După 5 ani de tergiversări, Guvernul vrea să impună „de urgență” un Mecanism Național de Prevenire a Torturii
Romania este singura ţară din lume care a cerut cinci ani pentru implementarea unui Mecanism Naţional de Prevenire a Torturii cu adevărat independent. În ciuda termenului asumat, organizaţiile semnatare apreciază că există un risc imens ca și acest obiectiv să nu fie atins. Dacă, totuşi, printr-un hei-rup normativ, Guvernul va legifera într-un mod netransparent în acest domeniu, există riscul ca rezultatul acestui proces să fie un Mecanism Naţional controlat de stat, situaţie în care, la adăpostul său, numărul de încălcări ale drepturilor omului în instituţiile privative de libertate să crească exponenţial, odată cu numărul de procese în care statul român va fi chemat în faţa CEDO.
Conform Comitetului Împotriva Torturii de la Geneva (organism ONU), România este singura ţară din lume care a solicitat două amânări pentru stabilirea unui mecanism independent. Ultimul termen acordat României a fost august 2014 şi marchează cinci ani de la ratificarea de către România a Protocolului Opţional la Convenţia împotriva Torturii (OPCAT). În aceşti cinci ani, Guvernul a tergiversat adoptarea unui act normativ care să pună în practică în mod real angajamentele statului român în ce priveşte combaterea torturii, a refuzat să ţină cont de solicitările societăţii civile şi a rămas încremenit în ideea de a însărcina instituţia Avocatului Poporului cu atribuţiile prevăzute de OPCAT.
În acest moment există două proiecte de acte normative pentru înființarea unui Mecanism Național de Prevenire a Torturii (MNPT). Unul din aceste proiecte a fost inițiat în Senat cu consultarea societății civile și cu un aport semnificativ din partea ONG-urilor interesate. Acest proiect a fost introdus în septembrie 2013 şi constă în înfiinţarea „Consiliului Naţional pentru Prevenirea şi Combaterea Torturii” (Plx.423/2013, L118/2014) ca mecanism independent sub control parlamentar.
Totuși, cu mai puţin de două luni înainte de împlinirea termenului stabilit de ONU, guvernul român, a ales ca în şedinţa din 18 iunie 2014 să dea un aviz nefavorabil inițiativei legislative propuse de societatea civilă (Punctul de vedere nr. 7,http://gov.ro/ro/guvernul/sedinte-guvern/18-06-informatie-de-presa-ref-acte-normative-incluse-pe-agenda-sedintei-de-guvern-din-18-iunie-2014).
În același timp Guvernul lucrează la un proiect propriu de înființare a unui MNPT, în subordinea Avocatului Poporului. Aceste demersuri sunt din păcate opace și avem temerea, justificată prin exepriențele anterioare, că se va recurge la adoptarea unei Ordonanțe de Urgență eludându-se astfel consultarea societății civile.
Solicităm Guvernului României să nu adopte o Ordonanţă de Urgenţă privind instituirea Mecanismului Național de Prevenire a Torturii fără consultarea tuturor membrilor societăţii civile, inclusiv pe reprezentanții grupurilor de copii şi adulţi cu dizabilităţi închişi în instituţii de asistenţă socială şi medicală.
România înregistrează deja, de peste zece ani, un număr record de situaţii de tratamente inumane şi degradante în centrele de asistenţă socială şi asistenţă medicală, în aresturi și penitenciare. CRJ și APADOR-CH vizitează inopinat astfel de instituții, documentează cazuri şi sesizează de ani de zile autorităţilor publice responsabile, fără ca situaţia să fi fost îndreptată până în prezent.
În aprilie 2014, prezent la dezbaterea organizată de CRJ pe tema mecanismului independent, Comisarul pentru Drepturile Omului, Nils Muižnieks, declara că: „Reafirm convingerea că România are nevoie de introducerea Mecanismului Naţional de Prevenire, care trebuie iniţiat şi finanţat de către autorităţi, dar implementat ca un organism independent, care să conducă la respectarea Protocolului Opţional la Convenţia Împotriva Torturii şi să vegheze la respectarea Convenţiei pentru drepturile persoanelor cu dizabilităţi”.
Dacă guvernul român va alege să desemneze Avocatul Poporului ca instituție însărcinată cu atribuțiile prevăzute de OPCAT, încălcând obligaţiile asumate, îi adresăm domnului Prim Ministru, Victor Viorel Ponta, următoarele solicitări:
- Publicarea ordonanţei de urgenţă cu motivarea urgenţei adoptării acesteia, în condiţiile în care o propunere legislativă aşteaptă un punct de vedere din septembrie 2013;
- Costurile înfiinţării mecanismului la Avocatul Poporului, organigrama şi modul în care conducătorul şi membrii acestei instituţii vor răspunde criteriilor de independenţă şi specializare în monitorizarea inopinată;
- Cum va realiza mecanismul Avocatului Poporului vizite inopinate în scopul prevenirii în paralel cu soluţionarea de plângeri, ştiut fiind că acesta reacţionează la petiţii, neavând o atitudine proactivă, preventivă.
Înfiinţarea de către Guvernul României a unui Mecanism Naţional de Prevenire a Torturii trebuie să fie rezultatul unui proces transparent şi incluziv care să conducă la stabilitarea unui organism independent, capabil să viziteze inopinat toate locurile privative de libertate în care se află copii, tineri şi adulţi cu sau fără dizabilităţi, convingând autorităţile statului să respecte pe deplin obligaţiile asumate de România în materia drepturilor omului.
În ultimii ani, numărul condamnărilor privind relele tratamente aplicate persoanelor aflate în instituţiile româneşti privative de libertate este în continuă creştere. Un mecanism independent de monitorizare inopinată ar forţa autorităţile statului din România să se conformeze cu normele internaţionale asumate prin ratificarea unor tratate internaţionale din materia respectării drepturilor omului.
Semnează:
Centrul de Resurse Juridice
Asociația pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki
Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile
Fundaţia Estuar
Asociaţia Pro ACT Suport
Centrul Euroregional Pentru Iniţiative Publice (ECPI)
Asociaţia ACCEPT
Institutul pentru Politici Publice
Asociația Ceva de Spus
Centrul de Investigaţii Media
Fundația Motivation România
Autism România
Prison Fellowship Romania
Organizaţia Naţională a Persoanelor cu Handicap din România
Dizabnet – Reteaua prestatorilor de servicii pentru persoane cu dizabilitati
Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilităţi
Coaliţia O Singură Voce pentru Dizabilitate
Asociația ”Napsugár az esőben”
Asociatia Aripi
Asociația Umanitară Carmen
Asociatia Ceva de Spus
Asociația de sprijin a copiilor handicapați fizic România filiala Argeș
Asociatia Don Orione
Asociația Filantropia Ortodoxă Alba Iulia
Asociația Filantropia Ortodoxă Alba Iulia – Centrul Sf Meletie
Asociaţia Handicapaţilor Fizici Miercurea Ciuc
Asociația Hans Spalinger Simeria
Asociația județeană pt Șanse Egale ”Condorul” Galați
Asociatia Nationala a Interpretilor Autorizati in Limbaj Mimico-Gestual
Asociatia Nevazatorilor din Romania – filiala Brasov
Asociatia Nevazatorilor din Romania – filiala interjudeteana Constanta-Tulcea
Asociatia Persoanelor cu Handicap „Sporting Club” Galati
Asociația Persoanelor cu Handicap din Oltenia
Asociatia Phoenix Carita si Fundatia Phoenix Carita Bicaz
Asociatia Phoenix Speranta Mediaş
Asociaţia Prader Willi România
Asociația RESTART
Asociaţia Română pt persoane cu handicap Mental „ARPEHAM” Mediaş
Asociația Szentkirályi Stephanie Egyesület
Asociaţia Tinerilor Liberi Bistriţa / Fundația pentru Tineret Bistrița
Asociația Vincero
Associatione Universitaria per la Cooperzione Internationale (AUCI)
Autism Romania
Fundația pentru Dezvoltare Locală Speranța
Federația Paritate România PARRO
Fundatia „INGINERII SPERANTEI”
Fundatia ADV Romania
Fundatia Crestina Diakonia
Fundaţia Estuar Cluj
Fundația Împreună
Fundația Orban Odorheiu Secuiesc
Fundaţia Pentru Voi Timişoara
Fundaţia Ruhama Oradea
Fundația Sf. Dimitrie
Hospice Casa Speranței
Organizatia Caritas Alba Iulia asistența socială
Organizatia Caritas Catolica Oradea
Organizatia Caritas Catolica Zalau
Organizatia Caritas Eparhial Greco-Catolic Bistrița
Organizatia pentru Copii si Adulti cu Nevoi Speciale „Trebuie” – filiala Fetesti
Organizatia pentru Copii si Adulti cu Nevoi Speciale „Trebuie” – filiala Fetesti
Organizatia Suedeza pentru Ajutor Umanitar Individual
Societatea Romana Speranta Timişoara
ASCOTID
Asociaţia Benone
Asociația ELI
Asociaţia HIFA România – Ajutor pentru toti
Asociaţia Persoanelor cu Dizabilităţi Locomotorii din Judeţul Mureş
Asociația pt o Viață de Succes
Asociaţia Rază de Soare
Fundaţia Alături de Voi
Fundatia Alpha Transilvana
Fundația Creștină RHEMA
Fundaţia Mâini Dibace
Fundaţia Rheum Care