România, condamnată în 2015 pentru încălcarea articolului 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), în cazul Parohia Greco-catolică Sisesti versus România, pentru durata prea mare a proceselor.
Hotărârea este din 3 noiembrie 2015, definitivă la 3 februarie 2016 (Cererea nr. 32419/04)
Citește decizia CEDO integral
Șerban Marinescu a fost agresat în iunie 2007 de trei polițiști de la Secția 22 din București, când a vrut să facă o plângere contra unui taximetrist. Timp de opt ani niciun procuror nu a reușit să-i găsească vinovați pe cei trei care continuă să profeseze ca apărători ai legii și ordinii în România
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat azi România pentru încă un cetățean bătut de poliție. Cazul Șerban Marinescu vs. România a ajuns la CEDO în 2013, după ce în țară plângerea celui agresat de poliție a fost pasată de patru ori între parchet și tribunale.
La 2 iunie 2007, Șerban Marinescu a avut o altercație cu un șofer de taxi care refuza să-i dea restul pentru o cursă, seara târziu, în fața casei. Ca să-l intimideze, taximetristul a condus până la Secţia 22 de poliţie din Bucureşti. La secție, Marinescu a vrut să facă plângere împotriva taximetristului, dar s-a trezit că e bruscat de trei polițiști, lovit cu pumnii și picioarele și legat de o balustradă, pe un hol din secție.
Certificatul medico-legal, emis de IML în dimineața imediat următoare vizitei la poliție, confirmă că Marinescu a fost victima unei agresiuni care necesită 7-8 zile de îngrijiri medicale.
Plângerea împotriva polițiștilor și a șoferului de taxi a fost depusă chiar în ziua de 5 iunie 2007, la Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 6 Bucureşti cu nr. 5717/P/2007. Răspunsul oficial al poliției a fost să-și acopere angajații bătăuși sub explicația că Marinescu venise deja bătut la secție și pentru că era recalcitrant a fost legat cu cătușe de balustrada scării, ca să se calmeze.
Timp de aproape opt ani dosarul Marinescu a fost plimbat între parchet și judecătorie, procurorii refuzând să-i trimită în judecată pe acuzați pentru faptele lor:
– Prima rezoluție de neîncepere a urmării penale faţă de lucrătorii de poliţie, pentru săvârşirea infracţiunii de purtare abuzivă, iar față de taximetrist, pentru lipsire de libertate, a fost dată de Parchet în iulie 2009;
– Instanța a desființat soluția Parchetului în noiembrie 2010 și a cerut din nou reluarea cercetărilor;
– Zece luni mai târziu, Parchetul a decis tot neînceperea urmăririi penale, fără să mai facă alte cercetări;
– În 2012 instanța se pronunță din nou în favoarea victimei și trimite pentru a doua oară cauza la Parchet;
– În iunie 2014 Parchetul dispune clasarea cauzei întrucât faptele nu există;
– Reclamantul contestă pentru a a treia oară soluţia procurorului. În februarie 2015 instanţa constată că s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale pentru fapta de purtare abuzivă şi trimite cauza la parchet în vederea începerii urmării penale cu privire la fapta de lipsire de liberate;
– În iulie 2015 Parchetul clasează din nou cauza pentru a patra oară pentru fapta de lipsire de libertate;
– Reclamantul contestă din nou, iar instanţa, la data de 2 decembrie 2015 pentru a patra oară trimite cauza la procuror pentru a pune în mişcare acţiunea penală şi de a completa urmărirea penală.
După 8 ani de la incidentul din Secţia 22 de poliţie, dosarul este tot la parchet în curs de soluţionare.
În acest timp niciunul dintre polițiști nu și-a pierdut funcția, nu a fost sancționat. Pe tot parcursul procesului ei au avut reprezentare juridică gratuită din partea unuia dintre sindicatele polițiștilor. Cazul Marinescu se poate repeta oricând.
Reclamantul s-a plâns în octombrie 2013 Curţii Europene că a fost victima unui tratament inuman şi degradant din partea agenţilor statului, că nu a beneficiat de o anchetă efectivă (art. 3 din Convenţie) şi că nu a beneficiat de un recurs efectiv în sensul art.13 din Convenţie.
În contradictoriu, Guvernul României a argumentat la CEDO că această cauză ar fi prematură, atâta vreme cât judecarea ei nu s-a încheiat în țară. CEDO a considerat, însă, că opt ani ar fi fost suficienți ca dosarul să-și găsească o rezolvare.
În hotărârea publicată azi, CEDO subliniază deficiențele anchetei interne, faptul că procurorii au eșuat în audierea victimei și a martorilor, și constată că perioada lungă de timp scursă de la petrecerea faptelor până acum este incompatibilă cu cerința de promptitudine inclusă în obligațiile procedurale prevăzute la articolul 3 al Convenției Drepturilor Omului. Prin urmare CEDO i-a acordat despăgubiri lui Marinescu, în valoare de 7500 de euro, și a condamnat statul român pentru încă o încălcare a articolului 3 din Convenție.
APADOR-CH, prin avocatul Nicoleta Popescu, i-a oferit lui Șerban Marinescu asistență și reprezentare juridică pe tot parcursul procedurilor interne, susținându-l și în fața CEDO.
Mă bucur că am câștigat, dar în același timp sunt trist că așa ceva mai e posibil în România zilelor noastre. Timp de 8 ani am simțit cum instituțiile statului au fost complet indiferente, ba chiar ostile. Mulțumesc avocatei Nicoleta Popescu și APADOR-CH, fără de care nu aș fi putut să duc acest drum până la capăt. Sper ca lupta noastră din toți acești ani să forțeze justiția română, poliția, guvernul și alte instituții să își reconsidere poziția față de propriii cetățeni.”- Șerban Marinescu
Pentru detalii,
Nicoleta Popescu, avocat APADOR-CH
0733.078.723
Marea Cameră a CEDO va analiza cazul Parohia Greco-catolică Lupeni și alții contra României (76943/11), în care sunt revendicate proprietăți care au aparținut parohiilor greco-catolice Lupeni și Lugoj și nu au fost retrocedate după 1989. S-a ajuns la această etapă după ce CEDO a decis, în mai 2015, că statul român nu a încălcat Articolul 6 § 1 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului privind dreptul la un proces echitabil şi nici Articolul 14 privind discriminarea, admiţând însă o încălcare a Articolul 6 § 1 în ceea ce priveşte durata procedurilor legale.
Cauza a început în urmă cu 14 ani, când parohia, dioceza şi protopopiatul greco-catolice din Lupeni au demarat procedurile legale pentru retrocedarea proprietăților. După dizolvarea, în 1948, a Parohiei Greco-catolice din Lupeni, a Diocezei Greco-catolice de la Lugoj şi a Protopopiatul de la Lupeni, o biserică şi curtea acesteia, care au aparţinut Bisericii greco-catolice, au fost transferate în patrimoniul Bisericii Ortodoxe Române, în 1967.
Conform Decretul 126/1990 – care prevede că statutul legal al unei proprietăţi care a aparţinut Bisericii Greco-catolice poate fi determinat de comisii alcătuite din reprezentanţi ai ambelor culte, în baza „dorinţelor comunităţii care se află în posesia proprietăţilor” – Parohia Lupeni nu a beneficiat de restituirea proprietăților, așa că în 2001 s-a adresat justiției. În 2009 greco-catolicii au avut câştig de cauză în procesul de fond. Decizia a fost întoarsă, în 2010, de Curtea de Apel și în 2011 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a motivat că bunurile trebuie să rămână în patrimoniul BOR pentru că majoritatea comunităţii locale, căreia îi aparţin biserica şi curtea, doresc ca aceasta să rămână la BOR.
Cauza Parohiei Lupeni nu este prima care ajunge la CEDO, până acum România a fost condamnată la Curtea Europeană în cazul Parohiei Greco-catolice Sâmbata Bihor c. României (12 ianuarie 2010) și în cel al Parohiei Greco-catolice Bogdan Vodă c. României (19 noiembrie 2013). Între timp, însă, Decretul-lege nr. 126/1990 a fost completat de Legea nr. 182/2005, iar în primă instanță CEDO a constatat că Parohia Lupeni a beneficiat de un proces echitabil în instanțele naționale, chiar dacă acestea au aplicat principiul majorității voinței credincioșilor, și nu dreptul comun în materia revendicării.
Reclamanta a solicitat reanalizarea cauzei, susținând în esență că un proces în care rezultatul este pre-determinat, depinzând de voința uneia dintre părțile din litigiu, încalcă dreptul de acces în justiție, punând și o problemă de discriminare pe criteriul apartenenței religioase.
Cazul este susținut de APADOR-CH, iar reprezentarea este asigurată de avocatul Diana Hatneanu. Comunicatul CEDO poate fi citit aici: Grand Chamber Panel’s decisions – October 2015.
Pentru detalii,
Diana Hatneanu
0722467034
*fotografia reprezintă o fostă biserică greco-catolică, împresurată de zidurile unei noi biserici ortodoxe, construite la Ungheni – foto Mihai Andrei
Dacă nu știi să-l completezi, citește instrucțiunile aici.
Dacă tot nu reușești singur, APADOR-CH oferă consultanță persoanelor care doresc să se adreseze Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) după epuizarea căilor de judecată în instanțele interne.
Oferim informații despre :
– regulamentul CEDO;
– modul de a te adresa CEDO;
– completarea formularelor CEDO;
– procedurile CEDO
– punerea în executare a unei hotărâri CEDO
Consultanța este oferită gratuit la sediul APADOR-CH, din strada Nicolae Tonitza nr. 8A, sector 3 București, în baza unei programări telefonice la numărul:(40)(21).312.45.28.
Programul de lucru al avocaților APADOR-CH este următorul:
Ma, J: 12:00 – 16:00
Important!
La consultanță este necesar să veniți cu copii ale tuturor înscrisurilor relevante pe care le aveți din procesele interne.
Înainte de a completa formularul e bine să vedeți și care sunt cele mai importante erori pe care le-ați putea face și cum să le evitați:
București, 5 mai 2015
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a mai pronunțat azi o condamnare la adresa României, pentru că nu i-a făcut dreptate Ancăi Cătălina Doiciu, o femeie bătută de un polițist, la Predeal, în ianuarie 2001. Cazul a trenat în România timp de 7 ani și s-a încheiat cu achitarea polițistului, pe motiv că ar fi fost provocat de femeia bătută. Polițistul a fost și avansat în funcție câțiva ani mai târziu. Cauza a ajuns la CEDO în 2008, fiind reprezentată de avocatul APADOR-CH, Diana Olivia Hatneanu.
Faptele s-au petrecut astfel: la 3 ianuarie 2001, Cătălina Doiciu a ajuns la Poliția Predeal împreună cu logodnicul ei, care avusese o altercație cu un taximetrist în gară. Pentru că polițiștii se manifestau violent față de logodnic, Cătălina Doiciu, de 19 ani la acea dată, i-a luat apărarea acestuia. Motiv pentru care a luat și ea bătaie de la polițistul L.I, sub privirile altor patru colegi de breaslă. Bătaia a fost suficient de serioasă încât să necesite 14 zile de îngrijiri medicale. Conform certificatului medico-legal, Cătălina Doiciu a suferit un traumatism cranian, multiple lovituri și contuzii ale feței și piramidei nazale.
Cătălina Doiciu a făut plângere penală împotriva polițistului care a bătut-o, plângere analizată la acea vreme de Parchetul militar, întrucât poliția nu fusese demilitarizată. Rezultatul cercetării Parchetului militar a fost că tânăra de 19 ani ar fi sărit să-l bată pe polițist, motiv pentru care el i-ar fi dat o singură palmă. În aprilie 2002, după un an jumătate de cercetări, cauza s-a soluționat cu o amendă administrativă aplicată polițistului pentru „lipsa de gravitate a faptelor”. Ulterior amenda a fost anulată, iar în perioada 2003-2004 polițistul L.I. a fost avansat în funcția de agent șef principal. Cătălina Doiciu a făcut numeroase alte demersuri legale naționale, până în 2008, fără succes.
În decizia de azi CEDO a constatat o încălcare a articolului 3 din Convenția europeană a drepturilor omului, în sensul că Anca Doiciu a fost bătută de polițistul respectiv, faptă pentru care nu există nicio scuză. Curtea a afirmat că și în cele mai dificile circumstanțe, când e vorba de lupta împotriva terorismului, Convenția interzice tratamentele inumane și tortura, cu atât mai mult în cazul în care victima l-ar fi „provocat” pe respectivul polițist.
CEDO a mai constatat de asemenea că ancheta statului român a fost ineficientă și că a durat mult, în plus procurorul militar care s-a ocupat de caz nu a avut suficientă independență. Mai mult, Curtea spune că e greu de înțeles cum de polițistul nu a fost tras la răspundere pentru fapta lui, amenda fiind anulată, ba mai mult el a continuat să-și exercite funcția.
După un proces care a durat, și la CEDO, din 27 decembrie 2008 până în mai 2015, Cătălina Doiciu a primit satisfacție, daune morale în valoare de 11.000 de euro, plus cheltuieli de judecată.
„Prin hotărârea de azi, Curtea europeană atrage încă o dată atenția României că tortura, tratamentele inumane sau degradante din partea agenților statului sunt interzise, indiferent de circumstanțe, și că acuzațiile privind astfel de tratamente trebuie investigate pe plan intern cu maximă celeritate și seriozitate. Mai mult, hotărârea subliniază că practica de a menține în funcție, în contact direct cu publicul, polițiști acuzați de purtare abuzivă este incompatibilă cu prevederile Convenției europene, Curtea exprimându-și surpriza că, în cazul de față, polițistul nu numai că nu a fost sancționat în vreun fel, ci a fost chiar promovat după câțiva ani de la incidentul reclamat, în timp ce investigațiile penale erau încă în curs.”, a declarat Diana Olivia Hatneanu, avocatul APADOR-CH.
Ultimul caz câștigat tot de avocații APADOR-CH la CEDO, privind un cetățean bătut de poliție, a fost Flămânzeanu contra României, din noiembrie 2014. O statistică tristă a abuzurilor poliției la adresa cetățenilor, în ultimii ani, găsiți aici.
Găsiți decizia CEDO în cazul Doiciu contra României (varianta în franceză) aici: AFFAIRE DOICIU c. ROUMANIE.
***
APADOR-CH derulează în prezent „Cu ochii pe abuzurile poliției”, un proiect de conștientizare a repercusiunilor abuzurilor poliției asupra cetățenilor, proiect realizat în colaborare cu Casa Jurnalistului, cu sprijinul financiar al Fondului pentru Inovare Civică, program finanţat de Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe, administrat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat astăzi România în cazul Ionel Garcea, un deținut care a murit în penitenciar în 2007, și pentru moartea căruia nu s-a făcut o anchetă efectivă. Cazul lui Garcea, care nu avea rude, a fost susținut atât în instanțele interne cât și la CEDO de APADOR-CH.
Ionel Garcea s-a născut în 1973 și a murit la 19 iulie 2007 în spitalul penitenciarului Rahova. Condamnat, în 2002, la șapte ani închisoare pentru un viol pe care nu l-a recunoscut niciodată, Garcea a fost diagnosticat cu o boală psihică, precum și cu alte probleme de sănătate, fiind deseori internat în secția de psihiatrie a spitalului penitenciar. A avut, de asemenea, câteva tentative de suicid, a refuzat să ia medicamente și de trei ori a fost dus la spital pentru o intervenție chirurgicală, după ce și-a bătut un cui în frunte.
Garcea s-a adresat APADOR-CH încă din momentul arestării, apoi din penitenciar, de nenumărate ori, spunând că a fost bătut de gardienii închisorii în mai multe rânduri, într-o astfel de ocazie fiind internat în stare de inconștiență. Conducerea penitenciarului a negat întotdeauna acuzațiile lui Garcea, susținând că măsurile luate împotriva lui au fost necesare pentru protecția deținutului.
În 2007, aflat în spitalul penitenciarului Jilava, Garcea și-a mai bătut un cui în cap. El a fost operat într-un spital civil și trimis apoi la spitalul penitenciarului Rahova, cu simptome post-operatorii, sepsis și bronhopneumonie acută. Garcea a murit în spitalul Rahova la o lună după operație. Investigațiile oficiale ca urmare a decesului lui sunt încă în curs și la această dată.
APADOR-CH a sesizat Curtea în cazul Ionel Garcea, invocând încălcarea articolelor 2 (dreptul la viață), 3 (interzicerea torturii și a tratamentelor inumane sau degradante) și articolul 13 (dreptul la un recurs efectiv). Garcea nu a beneficiat în închisoare de un tratament medical corespunzător stării sale de sănătate mintală și fizică, iar investigațiile administrative și penale făcute după moartea sa nu au fost satisfăcătoare.
Curtea a decis astăzi că în cazul Garcea a fost încălcat articolul 2 din Convenția europeană a drepturilor omului, în sensul că autoritățile nu au desfășurat o anchetă efectivă privind decesul acestuia din cauza lipsei îngrijirilor medicale corespunzătoare. În opinia Curții, faptul că durata anchetei penale a depășit 5 ani face ca aceasta să nu aibă un caracter efectiv.
De asemenea, CEDO a mai precizat că un ONG poate formula plângeri la Curte în numele unei persoane decedate, atunci când este vorba despre o culpă a statului, dacă între respectivul ONG și decedat au existat relații de colaborare anterioare – ceea ce a fost și cazul APADOR-CH-Garcea.
APADOR-CH nu a cerut daune materiale pentru cazul Garcea. Această hotărâre a CEDO reafirmă un principiu elementar, ignorat uneori de către stat: chiar și în cazul în care victima unor abuzuri ale agenților statului decedează și nu are aparținători, statul trebuie să desfășoare o anchetă rapidă și efectivă pentru tragerea la răspundere a celor vinovați de comiterea abuzurilor. Pentru sesizarea CEDO, lipsa familiei celui decedat poate fi suplinită de o organizație neguvernamentală care s-a aflat, anterior, în relații de colaborare cu victima abuzului.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunţat la 4 noiembrie în cauza Flămânzeanu c. României (12717/09) şi a condamnat statul român pentru încălcarea dreptului de a nu fi supus unui tratament inuman si degradant. Reclamantul a fost susţinut în demersurile sale de APADOR-CH.
Reclamantul Marian Flămânzeanu, născut în 1981, s-a plâns Curţii Europene de faptul că a fost supus la tratamente inumane şi degradante atunci când a fost bătut de poliţiştii din satul său Letca Nouă (jud Giugiu) cu ocazia reţinerii şi cercetării. De asemenea, poliţiştii care l-au anchetat din cadrul Inspectoratului de poliţie Teleorman l-au bătut pentru a recunoaşte faptele ce îi erau imputate.
Curtea Europeană a constatat, atunci când reclamantul s-a plâns că a fost supus unui tratament degradant, că autorităţile statului nu au desfăşurat o anchetă efectivă pentru pedepsirea vinovaților, în consecinţă a existat o încălcare a articolului 3 al Convenţiei sub aspect procedural. Statul trebuie să-i plătească lui Marian Flămânzeanu 7.500 de euro pentru prejudiciul moral suferit.
Aceasta nu este prima și nici ultima cauză a unui român care se plânge la CEDO pentru tratamentele inumane primite în țară din partea organelor de ordine. APADOR-CH a mai reprezentat în fața Curții europene cazuri precum: Olteanu contra României, Carabulea contra României sau Cobzaru contra României.
Deși CEDO a condamnat statul român de fiecare dată, în țară comportamentul poliției rămâne neschimbat. Polițiștii continuă să agreseze cetățenii, iar justiția internă pare incapabilă să oprească aceste abuzuri.
Fenomenul este departe de a fi unul izolat. APADOR-CH este sesizată săptămânal de cetățeni care vin în contact „contondent” cu poliția și solicită sprijin juridic pentru plângerile penale. Chiar la începutul acestui an tânărul Daniel Dumitrache a fost omorât în bătaie în garajele Secției 10 Poliție din București.
În prezent, pe rolul CEDO se mai află alte două cazuri de cetățeni agresați de poliție, cazurile Șerban Marinescu și Stanciu, ambele reprezentate de APADOR-CH.
Găsiți aici și alte cazuri similare de abuzuri ale forțelor de ordine.
Marea Cameră a Curții Europene a Drepturilor Omului a făcut azi public verdictul în cauza Mocanu și alții împotriva României, constatând încălcarea de către România a articolelor 2, 3 și 6, după ce reclamanții Anca Mocanu, Marin Stoica și Asociația 21 Decembrie 1989 s-au plâns de ineficiența cercetărilor interne cu privire la evenimentele din 13-15 iunie 1990.
Deși dosarul unește trei cazuri, decizia de azi îi face dreptate și lui Marin Stoica, după ce Curtea se pronunțase deja în 2012 în favoarea celorlalți doi petenți.
Cetățeanul român Marin Stoica, astăzi în vârstă de 65 de ani, a fost bătut și băgat în comă în ziua de 13 iunie 1990, în sediul TVR. Omul se îndrepta spre serviciu când a fost luat de pe stradă, privat de libertate mai multe ore și bătut crunt. S-a trezit a doua zi la spital, unde cineva l-a sfătuit să dispară ca să nu fie arestat alături de alți protestatari. De frică a fugit atunci și nu a mai ieșit trei luni de zile din casă. Frica nu l-a părăsit, însă, nici ulterior, ba chiar bătaia a avut asupra psihicului său efecte devastatoare, așa încât omul a depus plângere penală abia zece ani mai târziu, în 2001, când în sfârșit cercetările în acest dosar au început să avanseze.
Cu toate astea procurorul Voinea, care s-a ocupat de dosarul „Mineriada”, i-a luat cazul în considerație, alături de celelalte peste o mie de victime, în favoarea lui existând suficiente probe care demonstrează bătaia și efectele ei. După opt ani de anchete, declarații, expertize IML, cazul Mineriadei, inclusiv în ceea ce-l privea pe Marin Stoica, a fost soluționat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu neînceperea urmăririi penale.
La CEDO dosarul Stoica a fost conexat cu alte două ale Mineriadei, respectiv al doamnei Mocanu, al cărei soț a fost omorât, și al Asociației 21 Decembrie 1989, al cărei sediu fusese devastat de mineri, cauza fiind denumită „Mocanu și alții contra României”. Reclamanții s-au plâns de lipsa unei anchete eficiente, imparțiale și aprofundate pentru identificarea și pedepsirea celor responsabili pentru reprimarea violentă a demonstrațiilor din 13 și 14 iunie 1990. Plângerea domnului Stoica se bazează pe articolul 3 (interzicerea tratamentelor inumane sau degradante) din Convenția europeană a drepturilor omului.
În 2012 CEDO le-a dat câștig de cauză doamnei Mocanu și Asociației 21 Decembrie 1989, în timp ce Stoica a pierdut pe motiv că s-ar fi plâns prea târziu în țară. Avocata Diana-Olivia Hatneanu, care l-a reprezentat pe Marin Stoica, a solicitat retrimiterea cauzei în fața Marei Camere, solicitare ce a fost acceptată, o audiere publică având loc pe 2 octombrie 2013. Din momentul cererii de retrimitere, cauza Stoica a fost sprijinită de APADOR-CH.
„După decizia de azi a Marii Camere, care este definitivă, România va fi obligată să continue investigațiile în dosarul Mineriadei. Cu privire la decesele survenite în timpul evenimentelor, această obligație decurgea oricum din faptul că astfel de infracțiuni sunt astăzi imprescriptibile ca urmare a altei cauze CEDO, respectiv <dosarul Revoluției> (Asociația 21 Decembrie 1989 v. România). Acum, trebuie întreprinse cercetări eficiente, apte să ducă la tragerea la răspundere a celor vinovați și la aflarea adevărului de către întreaga societate, cu privire la ansamblul evenimentelor din iunie 1990, indiferent că este vorba despre decese sau persoane care au fost supuse unor violențe și privări de libertate. Prescripția nu este o <soluție> atunci când vorbim de grave încălcări ale drepturilor omului”, a declarat avocata Diana-Olivia Hatneanu.
„După 23 de ani de injustiție în țara Românească, am o mulțumire sufletească și o revenire, în ciuda celor trei traumatisme, o revenire a sănătății, pentru că după 7 ani de procese la CEDO am reușit să mă prezint în fața celor 17 judecători de la Marea Cameră și cred că acești judecători, din 17 țări, au privit cu seriozitate acest dosar al meu.
Sunt mândru că sunt român european și că acolo, acei oameni cu mult discernământ au gândit și au analizat evenimentele din 13-15 iunie 1990, o mare lovitură dată începutului democratic în România. Mulțumesc APADOR-CH care a dat dovadă de mult profesionalism și răbdare.”, a declarat Marin Stoica la aflarea verdictului.
*foto: Marin Stoica și Diana Olivia Hatneanu, la Marea Cameră a CEDO
Ioan Romeo Roșiianu, un ziarist din Baia Mare, a câștigat ieri de la CEDO ceea ce fostul primar din localitatea sa i-a refuzat sistematic din 2005 încoace. România a fost condamnată la Curtea Europeană a Drepturilor Omului să-i plătească 4000 de euro despăgubiri ziaristului, pentru că fostul primar al orașului Baia Mare a refuzat să-i furnizeze informații de interes public cu care să-și facă meseria, deși justiția națională i-a dat câștig de cauză. Cazul a fost susținut de avocata Diana Hatneanu și sprijinit de APADOR-CH, ca unul strategic pentru România.
Ce a cerut reclamantul
Reclamantul, Ioan Romeo Roşiianu, jurnalist la Baia Mare, a adresat mai multe cereri de informații de interes public primarului municipiului Baia Mare, Cristian Anghel (primar în perioada 1993-2010). În urma refuzului de a-i comunica informațiile jurnalistul s-a plâns în justiție, care,, prin hotărâri definitive şi irevocabile, l-a obligat pe primar să-i comunice informații cu privire la contracte de achiziţii publice şi administrarea patrimoniului public.
Totuşi, hotărârile au rămas neexecutate în ciuda a numeroase demersuri, care au inclus amendarea civilă de către instanță, pentru neexecutarea hotărârilor, și amendarea administrativă a primarului de către procuror în urma unei plângeri penale.
Reclamantul a sesizat Curtea Europeană a Drepturilor Omului la data de 4 iulie 2006 (cererea nr. 27329/06), invocând încălcarea articolelor 6 (dreptul la un proces echitabil) şi 10 (libertatea de exprimare) din Convenţie. În cerere s-a arătat că neexecutarea unei hotărâri judecătoreşti privitoare la un drept civil al reclamantului (dreptul de a primi informații publice conform Legii nr.544/2001) reprezintă o negare a accesului efectiv la justiţie. În plus, aceasta a fost de natură să îngrădească libertatea de exprimare a presei asupra problemelor de interes public.
Cum s-a apărat Guvernul României
În fața CEDO, Guvernul României a susținut că reclamantului i s-ar fi pus la dispoziție informațiile cerute, dar nu s-a prezentat la primărie ca să le ridice. Or, tocmai pentru a-l descuraja să le mai ceară, primarul i-a „oferit” ziaristului o serie întregă de documente contra unor sume absurde (de ordinul sutelor de euro) pentru fotocopierea lor.
Curtea a considerat că reclamantului trebuia să i se ofere informațiile punctuale solicitate, și nu tomuri întregi de documente pe care nu le ceruse, astfel încât nu se poate reține că hotărârile judecătorești care obligau la comunicarea de informații au fost executate. În consecință atât dreptul la un proces echitabil cât și libertatea de exprimare a reclamantului au fost încălcate.
Primul caz din România
APADOR-CH a susținut cauza Roșiianu în fața CEDO, prin avocaţii cu care colaborează, respectiv avocatul Diana Hatneanu. Prin acest caz strategic, APADOR-CH a urmărit să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Europene în privinţa domeniului de aplicare a articolului 10 din Convenţia europeană a drepturilor omului, în sensul extinderii acestuia şi la dreptul de a obţine informaţii de interes public, dar și creșterea standardelor în privința transparenței instituționale în România
„În 2006, când am înaintat cererea reclamantului la Curte, nu exista jurisprudență privind includerea accesul la informații de interes public în sfera libertății de exprimare . Or reclamantul invoca faptul că, în calitate de ziarist, nu-și putea exercita meseria în absența informațiilor publice solicitate de la primărie, deci i se încălca și libertatea de exprimare, dar și dreptul la un proces echitabil, deoarece hotărâri judecătorești favorabile au rămas neexecutate . În ultimii ani, Curtea europeană s-a pronuțat și în alte cauze similare, cum ar fi Kenedi împotriva Ungariei, – astfel încât cauza Roșiianu, o premieră pentru România, vine să întărească și să dezvolte jurisprudența destul de recentă a CEDO în materie”, explică avocata reclamantului Roșiianu, Diana Hatneanu.
Azi, după șapte ani de la înaintarea cererii, Romeo Roșiianu a obținut satisfacție de la CEDO. Între timp, în România, fostul primar al municipiului Baia Mare, Cristian Anghel, a fost condamnat la 2 ani și 6 luni de închisoare pentru fapte de corupție. Eliberat în 2011, după numai 10 luni de detenție, el a revenit în politică, dar mai are de achitat datorii către primăria pe care a condus-o. De azi România mai are de achitat, pentru faptele lui, și 4000 de euro despăgubiri ziaristului Romeo Roșiianu, plus cheltuielile de judecată.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) s-a pronunţat ieri, 1 aprilie 2014, în cauza Rădulescu c. României (32800/012) şi a condamnat statul român pentru că i-a încălcat cetățeanului Aurel Rădulescu dreptului de a nu fi supus unui tratament degradant. Reclamantul a fost susţinut în demersurile sale de APADOR-CH.
Rădulescu s-a plâns Curţii Europene de condiţiile de detenție din penitenciarele Rahova si Jilava, precum și cele din Sectia 15 Politie din București. Curtea a constatat că plângerile reclamantului – referitoare la supraaglomerarea din penitenciar și la lipsa condițiilor de igienă – sunt confirmate şi de raportul Comitetului pentru Prevenirea Torturii (CPT), dar și de Rapoarte privind condițiile de detenție realizate de APADOR-CH în urma vizitelor de monitorizare în aresturi și penitenciare.
Curtea Europeană a constatat că reclamantul a fost supus unui tratament degradant, în urma suferinţei ce i-a fost cauzată de condiţiile de deţinere din penitenciar, în consecinţă a admis că a existat o încălcare a articolului 3 al Convenţiei europene privind drepturile omului.
Textul integral al hotărârii este disponibil pe site-ul www.echr.coe.int.
Pentru detalii: Nicoleta Popescu- avocat APADOR-CH, telefon 0733.078.723
(Aurel Rădulescu, foto Mediafax)