Arhiva pentru categoria: Articole

Sunteți aici: / Articole

Poliţia locală, reformare prin desfiinţare

/în , , , /de

Avem nevoie de două entităţi publice care pot greşi în aceleaşi domenii sau ne ajunge una singură? O dezbatere despre rolul şi necesitatea Poliţiei locale

După zece ani de existenţă pe străzile noastre, Poliţia locală pare să fi reuşit mai degrabă să enerveze opinia publică, în loc să se facă utilă. Diversele gafe comise de agenţii ce par veşnic nişte copii mai palide, dar mai bine plătite, ale poliţiştilor naţionali au dat naştere la tot mai multe semnale în societate cum că e nevoie de o reformă serioasă a acestei instituţii, poate chiar o desfiinţare. Ca organizaţie care monitorizează poliţia naţională de aproape 30 de ani, ne alăturăm şi noi acestei dezbateri, cu câteva argumente şi posibile soluţii pentru ca Poliţia să fie una singură, dar (mai) bună.

Cum au ajuns polițiști foștii gardieni, un „Adibas” mai scump decât originalul

În anul 2010, prin Legea nr. 155/2010, Poliţia comunitară a fost transformată în Poliţia locală. Poliţia comunitară fusese înfiinţată în anul 2004, prin Legea nr. 371/2004, în urma desfiinţării Corpului gardienilor publici, care fusese înfiinţat în 1993, prin Legea nr. 26/1993. Gardienii publici erau un fel de „unitate de elită” a paznicilor, care asigurau paza unor obiective şi care, strict legat de planul de executare a pazei, sprijineau acţiunile de apărare a ordinii şi liniştii publice.

Potrivit art. 3 din Legea nr. 26/1993, ulterior abrogată, „gardianul public” era persoana destinată să asigure paza pentru un agent economic public sau privat, instituţie, asociaţie de orice natură şi să participe la apărarea ordinii şi liniştii publice.

Deci, gardienii publici nu asigurau direct şi singuri ordinea şi liniştea publică, ci doar participau la apărarea ordinii şi liniştii publice, la combaterea unor încălcări de lege privind curăţenia, precum şi exercitarea comerţului neautorizat în zonele şi itinerariile stabilite în planul de executare a pazei (art. 9 din Legea nr. 26/1993).

Nu se ştie prea clar de ce, în anul 2004 şi apoi în 2010, gardienii publici au fost transformaţi în poliţişti, iniţial poliţişti comunitari, după care poliţişti locali. Aşa a vrut legiuitorul, ar fi răspunsul cel mai comod.

Sau poate că brandul „Poliţie” vindea mult mai bine. La fel cum brandul „Adidas” era folosit prin anii ’90, pentru vânzarea unor tenişi denumiţi „Adibas”, cu aspect asemănător brandului original. Rămâne de discutat.

Atribuţiile ce revin, potrivit legii, poliţiei locale sunt: „…apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei, a proprietăţii private şi publice, prevenirea şi descoperirea infracţiunilor, în următoarele domenii:

a) ordinea şi liniştea publică, precum şi paza bunurilor;

b) circulaţia pe drumurile publice;

c) disciplina în construcţii şi afişajul stradal;

d) protecţia mediului;

e) activitatea comercială;

f) evidenţa persoanelor;

g) alte domenii stabilite prin lege.”

Se observă că mai toate atribuţiile poliţiei locale le dublează pe cele ale poliţiei naţionale, care sunt prevăzute în art. 26 din Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române. Fac excepţie atribuţiile poliţiei locale privind paza bunurilor (reglementată prin Legea nr. 333/2003) şi disciplina în construcţii (reglementată prin Legea nr. 50/1991).

Armata personală a primarului, împrumutată puţin şi ministrului de interne

Potrivit regulilor din presă, faptele bune devin foarte rar ştiri, spre deosebire de faptele rele. Astfel că poliţiştii locali au fost destul de prezenţi în presă. Ba că amendau pentru tulburarea ordinii publice pe cei ce postau pe Facebook critici la adresa primarului („şeriful” propriei poliţii locale), ba că supravegheau cu străşnicie pe amanta primarului (care-l înşela în mod grav), ba că mulţi pensionaţi din poliţia naţională îşi găsesc posturi călduţe şi bine plătite prin poliţia locală, ba că pe timp de pandemie aplicau cele mai dure şi disproporţionate amenzi, ba că au o pregătire inferioară celor din poliţia naţională, deşi când e vorba de venituri lucrurile stau exact invers, ba că poliţia locală nu este o structură unitară şi coerentă, întrucât există atâtea poliţii locale, câţi primari le au în subordine etc.

Desigur, raportul dintre poliţia naţională şi poliţia locală nu este unul de tipul îngeri vs. demoni, existând în presă suficiente semnalări şi despre abuzuri sau deficienţe ale poliţiei naţionale.

Problema este însă de ce să avem două entităţi publice care pot greşi în aceleaşi domenii, în loc de una?

Această problemă a revenit în actualitate odată cu pandemia, când, printre măsurile de combatere a pandemiei a fost şi cea de subordonare operativă a poliţiei locale faţă de poliţia naţională (faţă de Ministerul Afacerilor Interne).

Această subordonare, doar „operaţională”, este un fel de struţocămilă, deoarece acest fel de subordonare presupune doar participarea poliţiei locale la acţiunile organizate de poliţia naţională. Dar, pentru abaterile comise în timp ce acţionează sub comanda operaţională a poliţiei naţionale, poliţiştii locali nu pot fi însă sancţionaţi disciplinar decât de primar/consiliul local, de unde sunt şi finanţaţi. Deci, practic, poliţia locală rămâne sub controlul real al primarului (care are în mâna cu pâinea şi cuţitul), chiar şi atunci când ea este subordonată operativ poliţiei naţionale.

Un scenariu posibil: desfiinţare prin înglobare în poliţia naţională, cu bani şi de la primărie

Ineficienţa practică a acestei construcţii teoretice, de subordonare operativă, a condus la opinii, din ce în ce mai numeroase şi la dezbateri organizate de unele publicaţii, în sensul unei subordonări totale, nu doar operaţionale, şi permanente, nu doar pe durata pandemiei, a poliţiei locale faţă de poliţia naţională. Iar acest obiectiv se poate realiza cel mai simplu prin înglobarea poliţiei locale în poliţia naţională. Înglobare care înseamnă, practic, desfiinţarea poliţie locale.

Desigur, nu tot personalul poliţiei locale va putea fi preluat de poliţia naţională, ci doar acela care îndeplineşte condiţiile legale, inclusiv de vârstă şi pregătire, pentru a putea fi numit în poliţia naţională.

Dacă primarii nu vor putea renunţa la plăcerea de a avea în subordine o unitate  operativă, care să-i salute cu „Să trăiţi!”, restul personalului din poliţia locală, care nu a fost admis în poliţia naţională, va putea participa la un concurs pentru numirea într-o nouă structură locală, de mai mici dimensiuni şi mult mai mici costuri decât poliţia locală, care va putea fi înfiinţată în locul poliţiei locale. Această nouă structură ar urma să aibă atribuţii diferite, bine delimitate de cele ale poliţiei naţionale, atribuţii care s-ar putea rezuma la paza bunurilor pe care primăria (consiliul local, judeţean etc.) le are în proprietate sau administrare. Aici intră şi parcurile, de exemplu. Asigurarea respectării disciplinei în construcţii ar trebui să fie atributul organelor specializate (inspectoratul teritorial în construcţii), nu al poliţiei locale. De altfel, în cei 10 ani de funcţionare a poliţiei locale, nu pot fi semnalate realizări în materia asigurării disciplinei în construcţii. Dimpotrivă.

Noua structură s-ar putea numi Garda administrativă dar şi altfel (oricum, orice denumire, dar fără „poliţie” în ea) şi ar putea continua buna tradiţie a foştilor gardieni publici, care, cum am arătat mai sus, se ocupau în principal cu paza bunurilor.

Deşi pe hârtie lucrurile par relativ simple pentru desfiinţarea poliţiei locale, constând în principal în promovarea unei iniţiative legislative, în practică ele s-ar putea lovi de cel puţin 2 probleme:

  1. Opoziţia primarilor. Este foarte greu pentru orgoliul primarilor să renunţe la o structură operativă, cu uniforme, maşini, secretare şi armament, gata în orice moment să se sacrifice până la unu’ (pentru că la de la unu’ e pauza de masă) pentru gloria primarului. Iar primarii au o mare putere de influenţă asupra decidenţilor din parlament, deoarece din 4 în 4 ani, vin alegerile. Şi, în practică, contează mult de la ce partid este primarul şi pe cine sprijină el.
  1. Finanţarea poliţiei naţionale. Odată cu desfiinţarea poliţiei locale, care este finanţată de autorităţile publice locale, poliţia naţională va trebui să fie mai prezentă în zonele acoperite, cel puţin la nivel teoretic, de poliţia locală, ceea ce înseamnă o sporire substanţială a efectivelor operative (la comandă sunt destui) şi, implicit, a dotărilor poliţiei naţionale. Înfiinţarea şi popularea unor posturi de poliţie naţională în zonele rurale ar fi foarte necesară şi nu ar trebui pierdută din vedere. Sporirea efectivelor şi a dotărilor nu se poate face fără o creştere corespunzătoare a finanţării. OK, să crească finanţarea, dar de unde o luăm? – este întrebarea cea mai arzătoare. Poate suporta bugetul naţional o mărire substanţială a fondurilor destinate poliţiei naţionale? Dacă nu, pot exista mijloace alternative de creştere a finanţării poliţiei naţionale? Sunt întrebări grele, pentru care răspunsurile sunt şi mai grele.

O variantă de discutat ar fi implicarea autorităţilor publice locale pentru a contribui la finanţarea poliţiei naţionale. Măcar pentru susţinerea funcţionarii de posturi de poliţie în mediul rural. Aşa cum autorităţile locale au cheltuit bani serioşi din bugetele locale pentru finanţarea poliţiei locale, tot aşa ar trebui să participe la finanţarea poliţiei naţionale, cel puţin cu o cotă parte (de 30-50-70%) din media anuală a sumelor alocate poliţiei locale, în anii în care a funcţionat. Pentru că poliţia naţională va acoperi şi zona de activitate a poliţiei locale. Se poate impune prin lege o astfel de obligaţie pentru autorităţile locale? De ce nu? Poliţia naţională trebuie să acţioneze pe gratis acolo unde poliţia locală acţiona (încă acţionează, de fapt) pe mulţi bani publici primiţi de la autorităţile publice locale? E OK?

2021 – un moment potrivit pentru această reformă

Desigur, problema finanţării este una mult mai complexă şi necesită analize/simulări de specialitate mult mai aprofundate.

Momentul optim pentru o modificare legislativă în sensul reformării în doi paşi a poliţiei locale (desfiinţare urmată, eventual, de înfiinţarea altei structuri, cu alte atribuţii) pare a fi începutul unui ciclu parlamentar, deoarece doar atunci parlamentarii, recent (re)aleşi, vor resimţi o presiune mai scăzută din partea primarilor din propriul partid (alegerile ce vor urma, în care influenţa primarilor are o importanţă reală, fiind încă departe, la 3-4 ani distanţă).

Ca să sintetizăm:

1. După 10 ani de activitate, dacă poliţia locală ar fi desfiinţată, cam puţină lume ar observa sau ar regreta.

2. Reorganizarea poliţiei locale şi stabilirea unor atribuţii specifice, distincte de ale poliţiei naţionale presupune, mai întâi, desfiinţarea poliţiei locale şi preluarea selectivă a personalului de către poliţia naţională (preluarea doar a personalului care îndeplineşte condiţiile legale pentru a face parte din poliţia naţională).

3. Dacă se doreşte păstrarea, pentru uzul primarilor, a unei structuri operative în subordinea acestora, ea trebuie să fie mult mai restrânsă şi mai puţin costisitoare ca în prezent, cu atribuţii limitate, clar stabilite şi diferite de ale poliţei naţionale. De exemplu, limitate la paza bunurilor autorităţilor publice locale.

4. Denumirea noii structuri poate fi „Garda administrativă” sau oricare alta, dar fără termenul „Poliţie” în cuprinsul ei. Cu alte cuvinte, fără „Adibas”, în loc de „Adidas”.

 

*Foto Poliția Locală a Municipiului București

Prejudecățile inconștiente și efectul lor asupra romilor în sistemul de justiție penală

/în , , /de

 

De ce nu au încredere romii în justiție și ce părere au polițiștii, procurorii, avocații și judecătorii despre asta

 

O cercetare privind discriminarea romilor în sistemul de justiție penală, derulată pe parcursul ultimilor doi ani în câteva țări din UE, a arătat că în ciuda numeroaselor instrumente antidiscriminare, adoptate de statele europene, în viața de zi cu zi discriminarea romilor se petrece în continuare, camuflată în pejudecățile inconștiente pe care le au profesioniștii din justiție și nu numai ei.

În România, proiectul a fost derulat de APADOR-CH care a realizat 30 de interviuri cu judecători, procurori, polițiști dar și cu activiști și romi care au avut de-a face cu sistemul de justiție penală. Răspunsurile intervievaților au arătat că rasismul continuă să existe și să se autoalimenteze într-un lanț de cauzalitate aparent greu de rupt tocmai din cauza faptului că nu e cunoscut și acceptat. Neconștientizate, prejudecățile profesioniștilor din sistemul de justiție s-ar putea traduce, de exemplu, în condamnări mai aspre și mai frecvente ale romilor și, pe cale de consecință, într-o marginalizare și discriminare a acestora.

Din interviurile realizate cu profesioniștii din justiție s-a putut afla că:

  • Polițiștii intervievați recunosc că uneori pot să oprească pe stradă și să controleze o persoană doar pentru că este de etnie romă, dar nu au considerat că asta ar fi discriminare;
  • Avocații susțin că romii tind să nu beneficieze de prezumția de nevinovăție din partea sistemului de justiție penală – „nu am auzit pe nimeni să se îndoiască că un rom nu este vinovat”;
  • Procurorii intervievați au admis că infracțiunile de care sunt acuzați romii de obicei sunt minore, nonviolente, dar consideră că romii ar fi „predispuși la fapte ilegale din cauza mediului lor social”;
  • Judecătorii intervievați consideră că romii sunt mai predispuși să repete infracțiunile, de aceea sunt și mai predispuși să fie lipsiți de libertate. Totuși nici judecătorii nu văd în asta o discriminare, susținând că nu are nicio legătură cu etnia, ci mai degrabă cu „factorii socio-culturali”.

Intervievații romi au declarat că nu au încredere în sistemul de justiție penală din România și că îl percep ca pe un instrument care mai mult agravează marginalizarea romilor.

România a fost, de altfel, condamnată de mai multe ori la CEDO din cauza modului în care au fost tratați romii în sistemul de justiție penală. Cea mai recentă, cauza Lingurar împotriva României, din aprilie 2019 (nr. 48474/14) este și prima cauză din istoria CEDO, în care Curtea a stabilit că autoritățile naționale au vizat romii din cauza etniei lor. Adică, autoritățile române au fost acuzate că au făcut profilare etnică, un termen încă necunoscut profesioniștilor din justiție intervievați de APADOR-CH.

Deși a fost aparent facilă scoaterea la suprafață a acestor prejudecăți inconștiente, cercetarea fenomenului în România nu a fost lipsită de piedici.

În primul rând, deoarece legea interzice colectarea datelor privind etnia, nu s-a putut stabili concret care este procentul real în care romii sunt prezenți în sistemul de justiție penală.

În al doilea rând, numărul relativ mic de intervievați nu a putut oferi o imagine de ansamblu, reprezentativă pentru fenomen, ci a ridicat doar un pic vălul ce acoperă funcționarea sistemului de justiție. Acest proiect este, însă, o premieră pentru România și, în ciuda limitărilor metodologice, reprezintă un punct important pentru demararea discuțiilor referitoare la fenomenul discriminării persoanelor de etnie romă în cadrul sistemului de justiție penală.

Raportul final al proiectului a fost consultat de intervievați, dar și de instituții relevante din sistemul de justiție din România, care și-au transmis propriile viziuni cu privire la concluziile trase de autori. Cu toate astea, după publicare, APADOR-CH a fost criticat de reprezentați ai comunității rome pentru modul în care a derulat proiectul și pentru unele afirmații interpretabile din raport.

În urma unui proces intern, de analizare a modului în care s-a derulat proiectul, împreună și cu coordonatorul european Fair Trials, s-a decis o revizuire a raportului într-o formă care să elimine ambiguitățile și să servească, așa cum a și fost conceput, ca bază pentru demararea unor discuții benefice în societate despre factorii ce determină discriminarea și cum pot fi ei combătuți.

A fost un proces de analiză internă a provocărilor întregului proiect, din care s-au desprins câteva învățăminte utile pentru viitor.

În primul rând, necesitatea cooptării în astfel de proiecte viitoare, a unor organizații reprezentative pentru minoritatea care face subiectul cercetării, organizații care ar avea cu siguranță experiență mai mare în antidiscriminare decât o organizație de drepturile omului generalistă, așa cum este APADOR-CH. O astfel de experiență ar fi fost utilă și pentru contrabalansarea părerii profesioniștilor din justiție citați în raport.

În al doilea rînd, APADOR-CH admite că modalitatea de comunicare publică în jurul proiectului a fost una defectuoasă și își propune să se aplece cu mai mare atenție asupra acesteia în proiectele viitoare.

Întreaga societate românească se confruntă cu stereotipuri și prejudecăți în ceea ce privește persoanele de etnie romă. De multe ori aceste prejudecăți sunt deprinse din educația timpurie, ca atare era puțin probabil ca profesioniștii din sistemul de justiție penală să fie feriți de ele. Desigur, de la prejudecată la discriminare sau rasism este o cale lungă, însă raportul arată că prejudecățile inconștiente pot afecta decizii importante în cadrul procedurilor penale și nu numai.

APADOR-CH republică raportul final realizat în cadrul acestui proiect, admițându-i limitările inițiale și totodată își exprimă regretul pentru exprimările interpretabile din cadrul raportului.

 

 

 

Citește raportul „Prejudecățile inconștiente și discriminarea romilor în sistemul de justiție penală”

 

Agenda mesei rotunde Discriminarea Romilor in sistemul de justitie penala 26 Noiembrie 2020

  Urmărește dezbaterea publică a raportului:

 

 

 

Fotografie creată de Daniel Reche, de la Pexels

 

Poliția viitorului și justiția făcută de profani (III)

/în , /de
  • Cine activează planul roșu de intervenție la englezi
  • Centrul de trageri în care ești învățat cum să nu tragi cu arma
  • Țara în care sunt arestați clienții, nu prostituatele

 

Înarmați cu tehnologia inteligentă a secolului 21, polițiștilor britanici le lipsește totuși ceva ce colegii lor români au: armele de foc. Polițiștii britanici nu sunt înarmați (în afară de tasere, spray-uri lacrimogene și tomfe) și cel puțin declarativ niciunul nu pare să se plângă de asta, deși numai în 2018 au fost peste o mie de atacuri la adresa polițiștilor, după cum spune Andy Marsh, șeful poliției Bristol.

– Ce face un polițist de-al vostru când unul scoate arma la el pe stradă? întreabă un polițist de-al nostru.

– Fuge! îi răspunde rapid și amuzat Adam Crockford, responsabilul centrului de comandă care răspunde apelurilor date la 999.

În centrul de comandă la care se primesc peste 14.000 de apeluri zilnic, pe chestiuni diverse, de la parcări la crime, lucrează peste o sută de persoane care coordonează 24 de ore din 24 echipele de poliție, ambulanță și pompieri de pe teren. Operatorii care răspund la numerele de urgență 101 sau 999 (UK nu a aderat la sistemul unic european de urgență 112) au acces live și la imagini din trafic, prin sistemul de camere stradale (CCTV) și au puterea și libertatea de a decide singuri dacă situația impune trimiterea uneia sau mai multor mașini de intervenție la locul unui incident. Cu alte cuvinte, la ei planul roșu nu trebuie să trecă prin furcile birocratice de la noi, ci se activează instant, de către operatorul care răspunde la apelul de urgență și vede pe imaginile video live că situația în teren e groasă.

Câte apeluri false primesc ei la 999? Prima dată nu au înțeles întrebarea, apoi Adam ne-a spus că sunt câteva cazuri pe an, de regulă venite de la persoane cu probleme psihice. Un polițist de proximitate merge la persoana respectivă și o convinge să nu mai sune. Nu se dau amenzi pentru așa ceva.

De ce polițiștii englezi nu au arme de foc

După ce ne-a făcut o prezentare amănunțită a echipamentului lui de lucru, sergentul Sean de la poliția Patchway ne-a spus și că există o emoție publică la vederea unui polițist înarmat și că inclusiv el, ca polițist, o resimte pe aeroport, atunci când îi vede pe ofițerii înarmați de acolo. Andy Marsh spune că polițiștii nu au nevoie de arme de foc, dimpotrivă, au nevoie de training-uri pentru identificarea slăbiciunilor și pentru detensionare.

Întreaga zonă Avon și Somerset, peste 4000 de kmp, are doar patru echipaje (mașini plus câte doi polițiști înarmați) pentru cazuri cu adevărat speciale, în special de terorism, un elicopter și trei drone. În cazul unui atac terorist sunt mai multe șanse ca polițistul care răspunde la acel incident să fie neînarmat. Sau un cetățean „înarmat” cu un dinte de narval, cum a fost ultima situație de la Londra.

Chiar dacă nu au arme de foc în dotarea standard, polițiștii din Bristol au cel mai modern centru de pregătire în mânuirea armelor, Blackrock, o clădire desprinsă din filmele cu James Bond, care a costat 18 milioane de lire, amplasată strategic într-o vale străjuită de pereți stâncoși.

Am achiziționat patru hectare de teren și abia putem folosi un hectar, din cauză că după ce s-a amenajat centrul am aflat că nu putem folosi armele de foc în pădure, pe terenul nostru, deoarece aici ar fi o specie protejată de vultur pe care nu o putem deranja. Așa că a trebuit să amenajăm tot în clădire niște clădiri mai mici pentru antrenamente. Cred că vulturul ăla vine periodic pe crengile din jur și râde de noi”, povestește amuzat Simon, unul dintre instructorii centrului.

Aici se fac cursuri de câte 12 săptămâni de mânuit tot felul de arme, de la taser, pistol, carabină etc. Cursanții sunt pregătiți pentru diverse scenarii, de la intervenții la proteste până la acte de terorism. Centrul pregătește deopotrivă polițiști și gărzi de corp pentru înalți demnitari sau familii regale, dar și militari în trupele de intervenții antitero. Ritmul e intens și nu toți cursanții „supraviețuiesc” examenelor. Învață să tragă, dar și să acorde primul ajutor celui împușcat și, mai ales, să-și fundamenteze decizia de a trage astfel încât să fie siguri că acel glonț era ultima soluție.

„Ca polițist, dacă tragi, ești vinovat până când te dovedești nevinovat. Există o judecată a opiniei publice destul de dură în legătură cu asta.” explică Simon, punctând că la Blackrock cursanții sunt învățați cum să nu tragă mai degrabă, cum să folosească toate căile și ocaziile de a nu escalada un conflict armat.

Polițiștii români au fost amuțiți și de camera armelor, dar mai ales de poligoanele de tragere de la Blackrock. Câțiva dintre ei au avut ocazia să-și folosească instinctele în două simulări destul de realiste, în care au tras cu armele și au fost puși să dea explicații după aceea de ce au făcut așa și nu altfel.

         

Predă-ți cuțitul la intrarea în poliție

Dar nu armele de foc sunt problema principală în UK, ci cele albe. Knife crime (infracțiunile de cuțit) reprezintă un flagel ce afectează populația încă de pe băncile școlilor. Poliția le ține cursuri pe tema asta copiilor de 10-11 ani, vârstă de la care au și responsabilitate penală în Marea Britanie. La intrarea în secția de poliție Trinity Road, din estul Bristolului, tronează un tomberon negru în care vizitatorii sunt rugați să-și depună cuțitele. E parte a unui proiect național intitulat chiar așa: surrenderyourknife.co.uk (predă-ți cuțitul).

În secția găzduită de o clădire veche din cărămidă, din anii 60, te izbește de la intrare un miros puternic de iarbă. Suntem așteptați de o echipă multidisciplinară din care, surpriză, face parte și un român. Sergentul Tom ne vorbește despre provocările poliției într-o lume multiculturală în care fiecare al treilea copil născut nu este britanic. Sergentul Chris ne povestește despre schimbarea de mentalitate cu privire la combaterea traficului de droguri, după câteva decade în care au văzut că arestarea dealer-ilor nu schimbă deloc piața, iar rata criminalității se menține ridicată deoarece consumatorii de droguri comit infracțiunile aproape de casă.

Am arestat peste 400 de persoane în ultimul an și totuși nu s-a schimbat mare lucru. Alții le-au luat locul. E o problemă de sănătate publică până la urmă și trebuie tratată ca atare, nu prin arestări. Costă 7000 de lire tratamentul de dezintoxicare pentru o persoană, în timp ce încarcerarea unui deținut costă statul 59.000 de lire /an”, socotește Chris.

Ce spun clienții de prostituate când sunt arestați

Polițista Maz are în sarcină educația în școli. Merge prin școlile din comunitate și le vorbește copiilor despre repercusiunile infracțiunilor. Povestește că așa a învățat diferența dintre „romani non gipsies și gipsies”. Ea însăși mulatră, Maz spune că sunt multe familii de romi în zonă și probleme cu infracțiuni comise de copiii de 9-11 ani, de la furturi din magazine la infracțiuni cu cuțite.

Ema și Tina – îmbrăcate sport, ochelariste, păr lung, aduc mai degrabă a salvatoare de pisici decât a polițiste – vin la întâlnirea cu noi direct din stradă, unde lucrează cu prostituate. Spun că se chinuie să ajute femeile din districtul roșu să renunțe la prostituție, încercând să le ofere alternative, dar sunt conștiente că e o soluție cu bătaie lungă pentru o problemă veche. Se concentrează pe femeile traficate și, informație care i-a șocat pe polițiștii români, le arestează clienții. „Dar la noi în țară nu e ilegal!” e primul lucru pe care clienții îl spun când sunt arestați de cele două polițiste cu look improbabil. Sau: „Dacă nu arestați femeile și le lăsați să practice, înseamnă că e ok, e legal, nu?!”. Alternativa la arest e amenda de 300 de lire.

Munca Emei și a Tinei a dat roade, în zece ani s-a micșorat vizibil numărul prostituatelor de pe străzi. Între timp, însă, au explodat și site-urile pentru adulți. Așa că și poliția trebuie să se mute pe Internet. Ema și Tina cunosc 80 de bordeluri, le vizitază regulat, cu interpreți după ele, ca să depisteze femeile traficate. 40% dintre femei sunt românce. Pentru trafic de persoane în UK pedepsele sunt aspre, ca și pentru crimă.

Unde s-a dus autoritatea polițistului?

Flaviu a plecat la 20 de ani din Ardeal într-o doară, ca să încerce Marea Britanie cu degetul. În timpul facultății a muncit și ca barman, dar apoi a intrat în poliția britanică pentru că și acasă ar fi vrut să se facă polițist. După zece ani a ajuns detectiv în Criminal Invetigations Department (CID), un departament de elită care se ocupă de cazurile importante pe care poliția de intervenție nu le poate gestiona. Dar până să ajungă aici a luat-o de jos, de la patrule, a trecut prin intervenții de forță, unde povestește amuzat că a învățat rapid să înjure englezește. „Când intri peste niște infractori și-i prinzi în flagrant, toți polițiștii înjură. E o tactică psihologică, să inspiri teamă. La început înjuram și eu cot la cot cu colegii englezi, dar eu pe românește. Ce și-au auzit de la mine infractorii ăia… n-or înțeles nimic”, ne povestește el amuzat, cu un plăcut accent ardelenesc încă intact. Azi nu mai poartă uniformă, ci costum și îi place enorm munca de investigații pe care o face, chiar dacă nu e plătit suficient cât să-și permită singur o chirie în Bristol. Îi lipsesc cel mai mult Carpații natali și discuțiile amuzante purtate cu prietenii în limba română, dar cel puțin pentru o vreme viața lui urmează procedurile poliției britanice.

Vizita noastră de studiu s-a încheiat cu o patrulă mixtă româno-britanică prin câteva cartiere cu locuințe sociale din estul Bristolului. Am aflat rutina zilnică a unei polițiste de proximitate, cum i-a spart nasul un traficant de droguri unei polițiste de intervenție (iar poliția a plătit operația de reconstrucție) și cum simte sergentul Chris că mai e văzut polițistul în societatea modernă de azi:

Da, în ultimii ani poliția a pierdut din autoritate. De fapt cred că toate autoritățile și-au pierdut în general din puterea pe care o aveau. S-a ajuns aici pentru că au fost și abuzuri ale poliției înainte, iar acum situația s-a debalansat în sens invers, unii cetățeni abuzează. Populația contestă azi, mai mult ca oricând, autoritatea, îi contestă profesionalismul. Soluția e ca noi să le demonstrăm oamenilor că suntem profesioniști și că ne aflăm în slujba lor, nu împotriva lor”.

[box type=”info”]Această vizită de studiu a fost posibilă cu ajutorul și finanțarea Open Society Justice Initiative și continuă proiectele și inițiativele organizației în domeniul justiției penale. [/box]

 

 

Dollores Benezic

Citește și primele două episoade:

Despre justiția făcută cu judecători neprofesioniști, din comunitate

Poliția viitorului și justiția făcută de profani (I)

Despre cât de multe poate ști poliția britanică despre cetățenii ei și ce poate face cu aceste date

Poliția viitorului și justiția făcută de profani (II)

 

Poliția viitorului și justiția făcută de profani (II)

/în , /de
  • De ce e obligatorie prelevarea de ADN de la oricine încape pe mâinile poliției în UK
  • Cum interceptează poliția britanică telefoanele
  • Când poliția știe că urmează să comiți o infracțiune

În 1984, într-un orășel satelit al Bristolului, Bath, a fost violată și ucisă cu multiple lovituri de cuțit o adolescentă de 17 ani, Melanie Road. Poliția nu a reușit să găsească niciun suspect în cazul ei timp de 30 de ani când, printr-un accident al sorții a fost prins făptașul. În 2015 o tânără a ajuns la poliție în urma unui scandal cu partenerul de viață și părinții ei.

Între timp, din 1995 în UK se constituise baza națională de ADN și fusese instituită prelevarea obligatorie de ADN de la fiecare persoană care intră pe mâinile poliției. Odată recoltate ADN-uri noi, ele sunt comparate automat cu cele din baza de date de la cazuri nerezolvate. S-a constatat că ADN-ul tinerei recalcitrante din 2015 era foarte asemănător cu cel al ucigașului Melaniei, prelevat în 1984 de pe hainele ei. I s-a cerut și tatălui tinerei să dea o mostră de ADN și așa a fost găsit făptașul. Un bărbat care în 1984 avea 30 de ani, trăia în aceeași zonă cu Melanie, și care, după ce făcuse crima, se căsătorise, făcuse trei copii și dusese o existență model în societate. 30 de ani mai târziu avea să fie descoperit printr-o întâmplare generată chiar de fiica lui. Cazul a fost un șoc pentru mulți, în special pentru familia criminalului care, în 2016, a primit închisoare pe viață. Dar mai mult decât atât a justificat într-un mod greu de combătut existența acestei bănci naționale de ADN care este, în fond, o formă cam greu de digerat de intruziune a statului în viața privată.

Așa am aflat și noi că ADN-ul este o probă obligatoriu prelevată de la reținuți și arestați, atunci când ajung la poliție, pe lângă amprente și fotografii.

– La noi se face asta? l-am întrebat pe unul dintre polițiștii veniți în vizita de studiu.

– Ei se face! Cine are bani la noi să facă atâtea ADN-uri, știi cât costă un test?! Păi noi încă luăm amprente cu tuș, pe hârtie, ca pe vremuri… mi-a răspuns polițistul, privind cu invidie la aparatul modern, de dimensiunea unui xerox, la care polițiștii englezi luau amprentele arestaților prin scanare, introducându-le astfel direct în baza de date.

Românii, locul 3 la arestări în Bristol, după englezi și polonezi

În vizită la Patckway, cea mai modernă secție de poliție situată în sudul Bristolului, am fost conduși de sergentul John prin arestul amenajat futurist, ca o navă spațială care are în mijloc un centru circular de comandă, iar cele 48 de celule individuale sunt dispuse pe niște holuri ca niște raze în jurul centrului. Deși moderne, celulele sunt spartane ca dotări: un prici îngust cu o saltea din plastic, un wc și o chiuvetă sunt singurele „dotări” din celulele de arest. Nu există televizor sau lumină naturală, iar arestații sunt monitorizați video inclusiv în celule. Pe ecranul supraveghetorului apare un mic pătrat negru doar în dreptul wc-ului din celulă, în rest arestatul nu are intimitate nici măcar la duș, care este amplasat la vedere, în capătul coridorului cu celule. Practic oricine trece pe hol poate să-i vadă jumătatea de sus a corpului celui care face duș acolo.

     

Când ajunge la poliție, arestatul află: că are dreptul la un avocat, că are dreptul să dea un telefon și i se oferă cartea de proceduri a poliției, spre lectură, în caz că vrea să știe mai multe despre ce pot sau nu pot polițiștii să-i facă. Pe peretele de lângă biroul unde i se iau datele, arestatul vede un afiș pe care scrie în mai multe limbi: „Aveți nevoie de un avocat” și este îndemnat să ceară poliției să-i cheme un avocat.

Mai departe, spune John, poate să-și aprofundeze drepturile citind cartea cu procedurile poliției sau poate să-și întrebe avocatul, interpretul sau reprezentantul ambasadei, dacă este străin. Formularul cu drepturile arestatului, două foi A4 tipărite față verso, este tradus în mai multe limbi inclusiv română (românii ocupă locul 3 în clasamentul arestaților din Bristol, după englezi și polonezi). Acest formular i se oferă arestatului în momentul în care este condus în celulă, după ce i se prelevează amprente, probe ADN și este consultat de un medic.

Audierea are loc într-o încăpere izolată, dotată cu aparatură audio-video, deși nu toate audierile se înregistrează și video. Însă absolut toate sunt înregistrate audio, apoi cineva stă la computer și transcrie înregistrarea, pentru acele cazuri care merg la instanță. Așa rezultă declarația inculpatului, care nu este silit să scrie nimic de mână în timpul audierii.

De aici încolo polițistul trebuie să întocmească dosarul și de cele mai multe ori după ce lasă suspectul în arest se întoarce la locul faptei pentru prelevarea de probe. Foarte rar ajunge și la procuror, în majoritatea cazurilor polițistul are și puterea și libertatea de a face cercetarea penală pe cont propriu.

Cum se interceptează telefoanele în țara lui Big Brother

Paul, un ofițer de investigații de la aceeași secție Patckway, spune că procurorul ajunge să coordoneze numai cazurile complicate – crime, violuri, terorism. În cele mai multe cazuri, mai ales când acuzatul își recunoaște fapta, polițistului îi e lăsată puterea de a decide dacă e în interesul publicului ca acel caz să ajungă la curte sau să se finalizeze doar cu o amendă. „Dacă e la prima abatere, de exemplu pe fond de beție, arestatul este trimis la terapie. Dacă trebuie să ajungă la curte, asta se întâmplă în maximum 6 luni”, explică Paul.

Polițiștii insistă că în general merg pe prevenție și pe măsuri alternative la arest sau condamnare, mai ales că de cinci ani s-a votat și la ei legea care permite arestul la domiciliu. Totuși, din statisticile prezentate de sergentul John aflăm că în 2018 au avut peste 23.000 de arestați numai în regiunea Bristol, ceea ce e dublu comparativ cu Bucureștiul, de exemplu.

Puterea polițiștilor englezi i-a impresionat pe colegii lor români mai ales când au aflat că atunci când e nevoie de interceptarea convorbirilor unor suspecți, polițiștii nu au nevoie de un ordin de la judecător sau procuror, ci e suficient să-și informeze un superior care să încuviințeze interceptarea. Iar asta se poate petrece, cum se zice pe la noi, fără număr, pe termen nelimitat, până când polițiștii consideră că și-au atins scopul interceptării. Iar la final, spre deosebire de legislația română, nici nu sunt obligați să informeze interceptatul că a fost urmărit.

– În România interceptarea e limitată la 6 luni, îi explică un polițist român ofițerului Paul.

– Și dacă nu reușiți să prindeți nimic în alea 6 luni? întreabă Paul uimit.

– Ghinion! răspunde sec polițistul nostru.

Când am ajuns la secția Patckway am fost primiți la intrare de sergentul Sean secondat de două colege mai tinere. Toți trei în uniforme, de parcă ar fi venit în patrulare. Apoi cele două tinere au preluat sarcina de servire cu biscuiți și ceai, în timp ce Sean și superiorul lor, tot un bărbat, au condus discuțiile. La un moment dat, femeile din delegația noastră au simțit nevoia să le dea cuvântul și celor două polițiste. Am aflat astfel că fetele sunt „fața prietenoasă” a poliției, că sunt mai prezente în comunitate unde, ca orice polițist de proximitate, știu tot ce mișcă în zonele lor. „Sunt oameni care preferă să vorbească cu ele decât cu noi. Fetele sunt inteligence-ul, iar băieții cu forța”, a conchis măgulitor sergentul.

Cât câștigă un polițist englez

Procentul de femei în poliția britanică nu e mare – 344 dintr-un total de 3102 polițiști – și asta nu dintr-o politică sexistă de cadre, ci pentru că ele nu și-ar dori această meserie, ni se spune. În România e o altă problemă, intervine un polițist de la noi. Avem un procent foarte mare de fete la Academia de poliție, dar ele renunță pe parcurs la activitatea operativă, preferând munca de birou, ceea ce dăunează efectivelor operative care sunt astfel păgubite de personal.

Nici poliția din Bristol nu o duce bine la efective. Au pierdut mulți polițiști prin pensionare și li s-a tăiat recent și 30% din buget, ceea ce face ca un job în forța de ordine publică să nu fie prea tentant pentru tinerele generații. Salariul anual al unui debutant în poliție e de 20.880 de lire, iar cel mai mare salariu la care se poate ajunge în poliție este de 40.128 de lire anual. Totuși, poliția Bristol e cea mai bună din regat, spune Andy Marsh, șeful întregii structuri polițienești din ținutul Avon și Somerset (un fel de județ al Bristolului, care înglobează câteva orașe și zone rurale cu un total de 1,7 milioane de locuitori). În England și Wales sunt 43 de astfel de „județe”, fiecare cu poliția ei și, ceea ce e mai surprinzător, fiecare cu baza ei de date separată.

Andy Marsh are 32 de ani vechime în poliție, conduce poliția din Bristol din 2016 și are autonomie totală ca să facă asta, deși a fost „angajat” cum îi place să spună de un soi de prefect județean, o femeie politician. A fost primul polițist britanic care a purtat cameră video pe uniformă – bodycam – și ulterior a ajuns și în SUA ca să-i învețe și pe americani filosofia bodycam-ului. Ne spune că oamenii lui gestionează un ținut cu un amestec mare de populații din peste 180 de țări, cu cel puțin tot atâtea limbi vorbite și obiceiuri. Principala lor provocare: să fie „poliția tuturor”.

Cei 6000 de angajați câți are Poliția Bristol (din care numai jumătate sunt polițiști de fapt) sunt distribuiți în câteva direcții: inteligence (suport operativ), investigații criminale, poliția de proximitate și poliția de intervenții rapide. Pe lângă asta mai există HR, IT și financiar, ca la orice companie.

Tot ce știe poliția despre tine

De-a lungul vizitei noastre mai mulți ofițeri de poliție ne-au spus că atunci când au intrat ei în sistem – 15-20-25 de ani înainte – imaginea poliției era proastă din cauza corupției, dar că de atunci se tot lucrează la schimbarea acestei percepții. Andy Marsh admite și el că în poliția lui continuă să fie probleme, chiar cu o săptămână în urmă concediase un polițist pentru că lovise un arestat încătușat. Apoi ne-a povestit de un altul despre care descoperiseră că nu-și mai pornise camera video de câteva luni. Andy Marsh se mândrește să fie artizanul introducerii acestui sistem de înregistrare video la purtător.

Inițial credeam că aceste camere vor aduna evidențe, dar s-a dovedit că au mult mai multe avantaje: responsabilizează polițistul, contribuie la recunoașterea faptelor de către suspecți, scurtează procesele. Înainte de camere polițistul trebuia să scrie totul când interoga. Am schimbat legea și am conceput ghidurile pentru introducerea camerelor video în proceduri. Fiecare polițist are acum cameră, telefon și laptop. Totul e digitalizat. Datele adunate astfel ne spun foarte multe. Vorbim despre inteligență augmentată, nu despre inteligență artificială”, subliniază Marsh, grijuliu cu termenii ce ar putea stârni suspiciuni în public.

Datele strânse din activitatea cotidiană a poliției (patrule de teren, telefoane, camere video, GPS-ul de pe mașinile de poliție) sunt analizate și prelucrate într-un sistem introdus în 2017, Qlik Sense, un program dezvoltat de o companie americană de inteligence, Qlik Technologies. Acesta a unit zece baze de date separate cu care lucra poliția Bristol până atunci, integrând astfel într-un singur sistem toate activitățile poliției, de la apeluri la 999 (englezii nu au numărul unic de urgență european 112), baze de date cu amprente și ADN, cazier sau evidența conducătorilor auto.

Rezultatul este impresionat și intimidant. Este un instrument formidabil în mâna unei forțe a statului, care deține astfel controlul prin profilarea populației. Se cunosc zonele cu potențial infracțional, cine e mai înclinat să comită infracțiuni într-o zonă, ce trecut are, dacă consumă sau nu droguri și pe baza acestor factori i se calculează probabilistic viitorul. Un polițist de circulație știe, de exemplu, cine se află la volanul unei mașini înainte de a o opri în trafic, iar asta îi ia prin surprindere pe șoferi, spun mândri polițiștii.

Sistemul oferă informații despre potențiali autori de infracțiuni și asta face ca poliția Bristol să fie cel mai bun serviciu de poliție din regat, în materie de răspuns rapid la 999, susține Jonathan Dowey, analistul care ne-a vorbit în detaliu despre Qlik. Sistemul se actualizează permanent pe măsură ce adună informații din toate sursele la care are acces. Probabil până la prinderea infractorilor înainte de a comite fapta nu mai e mult, așa cum se întâmpla în anul 2054 în filmul Minority report.

„E un sistem de verificare încrucișată, care ne ajută să vedem riscurile, amenințările, oportunitățile. Putem vedea riscul de vulnerabilitate al unei persoane sau potențialul de a comite o infracțiune. Ne ajută să prioritizăm prioritățile într-o vreme a resurselor limitate. Aceasta este poliția viitorului, digitalizată, analitică”, spune Andy Marsh.

Singurul punct slab al acestei mașinării bine pusă la punct este tot elementul uman. Mai exact politicienii care încă întârzie să se pună de acord pentru a uni cele 43 de baze de date ale polițiilor județene din regat, astfel încât un infractor itinerant să fie prins mai rapid decât acum. În prezent, dacă un nou venit comite o infracțiune și nu are cazier pe raza Bristolului, el nu e identificat imediat în baza de date pentru că nu există acolo. Dacă află pe unde a mai umblat înainte, polițistul își poate întreba colegii din Londra sau din alte zone, dacă au ceva informații despre respectivul.

Nu am aflat în această vizită și dacă rata criminalității în Bristol a scăzut de când poliția e ajutată de Qlik, însă e clar că acest sistem extraordinar, născut din dorința poliției de a depăși neajunsurile secolului 20, ne aduce tot mai aproape de ficțiunile pe care până acum le vedeam numai în filme. Profilarea, atunci când e făcută în scop comercial de marile rețele sociale sau de Internet, are cu totul alte valențe când e făcută de o instituție de forță a statului. E adevărat că aduce beneficii indiscutabile siguranței cetățeanului, dar în mâinile unor corupți are și potențial înfricoșător.

În episodul de mâine citiți ce face un polițist englez când e amenințat cu arma pe stradă, câte apeluri false primesc ei la 999 și cum se descurcă un român în unitatea de elită a poliției din Bristol.

Dollores Benezic

[box type=”info”]Această vizită de studiu a fost posibilă cu ajutorul și finanțarea Open Society Justice Initiative și continuă proiectele și inițiativele organizației în domeniul justiției penale.[/box]

 

Citiți și primul episod, despre justiția făcută cu judecători din comunitate:

Poliția viitorului și justiția făcută de profani (I)

 

și episodul 3:

Poliția viitorului și justiția făcută de profani (III)

 

 

Poliția viitorului și justiția făcută de profani (I)

/în , /de

Inculpatul, un ins de 30+, e aprins la față, asudat și aparent amețit. Stă în boxa acuzaților, în spatele unor geamuri groase, urmărind pe jumătate plictisit procedurile derulate în sala de judecată. Nu pare emoționat, a mai fost aici, a mai primit o pedeapsă. Acum a recidivat. Conducere sub influența alcoolului, accident. După ce ascultă ce are de spus avocatul în favoarea clientului său, cei trei judecători (doi bărbați și o femeie) se retrag pentru deliberare. În așteptare, inculpatul îi cere aprodului un pahar cu apă, apoi cere să fie scos din boxa acuzaților, unde se sufocă. După o vreme cere să fie băgat la loc, că nu-și găsește aerul nici în sala de judecată.

Pare mai degrabă curios despre noi, delegația de zece oameni aflați misterios în spatele sălii altfel goale. E o vizită de studiu organizată în Marea Britanie de APADOR-CH, pentru câțiva polițiști și avocați români. Timp de o săptămână am luat parte la audieri, am vorbit cu avocați din oficiu, am vizitat aresturi și secții de poliție, centre de pregătire a ofițerilor și am făcut chiar o patrulă mixtă prin cartierele mărginașe ale Bristolului.

Cei trei judecători revin în sală, iar cel din mijloc, care pare mai în vârstă, i se adresează inculpatului privindu-l direct. Îi spune în cuvinte simple că își va pierde dreptul de a mai conduce, timp de 40 de luni, că va trebui să meargă la dezalcoolizare, să facă terapie, că va plăti o amendă de 200 de lire și va fi nevoit să dea din nou un test de conducere la finalul perioadei de abstinență șoferească. Îl întreabă dacă a înțeles. Inculpatul are o singură curiozitate: dacă e vorba de 14 sau de 40 de luni (în engleză sunt deosebite doar de câteva litere).

Grefiera le atrage atenția judecătorilor că au uitat să menționeze despăgubirile datorate persoanei accidentate. Sunt adăugate și alea iar procesul se încheie cu inculpatul ieșind transpirat pe ușa sălii de judecată, în aerul umed la Bristolului. Doar el știe dacă se va mai întoarce sau nu aici.

A fost o ședință de judecată dintr-o curte de magistrați (Magistrate Court) din Bristol care judecă orice fel de spețe, de la abateri minore de trafic sau probleme familiale până la crime. Totul se petrece într-o clădire modernă, cu facilități pe măsură – toată lumea lucrează la laptopuri sau tablete, se vorbește în microfon, se fac audieri video din orice colț al lumii – singura rămășiță a tradiției britanice stă în roba neagră a aprodului. Unii dintre românii din delegația noastră sunt dezamăgiți că nu vedem avocați și judecători cu peruci, ca în filme.

Judecătorii sunt voluntari, fără pregătire juridică

Sistemul de drept englez a pus mare parte din justiție în mâinile comunității. Așa se face că Magistrate Courts sunt și azi prezidate de judecători profani, ca la 1300 când au fost stabilite aceste tribunale populare. Cetățeni din comunitate, cu vârste între 20 și 70 de ani, care nu au o pregătire juridică, ci doar bun simț, probitate morală și cazier curat, răspund apelului făcut de justiție și-și donează parte din timpul lor pentru a contribui la bunul mers la dreptății. Judecătorii profani pot fi bogați sau săraci, oameni cu studii medii sau superioare și care în viața de zi cu zi au diferite ocupații. Toți voluntariază o dată, de două ori pe săptămână sau mai rar în curțile cu magistrați unde îi judecă pe alți semeni de-ai lor care au greșit.

Completul de judecată din Magistrate Court este format din trei judecători profani și un fel de grefier cu studii juridice, care se asigură că sentințele date de judecători se încadrează în litera legii, dar nu-i poate influența în decizii. În England și Wales sunt în prezent aproximativ 300 de judecători de acest fel, o cifră în scădere în ultima decadă.

95% din procesele din Marea Britanie încep și se sfârșesc la Magistrate Courts. Magistrații profani pot dispune achitarea, arestarea, pot încuviința o adopție sau pot decide să trimită cazul mai sus la Crown Court. Doar cazurile foarte grave ajung acolo, la curțile prezidate de judecători profesioniști. Există și unele cazuri în care inculpații pot alege ce fel de curte îi va judeca și sunt unii care consideră că un judecător profesionist va fi mai blând în sentință decât cei profani.

Avocatul Ian Kelcey, cu o experiență de peste 40 de ani, spune că în general un proces nu durează mai mult de trei-patru săptămâni la Magistrate Courts, spre deosebire de unul la Crown Courts care poate depăși 18 luni. „Acolo e o problemă de resurse de personal pe care nu o admite nimeni, dar e o realitate. În 2018 de exemplu au fost procesate numai o treime din dosarele pe rol”, explică Kelcey.

Cine e suficient de sărac ca să primească avocat din oficiu

Două sunt elementele care contribuie la rapiditatea procesului de justiție, crede Kelcey. Unul ar fi existența avocatului din oficiu, iar al doilea – camerele video pe care toți polițiștii le poartă asupra lor, pe uniforme – bodycam – și care furnizează adesea dovezi ce forțează acuzații să-și admită vina, deși ar fi tentați să nege.

Dreptul la avocat în secția de poliție e unul dintre puținele drepturi pe care guvernul ți le dă în țara asta, fie că ești milionar sau cerșetor”, subliniază Kelcey, care a prins vremurile anilor 80 când polițiștii încă nu erau obișnuiți ca avocații din oficiu să participe la audierile din secții și să pună întrebări sau să-și sfătuiască clienții. „Polițiștii aveau multă putere atunci, își amintește avocatul, și pe noi ne cam urau. Chiar și azi trebuie să le mai amintim din când în când să aplice legea”, punctează Kelcey zâmbind.

Din 2011 însă, au fost introduse plafoane de venit care au limitat dreptul la un avocat din oficiu. În timp ce la noi avocatul din oficiu este chemat automat la poliție sau în instanță, indiferent de starea materială a acuzatului, în funcție numai de infracțiunea pentru care este cercetat, în Marea Britanie nu primești avocat din oficiu dacă ai venituri anuale mai mari de 12.475 de lire, la Magistrate Courts sau de 37.500 de lire, la Crown Courts. Un alt criteriu după care te califici sau nu pentru un avocat din oficiu este așa-numitul „interes al legii” – adică dacă riști să-ți pierzi libertatea sau nu te poți apăra singur în proces. Abia atunci poți primi ajutor judiciar. Dar numai dacă ai un venit mai mic de 12.475 de lire. Deci trebuie bifate ambele criterii simultan ca să poți beneficia de un proces echitabil.

Kelcey spune că se ajunge adesea în situația absurdă ca un cetățean cu venituri modeste să nu-și permită de fapt un avocat plătit, iar statul să nu-i ofere ajutor juridic din oficiu. Își poate pierde în final casa sau stilul de viață după ce reușește să plătească un avocat. „Statul nu face nicio economie de când s-au introdus criteriile astea: procesele durează mai mult fără avocați din oficiu și oamenii ajung la pușcărie. Nimeni nu câștigă”, crede Kelcey.

Unul din punctele de interes ale vizitei noastre în UK a fost calitatea asistenței juridice din oficiu, dat fiind că într-un grup de lucru pe care l-am avut pe tema asta în România, în 2018, s-a desprins concluzia că la noi asistența juridică gratuită oferită de stat are o calitate adesea la fel de proastă pe cât e plata avocaților.

Numai 45% dintre arestați cer un avocat

În UK lucrurile stau puțin diferit, chiar dacă plata pentru serviciile juridice e considerată nesatisfăcătoare și la ei.

Sunt plătiți cu o sumă fixă pe caz, de regulă 178 de lire+tva, cu posibilitate de majorare când cazul e mai complex, implică mai multe vizite la poliție sau dosarul are multe pagini – de aici și gluma pe care Kelcey ne-o spune, că avocații întreabă când sunt chemați la un caz: câte pagini are dosarul?

Modul de alocare a unui avocat la un caz e la fel de aleatorie ca și la noi, există o agenție de „legal aid” în Ministerul Justiției – echivalenul Serviciului de Ajutor Juridic  de la noi – care gestionează toți avocații din oficiu din UK și-i trimite printr-un call center la cazuri, în baza unui număr de referință, atunci când poliția apelează respectivul serviciu.

Totuși numai 45% dintre arestați cer avocat, ne spune Kelcey. Mulți consideră că nu au nevoie pentru că nu au făcut nimic rău. Unii cred că durează mult până vine un avocat, în realitate durează maximum 45 de minute ca un avocat să ajungă la una dintre cele două secții de poliție situate în extremele Bristolului.

O formă gratuită de ajutor juridic de care beneficiază toți arestații, indiferent de venit, este dreptul de a da un telefon unui avocat din oficiu. În secțiile de poliție există telefoane speciale pentru asta.

Cine poate fi avocat din oficiu în UK?

De regulă nu sunt tineri avocații care fac asta în UK, admite Kelcey:

Trebuie să ai un portofoliu de cazuri, deci experiență, atât profesională cât și de viață, să înțelegi oamenii din secțiile de poliție. Tinerii nu reușesc să înțeleagă un alcoolic de 50 de ani arestat, de exemplu. E o meserie antisocială și nu prea bănoasă. Nu poți să faci grevă pentru creșterea veniturilor deoarece asta îi afectează pe clienții care de regulă sunt cei mai amărâți reprezentanți ai societății, adică cum se spune pe la noi: mad, sad and bad*. Ei reprezintă 75% dintre arestați/deținuți”.

Kelcey se teme că peste zece ani justiția engleză va avea o problemă din cauză că nu mai vrea nimeni să fie avocat din oficiu. În prezent 5500 de avocați fac oficii în UK, față de peste 9000 „câți eram cândva”.

Dacă aparent România stă mai bine la asigurarea, chiar și formal, a asistenței juridice din oficiu, nepunând bariere financiare în calea apărării unui suspect sau inculpat, există un aspect logistic văzut la englezi și la care avocații și chiar polițiștii români doar visează: dosarul electronic.

În România, accesul unui avocat la dosarul clientului său este adesea greoi și lăsat la mâna polițistului sau procurorului de caz, iar asta îi îngreunează munca avocatului care se vede de multe ori ajuns în fața instanței fără să știe multe din conținutul dosarului. Pentru un drept firesc, de acces la dosar, avocatul apărării trebuie să facă față unei birocrații tipic românești și să plătească adesea sume mari pentru fotocopierea sau scanarea dosarului.

Dosarul electronic – o normalitate

Cum se întâmplă asta în UK? Există o rețea securizată în care are acces toată lumea la dosar, de la polițistul care îl întocmește, la procuror, judecător și avocatul ales sau din oficiu. Totul instant, pe baza unei parole și a numărului de dosar. Pentru că totul aici se face electronic, de la înregistrarea video a faptei, cu camera polițistului sau cu una din miile de camere de pe străzile Marii Britanii, la înregistrarea audio sau video a audierilor suspecților, întocmirea dosarului electronic și până la judecată și pronunțarea sentinței. Este asta justiția viitorului? Este cu siguranță justiția normală în lumea digitală în care trăim.

Poliția viitorului, însă, așa cum am cunoscut-o noi la Bristol, este chiar mai mult decât atât și le poate da fiori unora care se tem că o digitalizare prea mare a poliției poate aduce în realitate ficțiuneea filmului „The Minority Report”. Pentru că în țara lui Big Brother se pare că Big Brother e depășit. Dar despre cum se derulează lucrurile la secția de poliție în Bristol citiți în episodul de mâine când veți afla de ce există o bază de date cu ADN-urile tuturor cetățenilor care au venit în contact cu poliția britanică, în cât timp și cine activează la ei planul roșu, atunci când e semnalat un incident grav la 999, de ce polițiștii lor nu poartă arme de foc și în cât timp a învățat un român să înjure englezește după ce a intrat în forțele de poliție britanice.

Dollores Benezic

*mad, sad and bad = nebuni, triști și răi (eng.)

[box type=”info”]Această vizită de studiu a fost posibilă cu ajutorul și finanțarea Open Society Justice Initiative și continuă proiectele și inițiativele organizației în domeniul justiției penale.[/box]

 

Citește și partea a 2-a, despre cât de multe știe poliția britanică despre cetățeni și ce poate face cu acele date

Poliția viitorului și justiția făcută de profani (II)

și partea a 3-a, despre arme, droguri și prostituție:

Poliția viitorului și justiția făcută de profani (III)

 

Codul rutier e mai tare decât Constituția?

/în , /de

Într-o declarație făcută zilele trecute, Primarul general susține că a cerut Parlamentului să  adopte o lege pentru modificarea Codului rutier astfel încât să permită autobuzelor să circule pe linia de tramvai. E o decizie relativ minoră comparativ cu interzicerea completă a mașinilor sub Euro 3, din 2022, o dispoziție care încalcă grav dreptul de proprietate al cetățenilor și pe care primarul nu s-a sfiit s-o ia la nivel local, fără să mai ceară Parlamentului să dea o lege în acest sens.

Așadar, pentru o măsură care ar mai ameliora traficul din București, fără să afecteze pe nimeni, dimpotrivă, Primarul general se ascunde în spatele unei presupuse inacțiuni parlamentare (nu știm dacă chiar a cerut acest lucru Parlamentului și dacă e nevoie de o lege în acest sens), în schimb pentru o măsură ce va afecta viețile și dreptul constituțional al unei mari părți a locuitorilor Capitalei, primarul a tăiat orbește, fără să măsoare înainte, deși Constituția nu-i dă acest drept. Chiar și așa, amânată până la 1 martie 2020, Taxa Oxigen nu devine mai legală decât era până acum.

Pentru Primarul General Gabriela Firea, așadar, Codul rutier e mai tare decât Constituția țării.

Amintim că APADOR-CH a solicitat Avocatului Poporului să atace în contencios administrativ decizia Consiliului General al Municipiului București, prin care se instituie așa-zisa Taxă Oxigen, pe motiv că e disciminatorie și încalcă dreptul de proprietate al posesorilor de mașini sub Euro 3. Primăria Capitalei nu avea dreptul legal de a lua o astfel de măsură care limitează dreptul de proprietate, chiar dacă există o lege a mediului care permite autorităților locale să reglementeze accesul auto în anumite zone. Legea mediului face referire numai la limitări parțiale și zonale, în niciun caz la interzicerea totală a folosirii unor bunuri/mașini în întreaga localitate.

Mai multe despre sesizarea APADOR-CH către AVP aici:

De ce legea mediului NU-i permite primăriei să interzică mașinile sub Euro 3 în București

Ce fel de republică vrea viitorul președinte – răspunsurile candidaților

/în , /de

APADOR-CH a trimis candidaților la președinția României câteva întrebări care ar putea fi începutul unei dezbateri necesare în societatea românească, despre ce fel de stat/republică ne dorim (noi alegătorii și ei, candidații) și cum ar trebui regândită Constituția pe care să se sprijine acest stat. În același timp am invitat și cetățenii să completeze chestionarul ca să afle în felul ăsta cu ce candidat sunt compatibili.

Publicăm mai jos răspunsurile candidaților și ale alegătorilor, pe măsură ce le primim.

16 octombrie 2019 Răspunsurile lui Viorel Cataramă, Dreapta liberală

 

 Eu militez pentru modelul USA, unde presedintele este PM

 

18 octombrie 2019 Răspunsurile lui John Ion Banu, Partidul Națiunea Română

 

Conducerea unui stat necesita decizii de protejare a societatii, a implicit a cetatenilor.   Specific in Romania as milita pentru intarirea ordinii publice, pentru respectarea drepturilor commune in detrimentul drepturilor individuale. Protectia impotriva furturilor technologice, a inducerii in eroare, a escroca pe cei mai putin educati prin scheme cu avantaje materiale.

 

23 noiembrie 2019 Răspunsurile lui Mircea Diaconu, Pro România

 

Din păcate, atunci (1989 -nn) era momentul lustrației. Încercarea care s-a făcut mai târziu a fost gândită să fie neconstituțională, ca să nu poată fi aplicată niciodată. Lustrația trebuia să se refere la aparatul PCR de rang înalt și la ofițerii superiori din Securitate. Proiectul de atunci extindea vinovăția și sancțiunea colectivă până la activistul de comună. Or, vinovăția și sancțiunea pot fi individuale și nu colective. Cât privește colaboratorii cu Securitatea, ca poliție politică, legea e în vigoare și azi. Și totuși, am avut un președinte, cu două mandate, cercetat ca fost turnător al Securității.

Puteți răspunde la chestionarul APADOR-CH aici.

 

Răspunsuri de la cetățeni

 

În cazul în care răspunsul este Nu vă rugăm să indicați care sunt cele care lipsesc
– Demiterea Guvernului
– Drept de veto la orice propunere de numire in posturi despre care Constitutia spune „presedintele numeste”.
– Suficiente… poate! Mai clare… sigur ar trebui sa fie…
– Fără a forța limitele constituționale, rolul președintelui e pur decorativ. Atribuțiile executive sunt extrem de limitate.
– Demiterea ministrilor si primului ministru, dizolvarea parlamentului
Prezentați cel puțin un argument în sprijinul opiniei dvs:

– Rolul presedintelui trebuie sa scada, iar cel al parlamentului sa creasca (republica parlamentara).

– se acumuleaza prea multa putere intr-un singur om

– Concentrarea puterii e periculoasa. Trebuie controlul Parlamentului
– Consider că nu trebuie să existe un singur „om de decizie”. Se poate ajunge la „prea mult exces de zel”
– Ar avea prea multa putere! Romania nu este SUA!
– In tara asta au fost prea multi dictatori.
– Puterea ar fi concentrata in mâinile unui singur om. Romania nu este pregatita pentru asa ceva.
– Trebuie sa existe o separare a puterilor in stat si o opozitie (chiar si semi-formala) la guvern
– Diminuarea cheltuielilor publice, grabirea procesului de luare a deciziilor, incetarea scandalurilor penibile dintre „palate”.
– Puterea unui singur om??? La romani… nu e o idee buna!
– Cu siguranță, momentan nu știm ce fel de republică suntem. Ori prezidențială ori parlamentara, trebuie sa hotărâm asta.
– Romania trebuie sa fie o republica semiprezidentiala in continuare, utilizand modelul francez
Prezentați cel puțin un argument în sprijinul opiniei dvs.
– Rolul presedintelui trebuie sa scada, iar cel al parlamentului sa creasca (republica parlamentara).
– Intotdeauna este bine sa existe un vot nu o decizie de unul-singur
– Cel mult, sa-l poata demite in anumite conditii.
– Prim ministrul nu trebuie sa stea “la mana” unui singur om.
– Președintele ar putea controla guvernul, fara sa isi asume eșecurile in mod direct.
– La ce presedinti votam… ar fi sinucidere curata… haos total!
– Ar fi necesară o modificare a Constituției deoarce nu corespunde cu modelul nostru de țară, nu se potrivește României. Sunt multe lucruri ce se pot interpreta, sunt articole neclare ce le pot ocoli, oricum Constituția e călcată în picioare și nu înțeleg de ce nu există o instituție care sa vegheze la respectarea acesteia. Curtea Constituționala, cu tot respectul, cred ca e depășita și sunt numiți politic acolo. E nevoie de o schimbare radicală.
– Respectarea principiului juridic cine numeste/ investeste poate demite
– Legitimitatea președintelui (e ales direct, e depozitarul celor mai multe voturi)
– Se reduce astfel posibilitatea coabitarii, iar alegerea presedintelui prin vot popular inseamna ca cineva trebuia sa puna in aplicare acel program politic.
Prezentați cel puțin un argument în sprijinul opiniei dvs.
– presedinte nu trebuie sa se amestece in guvern
– Cred ca este cu dus-si-intors. Ar fi o modalitate buna de apune oamenii sa lucreze impreuna, sa colaboreze, si poate asa nu ar mai trage doar pe partea lor, dar pentru asta se presupune deschidere, dorintade cooperare. Pe de alta parte exista riscul si probabil in Romania cam spre asta s-ar tinde, fiecare sa tina doa de partea lui si sa zica ca doar ei au facut ceva
– Putere discretionara! In Romania nimeni care ar avea putere nu ar folosi-o in mod democratic si fara patima.
– Ar insemna o escaladare a conflictelor dintre „palate” si ar impiedica functionarea statului.
– Da, ar trebui găsită soluția cea mai bună care s-ar potrivi pentru România. Ma refer la sistemul de guvernare. O Constituție nouă, redus numărul de parlamentari, regionalizare… etc.
– In caz de coabitare vom avea 2 guverne, al presedintelui si al premierului. In plus, numirea trebuie sa treaca de votul parlamentului.
– Nu putem defini „jumătățile”. Structura guvernului se schimbă. După ce criterii selectăm jumătatea prezidențială, respectiv pe cea numită de premier?
– Nu este practicat nicaieri.
Prezentați cel puțin un argument în sprijinul opiniei dvs.
– presedintele nu e deasupra celorlati
– Afectează credibilitatea neavând și atribuții în implementare
– Omul din functia de Presedinte nu este cantonat intr-un turn de fildes! Trebuie sa se consulte cu ceilalti si apoi sa ia, el, hotarirea/hotaririle care se impun!
– Uneori nu este posibila consultarea. Presedintele nu poate fi subordonat parlamentului.
– Presedintele trebuie sa actioneze conform dorintelor poporului, legal reprezentat de catre oamenii din parlament
– Tara nu trebuie angajata in actiuni pe plan extern de un singur om. Nu suntem dictatura.
– Trebuie o singura voce, daca nu exista consens ne facem de râs.(ex:mutarea ambasadei la Ierusalim) Din păcate în ultimii 30 de ani ne-am pierdut credibilitatea pe plan extern.
– Nevoia de consens + parlamentul reprezinta poporul, presedintele -statul
– E greu de obținut acordul prealabil asupra unor teme concrete, care se conturează în decursul discuțiilor pe care le poartă chiar președintele. Parlamentul poate oricand refuza ratificarea tratatelor.
În cazul în care răspunsul este Da, vă rugăm să indicaţi cel puţin 3 modalități prin care poate influența
– Numirea unui Premier competent si integru
– Este evidenta incapacitatea legislativa a Administratiei Prezidentiala de a se amesteca in asa ceva. Orice ingerinta pe aceasta tema este ca butada: „a vorbit si nea Ion, ca este si el om”!
– 1. Construcția de autostrăzi și șosele ar trebui să fie primordială. Președintele trebuie să pună presiune pe guvern și pe autoritățile de decizie, să reclame acest fapt. 2. Fără o infrastructura rutiera România a pierdut investițiile mari din zonă, deci a pierdut dezvoltare. Am rămas în urma Europei civilizate, chiar și Bulgaria s-a mișcat mai bine. Din acest motiv, Constituția îl obligă pe președinte să dezvolte țara, iar acest lucru este de importanță strategică, ține de siguranța națională. 3 Trebuie să aducă la negocieri toate forțele politice parlamentare și să găsească un consens pentru a construi odată autostrăzile și șosele de maxim interes în cel mai scurt timp.
– Daca e liderul majoritatii parlamentare, are intrumente politice. Daca e in conflict cu majoritatea parlamentara (implicit si cu guvernul), are instrumente imagologice (declaratii publice)
– 1. Prin programul sau politic. 2. Prin desemnarea si numirea premierului. 3. Prin capacitatea sa de negociere si generare de consens.
Prezentați cel puțin un argument în sprijinul opiniei dvs
– Exceptia de la respectarea deciziei unei instante (fie ea si CCR) inseamna disparitia statului de drept.
– Nu am mai fi stat de drept, ar apărea arbitrariu, invitație la lovitura de stat
– Constitutia este legea fundamentala pe care se bazeaza societatea noastra; Curtea Constitutionala are rolul de a interpreta articolele din constitutie, deci deciziile Curtii Constitutionale sunt fundamentale pentru functionarea tarii, daca Presedintele nu ar respecta aceste interpretari, ar insemna ca este deasupra legii fundamentale, ceea ce contravine insasi Constitutiei, care spune ca toti cetatenii sunt egali in fata legii.
– Daca primul om in stat nu respecta o decizie a unei Curti, atunci cum noi, simplii cetateni, suntem obligati sa respectam hotariri, decizii, legi?
– Presedintele trebuie sa se supuna si el legii. Nimeni nu este mai presus de lege.
– Ilogic si de neacceptat din perspectiva teoriei statului de drept
– Curtea ar rămâne fără obiect, iar președintele ar fi deasupra legii.
– Deciziile CCR sunt general obligatorii.
10. Convenția Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) datează din anul 1950. Cu timpul, lucrurile se mai schimbă. Indicați cel puțin trei propuneri de modificări/îmbunătățiri/actualizări pentru CEDO.
– Nu știu
– nu cunosc conținutul convenției
– Articolul 8 ar trebui lărgit
– Integrarea migranților, drepturile femeilor…
– Simplificarea procedurilor de expulzare…
11. Dacă dvs personal ar trebui să renunțați la un drept fundamental, care ar fi acela?
– Dreptul de a fi ales, oricum nu mă aleg – 3 voturi
– Dreptul la vot – 1 vot
– Dreptul la căsătorie – 1 vot
– Dreptul de a practica religia – 1 vot
– Nu renunț la niciunul, că de aia sunt fundamentale – 8 voturi
În caz că răspunsul este Da, prezentați cel puțin trei modalități prin care președintele o poate face
– presedintele sa nu se mai amestece in justitie/parchet
– Nu raspund, pentru ca intrebarea e prea vaga.
– Nu el! Astea se stabilesc prin parlament si guvern
– 1.Presedintele trebuie să vegheze la o bună funcționare a statului,acesta are pârghiile necesare pentru a întări autoritatea statului. Voința însă nu prea are. 2.Respectarea Constituției și a legilor țării. 3.Desemnarea unor specialiști în funcțiile importante, procurorul general. CSM, etc.
– CSAT, numiri in functii, declaratii publice
– 1. Prin desemnarea unor zone de atentie sporita privind aplicarea legii. 2. Prin influentarea schimbarii Codului Penal si al Codului de Procedura Penala. 3. Prin numirea si desemnarea premierului.
14. La 30 de ani de la schimbarea regimului comunist din decembrie 1989, societatea românească încă nu a avut o dezbatere serioasă în chestiunea colaboratorilor cu Securitatea. Întrucât o lege a lustrației ar fi tardiv de adoptat, un astfel de proiect fiind deja declarat neconstituțional de CCR, care ar fi în viziunea dvs. o soluție pentru tranșarea acestei probleme, astfel încât ea să nu mai fie folosită ca șantaj politic?
– Stabilirea unui deadline cu privire la aceasta chestiune, abrogarea legilor speciale etc
– Problema izvorăște nu din funcționarea istorică a vechii Securități, ci din inerția instituțională a acesteia. Readucerea SRI sub controlul democratic al parlamentului ar putea reapropia instituția de adevăratul ei scop și i-ar putea reabilita imaginea
– Deja e tardiva orice discutie – majoritatea colaboratorilor au iesit (sau vor iesi curand) din viata activa.
– Problema este complexa, totuși cred ca publicarea unei liste cu toate numele pe care le are CNSAS ar fi utila. Nu ne putem baza pe declaratiile, uneori mincinoase ale potetialilor candidati la functii publice.
– Publicarea intregii liste a colaboratorilor pe un site
– Pedeapsă cu închisoare pentru cei care mint in declaratiile de necolaborare.
– Nu avem o… „institutie” care se „ocupa” de asta?
– Foștii comuniști și securiștii din eșalonul 2-3 au preluat puterea în ’89. Urmașii lor sunt democrații de azi. E o glumă proastă.
– Transparenta totala, desecretizare
– Digitalizarea și publicarea în format electronic a Arhivelor Securității. Știu, e o utopie dpdv tehnic.
– Adoptarea unei legi a lustratiei in acest moment este tardiva si diviziva.
17. Ce întrebare ați fi dorit să vi se pună, dar a lipsit din acest chestionar? Și care este răspunsul dvs. la această întrebare?11 responses
– Când va sustine presedintele promovarea celor competenti? raspuns: niciodata.
– Care sunt problemele cu care va confruntati ca cetatean si cum considerati ca s-ar putea rezolva? Spre exemplu infrastructura – chiar daca ar exista mai multe taxe pt drumuri. le-as plati numai sa stiu ca pot circula in siguranta. nu exista interes pentru pers cu dizabilitati- ar trebui sa existe mijloace de transprt care sa usureze transportul si pt ei; prea multe borduri care fac deplasarea greoaie; activitati pt implicarea oamenilor cu dizabiljgati si sa ajute la crearea unei legaturi cu societatea;
– Ati propune un referendum pentru reinstaurarea Monarhiei? R: DA!
– Presedintele ar trebui sa aiba posibilitatea initierii unei revizuiri a Constititiei?
– Sunteți de acord cu scadearea numarului de parlamentari si desființarea funcțiilor ocupate pe criterii politice in institutiile publice? Da.
– Va e dor de Vadim??? R: DA!!! :))
– Întrebarea care nu s-a pus populației prin referendum pentru aderarea la UE. Norvegienii au votat împotriva aderării țării lor la UE. Asta înseamnă democrație. Măcar pentru sondaj.
– Modificam Constitutia pentru a corespunde comportamentului actorilor politici sau constrangem actorii politici sa respecte textul constitutional asa cum este acum, unul care obliga la dialog, la consens, compromis si buna-credinta in exercitarea functiei publice?
Nu stiu.

Chestionar: Ce fel de republică ar vrea viitorul președinte?

/în , /de

 

În debutul campaniei electorale pentru prezidențiale, APADOR-CH a trimis candidaților la președinția României câteva întrebări care ar putea fi începutul unei dezbateri necesare în societatea românească, despre ce fel de stat/republică ne dorim (noi alegătorii și ei, candidații) și cum ar trebui regândită Constituția pe care să se sprijine acest stat.

Vom publica aici răspunsurile candidaților, pe măsură ce le primim. În acest timp, așa cum v-am invitat și la alegerile europarlamentare, o facem și acum: răspundeți la aceste întrebări și apoi urmăriți ce răspund candidații. Vom avea astfel la îndemână un instrument de a măsura cât coincid dorințele/convingerile noastre cu cele ale unui candidat (sau ale mai multora).

 

(bifați căsuțele care coincid cu răspunsurile dvs apoi apăsați pe „trimite” și vi se va înregistra răspunsul. Urmăriți pagina APADOR-CH pentru a afla ce răspund candidații)

Unde mi-e avocatul?

/în , /de

Dreptul la un avocat în procedurile penale, între teorie și practică – subiect de dezbatere europeană la Bruxelles, 10 octombrie 2019, cu participarea unor reprezentate ale grupului de lucru organizat pe această temă în 2018 de APADOR-CH

Peste 100.000 de persoane sunt arestate în așteptarea procesului în închisorile din Uniunea Europeană, iar acest lucru ne costă 1,6 miliarde de euro anual. Folosirea excesivă a arestării preventive aglomerează inutil penitenciarele și are un efect negativ asupra vieții arestatului și asupra cazului lui în justiție, afectându-i șansele la apărare. Aceste date sunt rezultate din mai multe studii și proiecte derulate în ultimii ani în UE, de către organizații și specialiști în sistemul penal. APADOR-CH a fost parte a acestui proces de cercetare a situației și de găsire a unor soluții pentru îmbunătățirea sistemului, derulând până acum câteva proiecte în acest sens:

Avocatele Nadia Cantemir, Adina Lupu, Nicoleta Popescu și Daniela Zaharia Mănescu (foto) – reprezentante ale grupului de lucru organizat de APADOR-CH în România în 2018 – au participat ieri, 10 octombrie 2019, la Bruxelles, la întâlnirea regională a specialiștilor în drept, la care s-au discutat soluții de îmbunătățire a acordării asistenței juridice din oficiu în faza de urmărire penală și arestare preventivă.

 

Cu această ocazie a fost lansat și raportul cercetării derulate în Bulgaria, Grecia, Ungaria, Italia și România:

 

Where is my lawer?

 

 

 

 

Printre recomandările rezultate din acest proiect sunt:

  • implementarea Directivei UE privind drepturile procedurale în legislațiile naționale
  • îmbunătățirea procedurilor privind informarea suspecților și inculpaților despre drepturile pe care le au
  • furnizarea asistenței juridice, prin numirea unui avocat într-o fază cât mai incipientă a procedurilor de cercetare penală
  • îmbunătățirea procedurilor privind dreptul la un traducător/interpret
  • facilitarea accesului la dosar pentru avocatul suspectului/inculpatului
  • stabilirea de remedii efective pentru cazurile de încălcare a drepturilor procedurale
  • pledoarii pentru folosirea soluțiilor alternative la arestul preventiv

  

Printr-un proiect cu finanțare europeană, Guvernul vrea să mai taie din informațiile publice

/în , /de

Secretariatul General al Guvernului vrea ca cetățenii care cer informații publice, conform Legii 544/2001, să aducă adeverințe care să ateste interesul pe care-l au. În caz contrar pot fi acuzați că prejudiciază cu rea-credință autoritățile. Modificările la normele legii sunt prilejuite de un proiect european derulat de SGG și MAI

 

„Guvernare transparentă, deschisă și participativă – standardizare, armonizare, dialog îmbunătățit” se numește proiectul cu finanțare europeană, derulat de Secretariatul general al Guvernului împreună cu Ministerul Administrației și Internelor. Scopul anunțat al proiectului este „creșterea gradului de transparență a actului de guvernare”, dar cel puțin una dintre acțiunile derulate în proiect – modificarea normelor Legii 544/2001 – pare să arate contrariul, adică să restrângă accesul cetățenilor la informațiile publice.

Cele două instituții partenere în proiect au organizat astăzi, 27 septembrie, o consultare publică, anunțată pe site, dar fără afișarea modificărilor propuse. Acestea au fost transmise doar la cerere, participanților.

Cu doar o zi înainte de consultare am aflat și noi care sunt intențiile Guvernului și am formulat câteva observații la propunerile de modificare a normelor Legii 544/2001. Vi le prezentăm într-un tabel comparativ, pentru a fi mai ușor de urmărit:

 

Textul actual Modificări propuse Obiecțiile APADOR-CH
Art. 13. – Solicitarea informaţiilor de interes public, altele decât cele prevăzute să fie comunicate din oficiu, va fi adresată instituţiei sau autorităţii publice, în condiţiile art. 6 din Legea nr. 544/2001. 3. Articolul 13 se modifică și va avea următorul conținut:

(1) Solicitarea informaţiilor de interes public, altele decât cele prevăzute să fie comunicate din oficiu, va fi adresată instituţiei sau autorităţii publice, în condiţiile <LLNK 12001 544 10 201 0 29>art. 6 din Legea nr. 544/2001. Este în sarcina autorității sau a instituției publice de a califica solicitarea în funcție de obiectul acesteia și de interesul solicitantului ca intrând sau nu, după caz, în aria de aplicabilitate a Legii nr. 544/2001.

(2) Conținutul informațiilor de interes public se furnizează în forma în care sunt identificate și deținute de autoritatea sau instituția publică. Prelucrarea cantitativă sau calitativă de orice natură a conținutului informațiilor de interes public identificate nu este în sarcina autorității sau instituției publice.

(3) Persoanele care efectuează studii şi cercetări în folos propriu sau în interes de serviciu trebuie să facă dovada solicitărilor formulate în acest temei pentru a avea acces la fondul documentaristic al autorităţii sau al instituţiei publice.

(4) Pot constitui motive de refuz al comunicării informațiilor solicitate și lipsa furnizării datelor de identificare reale ale solicitantului sau lipsa dovezii prevăzute de alin. 3.

 

 (2) Există riscul ca instituțiile publice să nu mai comunice deloc date statistice. De exemplu, câte controale au făcut într-o anumită perioadă, pentru că asta înseamnă să numere controalele făcute, adică o prelucrare cantitativă. O astfel de prevedere în norme este contrară Legii 544, care definește informațiile de interes public drept informații care privesc sau rezultă din activitatea unei entități publice. Or, și informațiile de natură statistică (ce presupun o prelucrare cantitativă și, uneori, calitativă a informațiilor brute) sunt informații care privesc sau rezultă din activitatea entității. Prin norme nu se poate modifica legea, adică elimina o parte din informațiile prevăzute de lege pentru a fi accesate.

(3) Legea 544 nu prevede nicio condiție pentru a avea acces la informații publice, deci solicitarea, în normele de aplicare, a unei dovezi/adeverințe care să ateste un interes documentar al solicitantului este și ilegală și absurdă. Dacă un cetățean face cercetări pe cont propriu, despre nivelul cheltuielilor bugetare din localitatea în care locuiește, cui va cere adeverință, sieși?

(4) Datele de identificare ale persoanei care solicită informații publice sunt, conform legii, numele, prenumele și adresa la care solicită să-i fie comunicate informațiile. În măsura în care cineva ar pretinde că se numește Mickey Mouse, acesta ar putea fi un motiv de respingere a cererii de informații, pentru că e evident un nume fals. Dar dacă cererea e formulată de Ionescu Vasile, de unde poate ști instituția respectivă că pe cetățean nu-l cheamă așa?

  Art. 22. – (1) În cazul în care informaţia solicitată nu este dintre cele care se comunică din oficiu, solicitarea se transmite structurilor competente din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice, care deţin informaţiile solicitate, pentru a verifica respectarea prevederilor art. 12 din Legea nr. 544/2001, cu modificările şi completările ulterioare.

(2) În cazul în care informaţia solicitată este identificată ca fiind exceptată de la accesul liber la informaţie, se asigură, în termen de 5 zile de la înregistrare, informarea solicitantului despre acest lucru.

(21) În situaţia în care informaţia publică solicitată se află pe un înscris care conţine atât informaţii la care accesul este liber, cât şi informaţii exceptate de la liberul acces, informaţia publică solicitată va fi comunicată, după anonimizarea informaţiilor exceptate, prevăzute la art. 12 din Legea nr. 544/2001, cu modificările şi completările ulterioare.

(3) Structurile prevăzute la alin. (1) au obligaţia să identifice şi să actualizeze informaţiile de interes public care sunt exceptate de la accesul liber, potrivit legii.

 

 4. La articolul 22 se introduc alineatele 4 și 5 cu următorul conținut:

”(4) După comunicarea informației de interes public solicitate, solicitările care au același obiect și sunt formulate de același solicitant se clasează.”

”(5) Autoritatea sau instituția publică are posibilitatea de a publica, din oficiu, orice informații a căror solicitare a înregistrat o frecvență mare din partea publicului, în funcție de obiectul sau domeniul său de activitate, cu respectarea prevederilor legii.”

 

  
 Art. 26. – Structurile sau persoanele responsabile de informarea publică directă realizează organizarea şi funcţionarea punctului de informare-documentare, după cum urmează:

a) asigură publicarea buletinului informativ al autorităţii sau instituţiei publice, care va cuprinde informaţiile de interes public comunicate din oficiu, prevăzute la art. 5 din Legea nr. 544/2001;

b) asigură publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea a II-a, a raportului de activitate al autorităţii sau instituţiei publice;

c) asigură disponibilitatea informaţiilor comunicate din oficiu, prevăzute la art. 5 din Legea nr. 544/2001, cu modificările şi completările ulterioare, pe pagina de internet şi la afişierul instituţiei, precum şi în alte modalităţi, după caz;

d) organizează în cadrul punctului de informare-documentare al instituţiei accesul publicului la informaţiile furnizate din oficiu.

 

 5. Articolul 26 se modifică și va avea următorul conținut:

”(1) Structurile sau persoanele responsabile de informarea publică directă realizează organizarea şi funcţionarea punctului de informare-documentare, după cum urmează:

a) asigură publicarea buletinului informativ al autorităţii sau instituţiei publice, care va cuprinde informaţiile de interes public comunicate din oficiu, prevăzute la <LLNK 12001 544 10 201 0 29>art. 5 din Legea nr. 544/2001;

b) asigură publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea a II-a, a raportului de activitate al autorităţii sau instituţiei publice;

c) asigură disponibilitatea și actualizarea informaţiilor comunicate din oficiu, prevăzute la <LLNK 12001 544 10 201 0 29>art. 5 din Legea nr. 544/2001, cu modificările şi completările ulterioare, pe pagina de internet şi la afişierul instituţiei, precum şi în alte modalităţi, după caz;

d) organizează în cadrul punctului de informare-documentare al instituției accesul publicului la informațiile furnizate din oficiu.

(2) În termen de 5 zile lucrătoare de la apariția unor modificări, informațiile de interes public care se comunică din oficiu se actualizează de către autoritatea sau instituția publică, prin structurile sau persoanele responsabile de informarea publică directă.”

 

  
Art. 31. – Răspunderea disciplinară a funcţionarului desemnat pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 544/2001 se stabileşte conform Statutului funcţionarilor publici, statutelor speciale sau, după caz, Codului muncii.

 

 7. Articolul 31 se modifică și va avea următorul conținut:

„(1) Răspunderea disciplinară a funcţionarului desemnat pentru aplicarea prevederilor <LLNK 12001 544 10 201 0 18>Legii nr. 544/2001 se stabileşte conform Statutului funcţionarilor publici, statutelor speciale sau, după caz, Codului muncii.

(2) Persoana care formulează cu rea-credință solicitări de informații de interes public răspunde pentru prejudiciile create autorității sau instituției publice.”

 

 (2) Nu este necesară o asemenea prevedere. Cererile abuzive pot fi respinse pe acest motiv (potrivit art. 57 din Constituție, ca orice drept, și cel la informații trebuie exercitat cu bună-credință), iar cererile repetitive pot fi clasate pentru acest motiv, așa cum prevăd normele. Modificarea astfel propusă ar putea fi folosită de unele instituții pentru a descuraja solicitarea de informații publice. Articolul va constitui o veșnică amenințare la adresa petenților, că vor fi puși să plătească sau să intre în proceduri judicare în cazul în care șefii instituțiilor s-ar putea „supăra” că unii cetățeani întreabă prea multe.

 

 

Din textul anunțului de pe site-ul SGG aflăm că în același proiect Guvernul dorește, în spiritul aceleiași „armonizări” probabil, și elaborarea unor norme pentru Legea 52/2003, a transparenței decizionale. Le vom verifica și pe acelea ca să ne asigurăm că nu contravin legii, dar îi sugerăm pe această cale Guvernului să încerce să exerseze transparența mai des și mai bine respectând măcar cele două legi în discuție, așa cum sunt ele azi. Deși sunt în vigoare de atâția ani, încă sunt necunoscute pentru multe din instituțiile publice românești.

Citește și

Cum folosești deștept Legea 544/2001 ca să obții informații publice

 

APADOR-CH
Str. Nicolae Tonitza 8A
Sector 3 – Bucuresti
030113 Romania

Telefon: (40) 0733.078.720
e-mail: office@apador.org

Utilizarea și distribuirea informațiilor de pe acest site sunt libere, cu citarea sursei.