Buna guvernare – Pagina 15

La București avem epidemie de vicevirus?

23/03/2020/în Buna guvernare, Comunicate, Covid 19, Slider /de Rasista

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, şi-a delegat atribuţiile privind combaterea pandemiei către un viceprimar, pretinzând că astfel dublează eforturile de administrare a orașului. Să vedem ce zice legea și dacă n-ar putea fi îmbunătățită

Prin Dispoziţia nr. 590 din 20 martie 2020, în plină stare de urgenţă declarată în urma pandemiei de coronavirus şi cu cel mai mare număr de infectaţi din țară în Bucureşti, Primarul general al Capitalei a delegat unui viceprimar „toate atribuţiile prevăzute de lege privind situaţiile de urgenţă (incendiu, cutremur, îmbolnăviri în masă şi alte riscuri asimilate sau evenimente de calamitate)”. Delegarea acestor atribuţii s-a făcut până la încetarea mandatului primarului general.

Într-un comunicat de presă din ziua următoare, 21 martie 2020, Primarul general al Capitalei a precizat că delegarea către un viceprimar a tuturor atribuţiilor pentru situaţii de urgenţă s-a făcut „Având în vedere faptul că în această perioadă, reprezentanţii Primăriei Capitalei trebuie să participe simultan la mai multe comandamente de urgenţă sau şedinţe operative şi pentru ca, potrivit legislaţiei în vigoare, decidenţii trebuie să aibă calitatea oficială să ia anumite hotărâri în timp scurt…”.

De asemenea, în comunicatul amintit primarul general a afirmat că „NU fug şi nu am fugit niciodată de responsabilităţi, am semnat acest document de delegare astfel încât şi viceprimarul Capitalei, Aurelian Bădulescu, să poată lua decizii oficiale rapid, în timp real. Astfel, având în vedere multitudinea de probleme de rezolvat, ne completăm şi putem participa amândoi, prin rotaţie, la şedinţele Comitetului municipal pentru situaţii speciale de urgenţă, la comandamentele de la spitale sau direcţii sociale, la preluarea persoanelor în carantină etc.”

Cu alte cuvinte, din acest comunicat se înţelege că odată cu delegarea către un viceprimar a tuturor atribuţiilor privind gestionarea îmbolnăvirii în masă, atât primarul, cât şi viceprimarul se vor putea ocupa în egală măsură de aceleaşi probleme privind gestionarea îmbolnăvirii în masă cu coronavirus. Adică, este de bine, pentru că de aceeaşi problemă gravă se vor ocupa două persoane (primarul şi viceprimarul) şi nu doar una (primarul).

Dar, art. 157 din Codul administrativ prevede că persoana căreia i-au fost delegate anumite atribuţii este cea care va exercita atribuţiile delegate şi cea care va răspunde (civil, administrativ sau penal) pentru modul de exercitare a atribuţiilor delegate. Deci, delegarea de atribuţii înseamnă transmiterea unor atribuţii către o altă persoană, care va deveni, temporar, cel care va exercita atribuţiile delegate şi, de asemenea, cel care va răspunde pentru exercitarea acelor atribuţii delegate.

Ce măsuri mai poate lua primarul, în pandemie, dacă și-a delegat atribuțiile?

În raport de acestea, apare o problemă de logică-juridică: dacă primarul şi-a delegat către un viceprimar toate atribuţiile privind gestionarea îmbolnăvirilor în masă din municipiul Bucureşti, ce competenţe legale mai are el în acest domeniu (în celelalte domenii, și-a păstrat atibuțile). Exercitarea tuturor atribuţiilor legale privind luarea măsurilor pentru combaterea coronavirsului (împreună cu răspunderea pentru ele) a trecut, prin decizia primarului, la viceprimar. De aceea, se pune întrebarea cum va participa primarul, prin rotaţie, la şedinţele şi comandamentele prilejuite de actuala situaţie de urgenţă (pandemia de coronavirus) şi ce măsuri mai poate lua el referitor strict la combaterea pandemiei, dacă el nu mai exercită atribuţii în acest domeniu, întrucât le-a transmis viceprimarului?

Este o diferenţă între delegarea atribuţiilor dintr-un domeniu către o persoană şi o exercitare comună a atribuţiilor dintr-un domeniu de către mai multe persoane, însoţită de o răspundere a fiecăruia. Delegarea atribuţiilor dintr-un domeniu către altă persoană nu face decât să transfere acele atribuţii la altă persoană (în speţă, viceprimarul), fără să fie vorba de o împărţire a acelor atribuţii (şi a răspunderii aferente) între cel ce transmite şi cel ce primeşte.

Ce spune legea și de ce era mai bine înainte

Posibilitatea delegării atribuţiilor primarului are o anumită evoluţie în legislaţia noastră relativ recentă.

Astfel, în perioada 2001-2006, potrivit art. 70 din Legea 215/2001 privind administraţia publică locală, primarul putea să-şi delege unele atribuţii, dar era interzisă expres de lege delegarea anumitor atribuţii. Printre atribuţiile care nu puteau fi delegate se număra şi luarea măsurilor pentru prevenirea şi limitarea urmărilor epidemiilor, calamităţilor, catastrofelor, incendiilor. S-a avut în vedere că unele atribuţii sunt atât de importante încât primarul nu le poate ceda.

Din luna iulie 2006, în Legea 215/2001 s-a prevăzut că primarul îşi poate delega viceprimarului atribuţiile, fără să se mai menţioneze că unele atribuţii nu pot fi delegate. Deci, poate delega orice atribuţii, fără nicio excepție.

În prezent, Legea 215/2001 a fost abrogată (cu excepţia a 3 articole) prin art. 597 al. 2 lit. e din Codul administrativ (OUG 57/2019), cod care a preluat în art. 157 şi, respectiv, art. 191 al. 7, posibilitatea ca primarul sau preşedintele consiliului judeţean să delege atribuţiile, fără excepţie, deci orice atribuţii.

Poate că introducerea în lege a posibilităţii ca primarul să delege orice atribuţii a fost o decizie neinspirată. Poate că ar fi mai bine să se revină la soluţia legislativă din perioada 2001-2006, în care primarului îi era interzis expres să delege anumite atribuţii, printre care şi atribuția privind situaţiile de urgenţă (epidemii, cutremure etc.). Şi, pe lângă această restrângere a posibilităţii de delegare a atribuţiilor, poate că ar fi bine ca în lege să se prevadă şi posibilitatea exercitării în comun a unor atribuţii de către primar şi alte persoane, desemnate de primar şi aflate sub conducerea primarului, fiecare urmând să răspundă (civil, administrativ sau penal) pentru faptele săvârşite cu încălcarea legii în exercitarea acestor atribuţii. Este cazul unor atribuţii care presupun anumite specializări şi activităţi numeroase şi complexe, greu de gestionat de o singură persoană, fie el şi primar. Simpla delegare de atribuţii ale primarului către altcineva, astfel cum este prevăzută azi în lege, creează prin ea însăşi aparenţe defavorabile primarului, putându-se specula că primarul ar intenţiona să se eschiveze de la răspunderea care este legată de acele atribuţii.

Cum se poate îmbunătăți legea

Cel care poate oferi o rezolvare acestor probleme este Parlamentul, care poate oricând să modifice Codul administrativ şi să prevadă că anumite atribuţii nu pot fi delegate de primar, iar printre acestea să se afle şi cea privind gestionarea situaţiilor de urgenţă (epidemii, cutremure etc.), precum şi că orice atribuţii sau doar anumite atribuții, inclusiv cele care nu pot fi delegate, pot fi exercitate de primar împreună cu alte persoane, desemnate de primar şi aflate sub conducerea primarului, fiecare dintre acestea urmând să răspundă (civil, administrativ sau penal) pentru faptele săvârşite cu încălcarea legii în exercitarea acestor atribuţii. Poate că, la nivel de administraţie locală, posibilitatea implicării, sub o conducere unitară, a unui număr mai mare de persoane în exercitarea unor atribuţii, printre care şi gestionarea unei situaţii de urgenţă, este soluţia optimă.

Şi, dacă tot ne aflăm într-o situaţie de urgenţă, oficial declarată, modificarile s-ar putea face şi de Guvern, prin ordonanţă de urgenţă.

Cine sunt oamenii care iau deciziile pentru noi în pandemie?

23/03/2020/în Buna guvernare, Comunicate, Covid 19, Slider, Transparenta /de Rasista

Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență, Grupul de suport tehnico-științific, Grupul de comunicare strategică sunt trei entități care s-au ocupat în ultima perioadă de luarea deciziilor în România și comunicarea lor în spațiul public, care s-a făcut cu din ce în ce mai multă zgârcenie. Direcțiile de sănătate publică refuză să le mai răspundă jurnaliștilor la întrebări, prefecturile au primit ordin și ele să nu mai comunice, pe județe, numărul de cazuri de îmbolnăviri, iar acel misterios „grup de comunicare strategică” – unicul abilitat să mai comunice ceva pe tema pandemiei – o face o dată pe zi, în mod unilateral, lăsând în urmă multe semne de întrebare pe care nu le elucidează nimeni. Ba, pe alocuri, grupul ia și decizii, de închidere a acelor site-uri acuzate că dezinformează.

De la instaurarea stării de urgență, practic țara e guvernată de aceste trei entități a căror componență ne este necunoscută. Pentru că într-o democrație e normal să știi cine ia decizii pentru tine, APADOR-CH a transmis guvernului o solicitare în care cere să fie comunicate opiniei publice componenţa nominală a celor trei entităţi menţionate mai sus, precum şi atribuţiile Grupului de comunicare strategică.

Vedeți mai jos solicitarea APADOR-CH. Așteptăm răspunsul Guvernului.

România a derogat partial de la CEDO. Ce înseamnă asta pentru noi?

20/03/2020/în Buna guvernare, Comunicate, Covid 19 /de Rasista

În timpul stării de urgență, mai multe drepturi ne sunt limitate. Statul e obligat să informeze CEDO despre măsurile de derogare de la prevederile Convenției

România a informat Consiliul Europei, miercuri, 18 martie 2020, că țara noastră va deroga de la prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului (CEDO) pentru cel puțin 30 de zile, cât durează starea de urgență. Din păcate a omis să comunice acest fapt și intern, cetățenilor, știrea fiind dezvăluită abia ieri de o agenție de presă străină. Ce înseamnă asta pentru noi?

Câteva răspunsuri și o cronologie a faptelor, mai jos:

***

Luni, 16 martie 2020, Preşedintele României a instituit starea de urgenţă pe întreg teritoriul ţării, pe o durată de 30 de zile, din cauza pandemiei de coronavirus. Găsiți aici o analiză detaliată a decretului, făcută de APADOR-CH.

Printre măsurile anunțate, decretul prevede și limitarea exercitării unor drepturilor și libertăți. Unele dintre aceste drepturi sunt prevăzute în Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Prin urmare, limitându-le prin decret, automat statul a derogat de la Convenție. Adică n-o mai respectă, temporar, deși a semnat-o. Singura modalitate de a face asta este prin aplicarea articolului 15 din Convenție.

Articolul 15 din CEDO spune că unica derogare de la obligația de a respecta Convenția este „în caz de război sau de alt pericol public ce ameninţă viaţa naţiunii“. Este obligatoriu ca această derogare să întrunească două condițiiꓽ situația să impună derogarea și măsura să nu fie în contradicţie cu alte obligaţii ce decurg din dreptul internaţional.

Alin. 2 al articolului 15 impune și limitele acestei derogări, adică poți să nu mai garantezi toate drepturile din Convenție, dar nu ai voie să te atingi de următoarele: dreptul la viață, interzicerea torturii, interzicerea sclaviei și condamnarea fără temei legal.

Luni, în momentul publicării decretului, s-a activat automat derogarea de la Convenție. Activarea articolului 15 din Convenție este, așadar, un efect automat al decretului de instituire a stării de urgență.

Miercuri 18 martie 2020, Reprezentanta permanentă a României la Consiliul Europei a transmis o notă către Consiliu, informând despre instituirea stării de urgență pe o perioadă de 30 de zile și despre faptul că se impune astfel aplicarea art. 15, respectiv derogarea de la Convenție. Procedura este strict informativă, scopul ei fiind ca derogarea temporară să fie publică, adică s-o afle și celelalte state-părți din Consiliul Europei. Dacă România nu ar fi informat Consiliul, oricine s-ar fi adresat CEDO, pentru că i s-a încălcat un drept din Convenție (prevăzut în decret) pe perioada situației de urgență, ar fi avut câștig de cauză. Curtea ar fi putut spune că nu a fost anunțată că România a derogat de la Convenție, deci nu îi este aplicabil art.15 și prin urmare a încălcat dreptul prevăzut de Convenție. Iar asta s-ar fi întâmplat chiar și în condițiile existenței decretului.

Joi, 19 martie 2020, Parlamentul României a încuviințat decretul președintelui, fără să-l modifice în vreun fel. Tot joi a aflat și publicul român despre derogarea de la CEDO invocată de România, dintr-o știre a Agenției France Presse.

***

Era obligatoriu ca România să notifice Consiliu Europei? Da. Fără această informare, art. 15 din Convenție nu ar fi aplicabil.[1]

Au mai făcut și alte țări asta? Da. Găsiți aici o listă completă cu țările care au apelat la articolul 15 și de ce. În contextul de azi al pandemiei de coronavirus, printre statele care au făcut derogări de la prevederile Convenției se numără și Moldova, Armenia și Letonia.

Era normal ca Președintele, Primul-ministru sau Ministerul de Externe să-și informeze și cetățenii? Da, dacă tot ne cer să ne informăm numai din surse oficiale și să nu credem conspirațiile. Dacă Președintele ar fi comunicat încă de luni, odată cu decretul, și le-ar fi explicat cetățenilor ce măsuri presupune acesta, s-ar fi evitat situația în care românii au aflat după aproape o săptămână, de la o agenție străină și au presupus, firesc, că e ceva rău care li se ascunde.

De ce alte state, care au instituit măsuri mai drastice decât noi, nu au notificat Consiliul Europei? Asta este într-adevăr o întrebare la care autoritățile noastre ar trebui să răspundă. Înseamnă că celelalte state nu au prevăzut, prin starea de urgență instituită, limitarea unor drepturi din Conventie. De ce în alte state s-a putut institui starea de urgență fără restricționarea unor drepturi atat de importante și la noi nu?

Ce se întâmplă mai departe? CEDO va analiza în ce măsură notificarea îndeplinește condițiile formale prevăzute de art. 15 alin. 3. Potrivit acestuia, Statul are obligația să informeze pe deplin Consiliu cu privire la măsurile luate și motivele pentru care s-au dispus aceste măsuri. De asemenea, același articol prevede și revizuirea permanentă a necesității măsurilor urgente. Adică după expirarea celor 30 de zile, statul va trebui să informeze CEDO dacă mai menține starea de urgență și limitarea drepturilor și de ce.

Poate statul să limiteze și alte drepturi decât cele din decret? Nota de informare a României cu privire la derogarea de la drepturile prevăzute de Convenție este destul de vagă (adică au transmis textul decretului fără explicații). Se poate presupune că statul nu intenționează să instituie măsuri de limitare a exercitării drepturilor și libertăților, altele decât cele prevăzute în decretul privind starea de urgență. Însă vedem că deși libertatea de exprimare nu figurează printre drepturile limitate în decret, ea este încălcată pe alocuri, prin refuzul unor autorități de a furniza informații publice la solicitarea jurnaliștilor sau prin graba de a închide anumite site-uri pe motiv că distribuie știri false. Faptul că în decret nu se menționează direct restricționarea libertății de exprimare, ci doar indirect, prin indicarea unor restrângeri în Anexa 1 la decret, ar putea genera litigii la CEDO, pentru încălcarea libertății de exprimare.

Totuși, chiar dacă nu este expres menționat în decret, prin măsurile adoptate statul poate limita și alte drepturi, în condițiile prevăzute de CEDO (pentru libertatea de exprimare de exemplu, în condițiile articolului 53 al Constituției, care încă e în vigoare, și ale articolului 10 paragraf 2 din Convenție).

Putem să mai dăm statul în judecată la CEDO? Da, dreptul de a ne plânge justiției naționale, dar și Curții Europene a Drepturilor Omului rămâne intact, mai ales în privința încălcării acelor drepturi nemenționate în decretul privind starea de urgență.

Ce se întâmplă cu dosarele existente la CEDO împotriva României? Acele dosare vor fi judecate în continuare, ca și până acum. Derogarea de la Convenție este temporară și nu înseamnă că România nu mai răspunde în fața CEDO dacă încalcă drepturile cetățenilor ei.

APADOR-CH solicită Guvernului să comunice proactiv în tot ceea ce are legătură cu limitarea drepturilor și libertăților fundamentale, chiar dacă e vorba de îndeplinirea unei formalități: înștiințarea Consiliului Europei despre măsurile adoptate ca urmare a stării de urgență.

[1] Cipru c. Turciei, para. 66-68 (Raportul Comisiei Europene a Drepturilor omului)

Mesajul APADOR-CH către ANP în cazul Satu Mare

19/03/2020/în Buna guvernare, Comunicate, Covid 19, Penitenciare /de Rasista

APADOR-CH a transmis azi, 19 martie 2020, o scrisoare deschisă Administrației Naționale a Penitenciarelor, în legătură cu gestionarea situației speciale din penitenciare, în contextul pandemiei și a incidentului de la Satu Mare.

Mai jos textul scrisorii:

Către Administrația Națională a Penitenciarelor,

Domnului comisar șef Tiberiu Firinel Ungureanu, director ANP,

Domnule director,

APADOR-CH urmărește cu îngrijorare derularea situației de la Penitenciarul Satu Mare, unde în urma unui incendiu provocat în spațiul de deținere au murit trei deținuți, iar alți doi se află în stare gravă la spital.

În contextul pandemiei de Covid 19, instituției dumneavoastră îi revine sarcina dificilă de a proteja sănătatea deținuților, atât prin prevenirea infectării cu Coronavirus, dar și prin gestionarea unei nervozități peste limitele cotidiene.

Vă cerem, domnule director, să vă asigurați că angajații ANP acordă în această perioadă o atenție sporită tuturor aspectelor semnalate de deținuți și că derulează mai mult decât de obicei activități informative cu aceștia, pentru a le explica mai bine perioada pe care suntem nevoiți cu toții să o traversăm.

Pentru că anxietatea îi copleșește deopotrivă pe cei închiși în penitenciar, cât și pe rudele lor de afară, vă sugerăm să le oferiți ambelor categorii posibilitatea de a ține legătura cât de mult se poate, prin mijloace online și telefonice, astfel încât starea de izolare sporită la care se văd supuși acum deținuții să nu escaladeze în incidente precum cel de la Satu Mare, ce se pot solda cu pierderi de vieți.

În virtutea colaborării noastre vechi vă rugăm să ne informați atât pe noi, cât și opinia publică, despre măsurile întreprinse atât la Satu Mare, cât și în restul unităților ANP, pentru o gestionare optimă a perioadei următoare.

Cu considerație,

Georgiana Gheorghe,

Director executiv APADOR-CH

Răspunsul Administrației Naționale a Penitenciarelor

Coronavirusul, mai tare ca Referendumul național?

19/03/2020/în Buna guvernare, Comunicate, Covid 19, Slider /de Rasista

Își schimbă poporul principiul votat în 2019 – nicio ordonanță pe Codul penal – de frica epidemiei? Ce opțiuni ar fi avut legiuitorul la dispoziție ca să înăsprească, totuși, pedepsele pentru cei care răspândesc coronavirusul?

Noaptea trecută, guvernul a adoptat o ordonanţă de urgenţă de modificare a Codului penal, prin care e mărit numărul infracţiunilor în legătură cu pandemia şi, de asemenea, a majorat pedepsele pentru aceste infracţiuni.

Necesitatea extinderii incriminării şi la noi fapte privind pandemia, precum şi majorarea pedepselor pentru aceste fapte, a fost prezentată public și de APADOR-CH în cursul zilei de ieri (documentul aici).

APADOR-CH solicitase luarea acestor măsuri prin lege, de către Parlament, în procedură de urgenţă, întrucât, potrivit Constituţiei, oricum Parlamentul trebuie să funcţioneze pe întreaga durată a stării de urgenţă. Şi ce altă preocupare mai importantă pentru Parlament ar fi, pe vreme de pandemie, decât să adopte, urgent, legi despre pandemie?

Desigur, Guvernul a fost animat de bune intenţii atunci când a adoptat OUG de modificare a Codului penal, dar, există cel puţin 3 probleme care se ridică:

1Referendumul naţional din 26 mai 2019, prin răspunsul la întrebarea nr. 2, a stabilit că nu se pot adopta ordonanţe de urgenţă „în domeniul infracțiunilor, pedepselor și al organizării judiciare”. Deci, pedepsele nu pot fi majorate și nici nu pot fi introduse noi infracțiuni prin ordonanță de urgență, pentru că așa s-a stabilit la referendumul amintit.

În plus, nici înainte de referendumul din 2019 nu puteau fi introduse infracţiuni prin OUG, deoarece prin OUG nu pot fi afectate (=restrânse) drepturi şi libertăţi (sancţiunea închisorii este o afectare a libertăţii individuale, iar această sancţiune este prevăzută în cazul comiterii unei infracţiuni, adică în cazul adoptării/neadoptării de către o persoană a unei anumite conduite prevăzute de Codul penal).

2Modificarea adusă Codului penal prin noua OUG nu sancţionează ca infracţiune şi încălcarea măsurii izolării la domiciliu, ci doar încălcarea carantinei/spitalizării. Totuşi, ambele fapte, şi încălcarea izolării, şi încălcarea carantinei prezintă un pericol similar de extindere a pandemiei, întrucât aceste măsuri se iau faţă de persoane care prezintă riscul de a fi infectaţi cu un virus care se transmite foarte repede şi foarte uşor.

3Pedeapsa de maximum 3 ani închisoare prevăzută prin noua OUG pentru încălcarea carantinei nu permite luarea măsurii arestării preventive pe motiv că respectiva persoană constituie un pericol pentru ordinea publică. Aceasta deoarece art. 223 al. 2 din Codul de procedură penală prevede că este nevoie ca pedeapsa prevăzută de lege pentru o infracţiune să fie de cel puţin 5 ani închisoare sau să fie comise anumite infracţiuni (printre care nu sunt prevăzute şi cele privind transmiterea bolilor infectocontagioase).

Desigur, nu milităm pentru combaterea pandemiei prin arestări, dar, dacă, ţinând cont de experienţa recentelor incidente, tot a fost prevăzută o nouă infracţiune legată de transmiterea virusului pandemic, ea ar fi trebuit să fie reglementată în aşa fel încât, atunci când este absolut necesar, să se poată lua şi măsura extremă a arestării preventive. Aşa, textul din Codul penal este o sabie fără lamă. Dar, cu mâner frumos.

Alternativa?

Poate că o soluție mai potrivită era adoptarea urgentă de către Parlament a unei legi penale temporare, care să prevadă infracțiuni și pedepse severe, doar pe durata pandemiei. Codul penal oferă această posiblitate în art. 7, pe care-l cităm:

Art. 7. – (1) Legea penală temporară se aplică infracţiunii săvârşite în timpul când era în vigoare, chiar dacă fapta nu a fost urmărită sau judecată în acel interval de timp.

(2) Legea penală temporară este legea penală care prevede data ieşirii ei din vigoare sau a cărei aplicare este limitată prin natura temporară a situaţiei care a impus adoptarea sa.”

Pedepsele pentru cei care încalcă izolarea și carantina trebuie înăsprite

18/03/2020/în Buna guvernare, Comunicate, Covid 19, Slider /de Rasista

APADOR-CH se alătură demersului Asociației procurorilor și cere Parlamentului să urgenteze modificarea Codului Penal pentru extinderea incriminării și pentru majorarea pedepselor în cazul zădărnicirii combaterii bolilor

APADOR-CH susţine iniţiativa Asociaţiei Mişcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor (AMASP) de a solicita Parlamentului să modifice de urgenţă Codul penal, în sensul definirii mult mai cuprinzătoare şi al sancţionării mult mai severe a faptelor prin care se încalcă măsurile privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase. În acest sens, trebuie ţinut seamă de experienţele de până acum, legate de pandemia de coronavirus.

Actuala infracţiune de „zădărnicire a combaterii bolilor”, prevăzută în art. 352 Cod penal, este reglementată prea restrictiv, mai mult pentru a nu se putea aplica, întrucât obligă efectuarea de probatorii numeroase şi dificile, care, în cazul unei situaţii excepţionale, de genul unei epidemii sau pandemii, consumă inutil multe resurse de timp şi efective, pe care le şi pun în pericol de contaminare.

Spre exemplu, în cazul încălcării măsurii izolării la domiciliu sau a carantinei, pentru ca fapta să poată constitui infracţiune, nu e suficient simplul fapt că au fost încălcate izolarea sau carantina, ci trebuie dovedit că acea persoană care a încălcat măsura ce-i fusese aplicată a infectat alte persoane. Acele persoane infectate de către cel ce a încălcat izolarea/carantina trebuie identificate, supuse analizelor, audiate etc. În condiţiile unei pandemii, aceste activităţi sunt, practic, imposibil de realizat, pentru fiecare caz în parte de încălcare a izolării/carantinei.

Deci, anunţurile publice că s-au deschis mai multe dosare penale pentru încălcarea izolării/carantinei nu înseamnă automat că persoanele vizate de acele dosare vor şi răspunde penal. Pentru tragerea lor la răspundere penală trebuie administrat, pentru a satisface actualele cerinţe din Codul penal, un probatoriu complicat şi greu de realizat în practică, potrivit celor descrise mai sus. Poate că 3-4 cazuri, deja supra mediatizate, vor putea fi probate. Dar, ce facem cu restul?

În mod normal, ar fi trebuit sancţionat penal, ca infracţiune, simplul fapt al încălcării măsurii izolării la domiciliu sau a măsurii carantinei, fără să se mai ceară şi dovada că prin această încălcare au fost infectate alte persoane. Este evident că prin încălcarea izolării/carantinei, în cazul bolilor grave transmisibile, se creează în mod clar un pericol de răspândire a bolii infectocontagioase, pericol care nu mai trebuie dovedit.

Desigur, această modificare din Codul penal ar trebui însoţită şi de o reglementare detaliată şi clară a regimului măsurilor de izolare la domiciliu şi de carantină.

APADOR-CH reaminteşte faptul că, potrivit art. 93 al. 2 din Constituţie, Parlamentul este obligat să funcţioneze pe toată durata instituirii stării de urgenţă. Iar, dacă parlamentarii (şi guvernanţii) tot şi-au făcut testele de coronavirus, în condiţii de care ceilalţi cetăţeni nu au beneficiat (regula comunicată public era că nu se testează asimptomaticii) acum au suficient timp de a se ocupa şi de problemele cetăţenilor obişnuiţi. Iar o problemă importantă este existenţa unor mijloace coercitive, inclusiv cele prevăzute de Codul Penal, suficient de ferme şi de eficiente pentru a asigura respectarea întocmai a măsurilor pentru prevenirea şi combaterea coronavirsului.

Necesitatea modificării urgente a Codului penal rezidă şi din faptul că noile prevederi nu se pot aplica decât pentru viitor, deci numai pentru faptele care se vor comite după intrarea în vigoare a noilor reglementări din Codul penal.

APADOR-CH subliniază că nicio reglementare internaţională, privind drepturile omului, nu prevede dreptul unei persoane de a pune o colectivitate în pericol de infectare cu boli transmisibile grave. Dimpotrivă, dreptul esenţial garantat prin tratate şi convenţii internaţionale este dreptul la viaţă, drept pus în grav pericol, inclusiv prin comportamentul unora dintre cei infectaţi, în cazul actualei pandemii.

Starea de urgență pentru toți: ce mai poate face Parlamentul? Dar noi?

16/03/2020/în Buna guvernare, Comunicate, Covid 19, Resurse Utile /de Rasista

Cum poate fi atacat în instanță decretul prezidențial; Va fi cenzurată presa? Forța majoră și respectarea obligațiilor civile

Azi, 16 martie 2020, Preşedintele României a instituit, prin decret, stare de urgenţă pe întreg teritoriul ţării, pe o durată de 30 de zile. Durata se poate prelungi, cu cel mult 30 de zile de fiecare dată, până când vor dispărea temeiurile care justifică această măsură. În speţă, este vorba despre pandemia de coronavirus (Covid-19).

Decretul intră în vigoare (îşi produce efectele) imediat ce este publicat în Monitorul Oficial, chiar dacă instituirea stării de urgenţă trebuie încuviinţată ulterior de către Parlament.

În decretul de instituire a stării de urgenţă sunt prevăzute două categorii de măsuri urgente (denumite „măsuri de primă urgenţă”), ambele având ca scop prevenirea răspândirii şi combaterea efectelor coronavirsului (Covid-19), și anume:

Măsuri cu aplicabilitate directă
Măsuri cu aplicabilitate graduală

1. Măsurile cu aplicabilitate directă

Aplicabilitatea directă a măsurilor înseamnă că ele au devenit efective, se pot aplica în practică încă de la data publicării decretului în Monitorul Oficial, fără a mai fi nevoie de adoptarea unui act normativ special pentru punerea lor în aplicare/practică. Desigur, aceasta nu înseamnă că, pentru aplicarea acestor măsuri, nu mai pot fi emise şi acte normative suplimentare.

Aceste măsuri sunt enumerate în Anexa 1 a decretului, anexă care conţine 7 capitole şi 53 articole. Măsurile se referă la domeniile: ordine publică, economie, sănătate, muncă şi protecţie socială, justiţie, afaceri externe, precum şi la unele chestiuni punctuale (capitolul VII – „Alte măsuri”)

La categoria „Alte măsuri” au fost incluse, spre exemplu:

– suspendarea cursurilor pentru toate unităţile şi instituţiile de învăţământ (art. 49)

– obligaţia autorităților și instituțiilor publice, precum şi a organelor de conducere ale profesiilor (avocat, notar etc.) de a stabili măsurile care se impun pentru asigurarea desfășurării optime a activității, cu respectarea regulilor de disciplină sanitară stabilite, în principal, prin hotărârile Comitetului Național privind Situațiile Speciale de Urgența (art. 51)

– efectuarea de rechiziții de bunuri și chemarea persoanelor fizice pentru prestări de servicii în interes public în scopul rezolvării problemelor materiale de orice natură și asigurarea forței de muncă (art. 52 al. 2). Desigur, rechizițiile de bunuri si chemările de persoane vor trebui sa respecte Legea nr. 132/1997 privind rechiziţiile de bunuri şi prestările de servicii în interes public

– dublarea termenelor în care autorităţile/instituţiile publice trebuie să răspundă la petiţii (deci, de la 30 la 60 zile) sau la cererile de informaţii de interes public (deci de la 10/30 zile, la 20/60 zile)

– combaterea răspândirii de informaţii false în mediul on-line cu privire la evoluția pandemiei de coronavirus și la măsurile de protecție și prevenire, prin eliminarea la sursă a conținutului fals sau, după caz, prin blocarea imediată a accesului utilizatorilor la conținutul care promovează știri false. Aceste măsuri pot fi luate numai în urma unei decizii motivate a Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (art. 54). Din păcate, nicăieri nu este prevăzută o cale eficientă de atac împotriva deciziei de eliminare/blocare. Iar, dacă s-ar merge pe dreptul comun, contestarea deciziei în contencios administrativ s-ar putea soluţiona după 1-2 ani. Această prevedere privind mediul on-line a stârnit deja unele controverse, existând temerea că, uneori, poate cu prea mare uşurinţă, unele afirmaţii critice despre funcţionarea autorităţilor ar putea fi calificate drept ştiri false şi, astfel, eliminate sau blocate. Rămâne de văzut cum se va aplica în practică această măsură, care necesită din partea celui care o aplică multă înţelepciune şi, desigur, bună-credinţă. Este de remarcat faptul că în cazul unor informaţii false privind coronavirusul, difuzate în mass-media tradiționale, nu se prevăd măsuri la fel se severe („scoatere din priză”) ca în cazul ştirilor false difuzate on-line. Potrivit art. 54 al. 2 din Anexa nr. 1 a decretului prezidențial, în cazul ştirilor false difuzate prin mass-media, singura măsură aplicabilă este ca instituțiile și autoritățile publice să-şi ia măsurile necesare pentru a informa în mod corect și obiectiv populația. Dar, trebuie reamintit faptul că, dacă prin difuzarea ştirilor false a fost pusă în pericol securitatea naţională, se va putea aplica, ca şi înainte de instituirea stării de urgenţă, Codul penal, care prevede în art. 404, infracţiunea de comunicare de informaţii false. Iar, în caz de stare de urgenţă instituită în urma unei pandemii în plină evoluţie, cu mii de cazuri mortale, noţiunea de punere în pericol a securităţii naţionale poate fi interpretată altfel, ceva mai larg, decât în vremurile normale.

2. Măsurile cu aplicabilitate graduală necesită un act separat: ordonanța militară

Aplicabilitatea graduală înseamnă, potrivit art. 4 din decret, că nu se aplică imediat şi direct, ci numai dacă măsurile luate până atunci se dovedesc insuficiente şi dacă noile măsuri sunt dispuse printr-un act separat.

Pentru dispunerea măsurilor, ministrul afacerilor interne va emite un act denumit „ordonanţă militară”. Doar în cazul în care va fi necesară reevaluarea priorităţilor în cazul internărilor în spitale, măsura va putea fi dispusă de către şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (departament care există în cadrul Ministerului Afacerilor Interne), care va emite un „ordin” în acest sens.

Când pot fi dispuse măsurile cu aplicabilitate graduală?

Potrivit art. 4 al. 4 din decret, măsurile cu aplicabilitate graduală se dispun pe baza unei evaluări realizate de Comitetul Național pentru Situații de Urgență, cu acordul prim-ministrului, pe baza anumitor criterii: creşterea transmiterii bolii, apariţia de noi focare, creşterea numărului bolnavilor, necesităţile privind carantina, evoluţia/degradarea stării de ordine publică, corelarea cu măsurile luate de alte state.

Măsurile ce se pot dispune doar gradual sunt prevăzute în Anexa nr. 2 la decret:

Izolarea și carantina persoanelor provenite din zonele de risc, precum și a celor care iau contact cu acestea; măsuri de carantinare asupra unor clădiri, localități sau zone geografice;
Închiderea graduală a punctelor de trecere a frontierei de stat;
Limitarea sau interzicerea circulației vehiculelor sau a persoanelor în/spre anumite zone ori între anumite ore, precum și ieșirea din zonele respective;
Interzicerea graduală a circulației rutiere, feroviare, maritime, fluviale sau aeriene pe diferite rute și a metroului;
Închiderea temporară a unor restaurante, hoteluri, cafenele, cluburi, cazinouri, sedii ale asociațiilor și ale altor localuri publice;
Asigurarea pazei și protecției instituționale a stațiilor de alimentare cu apă, energie, gaze, a operatorilor economici care dețin capacități de importanță strategică la nivel național;
Identificarea și rechiziționarea de stocuri, capacități de producție și distribuție, de echipamente de protecție, dezinfectanți și medicamente utilizate/utilizabile în tratarea COVID-19;
Limitarea activității spitalelor publice la internarea și rezolvarea cazurilor urgente:

urgențe de ordin I – pacienți internați prin Unități de primiri urgențe/Compartimente de primiri urgențe care își pot pierde viața în 24 de ore;
urgențe de ordin II – pacienți care trebuie tratați în cadrul aceleiași internări (odată diagnosticați nu pot fi externați);
pacienții infectați cu virusul SARS-CoV-2, respectiv diagnosticați cu COVID-19.

Ce trebuie aprobat de Parlament?

Potrivit art. 93 din Constituţie (și, în aceleaşi sens, art. 12 din OUG nr. 1/1999), după ce instituie starea de urgenţă, Preşedintele României solicită Parlamentului încuviinţarea măsurii adoptate, în cel mult 5 zile de la luarea acesteia.

Din aceste texte legale (care se referă, la singular, la „măsura” instituită, nu la „măsurile” concrete din decret) rezultă că ceea ce se supune încuviinţării Parlamentului este măsura în sine (instituirea stării de urgenţă), nu şi măsurile concrete prevăzute, detaliat sau nu, în decretul prin care se instituie starea de urgenţă. Deci, s-ar putea susţine că Parlamentul nu poate modifica aceste măsuri prevăzute în decret, ci doar poate aproba sau respinge măsura de instituire a stării de urgenţă. Dar, cum teoriile rezistă doar până în momentul în care intră în coliziune cu practica, va fi interesant de văzut cum va proceda Paramentul peste 5 zile, în această situaţie cu totul inedită (dacă va încuviinţa „măsura” sau va interveni – discutabil – şi pe „măsuri”).

Decretul poate fi atacat în instanţă?

Pentru doritori, precizăm că decretul prezidenţial este un act administrativ supus controlului judecătoresc, în condiţiile legii contenciosului administrativ (Legea nr. 554/2004). El nu este exceptat de lege de la controlul judecătoresc, nefiind menţionat printre excepţiile de la art. 5 din Legea nr. 554/2004. Desigur, dacă o persoană consideră că o prevedere din anexele la decret îi aduce prejudicii, persoana respectivă poate ataca acea prevedere din anexă, întrucât anexele fac parte integrantă din decret.

De asemenea, să nu uităm că, potrivit art. 3 indice 2 lit. d din OUG 1/1999, pe durata stării de urgenţă nu poate fi restrâns accesul liber la justiţie.

Competenţa în primă instanţă revine curţii de apel de la domiciliul reclamantului, persoană fizică sau juridică. Sigura diferenţă faţă de alte acte administrative este că decretul prezidenţial prin care se instituie starea de urgenţă nu poate fi suspendat de instanţa de judecată sesizată. Doar la finalul procesului (procesul se termină la Înalta Curte de Casație și Justiție), decretul, în intregul său sau în parte, poate fi anulat sau menținut de către instanță. Astfel art. 5 din Legea 554/2004 prevede:

Art. 5. – (1) Nu pot fi atacate în contenciosul administrativ:

a) actele administrative ale autorităţilor publice care privesc raporturile acestora cu Parlamentul;

b) actele de comandament cu caracter militar.

(2) Nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desfiinţarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară.

(3) În litigiile referitoare la actele administrative emise pentru aplicarea regimului stării de război, al stării de asediu sau al celei de urgenţă, cele care privesc apărarea şi securitatea naţională ori cele emise pentru restabilirea ordinii publice, precum şi pentru înlăturarea consecinţelor calamităţilor naturale, epidemiilor şi epizootiilor nu sunt aplicabile prevederile art. 14.”(=nu pot fi suspendate)

Forţa majoră şi respectarea obligaţiilor civile

Declararea stării de urgenţă nu suspendă automat executarea tuturor obligaţiilor de plată/executare a „datoriilor” pe care le are fiecare. Ce nu este exceptat sau amânat de la executare prin anexele la decretul de instituire a stării de urgnță, rămâne la fel ca înainte. Pe durata stării de urgenţă, viaţa „civilă” rămâne aşa cum era şi înainte, cu toate obligaţiile (financiare, economice etc.) şi neplăcerile ce rezultă pentru debitor din îndeplinirea acestor obligaţii.

Forţa majoră, ca justificare pentru neexecutarea obligaţiilor contractuale, nu operează automat. În ce măsură pandemia de coronavirus poate fi considerată sau nu ca forţă majoră care justifică neexecutarea unei obligaţii contractuale este o chestiune care va trebui apreciată de la caz la caz, iar ultimul cuvânt îl va avea, în caz de neînţelegere între părţi, doar instanţa de judecată.

Ce înseamnă starea de urgență și ce drepturi mai avem în ea

14/03/2020/în Buna guvernare, Comunicate, Covid 19, Resurse Utile /de Rasista

Cum ne garantează UE și CEDO că NU vom ajunge într-un regim totalitar cu ocazia pandemiei

Președintele României a declarat azi că va institui starea de urgență de săptămâna viitoare, reușind să panicheze oamenii parcă mai mult decât a făcut-o pandemia de coronavirus până acum.

Starea de urgență, conform Constituției, este o prerogativă a președintelui, prin care se iau niște măsuri economice și de ordine publică, temporar, pe întreg teritoriul țării sau doar local.

Mai concret, vom afla care sunt aceste măsuri, din conținutul decretului anunțat azi de președinte, după publicarea lui în Monitorul Oficial, deci cel mai probabil luni, 16 martie.

Acest decret ar trebui să conțină următoarele informații:

a) motivele care au impus instituirea stării;

b) zona în care se instituie;

c) perioada pentru care se instituie;

c¹) măsurile de primă urgenţă care urmează a fi luate;

d) drepturile şi libertăţile fundamentale al căror exerciţiu se restrânge (în limitele prevederilor constituţionale)

e) autorităţile militare şi civile desemnate pentru executarea prevederilor decretului şi competenţele acestora;

f) alte prevederi, dacă se consideră necesare.

(conform art. 14 din OUG 1/1999 privind starea de urgență)

Ordonanța 1 din 1999 (dată în vremuri tulburi, când România era preocupată cu mineriadele) mai prevede și ce nu se poate întâmpla pe durata stării de urgență.

Pe durata stării de asediu şi a stării de urgenţă sunt interzise:

a) limitarea dreptului la viaţă, cu excepţia cazurilor când decesul este rezultatul unor acte licite de război;

b) tortura şi pedepsele ori tratamentele inumane sau degradante;

c) condamnarea pentru infracţiuni neprevăzute ca atare, potrivit dreptului naţional sau internaţional;

d) restrângerea accesului liber la justiţie.”

(conform art. 3² din OUG 1/1999 privind starea de urgență)

În plus față de prevederile acestei ordonanțe, cei îngrijorați că starea de urgență ne va arunca într-o dictatură politico-militară ar trebui să nu uite că încă suntem membri UE și semnatari ai Convenției Europene a Drepturilor Omului (CEDO) și orice măsură de limitare temporară a drepturilor într-o stare de urgență trebuie să respecte standardele UE și CEDO în materie.

ARTICOLUL 15 Derogare în caz de stare de urgenţă

1. În caz de război sau de alt pericol public ce ameninţă viaţa naţiunii, orice înaltă parte contractantă poate lua măsuri care derogă de la obligaţiile prevăzute de prezenta convenţie, în măsura strictă în care situaţia o cere şi cu condiţia ca aceste măsuri să nu fie în contradicţie cu alte obligaţii care decurg din dreptul internaţional.

2. Dispoziţia precedentă nu îngăduie nici o derogare de la art. 2, cu excepţia cazului de deces rezultând din acte licite de război, şi nici de la art. 3, art. 4 paragraful 1 şi art. 7.

3. Orice înaltă parte contractantă ce exercită acest drept de derogare îl informează pe deplin pe secretarul general al Consiliului Europei cu privire la măsurile luate şi la motivele care le-au determinat. Aceasta trebuie, de asemenea, să informeze pe secretarul general al Consiliului Europei şi asupra datei la care aceste măsuri au încetat a fi în vigoare şi de la care dispoziţiile convenţiei devin din nou deplin aplicabile.

Vezi articolul 15 din CEDO

Show less

Vom reveni luni cu un alt articol, după ce vedem exact prevederile decretului de instituire a stării de urgență. Până atunci, însă, vă recomandăm să citiți direct de la sursă măsurile luate de Guvern și să nu vă lăsați pradă dezinformării.

Cum găsim informațiile oficiale pe site-ul Guvernului

Vestea bună este că pe site-ul Guvernului există o secțiune specială unde sunt postate aceste decizii. Vestea proastă e că sunt așa de bine ascunse încât nu le găsește nimeni. Am aflat și noi de existența acestei secțiuni pe site-ul guvernului, după ce am trimis o solicitare conform Legii 544/2001, întrebând unde pot fi consultate dispozițiile oficiale privitoare la prevenirea răspândirii epidemiei de coronavirus.

Este regretabil că autoritățile nu au postat aceste acte oficiale, care ne privesc pe toți, cât mai la vedere. În acest moment pe prima pagină de pe site-ul Guvernului tronează mai multe fotografii cu premierul Orban dând mâna cu diverse personae și link-uri către programul de guvernare sau programul premierului. Nimic despre coronavirus. De asemenea, secțiunea amintită, cu măsurie de pandemie, nu se poate găsi nici în meniul site-ului, de parcă respectivele acte ar fi doar de uz intern.

În același răspuns primit la cererea de informații am mai aflat și că pe site-ul MAI există câteva sfaturi de apărare de coronavirus, la secțiunea utile, unde se mai găsesc anunțuri de adopții animale de serviciu sau alte sfaturi pentru angajații MAI.

Cine sunt cei care iau deciziile și ce puteri au

Și dacă tot am aflat locul secret în care se află deciziile „Grupului de suport tehnico-ştiinţific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României„, să mai spunem și că acesta este un grup de experți din diferite domenii și este constituit conform art. 8 indice 2 din OUG 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă. Raed Arafat este președintele grupului de suport.

Acest Grup emite hotărâri, prin care propune măsurile considerate necesare pentru prevenirea și combarea epidemiei. Hotărârile grupului de suport sunt aprobate prin alte hotărâri, ale Comitetului naţional pentru situaţii speciale de urgenţă (conform art. 8 indice 1, art. 20 din OUG 21/2004 si art. 4 din HG nr. 94/2014).

Ar fi fost mai clar dacă denumirea actelor emise de grup era alta decât hotărâri (de exemplu decizii), ca să nu se confunde cu denumirea actelor emise de comitetul național (acte denumite tot hotărâri), dar nu le putem avea pe toate.

Comitetul naţional pentru situaţii speciale de urgenţă apare ca un fel de legiuitor pentru perioada situațiilor de urgență și s-a pus întrebarea dacă poate acționa astfel, restrângând drepturi și libertăți. Răspunsul este că da. Potrivit legii (art. 20 lit. c si e din OUG 21/2004) acest comitet poate declara, cu acordul primului-ministru, starea de alertă la nivel naţional sau la nivelul mai multor judeţe.

De asemenea, comitetul este cel care propune Guvernului, prin Ministrul Administraţiei şi Internelor, instituirea de către Preşedintele României a „stării de urgenţă” în zonele afectate, în baza solicitărilor primite de la comitetele judeţene sau al municipiului Bucureşti, şi urmăreşte îndeplinirea măsurilor stabilite în acest sens.

Comitetul naţional pentru situaţii speciale de urgenţă este condus de ministrul de interne.

Ne recitim aici luni, în starea de urgență. Spălați-vă pe mâini!

Curtea Constituţională, pe aceeaşi lungime de undă cu Comisia de la Veneţia

12/03/2020/în Buna guvernare, Comunicate, Slider /de Rasista

Regulile esenţiale din legislaţia electorală nu pot fi schimbate cu mai puţin de 1 an înaintea alegerilor

În plină pandemie de coronavirus, la 12 martie 2020, Curtea Constituţională şi-a văzut de treabă şi a declarat neconstituţională întreaga OUG nr. 26/2020 privind alegerile anticipate. Aceasta face parte din cele 25 de ordonanţe de urgenţă adoptate în noaptea de 4 februarie 2020, de către un guvern care era sigur că a doua zi va fi demis de parlament (ceea ce s-a și întâmplat).

La 17 februarie APADOR-CH a cerut Avocatului Poporului să atace la Curtea Constituţională 8 din cele 25 de ordonanţe de urgenţă adoptate la 4 februarie 2020, printre ele aflându-se şi OUG nr. 26/2020 privind alegerile anticipate.

Sesizat și de alte entități, pe aceeași temă, în februarie Avocatul Poporului a atacat la Curtea Constituţională OUG nr. 26/2020, iar la data de 12 martie 2020 CCR a declarat ordonanța neconstituționată în ansamblul său.

Printre motivele de neconstituționalitate, CCR a stabilit că, prin derularea alegerilor locale și parlamentare în același timp, sunt încălcate:

drepturile alegătorului – care este pus în situația de a parcurge niște proceduri greoaie ce-i vor afecta dreptul la vot,
precum și dreptul de a fi ales al persoanei care ar dori să candideze atât la funcții locale cât și naționale.
CCR a sancționat și intenția Guvernului de a redefini circumscripțiile electorale prin permiterea votului în orice secție, indiferent de localitata de reședință sau domiciliu.
De asemenea, CCR a mai constatat că Guvernul nu a respectat obligația de a se abține de la modificarea cadrului normativ în materie electorală, cu mai puțin de un an înainte de alegeri, şi nici recomandările Codului bunelor practici în materia electorală elaborat de Comisia de la Veneţia.

Reamintim și motivele invocate de APADOR-CH cu privire la neconstituţionalitatea OUG nr. 26/2002, expuse în sesizarea adresată Avocatului Poporului la 17 februarie 2020:

…adoptarea intempestivă a OUG 26/2020, privind alegerile, a generat numeroase dispute şi suspiciuni în sensul că Guvernul îşi foloseşte dreptul de a emite ordonanţe de urgenţă pentru a crea avantaje electorale unor formaţiuni politice, inclusiv prin redefinirea indirectă a noţiunii de circumscripţie electorală. Astfel de modificări de substanţă ale legislaţiei electorale trebuie făcute doar prin lege şi să fie precedate de dezbateri publice cu o anvergură pe măsura importanţei problemei ce face obiectul legiferării.

În preambulul ordonanței sunt prezentate elemente de oportunitate, dar nu şi elemente de fapt şi de drept care să contureze o situaţie extraordinară ce impune recurgerea la aceastã cale de reglementare. În acest context, menţiunea făcută în preambulul OUG 26/2020 în sensul că la caracterul excepţional al situaţiei ar concura „… eventualitatea adoptării moţiunii de cenzură” este în egală măsură şi netemeinică şi comică, întrucât iminenţa demiterii unui guvern nu justifică intensificarea activităţii de legiuitor delegat, ci dimpotrivă, o reţinere generată de indiciile puternice că acel guvern este pe cale de a-şi pierde legitimitatea.

În plus, în cazul legislaţiei electorale ar trebui avute în vedere şi recomandările Comisiei de la Veneţia în sensul că nu ar trebui făcute modificări cu mai puţin de 1 an înainte de data la care se vor desfăşura alegerile. Recomandările Comisiei de la Veneţia privind termenul de 1 an înainte de alegeri nu fac distincţie după cum modificările legislaţiei electorale sunt „bune” sau „rele”, adică după cum scopul lor declarat este sau nu de a aduce mai multă democraţie, mai multă participare, înlesniri la vot etc. Ideea acestor recomandări este stabilitatea legislaţiei electorale, stabilitate care este afectată atunci când se aduc „îmbunatăţiri” cu mai puţin de 1 an înainte de alegeri.

În acest sens, la pct. 65 din raportul explicativ care însoţeşte Codul bunelor practici în materie electorală elaborat de Comisia de la Veneția, se precizează că:

„65. Ceea ce trebuie evitat, este nu atât modificarea sistemelor de scrutin – ele pot fi întotdeauna îmbunătăţite – ci modificarea lor frecventă sau cu puţin timp (mai puţin de un an) înainte de alegeri. Chiar în absenţa unei intenţii de manipulare, modificările vor fi dictate de interesele iminente ale partidului politic.”

Deci, nu pot fi invocate „bunele intenţii” (creșterea participării la vot şcl.) ca pretext pentru încălcarea termenului de 1 an. Important este, conform Comisiei de la Veneţia, ale cărei recomandări se regăsesc și în decizia de azi a Curţii Constituţionale, ca regulile esenţiale ale alegerilor să nu se modifice cu mai puțin de 1 an înaintea alegerilor, nici chiar dacă se invocă nevoia de „bine”, de îmbunătăţire a regulilor esenţiale. Asta înseamnă si respectarea principiului securităţii juridice, despre care aminteşte Curtea Constituţională.

Este bine de reţinut.

Suspendarea zborurilor pe relația cu Italia – 14 zile sau poate dura mai mult?

09/03/2020/în Buna guvernare, Comunicate, Covid 19, Slider /de Rasista

Ce spune Regulamentul european privind normele comune pentru operarea serviciilor aeriene, în cazul în care criza coronavirusului durează mai mult de 14 zile

Potrivit unei decizii oarecum fantomă a Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență (nu am găsit-o publicată în mod oficial, pe site-ul Guvernului sau al Ministerului de Interne), decizie care a fost însă redată de presă, s-a luat măsura suspendării zborurilor efectuate de operatorii economici aerieni spre Italia şi din Italia către România, pentru toate aeroporturile din ţară, începând cu data de 9 martie 2020, ora 12:00, ora României, până în data de 23 martie 2020, ora 12:00, ora României. Astfel, sunt sistate pentru 14 zile cursele aeriene către și dinspre Italia.

Într-o conferință de presă din seara de 8 martie, ministrul transporturilor, membru al Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență a precizat că măsura suspendării zborurilor către și dinspre Italia a fost dispusă pe o durată de doar 14 zile pentru că Regulamentul european privind normele comune pentru operarea serviciilor aeriene nu permite suspendarea pe o perioadă mai mare.

Desigur, întrebarea care se pune este ce se poate face dacă situaţia de criză generată de coronavirus va dura, cum este şi previzibil, mai mult de 14 zile. Zborurile vor fi reluate în mod obligatoriu, pentru că a expirat termenul de 14 zile pentru suspendarea zborurilor? Răspunsul este NU.

Termenul de 14 zile este prevăzut de Regulamentul european privind normele comune pentru operarea serviciilor aeriene (Regulamentul (CE) Nr. 1008/2008 din 24 septembrie 2008 al Parlamentului European şi al Consiliului European privind normele comune pentru operarea serviciilor aeriene în Comunitate)

Dar, art. 21 din acest Regulament european prevede că la expirarea celor 14 zile, dacă situaţia care a determinat suspendarea zborurilor persistă, măsura suspendării va putea fi prelungită cu încă 14 zile. Iar prelungirile pot dura până la dispariţia situaţiei care a determinat suspendarea, dar fiecare perioadă de prelungire nu va putea depăşi 14 zile.

Prelungirile se fac numai cu acordul Comisiei Europene, iar Comisia poate stopa oricând măsura suspendării zborurilor, dacă apreciază că măsura nu se mai justifică.

Este bine de ştiut. Şi era şi mai bine dacă în conferinţa de presă de aseară sau măcar astăzi, ministrul transporturilor ar fi făcut şi aceste precizări.

Redăm integral conținutul art. 21 din Regulamentul (CE) Nr. 1008/2008:

“Articolul 21

Măsuri de urgență

(1) Un stat membru poate refuza, limita sau impune condiții privind exercitarea drepturilor de trafic pentru a face față problemelor neprevăzute de scurtă durată generate de împrejurări imprevizibile și inevitabile. Aceste măsuri respectă principiile proporționalității și transparenței și se bazează pe criterii obiective și nediscriminatorii.

Comisia și celelalte state membre sunt informate fără întârziere cu privire la astfel de măsuri furnizându-se o justificare adecvată. În cazul în care problemele care fac necesare astfel de măsuri continuă să existe mai mult de 14 zile, statul membru informează Comisia și celelalte state membre în consecință și poate, cu acordul Comisiei, să prelungească măsurile respective pe perioade suplimentare de cel mult 14 zile.

(2) La cererea statului membru (statelor membre) implicat(e) sau din proprie inițiativă, Comisia poate suspenda aplicarea acestor măsuri în cazul în care acestea nu îndeplinesc cerințele alineatului (1) sau sunt în orice fel contrare dreptului comunitar.