Buna guvernare – Pagina 5

Comasarea alegerilor locale cu cele europarlamentare va crea haos electoral

31/01/2024/în Buna guvernare, Comunicate /de Rasista

Organizațiile semnatare critică intenția PSD și PNL de a comasa alegerile europarlamentare cu cele locale în luna iunie și consideră că aceasta limitează anumite drepturi ale alegătorilor și afectează competiția electorală și principiile securității juridice. Solicităm ca PNL și PSD să renunțe la astfel de propuneri și să organizeze alegerile astfel încât să nu afecteze drepturile electorale fundamentale, conform principiilor constituționale și standardelor internaționale asumate.

Comasarea alegerilor va avea efecte negative din mai multe puncte de vedere. Modificarea legislației electorale pe teme majore, cu mai puțin de cinci luni înaintea alegerilor contravine standardelor internaționale asumate de România. Codul bunelor practici în materie electorală al Comisiei de la Veneția indică faptul că un an înainte de alegeri ar trebui evitate schimbările legislative cu impact major, afectându-se chiar credibilitatea procesului electoral. Deși nu sunt interzise, iar adoptarea unor măsuri pozitive este permisă, în acest caz comasarea nu face decât să afecteze drepturile alegătorilor în mod negativ. Și nu vorbim în niciun caz despre modificări aduse cu mai mult de un an, ci despre o perioadă foarte scurtă de patru luni, în care se presupune că vor opera mai multe modificări legislative.

Reamintim și că alegerile locale anterioare au avut loc la finalul lunii septembrie, mandatul aleșilor locali este de patru ani, iar organizarea unui scrutin în luna iunie ar putea crea confuzie cu privire la preluarea mandatelor acestora. Conform Codului Administrativ consiliul local se constituie în cel mult 60 de zile de la data alegerilor, iar comasarea ar putea determina în fapt scurtarea mandatelor acestora, afectând și începerea exercitării mandatului de către primari. Comasarea ar presupune modificări sau derogări ale legislației cu privire la termenele de preluare a mandatelor, cu mai puțin de patru luni înainte de ziua alegerilor, ceea ce afectează principiul securității raporturilor juridice.

Va fi afectat dreptul de vot. O consecință gravă a acestei decizii este că pentru alegerile locale s-ar elimina de facto dreptul de a vota la adresa de reședință pentru alegătorii care nu și-au înregistrat reședința cu cel târziu șase luni înaintea datei alegerilor, adică la începutul lui ianuarie. Această reglementare, introdusă în 2023, era oricum restrictivă, dar în acest context nu face decât să extindă și mai mult numărul celor care nu vor putea utiliza această opțiune, ceea ce echivalează cu restrângerea exercițiului unui drept fundamental

Printre drepturile afectate se numără dreptul de a candida și a de fi ales la candidatură, întrucât desfășurarea alegerilor în paralel ar elimina posibilitatea depunerii de candidaturi pentru ambele tipuri de alegeri.

Comasarea alegerilor va produce confuzii legislative pentru alegători și posibil pentru organizatorii alegerilor. Legile utilizate pentru organizarea celor două tipuri nu sunt armonizate. Un astfel de exemplu este modul în care se formează birourile electorale, regulile fiind diferite. Autoritățile care organizează alegerile sunt diferite. De exemplu, la europarlamentare, Ministerul Afacerilor Interne are roluri pe care le îndeplinește Autoritatea Electorală Permanentă pentru locale. Acreditarea observatorilor se face după reguli diferite, la niveluri diferite, ceea ce ar putea limita posibilitatea de a monitoriza procesul și deci s-ar reduce transparența. EFOR a atras atenția asupra problemelor grave legate de Legea 33/2007, pentru organizarea alegerilor europarlamentare, care riscă să afecteze organizarea alegerilor și care nu a fost nicidecum o prioritate pentru politicieni din 2019 până astăzi. Comasarea alegerilor ar putea genera și alte modificări legislative de ultim moment, care ar completa și mai mult acest scenariu de instabilitate legislativă.

Comasarea afectează principiile legislative fundamentale care țin de claritate și stabilitate legislativă, prin faptul că suprapunerea unor reguli electorale diferite, un număr mai mare de buletine de vot (5 buletine), votul în circumscripții diferite ar putea afecta participarea informată a alegătorilor. Acest ultim aspect este important, întrucât alegătorii ar putea fi confuzi cu privire la modul în care sunt arondați la secțiile de votare, mai ales că la europarlamentare se votează și în străinătate, iar la locale aceștia sunt dependenți strict de adresa de domiciliu sau reședință.

Alegerile europarlamentare și cele locale se desfășoară după logici electorale diferite, iar temele din campaniile electorale ar induce confuzie și ar crea neclarități. Practic, s-ar suprapune teme europene cu subiecte care țin de comunitățile locale, care pot fi foarte specifice. Mai mult, finanțarea celor două campanii electorale s-ar putea suprapune, fapt care ar putea genera dificultăți în asigurarea controlului și transparenței celor două campanii. Apoi, comasarea ar favoriza partidele mari, tradiționale, cu resurse generoase din subvenții (314 milioane de lei în 2024), în defavoarea celor care au obiective politice și electorale doar la nivel regional sau local.

Considerăm că argumentele pe care le-au adus cele două partide în spațiul public nu se susțin și sunt strict calcule politice, bazate pe interese de partid, realizate în detrimentul principiilor democratice și drepturilor alegătorilor. Economiile care ar rezulta din aceste alegeri nu sunt un argument care să susțină intenția PSD și PNL. De altfel, reducerea unor costuri – care erau predictibile – în detrimentul echilibrului democratic nu este de dorit. Reamintim că CCR a enunțat în Decizia 51/2012, prin care a stabilit neconstituționalitatea legii care propunea comasarea alegerilor locale și parlamentare, că economiile aduse la buget nu justifică o astfel de decizie. Nu în ultimul rând, considerăm că este o decizie importantă, și este inacceptabil să fie luată în mod abuziv fără consultarea altor actori din societate.

Contact: Septimius Pârvu, Coordonator program electoral, septimius.parvu@expertforum.ro, 0787.638.315

Semnatari

Expert Forum, Asociația CIVICA, Centrul pentru Resurse Civice – membre ale Coaliției VotCorect

Centrul pentru Inovare Publică

Romanian Quantitative Studies Association

ActiveWatch

Átlátszó Erdély/Transilvania Transparentā

Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile

VedemJust

Asociaţia Voci pentru Democraţie şi Justiţie – VeDem Just

Corupția Ucide

Funky Citizens

Centrul FILIA

APADOR-CH

Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei

Aradul Civic

Sanda Foamete, activist civic, observator la vot

Maria Krause, expert electoral

Claudiu Tufiș, Conferențiar Facultatea de Științe Politice, Universitatea din București

Oana Marinescu, Consultant Comunicare Strategică

Defăimare, instigare și alte postări pe Internet care ne-ar putea costa mai mult decât credeam

23/01/2024/în Articole, Blog, Buna guvernare /de Rasista

Întrucât am primit mai multe întrebări pe tema „cum ar trebui să ne comportăm pe Internet ca să nu ne salte poliția”, am pregătit câteva sfaturi juridice de care e bine să ținem seama atunci când vrem să ne răcorim pe rețelele sociale sau să ne spunem părerile despre unii și alții, persoane importante sau simpli concetățeni. Deocamdată începem cu două noțiuni mai întâlnite: defăimarea și instigarea.

Ce este defăimarea și cum se pedepsește

Noțiunea de „defăimare” nu există, ca atare, în Codul penal sau în Codul civil. În legislația interbelică au existat reglementări privind defăimarea, înțelesul noțiunii fiind cel din limbajul comun actual, respectiv de lezare/vătămare a reputației unei persoane.

În Codul penal care a fost aplicabil între anii 1969-2014, era prevăzută infracțiunea de „Defăimare a țării sau a națiunii”, fără ca noțiunea de defăimare să fie definită în legea penală, ceea ce lăsa loc unor abuzuri de interpretare, care limitau serios libertatea de exprimare.

De asemenea, în Codul penal menționat mai sus, au existat și alte prevederi care incriminau forme ale defăimării, sub denumirea de „insultă” și „calomnie”. Din anul 2006, infracţiunile de insultă şi calomnie, precum și infracțiunea de defăimare a țării sau a națiunii au fost abrogate (eliminate) din Codul penal. Incriminarea acestor fapte nu a fost preluată de noul Cod penal, în care nu se mai regăsesc.

Consecinţa dezincriminării infracțiunilor de insultă și calomnie a fost că, în cazul unor fapte care, în limbaj comun, ar intra în categoria defăimării, partea lezată se poate adresa numai instanţelor civile, printr-o acţiune pentru stabilirea răspunderii civile delictuale a autorului defăimării, autor care ar putea fi obligat de instanţa civilă la plata de despăgubiri pentru daunele morale produse şi la orice alte acţiuni necesare pentru repararea prejudiciului produs.

Ce drepturi încălcăm atunci când insultăm pe cineva

Este de menționat că dreptul la viaţă privată, dreptul la demnitate, dreptul la propria imagine sunt reglementate în art. 71-75 din Codul civil.

Având în vedere că dreptul de liber acces la justiție este garantat de Constituţie, există posibilitatea, cel puțin la nivel teoretic, ca pentru orice afirmaţie, chiar considerată benignă de către autorul ei, partea vizată să se poată adresa justiţiei, dacă ea apreciază că prin acea afirmaţie i-a fost lezat un drept, de exemplu dreptul la demnitate. Odată ce instanţa este sesizată, procesul va continua până când instanţa va pronunţa o soluţie şi până când acea soluţie va deveni definitivă, după verificarea ei de către o instanţă superioară instanţei care a pronunţat prima soluţie. Această procedură poate consuma mult timp şi, uneori, mulţi bani.

Dar libertatea mea de exprimare nu-mi permite să și înjur?

Pentru ca, în eventualitatea unei acţionări în instanţă, autorul afirmaţiilor să câştige procesul ce i-a fost intentat de partea vizată de afirmaţii, este nevoie ca el să-şi ia anumite măsuri de prevedere atunci când face acele afirmaţii. Subiectul privind aceste măsuri de prevedere este vast şi divers, existând particularităţi aproape pentru fiecare caz concret în parte. Tema în care se încadrează acest subiect este libertatea de exprimare, temă tratată în cuprinsul a numeroase lucrări de specialitate (articole, studii, ghiduri,cărţi etc.).

În esenţă, autorul unei afirmaţii ar trebui să aibă în vedere, cel puţin următoarele trei aspecte:

Afirmatia trebuie să aibă o bază factuală rezonabilă. Adică, atunci când autorului i se pune întrebarea: pe ce bază ai afirmat dumneata lucrul ăsta?, el să poată indica şi dovedi o serie de fapte sau împrejurări care, în mod rezonabil, pot justifica afirmaţia făcută. Cu alte cuvinte, nu sunt protejate afirmaţiile „gratuite”, fără bază rezonabilă sau complet fără bază.
Dacă afirmaţiile se încadrează în cadrul unei dezbateri privind un interes public, protecția autorului lor este mai sporită. În cazul în care e vorba de dezbateri privind o chestiune de interes public, jurisprudenţa CEDO stabileşte că, în anumite condiţii, sunt admise şi exagerări, şi afirmaţii care deranjează sau şochează.
În cazul criticii la adresa politicienilor sau a instituţiilor publice, jurisprudenţa CEDO permite o mai mare libertate, în anumite condiţii, fiind admise şi exagerări, şi afirmaţii care deranjează sau şochează. Deci, dacă sunt vizate persoane sau firme private, iar chestiunea dezbătută nu este de interes public, trebuie mult mai multă atenţie la exactitatea/acurateţea afirmaţiilor şi la baza factuală.

Fiecare dintre cele 3 aspecte menționate mai sus suportă foarte multe nuanţări, care ţin cont de particularităţile fiecărui caz concret. De aceea, şi jurisprudenţa CEDO în materie este foarte bogată. Astfel că rolul unui avocat în astfel de litigii nu trebuie deloc neglijat.

Ce e instigatorul…

Cu privire la aspectele penale, menţionăm că în Codul penal sunt pedepsite cu închisoarea atât fapta de instigare publică la săvârşirea de infracțiuni (art. 368 Cod penal), cât și incitarea la violenţă, ură sau discriminare (art. 369 Cod penal).

Potrivit art. 47 Cod penal, instigator este persoana care, cu intenție, determină o altă persoană să săvârșească o faptă prevăzută de legea penală. Incitatorul nu este definit în Codul penal, astfel că noţiunea are înţelesul din limbajul comun, fiind sinonim cu instigatorul.

… și cum poate fi el dovedit

Se observă că, în raport de art. 47 Cod penal, pentru a instiga, este nevoie de întrunirea cumulativă a cel puţin 2 condiţii:

Intenţia de a instiga (nu există infracţiune dacă nu a existat clar intenţia de a instiga, ci a fost doar o culpă/greşeală aferentă intenției reale de a informa cititorii sau de a dezbate o chestiune de interes public)
Determinarea altei persoane de a săvârşi o infracţiune. Cu alte cuvinte, conţinutul afirmaţiilor trebuie să fie atât de puternic și de convingător încât să poată determina o persoană care nu intenționa să comită o infracțiune să ia rezoluţia (hotărârea) de a comite o infracţiune numai prin simplul fapt că a lunat cunoștință de acele afirmații (de exemplu, o persoană s-a hotărât să comită o infracțiune pentru că a citit un text care conţine anumite afirmaţii). Este discutabil cât de „determinantă” poate fi o postare care conţine sau să lasă loc unor semne de întrebare, întrucât efectul semnelor de întrebare este de a crea sau semnala dubii, îndoieli, nu de a forma sau întări convingeri.

Ce facem când „organele” abuzează legea

Cu toate acestea, în practică, organele de urmărire penală aplică, uneori, o marjă destul de largă de apreciere cu privire la conţinutul noţiunilor de „instigare” sau „incitare”, dincolo de înţelesul acelor noțiuni care rezultă dintr-o interpretare cu bună-credință a legii, ceea ce poate duce la deschiderea abuzivă a unor dosare penale pentru infracţiuni de instigare/incitare. Desigur, dacă nu primește o soluție de netrimitere în judecată, cel supus abuzului îşi poate găsi dreptatea în instanță, însă asta după câţiva ani în care trăieşte cu stresul că este subiectul unui dosar penal și după ce trece prin stresul fazelor procesului în instanţă (la prima instanţă și, apoi, la instanţa superioară). Totuși, garanția că, în cele din urmă, un nevinovat nu va rămâne condamnat pe nedrept, este reprezentată de CEDO, ca ultimă instanță, care va adopta o soluție corectă. Dar, procedura la CEDO poate dura destul de mult, unul dintre motive fiind și supraîncărcarea instanței europene.

Deci, am voie să înjur puterea?

Cu alte cuvinte, nimeni nu este împiedicat, în mod vizibil, să abordeze chestiuni controversate/deranjante pentru factorii de putere, și să folosească formulări viguroase/șocante, dar cei care aleg acest drum trebuie să știe că e nevoie de putere şi rezistenţă psihică, în cazul unor abuzuri la care este posibil să fie supuşi. Până la urmă, li se va face dreptate la CEDO, dacă nu la nivel național, dar, până atunci, va fi nevoie de multă putere, răbdare, determinare și rezistență.

Vă recomandăm o lectură utilă și aprofundată pe aceste subiecte de care ne vom lovi în continuare tot mai mult pe Internet și în viața reală: Ghidul privind art. 10 (libertatea de exprimare) din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, întocmit de Direcția Jurisconsultului Curții Europene a Drepturilor Omului.

Printre paragrafele din Ghid care ar putea capta interesul se pot număra și:

Par. 109 – 277 – cu privire la protecția reputației și drepturilor altora (chestiuni legate de defăimare)

Par. 278 – 349 – cu privire la presă și la rolul acesteia de „câine de pază”

Par. 595 – 641 – cu privire la libertatea de exprimare și internetul

Par, 653 – 658 – cu privire la pluralismul mass-media și alegerile

În România încă se aplică pedeapsa cu moartea

18/01/2024/în Buna guvernare, Comunicate, Slider /de Rasista

APADOR-CH îi propune Ministerului Justiției o soluție simplă pentru ca cetățeanul care-și cere drepturile să nu mai fie anihilat în justiție de un privat sau chiar de către stat

UPDATE: Semnează și tu aici dacă ești de acord cu propunerea noastră!

APADOR-CH cere Ministerului Justiției să inițieze o modificare legislativă astfel încât un ONG care apără, în instanță, interesul public să nu mai poată fi dizolvat din cauza cheltuielilor juridiciare exorbitante cerute de partea adversă. În esență este vorba de o modificare care să prevadă că în astfel de procese, fiecare parte să-și suporte cheltuielile de judecată.

Această modificare poate fi adusă fie Codului de procedură civilă (prin adăugarea unui nou alineat la art. 453), fie legilor speciale care reglementează anumite situații, de exemplu Legea 544/2001, a informațiilor publice, sau reglementările din domeniul urbanismului şi mediului.

În acest fel, în cazul proceselor ce au ca obiect liberul acces la informaţiile de interes public sau probleme de urbanism ori de mediu, cheltuielile de judecată să nu fie suportate de partea care pierde procesul, aşa cum este regula, ci, prin excepţie de la regula din art. 453 al. 1 din Codul de procedură civilă, fiecare parte să-şi suporte propriile cheltuieli de judecată. De altfel în Codul de procedură civilă există deja o astfel de excepţie de la regula suportării cheltuielilor părţii adverse de către partea care a pierdut procesul.

Printr-o astfel de reglementare s-ar elimina situaţii de genul celor întâlnite în ultimii ani, prin care cei acţionaţi în judecată, pentru a fi obligaţi să comunice informaţii de interes public sau să respecte regulile de urbanism sau de mediu, îşi angajează firme de avocatură foarte costisitoare, ale căror onorarii vor trebui suportate, în cazul în care pierd procesul, de către ONG-urile sau cetăţenii obişnuiţi care se adresează justiţiei în scopul rezolvării unor vădite chestiuni de interes public.

Obligarea ONG-urilor la plata unor onorarii de avocat foarte mari a dus, cel puţin în două cazuri cunoscute, la intrarea în insolvenţă a respectivelor ONG-uri, cu consecinţa dizolvării lor pe cale judecătorească. Singura „greşeală” comisă de aceste ONG-uri supuse dizolvării este că au urmărit rezolvarea prin instanţă a unei probleme de interes public, mediul, urbanismul, accesul la informaţiile de interes public fiind în mod vădit chestiuni de interes public. Intrarea în insolvență și dizolvarea unor ONG-uri pentru „greşeala” că au urmărit interesul public, prin justiţie, este o consecinţa incompatibilă cu un sistem democratic funcţional.

Practic pentru respectivele organizații aceasta a echivalat cu o condamnare la moarte.

Inclusiv în cazul proceselor care au ca obiect liberul acces la informaţiile de interes public (Legea 544/2001) au existat, pe parcursul timpului, mai multe cazuri în care ONG-uri sau cetăţeni obişnuiţi, care au pierdut procesele, au fost obligați la plata unor cheltuieli foarte mari de judecată. Consecinţa a fost descurajarea celor care s-ar putea adresa instanţelor judecătoreşti pentru rezolvarea unor chestiuni de vădit interes public, cum ar fi obţinerea informaţiilor de interes public.

Citiți solicitarea transmisă de APADOR-CH Ministerului Justiției

Și răspunsul Ministerului justiției la propunerea APADOR-CH

Avocatul Poporului ne apără de abuzurile SRI întrebând SRI ce părere are

15/11/2023/în Buna guvernare, Comunicate, Slider /de Rasista

Am cerut AVP că atace la CCR un articol din Legea securității naționale, care dă puteri discreționare SRI în timpul campaniei electorale și nu numai. AVP ne-a răspuns după 4 luni că a zis SRI că ne putem plânge în instanță dacă considerăm că ni se încalcă drepturile

Am cerut în luna iulie Avocatului Poporului să atace la Curtea Constituțională o prevedere introdusă anul trecut în Legea securității naționale (art 3 litera p) care îi dă Serviciului Român de Informații puterea de a se amesteca în viața publică, de exemplu în campaniile electorale, și de a decide cine comunică corect și cine dezinformează. Legea mai fusese atacată la CCR, tot de AVP și la solicitarea APADOR-CH, dar CCR o declarase constituțională, în ciuda existenței unor articole formulate vag, care pot da naștere la abuzuri.

Între timp, însă, la câteva luni după pronunțarea CCR, un general SRI a făcut declarații halucinante în spațiul public, arătând exact cum interpretează SRI unul dintre articolele problematice din lege. Generalul Anton Rog a afirmat că SRI poate, conform legii, să intervină în campania electorală și să „pună jos” site-uri și campanii online care influențează alegerile și voința electoratului, iar prin asta schimbă ordinea constituțională. Cu alte cuvinte, cei care propagă idei contrare celor oficiale și, din această cauză, ar putea câștiga alegerile, trebuie consideraţi ameninţări la securitatea naţională.

Considerând că declarațiile generalului exemplifică perfect temerile existente încă de la promulgarea legii, APADOR-CH a cerut din nou AVP să atace la CCR articolul 3 litera p din Legea 51/1991, întrucât formularea deficitară a acestuia poate duce la încălcări ale drepturilor fundamentale. Declarațiile generalului Rog au constituit o dovadă clară, și apărută ulterior deciziei CCR nr. 70/2023, în sensul că SRI, în practică, speculează ambiguitatea textului declarat OK de CCR, ambiguitate care permite o aparență de legalitate pentru intervenția SRI în procesul electoral.

După o lungă perioadă de gândire (de aproape patru luni), Avocatul Poporului ne-a răspuns zilele trecute spunând că a decis să NU atace din nou legea la CCR, întrucât a mai atacat-o o dată și Curtea a zis că e constituțională și că SRI nu sancționează chiar orice campanie de dezinformare, ci numai pe alea mai grave. În plus, de data asta, AVP a întrebat și SRI ce părere are. Și SRI a zis că nu vede nicio problemă, cine se simte lezat de acțiunile sale e liber (încă) să se plângă de asta justiției și diverselor comitete și comisii de anchetă și control al SRI.

Ca o consolare, AVP ne-a asigurat că va veghea în continuare asupra drepturilor noastre și va acționa imediat ce va vedea că, prin noua lege, ne sunt încălcate la următoarele alegeri.

Nu negăm că în noua situație mondială, în care se discută mult despre influențele străine asupra proceselor electorale din UE și nu numai, este nevoie de un mecanism institutional de apărare și garantare că alegerile se derulează corect, fără interferențe ilegale. Totuși, acest instrument este unul sensibil, iar instituirea lui printr-un articol de lege ambiguu poate face mai mult rău decât bine, poate să ne „protejeze” atât de mult alegerile încât să nu ne mai lase să alegem decât ce vrea SRI.

––––

Ce spune concret articolul 3 litera p din legea 51/1991 a securității naționale, modificat prin noua Lege a securității cibernetice 58/2023:

Art. 3. – Constituie ameninţări la adresa securităţii naţionale a României următoarele:

(…)

p) acţiuni derulate de către o entitate statală sau nonstatală, prin realizarea, în spaţiul cibernetic, a unor campanii de propagandă sau dezinformare, de natură a afecta ordinea constituţională.”

––––

Ce a declarat generalul Rog de la SRI în luna iulie 2023, după ce CCR a stabilit că legea e constituțională:

Mandatul e simplu. Pe 14 martie, după ce a fost atacată la CCR Legea securității și apărării cibernetice – e o Curte care acum văd că ține cu România – Curtea a declarat legea constituțională în integralitatea sa. La art. 3 s-au adăugat trei litere. Litera „p” e cea care se referă la acțiuni hibride, dezinformare, dar numai acelea care schimbă ordinea constituțională, și dacă discutăm despre alegeri, ne aflăm în această situație.

Deci din martie avem lege care ne obligă să acționăm. Ce face Centrul în această situație? Dacă acea campanie e una de dezinformare, un atac hibrid la ordinea constituțională, adică influențează alegerile, influențarea însemnînd că voința electoratului, care e parte din Constituție, este schimbată, adică votul nu mai e conform voinței fiecăruia și există influențe care conduc către alte procente și se schimbă ordinea constituțională, atunci noi ne folosim toate mijloacele și forța de care dispune Serviciul de informații pentru a elimina acea amenințare. Asta înseamnă că contracarăm campania online, înseamnă că dacă discutăm de o agenție de informații sau de siteuri, le punem jos, cu ajutorul ANCOM, cu ajutorul Directoratului Național de Cibernetică, în multe situații nici nu se știe că noi suntem în spate și facem toată treaba. Mergem către instituțiile care au atribuții de a le închide, le dăm toate informațiile, iar ele iau acele măsuri. Dacă ajungem și la persoane despre care știm sigur că fac treburile alea, la fel, luăm în mai puțin de o oră un mandat pe securitate semnat electronic de director, de procuror, de procurorul general, de un judecător de la ÎCCJ. Nu se mai face nimic pe hârtie, totul e electronic”.

––––

Citește răspunsul integral al AVP în care este inclus „în esență” și răspunsul SRI.

Liber la înarmare, pentru mai multă siguranță în societate

31/10/2023/în Buna guvernare, Slider /de Rasista

APADOR-CH cere retragerea proiectului de lege prin care Parlamentul vrea să dea liber la înarmare demnitarilor, magistraților precum și inculpaților, dacă nu au săvârșit fapte „de arme” sau cu violență

După ce a trecut tacit de Senat, proiectul de lege prin care anumite categorii de români se pot înarma „fără număr” – adică cu mai mult de două arme pentru apărare, cât e posibil acum – se află în dezbaterea Camerei Deputaților. Inițiatorii legii vorbesc în expunerea de motive de principii înălțătoare, cum ar fi „armonizarea cu acquis-ul comunitar” sau „simplificarea procedurilor administrative și reducerea birocrației, sporirea protecției ordinii publice, siguranței naționale, vieții și integrității corporale a persoanelor”. Pe scurt, se dă liber la înarmare ca să fie mai multă siguranță în societate.

APADOR-CH consideră că nu este oportună relaxarea regimului armelor, în contextul agresivităţii crescute din societate, și a transmis azi Camerei Deputaților solicitarea de a renunța cu totul la proiect sau măcar la două dintre prevederile periculoase din el, pe care le găsește complet nejustificate.

Concret, aceste două articole prevăd că:

Posesorii de arme pentru apărare și pază pot să dețină un număr nelimitat de arme, comparativ cu doar două în actuala lege;
Pot deține arme și inculpații pentru diverse infracțiuni cu intenție (de exemplu proxenetism, șantaj, trafic de persoane), cu excepția celor care au săvârșit fapte cu violență sau privind regimul armelor și munițiilor – în actuala lege portul de armă le este interzis tuturor inculpaților, indiferent de infracțiunea de care sunt acuzați.

Propunerea legislativă mai conţine şi alte prevederi, cu privire la care nu s-a demonstrat existenţa unei nevoi sociale presante care să justifice iniţierea de noi reguli.

***

Recomandările APADOR-CH cu privire la Propunerea legislativă privind modificarea şi completarea Legii nr.295/2004 privind regimul armelor şi muniţiilor (înregistrată la Senat sub nr. L531/2023 și la Camera Deputaților sub nr. PL-x nr. 682/2023)

Din experienţa ţărilor în care regimul armelor este foarte relaxat rezultă că, din ce în ce mai des, armele sunt implicate în diverse incidente, la şcoală, pe stradă, în magazine, soldate cu uciderea multor persoane. Nu este necesar ca această experienţă să fie preluată şi în România.

Pe de altă parte, APADOR-CH consideră că eliminarea limitelor privitoare la numărul de arme care pot fi deținute nu va face decât să stimuleze folosirea armelor. Deţinătorul unui arsenal în locuinţă va fi tentat să îl folosească. Nu au fost aduse argumente sau justificări pentru ca legea să permită deţinerea de arme „fără număr”, nu a fost identificată şi nici dovedită o nevoie socială presantă în acest sens.

În cazul în care comerţul cu arme, en detail, se află în impas, există soluţii de recalificare profesională.

De asemenea, nu este justificată prin existenţa unei nevoi sociale presante nici măsura propusă de eliminare a interdicției de a deține permis de port-armă pentru cei inculpaţi pentru comiterea oricărei fapte intenţionate (inclusiv, pentru proxenetism, șantaj sau trafic de persoane) și o limitare a acestei interdicţii doar la cei inculpaţi pentru fapte săvârşite cu violenţă sau fapte privind regimul armelor şi muniţiilor. Dimpotrivă, APADOR-CH consideră că trebuie menţinută actuala interdicţie a deţinerii unei arme de către o persoană inculpată pentru orice faptă intenţionată.

Propunerea legislativă mai conţine şi alte prevederi, cu privire la care nu s-a demonstrat existenţa unei nevoi sociale presante care să justifice iniţierea de noi reguli.

Faţă de cele de mai sus, APADOR-CH solicită Camerei Deputaţilor, în principal, respingerea propunerii legislative, care a trecut de Senat prin adoptare tacită.

În subsidiar, dacă se doreşte totuşi adoptarea unor anumite prevederi din această propunere legislativă, APADOR-CH solicită, respingerea a cel puțin 2 prevederi din propunere, după cum urmează:

1) Respingerea pct. 3 din propunere, care se referă la modificarea art. 14 al. 1 lit. d) din Legea 295/2004, în sensul că interdicţia de a deţine arme este restrânsă de la persoanele care sunt inculpate pentru orice fapte săvârşite cu intenţie la persoanele inculpate doar pentru fapte săvârşite cu violenţă sau fapte privind regimul armelor şi muniţiilor.

2) Respingerea pct. 4 din propunere, care se referă la modificarea art. 15 al. 1 lit. a) din Legea 295/2004, în sensul că numărul armelor ce pot fi deţinute de anumite categorii de persoane este modificat de la 2 (două arme) la „nelimitat”

Cum se mimează dezbaterea publică pe repede înainte

19/10/2023/în Buna guvernare /de Rasista

Propunerile APADOR-CH de îmbunătățire a proiectelor de legi ce reglementează statutul polițiștilor și jandarmilor

Șapte legi și ordonanțe vor fi modificate prin cele trei proiecte de legi pe care Ministerul Afacerilor Interne le-a pus în dezbatere publică la începutul acestei luni, sub titlul generos de „ Pachet legislativ elaborat în scopul protejării intereselor comunității, al protecției drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanei și pentru creșterea siguranței publice”. Legile reglementează statutul polițiștilor și al jandarmilor, combaterea consumului de droguri și aduc modificări codului rutier. Pentru un demers de asemenea anvergură, MAI a lăsat societății civile doar zece zile la dispoziție pentru transmiterea de propuneri, o perioadă scurtă raportată la volumul de legislație complexă ce trebuie citit și coroborat.

Legea 52/2003, privind transparența decizională, permite de altfel adaptarea perioadei de dezbatere stabilind un termen minim de 10 zile. În practică, însă, autoritățile publice se limitează la maxim 10 zile, indiferent de volumul de muncă necesitat pentru studierea unui pachet de legi. Iar această practică transformă de multe ori dezbaterea într-o mimare democratică, așa cum se întâmplă de multe ori în fața formelor fără fond.

Subliniind, așadar, acest aspect, APADOR-CH a transmis MAI și câteva propuneri de îmbunătățire a legislației aflată în discuție, ce vizează în principal statutul polițiștilor și al jandarmilor, și anume eliminarea abaterilor disciplinare prevăzute pentru divulgările publice făcute de avertizori, care pot aduce „atingeri onoarei și/sau prestigiului instituției”. Această prevedere este folosită adesea ca un instrument de pedepsire a polițiștilor și jandarmilor care îndrăznesc să semnaleze disfuncționalități ale instituțiilor din care fac parte. Astfel de divulgări trebuie considerate avertizări publice, conform Legii avertizorului de integritate 361/2022, pentru că sunt în interesul funcționării corecte a acelor instituții, chiar dacă aparent le „lezează” imaginea.

Recomandările transmise de APADOR-CH la MAI, privind statutul polițiștilor și al jandarmilor

Când bei, indiferent cât – NU conduci. De la unul la cinci ani

02/10/2023/în Buna guvernare, Comunicate, Slider /de Rasista

Propunerile APADOR-CH de modificare a Codului rutier și a Codului penal, aflate în dezbatere la Senat

Senatul dezbate un proiect legislativ ce va schimba trei legi existente (printre care Codul rutier și Codul penal), iar principalele modificări vizează înăsprirea sancțiunilor aplicate în cazul infracțiunii de conducere sub influența alcoolului/drogurilor și a infracțiunii de conducere fără permis. Se propune ca, în cazul celor două infracţiuni, instanţa de judecată să nu mai poată dispune amânarea executării pedepsei și să dea o pedeapsă complementară de interzicere a conducerii unui vehicul între 1 și 10 ani.

APADOR-CH consideră binevenite aceste modificări, întrucât în esență ele apără dreptul la viață, și a transmis senatorilor încă două completări la proiect.

1Suspendarea permisului pe un an, în caz că ai condus „doar un pic băut”

Considerăm că o măsură de prevenţie esenţială pentru diminuarea semnificativă a accidentelor rutiere este aplicarea strictă a regulii „Când bei, indiferent cât, nu conduci”. Ca atare, este nevoie de o sancţiune complementară mai severă și pentru contravenția de a conduce „doar un pic băut”, adică cu o concentrație a alcoolului de 0,80gr/l alcool pur în sânge, de exemplu suspendarea permisului nu pe 3 luni, ci pe 12 luni (1 an), în cazul săvârșirii acestei contravenții. Iar, dacă autorul recidivează, în sensul că în următorii 3 ani de la depistare comite aceeași contravenție (este din nou depistat la volan sub influenţa alcoolului), suspendarea permisului ar trebui dispusă pe mai mult de 1 an, de exemplu, pe 5 ani.

APADOR-CH recomandă modificarea şi completarea art. 102 al. 3 lit. a din OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, textul rezultat după modificare şi completare fiind următorul:

(3) Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă prevăzută în clasa a IV-a de sancţiuni şi cu aplicarea sancţiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile sau, în cazul prevăzut la lit. a), pentru o perioadă de 1 an, săvârşirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a următoarelor fapte:

a) conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice, dacă fapta nu constituie, potrivit legii, infracţiune; în cazul în care fapta se repetă în următorii 3 ani de la comiterea faptei anterioare, sancţiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce se aplică pentru o perioadă de 5 ani.”

2Creșterea pedepsei pentru conducere cu permisul suspendat pe motiv de consum de alcool sau droguri

În același timp, APADOR-CH consideră că este necesară și majorarea pedepsei pentru conducerea cu permisul suspendat pe motiv de consum de alcool sau droguri. În prezent, pedeapsa pentru astfel de infracţiuni este, conform art. 335 al. 2 din Codul penal, închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amenda.

În practică, pedepsele pentru infracţiunea de conducere cu permisul suspendat sunt simbolice, la nivel de amendă (mai ales când este singura infracţiune comisă), astfel că sancţiunile aplicate nu descurajează persoanele cu permisul suspendat să conducă şi după suspendare, ci dimpotrivă.

De exemplu, un şofer cu permisul suspendat pe 10 ani (situaţie posibilă, conform prezentei propuneri legislative) poate continua să conducă, chiar dacă permisul este suspendat şi, la un moment dat, este depistat. I se face „dosar penal”. Pentru conducerea fără permis poate primi, potrivit actualei legislaţii, o simplă amendă penală. Pare cam puţin şi nu pare deloc să garanteze respectarea interdicţiei de a conduce timp de 10 ani. Ar trebui prevăzute sancţiuni mult mai severe pentru cei care, deşi le-a fost suspendat permisul pentru alcool sau/şi droguri, circulă în continuare, cu permisul suspendat.

Pentru a exista o garanţie reală că şoferul sancţionat va respecta interdicţia de a conduce, dispusă pe o perioadă între 1 şi 10 ani, trebuie prevăzută în textul de lege care incriminează conducerea cu permisul suspendat o agravantă (o pedeapsă mai mare, de exemplu, de la 2 la 4 ani inchisoare și eliminarea alternativei amenzii) pentru cei care conduc, deşi au permisul suspendat pe motiv de conducere sub influenţa alcoolului sau/şi a substanţelor psihoactive.

Desigur, îi revine legiutorului să fixeze noul cuantum, minim și maxim, al pedepsei. APADOR-CH recomandă completarea art. 335 din Codul penal, prin introducerea unui nou alineat, (4), cu următorul conţinut:

(4) În cazul infracţiunii prevăzute la al. 2), dacă exercitarea dreptului de a conduce a fost suspendată pentru conducerea vehiculului sub influenţa alcoolului, indiferent de îmbibaţia alcoolică, sau a unor substanţe psihoactive, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 4 ani.”

Țara în care nici barourile de avocați nu respectă legea

01/09/2023/în Blog, Buna guvernare, Slider /de Rasista

Evenimentele petrecute în ultimul timp în România ne arată tuturor un stat de drept fără drept, în care legile sunt încălcate sistematic de aparent toată lumea, de la cetățeni la instituțiile care ar trebui să le aplice. Cu riscul de a turna gaz pe foc, venim cu un nou exemplu de nerespectare a legii, chiar din domeniul justiției.

Legea avertizorului de integritate (Legea 361/2022) a intrat în vigoare la finele anului trecut și prevede (la articolele 22 și 23), printre altele, că avertizorii de integritate vor primi asistență judiciară gratuită în procesele prin care se vor apăra de hărțuielile la care vor fi supuși pentru actele lor de avertizare. De asemenea, potrivit art. 8 indice 1 din OUG 51/2008 privind ajutorul public judiciar, în astfel de cazuri, asistența judiciară gratuită se acordă indiferent de situația materială a avertizorului.

Cu toate astea, un avertizor de integritate ne-a sesizat în urmă cu câteva luni că Baroul Bacău îi refuză acest ajutor, cerându-i dovezi că e … foarte sărac, ca să merite un avocat din oficiu. Domnul M.M., care sesizase unele încălcări ale legii în Primăria Bacău, e hărțuit la locul de muncă de însuși primarul orașului, nemulțumit firește de sesizările avertizorului. M.M. a cerut ajutorul Baroului Bacău pentru a se apăra în instanță de represaliile la care era supus.

În răspunsul pe care i l-a trimis inițial, Baroul Bacău i-a cerut să facă dovada represaliilor la care e supus (o solicitare corectă, pentru a stabili ce fel de asistență îi e necesară), dar și să transmită documente din care să reiasă situația sa financiară. Așadar, pare că Baroul Bacău a citit selectiv Legea avertizorului, care îi dă dreptul la asistența gratuită, dar și OUG 51/2008, care întărește acest lucru, prin prevederea că ajutorul judiciar gratuit se acordă indiferent de statutul financiar al petentului, dacă o lege specială prevede asta. E și cazul avertizorilor de integritate.

În luna iulie a acestui an, când ne-a scris avertizorul de integritate, APADOR-CH a sesizat la rându-i, Uniunea Națională a Barourilor din România (UNBR) și Agenția Națională de Integritate (ANI).

La UNBR am întrebat dacă au informat toate barourile județene despre prevederile noii legi, pentru a asigura o aplicare unitară a acesteia. ~~NU am primit vreun răspuns.~~

ERATĂ: Dintr-o eroare, emailul primit de la UNBR nu a fost găsit la data redactării acestui articol, ci mult mai târziu, după ce o membră UNBR ne-a atras atenția că el fusese transmis la 31 iulie 2023. În acest răspuns, UNBR ne-a dat dreptate și a admis că va analiza opțiunea de a informa toate barourile județene despre prevederile noii legi și de modalitatea de aplicare unitară.

La ANI am transmis sesizarea avertizorului, cerându-i ca, în calitate de autoritate competentă cu privire la aplicarea Legii 361/2022, care oferă asistență avertizorilor în interes public, să facă demersurile necesare pentru ca Baroul Bacău să reintre în legalitate şi să respecte drepturile prevăzute de lege pentru avertizorii în interes public. Totodată am sugerat ANI să elaboreze o metodologie unică pentru toate barourile din țară, în care să se prevadă în mod unitar condițiile și procedura pentru acordarea asistenţei judiciare gratuite pentru avertizori. Căci chiar dacă se rezolvă punctual cazul M.M. de la Bacău, e foarte posibil ca să apară altele prin alte județe.

În urmă cu câteva zile ANI ne-a dat dreptate, într-un răspuns în care subliniază prevederea legală – că avertizorii de integritate au dreptul la asistență judiciară gratuită, indiferent de starea lor materială – și atașează adresa pe care a transmis-o și către UNBR, cerându-i să se asigure că barourile județene respectă legea.

Este surprinzătoare „ignoranța” Baroului Bacău în această situație. Despre Legea avertizorului s-a făcut mult caz în spațiul public, pe de-o parte pentru că forma inițială, agreată în urma dezbaterilor publice, a fost masacrată în Parlament, de către politicienii care nu doresc să avem avertizori de integritate. Pe de altă parte, la presiunea publică, venită inclusiv de la Bruxelles, legea s-a întors în Parlament pentru a fi corectată pe ici pe colo, ca să protejeze cu adevărat avertizorii de hărțuielile inerente. În cele din urmă o formă relativ acceptabilă a fost promulgată. Este, deci surprinzător să constatăm, la nici un an de la intrarea ei în vigoare, că tocmai un barou de avocați, o asociație a celor care ar trebui să cunoască foarte bine orice lege, nu o respectă.

UPDATE: La finele lunii august, Baroul Bacău a revenit la sentimente mai bune față de lege, acceptând în cele din urmă, după a treia încercare, solicitarea avertizorului M.M. și i-a desemnat un avocat, fără a-i mai cere dovezi despre starea materială. Acesta ne-a informat că nu a fost singurul avertizor din Bacău refuzat inițial de Barou. Putem deci să presupunem că a ajuns și la uniunea avocaților vestea despre Legea 361/2022 și art. 8 indice 1 din OUG 51/2008 privind ajutorul public judiciar. Mai târziu, dar e bine că a ajuns.

Și poate că, așa cum am solicitat, UNBR va răspândi această veste și către toate barourile din țară, pentru ca legea să fie aplicată unitar și ca avertizorilor în interes public să nu li se mai ceară de barouri dovada stării materiale atunci când solicită asistență judiciară gratuită pentru litigii privind presiunile și represaliile la care sunt supuși.

Răspunsul ANI la sesizarea APADOR-CH

Răspunsul UNBR la sesizarea APADOR-CH

Cerem Avocatului Poporului să atace la CCR textul de lege care anulează alegerile libere

20/07/2023/în Buna guvernare, Comunicate, Slider /de Rasista

Un articol din noua Lege a securității cibernetice permite SRI să decidă cine are dreptul să candideze la viitoarele alegeri, cum să-și facă campanie electorală și pe cine vor pune ștampila alegătorii

APADOR-CH a transmis astăzi Avocatului Poporului încă o solicitare de a ataca la Curtea Constituțională un articol introdus in Legea securității naționale, prin noua Lege a securității cibernetice.

Concret este vorba despre articolul 3 lit. p) din Legea nr. 51/1991 privind securitatea națională a României, modificat prin noua Lege a securității cibernetice 58/2023. Acesta are următorul conținut:

Art. 3. – Constituie ameninţări la adresa securităţii naţionale a României următoarele:

(…)

p) acţiuni derulate de către o entitate statală sau nonstatală, prin realizarea, în spaţiul cibernetic, a unor campanii de propagandă sau dezinformare, de natură a afecta ordinea constituţională.”

Printr-o redactare ambiguă, acest articol ridică probleme de constituţionalitate pentru că transformă în ameninţări la securitatea naţională (ce pot fi calificate şi ca infracţiuni prevăzute de art. 404 cod penal) orice opinii, politice sau nu, prezentate publicului de oricine, persoană fizică, asociație sau partid politic, care candidează în alegeri, dacă aceste opinii contrazic sau ies din tiparul unei anumite linii „oficiale” de gândire trasată de autorităţile publice şi, după cum se va vedea în continuare, supervizată de SRI.

Potrivit textului de lege în discuție, dacă ideile propagate de un candidat/partid politic conving electoratul, ele devin contrare ordinii constituționale, pentru că modifică rezultatul alegerilor, în sensul că nu vor mai fi votate aceleași partide de la putere, ci partidele ale căror idei au convins alegătorii. Cu alte cuvinte, cei care propagă idei contrare celor oficiale și, din această cauză, ar putea câștiga alegerile, trebuie consideraţi ameninţări la securitatea naţională.

Cine apreciază dacă o persoană, fizică sau juridică, oricare ar fi ea, inclusiv asociaţie sau partid politic, „dezinformează” sau face „propagandă”, în sensul echivocei „litere p)”, şi, prin asta, afectează ordinea constituțională, adică securitatea naţională? Desigur că SRI, care, când apreciază că „dezinformarea” sau „propaganda” pot afecta ordinea constituţională (de exemplu, pot afecta rezultatul alegerilor) solicită ICCJ emiterea unui mandat de supraveghere pe motiv de securitate naţională (MSN). Rata aprobării de către ICCJ a cererilor de emitere a MSN variind, anual, între 99,99% şi 100%, este evident că entitatea care decide dacă o persoană dezinformează sau nu ori face propagandă sau nu şi prin asta periclitează securitatea naţională este SRI.

Așadar, în viitoarea campanie electorală, SRI va fi instituția abilitată din România, conform noii legi, să decidă cine și ce are voie să spună, să blocheze site-uri, să cenzureze discursuri politice pe care le consideră „dezinformare” și în ultimă instanță, să decidă pe cine avem voie să votăm.

Raţionamentul de mai sus nu este o simplă teorie, ci este o realitate exprimată explicit, într-un interviu recent, de un factor de conducere din SRI, respectiv de generalul SRI Anton Rog, șeful Centrului național Cyberint. Generalul SRI a ţinut să sublinieze că până la introducerea „literei p)” [art. 3 lit. p din Legea 51/1991] nu era posibil ca discursul politic al partidelor de opoziţie, care poate atrage voturi de la alegători, să fie calificat ca o ameninţare la securitatea naţională şi şi-a exprimat deplina satisfacţie că din 2023 acest lucru a devenit posibil.

Cetăţenii nu vor putea vota liber, pentru a alege un partid sau un candidat despre care consideră că îi reprezintă. Ei vor putea alege doar dintre partidele sau candidaţii despre care SRI apreciază că „merită” să candideze, adică dintre partidele/candidaţii despre care SRI apreciază, după criterii proprii, că nu „dezinformează” sau fac „propaganda” în alegeri. Aceasta este o încălcare evidentă a dreptului la liberă exprimare prevăzut în art. 30 din Constituţie, a dreptului la informaţie prevăzut de art. 31 din Constituţie, a dreptului de vot prevăzut în art. 36 din Constituţie, a dreptului de a fi ales prevăzut în art. 37-38 din Constituţie, a dreptului de asociere prevăzut în art. 40 din Constituţie.

Întrucât permite intruziunea masivă a serviciilor de informaţii, în special a SRI, în viaţa politică şi în exercitarea mai multor drepturi (la liberă exprimare, la alegeri libere, la asociere), considerăm că art. 3 lit. p) din Legea 51/1991 intră în contradicţie şi cu prevederile art. 1 al. 3 şi 4 din Constituţie care garantează că România este un stat de drept, care funcţionează în cadrul democraţiei constituţionale.

APADOR-CH a semnalat aceste aspecte încă de când proiectul de lege era dezbătut în Senat, iar ulterior, după adoptare, a cerut Avocatului Poporului să atace la CCR articolul 3 litera p). Avocatul Poporului a atacat legea la CCR, dar nu pentru acest articol, prin urmare un nou demers către Curte se poate face, întrucât CCR încă nu s-a pronunţat pe o sesizare privind art. 3 lit. p) din Legea 51/1991.

***

Declarațiile generalului SRI Anton Rog pot fi urmărite în acest interviu video. Referirile redate mai jos se găsesc la minutul 49 din interviu, dar interviul merită urmărit integral, întrucât se referă la diverse alte mijloace prin care SRI se laudă că influențează voința populară, de exemplu prin „inginerie socială”:

Mandatul e simplu. Pe 14 martie, după ce a fost atacată la CCR Legea securității și apărării cibernetice – e o Curte care acum văd că ține cu România – Curtea a declarat legea constituțională în integralitatea sa. La art. 3 s-au adăugat trei litere. Litera „p” e cea care se referă la acțiuni hibride, dezinformare, dar numai acelea care schimbă ordinea constituțională, și dacă discutăm despre alegeri, ne aflăm în această situație.

Deci din martie avem lege care ne obligă să acționăm. Ce face Centrul în această situație? Dacă acea campanie e una de dezinformare, un atac hibrid la ordinea constituțională, adică influențează alegerile, influențarea însemnînd că voința electoratului, care e parte din Constituție, este schimbată, adică votul nu mai e conform voinței fiecăruia și există influențe care conduc către alte procente și se schimbă ordinea constituțională, atunci noi ne folosim toate mijloacele și forța de care dispune Serviciul de informații pentru a elimina acea amenințare. Asta înseamnă că contracarăm campania online, înseamnă că dacă discutăm de o agenție de informații sau de siteuri, le punem jos, cu ajutorul ANCOM, cu ajutorul Directoratului Național de Cibernetică, în multe situații nici nu se știe că noi suntem în spate și facem toată treaba. Mergem către instituțiile care au atribuții de a le închide, le dăm toate informațiile, iar ele iau acele măsuri. Dacă ajungem și la persoane despre care știm sigur că fac treburile alea, la fel, luăm în mai puțin de o oră un mandat pe securitate semnat electronic de director, de procuror, de procurorul general, de un judecător de la ÎCCJ. Nu se mai face nimic pe hârtie, totul e electronic”.

În concluzie, din declarațiile generalului SRI Anton Rog, șeful Centrului național Cyberint, rezultă suficient de clar că partidele politice nu îşi vor putea face decât o campanie electorală agreată/acceptată de SRI, în caz contrar site-urile care nu se conformează vor fi „puse jos, cu ajutorul ANCOM”, iar SRI va folosi „toate mijloacele și forța de care dispune Serviciul de informații pentru a elimina acea amenințare”.

Dacă un partid va fi considerat de SRI o amenințare, va fi eliminat. Dacă o persoană/candidat va fi considerată de SRI o amenințare, va fi eliminată.

Iar toate aceste intruziuni ale SRI în viaţa politică şi în libertatea de exprimare sunt permise de noua „literă p)”, care a fost adăugată în acest an la art. 3 din Legea 51/1991, astfel cum declară, cu satisfacţie nedisimulată, generalul SRI Anton Rog, șeful Centrului național Cyberint.

UPDATE 23 august 2023 – Avocatul Poporului ne-a răspuns că analizează constituționalitatea legii și că ne va anunța dacă va decide să o atace la CCR sau nu.

Răspunsul Avocatului Poporului

UPDATE 15 noiembrie 2023 – Avocatul Poporului ne-a răspuns că a decis să NU atace din nou legea la CCR, întrucât a mai atacat-o o dată și Curtea a zis că e constituțională și că SRI nu sancționează chiar orice campanie de dezinformare, ci numai pe alea mai grave. În plus, de data asta, AVP a întrebat și SRI ce părere are. Și SRI a zis că nu vede nicio problemă, cine se simte lezat de acțiunile sale e liber (încă) să se plângă de asta justiției și diverselor comitete și comisii de anchetă și control al SRI.

Citește răspunsul integral al AVP în care este inclus „în esență” și răspunsul SRI.

Vin alegerile, cum facem să nu mai ieșim păcăliți și în 2024?

26/06/2023/în Blog, Buna guvernare, Slider /de Rasista

În ultimul mandat, președintele Klaus Iohannis a dat un ordin prin care și-a secretizat cheltuielile făcute cu deplasările. Așa reiese din răspunsul primit de APADOR-CH la o solicitare de informații publice. De ce a făcut asta? Pentru că a vrut și a putut. Nimic nu justifică acest ordin prezidențial, în afara voinței discreționare a politicianului aflat vremelnic la butoane, care-și arată disprețul suveran și față de valorile democratice, și față de cei care l-au ales.

Colaj realizat de Vasile de la Utopiabalcanica.net

Este probabil cea mai recentă dintre dezamăgirile politice și cu siguranță nu e ultima. Încă un motiv să ne întrebăm: putem alege mai bine data viitoare?

Acum că am supraviețuit și rotativei guvernamentale, care a consfințit practic o teorie strigată mereu pe la proteste – PNL+PSD = aceeași… dragoste – nu ne rămâne decât să ne uităm cu un ochi critic spre alegerile de la anul, căci cu speranță e puțin probabil că se mai uită cineva la niște alegeri.

În 2024 vom fi chemați la urne ca să-i alegem pe toți cei care ne vor dezamăgi ulterior: europarlamentarii, senatorii, deputații, primarii, consilierii locali și, nu în ultimul rând, Împăratul, pardon, președintele.

Știm deja de 33 de ani acest ciclu promisiune-speranță-țeapă-dezamăgire-sictir-absenteism, ne spunem de fiecare dată că asta a fost ultima dată când ne-am mai lăsat păcăliți, că toți sunt la fel și că nu avem de unde alege. Calitatea oamenilor politici dintre care partidele își selectează candidații pare să fie tot mai scăzută, la fel ca și prezența la vot, invers proporțională cu numărul în creștere al locurilor în Parlament, în ciuda referendumului în care poporul a cerut mai puțini parlamentari.

Ce e de făcut?

Ne-am întrebat și noi adesea dacă există soluții de ieșire din acest aparent cerc vicios: oameni politici slabi, alegători dezamăgiți și dezinteresați, o țară în derivă pe care pare că o mai țin în corzi doar morcovii și biciul UE.

Și am găsit două potențiale soluții prin care s-ar mai putea impulsiona viața noastră socio-politică și încrederea cetățenilor în faptul că votul lor contează. Vă propunem o dezbatere în care să aflăm dacă ar fi viabile sau dacă există și alte soluții.

Parlamentul cu 300 de membri

În 2009, aproximativ 8 milioane de români au votat pentru trecerea la un Parlament unicameral și pentru reducerea numărului de parlamentari la 300. A fost un referendum consultativ (deci nu obligatoriu) și în pofida controverselor – a fost organizat în același timp cu alegerile prezidențiale și l-a favorizat evident pe președintele în exercițiu care îl și convocase – rezultatele lui au rămas ca un ghimpe între alegătorii dezamăgiți și politicienii care s-au făcut că plouă.

Dacă trecerea la un parlament unicameral ar fi necesitat modificarea Constituției – alt referendum, altă distracție – pentru reducerea numărului de parlamentari ar fi fost suficientă o lege. Trei proiecte de legi au fost depuse în Parlament de atunci înacoace, pentru reducerea numărului de parlamentari, toate fiind respinse. Pare un nonsens să-ți tai singur șansele de a prinde un loc în viitorul Parlament, nu?

În legislaturile care au urmat referendumului nu numai că numărul parlamentarilor nu a scăzut, ba a și crescut, în 2012, la 588, prin efectele redistribuirii numărului de locuri în sistemul de vot uninominal. În prezent avem 330 de deputați și 136 de senatori, în total 466 de parlamentari. Costul întreținerii lor în 2022 de exemplu – adunând toate cheltuielile publicate pe site-urile celor două camere – a fost de aproximativ 260 de milioane de lei (52 de milioane de euro), adică un parlamentar ne-a costat în 2022 aproximativ 10-11.000 de euro lunar. Aici intră strict sumele primite de ei ca indemnizații și cheltuieli cu birourile parlamentare, deplasări, cazare și altele. La astea se adaugă cheltuielile instituționale ale celor două camere și, firește, pensile speciale ale foștilor parlamentari, care tot din bugetul Parlamentului se suplimentează.

Sumele sunt orientative, căci nici transparența nu e un punct forte pe site-urile Senatului și Camerei Deputaților – lipsesc de acolo o serie de informații din unele perioade. Conform media, sumele încasate lunar de un parlamentar s-au mărit peste noapte, în martie 2023, cu câte 7.500 de lei, adică 1.500 de euro lunar de parlamentar, dar aceste informații încă nu se regăsesc pe site-urile Parlamentului. Așadar, am ajuns azi la un cost de 12-13.000 de euro/lunar/parlamentar.

Privită din perspectiva recentei greve a profesorilor, această majorare este sfidătoare. Dar, ni se spune, democrația nu e ieftină. Economia făcută prin reducerea numărului de parlamentari la 300, raportată la costurile din 2022, ar fi de peste 18 milioane de euro anual. Nu e puțin, dar nici n-ar ajunge, de exemplu, pentru creșterea salariilor profesorilor, ar zice unii.

Motive pentru care ar trebui redus numărul de parlamentari

Reducerea numărului de parlamentari ar fi totuși o discuție ce ar trebui purtată în spațiul public, pentru că:

A fost votată de cetățeni – deci reprezintă voința populară;
Într-o țară din care milioane de oameni emigrează, în care se nasc tot mai puțini copii, se pune întrebarea dacă norma de reprezentare a unui deputat/senator nu cumva e nefiresc de mică. În lege, norma de reprezentare prevede un post de deputat la 73.000 de oameni și unul de senator la 168.000 de oameni. Dar în realitate, la o populație de aproximativ 19.000.000 de locuitori avem un parlamentar la fiecare 40.000 de români. Iar asta este o cifră mică comparativ cu alte state europene;
Scăderea populației – evidențiată de rezultatele ultimului recensământ – a stârnit discuții și despre necesitatea reorganizării teritoriale, pe criterii de eficiență a cheltuirii banului public. Nu că asta i-ar interesa pe politicieni, dar ar trebui să ne intereseze pe noi. Deci o reorganizare teritorială ar impune și o restructurare a numărului de parlamentari;

Nu în ultimul rând, o astfel de decizie ar fi de natură să redea cetățenilor încrederea în sistemul politic și electoral, ar vedea că votul lor contează și ar putea crește prezența la vot. În 2020, la ultimele alegeri, prezența la vot a fost cea mai scăzută din istorie: 33,3%. Aproape două treimi dintre români au ales să nu-și aleagă parlamentarii.

Alegerea președintelui – ce procent ar garanta reprezentarea?

Președintele României este ales direct de către cetățeni și întotdeauna prezența la prezidențiale a fost mai mare decât la parlamentare tocmai pentru că românilor le place să-și aleagă personal președintele, își pun mai multe speranțe și încredere în președinte decât în masa mare a parlamentarilor.

De exemplu la ultimele alegeri, în 2019, prezența la urne a fost de 51% în primul tur și 54% în al doilea tur. Președintele a fost decis de 66% dintre cei prezenți la urne, adică 6,5 milioane de oameni. Desigur, mulți dintre noi am mers ca să votăm mai degrabă contra, decât pentru. Totuși, aproape jumătate dintre cetățenii cu drept de vot din țară au refuzat să opteze pentru un candidat sau altul, au refuzat să participle la alegerea președintelui. E firesc să avem un președinte ales doar de o tremie dintre alegători? Este el reprezentativ?

Ca și Parlamentul, nici președintele nu e ieftin. Am făcut un calcul al sumelor disponibile online în execuțiile bugetare ale Președinției, căci dacă actualul președinte al țării va rămâne cu ceva în istorie, acel ceva va fi secretizarea cheltuielilor făcute cu deplasările, de exemplu. Și golful 😉

Așadar, estimativ, în cei nouă ani de împărăție, Klaus Iohannis ne-a costat 465.888.973 lei (93.177.795 euro). A meritat? Privind la cota de încredere de care se mai bucură președintele (29% în 2022) s-ar zice că nu. Dar raportat la procentul celor care l-au votat (33%) reiese că scăderea de încredere nu e chiar atât de dramatică.

Desigur că țara trebuie să aibă un președinte, dar poate că setarea unui prag mai înalt de atins de viitorii candidați ar putea să aducă în fruntea țării personaje mai bine pregătite pentru acest rol.

Ce-ar fi dacă ar exista o regulă de care să depindă alegerea președintelui? De exemplu să fie ales de 50+1 din numărul total de alegători înregistrați în listele electorale. Asta ar însemna cel puțin 9 milioane de oameni. O cifră ce pare imposibil de atins la actualele cote de absenteism și neîncredere în clasa politică.

Dacă niciunul dintre candidați nu ar obține acest număr de voturi, președintele nu ar fi ales, rolul lui fiind temporar îndeplinit de următorul ales în stat, președintele Senatului. S-ar face măcar o economie, ar zice unii, căci nici președintele Senatului n-ar fi vreo lumină politică, prin comparație, nu?

Dar dacă absenteismul este de fapt o formă de a vota?

Dar poate că nici nu e nevoie ca procentul să fie așa de mare, e suficient să ne gândim la o regulă care să responsabilizeze deopotrivă clasa politică – în alegerea candidaților – și să-i stimuleze pe cetățeni să iasă la vot, astfel încât, în final, să simțim toți că omul ales președinte ne reprezintă.

De exemplu, prin setarea acestui prag mai înalt, cei nemulțumiți de toți candidații (în turul 1) sau de ambii candidați rămași în cursă (în turul 2) vor avea un cuvânt de spus chiar prin neprezentarea la urne. Neprezentarea alegătorilor va împiedica pe fiecare candidat să obțină numărul de voturi necesar pentru realizarea pragului numeric setat pentru a fi ales. Un candidat care vrea să fie ales trebuie în primul rând să convingă lumea să vină la vot. Dacă cetățenii nu ies la vot, președintele nu e ales, iar alegerile se pot repeta după un an. Timp în care toată lumea se poate gândi ce candidați ar fi mai buni ca să întrunească sufragiul pretențiosului popor.

Scriitorul portughez Jose Saramago a publicat în 2004 una dintre cele mai frumoase cărți despre relația imposibilă dintre popor și aleși – „Eseu despre luciditate”. În acest exercițiu de imaginație, poporul alege într-o zi să nu mai voteze. În ziua votului cabinele de vot și urnele au rămas goale, pentru că oamenii au refuzat să-și exercite acest drept, în semn de nemulțumire față de ceea ce primeau în schimb de la politicieni. Refuzul cetățenilor de a vota s-a prelungit, în pofida tuturor încercărilor politicienilor de a-i atrage. Romanul utopic al lui Saramago găsește o soluție pe care probabil mulți dintre noi o visăm – într-o noapte, o caravană plină cu mașini guvernamentale și aleși s-a încolonat spre ieșirea din oraș, părăsindu-și cu țâfnă cetățenii care nu-i mai apreciau. În teorie, cetățenii au trăit fericiți fără politicieni…

Revenind la realitatea noastră mioritică, deși nu este posibil să obținem un asemenea consens printre cetățeni, pragul electoral pentru alegerea președintelui ar putea fi totuși o soluție de îmbunătățire a nivelului candidaților și implicit de stimulare a participării la vot.

Din păcate pentru această a doua propunere este nevoie tot de modificarea Constituției, așa că e puțin probabil că o va face cineva.

Cam astea sunt cele două idei la care ne-am gândit noi pentru ca după alegerile din 2024 să nu ne simțim din nou păcăliți. Dacă măcar una dintre ele ar fi implementată – Parlamentul de 300 – ar fi un pas înainte spre o reconciliere aleși-alegători. Suntem deschiși și la alte idei, așa că vă încurajăm să ni le transmiteți fie prin email la office@apador.org, fie prin comentarii pe pagina de Facebook, fie aici, în formularul google în care vă invităm să votați care credeți că ar fi cel mai nimerit prag electoral pentru alegerea unui președinte reprezentativ.

Loading…

Fotografia reprezintă un pamflet și este realizată de Vasile de la Utopia balcanică