Articole

Instituții publice care apără drepturile omului în secret: cum am câștigat procesul cu IRDO pentru că a refuzat să ne răspundă la întrebări

14/07/2016/în Articole, Blog /de APADOR-CH

În februarie 2016, APADOR-CH a dat în judecată Institutul Român pentru Drepturile Omului pentru nerespectarea Legii 544/2001. Instituție publică înființată în 1991, dar rămasă de atunci într-un convenabil anonimat, IRDO este obligat azi de instanță să-și facă publice rapoartele de activitate, bugetul și să divulge numele persoanelor din conducere

Pe site-ul IRDO informațiile sunt gratis, dar cam lipsesc

APADOR-CH a derulat în 2014-2016 un proiect menit să popularizeze instituțiile publice plătite de la buget ca să apere drepturile omului în România. Pe lângă Avocatul Poporului, o altă instituție cu acest obiect de activitate este Institutul Român pentru Drepturile Omului (IRDO), înființat de Parlament în 1991 și lăsat de atunci să funcționeze discret, timp de 25 de ani, desigur în slujba drepturilor românilor.

IRDO a funcționat atât de discret încât atunci când i-am pus întrebări firești cum ar fi: ce face IRDO?, pe cine ajută?, pe câți bani funcționează și de cine e condus?, ne-a răspuns arogant și persiflant, cu formule demne de Radio Erevan: IRDO a cheltuit fix atâția bani cât a primit, a ajutat atâția oameni cât a trebuit, și-a publicat rapoartele de activitate într-o revistă obscură cu distribuție necunoscută și nu e treaba noastră cine îl conduce, că au și persoanele alea dreptul la protecția datelor personale, chiar dacă sunt plătite de la buget.

Nimic mai fals, a stabilit Tribunalul București. Prin sentința dată acum câteva zile la procesul deschis de APADOR-CH în februarie 2016, Tribunalul a obligat IRDO să răspundă la toate întrebările primite de la APADOR-CH, admițând, pe bună dreptate, că și IRDO, ca orice instituție publică, este obligată să dea socoteală pentru banii pe care îi primește de la buget și să informeze cu adevărat publicul despre activitățile sale. Sentința tribunalului nu este definitivă, ea poate fi atacată cu recurs. Așteptăm așadar următoarea mișcare a IRDO.

***************************************************************************************************

Până atunci, însă, nu uitați că oricine poate cere informații de interes public, conform Legii 544/2001, iar dacă nu le obține poate să dea în judecată instituția care refuză să le ofere, așa cum am făcut și noi. Găsiți aici pașii de urmat în acest proces.
***************************************************************************************************

Citiți mai jos un extras din plângerea făcută la Tribunalul București, la adresa IRDO, prin care arătăm întrebările pe care i le-am adresat IRDO și răspunsurile primite de la instituție. Nu putem să nu ne întrebăm, dacă IRDO a răspuns atât de obraznic la întrebări firești despre propria activitate, oare cum i-ar răspunde unui cetățean care i-ar bate la ușă ca să-l ajute să-și apere drepturile?

[box]

Ce am întrebat noi

Prin scrisoarea nr. 1 din 11 ianuarie 2016, am adresat Institutului Român pentru Drepturile Omului (IRDO) o cerere de informaţii, întemeiată pe Legea nr. 544/2001, prin care am solicitat comunicarea următoarelor informaţii de interes public:

1. Care au fost cheltuielile totale efectuate de IRDO în perioada 1992-2015, defalcate pe fiecare an și pe categorii de cheltuieli (cheltuieli de personal, cheltuieli materiale si servicii, cheltuieli de capital);
2. Numărul de angajați IRDO precum și numărul de persoane cu care au fost încheiate sau se afla în curs de derulare (executare) contracte de colaborare profesională (drepturi de autor, convenție civilă) în anul 2015;
3. Organigrama IRDO, cu indicarea persoanelor din conducerea acestei instituții, precizând calificarea, vechimea în muncă și experiența profesională a persoanelor aflate la conducerea acestei instituții;
4. Să ne trimiteți cel mai recent raport de activitate și sa ne indicați unde anume sunt postate rapoartele de activitate IRDO;
5. Tipul de servicii pe care le furnizează IRDO și numărul de persoane care au beneficiat de aceste servicii (defalcat pe tipul de servicii), indicate pe an, din anul 2010 la zi;
6. Vă rugăm să indicați câte informări a organismelor publice, a organizațiilor neguvernamentale şi a cetățenilor cu privire la documentele, practicile şi uzanţele internaţionale în domeniul drepturilor omului a realizat IRDO, indicate pe an, din anul 2010 la zi, conform art. 3 (b) din legea de înființare;
7. Vă rugăm să indicați câte programe de formare pe tema drepturilor omului și pentru ce categorii de beneficiari, a organizat IRDO, conform art. 3 (c) din legea de înființare, din anul 2010 la zi indicate pe an;
8. Vă rugăm să indicați câte documentări a realizat IRDO la cererea comisiilor Parlamentului și pe ce teme, conform art. 3 (e) din legea de înființare, din anul 2010 la zi indicate pe an.
9. Vă rugăm să indicați câte sondaje de opinie publică și pe ce temă a realizat IRDO, conform art. 3 (h) din legea de înființare, din anul 2010 la zi indicate pe an.
10. Vă rugăm să indicați câte consultări cu organizațiile neguvernamentale din România și pe ce temă a realizat IRDO, conform art. 3 (h) din legea de înființare , din anul 2010 la zi indicate pe an.

Ce ne-a răspuns IRDO

Prin adresa nr. 68/8.02.2016, IRDO a transmis un răspuns incomplet, ambiguu și evaziv, cu o tentă arogant-persiflantă, prin care, practic, s-a ocolit comunicarea informațiilor solicitate. Astfel:

1) La întrebarea nr. 1, IRDO a comunicat că, în perioada 1992-2015, cheltuielile totale pe care le-a efectuat s-au încadrat în limitele bugetelor anuale stabilite prin lege.

Însă, întrebarea nr. 1 nu s-a referit la încadrarea sau nu în bugete a cheltuielilor, ci la cuantumul exact al acestor cheltuieli, defalcat pe anumite categorii.
În acest context, precizăm că IRDO este o entitate publică, supusă prevederilor Legii nr. 544. IRDO a fost înfiinţat prin Legea nr. 9/1991, are personalitate juridică şi, potrivit acestei legi, este finanţat integral din bani publici.

Potrivit art. 5 din Legea nr. 544/2001, IRDO are obligaţia să comunice din oficiu (inclusiv prin publicarea în pagina de internet proprie) sursele financiare, bugetul şi bilanţul contabil. De asemenea, potrivit art. 10 al. 1 din HG nr. 123/2002, informaţiile de interes public care se comunică din oficiu, vor fi prezentate într-o formă accesibilă şi concisă care să faciliteze contactul persoanei interesate cu autoritatea sau instituţia publică.

Astfel de informaţii nu sunt publicate pe pagina de internet a IRDO, iar la cererea de informaţii răspunsul a fost, cel puţin, evaziv şi arogant, fără indicarea locului în care IRDO a publicat aceste informaţii, pe care este obligat de lege să le publice şi să le comunice.

2) La întrebarea nr. 2, IRDO a răspuns că nu sunt în curs contracte de colaborare profesională remunerate. Dar, întrebarea ce i-a fost adresată nu se referea doar la contractele remunerate, ci la orice fel de contract de colaborare profesională.

3) La întrebarea nr. 3, IRDO a refuzat să comunice numele şi prenumele persoanelor din conducere, pe motiv să sunt date personale; a invocat, în acest sens, şi o recentă decizie a instanţei supreme.

Refuzul IRDO este nelegal, întrucât, chiar Legea nr. 544/2001 prevede expres, în art. 5 al. 1 lit. c, că există obligaţia comunicării din oficiu a numelui şi prenumelui persoanelor din conducere şi ale funcţionarului responsabil cu difuzarea informaţiilor publice. Iar Legea nr. 677/2001 privind protecţia datelor personale, prevede, în art.5 al. 2 lit. c, că datele personale pot fi prelucrate (ceea ce include dezvăluirea, diseminarea etc) dacă există o obligaţie legală în acest sens a operatorului respectiv. Or, în cazul Legii nr. 544/2001, pentru entităţile publice există, fiind prevăzută expres, obligaţia legală de a face publice numele şi prenumele persoanelor din conducere.

În acest context, precizăm că, potrivit art. 5 din Legea nr. 9/1991, IRDO este condus de un consiliu general, cuprinzând reprezentanţi ai grupurilor parlamentare, membri ai Comisiei pentru drepturile omului şi cetăţeanului a Senatului şi Comisiei pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale a Adunării Deputaţilor, precum şi oameni de ştiinţă şi reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernamentale din domeniul drepturilor omului, desemnaţi de birourile permanente ale celor două camere ale Parlamentului şi validaţi de acestea. Iar, pentru a asigura conducerea activităţii curente a institutului, consiliul general desemnează dintre membrii săi un comitet director, format din 7 persoane: parlamentari, oameni de ştiinţă, reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernamentale şi directorul executiv.

Pe site-ul IRDO, pe care trebui publicate informaţiile ce se comunică din oficiu, nu există astfel de date. Iar din răspunsul IRDO la cererea de informaţii rezultă că astfel de date, privind numele persoanelor din conducere, oricum nu vor fi accesibile publicului.

4) La întrebarea nr. 4, IRDO nu a comunicat cel mai recent raport de activitate, ci a răspuns evaziv, că rapoartele de activitate sunt publicate pe site-ul institutului şi într-o revistă de specialitate.

De menționat că la data formulării acestei cereri, 22 februari 2016 pe site-ul IRDO, http://irdo.ro/sectiuni.php?subsectiuni_id=159, erau publicate doar parțial rapoartele de activitate, din perioada 2002-2007, astfel cum rezultă și din screenshot-ul secțiunii “Rapoarte” de pe site-ul IRDO, realizat la data de 22 februarie 2016.

5) La întrebarea nr. 5, IRDO a răspuns, evaziv, că tipurile de servicii pe care le furnizează sunt cele prevăzute în Legea nr. 9/1991 şi în rapoartele de activitate. Nu a răspuns nimic, nici evaziv, cu privire la numărul de persoane care au beneficiat de aceste servicii.

6) La întrebarea nr. 6, IRDO a răspuns, evaziv şi persiflant, că “Informaţiile în cauză au fost făcute prin publicaţiile Institutului, mass-media, site-uri, conferinţe, simpozioane, seminarii, prelegeri.” Dar, întrebarea la care trebuia răspuns se referă la ceva mult mai precis, respectiv la numărul informărilor adresate unor categorii de destinatari, potrivit atribuţiilor pe care IRDO le are conform art. 3 lit. b din legea de înființare.

7) La întrebarea nr. 7, IRDO a răspuns, evaziv şi persiflant, că “Dintre numeroasele programe desfăşurate, conform legii, cele mai importante se regăsesc evidenţiate în publicaţiile Institutului.” Dar, întrebarea la care trebuia răspuns se referă la ceva mult mai precis, respectiv la numărul programelor de formare pe tema drepturilor omului și la categoriile de beneficiari pentru fiecare dintre aceste programe, potrivit atribuţiilor pe care IRDO le are conform art. 3 lit. c din legea de înființare.

8) La întrebarea nr. 8, IRDO a răspuns, evaziv şi persiflant, că “De fiecare dată când i s-au solicitat, Institutul a realizat documentare la cererea Camerelor Parlamentului şi a unor organisme internaţionale s.a.” Dar, întrebarea la care trebuia răspuns se referă la ceva mult mai precis, respectiv la numărul documentărilor realizate de IRDO și pe ce teme, potrivit atribuţiilor pe care IRDO le are conform art. 3 lit. e din legea de înființare.

9) La întrebarea nr. 9, IRDO a răspuns, evaziv şi persiflant, că “Au fost realizate o serie de sondaje, pe diferite teme de actualitate din domeniul tuturor generaţiilor de drepturi ale omului.” Dar, întrebarea la care trebuia răspuns se referă la ceva mult mai precis, respectiv la numărul sondajelor de opinie publică realizate și la tema acestora, potrivit atribuţiilor pe care IRDO le are conform art. 3 lit. h din legea de înființare.

10) La întrebarea nr. 10, IRDO a răspuns, evaziv şi persiflant, după cum urmează: “Consultanţele s-au desfăşurat pe temele cele mai actuale din domeniul drepturilor omului, în cadrul conferinţelor organizate de Institut sau cu participarea IRDO sau a unor manifestări ştiinţifice.” Dar, întrebarea la care trebuia răspuns se referă la ceva mult mai precis, respectiv la numărul consultărilor IRDO cu organizațiile neguvernamentale din România și temele fiecărei consultări, potrivit atribuţiilor pe care IRDO le are conform legii de înființare. Legea se referă la “consultări” ale IRDO cu organizațiile neguvernamentale, iar nu la “consultanţă” sau “consultanţe”, termeni care au alt înţeles decât cel de “consultări”.

[/box]

Guvernul mai taie, în secret, din dreptul la viață privată și la informare, modificând Codul penal și Codul de procedură penală

20/05/2016/în Comunicate, Slider /de Rasista

Sub pretextul armonizării Codurilor cu ultimele decizii ale CCR și cu unele directive europene, Guvernul a adoptat în secret o ordonanță prin care aduce și alte modificări periculoase celor două Coduri, afectând astfel grav drepturi prevăzute în Constituție

APADOR-CH protestează faţă de modul neloial în care Guvernul a procedat la modificarea legislaţiei penale (Codul penal şi Codul de procedură penală), printr-o ordonanţă de urgenţă ţinută cu stricteţe “la secret” până în momentul adoptării, mai ales în condiţiile unor modificări de amploare (peste 150 de modificări, în total).

Este adevărat că e rezonabilă o intervenţie legislativă de urgenţă în privinţa punerii în acord a codurilor cu deciziile Curţii Constituţionale şi pentru implementarea unor directive europene pentru care procedura de infringement este iminentă, în condiţiile în care Parlamentul nu poate sau nu doreşte să-şi exercite funcţia de legiuitor.

Dar, printre numeroasele modificări ale Codului de procedură penală au fost “strecurate” şi unele texte pentru care nu se poate justifica nici necesitatea corelării cu deciziile Curţii Constituţionale şi nici necesitatea implementării urgente a unor directive. Mai mult, unele dintre modificări afectează drepturi fundamentale cum ar fi dreptul la viață privată și dreptul la un proces echitabil.

Spre exemplu, modificarea art. 153 din codul de procedură penală, constând în eliminarea filtrului judecătoresc, ce era prevăzut, şi în abilitarea procurorului de a cere direct de la bănci, fără încuviinţarea judecătorului, datele financiare ale unei persoane, nu a fost cerută în nicio decizie a Curţii Constituţionale şi nici prin vreo directivă europeană ce trebuie implementată.

Modificarea art. 153, care elimină filtrul judecătoresc atunci când se dispune o măsură care afectează grav un drept fundamental al omului, dreptul la viaţă privată, garantat în art. 26 din Constituţie şi în art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului este în acelaşi timp şi o măsură vădit neconstituţională, întrucât art. 115 al. 6 din Constituţie interzice adoptarea de ordonanţe de urgenţă prin care sunt afectate drepturile şi libertăţile prevăzute de Constituţie.

Aceeaşi este şi situaţia abrogării prin ordonanţa de urgenţă a alineatului 1 al art. 228 din Codul de procedură penală, care prevedea că după luarea măsurii arestării preventive, inculpatului i se aduc la cunoştinţă, de îndată, în limba pe care o înţelege, motivele pentru care s-a dispus această măsură. Întrebarea care se pune în mod firesc este care era urgenţa abrogării acestui text de lege care reglementa dreptul la informare al persoanei arestate, componentă esențială a dreptului la un proces echitabil? Abrogarea acestui text nu a fost cerută nici prin vreo decizie a Curţii Constituţionale şi nici prin vreo directivă europeană.

APADOR-CH solicită Guvernului să remedieze aceste încălcări ale Constituţiei şi amintește faptul că legiferarea pe ascuns, netransparentă și neloială nu este o cale democratică de urmat. Asociația îşi anunță intenţia de a folosi procedurile legale pentru eliminarea acestor excese.

Citiți și răspunsul la reacțiile guvernului:

De ce este neconstituțional cel puțin un articol din ordonanța prin care guvernul schimbă Codurile

Instituții publice care apără drepturile omului în secret

21/04/2016/în Articole, Blog /de APADOR-CH

În România avem tot felul de instituții de stat care au drept scop apărarea drepturilor omului. Totuși, conform unui studiu realizat pentru APADOR-CH, 80% dintre români consideră că nu le sunt respectate drepturile. Vina este împărțită, între o comoditate combinată cu lipsă de informare din partea cetățenilor, și o neputință, reavoință și lipsă de transparență, din partea instituțiilor menite să le apere drepturile cetățenilor.

Ce zic principiile de la Paris

Toate aceste instituții trebuie să respecte o serie de criterii și principii denumite „Principiile de la Paris”. Urmând link-ul aflați mai multe despre aceste principii și despre principalele instituții de drepturile omului din România.

Cum se aplică ele în Micul Paris

De asemenea, la nivelul ONU există și un sistem de evaluare a acestor instituții, un fel de „examen” pe care ele îl pot da. Dintre toate instituțiile de drepturile omului din România doar una a susținut acest „examen” și l-a picat cu brio (sursa). Această instituție se numește Institutul Român pentru Drepturile Omului – IRDO – și a fost înființată în 1991, dar puțini au auzit despre ea.

Exemplul norvegian

Norvegienii au constatat de curând că Institutul lor de drepturile omului (omologul lui IRDO de la noi) nu se conformează complet cu principiile de la Paris, așa că au decis să-l desființeze și să înființeze altul nou. Reprezentantul noului IRDO norvegian a fost recent la București și a vorbit despre asta aici.

Cazul IRDO

Pentru că nici noi, care practic suntem de-o vârstă cu IRDO, nu am auzit de vreo acțiune de-a lor în acești 25 de ani de existență, am trimis, cu bună credință, o solicitare de informații conform Legii 544/2001, în care am cerut IRDO să ne spună cum a apărat drepturile cetățenilor români în ultimii ani măcar, și câți bani cheltuie anual pentru asta.

Am primit un document care ni s-a părut o glumă proastă, dat fiind că toate așa zisele răspunsuri formulate la întrebările noastre fac trimiteri la legi și acte care nu numai că nu figurează pe site-ul instituției, așa cum ar fi legal și obligatoriu, ci uneori sunt și imposibil de găsit fizic sau virtual în arhivele altor instituții.

Î: Câte documentări a realizat IRDO?

R: Câte i s-au cerut!

Nu e banc. Întrebarea este doar una din cele zece pe care le-am adresat IRDO, iar răspunsul este ilustrativ pentru modul în care IRDO înțelege să dea curs solicitărilor de informații publice.

Printr-o documentare proprie, am reușit, totuși, să aflăm că:

Instituția există încă din 1991;
A fost înființată prin Legea 9/1991;
Scopul ei este informarea autorităților publice, ONG-urilor și cetățenilor cu privire la drepturile omului;
IRDO este condus de un consiliu general, cuprinzând reprezentanți ai grupurilor parlamentare, precum şi oameni de ştiinţă şi reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernamentale din domeniul drepturilor omului.

Ce nu am reușit să aflăm nici din lege, nici de pe site-ul instituției:

Care este bugetul anual al acestei instituții;
Cine conduce această instituție – cine sunt membrii din consiliul general;
Care este durata unui mandat al conducerii;
Ce anume a făcut instituția și câte persoane au beneficiat de serviciile sale.

Din păcate site-ul IRDO nu prezintă aceste informații. Site-ul nu prezintă nici măcar cele mai recente rapoarte de activitate- cel mai recent fiind cel din anul 2007.

Pe site-ul Camerei Deputaților putem totuși găsi rapoarte mai recente, de exemplu am reușit să găsim raportul de activitate pe anul 2014. Din acesta, încă de pe prima pagină aflăm că IRDO este singura instituție recunoscută ca atare de către Comitetul Internațional de Coordonare a Instituțiilor Naționale pentru Promovarea si Protejarea Drepturilor Omului. Informație care este parțial adevărată deoarece acest Comitet ONU într-adevăr a evaluat IRDO, dar a stabilit că IRDO alături de alte 9 organizații, din care doar 2 mai sunt din Europa, sunt singurele dintr-un total de 106 instituții care nu respectă principiile de funcționare, acele principii de la Paris despre care am scris mai sus.

Ne aflăm, așadar, în etapa în care am dat în judecată IRDO pentru a primi niște informații publice despre o instituție susținută de la buget, dar cu o conducere secretă și o activitate așijderea.

Vă vom ține la curent cu evoluția procesului și cu informațiile obținute în urma lui, ca să știm și noi pe cine plătim de 25 de ani de la buget ca să ne învețe care ne sunt drepturile.

***

Acest demers face parte din proiectul “Rețeaua pentru Apărarea Drepturilor Cetățenești – Ne trebuie un Avocat al Poporului eficient!” este derulat de APADOR-CH, ActiveWatch și Asociația Națională a Birourilor de Consiliere pentru Cetățeni (ANBCC) și finanţat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România. Pentru informaţii oficiale despre granturile SEE şi norvegiene accesaţi www.eeagrants.org.

Drepturile omului în România, văzute din SUA

14/04/2016/în Articole, Blog /de APADOR-CH

Problemele majore de încălcare a drepturilor omului, semnalate în cel mai recent raport al Departamentului de Stat al SUA privind România, vizează:

abuzurile poliției și jandarmilor;
relele tratamente aplicate deținuților și romilor;
supraaglomerarea din închisori;
lipsa unor anchete efective privind abuzurile autorităților.

Pentru unele dintre aceste aspecte Departamentul de Stat al SUA citează și rapoarte ale APADOR-CH din 2015.

În raportul SUA privind România se menționează și corupția guvernamentală care a rămas o problemă larg răspândită. La fel, discriminarea socială sistematică împotriva romilor, îngrădirea accesului acestora la o educație adecvată, la locuințe, asistență medicală și la oportunități de angajare.

Raportul amintește și de încercările continue ale unor figuri politice autohtone de a compromite independența sistemului judiciar și de a submina libertatea presei. De actele de violență și discriminare împotriva femeilor și de unele acte și declarații antisemite, rasiste, xenofobe și naționaliste din mass-media și de pe Internet.

Agențiile guvernamentale românești sunt menționate în raportul SUA că oferă asistență inadecvată persoanelor cu handicap și persoanelor neglijate, cu dizabilități, aflate în instituții. Se amintește și discriminarea socială față de lesbiene, homosexuali, bisexuali, transsexuali și persoane intersex (LGBTI), ca o problemă încă prezentă în România. La fel și discriminarea față de persoanele cu HIV / SIDA.

Citiți raportul complet în limba engleză.

Ce am făcut în ultimii 25 de ani

11/12/2015/în Anuale, Slider, Speciale /de Rasista

Le mulțumim celor care ne-au fost alături în cei 25 de ani, precum și sponsorilor care ne-au ajutat să sărbătorim evenimentul pe 10 Decembrie:
– Brutăria Concordia

– Choco Fashion

– Carusel

– Crama Atelier

– Cutia cu poze

– Electric Brother

– Jaques Pot

– Rogalski&Damaschin

Fotografii de Mihnea Ciulei

APADOR-CH lansează „Codul rutier al drepturilor omului”

09/12/2015/în Comunicate, Resurse Utile, Slider /de Rasista

10 decembrie marchează în lume Ziua Internațională a Drepturilor Omului. Acum 68 de ani, Adunarea generală a Organizației Națiunilor Unite a adoptat Declarația Universară a Drepturilor Omului. Anul acesta se împlinesc totodată 25 de ani de când s-a înființat la București Asociația Pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki (APADOR-CH).

Deși se presupune că, de 25 de ani, suntem familiari cu noțiunile fundamentale privind drepturile și libertățile cetățenești, un studiu național făcut anul acesta la cererea APADOR-CH, arată că oamenii nu-și cunosc așa de bine drepturile în România democrată. 72% dintre români recunosc că nu sunt bine informați în privința drepturilor pe care le au, dar 80% dintre ei consideră că le sunt încălcate drepturile civile. Cel mai des încălcate se consideră a fi: dreptul la o judecată echitabilă (61%), dreptul la despăgubiri în caz de eroare judiciară ( 59%) și dreptul de protecție a proprietății (58%).

Instituțiile menționate de respondenți că încalcă frecvent drepturile omului în România sunt: Guvernul României (62%), instanțele de judecată (60%), Parlamentul și sistemul de sănătate (57%) și administrația locală (50%).

Chiar dacă unii consideră că drepturile și libertățile cetățenești sunt respectate, odată dobândite în decembrie 1989, realitatea ne arată că ele sunt foarte ușor de încălcat. Garanția respectării drepturilor omului presupune un demers susținut, care antrenează instituții ale statului, organizații neguvernamentale și cetățeni. Este important ca statul să le respecte drepturile cetățenilor, dar la fel de important este ca ei să și le cunoască, și să le revendice permanent.

De 25 de ani, APADOR-CH îi ajută pe oameni să-și cunoască drepturile și să le obțină la CEDO, atunci când nu reușesc în instanțele naționale. Totodată, organizația monitorizează acțiunile statului și atrage atenția ori de câte ori apar derapaje instituționale sau legislative.

Pentru a-i ajuta pe cetățeni să fie mai combativi și conștienți de drepturile lor, APADOR-CH a lansat anul acesta un site dedicat – www.drepturicivile.ro – unde acordă consultanță juridică gratuită. Site-ul conține informații generale despre drepturile omului și metode utile prin care cetățenii pot interacționa cu instituțiile, în diverse spețe concrete.

Cei care se familiarizează mai greu cu denumirile oficiale vor găsi pe site și reprezentări grafice simple și amuzante ale celor 23 de drepturi fundamentale prevăzute în Convenția Europeană a Drepturilor Omului (potrivit sistematizării noastre), desenate sub forma semnelor de circulație. (insert link)

Măcar o dată pe an, de 10 decembrie, citiți ce drepturi fundamentale aveți! În restul anului, luptați pentru ele.

Imaginile sunt desenate de artista Carmen Nistor. Alegeți și descărcați de aici ce drept vreți să susțineți și promovați-l pe blogul personal sau pe pagina de Facebook.

Ce știu românii despre drepturile lor

16/09/2015/în Comunicate, Slider /de Rasista

APADOR-CH vă invită la lansarea primului studiu național despre percepția românilor asupra drepturilor omului și a site-ului dedicat informării cetățenilor în domeniul drepturilor civile – www.drepturicivile.ro.

72% dintre români se declară slab sau deloc informați despre drepturile lor. Totuși, 80% dintre conaționali sunt de părere că în România drepturile omului nu sunt respectate. Același procent din populația autohtonă a auzit, însă, de existența Curții Europene pentru Drepturile Omului.

Acestea cifre sunt rezultate ale primului studiu sociologic făcut la nivel național, privind percepția românilor despre drepturile fundamentale și a modului în care acestea pot fi revendicate. Studiul realizat de IRES, la inițiativa Asociației Pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki (APADOR-CH), face parte din proiectul „Cunoaște-ți și revendică-ți drepturile”, finanțat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România.

Vă invităm marți, 22 septembrie, de la ora 10:00, la Hotel Sheraton (Calea Dorobanților 5-7), la lansarea acestui studiu și a site-ului www.drepturicivile.ro, pe care APADOR-CH îl pune la dispoziția cetățenilor care vor să se informeze despre ce drepturi au și cum pot să și le revendice, atât în țară cât și la CEDO.

Site-ul, de asemenea o premieră în spațiul virtual românesc, conține informații utile din domeniu și va fi totodată un portal de intermediere a relației dintre avocați și cetățenii care au nevoie de consiliere juridică.

***

Proiectul ”Cunoaște-ți și revendică-ți drepturile!” este derulat de APADOR-CH și finanțat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România. Pentru informații oficiale despre granturile SEE și norvegiene accesați www.eeagrants.org.

Abuzurile forțelor de ordine, menționate în Raportul SUA privind respectarea drepturilor omului în România

26/06/2015/în Articole, Blog /de APADOR-CH

Raportul privind respectarea drepturilor omului în 2014 – făcut public de Departamentul de stat al SUA – vorbește, în cazul României, de mai multe încălcări ale drepturilor și libertăților cetățenești, citând în câteva rânduri din rapoartele întocmite de APADOR-CH, pe tema condițiilor din penitenciare și aresturi sau pe diverse cazuri de abuzuri ale forțelor de ordine asupra cetățenilor.

Probleme majore de respectare a drepturilor omului includ maltratarea și hărțuirea, de către polițiști și jandarmi a deținuților și romilor, inclusiv moartea a cel puțin o persoană în mâinile poliției. Corupția guvernamentală a rămas o problemă larg răspândită, care a afectat toate sectoarele societății. Discriminarea socială sistematică împotriva romilor afectează accesul la educație, locuire, asistență medicală, și oportunități de angajare.”, se arată în raportul citat.

Între problemele citate de raport se mai găsesc: lipsa unor măsuri eficiente pentru retrocedarea proprietăților ce au aparținut bisericilor greco-catolice, confiscate de fostul regim comunist; amenințări personale și profesionale la adresa jurnaliștilor și subminarea libertății presei; acte de violență și discriminare la adresa femeilor; acțiuni și declarații antisemite, opinii rasiste, xenofobe și naționaliste difuzate prin internet și mass media: asistență inadecvată pentru persoanele cu handicap instituționalizate; discriminarea socială împotriva lesbienelor, homosexualilor, bisexualilor și transsexualilor (LGBT) și persoanelor cu HIV / SIDA.

La secțiunea 1 – Respectarea integrității și libertății persoanei, rapoartele APADOR-CH sunt citate în sprijinul afirmațiilor din document:
a. Privarea arbitrară sau ilegală de libertate – este amintit cazul lui Daniel Dumitrache, parcagiul mort în Secția 10 de Poliție – puteți citi raportul APADOR-CH aici.

c. Tortura și alte pedepse sau tratamente crude, inumane sau degradante în închisoare și aresturile poliției – sunt citate rapoartele APADOR-CH privind supraaglomerarea și condițiile proaste din penitenciare și aresturi – găsiți rapoartele APADOR-CH aici.

d. Arestul arbitrar sau detenția – se vorbește despre conducerea administrativă la secția de poliție, care este slab reglementată în legislația română și care dă naștere la abuzurile forțelor de ordine, în cele 24 de ore în care cetățeanul se află în custodia poliției, dar nu are niciun drept civil – detalii despre conducerea administrativă și demersurile APADOR-CH de a schimba această situație găsiți aici.

Citiți întregul raport SUA privind drepturile omului în România -2014

Cunoaște-ți și revendică-ți drepturile!

08/06/2015/în Finalizate /de Rasista

Proiectul „Cunoaște-ți și revendică-ți drepturile!” își propune să consolideze sistemul de protecție a drepturilor omului în România, prin:

Informarea cetățenilor

Sistemul de protecție a drepturilor omului poate funcționa doar în momentul în care beneficiarii lui, cetățenii, sunt conștienți de drepturile lor și de modalitățile în care își pot exercita un anume drept. Experiența APADOR-CH, de mai bine de 20 ani, relevă faptul că majoritatea cetățenilor nu au cunoștințe elementare despre drepturile civile și că acelora, puțini, care sunt conștienți că li se încalcă unele drepturi, le lipsesc informațiile și/sau resursele pentru a remedia problema. Această ipoteză, bazată pe experiență directă de lucru cu cetățenii, nu este însă documentată statistic, subiectul drepturilor omului nefiind abordat în analize sociologice derulate în România.

Încrederea în justiția națională și accesul facil la informații juridice

De asemenea, pentru ca acest sistem să fie funcțional el trebuie să fie eficient și accesibil. Un pilon esențial al acestui sistem, în calitate de garant al drepturilor și libertăților cetățenești, este puterea judecătorească, instanțele naționale, în care însă cetățenii au foarte puțină încredere. În același timp, aderarea României la mecanismul european de protecție a drepturilor omului, respectiv Convenția europeană a drepturilor omului, funcționează pe principiul subsidiarității. Concret, asta înseamnă că autoritățile naționale, mai ales cele judiciare, sunt primele chemate să aplice la nivel național drepturile și libertățile fundamentale. Numărul mare de plângeri formulate la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) împotriva României reflectă, pe de o parte, lipsa încrederii în justiția română, iar pe de altă parte neaplicarea la nivel național a standardelor impuse de Convenția europeană.
În primul rând cetățenii trebuie să poată să își exercite drepturile pe plan intern, să se plângă de încălcarea drepturilor lor în fața instanțelor naționale. În acest scop ei trebuie să fie informați cu privire la drepturile lor și la modul în care le pot apăra. Accesul la informații/servicii juridice este de cele mai multe ori dificil. Informații disponibile online, care ar putea ajuta un individ să-și înțeleagă un anume drept, sunt într-un limbaj greu de înțeles pentru o persoană fără pregătire juridică.

Cunoașterea mecanismelor CEDO de către petenți…

În lipsa unei soluții favorabile pe plan intern, după epuizarea tuturor căilor de atac, o persoană se poate adresa CEDO. Deși sistemul CEDO este larg cunoscut ca un garant al drepturilor omului, drepturile protejate de acesta și condițiile de admisibilitate ale unei plângeri nu sunt suficient de bine cunoscute. Numai 3% din totalul plângerilor împotriva Românei, analizate de CEDO până în 2010, au fost declarate admisibile. Acest lucru relevă o slabă cunoaștere a mecanismului CEDO. Mai mult, începând din 2010 CEDO a început un proces de reformă tocmai din cauza numărului mare de plângeri pe care le primește. Aceasta a însemnat adăugarea unui nou criteriu de admisibilitate (prin Protocolul nr.14) și înființarea unui mecanism de filtraj, aplicat la început numai pentru țările cu număr mare de plângeri, inclusiv România. De exemplu, plângerile sunt respinse dacă sunt incomplete, acum inclusiv dacă nu au anexate toate hotărârile judecătorești interne. Până în 2010, aceste documente puteau fi trimise și ulterior.

… și de către judecători, avocați, procurori

Informarea este necesară nu doar în rândul petenților, ci și în rândul practicienilor. Din plângerile împotriva României care sunt admise și asupra cărora CEDO se pronunță pe fond, în aproximativ 90% din cazuri CEDO a găsit cel puțin o încălcare a unui drept stipulat în convenție. Această statistică sugerează faptul că există o slabă înțelegere și aplicare a principiilor CEDO și la nivelul instanțelor de judecată din țară. Pentru ca protecția drepturilor omului să fie reală este necesar ca instanțele naționale să cunoască și să aplice principiile CEDO, iar ceilalți participanți la proces (avocați, procurori) să poată să-și formuleze pozițiile în linie cu principiile CEDO.
După obținerea unei soluții favorabile la CEDO se pune problema executării acelei hotărâri la nivel național. Deși România pierde un număr record de cazuri la CEDO, de cele mai multe ori nu sunt implementate măsurile generale impuse de deciziile CEDO. Aplicarea acestor măsuri generale ar avea ca rezultat remedierea pe plan intern a tuturor încălcărilor similare.

Executarea deciziilor CEDO

Trebuie menționate și costurile substanțiale pe care statul român trebuie să le achite ca urmare a cazurilor repetitive pe care România la pierde la CEDO (2.000.000 de euro doar în 2011). În prezent implementarea hotărârilor CEDO se face printr-o procedură opacă, de către Agentul guvernamental pentru CEDO (în subordinea MAE), care elaborează un plan de acțiune cu măsurile pentru executarea fiecărei hotărâri CEDO în parte, pe care îl prezintă Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, care supervizează executarea hotărârilor. Organizațiile neguvernamentale au posibilitatea de a-și expune punctul de vedere cu privire la aceste planuri, însă potrivit site-ului Comitetului de Miniștri de prea puține ori s-a făcut acest lucru.

Și cetățenii care au câștigat la CEDO se pot adresa Comitetului de Miniștri cu privire la măsurile care îi privesc direct. Este, deci, necesar ca persoanele interesate și societatea civilă să fie informate și se implice mult mai activ în mecanismului de executare a hotărârilor CEDO, pentru a asigura adoptarea și implementarea unor planuri de acțiune relevante și eficiente la nivel național, întărind astfel sistemul de protecție a drepturilor omului.

Prin acest proiect, care se derulează timp de un an, APADOR-CH își propune eficientizarea și îmbunătățirea sistemului de protecție a drepturilor omului în România, prin:
1. Creșterea nivelului de cunoaștere a principalelor preocupări și așteptări ale publicului larg cu privire la sistemul de protecție a drepturilor omului, printr-un studiu sociologic relevant la nivel național și popularizarea rezultatelor acestuia;
2. Dezvoltarea capacității de cunoaștere și revendicare a drepturilor individuale, prin consolidarea paginii web http://drepturicivile.ro/ cu toate materialele realizate în cadrul acestui proiect și prin furnizarea de consiliere juridică online;
3. Dezvoltarea capacității unei rețele de 10 ONG-uri de a proteja drepturile beneficiarilor lor prin utilizarea mijloacelor legale atât în fața instanțelor naționale cât și prin mecanismul CEDO;
4. Îmbunătățirea nivelului de cunoaștere, de către 50 de practicieni în drept (judecători, procurori, avocați), a sistemului de protecție a drepturilor omului consacrat prin Convenția Europeană a drepturilor omului;
5. Îmbunătățirea mecanismului de implementare a hotărârilor CEDO în România, prin evaluarea situației de fapt, analiză comparativă cu mecanismul echivalent norvegian și derularea unei campanii de advocacy-pilot;

—–

Proiectul este finanţat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România. Conţinutul acestui website nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a granturilor SEE 2009-2014. Întreaga răspundere asupra corectitudinii şi coerenţei informaţiilor prezentate revine iniţiatorilor website-ului. Pentru informaţii oficiale despre granturile SEE şi norvegiene accesaţi www.eeagrants.org;

APADOR-CH obține condamnarea României la CEDO în cazul morții lui Ionel Garcea

24/03/2015/în Comunicate, Procese CEDO, Slider /de Rasista

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat astăzi România în cazul Ionel Garcea, un deținut care a murit în penitenciar în 2007, și pentru moartea căruia nu s-a făcut o anchetă efectivă. Cazul lui Garcea, care nu avea rude, a fost susținut atât în instanțele interne cât și la CEDO de APADOR-CH.

Ionel Garcea s-a născut în 1973 și a murit la 19 iulie 2007 în spitalul penitenciarului Rahova. Condamnat, în 2002, la șapte ani închisoare pentru un viol pe care nu l-a recunoscut niciodată, Garcea a fost diagnosticat cu o boală psihică, precum și cu alte probleme de sănătate, fiind deseori internat în secția de psihiatrie a spitalului penitenciar. A avut, de asemenea, câteva tentative de suicid, a refuzat să ia medicamente și de trei ori a fost dus la spital pentru o intervenție chirurgicală, după ce și-a bătut un cui în frunte.

Garcea s-a adresat APADOR-CH încă din momentul arestării, apoi din penitenciar, de nenumărate ori, spunând că a fost bătut de gardienii închisorii în mai multe rânduri, într-o astfel de ocazie fiind internat în stare de inconștiență. Conducerea penitenciarului a negat întotdeauna acuzațiile lui Garcea, susținând că măsurile luate împotriva lui au fost necesare pentru protecția deținutului.

În 2007, aflat în spitalul penitenciarului Jilava, Garcea și-a mai bătut un cui în cap. El a fost operat într-un spital civil și trimis apoi la spitalul penitenciarului Rahova, cu simptome post-operatorii, sepsis și bronhopneumonie acută. Garcea a murit în spitalul Rahova la o lună după operație. Investigațiile oficiale ca urmare a decesului lui sunt încă în curs și la această dată.

APADOR-CH a sesizat Curtea în cazul Ionel Garcea, invocând încălcarea articolelor 2 (dreptul la viață), 3 (interzicerea torturii și a tratamentelor inumane sau degradante) și articolul 13 (dreptul la un recurs efectiv). Garcea nu a beneficiat în închisoare de un tratament medical corespunzător stării sale de sănătate mintală și fizică, iar investigațiile administrative și penale făcute după moartea sa nu au fost satisfăcătoare.

Curtea a decis astăzi că în cazul Garcea a fost încălcat articolul 2 din Convenția europeană a drepturilor omului, în sensul că autoritățile nu au desfășurat o anchetă efectivă privind decesul acestuia din cauza lipsei îngrijirilor medicale corespunzătoare. În opinia Curții, faptul că durata anchetei penale a depășit 5 ani face ca aceasta să nu aibă un caracter efectiv.

De asemenea, CEDO a mai precizat că un ONG poate formula plângeri la Curte în numele unei persoane decedate, atunci când este vorba despre o culpă a statului, dacă între respectivul ONG și decedat au existat relații de colaborare anterioare – ceea ce a fost și cazul APADOR-CH-Garcea.

APADOR-CH nu a cerut daune materiale pentru cazul Garcea. Această hotărâre a CEDO reafirmă un principiu elementar, ignorat uneori de către stat: chiar și în cazul în care victima unor abuzuri ale agenților statului decedează și nu are aparținători, statul trebuie să desfășoare o anchetă rapidă și efectivă pentru tragerea la răspundere a celor vinovați de comiterea abuzurilor. Pentru sesizarea CEDO, lipsa familiei celui decedat poate fi suplinită de o organizație neguvernamentală care s-a aflat, anterior, în relații de colaborare cu victima abuzului.

Textul integral al hotărârii