Prevederi anti-ONG, aprobate de Comisia juridică a Senatului
Comisia juridică din Senat a aprobat, la nici trei zile după alegeri, câteva modificări la legislația ce reglementează activitatea asociațiilor neguvernamentale (OG26/2000), modificări care ar putea pune în pericol activitatea ONG-urilor, ba chiar însăși existența acestora. Concret, modificările propuse de deputatul Liviu Pleșoianu (PSD), prevăd criterii noi de dizolvare pentru organizațiile neguvernamentale. Unele dintre criterii sunt redundante, ele fiind deja cuprinse în Codul penal, iar altele au un grad mare de subiectivitate, fiind astfel un potențial instrument de hărțuire politică la adresa ONG-urilor incomode.
Alături de alte nouă organizații neguvernamentale, APADOR-CH a semnat o scrisoare adresată șefilor tuturor grupurilor parlamentare, contestând intenția de modificare a legislației și atrăgând atenția că în continuare, unii membri și unele comisii ale parlamentului lucrează opac la modificarea legislației, în pofida semnalelor pe care cetățenii le-au dat la recentele alegeri.