Pe 2 iulie 2015 Florin Micu a venit la sediul APADOR-CH pentru a relata relele tratamente la care a fost suspus de trei polițiști ai Secției 25 din Sectorul 6, București, în noaptea de 27-28 Iunie 2015.
Incidentul relatat de Florin Micu reprezentanților APADOR-CH
Florin Micu a relatat că duminică, 28 Iunie, în jurul orelor 2:00 – 3:00, se afla cu un grup de prieteni (aproximativ 8 la număr, dintre care două persoane de sex feminin și o minoră) în zona parcului Drumul Taberei – Câmpul cu flori. Acesta spune că se afla în discuții divergente cu una dintre fetele majore, numită S., când de grup s-a apropiat o mașină de poliție cu trei ofițeri care le-au spus să părăsească zona, deoarece tulbură liniștea publică. Florin Micu admite că băuse două beri împreună cu prietenii săi, însă se simțea perfect conștient, fără a fi beat.
Grupul a urmat indicațiile poliției și în timp ce se deplasau pe trotuar, Florin Micu a continuat discuțiile în contradictoriu cu S. După puțin timp mașina de poliție a reapărut lângă ei, a oprit, iar unul dintre polițiști i s-a adresat direct lui Florin Micu, spunându-i “tu nu vrei să te potolești, nu?”. Același polițist l-a imobilizat, punându-i cătușe, apoi l-a împins forțat în mașină. Cât timp Florin Micu era în mașina de poliție cu mâinile imobilizate la spate, în cătușe, polițiștii i-au amendat pe prietenii săi, pentru tulburarea liniștii publice. Deci legitimarea și chiar amendarea persoanelor în cazul contravențiilor se poate face și fără ca acestea să fie conduse la secțiile de polițe.
În continuarea evenimentelor, polițistul care îl imobilizase s-a urcat pe bancheta din spate lângă el, pe partea stângă, și l-a lovit la față cu brațul drept. Ceilalți doi polițiști s-au urcat în mașină fără a comenta loviturile colegului lor asupra lui Florin Micu și au condus spre Secția 25 de poliție.
Ajunși aici, doi dintre polițiști l-au tras cu forța pe Florin Micu din mașină și l-au târât până în holul secției unde l-au aruncat pe jos, cu fața la podea și mâinile legate în continuare la spate cu cătușe, și au început să-l lovească cu pumnii și picioarele. Ploaia de lovituri a durat aproximativ 5 minute, Florin Micu spune că toți cei trei polițiști îl loveau, iar martor la acest incident era și ofițerul de serviciu al secției, care îi putea vedea pe colegii săi când îl brutalizau. În urma tirului de lovituri victima a amețit, polițiștii l-au cărat apoi pe scări într-o încăpere de la etajul 1 al cădirii și l-au așezat pe un scaun.
În această cameră ce părea un birou de anchetă se afla încă un polițist care purta uniformă și care n-a avut nicio reacție văzând-o pe victimă adusă cu mâinile încătușate și cu urme evidente de lovituri, mai ales în zona feței. Enervat de relele tratamente la care era supus, Florin Micu le-a adresat câteva cuvinte injurioase polițiștilor, moment în care unul dintre cei trei (în starea de confuzie în care se afla, Florin Micu spune că ar fi putut să fie polițistul care a condus mașina spre secție sau cel care îl lovise în mașină) i-a aplicat 4-5 lovituri cu tomfa peste piciorul drept.
Cătușele i-au fost scoase după aproximativ 40 de minute de când Florin Micu fusese adus în secție, și doar la insistențele sale, întrucât încheieturile mâinilor îi erau foarte strânse și începuseră să-l doară. Apoi polițiștii i-au întocmit un proces verbal de amendă pentru tulburarea liniștii publice, act pe care el a refuzat să-l semneze. Polițiștii au început să poarte o discuție prietenoasă cu el, să glumească, într-un final întrebându-l și cum îl cheamă, după care i-au spus că e liber să plece. Acest comportament al polițiștilor, ce pare obișnuit, arată că scopul conducerii la sediu – acela de a identifica persoane suspecte de comiterea unei abateri de la lege – este frecvent ignorat. I-au înapoiat telefonul și cheile, singurele obiecte pe care le avusese la el, și de care nu-și amintește când i-au fost luate de polițiști.
În final cei trei polițiști l-au condus într-o manieră pașnică afară din clădire, unul dintre ei sugerându-i că ar fi căzut pe scări, dovadă și urmele de violență pe care le avea. Când a ieșit din secție era în jurul orei 5:00 dimineața.
În niciun moment al interacțiunii sale nedorite cu polițiștii, victimei nu i s-a explicat de ce i s-au pus cătușe, de ce a fost condus la secție, în plus fiind supus la rele tratamente și privat de libertate de către ofițerii de poliție. A fost pur și simplu luat de pe stradă în mod brutal de către repezentanți ai statului, care se presupune că trebuie să acționeze pentru protecția cetățenilor, și lovit cu cruzime în timp ce nu avea niciun mijloc de apărare, fiind încătușat. În plus, nu a putut să anunțe pe nimeni unde se află, sau să cheme un avocat.
La ieșirea din secție, Florin Micu l-a sunat pe unul dintre prietenii cu care fusese în parc, ca să vină să-l ducă acasă. În scurt timp acesta a sosit cu un taxi și, văzând starea în care era (îi curgea sânge din gură și din nas, avea ochiul stâng învinețit), i-a propus să meargă direct la spital. Prietenul, P.I., i-a facut și poze cu propriul telefon. Cei doi au ajuns la Spitalul Sfântul Ioan unde victima a declarat că a fost bătut de polițiști, a fost supus la o serie de radiografii și i s-au întocmit trimiteri către Spitalele Bagdasar și Colțea, pentru investigații amănunțite. În acest timp a ajuns la spital și S., fata cu care Florin Micu avusese discuțiile contradictorii înainte de a fi luat de polițiști din stradă, ca să-i aducă de acasă cartea de identitate.
În jurul orei 8:00, duminică dimineața, a plecat de la Spitalul Sfântul Ioan împeună cu P.I. și S. spre Institutul Național de Medicină Legală Mina Minovici. Biletul de trimitere al Spitalului Sfântul Ioan către Colțea menționează în cazul lui Florin Micu existența traumatismelor cranio-cerebral, toraco-abdominal și la gamba dreaptă. Fișa de la Spitalul Bagdasar menționează urme de agresiune cu un corp dur (bâtă) la nivelul capului, coloanei cervicale, brațului drept și gambei drepte, stabilind diagnosticul “policontuzionat prin agresiune”. Scrisoarea medicală a INML către Spitalul Colțea solicită examen de specialitate și reține existența de echimoze pe ambele pavilioane auriculare, ambii obraji, pe spate și membre.
În pozele făcute cu telefonul lui P.I. la ieșirea din secție Florin Micu are semne de violență și zgârieturi pe întreaga față și pe gât, ambii ochi umflați și învinețiți, semne de lovituri pe piciorul drept, iar pe ambele încheieturi ale mâinilor pronunțate urme cauzate de încătușare.
Interacțiunea prietenilor lui Florin Micu cu Secția 25 poliție
După ce Florin Micu a fost dus la secție, în grupul de prieteni rămas pe stradă a avut loc o altercație, în timpul căreia una dintre fete a fost agresată de un băiat din grup. Fata a sunat la poliție, un alt echipaj a sosit la fața locului și a luat-o pe reclamantă la secție, ca să depună plângere, aceasta fiind însoțită la poliție și de minoră.
Minora i-a povestit ulterior lui Florin Micu că, în timp se afla în secție, ea a vrut să meargă la toaletă, moment în care a nimerit lângă ușa camerei în care Micu era bătut de polițiști. Auzind țipetele victimei, minora l-a întrebat pe un polițist dacă prietenul ei este bătut, polițistul infirmând acest lucru. Cele două fete aflate în secția 25 l-au văzut pe Florin Micu când a ieșit din clădire cu urme de sânge și lovituri pe față.
Fata care reclamase agresiunile unui alt băiat din grup, și care venise la secție să depună plângere împotriva acestuia, a primit, la data de 1 iulie, un proces verbal de amendă pentru tulburarea liniștii și ordinii publice întocmit de polițiști, în care se menționa că ea s-ar fi certat pe stradă cu Florin Micu în noaptea de 28.06.2015. Micu neagă categoric acest lucru, mai ales că fata fusese agresată când el era deja la secția de poliție. Micu crede că polițiștii au făcut o confuzie voită, în acest caz, profitând de faptul că și el avusese o altercație verbală cu S., dar care în niciun caz nu se soldase cu vreo agresiune. Dovadă că S., cu care este prieten bun, a venit a doua zi la spital ca să-i aducă buletinul.
Victima crede că în mod intenționat polițiștii au menționat pe procesul verbal al fetei că el ar fi agresat-o pentru ca ulterior să poată justifica conducerea lui la secția de poliție.
Discuția lui Florin Micu cu comandantul Secției 25
În timp ce se afla la INML doi reprezentanți de la Secția 25, în civil, au venit să-l vadă pe Florin Micu, menționând că vor să-l ajute și i-au transmis că este chemat în ziua următoare, luni, 29 Iunie, la ora 8:00, la comandantul secției, pentru discuții. Unul dintre polițiștii care au venit la INML i-a făcute poze lui Micu cu semnele agresiunilor pe care le avea.
Florin Micu s-a gândit că acesta este o un bun prilej pentru a depune și plângerea împotriva celor trei polițiști care l-au agresat și la data stabilită s-a prezentat la Secția 25, unde a discutat cu comandantul secției și încă un comisar care s-a recomandat a fi din cadrul unei structuri de control a IGPR.
Văzându-i semnele vizibile de agresiune, mai ales ochiul stâng învinețit, comandantul secției i-a spus, pe un ton acuzator, că a făcut el ceva pentru care a ajuns să fie lovit. Comandantul a adăugat că au fost trei apeluri la poliție în noaptea de 27-28 iunie pentru tulburarea liniștii publice de către grupul de prieteni în care se afla și Florin Micu.
Șeful secției de poliție părea că încearcă să-și apere angajații, deși nu s-a referit în niciun fel la faptul că aceștia l-ar fi lovit pe Micu, însă era evident că știa de incidentul petrecut cu o noapte în urmă. Comisarul a întocmit un document în care a notat că avusese loc această întâlnire și că Florin Micu nu vrea să depună plângere “acum”, dar el nu a primit o copie a acestei declarații. Micu a hotărât să nu depună plângerea până ce nu se va consulta cu un specialist asupra formei sale.
Concluzii și recomandări:
APADOR-CH constată că practicile abuzive ale Poliției române, de pedepsire a unor comportamente ale persoanelor, sunt general valabile, de-a lungul timpului asociația cunoscând cazuri de cetățeni bătuți de agenți de poliție în toată țara. Aceste acțiuni ale polițiștilor încalcă legea și constituie, în sine, infracțiuni. Așadar, asociația cere încă o dată stoparea acestor practici abuzive și primitive ale poliției, ceea ce se poate realiza doar prin investigații serioase interne și aplicarea unor sancțiuni administrative drastice, indiferent de eventualele soluții ale procurorilor anchetatori.
Este știut că în cele mai multe cazuri de plângeri împotriva polițiștilor, procurorii decid neînceperea urmăririi penale pentru lipsă de probe super-solide. Dar asta nu înseamnă că polițiștii reclamați nu ar fi comis abuzuri, ci doar că sunt mai greu de dovedit de către victime. Or tocmai că nu victimele ar trebui să aducă dovezi de necombătut, ci autoritățile sesizate.
Asociația solicită IGPR ca și în cazul lui Florin Micu să investigheze relele tratamente la care a fost supus de către polițiștii Secției 25 din București. APADOR-CH așteaptă un răspuns cu privire la sancțiunile dispuse împotriva celor găsiți vinovați.
Dollores Benezic Adelina Boboșatu
https://apador.org/wp-content/uploads/2015/07/florin-micu.jpg803600Rasistahttps://apador.org/wp-content/uploads/2020/09/apador-logo-tmp-300x159.pngRasista2015-07-15 10:41:412015-07-29 08:03:43Raport asupra cazului Florin Micu, bătut de trei polițiști ai Secției 25 din București
Raportul privind respectarea drepturilor omului în 2014 – făcut public de Departamentul de stat al SUA – vorbește, în cazul României, de mai multe încălcări ale drepturilor și libertăților cetățenești, citând în câteva rânduri din rapoartele întocmite de APADOR-CH, pe tema condițiilor din penitenciare și aresturi sau pe diverse cazuri de abuzuri ale forțelor de ordine asupra cetățenilor.
Probleme majore de respectare a drepturilor omului includ maltratarea și hărțuirea, de către polițiști și jandarmi a deținuților și romilor, inclusiv moartea a cel puțin o persoană în mâinile poliției. Corupția guvernamentală a rămas o problemă larg răspândită, care a afectat toate sectoarele societății. Discriminarea socială sistematică împotriva romilor afectează accesul la educație, locuire, asistență medicală, și oportunități de angajare.”, se arată în raportul citat.
Între problemele citate de raport se mai găsesc: lipsa unor măsuri eficiente pentru retrocedarea proprietăților ce au aparținut bisericilor greco-catolice, confiscate de fostul regim comunist; amenințări personale și profesionale la adresa jurnaliștilor și subminarea libertății presei; acte de violență și discriminare la adresa femeilor; acțiuni și declarații antisemite, opinii rasiste, xenofobe și naționaliste difuzate prin internet și mass media: asistență inadecvată pentru persoanele cu handicap instituționalizate; discriminarea socială împotriva lesbienelor, homosexualilor, bisexualilor și transsexualilor (LGBT) și persoanelor cu HIV / SIDA.
La secțiunea 1 – Respectarea integrității și libertății persoanei, rapoartele APADOR-CH sunt citate în sprijinul afirmațiilor din document:
a. Privarea arbitrară sau ilegală de libertate – este amintit cazul lui Daniel Dumitrache, parcagiul mort în Secția 10 de Poliție – puteți citi raportul APADOR-CH aici.
c. Tortura și alte pedepse sau tratamente crude, inumane sau degradante în închisoare și aresturile poliției – sunt citate rapoartele APADOR-CH privind supraaglomerarea și condițiile proaste din penitenciare și aresturi – găsiți rapoartele APADOR-CH aici.
d. Arestul arbitrar sau detenția – se vorbește despre conducerea administrativă la secția de poliție, care este slab reglementată în legislația română și care dă naștere la abuzurile forțelor de ordine, în cele 24 de ore în care cetățeanul se află în custodia poliției, dar nu are niciun drept civil – detalii despre conducerea administrativă și demersurile APADOR-CH de a schimba această situație găsiți aici.
https://apador.org/wp-content/uploads/2014/03/emblema-politie.jpg470728APADOR-CHhttps://apador.org/wp-content/uploads/2020/09/apador-logo-tmp-300x159.pngAPADOR-CH2015-06-26 12:22:542020-08-12 13:08:44Abuzurile forțelor de ordine, menționate în Raportul SUA privind respectarea drepturilor omului în România
Asociația pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki a făcut public azi raportul realizat în comuna Racoș, județul Brașov, cu privire la acuzațiile pe care mai mulți cetățeni din localitate le aduc polițiștilor.
Concret, polițiștii din Racoș sunt acuzați că în ultimii trei ani ar fi bătut mai mult de 40 de cetățeni din comună, bătăi soldate cu certificate medico-legale și multe zile de spitalizare, dar rămase nesancționate în plan legal.
Oamenii spun că sunt bătuți de organele de ordine, în secția de poliție, în pădure sau pe câmp. Reclamațiile lor au rămas până acum nesoluționate, procurorii din Brașov clasând plângerile pe motiv că reclamanții nu au avut martori.
Ultimul bătut în gara Racoș, de către patru indivizi, a fost un student activist venit în comună ca să-i învețe pe oameni cum să scrie plângeri pentru purtarea abuzivă a polițiștilor. Înainte cu câteva minute de bătaie, tânărul fusese „avertizat” de polițiști că se află într-o zonă periculoasă.
Conducerea IJP Brașov, cu care reprezentanții APADOR-CH au discutat, nu crede ce spun oamenii din localitate, dar se face că cercetează.
Un raport complet al situației din Racoș puteți citiți aici . Povestea în format video poate fi vizionată aici.
APADOR-CH cere Inspectoratului General al Poliției Române să ancheteze serios și cât mai rapid situația care mocnește în comuna Racoș și să dispună măsurile legale care se impun.
De asemenea, asociația cere Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție să ia măsuri pentru redeschiderea tuturor dosarelor penale pentru care, în ultimii 3 ani, s-au adoptat soluții de netrimitere în judecată, privind plângeri ale locuitorilor din Racoș despre abuzurile poliției.
***
Acest demers face parte din proiectul „Cu ochii pe abuzurile poliției” , realizat în colaborare cu Casa Jurnalistului, cu sprijinul financiar al Fondului pentru Inovare Civică, program finanţat de Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe, administrat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile
https://apador.org/wp-content/uploads/2015/05/aurica-borzos.jpg450800Rasistahttps://apador.org/wp-content/uploads/2020/09/apador-logo-tmp-300x159.pngRasista2015-05-25 15:41:252015-05-26 10:57:40APADOR-CH cere anchetarea situației din Racoș, Brașov, unde cetățenii spun că sunt terorizați de poliție
În data de 13 mai 2015 două reprezentante APADOR-CH au vizitat comuna Racoș (70 de km nord de Brașov, județul Brașov) pentru a vorbi cu mai mulți cetățeni de etnie romă care susțin că sunt abuzați în mod repetat de poliția din localitate.
Aspecte generale:
Comunitatea de romi din Racoș – care cuprinde peste 1.200 de persoane, după declarațiile pastorului penticostal din localitate, Ioan Dudaș – trăiește din cules de fructe de pădure sau din munci cu ziua, prestate la diverse ferme din zonă, la fân, la coasă, la cartofi. Conform declarațiilor lor, romii au o înțelegere cu cei de la ocolul silvic ca să adune lemnele căzute din pădure, însă ei spun că înțelegerea este deseori nesocotită de polițiști, care atunci când îi prind că ies cu lemnele din pădure le aplică amenzi sau îi bat. De multe ori, spun romii, primesc și amenzi și bătaie.
Totuși, bătăile par să fie dese și fără motiv, persoanele cu care reprezentantele APADOR-CH au discutat pe timpul vizitei la Racoș susțin că polițiștii îi bat pe romi fără legătură cu eventualele furturi de lemne din pădure sau alte fapte ce ar contraveni legii. Polițiștii identificați de localnici ca bătăuși sunt următorii: Dan Ciucu (șeful secției de poliție din comuna Racoș), Ionuț Alexandru Gheorghe și Ovidiu Țurcan. Aceștia ar fi ajutați de colegii de la poliția comunitară Racoș, în special de doi frați pe nume Ioji. Singurul polițist despre care romii au declarat unanim că nu îi bate ar fi Sorin Ionescu, polițist mai vechi în comună.
Conform acelorași surse, singurii cetățeni agresați de poliție ar fi numai romii (români, maghiari și lingurari, după cum se deosebesc chiar ei), nu și ceilalți cetățeni ai localității. După estimările romilor, polițiștii ar fi făcut până acum peste 40 de victime numai în comunitatea lor. Abuzurile ar dura de trei-patru ani, de când în comună a fost detașată echipa condusă de șeful de post Dan Ciucu, care înainte a asigurat ordinea într-o comună învecinată, unde ar fi avut mai multe dispute cu populația romă de acolo.Acesta ar fi motivul pentru care romii din Racoș cred că polițiștii „se răzbună” pe ei.
Câțiva dintre cetățenii bătuți în ultimii ani au depus plângeri împotriva polițiștilor, însă toate ar fi fost clasate pe motiv că nu au avut martori în sprijinul afirmațiilor lor, iar polițiștii au negat toate acuzațiile. Romii sunt ajutați, juridic și uneori cu bani pentru transportul bătuților la spitalele din Rupea sau Brașov, de către activiști ai Asociației Naționale a Birourilor de Consiliere pentru Cetățeni (ANBCC), care derulează un proiect orientat spre echitate socială în mai multe comunități din România.
Unul dintre acești activiști, expertul G. D., a fost chiar el bătut în gara Racoș, joi seara, 30 aprilie 2015, de un grup de patru oameni care purtau cagule, la scurtă vreme după ce polițiștii îl avertizaseră că se află într-o zonă periculoasă, și că „se poate întâmpla orice între Racoș și Brașov”.
În timpul deplasării la Racoș, reprezentantele APADOR-CH au discutat cu mai mulți cetățeni de etnie romă „lingurari”, cu pastorul penticostal Ioan Dudaș, cu expertul G. D. și, la Brașov, cu comandantul IJP Brașov, chestorul șef Ioan Aron.
Cazuri concrete:
Când reprezentantele APADOR-CH au sosit în comună, o bună parte din comunitatea romă s-a adunat la casa unuia dintre cetățenii agresați de poliție și au cerut să-și prezinte cazul. Menționăm că toți au fost de acord să-și povestească pățaniile, dându-și numele și acceptând să fie înregistrați video cu declarațiile aferente. Ei au motivat că nu se mai tem de eventuale repercusiuni, pentru că oricum sunt bătuți din senin de poliție. Ei le cer autorităților să ia niște măsuri ferme împotriva polițiștilor, pentru că altfel se vor uni și-și vor face singuri dreptate.
***
Gheorghe Floarea, 40 de ani, spune căa fostabuzat de polița din Racoș în data de 28 aprilie 2015. El este unul dintre cei doi bătuți pentru care se deplasase în comună expertul ANBCC G. D.. Conform bărbatului, incidentul a avut loc la puțin timp după ce s-a certat cu soacra sa, care a chemat poliția ca să îl reclame. Plecat de la casa soacrei, Gheorghe Floarea spune că a fost abordat pe stradă de șeful postului de poliție, Dan Ciucu. Acesta i-ar fi spus să meargă la secție „numai ca să-ți dau un avertisment”. Bărbatul susține că s-a urcat de bună voie în mașina poliției, crezând că ajuns la post va lua doar o amendă pentru tulburarea ordinii publice. Dar odată intrat acolo, șeful de secție i-ar fi legat mâinile cu cătușe în niște belciuge prinse în perete, nu înainte de a-i trage mânecile de la pulover în jos, ca să nu se cunoască urmele cătușelor, apoi l-ar fi lovit în coaste și peste picioare. Gheorghe Floarea susține că bătaia a durat mai bine de o oră, în sediul poliției, începând cu orele 15.00, după care a fost eliberat în jurul orei 18.00. Bărbatul spune că șeful de post Dan Ciucu ar fi zis „haide să-l ducem în pădure, să-l batem acolo” dar un alt polițist, Sorin Ionescu, ar fi zis să nu facă asta, pentru că i se poate întâmpla ceva odată băgat în mașină.
„Mi-au îndesat șervețele în gură și nas pentru că îmi curgea sânge foarte rău și m-au scos afară din secție în pumni. Inclusiv pe trepte m-au lovit”, relatează Gheorghe Floarea.
Polițiștii nu i-au eliberat vreun document justificativ pentru privarea de libertate.
A fost dus cu o mașină privată la spital la Brașov în aceeași zi, seara, în jurul orei 20.00. Din spital a fost externat la 3 dimineața deoarece, susține el, poliția de la Racoș ar fi sunat și ar fi cerut să fie externat. Conform fișei de externare Gheorghe Floarea a suferit multiple leziuni toracice și abdominale.
El nu a depus plângere împotriva polițiștilor, deoarece persoana care ar fi trebuit să-l ajute să facă asta, G. D. de la ANBCC, a fost de asemenea bătută.
***
Steluța Ferdelaș, 42 de ani, a relatat că în data de 14 noiembrie 2013 a scos calul din gospodărie pe pășune, iar a doua zi, 15 noiembrie, l-a găsit împușcat într-un picior. Ulterior acesta fost dus la abator, familia Ferdelaș rămânând astfel fără principalul mijloc de subzistență. Femeia susține că, puțin înainte de incident, polițiștii Dan Ciucu (șeful secției de poliție din comuna Racoș) și Gheorghe Ionuț Alexandru i-au amenințat familia că vor să le „bage calul la măcelărie”, fapt ce a îndreptățit-o să creadă că tot cei doi l-ar fi și împușcat.
Femeia spune că a fost dificil să obțină un certificat care să ateste că într-adevăr calul a fost împușcat, până și medicul veterinar din comună s-ar fi temut să elibereze unul, de frica polițiștilor. În cele din urmă a obținut un act doveditor că animalul a fost împușcat, de la un medic veterinar de la Brașov.
Steluța Ferdelaș spune că i-a dat în judecată pe polițiștii care i-ar fi împușcat calul, dar procesul încă nu e finalizat. Totuși, din cauza acestui demers în justiție, ea spune că familia îi e terorizată de poliție, soțul este nevoit să se ascundă de polițiștii care l-ar fi amenințat că îl împușcă și pe el dacă-l prind.
„Polițiștii bat copii minori, femei însărcinate, ne amenință pe toți și au relații la Brașov și Rupea unde sunt mână în mână și nu li se întâmplă nimica. Noi ce să facem, că în afară de Dumnezeu nu avem pe nimeni aicea ca să apelăm!”, se plânge Steluța Ferdelaș.
***
Aurica Borzoș, 44 de ani, susține că a fost bătută de polițiști din comuna Racoș, la sediul poliției, în data de 15 mai 2014. Aceasta s-a dus la postul de poliție când a aflat că băiatul ei, Ionuț Borzoș, este acolo, luat de polițiști de pe drumul care vine de la gară. „Băietul a venit cu trenul de 16.30, și o fost luat de la gara Mateiaș de polițaiul Dan Ciucu, care era îmbrăcat civil, cu bermude, și de polițaiul Țurcan Ovidiu. L-or dus la secție fără să spună ce au cu el”, povestește Aurica Borzoș. Aflând că băiatul i-a fost luat de poliție, femeia a mers la secție și i-a întrebat pe polițiști ce au cu băiatul, apoi a început să strige de disperare, văzându-l întins pe jos în secția de poliție, și crezând că a murit.
Pe geamul secției, ea spune că a văzut cum polițiștii Dan Ciucu și Ovidiu Țurcan, l-au luat pe fiul ei, fiecare de câte un braț, și l-au dus în altă cameră, apoi s-au întors la ea și i-au dat cu un spray iritant și i-au aplicat câteva lovituri în cap. Faptele s-ar fi petrecut afară, în fața secției de poliției. Aurica Borzoș susține că au existat și martori, cetățeni care locuiesc pe strada cu poliția, însă nimeni nu vrea să depună mărturie în favoarea lor pentru că se tem de poliție.
Femeia a fugit, dar a fost prinsă de polițiști în curtea unui vecin, unde aceasta a vrut să se spele pe față cu apă, unul dintre polițiști zicându-i „nu meriți nici măcar apă peste ochii”. Aurica Borzoș susține că polițiștii Dan Ciucu și Ovidiu Țurcan au continuat să o bată pe stradă, și că „erau îmbrăcați în civil și erau băuți”.
În certificatul medico-legal eliberat la câteva zile după bătaie, scrie că Aurica Borzoș a suferit un traumatism cranio-cerebral produs prin agresiune, o contuzie de coloană vertebrală, mai multe plăgi la nivelul scalpului, o tumefacție a piramidei nazale, leziuni ce necesită 10-12 zile de îngrijiri medicale.
Aurica Borzoș a făcut plângere împotriva polițiștilor, cauză înregistrată cu numărul 463/P/2014 la Parchetul de pe lângă Judecătoria Rupea, și preluată de Parchetul Brașov cu nr. 383/P/2014. Plângerea a fost însă clasată, la 7 octombrie 2014, de către procurorul Marius Sulu, care a stabilit că de vină au fost victimele, respectiv Iosif Borzoș și un văr de-al lui, care ar fi fost în stare de ebrietate și ar fi perturbat traficul între comunele Mateiaș și Rupea, iar polițiștii incriminați i-ar fi dus la secție ca să-i calmeze, unde au fost și amendați cu câte 300 de lei. În rezoluția de clasare a dosarului mai scrie și că polițiștii au avut în sprijinul lor martorii de care Aurica Borzoș spune că ar fi văzut bătaia, dar care nu au depus mărturie în favoarea romilor, de frica poliției. Respectivii martori afirmă că victimele aveau deja urme de agresiuni pe corp înainte de a fi ridicate de poliție și duse la secție, singurele violențe ale polițiștilor fiind câteva lovituri de baston, pentru că tinerii în cauză nu voiau să urce în mașina de poliție. Aceste lovituri de baston au fost considerate legale de către procuror. Cât privește rănile suferite de Aurica Borzoș, acestea ar proveni, conform martorilor invocați de polițiști, de o autoaccidentare, produsă prin cădere, în graba de a ajunge la secția de poliție.
***
Nicolae Coșcodar, 33 de ani, susține că în iarna anului 2013 a fost dus la secție împreună cu fratele său, în urma unor certuri cu vecinii care au chemat poliția. „Ne-am gurăvit cu cineva aicea pe stradă, poliția era de față, cu mașina, dar nu a zis nimica. Noi ne-am certat, dar după aia ne-o trecut. Da’ poliția a plecat cu mașina și a adus întăriri. Ne-a luat, pe mine și pe fratele meu, ne-a dus la post la Hoghiz și acolo ne-o bătut de la 9 până la 12 noaptea. Ne-o bătut de nu mai eram în stare să duc mâna la gură sau să câștig ceva la copii”, povestește Nicolae Coșcodar.
Acolo, șeful de post Dan Ciucu și frații Ioji, polițiști comunitari, i-ar fi bătut cu bastonul pe cei doi frați Coșcodar, ar fi aruncat apă pe ei și ar fi folosit electroșocuri. Nicolae Coșcodar a arătat reprezentantelor APADOR-CH urmele de baston pe spate, și pe care susține că le are de la bătaia aplicată de polițiști.
Coșcodar spune că au fost privați de libertate între orele 21.00 – 00.00, după care au fost duși în pădurea Turzum (în apropierea comunei) și abandonați. Ulterior a venit salvarea (pe care cel mai probabil o chemaseră tot polițiștii), care i-a dus la spitalul Rupea, unde, conform declarațiilor proprii, li s-a dat câte un algocalmin și au fost externați la 3 dimineața. Poliția nu le-a dat cu această ocazie nicio sancțiune scrisă.
Coșcodar susține că a făcut plângere împotriva polițiștilor la parchetul Brașov, însă de acolo i s-ar fi spus că „nu v-o bătut bine, că nu din nimica bate poliția”, Coșcodar nu a putut furniza dovezi scrise ale demersurilor sale către parchet, afirmând că le-a pierdut.
***
Cornel Borzoș, 40 de ani, este cea de-a doua victimă pentru care se deplasase în comună expertul ANBCC. În data de 17 ianuarie 2015 bărbatul a plecat din comună ca să vândă o pereche de pantofi aduși din Spania. A primit de la cumpărător și 2 litri de vin, pe care ulterior i-a consumat acasă cu alte două persoane, dintre care una era ginerele lui. La un moment dat s-a luat la ceartă cu ginerele, iar Cornel Borzoș a sunat la 112. A sosit un echipaj de poliție acasă și i-a cerut să vină la secție ca să depună o plângere împotriva ginerelui. La secție, bărbatul susține că polițistul Ovidiu Țurcan s-a prefăcut doar că îi ia o declarație, după care i-a spus că e liber. Cornel Borzoș spune că după ce a ieșit din secție, nu a apucat să parcurgă câțiva metri, că polițiștii i-ar fi spus să urce în mașină că îl duc ei în cartier, deoarece trebuie să ajungă din nou la un caz în zonă.
În loc să meargă pe drumul spre casă, polițiștii l-au dus la o rampă de gunoi aflată în afara comunei (între Augustin și Racoș), l-au pus să-și scoată tot din buzunare, l-au întrebat dacă are cuțit, el a spus că nu are, apoi i-au luat telefonul și i-au scos bateria, după care polițistul comunitar identificat ca Ioji l-a lovit cu pumnii și picioarele. Bătaia la care s-au alăturat și alți polițiști, s-a petrecut între orele 21.00 – 22.00 după care Borzoș a fost abandonat la rampa de gunoi. Polițiștii identificați de victimă că l-ar fi bătut au fost: Alexandru Ionuț Gheorghe, Ovidiu Țurcan, Dan Ciucu și polițistul comunitar Ioji.
Când și-a revenit, bărbatul a reușit să ajungă acasă la un prieten pe nume Macău Daniel, care l-a adus acasă. A chemat salvarea a doua zi, duminică, la orele 15-16 și a mers la spital în Brașov, unde a stat din 18 până la 21 ianuarie, cu traumatisme multiple, conform fișei de internare.
Ulterior Cornel Borzoș a făcut o petiție la Ministerul Justiției, deoarece a observat că niciuna dintre plângerile făcute de consăteni de-ai săi, bătuți de aceiași polițiști, la Brașov nu a fost soluționată favorabil, oamenii din Racoș fiind convinși că polițiștii din comună au susținere județeană.
Petiția făcută de Borzoș la București a fost trimisă, totuși, spre soluționare Parchetului Brașov, procurorul de caz fiind Mihaela Ceapă. Borzoș spune că la audierea care a avut loc la 6 aprilie 2015, procurorul l-a întrebat dacă are martori. El a spus că are numeroși martori din comunitate care l-au văzut când a plecat cu poliția de acasă, și când a venit bătut a doua zi dimineața, dar că nu are niciun martor care să fi văzut că a fost bătut de polițiști noaptea, la rampa de gunoi.
Borzoș spune că familia sa (soția și cei opt copii) a avut de suferit după ce el a fost bătut, deoarece capul familiei nu a mai putut munci, nu a mai putut să aducă lemne de foc etc.
Ancheta este în derulare la Parchetul Brașov.
Certificatul medico-legal eliberat în 23 ianuarie 2015, arată că Borzoș a suferit un traumatism cranio-cerebral, o contuzie toracică, contuzie abdominală, contuzie genunchi și coapsă stângă – leziuni produse la data de 17 ianuarie, și care au necesitat 4-5 zile de îngrijiri medicale.
Pastorul Ioan Dudaș, spune că are cunoștință de toate aspectele semnalate de romi, și încearcă să-i facă pe aceștia să se organizeze și să reclame sistematic la autorități abuzurile la care sunt supuși. Pastorul admite că nu a văzut niciodată ca polițiștii să-i fi bătut pe romi, însă constată că aceștia apar în comunitate bătuți, și că niciunul dintre demersurile făcute de ei la județ nu are vreo urmare. Ioan Dudaș spune că și el a fost amenințat, voalat, de polițiști, ca să nu le mai ia apărarea romilor. Dudaș se teme pentru integritatea personală, mai ales că, spune: „am și eu o dubiță cu care mai transport diverse și, știți cum e, ți se pot întâmpla multe pe drum”.
Situația socio-economică a romilor din Racoș și agresiunea asupra expertului ANBCC:
G. D., 28 de ani, este student la Brașov, dar lucrează în același timp ca expert în proiectul derulat de ANBCC „4 ACCES – Activarea cetățenilor din 4 comunități pentru echitate socială”, implementat în satul Ghirbom din Alba Iulia, satul Corbu Vechi din Brăila, comuna Racoș din Brașov și cartierul Favorit din Roman, Neamț.
El s-a deplasat frecvent, în ultimele două-trei luni, în comunitatea de romi din Racoș, ajutându-i pe aceștia să găsească soluții și să se implice în rezolvarea problemelor pe care le au legate de procurarea lemnelor și cele legate de abuzurile poliției. G.D. spune că proiectul în care lucrează nu avea în vedere inițial acest aspect, relațiile încordate cu poliția apărând ulterior în discuțiile cu oamenii. Proiectul inițial urmărea de fapt o mediere a situației economico-sociale a romilor, care nu au locuri de muncă, nici mijloace de subzistență, iar în urma unor anchete sociale s-a constatat că sunt discriminați chiar și prin prețul la care pot cumpăra lemne din pădurile adiacente, care aparțin unui composesorat local. Cu ajutorul experților ANBCC și al avocatului APADOR-CH, romii din Racoș au reușit să facă demersuri legale către composesorat, ca să obțină drepturi egale la resursa de lemne, ca și cetățenii români și maghiari din zonă. Astfel au înțeles ei că vor înceta hărțuielile poliției asupra lor, dacă vor avea dreptul legal să cumpere lemne.
Joi, 30 aprilie 2015, G. D. a fost la Racoș pentru a-i ajuta pe doi dintre cetățenii romi bătuți recent de poliție să depună plângeri. Seara, când aștepta trenul spre Brașov, a fost acostat pe peronul gării Racoș de către doi polițiști din cadrul secției comunale, care l-au legitimat, pe motiv că le-ar fi fost semnalată în zonă prezența unui cetățean străin suspect.
G. D. povestește că polițiștii, între care era și șeful de post Dan Ciucu, i-ar fi cerut, fără motiv, să le arate și conținutul rucsacului, iar el s-a conformat, pentru că alternativa era să fie dus cu forța la șecție, unde știa ce s-ar putea întâmpla. Alături de polițiști se afla și un cetățean în civil care nu s-a prezentat, după cum relatează G.D.
Discuția cu poliția a fost percepută de G. D. ca o amenințare, mai ales că el nu era deloc străin de zonă (făcuse deja de câteva luni drumuri în comunitatea de romi), polițiști spunându-i textual că: e periculos să vină prin Racoș și că pe drumul dintre Racoș și Brașov se poate întâmpla orice.
La scurtă vreme după plecarea polițiștilor, pe peron au apărut patru cetățeni purtând combinezoane și (doi dintre ei) cagule, fără alte însemne, și care s-au îndreptat rapid spre G. D.. Acesta povestește că s-a refugiat în biroul impiegatului cerându-i sprijinul, însă impiegatul a fugit din birou. Cei patru – între care G. D. l-a recunoscut pe cetățeanul civil care era alături de polițiști – l-au bătut pe G. D. în biroul impiegatului gării din Racoș.
Agresiunea a fost semnalată la 112 de către G. D., în jurul orei 20:42, în timp ce se afla în casa pastorului Ioan Dudaș, pentru că nu a mai avut curajul să ia trenul, și nici la poliția locală nu a avut încredere să apeleze. La 112 a cerut expres să vină alți polițiști să constate agresiunea, întrucât el îi suspectează pe cei din Racoș de implicare. Împreună cu echipajul venit de la Brașov, G. D. a avut curaj să se deplaseze la secția de poliție din Racoș ca să dea o declarație.
La ora 2:30, s-a prezentat la Spitalul Județean Brașov pentru investigații. În data de 05 mai 2015, secția Medicină Legală i-a eliberat un certificat medico-legal care atestă repercusiunile agresiunii fizice din 30 aprilie, recomandându-i-se 7-8 zile de îngrijiri medicale.
Ce spune șeful IJP Brașov:
Chestor Ioan Aron, șeful Inspectoratului Județean de Poliție Brașov, a discutat cu reprezentatele APADOR-CH în legătură cu presupusele fapte din comuna Racoș, precum și despre incidentul petrecut în gara localității, în care patru bărbați neidentificați l-au bătut pe G. D.
Chestorul spune că faptele petrecute în Gara Racoș fac obiectului unui dosar de cercetare penală investigat de Poliția Transporturi, care nu se află în subordinea IJP, și că nu se antepronunță în legătură cu faptul că polițiștii din Racoș ar fi avut vreo legătură cu respectivele fapte, așa cum susține studentul.
„Ar fi o chestiune foarte gravă dacă s-ar confirma, dar eu nu pot interveni acum în anchetă, am cerut corpului de control intern să cerceteze cauza încă din prima seară, dar știți ce ar însemna să mă apuc eu acum să fac verificări personale? Ar însemna să bulversez mersul anchetei”, consideră chestorul Ioan Aron.
Chestorul șef nu vede vreo legătură de cauzalitate între avertismentul dat lui G. D., de polițiștii din Racoș, și bătaia care a urmat în scurt timp, ci consideră mai degrabă că a fost o coincidență.
„Poliția are sarcina să verifice dacă apare un cetățean străin în localitate. Gestul polițiștilor a fost o ofertă de protecție pentru G.D, ca să treacă altă dată pe la poliție, când mai vine în zonă, pentru că în comunitatea de romi nu-i pot garanta securitatea. Faptul că vine de mai multă vreme în localitate … poate că și-a câștigat adepți, dar poate și dușmani, că nu l-au bătut polițiștii, ci niște persoane deocamdată neidentificate. Așteptăm ca Poliția Transporturi să-i prindă pe autori, iar autorii să spună dacă i-a pus poliția să-l bată, și atunci vom lua măsuri”.
În legătură cu afirmațiile romilor din comună, cum că sunt bătuți frecvent de polițiști, chestorul Ioan Aron susține că nu are informații despre astfel de fapte, și că romii din comună, ca orice alte persoane, pot depune plângeri în legătură cu comportamentul polițiștilor. „Eu știu că dacă au de depus o reclamație, vin și o depun, iar dacă cele depuse au fost clasate de procurori înseamnă că nu au fost reale”.
Chestorul insistă că situația din Racoș trebuie privită în ansamblu, luând în calcul și infracționalitatea din zonă și problemele de sărăcie cu care se confruntă populația romă. „Eu nu zic că romii de acolo sunt niște îngerași, dar dacă au fost prinși la furat lemne și nu au un metru pătrat de pământ în proprietate, faceți și dumneavoastră o diagnoză a situației. În urmă cu doi-trei ani acolo am avut niște conflicte intrafamiliale generate de etnicii romi, și a fost dislocată o patrulă mobilă care să asaneze conflictele. Dacă asta a generat și activități de imobilizare și scoatere din conflict… e posibil. Dar nu sunt de acord să-i bată dacă-i prind la furat.”.
Concluzie
APADOR-CH consideră că în Racoș situația este tensionată și că mărturiile cetățenilor din Racoș dar și a lui G.D. sunt concurente spre concluzia că în localitate au loc violențe. Ca urmare, asociația solicită IGPR să demareze de urgență o anchetă cu privire la acuzațiile de violențe aduse polițiștilor.
De asemenea, asociația cere Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție să ia măsuri pentru redeschiderea tuturor dosarelor penale pentru care, în ultimii 3 ani, s-au adoptat soluții de netrimitere în judecată, privind plângeri ale locuitorilor din Racoș despre abuzurile poliției.
https://apador.org/wp-content/uploads/2015/05/aurica-borzos.jpg450800Rasistahttps://apador.org/wp-content/uploads/2020/09/apador-logo-tmp-300x159.pngRasista2015-05-25 15:19:192016-07-27 14:39:11Raport APADOR-CH privind abuzuri ale poliției din Racoș, județul Brașov, asupra cetățenilor de etnie romă
Ion Cucăilă împreună cu mama lui, la câteva luni după bătaie
În septembrie 2013, Ion Cucăilă din Târgu Jiu încasa de la polițiști o bătaie soră cu moartea, pentru că nu avea buletinul la el, când ieșise la o bere în oraș. Un an jumate mai târziu, instanța de fond i-a condamnat pe polițiști la câte 6 ani de închisoare cu executare pe fiecare, plus plata daunelor morale și materiale pentru victimă. Sentința nu e definitivă, polițiștii sunt în continuare pe funcții, în timp ce victima a rămas invalidă pe viață, nefiind capabilă să mai muncească fizic ca să se întrețină. Acesta este un caz „fericit”, în care parchetul și instanța s-au mișcat relativ repede și și-au făcut datoria, anchetând și condamnând abuzul polițiștilor, în timp ce alte cazuri similare sau în care victimele au murit sub pumnii polițiștilor încă își așteaptă, de ani de zile, dreptatea.
Faptele: „Simții că mor atuncea!”
„Eu tot întrebam, da ce făcui, pentru ce mă bateți? Și ei îmi zicea că ce, mă, ești șmecher, ai lanț la gât! Am dat să pun mâna pe telefon, zic stați să chem și io un avocat, că ce făcui, de mă bateți, nu? Și îmi suciră cartela în telefon și bateria, și-mi deteră și mai tare, că ce, am figuri în cap? Când îmi dete unul un bocanc în burtă simții că îmi crapă ochii și văzui numai steluțe verzi așa, și mi se făcu burta ca de piatră așa. Simții că mor atuncea!”- Ion Cucăilă, povestind noaptea de groază petrecută la poliție.
Sentința: 6 ani de închisoare și câte 10.000 de euro daune morale
Tribunalul Gorj, Hotărârea 24/05.02.2015, prin care a condamnat pe cei doi polițiști agresori la câte 6 ani și 6 luni și respectiv 7 ani de închisoare cu executare, 3 ani interzicerea drepturilor civile, pe jandarm la 5 ani și 6 luni închisoare și pe fiecare la plata unor despăgubiri morale și materiale către victimă, în solidar cu instituțiile din care făceau parte – Inspectoratul de Poliție și jandarmeria:
„Condamnă pe inculpatul Popescu Nelu la pedeapsa de 7 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor civile.
Condamnă pe inculpatul Radu Ionuţ Cătălin la pedeapsa de 6 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor civile
Condamnă pe inculpatul Văduva Alin Ion la pedeapsa de 5 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor civile.
Obligă inculpaţii în solidar, Popescu Nelu şi Radu Ionuţ Cătălin în solidar şi cu partea responsabilă civilmente Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Gorj, iar Văduva Alin Ion în solidar şi cu partea responsabilă civilmente Inspectoratul Judeţean de Jandarmi „Tudor Vladimirescu” Gorj, la suma de 3000 Euro, echivalentul în lei la data efectuării plăţii, daune materiale, cu dobânzile legale aferente, şi pe fiecare inculpat, Popescu Nelu şi Radu Ionuţ Cătălin în solidar cu partea responsabilă civilmente Inspectoratul de Poliţiei al Judeţului Gorj, iar Văduva Alin Ion în solidar cu partea responsabilă civilmente Inspectoratul Judeţean de Jandarmi „Tudor Vladimirescu” Gorj, la câte 10000 Euro, echivalentul în lei la data efectuării plăţii, daune morale, către persoana vătămată Cucăilă Ion.
Obligă inculpaţii în solidar, Popescu Nelu şi Radu Ionuţ Cătălin în solidar şi cu partea responsabilă civilmente Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Gorj, iar Văduva Alin Ion în solidar şi cu partea responsabilă civilmente Inspectoratul Judeţean de Jandarmi „Tudor Vladimirescu” Gorj, la suma de 6840 lei despăgubiri civile, reprezentând cheltuieli de spitalizare, cu dobânzile legale aferente, către Spitalul Judeţean de Urgenţă Tg Jiu şi la suma de 520 lei despăgubiri civile, reprezentând cheltuieli ocazionate de deplasarea autosanitarei în vederea acordării de asistenţă medicală şi transport la spital, cu dobânzile legale aferente, către Serviciul Judeţean de Ambulanţă Gorj.
Obligă pe fiecare inculpat, Popescu Nelu şi Radu Ionuţ Cătălin în solidar cu partea responsabilă civilmente Inspectoratul de Poliţiei al Judeţului Gorj, iar Văduva Alin Ion în solidar cu partea responsabilă civilmente Inspectoratul Judeţean de Jandarmi „Tudor Vladimirescu” Gorj, la câte 8500 lei cheltuieli judiciare statului. Cu apel. Pronunţată în şedinţa publică din 05.02.2015, la Tribunalul Gorj.”
Realitatea: „Omul ăsta e nenorocit pe viață, nu mai poate să muncească”
„Niște daune ne-a dat acoloșa, da pe mine m-a nenorocit pe viață, m-a lăsat cu burta deschisă, mi-a legat decât pielea, da mușchii nu. Și zice dom doctor că oricând se deschide operația mea, cică să stau relaxat la pat. Da cum să stau relaxat, din ce mănânc? Nu tre să muncesc? Pe ei nu i-a arestat, până la definitivă, tot în poliție lucrează. Și nici n-a recunoscut că m-a bătut, numa jandarmu a recunoscut, și a fost probe multe. Unde le-am zis io că mă duseră, colo, colo, peste tot găsiră probe: camere de luat vederi, convorbiri, a fost probe tari, ce mai” – Ion Cucăilă, 17 martie 2015.
Avocatul lui Ion Cucăilă, Ionel Ordean, spune că decizia Tribunalului Gorj este un început bun, dar a decis să facă apel pentru că dincolo de daunele morale pe care clientul său le-a primit, acesta va avea nevoie și de o rentă de întreținere, întrucât în urma bătăii primite de la polițiști el nu va mai putea munci niciodată.
„Este un om terminat, conform doctorilor el nu mai poate să muncească așa cum făcea până acum. El muncea cu ziua la pământ, la cărat lemne, cu caii, din pădure, la arat, la discuit, făcea muncă fizică din care se întreținea pe el și pe părinții săi. Acum a fost nevoit să-și vândă caii și deocamdată trăiește din munca părinților săi, dar până când? Medicii i-au spus că el nu se va reface niciodată”, explică avocatul Ordean.
Apel au făcut de asemenea și Parchetul, și inculpații. Aceștia sunt în continuare în poliție și respectiv jandarmerie, conform declarației avocatului Ordean, chiar dacă nu mai lucrează cu publicul, ci au fost „trecuți pe linie moartă”.
***
Acest text face parte din proiectul „Cu ochii pe abuzurile poliției”, derulat de APADOR-CH cu Casa Jurnalistului,cu sprijinul financiar al Fondului pentru Inovare Civică, program finanţat de Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe, administrat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile
https://apador.org/wp-content/uploads/2013/10/operatie.jpg534800APADOR-CHhttps://apador.org/wp-content/uploads/2020/09/apador-logo-tmp-300x159.pngAPADOR-CH2015-05-04 15:45:232020-08-12 13:08:44Polițiști condamnați la 6 ani de închisoare pentru că au bătut un bărbat care nu avea buletinul la el
În pofida numeroaselor condamnări ale statului român la Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg, pentru tratamentele inumane la care au fost supuși cetățeni români din partea organelor de ordine, fenomenul abuzurilor polițiștilor a luat amploare în loc să scadă.
În acest context, evenimentele tragice și abuzurile grave din anul 2014, care i-au avut ca protagoniști pe polițiștii din Secția 10 Poliție și de la Secția de Poliție a Centrului Vechi, reprezintă o situație critică a cărei soluționare urgentă presupune și exercitarea unei presiuni externe, mai ales mediatice, care să oblige la luarea de măsuri, în lipsa unor anchete rapide, eficiente si temeinice. APADOR-CH a solicitat autorităților române să investigheze modul de operare al agenților de poliție, pentru tragerea la răspundere a celor vinovați, însă acest demers nu a produs încă efecte și deci nu este suficient.
APADOR-CH a demarat în acest an un proiect prin care dorește să atragă atenția publicului asupra fenomentului agresiunilor poliției la adresa cetățenilor. Date fiind abuzurile grave comise de polițiștii Secției 10 Poliție și ai Secției de Poliție a Centrului Vechi în ultima perioadă (experiența asociației de mai bine de 20 de ani în domeniu arată că este o situație ieșită din comun), durata lungă a soluționării dosarelor penale în curs, dar și faptul că demersurile efectuate până în prezent de APADOR-CH nu au produs efecte consistente, am considerat că este necesară crearea unei presiuni externe, în special mediatice, pentru a se lua măsuri administrative în sensul sancționării polițiștilor, dar și în sensul organizării activității poliției cu scopul eliminării abuzurilor.
Pe parcursul derulării proiectului vom publica anchete, reportaje despre abuzuri ale poliției, vom face demersuri administrative pentru obținerea unor date statistice referitoare la fenomen, vom organiza un training pentru jurnaliști și organizații neguvernamentale în care vom explica aspecte legale și modul în care pot fi combătute abuzurile, legal și jurnalistic, împreună.
Proiect realizat în colaborare cu Casa Jurnalistului, cu sprijinul financiar al Fondului pentru Inovare Civică, program finanţat de Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe, administrat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile
https://apador.org/wp-content/uploads/2015/05/sigle.jpg201997Rasistahttps://apador.org/wp-content/uploads/2020/09/apador-logo-tmp-300x159.pngRasista2015-05-04 13:30:552015-11-25 14:43:56Cu ochii pe abuzurile poliției
La cererea APADOR-CH, Avocatul Poporului a emis recomandarea 3/2015 prin care îi solicită chestorului general Petre Tobă, șeful Poliției Române, să închidă sediul vechi al Secției 10 Poliție, unde numai în ultimii ani s-au petrecut mai multe abuzuri la adresa cetățenilor, unele soldate și cu un deces. Recomandarea vine ca urmare a sesizărilor repetate făcute de APADOR-CH, atât la conducerea Poliției, cât și la Avocatul Poporului, după ce organizația primise mai multe plângeri de la cetățeni agresați de polițiști, în Centrul istoric sau chiar în sediul poliției.
Conform răspunsului semnat de Victor Ciorbea, Avocatul Poporului a constatat, după verificările proprii derulate la Secția 10, că aspectele semnalate de APADOR-CH se confirmă și că se impune ca vechiul sediu al secției, din strada Stelea Spătaru – unde se petrec cele mai multe abuzuri – să fie închis, iar activitatea polițiștilor de la ordine publică să fie mutată în sediul administrativ al secției, din Bulevardul Unirii. Aici agenții mai „nervoși” pot fi supravegheați de șefii direcți, în felul acesta fiind prevenite eventualele abuzuri asupra persoanelor conduse la secție sau reținute.
Din răspunsul Avocatului Poporului reținem și că în cursul anului 2014 au fost deschise 28 de dosare penale la Biroul Control Intern al Poliției sector 3, dosare ce privesc fapte de natură penală comise de polițiști ai Secției 10. Aceste fapte vizează „purtare abuzivă” și „abuz în serviciu”, până în prezent numai 12 dintre aceste dosare fiind cercetate (și clasate), în curs sunt restul de 16.
De asemenea, la Parchetul de pe lângă Tribunalul București există și dosarul penal care-l privește pe polițistul acuzat că l-ar fi lovit pe cetățeanul Daniel Dumitrache, mort în luna martie 2014 în sediul Secției 10 de poliție. Polițistul respectiv este trimis în judecată sub acuzația de omor. În aceeași perioadă, Serviciul Control Intern din Direcția Generală a Poliției a anchetat alte două dosare ale unor polițiști de la Secția 10, privind purtare abuzivă, dar și aceste dosare au fost clasate. Tot purtarea abuzivă constituie și motivul cercetării unui alt polițist de la Secția 10, într-un dosar instrumentat de Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 3.
Practic, Avocatul Poporului a fost informat de Secția 10 Poliție că mai mulți angajați ai secției au făcut sau fac obiectul cercetărilor penale pentru purtare abuzivă, însă deocamdată numai cel acuzat de omor se află în pericol să-și piardă locul de muncă.
De remarcat și că în cursul cercetărilor făcute de AVP la Secția 10, atitudinea polițiștilor față de reprezentanții Avocatului Poporului pare să nu fi fost tocmai cea mai potrivită: „în ceea ce privește colaborarea instituțională dintre unitatea de poliție mai sus menționată și instituția Avocatului Poporului, considerăm că, deși în general aceasta s-a desfășurat în condiții corespunzătoare, se impun anumite îmbunătățiri…” – se precizeazăîn recomandarea AVP către chestorul Petre Tobă.
APADOR-CH salută implicarea Avocatului Poporului în acest caz și continuă eforturile pentru ca și Secția 10 poliție să respecte standardele de conduită impuse de o societate democratică.
***
Acest text face parte din proiectul „Cu ochii pe abuzurile poliției”, derulat de APADOR-CH cu Casa Jurnalistului,cu sprijinul financiar al Fondului pentru Inovare Civică, program finanţat de Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe, administrat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile
https://apador.org/wp-content/uploads/2015/04/sectia10.jpg489800APADOR-CHhttps://apador.org/wp-content/uploads/2020/09/apador-logo-tmp-300x159.pngAPADOR-CH2015-04-21 12:43:312015-04-21 12:43:31Avocatul Poporului recomandă închiderea sediului vechi al Secției 10 Poliție, unde au fost bătuți mai mulți cetățeni
Un polițist de la secția 17 este acuzat de către un bărbat de 37 de ani (G.D.) că, după ce a fost identificat şi amendat pentru că lucrează ca “parcagiu” în zona Palatului CEC, a fost condus la secţia 17 de Poliţie, a fost obligat să se dezbrace de la brâu în jos până la chilot, timp în care i-au fost aplicate mai multe lovituri peste mâini, spate, brațe, picioare, genunchi și tălpi, timp de 20 de minute.
Victima a relatat reprezentanților APADOR-CH că în timp ce îi erau aplicate lovituri cu bastonul de cauciuc, cu coatele și pumnul, polițistul agresor s-a oprit de 3 sau 4 ori și l-a pus să facă alternativ flotări și genuflexiuni. Un alt poliţist, martor la eveniment, a refuzat să-l bată, deși i s-a sugerat să o facă de către polițistul agresor, care a continuat să-l bată afirmând “lasă-l în morții lui de țigan, are avocat, nu? Îmi faci tu mie reclamație, mă?”.
Acest incident a început în seara zilei de 11 februarie 2015, în jurul orei 20:00, timp în care victima se afla în zona Palatului CEC, la intersecția dintre Str. Ilfov și Str. Mihai Vodă.
CARUSEL și APADOR-CH au realizat un raport asupa cazului victimei (G.D.). Organizatiile constată cu îngrijorare faptul că s-au înmulțit cazurile de persoane vulnerabile (“parcagii”), de etnie romă, conduse “administrativ” la sediul poliției și supuse la rele tratamente.
Asociaţiile cred că privarea de libertate a lui G.D., loviturile încasate în secția 17, faptul că a fost pus să se dezbrace cât și să facă flotări și genuflexiuni reprezintă tratament inuman și degradant și au avut un caracter strict punitiv, motivat de faptul că victima a “îndrăznit” să afirme că va face reclamație atunci când a fost amenințat cu bătaia. În acest caz a fost încălcat articolul 3 al Convenției Europene a Drepturilor Omului – „nimeni nu poate fi supus torturii ori tratamentelor inumane și degradante.”
Cazul confirmă din nou vulnerabilitatea persoanei conduse “administrativ” la sediul poliției. Această persoană, deși privată de libertate ca și un arestat sau reținut, este lipsită de orice mijloc legal de apărare.
CARUSEL și APADOR-CH au cerut IGPR să dispună urgent o anchetă cu privire la abuzurile polițistului care l-a bătut pe G.D.. De asemenea trebuie anchetați și ceilalți polițiști și persoane prezente în sediu pentru lipsa de reacție eficientă față de brutalitățile comise de colegul lor.
Victima (G.D.), reprezentată de avocatul Nicoleta Popescu, a depus în luna martie o plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București împotriva politistului de la secția 17.
***
Inițiativa organizației împotriva abuzurilor polițiștilor reprezintă una din activățile din cadrul proiectului „Dreptate pentru „Dinte”!”, desfășurat de către Asociația Carusel, în partneriat cu RHRN, în perioada 01.10.2014 – 31.07.2015. Scopul proiectului este de a promova respectarea drepturilor omului în secțiile de poliție prin documentarea cazurilor de abuz și prin sesizarea acestora.
Acest proiect este realizat cu sprijinul financiar al Fondului pentru Inovare Civică, program finanţat de Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe, sponsorizat de Raiffeisen Bank, administrat de Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile.
https://apador.org/wp-content/uploads/2014/02/politie-bataie.png675900Rasistahttps://apador.org/wp-content/uploads/2020/09/apador-logo-tmp-300x159.pngRasista2015-04-08 11:42:102015-04-08 11:43:35Încă un parcagiu „sancţionat” de un poliţist conform bunului plac
În data de 17 februarie 2015 G.D. s-a prezentat la sediul APADOR-CH pentru a reclama relele tratamente la care a fost supus de un polițist al secției 17, sector 5 din București.
Evenimentele din seara zilei de 11 februarie 2015 – așa cum au fost relatate de G.D.reprezentanților APADOR-CH
G.D. are 37 de ani și pentru a-și câștiga existența lucrează ca “parcagiu”, de obicei în zona străzii Ilfov.
În seara zilei de 11 februarie 2015, în jurul orei 20:00, acesta se afla în zona Palatului CEC, la intersecția dintre Str. Ilfov și Str. Mihai Vodă. Tocmai terminase de parcat o mașină când a văzut venind spre el, de pe calea Victoriei, doi polițiști pe care nu îi cunoștea. Un prieten al acestuia, zis G., care sosise cu puțin înaintea lui G.D. în parcare, i-a sugerat să fugă pentru că luase și el bătaie cu puțin înainte de la unul din ei, “polițistul cu ochelari”.
G.D. a refuzat să fugă și și-a continuat drumul normal fiind ajuns din urmă de cei doi polițiști pe Strada Mihai Vodă. Aceștia l-au întrebat ce face acolo și cu ce se ocupă și i-au spus să stea pe loc. “Polițistul cu ochelari“ l-a amenințat că, în caz contrar, va lua bătaie și i-a adresat injurii legate de etnia romă și copiii săi decedați. G.D. a replicat că dacă îl va bate o să-i facă reclamație.
În jurul orei 20:20, după ce l-au legitimat, i-au făcut proces verbal și i-au dat amendă. Colegul polițistului cu ochelari a vrut să-l lase să plece dar acesta din urmă a afirmat “nu bă, îl luăm la secție”. Deși nu își dorea să meargă la secție, G.D. nu s-a opus conducerii de către cei doi polițiști la sectia 17. Pe drum, polițistul cu ochelari i-a spus să își închidă telefonul, să scoată bateria, pe care să o pună într-un buzunar al gecii, iar telefonul, în celălalt buzunar. Cei trei s-au urcat în autobuzul 336 din stația de la Cișmigiu spre secția 17.
G.D. relatează că intrarea în secție s-a făcut între orele 20:30-21:00 și că l-au băgat pe a doua ușă din față de pe hol, pe stânga. Acolo afirmă că a fost pus să se dezbrace de la brâu în jos până la chilot și în momentul când era cu pantalonii în vine au început loviturile aplicate de “polițistul cu ochelari”, pe care îl descrie ca fiind bine făcut, la 1.74 m cu față pătrată și brunet, cu un baston de cauciuc (tompha). Victima susține că a fost lovit aproximativ 20 de minute peste mâini, spate, brațe, picioare, genunchi și tălpi. Deoarece suferă de insuficiență renală acută stătea cu spatele la perete pentru a se apăra de loviturile la ficat și rinichi.
Acesta a relatat reprezentanților APADOR-CH că în timp ce îi aplica lovituri cu bastonul de cauciuc, cu coatele și pumnul, polițistul s-a oprit de 3 sau 4 ori și l-a pus să facă alternativ flotări și genuflexiuni. Colegul lui, descris de victimă ca înalt, la 1.80m, rotund la față și mai solid, a refuzat să-l bată, deși i s-a sugerat să o facă de polițistul agresor. El a insistat să îl lase în pace dar acesta din urmă a continuat cu bătaia afirmând “lasă-l în morții lui de țigan, are avocat nu? Îmi faci tu mie reclamație mă?”.
La un moment dat polițiștii l-au scos din holul unde luase bătaie și l-au dus într-o cameră la subsol (cel mai probabil un depozit, fiind lipsită de scaune și mese) “hai jos că mai am puțin sport de făcut cu tine. hai să îți arăt parchetul unde ziceai tu că-mi faci reclamație”. Acolo, polițistul cu ochelari, rămas singur cu victima, l-a pus din nou să facă flotări și genuflexiuni timp de 10 minute. Potrivit spuselor lui acesta intenționa să-i aplice și alte lovituri de tompha dar au auzit voci ale unor persoane care întrebau de G.D..
În momentul acela polițistul l-a amenințat că dacă spune cuiva ce s-a întâmplat sau depune plângere va face tot posibilul ca acesta să ajungă în închisoare și că va veni pe strada unde acesta locuiește ca să-l bată din nou. La scurt timp a venit și “domnul Claudiu, un fel de șef” descris ca blond, bine legat și cu cioc, care a intervenit ca să-l lase în pace. L-a întrebat pe polițistul agresor care a fost motivul bătăii, acesta afirmând că victima înjurase poliția.
Ulterior, polițistul agresor a plecat și în camera de la subsol au rămas doar G.D. și “domnul Claudiu”. Acesta i-a sugerat ca pe viitor să-și vadă de treabă și să nu mai înjure poliția. După această scurtă discuție victima a urcat, și-a luat geaca, fesul, fularul și telefonul care rămăseseră sus, s-a îmbrăcat și a plecat.
In jur de ora 21:30 a ieșit din secție, și-a sunat concubina, pe L.M. pentru a o anunța că era liber. A doua zi, pe 12 februarie 2015, s-a prezentat la INML și ulterior la spitalul Municipal București.
Evenimentele din seara zilei de 11 februarie 2015 – așa cum au fost relatate de Ana Mohr
„Am 30 de ani şi sunt lucrător social în cadrul Asociaţiei Carusel din anul 2012. CARUSEL oferă servicii persoanelor aparţinând grupurilor vulnerabile. În seara de 11 februarie 2015, mă aflam la sediul organizaţiei când am fost sunată, la ora 19:57, de către concubina lui G.D., L.M. Aceasta mi-a dat numărul de telefon al lui G.D. şi m-a rugat să îl sun, pentru că pe strada unde parchează maşini, Str. Ilfov, a fost bătut un băiat, cunoscut sub numele de G., de către un poliţist de la secţia 17. L-am sunat pe G.D. la ora 20:01; am vorbit la telefon cu G., care mi-a spus că a fost bătut de un poliţist pe Strada Ilfov. L-am rugat pe G. să mă aştepte la parcare şi am plecat de la sediu cu un taxi. Pe drum, l-am sunat pe colegul meu, Marian Ursan, i-am explicat ce s-a întâmplat şi l-am rugat să vină pe strada Ilfov.
Când am ajuns în colţul clădirii BCR, la intersecţia dintre Str. Mihai Vodă şi Calea Victoriei, în jurul orei 20:30, am văzut 2 poliţişti cu un bărbat, pe care nu îl cunoşteam la acel moment şi care mai apoi s-a dovedit a fi G.D., la intersecţia dintre Strada Mihai Vodă şi Strada Ilfov. L-am sunat pe G.D., care mi-a spus că este dus la secţie, după care şi-a închis telefonul. I-am urmărit pe cei doi poliţişti şi pe bărbat, filmându-i, pe traseul Str. Lipscani – Str. Domniţa Anastasia – Str. Actor Ion Brezoianu, până în staţia de autobuz Grădina Cişmigiu. Acolo, cei doi poliţişti şi bărbatul condus la secţie s-au urcat în autobuzul 336, iar eu m-am întors la parcarea de pe Str. Ilfov, pentru a-l căuta pe G.. Pentru că acesta nu era acolo, i-am întrebat pe cei doi paznici ai clădirii CEC, care se aflau la poarta clădirii de la intersecţia Str. Mihai Vodă şi Ilfov, unde este secţia 17. Aceştia au încercat să îmi explice şi au chemat şi un poliţist care era în biroul lor, să îmi explice şi acesta cum să ajung la secţia 17. În acest timp, a ajuns la parcare şi colegul Marian Ursan cu maşina. Împreună cu G. şi unchiul acestuia, zis M., cu care ne-am întâlnit la intersecţia dintre Str. Mihai Vodă şi Calea Victoriei, ne-am urcat în maşină şi am plecat către secţia 17. Pe drum, G. ne-a povestit că a fost bătut pe Str. Ilfov de un poliţist cu ochelari, acelaşi poliţist care îl luase la secţie pe G.D..
În jurul orei 20:50, am ajuns, împreună cu colegul Marian Ursan, G. şi unchiul acestuia, M., la secţia 17. În timp ce aşteptam în faţa porţii secţiei, l-am sunat pe G.D., dar acesta avea telefonul închis. Pentru că am auzit urlete din secție, eu şi colegul meu, Marian Ursan, am intrat în curtea secţiei ca să înregistrăm zgomotele, iar G. şi M. au rămas în faţa porţii. După 5 – 10 minute, un poliţist, cu semnalmentele 1.70, blond, bine legat, cu barbă scurtă, a ieşit în curte şi ne-a întrebat pe cine căutăm. I-am răspuns că îl aşteptăm pe G.D. Acesta s-a întors în secţie ca să îl caute în registrul de conduşi pe G.D., iar peste aproximativ 3 minute s-a întors şi ne-a spus că există în registru o persoană cu numele G.D., care a fost adus la secţie, i s-a făcut proces verbal şi i s-a dat drumul. I-am explicat domnului poliţist că noi ştim că el este la secţie şi că are telefonul închis. După ce acesta a insistat că lui G.D. i s-a dat drumul, am părăsit curtea secţiei şi am rămas pe trotuar, în faţa porţii secţiei. L-am mai sunat pe G.D. la orele 21:13 şi 21:17, însă telefonul acestuia era închis.
Pentru că am observat că de pe stradă pleacă o mașină de poliţie și crezând că se îndreaptă spre parcarea de pe Str. Ilfov unde polițiștii ar fi putut comite și alte abuzuri, colegul Marian Ursan, împreună cu G. şi M., s-au hotărât să plece cu maşina într-acolo. Eu am rămas pe Str. Doctor Grigore Țăranu, pe care se află secţia 17, să îl aștept pe G.D..
La ora 21:34 am fost sunată de concubina acestuia, L.M., care mi-a spus că G.D. a plecat din secţie. L-am sunat pe G.D. la ora 21:36; acesta mi-a spus că plecase din secţia 17 de 5 minute şi că se afla la gura de metrou Eroilor, din faţa Spitalului Municipal Bucureşti. L-am rugat să mă aştepte acolo şi am plecat înspre staţia de metrou respectivă. Între timp, l-am sunat şi pe colegul meu, Marian Ursan, care se întorcea cu mașina la secția 17 şi am hotărât să ne întâlnim cu G.D. la stația de metrou Eroilor.
La ora 21:40 am ajuns la staţia de metrou Eroilor, unde G.D. se întâlnise deja cu colegul Marian Ursan. G.D. ne-a povestit în mașină cum a fost bătut în secţia 17, iar apoi ne-am întors împreună la parcarea de pe Strada Ilfov.
A doua zi dimineaţă, pe data de 12 februarie 2015, l-am însoţit pe G.D. la INML pentru examenul medico-legal. La plecarea de la INML, amândoi am fost legitimaţi de domnul poliţist Coandă de la Secţia 26. În aceeaşi zi, după-masă, am fost împreună cu G.D. la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Municipal Bucureşti, deoarece acesta acuza dureri în partea stângă a pieptului, pe spate şi pe braţe. “
Concluziile și solicitările CARUSEL și APADOR-CH cu privire la cazul G.D.
CARUSEL și APADOR-CH constată cu îngrijorare faptul că s-au înmulțit cazurile de persoane vulnerabile (“parcagii”), de etnie romă, conduse “administrativ” la sediul poliției și supuse la rele tratamente.
Asociațiiile cred că privarea de libertate a lui G.D., loviturile încasate în secția 17, faptul că a fost pus să se dezbrace cât și să facă flotări și genuflexiuni reprezintă tratament inuman și degradant și au avut un caracter strict punitiv, motivat de faptul că victima a “îndrăznit” să afirme că va face reclamație atunci când a fost amenințat cu bătaia. În acest caz a fost încălcat articolul 3 al Convenției Europene a Drepturilor Omului- „nimeni nu poate fi supus torturii ori tratamentelor inumane și degradante.”
Cazul confirmă din nou vulnerabilitatea persoanei conduse “administrativ” la sediul poliției. Această persoană, deși privată de libertate ca și un arestat sau reținut, este lipsită de orice mijloc legal de apărare (în acest caz faptul că i s-a închis telefonul pentru a nu putea comunica cu nimeni).
CARUSEL și APADOR-CH cer IGPR să dispună urgent o anchetă cu privire la abuzurile polițistului care l-a bătut pe G.D.. De asemenea trebuie anchetați și ceilalți polițiști și persoane prezente în sediu pentru lipsa de reacție eficientă față de brutalitățile comise de colegul lor.
***
Acest raport este parte a proiectului “Dreptate pentru “Dinte”!”, realizat cu sprijinul financiar al Fondului pentru Inovare Civică, program finanţat de Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe, sponsorizat de Raiffeisen Bank, administrat de Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile.
https://apador.org/wp-content/uploads/2014/02/politie-bataie.png675900Rasistahttps://apador.org/wp-content/uploads/2020/09/apador-logo-tmp-300x159.pngRasista2015-04-08 11:34:452015-04-08 14:17:55Raport asupra cazului G.D. bătut de poliție în Secția 17 din București
APADOR-CH cere pedepsirea bătăușilor în uniformă de la secția de poliție din Centrul istoric și închiderea sediului vechi al Secției 10 din sectorul 3
APADOR-CH a sesizat, în urmă cu câteva zile, Inspectoratul General de Poliție și instituția Avocatului Poporului să ia măsuri ferme privind comportamentul abuziv al polițiștilor de la Secția 10 București, care au făcut numai în acest an mai multe victime printre cetățenii conduși la secție.
Cot la cot cu polițiștii de la secția amintită, însă, bat și polițiștii de la secția din Centrul istoric, cele două filiale „colaborând” în materie de abuzuri asupra cetățenilor, pe care-i ridică din centrul orașului și-i conduc la anumite sedii unde agenții nu sunt supravegheați de superiori. Cel mai recent caz este al ziaristului Ștefan Mako, dus la secția de pe strada Șelari nr.22 și bătut de polițiști chiar în timp ce documenta un articol despre comportamentul abuziv al agenților din Centrul Istoric. APADOR-CH îi acordă sprijin juridic ziaristului în demersurile pe care le va face împotriva polițiștilor care l-au agresat.
Amintim că numai în ultimele două luni, APADOR-CH a fost sesizată de alți trei cetăţeni în legătură cu purtarea abuzivă a lucrătorilor Secţiei 10 poliţie. Aceștia au afirmat că au fost conduși la sediul vechi din strada Stelea Spătaru nr. 10, unde a fost bătuți şi privați de libertate. În urma sesizărilor făcute de APADOR-CH către Direcţia Control Intern a IGPR, două dintre aceste cazuri au ajuns şi în atenţia Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, care, în prezent, efectuează urmărirea penală în dosarul nr. 3516/P/2014.
Comportamentul abuziv al polițiștilor de la Secția 10 continuă în mod inexplicabil, deși după cazul Gabriel-Daniel Dumitrache – decedat în incinta aceluiaşi sediu vechi al Secţiei 10 poliţie în data de 4 martie a.c. – a fost, de asemenea, deschis dosarul penal nr. 920/P/2014 de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, dosar în care este cercetat un lucrător de poliţie din cadrul acestei secţii.
Faptul că autoritățile interne refuză să trateze cu seriozitate astfel de derapaje ale polițiștilor , înregistrate tot mai des în ultimii ani, conduce la procese pierdute de România la CEDO. Cel mai recent caz este Flămânzeanu contra României, din 4 noiembrie 2014, în care statul român a fost condamnat pentru că nu i-a anchetat pe polițiștii care l-au bătut pe cetățeanul Flămânzeanu. Alte cazuri similare sunt pe rolul instanței europene, în lipsa unor anchete efective în țară.
APADOR-CH a cerut IGPR închiderea sediului vechi al Secției 10 poliţie din strada Stelea Spătaru nr. 10, sector 3, iar activitatea de conducere adiministrativă să se desfăşoare numai la actualul sediu principal al Secţiei 10, din Bd. Unirii, nr. 72, bl. J3C, et. 5-6, sector 3 Bucureşti. De asemenea asociația solicită autorităților române să investigheze și modul de operare al agenților de poliție din Centrul istoric, al căror comportament se află de mai multă vreme în atenția organizațiilor neguvernamentale care monitorizează abuzurile organelor de ordine. Considerăm că numai tragerea la răspundere a vinovaților poate preveni repetarea acestor abuzuri.
Filmul făcut de ziaristul Ștefan Mako, înainte de a fi el însuși dus la secție de polițiști:
https://apador.org/wp-content/uploads/2014/11/politisti-bataie2.jpg360650Rasistahttps://apador.org/wp-content/uploads/2020/09/apador-logo-tmp-300x159.pngRasista2014-11-12 15:28:102014-11-13 20:31:40Patru cetățeni bătuți de poliție în ultimele două luni, în centrul Bucureștiului
Utilizăm cookie-uri pentru ca site-ul să funcționeze optim. Continuând navigarea vă exprimați acordul pentru folosirea cookie-urilor.
OKNoPrivacy policy