Prevederi anti-ONG, aprobate de Comisia juridică a Senatului

02/06/2019/în Buna guvernare, Comunicate /de Rasista

Comisia juridică din Senat a aprobat, la nici trei zile după alegeri, câteva modificări la legislația ce reglementează activitatea asociațiilor neguvernamentale (OG26/2000), modificări care ar putea pune în pericol activitatea ONG-urilor, ba chiar însăși existența acestora. Concret, modificările propuse de deputatul Liviu Pleșoianu (PSD), prevăd criterii noi de dizolvare pentru organizațiile neguvernamentale. Unele dintre criterii sunt redundante, ele fiind deja cuprinse în Codul penal, iar altele au un grad mare de subiectivitate, fiind astfel un potențial instrument de hărțuire politică la adresa ONG-urilor incomode.

Alături de alte nouă organizații neguvernamentale, APADOR-CH a semnat o scrisoare adresată șefilor tuturor grupurilor parlamentare, contestând intenția de modificare a legislației și atrăgând atenția că în continuare, unii membri și unele comisii ale parlamentului lucrează opac la modificarea legislației, în pofida semnalelor pe care cetățenii le-au dat la recentele alegeri.

Citește scrisoarea integral

De ce întrebările de la referendumul din 26 mai nu vor putea să modifice Constituția

06/05/2019/în Buna guvernare, Comunicate, Slider /de Rasista

APADOR-CH constată că întrebările anunțate pentru referendumul din 26 mai se vor constitui într-un simplu sondaj de opinie național. Indiferent cum vor răspunde cetățenii la ele, demersul nu va avea urmări juridice și cu atât mai puțin influențe asupra luptei anticorupție.

Pe scurt:

A „interzice” amnistia sau graţierea pentru o categorie de infracţiuni, cum cere întrebarea nr. 1, presupune o modificare a Constituţiei. Pentru asta e nevoie ca parlamentul să adopte o lege și apoi să organizeze alt referendum, ca să întrebe poporul (din nou) dacă e de acord. Citiți mai jos de ce, de exemplu, nu avem nici acum un parlament unicameral cu 300 de membri, deși la un referendum din 2012 cetățenii au votat asta;

Tot întrebarea 1 se limitează surprinzător la faptele de corupție prevăzute în Codul penal (mita și traficul de influență), pierzând din vedere un spectru mai larg de fapte asimilate corupției și prevăzute în legea anticorupției, care deci ar putea fi amnistiate;

Prin comasarea a trei întrebări într-una singură (întrebarea 2), se limitează, paradoxal, dreptul cetățenilor de a-și exprima voința în cadrul referendumului. Pentru că nu li se dă posibilitatea de a răspunde diferit la fiecare din cele trei întrebări, ci musai cu da sau nu la toate trei.

Ca o soluție pentru viitor, APADOR-CH consideră că e nevoie de o reglementare mai clară şi mai previzibilă a efectelor/forţei unui referendum consultativ, ceea ce ar da mult mai multă încredere cetăţeanului că prezenţa sa la votul pentru referendum are efecte reale. De exemplu, s-ar putea prevedea în Constituţie că orice referendum validat are forţă general obligatorie (este considerat referendum decizional) şi că va trebui transpus direct în legislaţie, de parlament, într-un anumit termen, de exemplu, de cel mult 1 an de la data validării referendumului, sub sancţiunea dizolvării de drept a parlamentului.

Citiți pe larg analiza juridică realizată de APADOR-CH pe marginea întrebărilor anunțate pentru referendumul din 26 mai.

Opinia APADOR-CH cu privire la întrebările stabilite pentru referendumul din 26 mai 2019

Prin decretul nr. 420 din 25 aprilie 2019, emis de Preşedintele României, au fost stabilite întrebările care vor fi puse la referendumul din 26 mai 2019, care va avea loc simultan cu alegerile pentru Parlamentul European (europarlamentare). Opinia asociaţiei cu privire la iniţiativa organizării unui referendum în acelaşi timp cu alte alegeri a fost deja exprimată.

Întrebările stabilite de Preşedintele României pentru referendum sunt următoarele:

1. Sunteți de acord cu interzicerea amnistiei și grațierii pentru infracțiuni de corupție?

2. Sunteți de acord cu interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanțelor de urgență în domeniul infracțiunilor, pedepselor și al organizării judiciare și cu extinderea dreptului de a ataca ordonanțele direct la Curtea Constituțională?

I Cu privire la întrebările stabilite pentru referendum, asociaţia constată că au fost stabilite 2 întrebări, care, în realitate, sunt 4. Aceasta deoarece întrebarea nr. 2 conţine, în mod vizibil, 3 întrebări: una priveşte interzicerea ordonanţelor de urgenţă care să modifice Codul penal (=domeniul infracţiunilor şi pedepselor), alta priveşte interzicerea ordonanţelor de urgenţă care să modifice legea organizării judiciare (=Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară), iar alta vizează posibilitatea atacării directe a ordonanţelor de urgenţă şi de către alte entităţi decât cea care o poate face în prezent (în prezent, doar Avocatul Poporului poate ataca direct la Curtea Constituţională ordonanţele de urgenţă).

***

II Întrebarea nr. 1 propusă pentru referendum este următoarea: „Sunteți de acord cu interzicerea amnistiei și grațierii pentru infracțiuni de corupție?”

Cu privire la întrebarea nr. 1 asociația formulează, la rândul său, mai multe întrebări:

A) Cum se poate realiza „interzicerea” amnistiei sau graţierii pentru anumite categorii de infracţiuni, altfel decât printr-o revizuire (=modificare) a Constituţiei, având în vedere că actuala Constituţie nu prevede nicio restricţie cu privire la infracţiunile care pot fi amnistiate sau graţiate?

Astfel, potrivit art. 73 al. 3 lit. i din Constituţie, parlamentul poate să acorde, prin lege organică, amnistia sau graţierea colectivă, iar textul constituţional nu prevede că vreo categorie de infracţiuni este exceptată de la amnistie sau graţiere.

A „interzice” amnistia sau graţierea pentru o categorie de infracţiuni, astfel cum este redactată întrebarea nr. 1 pentru referendum, presupune o acţiune directă prin care se restrânge dreptul de legiferare în materie de amnistie sau graţiere, restrângere care presupune o modificare a Constituţiei.

Or, în motivarea deciziei nr. 799/2011, CCR a apreciat că este necesară „exceptarea de la referendumul cerut de Preşedinte a problemelor de interes naţional care, aprobate prin exprimarea voinţei poporului, ar impune revizuirea Constituţiei. Prin eliminarea acestei posibilităţi s-ar evita o dublă consultare a poporului pentru una şi aceeaşi problemă: organizarea unui prim referendum prin care acesta şi-ar exprima punctul de vedere cu privire la o anumită problemă de interes naţional a cărei rezolvare necesită revizuirea Legii fundamentale, declanşarea procedurii de revizuire în sensul celor statuate în urma consultării populare şi, în fine, organizarea unui nou referendum pentru aprobarea legii de revizuire.”

Este adevărat că prin decizia CCR nr. 682/2012 a fost recunoscută, pentru referendumul consultativ, o forţă juridică mai mare decât cea pe care o are un simplu sondaj naţional de opinie. Astfel, în paragraful 1.12 din decizia 682/2012 se precizează că nu ar mai fi posibilă o legiferare contrară celor stabilite prin referendumul consultativ („...reglementarea unor prevederi prin care se tinde la o soluţie legislativã care nu respectã voinţa exprimatã de popor la referendumul consultativ menţionat este în contradicţie cu prevederile constituţionale ale art. 1, 2 şi 61.”). Există opinii, la limita exaltării, în sensul că decizia CCR 682/2012 ar recunoaşte astfel un referendum consultativ valid un efect de revizuire implicită a Constituţiei. Dar, există şi opinii, întemeiate pe textele constituţionale, în sensul că prin referendumul consultativ nu se poate modifica, nici implicit şi nici explicit, Constituţia, deoarece alta este procedura de revizuire a Constituţiei prevăzută în legea fundamentală, respectiv: adoptarea de către parlament a unei legi de modificare a Constituţiei, lege care apoi trebuie supusă unui alt tip de referendum decât cel consultativ, adică unui referendum pentru revizuirea Constituţiei. Cu alte cuvinte, forţa juridică a referendumului consultativ nu poate ajunge până la revizuirea (modificarea) Constituţiei, ci se situează sub acest prag.

În speţa respectivă, soluţionată în vara anului 2012 prin decizia CCR nr. 682/2012, era vorba despre „forţa” unui referendum consultativ organizat pentru limitarea la 300 a numărului de parlamentari şi trecerea la parlamentul unicameral.

Nu vom intra în dispute teoretice privind căile deschise prin decizia CCR nr. 682.2012, dar, ca simplă constatare practică, se poate observa că, şi după decizia CCR nr. 682/2012, parlamentul nu a devenit unicameral, ci a rămas bicameral, iar numărul parlamentarilor nu s-a redus la cel mult 300, ci a rămas, în mod constant, la peste 300, respectiv: 588 parlamentari (după alegerile din decembrie 2012, ce au fost precedate, în iunie 2012, de decizia CCR nr. 682/2012) şi 465 parlamentari (alegerile din 2016, desfăşurate după 4 ani de la deja cunoscuta decizie CCR nr. 682/2012).

Poate că o reglementare mai clară, mai riguroasă şi mai previzibilă a efectelor/forţei unui referendum consultativ, ar da mult mai multă încredere cetăţeanului că prezenţa sa la votul pentru referendum are efecte reale. O astfel de reglementare presupune însă o modificare a Constituţiei şi nu o interpretare, după inspiraţia fiecăruia, a unor decizii ambigue ale CCR.

De exemplu, s-ar putea prevedea în Constituţie că orice referendum validat are forţă general obligatorie (este considerat referendum decizional) şi că va trebui transpus direct în legislaţie, de parlament, într-un anumit termen, de exemplu, de cel mult 1 an de la data validării referendumului, sub sancţiunea dizolvării de drept a parlamentului.

B) Cum rămâne cu infracţiunile asimilate celor de corupţie?

Aceste infracţiuni nu fac parte din categoria infracţiunilor de corupţie (în Codul penal şi în Legea 78/2000, sunt 4 infracţiuni de corupţie: luare de mită, dare de mită, trafic de influenţă, cumpărare de influenţă), dar au legătură strânsă cu cele de corupţie, motiv pentru care sunt anchetate tot de către DNA. Spre exemplu, este infracţiune asimilată celei de corupţie fapta persoanei care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, de a folosi influenţa ori autoritatea sa în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

Deoarece infracţiunile asimilate celor de corupţie sunt enumerate şi reglementate separat de infracţiunile de corupţie, în art. 10-13 din Legea nr. 78/2000 (pe scurt, legea anticorupţiei), rezultă că întrebarea pentru referendum care se referă doar la „infracţiunile de corupţie” nu poate acoperi, prin extindere, şi infracţiunile asimilate celor de corupţie, întrucât acestea reprezintă o categorie separată de infracţiuni. De aici rezultă că, din cauză (sau „datorită”, de la caz la caz) formulării incomplete a întrebării nr. 1, infracţiunile asimilate celor de corupţie vor putea fi în continuare amnistiate/graţiate.

C) Cum rămâne cu infracţiunile împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene?

În art. 18/1-18/5 din Legea nr. 78/2000 (legea anticorupţiei), această categorie de infracţiuni este reglementată şi tratată distinct de categoria infracţiunilor de corupţie şi de categoria infracţiunilor asimilate celor de corupţie.

De exemplu: este infracţiune împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei.

Dacă de la amnistie/graţiere sunt excluse doar infracţiunile de corupţie (cum se propune prin întrebarea nr. 1 de la referendum), această excludere nu poate fi extinsă şi asupra altor categorii de infracţiuni, deci nici asupra categoriei infracţiunilor împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene. Aceasta deoarece întrebarea nr. 1 de la referendum are ca obiect exclusiv o singură categorie de infracţiuni, respectiv doar infracţiunile de corupţie. Întrebarea care se pune este de ce, la acest referendum, infracţiunile împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene sunt tratate mai lejer decât infracţiunile de corupţie, deşi ar merita un tratament egal? Dacă se va interzice amnistia/graţierea pentru infracţiunile de corupţie, de ce vor rămâne permise amnistia/graţierea pentru infracţiunile împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene?

D) Cum rămâne cu alte infracţiuni la fel de grave sau chiar mai grave decât cele de corupţie? De exemplu, omorul, violul, tâlhăria, pedofilia, terorismul, traficul de droguri, traficul de persoane etc.?

Pentru fiecare dintre aceste infracţiuni se va putea dispune, în continuare amnistia/graţierea. Sau, pentru interzicerea amnistiei/graţierii pentru fiecare dintre aceste infracţiuni, se va face câte un referendum separat? De exemplu, cu ocazia alegerilor prezidenţiale din 2019, s-ar putea organiza un referendum cu întrebarea: „Sunteți de acord cu interzicerea amnistiei și grațierii pentru infracțiuni de omor?”. Cu ocazia alegerilor locale din 2020 s-ar putea organiza un referendum cu întrebarea „Sunteți de acord cu interzicerea amnistiei și grațierii pentru infracțiuni de viol?”, iar cu ocazia alegerilor parlamentare din 2020 s-ar putea organiza un referendum cu întrebarea „Sunteți de acord cu interzicerea amnistiei și grațierii pentru infracțiuni de terorism?” Şi tot aşa, la fiecare alegeri, până se vor epuiza categoriile de infracţiuni grave care ar putea fi exceptate de la amnistie sau graţiere.

***

III Întrebarea nr. 2 propusă pentru referendum este următoarea: „Sunteți de acord cu interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanțelor de urgență în domeniul infracțiunilor, pedepselor și al organizării judiciare și cu extinderea dreptului de a ataca ordonanțele direct la Curtea Constituțională?”

După cum am precizat mai sus, asociaţia constată că întrebarea nr. 2 conţine, de fapt, 3 întrebări distincte:

– 2.a) dacă e ok interzicerea ordonanţelor de urgenţă care să modifice Codul penal (=domeniul infracţiunilor şi pedepselor)

– 2.b) dacă e ok interzicerea ordonanţelor de urgenţă care să modifice Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară

– 2.c) dacă e ok ca ordonanţele de urgenţă să fie atacate şi de altcineva („nu spui cine”, vorba lui Caragiale) direct la Curtea Constituţională. În prezent, doar Avocatul Poporului poate ataca direct aceste ordonanţe, iar persoanele fizice sau juridice pot ataca ordonanţele doar indirect (în cadrul unui proces în care sunt implicate, dacă procesul este influenţat de respectiva ordonanţă şi dacă instanţa apreciază că se justifică sesizarea Curţii Constituţionale)

Problema compactării celor 3 întrebări într-una singură nu este că alegătorul nu ar putea citi o frază mai lungă de 2-3 rânduri (de multe ori, alegătorii sunt mai inteligenţi decât aleşii), ci alta. Și anume că nu se dă posibilitatea unor răspunsuri diferite la cele 3 întrebări diferite care au fost compactate.

Spre exemplu, un votant la referendum nu poate răspunde „da” la interzicerea ordonanţelor de urgenţă care să modifice Codul penal şi „nu” la extinderea sferei subiecţilor care pot ataca direct ordonanţele de urgenţă la CCR. La toate cele 3 întrebări conţinute de întrebarea nr. 2 nu se poate răspunde decât în bloc (la pachet): ori „da” la toate cele 3 întrebări compactate ori „nu” la toate cele 3 întrebări compactate. Se ajunge astfel la o limitare a dreptului cetăţeanului de a-şi exprima voinţa în cadrul referendumului.

În cazul întrebărilor nr. 2.a şi 2.b, se observă că regimul adoptării ordonanţelor de urgenţă este deja reglementat în art. 115 al. 4 şi 6 din Constituie, în care sunt stabilite atât condiţiile de adoptare, cât şi cazurile în care se interzice adoptarea ordonanţelor de urgenţă („Ordonanţele de urgenţă nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituţionale, nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie, drepturile electorale şi nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică.”)

În opinia asociaţiei, introducerea de noi cazuri în care se interzice adoptarea ordonanţelor de urgenţă se poate face doar prin revizuirea (modificarea) Constituţiei. Iar, conform celor detaliate mai sus, la comentariile privind întrebarea nr. 1 pentru referendum, revizuirea Constituţiei nu se poate face, deocamdată, prin organizarea unui referendum consultativ, ci printr-o altă procedură, care este prevăzută expres în legea fundamentală, respectiv: adoptarea de către parlament a unei legi de revizuire (modificare) a Constituţiei, lege care apoi trebuie supusă unui alt tip de referendum decât cel consultativ, adică unui referendum pentru revizuirea Constituţiei.

Şi în cazul întrebării 2.c, extinderea sferei subiecţilor care pot ataca direct ordonanţele de urgenţă la Curtea Constituţională necesită o modificare a Constituţiei. Aceasta deoarece Constituţia prevede expres în art. 146 lit. d că ordonanţele de urgenţă pot fi atacate direct la Curtea Constituţionala doar de către Avocatul Poporului.

În opinia asociaţiei, adăugarea de noi subiecţi care pot ataca direct constituţionalitatea ordonanţelor de urgenţă necesită revizuirea (modificarea) Constituţiei, revizuire care, în raport de actualele reglementări, nu se poate face printr-un referendum consultativ, ci doar prin procedura specială de revizuire a Constituţiei (adoptarea de către parlament a unei legi de revizuire şi aprobarea acestei legi printr-un referendum pentru revizuirea Constituţiei).

În concluzie, în lipsa unei reglementări precise, la nivel constituţional, a efectelor unui referendum consultativ (până la urmă, de ce să fie consultativ şi nu decizional, dacă tot punem poporul să voteze?), exercitarea suveranităţii poporului prin acest fel de referendum, potrivit art. 2 al.1 din Constituţie, rămâne, în practică, doar la nivel declarativ. Primul pas pentru ca şi în realitate un referendum, de orice tip, să reprezinte o exercitare a suveranităţii poporului este prevederea clară în Constituție a efectelor sale, indiferent de denumirea dată acelui referendum. Iar o iniţiativă cetăţeneasca pentru revizuirea Constituţiei în acest sens ar fi chiar utilă. Chiar şi în condiţiile în care pe internet circulă următoarea glumă, atribuită lui Mark Twain: „Dacă votul ar fi cu adevărat important, cine l-ar mai lăsa pe mâna poporului?”.

(sursa foto)

Recomandările APADOR-CH privind asistența juridică gratuită

17/04/2019/în Buna guvernare /de Rasista

În cadrul proiectului Dreptul la un avocat, în lege și în practică, la cererea reprezentanților Ministerului Justiției, APADOR-CH a formulat și transmis către MJ câteva recomandări privind transpunerea în legislația națională a prevederilor Directivei 2016/1919 a Parlamentului European și a Consiliului din 26 octombrie 2016, privind asistența juridică gratuită pentru persoanele suspectate și persoanele acuzate în cadrul procedurilor penale și pentru persoanele căutate în cadrul procedurilor privind mandatul european de arestare.

Concret, APADOR-CH a formulat un set de patru recomandări stabilite în cadrul grupului de lucru cu specialiști din domeniul juridic (polițiști, procurori, avocați), constituit special pentru asta:

1. Este necesar ca în legislația națională să fie definită noțiunea de asistență juridică gratuită eficace și de o calitate adecvată, așa cum prevede Directiva europeană

În acest context, asociaţia recomandă ca în legea de transpunere a directivei amintite să fie prevăzute cel puţin criteriile în funcţie de care se va aprecia dacă asistenţa juridică din oficiu a fost sau nu „eficace şi de o calitate adecvată”. Textul legal propus de asociaţie este următorul:

Criteriile în funcţie de care se apreciază, pentru fiecare cauză, calitatea adecvată şi eficacitatea asistenţei juridice din oficiu sunt următoarele:

– asigurarea continuităţii asistării de către un avocat pe toată durata procedurilor

– studierea temeinică a dosarului cauzei

– prezentarea la fiecare termen la instanţa de judecată sau la organul de urmărire penală

– depunerea de concluzii scrise sau note de şedinţă, la cererea instanţei de judecată sau ori de câte ori natură sau dificultatea cauzei impun acest lucru

– depunerea tuturor diligenţelor pentru apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor clientului, prin folosirea mijloacelor prevăzute de lege pe care le consideră ca fiind favorabile clientului

– existenţa unui nivel de competenţă/pregătire profesională corespunzător naturii sau complexităţii cauzei.

2. Pentru obținerea unei asistențe juridice de calitate e nevoie de finanțare și de prevederea expresă în legislație că procurorul și judecătorul nu pot cenzura cuantumul onorariului avocatului din oficiu, stabilit de Barou

3. Stabilirea prin lege a principiului delegării unice a avocatului din oficiu, astfel încât să existe o continuitate a reprezentării avocatului pe toată durata procesului sau a cercetării penale

4. Facilitatea accesului la dosar pentru avocatul din oficiu. În acest sens APADOR-CH propune completarea art. 94 al. 1 din Codul de procedură penală astfel:

Art. 94. – (1) Avocatul părţilor şi al subiecţilor procesuali principali are dreptul de a solicita consultarea dosarului pe tot parcursul procesului penal. Acest drept nu poate fi exercitat, nici restrâns în mod abuziv. Procurorul soluţionează cererea de consultare a dosarului formulată de avocat în termen de 5 zile de la primire.

Citiți pe larg recomandările APADOR-CH transmise MJ. Amintim că Directiva 2016/1919 trebuie transpusă în legislația românească până la 25 mai 2019

Recomandările APADOR-CH privind asistența juridică gratuită

Opinia APADOR-CH cu privire la organizarea referendumului naţional simultan cu alte alegeri

27/03/2019/în Buna guvernare, Comunicate, Slider /de Rasista

APADOR-CH consideră că referendumul naţional este o formă prin care poporul îşi exercită suveranitatea, potrivit art. 2 alin. 1 din Constituţie, şi nu un vehicul care poate fi pus în slujba influenţării rezultatului unor alegeri.

Referendumul nu trebuie tratat ca un alt fel de „autobuz electoral”, al cărui scop este aducerea unui număr cât mai mare de votanţi la alegerile parlamentare, naţionale sau europene.

În mod logic, mai întâi trebuie să existe o problemă de importanță naţională, identificată în mod clar, care frământă întreaga naţiune, problemă la care răspunsul se poate afla în urma unui referendum naţional. În cazul de faţă, mai întâi a fost ideea/ingineria organizării unui referendum şi abia după aceea s-a pus problema care este întrebarea ce trebuie pusă la referendum. Această întrebare nu a fost formulată nici până la această dată, când referendumul a avansat de la stadiul „aproape hotărât” la „hotărât”. Deci, referendum avem, doar întrebare ne mai trebuie.

Dacă există, cu adevărat, o problemă naţională extrem de importantă, care să necesite organizarea unui referendum (şi nu a unui simplu sondaj naţional de opinie), atunci referendumul trebuie tratat corespunzător importanţei sale şi organizat separat, nu ca simplă anexă electorală.

Chiar dacă melanjul dintre referendum şi alegerile parlamentare a fost declarat constituţional, trebuie apreciat, cu bună-credinţă, de la caz la caz, dacă referendumul propus serveşte rezolvării unei probleme reale de interes naţional sau este doar un pretext pentru asigurarea steroizilor necesari unor participanţi la alegerile parlamentare. Cel care face această apreciere trebuie să fie însă echidistant.

Prin suprapunerea referendumului naţional cu alte alegeri (parlamentare – naţionale sau europene, prezidenţiale) se ajunge la o interferenţă de teme şi subiecte, care se vor dezbate simultan, întrucât perioadele de campanie, pentru alegeri şi pentru referendum, vor coincide.

Această suprapunere a dezbaterilor nu va favoriza limpezirea unor puncte de vedere, ci dimpotrivă.

În cazul alegerilor şi referendumului din 26 mai 2019, este foarte posibil ca la întrebările pe temele specifice alegerilor europarlamentare să se răspundă cu argumente ce ţin de chestiunile vizate de referendum. Şi viceversa. Câştigul pentru alegători, constând în informare corectă şi completă, va fi minim, în timp ce mulţi politicieni vor putea jongla cu nonşalanţă între teme fără legătură între ele.

Asociaţia reaminteşte că art. 3 din Protocolul nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului consacră dreptul la alegeri libere şi prevede, în acest sens, că statele părţi la Convenţie au obligaţia să organizeze, la intervale rezonabile, alegeri libere cu vot secret, în condiţiile care asigură libera exprimare a opiniei poporului cu privire la alegerea corpului legislativ. Exprimarea liberă a opiniei presupune, în primul rând, o exprimare în cunoştinţă de cauză, adică o informare corectă şi completă a alegătorului. Poate fi realizat, în mod real, nu declarativ, acest deziderat prin suprapunerea campaniilor şi temelor de vot?

Încă de pe vremea lui Caragiale, prototipul alegătorului a fost cetăţeanul turmentat. Prin suprapunerea mai multor alegeri, teme şi campanii, vom reuşi să ne încadrăm, din nou, în prototipul lui Caragiale.

Acestea sunt motivele pentru care APADOR-CH nu a participat la consultările de ieri, de la Cotroceni. În plus, nu a existat o invitaţie oficială din partea administrației prezidențiale, cu indicarea temei discuţiilor. Doar una telefonică, foarte matinală dar conținând puține informații, la sfârșitul săptămânii trecute.

Europarlamentarele, ținute în șah de Curtea Constituțională

04/02/2019/în Buna guvernare, Comunicate, Slider /de Rasista

APADOR-CH solicită CCR să scurteze termenul de examinare a modificărilor la legea alegerilor europarlamentare

Parlamentul a adoptat, în decembrie 2018, un proiect de lege (înregistrat la Camera Deputaţilor ca PL-x nr. 427/2018) prin care se modifică mai multe legi electorale, inclusiv legea alegerilor europarlamentare (Legea nr. 33/2007).

Acest proiect de lege a fost atacat la Curtea Constituţională (CCR), la 17 ianuarie 2019, de către Președintele României, iar CCR a fixat primul termen de soluţionare la data de 6 martie 2019.

Având în vedere că în perioada 23-26 mai 2019 vor avea loc alegeri europarlamentare în toate ţările Uniunii Europene, deci şi în România, APADOR-CH consideră că termenul fixat de CCR este mult prea lung şi nu ţine cont de necesitatea stabilirii în timp util a legislaţiei după care se vor desfăşura alegerile din luna mai 2019.

Înainte de alegeri şi mai înainte de campania electorală, este necesar ca persoanele care vor să candideze să strângă liste de semnături de sprijin. Până la pronunţarea CCR pe excepţia de constituţionalitate a noii legi, Guvernul nu poate aproba un model cert al listei de susţinători, întrucât există diferenţe între legea actuală şi cea nouă.

Dacă Guvernul ar aproba acum un model de listă conform legii actuale, iar după decizia CCR noua lege ar intra în vigoare, se va putea specula că toate listele de semnături nu ar fi conforme cu legea în vigoare la data alegerilor. Astfel, este posibil să se ajungă la dispute nesfârşite în societate (nu ar fi primul caz) în legătură cu legea (veche sau nouă) aplicabilă în cazul întocmirii listei de susţinători, la noi sesizări ale Curţii Constituţionale şi, în cele din urmă la punerea sub semnul întrebării a rezultatului alegerilor.

Din aceste motive, legate de necesitatea existenţei, în timp util, unei reglementări clare în materie electorală, APADOR-CH solicită public CCR să revină asupra termenului fixat (6 martie 2019) şi să stabilească un termen mai scurt pentru examinarea constituţionalităţii proiectului de lege care modifică legea europarlamentarelor. De asemenea, asociaţia solicită CCR să ia măsurile necesare pentru o cât mai rapidă redactare a deciziei pe care o va pronunţa.

În Codul de procedură civilă, care se aplică în mod corespunzător şi activităţii CCR, se prevede posibilitatea preschimbării termenului stabilit iniţial (art.230 din Codul de procedură civilă coroborat cu art.14 din Legea nr.47/1992). De altfel, CCR a mai dispus preschimbarea/scurtarea termenelor. A se vedea, spre exemplu, decizia CCR nr. 126/2016, în care termenul de pronunţare a fost scurtat cu 2 săptămâni.

Totodată, din aceleaşi considerente, ce privesc stabilitatea legislativă, APADOR-CH solicită şi celorlalţi decidenţi politici implicaţi în procesul legislativ (parlament, preşedinte) să coopereze loial pentru ca alegerile europarlamentare să se desfăşoare pe baza unei legislaţii clare, previzibile, care să nu ducă la adâncirea radicalizării deja existente în societate.

Citește și decizia CCR de a devansa termenul

Contestaţie în anulare sau amnistie?

21/01/2019/în Buna guvernare, Comunicate, Slider /de Rasista

Acestea sunt cele două variante luate în calcul de majoritatea guvernamentală pentru a îndrepta o greşeală tehnică, destul de greu de explicat, comisă în mod repetat, timp de circa 4 ani (2014-2018), de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ).

Cum am ajuns aici?

Pe scurt, legea prevedea în mod clar că toţi cei 5 judecători care intră în „completele de 5 judecători” din cadrul ICCJ, trebuie traşi la sorţi (desemnaţi aleatoriu). Cu toate acestea, începând cu anul 2014, conducerea ICCJ a dispus ca numai 4 judecători din cei 5 să fie traşi la sorţi. Rezultatul tragerii la sorţi a doar 4 judecători din 5 a fost că toate aceste complete de 5 judecători au fost nelegal constituite.

Curtea Constituţională a stabilit recent că acestă dispoziţie greşită a conducerii ICCJ, din 2014, a avut ca efect nulitatea absolută a tuturor hotărârilor pronunţate ulterior de completele de 5 judecători nelegal alcătuite.

Ce e contestația în anulare

Codul de procedură penală (cpp) prevede că în cazul în care completul de judecată care a pronunţat o hotărâre nu a fost legal constituit, acea hotărâre va fi desfiinţată prin folosirea unei căi extraordinare de atac, denumită „contestaţie în anulare”. După cum rezultă chiar din denumire, este vorba de o contestaţie, care are ca scop anularea unei hotărâri judecătoreşti pronunţate cu încălcarea legii.

Când a reglementat, în cpp, contestaţia în anulare, legiuitorul nu şi-a imaginat că o instanţă de judecată, şi cu atât mai puţin chiar instanţa supremă (ICCJ), poate încălca legea, sistematic, ani la rând, cu privire la alcătuirea unui complet de judecată.

Din acest motiv, actualul termen din cpp pentru formularea contestaţiei în anulare pentru nelegala constituire a completului de judecată este unul scurt (30 de zile de la data comunicării deciziei instanţei de apel) şi care nu acoperă situaţia, excepţională, creată prin încălcarea continuă a legii, în cazul completelor de 5 judecători, în perioada 2014-2018.

Ce zice CEDO

Articolul 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care garantează dreptul la un proces echitabil, are printre exigenţe şi judecarea unei persoane numai de către o instanţă legal constituită. Această exigenţă există pentru orice proces, ceea ce înseamnă că remedierea nelegalităţii compunerii completelor de 5 judecători trebuie să se refere la toate hotărârile pronunţate în perioada 2014-2018 de către completele de 5 judecători de la ICCJ., şi nu doar la o parte dintre aceste hotărâri.

O variantă de remediere a nelegalităţii amintite este extinderea termenului în care poate fi formulată contestaţia în anulare, pentru a se putea acoperi întreaga perioadă 2014-2018. Această extindere a termenului poate fi dispusă şi pe calea unei ordonanţe de urgenţă, fiind vorba despre o situaţie extraordinară (de altfel, e singura dată din istoria recentă, când, la nivelul ICCJ, s-a comis o astfel de eroare, de o asemenea durată şi amploare).

De altfel, în actuala reglementare din cpp, există deja alte două cazuri în care contestaţia în anulare poate fi formulată „oricând”, deci fără limită de timp:

când inculpatul a fost condamnat, deşi existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal;
când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă.

Contestația în anulare nu înseamnă automat achitare

Beneficiul celor care vor formula contestaţii în anulare pe motivul menţionat mai sus este că vor obţine rejudecarea doar a fazei din proces care s-a desfăşurat în faţa completului de 5 judecători. La acel complet se judecă doar partea de final a procesului (calea de atac = apelul). Prin admiterea contestaţiei în anulare, persoana în cauză nu este achitată, ci doar va beneficia de o rejudecare a acelei faze din proces de către un complet de 5 judecători alcătuit aşa cum prevede legea. Noul complet poate achita sau poate condamna acea persoană.

Desigur, şi parchetul va putea formula contestaţie în anulare împotriva hotărârilor date de un complet de 5 judecători nelegal constituit prin care cei trimişi în judecată au fost achitaţi.

Reproşurile apărute în spaţiul public, în sensul că prin rejudecarea proceselor în care s-au formulat contestaţii în anulare s-ar ajunge la o supraîncărcare a ICCJ, nu sunt întemeiate, deoarece, în aceste cazuri, supraîncărcarea instanţei supreme nu este cauzată de justiţiabili sau de către legiuitor, ci a fost cauzată chiar de către ICCJ, prin conducerea sa, care a încălcat în mod continuu, timp de circa 4 ani, prevederi clare ale legii. Or, ICCJ nu-şi poate invoca propria culpă. Dacă ICCJ va lucra mai mult, o va face doar pentru că a greşit mai mult. Şi chiar inexplicabil.

Amnistia desființează orice condamnare

Alternativa la contestaţia în anulare, pentru repararea greşelii privind compunerea legală a completului este amnistia. Aceasta este opinia partidului de guvernământ, care a declarat public că, dacă nu există o altă cale de remediere a încălcărilor de lege din procesele penale, soluţia pe care o va adopta va fi amnistia.

Pentru cei care urăsc ideea de contestaţie în anulare, trebuie precizat că amnistia are efecte de câteva ori mai puternice decât contestaţia în anulare. Amnistia este ca „raza morţii” pentru orice condamnare, pe care o va desfiinţa total, ca şi cum nu ar fi existat. Nu mai rămâne nimic. Nu se mai rejudecă nimic după amnistie. Iar amnistia se aplică tuturor, „la grămadă”, chiar şi celor care au fost condamnaţi de complete constituite în mod legal.

Avem, din nou, de ales între două variante. Vom alege raţional sau vom fi doar nervoşi?

Este adevărat că bătălia politică de la noi, redusă din ce în ce mai mult la simple exerciţii de manipulare, se dă şi pe terenul, delicat, al „justiţiei”. Dar, există o limită a rezonabilului care trebuie respectată. Prevederea, chiar şi printr-o ordonanţă de urgenţă, a unei posibilităţi de reparare a nelegalităţii privind constituirea completelor de 5 judecători, e un act de normalitate, până la urmă, şi nu o tragedie naţională. Abordările extreme, că vine ordonanţa „cu catastrofa”, deja apărute în mediul politic şi în mass-media, s-ar putea să aducă oarece capital electoral, dar, pe fond, sunt incorecte şi manipulatorii. Ele nu aduc mai mult echilibru şi echitate în societatea noastră. Dimpotrivă.

***

P.S. Ar trebui renunţat imediat la forma de plural „completuri de judecată”, total inadecvată pentru orice jurist. Dintotdeauna, pluralul folosit în mediul juridic a fost „complete de judecată”, nu „completuri de judecată”. De fapt, chiar în Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară pluralul folosit a fost, mereu, „complete”, nu „completuri” (a se vedea, de exemplu, art. 19, 24, 31, 39, 40, 41, 52, 53, 115, 139 din această lege, care se ocupă tocmai de completele de judecată). Este adevărat, o persoană harnică de la o televiziune a găsit într-un dicţionar pluralul „completuri”, şi toată lumea s-a conformat noii mode, ca hipnotizată. Să mai spună cineva că televiziunea nu are putere… Dar, dincolo de pagina rătăcită a unui dicţionar, realitatea s-a tot ambiţionat, de ani şi ani, ca, în mediul juridic, printre practicienii şi teoreticienii dreptului, pluralul completului de judecată să fie întotdeauna „complete de judecată”. Nu „completuri” (sună oribil).

Pe același subiect:

Cum se pot repara abuzurile justiției fără amnistie și grațiere

Cum se pot repara abuzurile justiției fără amnistie și grațiere

18/12/2018/în Buna guvernare, Comunicate, Slider /de Rasista

La Consiliul naţional al partidului de guvernământ s-a apreciat că este necesară adoptarea unei ordonanţe de urgenţă privind amnistia şi graţierea unor pedepse, în cazul în care nu vor fi identificate alte căi de remediere a prejudiciilor suferite de către victimele unor abuzuri din justiţie.

Abuzurile din justiţie invocate în acest context constau în:

– condamnări dispuse de către complete de judecată constituite în mod nelegal (completele de 5 judecători constituite în cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în perioada 2014-2018);

– condamnări care s-au bazat pe probe ilegale, obţinute în urma încheierii unor protocoale secrete între SRI şi parchete/instanţe.

APADOR-CH consideră că, pentru îndreptarea nedreptăţilor sau nelegalităţilor din dosarele penale, nu trebuie folosite amnistia şi graţierea, deoarece ele acţionează nediferenţiat, „în bloc”, asupra tuturor persoanelor care au comis o anumită infracţiune, astfel că de amnistie şi graţiere vor profita şi persoane care nu au fost victime ale unor abuzuri și nelegalităţi.

Abuzurile trebuie remediate în mod individual, în cazurile individuale în care au fost comise (şi dovedite), iar remediile nu trebuie extinse şi asupra celor care nu au fost „victime ale justiţiei”.

O cale pentru remedierea acestor abuzuri/nelegalităţi poate fi contestaţia în anulare (art. 426 lit. d din Cpp) împotriva hotărârilor definitive de condamnare pronunţate de completele de 5 judecători constituite nelegal (există o decizie a Curţii Constituţionale care a constatat nelegalitatea compunerii) sau revizuirea hotărârilor definitive care s-au bazat pe probe ilegale rezultate din protocoale secrete (în acest din urmă caz are o deosebită importanţă decizia Curţii Constituţionale cu privire la protocoalele secrete, care se va pronunţa, probabil, maine, miercuri, 19 decembrie 2018.)

Problema legată de contestaţia în anulare, care ar trebui rezolvată, eventual, printr-o ordonanţă de urgenţă, este termenul în care poate fi declarată. În prezent, termenul este limitat la 30 de zile de la data comunicării deciziei instanţei de apel. Această limitare ar trebui eliminată, pentru rezolvarea problemei creată de nelegala compunere, timp de 4 ani (2014-2018) a completelor de 5 judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. În acest sens, art. 428 al. 1 şi din Codul de procedură penală (Cpp) ar trebui modificat în sensul că în cazul compunerii nelegale a instanţei contestaţia în anulare poate fi introdusă oricând.

În cazul folosirii de probe ilegale ca temei pentru condamnare, considerăm că soluţia, care nu necesită nicio modificare legislativă, este revizuirea hotărâri definitive de condamnare, în baza art. 453 al. 1 lit. a din Cpp (s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză). Potrivit art. 457 al. 1 Cpp, cererea de revizuire în favoarea condamnatului se poate face oricând.

Despre amnistie și grațiere

Amnistia (care nu poate fi decât colectivă) şi graţierea colectivă pot fi dispuse nu doar prin lege (organică), ci şi prin ordonanţă de urgenţă, dacă sunt îndeplinite condiţiile din art. 115 al. 4 şi 6 din Constituţie pentru adoptarea ordonanţelor de urgenţă, respectiv, dacă se justifică existenţa unei situaţii de urgenţă (situaţie extraordinară a cărei reglementare nu poate fi amânată) şi dacă prin ordonanţă nu sunt afectate (restrânse, limitate) drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie. Graţierea individuală poate fi dispusă numai de preşedinte, prin decret.
Amnistia (în greacă, amnestia= uitare) înlătură răspunderea penală pentru infracţiunea săvârşită. Cu alte cuvinte, condamnările pronunţate pentru infracţiunile amnistiate (nu pentru orice infracţiuni) nu se mai iau în seamă (cazierul judiciar se „albeşte”), procesele aflate în curs se opresc, fără condamnare, dacă privesc infracţiuni amnistiate (se dispune, la primul termen de judecată care urmează actului de amnistie, încetarea procesului penal pe motiv că a intervenit amnistia), iar urmărirea penală în dosarele de la parchet/poliţie pentru infracţiuni amnistiate se opreşte în stadiul în care ajunsese la momentul actului de amnistie (dosarul se va „închide”, se va da clasare, pe motiv că a intervenit amnistia).

Cel care se consideră nevinovat şi a fost amnistiat (cu consecinţa opririi imediate a procesului/urmăririi penale) poate cere continuarea procesului penal sau a urmăririi penale. Procesul/urmărirea penală vor continua şi dacă cel în cauză e găsit nevinovat, se va dispune achitarea sau, după caz, clasarea dosarului pe motiv că e nevinovat (nu că e amnistiat). Dacă e găsit vinovat, tot nu va fi condamnat/trimis în judecată, ci se va da o soluţie de încetare a procesului sau, după caz, de clasare a dosarului, bazată pe faptul că e amnistiat.

Graţierea nu înlătură răspunderea penală, nu desfiinţează condamnările deja existente (nu „şterge” condamnarea din cazierul judiciar), ci doar înlătură, total sau parţial, executarea pedepsei. În caz de graţiere, procesul şi urmărirea penală pentru infracţiunea graţiată vor continua, nu se vor opri, ca în cazul amnistiei. Dacă există probe de vinovăţie, persoana urmărită penal va fi trimisă în judecată, iar persoana trimisă în judecată va fi condamnată. Beneficiul celui graţiat este că nu va executa pedeapsa ce i se va aplica de instantă, în caz de condamnare. Graţierea poate fi totală (priveşte întreaga pedeapsă aplicată) sau parţială (priveşte doar o cotă/fracţie din pedeapsa aplicată; restul de pedeapsă, negratiată, va fi executată). Graţierea poate fi necondiţionată (beneficiarului nu i se cere o anumită conduită după graţiere) sau condiţionată (de exemplu, este graţiat sub condiţia de a nu mai comite o nouă infracţiune: dacă într-un termen de la graţiere, să zicem 3 ani, cel graţiat săvârşeşte o nouă infracţiune, va executa pe lângă pedeapsa pentru noua infracţiune şi pedeapsa care i-a fost graţiată). Graţierea poate fi colectivă (priveşte toate persoanele care au săvârşit o anume infracţiune/anumite infracţiuni) sau individuală (primeşte o singură persoană). Doar graţierea colectivă se acordă prin lege (organică) sau, după caz, prin ordonanţă de urgenţă (delegare legislativă în baza art. 115 din Constituţie). Graţierea individuală se acordă doar de preşedinte, prin decret.

Cerem dezbaterea publică a ordonanței de modificare a codurilor penale

13/12/2018/în Buna guvernare, Comunicate, Slider, Transparenta /de Rasista

La începutul acestei săptămâni, mai mulţi reprezentanţi ai partidului majoritar şi ai guvernului au adus la cunoştinţa publicului intenţia adoptării unei ordonanţe de urgenţă pentru modificarea Codului penal şi a Codului de procedură penală.

În principiu, potrivit art. 115 al. 4 şi 6 din Constituţie, şi legile penale pot fi modificate prin ordonanţă de urgenţă, dacă sunt îndeplinite cel puţin următoarele două condiţii:

– există o situaţie extraordinară a cărei reglementare nu poate fi amânată (condiţia „urgenţei”)

– prin aceste modificări nu sunt aduse restrângeri noi sau mai mari decât cele existente ale drepturilor şi libertăţilor prevăzute în Constituţie. De exemplu, nu pot fi introduse noi infracţiuni sau limite mai mari de pedeapsă sau noi măsuri de supraveghere sau extinderea cazurilor care justifică arestarea preventivă etc. Prin urmare, rezultă că modificările aduse printr-o ordonanţă de urgenţă ori sunt neutre (nu se referă la drepturi şi libertăţi prevăzute în Constituţie), ori sunt mai favorabile decât reglementările deja existente cu privire la drepturile şi libertăţile prevăzute în Constituţie (de exemplu, eliminarea/limitarea unor măsuri de supraveghere, reducerea cazurilor care justifică arestarea preventivă etc.)

De altfel, Codul de procedură penală şi Codul penal au mai fost modificate prin ordonanţe de urgenţă, fără ca acestea să fie declarate, până în prezent, neconstituţionale. Spre exemplu, Codul de procedură penală a fost modificat prin OUG nr. 3/2014, OUG nr. 82/2014, OUG nr. 24/2015, OUG nr. 6/2016, OUG nr. 18/2016, OUG nr. 70/2016, iar Codul penal a fost modificat prin OUG nr. 18/2016.

În contextul prezentat mai sus, APADOR-CH solicită public Guvernului Românei să respecte, ca bună practică, principiul transparenţei decizionale în legătură cu emiterea acestei ordonanţe de urgenţă. În acest sens, asociaţia consideră că este absolut necesar ca proiectul ordonanţei de urgenţă (în cuprinsul căruia trebuie justificată urgenţa emiterii acestei ordonanţe) să fie publicat pe site-ul Ministerului Justiţiei şi supus dezbaterii publice cu cel puţin 10 zile înainte de adoptare. Este adevărat, Legea nr. 52/2003 nu prevede obligativitatea dezbaterii publice a proiectelor de ordonată de urgenţă (care presupun adoptarea unor soluţii imediate, fără întârziere), dar, ca bună practică, având în vedere importanţa şi ecoul social al unei astfel de ordonanţe, este necesar ca, înainte de adoptare, conţinutul acestui act normativ să fie supus dezbaterii opiniei publice.

De asemenea, tot ca bună practică, APADOR-CH solicită public Guvernului României ca reglementările de mare importanţă şi impact în societate, cum ar fi şi modificarea legilor penale, să nu fie „strecurate” în perioada sărbătorilor ocazionate de Crăciun şi de Anul Nou, când atenţia marii părţi a opiniei publice este (sau ar trebui) orientată, prioritar, spre alte aspecte decât activitatea de legiferare.

Răspunsul Ministerului Justiției

Libertatea de exprimare trebuie înțeleasă corect și în contextul protecției datelor personale

13/11/2018/în Buna guvernare, Comunicate /de Rasista

APADOR-CH a semnat scrisoarea transmisă azi Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP) de ApTi și Activewatch, în contextul controverselor publice create de solicitarea pe care autoritatea a adresat-o jurnaliștilor de la RISE Project, în legătură cu valiza cu documente din cazul #Teleormanleaks.

În atenția Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal

B-dul G-ral Gh. Magheru, nr. 28-31, sector 1, București

Adresă de e-mail: anspdcp@dataprotection.ro

13 noiembrie 2018

Libertatea de exprimare trebuie înțeleasă corect și în contextul protecției datelor personale

Vă adresăm această scrisoare deschisă în contextul controverselor publice create de solicitarea pe care ați adresat-o jurnaliștilor de la RISE Project, de a vă furniza informații referitoare la postarea pe pagina de Facebook a unui material jurnalistic.

În calitatea noastră de organizații de drepturile omului, susținând atât drepturile la libertatea de exprimare și libertatea presei, cât și dreptul la viață privată, am dori să facem câteva precizări care sperăm să vă fie utile în abordarea unor situații similare cu cea de față, în special cu privire la libertatea de exprimare (pentru că știm că zona de date personale și viață privată este obiectul dvs. de activitate), precizări care ar putea să vă ajute în a înțelege reacția fără echivoc a autorităților europene. De asemenea, sugeram că Autoritatea are nevoie urgentă de implementarea unui sistem de lucru în solicitările care privesc prelucrarea datelor în scop jurnalistic.

Nu doar viața privată este un drept fundamental, ci și libertatea de exprimare

Atât dreptul la viață privată, cât și dreptul la libertatea de exprimare se bucură de un regim egal, niciun drept nefiind deasupra celuilalt. O autoritate nu poate invoca în mod arbitrar restricții asupra dreptului la libertatea de exprimare, cu atât mai puțin când este vorba despre un subiect de interes public, precum în cazul de față. Pentru a decide care dintre cele două drepturi primează într-o speță, acestea trebuie puse în balanță, fiind necesar a se efectua un echilibru corect, luându-se în calcul particularitățile fiecărui caz.

A reduce discuția doar la cele 3 derogări din art. 7 din Legea 190/2018 reprezintă o abordare simplistă, câtă vreme este clar că scopul Regulamentul general privind protecția datelor (GDPR) nu este de a limita libertatea de exprimare. În același timp, există numeroase acte normative privind drepturile omului semnate de România (nominalizăm aici doar două – Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene și Convenția Europeană a Drepturilor Omului) ce trebuie luate în considerare atunci când este vorba de un conflict între două sau mai multe drepturi. Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) are o vastă jurisprudență ce vorbește despre punerea în balanță a dreptului la libertatea de exprimare și a dreptului la viață privată, iar acest test de echilibrare ia în considerare cel puțin 6 factori extrem de importanți ce trebuie considerați în fiecare caz în parte. Așadar ar fi fost necesar ca ANSPDCP să ia în calcul – atât în discuțiile interne, dar și în clarificările publice ulterioare – aceste aspecte ce țin de proporționalitate și cântărirea justă a celor două drepturi fundamentale.

Protecția surselor în cazul jurnaliștilor este crucială pentru garantarea dreptului la libertatea de exprimare

Protecția surselor jurnalistice este una din condițiile de bază în garantarea libertății presei. Jurisprudența CEDO subliniază cu consecvență că încercarea de a obliga un jurnalist să își dezvăluie sursele încalcă dreptul său la libertatea de a primi și distribui informație, deci încalcă dreptul său la libertatea de exprimare. Curtea a considerat că obligarea jurnaliștilor la a-și dezvălui sursele afectează libera circulație a informației, în detrimentul democrației, drept pentru care poate fi justificată doar în cazuri excepționale.

De aceea este absolut normală reacția jurnaliștilor și a instituțiilor europene când au aflat că Autoritatea ar fi cerut „sursa” informațiilor protejate de RISE Project. Aici considerăm că ar fi rolul Autorității de a ține cont de sensibilitățile conflictului dintre drepturi, în primul rând pentru a preciza de ce în acel caz nu se aplică excepțiile pentru colectarea de date în scop jurnalistic. În al doilea rând dacă decide că trebuie să meargă mai departe, nefiind vorba de derogări, Autoritatea trebuie să precizeze că solicitarea de surse în aceste cazuri nu se referă la sursele jurnalistice, ci, mai degrabă, urmărește să identifice dacă datele sunt colectate direct de la persoana vizată sau din alte surse (sau surse publice), pentru eventuala aplicare a articolelor 13 și 14 din GDPR.

Nu putem decât să sperăm că, de fapt, avem de a face mai degrabă cu o inadecvare a comunicării, decât cu o dorință de a avea acces la sursele jurnaliștilor.

Amenințările nu au ce să caute într-o adresă din partea unei autorități publice

Solicitarea dvs. către RISE Project indică faptul că sunt pasibili de o amendă de 3000 de lei pe zi, pentru fiecare zi de întârziere cu răspunsul la solicitarea dvs., răspuns ce are termen limită de 10 zile. În plus i-ați mai anunțat și că sunt pasibili de o amendă de până la 20.000.000 de euro pentru încălcarea art. 83 din Regulamentul general privind protecția datelor, subliniind în textul redactat de dvs. referința la „neacordarea accesului”.

Aceasta sună a amenințare (deși textul e conform cu prevederile Regulamentului), iar partea legată de „accesul’ la documente ridică același probleme ca și cele de mai sus. Cu atât mai mult cu cât nimeni în Europa n-a acordat încă vreo amendă de 20 de milioane de euro. De fapt, nici măcar de 1 milion. Credem că nici măcar de 100 000.

În concluzie, față de cele 3 puncte mai sus menționate, observăm că solicitarea formulată către RISE Project a lăsat impresia unei acțiuni făcute în grabă, fără o analiză temeinică a situației, ceea ce a alimentat convingerea publică că ar fi existat o motivație de natură politică, generată de subiectul materialului jurnalistic, și nu ar fi fost vorba de o simplă anchetă obiectivă și imparțială a Autorității de supraveghere în domeniul prelucrării datelor cu caracter personal.

Facem aceste remarci deoarece ambele drepturi fundamentale sunt la fel de importante și nu dorim ca rolul Autorității să pară a fi redus la un instrument de control politic și blocare a dezbaterilor necesare într-o societate democratică.

Considerăm că Autoritatea are nevoie urgentă de implementarea unui sistem de lucru în solicitările care privesc presa. Acest sistem de lucru trebuie conceput doar în baza unor consultări publice cu mass-media și cu organisme cu expertiză în domeniul libertății de exprimare și al libertății presei, din România și din Uniunea Europeană. Așteptăm cu interes propunerile dvs. în acest sens.

Semnatari:

Asociația pentru Tehnologie și Internet – ApTI

ActiveWatch

Centrul pentru Inovare Publică

APADOR-CH

Centrul pentru Jurnalism Independent

Miliția Spirituală

Sindicatul Roman al Jurnaliștilor MediaSind

Centrul Român pentru Jurnalism de Investigație

Societatea Jurnaliștilor Galați

Funky Citizens

Fundatia pentru Dezvoltarea Societatii Civile

CeRe: Centrul de Resurse pentru participare publică

S-au adăugat listei semnatarilor:

Asociația Kompatibil

129 de ONG-uri îi cer președintelui să nu promulge legea care le va bloca activitatea

05/11/2018/în Buna guvernare, Comunicate, Slider /de Rasista

Parlamentul României a adoptat în data de 24 octombrie 2018 proiectul de Lege pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, în ciuda criticilor vehemente ale societății civile la adresa unor articole considerate abuzive și neconforme cu Directiva Europeană privind spălarea banilor, pe care o transpune.

129 de asociații și organizații, printre care și APADOR-CH, i-au scris președintelui Klaus Iohannis să nu promulge legea și să ceară fie reexaminarea acesteia, fie un punct de vedere al Comisiei de la Veneția. Organizațiile semnatare ale scrisorii nu contestă necesitatea acestei legi, ci faptul că în textul ei au fost introduse prevederi care nu răspund unor probleme de fond, însă vor conduce la blocarea activității asociațiilor și fundațiilor și altor persoane juridice fără scop patrimonial din România.

De exemplu, printr-o traducere eronată a unor termeni din Directiva europeană, legea românească obligă organizațiile neguvernamentale să-și raporteze lunar, sub sancțiunea desființării, toți beneficiarii serviciilor oferite, obligație care încalcă deopotrivă drepturile respectivilor beneficiari (dreptul la viață privată) și chiar ale asociațiilor (dreptul la liberă asociere) și împovărează nejustificat activitatea și așa slab susținută financiar a organizațiilor, ducând la blocarea acestora.

Prin Directiva europeană se urmărește posibilitatea identificării celor care controlează sau iau decizii cu privire la o entitate, și nu a celor care sunt destinatarii activităților entității respective.

Citiți scrisoarea adresată președintelui

Legea a fost atacată la Curtea Constituțională de un număr de parlamentari PNL și USR, iar CCR urmează să se pronunțe asupra constituționalității legii în data de 5 decembrie 2018.