Articole

Raportul de activitate al APADOR-CH 2021

29/03/2022/în Anuale /de Rasista

Drepturile omului în România 2021

Al doilea an de pandemie nu a fost mai ușor decât primul, în ciuda faptului că eram deja familiarizați cu restricțiile de tot felul. Sau poate tocmai de aceea, această prelungire pe perioadă foarte mare a restrângerilor de drepturi și libertăți, permanentizarea stării de alertă și știrile despre încă o mutație a virusului și încă un val de îmbolnăviri, toate au contribuit la sporirea anxietăților personale și generale, la apariția tot mai multor teorii ale conspirației legate de pandemie și la accentuarea divizării societății.

De fapt, anul 2021 a fost perceput ca încă unul pierdut. Încă un an în care am așteptat să treacă pandemia, să ne reluăm viața normală. Încă un an care, deși începuse aparent promițător, cu un nou parlament, un nou guvern și mai multe vaccinuri salvatoare, s-a dovedit încă un an cu lupte politice sterile, care au pus între paranteze interesul real al societății, combaterea pandemiei și redresarea economică, pe fondul unei crize economice mondiale care se simte în toate buzunarele.

Și în 2021 au avut loc proteste la adresa restricțiilor, au fost contestate măsurile de combatere a pandemiei (care oricum nu au excelat prin coerență), iar campania de vaccinare împotriva Covid 19 a fost sabotată atât din interior (prin așa numitele vaccinări la chiuvetă), cât și din exterior, chiar de politicienii care nu au putut ajunge la un consens în privința impunerii certificatului verde la nivel national. La mijloc, cetățenii au fost pradă ușoară conspirațiilor și știrilor false, într-un stat în care funcționarea instituțiilor gâfâie, în cel mai bun caz, acolo unde nu e mimată.

România nu a fost singura țară afectată de disputele pandemice, dar combinate cu starea economică a țării, procentul mic de vaccinați și problemele cronice ale sistemului medical, toate au făcut ca valul 4 de îmbolnăviri, în toamna anului 2021, să ne situeze pe locuri fruntașe la nivel european și chiar global, în privința numărului de decese raportate la îmbolnăviri și la milionul de locuitori.

În acest context tulbure, drepturile omului au fost o temă permanentă în spațiul public, o discuție purtată din păcate cu accente stridente, despre necesitate versus abuz în restrângerea anumitor drepturi. Iar în această dispută, argumentele raționale și legale și-au găsit locul greu sau deloc.

Printre drepturile fundamentale care au fost afectate și în 2021, prin restrângeri temporare, s-au numărat: libertatea de circulație, dreptul la învățătură, la viață privată, la întrunire. Călătoriile au fost condiționate de vaccinare sau testare, cursurile s-au derulat mai mult online decât fizic, afectând cu precădere copiii din mediile sărace, iar dreptul de a protesta în stradă a rămas restricționat numeric, în timp ce Guvernul a permis desfășurarea unor evenimente cu public mai numeros, de exemplu nunți, botezuri sau congrese de partid.

La 10 decembrie 2021, cu ocazia Zilei Internaționale a Drepturilor Omului, APADOR-CH a făcut un sondaj online, în comunitatea urmăritorilor asociației din social media, cu întrebarea „Restricționarea căror drepturi și libertăți v-a afectat cel mai mult în pandemie?” Din răspunsurile primite, s-a conturat ideea că oamenii au resimțit cel mai acut restrângerea libertății de mișcare. Pe locurile următoare s-au situat libertatea de întrunire și dreptul la ocrotirea sănătății. Au fost însă destui care au comentat că nu li s-a părut că pandemia le-a afectat vreun drept, în condițiile în care au înțeles necesitatea modificării stilului normal de viață pentru combaterea bolii.

Mai vocali decât cei care s-au supus regulilor, acceptând că ele sunt necesare pentru binele comunității, au fost cei care au văzut în restricțiile pandemice încă un semn al unui plan mondial diabolic. Teoriile conspirației și nerespectarea regulilor de combatere a pandemiei au fost alimentate și de stilul opac al autorităților de a gestiona comunicarea publică, o manieră de altfel clasică de funcționare a statului român, dar care s-a dovedit în acest caz criminală, pentru că a sporit neîncrederea populației în vaccinuri, în actul medical și implicit a produs decese care puteau fi prevenite.

Accesul la informaţiile de interes public a fost și el limitat sub diverse forme și pretexte. În 2021 s-au împlinit 20 de ani de când România are o lege a informațiilor de interes public (Legea 544/2001), dar autoritățile nu au deprins încă obiceiul comunicării oneste către public, dimpotrivă, încurajate și de lipsa din lege a sancțiunilor eficiente, unele instituții au dezvoltat metode de sustragere de la obligația legală de a răspunde cererilor făcute de cetățeni.

Un pretext folosit adesea de autorități în refuzul lor de a publica informații a fost Regulamentul privind protecția datelor personale (GDPR). Încercarea de a afla cine sunt membrii diverselor comitete și comisii, înființate pentru gestionarea „luptei cu pandemia”, s-a lovit de un răspuns absurd al autorităților, cum că numele și pregătirea oamenilor care iau decizii vitale pentru comunitate ar fi date personale și nu pot fi divulgate. Cetățeni, ziariști sau ONG-uri, toți s-au izbit de același refuz motivat prin GDPR, când au făcut solicitări conform Legii 544/2001. De aceea, APADOR-CH a recomandat ca în Legea 544/2001 să fie introdusă obligaţia entităţilor publice de a comunica, din oficiu, componența nominală a diferitelor organisme, înfiinţate pe lângă autorităţi sau instituţii publice, îndeplinind astfel cerinţele de transparență în activitate, conform art. 6 lit. f) din GDPR, care spune că datele personale pot fi dezvăluite și atunci când e necesar în scopul intereselor legitime urmărite de o parte terță.

Pe lângă refuzul de a comunica cine se află în diversele comitete și comisii, autoritățile au mai găsit o cale de a refuza să ofere informații despre pandemie, prin metoda plimbării petentului de la o instituție la alta, până când se descurajează și renunță să mai ceară informațiile care-l interesează.

De exemplu, o altă cerere de informaţii formulată de APADOR-CH, privind dozele de vaccin anticovid, a fost redirecţionată de Secretariatul General al Guvernului (SGG) la Ministerul Sănătăţii, iar Ministerul Sănătății a redirecționat-o la Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV), care a răspuns că nu deţine informaţiile solicitate și recomandă ca ele să fie cerute de la Ministerul Sănătăţii. În cele din urmă, APADOR-CH a chemat în judecată CNCAV și a obţinut în instanţă obligarea CNCAV la comunicarea informaţiilor solicitate, dar chiar și așa ele au fost transmise abia în 2022 și mai degrabă incomplete.

Deși aparent, după un an, acele informații cerute la începutul lui 2021 nu mai sunt de actualitate, ele continuă să fie necesare în spațiul public: de exemplu cu cât a plătit România dozele de vaccin reprezintă o informație care ne privește pe toți, fie că suntem pro sau anti vaccinare. În răspunsul primit de la CNCAV nu figurează și această informație, deși a fost cerută și ar fi util de știut câți bani aruncăm pe apa Sâmbetei prin nefolosirea vaccinurilor. Între timp, cadre medicale acuzate că au emis certificate false de vaccinare au fost trimise în judecată. Numai într-un centru de vaccinare din județul Iași, de exemplu, ar fi fost făcute zilnic peste 400 de vaccinări la chiuvetă, după cum reiese din rechizitoriul publicat în presă.

Un episod care a avut mai degrabă substrat politic, dar cu implicații asupra drepturilor omului a fost revocarea din funcție a Avocatului Poporului, de către noua majoritate parlamentară stabilită după alegerile din decembrie 2020 (PNL-USR-UDMR). Revocarea a avut loc la 16 iunie 2021, a fost atacată de PSD și câștigată la CCR, și chestionată prin scrisori oficiale chiar de Comisia de la Veneția.

Avocatul Poporului, singura autoritate publică care poate ataca direct la Curtea Constituţională orice lege sau ordonanţă, se remarcase prin atacarea unor măsuri de combatere a pandemiei, luate de fosta guvernare PNL în 2020. Un caz de rezonanță publică a fost cel al atacării legii în baza căreia erau amendate persoanele care încălcau măsurile de prevenire a pandemiei, situație care a generat și mai multă neîncredere în instituțiile statului. Momentul a fost catalogat drept un catalizator al curentului „negaționist”, care vede în orice măsură de combatere a pandemiei un atac ilegitim la adresa drepturilor cetăţeneşti.

Desigur, nu se poate imputa AVP sau CCR generarea acestei crize de încredere în autorităţi, întrucât culpa este exclusiv a autorităţilor, care ar fi trebuit să adopte și să aplice reglementări conforme cu Constituţia, și nicidecum anticonstituţionale. Totuși, Guvernul de la data respectivă, susţinut de majoritatea parlamentară, a afirmat că AVP acţionează împotriva măsurilor de prevenire și combatere a pandemiei și astfel s-a născut și finalizat procedura de revocare din funcţie a AVP.

Avocatul Poporului a fost repus în funcție, la 29 iunie 2021, tot după o decizie a CCR care a declarat că hotărârea de revocare este un act arbitrar, lipsit de fundament constituţional. Avocatului Poporului nu i-au fost imputate încălcări ale legii, sau Constituţiei, ci doar îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor, unele dintre ele mai vechi decât pandemia.

Cu această ocazie, CCR a constatat că Legea nr. 35/1997 (de funcționare a AVP) are deficiențe constituţionale grave, care ar trebui remediate de Parlament, lucru care nu s-a întâmplat încă.

Acest exercițiu inutil, de flexare a mușchilor politici, nu a ajutat în vreun fel păgubiții. Amenzile declarate neconstituționale nu au fost anulate automat, nici la propunerea APADOR-CH și nici la inițiativele unor parlamentari, ci au rămas să fie contestate individual și să aglomereze astfel inutil instanțele.

Organizational, și în 2021 APADOR-CH a monitorizat modul în care sunt respectate drepturile omului în general și pe câteva direcții în special, cu limitările setate deja din 2020 de pandemie. APADOR-CH a demarat și susținut trei mari proiecte în 2021:

SOLID, un program de consolidare a protecției avertizorilor de integritate – vizează conștientizarea publică asupra rolului avertizorilor de integritate în societatea românească și consolidarea acestui rol prin crearea unui sistem de protecție eficient, astfel încât avertizarea publică să nu echivaleze cu autosabotarea vieții personale și profesionale.
Egalitatea în sistemele de justiție penală în UE – timp de un an am intervievat peste 1000 de deținuți din toată țara despre modul în care au perceput trecerea prin procesul penal. Rezultatul cercetării, derulate concomitent în mai multe țări europene, este un tablou inedit al modului în care sunt respectate drepturile procedurale în justiția penală din România.
Drepturile în secția de poliție – de la lege la practică – Deși la nivel național au fost adoptate legi care implementează directivele europene în domeniu, practica arată că există diferențe de abordare și de respectare a drepturilor procedurale ale suspecților și inculpaților adulți și minori în secțiile de poliție. Proiectul s-a concentrat pe necesitatea introducerii unui formular simplificat de drepturi pentru adulți și minori, informarea într-un limbaj accesibil și clar și înregistrarea audio-video a audierilor în secțiile de poliție. În cadrul proiectului a fost creat un grup de lucru, format din reprezentați ai IGPR, Parchetului General, Ministerului Justiției, avocați, ANDCPA cu scopul de a găsi soluții la probleme de implementare rămase.

O altă activitate importantă a asociației a fost contribuția, și în 2021, la raportul Comisiei Europene privind statul de drept. Împreună cu alte constatări privind funcționarea statului de drept în perioada pandemiei, în România, APADOR-CH a transmis Comisiei Europene, în cadrul exercițiului de consultare a societății civile, precum și MJ, câteva propuneri de modificare a reglementărilor privind răspunderea patrimonială a magistraților, aflate în dezbatere publică în pachetul numit „Legile justiției”, format din: proiectul Legii privind statutul magistraţilor din România, proiectul Legii privind organizarea judiciară și proiectul Legii privind Consiliul Superior al Magistraturii.

Legile justiției, rămase neînnoite și în 2021, au stat aparent în centrul scandalului politic care a încheiat și anul, și coaliția de guvernare PNL-USR-UDMR. România a virat spre o altă majoritate parlamentară la finele anului 2021, PNL-PSD-UDMR, și odată cu ea au fost reînnoite diverse jurăminte promițătoare de bunăstare pentru popor.

Drepturile omului au fost și în 2021 sub asalt, în întreaga lume, autoritățile alegând mai degrabă să-și consolideze puterile în pandemie decât să respecte drepturile cetățenilor, după cum a arătat și raportul Liberties, privind starea democrației europene, la care a contribuit și APADOR-CH. Diferența a fost dată și de data asta de vechimea democrației. Statele europene mai tinere, mai din est (Bulgaria, România, Ungaria, Slovenia, Polonia) au fost mai degrabă abuzatoare ale drepturilor și libertăților, decât democrațiile vechi, consolidate ale Europei.

Anul 2020 s-a încheiat cu promisiunea vaccinului, care trebuia să pună capăt pandemiei și să ne readucă la normalitate. Nu a fost așa, prin urmare anul 2021 nu s-a mai încheiat cu promisiuni. Nici măcar cu tradiționale rezoluții, pentru că oamenii au învățat inutilitatea planurilor în fața arbitrariului vieții.

Georgiana Gheorghe

Director executiv APADOR-CH

Citiți mai multe despre activitățile APADOR-CH în raportul de activitate 2021

Raportul de activitate al APADOR-CH 2018

19/02/2019/în Anuale /de Rasista

Drepturile omului în România anului 2018

După un 2017 marcat de frământări politice și proteste de stradă, anul 2018 a debutat printr-o criză guvernamentală, a doua în numai șase luni, și a continuat să adâncească zona de neîncredere din societate. Atât între taberele concurente din politică, dar și în mentalitatea cetățeanului, devenit tot mai neîncrezător și debusolat după ultimii ani de frământări socio-politice, amăgiri și dezamăgiri. Un sondaj INSCOP realizat în toamna lui 2018 arăta că 74% dintre români credeau că țara se îndreaptă într-o direcție greșită.

Cel de-al treilea guvern al coaliției de guvernare, instalat chiar în prima lună a anului 2018, a rezistat neschimbat pe tot parcursul anului. Totuși stabilitatea socială a țării a lipsit, fiind zdruncinată de două proteste de stradă majore, de declarații contradictorii, de demiterea unor personaje cheie din justiție, toate sub atenția manifestă a Uniunii Europene.

Justiția a acaparat și în 2018 discursul public și atenția, eclipsând alte subiecte care influențează viața cotidiană, și care au fost astfel afectate de luarea unor măsuri pripite, în lipsa unor dezbateri necesare între putere, opoziție și societate. Parlamentul și Guvernul au continuat să lucreze la modificarea legislației de bază a sistemului de justiție și au fost vizate:

schimbarea conducerii în parchetele importante – cea mai răsunătoare a fost aceea a șefei DNA;
elaborarea unui act normativ care să permită revizuirea sentințelor pronunțate pe baza unor interceptări SRI;
operaționalizarea secției de investigare a magistraților;
noi trageri la sorți a completelor de 5 judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție, complete care, în materie penală, judecă, în ultimă instanţă, persoanele cu cele mai importante funcţii publice: parlamentari, miniştri etc.

Această din urmă măsură a venit pe fondul deciziei Curții Constituţionale (CCR) nr. 685/2018 prin care a declarat ca nelegal constituite şi lipsite de imparţialitate şi independență completele de 5 judecători de la ICCJ, constituite în perioada 2014-2018. Drept consecinţă, CCR a stabilit că toate actele întocmite de acele complete, inclusiv hotărârile judecătoreşti prin care au fost finalizate respectivele dosare penale, sunt lovite de nulitate absolută. Ca urmare a acestei decizii a CCR, executarea unor pedepse cu închisoarea a fost suspendată, iar cei deţinuţi au fost puşi în libertate. După rejudecarea procesului, aceştia vor putea fi achitaţi sau condamnaţi (inclusiv la închisoare).

Această decizie a CCR a creat dispute puternice în societate, în special legate de faptul că, potrivit reglementărilor în vigoare din Codul de procedură penală (cpp), doar unele persoane dintre cele judecate de completele de 5, declarate ca nelegal compuse şi ca lipsite de imparţialitate, pot contesta hotărârile lovite de nulitate absolută. Aceasta deoarece cpp prevede un termen foarte scurt pentru atacarea unor astfel de hotărâri, termen care expirase în majoritatea dosarelor (soluţionate în perioada 2014-2018) la data la care CCR a constatat existenţa nelegalităţii compunerii completelor.

Au fost opinii în spaţiul public conform cărora o hotărâre nelegală a completului de 5 judecători ar trebui menţinută, chiar dacă este lovită de nulitate absolută, atunci când există riscul ca, în urma rejudecării, să se ajungă la situaţia în care se va aplica prescripţia răspunderii penale pentru acea persoană, care, astfel „va scăpa”. Opinii criticabile, întrucât prescrierea răspunderii penale este un beneficiu legal şi este consecinţa conduitei culpabile a agenţilor statului (nu a persoanei trimise în judecată), care nu au putut definitiva un proces, în condiţii legale şi în termenul maxim fixat de lege. Până la finele anului 2018, nu s-a ajuns la o rezolvare legislativă a acestei probleme.

În Parlament, majoritatea parlamentară a modificat consistent Codurile penale, în pofida avertismentelor făcute atât de sistemul de justiție cât și de diversele mecanisme europene de supraveghere. Spre finalul anului, peste o sută dintre articolele modificate au fost declarate neconstituționale de către CCR, iar Comisia de la Veneția și Comisia Europeană au recomandat revenirea la legislația dinainte de 2017.

În decembrie 2018, conducerea PSD a cerut insistent ca ambele Coduri penale să fie adoptate de Guvern prin Ordonanță de urgență și să se adopte deja celebra ordonanță a amnistiei și grațierii, care a continuat să tensioneze climatul public și în 2018 și probabil va continua în 2019, câtă vreme pe perioada sărbătorilor de iarnă Guvernul nu a emis niciuna dintre ordonanțele controversate.

Două proteste majore au avut loc pe 20 ianuarie și pe 10 august 2018, cel din urmă fiind soldat cu violențe ale forțelor de ordine, pentru care au fost declanșate o serie de anchete și au prilejuit o rezoluție a Parlamentului European la adresa României și a modului în care respectă drepturi fundamentale cum ar fi libertatea de exprimare, libertatea de a protesta pașnic etc.

În materie de proteste de stradă, anul 2018 a fost marcat de o decizie controversată a ICCJ. Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii (RIL) a stabilit, prin decizia nr. 19/2018, faptul că există obligația de declarare prealabilă („notificare”) a adunărilor publice ori de câte ori adunările urmează să se desfășoare în piețe ori pe căile publice (drum public, parte carosabilă și trotuar) sau în alte locuri în aer liber, situate în imediata vecinătate a sediilor ori imobilelor persoanelor juridice de interes public său privat. Deci, practic, toate adunările publice trebuie declarate în prealabil. Decizia instanţei supreme a rămas definitivă şi obligatorie de la data de 13 decembrie 2018 (data publicării în Monitorul Oficial) și va trebui respectată şi de toate instanţele, la soluţionarea cauzelor privind adunările publice. APADOR-CH a publicat un punct de vedere cu privire la regimul ce ar trebui să fie aplicabil adunărilor publice spontane („mitingul spontan”), în condiţiile în care din legislaţie lipseşte o astfel de reglementare.

Încă un motiv de disensiuni majore în societate, cel puțin la nivel de dezbatere publică, a fost referendumul pentru modificarea Constituției și redefinirea căsătoriei. Deși a antrenat mari părți din societate, a fost susținut și promovat de partidele importante, de Biserica Ortodoxă și de celelalte culte recunoscute, referendumul a înregistrat o prezență la vot de doar 21,2%, record absolut de absenteism la vot din ’89 încoace.

Rămâne de văzut dacă toate aceste frământări, care au caracterizat și anul 2018, se vor reflecta în vreun fel în prezența la scrutinurile electorale din 2019 (alegerile europarlamentare și prezidențiale) și în rezultatele acestora. O prezență mai mare la vot, față de 40% cât s-a înregistrat la ultimele alegeri din 2016, ar reprezenta cu adevărat câștigul acestor ani, în care oamenii ar fi trebuit să învețe că cetățenia activă presupune atât prezența la urne, cât și monitorizarea politicienilor aleși. Doar una fără alta fiind de natură să nască frustrări atât de partea celor care au votat, cât și a celor care nu au făcut-o.

Altfel, așa cum remarcam și în 2017, pierderea rămâne faptul că pe fondul activării civice a tot mai multor cetățeni și a fluxului uriaș de informație generat, în societate s-a instalat o stare de confuzie generală. Cauzată de natura specială, greu accesibilă maselor, a informațiilor juridice vehiculate în spațiul public, dar întreținută și de știrile false, de campaniile de dezinformare, manipulare și propagandă, debusolarea generală dăunează chiar spiritului civic și demobilizează o mare parte a populației. În final societatea românească se găsește tot mai radicalizată, punctele de vedere moderate și informațiile factuale fiind adesea respinse sau trecute cu vederea de toate taberele.

În planul activismului pentru drepturile civile, APADOR-CH a militat și în acest an pentru dezbaterea publică a oricăror demersuri de modificare a legislației, a formulat propuneri de îmbunătățire a Codurilor penale sau a legilor justiției, s-a implicat în campania de prevenire a legiferării unor măsuri de natură a limita dreptul la liberă asociere și de control abuziv al ONG-urilor, iar la nivel european a făcut parte din coaliții civice de stopare a directivei privind copyright-ul.

În anul 2018 au existat cel puţin 3 încercări de adoptare a unor reglementări de natură să îngreuneze substanţial funcţionarea normală a ONGurilor:

Sub pretextul transpunerii în legislaţia naţională a Directivei împotriva spălării banilor, a fost adoptată o lege care prevede obligaţia ONG-urilor de a declara/raporta autorităţilor toţi „beneficiarii reali”, deci tabele nominale cu datele personale ale fiecărei persoane care beneficiază în vreun fel de activităţile ONG-urilor. Este de menţionat că, în directiva europeană ce trebuie transpusă, obligaţia declarării beneficiarilor reali există numai cu privire la bănci şi instituţii financiare, nu şi cu privire la ONG-uri. Legea a fost declarată neconstituţională, dar numai pentru un motiv minor (greşita excludere a organizaţiilor minorităţilor naţionale de la obligaţia raportării), nu şi pe motivul că adaugă în mod nepermis la Directiva europeană. Deci, este foarte probabil că în anul 2019, după efectuarea corecturii minore cerute de Curtea Constituţională, această lege să intre în vigoare şi să afecteze bună desfăşurare a activităţii ONG-urilor.
Sub pretextul transparentizării finanţării ONG-urilor (obiectiv corect, în sine), partidul majoritar a iniţiat în 2017 un proiect de lege prin care prevedea obligaţii şi sancţiuni disproporţionate în sarcina ONG-urilor, cu privire la raportarea fiecărei finanţări şi a fiecărui finanţator, indiferent cât de mică era suma în discuţie. Activitatea impusă era atât de împovărătoare, încât ar fi trebuit ca ONG-urile să aloce o persoană, din personalul oricum redus, care să se ocupe numai de raportările privind finanţarea. De asemenea, sancţiunile prevăzute în caz de neraportare sau chiar de întârziere a raportării erau vădit disproporţionate, constând în dizolvarea organizaţiei. Acest proiect de lege a fost adoptat tacit în Senat. Până la dezbaterea sa în camera decizională, el a fost examinat de Comisia de la Veneţia şi de OSCE, care, într-o opinie comună, au adus numeroase critici acestui proiect. La finalul anului, proiectul de lege era „în aşteptare” la Camera Deputaţilor, nefiind printre priorităţile zilei, dar oricând poate fi luat în dezbaterea camerei şi adoptat.
Sub pretextul grijii cu privire la cheltuirea banului public, la nivel guvernamental (Ministerul Finanţelor) a fost promovată o iniţiativă de a institui controale la toate ONG-urile pentru a verifica modul în care au fost cheltuite sumele primite ca sponsorizări sau prin redirecţionarea cotei de 2% din impozitul anual pe venit. Această iniţiativă s-a concretizat în Ordonanţa nr.18/2018 privind reglementarea unor măsuri în domeniul inspecţiei economico-financiare efectuate de Ministerul Finanţelor Publice şi pentru completarea unor acte normative. Deşi, în mod repetat, autoritățile s-au plâns că personalul din structurile de control economico-financiar este insuficient, preocuparea guvernanţilor a fost redirecţionarea activităţii acestui personal spre controlarea ONG-urilor, în loc de a se concentra pe entităţile economico-financiare cu adevărat relevante.

La începutul lunii septembrie 2018, APADOR-CH a cerut Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituţională pentru declararea neconstituţionalităţii Ordonanţei nr. 18/2018, întrucât ea pune în pericol buna funcţionare a ONG-urilor și implicit lezează libertatea de asociere. Răspunsul Avocatului Poporului a fost că nu se impune sesizarea Curţii Constituţionale. Cu toate acestea, prin acelaşi răspuns, Avocatul Poporului a făcut unele precizări importante în legătură cu necesitatea neaplicării retroactive a legii civile (în speţă, a Ordonanţei nr. 18/2018).

Singura explicaţie rezonabilă pentru această serie de măsuri anti-ONG iniţiate de guvernanţi în 2018, este că la nivelul coaliţiei majoritare s-a dorit o îngreunare a activităţii ONG-urilor, în scopul diminuării capacităţii de reacţie, desigur, critică, a multora dintre acestea.

În plan organizațional, APADOR-CH și-a continuat proiectele curente, a derulat programe multianuale în parteneriat cu organizații europene și a continuat activități precum consilierea juridică și reprezentarea la CEDO a unor cazuri strategice.

Citiți pe larg raportul activității APADOR-CH din 2018.

Georgiana Gheorghe

Director executiv APADOR-CH

Descarcă Raportul de activitate al APADOR-CH 2018

Cuprins

Drepturile omului în România anului 2018 3-5

Proiecte finalizate 7-8

Proiecte în derulare 9

Procese 10-12

În derulare 10

Condamnări ale României la CEDO 11

Reacții și implicări publice 13-14

Advocacy legislativ 15

Comunicare și apariții în presă 16

Blogging 17

Finan țatori 18

Raportul de activitate al APADOR-CH 2017

07/02/2018/în Anuale /de Rasista

Drepturile omului în România anului 2017

Anul 2017 poate fi caracterizat prin accentuarea radicalizării, atât la nivel de discurs, cât şi de atitudine. În majoritatea chestiunilor de real interes pentru opinia publică, taberele pro şi contra s-au aflat pe poziţii ireductibile, iar dialogul rezonabil, bazat pe argumente, a fost lăsat în plan secund. Practic, fiecare parte a considerat că „ceilalţi” sunt de partea răului absolut, care trebuie combătut cu orice preţ.

Din păcate, la fenomenul radicalizării au contribuit atât partidele politice parlamentare, care nu au găsit mijloacele necesare pentru a purta un dialog calm şi argumentat, precum şi o mare parte a mass-media, care a înlocuit dezbaterile obiective şi echilibrate în legătură cu chestiunile de interes public major, cu susţinerea vădit debalansată, chiar necondiţionată, a unor teze.

Debutul anului 2017 a fost marcat prin ample manifestaţii, în faţa sediului Guvernului, împotriva Ordonanţei de urgenţă nr. 13/2017 (cunoscută şi ca „Ordonanţa 13”), despre care participanţii la proteste au susţinut că ar fi fost „dată cu dedicaţie”, în favoarea preşedintelui partidului care câştigase alegerile parlamentare de la finele anului 2016.

Ordonanţa 13, care prevedea, printre altele, introducerea unui prag valoric pentru infracţiunea de abuz în serviciu şi limitarea la 6 luni de la comiterea faptei a termenului în care trebuie făcut un denunţ/autodenunţ pentru ca (auto)denunţătorul să „scape” de răspunderea penală, a făcut obiectul unei epopei de natură juridică, care s-a aflat în atenţia opiniei publice. Astfel:

– înainte de a fi abrogată, Ordonanţa 13 a fost atacată de Avocatul Poporului la Curtea Constituţională,

– pe fondul protestelor stradale de amploare, Ordonanţa 13 a fost abrogată, prin Ordonanţa 14 (Ordonanţa de urgenţă nr. 14/2017). Ordonanţele 13 şi 14 au fost emise, la interval de 6 zile, de către acelaşi Guvern,

– Curtea Constituţională, care fusese sesizată de Avocatul Poporului privind Ordonanţa 13, a respins sesizarea, pe motiv că Ordonanţa 13 a fost abrogată prin Ordonanţa 14 şi nu mai era în vigoare (decizia nr. 64/2017),

– parchetul a deschis o anchetă penală împotriva Guvernului pentru adoptarea Ordonanţei 13,

– anchetarea Guvernului de către parchet a fost atacată de preşedintele Senatului la Curtea Constituţională, care a decis că Guvernul nu poate fi anchetat penal pentru legalitatea şi oportunitatea adoptării Ordonanţei 13, întrucât adoptarea de ordonanţe de urgenţă intră în competenţa constituţională a unui guvern (decizia nr. 68/2017).

Pe durata epopeii juridice a Ordonanţei 13, nivelul ridicat de radicalizare la nivelul societăţii a îngreunat foarte mult comunicarea dintre taberele pro şi contra precum şi o dezbatere substanţială şi lipsită de patimă în legătură cu problemele de fond ce ţin de modificarea unor texte din Codul penal şi Codul de procedură penală (spre exemplu: lămurirea opiniei publice cu privire la diferenţa dintre infracţiunea de abuz în serviciu şi infracţiunea de furt, raportul dintre deciziile Curţii Constituţionale şi necesitatea stabilirii unui prag valoric pentru abuzul în serviciu, stabilirea unui cuantum rezonabil pentru pragul valoric al abuzului în serviciu, stabilirea unor sancţiuni nepenale adecvate pentru faptele situate sub pragul valoric al abuzului în serviciu).

La mijlocul anului 2017 a avut loc un incident de natură politică, care poate fi considerat ca un simptom de instabilitate politică: primului-ministru i-a fost retras sprijinul politic de către coaliţia majoritară, acesta a refuzat să demisioneze, astfel că guvernul pe care-l conducea a fost demis printr-o moţiune de cenzură introdusă chiar de partidul de guvernământ. Un incident oarecum similar a avut loc şi la începutul anului următor, 2018, când, după 6 luni de la incidentul precedent, partidul de guvernământ a retras sprijinul politic pentru prim-ministrul în funcţie, care de data aceasta a demisionat, astfel că nu s-a mai ajuns la introducerea unei noi moţiuni de cenzură. Schimbarea guvernului la interval de 6 luni în condițiile în care coaliția de guvernare deține o majoritate confortabilă în Parlament a creat o stare de confuzie în societate.

În a doua parte a anului 2017, protestele de stradă au vizat o altă măsura legislativă, iniţial asumată de Guvern, prin Ministerul Justiţiei, iar ulterior preluată de un grup de parlamentari. Este vorba despre ceea ce s-a numit „modificarea legilor justiţiei” (modificarea a 3 legi din domeniul organizării şi funcţionarii justiţiei, legi cu totul diferite de Codul penal sau Codul de procedură penală).

Este posibil ca radicalizarea existentă în societate, poziţiile ireductibile ale taberelor pro şi contra, să fie motivul pentru care tabără „contra” a respins, iniţial, orice dialog privind modificările la aceste legi „ale justiţiei” şi chiar ideea în sine de modificare a legilor (a se vedea, spre exemplu, avizul integral negativ, dat de CSM).

Este discutabilă respingerea ab initio a ideii modificării reglementărilor care privesc, printre altele, răspunderea magistraţilor, organizarea inspecţiei judiciare, anchetarea magistraţilor, atâta vreme cât actualele reglementări legale sunt ineficiente.

Astfel, sub imperiul actualelor „legi ale justiției”, în vigoare de circa 14 ani, se poate observa că:

deşi au fost numeroase achitări la instanţele din ţară şi condamnări la CEDO ale României, niciodată, nici un singur magistrat, procuror sau judecător, nu a răspuns material pentru prejudiciile pe care le-a creat şi pentru care despăgubirile au fost plătite de stat (bani publici);
inspecţia judiciară este cunoscută mai mult prin luările de poziţie împotriva criticilor, multe justificate, la adresa funcţionării sistemului judiciar, decât prin rezolvarea problemelor ridicate de persoanele care formulează sesizări;
posibilitatea anchetării judecătorului, pentru solutia dată în dosar, de către procurori din aceeaşi structură din care fac parte procurorii care au întocmit dosarul judecat, creează cel puţin aparenţa unei afectări a libertăţii de decizie a judecătorului.

Justiţia este, în cele din urmă, un serviciu public, susceptibil de îmbunătăţiri, ca orice serviciu public, iar nu o entitate imuabilă şi, de aceea, capricioasă.

Ulterior, în cadrul unei proceduri parlamentare ameţitor accelerată spre finalul lunii decembrie (s-a lucrat în comisii/plen zi-lumină şi ceva în plus), au fost propuse amendamente privind modificarea „legilor justiţiei” şi de CSM, şi de partidele de opoziţie (unul dintre parlamentari a depus chiar câteva mii de amendamente), şi de entităţi din sistemul judiciar.

După ce, la finele anului 2017, „legile justiţiei” au fost adoptate de Parlament, opoziţia parlamentară şi Înalta Curte de Casație și Justiție le-a atacat la Curtea Constituţională, care urmează să se pronunţe în prima parte a anului 2018.

Tot la finele anului 2017, în timp ce „legile justiţiei” se aflau într-o procedură parlamentară accelerată, unii parlamentari din coaliţia majoritară au lansat în spaţiul public noi proiecte legislative de modificare a legislaţiei penale, redactate cel puţin neglijent, prin care, spre exemplu, era periclitată folosirea unor probe importante în cadrul procesului penal (înregistrările camerelor de supraveghere din spaţiul public) sau prin care se interzicea absolut, sub sancţiune penală, informarea opiniei publice cu privire la activitatea de anchetă penală.

Acest procedeu, de a supraîncărca dezbaterea publică privind o temă importantă, cu noi şi noi probleme care trebuie rezolvate în paralel, a avut drept consecinţă accentuarea unei stări de confuzie în opinia publică şi a dus la creşterea neîncrederii, deja bine consolidată, dintre protestatari şi politicienii din coaliţia majoritară. În paralel, modificări nefundamentate temeinic ale legislației în alte domenii esențiale, cum ar fi fiscalitatea, au contribuit și ele la polarizarea societății.

Protestele de stradă împotriva „legilor justiţiei” au continuat şi după atacarea acestora la Curtea Constituţională. De-a lungul anului protestele s-au derulat în mare parte pașnic, cu excepția unor incidente izolate, iar autoritățile nu le-au împiedicat în mod explicit cu excepţia unei încercări, nereuşite de ocupare a locului obişnuit al protestelor (Piaţa Victoriei) cu un târg de Crăciun organizat de Primăria București.

Câștigul acestui an poate fi considerat, așadar, activarea spiritului civic, concretizat în cele mai mari proteste de stradă din ultimii 27 de ani, în februarie 2017, împotriva Ordonanței 13 și ulterior împotriva diverselor măsuri anunțate sau luate de Guvern și Parlament în principal în privința modificării legilor justiției.

Pierderea acestui an, paradoxal, derivă din câștig. Faptul că pe fondul activării civice a tot mai multor cetățeni și a fluxului uriaș de informație generat, în societate s-a instalat o stare de confuzie generală. Cauzată de natura specială, greu accesibilă maselor, a informațiilor juridice vehiculate în spațiul public, dar întreținută și de știrile false, de campaniile de dezinformare, manipulare și propagandă, debusolarea generală dăunează chiar spiritului civic și demobilizează o mare parte a populației. Asta în condițiile în care oricum la alegerile generale din 2016 prezența la vot a fost de numai 40%. În final societatea românească se găsește tot mai radicalizată, punctele de vedere moderate și informațiile factuale fiind adesea respinse sau trecute cu vederea de toate taberele.

2017 a fost și anul în care am decis, împreună cu numeroase alte organizații neguvernamentale dar și cetățeni, să ne coordonăm eforturile pentru a contrabalansa ofensiva conservatoare inițiată de Coaliția pentru Familie prin demersul de modificare a Constituției în sensul redefinirii familiei. APADOR-CH este printre fondatorii Platformei Respect, care militează pentru egalitatea în drepturi și libertăți pentru toți cetățenii.

În planul activismului pentru drepturile civile, APADOR-CH a avut intervenții în 2017 în cazul propunerilor de modificare a codurilor penale, s-a implicat în dezbaterile privind modificarea legilor poliției, a avut câteva reacții pe marginea modificării legislației privind ONG-urile și un punct de vedere în privința proiectului de lege a vaccinării.

Și anul trecut a trebuit să luptăm în justiție pentru apărarea unor drepturi, printre procesele câștigate în 2017 fiind cele în care cerusem informații publice, conform Legii 544/2001, de la instituții precum Poliția Română, Parchetul General sau IRDO. La CEDO am câștigat două procese importante privind libertatea de exprimare și violența în familie.

În plan organizațional, din păcate am pierdut un coleg drag, pe Manuela Ștefănescu, membru APADOR-CH încă de la începuturile activismului nostru din anii 90.

Citiți pe larg raportul activității APADOR-CH din 2017.

Maria-Nicoleta Andreescu

Director executiv APADOR-CH

Descarcă raportul în format PDF

Din cuprins:

Drepturile omului în România anului 2017 2-5

Proiecte finalizate 7

Proiecte în derulare 8

Procese câștigate 9-10

Pentru obținerea de informații publice, Legea 544/2001 9

Condamnări ale României la CEDO 10

Reacții și implicări publice 11-12

Advocacy legislativ 13

Comunicare și apariții în presă 14-16

Blogging 17-18

Finanțatori 19

Ce am făcut în ultimii 25 de ani

11/12/2015/în Anuale, Slider, Speciale /de Rasista

Le mulțumim celor care ne-au fost alături în cei 25 de ani, precum și sponsorilor care ne-au ajutat să sărbătorim evenimentul pe 10 Decembrie:
– Brutăria Concordia

– Choco Fashion

– Carusel

– Crama Atelier

– Cutia cu poze

– Electric Brother

– Jaques Pot

– Rogalski&Damaschin

Fotografii de Mihnea Ciulei

Raportul de activitate APADOR-CH 2014

26/02/2015/în Anuale, Rapoarte /de Rasista

Drepturile omului în România anului 2014

România anului 2014 a fost angajată în două runde de alegeri – europene și prezidențiale. Dacă alegerile pentru Parlamentul European nu au pus pe agenda publică subiecte controversate, partidele concetrându-se mai degrabă pe electoratul fidel, alegerea președintelui a polarizat societatea și a stârnit dezbateri aprinse. Alegerile prezidențiale au fost marcate de imposibilitatea exercitării dreptului la vot pentru mulți cetățeni din diaspora. APADOR-CH a derulat campanii de informare cu privire la drepturile, contravențiile și infracțiunile electorale, în ambele scrutinuri, dar a acordat și consultanță acelora care nu au reușit să voteze și care voiau să facă plângeri penale.

În plan legislativ, România a traversat o perioadă prolifică în legi și ordonanțe ce vizau reglementarea comunicațiilor electronice, prin supravegherea în masă a cetățenilor de către serviciile de informații – supranumitele legi Big Brother – prin încălcarea dreptului la viață privată. Toate tentativele au fost declarate neconstituționale, dar procesul de legiferare în acest domeniu continuă. Alături de alte organizații neguvernamentale, APADOR-CH a dus o continuă campanie de contestare a acestor proiecte.

Asociația a continuat derularea proiectelor multianuale de monitorizare a respectării drepturilor omului în penitenciare și aresturi. Din păcate anul 2014 a fost marcat și de câteva incidente în care cetățenii au fost agresați de forțele de ordine, la începutul anului fiind înregistrat și decesul unui tânăr într-o secție de poliție din București.

În 2014 APADOR-CH și-a extins cooperarea, alăturându-se unor platforme internaționale cu valori şi misiuni similare. Scopul acestui demers a fost de a mări impactul activității proprii, pe plan internațional, și de a consolida capacitatea de a răspunde unor provocări regionale. În prezent APADOR-CH face parte din Fundamental Rights Agency Civil Society Platform, JUSTICIA European Rights Network and Civic Solidarity Platform.

Raportul de față prezintă pe scurt cele mai importante proiecte și realizări ale APADOR-CH din 2014, precum și actualizări ale programelor multianuale pe care organizația le derulează în domeniile consacrate: supravegherea respectării drepturilor omului, consultanță juridică și advocacy legislativ.

Maria-Nicoleta Andreescu

Director executiv APADOR-CH

Descarca raportul in format PDF

Din cuprins

Proiecte 2014

Alegeri Europarlamentare 2014 – Deschide ochii înainte să se închidă urnele

Prezidențiale 2014 – Votează legal, nu-i lăsa pe alții să aleagă pentru tine

Societatea civilă, implicată în eficientizarea Consiliului Național de Integritate

Copii privați de libertate în Europa Centrală și de Est

Studiu FTI privind arestul preventiv și alternativele sale

Cursuri de pregătire pentru avocați privind drepturile inculpaților

Coaliția antidiscriminare

Politică fără bariere

Curtea Europeană pentru Drepturile Omului

Consultanță & Reprezentare

Cazuri câștigate în 2014

Condamnări ale României la CEDO

Cazuri câștigate în instanțele naționale

Activități multianuale

Monitorizarea respectării drepturilor omului în spațiile de detenție

Abuzuri ale forțelor de ordine: Cazurile Dumitrache, Mako și Secția 10

Comunicare publică

Informații utile

Reacții la încălcări ale drepturilor omului și Advocacy legislativ

Apariții în media

Raport asupra vizitei în Centrul de reținere și arestare preventivă din subordinea Inspectoratului de Poliție al Județului Iași

13/05/2014/în Aresturi /de Rasista

Pe data de 13 mai 2014, reprezentanți ai APADOR-CH și RHRN au vizitat Centrul de reținere și arestare preventivă (CRAP) din județul Iași.

1. Efective, spații de deținere, igienă, hrană

Centrul funcționează cu regim provizoriu din 2006 la demisolul poliției municipiului Iași (se așteaptă renovarea arestului din clădirea IPJ Iași din Copou). Investiţia la noul arest este realizată în proporție de 40% însă lucrările au fost sistate din lipsa fondurilor. Nu se ştie când va fi finalizată renovarea şi când va fi dat în folosinţă noul Centru de reţinere şi arestare preventivă.

Capacitatea este de 81 de persoane (11 camere cu 3 paturi cu suprafaţa de 6,21 mp fiecare și 6 camere cu 8 paturi măsurând 13,8 mp fiecare). Nivelul supraglomerării este extrem. La data vizitei erau 29 de arestați, dintre care cinci femei. Au existat însă perioade când în Centru erau şi mai mult de 70 de arestați.

Schema de personal este de 28 de angajați: un șef, 25 de agenți (dintre care o femeie) și două posturi vacante (care nu sunt ocupate pentru că nimeni nu este interesat din pricina salariilor mici, funcţiile fiind de debutanţi).

Camerele nu au grup sanitar, lavoar sau duș. Există o încăpere separată cu această destinaţie pe hol. Arestații cer voie supraveghetorului (ei au declarat că dacă cineva din cameră are nevoie să folosească grupul sanitar, trebuie să meargă toți din cameră odată !) pentru a folosi toaleta de pe hol însă doar între orele 6-22. În timpul nopţii, arestaţii folosesc recipiente din plastic şi găleţi pentru a-şi satisface nevoile fiziologice. Asociaţiile atrag atenţia că imposibilitatea de merge la toaletă în orice moment din noapte constituie tratament degradant sancţionat de articolul 3 din Convenţia Europeană.

Baia de pe hol este dotată cu două cabine, cu WC turcesc și duș; mai există două chiuvete dintre care una era defectă la momentul vizitei. Încăperea era plină de aburi, cu apa scurgându-se pe pereții cu igrasie. Deţinuţii pot face duş de două ori pe săptămână și, obligatoriu, merg în grup.

Camera de distribuire a alimentelor este dotată cu frigider și combină frigorifică unde deţinuţii îşi pot păstra alimentele aduse de familie.

Pe motivul că arestul este „la stradă”, ferestrele sunt acoperite de două straturi de tablă groasă perforată și gratii – găurile sunt foarte mici și împiedică aproape complet intrarea aerului și a luminii naturale. APADOR-CH şi RHRN cer ca, până la darea în folosinţă a viitorului arest, să se renunţe la obloanele de tablă. Dacă nu este posibil să se elimine ambele atunci măcar unul să fie demontat pentru a se îmbunătăţi, cât de cât, circulaţia aerului şi pătrunderea luminii naturale.

În Centru se aplică Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, deşi nu există până la acest moment un Regulament de punere în aplicare a legii pentru centrele de reținere și arestare preventivă din subordinea inspectoratelor de poliție. Angajaţii CRAP Iași aveau informaţii că acest regulament va apărea curând fiind la acest moment în dezbatere publică. Asociaţia precizează că Regulamentul anterior menţionat a fost în dezbatere publică încă din luna martie 2014 însă până la acest moment nu a fost adoptată o formă finală.

Cumpărăturile solicitate de arestaţi sunt făcute de către agenții CRAP de două ori pe săptămână, de la un magazin din apropiere. Asociaţiile dau ca exemplu CRAP Câmpina, unde angajaţii au găsit o metodă care nu naște suspiciuni și nu creează o dependență a persoanei private de libertate de un angajat al arestului. Cumpărăturile sunt făcute de o firmă care le transportă la sediu, după ce angajații Centrului strâng listele de la arestați cu solicitările acestora.

Centrul pune la dispoziția arestaților, pe lângă cazarmament, săpun și hârtie igienică, dacă aceștia nu au din surse proprii.

Hrana asigurată arestaților din CRAP Iaşi este preparată și furnizată de Penitenciarul Iaşi și transportată zilnic. Persoanele cu care au discutat reprezentanţii celor două organizaţii au afirmat că hrana este de proastă calitate şi aproape imposibil de mâncat. Afirmaţiile arestaţilor sunt confirmate de reprezentanţii asociaţiilor care au constatat în vizita acestora la penitenciarul Iaşi că mâncarea oferită deţinuţilor şi arestaţilor era slabă caloric.

2. Asistența medicală

Cabinetul medical are o aparență austeră, mobilierul fiind alcătuit din piese vechi. Aici lucrează un medic (care este și medic de familie al cadrelor) și două asistente medicale cu program zilnic, şi oricând este nevoie (la data vizitei, medicul nu era prezent – la ora 10.00)

Pentru urgențe se apelează la 112. Dacă arestații sunt aduși în CRAP până la ora 16, sunt văzuți de medic. După program, medicul este chemat să vină de acasă dacă arestatul declară antecedente medicale, iar dacă nu, sunt consultați a doua zi. Fiindcă nu există un cadru medical care să asigure asitenţa medicală permanentă, nu se poate asigura asistenţa medicală la momentul primirii arestaţilor.

În arest sunt permise medicamentele recomandate de un doctor din afară în baza unei reţete, în afară de capsule, unguente, injectabile, deci doar pilule.

În 2013 a fost înregistrat un caz de deces (arestat mort „prin spânzurare”) şi la acel moment s-a desfăşurat o anchetă care a stabilit cauza decesului.

Nu există cazuri de persoane în tratament substitutiv pentru tratarea dependenței de droguri și nu există autorizație de deținere a metadonei în arest. Nu au existat cazuri de sevraj (în afară de alcool, care nu este tratat sub nicio formă). Consumatorii de droguri și alcool sunt consultați de un psihiatru, după ce sunt aduşi în arest.

Un consumator de droguri, C.V. (cu care s-a putut discuta numai după ce comisarul-șef al Centrului a primit permisiunea procurorului de caz prin telefon), arestat cu două zile înainte și care suferea de insomnie nu a beneficiat de control medical la introducerea în arest (era duminică). Abia după o zi a fost întrebat dacă are probleme medicale, iar la data vizitei încă nu fusese văzut de psihiatru.

3. Activități

Arestul este dotat cu două curți de plimbare de dimenisuni mici (fiecare de 2,40×6,20 m), neacoperite, fără dotări, unde arestații pot ieși la aer o oră pe zi. Niciuna dintre camerele de deținere nu are televizor. De altfel ar fi inutile pentru că nu există cablu TV. Arestaţii nu au posibilitatea să desfăşoare nicio altă activitate, pentru că nu există nici măcar aşa zisul „club” organizat în alte aresturi (o cameră cu televizor şi eventual jocuri). Există totuşi o „bibliotecă” (un dulap şi câteva rafturi cu cărţi) într-o cameră în care este cazat un deţinut care deserveşte arestul, numit de către personal „arestatul de la munci”, însă nu este clar dacă în această cameră au acces şi ceilalţi deţinuţi sau este camera exclusivă a persoanei cazate în această cameră.

4. Corespondență și vizite

Telefonul este plasat la doar un metru de masa supraveghetorului, căruia îi este imposibil să nu audă ce se vorbeşte. În aceste condiţii, „confidenţialitatea” convorbirilor este doar vorbă goală. Asociațiile solicită măsuri concrete pentru asigurarea dreptului la confidențialitatea discuțiilor dintre arestați și avocați sau familie și a apelurilor telefonice.

Alături de telefon există Legea nr 275/2006 (abrogată) („pentru ca arestații să poată să compare cu cea nouă” despre care s-a spus că există într-o mapă, dar că o citește unul dintre arestați).

Camera de vizite are 4 locuri și este dotată cu separator. Supraveghetorul stă lângă vizitatori, astfel că nu se respectă dreptul la confidențialitatea convorbirilor, fie cu familia, fie cu avocatul.

CRAP asigură plicuri şi hârtie pentru cei care nu au posibilitatea finaciară să şi le achiziţioneze, dar nu asigură și timbre poștale. Corespondența este ridicată de un reprezentant al poştei române în fiecare zi.

5. Discuții cu deținuții

Discuțiile cu arestații au avut loc în prezența comisarului-șef sau a unui supraveghetor pe motiv că sunt obligați „să asigure securitatea vizitatorilor” sau că trebuie informat pocurorul de caz pentru fiecare arestat şi doar cu acordul acestuia se poate discuta, în particular, cu persoana privată de libertate.

6. Camerele de deţinere

În Camera 26 erau cazate două femei. Camera are o suprafață de aproximativ 12mp, și avea instalate 8 paturi dintre care 5 aveau și saltele. Camera este întunecoasă, neaerisită, fiind luminată în permanenţă de un bec slab. În cazul în care toate paturile ar fi ocupate, persoanele private de libertate ar fi supuse unui tratament inuman datorită supraaglomerării şi aerului irespirabil.

O altă cameră vizitată era ocupată de doi arestați dar avea instalate 8 paturi. Deținuții aveau la dispoziție recipiente de plastic pentru urinat, iar pentru alte necesități fiziologice trebuia să ceară să meargă în grup la baie. Situaţia este un exemplu de tratament degradant întâlnit şi în alte aresturi.

Concluzii:

Nu se respectă normele privind spațiile de deținere, aerisirea, igiena, confidențialitatea convorbirilor telefonice și a vizitelor. Asociațiile solicită măsuri concrete pentru asigurarea dreptului la confidențialitatea discuțiilor dintre arestați și avocați sau familie și a apelurilor telefonice.

Dat fiind că la fereastre există două rânduri de tablă perforată, toate camerele sunt lipsite de lumină naturală și aerisire. APADOR-CH şi RHRN cer ca, până la darea în folosinţă a viitorului arest, să se renunţe la obloanele de tablă. Dacă nu este posibil să se elimine ambele atunci măcar unul să fie demontat pentru a se îmbunătăţi, cât de cât, circulaţia aerului şi pătrunderea luminii naturale.

Asociațiile constată că există situații în care arestații sunt introduși în CRAP Iași fără a fi consultați de un medic și solicită măsuri pentru eliminarea acestei deficiențe.

Dragos Roşca Nicoleta Popescu

RHRN APADOR-CH

Arhiva tag-ul pentru: raport APADOR-CH

Articole

Drepturile omului în România 2021

Drepturile omului în România anului 2018

Drepturile omului în România anului 2017

Din cuprins:

Drepturile omului în România anului 2014