Covid 19 – APADOR-CH

Cum i-a convins Administrația Penitenciarelor pe deținuți să se vaccineze

07/12/2021/în Articole, Blog, Covid 19, Slider /de Rasista

Și de ce nu a reușit aceeași performanță și cu propriii angajați

Unul dintre proiectele derulate de APADOR-CH în 2021 este Equalitydata, o cercetare europeană ce presupune intervievarea câtorva mii de deținuți din mai multe țări, pentru a vedea cum le-au fost respectate drepturile procedurale în timpul procesului penal. Noi intervievăm o mie de deținuți din toată țara, acțiune care, din cauza pandemiei, se derulează online. De altfel multe din procedurile penale din ultimii ani au fost făcute online (audieri în instanțe, relația arestatului cu avocatul etc), iar cercetarea surprinde și acest aspect, al modului în care anchetații au resimțit astfel de proceduri din fața unui ecran din care poate să vină deopotrivă condamnarea sau achitarea.

Este prima cercetare de o asemenea anvergură în spațiul european și rezultatele ei se anunță interesante. Le vom face publice probabil la mijlocul lui 2022. Până atunci, însă, vă oferim câteva date obținute în timpul interviurilor, de la deținuți, dar și statistici transmise de Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP), la solicitarea APADOR-CH.

Pandemia a schimbat și modul în care APADOR-CH a monitorizat respectarea drepturilor omului în detenție în ultimii doi ani. Imposibilitatea de a mai face vizite fizic în penitenciare ne-a făcut să ne bazăm exclusiv pe scrisorile primite de la deținuți sau rudele lor, pe declarațiile deținuților în timpul interviurilor online și pe răspunsurile administrației la întrebările noastre. Nu se compară cu ceea ce vedem și simțim nemijlocit în timpul vizitelor de monitorizare, însă momentan este tot ce putem face ca să ținem legătura cu această comunitate închisă.

În timpul interviurilor am aflat că mare parte dintre deținuți sunt vaccinați anti Covid 19. Unii au spus că au făcut-o din convingerea că numai astfel depășim pandemia, alții au spus că au vrut să-și poată strânge în brațe copiii sau soțiile la vizită sau că astfel speră să poată ieși la muncă. Au existat și câțiva care au admis că s-au vaccinat pentru a obține credite, adică puncte de recompensă care dau bine la comisiile de eliberare condiționată.

22.884 de deținuți se află în penitenciarele din România

Acestea au fost în principal motivele care au contribuit la procentul mare de vaccinați în rândul deținuților – aproape 79%, adică 17.984 de deținuți dintr-un total de 22.884, conform răspunsului oferit de ANP.

Campania de vaccinare nu a avut același succes și în rândul angajaților care lucrează cu deținuții. Aceștia sunt vaccinați în proporție de 59%, un procent totuși mai mare decât în rândul populației în general, dar mai mic decât al deținuților. Angajații ANP nu trebuie să obțină credite, nici nu le este condiționată de un vaccin munca sau relația cu familia.

79% dintre deținuți și 59% dintre angajații ANP sunt vaccinați anti Covid 19

De altfel, din spusele deținuților, se pare că numai creditele au fost recompensele certe obținute în urma vaccinării – pe lângă anticorpii dați de vaccin. În continuare, chiar și cei vaccinați nu pot primi vizite de la familie decât cu dispozitiv de separare – deci nu-și pot lua în brațe copiii, fapt care îi nemulțumește pe mulți. Unii au punctat că li se pare ironic că angajați ai penitenciarului, nevaccinați, le cer rudelor deținuților care vin în vizită să fie vaccinate.

Cât privește posibilitatea de a munci, după cum răspunde ANP, aceasta nu e condiționată de vaccin, ci doar de regimul de detenție, de nevoile penitenciarului, de comportamentul deținutului și, adăugăm noi, de priceperea managerului de penitenciar, dacă știe să găsească sau nu locuri de muncă pentru deținuți.

Lumea închisă a penitenciarelor pare să fi trecut până acum prin pandemie un pic mai ușor decât noi, cei liberi. Din statisticile ANP reiese că din februarie 2020 până acum au trecut prin boală 3364 de deținuți din totalul de 22.884. Dintre aceștia, 3078 s-au vindecat și 15 au murit. 271 de deținuți sunt în prezent infectați cu Covid 19.

3364 de deținuți au avut Covid 19 și 15 au murit în Penitenciarele din România

Penitenciarele cu cei mai mulți infectați pe durata pandemiei au fost: Timișoara, Jilava, Rahova, Craiova și Arad. În răspunsul ANP veți găsi detaliate toate aceste informații, despre cazurile de infectări, vindecări și vaccinări pe fiecare penitenciar în parte.

Numărul angajaților ANP care au făcut boala în aceeași perioadă a fost de 2.783 (dintr-un total de 12.208), dintre care 4 au murit. Cel mai multe cazuri de infectări la personal s-au înregistrat în penitenciarele: Timișoara, Jilava, Rahova, Arad și Iași.

Citiți integral răspunsul ANP la solicitarea de informații a APADOR-CH.

Statul îți ia banii ilegal, dar se împiedică în tehnici legislative când e să ți-i dea înapoi

14/10/2021/în Articole, Blog, Covid 19, Slider /de Rasista

Cum mimează Parlamentul și Guvernul grija pentru cetățean, refuzând să adopte o lege care ar anula amenzile neconstituționle din perioada de urgență și ar degreva instanțele de procese de contestare

În urmă cu un an jumate ieșeam cu surle și decizii de neconstituționalitate din starea de urgență, mulțumiți că am scăpat de primul val de Covid 19, crezând că e și ultimul. Curtea Constituțională trecuse de partea poporului și declarase neconstituționale articolele din ordonanțele de urgență în baza cărora fuseseră amendați peste 300.000 de oameni care încălcaseră dispozițiile militare ale Guvernului Orban.

În acel context optimist, de mai 2020, APADOR-CH a făcut și un apel public la Guvern, pentru acordarea unei amnistii fiscale, exclusiv pentru cei amendați în baza prevederilor declarate neconstituționale, pe de-o parte pentru a nu mai pune oamenii pe drumuri, ca să-și conteste amenzile, pe de altă parte pentru descongestionarea instanțelor, care și așa erau supraaglomerate.

Guvernul nu a vrut să-și ceară scuze oamenilor, printr-o amnistie fiscală – în fond decizia CCR arăta că Guvernul greșise – dar s-au găsit atunci niște parlamentari dornici să repare situația. O inițiativă legislativă a parlamentarilor Victor Ponta, Călin Popescu Tăriceanu și Cseke Attila a fost depusă la Senat, imediat după decizia CCR, și o lună mai târziu, în iunie 2020, era adoptată cu 90 de voturi pentru, unul împotrivă și 39 de abțineri. Ea anula toate procesele verbale de contravenție întocmite de poliție în starea de urgență (conform art.28 din OUG 1/1999 și OUG 34/2020 declarate neconstituționale) și cerea Ministerului de Finanțe să le dea banii înapoi celor care plătiseră deja amenzile.

Actul primea avize favorabile de la toate comitetele și comisiile: Consiliul legislativ, Consiliul Economic și Social (CES), Comisiile juridică și de buget finanțe din Senat. Până și punctul de vedere al Guvernului (încă Orban), desi atrăgea atenția că proiectul nu e chiar bine scris din punct de vedere al tehnicii legislative, lăsa la latitudinea Parlamentului adoptarea respectivei legi.

În iunie 2020 legea a fost trimisă la Camera Deputaților, cameră decizională. A primit și aici câteva avize favorabile, de la Comisiile de drepturile omului, de buget finanțe, de apărare și ordine publică. Apoi toată lumea s-a luat cu alegerile parlamentare din decembrie 2020, inițiatorii legii nu au mai prins locuri în noul Parlament, iar legea se prăfuiește și azi pe la comisiile din Camera Deputaților.

Prins cu mâna în buzunarul omului, Guvernul zice că nu poate să dea banii înapoi, că deja și-a făcut planuri cu ei

Un an jumate mai târziu, îl avem pe Superman la Guvern, pe Xena, prințesa războinică în Parlament, și în continuare nicio lege care să repare nedreptatea făcută celor 300.000 de amendați în starea de urgență.

În aprilie 2021, senatoarea Diana Iovanovici Șoșoacă (autointitulată prințesa războinică…) a depus tot la Senat o inițiativă legislativă denumită la fel cu cea care se împotmolise la Camera Deputaților: Propunere legislativă privind unele măsuri administrative și fiscale din starea de urgență.

În mai puține articole decât predecesorii ei, Șoșoacă cerea ca faptele contravenționale comise în starea de urgență să nu se mai sancționeze, procesele verbale emise conform art.28 din OUG 1/1999 și OUG 34/2020 să fie anulate, amenzile plătite să fie restituite, iar cele neplătite să fie anulate.

Consiliul legislatv și CES au fost singurele entități care au avizat favorabil noua propunere, atrăgând atenția că mai există o propunere similară, și propunând aceleași amendamente ca și în cazul primei inițiative: denumirea actului să fie schimbată și să se opereze mici modificări de tehnică legislativă care să facă actul mai clar.

De exemplu, în avizul Consiliului legislativ se cere ca legea să se refere doar la sancțiunile date în baza articolelor declarate neconstituționale, nu la toate faptele săvârșite în starea de urgență, cum era redactată inițiativa doamnei Șoșoacă.

În mod straniu, desi în esență proiectul Șoșoacă este similar cu cel depus în 2020 de Ponta, Tăriceanu și Cseke (care fusese unanim avizat favorabil), acesta primește avize negative pe linie de la Comisiile juridică, de buget finanțe și, culmea, chiar de la Comisia de drepturile omului din Senat.

Guvernul Superman nu mai lasă la latitudinea Parlamentului adoptarea acestei legi (cum făcuse predecesorul său) și emite răspicat aviz negativ. Motivul halucinant: restituirea amenzilor deja încasate ar dezechilibra bugetele locale care se bazează pe acești bani, iar inițiatoarea trebuia să indice și surse de finanțare pentru acoperirea deficitului astfel creat.

„… având în vedere că sumele provenite din amenzile aplicate persoanelor fizice pe durata stării de urgenţă (…) se făceau venit la bugetul local, (…) prevederile iniţiativei legislative în forma actuală au implicaţii directe asupra activităţii autorităţilor administraţiei publice locale. În acelaşi timp, anularea tuturor proceselor verbale de contravenţie emise pe perioada stării de urgenţă atrage micşorarea veniturilor la bugetul local, cu implicaţii asupra bugetului general consolidat, acesta fiind deja aprobat prin Legea bugetului de stat. Din perspectiva impactului financiar-bugetar, considerăm că ar fi fost necesare precizări referitoare la identificarea eventualelor surse de finanţare pentru acoperirea deficitului de venituri (…)”

Cu alte cuvinte, Guvernul hoțul prins cu mâna în buzunarul victimei pretinde că nu poate să dea drumul la bani pentru că și-a făcut deja planul ce să cumpere cu ei.

Inițiatoarea votează împotriva propriei legi, iar Comisia de drepturile omului e de partea Guvernului

În ciuda acestor avize negative, în septembrie 2021 proiectul primește voturi pentru de la toți senatorii PNL, USR și UDMR, abțineri de la aproape toți senatorii PSD (cu excepția unuia) și voturi contra de la toți senatorii AUR. Culmea parlamentarismului de Dâmbovița, inclusiv senatoarea Șoșoacă votează contra inițiativei sale. Pas de mai înțelege ceva!

Proiectul nu întrunește deci voturi suficiente la Senat, dar ajunge la Camera Deputaților, unde s-a înpotmolit și proiectul Ponta-Tăriceanu-Cseke. Și aici primește aviz negativ de la Comisia de drepturile omului și de la Comisia de ordine publică, și așteaptă, pe 19 octombrie, avizul de la Comisia juridică.

Ce părere aveți, după tot ce s-a întâmplat până acum, va vota Parlamentul României o lege prin care să repare ilegalitățile făcute de Guvern la adresa cetățenilor? Sau se va mulțumi să constate că de banii ăia din amenzi, autoritățile locale au plantat cu simț de răspundere niște panseluțe supraevaluate, în timp ce oamenii vor continua să aglomereze instanțele ca să-și ceară banii înapoi?

Și după toate astea, se exersează retoric pe la televiziuni mirarea: oare de ce nu au oamenii încredere în clasa politică?!

UPDATE noiembrie 2022 – Camera Deputaților a respins proiectul de lege care ar fi anulat amenzile date ilegal în pandemie

Asomarea transparenței

09/03/2021/în Blog, Covid 19, Slider, Transparenta /de Rasista

Despre uciderea politicoasă a informării publice, la 20 de ani de la adoptarea Legii 544/2001, prin purtarea petentului de la o instituție la alta până uită ce voia să afle la început

Primul ministru a anunțat ieri că trimite Corpul de control peste Ministerul Sănătății, care a îndrăznit să fie prea transparent cu datele privind vaccinarea și testarea pe județe. Societatea s-a scandalizat, ministrul sănătății s-a întrebat retoric da’ pe cine am supărat?!, fostul ministru de resort a ieșit și el să lămurească lucrurile, cum că nici transparența asta nu e chiar așa cum s-ar crede, ci numai cu avize de la cine trebuie, ca să nu ne cauzeze, Doamne ferește, să ne ia cu amețeală de la prea multă claritate și predicție.

Lucrurile astea se întâmplă în 2021, la fix 20 de ani de la adoptarea mult încercatei Legi 544/2001, cunoscută și ca legea informațiilor de interes public. Aia în baza căreia cerem, de multe ori în zadar, ca instituțiile statului să facă publice informațiile pe care le produc în activitatea lor, de pe urma noastră, a poporului.

Noi, APADOR-CH, am militat pentru adoptarea acestei legi, iar în ultimii 20 de ani am câștigat și câteva procese cu ajutorul ei, obligând instituțiile statului să respecte legea și să furnizeze informațiile publice. Una dintre instituțiile astea a fost chiar Ministerul Sănătății, în precedentul mandat al actualului ministru, când am ajuns cu procesul până la executare și la amendarea ministrului, pentru că deși pierduse procesul, tot refuza să ne ofere informațiile.

Nu au fost multe alte instituții care s-au lăsat atât de greu în relația asta de transparentizare cu cetățeanul, încât să fie nevoie de procese. De regulă instituțiile răspund, uneori în dorul lelii, și după insistențe mai mari sau mai mici reușești să obții ce te interesează. Legea nu se respectă din oficiu, cum ar fi normal, ci uneori de frica judecătorului. De exemplu am reușit să obținem manualul polițistului de la MAI abia în urma unui proces, însă Ministerul Finanțelor a admis, înainte de derularea procesului, că a greșit și ne-a trimis până la urmă informațiile cerute.

Din experiența asociației, am putea să spunem că Ministerul Sănătății a fost mai degrabă campion la netransparență decât invers, așa cum pare acum, în această situație, când a supărat brusc tocmai pentru prea multă transparență. Pandemia, de exemplu, a fost de la bun început un studiu de caz despre cum nu vor să fie transparente cam toate instituțiile statului care au gestionat într-un mod sau altul informațiile privind combaterea Covid 19.

Începând cu celebrul Grup de Comunicare Strategică, pentru transparența căruia am făcut solicitări și noi și alte organizații, și care a rămas până în ziua de azi, la un an de la declanșarea pandemiei, cel mai bine păzit secret de stat, în privința componenței sale nominale. Sunt niște funcționari ai statului în acest grup, care se adună precum iluminati într-un loc secret din țara asta și decid măsurile care ne privesc pe toți, și ni le comunică cu aceeași parcimonie.

Apoi numărul de teste făcute zilnic, pe județe, a fost de asemenea subiect de cerere pe 544, semnată de mai multe organizații printre care și APADOR-CH, începând din martie 2020. Cererea a fost reînnoită anul acesta și acum iată produce o schizmă între instituțiile statului. MS vrea să le dea, celelalte instituții îi sar la beregată.

Dosarul cu șină al informațiilor publice

În ultimele luni ale anului trecut, APADOR-CH a început o campanie proprie de obținere de informații privind efectele adverse ale vaccinărilor din schema națională obligatorie, dar și informații privind numărul de vaccinuri anti-Covid contractate și plătite de România. Întrucât asociația a susținut din 2017 că vaccinarea obligatorie în cazul bolilor transmisibile nu încalcă drepturile omului, am cerut instituțiilor statului care gestionează statisticile privind vaccinarea și efectele ei să facă publice informațiile astea istorice, considerând că acestea ar fi în beneficiul actualei campanii de vaccinare voluntare, un sprijin dat vaccinării în general, tot mai contestată în ultimii ani.

Primul întrebat, a fost, firește Ministerul Sănătății, în octombrie 2020: care este numărul total de vaccinați în ultimii zece ani și dacă în perioada asta ministerul sau alte instituții ale statului au fost reclamate sau date în judecată pentru vreun efect advers al vaccinurilor? Nu am primit niciun răspuns în termenul legal, am făcut o revenire și cu insistențe la a doua solicitare am primit un răspuns destul de superficial, în ianuarie 2021, din care aflam parțial câți vaccinați în schema obligatorie (copii) am avut în ultimii cinci ani și că nu există informații cum că ministerul ar fi fost dat în judecată pentru eventuale efecte adverse ale vaccinurilor. Ulterior am obținut mai multe informații de la Institutul Național de Sănătate Publică, aflat de asemenea în subordinea MS, dar despre asta poate vom vorbi altă dată.

În privința informațiilor privind dozele de vaccin contractate și plătite de România, am primit informații contradictorii. Pe de-o parte Ministerul Sănătății susținea că România nu a plătit niciun vaccin, pe de altă parte premierul declara în presă că România a plătit și urmează să mai plătească și alte tranșe de vaccin. Cine nu știa adevărul?

Am zis să încrucișăm sursele și am întrebat și la Secretariatul General al Guvernului, până la urmă el ar trebui să știe ce zice prim ministrul în public, nu? Am primit răspunsul că trebuie să întrebăm, ați ghicit, la Ministerul Sănătății. De unde am fost trimiși mai departe, la Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva SARS-CoV-2 (CNCAV).

Adică tot un soi de Grup de Comunicare Strategică, care apare la televizor sub forma domnului colonel Gheorghiță, dar fără date de contact găsibile la o căutare pe google. Am făcut o reclamație administrativă la adresa funcționarului din MS, care în loc să direcționeze automat cererea noastră către CNCAV, ne-a spus nouă să o facem (deși Legea 544/2001 spune că cererea greșit adresată se direcționează către instituția corectă, fără a mai pune cetățeanul pe drumuri). Dar în paralel ne-am apucat să facem pe detectivii, ca să aflăm cum putem să ne adresăm totuși acestui CNCAV?

Am trimis solicitări scrise, cu întrebarea unde are sediul și ce număr de telefon și email are CNCAV ăsta (un fel de ASL PLS) către: SGG, MAI, MapN și firește MS. Am întrebat până și la Agenția Națională pentru Achiziții Publice, deoarece și ea are un reprezentant în CNCAV.

Am aflat din acest exercițiu cronofag și enervant că numitul CNCAV este găzduit de MApN, că răspunde la numărul de telefon și adresa de email afișate pe platforma națională de vaccinare. Nu am aflat însă ce ne interesa inițial: câte vaccinuri am contractat și câte am plătit? Probabil asta a fost și intenția instituțiilor, să te plimbe, să te amețească și în final să te lași păgubaș sau să nu mai știi de unde ai plecat.

Marea informație obținută după câteva luni de ping-pong cu cererile de informații a fost un număr de telefon și un email care existau deja pe o platformă la care se fac programări la vaccinare, nu se trimit cereri pe 544. Pentru a afla pe câte vaccinuri contăm și cât plătim pentru ele ar fi fost suficient ca SGG sau MS să direcționeze cererea noastră către CNCAV. Sau și mai ușor, aceste informații să fi fost deja publicate pe oricare din site-urile guvernamentale, și oricine să le acceseze fără să mai întocmească un dosar cu șină pentru asta.

Empatizăm cu ministrul sănătății, în privința transparentizării datelor, dar nu putem să nu remarcăm că inclusiv MS face parte din angrenajul acesta de produs fum pentru aburirea pandemiei și ascunderea informațiilor relevante în spatele formulei magice a avizelor prin care instituțiile își asumă acele informații. Din păcate aici nu e vorba de o asumare, ci mai degrabă de o asomare a transparenței. Cu milă și cu vorbe frumoase, ca să nu-și dea seama cetățeanul că nu există.

P.S. APADOR-CH a semnat azi și un apel public colectiv către prim ministrul Florin Câțu, prin care se cere transparentizarea reală a modului în care este gestionată pandemia în România.

Drepturile civile, victime colaterale ale luptei cu Covid 19

24/09/2020/în Buna guvernare, Comunicate, Covid 19, Slider /de Rasista

Mai mult de jumătate dintre guvernele statelor Uniunii Europene au restrâns nejustificat și disproporționat drepturile civile sub pretextul combaterii pandemiei de Covid 19. Un raport în acest sens, la care a contribuit și APADOR-CH cu date din România, a fost publicat astăzi la Bruxelles de două organizații neguvernamentale importante: Liberties și Greenpeace Europa

Raportul se concentrează pe măsurile luate de țările UE, care afectează capacitatea cetățenilor de a participa la procesul democratic, în special în chestiuni legate de drepturile omului și protecția mediului. Dovezile adunate în raport arată că mai mult de jumătate din țările UE nu au reușit să protejeze două drepturi fundamentale: la adunări publice/protest și la liberă exprimare. În loc să instituie măsuri potrivite pentru a le permite oamenilor adunările publice, protejându-le în același timp sănătatea, guvernele din Belgia, Franța, Germania, Italia, România și Slovenia, de exemplu, au instituit interdicții cvasi-absolute asupra protestelor pașnice.

În același timp, persoane care au încercat să protesteze la adresa acestor interdicții au fost supuse unui regim de supraveghere invazivă (de exemplu în Slovenia) sau au fost aspru sancționați (cum ar fi în Belgia, Germania, Grecia, Italia, Slovacia sau Spania). Mai multe proteste pașnice, la care poliția a răspuns violent au fost semnalate în Franța și Suedia. În multe țări, printre care și România, restricțiile cu privire la adunările publice au rămas în vigoare chiar și după ce măsurile de distanțare socială au început să fie ridicate. De exemplu mall-urile și restaurantele au fost deschise în timp de dreptul la protest pașnic a rămas în continuare interzis.

În unele țări, cum ar fi România și Ungaria, guvernele au folosit lupta cu Covid și cu dezinformarea ca pretext pentru introducerea unor măsuri mai mult sau mai puțin subtile de cenzură. De exemplu Ungaria a introdus o nouă infracțiune de răspândire a „știrilor false” și a „temerii”, pedepsită cu până la cinci ani de închisoare. Autoritățile au profitat de formularea deliberat vagă a legii pentru a-i reprima pe cei care critică modul în care guvernul gestionează pandemia. Propuneri legislative similare au fost blocate până acum în alte țări, cum ar fi Bulgaria, însă alte guverne ale UE au accelerat aplicarea legilor existente, ridicând îngrijorări cu privire la proporționalitatea sancțiunilor și arestărilor. În Polonia, doi activiști au fost acuzați de infracțiuni pedepsite cu până la zece ani de închisoare pentru o campanie de afișe care contestă statisticile guvernului despre răspândirea pandemiei.

În România, după cum se știe, guvernul și-a dat puterea de a modera Internetul, blocând site-uri care publică „știri false”, fără a le pune la dispoziție un intrument valid de contestare. O propunere comparabilă în Bulgaria nu a fost adoptată.

Raportul trece în revistă și alte măsuri și decizii ale guvernelor europene, prin care au fost limitate drepturile civile: redactarea vagă a legislației adoptate în pandemie, care a dus la interpretarea și aplicarea abuzivă pe alocuri a acesteia, urmărirea/supravegherea invazivă a vieții private a celor care protestau la adresa măsurilor luate de guverne, utilizând tehnologia digitală, recunoașterea facială, date de pe rețelele sociale etc.

Sancțiunile impuse de guverne în aceeași perioadă de referință a raportului (martie – iulie 2020) au fost de asemenea disproporționat de mari, financiar sau penal. De exemplu cine nu a respectat dispozițiile autorităților a riscat amenzi de până la 3.000 EURO în Italia, de 1000 de EURO în Grecia, iar în Slovacia o amendă putea ajunge până la 10.000 EURO. În unele țări, cum ar fi anumite state federale din Germania, încălcarea regulilor privind întrunirea a fost incriminată, iar în Belgia a fost pedepsită cu închisoare între 8 zile și 3 luni.

În unele țări, legile date în starea de urgență au fost contestate în fața instanțelor constituționale de către Avocatul poporului. La fel ca în România, unde multe dintre măsurile luate au fost contestate și ulterior declarate neconstituționale de către Curtea Constituțională, lucrurile s-au petrecut similar în Austria, Croația și Slovenia sau Germania. În Franța, restricțiile au fost revizuite după ce cea mai înaltă instanță din țară, Consiliul de Stat, a decis că interzicerea demonstrațiilor cu mai mult de 10 persoane este disproporționată și constituie o încălcare gravă a drepturilor civile.

Raportul de față reprezintă vocile mai multor organizații neguvernamentale europene, care cer astfel instituțiilor UE să-și folosească forțele pentru a restabili și promova libertățile civile în Uniune. Guvernele ar trebui și ele să revizuiască și să anuleze măsurile de limitare a spațiului civic de exprimare, luate în timpul pandemiei și nu numai.

Cercetările care au stat la baza acestui raport au fost transmise și Comisiei Eurpene, care urmează să-și publice primul său raport privind statul de drept în UE la finele lunii septembrie. Vom reveni atunci cu informații despre acel raport.

Raportul integral în limba engleză

Să facem alegeri, să nu facem alegeri sau aşa şi aşa?

27/07/2020/în Comunicate, Covid 19, Slider /de Rasista

La noi, în plină explozie a numărului infectărilor cu coronavirus, se discută, din ce în ce mai serios, şi despre organizarea de alegeri în acest an: alegeri locale (peste 2 luni) şi parlamentare (peste 4 luni).

Să încercam să discutăm, fără patimă, fără ură, fără nervi, despre această problemă.

Am putea începe cu mesajul transmis de Constituţie: atunci când sunt situaţii deosebite, alegerile sunt mai puţin importante decât situaţiile deosebite. Deci prioritatea trebuie să revină soluţiilor la problemele create de situaţiile deosebite. Aceasta este filozofia Constituţiei noastre şi nu e în contradicţie cu democraţia, deoarece democraţia este un concept care nu excede sau transcede logicii elementare: problemele trebuie rezolvate în ordinea gravităţii şi a urgenţei lor.

Dacă avem o epidemie extinsă la nivel mondial (pandemie), care pune în pericol grav viaţa oamenilor, conduita democratică presupune luarea tuturor măsurilor necesare pentru înlăturarea pericolului reprezentat de această pandemie. Dreptul la viaţă este mai important, în acest context, în care trebuie aleasă o prioritate, decât dreptul la alegeri. Organizarea la termen a alegerilor, în plină pandemie, nu contribuie la descoperirea leacului pentru virus, ci pare mai mult o inadecvare la situaţia reală, cel puţin prin crearea unor riscuri suplimentare de contaminare (campania electorală şi procesul de votare în sine).

Dacă însă nu avem o pandemie pe bune, ci o gripă simplă cu un marketing foarte bun, aşa cum susţine curentul „coronasceptic”, sigur că putem să zicem ce zice OMS-ul şi să facem ce vrem noi, adică să amendăm horele de pe Litoral şi să dăm drumul la alegeri, pentru că la alegeri nu se dansează (cel puţin, în mod vizibil), iar coronavirusul se transmite numai prin dans.

Amânarea parlamentarelor are nevoie de o nouă stare de urgență

De ce spuneam că mesajul Constituţiei este de a nu face alegeri cu orice preţ, în situaţii excepţionale, când există un pericol grav pentru comunitate? Pentru că asta rezultă din articolul 63 din Constituţie.

Astfel, în acest articol se prevede că durata mandatului unui parlamentar (deputat, senator) este de 4 ani şi că, în situaţii extraordinare, care au dus la instituirea unor stări speciale (de exemplu, instituirea stării de urgenţă), mandatul se prelungeşte de drept până la încetarea stării speciale instituite. De exemplu, dacă se instituie din nou stare de urgenţă la data expirării mandatului de 4 ani al parlamentarilor, mandatul se prelungeşte de drept, în baza Constituţiei, până la încetarea stării de urgenţă. Starea de urgenţă se instituie pe o lună şi se poate prelungi cu câte o lună de câte ori este nevoie, până la dispariţia pericolului grav care a determinat instituirea stării de urgenţă. Starea de urgenţă se instituie de preşedinte şi trebuie „aprobată” şi de parlament, deci există garanţii constituţionale împotriva unor eventuale abuzuri.

Acelaşi articol din Constituție prevede că alegerile parlamentare trebuie organizate în cel mult 3 luni de la expirarea mandatului, iar din interpretarea logică a acestui text rezultă că, în cazul prelungirii de drept a mandatului prin instituirea/prelungirea stării de urgenţă, termenul de 3 luni începe să curgă de la încetarea stării de urgenţă.

De asemenea, articolul menţionat prevede că mandatul celor două camere ale parlamentului se prelungeşte de drept până la întrunirea noului parlament. Deci, parlamentul va funcţiona fără hiatusuri, chiar şi în situaţia în care alegerile parlamentare nu s-ar desfăşura la termen. Până la alegeri, va funcţiona parlamentul în compunerea „veche”.

Deci, practic şi constituţional, alegerile parlamentare ar putea fi amânate cu 6 luni, dacă s-ar institui starea de urgenţă pentru 3 luni şi ele ar fi organizate după 3 luni de la încetarea stării de urgenţă.

Ar mai trebui spus că în noua starea de urgență, dacă s-ar institui, nu este obligatoriu să fie luate și măsuri la fel de dure ca în martie-aprilie. Pot fi luate măsuri moderate, ca în cazul stării de alertă de acum, punându-se accent pe mobilizarea autorităților și mai puțin pe limitarea drepturilor cetățenești. Ar fi poate și o cale mai ușoară către conformarea cetățenilor la regulile care par a fi tot mai greu de respectat.

Pentru amânarea localelor e nevoie doar de votul Parlamentului

Dacă în cazul parlamentarelor deja vorbim de o perioadă din 2021, mai urgentă este situația localelor. Constituţia nu prevede o anumită durată a mandatelor aleșilor locali, ci doar că alegerile locale se organizează prin lege (art. 121 din Constituţie).

Parlamentul stabileşte, prin lege, durata mandatului aleşilor locali, precum şi condiţiile de prelungire a mandatului sau de amânare a alegerilor locale. Deci, există posibilitatea unei mai mari flexibilităţi în cazul alegerilor locale, decât în cazul celor parlamentare. Nu e nevoie să declari stare de urgență, e suficient votul în Parlament.

Cu alte cuvinte, Constituția și legile permit adoptarea de soluții raționale, inclusiv în situații deosebite, care să țină cont de riscurile și beneficiile pentru comunitate ale fiecărei variante avute în vedere.

Alegerile locale au fost deja amânate în luna aprilie, cu trei luni față de termenul lor normal, până la 27 septembrie, în condițiile în care la data amânării autoritățile sperau că în iulie-august vom avea o scădere a numărului de cazuri de Covid 19. Se demonstrează false aceste speranțe. S-ar impune o nouă amânare?

Previzibilele reacţii, venite din unele medii politice sau de altă natură, reacţii care pot stimula isteria, că dacă se amână alegerile vine dictatura şi moare democraţia, chiar dacă, prin agresivitatea lor deosebită, pot stresa şi chiar influenţa mulţi decidenţi, obişnuiţi cu confortul funcţiei, ar trebui privite şi analizate prin prisma nuanțărilor de mai sus.

Aceiași decidenți nu ar trebui să uite că democraţia este un concept de substanţă, care are în vedere binele public, dincolo de lozinci, poze în mulţime şi vorbe de PR, care sună frumos în urechi.

La final, trebuie să facem o precizare, pentru cei nervoşi şi grăbiţi să aplice etichete: nu cerem amânarea alegerilor. Tot ceea ce ne dorim este ca autorităţile să facă o analiză la „rece”, calmă, logică şi pragmatică cu privire la alegeri, în contextul pandemiei: cum e mai bine şi mai sigur pentru comunitate, în condiţiile date. Câți se vor prezenta la alegeri, cât de „reprezentative” vor fi alegerile în raport de o prezență redusă, câți dintre cei care se vor încumeta să se prezinte se vor îmbolnăvi? Există o evaluare de genul ăsta?

Sorin Roșca Stănescu publică știri false pe Corect News

21/07/2020/în Comunicate, Covid 19 /de Rasista

În urma publicării unui editorial semnat de Sorin Roșa Stănescu, pe site-ul Corect News, în care a făcut afirmații mincinoase despre APADOR-CH, asociația a transmis publicației și autorului următorul drept la replică.

Drept la replică

În atenția domnului Sorin Roșca Stănescu și a redacției Corect News,

Asociația Pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki (APADOR-CH) a constatat că în editorialul publicat de domnul Sorin Roșca Stănescu pe site-ul www.corectnews.com la data de 19 iulie 2020, cu titlul „Caz unic în lume, românii sunt întemnițați în spitale” există două afirmații false pe care vă solicităm să le corectați.

Informațiile false se regăsesc în paragraful: „Am aflat că una dintre explicații constă în finanțarea de către stat a activităților APADOR-CH, considerată o organizație de interes public. Și că o altă explicație este că rude apropiate ale unora dintre organizatorii APADOR-CH se bucură de sinecuri guvenamentale.”

În cuprinsul unui text preponderent de opinie, protejat de libertatea de exprimare, domnul Sorin Roșca Stănescu face și afirmații false cu privire la fapte determinate, respectiv afirmă că APADOR-CH este o organizație finanțată de stat, fiind considerată de utilitate publică, și că rude ale „organizatorilor APADOR-CH” s-ar bucura de sinecuri guvernamentale.

Întrucât cele două afirmații sunt false, APADOR-CH nu a fost și nu este o organizație finanțată de stat și nici nu are statut de utilitate publică, iar rude ale „organizatorilor APADOR-CH” nu beneficiază de „sinecuri guvernamentale”, vă solicităm să corectați informațiile menționate și să publicați acest drept la replică, atât pe site-ul www.corectnews.com cât și pe celelalte platforme online pe care editorialul amintit a fost preluat și distribuit.

Îi solicităm domnului Sorin Roșca Stănescu să demonstreze afirmațiile pe care le face în textul menționat, în caz contrar ne rezervăm dreptul de a-l da în judecată. Libertatea de exprimare nu protejează prezentarea ca adevărate a unor fapte mincinoase.

Vă mulțumim pentru interesul acordat activității organizației și vă asigurăm că vom susține în continuare dreptul la liberă exprimare, atâta vreme cât se manifestă cu bună credință și respectă adevărul.

UPDATE

Dreptul la replică a fost publicat pe site-ul Corect News. Însă domnul Sorin Roșca Stănescu ne-a răspuns că nu poate să le ceară tuturor platformelor care au redistribuit textul său să preia și dreptul la replică. De altfel, nici el însuși nu l-a distribuit pe Facebook, acolo unde își popularizează toate editorialele și unde încă există și acesta.

În schimb domnul Sorin Roșca Stănescu ne-a comunicat că „se gândește” să scrie un nou editorial în care ar putea să infirme cele două minciuni din primul, „dacă va ajunge la această concluzie”, însă pentru asta are nevoie să-i furnizăm bugetul de venituri al APADOR-CH pe 2020.

Așadar, editorialistul Sorin Roșca Stănescu mai întâi face afirmații mincinoase, iar după ce primește drept la replică „se gândește” să se și documenteze în legătură cu ele.

Cine a câștigat și cine a pierdut din saga legii carantinei

17/07/2020/în Buna guvernare, Comunicate, Covid 19, Slider /de Rasista

Majoritatea propunerilor făcute de APADOR-CH, de îmbunătățire a legii carantinei, au fost introduse în varianta adoptată de Parlament; De ce nu mai insistăm pentru mai mult; Șapte problemele de constituționalitate din noua lege;

După un timp care unora li s-a părut prea lung, Parlamentul României a reușit să voteze aseară târziu o lege a carantinei și izolării care conține mai multe garanții de respectare a drepturilor omului. Cum se zice pe la Hollywood, „not great, not terrible”, deci mai există o speranță că nu va fi chiar rău.

Dintre cele 11 propuneri de îmbunătățire pe care APADOR-CH le-a făcut încă de la etapa proiectului adoptat de Guvern, nouă au fost preluate și introduse, într-o formă sau alta, în noua lege. Sigur că se putea și mai bine, dar privind de unde am plecat – o formă de lege adoptată de guvern fără consultare publică și care nu conținea nicio garanție de respectare a drepturilor persoanelor suspecte sau bolnave – se putea și mai rău.

Am putea să insistăm și pentru celelalte propuneri? În teorie, da, așa ne-ar fi plăcut, dar realitatea ne arată că n-ar fi înțelept s-o facem. Nu după ce am văzut toate armele politice, de dezinformare și chiar amenințare, scoase din teacă în ultima săptămână de politicieni și de media. Nu după ce am fost suspectați că negăm existența virusului și că nu dorim o lege a carantinei. Nu după ce la Cotroceni s-a pus egal între întârzierea adoptării legii și morții de Covid 19.

Dorim o lege a carantinei, dar ea trebuie să fie făcută temeinic astfel încât să poată fi aplicată corect în orice alt caz de acum încolo. Faptul că avem tot mai mulți infectați, de la o zi la alta, și că mor oameni, nu este din cauza discutării legii în parlament, ci din cauză că toată clasa politică actuală nu a fost capabilă, de ani de zile și mai cu seamă de șase luni încoace, știind cu ce ne vom lupta, să croiască o lege bună cu care să guverneze. E ca și când colecționezi butelii și când îți ia foc casa îi acuzi pe pompieri că nu-ți sting mai repede focul.

Procesul de consultare publică organizat de Parlament (Camera Deputaților și Senat) ne-a arătat că unii politicieni știu să și asculte atunci când nu au habar cum să facă, dar a fost și o dezamăgire în privința altora. O dezamăgire au fost și unele mijloace de informare care au manipulat informațiile astfel încât să transmită mesaje panicarde și să decredibilizeze domeniul drepturilor omului.

Drepturile omului au fost găsite țap ispășitor (de aia se îmbolnăvesc oamenii și mor, că vor unii drepturi), tratate ironic deopotrivă de oamenii simpli de pe Internet sau de politicieni de la cele mai înalte tribune ale țării. Drepturile civile nu aveau nevoie și de acest șut în fund, erau suficient de persiflate și înainte.

Am putut constata cu tristețe că propunerile APADOR-CH, făcute în spiritul Constituției și al angajamentelor internaționale luate de România, s-au transformat într-o armă politică folosită deopotrivă de putere și de opoziție. Nu ăsta era rolul lor.

A-ți cere drepturile sau a cere să fie garantate într-o lege importantă a devenit, pentru unele autorități, în România acestei săptămâni, echivalent cu inconștiența sau cu subversiunea ori cu un act criminal, aducător de morți.

APADOR-CH nu a negat niciun moment existența virusului, chiar dacă la una dintre dezbaterile de la Parlament au fost și astfel de persoane, nu a cerut niciodată lăsarea bolnavilor liberi pe străzi. Toate propunerile transmise Parlamentului au vizat respectarea etapelor legale în procedurile de consultare, depistare a bolii, apoi de izolare, carantinare, internare, respectându-i bolnavului dreptul la informare și la opțiune.

Făcând un bilanț al acestui proces legislativ, se poate spune că unii au câștigat niște capital electoral, efemer, alții au ratat șansa de a demonstra că sunt lideri autentici, iar marele perdant a fost, ca de multe alte ori în istorie, conceptul de drepturi civile.

Pentru că noua formă a legii, adoptată de Senat, are câteva probleme de constituționalitate, ne facem totuși datoria măcar de a le semnala. Cine vrea să le audă, bine, cine nu, nu. Mai jos un rezumat și la final găsiți documentul integral:

Precizare. Art. 5 paragraful 1 litera e) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) prevede că o persoană poate fi privată de libertate şi în cazul în care este vorba despre “detenția legală a unei persoane susceptibile să transmită o boală contagioasă”.

Din acest punct de vedere, măsura carantinării sau măsura izolării, când sunt dispuse nevoluntar (ca măsuri obligatorii, privative de libertate) sunt compatibile cu prevederile menţionate mai sus din CEDO.

Totuşi, potrivit Ghidului privind articolul 5 din Convenţie publicat pe site-ul CEDO, criteriile esențiale în lumina cărora trebuie evaluată „legalitatea” detenției unei persoane „susceptibile să transmită o boală infecțioasă” constau în a se cunoaște:

1.dacă transmiterea bolii este periculoasă pentru sănătatea sau siguranța publică; și

2.dacă detenția persoanei infectate constituie mijlocul de ultim resort pentru a preveni transmiterea bolii, alte măsuri, mai puțin severe, fiind deja luate în considerare și considerate insuficiente pentru a proteja interesul public.

În cazul în care nu sunt îndeplinite aceste criterii, privarea de libertate își pierde justificarea (Hotărârea CEDO din cauza Enhorn împotriva Suediei, pct.44).

Probleme privind Legea pentru instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic

1

Guvernul nu a solicitat avizului CES înainte de a trimite legea în Parlament – este încălcat art. 1 al. 5 din Constituţie, ceea ce face ca legea adoptată fără solicitarea prealabilă a avizului CES să fie neconstituţională în ansamblul său.

2

Încălcarea principiului bicameralismului – Dacă forma legii adoptată de Senat diferă substanţial de forma adoptată de Camera Deputaţilor, aceasta înseamnă că fiecare cameră a adoptat legi diferite cu privire la aceeaşi chestiune, ceea ce este neconstituţional, deoarece înseamnă încălcarea principiului bicameralismului. O explicaţie ar fi improvizaţia şi grabă cu care s-a acţionat, mai ales la prima cameră, când accentul s-a pus pe viteză şi nu pe calitate şi coerență. Chiar şi aşa, forma adoptată de prima cameră a fost superioară proiectului iniţiat de guvern. Slabă calitate a proiectului elaborat de guvern este foarte greu de justificat, deoarece în cadrul guvernului funcţionează Ministerul Justiţiei, care are în compunere o direcţie specializată în elaborarea actelor normative, alcătuită din profesionişti adevăraţi.

3

Dreptul de a contesta în justiţie măsura privativă de libertate nu este efectiv, atâta vreme cât în lege nu sunt reglementate modalitățile și înlesnirile necesare pentru ca o persona aflată într-un spaţiu de carantinare sau izolare să poată sesiza instanţa. Simpla prevedere în lege că acţiunea se trimite la instantă în format şi prin mijloace electronice nu asigură garanţiile necesare. Nu orice persoană din ţară are smartphone cu acces nelimitat la internet şi, pe de altă parte, doar cu un smartphone nu se poate asigura participarea efectivă/eficientă la un proces.

4

Legea nu prevede ce măsuri pot fi dispuse pentru repararea prejudiciilor produse persoanelor în cazul în care carantina sau izolarea s-au dispus cu încălcarea legii. În lege trebuie să existe un articol care să prevadă că orice persoană, care a fost victima unei măsuri nelegale de carantină sau izolare are dreptul la reparaţii şi să prevadă procedura de constatare a nelegalităţii carantinei/izolării şi de acordare a remediilor (despăgubiri).

5

Reţinerea unei persoane în spital, pe timp de 48 de ore, în scopul efectuării de investigații și evaluări medicale (art. 8 al. 3 si 4 din lege) este o măsură sui generis, care iese din tiparul stabilit în sistemul legal naţional (art. 23 al. 3 din Constituţie), potrivit căruia reţinerea unei persoane nu poate dura mai mult de 24 de ore. Astfel, în materie penală, reţinerea autorului unei infracţiuni nu poate dura mai mult de 24 de ore, iar reţinerea în materie contravenţională (conducerea administrativă a persoanei la sediul poliţiei) avea durata maximă de 24 ore, iar în prezent se preconizează să ajungă la 12 ore (pe rolul Curţii Constituţionale se află o sesizare a Avocatului poporului cu privire la necesitatea stabilirii unei durate exacte şi rezonabile a măsurii conducerii administrative). De ce reţinerea unui infractor de către poliţist sau procuror, de exemplu un autor al infracţiunii de zădărnicire a combaterii bolilor, nu poate dura decât maximum 24 de ore, în timp ce reţinerea administrativ-medicală a unei persoane, dispusă de medic, poate dura dublu, adică 48 de ore?

6

Art. 10 din lege este redactat neclar, el putând fi interpretat în sensul că ministrul sănătăţii poate deroga de la lege, printr-un ordin prin care stabileşte „modalitatea de aplicare a măsurilor prevăzute de prezenta lege”. Or, prezenta lege stabileşte măsuri privative de libertate (carantină/izolare obligatorii), precum şi procedura şi persoanele abilitate să dispună aceste măsuri care restrâng drepturi și libertăți. Redactarea ambiguă a art. 10 din lege permite interpretarea că prin ordinul ministrului sănătăţii s-ar putea aduce modificări acestei proceduri stabilite prin lege pentru luarea măsurilor medicale privative de libertate, ceea ce este inadmisibil, pentru că ordinul ministrului nu poate adăuga la lege şi nu poate modifica legea.

7

În niciunul dintre articolele legii nu este prevăzută durata maximă a măsurii carantinei sau izolării, ca măsuri privative de libertate în sensul art. 4 al. 2 din OPCAT. De asemenea, prevederile din art. 7 si 8 din lege, în sensul că măsura carantinei se dispune pe durata perioadei de incubație specifice bolii infectocontagioase suspicionate sau că izolarea durează până la vindecare, nu conferă suficientă previzibilitate și nici suficiente garanții împotriva arbitrariului. Spre exemplu, un test/o analiză care să confirme vindecarea unei persoane se poate face, în practică, cu oarecare întârziere față de momentul vindecării, de exemplu, din cauza unei aglomerării a activității personalului sau din cauza personalului insuficient. Aceste probleme de organizare a activitatii instituțiilor publice, chiar și cele din sfera medicală, nu trebuie să se răsfrângă însă asupra persoanelor, prin privarea lor de libertate pe o durată mai mare decât cea efectiv necesară. Potrivit CEDO, o măsură privativă de libertate (de exemplu carantina sau izolarea nevoluntară) nu prezintă garanţiile împotriva arbitrariului la care se referă CEDO, dacă în lege nu se prevede durata de timp pentru care această privare de libertate poate fi dispusă.

Fiind vorba despre privare de libertate, durata trebuie stabilită în mod clar. În practică, măsura ar putea fi dispusă pe o durata de 14 zile, cu posibilitatea prelungirii de câte ori este necesar din punct de vedere medical, cu până la 14 zile de fiecare dată, până la expirarea duratei de incubatie a bolii suspicionate (în caz de carantină) sau, după caz, până la vindecare (în caz de izolare). Desigur, cu prevederea posibilității încetării măsurii chiar înainte de termen, dacă ea nu mai este necesară. De altfel, și în practică, chiar în aceste zile, conform relatărilor din presă, mai multe țări europene au impus turiștilor români care doresc să intre în țările respective o carantină pe durata a 14 zile. Deci, fixarea unui termen de 14 zile pentru carantină/izolare are acoperire în practica existentă deja în mai multe țări euroene. În caz de nevoie, acest termen poate fi prelungit atât cât este necesar, dar tot pe durată determinată (fiecare prelungire de maximum 14 zile).

Citește integral analiza APADOR-CH privind problemele de neconstituționalitate din noua lege a carantinei și izolării

La ce ne mai folosesc drepturile dacă facem Covid?

11/07/2020/în Buna guvernare, Comunicate, Covid 19, Slider /de Rasista

Legea carantinei și izolării pe înțelesul tuturor, chiar și al politicienilor; Ce înseamnă privare de libertate și ce drepturi ai fără să fii arestat sau condamnat;

„Țara arde și baba se piaptănă!” a comentat cineva la articolul de presă în care erau prezentate sugestiile APADOR-CH de îmbunătățire a proiectului de lege privind carantina și izolarea, adoptat pe nevăzute de Guvern și trimis în grabă la Parlament, ca să-l aprobe. La ce ne trebuie atâtea drepturi, dacă ne îmbolnăvim de Covid, și în general să ne mai scutească apadoru’ de filosofiile astea care ne lasă fără protecție împotriva virsului. „APADOR ține cu virusul, e împotriva românilor?”, se întreba alt comentator.

Nu e prima dată când ne lovim de astfel de reacții când cerem respectarea unor drepturi. Dar până acum ni se reproșa că luptăm numai pentru drepturile infractorilor, și nu avem grijă de restul oamenilor cinstiți. Uite că ni se reproșează acum și că ținem cu drepturile bolnavilor. Cine ar fi crezut?

Oamenii sunt în general tentați să vadă lucrurile dintr-un unghi personal, pierzând din vedere diversitatea cazurilor care pot pune probleme și pot duce la abuzuri, chiar și atunci când măsurile luate sunt bazate pe cele mai bune intenții. Tocmai de aceea este nevoie de un set de reguli/ legi clare, care să acopere pe cât posibil cât mai multe scenarii.

Toți suntem de acord că un bolnav contagios trebuie izolat pentru a nu răspândi boala, însă modul în care se pune în practică această izolare sau carantinare face diferența între un regim abuziv și unul democratic, bazat pe respectul față de drepturile tuturor, nu numai ale unora.

România, ca și alte țări, a fost prinsă nepregătită din punct de vedere legislativ în această pandemie. Cu „legi proaste, slab croite”, ca să-l cităm pe președinte. Dar nici modul în care Guvernul a legiferat în această perioadă nu a fost mai breaz, prin urmare a fost sancționat de Curtea Constituțională. Inclusiv presa internațională ne-a spus, prin unele articole surprinzător de superficiale, că de vină ar fi CCR pentru eliberarea din spitale a unor bolnavi, iar nu legislația „proastă, slab croită”, după posibilitățile guvernanților. Oare dacă altul ar fi fost Guvernul, și același lucru ar fi spus CCR, am mai fi fost la fel de supărați pe Curtea Constituțională?

Starea de urgență nu justifică legiferarea amatoristică, dimpotrivă. Indiferent cât de drastic și rapid vrem să impunem anumite măsuri de protecție a populației împotriva bolilor, nu avem voie să uităm sau să încălcăm Constituția și celelalte angajamente internaționale pe care ni l-am luat, ca țară. Respectiv garantarea drepturilor și libertăților cetățenești indiferent de situația în care ajung acei cetățeni. Iar CCR asta a spus în fiecare dintre deciziile date în ultimele luni: că orice măsură ar lua guvernul, ea trebuie să fie clară și să nu încalce Constituția.

Faptul că vrem garanții ferme în lege, privind respectarea drepturilor omului în cazul privării de libertate, nu înseamnă nici că negăm existența virusului, nici că ținem cu el și nu cu românii. Înseamnă că vrem ca acei români care vor ajunge la un moment dat suspecți de Covid sau de orice altă boală contagioasă (legea discutată acum e generală, nu vizează doar Covid 19) să fie siguri că nu vor suferi și abuzuri din partea statului.

Că vor fi tratați cum spune legea, clar, previzibil,
Că nu vor fi luați de pe stradă pentru un strănut, ci vor fi carantinați, izolați sau spitalizați pe baza unor dovezi clare, științifice de boală;
Că vor fi izolați sau spitalizați fix atâta timp cât va fi necesar, nu pe perioadă nedeterminată;
Că nu vor atârna la mâna și semnătura unui funcționar vremelnic și vor putea chiar să conteste decizia de internare la un judecător;
Că în cazul în care au copii, aceștia nu vor rămâne ai nimănui când părinții sunt duși la spital.

Garanțiile privind drepturile pacientului sau suspectului de o boală contagioasă trebuie tratate la fel de serios ca și cele oferite de lege unei persoane arestate sau condamnate, pentru că și carantina și izolarea sunt tot privări de libertate, chiar dacă aparent bolnavii nu stau în spatele unor gratii.

Definiția privării de libertate este foarte clară: „înseamnă orice formă de detenție sau închisoare ori plasarea unei persoane într-un loc public sau privat de reținere pe care nu îl poate părăsi după voia sa, prin ordinul oricărei autorități judiciare, administrative sau de altă natură.” Așadar, inclusiv spitalizarea forțară, carantina și izolarea intră în definiția privării de libertate dată de OPCAT (Protocolul opţional pentru prevenirea şi combaterea torturii şi tratamentelor crude, inumane sau degradante, ratificat de România prin Legea 109/2009).

Dacă suntem cu toții de acord că izolarea forțată a bolnavilor sau suspecților este o formă de privare de libertate, trebuie să fim și cu faptul că acești oameni nu-și pierd drepturile, odată ce se îmbolnăvesc. Adică chiar și atunci când li se îngrădește libertatea, acest lucru trebuie făcut cu respectarea tuturor garanțiilor legale acordate în astfel de cazuri.

Bolnavului trebuie să i se spună cine este instituția care decide izolarea/carantinarea sa, pentru ce perioadă, pe ce dovezi științifice se bazează acea măsură, să aibă dreptul să conteste măsura la un judecător, să fie audiat de judecător și în general toate aceste decizii cu privire la persoana bolnavă sau suspectă să fie clar definite în lege, și nu lăsate la latitudinea unui ministru sau a unui comitet cu o componență necunoscută.

Acestea sunt de altfel propunerile de îmbunătățire a legii discutată în Parlament, făcute de APADOR-CH la dezbaterea de miercuri de la Comisia Juridică a Camerei Deputaților și transmise ulterior și Senatului. Ele nu reprezintă nici negarea existenței virusului, nici existența vreunei conspirații mondiale la adresa poporului român, ci sunt elemente de bază ce nu trebuie să lipsească dintr-o lege democratică ce afectează grav drepturile omului.

E adevărat că cel mai greu e să te pui în papucii altuia când judeci o situație. De aceea de regulă ne e greu să ne imaginăm cum ar fi dacă am ajunge în arest, pentru că, nu-i așa, noi niciodată nu vom face ceva ilegal… Dar să ne imaginăm totuși că ne-am putea îmbolnăvi (de Covid sau altceva) parcă n-ar fi așa de greu. Oare nu ne-ar plăcea să știm că tot ce ar urma să ni se întâmple e prevăzut clar într-o lege, de când vom fi închiși într-un spital sau în propria locuință, până când vom fi vindecați și eliberați?

De fapt, tot ce trebuie să facem este cât se poate de simplu: să ne spălăm pe mâini, să purtăm mască, să stăm la distanță și să ne încurajăm politicienii să facă legi clare.