Curtea Constituțională – Pagina 2

Articole

Decizia CCR pe înțelesul tuturor

07/05/2020/în Buna guvernare, Comunicate, Covid 19, Slider /de Rasista

Ce a decis Curtea Constituţională cu privire la starea de urgenţă; Ce se întâmplă cu amenzile necontestate în termen; Poliția poate amenda în continuare; Ce trebuie să facă Parlamentul și Guvernul mai departe

În şedinţa din 6 mai 2020, Curtea Constituţională s-a pronunţat cu privire la sesizarea Avocatului Poporului privind două ordonanţe de urgenţă, respectiv OUG nr. 1/1999 şi OUG nr. 34/2020, care reglementează procedura instituirii stării de urgenţă şi a stării de asediu, precum şi amenzile ce se pot aplica pentru nerespectarea măsurilor stabilite pentru gestionarea stării de urgenţă/asediu.

Pe scurt, potrivit comunicatului emis, Curtea Constituţională a decis, cu unanimitate de voturi, următoarele:

1 Starea de urgență este constituțională

Starea de urgenţă a fost instituită în mod constituţional. Nu se pune problema „anulării” ei. Curtea a stabilit că, în mod corect, în decretul prezidenţial au fost identificate şi indicate drepturile şi libertăţile al căror exerciţiu urma să fie restrâns.

Dar în decret au fost prevăzute şi unele măsuri concrete, care au constat în modificarea, completarea sau suspendarea unor dispoziţii legale. Aceste măsuri concrete au depăşit limita prevăzută de lege (OUG 1/1999) în care preşedintele putea acţiona. Parlamentul ar fi putut să sancţioneze depăşirea competenţelor legale de către preşedinte, însă nu a făcut-o.

(Vom primi mai multe clarificări despre această problemă reţinută de Curtea Constituţională, privind depăşirea parţială a competenţelor legale prin decretul prezidenţial, odată cu publicarea motivării deciziei CCR)

2Nu și amenzile date pentru nerespectarea ei

Toate amenzile aplicate pe durata stării de urgenţă pentru nerespectarea măsurilor stabilite pentru combaterea pandemiei nu au o bază constituţională (fie pentru că reglementarea este neclară – cazul art. 28 din OUG 1/1999 – fie pentru că prin ordonanță de urgență nu se pot restrânge drepturi şi libertăţi – cazul întregii OUG 34/2020). Aceasta înseamnă că nu au bază constituţională nici amenzile „mici” (cele aplicate în prima fază a stării de urgenţă) şi nici amenzile „mari” (cele aplicate după majorarea amenzilor, care a fost stabilită prin OUG nr. 34/2020).

Se mai pot da amenzi acum?

Decizia Curţii Constituţionale îşi produce efectele numai după publicarea ei în Monitorul Oficial, publicare care se va face, cel mai probabil, după încetarea stării de urgenţă, deci după 15 mai 2020.

Până la publicarea acestei decizii în Monitorul Oficial, ea nu produce nici un efect, așadar se mai pot aplica amenzile stabilite prin ordonanţele care reglementează starea de urgenţă (cele majorate). Din punct de vedere practic, însă, aceste amenzi aplicate devin inutile, deoarece ele pot fi contestate la instanță şi vor fi anulate pe motiv că actul pe care s-au bazat a fost declarat neconstituţional (până la terminarea procesului din instanţă, decizia Curţii Constituţionale va fi publicată în Monitorul Oficial și va produce efecte pentru viitor, adică pentru toate procesele care se vor finaliza după publicarea ei).

Mai pot fi contestate amenzile?

Deci, Curtea Constituţională nu a anulat nicio amendă, dar în baza acestei decizii, fiecare persoană dintre cei amendaţi, dacă se mai află în termenul de contestaţie, de 15 zile de la primirea procesului-verbal prin care a fost amendată, poate contesta amenda în instanță şi va câştiga procesul. După opiniile mai multor jurişti, toţi cei amendaţi încă se mai află în termenul de contestație, care este suspendat până la încetarea stării de urgenţă, conform unei prevederi din decretele prezidenţiale prin care a fost instituită şi apoi prelungită starea de urgenţă.

Vezi cum se poate contesta amenda Covid 19

Amenzile pentru tulburarea ordinii publice rămân în vigoare

Aceasta nu înseamnă că faptele prin care se tulbură liniştea şi ordinea publică vor rămâne nesancţionate în urma declarării neconstituţionale a art. 28 din OUG 1/1999 şi a OUG 34/2020, deoarece pentru astfel de fapte (petreceri zgomotoase, săvârșirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare etc.) pot fi aplicate în continuare sancţiunile contravenţionale prevăzute de Legea nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice

La fel și dosarele penale pentru răspândirea bolilor

De asemenea, cei care nu respectă măsurile de combatere a pandemiei şi cauzează infectarea altor persoane vor putea fi urmăriţi penal, pentru comiterea infracţiunii de zădărnicire a combaterii bolilor. Dar, este de subliniat că şi în acest domeniu există o mare problemă: printr-o ordonanţă de urgenţă, Guvernul a majorat pedepsele pentru această infracţiune şi a extins incriminarea cu privire la alte fapte. Şi în legătură cu acea ordonanţă de urgenţă există pericolul ca, dacă va fi atacată la Curtea Constituţională, să fie declarată neconstituţională (deoarece restrânge drepturi şi libertăţi şi încalcă un referendum naţional).

Ce trebuie să facă Parlamentul și Guvernul mai departe?

Dar, cât mai repede posibil, Parlamentul va trebui să reglementeze clar şi previzibil regimul stării de urgenţă, printr-o lege care să ţină cont de recenta decizie a Curţii Constituţionale. În prezent, ca urmare a acestei decizii, regimul stării de urgenţă poate fi considerat ca fiind unul haotic. Iar pandemia încă nu s-a terminat.

În acest context, APADOR-CH atrage atenţia asupra faptului că în cazul anunţatei „stări de alertă”, care, începând cu 15 mai 2020, ar putea să înlocuiască actuala stare de urgenţă, nu pot fi restrânse drepturi cetăţeneşti prin ordine de ministru, planuri de acţiune şi ale acte administrative cu caracter normativ inferioare legii. În măsura în care, în starea de alertă, se va dispune restrângerea de drepturi şi libertăţi prin alte acte normative decât prin lege, măsurile vor fi neconstituţionale, pentru că vor încălca art. 53 din Constituție.

Din acest motiv, APADOR-CH consideră că Guvernul ar fi trebuit să prezinte Parlamentului, până la această dată, un proiect de lege privind măsurile necesare pe durata stării de alertă pentru combaterea pandemiei, măsuri care presupun restrângeri de drepturi şi libertăţi. A mai rămas o săptămână până la încetarea stării de urgenţă şi până la posibilul debut al stării de alertă, dar un astfel de proiect de lege nu a fost trimis Parlamentului. Proiectul de lege, dacă există, ar trebui trimis chiar şi acum Parlamentului, pentru a evita crearea unei stări de incertitudine normativă, de genul celei create prin reglementarea deficitară a amenzilor din starea de urgenţă, relevată prin recenta decizie a Curţii Constituţionale.

Reamintim că, în urma acestei decizii a Curţii Constituţionale, APADOR-CH a solicitat adoptarea urgentă a unei măsuri de amnistie fiscală pentru cei amendaţi în baza textelor legale declarate neconstituţionale. Scopul amnistiei fiscale este de a evita supraaglomerarea instanțelor de judecată cu cele peste 300.000 de contestații ale celor amendaţi, contestaţii care vor avea succes în instanță.

În cazul în care această problemă nu va fi rezolvată pe plan intern, există riscul de supraaglomerare a CEDO, deoarece este foarte posibil ca cei peste 300.000 de amendaţi să se adreseze CEDO. Să nu uităm că, în urmă cu câţiva ani, din cauza nerezolvării pe plan intern a problemei restituirii proprietăților confiscate înainte de 1989, s-a ajuns la supraaglomerarea CEDO cu astfel de cause.

Poate Curtea Constituțională să desființeze starea de urgență?

21/04/2020/în Buna guvernare, Comunicate, Covid 19, Slider /de Rasista

În eventualitatea în care ar admite o sesizare împotriva măsurilor de combatere a pandemiei, Curtea Constituţională va putea stabili, cel mult, ca, pe viitor, astfel de măsuri să fie luate după o altfel de procedură, dar nu poate desfiinţa măsurile deja adoptate şi puse în practică

Mai mulţi teoreticieni şi practicieni ai dreptului au început să pună la îndoială constituţionalitatea modului în care sunt reglementate măsurile dispuse în stare de urgenţă pentru limitarea şi combaterea covid-19, măsuri care implică restrângerea exercițiului unor drepturi şi libertăţi.

Desigur, dezbaterea publică a unor chestiuni de interes pentru comunitate, dezbatere care nu este posibilă fără critică, este liberă şi protejată de art. 10 din CEDO.

Contestările publice privesc atât actul cu putere de lege, care reglementează regimul stării de urgenţă (OUG 1/1999), cât şi actele normative emise în baza acestei ordonanţe, respectiv decretul prezidenţial de instituire/prelungire a stării de urgenţă şi ordonanţele militare emise în timpul stării de urgenţă.

Dincolo de publicarea în presă a unor opinii, aparţinând unor persoane cu sau fără pregătire juridică, în sensul că aproape tot ce se face este neconstituţional, zilele acestea am asistat şi la o acţiune concretă, respectiv Avocatul Poporului a atacat la Curtea Constituţională OUG 1/1999.

În esenţă, Avocatul Poporului motivează că este neconstituţională delegarea preşedintelui ţării, făcută prin OUG 1/1999, de a stabili prin decretul prezidenţial măsuri specifice stării de urgenţă, care implică şi restrângerea exerciţiului unor drepturi şi libertăţi. Se susține ca decretul prezidentuial nu are puterea unei legi, pentru a dispune respectivele restrângeri, chiar dacă o lege (OUG 1/1999) a stabilit că prin deceretul prezidențial se pot lua, pe durata stării de urgență, măsuri cu putere de lege, inclusiv de restrângere de drepturi și libertăți.

Este de precizat că atât OUG 1/1999 privind regimul stării de urgenţă, cât şi cele două decrete prezidenţiale prin care a fost instituită şi apoi prelungită starea de urgenţă, au fost supuse votului Parlamentului, care le-a şi aprobat, deşi le putea respinge, dacă existau probleme. Deci, şi OUG 1/1999 şi cele două decrete prezidenţiale au fost verificate, dezbătute şi aprobate de către Parlament, autoritatea care adoptă legile, pentru că aşa sunt regulile prevăzute în Constituie: toate ordonanţele de urgenţă şi decretele prezidenţiale privind starea de urgenţă trebuie aprobate de Parlament.

Desigur, într-o dezbatere juridică, întotdeauna se vor găsi argumente pro şi contra, chiar şi atunci când lucrurile par destul de clare. Astfel că nu este exclus ca iniţiativa Avocatului Poporului, deşi pare a avea un caracter mai mult speculativ, să aibă succes la Curtea Constituţională.

Dar, eventualitatea obţinerii unei decizii de neconstituţionalitate pronunţată de Curtea Constituţională nu înseamnă că, în prezent şi până la publicarea în Monitorul Oficial a acelei incerte decizii, măsurile instituite până în prezent pe durata stării de urgenţă nu sunt valabile sau nu trebuie respectate.

În presă au apărut deja speculaţii că „s-ar putea” ca starea de urgenţă să fie anulată de Curtea Constituţională şi „s-ar putea” ca toate ordonanţele militare să fie anulate. Anularea unui act sau a unei măsuri înseamnă că acel act sau acea măsură nici nu a existat vreodată. Or, concluzia care se poate trage din vehicularea publică a ideii de „anulare” este că dacă un act sau o măsură nu există valabil nici in prezent, de ce ar mai trebui respectat?

Acesta este un exemplu de știre la limita de fake news, știre bazată pe o interpretare total greşită a iniţiativei Avocatului Poporului. Poate că şi comunicarea publică a Avocatului Poporului pe tema asta ar fi putut fi mai bună, pentru a preveni unele interpretări de acest gen, destul de previzibile.

Dar, dacă nu a făcut-o Avocatul Poporului, o facem noi, şi precizăm:

Ei bine, nici starea de urgenţă şi nici ordonanţele militare nu pot fi anulate de Curtea Constituţională. Deciziile Curţii Constituţionale au efect doar pentru viitor. Deci, chiar dacă, Curtea Constituţională ar pronunţa o decizie de neconstituţionalitate privind modul de reglementare a stării de urgenţă şi a măsurilor dispuse, această decizie nu se va aplica pentru măsurile dispuse până la intrarea în vigoare a deciziei Curţii Constituţionale.

Adică, decizia nu va afecta măsurile de acum, din prezent, măsuri care sunt în vigoare și care trebuie respectate. Decizia Curţii Constituţionale se va aplica doar pentru măsurile care se vor dispune după publicarea respectivei decizii. Practic, nu este exclus, ci chiar este posibil ca decizia sa fie publicată după încetarea stării de urgență, deci când nu va mai fi vorba de luarea unor măsuri speciale, specifice stării de urgență.

Măsurile dispuse până în prezent, în stare de urgenţă, trebuie respectate întocmai, deoarece sunt măsuri dispuse prin acte normative care se află în vigoare şi care nu au fost desfiinţate sau abrogate. Ordinea juridică a unui stat presupune că legile şi celelalte acte normative să fie respectate atâta vreme cât ele sunt în vigoare. Ele nu mai trebuiesc respectate numai din momentul în care au ieşit din vigoare, adică, după caz, din momentul în care sunt anulate, abrogate sau declarate neconstituţionale. Dar, până atunci, reglementările în vigoare trebuie respectate.

Curtea Constituţională nu va putea anula nici aceste măsuri şi nici starea de urgenţă. Eventual, Curtea Constituţională va putea stabili că, pe viitor, în perioada de după publicarea acelei decizii, măsurile privind starea de urgenţă să se ia folosind o altă procedură decât cea utilizată în trecut. Dar, decizia Curţii nu va afecta ceea ce a fost şi ceea ce este în prezent.

În consecință, APADOR-CH face un apel la respectarea întocmai a măsurilor dispuse prin actele normative în vigoare pentru combaterea pandemiei, chiar dacă ele au devenit în prezent obiect de dispută publică și, mai ales, politicianistă.

De altfel, dacă subiectul nu ar fi fost amplificat în mod artificial de mai mulți politicieni, preocupaţi de evoluţia în sondaje şi de o parte, destul de mare, din media, mereu în căutare de subiecte senzaţionale, în opinia publică nu s-ar fi creat atâta tensiune în jurul unor măsuri primite cu suficientă înţelegere la nivelul comunităţii.

Nu toate măsurile luate au fost perfecte. Unele erori au fost corectate, altele încă aşteaptă să fie corectate sau lămurite. Problematica este nouă, nemaiîntâlnită până acum, la asemenea dimensiuni. Nu toate măsurile luate au fost aplicate cu echilibrul necesar, existând şi excese de zel sau dorinţe de afirmare printre cei puşi să le aplice.

Dar, este o diferenţă semnificativă între abordarea cazurilor punctuale, în vederea corectării greşelilor/exceselor/abuzurilor şi o campanie de inflamare artificială a opiniei publice, prin negarea caracterului constituţional al unor astfel de măsuri, urgente şi ferme, necesare pentru combaterea unui fenomen atipic şi cu o evoluţie necunoscută.

La cererea APADOR-CH, Avocatul Poporului atacă Legea poliției la CCR

15/04/2020/în Buna guvernare, Comunicate, Slider /de Rasista

Legea prin care poliția a primit dreptul de a ține oamenii la secție pe perioade nedefinite a fost atacată la Curtea Constituțională, după un demers făcut de APADOR-CH

Avocatul Poporului a dat curs solicitării APADOR-H și a atacat la Curtea Constituțională articolul din Legea poliției care legiferează privarea de libertate pe durată nedeterminată. Mai exact, art. 31 al. 1 lit. b şi art. 36-40 din Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, prevăd că o persoană poate fi condusă administrativ la secția de poliție și ținută acolo pe o durată nedeterminată.

Conducerea unei persoane la sediul poliţiei este o măsură administrativă care poate fi dispusă de poliţist în anumite cazuri (conduită violentă/agresivă, pregătirea sau comiterea unei fapte ilegale, probleme privind stabilirea identităţii etc.). Deși se deosebește de arest sau reținere, conducerea administrativă este tot o privare de libertate și de aceea ea a căpătat garanții suplimentare, de respectare a drepturilor persoanei conduse, prin modificările aduse la lege în 2019.

În timpul dezbaterilor pe marginea modificării Legii 218/2002, APADOR-CH a formulat câteva amendamente acceptate de Ministerul Afacerilor Interne, iar printre modificări s-a numărat și scurtarea perioadei de conducere de la maximum 24 de ore, cât era în legea veche, la 8/12 ore. Legea a fost, însă, modificată la Camera Deputaților, unde a fost eliminat complet termenul maxim de 8/12 ore și astfel a rezultat o lege prin care poliția a primit dreptul de a ține oamenii la secție pe perioade nedefinite.

La 10 martie 2020 APADOR-CH a adresat un apel atât parlamentarilor, să modifice legea, cât și Avocatului Poporului, să semnaleze neconstituționalitatea legii la CCR. Deși ne-a răspuns prin poștă la solicitare, nu prin email, în aceste vremuri pandemice, apreciem totuși decizia Avocatului poporului de a da curs solicitării APADOR-CH și vom continua să urmărim subiectul, formulând un amicus curiae la CCR.

Citește răspunsul Avocatului Poporului

Curtea Constituţională, pe aceeaşi lungime de undă cu Comisia de la Veneţia

12/03/2020/în Buna guvernare, Comunicate, Slider /de Rasista

Regulile esenţiale din legislaţia electorală nu pot fi schimbate cu mai puţin de 1 an înaintea alegerilor

În plină pandemie de coronavirus, la 12 martie 2020, Curtea Constituţională şi-a văzut de treabă şi a declarat neconstituţională întreaga OUG nr. 26/2020 privind alegerile anticipate. Aceasta face parte din cele 25 de ordonanţe de urgenţă adoptate în noaptea de 4 februarie 2020, de către un guvern care era sigur că a doua zi va fi demis de parlament (ceea ce s-a și întâmplat).

La 17 februarie APADOR-CH a cerut Avocatului Poporului să atace la Curtea Constituţională 8 din cele 25 de ordonanţe de urgenţă adoptate la 4 februarie 2020, printre ele aflându-se şi OUG nr. 26/2020 privind alegerile anticipate.

Sesizat și de alte entități, pe aceeași temă, în februarie Avocatul Poporului a atacat la Curtea Constituţională OUG nr. 26/2020, iar la data de 12 martie 2020 CCR a declarat ordonanța neconstituționată în ansamblul său.

Printre motivele de neconstituționalitate, CCR a stabilit că, prin derularea alegerilor locale și parlamentare în același timp, sunt încălcate:

drepturile alegătorului – care este pus în situația de a parcurge niște proceduri greoaie ce-i vor afecta dreptul la vot,
precum și dreptul de a fi ales al persoanei care ar dori să candideze atât la funcții locale cât și naționale.
CCR a sancționat și intenția Guvernului de a redefini circumscripțiile electorale prin permiterea votului în orice secție, indiferent de localitata de reședință sau domiciliu.
De asemenea, CCR a mai constatat că Guvernul nu a respectat obligația de a se abține de la modificarea cadrului normativ în materie electorală, cu mai puțin de un an înainte de alegeri, şi nici recomandările Codului bunelor practici în materia electorală elaborat de Comisia de la Veneţia.

Reamintim și motivele invocate de APADOR-CH cu privire la neconstituţionalitatea OUG nr. 26/2002, expuse în sesizarea adresată Avocatului Poporului la 17 februarie 2020:

…adoptarea intempestivă a OUG 26/2020, privind alegerile, a generat numeroase dispute şi suspiciuni în sensul că Guvernul îşi foloseşte dreptul de a emite ordonanţe de urgenţă pentru a crea avantaje electorale unor formaţiuni politice, inclusiv prin redefinirea indirectă a noţiunii de circumscripţie electorală. Astfel de modificări de substanţă ale legislaţiei electorale trebuie făcute doar prin lege şi să fie precedate de dezbateri publice cu o anvergură pe măsura importanţei problemei ce face obiectul legiferării.

În preambulul ordonanței sunt prezentate elemente de oportunitate, dar nu şi elemente de fapt şi de drept care să contureze o situaţie extraordinară ce impune recurgerea la aceastã cale de reglementare. În acest context, menţiunea făcută în preambulul OUG 26/2020 în sensul că la caracterul excepţional al situaţiei ar concura „… eventualitatea adoptării moţiunii de cenzură” este în egală măsură şi netemeinică şi comică, întrucât iminenţa demiterii unui guvern nu justifică intensificarea activităţii de legiuitor delegat, ci dimpotrivă, o reţinere generată de indiciile puternice că acel guvern este pe cale de a-şi pierde legitimitatea.

În plus, în cazul legislaţiei electorale ar trebui avute în vedere şi recomandările Comisiei de la Veneţia în sensul că nu ar trebui făcute modificări cu mai puţin de 1 an înainte de data la care se vor desfăşura alegerile. Recomandările Comisiei de la Veneţia privind termenul de 1 an înainte de alegeri nu fac distincţie după cum modificările legislaţiei electorale sunt „bune” sau „rele”, adică după cum scopul lor declarat este sau nu de a aduce mai multă democraţie, mai multă participare, înlesniri la vot etc. Ideea acestor recomandări este stabilitatea legislaţiei electorale, stabilitate care este afectată atunci când se aduc „îmbunatăţiri” cu mai puţin de 1 an înainte de alegeri.

În acest sens, la pct. 65 din raportul explicativ care însoţeşte Codul bunelor practici în materie electorală elaborat de Comisia de la Veneția, se precizează că:

„65. Ceea ce trebuie evitat, este nu atât modificarea sistemelor de scrutin – ele pot fi întotdeauna îmbunătăţite – ci modificarea lor frecventă sau cu puţin timp (mai puţin de un an) înainte de alegeri. Chiar în absenţa unei intenţii de manipulare, modificările vor fi dictate de interesele iminente ale partidului politic.”

Deci, nu pot fi invocate „bunele intenţii” (creșterea participării la vot şcl.) ca pretext pentru încălcarea termenului de 1 an. Important este, conform Comisiei de la Veneţia, ale cărei recomandări se regăsesc și în decizia de azi a Curţii Constituţionale, ca regulile esenţiale ale alegerilor să nu se modifice cu mai puțin de 1 an înaintea alegerilor, nici chiar dacă se invocă nevoia de „bine”, de îmbunătăţire a regulilor esenţiale. Asta înseamnă si respectarea principiului securităţii juridice, despre care aminteşte Curtea Constituţională.

Este bine de reţinut.

Ce contează mai mult: vocea poporului sau Constituţia?

19/07/2019/în Comunicate, Slider /de Rasista

Printr-o recentă decizie a Curţii Constituţionale a României (CCR) au fost substanţial infirmate două proiecte legislative de revizuire a Constituţiei, iniţiate în urma validării referendumului din 26 mai 2019 (privind interzicerea amnistiei şi graţierii pentru infracţiuni de corupţie, limitarea sferei ordonanţelor de urgenţă etc.).

Principalul argument al CCR a fost că respectivele proiecte încalcă limitele revizuirii Constituţiei. Detalierea raționamentului CCR se va face în motivarea deciziei, când va fi publicată.

În spaţiul public au apărut deja acuzaţii la adresa CCR în sensul că aceasta nu respectă voinţa suverană poporului, exprimată prin referendum, potrivit art. 2 din Constituţie.

Asociaţia precizează că, tot prin voinţă suverană, poporul a aprobat, prin referendum Constituţia României, inclusiv art. 152, denumit „Limitele revizuirii” [Constituţiei – n.n.]

Potrivit acestui articol, Constituia nu poate fi revizuită (modificată), dacă, printre altele, acea revizuire are ca rezultat suprimarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor sau a garanţiilor acestora (aspect avut în vedere de recenta decizie a CCR).

Deci, exprimarea voinţei poporului prin referendum nu are caracter absolut şi nu poate privi orice domeniu, ci este limitată de situaţiile prevăzute în art. 152 din Constituţie, articol sugestiv denumit „Limitele revizuirii”.

APADOR-CH consideră că o alternativă rezonabilă la atacarea şi acuzarea publică a CCR pentru fiecare decizie care nu convine unor anumite grupuri politice este concentrarea eforturilor iniţiatorilor unor proiecte legislative (de revizuire a Constituţiei sau cu alt obiect), pe creşterea calităţii acestor proiecte. Legile sau ordonanţele vor ajunge, mai devreme sau mai târziu, în faţa CCR, pentru verificare. Şi, când unele vor fi infirmate, vina nu trebuie translatată, în mod invariabil la CCR, chiar dacă e foarte comod.

Este nevoie ca proiectele legislative să fie redactate de persoane cu o solidă pregătire profesională, deoarece există o mare diferenţă între voinţa politică (uşor de exprimat în spaţiul public) şi transpunerea acesteia în norme legale de calitate corespunzătoare.

Nu în ultimul rând, APADOR-CH consideră că ar fi deosebit de util ca la formularea temelor şi la redactarea întrebărilor pentru un referendum, rolul decisiv să îl aibă specialiştii în drept. Scopul unui referendum este rezolvarea unor probleme, nu crearea unora noi.

În acest context, APADOR-CH salută şi susţine iniţiativa unui segment din societatea civilă pentru constituirea unei Comisii parlamentare speciale pentru revizuirea Constituţiei, care, pe lângă politicieni, trebuie să cuprindă cât mai mulţi specialişti în teoria şi practica dreptului. Şi care să nu lucreze contra cronometru, întrucât în materia revizuirii Constituţiei, viteza nu este o calitate.

Eterna controversă a numirii judecătorilor de la Curtea Constituţională

07/05/2019/în Comunicate, Slider /de Rasista

Și cum propune APADOR-CH, încă din 2013, o restructurare și depolitizare a CCR, astfel încât să se evite polemicile din jurul numirii fiecărui judecător la Curte.

Curtea Constituţională (CCR) este formată din 9 judecători, numiţi de către 3 entităţi distincte: Preşedintele României (3 judecători), Senat (3 judecători), Camera Deputaţilor (3 judecători). Mandatul unui judecător constituţional durează 9 ani şi nu poate fi reînnoit. Deci, la expirarea fiecărui mandat de 9 ani, va fi numit un nou judecător. Numirea noului judecător se va face de către cel care l-a numit şi pe cel anterior (al cărui mandat a expirat), respectându-se astfel proporţia de 3-3-3 în compunerea CCR.

De fiecare dată când se pune problema numirii de noi judecători la CCR, atât din mediul politic, cât şi din presă şi din spaţiul public „nealiniat”, apar nemulţumiri şi critici vehemente în legătură cu procedura numirii şi cu calitatea candidaţilor.

Desigur, după ce sunt numiţi noii judecători, aceste critici şi nemulţumiri se sting, atenţia emitenţilor reorientându-se spre alte subiecte de actualitate.

Cele mai frecvente critici se referă la faptul că persoanele numite nu se ridică la înălţimea funcţiei de judecător constituţional. Deci, ar fi util de văzut cine stabileşte „ştacheta” pentru această funcţie şi la ce înălţime.

Condiţiile pentru ca un cetăţean să fie numit judecător constituţional sunt prevăzute în Constituţie (art. 143) şi sunt în număr de 3:

– pregătire juridică superioară (=absolvent al facultăţii de drept)

– vechime de cel puţin 18 ani în activitatea juridică sau în învăţământul juridic superior

– înalta competenţă profesională

Are importanţă faptul că aceste criterii sunt prevăzute în Constituţie şi nu într-o lege inferioară Constituţiei? Da, pentru că, din acest motiv, la cele 3 condiţii din Constituţie nu pot fi adăugate, prin alte legi în afară de Constituţie, condiţii suplimentare prin care să se restrângă posibilitatea numirii unei persoane ca judecător constituţional. O astfel de lege ar fi neconstituţională, pentru că ar adăuga la Constituţie.

Dacă în cazul a 2 condiţii pentru a fi judecător constituţional, verificarea îndeplinirii lor este relativ simplă (verificarea diplomei de absolvire a facultăţii de drept şi verificarea vechimii de 18 ani), controversele s-au purtat şi se poartă cu privire la condiţia privind „înalta competenţă profesională”.

Cine are metrul etalon pentru a măsura înălţimea competenţei profesionale a fiecărui candidat la funcţia de judecător constituţional?

Un răspuns la această întrebare a fost dat chiar de către CCR, prin decizia nr. 459/2014. În speţa respectivă, o asociaţie a magistraţilor a contestat în instantă decretul prezidenţial de numire a unui judecător la CCR, pe motiv că persoana numită ca judecător nu ar fi îndeplinit condiţia „înaltei competenţe profesionale”.

Prin decizia amintită, CCR a stabilit că singura entitate competentă să aprecieze dacă este sau nu îndeplinită condiţia „înaltei competenţe profesionale” este chiar entitatea care face numirea, iar nu o instanţă de judecată sau oricine altcineva.

Astfel, CCR a precizat că în ceea ce priveşte condiţia „înaltei competenţe profesionale”, aceasta implică evaluarea şi decizia exclusivă a autorităţilor abilitate de Constituţie să facă numirea (preşedinte, Senat, Camera Deputaţilor), în temeiul unor aprecieri proprii. În acest scop, aceste entităţi pot folosi toate informaţiile cu privire la profilul candidatului: cariera profesională, probitatea morală, experienţa în domeniul juridic sau calităţile individuale, elemente ce se circumscriu noţiunii de „înaltă competenţă profesională”.

Potrivit CCR, Preşedintele României, Senatul şi Camera Deputaţilor „au libertatea absolută de a alege o anumită persoană apreciată a întruni condiţia înaltei competenţe profesionale”. Decizia de numire în funcţia de judecător CCR aparţine în exclusivitate titularilor prevăzuţi de Constituţie şi implică o apreciere subiectivă, întemeiată pe informaţiile care sunt evaluate în mod personal, de către fiecare deputat sau senator, prin acordarea votului în cadrul deciziei colective a fiecărei Camere a Parlamentului, respectiv de către Preşedintele României, care manifestă o opţiune personală.

CCR mai arată că a accepta o teză în sensul că şi altcineva decât preşedintele sau cele două camere pot analiza condiţia subiectivă a „înaltei competenţe profesionale” echivalează cu negarea atribuţiilor constituţionale proprii ale celor două Camere ale Parlamentului, respectiv a Preşedintelui României, care ar deveni astfel atribuţii comune/partajate cu alte entităţi (instanţe judecătoreşti etc.), ceea ce contravine prevederilor art. 1 alin. 4 din Constituţie referitoare la principiul separaţiei puterilor în stat, precum şi dispoziţiilor art. 1 alin. 5 care consacră principiul supremaţiei Constituţiei. Prin urmare, în ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiei înaltei competenţe profesionale, nici instanţele judecătoreşti şi nici oricine altcineva nu are vreo competenţă de control şi cenzură, în afară de entitățile care fac numirea.

Concluzia care se poate trage este că dacă vrem modificări reale, de substanţă ale criteriilor şi modului de numire a judecătorilor la CCR, este nevoie de o abordare serioasă, care presupune demersuri pentru revizuirea (modificarea) Constituţiei. Simplele declaraţii înflăcărate, date de circumstanţă şi în căutare de like-uri nu rezolvă nimic.

În acest context, APADOR-CH reaminteşte că, în anul 2013, cu ocazia dezbaterilor parlamentare organizate pentru revizuirea Constituţiei, a formulat propuneri şi pentru restructurarea/depolitizarea Curţii Constituţionale.

Varianta 1: înfiinţarea în cadrul Curţii Constituţionale a 2 secţii cu componenţe şi atribuţii total diferite: a) o secţie de contencios constituţional, formată numai din judecători din cadrul ICCJ, care să aibă în atribuţii controlul anterior şi posterior de constituţionalitate al actelor normative; b) o secţie de proceduri constituţionale, din care să facă parte: jurişti (alţii decât judecătorii), politicieni, persoane din societatea civilă cu bună reputaţie. Această secţie ar urma să aibă în competenţă soluţionarea celorlalte probleme decât controlul constituţionalităţii actelor normative, probleme care nu necesită o rezolvare strict juridică, ci preponderent politică.

Varianta 2: înfiinţarea în cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ) a Secţiei de contencios constituţional, formată numai din judecători de la ICCJ şi transformarea Curţii Constituţionale în Consiliul Constituţional, format din consilieri constituționali (în loc de “judecători”), din care să facă parte: jurişti (alţii decât judecătorii), politicieni, persoane din societatea civilă cu bună reputaţie. Noua secţie de la ICCJ şi noul Consiliu Constituţional vor avea atribuţii distincte, secţia va avea atribuţii preponderent juridice/tehnice, iar consiliul – atribuţii preponderent politice.

De asemenea, APADOR-CH a propus, încă din 2013, introducerea unei prevederi în sensul că pronunţarea CCR cu privire la constituţionalitatea unui text de lege nu se poate face decât prin „da” sau „nu” (adică, textul este sau nu este constitutional), fără folosirea unor soluţii intermediare de genul „în măsura în care…”. Posibilitatea pe care o are CCR, în actuala reglementare, de a se pronunţa cu privire la constituţionalitate nu doar prin „da” sau „nu”, ci şi prin „în măsura în care…” îi transferă nejustificat atribuţii ce ţin strict de Parlament şi o transformă în organ legiuitor.

Citiți propunerile integrale ale APADOR-CH din anul 2013.

CCR scurtează termenul de judecare a legii europarlamentarelor

12/02/2019/în Comunicate, Slider /de Rasista

La cererea APADOR-CH, Curtea Constituțională se va pronunța mai repede (în luna februarie, în loc de luna martie) asupra constituționalității legii alegerilor europarlamentare

APADOR-CH salută decizia Curții Constituționale de a se pronunța mai repede asupra constituționalității legii alegerilor europarlamentare, astfel încât organizarea procesului electoral să se desfășoare în condiții normale. Scurtarea termenului de judecată, de la 6 martie la 27 februarie, a fost anunțată prin comunicatul de astăzi al CCR.

„Plenul Curții Constituționale, în temeiul art. 230 din Codul de procedură civilă coroborat cu art.14 din Legea nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a dispus preschimbarea termenului de judecată de la data de 6 martie 2019 la data de 27 februarie 2019, dată care se va comunica Președintelui României, președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului.”

Acesta vine după ce APADOR-CH a sesizat Curtea, la 4 februarie 2019, asupra faptului că timpul necesar organizării procesului electoral de către Guvern este mult comprimat, în condițiile în care legea alegerilor europarlamentare așteaptă controlul de constituționalitate. Candidații și partidele, care trebuie să strângă sute de mii de semnături de susținere înainte de începerea campaniei electorale, nu au la această dată un model clar al listelor de semnături, iar Guvernul nu poate decide în lipsa unei hotărâri a CCR.

Reamintim că CCR trebuie să se pronunțe, la sesizarea Președintelui României, dacă noua lege a alegerilor europarlamentare, modificată de Parlament la finele anului trecut, este sau nu constituțională.

Europarlamentarele, ținute în șah de Curtea Constituțională

04/02/2019/în Buna guvernare, Comunicate, Slider /de Rasista

APADOR-CH solicită CCR să scurteze termenul de examinare a modificărilor la legea alegerilor europarlamentare

Parlamentul a adoptat, în decembrie 2018, un proiect de lege (înregistrat la Camera Deputaţilor ca PL-x nr. 427/2018) prin care se modifică mai multe legi electorale, inclusiv legea alegerilor europarlamentare (Legea nr. 33/2007).

Acest proiect de lege a fost atacat la Curtea Constituţională (CCR), la 17 ianuarie 2019, de către Președintele României, iar CCR a fixat primul termen de soluţionare la data de 6 martie 2019.

Având în vedere că în perioada 23-26 mai 2019 vor avea loc alegeri europarlamentare în toate ţările Uniunii Europene, deci şi în România, APADOR-CH consideră că termenul fixat de CCR este mult prea lung şi nu ţine cont de necesitatea stabilirii în timp util a legislaţiei după care se vor desfăşura alegerile din luna mai 2019.

Înainte de alegeri şi mai înainte de campania electorală, este necesar ca persoanele care vor să candideze să strângă liste de semnături de sprijin. Până la pronunţarea CCR pe excepţia de constituţionalitate a noii legi, Guvernul nu poate aproba un model cert al listei de susţinători, întrucât există diferenţe între legea actuală şi cea nouă.

Dacă Guvernul ar aproba acum un model de listă conform legii actuale, iar după decizia CCR noua lege ar intra în vigoare, se va putea specula că toate listele de semnături nu ar fi conforme cu legea în vigoare la data alegerilor. Astfel, este posibil să se ajungă la dispute nesfârşite în societate (nu ar fi primul caz) în legătură cu legea (veche sau nouă) aplicabilă în cazul întocmirii listei de susţinători, la noi sesizări ale Curţii Constituţionale şi, în cele din urmă la punerea sub semnul întrebării a rezultatului alegerilor.

Din aceste motive, legate de necesitatea existenţei, în timp util, unei reglementări clare în materie electorală, APADOR-CH solicită public CCR să revină asupra termenului fixat (6 martie 2019) şi să stabilească un termen mai scurt pentru examinarea constituţionalităţii proiectului de lege care modifică legea europarlamentarelor. De asemenea, asociaţia solicită CCR să ia măsurile necesare pentru o cât mai rapidă redactare a deciziei pe care o va pronunţa.

În Codul de procedură civilă, care se aplică în mod corespunzător şi activităţii CCR, se prevede posibilitatea preschimbării termenului stabilit iniţial (art.230 din Codul de procedură civilă coroborat cu art.14 din Legea nr.47/1992). De altfel, CCR a mai dispus preschimbarea/scurtarea termenelor. A se vedea, spre exemplu, decizia CCR nr. 126/2016, în care termenul de pronunţare a fost scurtat cu 2 săptămâni.

Totodată, din aceleaşi considerente, ce privesc stabilitatea legislativă, APADOR-CH solicită şi celorlalţi decidenţi politici implicaţi în procesul legislativ (parlament, preşedinte) să coopereze loial pentru ca alegerile europarlamentare să se desfăşoare pe baza unei legislaţii clare, previzibile, care să nu ducă la adâncirea radicalizării deja existente în societate.

Citește și decizia CCR de a devansa termenul

5 răspunsuri la întrebările despre contestația în anulare

26/01/2019/în Comunicate, Slider /de Rasista

Completele de 5 judecători au fost constituite așa cum a decis conducerea ICCJ și nu cum spunea legea. Prezidarea completelor de către un șef din ICCJ era de natură să-i influențeze pe ceilalți judecători, spune CCR

Întrucât în spaţiul public se dezbat în continuare problemele privind constituirea nelegală a completelor de 5 judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) şi corectitudinea deciziilor Curţii Constituţionale (CCR), asociaţia face următoarele observaţii suplimentare, față de opinia precedentă:

Într-adevăr, se poate afirma că în perioada 2014-2018, completele de 5 judecători de la ICCJ au fost constituite nelegal, deoarece prin decizia nr. 685/2018 a CCR s-a constatat încălcarea legii la compunerea acestor complete. Deciziile CCR sunt obligatorii pentru toată lumea, chiar şi pentru cei care le critică public.

Poate că actualul sistem al funcţionării CCR nu este cel mai bun. Dar, dacă se doreşte reducerea competenţelor CCR, modificarea structurii CCR, introducerea unei căi de atac împotriva deciziilor CCR ori alte schimbări privind organizarea şi funcţionarea CCR, acestea pot fi făcute numai prin modificări ale Constituţiei şi ale legii de organizare a CCR. Modificările trebuie să fie rezultatul unor dezbateri argumentate şi raţionale, fără presiuni mediatice la adresa judecătorilor CCR şi a celor care au alte opinii decât cele trasate de diverşi comentatori sau moderatori TV.

CCR a reţinut că deşi legea stabilea că toți judecătorii care fac parte din complet trebuie trași la sorți, colegiul de conducere a ICCJ a limitat sfera de aplicare a legii, timp de aproape 5 ani. În aceste condiții, pe calea regulamentului adoptat, colegiul de conducere a ICCJ a stabilit că numai 4 din cei 5 judecători trebuie trași la sorți, cel de-al cincilea membru fiind considerat „de drept” un judecător cu funcție de conducere, respectiv președintele ICCJ, vicepreședinții sau șefii de secție, ceea ce a fost calificat de CCR drept o formă de control a activității completului din partea conducerii. (par. 148 din decizie). Cu alte cuvinte, CCR a stabilit că prezenţa permanentă, ca membru de drept, a unui şef în fiecare dintre acele complete de judecată a fost de natură să-i inhibe pe ceilalţi judecători din complet, ceea ce a încălcat cerinţa ca instanţa care judecă o cauză să fie independentă şi imparţială.

Tot în acest sens, CCR a reţinut că maniera în care sunt desemnați membrii completelor de 5 judecători, și anume printr-un mecanism care eludează legea, cu stabilirea unor „membri de drept” – inexistenți în cuprinsul legii – demonstrează că instanța nu este compusă potrivit legii și pune în discuție independența și imparțialitatea obiectivă a acestor complete (par. 192 din decizie).

CCR a concluzionat că astfel a fost încălcat dreptul la un proces echitabil, garantat în art. 21 al. 3 din Constituţie, nefiind îndeplinite exigenţele de independență și imparțialitate obiectivă care trebuie să caracterizeze orice instanță judecătorească. Totodată, Curtea a reținut că instanța judecătorească nu poate fi considerată ca fiind prevăzută de lege, dacă are compunerea realizată pe baza unei hotărâri a conducerii ICCJ și nu pe baza legii. Din acest motiv, CCR a considerat că se încalcă și această garanție a dreptului la un proces echitabil, care constă în existenţa unei instanțe prevăzute de lege (par. 193 din decizie).

În fine, CCR a reţinut că sancțiunea compunerii NELEGALE a completului de judecată este nulitatea absolută a actelor îndeplinite de un astfel de complet (par. 177, 198 din decizie)

În accepţiune juridică, compunerea nelegală/ilegală a unui complet de judecată înseamnă alcătuirea acestui complet cu încălcarea oricărei prevederi legale care stabileşte modul de formare a completului. De exemplu, dacă legea prevede că toţi judecătorii din complet se trag la sorţi, dar unul dintre ei nu este tras la sorţi, ci numit, compunerea completului este ilegală. De asemenea, dacă tragerea la sorţi a judecătorilor nu se face dintre toţi, aşa cum prevede legea, ci numai dintre unii, compunerea completului este ilegală/nelegală, fiind altfel decât aşa cum prevede legea. Aceste noţiuni privind „legala compunere a completului” sunt cunoscute de către orice student la drept sau absolvent de drept. Ele nu sunt însă cunoscute de marea majoritate a opiniei publice şi este incorect ca unii comentatori să speculeze, în intervenţiile publice, această nefamiliarizare a opiniei publice cu noţiuni juridice de natură tehnică.

Deci, pretinsul argument folosit în unele dezbateri publice, în sensul că nu contează dacă sunt traşi sau nu la sorţi membrii completului de judecată, pentru că toţi sunt judecători, este fals şi manipulator, deoarece legea prevede mai multe condiţii pentru compunerea corectă a unui complet de judecată. Desigur, una dintre condiţii este ca din complet să facă parte doar judecători, nu şi sculeri-matriţeri. Dar, ea nu este singura condiţie prevăzută de lege. Astfel, există în lege şi condiţia ca toţi judecătorii care formează completul să fie desemnaţi prin tragere la sorţi. Dacă nu este îndeplinită condiţia tragerii la sorţi a tuturor judecătorilor din complet, este încălcată legea care prevede această condiţie, iar rezultatul este că acel complet este nelegal alcătuit. Consecinţa nelegalei constituiri a completului de judecată este nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate de acel complet, de la procesele-verbale de audiere, până la hotărârea de soluţionare a cazului.

De asemenea, decizia CCR, a stabilit că prin modul de constituire a completelor de 5 judecători a fost încălcat dreptul la un proces echitabil, drept fundamental garantat prin art. 6 par. 1 din Convenţie Europene a Drepturilor Omului, şi sub aspectul nerespectării cerinţei ca procesul să fie judecat de către o instanţă independentă şi imparţială.

Cu alte cuvinte, constituirea completului prin încălcarea caracterului aleatoriu al desemnării judecătorilor şi prin prezenţa obligatorie în compunerea sa, ca membru de drept (care şi prezidează completul), a unui judecător cu funcţie de conducere în cadrul ICCJ este în contradicţie cu art. 6 par. 1 din Convenţie.

CCR a stabilit că printre garanțiile aferente imparțialității obiective a instanței, parte a dreptului la un proces echitabil, se înscrie caracterul aleatoriu atât al distribuirii cauzelor în sistem informatic, cât și al compunerii completului de judecată instituit prin lege. (par. 188 din decizia amintită)

În acest sens, CCR a stabilit că, prin impunerea unor membri de drept în componența completelor de 5 judecători, pe calea hotărârii conducerii ICCJ, se pot crea presiuni latente asupra membrilor completului, constând în supunerea judecătorilor superiorilor lor judiciari sau, cel puțin, constând într-o ezitare/lipsă de dorință a judecătorilor de a-i contrazice pe aceștia (par. 189 din decizie).

Este un mit susţinerea că prin contestaţia în anulare se realizează o amnistie mascată. Ideea de a alege între contestaţie în anulare şi amnistie este un îndemn de a analiza în mod raţional, şi nu emoţional, modul în care poate fi remediată încălcarea dreptului la un proces echitabil, situaţie creată prin nelegala compunere a unor complete de judecată de la ICCJ, pe o durată apreciabilă de timp (2014-2018). O măsură de remediere a încălcării dreptului la un proces echitabil trebuie să existe, în mod rezonabil. Încălcările sunt prea vizibile, prea numeroase şi prea de durată, ca să mai poată trece neobservate şi neremediate.

Constestația în anulare pare o soluţie moderată, iar alternativa previzibilă la aceasta (care a şi fost anunţată public de către decidenţii politici) este amnistia. Contestaţia în anulare nu are alt efect decât că permite rejudecarea căii de atac (apelul) în faţa ICCJ, de data asta de către un complet de judecată compus în mod legal. Rejudecarea nu duce automat la achitare, ci poate duce la orice soluţie permisă de lege, inclusiv achitarea sau condamnarea persoanei vizate, în funcţie de probele existente. Amnistia elimină total răspunderea penală, persoana nu mai este judecată sau rejudecată, procesul se opreşte, iar cel amnistiat scapă de răspundere.

În termeni sportivi, mai pe înţelesul unor editorialişti, contestaţia în anulare oferă doar şansa rejucării meciului (fără stabilirea unui câştigător mai înainte de rejucare), în timp ce amnistia stabileşte de la început câştigătorul, fără să mai fie nevoie să se mai joace şi meciul. Este o diferenţă mare şi uşor vizibilă între contestaţia în anulare şi amnistie. Pentru aceste motive, rezultă în mod evident că este un mit susţinerea că prin contestaţia în anulare se realizează o amnistie, cu sau fără mască.

Una dintre problemele discutate în spaţiul public este de ce justiţiabilii nu au atacat în contencios administrativ hotărârea din 2014 a colegiului de conducere a ICCJ, prin care a fost stabilită o componenţa nelegală a completelor de 5 judecători. Răspunsul la această întrebare este dat în par. 135 al deciziei nr. 685/2018 a CCR.

În esenţă, pentru justiţiabili atacarea în instanţă a hotărârii colegiului director al ICCJ nu avea un caracter efectiv, eficient, deoarece ei ar fi ajuns, la final, tot „în gura lupului”, adică tot la ICCJ. Mai, precis hotărârea conducerii ICCJ ar fi urmat să fie atacată în prima fază la Curtea de apel şi, în final, în calea de atac, cauza ar fi ajuns tot la ICCJ. Deci, ICCj ar fi fost judecător în propria cauză.

Or, CCR a precizat că procedura prin care justiţiabilul trebuie să formuleze acţiuni care ajung să fie soluţionate de aceeaşi instanţă care a generat conflictul (în speţă, ICCJ) este o procedură de evitat, întrucât trebuie evitate situaţiile în care o persoană devine judecătorul propriei cauze – Nemo debet esse iudex în causa sua (par. 135 din decizia CCR).

Mai mult, CCR a constatat că fiecare complet de 5 judecători trebuia să-şi verifice legala compunere şi să ia din oficiu (din proprie iniţiativă, fără să mai aştepte să ceară asta un justiţiabil) măsuri pentru restabilirea compunerii legale. Astfel, în par. 168 din decizia CCR se menţionează: „Completul de 5 judecători avea posibilitatea să invoce în orice stare a procesului din oficiu excepția nelegalei sale compuneri, având în vedere că încălcarea dispozițiilor privind compunerea completului de judecată se sancționează întotdeauna cu nulitatea absolută” .

Deci, cel care trebuia să facă ceva, din proprie iniţiativă, pentru a reintra în legalitate era, în primul rând, fiecare complet de judecată compus nelegal, nu justiţiabilul.

Aici, adică în faptul că ICCJ a fost judecător în propria cauză, s-ar putea afla şi temeiul pentru repunerea în termenul de formulare a contestaţiilor în anulare pentru cauzele soluţionate de completele de 5 judecători începând cu 1 februarie 2014: până la decizia CCR nr. 685/2018, era complet lipsită de eficienţă o contestaţie în anulare pe motivul nelegalei constituiri a completului de 5 judecători, întrucât ea ar fi trebuit soluţionată tot la nivelul ICCJ, a cărei conducere tocmai stabilise, prin hotărâre a colegiului de conducere, că este OK compunerea nelegală a completelor de 5 judecători. Abia după decizia CCR nr. 685 din 7 noiembrie 2018, obligatorie erga omnes (faţă de toţi) începând cu 29 noiembrie 2018 se poate vorbi despre o şansă reală, efectivă a unei contestaţii în anulare întemeiată pe nelegala compunere a completelor de 5 judecători, în perioada 2014-2018. De ce? Pentru că numai începând cu 29 noiembrie 2018, ICCJ nu va putea nega nelegalitatea completelor de 5, deoarece nelegalitatea a fost stabilită, cu caracter obligatoriu şi pentru ICCJ prin decizia CCR din 2018.

Cum se pot repara abuzurile justiției fără amnistie și grațiere

18/12/2018/în Buna guvernare, Comunicate, Slider /de Rasista

La Consiliul naţional al partidului de guvernământ s-a apreciat că este necesară adoptarea unei ordonanţe de urgenţă privind amnistia şi graţierea unor pedepse, în cazul în care nu vor fi identificate alte căi de remediere a prejudiciilor suferite de către victimele unor abuzuri din justiţie.

Abuzurile din justiţie invocate în acest context constau în:

– condamnări dispuse de către complete de judecată constituite în mod nelegal (completele de 5 judecători constituite în cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în perioada 2014-2018);

– condamnări care s-au bazat pe probe ilegale, obţinute în urma încheierii unor protocoale secrete între SRI şi parchete/instanţe.

APADOR-CH consideră că, pentru îndreptarea nedreptăţilor sau nelegalităţilor din dosarele penale, nu trebuie folosite amnistia şi graţierea, deoarece ele acţionează nediferenţiat, „în bloc”, asupra tuturor persoanelor care au comis o anumită infracţiune, astfel că de amnistie şi graţiere vor profita şi persoane care nu au fost victime ale unor abuzuri și nelegalităţi.

Abuzurile trebuie remediate în mod individual, în cazurile individuale în care au fost comise (şi dovedite), iar remediile nu trebuie extinse şi asupra celor care nu au fost „victime ale justiţiei”.

O cale pentru remedierea acestor abuzuri/nelegalităţi poate fi contestaţia în anulare (art. 426 lit. d din Cpp) împotriva hotărârilor definitive de condamnare pronunţate de completele de 5 judecători constituite nelegal (există o decizie a Curţii Constituţionale care a constatat nelegalitatea compunerii) sau revizuirea hotărârilor definitive care s-au bazat pe probe ilegale rezultate din protocoale secrete (în acest din urmă caz are o deosebită importanţă decizia Curţii Constituţionale cu privire la protocoalele secrete, care se va pronunţa, probabil, maine, miercuri, 19 decembrie 2018.)

Problema legată de contestaţia în anulare, care ar trebui rezolvată, eventual, printr-o ordonanţă de urgenţă, este termenul în care poate fi declarată. În prezent, termenul este limitat la 30 de zile de la data comunicării deciziei instanţei de apel. Această limitare ar trebui eliminată, pentru rezolvarea problemei creată de nelegala compunere, timp de 4 ani (2014-2018) a completelor de 5 judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. În acest sens, art. 428 al. 1 şi din Codul de procedură penală (Cpp) ar trebui modificat în sensul că în cazul compunerii nelegale a instanţei contestaţia în anulare poate fi introdusă oricând.

În cazul folosirii de probe ilegale ca temei pentru condamnare, considerăm că soluţia, care nu necesită nicio modificare legislativă, este revizuirea hotărâri definitive de condamnare, în baza art. 453 al. 1 lit. a din Cpp (s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză). Potrivit art. 457 al. 1 Cpp, cererea de revizuire în favoarea condamnatului se poate face oricând.

Despre amnistie și grațiere

Amnistia (care nu poate fi decât colectivă) şi graţierea colectivă pot fi dispuse nu doar prin lege (organică), ci şi prin ordonanţă de urgenţă, dacă sunt îndeplinite condiţiile din art. 115 al. 4 şi 6 din Constituţie pentru adoptarea ordonanţelor de urgenţă, respectiv, dacă se justifică existenţa unei situaţii de urgenţă (situaţie extraordinară a cărei reglementare nu poate fi amânată) şi dacă prin ordonanţă nu sunt afectate (restrânse, limitate) drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie. Graţierea individuală poate fi dispusă numai de preşedinte, prin decret.
Amnistia (în greacă, amnestia= uitare) înlătură răspunderea penală pentru infracţiunea săvârşită. Cu alte cuvinte, condamnările pronunţate pentru infracţiunile amnistiate (nu pentru orice infracţiuni) nu se mai iau în seamă (cazierul judiciar se „albeşte”), procesele aflate în curs se opresc, fără condamnare, dacă privesc infracţiuni amnistiate (se dispune, la primul termen de judecată care urmează actului de amnistie, încetarea procesului penal pe motiv că a intervenit amnistia), iar urmărirea penală în dosarele de la parchet/poliţie pentru infracţiuni amnistiate se opreşte în stadiul în care ajunsese la momentul actului de amnistie (dosarul se va „închide”, se va da clasare, pe motiv că a intervenit amnistia).

Cel care se consideră nevinovat şi a fost amnistiat (cu consecinţa opririi imediate a procesului/urmăririi penale) poate cere continuarea procesului penal sau a urmăririi penale. Procesul/urmărirea penală vor continua şi dacă cel în cauză e găsit nevinovat, se va dispune achitarea sau, după caz, clasarea dosarului pe motiv că e nevinovat (nu că e amnistiat). Dacă e găsit vinovat, tot nu va fi condamnat/trimis în judecată, ci se va da o soluţie de încetare a procesului sau, după caz, de clasare a dosarului, bazată pe faptul că e amnistiat.

Graţierea nu înlătură răspunderea penală, nu desfiinţează condamnările deja existente (nu „şterge” condamnarea din cazierul judiciar), ci doar înlătură, total sau parţial, executarea pedepsei. În caz de graţiere, procesul şi urmărirea penală pentru infracţiunea graţiată vor continua, nu se vor opri, ca în cazul amnistiei. Dacă există probe de vinovăţie, persoana urmărită penal va fi trimisă în judecată, iar persoana trimisă în judecată va fi condamnată. Beneficiul celui graţiat este că nu va executa pedeapsa ce i se va aplica de instantă, în caz de condamnare. Graţierea poate fi totală (priveşte întreaga pedeapsă aplicată) sau parţială (priveşte doar o cotă/fracţie din pedeapsa aplicată; restul de pedeapsă, negratiată, va fi executată). Graţierea poate fi necondiţionată (beneficiarului nu i se cere o anumită conduită după graţiere) sau condiţionată (de exemplu, este graţiat sub condiţia de a nu mai comite o nouă infracţiune: dacă într-un termen de la graţiere, să zicem 3 ani, cel graţiat săvârşeşte o nouă infracţiune, va executa pe lângă pedeapsa pentru noua infracţiune şi pedeapsa care i-a fost graţiată). Graţierea poate fi colectivă (priveşte toate persoanele care au săvârşit o anume infracţiune/anumite infracţiuni) sau individuală (primeşte o singură persoană). Doar graţierea colectivă se acordă prin lege (organică) sau, după caz, prin ordonanţă de urgenţă (delegare legislativă în baza art. 115 din Constituţie). Graţierea individuală se acordă doar de preşedinte, prin decret.