Articole

Încă o condamnare la CEDO pentru sancționarea unui ziarist care-și făcea meseria

26/06/2018/în Comunicate, Procese CEDO, Slider /de Rasista

Ziaristul Marian Gîrleanu, arestat și amendat în 2006 pentru divulgarea de informații secrete, obține azi satisfacție de la Curtea Europeană a Drepturilor Omului

București, 26 iunie 2018

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis azi că România a încălcat Articolul 10 din Convenție (privind libertatea de exprimare) în cazul ziaristului Marian Gîrleanu, arestat și amendat în 2006 pentru posesie și difuzare de informații secrete. Curtea a considerat că arestarea, urmărirea penală și amenda în contextul unei anchete de presă constituie o ingerință asupra libertății de exprimare. Deși s-a petrecut în urmă cu zece ani, cazul continuă să fie actual în România, din perspectiva unor posibile modificări ale Codului penal care să afecteze dreptul jurnaliștilor de a publica anumite informații. Decizia Curții de azi aduce clarificări importante în această dezbatere.

Faptele

Marian Gîrleanu era corespondentul ziarului România liberă în Vrancea, când a intrat în posesia unor documente ce priveau implicarea armatei române în războiul din Afganistan. El a încercat mai întâi să verifice autenticitatea acelor informații, adresându-se SRI și MApN, care i-ar fi spus că informațiile ar fi expirate. Gîrleanu a transmis informația despre existența unor potențiale scurgeri de informații secrete din armată în redacția centrală a ziarului, care a desemnat un alt ziarist să deruleze ancheta de presă. Informațiile apărute ulterior în media au stârnit o dezbatere aprinsă în spațiul public, în perioada 2005-2007, deoarece veneau după ce trei jurnaliști din România fuseseră răpiți în Irak, iar o potențială breșă în sistemul informațional românesc arăta că puteau fi în pericol și soldații români din respectivele teatre de operațiuni.

În februarie 2016, în plină anchetă publică privind scurgerile de informații din armată, locuința lui Gîrleanu a fost percheziționată, i-a fost confiscat computerul și el a fost arestat. Telefonul i-a fost interceptat. În anchetă procurorii au stabilit că informațiile s-au scurs deja în spațiul public încă din 2004, iar Gîrleanu a intrat în posesia lor în 2005. El a explicat că a fost interesat de respectivele documente strict din punct de vedere jurnalistic și că a încercat să le verifice adresându-se SRI și MApN. În iulie 2007 MApN a anunțat că a declasificat respectivele documente, deoarece au fost compromise.

Ce a spus justiția din România

În august 2007 procurorul a decis amendarea administrativă a lui Marian Gîrleanu, cu 800 de lei, pentru deținerea și transmiterea informațiilor secrete prin încălcarea Legii 182/2002, privind protecția informațiilor clasificate, și a Legii 51/1991, a siguranței naționale, iar instanța a menținut această decizie. Procurorul a considerat că fapta nu a fost suficient de gravă, de natură să aducă atingere siguranței naționale, dat fiind că informațiile fuseseră compromise din 2004, iar încercările lui Gîrleanu de a le proba s-au înscris în activitatea de investigație jurnalistică. Totuși Parchetul a considerat că jurnalistul nu a urmărit interesul public în acest caz, ci faima personală, invocând chiar o presupusă încălcare a Legii 544/2001, a informațiilor publice. Deși respectiva lege nu se referă la jurnaliști, că ar fi obligați să respecte secretul informațiilor privind siguranța națională, ci la angajații din domeniul siguranței naționale.

În decembrie 2007 Gîrleanu s-a plâns Curții de Apel din București că a fost condamnat pe nedrept pentru obținerea și difuzarea de informații secrete, arătând că el ca ziarist nu a făcut decât să primească și să verifice aceste informații, prevederile legilor siguranței aplicându-se numai acelor persoane care lucrează în sistemul de protejare a acestor informații. Mai mult, procurorii au încercat prin condamnarea lui să acopere adevărata problemă, aceea a scurgerilor de informații din instituțiile publice. În 2008 Curtea de Apel i-a respins cererea motivând că libertatea de expresie și faptul că e ziarist nu-l exonerează de vina de a divulga informații secrete care ar putea pune în pericol viețile militarilor români din Afganistan.

Ce spune CEDO

În septembrie 2009 Gîrleanu s-a plâns la CEDO pentru încălcarea Articolului 10 din Convenția europeană, arătând că el a acționat cu bună credință, în calitate de jurnalist, că informațiile obținute de el au fost de interes public și că legile pe baza cărora a fost condamnat nu se aplică în cazul jurnaliștilor. Guvernul a susținut în fața CEDO că Gîrleanu nu a acționat ca ziarist și deci consideră că nu a fost încălcat Articolul 10. Între timp Gîrleanu și-a pierdut locul de muncă, aparent pe motiv că ziarul ar fi restructurat posturile de corespondenți.

În proces au fost intervenienți, de partea lui Gîrleanu, și Guardian News, Open Society Justice Initiative și International Commission of Jurists. Gîrleanu a fost reprezentat la CEDO și de avocatul APADOR-CH, Diana Hatneanu.

CEDO a constatat că Gîrleanu a primit și verificat informațiile în calitate de ziarist, le-a transmis mai departe colegilor care le-au publicat acționând cu bună credință în cadrul unei investigații jurnalistice, așa cum stabilise de altfel și procurorul în 2007.

Curtea a considerat că arestarea, urmărirea penală și amenda în contextul unei anchete de presă constituie o ingerință asupra libertății de exprimare. Mai mult, în contextul dezbaterii publice din România despre subiect, care a condus și la o serie de sancțiuni disciplinare în MApN, documentele deținute de Marian Gîrleanu au ridicat cu adevărat întrebări de interes public.

CEDO a concluzionat că, având în vedere interesele unei societăți democratice de menținere a libertății presei, măsurile luate împotriva domnului Gîrleanu nu au fost justificate. Prin urmare statul român este obligat să-l despăgubească pe Marian Gîrleanu cu 4500 de euro.

Hotărârea CEDO integral (engleză)

Hotărârea de astăzi este importantă pentru că subliniază dreptul jurnalistului de a deține și de a comunica informații clasificate altor persoane, ca parte a activităților specifice investigației jurnalistice. Atât timp cât își îndeplinește obligațiile profesionale și urmărește un interes public, jurnalistul nu poate fi supus unor sancțiuni, mai ales de natură penală, în cauza de față privare de libertate, ridicarea echipamentelor electronice, interceptări și, în final, amenda aplicată de procuror și menținută de instanțe. Cu atât mai puțin jurnalistul poate fi asimilat funcționarilor sau persoanelor cu obligații de păstrare a secretului sau confidențialității unor informații. Chestiunea aceasta rămâne de interes, atât din perspectiva prevederilor actuale ale Codului penal privind divulgarea de informații secrete sau confidențiale, cât și din cea a unor posibile modificări care să afecteze dreptul jurnaliștilor de a publica anumite informații.”

Diana Hatneanu, avocatul care l-a reprezentat pe Gîrleanu la CEDO:

Maria Nicoleta Andreescu,

Director executiv APADOR-CH

Pentru informații suplimentare
Diana Hatneanu, avocat
0722.467.034

România, condamnată la CEDO pentru nerespectarea libertății de exprimare, într-un proces în care a ținut cu primarul Mazăre

27/06/2017/în Comunicate, Procese CEDO, Slider /de Rasista

Jurnalista Feri Predescu, condamnată în România pentru că l-a criticat pe primarul Radu Mazăre, obține satisfacție la CEDO, într-un proces de recunoaștere a dreptului la liberă exprimare. În 2004, când era ziarist, CEDO i-a recunoscut și fostului jurnalist Mazăre același drept la exprimare

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că România i-a încălcat dreptul la liberă exprimare jurnalistei Feri Predescu, din Constanța, condamnată în 2007 de o instanță din România pentru că l-a criticat pe primarul Radu Mazăre într-o emisiune televizată. Mazăre a cerut și primit despăgubiri de peste 50.000 de RON de la jurnalistă, după o decizie a justiției române care, așa cum a stabilit azi CEDO, încalcă Articolul 10 din Convenția Europeană a drepturilor omului. Pledoaria avocatului APADOR-CH, care a reprezentat-o la CEDO pe Feri Predescu, a făcut apel printre altele și la precedentul Mazăre și Cumpănă contra României, în care CEDO i-a recunoscut fostului jurnalist Mazăre libertatea de exprimare, în 2004.

Faptele

Feri Predescu, jurnalistă în Constanța, a fost reclamată de Radu Mazăre, fost primar al orașului, pentru o serie de afirmații făcute de jurnalistă în cadrul unei emisiuni TV din august 2006. În urma unor incidente care au avut loc în Mamaia, în care un hotel deținut de o firmă a primarului fusese incendiat, Feri Predescu a afirmat la postul de televiziune că municipiul Constanța e împărţit între „oamenii lui Mazăre şi oamenii care sunt împotriva lui Mazăre”. În urma acestei emisiuni, Radu Mazăre a solicitat instanţei obligarea jurnalistei la prezentarea unor scuze publice şi la plata unor daune în valoare de 200.000 RON.

Acţiunea i-a fost respinsă ca neîntemeiată de judecătoria Constanţa, în octombrie 2007, unde jurnalista și-a dovedit afirmațiile, dar Mazăre a făcut apel, iar Tribunalul Constanța a condamnat-o pe Feri Predescu să-i prezinte scuze primarului, prin intermediul unei scrisori publice, să publice decizia respectivă pe cheltuiala sa într-un ziar de largă circulaţie din Constanţa şi într-unul central, precum şi să-i plătească daune morale în valoare de 50.000 RON, şi cheltuieli de judecată în valoare de 7197 RON. Decizia Tribunalului a fost susținută și de Curtea de Apel, iar jurnalista a achitat integral toate dispozițiile instanței.

În mai 2009, Feri Predescu a sesizat Curtea Europeană a Drepturilor Omului, arătând că i-a fost încălcat dreptul la liberă exprimare (articolul 10 din Convenţie). Pentru acoperirea daunelor, familia sa a fost nevoită să facă un credit bancar, pe care îl va termina de achitat abia în 2018, și care în final, prin dobânzi, aproape a dublat suma la care a obligat-o instanța. Suma plătită primarului – 58.197 RON – a fost oricum o amendă excesivă în contextul în care salariul minim brut pe economie în 2008 a fost de 500 de RON, iar cel mediu brut de 1.550 RON, deci reprezinta 116,4 salarii minime brute sau 37,5 salarii medii brute.

Avocatul APADOR-CH

Reprezentată de avocatul APADOR-CH, Diana Hatneanu, jurnalista a arătat că în cadrul emisiunii TV a furnizat informaţii de interes public despre posibile activităţi ilegale ale unui om politic. Predescu a insistat că relatările sale nu au avut un caracter singular deoarece şi alţi jurnalişti sau organizaţii ale societăţii civile au investigat aceeaşi chestiune şi că nu au avut nici caracter de noutate, deoarece aceste anchete jurnalistice începuseră anterior, deci erau chestiuni de notorietate publică.

Avocata Diana Hatneanu și-a bazat pledoaria pe numeroase precedente CEDO, unul dintre ele fiind chiar Cumpănă şi Mazăre contra României, caz pronunțat în 17 decembrie 2004. În 1994, Radu Mazăre era redactor șef al cotidianului Telegraf, și a fost condamnat la închisoare împreună cu redactorul semnatar al unui articol incriminator la adresa viceprimarului de atunci al Constanței. CEDO a constatat încălcarea Articolului 10 din Convenție, întrucât condamnarea penală a jurnaliștilor la un an de închisoare pentru calomnie și insultă a adus o atingere disproporționată dreptului la liberă exprimare.

Diana Hatneanu, avocat APADOR-CH: „Cazul de față reamintește autorităților române, inclusiv instanțelor de judecată, că limitele criticii acceptabile sunt mai largi cu privire la politicieni și funcționari publici, și că nu trebuie să sancționeze opinii cu bază factuală la adresa acestora, fără o justificare extrem de solidă. De asemenea, Curtea a apreciat că valoarea daunelor acordate de instanțe în favoarea fostului primar al Constanței, de 50.000 de lei, la care s-au adaugat cheltuielile de judecată și costurile pentru publicarea hotărârii, a fost disproportionată și nejustificată. Este un element care ar trebui luat în considerare în cauzele asemănătoare ce se află pe rolul instanțelor civile române, unde există tendința de a se solicita și chiar acorda sume mult mai mari decât cea în discuție.”

Guvernul

În apărarea sa, Guvernul României a spus la CEDO că ingerința în libertatea de exprimare a unui jurnalist este admisibilă atunci când afirmațiile sale nu au fundament real, jurnalistul nu întreprinde toate demersurile pentru documentarea și fundamentarea acestora sau nu le face cu bună credință. Reprezentantul Guvernului a arătat Curții că afirmațiile jurnalistei în timpul dezbaterii televizate nu au avut legătură cu poziția publică a domnului Mazare, ci cu viața privată și, mai concret, cu afacerile sale și că acestea s-ar baza pe articole de presă care ar face parte dintr-o campanie împotriva domnului Mazare.

CEDO

Prin decizia publicată azi, CEDO constată că România a încălcat articolul 10 din Convenție, în cazul Predescu, și obligă statul român să-i plătească jurnalistei suma de 14.000 de euro daune materiale, plus suma de 4500 de euro ca prejudiciu moral.

Găsiți aici decizia CEDO integral.

Jurnalista Feri Predescu: „Decizia CEDO a demonstrat că am avut dreptate. Radu Mazăre mi-a făcut mult rău. După procesul în România, nu am fost lăsată să-mi desfășor activitatea nici pe plan profesional, reușindu-se, prin pârghiile politice la îndemână, înlăturarea mea din două instituții de presă. Numai că eu nu sunt ușor de doborât, plus că am avut parte și de sprijinul familiei mele, al prietenilor și al multor colegi din presă: Agenția de Monitorizare a Presei ActiveWatch, Ziua de Constanța, Evenimentul zilei, Cristian Tudor Popescu, Simona Ionescu, Rodica Culcer, Cătălin Tolontan, Mircea Toma. Nu am fost singură. Mazăre a dispărut între timp sub avalanșa de dosare penale de corupție, eu nu. Atâta timp cât statul român mai are în sistemul judiciar reprezentanți care dau verdicte după cum le cântă alții, se face de râs în continuare. Mulțumesc APADOR-CH și Dianei Hatneanu care în toți acești ani mi-au oferit ajutorul de care aveam nevoie.”

Cazul Parohia greco-catolică Lupeni contra României – decizia Marii Camere a CEDO

30/11/2016/în Comunicate, Procese CEDO /de Rasista

A fost încălcat articolul 6 § 1, prin durata mare a procedurilor legale și prin incertitudinile legislative interne, totuși Parohia greco catolică Lupeni tot fără biserică rămâne

Marea Cameră a CEDO a judecat ieri cazul Parohia greco-catolică Lupeni și alții contra României și a găsit două încălcări ale articolului 6 § 1 (dreptul la un proces echitabil) din Convenția europeană, prin durata mare a procedurilor legale interne și prin încălcarea principiului certitudinii juridice.

Totodată, majoritatea judecătorilor Marii Camere au apreciat că dreptul de acces la justiție al reclamantelor nu a fost încălcat, prin aplicarea principiului voinței majoritătii credincioșilor, deoarece acesta, în situația concretă dedusă judecății, nu a fost exercitat abuziv, iar instanțele au analizat în detaliu toate circumstanțele specifice ale cauzei.În cauză nu au existat impedimente procedurale, iar aplicarea principiului majorității ține de dreptul substanțial.

Totusi, cinci dintre cei 17 judecători ai Marii Camere au apreciat contrariu, considerând, precum reclamantele, că aplicarea principiului voinței majorității credincioșilor care dețin biserica, deci a unei părți din proces, încalcă însăși esența dreptului de acces în justiție, procedura având dinainte un final știut: partea greco-catolică pierde. În plus, cei cinci judecători au considerat și că reclamantele au fost victimele discriminării pe motive religioase.

Hotărârea Marii Camere a CEDO nu înseamnă că automat, de acum înainte, simpla aplicare a principiului majorității într-o procedură judecătorească internă pur formală privind restituirea unei biserici Greco-catolice este considerată a fi conformă cu cerințele Convenției europene a drepturilor omului. Instanțele naționale ar trebui să realizeze o analiză detaliată a fondului cauzei, atât din perspectiva dreptului comun (dreptul de proprietate), cât și a voinței majorității, care nu trebuie să fie abuzivă.

Reclamanții – Parohia greco-catolică Lupeni, Episcopia greco-catolică Lugoj și Arhiepiscopia greco-catolică Lupeni – au cerut restituirea unei biserici și a unui teren, care le-au aparținut până în 1948, la dizolvarea Bisericii Greco-Catolice. Bunurile au fost trecute în proprietatea Bisericii Ortodoxe Române în 1967. Parohia greco-catolică Lupeni a fost legal restabilită la 12 august 1996. Cauza s-a judecat în România în perioada 2001-2011.

Istoricul cazului

Conform Decretul 126/1990 – care prevede că statutul legal al unei proprietăţi care a aparţinut Bisericii Greco-Catolice poate fi determinat de comisii alcătuite din reprezentanţi ai ambelor culte, în baza „dorinţelor comunităţii care se află în posesia proprietăţilor” – Parohia Lupeni nu a beneficiat de restituirea proprietăților, așa că în 2001 s-a adresat justiției. În 2009 greco-catolicii au avut câştig de cauză în procesul de fond. Decizia a fost întoarsă, în 2010, de Curtea de Apel și în 2011 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a motivat că bunurile trebuie să rămână în patrimoniul BOR pentru că majoritatea comunităţii locale, căreia îi aparţin biserica şi curtea, doresc ca aceasta să rămână la BOR.

Sesizată în 2011, CEDO a decis, în mai 2015, că statul român nu a încălcat Articolul 6 § 1 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului privind dreptul la un proces echitabil şi nici Articolul 14 privind discriminarea, admiţând însă o încălcare a Articolul 6 § 1 în ceea ce priveşte durata procedurilor legale. Avocatul reclamanților a solicitat analiza Marii Camere a CEDO în august 2015, susținând în esență că un proces în care rezultatul este pre-determinat, depinzând de voința uneia dintre părțile din litigiu, încalcă dreptul de acces în justiție, punând și o problemă de discriminare pe criteriul apartenenței religioase.

Cazul a fost susținut de APADOR-CH, iar reprezentarea asigurată de avocatul Diana Hatneanu. Decizia Marii Camere poate fi citită integral în limba engleză: Grand-Chamber-judgment-Lupeni-Greek-Catholic-Parish-a.O.-v.-Romania

Pentru detalii,

Diana Hatneanu

0722467034

CEDO decide redeschiderea dosarului Mineriadei în România

17/09/2014/în Comunicate, Procese CEDO, Slider /de Rasista

Marea Cameră a Curții Europene a Drepturilor Omului a făcut azi public verdictul în cauza Mocanu și alții împotriva României, constatând încălcarea de către România a articolelor 2, 3 și 6, după ce reclamanții Anca Mocanu, Marin Stoica și Asociația 21 Decembrie 1989 s-au plâns de ineficiența cercetărilor interne cu privire la evenimentele din 13-15 iunie 1990.

Deși dosarul unește trei cazuri, decizia de azi îi face dreptate și lui Marin Stoica, după ce Curtea se pronunțase deja în 2012 în favoarea celorlalți doi petenți.

Cetățeanul român Marin Stoica, astăzi în vârstă de 65 de ani, a fost bătut și băgat în comă în ziua de 13 iunie 1990, în sediul TVR. Omul se îndrepta spre serviciu când a fost luat de pe stradă, privat de libertate mai multe ore și bătut crunt. S-a trezit a doua zi la spital, unde cineva l-a sfătuit să dispară ca să nu fie arestat alături de alți protestatari. De frică a fugit atunci și nu a mai ieșit trei luni de zile din casă. Frica nu l-a părăsit, însă, nici ulterior, ba chiar bătaia a avut asupra psihicului său efecte devastatoare, așa încât omul a depus plângere penală abia zece ani mai târziu, în 2001, când în sfârșit cercetările în acest dosar au început să avanseze.

Cu toate astea procurorul Voinea, care s-a ocupat de dosarul „Mineriada”, i-a luat cazul în considerație, alături de celelalte peste o mie de victime, în favoarea lui existând suficiente probe care demonstrează bătaia și efectele ei. După opt ani de anchete, declarații, expertize IML, cazul Mineriadei, inclusiv în ceea ce-l privea pe Marin Stoica, a fost soluționat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu neînceperea urmăririi penale.

La CEDO dosarul Stoica a fost conexat cu alte două ale Mineriadei, respectiv al doamnei Mocanu, al cărei soț a fost omorât, și al Asociației 21 Decembrie 1989, al cărei sediu fusese devastat de mineri, cauza fiind denumită „Mocanu și alții contra României”. Reclamanții s-au plâns de lipsa unei anchete eficiente, imparțiale și aprofundate pentru identificarea și pedepsirea celor responsabili pentru reprimarea violentă a demonstrațiilor din 13 și 14 iunie 1990. Plângerea domnului Stoica se bazează pe articolul 3 (interzicerea tratamentelor inumane sau degradante) din Convenția europeană a drepturilor omului.

În 2012 CEDO le-a dat câștig de cauză doamnei Mocanu și Asociației 21 Decembrie 1989, în timp ce Stoica a pierdut pe motiv că s-ar fi plâns prea târziu în țară. Avocata Diana-Olivia Hatneanu, care l-a reprezentat pe Marin Stoica, a solicitat retrimiterea cauzei în fața Marei Camere, solicitare ce a fost acceptată, o audiere publică având loc pe 2 octombrie 2013. Din momentul cererii de retrimitere, cauza Stoica a fost sprijinită de APADOR-CH.

„După decizia de azi a Marii Camere, care este definitivă, România va fi obligată să continue investigațiile în dosarul Mineriadei. Cu privire la decesele survenite în timpul evenimentelor, această obligație decurgea oricum din faptul că astfel de infracțiuni sunt astăzi imprescriptibile ca urmare a altei cauze CEDO, respectiv <dosarul Revoluției> (Asociația 21 Decembrie 1989 v. România). Acum, trebuie întreprinse cercetări eficiente, apte să ducă la tragerea la răspundere a celor vinovați și la aflarea adevărului de către întreaga societate, cu privire la ansamblul evenimentelor din iunie 1990, indiferent că este vorba despre decese sau persoane care au fost supuse unor violențe și privări de libertate. Prescripția nu este o <soluție> atunci când vorbim de grave încălcări ale drepturilor omului”, a declarat avocata Diana-Olivia Hatneanu.

„După 23 de ani de injustiție în țara Românească, am o mulțumire sufletească și o revenire, în ciuda celor trei traumatisme, o revenire a sănătății, pentru că după 7 ani de procese la CEDO am reușit să mă prezint în fața celor 17 judecători de la Marea Cameră și cred că acești judecători, din 17 țări, au privit cu seriozitate acest dosar al meu.

Sunt mândru că sunt român european și că acolo, acei oameni cu mult discernământ au gândit și au analizat evenimentele din 13-15 iunie 1990, o mare lovitură dată începutului democratic în România. Mulțumesc APADOR-CH care a dat dovadă de mult profesionalism și răbdare.”, a declarat Marin Stoica la aflarea verdictului.

*foto: Marin Stoica și Diana Olivia Hatneanu, la Marea Cameră a CEDO

Cauza Roşiianu – România condamnată la CEDO pentru că primarul din Baia Mare a refuzat să-i ofere unui ziarist informații publice

25/06/2014/în Comunicate, Procese CEDO, Slider /de Rasista

Ioan Romeo Roșiianu, un ziarist din Baia Mare, a câștigat ieri de la CEDO ceea ce fostul primar din localitatea sa i-a refuzat sistematic din 2005 încoace. România a fost condamnată la Curtea Europeană a Drepturilor Omului să-i plătească 4000 de euro despăgubiri ziaristului, pentru că fostul primar al orașului Baia Mare a refuzat să-i furnizeze informații de interes public cu care să-și facă meseria, deși justiția națională i-a dat câștig de cauză. Cazul a fost susținut de avocata Diana Hatneanu și sprijinit de APADOR-CH, ca unul strategic pentru România.

Ce a cerut reclamantul

Reclamantul, Ioan Romeo Roşiianu, jurnalist la Baia Mare, a adresat mai multe cereri de informații de interes public primarului municipiului Baia Mare, Cristian Anghel (primar în perioada 1993-2010). În urma refuzului de a-i comunica informațiile jurnalistul s-a plâns în justiție, care,, prin hotărâri definitive şi irevocabile, l-a obligat pe primar să-i comunice informații cu privire la contracte de achiziţii publice şi administrarea patrimoniului public.

Totuşi, hotărârile au rămas neexecutate în ciuda a numeroase demersuri, care au inclus amendarea civilă de către instanță, pentru neexecutarea hotărârilor, și amendarea administrativă a primarului de către procuror în urma unei plângeri penale.

Reclamantul a sesizat Curtea Europeană a Drepturilor Omului la data de 4 iulie 2006 (cererea nr. 27329/06), invocând încălcarea articolelor 6 (dreptul la un proces echitabil) şi 10 (libertatea de exprimare) din Convenţie. În cerere s-a arătat că neexecutarea unei hotărâri judecătoreşti privitoare la un drept civil al reclamantului (dreptul de a primi informații publice conform Legii nr.544/2001) reprezintă o negare a accesului efectiv la justiţie. În plus, aceasta a fost de natură să îngrădească libertatea de exprimare a presei asupra problemelor de interes public.

Cum s-a apărat Guvernul României

În fața CEDO, Guvernul României a susținut că reclamantului i s-ar fi pus la dispoziție informațiile cerute, dar nu s-a prezentat la primărie ca să le ridice. Or, tocmai pentru a-l descuraja să le mai ceară, primarul i-a „oferit” ziaristului o serie întregă de documente contra unor sume absurde (de ordinul sutelor de euro) pentru fotocopierea lor.

Curtea a considerat că reclamantului trebuia să i se ofere informațiile punctuale solicitate, și nu tomuri întregi de documente pe care nu le ceruse, astfel încât nu se poate reține că hotărârile judecătorești care obligau la comunicarea de informații au fost executate. În consecință atât dreptul la un proces echitabil cât și libertatea de exprimare a reclamantului au fost încălcate.

Primul caz din România

APADOR-CH a susținut cauza Roșiianu în fața CEDO, prin avocaţii cu care colaborează, respectiv avocatul Diana Hatneanu. Prin acest caz strategic, APADOR-CH a urmărit să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Europene în privinţa domeniului de aplicare a articolului 10 din Convenţia europeană a drepturilor omului, în sensul extinderii acestuia şi la dreptul de a obţine informaţii de interes public, dar și creșterea standardelor în privința transparenței instituționale în România

„În 2006, când am înaintat cererea reclamantului la Curte, nu exista jurisprudență privind includerea accesul la informații de interes public în sfera libertății de exprimare . Or reclamantul invoca faptul că, în calitate de ziarist, nu-și putea exercita meseria în absența informațiilor publice solicitate de la primărie, deci i se încălca și libertatea de exprimare, dar și dreptul la un proces echitabil, deoarece hotărâri judecătorești favorabile au rămas neexecutate . În ultimii ani, Curtea europeană s-a pronuțat și în alte cauze similare, cum ar fi Kenedi împotriva Ungariei, – astfel încât cauza Roșiianu, o premieră pentru România, vine să întărească și să dezvolte jurisprudența destul de recentă a CEDO în materie”, explică avocata reclamantului Roșiianu, Diana Hatneanu.

Azi, după șapte ani de la înaintarea cererii, Romeo Roșiianu a obținut satisfacție de la CEDO. Între timp, în România, fostul primar al municipiului Baia Mare, Cristian Anghel, a fost condamnat la 2 ani și 6 luni de închisoare pentru fapte de corupție. Eliberat în 2011, după numai 10 luni de detenție, el a revenit în politică, dar mai are de achitat datorii către primăria pe care a condus-o. De azi România mai are de achitat, pentru faptele lui, și 4000 de euro despăgubiri ziaristului Romeo Roșiianu, plus cheltuielile de judecată.

România ar putea fi condamnată la CEDO și pentru gazele de șist

11/02/2014/în Articole, Blog /de APADOR-CH

Efectul formelor fără fond

O decizie din 2009 a CEDO ar fi trebuit să oblige România să fie mai atentă cu noile exploatări miniere controversate. Decizia se referă la eșecul statului român în obligația de a informa populația despre posibilele riscuri și consecințe pentru mediu și sănătate, legate de utilizarea unui proces industrial periculos. Patru ani mai târziu, cetățenii români încă se mai luptă cu tendința statului de a secretiza și proteja viitoare exploatări miniere ce ar putea pune în pericol sănătatea și siguranța oamenilor. Explicația stă în faptul că măsurile luate de România după ce este condamnată la Curtea Europeană sunt adesea doar forme fără fond, pachete de legi care nu se aplică în realitate.

Avocatul APADOR-CH Diana Hatneanu, pledând cazul Tătar la CEDO

Cazul Tătar contra României – după deversarea de cianuri de la Baia Mare

În 2009 Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că România nu și-a făcut datoria de a-și informa și proteja cetățenii despre posibilele pericole ce decurg din exploatarea cu cianuri a aurului de la Baia Mare. Procesul fusese intentat la Strasbourg de către familia Tătar (tată și fiu), după ce în țară nu fuseseră băgați în seamă de autorități, deși în calitate de vecini cu exploatarea de la Baia Mare oamenii au tot atras atenția asupra pericolelor ce-i pândesc pe localnici. Mai mult, Ministerul Mediului le-a răspuns că activitatea în discuție nu reprezentă un pericol pentru sănătatea publică și că o astfel de tehnologie era folosită și în alte state. Argumente pe care continuăm să le auzim și azi din gura autorităților, în legătură cu exploatările de la Roșia Montană sau cele pentru gazele de șist.

În anul 2000 s-a produs accidentul în urma căruia au fost poluate mai multe râuri din vestul țării, prin deversarea de cianuri dintr-un bazin de decantare. Vasile Gheorghe Tătar a făcut atunci mai multe plângeri penale, invocând pericolul implicat de respectiva tehnologie pentru sănătatea locuitorilor din Baia Mare, riscul pentru mediul înconjurător și agravarea stării de sănătate a fiului său care suferea de astm. Autoritățile române au decis neînceperea urmăririi penale referitor la accidentul din 23 ianuarie 2000, deoarece fapta nu era o infracțiune.

Ce i-a cerut CEDO statului român

Invocând articolul 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, familia Tătar s-a plâns Curții de la Strasbourg de faptul că procesul tehnologic utilizat de fabrica din Baia Mare reprezenta un pericol pentru viața lor. Ei au invocat și pasivitatea autorităților față de situația creată, raportat la numărul mare de reclamații venite de la cetățeni.

Curtea a constatat încalcarea de către statul român a articolului 8 din Convenție, reținând că acesta nu și-a îndeplinit obligația de a-i informa pe locuitorii orașului Baia Mare, astfel încât s-au aflat în imposibilitatea de a cunoaște potențialele măsuri de prevenire ale unui accident similar sau modul de acțiune în cazul repetării unui astfel de accident.

Concret, CEDO a pus în vedere României să ia măsuri ca pe viitor să nu se mai repete astfel de accidente, oamenii să fie informați despre consecințele ce ar putea decurge din respectiva exploatare și să aibă acces la studii reale de impact ale viitoarelor exploatări.

Judecători CEDO

Tot Curtea a dat dreptate și Guvernului român, admițând că reclamanții nu au putut face dovada legăturii de cauzalitate între agravarea bolii fiului și accidentul de la Baia Mare. Totuși, dincolo de lipsa unui câștig material pentru familia Tătar, decizia CEDO în acest caz este – sau ar trebui să fie – un câștig mai mare pentru națiune.

Puteți vedea aici înregistrarea audierii în cazul Tătar contra României

[toggle title_open=”Închide” title_closed=”Ce a cerut CEDO României” hide=”yes” border=”yes” style=”default” excerpt_length=”0″ read_more_text=”Read More” read_less_text=”Read Less” include_excerpt_html=”no”]

– statul are obligația de a lua toate măsurile rezonabile și adecvate pentru a proteja drepturile implicate de primul alineat al articolului 8, și mai ales, obligația de a se dota cu un cadru legislativ și administrativ apt a preveni în mod eficient atingerile aduse mediului înconjurător și sănătății oamenilor.

– procesul decizional trebuie să implice realizarea de studii corespunzătoare, de natură a preveni și determina anticipat efectele activităților ce pot aduce atingere mediului înconjurător și drepturilor indivizilor, precum și de a asigura un just echilibru între toate interesele concurente aflate în joc.

– publicul să aibă acces la studiile efectuate, precum și la orice informație aptă să le permită să evalueze pericolul la care sunt expuși oamenii. În acest sens, orice persoană interesată trebuie să aibă la dispoziție o acțiune în justiție împotriva actelor și omisiunilor în cauză, dacă apreciază că interesele sau observațiile lor nu au fost luate în mod suficient în considerare de procesul decizional.

Curtea a mai acordat o relevanță particulară stării de neliniște și incertitudine în care s-au aflat reclamanții, stare coroborată cu pasivitatea autorităților cărora le revenea obligația de a furniza informații suficiente și detaliate cu privire la consecințele trecute, prezente și viitoare ale accidentului ecologic.

[/toggle]

Ce a răspuns statul român

România s-a angajat în fața CEDO că va lua măsurile necesare pentru ca astfel de situații să nu se mai repete. A enumerat legile și hotărârile de guvern emise pentru asta: Legea 86/2000 (privind ratificarea Convenţiei asupra accesului la informaţii, participarea publicului la procesul decizional şi accesul la justiţie în domeniul mediului), OUG 152/2005 (prevenire şi control în caz de poluare), OUG 195/2005 (protecţia mediului), mai multe hotărâri de guvern privind gestionarea deşeurilor din minerit sau referitoare la probleme concrete în domeniul protecţiei mediului.

De asemenea statul s-a mai angajat că ia măsuri pentru evaluarea unei exploatări miniere înainte de aprobarea ei, în fața inițială a proiectului, precum și educarea publicului şi participarea sa în procesul de elaborare şi aplicare a deciziilor privind mediu.

[toggle title_open=”Închide” title_closed=”Măsurile concrete promise de statul român” hide=”yes” border=”yes” style=”default” excerpt_length=”0″ read_more_text=”Read More” read_less_text=”Read Less” include_excerpt_html=”no”]

– Avizul de mediu este obligatoriu pentru toţi cei care iniţiază programe/proiecte cu posibil impact asupra mediului

– Administraţia locală şi persoanele fizice sau juridice care iniţiază astfel de programe/proiecte au obligaţia de a informa publicul asupra riscurilor generate de funcţionarea sau existenţa obiectivelor ce ar putea pune în pericol sănătatea populaţiei şi mediul

– Asocierea populaţiei la procesul decizional şi informarea publicului asupra consecinţelor unui accident ecologic, asupra măsurilor de prevenire a unor accidente similare şi măsurilor ce vor fi luate în cazul repetării unor asemenea accidente

– Conform legii 88/2000, autorităţile publice pun la dispoziţia publicului informaţii asupra mediului la cerere şi, dacă se specifică în cerere, copii de pe documentele în care informaţiile respective sunt consemnate efectiv, chiar dacă acele documente includ sau nu alte informaţii. Nu este nevoie ca publicul să ofere justificări. Un eventual refuz poate surveni numai în condiţiile expres prevăzute de lege.

– În caz de ameninţare iminentă, toate informaţiile care ar permite publicului să ia măsuri pentru prevenirea sau limitarea eventualelor pagube vor fi făcute publice de către autorităţile care gestionează informaţiile respective.

– Publicul trebuie să fie informat eficient şi în timp util încă de la începtul unui proces decizional ce se referă la mediu

– Pentru asigurarea participării publicului la informări privind activitatea propusă şi natura deciziilor se vor anunţa: data şi locul tuturor audierilor publice; autoritatea căreia publicul se poate adresa pentru obţinerea unor informaţii pertinente; autoritatea publică sau orice alt organism competent căreia/căruia publicul poate trimite observaţii/întrebări într+un anume termen

– Informaţiile oferite publicului trebuie să conţină cel puţin descrierea sitului, caracteristicile fizice şi tehnice ale activităţii propuse, estimarea deşeurilor şi emisiilor

– Orice persoană din publicul interesat şi orice ONG pentru protecţia mediului se pot adresa justiţiei în contencios administrativ cu condiţia de a proba un interes legitim sau de a se considera victime ale încălcării unor drepturi. Anterior acţiunii în justiţie, persoanele interesate trebuie să se adreseze autorităţii publice centrale de mediu pentru revocarea, integrală sau parţială a unor decizii referitoare la mediu. Autoritatea trebuie să răspundă în termen de 30 de zile.

[/toggle]

Guvernul admite că în cazul Tătar s-au comis erori din cauza faptului că nu existau regelementări legale corespunzătoare în domeniu, dar consideră că de vreme ce le-a adoptat între timp, supravegherea Comitetului de Miniştri în privinţa îndeplinirii condiţiilor stabilite de CEDO nu mai este necesară.

Ce spunem noi: APADOR-CH cere monitorizarea României până la implementarea reală a măsurilor luate doar pe hârtie

APADOR-CH consideră că simpla enumerare a actelor normative adoptate de România în timpul scurs de la accidentul de la Baia Mare până acum nu este decât o rezolvare teoretică a problemei. Unele dintre aceste reglementări legale existau de altfel și înainte de accidentul de la Baia Mare, dar ele nu funcționează decât pe hârtie, în realitate localnicii din zonele în care urmează să se facă sau deja se fac explorări și exploatări miniere controversate au fost și sunt în continuare excluși din procesul informativ.

Numeroasele proteste care au avut loc în România în ultimii ani au la bază opoziția populației cu privire la diverse exploatări miniere, exact pe motivele ce stau la baza condamnării României la CEDO în cazul Tătar: lipsa unei informări reale, a unor studii de impact și a unor măsuri concrete de evaluare și prevenire a posibilelor accidente. Deși pentru toate aceste revendicări există bază legală.

Amintim că în cazul Pungești simpla opoziție a localnicilor la adresa firmei care face explorări pentru gaze de șist a dus la instituirea unei zone speciale de siguranță publică, ceea ce implică o restrângere a drepturilor cetățenești, nicidecum o implicare a locuitorilor ce vor fi direct afectați de viitoarea exploatare, în procesul decizional.

În aceest ritm putem să ne așteptăm și pe viitor la alte condamnări ale României la CEDO, fie că vom avea sau nu parte de accidente ecologice, sau doar vor exista români care își vor cere la CEDO drepturi fundamentale pe care nu le primesc în țară.

Pentru că acest exemplu nu singura cauză în care, deși condamnată la CEDO, România se face că lucrează, adoptând doar forme nefuncționale pentru a păcăli Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei, pus să monitorizeze implementarea deciziilor Curții. În aceeași situație s-a aflat și Fondul Proprietatea, înființat pentru a ne face că rezolvăm problema restituirii proprietăților. Noua lege care se presupune că ar fi trebuit să rezolve problema retorcedărilor nu face decât să tragă de timp.

APADOR-CH apreciază că măsurile cu caracter general prezentate de Guvernul României nu sunt suficiente pentru a evita repetarea unor situații similare celor din cazul Tătar, prin urmare anunță că va transmite acest punct de vedere și Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, printr-o petiție de tip amicus curiae. APADOR-CH va solicita continuarea monitorizării României în privința implementării măsurilor generale cerute în cazul Tătar, până când se va constata, în practică, funcționarea sistemului descris la nivel teoretic de guvern.

Mineriada din 90, rejudecată azi la Marea Cameră a CEDO

02/10/2013/în Articole, Blog /de APADOR-CH

Diana Hatneanu si Marin Stoica la CEDO

Marea Cameră a Curții Europene a Drepturilor Omului va audia azi, 2 octombrie, la Strasbourg, cazul cetățeanului român Marin Stoica, de 65 de ani, care a fost bătut și băgat în comă în ziua de 13 iunie 1990, în zona TVR. Omul se îndrepta spre serviciu când a fost luat de pe stradă și bătut crunt. S-a trezit a doua zi la spital, unde cineva l-a sfătuit să dispară ca să nu fie arestat alături de alți protestatari. De frică a fugit atunci și nu a mai ieșit trei luni de zile din casă. Frica nu l-a părăsit, însă, nici ulterior, ba chiar bătaia a avut asupra psihicului său efecte devastatoare, așa încât omul a depus plângere penală abia zece ani mai târziu, în 2001.

La CEDO dosarul Stoica a fost judecat împreună cu alte două ale Mineriadei, respectiv al doamnei Mocanu, al cărei soț a fost omorât, și al Asociației 21 Decembrie, al cărei sediu fusese devastat de mineri. Cele trei dosare – reunite sub denumirea de „Mocanu contra României” au fost judecate de CEDO începând din 2009. Reclamanții s-au plâns de lipsa unei anchete eficiente, imparțiale și aprofundate pentru identificarea și pedepsirea celor responsabili pentru reprimarea violentă a demonstrațiilor din 13 și 14 iunie 1990. Cazul Stoica se bazează pe articolul 3 (interzicerea tratamentelor inumane sau degradante) din Convenția europeană a drepturilor omului.

În 2012 CEDO le-a dat câștig de cauză doamnei Mocanu și Asociației 21 Decembrie, în timp ce Stoica a pierdut pe motiv că s-ar fi plâns prea târziu în țară. Avocata Diana Hatneanu, care îl reprezintă din partea APADOR-CH pe Marin Stoica, a făcut apel și a câștigat această audiere în fața Marii Camere, de astăzi, argumentul fiind acela că domnul Stoica nu trebuie discriminat pentru că a supraviețuit bătăii, în timp ce soțul doamnei Mocanu, care a fost omorât la Mineriadă, a avut câștig de cauză postum. Standardul ar trebui să fie același aplicat victimelor unor astfel de evenimente care nu suferă prescripții în timp, indiferent când au făcut plângerile victimele respective.

România va fi obligată să continue investigațiile cu privire la dosarul Mineriadei

Pe lângă faptul că astfel de audieri sunt foarte rare, aceasta de azi mai are o particularitate. După cum spune avocata Diana Hatneanu, regulamentul CEDO prevede ca în astfel de cazuri să se rejudece practic toate cazurile reunite în aceeași cauză. Astfel că împreună cu dosarul Stoica se vor rejudeca și cazurile Mocanu și Asociația 21 Decembrie, deși pentru ele nu a făcut nimeni apel.

Rejudecarea dosarelor Mineriadei la CEDO și un eventual câștig și în cazul Stoica ar însemna că România va fi obligată să continue investigațiile cu privire la dosarul Mineriadei, și de ce nu o repunere pe agenda publică a discuțiilor despre pedepsirea vinovaților, așa cum iată se întâmplă chiar și după atâtea decenii în cazul torționarilor-foști directori de închisori comuniste, Vișinescu& co.

Decizia judecătorilor de la Marea Cameră în cazul Stoica va fi cunoscută în 7-8 luni, audierea în sine poate fi urmărită online începând cu ora 15:30 pe site-ul CEDO.