refuzul de a divulga aceste date.
De asemenea, considerăm că actuala forma a proiectului de lege nu va asigura atingerea obiectivului final al directivei, căci în fapt, nici societatea civilă nu va putea raporta, nici autoritățile nu vor putea procesa volumul uriaș de informații.
Spre exemplu, doar sectorul serviciilor de asistență socială și conexe (socio-educaționale sau socio-medicale, locuire, mediere pentru piața muncii etc.) furnizate de către organizațiile neguvernamentale din România are un număr de aproximativ 350.000 de beneficiari anual.
Situația este cu atât mai gravă, cu cât legea contrazice vădit una dintre sursele esențiale prin care Guvernul își fundamentează proiectul de lege: Recomandările FATF (Financial Action Task Force), organizația inter-guvernamentală care lucrează pentru reducerea spălării banilor și finanțării terorismului. Recomandarea 8 a FATF vizează direct organizațiile non-profit și impune exact ceea ce Guvernul României nu a făcut: la nivelul entităților non-profit, orice abordare a problemei se face prin analiza riscului și prin măsuri proporționale cu riscul identificat. Cum în România nu a fost publicată nicio evaluare a riscului terorist de la nivelul sectorului ONG, este de neînțeles cum măsurile exagerate de mai sus sunt proporționale cu pretinsul risc.
Forma actuală a proiectului de lege este așadar inacceptabilă pentru o societate civilă funcțională dintr-un stat european. Prevederile excesive și dăunătoare referitoare la asociații, fundații și federații trebuie blocate în Parlament.
Semnatari:
ACCEPT
ActiveWatch
Alături de Voi
Asociaţia pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki (APADOR-CH)
Asociația Anais
Asociația Dăruiește Viață
Asociația Front
Asociatia pentru Libertate si Egalitate de Gen – A.L.E.G.
Asociația Groundfloor Group
Asociația Mame pentru Mame
Asociația pentru Libertate și Egalitate de Gen – A.L.E.G.
Asociatia Pro Democratia
Asociația pentru Relații Comunitare
Asociația SAMAS
Asociatia Transcena
Centras
Centrul Cultural Clujean
Centrul de Resurse Juridice
Centrul de Resurse pentru Comunitatile de Romi
Centrul pentru Inovare Publică
Centrul pentru Jurnalism Independent
Centrul pentru Politici Durabile Ecopolis
Centrul pentru Legislație Nonprofit
CeRe Centrul de Resurse pentru participare publică
Colectiv A
CPE – Centrul Parteneriat pentru Egalitate
CRPE Centrul Român de Politici Europene
ECPI Euroregional Center for Public Initiatives
Expert Forum
Federația Dizabnet – Rețeaua prestatorilor de servicii pentru persoane cu dizabilități
Federația Fundațiilor Comunitare din România
FOND Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Dezvoltare
FONPC Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Copil
FONSS Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Servicii Sociale
Fundatia pentru Dezvoltarea Societatii Civile (FDSC)
Fundația Agenția Împreună
Fundația AltArt pentru Artă Alternativă
Fundația Civitas
Fundația Comunitară București
Fundația Comunitară Oradea
Fundația Comunitară Sibiu
Fundația Comunitară Iași
Fundația Comunitară Țara Făgărașului
Fundația Comunitară Timișoara
Fundația Crucea Alba
Fundația Estuar
Fundația Gabriela Tudor
Fundația Inimă de Copil
Fundația Inovații Sociale Regina Maria
Fundația Little John’s (Cisnădioara)
Fundația Noi Orizonturi
Fundația PACT
Fundația pentru Parteneriat
Fundația Sensiblu
Fundația Regen
Greenpeace România
Grupul PONT
Hope and Homes for Children
HOSPICE Casa Sperantei
Institutul pentru Politici Publice
Institutul Prezentului
Let’s Do It, Romania!
MagiCAMP
Mediawise Society
MetruCub – resurse pentru cultură
Miliția Spirituală
Opportunity Associates România
Organizaţia Suedeză pentru Ajutor Umanitar Individual
Rețeaua Națională a Muzeelor din România
Roma Education Fund
Salvați Copiii România
Societatea Academică din România
Societatea de binefacere Diakonia Făgăraș
Techsoup Romania
TERRA Mileniul III
Terre des hommes Elveția
United Way Romania
Valentina România
Florian Matei-Popescu, cercetător la Institutul de Arheologie „Vasile Parvan” al Academiei Romane, Bucuresti
Prof. Dr. Mihaela Lambru , Facultatea de Sociologie si Asistenta Sociala, Universitatea din Bucuresti
Persoane de contact pentru informatii suplimentare: Simona Constantinescu, FDSC, simona.constantinescu@fdsc.ro sau Nicoleta Andreescu, APADOR-CH, nandreescu@apador.org.