„Omorul” de pe treptele Ministerului Justiției
APADOR-CH consideră ridicol excesul de zel al poliției, de a întocmi dosar penal cetățenilor care au împrăștiat vopsea roșie în fața MJ, în semn de protest față de efectele legii recursului compensatoriu. Reacția poliției în astfel de cazuri trebuie să se încadreze în lege, dar să fie proporțională și compatibilă cu cerințele unei societăți democratice. O reacție exagerată a autorităților duce la inhibarea dezbaterii libere a chestiunilor de interes național.
București, 16 ianuarie 2019
APADOR-CH consideră ca jenant şi ridicol excesul de zel de care a dat dovadă Poliţia Municipiului Bucureşti, prin întocmirea unui dosar penal, pentru distrugere şi tulburarea liniştii publice, protestatarilor care, în ziua de 14 ianuarie 2019, printr-un gest simbolic, au aruncat o găleată cu vopsea roşie pe treptele de la intrarea în Ministerul Justiţiei, după care au pus pe trepte câteva cuţite şi fotografii ale ministrului justiţiei.
Respectivele trepte erau acoperite parţial cu un preş, care a fost stropit cu ocazia aruncării vopselei. Pentru murdărirea acelui preş, protestatarilor li se împută infracţiunea de distrugere. Pentru ce motive s-a reţinut şi săvârşirea infracţiunii de tulburare a liniştii publice, e foarte greu de explicat, întrucât din imaginile difuzate la majoritatea televiziunilor de ştiri, nu rezultă că s-ar fi comis o tulburare a liniştii publice, ci doar tulburarea stării de curăţenie (relativă) a preşului de pe scări.
Actul de protest a fost determinat de o crimă comisă recent la Mediaş, care a produs o puternică emoţie în opinia publică, respectiv uciderea unui tânăr, în stradă, prin lovituri repetate de cuţit, de către o persoană liberată condiţionat, care a beneficiat de Legea recursului compensator. Protestatarii îl consideră pe ministrul justiţiei ca principal răspunzător pentru promovarea şi adoptarea acestei legi a recursului compensator, care a dus la liberarea înainte de termen a mai multor infractori violenţi, care, după liberare, au comis noi infracţiuni cu violenţă, printre care şi omorul.
APADOR-CH precizează că adevărata infracţiune de tulburare a liniştii publice a fost comisă odată cu uciderea în plină stradă, prin repetate lovituri de cuţit, a unui tânăr, iar nu prin protestul simbolic din faţa Ministerului Justiţiei. Pe lângă aceasta, pretinsa infracţiune de distrugere (murdărirea preşului de la intrare), poate fi cercetată numai dacă a fost formulată o plângere prealabilă în acest sens. A făcut ministrul justiţiei, până în prezent, o astfel de plângere prealabilă, pentru preş?
APADOR-CH reaminteşte că, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, libertatea de exprimare, atunci când sunt puse în discuţie chestiuni de interes public, poate acoperi şi forme care şochează, ofensează sau deranjează, dacă în acest mod poate fi atrasă atenţia opiniei publice cu privire la acele chestiuni. Iar reacţia agenţilor statului, pe lângă condiţia încadrării în legea naţională, trebuie să mai îndeplinească şi condiţiile de proporţionalitate şi compatibilitate cu cerinţele unei societăţi democratice, societate caracterizată prin necesitatea de a nu se ajunge, printr-o reacţie exagerată a autorităţilor, la inhibarea dezbaterii libere a chestiunilor de interes public.