București, 13 aprilie, încheierea proiectului: Dezbatere Avocatul Poporului, perspective de reformă
APADOR-CH alături de ANBCC și ActiveWatch au organizat marti, 13 aprilie 2016, la București, conferința de închidere a proiectului „Ne trebuie un avocat al poporului mai eficient, în prezența domnului Victor Ciorbea, a reprezentanților mai multor instituții din Norvegia precum și a reprezentanților mai multor ambasade la București, cum ar fi SUA, Germania, Elveția și a doamnei ambasador a Norvegiei, Doamna Tove Bruvik Westberg.
.
În cadrul evenimentului au fost prezentate rezultatele proiectului derulat în ultimul an și s-a discutat comparativ despre cum funcționează instituțiile similare din cele două țări, România și Norvegia.
Mai multe informații găsiți aici.
Prezentarea ANBCC: Așteptările cetățenilor de la Avocatul Poporului
Prezentarea domnului Gunnar M. Ekeløve-Slydal, privind modul în care funcționează Ombudsman în Norvegia.
Prezentarea doamnei Ingrid Egeland Thorsnes, despre cum funcționează Ombudsman pentru Egalitate și nediscriminare în Norvegiangrid
Prezentarea domnului Petter Willie, director al Institutului Național de Drepturile Omului Norvegia.
___________________________________________________________________
Întâlniri cu cetățenii
Ploiești: Ce vor ploieștenii de la Avocatul Poporului – 22 martie 2016
Prima întâlnire cu cetățenii în proiectul „Ne trebuie un Avocat al Poporului mai eficient” a avut loc la Ploiești. Le-am vorbit oamenilor despre rolul AVP și modalitățile de a-l sesiza.
Ploieștenii sunt cei mai neîncrezători în abilitatea AVP de a le apăra drepturilor – conform sondajului de opinie organizat în 10 orașe de ANBCC.
La finalul întâlnirii am concluzionat că:
– este nevoie de o mai bună comunicare din partea AVP;
– se impune modificarea programului de lucru a birourilor teritoriale ale AVP, astfel încât măcar în una din zilele săptămânii să existe program și după amiaza, pentru cetățenii care lucrează și cărora le-ar fi greu să se prezinte în timpul programului de lucru la instituție;
– numirea politică a AVP este o reală problemă pentru eficiența instituției;
– persoanele prezente au fost foarte dezamăgite de activitatea biroului AVP la nivel local și de faptul că niciun reprezentant AVP- Ploiești nu a fost prezent la acest eveniment care îi privește.
Brașov: Avocatul poporului este o instituție? – 24 martie 2016
A doua oprire în caravana întâlnirilor cu cetățeni a fost la Brașov. Într-un spațiu prietenos destinat și dezbaterilor publice- @Hof Caffe, o parte din echipa proiectului „Ne trebuie un Avocat al Poporului mai eficient” , a discutat cu cei prezenți despre ce este și cum poate fi sesizat Avocatul Poporului la nivel local sau central.
Spre surprinderea participanților, și ca o scurtă concluzie a evenimentului, Avocatul Poporului nu este un practicant al profesiei de avocat ci este o instituție independentă și autonomă menită să protejeze dreptuile persoanelor fizice în raporturile acestora cu autorități ale administrației publice.
Iași: Avocatul poporului ar trebui ales de cetățeni – 25 martie 2016
Publicul de la Iași a fost format din reprezentanți ai instituțiilor publice locale, colaboratori ai BCC Iași – consilieri juridici și avocați – dar și din cetățeni care au apelat de-a lungul timpului la serviciile BCC – pensionari, președinți de asociații de locatari, șomeri etc.
În concluzie, ne-am așezat la dezbatere cu oameni care nu știau cu ce se ocupă Avocatul Poporului și cu specialiști în domeniul juridic cu care am vorbit despre lipsa de implicare a Avocatului Poporului, despre puținele cazuri în care acesta se sesizează din oficiu și despre numărul mic de sesizări făcute la Curtea Constituțională cu privire la excepțiile de neconstituționalizate privind ordonanțele de urgență.
Cetățenii s-au declarat nemultumiți de activitatea instituției, în special la nivel central, și de influența puternică a factorului politic în activitățile Avocatului Poporului. Câțiva cetățeni au lansat chiar ideea ca Avocatul Poporului să fie ales de cetățeni, odată cu membrii Parlamentului.
Suceava: Cum facem să punem presiune pe instituțiile publice? – 30 martie 2016
La Suceava am bătut recordul de participanți, adică aproape 40 de cetățeani au fost curioși să afle despre Avocatul poporului. Elevi și profesori de la Colegiul Alexandru Ioan Cuza, voluntari ai Asociației Promotorii Bucovinei.
În urma prezentării și a discuțiilor, participanții au concluzionat că instituția Avocatului Poporului are de fapt un rol foarte important la nivel național și acesta ar trebui intărit și mai mult. În plus au sustinut ideea implicării și mai active a cetățenilor în viața comunității, mergând până la a gândi instrumente și proceduri care să le permită să facă presiune când reprezentanții acestei instituții sau ai altora nu își fac treaba în mod corespunzător.
Pitești: Dacă tot îl avem, să-l punem la treabă! – 1 aprilie 2016
La Pitești am fost întâmpinați de un grup de 40 de tineri, preponderent elevi și studenți. Am dezbătut împreună ce face și ce ar trebui să facă instituția Avocatul Poporului. Participanții s-au arătat foarte interesați de domeniul drepturilor omului, dar și-au manifestat îndoieli cu privire la eficiență instituției Avocatul Poporului.
Mulți s-au arătat dezamăgiți când au constatat că Avocatul Poporului poate emite doar recomandări și unii au precizat că ei ar prefera să se adreseze direct instanțelor. Cu toate acestea concluzia generală a fost că de vreme ce avem această instituție ar trebui s-o punem la treabă.
Alba Iulia și Timișoara: Măcar 15 minute de emisie săptămânală la TV despre AVP – 31 martie-1 aprilie 2016
Dragi prieteni, vizitele de lucru semnalate zilele trecute pe subiectul eficientizării instituției Avocatului Poporului, au continuat la Alba Iulia pe 31 martie și la Timișoara pe 1 aprilie. Alături de un public numeros și implicat în dezbatere (aproximativ 80 de participanți) ne-am bucurat să aflăm nevoia lor ca instituția să fie mai cunoscută în comunitate și mai implicată în sensul autosesizării. Cetățenii și-ar dori, de exemplu, să se aloce măcar 15 minute de emisie pe săptămână la televiziunea publică pentru informare și publicitate instituțională sau măcar câteva rânduri în mod constant în presa locală.
Cazuri precum „litigiile între vecini” sau orice raport contractual privat nu intră în competența Avocatului poporului. Asta pentru că în acest moment mulți cetățeni consideră că acest tip de cazuri intră în agenda AvP, consumând atât timp cât și alte resurse înscriindu-se în audiențe, creînd astfel frustrări de ambele părți.
Cluj: Cetățenii nu știu că se pot adresa AVP ca persoane fizice – 6 aprilie 2016
La întâlnirea de la Colegiul Ion Rațiu a participat peste 30 de persoane, care au recunoscut deschis că nu erau informate cu privire la activitățile Avocatului Poporului. Oamenii nu știau că se pot adresa instituției în calitate de simpli cetățeni și au dat câteva exemple de situații în care cunoscuți de-ai lor au apelat la instanțe pentru a rezolva diverse probleme cu instituțiile publice.
Oradea: Orădenii, încântați să afle că a mai apărut o instituție care apără drepturile omului – 7 aprilie 2016
La Oradea dezbaterea s-a desfășurat la sediul Fundației Ruhama, într-o locație strategică – campusul studențesc!
După ce au aflat cu se se ocupă Instituția Avocatul Poporului, participanții au venit cu trei spețe concrete, trei cazuri ale apropiaților, rugându-ne să-i lămurim dacă sunt sau nu de competența Instituției Avocatul Poporului. Fiind persoane obișnuite cu birocrația instituțională, foarte mulți dintre participanții la dezbatere având poziții de facilitatori sau mediatori comunitari, au fost foarte încântați că au aflat despre existența unei „noi instituții care apără drepturile cetățenilor!”
Studiu final de proiect: Cu ce cred românii că se ocupă Avocatul poporului/ce părere au angajații AVP despre propria instituție
_____________________________
Alte evenimente în proiect
_______________________________________________________________________
15 decembrie 2015
București: Dezbatere publică „Rolul Avocatului Poporului în societatea românească”
APADOR-CH alături de ANBCC și ActiveWatch au organizat marti, 15 decembrie 2015, la Palatul Parlamentului dezbaterea publică cu tema ‘Rolul Avocatului Poporului în societatea românească’.
La eveniment au participat reprezentanți ai Avocatului Poporului, inclusiv Victor Ciorbea, doamna senator Gabriela Crețu, reprezentanți ai unor organizații neguvernamentale din domeniul drepturilor omului și reprezentanți ai Poliției Române și Administrației Naționale a Penitenciarelor.
Dezbaterea a avut în vedere situația actuală instituțională, precum și recomandările propuse de organizatori în eficientizarea rolului Avocatului Poporului.
Printre temele discutate au fost:
- modificarea legii și a regulamentului intern de organizare a instituției Avocatului Poporului,
- numirea și revocarea titularului funcție,
- implementarea mecanismului național de prevenire a torturii,
- rolul instituției în domeniul legiferării, în special în sesizarea caracterului neconstituțional al ordonanțelor de urgență.
Cei prezenți au fost de acord că este necesară eficientizarea Instituției Avocatul Poporului și, pe baza propunerilor din documentul de poziție, au formulat opinii și recomandări în acest sens.
Întrucât forul legislativ este principalul factor de decizie în îmbunătățirea cadrului legal instituțional al Avocatului Poporului, ne propunem ca în primul trimestru al anului 2016 să desfășurăm o campanie de advocay (pe baza unui document de poziție mai amănunțit) la nivelul grupurilor parlamentare dar și al altor persoane interesate.
Ce cred cetățenii despre AVP – prezentare ANBCC
AVP – probleme identificate și posibile remedii
Articole/comentarii/comunicate
16 martie 2015 – Adevărata urgență: demisia lui Ponta! – APADOR-CH împreună cu zece organizații neguvernamentale i-au cerut azi Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituțională cu privire la Ordonanța de Urgență nr. 2/2015, prin care Guvernul face modificări la 26 de acte normative din diverse domenii de activitate. În același timp organizațiile semnatare îi cer premierului Victor Ponta să-și dea demisia din funcție.
25 martie 2015 – APADOR-CH cere Avocatului Poporului să atace la Curtea Constituțională legea care permite parlamentarilor să jongleze cu ridicarea imunității – APADOR-CH i-a cerut azi Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituțională în privința articolului 24 din Legea 96/2006, invocată de senatori pentru a justifica lipsa voturilor necesare pentru ridicarea imunității parlamentarului Dan Șova.
7 aprilie 2015 – Amicus curiae la CCR pentru împăcarea parlamentarilor cu Constituția – APADOR-CH a depus la Curtea Constituțională a României un amicus curiae privind neconstituționalitatea articolului 24 din Legea nr. 96/2006, privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, articol care se află în evidentă contradicție cu Constituția și care le-a permis parlamentarilor să jongleze, la ultimele cereri ale parchetului, cu ridicarea imunității parlamentare. Demersul vizează, de asemenea, și practica neconstituțională a parlamentului de a redacta hotărâri numai în cazul în care se decide ridicarea imunității unui parlamentar, nu și în cazul contrar.
Adevărul, 29 iunie 2015 – Avocatul Poporului e mai presus de ordonanţa petiţiilor? – Pentru că, de zece ani, România pare că trece printr-o situaţie de urgenţă la fiecare trei zile, i-am cerut Avocatului Poporului să atace ordonanţele de urgenţă ale Guvernului. Răspunsurile au fost tot atâtea pretexte, de la „nu facem politică” până la „sesizăm Curtea Constituţională când vrem noi, nu când vreţi voi”. Apogeul inventivităţii a fost, însă, atins la ultimul răspuns, atunci când a trebuit să justifice nerespectarea termenelor legale de soluţionare a unei petiţii: a susţinut că AVP nu-şi respectă decât propria lege de funcţionare, nu şi… ordonanţele guvernului, care sunt acte normative inferioare.
13 octombrie 2015 – Nu mai vrem ordonanțe de urgență fără urgență! – Susținem demersul Avocatului Poporului care a atacat, în sfârșit, la Curtea Constituțională o ordonanță de urgență pentru că nu era urgentă.
15 octombrie 2015 – În ultimii zece ani, România a fost guvernată cu câte o ordonanță la 60 de ore – APADOR-CH și mai multe organizații membre ale Rețelei pentru Apărarea Drepturilor Cetățenești i-au cerut Avocatului Poporului să atace la Curtea Constituțională megaordonanța Guvernului Ponta, nr. 41/2015, prin care se urmărește schimbarea mai multor legi din diferite domenii. Motivul este acela că ordonanța încalcă articolul 115 din Constituţie, adică nu este motivată de vreo situație extraordinară care să justifice înlocuirea Parlamentului, ca putere legiuitoare, de către Guvern (putere executivă).
Adevărul, 15 octombrie 2015 – În ultimii zece ani, România a fost guvernată cu câte o ordonanţă la 60 de ore – guvernele României, din 2004 încoace, şi-au făcut un obicei din a legifera prin ordonanţe de urgenţă, în locul Parlamentului. Conform statisticii realizate de APADOR-CH în perioada 2004 – 2014 guvernele au emis un număr total de 1.547 ordonanţe de urgenţă, în medie 141 ordonanţe de urgenţă pe an, sau una la 60 de ore.
11 decembrie 2015 – CCR decide că o ordonanță e neconstituțională dacă nu e urgentă – APADOR-CH salută decizia CCR și speră că aceasta va fi încă un semnal și pentru executivul actual și pentru cele viitoare că guvernarea prin ordonanțe de urgență cu este o cale democratică de urmat. România a fost guvernată în ultimii zece ani cu câte o ordonanță emisă la 60 de ore. De asemenea încurajăm Avocatul Poporului să-și exercite mai des prerogativa de a sesiza CCR ori de câte ori instituțiile statului își depășesc atribuțiile.
Adevărul, 11 aprilie 2016 – De câte semnături e nevoie ca să convingem Avocatul Poporului să facă ceva? – Teoretic e suficientă o singură semnătură pe o plângere, dar practica ne arată că în ultimii 20 de ani nici românii n-au prea ştiut cum să-şi pună avocatul la treabă, dar nici el nu s-a spetit cu munca în folosul poporului. Ce putem face ca să schimbăm lucrurile?