Curtea Constituțională

Articole

Legea trebuie să prevadă posibilitatea atacării hotărârilor CCR la instanță

21/02/2025/în Buna guvernare, Comunicate, Slider /de Rasista

Iar pentru asta nu e nevoie de modificarea Constituției, care prevede că doar deciziile CCR sunt definitive, nu și hotărârile; Prin modificarea a două legi – cea de funcționare a CCR și cea pentru alegerea președintelui țării – se poate aduce un dram de echitate în alegerile prezidențiale din România

De unde am plecat?

Problema caracterului definitiv (sau nu) al hotărârilor CCR s-a pus în mod foarte serios odată cu implicarea CCR, peste limitele obişnuite şi cu rezultate stranii, în procesul electoral privind alegerile prezidenţiale.

Iniţial, a venit o „bombiţă” de la CCR, cu o hotărâre prin care un candidat la alegerile prezidenţiale din 2024 a fost eliminat din cursă pe motiv că nu pare a iubi suficient de mult Constituţia „care este”, UE şi NATO, pentru că a formulat mai multe critici la adresa acestora. S-a încercat atacarea acestei hotărâri a CCR (subliniem, este hotărâre, nu decizie) la diverse instanţe, în diferite modalităţi, dar fără succes, pe motiv că legea prevede că hotărârile CCR sunt definitive şi, în consecinţă, nu sunt supuse căilor de atac.

„Bombiţa” de la CCR a fost urmată de o „nucleară”, dată tot printr-o hotărâre a CCR, prin care, la 6 decembrie 2024, au fost anulate total („Total Annihilation”) alegerile prezidenţiale din 2024, inclusiv turul I (validat iniţial tot de CCR) şi turul II, care începuse, în străinătate.

Candidaţii şi formaţiunile politice care s-au considerat prejudiciaţi prin această hotărâre a CCR au încercat, de asemenea, să o atace la diferite instanţe, direct sau indirect (inclusiv, prin atacarea unei hotărâri a BEC, dată în executarea – prematură – a hotărârii CCR), dar nu au avut câştig de cauză, din motive, pur formale, care s-au rezumat la faptul că în lege nu se prevede nicio cale de atac împotriva hotărârilor CCR, care sunt definitive. Nimeni nu s-a putut pronunţa pe fondul, pe corectitudinea hotărârilor CCR pronunţate în materia alegerilor prezidenţiale, pentru simplul motiv că legea CCR nu permite atacarea/contestarea hotărârilor CCR. Or, legea CCR este mai ceva ca Tablele lui Moise.

Imposibilitatea verificării corectitudinii hotărârilor CCR de către o altă entitate, mai puţin politică şi ceva mai imparţială, cum ar fi o instanţă de judecată, a creat un sentiment de frustrare în societate şi o tensiune socială foarte vizibilă, care se menţine şi în prezent, fiind foarte posibil ca tensiunile să exacerbeze odată cu reluarea alegerilor prezidenţiale, la 4 mai 2025.

Din nou, anterior alegerilor din 4 mai 2025, va avea loc o fază preliminară, de „preselecţie” a candidaţilor la CCR, care se poate solda cu eliminarea unor candidaţi printr-o hotărâre a CCR.

Din nou, alegerile vor putea fi anulate printr-o hotărâre a CCR, dacă nu iese cine trebuie.

Din nou, acele hotărâri ale CCR, prin care un candidat este eliminat/invalidat sau prin care alegerile sunt anulate/invalidate, nu vor putea fi atacate nicăieri şi din nou se vor genera valuri de frustrare în societate. Nu se poate estima cu exactitate cât de mari vor fi aceste valuri, unii vorbesc de un tsunami, alţii, de o simplă maree.

Ce zic legile și Constituția în vigoare?

Potrivit art. 147 al. 4 din Constituție, deciziile Curţii Constituţionale (CCR) se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor. Cu alte cuvinte, deciziile CCR sunt definitive, nefiind supuse unei căi de atac.

După cum se observă, Constituția nu se referă și la hotărârile sau avizele pe care le emite CCR. Ci, doar la deciziile CCR.

Potrvit art. 11 al. 1 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, CCR pronunță decizii, hotărâri și emite avize. Același text de lege prevede că:

– deciziile se pronunță atunci când CCR soluționează probleme de (ne)constituționalitate,

– hotararile se pronunță, în general, în chestiuni de natură electorală (alegeri prezidențiale, referendum etc.),

– avizele privesc propunerea de suspendare din funcţie a Preşedintelui României (au rol consultativ).

Prin adăugare la Constituție, care, după cum am precizat anterior, se referă doar la deciziile CCR, în Legea CCR (art. 11 al. 3 din Legea 47/1992) s-a prevăzut că și hotărârile CCR sunt definitive, deci nu sunt supuse unei căi de atac („Deciziile și hotărârile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.”). Această prevedere din lege poate fi modificată, prin modificarea textului care prevede că și hotarârile CCR sunt definitive, pentru a se reveni la prevederea din Constituție, potrivit căreia doar deciziile CCR sunt defintive, nu si alte soluții pronunțate de CCR.

Care ar fi soluția pentru rezolvarea acestei probleme?

Soluția pentru problema creată de inatacabilitatea hoărârilor CCR pare evdientă și simplă: introducerea în lege a unor prevederi care să permită atacarea hotărârilor CCR la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Nu e nevoie de modificarea Constituției, deoarece, în art. 147 al. 4, ea se referă, strict, la caracterul definitiv al deciziilor CCR (nu și al hotărârilor CCR).

Este suficientă doar modificarea a două legi (Legea 47/1997 și Legea 370/2004), după cum vom dezvolta mai jos, în sensul introducerii unei căi de atac împotriva hotărârilor CCR.

Deciziile CCR vor rămâne, în continuare, definitive, deoarece calea de atac va fi prevăzută în lege doar pentru hotărârile CCR, nu și pentru deciziile CCR, respectând astfel prevederile art. 147 al. 4 din Constituție, care se referă, strict, la caracterul defintiv al deciziilor CCR, fără a se referi și la hotărârile CCR.

După cum am arătat anteriror, hotărârile CCR se pronunță, în general, în materie electorală (alegeri prezidențiale, referendum).

Este de menționat că, în cazul celorlalte categorii de alegeri, în afară de cele prezidențiale, rolul CCR este jucat de BEC (Biroul Electoral Central), ale cărui hotărâri pot fi atacate la instanța de judecată. Deci, în prezent, alegerile prezidențiale sunt singurele alegeri în care hotărârile entității care le „supervizează” (la prezidențiale, CCR este superioară BEC-ului) nu pot fi atacate, nici la o instanță de judecată, nici la altă entitate.

De ce o instanță de judecată ar trebui să verifice hotărârile CCR?

CCR nu face parte din sistemul instanțelor de judecată, fiind o entitate politico-jurisdicțională, ai cărei membri sunr denumiți, impropriu, „judecători” (așa cum și foștii gardieni publici sunt acum impropriu denumiți „poliție locală”). „Judecătorii” CCR sunt desemnați de către politicieni (președintele țării, deputați, senatori) dintre persoanele cu pregătire juridică, inclusiv dintre politicieni. Nu există o carieră profesională, nu există condiția unui trecut lipsit de politică măcar pentru o perioadă relevantă de timp. Azi ești membru de partid, cu carnet de peste 15-20 de ani, mâine ești judecător CCR, numit de „ai tăi” din Parlament (desigur, doar dacă „ai tăi” sunt din majoritatea parlamentară). Ca printr-o minune, pentru uzul naivilor, azi ești membru de partid cu vechime, mâine ești „judecător endependent” la CCR. Va uita „judecătorul endependent” de la CCR de partidul în care a activat 15-20 de ani și care l-a „făcut om”, oferindu-i o funcție plină de bani și privilegii, la CCR?

Cel puţin la nivel teoretic, instanţele de judecată sunt apolitice, imparţiale şi independente. Judecătorii, deşi au, fiecare, simpatii şi antipatii politice, ca orice om, nu fac parte dintr-un partid, au o carieră profesională, care implică profesionalism, o atitudine corectă şi apolitică. Ca „judecător de scaun”, se formează, cu timpul, un reflex al independenţei. Desigur, nu trebuie idealizat, nici instanţele nu sunt perfecte, şi acolo apar suficiente soluţii ciudate. Dar, în comparaţie cu CCR, măcar pentru instanţe există nişte premise obiective, privind selecţia şi cariera profesională, care, cel puţin, creează mai multe şanse de a ajunge în faţa unui complet ceva mai obiectiv decât CCR.

De ce Înalta Curte de Casație și Justiție?

Având în vedere importanța problemelor care pot fi soluționate prin hotărârile CCR, inclusiv anularea alegerilor, este rezonabil ca instanța de control judiciar pentru hotărârile CCR să fie ÎCCJ, și nu o instanță inferioară instanței supreme.

Cum ar arăta textele de modificare a Legii 47/1997 și a Legii 370/2004?

Ar trebui modificat art. 11 al. 3 din Legea 47/1997, pentru a prevedea că hotărârile CCR nu sunt definitive. O modalitate tehnică ar fi modificarea formei actuale a art. 11 al. 3 („Deciziile și hotărârile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.”) dupa cum urmează:

„Art. 11.-

(…)

(3) Hotărârile definitive și deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.”)

Ar trebui modificată și Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României, prin introducerea unei căi de atac împotriva hotărârilor CCR. Astfel, după art. 54 din Legea 370/2004, ar trebui introdus un nou articol, art. 54/1, cu următorul conținut:

„Art. 54/1.-

(1) Hotărârile Curții Constituționale pronunțate în legătură cu respectarea procedurii pentru alegerea Preşedintelui României şi confirmarea rezultatelor sufragiului se motivează până la data pronunțării și pot fi contestate în scris de orice persoană fizică sau juridică interesată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în termen de cel mult 48 de ore de la pronunțare.

(2) Înalta Curte de Casație și Justiție se pronunță asupra contestațiilor împotriva hotărârilor Curții Constituționale în termen de cel mult 5 zile de la înregistrarea contestației, prin hotărâri definitive, care se comunică Biroului Electoral Central.”

Până când ar trebui modificate cele două legi?

Legile ar trebui modificate relativ urgent, până la data depunerii candidaturilor pentru alegerile din 4 mai 2025. Pentru că, după depunerea candidaturilor, ele vor putea fi contestate la CCR și de atunci încolo se va pune problema posibilității de contestare a hotărârilor CCR pronunțate în materie electorală, inclusiv a celor prin care sunt excluși candiați sau sunt invalidate/anulate alegeri. Potrivit art. 27 al. 1 din Legea 370/2004, propunerile de candidaţi pentru alegerea Preşedintelui României se depun la Biroul Electoral Central, cel mai târziu cu 50 de zile înainte de data alegerilor. Cum alegerile vor avea loc pe 4 mai 2025, cadidaturile vor trebui depuse până la 14 martie 2025. Deci, tot până la 14 martie 2025 ar trebui adoptate modificările legilor menționate mai sus. Asta, dacă vrem să aducem un dram de echitate pentru alegerile prezidențiale. Dacă nu, nu.

Comisia de la Veneția opinează că anularea alegerilor prezidențiale din 2024 s-a făcut cu încălcarea mai multor standarde democratice

28/01/2025/în Blog, Buna guvernare, Slider /de Rasista

La data de 27 ianuarie 2025, Comisia de la Veneția, pe numele său complet Comisia Europeană pentru Democrație prin Drept, a publicat un Raport urgent privind anularea de către Curtea Constituțională a României (CCR) a alegerilor prezidențiale din România, de la finele anului 2024. Comisia a fost sesizată de către președintele Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (nu orice persoană/entitate are dreptul de a sesiza Comisia).

Raportul conține mai multe constatări și recomandări. Recomandările nu au, formal, putere obligatorie, ci sunt facultative. Dar, având în vedere că rolul comisiei este de a stabili, prin experții din compunerea sa (vorbim în principiu despre experți, nu ne referim la calitatea reprezentanților României în Comisie), standardele democratice în materie, este de așteptat ca țările membre ale UE să pună în practică recomandările Comisei, ca state care aleg să urmeze calea democratică.

În raport se menționează că au fost avute în vedere problemele de principiu, și nu analiza concretă a deciziei CCR[1]. Deci, Comisia nu își propune (și nici nu poate) să anuleze sau să confirme decizia CCR. În raport, Comisia nu neagă posibilitatea ca decizia anulării alegerilor să fie dispusă de o curte constituțională[2] și nici posibilitatea ca aceasta să se sesizeze din oficiu[3]. Dar, lucrurile cu care a fost de acord Comisia, privind procedura democratică a anularii alegerilor se cam opresc aici. Iată, pe scurt, câteva dintre cele mai importante observații ale Comisiei, cu precizarea că este posibil ca fiecare cititor al raportului Comisiei să identifice și alte probleme:

Dreptul unei curți constituționale de a acționa din oficiu și a anula alegerile trebuie reglementat clar in lege și trebuie prevăzut numai pentru situații excepționale[4]. Mai mult, Comisia a atras atenția că, prin practica curții de a se sesiza din oficiu[5], se produce un efect negativ, pentru că, prin sesizarea din oficiu, se ajunge la eludarea regulii care prevede că deficiențele în materie electorală nu pot fi sesizate oricând, ci doar într-un termen scurt, pentru ca derularea procesului electoral să nu fie împiedicată[6]. Deoarece sesizarea din oficiu a curții este posibilă oricând, este posibil ca sesizările tardive să fie luate, indirect, în considerare, deși ele ar trebui respinse pe acest motiv, al tardivității. Astfel este eludată regula care prevede că încălcările de lege în materie electorală trebuie invocate numai într-un anumit termen, care trebuie să fie scurt.

La noi, legea nu prevede dreptul CCR de a se sesiza din oficiu pentru anularea alegerilor. De aceea, în hotărârea nr. 32/2024 de anulare a alegerilor, CCR nu a invocat o prevedere legală, pentru a justifica sesizarea sa din oficiu pentru a anula alegerile, ci a invocat doar propria jurisprudență, o hotărâre mai veche – adică propria voință. Este de menționat că, potrivit legii de funcționare a CCR (Legea 47/1992), CCR se poate sesiza din oficiu doar asupra inițiativelor de revizuire a Constituției. De asemenea, la noi, nu este reglementată prin lege nici procedura anulării alegerilor de către CCR. Mai mult, CCR s-a sesizat din oficiu și a anulat alegerile după ce au expirat toate termenele prevăzute de lege, în care persoanele nemulțumite puteau depune contestații. Deci, sub toate aceste aspecte, sunt încălcate standardele democratice prezentate în raportul Comisiei.

Potrivit raportului Comisiei, în cazul în care urmează ca o curte, inclusiv o curte constituțională, să se pronunțe cu privire la anularea unor alegeri, procedura din fața curții trebuie să garanteze respectarea următoarelor drepturi[7]:

a) Dreptul la audiere echitabilă, publică și transparentă cu privire la problema ce trebuie soluționată de curte, audiere la care sa participe toate părțile (și partea care cere/susține anularea alegerilor, și partea care se opune anulării alegerilor).

La noi, un astfel de drept nu este garantat, nici în caz de anulare a alegerilor și nici în caz de excludere a unui candidat din cursa electorală.

b) Dreptul de a prezenta probe în susținerea plângerii (în primă instanță] după depunerea acesteia (insistăm asupra termenului „probe” folosit de Comisie. Comisia se referă explicit la probe, nu la simple informații).

La noi, un astfel de drept nu este garantat nici în caz de anulare a alegerilor și nici în caz de excludere a unui candidat din cursa electorală. Decizia CCR de anulare a alegerilor nu s-a luat pe bază de probe, ci pe baza unor informații furnizate de serviciile de informații. Pe lângă aceste informații, nu au fost oferite și probe, deși Comisia a precizat că informațiile provenite de la serviciile de informații sunt doar informații contextuale, iar decizia unei curți de anulare a alegerilor trebuie să facă referire la probe.[8]

c) Dreptul de a contesta decizia de primă instanță a curții la o instanță judecătorească. La noi, un astfel de drept nu este garantat, nici în caz de anulare a alegerilor și nici în caz de excludere a unui candidat din cursa electorală de către CCR. Hotărârea CCR este inatacabilă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac. Instanțele de judecată, sesizate cu plângeri/contestații împotriva hotărârii CCR au stabilit că o hotărâre CCR în materie electorală nu poate fi atacată în instanță. Or, potrivit standardelor democratice amintite de Comisie în raportul urgent, hotărârea oricărui decident în materie electorală, chiar și dacă decidentul este o curte constituțională, trebuie să poată fi contestată la o instanță judecătorească.

Se poate lesne constata că, la noi, sub toate aceste aspecte privind respectarea drepturilor procesuale în cadrul procedurii de anulare a alegerilor, sunt încălcate standardele democratice prezentate în raportul Comisiei.

* * *

Ce se poate face, urgent sau nu, după acest raport urgent al Comisiei? Două lucruri ar fi de făcut, dar ambele sunt la fel de improbabile, pe cât de sigur e că trăim pe o corabie care navighează fără cârmă:

CCR să revină asupra hotărârii de anulare a alegerilor, pe motiv că din actul nou apărut (în speță, raportul urgent din 27 ianuarie 2025), act care nu exista la data adoptării hotărârii CCR de anulare a alegerilor, din 6 decembrie 2024, rezultă că anularea alegerilor s-a făcut cu încălcarea mai multor standarde democratice. La par. 9 din raportul Comisiei se menționează că CCR deja și-a revizuit, la 6 noiembrie 2024, o hotărâre anterioară, din 2 decembrie 2024. Deoarece revizuirea este o cale de îndreptare a hotărârilor definitive greșite ale CCR care este deja utilizată de CCR[9], ea ar putea fi utilizată și pentru revizuirea hotărârii CCR din 6 noiembrie 2024, prin care au fost anulate alegerile.
Parlamentul să modifice de urgență legislația electorala și cea privind CCR, pentru a se conforma standardelor democratice prezentate în raportul urgent al Comisiei din 25 ianuarie 2025.

Dacă acele două lucruri, care ar fi de făcut, nu pot fi făcute, mai rămâne doar de reflectat asupra următoarei afirmații, care nu se află în raportul urgent al Comisiei: The answer, my friend, is blowing in the wind….

[1] Par. 6. “It is not for the Venice Commission to go into the facts of the case, or into the examination of the decision by the Romanian Constitutional Court. The question put to the Venice Commission by the Parliamentary Assembly is of a general nature, and it refers to an analysis of general comparative constitutional law and European and international standards.”

[2] Par. 21 “(…)The attribution of the right to cancel elections to the constitutional court is thus in line with – although not required by – European and international standards and with the legislation in many States (….)”

[3] Par. 26. “International standards do not impose nor prohibit in principle ex officio decisions of constitutional courts”

[4] Par. 27 “If constitutional courts were given the right to act ex officio and to annul elections on their own initiative – this would be an enormous power for which it would be reasonable to demand a clear legal basis. In the view of the Venice Commission, the power of constitutional courts to invalidate elections ex officio – if any – should be limited to exceptional circumstances and clearly regulated, in order to preserve voters’ confidence in the legitimacy of elections.”

[5] În limbajul comun, mai este folosit și termenul de “autosesizare”.

[6] Par. 26. “Moreover, an extensive ex officio competence of the constitutional court could put in question the value of (mostly rather short and strict) time limits for complaints if the instance reviewing the election was free to act ex officio after the time limit has expired.”

[7] Par. 30 “… the Venice Commission concluded the following in relation to procedural rights in electoral disputes:

“47. In terms of procedural rights, the applicants’ right to a hearing involving both parties must be protected. More specifically, the following rights must be guaranteed:

“a. The right to present evidence in support of the complaint [appeal at first instance] after it is filed;

The right to a fair, public, and transparent hearing on the complaint;
The right to appeal the decision on the complaint to a court of law”.
The hearing must be public, as the transparency of electoral dispute procedures is very important to ensure trust in the electoral process. Decisions must be well-reasoned and made public.

In the view of the Venice Commission, such procedural requirements (par. 30) also apply to ex officio decisions that lead to the annulment of the election”

[8] Par. 59 “In the opinion of the Venice Commission, such decisions should precisely indicate the violations and the evidence, and they must not be based solely on classified intelligence (which may only be used as contextual information), as this would not guarantee the necessary transparency and verifiability.”

[9] Par. 9. “Another specific feature of the Romanian case is that the Constitutional Court’s decision of 6 December 2024 was a revision of its own decision of 2 December 2024 in which it had confirmed the general validity of the elections. This new decision of the Constitutional Court was justified on the basis of new information”

Drepturile electorale pot dăuna grav societății?

10/12/2024/în Comunicate, Slider /de Rasista

La 10 Decembire sărbătorim drepturile omului, printre care se află și drepturile electorale, respectiv: dreptul de vot (art. 36 din Constituție) și dreptul de a fi ales (art. 37 din Constituție).

Reamintim, cu această ocazie, un citat devenit celebru în spațiul public:

Votul este ceva mult prea important pentru a fi lăsat pe mâna poporului.”

O variantă similară acestui citat este:

Dacă votul nostru ar conta, nimeni nu ne-ar lăsa să votăm.”

Acest citat, în ambele variante, a fost atribuit în spațiul public lui Mark Twain. Ulterior, paternitatea citatului a fost negată de un curator al proiectului Mark Twain Paper, autorul devenind necunoscut.

Recent, am aflat adevăratul autor al citatului: Curtea Constituțională a României. Iată indiciile care au condus la identificarea autorului:

1. Comasarea alegerilor – începutul restrângerii dreptului la alegeri libere

Nu e frumos să umblăm cu „v-am spus noi”, dar încă de la comasarea alegerilor locale cu cele europarlamentare am atras atenția că se va crea un haos electoral, că această comasare încalcă chiar dreptul la alegeri libere, pe lângă alte legi și recomandări internaționale, și că nu este menită decât să-i favorizeze pe cei care au decis acest lucru. Atunci am cerut Avocatului poporului să sesizeze Curtea Constituțională pe acest subiect. Firește că AVP nu a vrut să se bage, pretextând că nu mai are rost să atace și el/ea ordonanța de comasare, că fusese deja atacată la CCR de un partid politic. Oricum, nici CCR n-a fost emoționată atunci, ca și în alte dăți, de restrângerea drepturilor civile prin ordonanțe de urgență.

2.Eliminarea unui candidat din cursa electorală

CCR avea planuri mai mari, concretizate prin eliminarea din lista candidaților la președinția României a unei candidate, pe motiv că nu respecta Constituția și democrația. Căci atunci când ești de acord cu limitarea drepturilor tuturor, prin ordonanță de urgență, de ce n-ai fi de acord și cu limitarea dreptului unui singur om de a candida și de a fi ales, doar pentru că e mai slobod la gură. Cu o singură opinie separată, ju(de)cătorii numiți politic ai CCR au decis că nu au voie să candideze la funcția supremă în stat decât cei care gândesc și se exprimă corect, constitutional, democratic.

3.Renumărarea voturilor și comportamentul irational al CCR

Dar, cum ne-au obișnuit deja, instituțiile statului român nu excelează la organizare și eficiență. Așa că CCR s-a limitat doar la eliminarea arbitrară din cursă a unui candidat, omițând să verifice, pe aceleași criterii, toată lista. L-ar fi găsit astfel, poate, mai devreme, pe candidatul surpriză care a dat peste cap și calculele politicianiste ale partidelor tradiționale și algoritmii rețelelor de socializare. În timp ce societatea întreba cum a fost posibil ca un aproape necunoscut să intre pe locul 1 în turul doi ale alegerilor prezidențiale, iar președintele în funcție ridica din umeri și zicea că nici el nu știe, că nu l-au informat serviciile, Curtea Constituțională a intrat din nou în scenă și a decis, de pe o zi pe alta, să se renumere 9,5 milioane de voturi, că n-au fost numărat bine din prima. A fost de fapt un mod costisitor de a amâna decizia, suspect de convenabil pentru sistemul politic aflat la putere, până după data alegerilor parlamentare, căci nu se cade să superi cu vreo decizie dubioasă poporul aflat chiar cu ștampila în mână.

Odată trecute și parlamentarele, CCR s-a grăbit, complet irațional, să valideze rezultatele inițiale ale turului 1, deși, la renumărare, rezultatele parțiale indicau altă ordine a candidaților de pe primele trei locuri. A se vedea Procesul Verbal emis de BEC, după renumărarea parțială a voturilor din țară și, tot parțială, a voturilor din 161 de secții din străinătate.

În motivarea deciziei din 2 decembrie CCR zice că nu e nevoie să mai aștepte finalizarea renumărării, că e bine cum fusese de prima dată. Asta deși între timp se întrunise și CSAT și dăduse o „bulă” din care fiecare a înțeles ce a vrut. Patru zile mai târziu, când procesul de vot deja începuse în diaspora, aceiași jucători politici din componența CCR decid că turul 1 trebuie anulat cu totul și alegerile reluate.

La mulți ani de ziua drepturilor omului! Alea care ne-au mai rămas.

Cum ar putea fi modificată Constituția ca să-i convină și Curții Constituționale

08/10/2024/în Buna guvernare, Comunicate, Slider /de Rasista

Pe site-ul Curtii Constituționale a României (CCR) a fost publicată, cu mențiunea „Nepublicată”, „Hotrarea nr. 2 din 5 octombrie 2024 privind contestarea înregistrării candidaturii doamnei Diana Iovanovici-Șoșoacă la alegerile pentru Președintele României din anul 2024”

După cum este cunoscut, candidatura a fost respinsă de CCR, cu o majoritate de 5 la 2, iar 2 judecători au lipsit din complet. Cu alte cuvinte, din totalul de 9 judecători care alcătuiesc completul CCR și participă la judecarea fiecărui caz, doar 5 au votat în favoarea acestei hotărâri. Este un indiciu că problema cu privire la care CCR s-a pronunțat este controversată chiar și printre membrii CCR.

Nu facem parte dintre susținătorii candidatei respinse sau ai exceselor acesteia. Dar, motivarea acestei hotărâri ridică unele probleme de principiu, pe care le prezentăm, mai jos, pe scurt:

1. Restrângerea dreptului de a fi ales s-a făcut de către CCR în cadrul unei proceduri în care persoana vizată a fost lipsită de dreptul la apărare şi de dreptul la o cale de atac (dreptul la recurs), drepturi prevăzute distinct atât în Constituţie, cât şi în CEDO.

2. CCR, soluţionând contestaţiile a două persoane cu privire la o candidatură la preşedinţia ţării, s-a substituit instanţelor de judecată, stabilind răspunderea individuală a unui candidat pentru afirmaţii, comportament şi atitudine care nu au făcut anterior obiectul unor hotărâri judecătoreşti pronunţate de instanţele de judecată prin care să se stabilească vinovăţia/responsabilitatea acestei persoane şi interdicţia pentru aceasta de a candida. Menţionăm că, în cadrul procedurilor judiciare care se desfăşoară în faţa instanţelor judecătoreşti, sunt asigurate dreptul la apărare şi dreptul la exercitarea unei căi de atac. Iar interdicţia de a candida, ca sancţiune pentru faptele unei persoane fizice, poate fi dispusă doar de instanţele de judecată. Menţionăm că, potrivit Constituţiei, CCR nu face parte din sistemul instanţelor judecătoreşti. CCR verifică doar îndeplinirea unor condiţii legale, nu aplică sancţiuni unei persoane fizice pentru comportament şi atitudine.

3. CCR a adăugat, ad-hoc, o nouă condiţie la condiţiile preexistente pentru a candida la preşedinţie, şi anume condiţia „cuminţeniei” candidatului. Motivul central al restrângerii dreptului de a candida a constat în atitudinea/conduita și declaraţiile publice ale candidatului (par. 38 din hotărâre), care intră în categoria „antisistem”. Cu alte cuvinte, CCR nu va accepta, începând cu această hotărâre, decât candidaturile la preşedinţie ale unor persoane care fac declaraţii cuminţi, conformiste, prosistem. Această condiţie nou introdusă de CCR, a „cuminţeniei” candidatului, reprezintă o restrângere substanţială a dreptului la liberă exprimare, drept care protejează nu doar opiniile favorabile, neutre, neconflictuale, ci şi exprimările care şochează, ofensează sau scandalizează. Dacă aceste exprimări depăşesc limitele stabilite prin lege (de exemplu, declaraţii rasiste sau care incită la ură, la violenţă şcl), există proceduri prevăzute în legea penală sau civilă care duc la sancţionarea persoanei care a depăşit limitele legale. Potrivit actualelor reglementări, sancţionarea persoanei fizice pentru astfel de „derapaje” se poate face doar de instanţa de judecată, nu şi de CCR, care nu este instanţă de judecată. În cazul de faţă, astfel de sancţiuni aplicate de instanţele de judecată, prin care a fost interzisă exercitarea dreptului de a candida, nu au fost identificate şi invocate de CCR. În schimb, CCR a procedat direct la sancţionarea candidatului pentru declaraţii şi conduită necorespunzătoare, luând locul instanţelor judecătoreşti competente.

4. CCR asimilează criticile și opoziția exprimate la adresa instituţiilor europene sau organizaţiilor militare internaţionale cu încălcări ale Constituţiei. Astfel, CCR afirmă că „Apartenența la UE și la NATO sunt opțiuni fundamentale constituționale…și, în aceste condiții, reprezintă garanții ale valorilor înscrise în Constituție, fiind consacrate, de altfel, în mod expres, prin aceasta. Erodarea acestor valori și garanții echivalează cu o respingere a opțiunilor democratice fundamentale…”(par. 39). Desigur că integrarea euroatlantică reprezintă un element pozitiv, dar asimilarea de către CCR a exprimării criticii sau nemulţumirii ori opoziţiei la adresa unor entităţi publice, perfectibile ca orice entitate publică, cu „respingerea opţiunilor democratice fundamentale” şi cu „erodarea valorilor fundamentale constituţionale” reprezintă o exagerare, un exces de zel protector, care are ca efect inhibarea unor dezbateri pe chestiuni de interes public. Specific societăţii democratice este că îndoielile, rezervele, criticile, nemulţumirile cetăţenilor faţă de entităţile publice, chiar şi cele în curs de deificare la CCR, pot fi exprimate și discutate public, fără inhibare, fără teama de a fi calificat ca „erodant al societăţii democratice”. Dezbaterea liberă a chestiunilor de interes public este, totuşi, esenţa societăţii democratice. Spre exemplu, în Marea Britanie, ţară în care există un sistem democratic consolidat, dezbaterea privind Brexit nu a fost interzisă sau calificată de vreo autoritate naţională drept un atac la valorile democratice fundamentale. Democratic este să existe cât mai puţine subiecte tabu şi cât mai multă desacralizare.

5. În calitate de parlamentar, naţional şi apoi european, un candidat beneficiază de imunitate pentru orice declaraţii politice, fiind protejat de orice formă de răspundere juridică pentru aceste declaraţii. În consecinţă, parlamentarul este protejat sau ar trebui să fie protejat de orice repercusiuni legate de aceste declaraţii politice, inclusiv de repercusiunile constând în interdicţia de a candida dispusă de CCR în urma evaluării declarațiilor politice pentru care există imunitate. Această imunitate este prevăzută, de asemenea, în Constituţie, în art. 72.

6. Apetenţa CCR de a se substitui instanţelor de judecată aduce un argument suplimentar în favoarea unei propuneri de revizuire a Constituţiei formulată de APADOR-CH încă din 2013, în sensul că atribuţiile CCR ar trebui exercitate de judecători, în cadrul unei secţii distincte a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, şi nu de persoane numite politic, de Parlament, la propunerea partidelor şi a preşedintelui ţării. Deşi membrii CCR au studii de drept, pare că nu au independenţa şi imparţialitatea judecătorilor de carieră din sistemul instanţelor judecătoreşti. Istoria de până acum a CCR ar fi un argument suficient. Sperăm că această propunere de revizuire a Constituţiei nu va fi interpretată de actualii componenţi ai CCR, cu majoritate de voturi de 5 la 4, drept instigare la încălcarea ordinii constituţionale.

Cerem Avocatului Poporului să atace la CCR donarea sistemului Patriot către Ucraina

10/09/2024/în Buna guvernare, Comunicate /de Rasista

APADOR-CH a transmis Avocatului Poporului solicitarea de a ataca la Curtea Constituțională legea votată rapid de Parlament, și promulgată la fel de rapid de președinte, prin care România a donat Ucrainei un sistem de apărare Patriot (Legea nr. 246/2024). Așa cum am semnalat public și în timpul celor 48 de ore în care legea a fost „dezbătută” și aprobată în Parlament, Constituția interzice înstrăinarea (vânzarea sau donarea) bunurilor proprietate publică, așa cum este și acest sistem de apărare Patriot.

Ceea ce ar fi putut face Parlamentul în acest caz, pentru a ajuta Ucraina, ar fi fost transmiterea în folosință gratuită a sistemului de apărare, păstrând în același timp proprietatea asupra lui. Întrucât parlamentarii au încălcat Constituția ne-am adresat Avocatului Poporului.

Cele două motive de neconstituționalitate ce pot fi invocate în sesizarea către CCR ar fi următoarele:

1 Neclaritatea legii – Prin articolul unic din Legea 246/2024 au fost introduse la art. 1 al Legii 222/2017 trei noi alienate. Primul dintre ele este redactat neclar, aproape la limita logicii, neîndeplinind condițiile de claritate și previzibilitate cerute pentru o prevedere legală, în sensul art. 1 al. 5 din Constituție. Astfel, în art. (3/1) se prevede că:

Un sistem de rachete sol-aer PATRIOT… face obiectul unor acte de donaţie către terţi, în condiţiile legii, prin hotărâre a Guvernului.”

Din redactarea acestui articol nu se înțelege clar dacă sistemul Patriot a fost deja donat sau urmează să fie, întrucât se folosește un verb la timpul prezent „face obiectul” și nici dacă e vorba despre un singur act de donație sau mai multe, întrucât se folosește pluralul „acte de donație”, pentru un singur sistem.

2 Proprietatea publică este inalienabilă – Prevederea din Constituție că bunurile proprietate publică sunt inalienabile înseamnă că bunurile proprietate publică nu pot fi nici vândute și nici donate. Ele pot fi doar: închiriate, concesionate sau date în folosință gratuită. Dar, statul nu poate renunța la proprietatea asupra lor, sub nicio formă (vânzare, donație etc.). Pentru ca statul să poată dona bunul proprietate publică (sistemul de rachete Patriot) nu era suficientă modificarea unei legi (în speță, a Legii 222/2017), ci și a Constituției, respectiv a art. 136 al. 4 din Constituție.

Dacă nu s-ar fi grăbit să adopte această lege în numai 48 de ore (2-3 septembrie 2024), parlamentarii ar fi avut răgazul să recitească Constituția și să afle că ea permite transmiterea spre folosință gratuită a bunurilor proprietate publică, prin urmare ar fi putut să facă această faptă bună către Ucraina în mod legal și constituțional.

APADOR-CH consideră, așadar, că este neconstituțional nou introdusul alineat (3/1) la art. 1 din Legea 222/2017, conform căruia un sistem de rachete Patriot ar putea fi donat. Această prevedere, redactată confuz, este contrară atât art. 1 al. 5 din Constituție (care se referă la condiția de claritate a textului legal), cât și art. 136 al. 4 din Constituție, care interzice ca un bun proprietate publică să fie vândut sau donat.

Am cerut Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituțională privind neconstituționalitatea noii Legi 246/2024. Vă vom ține la curent cu răspunsul primit.

Citiți sesizarea integral

Ce ne-a răspuns Avocatul Poporului

Cerem AVP să atace la CCR ordonanța de comasare a alegerilor

11/03/2024/în Buna guvernare, Comunicate, Slider /de Rasista

APADOR-CH a transmis azi Avocatului Poporului solicitarea de a ataca OUG 21/8 martie 2024, care comasează alegerile europene cu cele locale, întrucât aceasta încalcă drepturi electorale, cum ar fi dreptul la alegeri libere și informate, nu îndeplinește condițiile adoptării unei OUG, așa cum au fost ele stabilite în multe alte decizii ale Curții Constituționale, și contravine recomandărilor Comisiei de la Veneția, privind modificarea legislației electorale cu mai puțin de un an înaintea alegerilor.

Guvernul și membrii săi știau de acum 4 ani că în 2024 vor fi alegeri și ar fi avut destul timp să adopte o legislație pentru asta, din timp, prin procedurile normale de legiferare, adică prin Parlament. În loc de asta, guvernanții au confundat interesul public cu interesul lor politic și au decis în ultimul moment comasarea a două feluri de alegeri care nu au nicio legătură, scurtând astfel perioada legală de campanie electorală aferentă fiecărui tur de alegeri și îngreunând procesul electoral.

Proiectul contravine și recomandărilor Comisiei de la Veneția – că legislația electorală nu trebuie modificată cu mai puțin de un an înaintea alegerilor – și încalcă drepturi fundamentale ale cetățenilor, cum ar fi dreptul la alegeri libere și informate, garantat de art. din 3 Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Citește solicitarea APADOR-CH transmisă Avocatului Poporului

Ce ne-a răspuns Avocatul Poporului

Cerem AVP să atace la CCR ordonanța privind compensarea prețurilor la energie

05/10/2022/în Buna guvernare, Comunicate, Slider /de Rasista

OUG 119/2022 este neconstituțională întrucât condiționează acordarea de reduceri viitoare de un consum anterior apariției legii, fapt interzis de Constituție

APADOR-CH a cerut Avocatului Poporului (AVP) să atace la Curtea Constituțională (CCR) Ordonanța 119/2022 care reglementează compensarea prețului la energie în funcție de consumul fiecăruia din 2021. Această prevedere, privind înlesnirea primită în funcție de un comportament anterior legii, este neconstituțională, întrucât Constituția prevede că legea dispune numai pentru viitor (cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile, dar nu este cazul aici).

Concret, OUG 119/2022 instituie un cost diferențiat al energiei electrice pentru consumatori în funcție de ce consum au avut aceștia cu un an înainte de adoptarea legii, respectiv în 2021. Reducerile sunt consistente, prețul plătit de consumator variind de la 0,68 lei/Kwh la 4-5 lei sau mai mult/Kwh, prețul cel mai mic fiind pentru consumuri lunare de maximum 255 de kW/h. Așadar, Guvernul îi premiază prin OUG 119/2022 pe aceia care se pot întoarce în timp ca să-și stingă becurile din 2021 și să se încadreze astfel într-un consum taxabil cu cel mai mic tarif începând din 2022.

O astfel de prevedere, prin care unei persoane i se pretinde să aibă o anumită conduită (un anumit consum mediu lunar de energie electrică) nu numai pentru viitor (pentru perioada de după intrarea în vigoare a unui act normativ), ci şi pentru trecut, respectiv cu un an înainte (2021) de intrarea în vigoare a unui act normativ (2022), încalcă în mod flagrant principiul neretroactivităţii legii, consacrat în art. 15 al. 2 din Constituţie, potrivit căruia legea dispune numai pentru viitor.

Orice act normativ nu poate pune condiții ce trebuie respectate decât după intrarea sa în vigoare, nu înainte. Oamenii nu își pot adapta conduita după o lege decât după intrarea în vigoare a legii, nu înainte de asta.

Pentru a respecta Constituţia, este necesar ca din prevederile OUG 119/2022, art. 1 al. 1 lit. a), b), c), e), art. 1 al. 2 lit. b) și art. 1 al. 5 din OUG nr. 27/2022 (care vizează același domeniu) să fie eliminată sintagma „în anul 2021” și orice alte referiri cu privire la obligația respectării în anul 2021 a unor condiții introduse abia în 2022. În urma eliminării acestei sintagme, textele vor redeveni constituţionale, sub aspectul respectării principiului neretroactivității legii, întrucât ele se vor referi doar la consumul (tranşele de consum) din anul 2022, adică de după intrarea în vigoare a actului normativ, respectiv a OUG 119/2022.

Citește sesizarea APADOR-CH către Avocatul Poporului

OUG 119/2022 se află în dezbaterea Parlamentului, a fost aprobată deja de Senat în această formă neconstituțională și urmează să fie discutată la Camera Deputaților.

*sursa foto

Hotărârile Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) sunt mai „tari” decât deciziile Curţii Constituţionale (CCR)? Diferenţa dintre practică şi teorie.

09/09/2022/în Articole, Buna guvernare, Slider /de Rasista

Practic, hotărârile CJUE sunt mai „tari”

Actuala componenţă a CCR, controversată, mai ales când vine vorba de respectarea condiţiei prevăzute în art. 143 din Constituţie cu privire la „înalta competenţă profesională” a unora dintre cei aleşi în funcţia de judecător constituţional, la care se adaugă şi unele decizii pronunţate de CCR, care, vrând-nevrând, s-au potrivit de minune cu interesele unor foşti/actuali politicieni şi/sau unor supradimensionate puşculiţe umblătoare, au generat în opinia publică o imagine vădit defavorabilă CCR.

De aceea, în mod repetat, s-a pus în discuţia publică ori desfiinţarea CCR, ori reformarea CCR prin depolitizarea acesteia şi profesionalizarea ei.

Puşi în faţa unor decizii ale CCR în care era clar că, între urs şi vânător, CCR preferă ursul, unii judecători au ales, oarecum în disperare de cauză, să sesizeze CJUE, pentru a nu mai fi împiedicaţi, prin diferite tertipuri din unele decizii ale CCR, să-l judece pe urs.

CJUE a dat dreptate judecătorilor care i s-au adresat şi a hotărât că dacă o decizie a CCR are ca efect împiedicarea cursului normal al justiţiei, atunci când este vorba despre bani europeni, ea nu va trebui respectată de judecători.

Este de menţionat că hotărârea CJUE nu se referă la orice cauză penală soluţionată de judecătorii români, ci doar la cauzele penale în care sunt implicaţi bani europeni (fonduri europene). CJUE a motivat în sensul că dacă e vorba despre bani europeni este cât se poate de normal că instanţa care trebuie să stabilească regulile într-o astfel de speţă trebuie să fie tot o instantă europeană (în speţă, CJUE), iar nu o instanță naţională, chiar dacă această instantă naţională este o curte constituţională.

Deci, CJUE a hotărât că, atunci când e vorba despre o cauză în care sunt implicaţi bani europeni, care se află pe rolul unei instanţe din România, judecătorul român poate ignora o decizie a CCR prin care se împiedică judecarea cauzei respective.

Cu alte cuvinte, potrivit hotărârii CJUE, pentru banii europeni, cei care fac regulile, suntem noi, instanţele europene (CJUE), iar pentru banii româneşti, puteţi să vă faceţi voi regulile, inclusiv prin CCR.

În practică, instanţele au aplicat această hotărâre a CJUE şi au soluţionat cauzele penale privind fonduri europene dând prioritate hotărârii CJUE în faţa acelor decizii ale CCR care împiedicau sancţionarea comiterii unor infracţiuni privind fondurile europene.

Ca o consecinţă a aplicării, în practica instanţelor, a hotărârii CJUE, odată cu modificarea „legilor justiţiei”, legi aflate în prezent în dezbatere în Parlament, s-a eliminat din legea privind statutul judecătorilor şi procurorilor abaterea disciplinară constând în nerespectarea deciziilor CCR.

Această eliminare totală a abaterii disciplinare este exagerată. Pe de o parte, pentru că în Constituie încă se prevede că respectarea deciziilor CCR este obligatorie pentru toată lumea, deci şi pentru judecători (art. 147 al. 4 din Constituţie). Pe de altă parte, pentru că nici hotărârea CJUE nu se referă la posibilitatea neaplicarii deciziilor CCR în orice speţă, ci doar în cele în care este vorba despre bani europeni.

O soluție rezonabilă ar fi fost reformularea textului în care este prevăzută abaterea ce poate fi comisă de judecător sau procuror, în sensul menţinerii abaterii constând în nerespectarea deciziilor CCR, dar cu exceptarea cazurilor în care acestea contravin hotărârilor CJUE. Astfel s-ar da satisfacţie şi amintitei hotărâri a CJUE, dar ar ramâne sancționabile celelelate cazuri în care instanțele nu ar respecta decziiile CCR. În acest mod, nu s-ar „da liber” la ignorarea tuturor deciziilor CCR de către instanţe, situație care ar putea genera o accentuată imprevizibilitate juridică, vecină cu haosul juridic (ar dispărea unitatea interpetării juridice în chestiunile privind ne/constituționalitatea textelor de lege, unitate ce era asigurată până acum prin obligativitatea față de toți, inclusiv față de judecători, a deciziilor CCR).

Teoretic, deciziile CCR sunt la fel de „tari” ca hotărârile CJUE

Dacă ne raportăm la actualele prevederi constituţionale, putem observa că prioritatea dreptului european este recunoscută, în Constituţie, numai cu privire la legi, dar nu şi cu privire la Constituţie.

Trebuie precizat că în textele din Constituţie se face o deosebire între legi şi Constituţie. Chiar dacă şi Constituţia este o lege (legea fundamentală), tocmai datorită caracterului său special, Constituia este nominalizată separat de celelalte legi în textele constituţionale.

Astfel, în art. 1 al. 5 din Constituţie se prevede: „În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie.” Se observă foarte clar că în textul constituţional sunt nominalizate separat „Constituţia” şi celelalte „legi”.

Însă, în art. 148 al. 2 din Constituţie în care este prevăzută prioritatea dreptului european, referirea se face doar la legi, nu şi la Constituţie. Textul art. 148 al. 2 este următorul: „Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.”

Nu se ştie dacă în art. 148 al. 2 din Constituie este vorba despre o omisiune accidentală, comisă în graba de a fi printre primii care raportează că s-au conformat, sau de o excludere voită a Constituţiei dintre reglementările naţionale faţă de care dreptul european are prioritate. Oricare ar fi motivele omisiunii, cert este că în redactarea actuală a art. 148 al. 2 din Constituţie, nu este prevăzută prioritatea dreptului european faţă de Constituţie, ci doar faţă de celelalte legi interne, în afară de Constituţie.

Cu alte cuvinte, actuala redactare a art. 148 al. 2 din Constituţie, permite interpretarea în sensul că dreptul european nu ar fi prioritar/superior faţă de Constituţie, ci se află pe acelaşi nivel cu aceasta. Iar garantul respectării Constituţiei este CCR (art. 142 al. 1 din Constituţie), care îşi exercită rolul de garant, în principal, prin adoptarea deciziilor CCR.

Nu ar fi prima şi singura dată când una e teoria şi alta e practică/realitatea. Ţine de normalitate, din ce în ce mai rară peste tot în lume în aceste vremuri, ca practica şi teoria să se afle în concordanţă.

În problema în discuţie, corelarea teoriei cu practica pare a fi destul de greu realizabilă, întrucât implică o modificare a Constituţiei, în sensul că în art. 148 al. 2 din Constituţie, în loc să se prevadă că dreptul european are „prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne”, ar trebui să se prevadă că dreptul european are „prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne şi din Constituţie”. Or, Constituţie se modifică foarte greu, deci contradicţia dintre practică şi teorie s-ar putea să mai dureze. Unii ar spune că asta e rău, alţii ar spune că asta e bine. Este o faţetă a disputei mai vechi dintre integraționism şi suveranism.

În legătură cu aceste aspecte și cu alte două chestiuni vizând tragerea la răspundere a magistraților, APADOR-CH a transmis comisiei speciale din Camera Deputaților câteva modificări pe marginea proiectului de lege privind statutul magistraților.

Alegerea președintelui: ocrotește avertizorii sau ține cu corupții?

13/07/2022/în Buna guvernare, Comunicate, Slider /de Rasista

Îi cerem președintelui țării să retrimită legea avertizorilor în Parlament, pentru repararea ei și protejarea avertizorilor de integritate, așa cum ne spune directiva europeană

Curtea Constituțională a declarat azi că legea avertizorului, recent votată în Parlament, este constituțională, în ciuda apelurilor pentru respingerea ei, făcute atât de societatea civilă cât și de USR.

În comunicatul publicat pe site, CCR nu își motivează decizia, însă spune că e bine că legea „disciplinează conduita avertizorului de integritate”, obligându-l să aștepte trei luni de zile înainte de a divulga presei ilegalitatea despre care a aflat, după ce a adus-o la cunoștința superiorilor săi sau organelor de anchetă. Dacă se adresează direct presei, avertizorul poate pierde protecția oferită de lege, cu puține excepții, în cazuri motivate temeinic. Practic prin noua lege parlamentarii au redus nivelul de protecție acordat deja avertizorului, prin vechea lege, deși acest lucru este interzis de directiva europeană.

De asemenea, CCR tace suspect cu privire la articolul 1 alineatul 4, despre care nu ne lămurește de ce îl consideră constituțional. Acesta se referă la achizițiile militare și e formulat atât de neclar încât inclusiv Consiliul legislativ a atras atenția Parlamentului asupra lui.

Decizia Curții vine pe fondul unei lupte surde, care are în centru conceptul de protejare a avertizorilor de integritate. Diverse voci încearcă de ceva vreme să acrediteze ideea că avertizorul de integritate nu este decât un turnător, iar legea „pe care ne-o impune UE” ar fi de natură să-i oblige pe români să fie turnători.

Nimic mai fals. Avertizorul nu este un turnător, ci este un om curajos care își riscă viața personală sau profesională ca să atragă atenția asupra unei ilegalități care se petrece departe de ochii noștri, dar care ne afectează pe toți. De aceea acest om are nevoie de o lege bună care să-l apere, pentru că niciun șef și nicio instituție nu se poartă frumos cu un avertizor de integritate, odată ce el începe să spună ce știe. Precum martorii în procesul unei crime, avertizorii au nevoie de protecția societății și a justiției. Dacă acea societate vrea să fie sănătoasă și ține cu cei corecți, nu cu corupții.

George Epurescu, vicepreşedintele pentru Cercetare Ştiinţifică al Federaţiei Sindicale Hermes, a caracterizat astfel situația:

Decizia CCR vine pe fondul <neînțelegerii> rolului avertizorului de integritate și își arată disprețul față de avertizori. Încă din titlu, legea și directiva se referă la protecția avertizorilor prin prisma faptului că acțiunile lor în interesul publicului sunt câteodată acte de indisciplină, dacă aplicăm formalismul unilateral al angajatorului. Tocmai protecția acestor acte de indisciplină birocratică și formală reprezintă esența directivei și ar trebui să fie transpuse în lege. Dar, ca și parlamentarii coaliției corupte care guvernează, CCR schimbă legea în legea de disciplinare a avertizorilor. O etichetă simbolică pe care o capătă avertizorii. Daca în 1990 erau Golani, azi sunt nedisciplinați. Nu vom sta liniștiți, la locurile noastre!”.

De aceea, noi, semnatarii acestui apel, organizații neguvernamentale și avertizori de integritate, ne adresăm acum, ca ultimă șansă, Președintelui țării și îi cerem să nu promulge legea, și s-o trimită Parlamentului spre reexaminare, conform articolului 77 alineatul 2 din Constituție. Îi cerem Președintelui Iohannis să aleagă cu cine joacă această carte: îi protejează pe avertizori, cerând Parlamentului să aducă legea în acord cu directiva europeană pe care trebuie să o transpună, sau ține cu corupții și îi ajută, prin promulgarea acestei legi strâmbe, să fure mai departe?

Decizii, decizii.

Semnatarii apelului:

Asociații, fundații și sindicate

APADOR-CH

Asociaţia Profesională a Transportatorilor (APT), preşedinte Ivan Tudor Florian, secretar general Nedelcu Gheorghe

Asociaţia Pentru Drepturile Omului Imaginea României, preşedinte Stoica Gabriel

Uniunea Romilor din Europa, primvicepreşedinte Ivan Gheorghe, avertizor de integritate

Alianţa Naţională a Sindicatelor Feroviare, preşedinte Maxim Rodrigo, avertizor de integritate

Asociaţia Naţională a Patronatelor Operatorilor în Regim de Taxi, preşedinte Nedelcu Remus

Fundaţia pentru Drepturile Omului-CELEST, preşedinte avocat Rosini Claudius

Federaţia Transpublic a Sindicatelor din Transportul Public Local, preşedinte Valer Ciobanescu, avertizor de integritate

Sindicatul Transpublic din STB, secretar general Ivan Marieta, avertizor de integritate

Avertizori de integritate:

Cuţui Mihaela

George Epurescu

Camelia Roiu

Camelia Imbarus

Ciolpan Gabriela

Gavriloiu Ionuţ Cristian

Ionaşcu Iulia

Luceanu Mariana

Olteanu Marian

Pancu Lenuţa

Păuleţ Paul

Popeanu Mirela

Savin Neculai

Simion Daniel Petrică

Adrian Moise

*sursa foto

Un Parlament avem și trebuie să-l ascultăm orbește

07/07/2022/în Buna guvernare, Comunicate, Slider /de Rasista

Avocatul Poporului ne răspunde după 7 zile că nu atacă legi neclare la CCR pe motiv că „Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării”

După ce i-am cerut să sesizeze Curtea Constituțională cu privire la faptul că noua lege a avertizorilor de integritate este neconstituțională, Avocatul Poporului ne-a răspuns că nu a făcut asta întrucât, „Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării, iar competenţa de legiferare a acestuia cu privire la un anumit domeniu nu poate fi limitată dacă legea astfel adoptată respectă exigenţele Legii fundamentale”.

În răspunsul transmis APADOR-CH, Instituția Avocatului Poporului susține că argumentul cum că articolul 1 din noua lege ar fi neclar nu e de natură să încalce Legea fundamentală. În plus, argumentul invocat de APADOR-CH ar fi preluat din avizul Consiliului legislativ.

Întrucât Constituția spune că e obligatoriu să respectăm legile țării, se pare că numai noi și Consiliul legislativ mai credem că pentru a fi respectată o lege trebuie să fie în primul rând clară, ca să fie înțeleasă.

Analizând aspectele sesizate, precizăm că acestea reprezintă, mai degrabă, opţiunea legiuitorului în materia protecţiei avertizorilor în interes public, ceea ce ţine de oportunitatea reglementării, element de natură subiectivă, legiuitorul fiind în drept să stabilească condiţiile şi criteriile în acest sens.

În privinţa puterii legiuitoare, prevederile art. 61 alin. (1) din Constituţie stabilesc că „Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării”, iar competenţa de legiferare a acestuia cu privire la un anumit domeniu nu poate fi limitată dacă legea astfel adoptată respectă exigenţele Legii fundamentale.

Alegerea celor mai potrivite abordări pentru a se ajunge la protecţia avertizorilor în interes public este o problemă exclusiv de oportunitate politică, iar Curtea Constituţională nu poate cenzura aspecte de oportunitate legislativă.”

În privința celui de-al doilea argument de neconstituționalitate pe care l-am semnalat AVP, acela că prin transpunerea Directivei noua lege diminuează standardul de protecție oferit avertizorilor, Avocatul Poporului susține că alegerea modului în care vor fi protejați avertizorii e o chestiune de „oportunitate politică” și nu e treaba CCR, ci a Curții de Justiție a Uniunii Europene, să tragă România de mânecă atunci când nu respectă directivele europene.

Asta deși tot în Constituție scrie că legislația europeană are prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne.

În răspunsul transmis APADOR-CH, AVP încheie spunând că oricum CCR a fost sesizat deja cu privire la Legea avertizorului, iar termenul de discutare a acestei sesizări este 13 iulie, deci nu mai e nevoie să depună eforturi pentru asta. Sesizarea a fost depusă de USR.

Prin urmare, am aflat azi de la Avocatului Poporului, singura instituție „a poporului” (în afară de politicieni) abilitată să atace legi strâmbe la Curtea Constituțională, că Parlamentul are dreptul să facă legi, fie ele și neclare, iar noi trebuie să le respectăm, chiar dacă nu le înțelegem. Atacarea legilor la CCR devine, astfel, inutilă. Iar AVP a avut nevoie de 7 zile ca să ne scrie asta.

Citește răspunsul Avocatului Poporului