Contribuția APADOR-CH în cadrul exercițiului de consultare publică al Comisiei Europene pentru Raportul privind statul de drept, ediția 2023

Mai multe aspecte ce țin de funcționarea normală a unui stat de drept pe parcursul anului 2022 au fost analizate și transmise de APADOR-CH Comisiei Europene în cadrul exercițiului de consultare publică a societății civile. Aspectele semnalate sunt cuprinse și în Raportul Liberties 2023, un audit ce reunește informații transmise de 45 de organizații neguvernamentale din 18 țări, și care a fost de asemenea transmis Comisiei Europene.

Pe scurt:

• În 2022, România a înregistrat unele progrese în procesul legislativ. O serie de legi importante au fost adoptate sau sunt în curs de adoptare și au fost în general apreciate (inclusiv de Comisia de la Veneția). Cu toate acestea, recomandările venite din partea societății civile în procesul legislativ nu au fost luate în considerare nici de Ministerul Justiției, nici de Parlament, și nu au fost oferite explicații în legătură cu asta, așa cum prevede legea.
• Experiența din 2022 a APADOR-CH, în cadrul proceselor legislative a trei mari proiecte de lege (Legea statutului judecătorilor și procurorilor, Legea securității cibernetice și Legea privind protecția avertizorilor) arată faptul că adesea consultarea  publică este formală, chiar și atunci când ea se face.
• Aspecte problematice cuprinse în legile justiției, cum ar fi sancționarea magistraților pentru nerespectarea deciziilor CCR sau ICCJ sau răspunderea financiară a acestora pentru daunele cauzate de erori judiciare;
• Perceptia publicului asupra independenței justiției și asupra Curții Constituționale, în urma deciziei acesteia referitoare la întreruperea prescripției, decizie care a aruncat în aer dosare mari de corupție ale unor politicieni;
• Sabotarea luptei anticorupție prin transpunerea minimală a Directivei europene privind protecția avertizorilor de integritate într-o lege adoptată cu greu de Parlament, în decembrie 2022;
• Subminarea rolului presei într-o democrație, prin finanțarea masivă a presei mainstream, de către partidul unic (coaliția stânga-dreapta aflată la guvernare), cu bani din subvențiile bugetare. La asta se adaugă intimidarea jurnaliștilor de investigație independenți, prin metode de kompromat care au implicat instituții ale statului;
• Limitarea libertății de exprimare prin adoptarea unei legi privind securitatea cibernetică, prin care orice opinie contrară celei oficiale a statului va fi incriminată ca infracțiune și sancționată cu ani de închisoare;
• Restricționarea accesului la justiție prin proiecte de legi care încearcă să împiedice ONG-urile să conteste în instanță acte administrative problematice.

1 Justiție

Mult contestatele „legi ale justiției” (Legea cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii, Legea cu privire la organizarea judiciară și Legea privind statutul judecătorilor și procurorilor) au intrat în sfârșit în vigoare în decembrie 2022. Unele dintre dispozițiile lor mai controversate au a fost atacate la CCR de partidele politice de opoziție și de Avocatul Poporului, dar au fost declarate constituționale de către Curte. Rămâne de văzut cum vor funcționa aceste legi în practică.

a. Sancționarea magistraților

Una dintre chestiunile problematice rămâne regimul sancțiunilor disciplinare pentru magistrații care nu respectă deciziile CCR sau ale Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ), în favoarea deciziilor Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE). În noua Lege nr. 303/2022, privind statutul judecătorilor și procurorilor, asta nu mai constituie abatere disciplinară.

Legiuitorul a optat pentru soluția radicală constând în eliminarea totală a sancțiunii, deși s-ar fi putut alege o soluție de mijloc, în sensul păstrării abaterii disciplinare dar redefinirii acesteia. Astfel, textul ar fi putut fi modificat pentru a se stabili o ordine de preferință privind respectarea deciziilor/hotărârilor instanțelor interne și internaționale competente, ceea ce ar fi permis instanțelor, în caz de conflict între hotărârile CCR și deciziile CJUE, să acorde prioritate deciziilor CJUE. Ca urmare, pot apărea scenarii conflictuale în care o legislație/dispoziție de lege este atât constituțională, cât și neconstituțională, în funcție de instanța care statuează, care poate sau nu să fie de acord cu Curtea Constituțională.

AVP a atacat prevederea la CCR, dar Curtea a stabilit că este constituțională, deoarece nerespectarea deciziilor CCR poate supune judecătorul sau procurorul la răspundere disciplinară doar în măsura în care se demonstrează că și-a exercitat funcția cu rea-credință sau cu neglijență gravă.

APADOR-CH consideră că, în pofida criticilor actuale, justificate, cu privire la componența nominală a Curții Constituționale precum și a unor hotărâri deosebit de litigioase, la nivel instituțional, ar fi necesară protejarea rolului Curții Constituționale de garant al supremaţiei Constituţiei. Acest rol poate fi exercitat doar dacă deciziile CCR sunt respectate efectiv, nu declarativ.

b. Percepția publicului asupra independenței justiției

Două decizii ale CCR privind întreruperea termenului de prescripție a răspunderii penale, cea mai recentă pronunțată în 2022, au destabilizat cercetările penale și judecarea cauzelor penale (unele privind politicieni cunoscuți).

Prima decizie CCR nr. 297 din 26 aprilie 2018, Curtea a stabilit că textul Codului penal (Art. 155) care prevedea că termenul de prescripție este întrerupt prin efectuarea oricărui act de procedură în cauză (adică și a unui act de procedură care nu este comunicat suspectului/inculpatului) este neconstituțional, deoarece suspectul/inculpatul nu poate cunoaște momentul întreruperii termenului de prescripție a răspunderii sale penale și începerea unui nou termen de prescripție, atâta timp cât prescripția poate fi întreruptă și de efectuarea de către organele judiciare a unor acte de procedură care nu trebuie comunicate suspectului/inculpatului. În motivare, Curtea Constituțională a menționat că, pentru ca întreruperea termenului de prescripție să fie constituțională, organul judiciar trebuie să efectueze un act de procedură care este comunicat suspectului/inculpatului.

În mod surprinzător, în 2022 – când mai multe dosare penale în care erau implicați politicieni și personalități publice de renume se aflau într-un stadiu avansat de finalizare – Curtea a emis o nouă decizie în problema întreruperii termenului de prescripție, stabilind că termenul de prescripție nu poate fi întrerupt deloc, nici măcar prin efectuarea unui act de procedură care se comunică suspectului/inculpatului, așa cum spusese în 2018.

Alături de alte decizii controversate, decizia Curții Constituționale din 2022 a scăzut și mai mult încrederea publicului în această autoritate deoarece a dus la închiderea unor dosare aflate în anchetă (chiar și în faza de judecată).

APADOR-CH recomandă să fie luate toate măsurile legislative care ar putea contribui la îmbunătățirea predictibilității deciziilor Curții Constituționale și la îmbunătățirea încrederii generale în această instituție. La alegerea membrilor Curții Constituționale sunt necesare criterii mai precise, mai puțin politice și mai orientate spre promovarea competenței. În plus, este nevoie de reglementări mai directe în legea de organizare și funcționare a Curții cu privire la categoriile de hotărâri pe care le poate pronunța. Astfel s-ar evita situațiile în care nu este clar când Curtea Constituțională adoptă o decizie interpretativă și când adoptă o decizie ordinară sau de altă natură.

c. Corectitudinea și eficiența sistemului de justiție

Proiectul de lege al Ministerului Justiției de modificare a Codului de procedură penală (CPP), transmis Senatului în decembrie 2022, a urmărit în primul rând alinierea prevederilor CPP cu mai multe decizii ale Curții Constituționale. În acest sens, au fost propuse modificări care reflectă soluțiile adoptate în 38 de hotărâri ale Curții pronunțate în perioada 2015-2022. Corecțiile constituționale care vor fi introduse în CPP vor rezolva probleme controversate care au apărut în practică.

De exemplu, printre evoluțiile pozitive în ceea ce privește arestarea preventivă, decizia CCR 136/2021 se referă la situația unei persoane care a fost arestată legal, dar al cărei dosar a fost clasat/persoana a fost achitată. Într-o astfel de situație, Codul de procedură penală nu prevedea posibilitatea de despăgubire pentru persoana plasată în arest preventiv și ulterior achitată. Numai persoana care a fost deținută ilegal putea fi despăgubită, adică numai persoana față de care măsura arestării preventive nu era justificată la momentul arestării (nu avea temei legal). CCR a afirmat că nu contează dacă măsura arestării este justificată la momentul arestării, ci contează cum a fost clasat dosarul. Dacă cauza a fost clasată/persoana a fost achitată, aceasta înseamnă că nu a existat niciodată temeiul arestării, deoarece o persoană nu poate fi arestată pentru o faptă care nu constituie infracțiune și pentru care nu poate fi condamnată.

d. Răspunderea financiară a magistraților

Actuala reglementare privind răspunderea financiară a judecătorilor si procurorilor are cel putin doua aspecte deficiente care afectează negativ buna funcționare a sistemului de justiție. Recomandările concrete ale APADOR-CH făcute în legătură cu legea statutului judecătorilor și procurorilor, făcute în diferitele etape ale evoluției proiectului în 2022 au fost ignorate fără nicio explicație.

Potrivit articolului 268 din Legea 303/2022, statul răspunde pentru daunele cauzate de erori judiciare săvârșite de judecători și procurori. Acest fapt nu înlătură răspunderea judecătorilor și procurorilor care, chiar dacă nu mai sunt în funcție, și-au exercitat funcțiile cu rea-credință sau cu gravă neglijență.

Potrivit articolului 269 din aceeași lege, persoana vătămată poate introduce acțiune în despăgubiri numai împotriva statului, reprezentat de Ministerul Finanțelor, nu împotriva judecătorului/procurorului care a săvârșit eroarea judiciară. În cazul în care părții vătămate i se acordă despăgubiri în instanță, statul va plăti despăgubirea în termen de maximum 6 luni de la data comunicării hotărârii definitive către Ministerul Finanțelor, iar ulterior statul se poate îndrepta împotriva magistratului.

Pentru asta, însă, este necesară o procedură complexă de verificare, pentru a vedea dacă magistratul respectiv a acționat cu rea voință și gravă neglijență, altfel nefiind tras la răspundere. Într-o astfel de situație, statul va da în judecată (printr-o acțiune în regres) judecătorul sau procurorul care a comis abaterea judiciară cu rea-credință sau neglijență gravă și va cere instanței să oblige judecătorul/procurorul la plata statului. suma pe care statul a plătit-o victimei erorii judiciare.

Procedura de verificare se declanșează prin sesizarea CSM de către Ministerul Finanțelor. În cazul în care constată reaua-credință sau neglijență gravă, CSM va transmite decizia sa Ministerului de Finanțe, care trebuie să introducă o acțiune în regres împotriva judecătorului/procurorului.

Noua lege (art. 269 alin. 3 din Legea 303/2022) nu mai prevede un termen în care Ministerul Finanțelor este obligat să sesizeze CSM pentru declanșarea acestei proceduri. Vechea lege din 2004 prevedea un termen de 2 luni de la primirea hotărârii definitive de dispunere a despăgubirilor. Omiterea unui astfel de termen în noua lege poate compromite răspunderea judecătorului/procurorului întrucât este posibil ca, în lipsa unui termen care trebuie respectat, Ministerul Finanțelor să sesizeze CSM foarte tardiv, la limita expirării termenului de prescripție a răspunderii materiale, făcând astfel inutilă, pe motiv de tardivitate, întreaga procedură de verificare prevăzută de lege.

De asemenea, noua lege nu prevede, deși ar trebui, o procedură prin care CSM ar trebui să verifice prestația magistratului în cazul condamnărilor la CEDO sau în cauzele civile interne ajunse la CEDO, în care România este obligată la plata unor daune.

Recomandările APADOR-CH:

• Curtea Constituțională trebuie protejată, dar ar trebui îmbunătățită predictibilitatea deciziilor sale. Legea de organizare și funcționare a Curții Constituționale ar trebui modificată pentru a include în mod specific categoriile de hotărâri pe care CCR le poate pronunța. De asemenea, este nevoie de criterii mai precise la alegerea membrilor CCR, adică mai puțin politice și mai orientate spre promovarea competenței.
• Legea cu privire la statutul judecătorilor și procurorilor ar trebui modificată pentru a corecta omisiunile privind răspunderea financiară a judecătorilor și procurorilor.

2Anticorupție

În domeniul anticorupției, Legea privind statutul avertizorilor de integritate a fost adoptată în decembrie 2022 (la un an de la data la care Directiva europeană treabuia transpusă în legislația națională). În timp ce legea de transpunere conține standardele minime cerute de Directiva UE privind protecția avertizorilor, unele dintre prevederile acesteia sunt neclare (în special cele care se aplică sectorului privat).

Saga legislativă a adoptării legislației privind protecția avertizorilor s-a încheiat în decembrie 2022. Legea 361/2022 care transpune Directiva UE 2019/1937 a intrat în vigoare la 23 decembrie 2022 după ce a fost adoptată de Parlament în iulie 2022, contestată la Curtea Constituțională și trimisă spre reexaminare în Parlament de către Președinte, la 29 iulie 2022.

Organizațiile societății civile au reușit să respingă multe dintre prevederile dăunătoare ale diferitelor proiecte de lege privind protecția avertizorilor (inițiate atât de Ministerul Justiției, cât și de Parlament). Cu toate acestea, experiența noastră din timpul procesului legislativ atestă faptul că clasa politică nu este încă preocupată de protecția reală a avertizorilor, manifestând o rezistență instituțională față de reglementări și proceduri care au potențialul de a dezvălui ilegalitățile și corupția.

Monitorizarea modului în care legea este aplicată în practică rămâne crucială pentru implementarea ei efectivă. În acest sens, Agenția Națională de Integritate (ANI) trebuie să fie dotată cu toate resursele necesare (financiare și tehnice) pentru a-și îndeplini rolul crucial și complex de promovare și monitorizare a implementării legii. La fel de importantă rămâne educația judecătorilor care, în general, nu sunt conștienți de existența legislației privind protecția avertizorilor.

Citiți pe larg despre procesul de adoptare a legii avertizorilor și cum o văd avertizorii, autoritățile și companiile private.

 

3Libertatea presei

 

Finanțarea – Banii partidelor transformă presa în propagandă

Partidele politice din România au dezvoltat în ultimii ani un sistem prin care cumpără presa cu bani de la bugetul de stat. În schimbul milioanelor de euro încasate astfel, presa nu-și mai îndeplinește rolul de paznic al democrației, ci s-a transformat într-un organ de propagandă pentru partidele care plătesc – adică pentru partidele aflate la putere.

În 2018, printr-o modificare adusă legii care reglementează finanțarea partidelor, au fost majorate spectaculos subvențiile acordate partidelor parlamentare de la bugetul de stat. Conform datelor publicate de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP), în total, în ultimii șase ani, partidele parlamentare au primit de la buget alocații în valoare de 200 milioane de euro. Din acești bani partidele pot cheltui pentru presă și propagandă sume nelimitate și necontrolabile de către instituții de control ale statului, precum Curtea de Conturi.

În 2019-2020, anii în care au avut loc alegeri și patru campanii electorale, partidele au cheltuit 22,3 milioane de euro pentru apariții în presă. Însă cheltuielile au continuat și sporit și după campaniile electorale (2021-2022), printr-un mecanism care eludează legea audiovizualului și prin contracte confidențiale, deși implică bani publici. Numai în 2021 partidele politice ar fi plătit 12,6 milioane de euro către diverse organe de presă.

Câteva organizații neguvernamentale și instituții media independente au încercat să afle, prin solicitări de informații publice, ce sume plătesc partidele către presă și către care instituții media, dar nu au primit răspuns decât de la unele partide aflate în opoziție. Principalele partide aflate la putere, care primesc și cele mai mari sume de la buget (conform procentelor obținute la alegeri) au refuzat să divulge sumele plătite și organele de presă cu care au contracte, invocând secretul comercial. Au fost chemate în justiție pentru a respecta Legea liberului acces la informații publcie, dar procesele durează ani de zile.

Câteva investigații media derulate în 2021 și 2022 au reușit într-o oarecare măsură să devoaleze sistemul, însă el continuă nestingherit să existe. Liderii celor mai mari două partide din România, care au refăcut practic partidul unic, prin coaliția dintre stânga și dreapta aflată la guvernare, s-au transformat și în investitori privați de presă, pentru a controla informația la nivel național.

Legea audiovizualului interzice finanțarea televiziunilor de către partide, în afara campaniilor electorale, dar televiziunile folosesc firme paravan care dețin site-rile televiziunilor, pentru a fenta legea. Prin plăți de tip abonament, partidele virează permanent bani către anumite agenții de publicitate, iar acestea la rândul lor îi virează către firmele paravan ale televiziunilor. În acest mod liderii partidelor obțin obediența presei, prin emisiuni TV și articole care nu sunt semnalate ca publicitate plătită politic. Spectatorii și cititorii nu știu că informațiile care li se livrează sunt atent filtrate și difuzate doar cu acord politic. Peste 50% din populația țării se informează de la TV.

Puținele instituții media independente, care se străduiesc să funcționeze în condiții financiare complicate, reușesc să livreze articole și investigații importante, care denunță corupția și disfuncționalitățile instituțiilor statului. Totuși din cauza finanțării politice a celei mai mari părți a presei, aceste articole și investigații cu adevărat importante pentru public nu reușesc să devină subiecte pe agenda publică decât în foarte rare situații. Prin urmare autoritățile rareori se simt constrânse să ia poziții oficiale sau să reacționeze în vreun fel după apariția unor anchete în presa independentă.

La finele anului 2022, AEP a propus o modificare a legii partidelor, prin care cheltuielile făcute de acestea cu presa să fie limitate la maximum 30% din alocațiile bugetare primite. Totuși proiectul de lege nu conține și mecanisme de transparentizare a cheltuielilor partidelor cu presa.

Surse media pe subiect: Recorder, sursa 2, Europa Liberă România, sursa 4

 

 

 

Campanii de intimidare a jurnaliștilor – Cazul Emilia Șercan

În ianuarie 2022, jurnalista Emilia Șercan a publicat o anchetă în care spunea că premierul României, Nicolae Ciucă, a plagiat în teza sa de doctorat. La scurtă vreme după această dezvăluire, la 16 februarie 2022, Șercan primea un mesaj de la un necunoscut, pe Facebook, care conținea câteva fotografii personale ale acesteia, pe care bărbatul spunea că le găsise pe un site pentru adulți. Fotografiile fuseseră făcute cu decenii în urmă, într-un context privat, iar jurnalista crede că i-au fost sustrase de pe un dispozitiv personal.

La 17 februarie 2022, Șercan a depus o plângere penală la Serviciul Investigații Criminale al Direcției Generale de Poliție a Municipiului București. La numai o zi distanță, 18 februarie 2022, a descoperit că site-ul realitateadinmoldova.md publicase fotografiile împreună cu o captură de ecran pe care ea o furnizase doar poliției.

Jurnalista a semnalat scurgerea de informații din dosar chiar ministrului de interne, Lucian Bode, care a promis o anchetă internă și i-a facilitat o discuție cu chestorul Benone Matei, șeful Poliției Române. Acesta a promis că va cerceta cazul și a îndrumat-o pe Șercan să depună o plângere penală la Direcția Afaceri Interne a IGPR pentru scurgere de informații și violarea vieții private.

La 21 februarie, Emilia Șercan a fost informată de șeful poliției că în urma anchetei interne reiese că sursa zero a informațiilor apărute în presă nu ar fi polițiștii, ci un alt site, care ar fi publicat fotografiile și capturile de ecran înainte ca jurnalista să le fi dus la poliție, deci, șeful poliției a sugerat că telefonul jurnalistei ar fi spionat.

O analiză a telefonului jurnalistei a fost făcută de trei instituții internaționale independente, specializate în breșe de securitate informatice, iar verdictul a fost că telefonul nu e compromis. Aceleași instituții au demonstrat și că site-urile care au publicat fotografiile au antedatat postările. Prin investigații personale, Șercan a aflat că în spatele site-urilor respective se află proprietari media din România și un fost parlamentar român, fugit în Republica Moldova ca să scape de justiție.

În urma plângerilor penale depuse de jurnalistă și la adresa acestor persoane s-au deschis alte dosare de cercetare penală, dar pe care procurorii refuză să le contopească, deși se referă la același caz. Pe parcursul anului 2022, jurnalista a depus mai multe plângeri penale, pentru abuz în serviciu și favorizarea făptuitorului, omisiunea sesizării (la adresa polițiștilor și a ministrului de interne), violarea vieții private, hărțuire, amenințare, șantaj, tăinuire, obstrucționarea justiției și mărturie mincinoasă (la adresa persoanelor aflate în spatele site-urilor din Republica Moldova).

În total, jurnalista spune că în prezent (ianuarie 2023) cazul ei face obiectul a șapte dosare penale care trenează în diverse stadii, la mai multe instituții: Parchetul de pe lângă Tribunalul București, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Una dintre tehnicile folosite de procurori atunci când vor să îngroape un dosar, astfel încât nimeni să nu fie pus sub acuzare, este disjungerea respectivului dosar în cât mai multe părți. Fărâmițarea dosarului face ancheta dificilă, pentru că mai mulți procurori ar trebui să facă exact același lucru, să investigheze aceleași fapte, să audieze aceleași persoane, să ceară administrarea acelorași probe”, explică Emilia Șercan.

Deși postările inițiale cu fotografiile au fost șterse, ele au fost preluate și publicate, pe parcursul anului 2022, pe zeci de alte site-uri. Cazul compromiterii jurnalistei, cu scopul de a o intimida, a făcut obiectul mai multor proteste media și civice, cerând autorităților să investigheze cazul cu celeritate și să pedepsească vinovații. Din păcate, după un an de zile lucrurile au rămas fără răspuns.

 

4Încrederea publicului în justiție

Cazul dosarului de plagiat la premierului Ciucă

În ianuarie 2022, în urma unei dezvăluiri de presă privind faptul că premierul Nicolae Ciucă și-ar fi plagiat teza de doctorat, mai multe sesizări pentru verificarea acestei suspiciuni au fost depuse în justiție. Dosarul a fost judecat în aprilie, la Curtea de Apel București, dar în presă au apărut informații cum că s-ar fi intervenit în repartizarea aleatorie a dosarului, astfel încât acesta să ajungă la un judecător acuzat la rându-i de legături mai vechi cu partidul din care face parte premierul (PNL), partid care l-a susținut pe judecător, în trecut, să ocupe diverse funcții publice. Dosarul a fost soluționat de respectivul judecător, care a anulat cele trei sesizări de verificare a plagiatului, pe motiv că jurnalista care le-a formulat ar fi făcut niște aprecieri generale, în abstract. La câteva zile după această hotărâre, judecătorul și-a depus cerere de pensionare și i-a fost aprobată.

O altă decizie într-un dosar în care însuși premierul cerea suspendarea efectelor înregistrării sesizărilor de plagiat, a fost dată de un alt complet de la Curtea de Apel București, care a admis cererea premierului motivând că România are nevoie de stabilitate și că scandalul plagiatului ar putea deveni o armă pentru adversarii politici ai acestuia.

Suspiciunile de manipulare a sistemului de repartizare a dosarelor fac obiectul unei anchete a Parchetului General, din aprilie 2022, dar fără finalizare, deocamdată. Aceste informații apărute în spațiul public, precum și motivările date de cei doi judecători în cazul suspiciunilor de plagiat ale premierului, sunt de natură să afecteze încrederea publicului în sistemul de justiție și corecta lui funcționare.

Surse media: G4Media, sursa 2, România Europa Liberă

5Libertatea de exprimare

Legea securității cibernetice

Pe 22 decembrie, Senatul României a votat noua lege a securității cibernetice. Legea conține multe prevederi problematice extrem de contestate de organizațiile societății civile. Unul dintre cele mai periculoase articole modifică Legea 51/1991 privind securitatea națională. Potrivit legii, orice opinie exprimată online contrară celei a statului va deveni infracțiune. De exemplu, opinii anti-vaccinare, un subiect care a polarizat societatea românească și nu numai.

Calificarea drept amenințări la adresa securității naționale a luărilor de poziție contrare politicii oficiale de stat îi va face pe autorii acestor poziții să devină pasibili de pedepse pentru infracțiuni contra siguranței statului, prevăzute la art. 404 din Codul penal „comunicarea sau răspândirea, prin orice mijloace de știri, date sau informații false ori documente falsificate, cunoscând falsitatea acestora, dacă aceasta pune în pericol securitatea națională, se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani.”

Până acum, deoarece aceste poziții critice nu erau calificate de Legea 51/1991 drept amenințări la adresa siguranței naționale, nu puteau fi incluse în infracțiunea prevăzută la art. 404 din Codul penal. Dar conform noilor prevederi, va fi relativ simplu să se inițieze dosare penale împotriva criticilor puterii politice. Aceasta reprezintă o încălcare gravă a libertății de exprimare.

Legea a fost atacată la CCR de Avocatul Poporului, la 27 decembrie 2022.

 

6Procesul legislativ

 

În general, transparența și calitatea procesului legislativ nu s-au îmbunătățit. Legislația importantă, inclusiv cea care reglementează transparența procesului decizional al administrației publice, continuă să fie adoptată prin proceduri de urgență.

De exemplu, în martie 2022, Legea 52/2003, privind transparența administrației publice în procesul decisional, a fost modificată, stârnind critici din partea organizațiilor societății civile. Potrivit amendamentului „în cazul reglementării unei situații urgente sau care, din cauza circumstanțelor sale excepționale, impune adoptarea unor soluții imediate, pentru a evita prejudicierea gravă a interesului public, vor fi supuse adoptării și proiectele de acte legislative înainte de expirarea termenului de 30 de zile pentru dezbatere publică”. Ordonanța de urgență a Guvernului 16/2022 a modificat conținutul art. 7 alin. 13 din legea 53/2003.

Înainte de modificarea din 2022, Legea nr. 52/2003 privind transparența în luarea deciziilor în administrația publică conținea, în articolul 7 alin.13, o dispoziție ambiguă, care ar fi trebuit să stabilească o procedură de derogare mai accelerată pentru dezbaterea proiectelor de lege în cazul în care aceste proiecte privesc situații speciale care necesită reglementare urgentă și imediată. Înainte de modificarea din 2022, prevederea ambiguă menționată mai sus era interpretată de marea majoritate a instanțelor de judecată în sensul că în situații excepționale, care necesită reglementare imediată, proiectul de act normativ care acoperă o astfel de situație nu trebuie supus dezbaterii publice. și poate fi adoptat imediat.

În spațiul public au fost formulate critici cu privire la conținutul textului de lege modificator, în sensul că referirea la „situații urgente” și „împrejurări excepționale” este prea amplă și, deci, ambiguă, conducând la abuzuri în practică, emitentul actului juridic considerând orice situație, chiar obișnuită, normală, urgentă sau excepțională.

Avocatul Poporului a sesizat CCR în martie 2022 cu privire la ambiguitățile acestui amendament. În esență, criticile se referă la:

– modificarea articolului 7 alin.13 din Legea 52/2003 ar fi trebuit să se facă prin lege, nu prin ordonanță de urgență;

– OUG 16/1992 a fost emisă fără avizul prealabil al Consiliului Economic și Social (CES);

– referirea în textul legal la situații de urgență și circumstanțe excepționale este neclară și imprevizibilă, întrucât este imposibil să se determine temeiul juridic, nu există criterii obiective și nu există un organ competent care să determine dacă o situație este o situație de urgență sau una excepțională. Astfel, autorităților publice li se oferă posibilitatea de a interpreta în mod arbitrar și eronat caracterul urgent sau excepțional al unei situații, comitând astfel un abuz de putere prin evitarea reglementărilor legale privind luarea deciziilor.

CCR nu a adoptat încă o decizie.

Regimul controlului constituțional al legilor

În 2022, caracterul viciat al procesului de pregătire și adoptare a legilor a fost încă o dată subliniat de Curtea Constituțională și a adâncit și mai mult neîncrederea cetățenilor în legalitatea și seriozitatea măsurilor luate de autorități. De exemplu, în februarie 2022, Curtea Constituțională a declarat neconstituțională Ordonanța Guvernului 192/2020 (cunoscută în mod popular drept legea care impune purtarea obligatorie a măștii în spațiile publice în perioada pandemiei). Ordonanța Guvernului a produs efecte în perioada noiembrie 2020 și martie 2022 și a fost declarată neconstituțională pentru nerespectarea Regulamentului Guvernului și a procedurilor de adoptare a actelor normative, și anume, pentru că nu a avut avizul Consiliului Legislativ în momentul adoptării acesteia. Având în vedere că populația generală avea convingeri mixte cu privire la restricțiile impuse de Guvern pentru prevenirea răspândirii Covid-19, decizia Curții Constituționale ar fi creat o stare de haos dacă această decizie ar fi fost luată în perioada restricțiilor pandemice. În ciuda solicitărilor societății civile, niciun funcționar public nu a fost tras la răspundere pentru neîndeplinirea responsabilităților și pentru încălcarea legilor și reglementărilor la adoptarea actelor normative.

7Accesul la justiție

În noiembrie 2022, un grup de parlamentari din coaliția de guvernare a inițiat o propunere legislativă care vizează modificarea Ordonanței Guvernului 26/2000, privind funcționarea asociațiilor și fundațiilor. Proiectul de lege introduce mai multe condiții pentru inițierea de către un ONG a unei acțiuni în justiție pentru controlului legalității unui act administrativ, și vizează în principal organizațiile de mediu. În cazul în care acest proiect de lege va fi adoptat în această formă, cel mai probabil va fi contestat în fața Curții Constituționale, deoarece limitează grav dreptul de acces liber la justiție.

Potrivit proiectului de lege, propunerea legislativă urmărește eliminarea blocajelor cauzate de litigiile inițiate de unele ONG-uri care întârzie lucrările majore de infrastructură (autostrăzi, hidrocentrale). ONG-urile de mediu sunt vizate și sunt acuzate că produc „daune grave interesului public prin privarea unei societăți moderne și dezvoltate de servicii esențiale”. Senatorii inițiatori susțin că un act administrativ în baza căruia se realizează o mare lucrare de infrastructură, în valoare de miliarde de euro, sau un proiect imobiliar poate fi contestat în instanță cu plata unei taxe foarte mici (circa 4 euro pentru acţiunea de suspendare şi aproximativ 10 euro pentru acţiunea de anulare). Iar actul administrativ poate fi suspendat, provocând mari pagube, chiar dacă în final nu va fi anulat ci declarat legal.

Proiectul de lege introduce mai multe condiții pentru ca un ONG să poată ataca în instanță un act administrativ, de exemplu:

• introducerea unei garanții de 1% din valoarea investiției (ce nu depășește 50.000 RON)
• actul administrativ contestat trebuie să aibă legătură cu obiectul de activitate și misiunea asociației, în conformitate cu actul constitutiv și statutul acesteia
• actul administrativ contestat trebuie emis după constituirea asociației

Consiliul Legislativ a aprobat favorabil propunerea legislativă, dar a formulat mai multe observații, unele dintre ele referitoare la constituționalitatea propunerii. Consiliul apreciază că introducerea în lege a acestor condiții suplimentare pentru ONG-uri, în vederea contestației actelor administrative, încalcă dreptul de acces liber la justiție, prevăzut în Constituție și în CEDO. Consiliul mai menționează că este încălcată și Decizia 8/2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție (conform acesteia, un ONG poate contesta un act administrativ chiar dacă ONG-ul nu are un interes privat legitim, dar există totuși un legătura directă între actul administrativ contestat și obiectivele directe ale ONG-ului).

În ciuda faptului că a fost criticat de multe organizații ale societății civile, nu a existat nicio reacție din partea parlamentarilor și aproape nicio acoperire în presă a acestui subiect. Este de așteptat ca, dacă proiectul de lege va fi adoptat de Parlament și va deveni lege, acesta va fi contestat în fața Curții Constituționale (cel mai probabil de către Avocatul Poporului).

8Spațiul civic online

Incapacitatea poliției de a investiga criminalitatea informatică

Capacitatea Poliției Române de a investiga criminalitatea informatică este redusă. Rezultă dintr-o investigație media, dar și din declarațiile obținute de APADOR-CH în diferite discuții informale avute cu reprezentanți ai sistemului.

Conform investigației citate, Insectoratul General al Poliției Române (IGPR), care a primit această sarcină din 2019, are un număr redus de polițiști (63 de posturi la nivel național) care trebuie să se ocupe de un număr disproporționat de mare de dosare de criminalitate informatică. Situația s-a agravat în ultimii trei ani, când numărul plângerilor a înregistrat o explozie, așa cum reiese din statisticile Poliției: dintr-un total de peste 34.000 de plângeri la nivel național, au fost soluționate 11.817, majoritatea fiind clasate sau renunțându-se la urmărirea penală din lipsă de probe. Polițiștii au terminat urmărirea penală și au trimis cazurile la parchet doar în 412 dosare. Numărul dosarelor nerezolvate a crescut din martie 2020 până în martie 2022, de la  5.057 la 21.245, adică o creștere cu 320%.

Polițiștii consultați de autorul investigației susțin că nu sunt nici instruiți corespunzător pentru această responsabilitate și nu au nici dotările necesare, fiind nevoiți să facă investigații fie de pe telefonul personal, fie de pe un laptop de serviciu, dar care nu este dotat cu softuri corespunzătoare.

Presată de rapoartele interne, conducerea IGPR a înființat în 2022, la nivelul fiecărui județ, compartimente dedicate combaterii infracțiunilor informatice, dar a făcut-o mai degrabă formal, fără să crească numărul de posturi și fără să doteze respectivele compartimente cu tehnica necesară.