În data de 17 februarie 2015 G.D. s-a prezentat la sediul APADOR-CH pentru a reclama relele tratamente la care a fost supus de un polițist al secției 17, sector 5 din București.
Evenimentele din seara zilei de 11 februarie 2015 – așa cum au fost relatate de G.D. reprezentanților APADOR-CH
G.D. are 37 de ani și pentru a-și câștiga existența lucrează ca “parcagiu”, de obicei în zona străzii Ilfov.
În seara zilei de 11 februarie 2015, în jurul orei 20:00, acesta se afla în zona Palatului CEC, la intersecția dintre Str. Ilfov și Str. Mihai Vodă. Tocmai terminase de parcat o mașină când a văzut venind spre el, de pe calea Victoriei, doi polițiști pe care nu îi cunoștea. Un prieten al acestuia, zis G., care sosise cu puțin înaintea lui G.D. în parcare, i-a sugerat să fugă pentru că luase și el bătaie cu puțin înainte de la unul din ei, “polițistul cu ochelari”.
G.D. a refuzat să fugă și și-a continuat drumul normal fiind ajuns din urmă de cei doi polițiști pe Strada Mihai Vodă. Aceștia l-au întrebat ce face acolo și cu ce se ocupă și i-au spus să stea pe loc. “Polițistul cu ochelari“ l-a amenințat că, în caz contrar, va lua bătaie și i-a adresat injurii legate de etnia romă și copiii săi decedați. G.D. a replicat că dacă îl va bate o să-i facă reclamație.
În jurul orei 20:20, după ce l-au legitimat, i-au făcut proces verbal și i-au dat amendă. Colegul polițistului cu ochelari a vrut să-l lase să plece dar acesta din urmă a afirmat “nu bă, îl luăm la secție”. Deși nu își dorea să meargă la secție, G.D. nu s-a opus conducerii de către cei doi polițiști la sectia 17. Pe drum, polițistul cu ochelari i-a spus să își închidă telefonul, să scoată bateria, pe care să o pună într-un buzunar al gecii, iar telefonul, în celălalt buzunar. Cei trei s-au urcat în autobuzul 336 din stația de la Cișmigiu spre secția 17.
G.D. relatează că intrarea în secție s-a făcut între orele 20:30-21:00 și că l-au băgat pe a doua ușă din față de pe hol, pe stânga. Acolo afirmă că a fost pus să se dezbrace de la brâu în jos până la chilot și în momentul când era cu pantalonii în vine au început loviturile aplicate de “polițistul cu ochelari”, pe care îl descrie ca fiind bine făcut, la 1.74 m cu față pătrată și brunet, cu un baston de cauciuc (tompha). Victima susține că a fost lovit aproximativ 20 de minute peste mâini, spate, brațe, picioare, genunchi și tălpi. Deoarece suferă de insuficiență renală acută stătea cu spatele la perete pentru a se apăra de loviturile la ficat și rinichi.
Acesta a relatat reprezentanților APADOR-CH că în timp ce îi aplica lovituri cu bastonul de cauciuc, cu coatele și pumnul, polițistul s-a oprit de 3 sau 4 ori și l-a pus să facă alternativ flotări și genuflexiuni. Colegul lui, descris de victimă ca înalt, la 1.80m, rotund la față și mai solid, a refuzat să-l bată, deși i s-a sugerat să o facă de polițistul agresor. El a insistat să îl lase în pace dar acesta din urmă a continuat cu bătaia afirmând “lasă-l în morții lui de țigan, are avocat nu? Îmi faci tu mie reclamație mă?”.
La un moment dat polițiștii l-au scos din holul unde luase bătaie și l-au dus într-o cameră la subsol (cel mai probabil un depozit, fiind lipsită de scaune și mese) “hai jos că mai am puțin sport de făcut cu tine. hai să îți arăt parchetul unde ziceai tu că-mi faci reclamație”. Acolo, polițistul cu ochelari, rămas singur cu victima, l-a pus din nou să facă flotări și genuflexiuni timp de 10 minute. Potrivit spuselor lui acesta intenționa să-i aplice și alte lovituri de tompha dar au auzit voci ale unor persoane care întrebau de G.D..
În momentul acela polițistul l-a amenințat că dacă spune cuiva ce s-a întâmplat sau depune plângere va face tot posibilul ca acesta să ajungă în închisoare și că va veni pe strada unde acesta locuiește ca să-l bată din nou. La scurt timp a venit și “domnul Claudiu, un fel de șef” descris ca blond, bine legat și cu cioc, care a intervenit ca să-l lase în pace. L-a întrebat pe polițistul agresor care a fost motivul bătăii, acesta afirmând că victima înjurase poliția.
Ulterior, polițistul agresor a plecat și în camera de la subsol au rămas doar G.D. și “domnul Claudiu”. Acesta i-a sugerat ca pe viitor să-și vadă de treabă și să nu mai înjure poliția. După această scurtă discuție victima a urcat, și-a luat geaca, fesul, fularul și telefonul care rămăseseră sus, s-a îmbrăcat și a plecat.
In jur de ora 21:30 a ieșit din secție, și-a sunat concubina, pe L.M. pentru a o anunța că era liber. A doua zi, pe 12 februarie 2015, s-a prezentat la INML și ulterior la spitalul Municipal București.
Evenimentele din seara zilei de 11 februarie 2015 – așa cum au fost relatate de Ana Mohr
„Am 30 de ani şi sunt lucrător social în cadrul Asociaţiei Carusel din anul 2012. CARUSEL oferă servicii persoanelor aparţinând grupurilor vulnerabile. În seara de 11 februarie 2015, mă aflam la sediul organizaţiei când am fost sunată, la ora 19:57, de către concubina lui G.D., L.M. Aceasta mi-a dat numărul de telefon al lui G.D. şi m-a rugat să îl sun, pentru că pe strada unde parchează maşini, Str. Ilfov, a fost bătut un băiat, cunoscut sub numele de G., de către un poliţist de la secţia 17. L-am sunat pe G.D. la ora 20:01; am vorbit la telefon cu G., care mi-a spus că a fost bătut de un poliţist pe Strada Ilfov. L-am rugat pe G. să mă aştepte la parcare şi am plecat de la sediu cu un taxi. Pe drum, l-am sunat pe colegul meu, Marian Ursan, i-am explicat ce s-a întâmplat şi l-am rugat să vină pe strada Ilfov.
Când am ajuns în colţul clădirii BCR, la intersecţia dintre Str. Mihai Vodă şi Calea Victoriei, în jurul orei 20:30, am văzut 2 poliţişti cu un bărbat, pe care nu îl cunoşteam la acel moment şi care mai apoi s-a dovedit a fi G.D., la intersecţia dintre Strada Mihai Vodă şi Strada Ilfov. L-am sunat pe G.D., care mi-a spus că este dus la secţie, după care şi-a închis telefonul. I-am urmărit pe cei doi poliţişti şi pe bărbat, filmându-i, pe traseul Str. Lipscani – Str. Domniţa Anastasia – Str. Actor Ion Brezoianu, până în staţia de autobuz Grădina Cişmigiu. Acolo, cei doi poliţişti şi bărbatul condus la secţie s-au urcat în autobuzul 336, iar eu m-am întors la parcarea de pe Str. Ilfov, pentru a-l căuta pe G.. Pentru că acesta nu era acolo, i-am întrebat pe cei doi paznici ai clădirii CEC, care se aflau la poarta clădirii de la intersecţia Str. Mihai Vodă şi Ilfov, unde este secţia 17. Aceştia au încercat să îmi explice şi au chemat şi un poliţist care era în biroul lor, să îmi explice şi acesta cum să ajung la secţia 17. În acest timp, a ajuns la parcare şi colegul Marian Ursan cu maşina. Împreună cu G. şi unchiul acestuia, zis M., cu care ne-am întâlnit la intersecţia dintre Str. Mihai Vodă şi Calea Victoriei, ne-am urcat în maşină şi am plecat către secţia 17. Pe drum, G. ne-a povestit că a fost bătut pe Str. Ilfov de un poliţist cu ochelari, acelaşi poliţist care îl luase la secţie pe G.D..
În jurul orei 20:50, am ajuns, împreună cu colegul Marian Ursan, G. şi unchiul acestuia, M., la secţia 17. În timp ce aşteptam în faţa porţii secţiei, l-am sunat pe G.D., dar acesta avea telefonul închis. Pentru că am auzit urlete din secție, eu şi colegul meu, Marian Ursan, am intrat în curtea secţiei ca să înregistrăm zgomotele, iar G. şi M. au rămas în faţa porţii. După 5 – 10 minute, un poliţist, cu semnalmentele 1.70, blond, bine legat, cu barbă scurtă, a ieşit în curte şi ne-a întrebat pe cine căutăm. I-am răspuns că îl aşteptăm pe G.D. Acesta s-a întors în secţie ca să îl caute în registrul de conduşi pe G.D., iar peste aproximativ 3 minute s-a întors şi ne-a spus că există în registru o persoană cu numele G.D., care a fost adus la secţie, i s-a făcut proces verbal şi i s-a dat drumul. I-am explicat domnului poliţist că noi ştim că el este la secţie şi că are telefonul închis. După ce acesta a insistat că lui G.D. i s-a dat drumul, am părăsit curtea secţiei şi am rămas pe trotuar, în faţa porţii secţiei. L-am mai sunat pe G.D. la orele 21:13 şi 21:17, însă telefonul acestuia era închis.
Pentru că am observat că de pe stradă pleacă o mașină de poliţie și crezând că se îndreaptă spre parcarea de pe Str. Ilfov unde polițiștii ar fi putut comite și alte abuzuri, colegul Marian Ursan, împreună cu G. şi M., s-au hotărât să plece cu maşina într-acolo. Eu am rămas pe Str. Doctor Grigore Țăranu, pe care se află secţia 17, să îl aștept pe G.D..
La ora 21:34 am fost sunată de concubina acestuia, L.M., care mi-a spus că G.D. a plecat din secţie. L-am sunat pe G.D. la ora 21:36; acesta mi-a spus că plecase din secţia 17 de 5 minute şi că se afla la gura de metrou Eroilor, din faţa Spitalului Municipal Bucureşti. L-am rugat să mă aştepte acolo şi am plecat înspre staţia de metrou respectivă. Între timp, l-am sunat şi pe colegul meu, Marian Ursan, care se întorcea cu mașina la secția 17 şi am hotărât să ne întâlnim cu G.D. la stația de metrou Eroilor.
La ora 21:40 am ajuns la staţia de metrou Eroilor, unde G.D. se întâlnise deja cu colegul Marian Ursan. G.D. ne-a povestit în mașină cum a fost bătut în secţia 17, iar apoi ne-am întors împreună la parcarea de pe Strada Ilfov.
A doua zi dimineaţă, pe data de 12 februarie 2015, l-am însoţit pe G.D. la INML pentru examenul medico-legal. La plecarea de la INML, amândoi am fost legitimaţi de domnul poliţist Coandă de la Secţia 26. În aceeaşi zi, după-masă, am fost împreună cu G.D. la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Municipal Bucureşti, deoarece acesta acuza dureri în partea stângă a pieptului, pe spate şi pe braţe. “
Concluziile și solicitările CARUSEL și APADOR-CH cu privire la cazul G.D.
CARUSEL și APADOR-CH constată cu îngrijorare faptul că s-au înmulțit cazurile de persoane vulnerabile (“parcagii”), de etnie romă, conduse “administrativ” la sediul poliției și supuse la rele tratamente.
Asociațiiile cred că privarea de libertate a lui G.D., loviturile încasate în secția 17, faptul că a fost pus să se dezbrace cât și să facă flotări și genuflexiuni reprezintă tratament inuman și degradant și au avut un caracter strict punitiv, motivat de faptul că victima a “îndrăznit” să afirme că va face reclamație atunci când a fost amenințat cu bătaia. În acest caz a fost încălcat articolul 3 al Convenției Europene a Drepturilor Omului- „nimeni nu poate fi supus torturii ori tratamentelor inumane și degradante.”
Cazul confirmă din nou vulnerabilitatea persoanei conduse “administrativ” la sediul poliției. Această persoană, deși privată de libertate ca și un arestat sau reținut, este lipsită de orice mijloc legal de apărare (în acest caz faptul că i s-a închis telefonul pentru a nu putea comunica cu nimeni).
CARUSEL și APADOR-CH cer IGPR să dispună urgent o anchetă cu privire la abuzurile polițistului care l-a bătut pe G.D.. De asemenea trebuie anchetați și ceilalți polițiști și persoane prezente în sediu pentru lipsa de reacție eficientă față de brutalitățile comise de colegul lor.
***
Acest raport este parte a proiectului “Dreptate pentru “Dinte”!”, realizat cu sprijinul financiar al Fondului pentru Inovare Civică, program finanţat de Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe, sponsorizat de Raiffeisen Bank, administrat de Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile.