Arhiva tag-ul pentru: implementarea hotătârilor CEDO

Sunteți aici: / implementarea hotătârilor CEDO

Articole

România, pe primul loc la neexecutarea hotărârilor CEDO și în 2023

/în , , /de

40% dintre hotărârile celor două curți europene – CJUE și CEDO – sunt ignorate de statele condamnate. România, Bulgaria, Ungaria, Polonia și Italia sunt țările cu cele mai mari probleme

La începutul acestui an, 616 hotărâri ale CEDO așteptau să fie puse în aplicare în întreaga UE. Fiecare dintre aceste hotărâri reprezintă o problemă a drepturilor omului care nu a fost rezolvată – și care, prin urmare, este probabil să se repete. 40% dintre hotărârile care privesc statele UE din ultimii zece ani nu au fost încă puse în aplicare. Durata medie de executare este de 5 ani, iar unele cazuri necesită reforme ample care se pot întinde pe mai mulți ani. În 2022, mai multe organizații ale societății civile au cerut Comisiei Europene ca acest indicator, al neexecutării hotărârilor CEDO și CJUE, să fie inclus în rapoartele anuale privind statul de drept. Această evoluție a permis UE să identifice probleme pe termen lung legate de statul de drept în toate statele membre, care au fost trecute cu vederea.

Nepunerea în aplicare a hotărârilor CEDO este o problemă pe tot continentul. Bulgaria, Finlanda, Grecia, Ungaria, Italia, Malta, Polonia și Portugalia au toate hotărâri pilot care sunt în așteptarea executării de peste cinci ani. În Bulgaria, Finlanda, Ungaria, Italia, Polonia, România, Slovacia și Spania, peste 50% dintre hotărârile pilot din ultimii zece ani nu au fost încă puse în aplicare.

Nu este o coincidență faptul că majoritatea țărilor cu cele mai multe hotărâri neexecutate, și anume Bulgaria, Ungaria, Italia, Polonia și România sunt, de asemenea, cele cu probleme ample și sistemice privind statul de drept, inclusiv atacuri la adresa independenței justiției și a altor instituții de supraveghere.

În ultimii ani au apărut și alte tendințe alarmante:

  • refuzul de a se conforma hotărârilor CJUE și o contestare fățișă a autorității CJUE;
  • conformitatea simulată, prin modificări de fațadă care nu modifică semnificativ status quo-ul;
  • conformarea parțială, prin măsuri care abordează doar fragmente ale problemelor sistemice mai largi;
  • eșecul măsurilor instituționale conforme cu legislația UE, în ciuda declarațiilor generale de angajament și a recunoașterii autorității CJUE.

Raportul, realizat pentru al doilea an consecutiv de de European Implementation Network și Democracy Reporting International, face o ierarhie a modului în care se descurcă țările UE la executarea hotărârilor celor două curți de justiție europene și propune câteva direcții de acțiune, pe care Comisia Europeană ar trebui să le ia pentru a impulsiona țările să acorde o importanță mai mare acestor situații.

Raportul analizează performanțele fiecărei țări din cele 27 ale UE, cu statistici, comentarii generale și exemple de probleme legate de drepturile omului care rămân nerezolvate. Statul cu cel mai mare număr de hotărâri judecătorești care așteaptă să fie puse în aplicare este România, cu 113. Statul cu cel mai mic număr de hotărâri judecătorești care așteaptă să fie puse în aplicare este Luxemburg, cu o singură hotărâre principală în așteptarea punerii în aplicare.

Patru exemple de hotărâri pilot aflate încă în așteptarea executării în cazul României:

  1. Jurnalişti condamnați pentru defăimare atunci când critică politicienii în chestiuni de interes public (Ghiulfer Predescu vs. România), în așteptarea implementării din 2017.
  2. Revocarea nejustificată a prim-procurorului pentru informarea publicului cu privire la activitățile anticorupție (Brisc vs. România), în curs de implementare din 2019.
  3. Neinvestigarea infracțiunilor motivate de ură LGBT (M.C. și A.C. vs. România), în curs de implementare din 2016.
  4. Lipsa garanțiilor privind supravegherea SRI și condamnarea avertizorului de integritate pentru dezvăluirea supravegherii ilegale (Bucur și Toma c. România), în așteptarea implementării din 2013.

 

Cel puțin în cazul României nu pare să se fi înregistrat vreun progres față de raportul similar făcut în 2022.

Citiți raport complet în limba engleză

 

43% din condamnările CEDO sunt neimplementate la nivel european

/în , , /de

Care sunt „țările cuminți” ale Europei și cine ignoră deciziile Curții Europene; Unde se situează România și ce cauze continuă să preocupe CEDO

Câștigarea unui proces la CEDO e abia începutul. Faptul că un cetățean obține dreptatea prin condamnarea țării sale la CEDO nu înseamnă automat îmbunătățirea situației sale și cu atât mai puțin a altora suferind de aceeași problemă din respectiva țară. CEDO nu poate face legi sau schimba sistemul de justiție din țările pe care le condamnă, însă poate să ceară statelor respective, în decizia de condamnare, pe lângă despăgubirea financiară a victimei și anumite măsuri de îndreptare a sistemelor care au generat respectivele nedreptăți.

Implementarea deciziilor CEDO e un proces destul de lent și dificil. Debutează cu despăgubirea victimei, o acțiune ce se petrece relativ rapid după condamnarea la CEDO, pentru că banii dați de la buget sunt adesea cea mai ușoară măsură de executat. Schimbările sistemice, însă, nu sunt la fel de ușor de făcut, ele pot dura luni, ani sau decenii. În acest timp alți cetățeni cad victime ale acelorași încălcări de drepturi.

În prezent, la nivelul Europei, 43% dintre condamnările în cauzele pilot date în ultimul deceniu sunt neimplementate. Este o statistică făcută de Rețeaua Europeană de Implementare (REI), care a și lansat astăzi un site util pe această temă. Pe site găsiți informații despre gradul de implementare a deciziilor CEDO în fiecare țară și care sunt cauzele care încă așteaptă implementarea, de zece ani încoace.

Cum se face implementarea unei decizii CEDO

Toate țările din Europa au semnat Convenția Europeană a Drepturilor Omului (mai puțin Belarus) și s-au angajat să respecte drepturile cetățenilor lor statuate astfel. O condamnare la CEDO înseamnă că țara respectivă a încălcat unul din drepturile prevăzute în Convenție.

După decizia CEDO, organismul care urmărește implementarea ei este Comitetul de Miniștri, format din reprezentanți ai celor 47 de țări membre ale Consiliului Europei. În practică însă, implementarea hotărârilor CEDO este urmărită de secretariatul Consiliului, prin Departamentul de Executare a Hotărârilor.

Statele prezintă în fața Comitetului de Miniștri un plan de acțiune pentru implementarea hotărârii CEDO. În același timp, în fața Comitetului pot interveni și victimele, ONG-urile sau alte organisme naționale sau internaționale pentru protecția drepturilor omului. Organizațiile societății civile, chemate să confirme afirmațiile guvernelor, sunt adesea ochii Comitetului de Miniștri.

Comitetul de Miniștri încheie supravegherea cazului în momentul în care se consideră că statul a luat toate măsurile necesare pentru a-i face dreptate victimei și pentru a preveni repetarea situației în alte cazuri.

Care sunt țările fruntașe și care sunt codașe

Harta interactivă de pe site-ul lansat astăzi de REI arată gradul de implementare a hotărârilor CEDO în fiecare țară. În medie, în ianuarie 2020, 43% dintre hotărârile pilot emise de Curte în ultimii zece ani se află încă în implementare. În total sunt 1200 de cauze pilot în așteptare.

Țările cu cele mai multe cauze neimplementate sunt:

Azerbaidjan – 95%,

Rusia – 89%,

Ungaria – 74%,

Ukraina – 67% 

Turcia – 63%.

La capătul celălalt al clasamentului se află țările cele mai disciplinate:

Cehia – 3%,

Austria, 8%,

UK – 9%,

Muntenegru, Estonia, Letonia – 10%,

Suedia și Elveția – 16%,

Germania – 17%,  

Franța și Norvegia – 18%

Pentru ce e condamnată România

România se situează în media europeană, cu 44% din cauzele pilot în curs de implementare, adică 71 în ultimii zece ani. Printre cele mai vechi cauze pilot în care România a fost condamnată și nu sunt nici astăzi implementate, se află:

  • Dosarul Revoluției din 1989 – dus la CEDO de Asociația 21 decembrie 1989, care privește dreptul la viață și protecția împotriva torturii;
  • Cauza Maria Atanasiu și alții v România, privind nerestituirea proprietăților naționalizate.
  • Numeroase cauze ce vizează condițiile proaste de detenție
  • Cauze ce vizează drepturile persoanelor cu handicap
  • Cauze ce vizează violența în familie

 

Cauzele în care România a fost condamnată în ultimii zece ani, și care se află în implementare, vizează: dreptul la un proces echitabil, accesul la o justiție eficientă, condiții improprii de detenție, nerespectarea dreptului de proprietate, protecția persoanelor cu tulburări psihice, protecția vieții private și de familie, dreptul la viață și protecția împotriva torturii, protejarea corespondenței și supraveghere secretă, libertatea de expresie, defăimare și hate speech, violență domestică, discriminare pe motive sexuale, lipsa accesului la justiție și durata prea mare a procesului, libertatea de conștiință și de religie, dreptul la educație, abuzuri ale forțelor de ordine.

De ce e importantă implementarea

European Implementation Network este o rețea care aduce împreună ONG-uri, avocați, victime și specialiști în implementarea hotărârilor CEDO. APADOR-CH este membru fondator al rețelei și s-a implicat adesea în monitorizarea implementării cauzelor CEDO, prin susținerea unor puncte de vedere în fața Comitetului de Miniștri.

Una dintre cauzele în care audierea va avea loc chiar în aceste zile vizează cauza Rezmiveș, în care România a fost condamnată pentru condițiile proaste de detenție. APADOR-CH a monitorizat în ultimii ani modul de derulare a planului de acțiune la care s-a angajat Guvernul României în această cauză – citiți aici rezultatul analizei.

Implementarea hotărârilor CEDO este importantă deoarece repară neajunsuri sistemice, previne încălcarea drepturilor altor persoane și contribuie la economisirea banilor pe care altfel statul este silit să-i plătească periodic pentru despăgubirea victimelor care obțin dreptatea de la CEDO.

Un nou ONG european care va ajuta la implementarea hotărârilor CEDO

/în /de

Într-un eveniment organizat la 2 decembrie 2016, de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, pentru reprezentanți ai societății civile și avocați, s-a lansat oficial la Strasbourg o nouă organizație neguvernamentală: European Implementation Network.

Constituirea EIN vine în urma constatării îngrijorătoare, la nivel european, că în general statele care sunt condamnate de CEDO pentru încălcarea drepturilor omului nu își îndeplinesc obligațiile atunci când vine vorba de implementarea hotărârilor Curții. Atunci când o fac, acestea au o abordare minimalistă. Citiți aici modul în care România implementează hotărârile CEDO, comparativ cu Norvegia, de exemplu.

European Implementation Network își propune să consolideze capacitatea ONG-urilor, avocaților și a comunităților în general, de a se implica în mod constuctiv în relația cu Consiliul Europei, în vederea implementării hotărârilor CEDO.

APADOR-CH a contribuit la redactarea strategiei EIN pentru 2016-2020, și a scris recent un text despre stadiul implementării hotărârilor CEDO în România (referitoare la condițiile de detenție) în cel de-a doilea newsletter EIN.

CEDO vs. România — de ce rămânem în topul condamnărilor?

/în , , /de

(Articol apărut inițial în secțiunea opinii a Digi24)

România se află pe locul patru în ceea ce privește numărul de condamnări la CEDO, după Turcia, Italia și Rusia. A fost condamnată în 1,076 de cazuri între 1994 și 2015. Comparativ, împotriva Norvegiei s-au pronunțat 28 de condamnări în perioada 1952-2015.

Numai în anul 2015 statul român a plătit din banii publici  aproape 8 milioane de euro, după ce a pierdut procese la CEDO.

Țara va râmâne fruntașă în topul perdanților dacă va continua să plătească daune fără a adresa problemele care o duc acolo — adoptarea unor măsuri generale (legislative și de practică) în urma acestor cazuri, care să prevină încălcări viitoare.

Principalele cauze în care România pierde la CEDO

Cele mai multe cauze pierdute la CEDO sunt referitoare la încălcarea dreptului la protecția proprietății — privesc imobilele preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist. Urmează cauze legate de: dreptul la un proces echitabil, dreptul de a nu fi supus tratamentelor inumane și degradante, durata procedurilor judiciare, dreptul la libertate și siguranță, lipsa unei anchete eficiente, dreptul la viață privată, ne-executarea hotărârilor judecătorești, interzicerea discriminării, dreptul la libertatea de exprimare, dreptul la un recurs efectiv, dreptul la alegeri libere, condamnarea fără bază legală, libertatea de conștiință și religie.

Majoritatea condamnărilor împotriva României apar din cauza unui sistem de justiție nefuncțional. Implementarea hotărârilor CEDO ar presupune o reformă semnificativă a sistemului, care se lasă așteptată.

Spre exemplu, deși plângerile cetățenilor privind dreptul la protecția proprietății au început să ajungă la CEDO în 1994, abia în anul 2010 (în urma hotărârii pilot Maria Atanasiu şi alţii împotriva României) statul a adoptat o lege pentru remedierea dreptului la protecția proprietății — dar nu sunt adresate toate problemele, spre exemplu când există mai multe hotărâri judecătoreşti definitive care stabilesc, pentru titulari diferiţi, dreptul de proprietate asupra aceleiaşi clădiri.

Statul român încalcă sistematic drepturile omului și când este condamnat pentru asta nu face mare lucru pentru a remedia situația în mod real. Cauzele sunt multiple și oscilează, nesurprinzător, între neputință, necunoștință și rea-credință.

Mai este și problema lipsei de dezbatere în spațiul public asupra necesității implementării hotărârilor CEDO. Adică, ce urmează după o hotărâre definitivă? Are guvernul un plan? Cine face planul ăsta și cine este responsabil pentru ca planul să fie dus la bun sfârșit?

Nu se întâmplă ca în țări precum Norvegia, unde, în urma unei condamnări la CEDO, statul comunică publicului într-un limbaj simplist ce s-a întâmplat și ce are de gând să facă pentru a remedia încălcarea de drepturi constatată.

APADOR-CH a publicat un studiu care explică procedurile legate de CEDO și conține recomandări pentru îmbunătățirea sistemului. Dar pentru a face asta guvernul are nevoie de un plan, multă bună-voință și comunicare instituțională.  Lucruri care lipsesc.

Cazul abuzurilor forțelor de ordine

Ca și Bulgaria, Ungaria și Polonia avem probleme cu privire la respectarea dreptului la un proces echitabil și cu durata procedurilor judiciare.

Am pierdut la CEDO, la fel ca și celelalte state comuniste din Europa de Est, foarte multe cazuri din cauza tratamentelor inumane și degradante care au avut loc sub custodia forțelor de ordine ale statului (polițiști/jandarmi) și a lipsei unei anchete efective în aceste cazuri.

E vorba inclusiv de condamnări privind condițiile de detenție. Am sesizat că drepturile deținuților nici măcar nu sunt cunoscute de o mare parte din cetățeni, așa că am creat o platformă interactivă pentru informare.

În iunie 2015, Guvernul a reușit să convingă Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei să închidă supravegherea într-un grup de cauze denumite Barbu Anghelescu v. România (2005) referitoare la abuzurile poliției. În aceste spețe, Comitetul a identificat probleme sistemice care nu au fost rezolvate: lipsa unei anchete eficiente în ceea ce îi privește pe abuzatori (1995-2010), lipsa unui remediu eficient pentru compensarea daunelor suferite ca urmare a relelor tratamente, eșecul de a investiga posibilele motivații rasiste care au stat la baza morții/relelor tratamente aplicate reclamanților. Argumentele guvernului sunt destul de stufoase și dau bine pe hârtie (vezi aici).

Adevărul este însă că statul român a eșuat în a lua măsuri eficiente pentru a preveni viitoare abuzuri ale forțelor de ordine.

Cercetarea APADOR-CH în cadrul proiectului “Cu ochii pe abuzurile poliției” relevă faptul că doar 14 din 3,034 de plângeri penale făcute de cetățeni în perioada 2012-2014, referitoare la abuzuri ale forțelor de ordine, au ajuns în fața instanțelor de judecată.

Discretă fără voia ei, CEDO își face treaba și încet, dar sigur, schimbă lucruri în bine în țara asta (de 22 de ani). Nu fără cusururi, a ajuns ultima speranță a unui om căruia i-au fost încălcate drepturi fundamentale în țară.

Dar cât timp România nu adresează problemele care o duc în topul țărilor perdante la CEDO, va continua să rămână în compania unor state recunoscute pentru atrocitățile comise împotriva oamenilor și va pune presiune pe propriii cetățeni.

Autor: Georgiana Gheorghe (foto), Expert drepturile omului (APADOR-CH). A absolvit facultatea de științe politice (Universitatea din București) și un master în drept în cadrul Universității Central Europene (CEU) din Budapesta, Ungaria. Lucrează în societatea civilă din 2008, în organizații neguvernamentale din România, Ungaria și Letonia.

APADOR-CH
Str. Nicolae Tonitza 8A
Sector 3 – Bucuresti
030113 Romania

Telefon: (40) 0733.078.720
e-mail: office@apador.org

Utilizarea și distribuirea informațiilor de pe acest site sunt libere, cu citarea sursei.