Articole – APADOR-CH

IGSU își antrenează pompierii în condiții pentru care pe alții îi amendează

02/08/2024/în Articole, Slider, Statul NE drept /de Rasista

Condițiile insalubre și periculoase în care sunt trimiși să se antreneze pompierii României, fără apă, fără stingătoare, cu echipamente proaste și ruginite – o relatare primită de la un pompier cu 18 ani vechime

APADOR-CH a primit relatarea de mai jos de la plutonierul major Valentin Ciolan, un pompier cu o vechime de 18 ani care spune că a participat în cariera sa la numeroase intervenții de stingere a incendiilor. În perioada 14-19 iulie 2024, acesta spune că a participat la cursul de alpinist intervenție pompier la Centrul de Pregătire a Pompierilor General de brigadă Corneliu Stoicheci, unde a fost expus unor condiții de pregătire și cazare periculoase, care nu îndeplineau nici măcar condițiile cerute în mod normal de pompieri pentru autorizarea altor unități de cazare. Am decis să publicăm relatarea plutonierului Ciolan, cu acordul acestuia, și să cerem o reacție de la autoritățile competente: Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) și Ministerul Afacerilor Interne (MAI).

Relatarea și fotografiile îi aparțin plutonierului Valentin Ciolan:

Rugină, lipsă stingătoare, gândaci și mucegai

„La sosirea mea la Centrul de Pregătire a Pompierilor General Stoichiciu, am fost șocat să constat starea deplorabilă a infrastructurii și lipsa totală de echipamente de siguranță adecvate. Porticul de alpinism, crucial pentru antrenamentele noastre, prezenta semne vizibile de uzură și coroziune, punând sub semnul întrebării siguranța utilizării acestuia. În plus, întreaga clădire nu era echipată cu stingătoare, contrar normelor legale de apărare împotriva incendiilor.

Nu am avut unde să îmi încălzesc un ceai sau să fac o cafea, și nu am avut acces la un mic dejun normal cu produse proaspete, dat fiind căldura din acel „hotel”. Am improvizat dintr-o pungă cu apă un dop și am încercat să strâng apă în cada de la baie pentru a păstra bidoanele de apă la rece, dar fără succes. Temperaturile ridicate și lipsa frigiderelor au dus la stricarea sucurilor cumpărate, acestea fermentând de pe o zi pe alta.

Am fost nevoit să dorm pe balcon deoarece era imposibil să stau în cameră din cauza mucegaiului, gândacilor, furnicilor sub parchet, păianjenilor și lipsei plaselor la geam. De asemenea, nu exista o mașină de spălat, astfel că, din cauza transpirației intense de la antrenamente, am fost nevoit să îmi spăl ținuta în cadă, călcând-o în picioare și folosind gelul de duș. Nu existau hârtie igienică, săpun sau alte necesități de bază, elemente esențiale chiar și pentru un hotel de o stea.

Condiții de cazare și antrenament inumane

Lipsa echipamentelor de siguranță la incendiu: Nu existau stingătoare în întreaga clădire, încălcând Legea nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor și Ordinul nr. 163/2007.
Condiții de cazare deplorabile: Sala de mese, băile, sălile de curs, camerele și saltelele erau în condiții insalubre, fără aer condiționat, afectând grav confortul și capacitatea de concentrare a participanților.
Echipament de protecție inadecvat: Ținuta de instrucție nu întrunește măsurile de protecție necesare și nu este suficient de elastică pentru anumite manevre. Nu oferă protecții la genunchi și coate, iar bocancii au talpă de slabă calitate, alunecând pe majoritatea suprafețelor.
Lipsa apei potabile: Nu exista acces facil la apă potabilă, singurul chioșc fiind la 500 de metri distanță, contrar Legii nr. 458/2002 privind calitatea apei potabile.

Alte deficiențe:

Nu s-a predat nicio teorie, învățând doar din documente trimise sub formă de poze vechi și greu de înțeles. Nu existau panouri de cățărare moderne pentru a învăța prizele și autoasigurarea, iar instructorii erau personal din tura de la unitate, care plecau frecvent în misiuni. Nu exista un videoproiector sau un televizor mare pentru a ne explica anumite lucruri. Am fost afectați emoțional și ne-a fost lezată demnitatea umană și profesională.

Am hotărât să iau atitudine pentru faptul că nu mi se pare corect ca cei ce trebuie să se antreneze la nivel profesionist pentru salvarea oamenilor, animalelor și bunurilor să nu beneficieze de condiții normale de desfășurare a activităților. În 20 de ani, am participat la sute de intervenții și am dat dovadă de curaj și onoare.

Vă solicit intervenția urgentă pentru remedierea acestor deficiențe și asigurarea unui mediu sigur, sănătos și respectuos pentru toți participanții la cursurile de pregătire din cadrul Centrului de Pregătire a Pompierilor

Cu stima Valentin C.”

Plutonierul Ciolan spune că a transmis această relatare și superiorilor săi, dar fără rezultat, întrucât după experiența lui au mai fost trimiși și alți colegi în aceleași condiții de „antrenament”.

APADOR-CH a solicitat un punct de vedere IGSU și MAI și invită jurnaliștii interesați de subiect să facă același lucru.

UPDATE 8 august 2024 – Răspunsul IGSU

IGSU admite problemele, dar spune că pompierii trebuie să se călească în condiții grele pentru a fi apți de muncă

Din răspunsul primit de la Inspectoratul General pentru Situații de Urgență aflăm în primul rând că există alte trei centre noi și frumoase destinate pregătirii pompierilor, dar și că problemele de la baza de antrenament din Ilfov, semnalate de plutonierul Ciolan, sunt reale. IGSU le pune, însă, pe seama cutumei că pompierii trebuie să se călească în condiții grele pentru a fi apți de luptă cu flăcările. O mentalitate pe care n-o mai credeam valabilă, dar iată că este și invocată oficial.

IGSU mai spune, totuși, că a constituit o comisie de anchetă pentru a verifica aspectele semnalate de pompier și se angajează că va căuta soluții pentru remedierea problemelor.

Citiți răspunsul integral al IGSU

Propunerea APADOR-CH pentru prevenirea abuzurilor generate de testele antidrog de jucărie, folosite de poliție

23/05/2024/în Articole, Buna guvernare, Comunicate, Slider /de Rasista

Cazul cântăreței Xonia – cel mai recent dintr-un șir de testări fals pozitive – arată indiferența totală a statului față de cetățenii care au ghinionul să tragă paiul scurt când se află la volan

Un caz recent, relatat în presă, readuce în discuție relația stat-cetățean, relație care nu prea are șanse să se normalizeze.

Mai concret, problema ridicată este cea a drugtestelor folosite de poliție și a gradului ridicat de eroare al acestora, sub forma rezultatului fals pozitiv.

În cazul unui rezultat pozitiv la examinarea cu drugtestul, conducătorului auto i se reţine permisul de conducere. Se întocmeşte şi dosar penal pentru conducere sub influenţa substanţelor psihoactive. Totodată, conducătorul auto este condus la o unitate medico-legală sau la un spital, unde i se recoltează probe biologice, pentru a se stabili cu certitudine dacă în sângele acestuia există sau nu substanţe psihoactive. Examenul acestor probe biologice nu se face de către spital, ci doar de către unităţile medico-legale autorizate.

În practică, efectuarea analizei probelor biologice şi întocmirea raportului toxicologic de către unităţile medico-legale durează de la mult la foarte mult, de ordinul lunilor sau anilor. Spre exemplu, în cazul cântăreţei Xonia, durata a fost de circa 1 an. Iar rezultatul a fost că substanţele psihoactive nu erau prezente în organism, deşi drugtestul semnalase (fals) prezenţa cocainei în organism.

Până când vine rezultatul de la unitatea medico-legală cu rezultatul negativ, permisul de conducere este reţinut, adică titularul nu mai are dreptul să conducă autovehicule. Deşi nevinovat de consum de substanţe psihoactive, acel conducător auto este împiedicat să conducă luni de zile sau ani, fără niciun temei, în afară de un rezultat fals pozitiv la drugtest. Acest lucru i se poate întâmpla oricui are permis de conducere şi care, în viaţa lui, nu a consumat droguri.

Cu alte cuvinte, drugtestul, care este mai imprecis decât o prognoză meteo pe 6 luni, rata de eroare a rezultatelor fiind pe la 40%, conform relatărilor din presă, este elementul care stă la baza deschiderii unui dosar penal pentru conducere sub influența substanțelor psihoactive și a reținetii permisului de conducere. Spre exemplu, conform publicației Europa Liberă, „Peste 1.000 de români care au fost <prinși> sub influența drogurilor în 2023 nu consumaseră, de fapt, substanțe interzise. Testările rapide pe care Poliția Română le-a făcut au fost confirmate de analizele la sânge în proporție de 62%. De ce apar atât de multe erori?”

Deci, pe baza unui rezultat fals pozitiv în urma testării cu drugtestul, o persoană suferă prejudicii grave: rămâne fără permis de conducere (permisul este deţinut de poliţist) şi i se deschide dosar penal. Dacă acel ghinionist testat este şi persoană publică, prejudiciul de imagine suferit este şi mai mare. Când sunt prezente şi televiziunile, apar întrebările indignate la adresa celui vinovat doar pentru că a dat peste un tester prost: „Regretaţi că v-aţi drogat?”, „De ce vă drogaţi şi conduceţi?”, „Ce exemplu daţi tinerilor?” etc.etc. Că, peste un an, se va stabili că rezultatul testului a fost eronat, intră la şi altele.

Unde mai este prezumţia de nevinovăţie? Unde este respectul faţă de cetăţean, care este abuzat de stat în mod grosolan, trezindu-se într-un labirint kafkian de probleme şi proceduri incorecte şi stupide? Din care nu poate ieşi decât după câteva luni sau ani. Cum poate fi acceptată existenţa unor consecinţe, grave, pentru un cetăţean care rămâne fără permis, se trezeşte cu dosar penal şi este expus oprobriului public pentru nimic, pentru o faptă inexistentă? Cum este protejat cetăţeanul faţă de aceste consecinţe grave şi nemeritate, generate de stat?

Când, după luni sau ani, vine rezultatul de la medico-legal, care e negativ, ce se întâmplă cu genialii care au construit un asemenea mecanism absurd? Nimic, absolut nimic, toţi fluieră discret şi se uită în altă parte. Aia e, ai avut ghinion! Faptul că trusa pentru testare nu diferă prea mult, ca acuratețe, de trusa medicală din setul de jucării „Păpuşa Barbie medic”, e un detaliu minor.

Ar fi ceva de făcut pentru a limita cât mai mult aceste abuzuri vădite ale statului. Dacă nu poate fi îmbunătăţită precizia drugtestelor (chiar nu există unele mai precise sau când creşte precizia, scade comisionul?), măcar ar trebui substanţial scurtată durata efectuării analizelor de către unităţile medico-legale. Acele rapoarte toxicologice întocmite de unităţile medico-legale constituie proba care e luată în seamă pentru finalizarea dosarului penal. Dacă raportul toxicologic este negativ, în acel dosar penal se dispune clasarea, dacă raportul e pozitiv, se ajunge la trimitere în judecată.

Probabil că nici durata efectuării raportului toxicologic nu poate fi scurtată. O să auzim din nou lamentări despre lipsa de personal, de fonduri, de substanţe etc.etc. Păi, se pune întrebarea, dacă statul nu are nici oameni, nici bani şi nici dotări, de ce iniţiază nişte proceduri care îi scapă de sub control şi prejudiciază numeroşi cetăţeni nevinovaţi, cam 40% dintre cei testaţi?

Singura soluţie care ar lăsa şi medico-legalul să tărăgăneze cu lunile sau anii analizele, dar ar împiedica şi ca un cetăţean să fie privat pe nedrept, cu lunile sau anii, de posibilitatea de a conduce un autovehicul, ar fi stabilirea unui termen maxim în care unitatea medico-legală să finalizeze raportul toxicologic. Dacă raportul nu este finalizat în acel termen, permisul ridicat se va restitui, imediat, conducătorului auto. Soluţia este logică, întrucât, până la finalizarea raportului toxicologic nu există o probă certă în sensul că respectivul conducător auto a consumat substanţe psihoactive. Iar suferirea unor restricţii grave într-o perioadă îndelungată, în care nu există certitudine că persoana a comis o faptă ilicită, este pe deplin contrară prezumţiei de nevinovăţie.

Din punct de vedere tehnic, ar fi necesară completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice cu un nou caz în care permisul de conducere se restituie titularului, și anume în cazul în care unitatea medico-legală nu întocmește în termen de 15 zile de la recoltare raportul privind prezența în organism a substanțelor psihoactive.

Un precedent oarecum similar îl constituie regula aprobării tacite, care operează, în anumite domenii, în relaţia administraţie publică – cetăţean, potrivit căreia dacă o solicitare nu este rezolvată într-un anumit termen, se prezumă că administraţia a fost de acord cu ea. Tot aşa, în cazul analizei medico-legale consecutivă unui drugtest, dacă raportul toxicologic nu este întocmit într-un anumit termen, trebuie să se prezume că nu există justificare pentru reţinerea permisului de conducere.

În acest sens, APADOR-CH a trimis grupurilor parlamentare propunerea de a introduce o nouă literă, (h), la art. 113 al. 1 (articol în care sunt prevăzute cazurile în care permsiul se restituie titularului) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, cu următorul conținut, textul rezultat fiind:

Articolul 113

(1) Permisul de conducere se restituie titularului:

(…)

„h) dacă instituțiile medico-legale autorizate nu întocmesc, în termen de 15 zile de la recoltare, raportul de analiză a mostrelor biologice privind prezența în organism a substanțelor psihoactive.”

Am ales să trimitem propunerea grupurilor parlamentare, întrucât am observat că Ministerul Justiției pare, în general, destul de reticent la modificări în favoarea cetățenilor. Vom reveni cu reacția parlamentarilor.

Cum a răspuns Direcția Rutieră din MAI la această propunere

CCR zice că e constituțională comasarea alegerilor, pentru că ar fi fost prea multe dacă se țineau separat

14/05/2024/în Articole, Blog, Slider /de Rasista

Cu unanimitate de voturi, judecătorii Curții Constituționale a României (CCR) au decis azi că prea multe runde de alegeri ne dăunează și că e mai bine să le combinăm, chiar dacă nu se potrivesc temele dezbătute în campaniile electorale, iar comasarea lor se face cu încălcarea Constituției.

În cuvinte mai mari, CCR ne spune așa:

În esență, cu privire la criticile de neconstituționalitate privind ordonanța de urgență în ansamblul său, Curtea a reținut că motivele cuprinse în preambulul acesteia justifică existența unei situații extraordinare a cărei reglementare nu putea fi amânată, întrucât exista posibilitatea organizării alegerilor pentru Parlamentul European și a celor locale în condiții deficitare, având în vedere anvergura și numărul mare de alegeri organizate în anul 2024.

(…)

Prin urmare, chiar dacă actul normativ a fost adoptat cu mai puțin de un an de la data alegerilor și modifică modul de compunere al Biroului Electoral Central, acesta nu produce insecuritate juridică pentru competitorii electorali. Dimpotrivă, soluția normativă de desfășurare a celor două categorii de alegeri la aceeași dată a determinat necesitatea stabilirii unei set de reguli comune și omogene pentru buna desfășurare a alegerilor, în condiții de echitate pentru toți competitorii implicați în procesul electoral”. (sursa)

Acesta este răspunsul dat de cel mai înalt for juridic al țării la solicitarea reprezentanților unui partid politic, care s-au plâns, pe bună dreptate, că ordonanța de comasare a alegerilor le încalcă drepturile electorale.

Amintim că și APADOR-CH a cerut Avocatului Poporului (în luna martie) să atace la CCR ordonanța privind comasarea alegerilor, iar răspunsul primit de la AVP (în luna aprilie) a fost că nu are rost să mai depună această muncă, pentru că CCR fusese deja sesizat între timp și de reprezentanții partidului Reper.

Mergând pe raționamentul CCR, de ce nu ne-am pune și problema că prea multe instituții strică? Așa că, de ce nu am comasa și CCR cu Guvernul? Că tot nu se observă nicio diferență între deciziile Guvernului și deciziile CCR…

Defăimare, instigare și alte postări pe Internet care ne-ar putea costa mai mult decât credeam

23/01/2024/în Articole, Blog, Buna guvernare /de Rasista

Întrucât am primit mai multe întrebări pe tema „cum ar trebui să ne comportăm pe Internet ca să nu ne salte poliția”, am pregătit câteva sfaturi juridice de care e bine să ținem seama atunci când vrem să ne răcorim pe rețelele sociale sau să ne spunem părerile despre unii și alții, persoane importante sau simpli concetățeni. Deocamdată începem cu două noțiuni mai întâlnite: defăimarea și instigarea.

Ce este defăimarea și cum se pedepsește

Noțiunea de „defăimare” nu există, ca atare, în Codul penal sau în Codul civil. În legislația interbelică au existat reglementări privind defăimarea, înțelesul noțiunii fiind cel din limbajul comun actual, respectiv de lezare/vătămare a reputației unei persoane.

În Codul penal care a fost aplicabil între anii 1969-2014, era prevăzută infracțiunea de „Defăimare a țării sau a națiunii”, fără ca noțiunea de defăimare să fie definită în legea penală, ceea ce lăsa loc unor abuzuri de interpretare, care limitau serios libertatea de exprimare.

De asemenea, în Codul penal menționat mai sus, au existat și alte prevederi care incriminau forme ale defăimării, sub denumirea de „insultă” și „calomnie”. Din anul 2006, infracţiunile de insultă şi calomnie, precum și infracțiunea de defăimare a țării sau a națiunii au fost abrogate (eliminate) din Codul penal. Incriminarea acestor fapte nu a fost preluată de noul Cod penal, în care nu se mai regăsesc.

Consecinţa dezincriminării infracțiunilor de insultă și calomnie a fost că, în cazul unor fapte care, în limbaj comun, ar intra în categoria defăimării, partea lezată se poate adresa numai instanţelor civile, printr-o acţiune pentru stabilirea răspunderii civile delictuale a autorului defăimării, autor care ar putea fi obligat de instanţa civilă la plata de despăgubiri pentru daunele morale produse şi la orice alte acţiuni necesare pentru repararea prejudiciului produs.

Ce drepturi încălcăm atunci când insultăm pe cineva

Este de menționat că dreptul la viaţă privată, dreptul la demnitate, dreptul la propria imagine sunt reglementate în art. 71-75 din Codul civil.

Având în vedere că dreptul de liber acces la justiție este garantat de Constituţie, există posibilitatea, cel puțin la nivel teoretic, ca pentru orice afirmaţie, chiar considerată benignă de către autorul ei, partea vizată să se poată adresa justiţiei, dacă ea apreciază că prin acea afirmaţie i-a fost lezat un drept, de exemplu dreptul la demnitate. Odată ce instanţa este sesizată, procesul va continua până când instanţa va pronunţa o soluţie şi până când acea soluţie va deveni definitivă, după verificarea ei de către o instanţă superioară instanţei care a pronunţat prima soluţie. Această procedură poate consuma mult timp şi, uneori, mulţi bani.

Dar libertatea mea de exprimare nu-mi permite să și înjur?

Pentru ca, în eventualitatea unei acţionări în instanţă, autorul afirmaţiilor să câştige procesul ce i-a fost intentat de partea vizată de afirmaţii, este nevoie ca el să-şi ia anumite măsuri de prevedere atunci când face acele afirmaţii. Subiectul privind aceste măsuri de prevedere este vast şi divers, existând particularităţi aproape pentru fiecare caz concret în parte. Tema în care se încadrează acest subiect este libertatea de exprimare, temă tratată în cuprinsul a numeroase lucrări de specialitate (articole, studii, ghiduri,cărţi etc.).

În esenţă, autorul unei afirmaţii ar trebui să aibă în vedere, cel puţin următoarele trei aspecte:

Afirmatia trebuie să aibă o bază factuală rezonabilă. Adică, atunci când autorului i se pune întrebarea: pe ce bază ai afirmat dumneata lucrul ăsta?, el să poată indica şi dovedi o serie de fapte sau împrejurări care, în mod rezonabil, pot justifica afirmaţia făcută. Cu alte cuvinte, nu sunt protejate afirmaţiile „gratuite”, fără bază rezonabilă sau complet fără bază.
Dacă afirmaţiile se încadrează în cadrul unei dezbateri privind un interes public, protecția autorului lor este mai sporită. În cazul în care e vorba de dezbateri privind o chestiune de interes public, jurisprudenţa CEDO stabileşte că, în anumite condiţii, sunt admise şi exagerări, şi afirmaţii care deranjează sau şochează.
În cazul criticii la adresa politicienilor sau a instituţiilor publice, jurisprudenţa CEDO permite o mai mare libertate, în anumite condiţii, fiind admise şi exagerări, şi afirmaţii care deranjează sau şochează. Deci, dacă sunt vizate persoane sau firme private, iar chestiunea dezbătută nu este de interes public, trebuie mult mai multă atenţie la exactitatea/acurateţea afirmaţiilor şi la baza factuală.

Fiecare dintre cele 3 aspecte menționate mai sus suportă foarte multe nuanţări, care ţin cont de particularităţile fiecărui caz concret. De aceea, şi jurisprudenţa CEDO în materie este foarte bogată. Astfel că rolul unui avocat în astfel de litigii nu trebuie deloc neglijat.

Ce e instigatorul…

Cu privire la aspectele penale, menţionăm că în Codul penal sunt pedepsite cu închisoarea atât fapta de instigare publică la săvârşirea de infracțiuni (art. 368 Cod penal), cât și incitarea la violenţă, ură sau discriminare (art. 369 Cod penal).

Potrivit art. 47 Cod penal, instigator este persoana care, cu intenție, determină o altă persoană să săvârșească o faptă prevăzută de legea penală. Incitatorul nu este definit în Codul penal, astfel că noţiunea are înţelesul din limbajul comun, fiind sinonim cu instigatorul.

… și cum poate fi el dovedit

Se observă că, în raport de art. 47 Cod penal, pentru a instiga, este nevoie de întrunirea cumulativă a cel puţin 2 condiţii:

Intenţia de a instiga (nu există infracţiune dacă nu a existat clar intenţia de a instiga, ci a fost doar o culpă/greşeală aferentă intenției reale de a informa cititorii sau de a dezbate o chestiune de interes public)
Determinarea altei persoane de a săvârşi o infracţiune. Cu alte cuvinte, conţinutul afirmaţiilor trebuie să fie atât de puternic și de convingător încât să poată determina o persoană care nu intenționa să comită o infracțiune să ia rezoluţia (hotărârea) de a comite o infracţiune numai prin simplul fapt că a lunat cunoștință de acele afirmații (de exemplu, o persoană s-a hotărât să comită o infracțiune pentru că a citit un text care conţine anumite afirmaţii). Este discutabil cât de „determinantă” poate fi o postare care conţine sau să lasă loc unor semne de întrebare, întrucât efectul semnelor de întrebare este de a crea sau semnala dubii, îndoieli, nu de a forma sau întări convingeri.

Ce facem când „organele” abuzează legea

Cu toate acestea, în practică, organele de urmărire penală aplică, uneori, o marjă destul de largă de apreciere cu privire la conţinutul noţiunilor de „instigare” sau „incitare”, dincolo de înţelesul acelor noțiuni care rezultă dintr-o interpretare cu bună-credință a legii, ceea ce poate duce la deschiderea abuzivă a unor dosare penale pentru infracţiuni de instigare/incitare. Desigur, dacă nu primește o soluție de netrimitere în judecată, cel supus abuzului îşi poate găsi dreptatea în instanță, însă asta după câţiva ani în care trăieşte cu stresul că este subiectul unui dosar penal și după ce trece prin stresul fazelor procesului în instanţă (la prima instanţă și, apoi, la instanţa superioară). Totuși, garanția că, în cele din urmă, un nevinovat nu va rămâne condamnat pe nedrept, este reprezentată de CEDO, ca ultimă instanță, care va adopta o soluție corectă. Dar, procedura la CEDO poate dura destul de mult, unul dintre motive fiind și supraîncărcarea instanței europene.

Deci, am voie să înjur puterea?

Cu alte cuvinte, nimeni nu este împiedicat, în mod vizibil, să abordeze chestiuni controversate/deranjante pentru factorii de putere, și să folosească formulări viguroase/șocante, dar cei care aleg acest drum trebuie să știe că e nevoie de putere şi rezistenţă psihică, în cazul unor abuzuri la care este posibil să fie supuşi. Până la urmă, li se va face dreptate la CEDO, dacă nu la nivel național, dar, până atunci, va fi nevoie de multă putere, răbdare, determinare și rezistență.

Vă recomandăm o lectură utilă și aprofundată pe aceste subiecte de care ne vom lovi în continuare tot mai mult pe Internet și în viața reală: Ghidul privind art. 10 (libertatea de exprimare) din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, întocmit de Direcția Jurisconsultului Curții Europene a Drepturilor Omului.

Printre paragrafele din Ghid care ar putea capta interesul se pot număra și:

Par. 109 – 277 – cu privire la protecția reputației și drepturilor altora (chestiuni legate de defăimare)

Par. 278 – 349 – cu privire la presă și la rolul acesteia de „câine de pază”

Par. 595 – 641 – cu privire la libertatea de exprimare și internetul

Par, 653 – 658 – cu privire la pluralismul mass-media și alegerile

Secretele de care ne apără Guvernul, pentru liniștea noastră

10/07/2023/în Articole, Blog, Slider /de Rasista

În țara UE în care duduie statul de drept, conform ultimului raport CE, am întrebat Guvernul cum se numesc instituțiile care au secretizat o hotărâre și ne-a răspuns că e secret; La fel și conținutul hotărârii, cine și cui i se aplică; Totuși, cetățenii sunt obligați să plătească acele „secrete”

În ultimul raport privind statul de drept, Comisia Europeană a mângâiat pe creștet România – ca și restul statelor UE – spunând că în ultimul an s-a lucrat cu un oarecare spor la implementarea recomandărilor. Pe scurt: n-ar fi Dracul chiar așa de negru, treaba e bună, dar mai durează! Și totuși noi simțim altfel situația pe teren. Instituțiile statului (de drept) nu funcționează (a recunoscut-o chiar premierul ieri), justiția gâfâie, presa e aservită puterii politice sau e discreditată/compromisă dacă îndrăznește să critice, societatea civilă e demonizată, iar drepturile fundamentale sunt doar niște forme fără fond, bune de pus în geam cât să luăm fondurile de la UE.

Bunăoară ultimul scandal, cu azilele de bătrâni din Ilfov, ne arată nu numai că instituțiile statului care trebuiau să-și facă datoria nu și-au făcut-o, dar și că Guvernul, prin Ministerul Muncii, a încercat să-și acopere abuzurile, secretizând informații și interzicând Centrului de Resurse Juridice (CRJ) – ONG-ul care avea dreptul să facă vizite inopinate în cămine – să mai intre acolo, pe motiv că ar fi informat și publicul despre mizeria din ele. Asta contrazice însăși esența acestui instrument de monitorizare – transparența instituțională, care garantează respectarea drepturilor.

Totuși, vedem că transparența instituțională și dreptul cetățenilor de a avea acces la informații publice, consfințite de o lege veche de mai bine de 20 de ani, sunt în ultimii ani mai degrabă mimate decât respectate. Există în instituțiile publice, începând cu Guvernul României și Administrația Prezidențială, o apetență pentru secretizare care nici măcar în triștii ani 90 nu a fost așa de vizibilă.

Cât ne costă împăratul și de ce nu ne face bine să știm

De exemplu, ne chinuim deja de câteva luni să aflăm și noi, alături de numeroși jurnaliști, care sunt cheltuielile de deplasare ale președintelui. Ni s-a răspuns inițial de la Administrația prezidențială că ar fi secrete, „din cauza” unei hotărâri de guvern veche din 1998. Și totuși până acum câțiva ani aceste cheltuieli au fost publice, așa cum ar fi și normal, că doar le suportăm noi toți, de la buget, nu se plătesc din salariul președintelui.

Am întrebat apoi la Secretariatul General al Guvernului (SGG) ce e cu această HG 755/1998 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea, pregătirea și executarea zborurilor speciale. Când a fost ea clasificată ca „secret de serviciu”, de către cine și dacă ea conține și vreo referire la costurile cu deplasările președintelui, așa cum ni se răspunsese de la Cotroceni.

Primul răspuns de la SGG a fost că da, hotărârea e secretă, dar nu ne pot spune ce conține, căci, normal, e… secretă. Trecând peste absurdul situației, HG 755/1998 n-ar trebui să secretizeze și costurile, ci doar zborurile, căci niciun terorist n-ar arunca în aer bugetul statului, prin facturile emise de o companie de zbor. Asta o fac deja gusturile extravagante ale președintelui. Am insistat, așadar, la SGG, cu o a doua solicitare, în temeiul aceleiași Legi 544/2001, privind informațiile publice, întrebând concret:

Care sunt instituțiile publice care au inițiat Hotărârea Guvernului (HG) nr. 755/1998 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea, pregătirea și executarea zborurilor speciale.
Care sunt instituțiile publice interesate cărora li s-a comunicat, potrivit regulii prevăzute de art. 107 al. 4 din Constituție, Hotărârea Guvernului (HG) nr. 755/1998.

Așadar, am cerut să aflăm niște nume de instituții. Răspunsul primit de la SGG l-ar face să pălească de invidie și pe Kim Jong-un (Coreea de Nord). În cuvinte multe, ca să mascheze absurdul situației, SGG ne-a răspuns că: „Cele două solicitări ale dumneavoastră vizează aspecte de conținut ale H.G. nr. 755/1998 (act normativ clasificat conform legii), informațiile respective fiind înscrise pe suporți (de hârtie sau electronici) cu marcaje de clasificare corespunzătoare.” Și că nu pot să „extragă” acele denumiri de pe suporții de hârtie ai hotărârii, căci vezi bine hotărârea e secretă. Probabil o fi secret în Guvern și cine are acces la această hotărâre secretă, de nu poate nimeni să arunce un ochi pe ea ca să vadă cine a inițiat-o. Bașca că în practică, orice hotărâre de guvern are în spate un dosar de consolidare, care arată exact parcursul aprobării și modificării acelui act, și n-ar trebui să fie secret.

Este puțin probabil că mai există vreo țară UE în care denumirea unei instituții a statului să fie secretă. În care prețul plimbărilor președintelui să fie secrete, printr-un act secretizat de către niște instituții secrete, în mod secret, a cărei secretizare este și ea lipsită de motivație, căci nu putem afla, iată, prin mijloace democratice, cine a emis acel act, de ce l-a secretizat și nici ce conține.

E foarte posibil ca HG 755/1998 să fi fost actualizat între timp, ca să corespundă cu dorințele președintelui Iohannis – el fiind singurul dintre președinții din ultimii 30 de ani care și-a secretizat cheltuielile. E la fel de posibil ca Guvernul să introducă noi și noi prevederi secrete în acea hotărâre secretă și să ne trezim într-o zi că va fi secret chiar și numele președintelui, căci rostirea lui de către popor, invocarea lui, ar putea să-i cauzeze indigestii.

De fapt, dacă tot trăim în Absurdistan, de ce nu am avea la anul de ales între mai mulți candidați secreți, cu CV-uri, averi și intenții secrete, iar noi să avem dreptul doar să punem ștampila ori pe dreptunghiul galben, ori pe cel roșu. Vom fi mai fericiți, așa apărați de Guvern, prin secretizări succesive secrete, nu vom mai afla despre orori petrecute în azile de bătrâni, în cămine de copii, nu vom mai afla cât ne costă cheltuielile cu președintele, guvernul, parlamentul, nu vom mai afla ce pensii speciale au – căci și asta ne provoacă supărări. Vom fi o națiune veselă și tâmpă, căci fericiți sunt cei săraci cu duhul și a lor va fi împărăția cerurilor.

Iar pentru asta ne facem antrenamentul, deocamdată, în Grădina Maicii Domnului, condusă momentan de un împărat foarte subtil, care nu ne deranjează cu nimic, căci apare rar în public. Chiar așa, oare ce părere o avea el despre azilele din Ilfov?

CEDO întreabă, România tace – ce face SRI cu înregistrările pe Mandate de Siguranță Națională

06/07/2023/în Articole, Comunicate, Executarea hotararilor CEDO, Slider /de Rasista

Cauza Bucur și Toma contra României, zece ani de când CEDO a condamnat România pentru interceptarea de către SRI, fără drept, a unor jurnaliști și a familiilor acestora; Statul român nu a rezolvat în ultimul deceniu una dintre cerințele Curții Europene pentru ca astfel de cazuri să nu se repete

Serviciul Român de Informații (SRI) a rămas zilele trecute fără cap, printr-o demisie intempestivă. Dar am fost asigurați, de către directorul demisionar, domnul Eduard Hellvig, că serviciul lăsat în urmă este unul modern și eficientizat. Cât de modern este SRI nu prea avem cum să știm, dat fiind controlul civil asupra lui, care tinde către zero. Știm însă ceea ce ne spune Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei, și anume că există cel puțin un caz de condamnare a României la CEDO, care de zece ani stă deschis din cauza unei restanțe ce ține chiar de SRI.

Concret, în cauza Bucur și Toma contra României, CEDO a constatat încălcarea mai multor articole din Convenție, printre care articolele 8 și 13, din cauza lipsei de garanții din legislația privind măsurile secrete de supraveghere bazate pe considerente de securitate națională, inclusiv în ceea ce privește colectarea și stocarea datelor cu caracter personal de către SRI. Tot CEDO a constatat și absența căilor de atac interne, care să permită contestarea stocării acestor date de către SRI.

Bucur și Toma au ajuns la CEDO după ce justiția română l-a condamnat pe fostul ofițer SRI (Bucur) pentru că dezvăluise public interceptări ilegale ale SRI asupra jurnaliștilor și familiilor acestora. După condamnarea la CEDO, survenită în 2013, statul român a plătit daune părților implicate (ofițerului Bucur, jurnalistului Mircea Toma și fiicei acestuia), dar a trenat timp de zece ani implementarea unor măsuri legislative care să prevină repetarea unor astfel de cazuri pe viitor.

Din această cauză, Comitetul de Miniștri nu a dispus închiderea executării hotărârii CEDO și a tot tras România de mânecă să-și rezolve lacunele legislative.

Cu ocazia împlinirii deceniului de când această cauză își așteaptă închiderea, APADOR-CH a transmis câteva întrebări către SRI, Ministerului Justiției și Ministerului Afacerilor Externe, pentru a afla care sunt măsurile pe care statul român trebuie să le mai îndeplinească pentru ca, la reuniunea din septembrie 2023 a Comitetului de Miniștri, când se vor discuta progresele făcute în acest dosar, să se poată dispune închiderea executării hotărârii CEDO.

Iată care sunt întrebările la care așteptăm răspuns de la MJ și MAE:

Care sunt măsurile luate de statul român pentru a asigura o reglementare clară și previzibilă a regimului stocării și/sau ștergerii înregistrărilor efectuate în baza mandatelor de securitate națională (durată stocare, termene ștergere, proceduri etc.). Această problemă este menționată, la reuniunea Comitetului de Miniștri din decembrie 2022, ca fiind de mare importanță („This is highly preoccupying”)
Care este termenul estimat în care statul român va îndeplini măsurile cu caracter general restante la această dată, pentru ca, la Comitetul de Miniștri, să se poată dispune închiderea executării hotărârii CEDO în cazul BUCUR și TOMA v. Romania.

Și întrebările adresate SRI:

Prin ce act normativ este reglementată procedura aplicabilă conservării şi/sau distrugerii înregistrărilor ce rezultă din desfăşurarea activităţilor specifice culegerii de informaţii care presupun restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi fundamentale ale omului, autorizate potrivit Legii nr.51/1991 (înregistrările bazate pe mandate de securitate naţională)?
Pe ce durată de timp sunt păstrate/conservate înregistrările bazate pe mandate de securitate naţională?
Dacă şi după cât timp sunt distruse înregistrările bazate pe mandate de securitate naţională?

Înțelegem că SRI este acum o instituție modernă și eficientă, care păzește și apără democrația. Rămâne să vedem dacă respectă și drepturile omului sau le sacrifică în lupta pentru siguranța națională.

Interceptările SRI se POT folosi ca probe în dosarele penale

Tot o chestiune ce viza respectarea drepturilor omului, mai ales alea procedurale, a fost și aceea rezultată din decizia Curții Constituționale nr.284 din 17 mai 2023, în urma căreia presa (și nu numai) a tras concluzia că interceptările SRI, în baza Mandatelor de Siguranță Națională (MSN), nu mai pot fi folosite ca probe în dosarele penale.

Parlamentul a modificat Codul de procedură penală, prin Legea 201/2023 (promulgată chiar ieri, 5 iulie), iar la articolul 139/1 spune că interceptările SRI pot fi folosite ca mijloace de probă în procesul penal dacă din cuprinsul acestora rezultă date sau informații privitoare la pregătirea ori săvârșirea unei infracțiuni de o anumită gravitate (limitativ prevăzute la art. 139 alin. 2 din cpp). Însă noua lege ține cont și de decizia CCR și introduce o cale de verificare a legalității acestor interceptări. Concret, conform noii legi, legalitatea Mandatelor de Siguranță Națională se poate contesta tot în faza de Cameră preliminară, dar contestația se trimite Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ), iar procedura de Cameră preliminară se suspendă, până la pronunțarea ICCJ.

Așadar, contrar celor titrate majoritar în spațiul public, ieri, după promulgarea modificărilor la Codul de procedură, interceptările SRI pot fi folosite ca probe, dacă ICCJ spune că ele au fost făcute legal.

Cauza Bucur și Toma contra României a fost susținută la CEDO de APADOR-CH

Căutăm coleg/ă part time pe post de sufletul asociației full time

08/05/2023/în Articole /de Rasista

APADOR-CH angajează asistent manager cu program flexibil de 4 ore pe zi

Titulatura oficială e „asistent manager” pentru că va fi mâna dreaptă a directorului executiv: va răspunde la telefoane, la emailuri, va ține evidența intrărilor/ieșirilor, facturilor lunare, a conturilor online, va cumpăra consumabile, va ține registrul de casă și socoteala deconturilor pentru deplasări.

Practic va fi omul care știe aproape tot ce mișcă în asociația noastră și o va ajuta pe directoarea executivă să miște lucrurile în continuare.

Profesional:

Persoana ideală ar trebui să aibă experiență în domeniul secretariat-administrativ, să știe contabilitate primară și să mânuiască instrumente de lucru online din Microsoft Office (Word, Excel, PowerPoint). Dacă are și experiență la întocmirea raportărilor financiare din cadrul proiectelor finanțate de Comisia Europeană e deja un avantaj uriaș.

Personal:

Să fie organizat/ă ca să ne poată organiza și pe noi. Să-i placă cifrele, oamenii și pisicile, nu neapărat în ordinea asta. Să fie receptiv/ă, responsabil/ă și să aibă spirit de echipă.

Programul de lucru:

E de 4 ore pe zi, flexibil, dar prompt în funcție de nevoi, așa cum suntem și noi. Într-o primă fază, până ne deprindem unii cu alții, ne vom vedea la birou (în Centrul istoric), apoi se va putea lucra și remote, la nevoie.

Așteptăm un CV și o scrisoare de motivație până cel târziu luni, 22 mai, pe adresele office@apador.org și apadorch@gmail.com.

Interviurile vor avea loc în perioada 29-31 mai 2023.

P.S. Întrucât adresa de office e mai selectivă, uneori, vă invităm să ne trimiteți CV-ul pe ambele adrese pentru a fi siguri că ajungem să ne cunoaștem. Vă vom transmite un mesaj de confirmare dacă îl primim.

Cronologia adoptării Legii de protecție a avertizorilor de integritate

02/02/2023/în Advocacy Legislativ, Articole /de Rasista

Martie 2021

La data de 5 martie 2021, pe site-ul Ministerului Justiției a fost postat, pentru a fi supus dezbaterii publice, conform Legii 52/2003 privind transparența decizională, proiectul de lege privind protecția avertizorilor în interes public.

Abia după un an de zile, la data de 29 martie 2022, Guvernul, prin Secretariatul General al Guvernului (SGG) a trimis la Parlament, respectiv la Senat, ca primă cameră sesizată, proiectul de lege privind protecția avertizorilor în interes public.

Martie-aprilie 2022

Proiectul de lege pentru transpunerea Directivei (UE) 2019/1937 din 23 octombrie 2019 privind protecția persoanelor care raportează încălcări ale dreptului Uniunii a fost înregistrat la Senat (prima cameră sesizată) sub nr. L175/2022 din 29 martie 2022 şi la Camera Deputaţilor (camera decizională) sub nr. PL-x nr. 219/2022 din 26 aprilie 2022.

Şi la Senat, şi la Camera Deputaţilor, proiectul de lege a fost dezbătut în procedură de urgenţă, având în vedere că directiva trebuia transpusă în legislaţia internă până la data de 17 decembrie 2021 (cu excepţia reglementărilor din directivă privind entităţile din sectorul privat, care trebuie transpuse până la 17 decembrie 2023, astfel cum prevede art. 26 din directivă).

Iunie-iulie 2022

La data de 29 iunie 2022, forma finală a legii de transpunere a directivei a fost adoptată de Camera Deputaţilor (camera decizională).

La data de 1 iulie 2022, legea adoptată de Parlament a fost trimisă Preşedintelui României, spre promulgare, dar, la aceeaşi dată, un grup parlamentar a atacat legea, înainte de promulgare, la Curtea Constituţională.

Prin decizia nr. 390/2022 din 13 iulie 2022, Curtea Constituţională a respins sesizarea formulată de grupul parlamentar, astfel că legea a fost supusă promulgării de către Preşedintele României.

La data de 29 iulie 2022, Preşedintele României a refuzat să promulge legea şi a returnat-o la Parlament, cu solicitarea ca legea să fie reexaminată de Parlament.

Tot la data de 29 iulie 2022, legea returnată de Preşedinte a fost înregistrată la Senat (ca primă cameră), pentru reexaminare.

Septembrie-octombrie 2022

La data de 1 septembrie 2022, legea a fost adoptată de Senat (ca primă cameră), în urma reexaminării.

La data de 6 septembrie 2022, legea adoptată de Senat, în urma reexaminării, a fost trimisă la Camera Deputaţilor (cameră decizională), pentru reexaminare.

La data de 20 septembrie 2022, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a Camerei Deputaţilor a întocmit raportul în urma reexaminării legii, iar la data de 27 septembrie 2022 legea reexaminată a fost înscrisa pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaţilor pentru şedinţa Camerei Deputaţilor din 4 octombrie 2022, când urma să fie adoptată în forma finală.

Potrivit informaţiilor publicate în presă , la data de 23 septembrie 2022, Comisia Europeană a trimis Ministerului Justiţiei mai multe observaţii şi propuneri de amendamente cu privire la legea – reexaminată – de transpunere a directivei privind protecţia avertizorilor, lege care urma să fie supusă votului plenului Camerei Deputaţilor la 4 octombrie 2022.

Decembrie 2022

La 12 decembrie 2022, după mai mult de două luni de la data care fusese fixată pentru votul final, în plenul camerei decizionale, Comitetul liderilor grupurilor parlamentare (CLGP) a decis ca proiectul de lege (aflat în procedura de reexaminare, declanșată de Președintele României) să fie retrimis, pentru raport suplimentar, la Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a Camerei Deputaților.

Tot la 12 decembrie 2022, proiectul de lege a fost înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaților (sub rezerva depunerii raportului suplimentar al comisiei juridice) pentru a fi supus votului final din sedința plenului Camerei Deputaților, din 12 – 13 decembrie 2022.

La data de 13 decembrie 2022, la numai o zi după ce comisiei juridice i s-a solicitat raportul suplimentar, comisia juridică a întocmit raportul suplimentar, iar proiectul de lege a fost supus dezbaterii si votării în plenul Camerei Deputaților, fiind adoptat tot la 13 decembrie 2022.

La 16 decembrie, legea a fost promulgată de Președintele României, iar, la data de 19 decembrie 2022, legea a primit numărul 361/2022 și a fost publicată în Monitorul Oficial.

La data de 22 decembrie 2022, Legea nr. 361/2022 privind protecţia avertizorilor în interes public a intrat în vigoare.

Directiva (UE) 2019/1937 privind protecția persoanelor care raportează încălcări ale dreptului Uniunii a devenit Legea 361/2022 în România, cu un an întârziere față de data prevăzută pentru transpunere.

Rolul Agenției Naționale de Integritate (ANI) de autoritate publică independentă care asigură accesul avertizorilor la măsurile de sprijin

Prin Legea 361/2022, care a intrat în vigoare la data de 22 decembrie 2022, a fost abrogată Legea 571/2004 privind protecţia personalului din autorităţile publice, instituţiile publice şi din alte unităţi care semnalează încălcări ale legii (vechea lege privind avertizorii).

Art. 20 al. 3 din Directiva 2019/1937 prevede că măsurile de sprijin stabilite de directiva pentru avertizori pot fi furnizate, după caz, de un centru de informare sau de o autoritate administrativă independentă unică și identificată în mod clar.

Pentru a răspunde cerințelor art. 20 al. 3 din Directiva 2019/1937, noua lege a avertizorilor a stabilit o autoritate națională administrativă independentă unică și identificată în mod clar pentru a furniza avertizorilor acces la măsurile de sprijin prevăzute în art. 20 din directivă. Această autoritate națională unică este Agenția Națională de Integritate (ANI).

Măsurile de sprijin pentru avertizori prevăzute în art. 20 din directivă sunt:

– informații și consiliere cuprinzătoare și independente, care sunt ușor accesibile publicului și gratuite, referitoare la procedurile și la măsurile reparatorii disponibile, referitoare la protecția împotriva represaliilor și la drepturile persoanei vizate;

– asistență efectivă în fața oricărei autorități relevante implicate în protecția împotriva represaliilor, inclusiv, în cazurile prevăzute de dreptul intern, prin certificarea faptului că aceste persoane beneficiază de protecție în temeiul directivei;

– asistență și consultanță juridică în cadrul procedurilor penale și civile transfrontaliere, precum și asistență juridică în cadrul altor proceduri sau alt tip de asistență juridică (potrivit reglementărilor naționale, asistența/consultanța juridică pot fi acordate doar de către un avocat, astfel că ANI nu poate avea competențe de acest fel);

– asistență financiară și măsuri de sprijin, inclusiv sprijin de natură psihologică, pentru persoanele care efectuează raportări în cadrul procedurilor judiciare. Această categorie de măsuri este prevăzută în art. 20 al. 2 din directivă ca având caracter facultativ, nu obligatoriu, pentru fiecare stat. Deci, dacă această categorie de măsuri nu este prevăzută în legea internă prin care un stat transpune directiva, ea nu se va aplica în acel stat. Este de menționat că în Legea 361/2022 nu sunt prevăzute astfel de masuri, deci ele nu vor fi aplicabile în țară.

Având în vedere precizările de mai sus, se poate concluziona că, în competența ANI, ca autoritate națională alternativă la centrul de informare, intră doar primele două categorii de măsuri de sprijin pentru avertizori, respectiv:

1 Informații și consiliere privind procedura de raportare și protecția avertizorilor. Relevante, în acest sens, sunt dispozițiile art. 14 lit. g, art. 15 si art. 24 al. 1 din Legea 361/2022.

Art. 24 al. 1 din lege conține o prevedere cu caracter de principiu, în sensul că ANI asigură consilierea şi informarea în legătură cu măsurile de protecţie, cu drepturile, procedurile şi măsurile reparatorii aplicabile avertizorilor.

Art. 14 lit. g din lege prevede că ANI oferă consiliere confidenţială, la cerere, persoanelor care intenţionează să efectueze o raportare cu privire la procedura de raportare, de examinare şi de soluţionare a raportării. Cu alte cuvinte, persoanele care încă nu au făcut o raportare și doresc să o facă, se pot adresa ANI, mai înainte de a face raportarea, iar ANI le va consilia, cu păstrarea confidențialității, cu privire la cum trebuie făcută raportarea, cum va fi examinată raportarea și care sunt soluțiile care pot fi adoptate cu privire la raportare. Se poate afirma că este vorba despre o consiliere pe care ANI o va face ante factum, înainte de efectuarea raportării. Este adevărat că art. 14 lit.g, care se referă la consilierea ante factum, nu menționează că aceasta include și prezentarea măsurilor legale de protecție de care beneficiază avertizorii. Este necesar ca, în practică, consilierea să includă și referiri la măsurile legale de protecție pentru avertizori (este greu de imaginat că un avertizor care solicită consiliere ante factum nu va întreba și dacă există vreo protecție legală pentru ceea ce intenționează să facă).

Deși textul art. 14 lit. g nu menționează expres că activitatea de consiliere include și prezentarea măsurilor legale de protecție pentru avertizori, o astfel de prevedere se află în art. 24 al. 1 din lege. Deci consilerea va trebui să se refere și la măsurile de protecție a avertizorilor. Era de preferat ca obiectul consilierii acordate de ANI să fie prevăzut, unitar, într-un singur text lege, iar nu fragmentat, ca în prezent, în curpinsul a 2 articole diferite, respectiv art. 14 lit,g si art. 24 al. 1 din lege.

Art. 15 din lege reglementează mai în detaliu obligația de informare care revine ANI.

Astfel, ANI are obligaţia de a publica pe pagina proprie de internet, într-o secţiune separată, uşor de identificat şi de accesat, cel puţin următoarele informaţii:

a) condiţiile pentru a beneficia de protecţia „legii avertizorilor” (Legea 351/2022)

b) informaţiile de contact ale ANI, pentru efectuarea raportării: adresa poştală şi electronică pentru efectuarea raportării, numerele de telefon, menţiunea privind înregistrarea conversaţiilor telefonice

c) procedura aplicabilă raportării privind încălcarea legii, inclusiv modul în care ANI poate solicita avertizorului în interes public să clarifice informaţiile raportate sau să furnizeze informaţii suplimentare, termenul pentru a informa avertizorul în interes public, precum şi tipul şi conţinutul informării[1]

d) obligaţia de păstrare a confidenţialităţii de catre ANI cu privire la identitatea avertizorului în interes public

e) obligaţia ANI de a asigura informarea avertizorilor în interes public cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal

f) natura acţiunilor subsecvente (verificărilor și eventualelor remedii) care pot fi întreprinse de ANI în vederea soluţionării raportărilor

g) măsurile reparatorii şi modalităţile de asigurare a protecţiei avertizorilor împotriva represaliilor

h) datele de contact şi intervalul de timp în care persoanele desemnate din cadrul ANI asigură consilierea persoanelor care intenţionează să efectueze o raportare

i) un model de declaraţie cuprinzând condiţiile în care avertizorul în interes public este protejat de răspunderea pentru încălcarea confidenţialităţii[2]

j) anual, ANI va publica, pe pagina proprie de internet, statistici privind:

– numărul de raportări primite

– numărul de examinări şi acţiuni subsecvente iniţiate

– numărul de informări[3] transmise

– prejudiciul financiar estimat şi sumele recuperate în urma raportărilor.

2 Asistență efectivă în fața oricărei autorități relevante implicate în protecția împotriva represaliilor.

Relevantă în această materie este prevederea din art. 24 al. 2 din Legea 361/2022.

Astfel, art. 24 al. 2 din Legea 361/2022, prevede că Agenţia (ANI) oferă avertizorilor în interes public asistenţă în legătură cu protecţia acestora împotriva represaliilor în faţa oricărei autorităţi.

Textul art. 24 al. 2 este relativ generos, dar întrebarea care se poate pune este cum va arăta în practică această asistență pe care o va acorda ANI avertizorilor, în fața oricărei autorități, mai ales în condițiile în care art. 20 al. 1 lit. b din directivă prevede că această asistență trebuie să fie efectivă, adică să nu fie pur formală.

Ar fi deosebit de util, mai ales pentru avertizori, dacă această prevedere cu caracter general din lege, care reproduce parțial prevederea din art. 20 al. 1 lit. b din directivă (lipsește termenul „efectivă” din textul legii interne), ar fi detaliată printr-un act normativ infralegal. Spre exemplu, detalieri a ceea ce înseamnă, în practică, asistența efectivă acordată de ANI „în fața oricărei autorități relevante implicate în protecția împotriva represaliilor” s-ar putea face în cadrul unui ordin al președintelui ANI. Altfel, această măsură de protecție a avertizorilor pare a avea mai mult o existență pur formală, virtuală. Din păcate, în Legea 361/2022 nu se prevede vreo obligație pentru ANI să detalieze printr-un act infralegal în ce poate consta, în concret, asistența efectivă pe care trebuie să o acorde avertizorilor.

Trebuie precizat că noțiunea de „asistență în legătură cu protecția” pe care o poate acorda ANI se referă la orice fel de asistență, cu excepția celei juridice, care, potrivit legii 51/1991 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, poate fi acordată doar de avocat (în diversele forme de organizare profesională), nu și de alte persoane fizice sau juridice. De altfel, prevederi în acest sens există în art. 22 al. 2 și 23 al. 4 din Legea 361/2022, fiind prevazută competența barourilor de a asigura asistența judiciară gratuită a avertizorilor (prin desemnarea unui avocat).

Este recomandabil ca și barourile, la nivelul întregii țări, deci prin UNBR, să stabilească o procedură unitară, aceeași pentru toate barourile din țară, și nu diferită de la barou la barou, pentru primirea, examinarea și soluționarea cererilor de asistență judiciară gratuită formulate de avertizori, în baza recentei Legi 361/2022. Procedura unitară ar trebui să țină cont de faptul că legea nu prevede, în art. 22 al. 2 și art. 23 al. 4, alte condiții pentru acordarea asistenței judiciare gratuite decât calitatea de avertizor a solicitantului și natura litigiului (care trebuie să aibă legătură directă cu avertizarea, adică trebuie să fie generat –direct sau indirect- de faptul avertizării).

În lipsa unei astfel de reglementări unitare, este posibil ca, în practică, în cazuri similare, să existe soluții diferite, de la barou la barou, ceea ce va face ca aceste prevederi legale favorabile avertizorilor să fie ineficiente sau chiar inaplicabile.

Ar fi fost util dacă în lege se prevedea și obligația UNBR de a adopta, în termen de 45 de zile de la intrarea în vigoare a legii, o procedură de acordare a asistenței judiciare gratuite solicitate de avertizori.

În acest context, este de reamintit că proiectul legii privind protecția avertizorilor a fost dezbătut și adoptat în Parlament în condiții de grabă și opacitate, astfel că societatea civilă nu a avut timpul și înlesnirile minim necesare pentru a formula propuneri de corectare sau completare a variantei finale a proiectului de lege, care a fost suspus votului plenului Parlamentului.

ANI, cel mai important canal extern de raportare

Mai trebuie menționat că, odată cu adoptarea Legii 361/2022, ANI a devenit și un important canal extern de raportare, fiind posibil ca, în practică, să devină principalul canal extern de raportare. Oricum, ANI este principalul coordonator în materia raportărilor externe. Aceasta deoarece legea prevede, în art. 17, obligația ANI de a primi, înregistra și de a confirma primirea pentru orice fel de raportare. Iar, potrivit art. 12 al. 2-4, dacă, potrivit legilor speciale, soluționarea raportării ține de competența altei autorități, ANI va redirecționa raportarea cître acea autoritate.

Cu alte cuvinte, dacă o persoană dorește să facă o raportare externă, dar nu este sigură care este autoritatea competentă căreia ar trebui să i se adreseze, ea va putea trimite raportarea (sesizarea) la ANI, care va înregistra raportarea, o va redirecționa către autoritatea competentă și va înștiința despre aceasta persoana care a făcut raportarea. Dacă o altă autoritate decât ANI primește o raportare externă pe care nu este competentă să o soluționeze, ea va trimite, de îndată, raportarea la ANI, care va decide care este autoritatea competentă unde va redirecționa raportarea, spre soluționare (art. 12 al. 4 din lege).

Potrivit art. 16 si 34 din lege, in vederea soluţionării raportărilor se înfiinţează în cadrul ANI o structură specializată distinctă, organizată potrivit regulamentului de organizare şi funcţionare al ANI. Prin ordin al preşedintelui ANI, ce trebuie emis în termen de 45 de zile de la intrarea în vigoare a legii (= de la 22 decembrie 2022; deci, până la 7 februarie 2023) vor fi desemnați inspectori de integritate cu atribuţii de gestionare a raportărilor (sesizărilor) referitoare la încălcări ale legii, care vor fi denumiţi, potrvit art. 16 al. 2 din lege, persoane responsabile.

Atribuțiile ANI în privința avertizorilor

Pe lângă atribuțiile pe care le are în calitate de autoritate alternativă la centrul de informare în domeniul avertizărilor în interes public, alternativa a cărei posibilitate este prevăzută expres în art. art. 20 al. 3 din Directiva 2019/1937, Legea 361/2022 mai prevede, în art. 14 si 35, și alte atribuții pentru ANI.

Astfel că totalul atribuțiilor ANI în materia avertizorilor, prevăzute în Legea 361/2022, este următorul:

a) soluţionează raportările care intră în competenţa sa (competența ANI este dată de legea de înființare a ANI și de atributiile prevazute în acea lege –Legea 144/2007, modificată substanțial prin Legea 176/2010-, care, în linii mari, se referă la asigurarea exercitării demnităților și funcțiilor publice în condiții de integritate și imparțialitate)

b) înaintează raportarea către autoritatea competentă să o soluţioneze (din țară sau din Uniunea Europeană[4]), în funcţie de obiectul acesteia

c) organizează periodic activităţi de informare publică cu privire la procedura de raportare a încălcărilor legii şi la măsurile de protecţie

d) asigură consilierea, la cerere, angajatorilor în elaborarea şi, după caz, revizuirea procedurilor de raportare internă şi pentru efectuarea de acţiuni subsecvente

e) asigură instruirea persoanelor desemnate să soluţioneze raportări

f) oferă consiliere confidenţială, la cerere, persoanelor care intenţionează să efectueze o raportare cu privire la procedura de raportare, de examinare şi de soluţionare a raportării

g) asigură consilierea şi informarea în legătură cu măsurile de protecţie, cu drepturile, procedurile şi măsurile reparatorii aplicabile (art. 24 al. 1 din lege)

h) oferă avertizorilor în interes public asistenţă în legătură cu protecţia acestora împotriva represaliilor în faţa oricărei autorităţi (art. 24 al. 2 din lege)

i) formulează propuneri de modificare şi completare a legislaţiei în materie

j) cooperează cu instituţii şi organizaţii similare din Uniunea Europeană şi din alte ţări şi cu organizaţii neguvernamentale.

k) furnizează Comisiei Europene, anual, datele statistice disponibile, solicitate potrivit art. 27 al. 2 din Directiva 2019/1937.

Este vorba despre statistici cu privire la 3 aspecte:

-numărul de raportări primite de către autoritățile competente

-numărul de investigații și proceduri inițiate ca urmare a acestor raportări și rezultatul acestora

-prejudiciul financiar estimat și sumele recuperate în urma investigațiilor și a procedurilor referitoare la încălcările raportate.

Recomandările APADOR-CH pentru ANI

1 Este necesar ca, în practică, consilierea acordată avertizorilor să includă și referiri la măsurile legale de protecție pentru avertizori (este greu de imaginat că un avertizor care solicită consiliere ante factum nu va întreba și dacă există vreo protecție legala pentru ceea ce intenționează să facă). Deși textul art. 14 lit. g nu menționează expres că activitatea de consilere include și prezentarea măsurilor legale de protecție pentru avertizori, o astfel de prevedere se află în art. 24 al. 1 din lege. Deci consilerea va trebui să se refere și la măsurile de protecție a avertizorilor, nu să se rezume la procedurile de raportare, de examinare şi de soluţionare a raportării. Era de preferat ca obiectul consilierii acordate de ANI să fie prevăzut, unitar, într-un singur text lege, iar nu fragmentat, ca în prezent, în curpinsul a 2 articole diferite, respectiv art. 14 lit,g si art. 24 al. 1 din lege.

2 Explicitarea, detalierea, în cadrul unui ordin al președintelui ANI, a prevederii cu caracter general din art. art. 24 al. 2 din Legea 361/2022, care stabilește obligația Agenţiei (ANI) de a oferi avertizorilor în interes public asistenţă în legătură cu protecţia acestora împotriva represaliilor în faţa oricărei autorităţi.

Textul art. 24 al. 2 din Legea 361/2022 reproduce parțial prevederea din art. 20 al. 1 lit. b din Directivă (lipsește însă termenul “efectivă” din textul legii interne) și este relativ generos cu privire la asistarea avertizorilor de către ANI împotriva represaliilor. Întrebarea care se poate pune este cum va arăta în practică această asistență pe care o va acorda ANI avertizorilor, în fața oricărei autorități, mai ales în condițiile în care art. 20 al. 1 lit. b din Directivă prevede că această asistență trebuie să fie efectivă, adică să nu fie pur formală.

Este adevărat, în Legea 361/2022 nu se prevede vreo obligație pentru ANI să detalieze printr-un act infralegal în ce poate consta, în concret, asistența efectivă pe care trebuie să o acorde avertizorilor. Dar, ar fi deosebit de util, mai ales pentru avertizori, să se prevadă, în mod clar și detaliat, într-un act normativ, chiar inferior legii (de exemplu, ordin al președintelui ANI), în ce poate consta, în mod concret, asistența efectivă pe care o va acorda ANI avertizorilor, nu înainte de a efectua o raportare (ante factum), ci după ce au făcut o raportare (post factum) și au devenit ținta represaliilor.

În lipsa unor detalieri, care să asigure astfel un nivel rezonabil de concretețe, această măsură de protecție a avertizorilor va avea mai mult o existență pur formală, virtuală.

Recomandările APADOR-CH pentru UNBR

Este necesară adoptarea unei hotărâri în care să se prevadă în mod unitar, pentru toate barourile din țară, condițiile si procedura de primire, examinare și soluționare a cererilor de asistență judiciară gratuită formulate de avertizori, în baza recentei Legi 361/2022.

Potrivit art. 22 al. 2 si art. 23 al. 4 din Legea 361/2022, asistența juridică gratuită se asigură avertizorului de către barou, atât în fața comisiei de disciplină (pe parcursul procedurii disciplinare), cât și la inițierea și derularea procedurii în instanța de judecată (contestarea la instanță a măsurilor care constituie represalii).

Procedura unitară ar trebui să țină cont de faptul că Legea 361/2022 nu prevede, în art. 22 al. 2 și art. 23 al. 4, alte condiții pentru acordarea asistenței judiciare gratuite decât calitatea de avertizor a solicitantului și natura specifică a litigiului (care trebuie să aibă legătură directă cu avertizarea, adică trebuie să fie generat –direct sau indirect- de faptul avertizării).

În lipsa unei astfel de reglementări unitare, este posibil ca, în practică, în cazuri similare, în care un avertizor solicită asistență judiciară gratuită, să existe soluții diferite, de la barou la barou, ceea ce va face ca aceste prevederi legale favorabile avertizorilor să fie ineficiente sau chiar inaplicabile.

Cum văd companiile private legea privind protecția avertizorilor de integritate

APADOR-CH și ActiveWatch au făcut în ultimul an o serie de interviuri, cu reprezentanți ai sectorului privat, pe marginea transpunerii Directivei și a modului în care companiile private văd aceste noi îndatoriri sau cât de pregătite sunt ca să le implementeze în procedurile lor interne.

Citiți aici o analiză a acestor interviuri, cu interpretările legislative aferente

Go to top

[1] Potrivit art. 17 al. 6 din Legea 361/2022, ANI este obligată să informeze avertizorul în interes public, într-un termen rezonabil, care să nu depăşească 3 luni sau, în cazuri justificate, 6 luni de la primirea raportării, precum şi ori de câte ori sunt înregistrate evoluţii în desfăşurarea acţiunilor subsecvente (=verificările ce urmează primirii raportării), cu excepţia cazului în care informarea ar putea periclita desfăşurarea acestora.

[2] In art. 21 din Legea 361/2022 sunt prevazute mai multe cazuri in care avertizorul este exonerat de raspundere pentru încălcarea dreptului la imagine, încălcarea drepturilor de autor, încălcarea secretului profesional, încălcarea normelor de protecţie a datelor, divulgarea secretelor comerciale.

[3] Potrivit art. 3 pct. 14 din Legea 361/2022, prin „infromare” se îmțelege transmiterea către avertizorul în interes public a unor informaţii referitoare la acţiunile subsecvente şi la motivele unor astfel de acţiuni.

[4] In cazul redirectionarii de raportari catre entitati din cadrul Unuinii Europene, art. 14 lit.c din Legea 361/2022 prevede ca ANI “transmite în timp util informaţiile conţinute în raportare către instituţiile, organele, oficiile sau agenţiile competente ale Uniunii Europene, după caz, în vederea efectuării de acţiuni subsecvente, potrivit legii”.

***

Lucrăm împreună pentru o Europă verde, competitivă și incluzivă

Proiectul este derulat de APADOR-CH în parteneriat cu ActiveWatch și beneficiază de o finanțare în valoare de 95.754 euro, prin programul Active Citizens Fund România, finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Conținutul acestui website nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Granturilor SEE și Norvegiene 2014-2021; pentru mai multe informații accesați www.eeagrants.org. Informații despre Active Citizens Fund România sunt disponibile la www.activecitizensfund.ro.

Cum văd companiile private legea privind protecția avertizorilor de integritate

02/02/2023/în Articole /de Rasista

Legea privind protecția avertizorilor de integritate a fost adoptată și promulgată în decembrie 2022, după ce în cursul anului fusese atacată la CCR și trimisă de președinte înapoi în Parlament. Directiva (UE) 2019/1937 privind protecția persoanelor care raportează încălcări ale dreptului Uniunii a devenit Legea 361/2022 în România, cu un an întârziere față de data prevăzută pentru transpunere.

Citiți aici cronologia adoptării legii

În esență, legea creează obligații pentru instituțiile statului și companiile private de a avea proceduri interne pentru a gestiona raportările unor posibile încălcări ale legii – avertizări de integritate. Obligația de a identifica sau institui canale interne de raportare, se aplică și persoanelor juridice de drept privat, care au între 50 și 249 de angajați. În același timp legea creează un cadru pentru protecția avertizorilor de integritate, inclusiv prin interdicția expresă a represaliilor, ca urmare a raportărilor.

Datorită trimiterii spre reexaminare în Parlament, legea a ieșit din a doua încercare ceva mai bună decât din prima. De exemplu, în noua variantă se pot face raportări anonime, dar ele vor fi examinate de instituții sau de autorități doar dacă există „indicii temeinice” privind încălcarea legii. Este o formulare vagă, care lasă loc la interpretări.

De asemenea, legea prevede că avertizorii pot face publice informațiile, dacă le-au raportat deja către instituție sau autorități, dar consideră că acestea nu au luat măsuri corespunzătoare. Sau dacă au motive să creadă că încălcarea legii pe care o raportează reprezintă un pericol iminent pentru interesul public sau că raportarea către autorități le-ar aduce represalii.

APADOR-CH și alte organizații ale societății civile au reușit în cursul anului trecut să respingă multe dintre prevederile dăunătoare din proiectul de lege (inițiate de Ministerul Justiției sau de Parlament). Totuși, experiența din timpul procesului legislativ ne-a arătat că clasa politică românească nu e interesată de protecția reală a avertizorilor și opune o rezistență instituțională față de reglementări și proceduri care încurajează dezvăluirea ilegalităților și a corupției.

Legea se aplică și companiilor private

Pe lângă formulările interpretabile amintite, legea conține și altele, aplicabile companiilor private. APADOR-CH și ActiveWatch au făcut în ultimul an o serie de interviuri, cu reprezentanți ai sectorului privat, pe marginea transpunerii Directivei și a modului în care companiile private văd aceste noi îndatoriri sau cât de pregătite sunt ca să le implementeze în procedurile lor interne.

Toate companiile intervievate au spus că au deja proceduri interne prin care angajații sau partenerii pot raporta anonim acte de corupție sau încălcări ale legii. Totuși unele companii interpretează prevederile legii în sensul că, dacă au adoptat deja o procedură internă, privind raportarea unor încălcări ale legii, procedura respectivă este suficientă și poate deroga de la standardele minime de protecție a avertizorilor prevăzute în Directivă.

Interpretarea este favorizată de formularea incompletă a legii. Articolul 1 alin. 3 din lege nu prevede clar că, în cazul în care reglementările existente nu conțin standardele minime de protecție a avertizorilor prevăzute de Directivă, acestea vor trebui modificate pentru a conține, dacă nu standarde superioare, cel puțin standardele de protecție prevăzute în Directivă. Deși legea e ambiguă, cu privire la această problemă, prevederile din directivă obligă totuși entitățile private (și publice) să-și completeze procedurile de raportare internă. Directiva 2019/1937 prevede, atât în preambul (pct. 20), cât și la articolul 1 coroborat cu articolul 3 al. 1 că procedurile de raportare deja existente, în cazul entităților publice sau private, dacă nu conțin toate standardele minimale de protecție a avertizorilor care sunt prevăzute în directivă, vor trebui revizuite (completate), pentru deplina aliniere a fiecărei proceduri la standardele minimale de protecție conținute de directivă.

Alte companii au explicat că au deja implementate standarde superioare Directivei și consideră că nu vor avea probleme cu implementarea noii legi:

Ce am implementat noi la nivel de companie e bazat mai degrabă pe legislația din SUA și credem că acoperă într-o mare măsură cerințele din țările UE. Efortul de a ne supune legii din România va fi probabil minor ca impact” – a spus reprezentantul unei companii.

Deși au proceduri, unele bazate mai ales pe cutume, legea obligă companiile private să își actualizeze procedurile interne pentru a include, în scris, în mod expres, toate obligațiile prevăzute de lege.

Raportările sunt necesare în faza în care se află România

Toate companiile cu care am discutat aveau cel puțin un canal intern de raportare anonimă „Pentru noi e ceva basic asta, de 20 de ani o facem și mi se pare așa de normal, nu înțeleg de ce nu se face peste tot!?” – a spus reprezentanta unei companii.

Canalul poate fi folosit atât de personalul propriu cât și de personalul partenerilor de afaceri („Noi vindem încredere, deci e important ca clienții noștri să creadă că suntem corecți”). Unele au spus că reglementările lor interne provin și din obligațiile impuse de listarea pe bursă. Sau dacă companiile sunt subsidiare ale unor multinaționale, procedurile vin din regulile acelor multinaționale, care au propriile proceduri.

Din interviuri a reieșit că multe companii folosesc sisteme digitale costisitoare, care permit și protejează anonimitatea, și deși au și alte metode alternative de raportare (hotline, email) ele nu sunt folosite de avertizori. Puține companii au ca alternativă și raportarea față în față (iar pentru asta nu există proceduri scrise).

Legea avertizorului prevede că trebuie să existe proceduri scrise cu privire la toate alternativele prevăzute de raportare, iar companiile nu s-au arătat prea fericite să implementeze încă o nouă obligație birocratică, având în vedere că ele folosesc cu precădere raportarea anonimă, prin diverse aplicații digitale.

Așadar, canalul principal de raportare, cel mai uzual, este aplicația care asigură anonimitatea avertizorului, urmată de email, iar unele companii au și un număr telefonic. Confidențialitatea este asigurată, spun reprezentanții companiilor, există persoane desemnate să gestioneze canalul de whistleblowing. Unele raportări ajung la Departamentul juridic, altele la Resurse umane. Conducerea are acces doar la date statistice despre raportări, nu la raportările în sine.

Toate raportările sunt înregistrate și investigate, indiferent de conținut.

Am primit și multe raportări fără sens, așa cum sună oamenii la 112 fără bază, dar chiar și alea se investighează. De multe ori sunt lucruri reale în spatele avertizărilor aparent lipsite de sens”, – a spus reprezentantul unei companii.

Eliminarea subiectivismului în analizarea avertizărilor se obține, în unele companii, prin alcătuirea unei comisii de cercetare mixte, în ideea că nu pot fi toți membrii comisiei corupți.

Deși companiile au deja de ani de zile proceduri de încurajare a raportărilor, sau poate tocmai de aceea, reprezentanții intervievați consideră că Legea avertizorului este una necesară, care îl va ajuta de avertizor să prindă curaj. „În faza de dezvoltare sociologică a României raportările sunt clar necesare. Deocamdată corupția e destul de dezvoltată. Majoritatea raportărilor de care-mi amintesc nu se refereau deloc la șefi abuzivi, majoritatea erau de corupție” – a explicat unul dintre intervievați.

Raportarea s-a transformat într-o procedură birocratică

Unele prevederi ale legii sunt considerate greu de implementat sau de natură să sporească birocrația. De exemplu obținerea consimțământului avertizorului pentru înregistrarea convorbirii sau pentru sesizările față în față introduce elemente birocratice și condiții foarte greu de îndeplinit. Este vorba despre articolul 7 din lege care vizează evidența raportărilor.

Reprezentantul unei companii spunea că nu înțelege de ce e nevoie de semnătura avertizorului care ar alege telefonul ca să facă o raportare.

Dacă sună la telefon, atunci ce semnătură pune? Prin telefon nu prea se fac plângeri, majoritatea se fac prin platformă și oamenii își fac adrese de email speciale pentru asta, nu raportează cu adresa lor”.

9 din zece raportări vin de pe adrese anonime care ulterior sunt desființate, a explicat și o altă sursă.

Aflând că prima variantă a legii prevedea că avertizarea nu se poate face anonim, reprezentanta unei companii a spus: „Am fost șocată de modul în care a apărut legea la noi, în special despre prevederea cu nume, prenume, cerute pentru o raportare. Suntem cu 50 de ani în urmă din punctul ăsta de vedere, e un total dezastru”.

Și prevederea prin care companiile private trebuie să-și informeze angajații că pot face raportări și către alte instituții (românești sau europene) este văzută cu neîncredere de reprezentanții companiilor. Pentru că: „Nu am avut experiențe plăcute cu aceste instituții de anchetă. Am raportat acum 4-5 ani un caz de furt. Mi-au spus de la poliție că nu au apucat nici să se uite pe dosar, căci nu au oameni. Noi ne rezolvăm singuri problemele”.

Despre anonimitatea avertizorului, pro și contra

Nu toți cei intervievați cred că anonimatul e sfânt. De exemplu el nu funcționează în cazurile de litigiu, consideră unele companii. Anonimitatea poate funcționa la început, dar persoana care investighează va afla cine e cel care a raportat, la fel și cei vizați. O alternativă mai bună ar fi oferirea de garanții angajatului că nu va suferi represalii dacă va raporta.

Altcineva a dat un exemplu extrem: dacă se identifică trei vinovați în urma unei raportări anonime (după mai multe luni de investigații) și toți cei trei susțin că ei sunt whistleblower-ul anonim. Ce face atunci anchetatorul?

Un altul a pledat pentru încredere versus anonimitate, spunând că relația dintre angajator și angajat se schimbă când angajatorul ia măsuri și schimbă cu adevărat ceva în urma unor plângeri.

Reglări de poliție, turnătorii, burn-out

Pentru că suntem în România și suntem obișnuiți să vedem într-o nouă lege mai degrabă un mijloc de a abuza, s-a ridicat și chestiunea asta în interviuri. Unii au considerat că de acum cei care se plâng de discriminare, burn-out și altele vor zice că sunt avertizori. Alții au spus că în continuare legea nu va rezolva apucăturile mai vechi: raportările vor fi folosite și ca instrumente politice sau reglări de polițe.

Dacă nu va fi bine aplicată, legea avertizorului va eșua și va fi considerată instituția turnătorului și așa va rămâne, crede reprezentanta unei companii, care a exemplificat: „Noi suntem o organizație mare în România, avem 20.000 de angajați, și unii dintre ei mai au această atitudine, în special cei care au trăit în comunism. Dacă le spui: <ați fost raportați de colegi, care au spus asta și asta>, ei spun: <cine m-o turnat? Să vină la mine ăla care m-o turnat, să-mi zică mie în față!> Nu sunt obișnuiți cu ideea de feedback. Este o mentalitate românească, probabil, aceea că avertizorii sunt niște turnători. Dar asta se observă numai la cei trăiți în comunism. Tineretul e încântat și mulțumit că are o linie la care poate raporta încălcările, să știți”.

Legea e necesară, dar costă

Pentru angajatori abia de acum încep întrebările și planificarea costurilor, pentru că toate aceste noi îndatoriri și obligații vin la pachet cu schimbări de organigrame, mentalități și inevitabil costuri. Vor trebui găsite persoane imparțiale care să gestioneze canalele de comunicare și raportările avertizorilor. Vor exista conflicte de interese? Acele persoane vor proteja compania sau avertizorul? Într-un astfel de conflict se va afla șeful Departamentului juridic dintr-o companie.

Dincolo de oameni și proceduri va fi nevoie și de investiții în tehnologie pentru implementarea canalelor de raportare. O companie mare își poate permite aceste cheltuieli, companiile mici sunt, inevitabil, îngrijorate de această nouă povară birocratică și financiară pe care o vor finanța din fonduri proprii, nu de la buget, ca instituțiile statului.

Alte companii au spus că au în plan externalizarea completă a acestei activități, de gestionare și analiză a raportărilor, astfel încât decizia companiei să se cantoneze strict la măsurile ce trebuie luate. Iar acestea sunt cruciale pentru obținerea încrederii angajaților, după cum a conchis reprezentanta unei companii:

Măsurile sunt cele care îi determină pe oameni să meargă mai departe. Se schimbă radical stilul de comunicare, managementul, leadershipul. Sunt lucruri extraordinare în acest mecanism de raportare, dacă e corect aplicat și dus până la capăt, nu doar făcut de ochii lumii, că e directivă europeană. Dar e de înțeles de ce nu se dorește să se facă în România, la nivelul instituțiilor statului”.

Majoritatea companiilor care au acceptat o discuție cu APADOR-CH și ActiveWatch știau de existența proiectului de lege cu privire la protecția avertizorului de integritate și au fost interesate să afle ce aduce legea nou față de standardele aflate deja în vigoare la nivelul fiecărei companii și ce trebuie să schimbe în mod concret pentru ca procedurile să devină conforme cu nouă lege.

Noua lege nu conține și prevederi cu privire la adoptarea unor norme metodologice de aplicare în ceea ce privește instituirea canalelor de raportare internă în cadrul instituțiilor publice și a companiilor private. ANI (Agenția Națională de Integritate) poate, potrivit legii în vigoare – articolul 14 – asigură consilierea, la cerere, în elaborarea și după caz revizuirea procedurilor și poate asigura instruirea persoanelor desemnate să soluționeze plângeri.

Monitorizarea modului în care legea va fi aplicată în practică rămâne crucială pentru implementarea ei efectivă. În acest sens, Agenția Națională de Integritate (ANI) trebuie să fie dotată cu toate resursele necesare (financiare și tehnice) pentru a-și îndeplini rolul complex de promovare și monitorizare a implementării legii și de consiliere a instituțiilor publice și a companiilor private cu privire la elaborarea și instituirea procedurilor de raportare.

***

Lucrăm împreună pentru o Europă verde, competitivă și incluzivă

Trei măsuri pe care premierul trebuie să le ia în problema câinilor și a funcționarilor fără stăpân

26/01/2023/în Articole, Comunicate, Slider /de Rasista

În actualul scandal al câinilor sunt încă trei instituții care poartă o vină și au o responsabilitate uriașă, dar tac asurzitor: ANSVSA, premierul și ministrul de interne; Câteva întrebări și propuneri de la APADOR-CH

Încă un om a murit mușcat de câini în România. Al patrulea doar în București, în 20 de ani. Ca de fiecare dată opinia publică s-a împărțit și acum în tabere, luând partea câte unei haite de politicieni și funcționari publici, hrăniți atâta vreme de la buget doar ca să furnizeze scuze și acuze la nevoie. La final, ca de fiecare dată, vina va rămâne exclusiv a câinilor, nu a oamenilor care i-au aruncat pe câmpuri, ca pe gunoaie.

Deși evenimentele tragice de acest fel fac vâlvă mai degrabă când se petrec în Capitală, realitatea este că situația câinilor fără stăpân sau cu stăpâni iresponsabili este aceeași la nivel național. Dar cazul recent petrecut la București arată că nu s-a schimbat mare lucru nici în mentalitățile noastre, nici în (dez)organizarea instituțională, în ciuda faptului că din 2001 încoace avem deja mai multe legi și ordonanțe care ar fi trebuit să reglementeze domeniul protecției animalelor și drepturile lor și să prevină tragedii.

Concret, avem trei acte normative principale, care privesc gestionarea animalelor:

Ordonanţa de urgenţă nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân
Ordonanţa de urgenţă nr. 55/2002 privind regimul de deţinere a câinilor periculoşi sau agresivi
Legea nr. 205/2004 privind protecţia animalelor

Acestea au fost amendate în diverse rânduri, culminând cu normele metodologice la OUG 155/2001 care au fost aprobate în 2013, la 12 de ani după ordonanță. O perioadă de timp care arată interesul legiuitorului pentru aplicarea unei legi atât de necesare în orice societate civilizată.

Instituții multe, fără stăpân

Pe scurt, aceste legi prevăd că pentru gestionarea câinilor fără stăpân consiliile locale sunt obligate să înființeze servicii de gestionare a câinilor fără stăpân. Aceste servicii vor aduna câinii de pe străzi, îi vor trata, steriliza, microcipa și adăposti până la adopție sau până la eutanasierea lor, dacă nu îi adoptă nimeni. Aceleași servicii vor ține și un registru al câinilor care le-au trecut prin gestiune. În paralel, populația care deține câini de rasă comună este obligată să îi sterilizeze, microcipeze și să-i înscrie într-un registru al animalelor cu stăpân, ținut de Asociația Medicilor Veterinari. În felul ăsta ar trebui să fie controlat și fenomenul aruncării câinilor nedoriți din gospodării și formării haitelor necontrolate de pe maidane.

Acesta este cadrul legislativ care în teorie ar fi acoperitor, dar în practică se dovedește nefuncțional din cauza cunoscutei boli naționale de aruncare a pisicii dintr-o curte în alta. Lăsând la o parte câteva probleme de redactare care lasă loc la interpretări, aceste legi enumeră totuși concret câteva instituții care au sarcini destul de clare în gestionarea câinilor în România.

Aceste instituții sunt:

autoritățile locale (consiliul local/general, primarul, serviciul de protecție a animalelor);
poliția națională care îi amendează pe posesorii de animale care încalcă legile (nicăieri în aceste legi nu apare cu atribuții și poliția locală. Deși instituția a tot fost vehiculată în recentul scandal, ea nu are, totuși, vreo atribuție în acest caz);
și Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), o instituție publică centrală aflată în subordinea Guvernului și în coordonarea prim-ministrului. ANSVSA este mandatată de lege să facă planuri de acțiune și să verifice dacă autoritățile locale își îndeplinesc obligațiile legale pentru gestionarea animalelor de pe teritoriul lor.

Constatăm, însă, că în scandalul ultimelor zile lipsește cu desăvârșire ANSVSA, această autoritate centrală cu rol determinant în gestionarea fenomenului. Nu este luată la întrebări și se mulțumește să tacă comod, așteptând să treacă furia populară.

Prefectul, un alt personaj care ar trebui să aibă un rol important de coordonare a autorităților locale care, iată, se dovedește că se comportă ca niște găini fără cap sau ca niște instituții fără stăpân, ca să rămânem în temă, prefectul așadar tace și el la fel de comod, fericit că prin noul Cod administrativ nu i-au fost trasate atribuții care să-i smulgă prea multe eforturi.

Chiar dacă aparent această temă nu face obiectul nostru de activitate, considerăm că la baza nerezolvării cronice a fenomenului animalelor fără stăpân în România stă de fapt o nefuncționare a statului de drept, o nerespectare legilor existente, fapt care încalcă până la urmă drepturile omului. În virtutea rolului asumat de watchdog (ironie asumată!), APADOR-CH a trimis solicitări primului ministru, ANSVSA, ministrului de interne și a făcut câteva propuneri de modificări legislative menite să facă mai aplicabile legile de protecție a animalelor și implicit a oamenilor, prin funcționarea lor.

Cerem premierului să trimită Corpul de control la ANSVSA

APADOR-CH îi solicită prim ministrului României, domnul Nicolae Ciucă, să trimită Corpul de control la ANSVSA pentru a afla dacă și în ce mod și-a îndeplinit instituția obligațiile prevăzute în art. 1 al. 4 din OUG 155/2001, de a verifica modul de aplicare a acestei ordonanțe de către consiliile locale, adică verificarea faptului dacă, consiliile locale și-au îndeplinit sau nu obligația legală de înființare a serviciilor specializate pentru gestionarea câinilor fără stăpân și de înființare a Registrului de evidenţă a câinilor fără stăpân capturaţi.

Cerem ANSVSA să facă publice informații despre:

Ce acțiuni a întreprins din 2015 (data limită de implementare a OUG 155/2001) până acum pentru aplicarea legilor din domeniu?
Câte autorități locale din România nu și-au îndeplinit obligațiile prevăzute de OUG 155/2001 și ce sancțiuni au primit din cauza asta?

Cerem ministrului de interne, domnul Lucian Bode, să publice câte amenzi a dat poliția națională/sau a animalelor pentru nerespectarea OUG 115/2001, din 2015 până la zi?
Cerem prefectului Capitalei, domnul Toni Greblă, să organizeze o masă rotundă cu toate autoritățile responsabile de la nivelul municipiului București și chiar cu cele ale județelor limitrofe, pentru a pune la punct împreună un plan de măsuri integrate prin care să rezolve problema câinilor fără stăpân la nivel regional.

Propunerile APADOR-CH de modificări legislative, pentru „Codul animalelor”:

Există cel puțin două probleme de redactare chiar în primul articol din OUG 155/2001 care fac ca obligativitatea prevăzută de lege să fie sabotată mai ales la nivelul Capitalei. Textul ordonanței spune așa:

Art1. al 1. Consiliile locale, respectiv Consiliul General al Municipiului Bucureşti au obligaţia de a înfiinţa, în funcţie de necesităţi, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, servicii specializate pentru gestionarea câinilor fără stăpân.

Înlocuirea lui „respectiv” cu „și”

Sintagma „Consiliile locale, respectiv Consiliul General al Municipiului Bucureşti” permite interpretarea că obligația din acel text legal revine consiliilor locale din țară, iar în cazul Bucureștiului, doar CGMB, nu și consiliilor locale de sector. Textul era clar dacă în loc de „respectiv” era folosit „și”, adică dacă sintagma ar fi fost: „Consiliile locale și Consiliul General al Municipiului Bucureşti”.

Obligație sau „la nevoie”?

Sintagma „au obligaţia de a înfiinţa, în funcţie de necesităţi” este neclară și contradictorie. Dacă s-a dorit institutirea unei obligații legale, ea nu trebuia relativizată prin introducerea unei condiții care ține de aprecierea celui în sarcina căruia se instituie obligația („în funcție de necesități”), pentru că, în acest mod, obligația care s-a dorit instituită este tranformată în posibilitatea celui vizat de textul legal. Îndeplinirea unei obligații nu se lasă la aprecierea celui vizat, pentru că în acest fel nu mai e vorba de o obligație, ci de un drept al celui vizat de a face ceva atunci când consideră necesar. Deci, în funcție de ce vrea legiuitorul să instituie prin acel text de lege, el ar trebui să arate așa:

„au obligaţia de a înfiinţa” (eliminarea conditiei: „în funcție de necesități”) – dacă se dorește instituirea unei obligații în sarcina consiliilor locale/CGMB
„au dreptulde a înfiinţa, în funcţie de necesităţi”- dacă nu se dorește instituirea unei obligații, ci doar prevederea unui drept, care se va exercita atunci când consiliul local/CGMB apreciază că este necesar.

De asemenea, întrucât protecția animalelor se dovedește un domeniu greu de gestionat și cu prea multe instituții implicate, dar necoordonate sau care nu vor să colaboreze pentru un scop comun, ar fi utilă reunirea tuturor legilor aferente domeniului într-o singură lege, de ce nu un Cod al protecției animalelor, așa cum Codul administrativ îi protejează pe funcționarii publici.

Un prefect mai implicat, pe alocuri:

O modificare necesară a Codului administrativ cu privire la atribuțiile prefectului ar fi aceea care să prevadă că prefectul poate avea, pe perioade limitate în timp, și rol de conducător, în anumite situații concrete, pentru asigurarea siguranței cetățenilor din județul respectiv, așa cum este și acest caz.

APADOR-CH propune o completare a Art. 253 din Codul administrativ, care prevede atribuțiile prefectului, cu o literă g care să prevadă următoarele:

g) prefectul organizează și conduce, la nivel de județ, acțiuni în scopul respectării ordinii publice și asigurării siguranței cetățenilor, ocazie cu care emite dispoziții cu caracter obligatoriu pentru autorităţile administraţiei publice locale şi serviciile publice deconcentrate din raza sa teritorială de competență.

S-ar asigura astfel o acțiune coerentă a tuturor entităților locale care, de atâta independență și autonomie, nu mai ascultă de nimeni și nici nu sunt în stare să coopereze de unele singure, fiecare considerându-se mult prea importantă față de celelalte. Se vede treaba că este necesară o conducere unică atunci când e vorba de acțiuni importante pentru comunitate, și de amploare, care implică participarea și cooperarea mai multor entități locale, fiecare cu toanele și aerele ei. Iar un astfel de caz este, cu siguranță, gestionarea câinilor fără stăpân.

APADOR-CH precizează că uciderea câinilor aflați în adăposturi, pe motiv că așa se face economie la bani publici, este o măsură barbară. Câinii fără stăpân trebuie capturați, fără excepție, dar nu trebuie uciși. Despre uciderea câinilor din adăposturi, ca măsură de economisire a banului public, ar trebui să se discute doar după ce vor fi eliminate toate exagerările prin care banii publici sunt risipiți. Este mult mai uman și adecvat pentru o societate civilizată ca o parte din banii publici să fie alocați ținerii în viață a câinilor din adăposturi, decât subvenționării chiriilor imposibile plătite de stat unor directori sau funcționari cu pretenții exagerate. De exemplu, este de preferat subvenționarea din bani publici a unui adăpost canin subvenționării unei chirii lunare de 6.500 lire, la Londra. Sau plății unor pensii mai mari decât salariul avut de cel pensionat. Sau plății unor evenimente „cultural”-electorale gen „Zilele orașului…”. Sau acordării de vouchere pentru achiziționarea de biciclete, ochelari sau alte dispozitive de împachetare a mitei electorale. Este adevărat, câinii nu votează.

Răspunsul ANSVSA la interpelarea APADOR-CH