Procese câștigate la CEDO

Comunicat al APADOR-CH cu privire la hotărârea CEDO în cauza Parohia Greco-Catolică Sfântul Vasile Polonă împotriva României

Astăzi, 7 aprilie 2009, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat România pentru încălcarea dreptului la un proces echitabil şi a dreptului la un recurs efectiv în cauza Parohia Greco-Catolică Sfântul Vasile Polonă împotriva României. Reclamanta a fost susţinută în demersurile sale în faţa Curţii Europene de APADOR-CH.

Comunicat al APADOR-CH cu privire la hotărârea CEDO în cazul Tarău împotriva României

Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunţat cu privire la plângerea înaintată de reclamanta Daniela Tarău împotriva României şi a condamnat statul român pentru încălcarea dreptului la libertate şi siguranţă precum şi a dreptului la un proces echitabil. Reclamanta a fost susţinută în demersurile sale în faţa Curţii Europene de APADOR-CH.

Comunicat al APADOR-CH cu privire la hotărârea CEDO în cazul Rupa împotriva României

Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunţat în primul din cele două dosare înaintate de reclamantul Vili Rupa împotriva României şi a condamnat statul român

Comunicat al APADOR-CH cu privire la hotărârea CEDO în cazul Iordache împotriva României

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat România pentru încălcarea dreptului la un proces echitabil, a dreptului la respectarea vieţii de familie şi a dreptului la un recurs efectiv în cauza Iordache împotriva României

Comunicat privind hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului în cauza Barb împotriva României

Astăzi, 7 octombrie 2008, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat România pentru încălcarea dreptului la liberă exprimare în cauza Barb împotriva României.

Comunicat privind hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului în cauza Calmanovici împotriva României

Astăzi, 1 iulie 2008, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat România în cauza Calmanovici împotriva României pentru încălcarea dreptului la libertate şi siguranţă, dreptului la un proces penal echitabil, dreptului la viaţă privată şi a dreptului la alegeri libere, prevăzute de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului

Comunicat privind hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului în cauza Cobzaru împotriva României

Astăzi, 26 iulie 2007, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat România în cauza Cobzaru c. România pentru încălcarea dreptului de a nu fi supus tratamentelor inumane, dreptului la investigaţii imparţiale şi aprofundate în cazul supunerii la tratamente inumane, dreptului la remedii efective şi dreptului de a nu fi supus discriminării .

Cazul Cotleţ împotriva României

România, condamnată în 2005 pentru încălcarea articolului…