În căutarea definiției dezinformării
Statul român promite măsuri de combatere a dezinformării, dar nu are o definiție legală a fenomenului și nici un plan transparent de aplicare; Mai nou, pare că dezinformarea nici nu ne mai doare așa de tare, de când ne ard noile taxe la buzunare
Ce este dezinformarea, cum este ea definită? Dar cenzura? Sunt doi termeni foarte utilizați în spațiul public și totuși ei nu sunt definiți clar într-o lege. Cum arată dezinformarea, cine decide că o știre dezinformează sau manipulează? Cine stabilește că informația e adevărată sau falsă? Vom avea un Minister al Adevărului? Ce mijloace de apărare are la dispoziție un acuzat de dezinformare?
În iunie 2025 am trimis aceste întrebări președintelui nou ales și Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT), pentru că împreună promiteau atunci că vor lua spinoasa problemă a dezinformării de coarne și se vor lupta cu dânsa până când o dovedesc.
N-am aflat răspunsuri la niciuna din întrebările lansate atunci, dimpotrivă, am fost purtați ca de obicei de la Președinție și CSAT, la Ministerul Afacerilor Externe, și de acolo la Guvern, care ne-a zis că e secret.
Chestiunea dezinformării nu pare să mai fie de actualitate azi, cel puțin în preocupările oficiale. În schimb am fost noi întrebați de alții ce părere avem despre aceste două teme: lupta cu dezinformarea și cenzura. Răspunsurile de mai jos au fost oferite de APADOR-CH unor studenți la jurnalism, singurii care par să se mai îngrijoreze azi de cum va arăta viitorul în epoca de după ce lupta cu dezinformarea va fi fost deja câștigată de unii și pierdută de noi toți.
Î: În iunie 2025 ați întrebat Președinția cum are de gând să combată dezinformarea, fenomen acuzat că ar fi stat la baza anulării alegerilor prezidențiale din noiembrie 2024. Ce răspunsuri ați primit?
APADOR-CH: Pe scurt ni s-a spus că lucrurile sunt prevăzute deja într-o strategie națională și să stăm liniștiți, că se lucrează. Concret, însă, nu ni s-a răspuns la niciuna din întrebările transmise – ne-ar fi surprins dacă n-ar fi fost așa – ci am fost trimiși de la o autoritate la alta ca să aflăm ceva ce ar fi trebuit să fie public, la dispoziția tuturor.
Î: Ce anume?
APADOR-CH: Păi chiar Strategia asta, denumită oficial „Strategia Națională de Comunicare Strategică și Combatere a Dezinformării”. În urma solicitării am aflat de la Președinție și de la CSAT că ea există, că a fost adoptată în urmă cu patru ani chiar, printr-o hotărâre CSAT (Hotărârea 113/2021), bineînțeles în acord cu drepturile fundamentale garantate de Constituție…, că ar conține un glosar de termeni în care se găsesc definițiile dezinformării și fake news, și că pentru implementarea acestei strategii „se lucrează” la fiecare minister, sub coordonarea Guvernului. Dar nu ni s-a transmis documentul, el nu figurează nici pe site-ul vreuneia din instituțiile statului. De altfel pe site-ul CSAT nici nu figurează prea multe, cam tot ce se întâmplă în CSAT e top secret.
Î: Ați întrebat și Guvernul?
APADOR-CH: Firește. Ca să n-o mai lungim, am primit până la urmă Strategia de la Ministerul Afacerilor Externe. Citind-o am aflat că este doar un soi de ideație. Ca să cităm un clasic în viață, strategia asta e un fel de „să fie bine ca să nu fie rău”, o hârtie care zace prin sertarele ministerelor din 2021, fără să fie pusă în aplicare. Conține promisiuni, cum ar fi angajamentul autorităților că vor crește „reziliența” populației la dezinformare, prin transparență, informare clară, rapidă, prin implicarea experților și a societății civile etc. Ați auzit despre așa ceva în spațiul public în ultimii patru ani? Noi nu.
Î: Deci strategia promite transparență instituțională, dar documentul în sine nu e public?
APADOR-CH: Nu e public, dar nici secret, adică ți-l dau dacă insiști. Dar nu te ajută la nimic, pentru că, ni s-a spus, Strategia va fi pusă în aplicare prin „Planul de implementare a Strategiei Naționale de Comunicare Strategică și Combatere a Dezinformării”. Și abia planul ăsta „are regimul unui document clasificat secret de serviciu și nu poate fi transmis public”. Asta ni s-a spus de la Guvern, după ce am insistat să ne răspundă totuși ceva, că trecuseră mai bine de 30 de zile de când tot întrebam. Deci cumva în subtext ar trebui să credem că cineva acolo la Guvern lucrează la planul ăsta, dar fiind secret noi nu avem cum să știm nici ce prevede el, nici dacă se derulează sau e și el tot o aglomerație de foi într-un sertar.
Î: Dar între timp pare că nici subiectul „dezinformare” nu mai e așa fierbinte. Acum a fost înlocuit de pachetele de măsuri economice ale Guvernului…
APADOR-CH: Da. Numai președintele CNA, domnul Jucan, mai pare preocupat de asta. Dar acolo poate fi tot o urmare a măsurilor de austeritate anunțate, și anume posibila comasare a CNA cu ANCOM. De frica pierderii funcției, domnul Jucan chiar îi trage de mânecă pe guvernanți, că au trecut trei luni de la perioada când toți umblau cu dezinformarea în gură și promiteau măsuri urgente, iar acum numai dumnealui a rămas, săracul, să se lupte cu dezinformarea, pe baricade.
Definiția dezinformării, în Strategia Națională de Combatere a Dezinformării
Î: Ați întrebat la Președinție care este definiția dezinformării. De ce este așa de important să avem o definiție a termenilor?
APADOR-CH: O definiție destul de laxă există în Strategia aia, la final, unde avem glosarul de termeni, dar nu avem în prezent o definiție oficială, legală, a dezinformării. De altfel, oarecum anecdotic, la finalul încercării de definiție a dezinformării, din Strategie, există o notă care spune că încă se lucrează la nivel european la definiția asta, deci cu alte cuvinte, nici alții mai deștepți ca noi nu o știu…
Nu avem o definiție nici în legea română și nici în Digital Services Act (DSA), regulamentul european, nu există o definiție a dezinformării. DSA se referă doar la noțiunea de „conținut ilegal”. De altfel, în preambulul DSA, termenul „dezinformare” este folosit de 11 ori, fără a fi definit, dar în cuprinsul regulamentului, consecutiv preambulului, termenul „dezinformare” nu este nici folosit și nici definit.
Orice lege trebuie să aibă o definiție clară a termenilor pe care-i reglementează. Numai așa oamenii vor ști ce anume au voie și ce nu au voie să facă, conform acelei legi. Or nouă ni se tot promit măsuri de combatere a unui fenomen care există, fără îndoială, nu-l contesă nimeni, dar care nu e definit clar într-o lege. Deci riscăm să avem niște măsuri heirupiste, luate de autorități, în orb. Și întotdeauna astfel de măsuri duc la excese, la abuzuri. În acest caz, sub pretextul luptei cu dezinformarea, autoritățile pot profita ca să limiteze libertatea de exprimare, să instituie „adevărul oficial”, deci cenzura. Și în campania electorală, și nu numai, am văzut că s-a și întâmplat asta.
Î: Dumneavoastră cum definiți cenzura?
APADOR-CH: În „Dicționarul limbii române literare contemporane” (DLRLC) din 1955, cenzura era definită drept „Control exercitat de statul capitalist asupra publicațiilor și tipăriturilor (în special asupra presei), pentru a împiedica propagarea ideilor înaintate și răspândirea informațiilor asupra adevăratei situații politice și sociale”.
Pornind de la acest model, în anul 2025, am putea defini cenzura drept: „Control exercitat de stat asupra publicațiilor și tipăriturilor (în special asupra presei), pentru a împiedica propagarea ideilor contrare narativului oficial și răspândirea informațiilor asupra adevăratei situații politice și sociale”.
Î: Considerați că CNA are un rol în limitarea libertății de exprimare?
APADOR-CH: CNA nu numai că limitează drastic discursul public, inclusiv pe teme de interes public, dar încearcă și să modeleze acest discurs. Deci, nu numai că anumite lucruri nu mai pot fi spuse, dar, cele care pot fi încă spuse trebuie spuse într-o anumită manieră. În ultimii doi ani, această ingerință a CNA în discursul public a devenit mai intensă. Este elocventă, în acest sens, afirmația publică, din anul 2025, a unui membru CNA în sensul că presa nu ar trebui să contrazică autoritățile. Această afirmație conține chintesența cenzurii: discursul public nu trebuie să contrazică/critice puterea, autoritățile. Iar toți membrii CNA s-au solidarizat cu această declarație, deși ar fi putut solicita Parlamentului demiterea (revocarea din funcție) acestui membru, vădit incompatibil cu funcția ocupată. APADOR-CH a cerut atunci demiterea acestuia, dar, evident, fără succes.
Î: Cum evaluați reacțiile publice și mediatice la deciziile de sancționare luate de CNA?
APADOR-CH: Deciziile CNA pot fi atacate la instanța de judecată, care le poate menține sau le poate anula/desființa. Deci, relevantă este reacția instanței de judecată la o decizie CNA. Desigur, instanța nu reacționează din oficiu (din proprie inițiativă), ci numai dacă este sesizată de către cel sancționat prin decizia CNA. Reacțiile publice și cele mediatice la deciziile CNA, oricât de vehemente ar fi, pro sau contra, nu pot influența sub nicio formă valabilitatea unei decizii CNA. Aceste reacții publice au însă un rol pozitiv în ceea ce privește exercițiul de a discuta chestiuni de interes public, având în vedere că esențial pentru o societate democratică este discutarea liberă, neinhibată a oricărei chestiuni de interes public.
Î: Cum evaluați transparența și justificările publice ale CNA?
APADOR-CH: Ca regulă, de la slab la execrabil. Cu precizarea că o justificare/motivare, oricât de elaborată ar fi, nu poate face dintr-o decizie greșită pe fond (pe conținut), una bună.
Definiția dezinformării, dată de CNA
Î: Credeți că CNA ar trebui să aibă un rol mai activ în combaterea dezinformării?
APADOR-CH: După cum am spus, încă nu există o definiție legală a dezinformării, adică o definiție dată de o lege. Dacă tot vorbim de CNA, această instituție a publicat recent o definiție a dezinformării, în Codul de reglementare a conținutului audiovizual, publicat în iunie în Monitorul Oficial. Dar deciziile CNA nu pot substitui o lege, întrucât legea poate fi adoptată numai de Parlament, nu și de CNA. Iar, potrivit art. 53 din Constituție, exercițiul drepturilor și libertăților, inclusiv exercițiul libertății de exprimare, pe motiv că astfel s-ar combate dezinformarea, poate fi restrâns doar prin lege, nu și – direct – prin decizii CNA.
Cum spuneam, dezinformarea mai este definită și în acea hotărâre CSAT, nepublicată, prin care s-a adoptat Strategia de combatere a dezinformării. Poate fi solicitată în baza Legii 544/2001, așa cum am făcut și noi. Definiția publicată în Strategie este neclară, rezultă că poate fi inclus la dezinformare cam tot ce se abate de la narativul oficial. Dar, așa cum am spus și despre deciziile CNA, nici hotărârile CSAT nu au putere de lege, nefiind emise de Parlament, și nu se pot substitui legii. De aceea, încă așteptăm o definiție legală a dezinformării.
Ca să revenim la întrebare, nu, CNA nu pare a fi autoritatea potrivită să desfășoare acțiuni de combatere a dezinformării, care se pot lesne transforma în combaterea liberei exprimări.
Î: De ce? Membrii CNA sunt totuși aleși de Parlament, nu?
APADOR-CH: Modul în care sunt aleși membrii CNA denotă o politizare accentuată a instituției, puterea politică fiind dominantă în desemnarea și alegerea membrilor CNA. Poate că ar fi mai bine că membrii CNA să fie propuși și aleși de către entitățile care activează în audiovizual, printr-o procedură similară celei prin care sunt aleși membrii Consiliului Superior al Magistraturii, care sunt propuși și aleși dintre și de magistrați. Unii ar spune că nici CSM nu e perfect, dar procedura de constituire este totuși de preferat celei politizate din cazul CNA.
Politizarea desemnării membrilor CNA face ca pregătirea și experiența acestora, în raport de domeniul în care urmează să activeze, precum și conduita imparțială, obiectivă, echidistantă, să nu figureze printre criteriile prioritare avute în vedere la selecția candidaților. Decisiv pentru alegerea în CNA este doar ca un candidat să fie agreat de o anumită forță politică, majoritară (de regulă, într-o coaliție) în Parlament, în momentul desemnării și alegerii membrului. Am dat mai devreme exemplul acelui membru CNA căruia i-am cerut demisia, care spunea că nu e treaba presei să critice puterea. Ce așteptări putem avea de la astfel de membri numiți acolo pe criterii de obediență față de un partid politic?
Î: Atunci cum se poate găsi un echilibru între reglementare și libertatea presei?
APADOR-CH: Prin renunțarea la reglementări ambigue, care permit abuzuri de interpretare și, astfel, limitează libertatea de exprimare și induc cenzură sau chiar autocenzură, ca mijloc de autoprotecție împotriva riscului unor amenințări imprevizibile, la care sunt expuși cei care ies din narativul oficial.
Î: Ce măsuri alternative propuneți pentru combaterea dezinformării în spațiul audiovizual?
APADOR-CH: Dezinformarea poate fi combătută, simetric, prin informare. Nu prin amenzi, ștergeri de postări, închideri de siteuri sau trimiterea poliței la ușa celor care nu postează conform narativului oficial. În plus, pentru ca informarea, care vine din partea autorităților, să fie și credibilă, este necesar ca, prin faptele și conduita lor, autoritățile să câștige și să mențină încrederea cetățenilor. Iată câteva „secrete” ale (re)câștigării încrederii pierdute: transparență, bună-credință, cinste, competență, respect pentru cetățeni, argumentare temeinică a deciziilor.