Arhiva tag-ul pentru: Baia mare

Sunteți aici: / Baia mare

Articole

Cauza Roşiianu – România condamnată la CEDO pentru că primarul din Baia Mare a refuzat să-i ofere unui ziarist informații publice

/în , , /de

Ioan Romeo Roșiianu, un ziarist din Baia Mare, a câștigat ieri de la CEDO ceea ce fostul primar din localitatea sa i-a refuzat sistematic din 2005 încoace. România a fost condamnată la Curtea Europeană a Drepturilor Omului să-i plătească 4000 de euro despăgubiri ziaristului, pentru că fostul primar al orașului Baia Mare a refuzat să-i furnizeze informații de interes public cu care să-și facă meseria, deși justiția națională  i-a dat câștig de cauză. Cazul a fost susținut de avocata Diana Hatneanu și sprijinit de APADOR-CH, ca unul strategic pentru România.

Ce a cerut reclamantul

Reclamantul, Ioan Romeo Roşiianu, jurnalist la Baia Mare, a adresat mai multe cereri de informații de interes public primarului municipiului Baia Mare, Cristian Anghel (primar în perioada 1993-2010). În urma refuzului de a-i comunica informațiile jurnalistul s-a plâns în justiție, care,, prin hotărâri definitive şi irevocabile, l-a  obligat pe primar să-i comunice  informații cu privire la contracte de achiziţii publice şi administrarea patrimoniului public.

Totuşi, hotărârile au rămas neexecutate în ciuda a numeroase demersuri, care au inclus amendarea civilă de către instanță, pentru neexecutarea hotărârilor, și  amendarea administrativă a primarului de către procuror în urma unei plângeri penale.

Reclamantul a sesizat Curtea Europeană a Drepturilor Omului la data de 4 iulie 2006 (cererea nr. 27329/06), invocând încălcarea articolelor 6 (dreptul la un proces echitabil) şi 10 (libertatea de exprimare) din Convenţie. În cerere s-a arătat că neexecutarea unei hotărâri judecătoreşti privitoare la un drept civil al reclamantului (dreptul de a primi informații publice conform Legii nr.544/2001) reprezintă o negare a accesului efectiv la justiţie. În plus, aceasta a fost de natură să îngrădească libertatea de exprimare a presei asupra problemelor de interes public.

Cum s-a apărat Guvernul României

În fața CEDO, Guvernul României a susținut că reclamantului i s-ar fi pus la dispoziție informațiile cerute, dar nu s-a prezentat la primărie ca să le ridice. Or, tocmai pentru a-l descuraja să le mai ceară, primarul i-a „oferit” ziaristului o serie întregă de documente contra unor sume absurde (de ordinul sutelor de euro) pentru fotocopierea lor.

Curtea a considerat că reclamantului trebuia să i se ofere informațiile punctuale solicitate, și nu tomuri întregi de documente pe care nu le ceruse, astfel încât nu se poate reține că hotărârile judecătorești care obligau la comunicarea de informații au fost executate. În consecință atât dreptul la un proces echitabil cât și libertatea de exprimare a reclamantului au fost încălcate.

Primul caz din România

APADOR-CH a susținut cauza Roșiianu în fața CEDO, prin avocaţii cu care colaborează, respectiv avocatul Diana Hatneanu. Prin acest caz strategic, APADOR-CH a urmărit să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Europene în privinţa domeniului de aplicare a articolului 10 din Convenţia europeană a drepturilor omului, în sensul extinderii acestuia şi la dreptul de a obţine informaţii de interes public, dar și creșterea standardelor în privința transparenței instituționale în România

„În 2006, când am înaintat cererea reclamantului la Curte, nu exista jurisprudență privind includerea accesul la informații de interes public în sfera libertății de exprimare . Or reclamantul invoca faptul că, în calitate de ziarist, nu-și putea exercita meseria în absența informațiilor publice solicitate de la primărie, deci i se încălca și libertatea de exprimare, dar și dreptul la un proces echitabil, deoarece hotărâri judecătorești favorabile au rămas neexecutate . În ultimii ani,  Curtea europeană  s-a pronuțat și în alte   cauze similare, cum ar fi Kenedi împotriva Ungariei, – astfel încât cauza Roșiianu, o premieră pentru România, vine să întărească și să dezvolte jurisprudența destul de recentă a CEDO în materie”, explică avocata reclamantului Roșiianu, Diana Hatneanu.

Azi, după șapte ani de la înaintarea cererii, Romeo Roșiianu a obținut satisfacție de la CEDO. Între timp, în România, fostul primar al municipiului Baia Mare, Cristian Anghel, a fost condamnat la 2 ani și 6 luni de închisoare pentru fapte de corupție. Eliberat în 2011, după numai 10 luni de detenție, el a revenit în politică, dar mai are de achitat datorii către primăria pe care a condus-o. De azi România mai are de achitat, pentru faptele lui, și 4000 de euro despăgubiri ziaristului Romeo Roșiianu, plus cheltuielile de judecată.

Raport asupra vizitei la Penitenciarul Baia Mare

/în /de

La data de 14 decembrie 2006, două reprezentante ale Asociaţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului în România (APADOR-CH) au vizitat Penitenciarul Baia Mare. Ultima vizită în acest penitenciar a avut loc la data 14 iulie 2005.

1. Aspecte generale

Penitenciarul cu regim de maximă siguranţă este destinat, în special, persoanelor condamnate din
judeţul Maramureş şi nu are secţii exterioare.

1.1.  Efective deţinuţi şi cadre

La data vizitei, în penitenciar se aflau 566 deţinuţi, dintre care 545 de bărbaţi şi 21 de femei.
Intre deţinuţii de la Baia Mare, 36 erau arestaţi preventiv şi 27 condamnaţi doar în primă instanţă.

Faţă de capacitatea de deţinere a unităţii potrivit normei de 6 m.c.aer/deţinut, care este de 540 de locuri, numărul paturilor rămâne în continuare foarte mare, la data vizitei fiind instalate 760 de paturi, chiar dacă se înregistrează o scădere faţă de iulie 2005. Dacă se ia în considerare faptul că suprafaţa efectivă a spaţiilor de cazare – a camerelor de detenţie – este de numai 1200 m.p., aplicând norma recomandată de Comitetul Pentru Prevenirea Torturii (CPT) de minim 4 m.p.
necesari pentru fiecare deţinut, rezultă că penitenciarul ar putea caza maxim 300 de persoane. Întrucât în prezent numărul acestora este aproape dublu, rezultă că supraaglomerarea rămâne o
problema la Baia Mare, chiar dacă a scăzut faţă de cea existentă la data ultimei vizite a Asociaţiei.

Asociaţia recomandă, ca măsură imediat până la rezolvarea problemei, scoaterea paturilor nefolosite care aglomerează inutil camerele de detenţie.

Clasificarea pe regimuri de detenţie potrivit noii legi a executării pedepselor nr. 275/2006 era în curs, deţinuţii fiind audiaţi de comisia de clasificare. 4 deţinuţi fuseseră încadraţi în categoria  regim de maximă siguranţă iar alţi 186 la regim închis, în timp ce numai 5 persoane fuseseră
încadrate la regimul semi-deschis. Termenul pentru finalizarea încadrării de către comisia de individualizare este 18 ianuarie 2007. Nicio persoană nu mai executa pedeapsa în regim restrictiv”, după intrarea în vigoare a noii legi a executării pedepselor, care a eliminat această sancţiune.

Circa 40 % din efectivul de persoane deţinute erau scoase la muncă. Majoritatea lucrau la
reparaţii curente (23 de persoane) şi deservire (48) în interior şi la confecţionat încălţăminte, în camerele de deţinere, pe baza unui contract pe care penitenciarul l-a încheiat cu firma RILUG. Zece femei lucrau într-un atelier instalat pe secţia lor, la confecţionat cabluri electrice pentru maşini de spălat, ca urmare a unui contract cu firma DIETER EIFLER, firma care le-a pus la dispoziţie utilajele. Contractul urma să fie extins la alte 15 deţinute de la 1 ianuarie 2007 In decembrie a fost încheiat un contract cu o firmă de confecţionat ansamble metalice, pentru care urma să lucreze 20 de deţinuţi, cu posibilitatea de a obţine şi calificare.

25 de deţinuţi au lucrat în exterior la ecologizarea râului Săsar, pe baza unui contract u Primăria Baia Mare care urma să fie reînnoit pentru 2007.

Ca şi în alte penitenciare, nici la Baia Mare nu exista o modalitate standard de comunicare a valorii veniturilor lunare ale deţinuţilor. Aceştia pot afla cât au câştigat într-o lună numai de la şeful biroului de organizare a muncii, dacă solicită să fie informaţi verbal. Directorul penitenciarului a
acceptat sugestia reprezentantelor asociaţiei de a comunica în scris fiecărei persoane care munceşte, suma primită lunar.

Din 201 cadre, 140 lucrează în sectorul operativ, din care 28 la pază perimetru. Sunt vacante 59 de posturi. In aceste condiţii, la care se adaugă faptul că cei din sectorul operativ lucrează în schimburi, raportul dintre cadre şi deţinuţi, pe fiecare schimb (în ipoteza că există 3 schimburi), este mult mai mare de 5 deţinuţi (aproximativ dublu) pentru fiecare cadru, cum prevede recomandarea Comitetul pentru prevenirea Torturii.

1.2.  Spaţiile destinate deţinuţilor

Spaţiile destinate deţinuţilor au rămas cam aceleaşi din anii ’70. Renovările şi amenajările demarate relativ recent sunt doar parţial finalizate. Insă camerele vizitate de reprezentantele
asociaţiei, sala de duşuri, blocul alimentar aveau, în general, un aspect cel puţin impropriu locuirii sau destinaţiei prevăzute pentru acestea.

Potrivit directorului penitenciarului, chiar în ziua vizitei se ţinea licitaţia pentru proiectarea unui nou pavilion modern, cu o capacitate de 700 de locuri, investiţie pentru care s-au obţinut deocamdată primele 100 de milioane de lei vechi. 

Având în vedere că încă de la vizita precedentă, în urmă cu un an şi jumătate administraţia penitenciarului promitea demararea lucrărilor, asociaţia recomandă urgentarea procedurilor, astfel încât construcţia noului pavilion să înceapă cât mai curând.
Cele câteva amenajări recente, pe care deţinuţii se pare că le apreciază, erau o sală de forţă
acoperită şi o bază sportivă reamenajată în locul unei foste hale industrială din incinta penitenciarului, aceasta putând servi şi ca sală de spectacole, dat fiind că dispune de o scenă
şi de instalaţie de iluminare nocturnă. Patru camere din penitenciar erau aproape renovate –
două foste camere de izolare severă şi alte două camere mari în care anterior renovării erau instalate câte 39 de paturi . Fostele camere de izolare, fuseseră reamenajate complet, refăcută
pardoseala, pereţii, instalaţia de încălzire şi grupul sanitar propriu, urmând să aibă fiecare câte patru locuri. Cele două camere mari care urmau să aibă fiecare câte 20 de locuri fuseseră renovate similar, cu diferenţa că grupul sanitar fusese mult lărgit şi se compunea din trei cabine de toaletă şi un hol de dimensiuni mari care să poată fi folosit şi ca loc pentru fumat. Cele patru camere mai aşteptau doar montarea instalaţiilor la grupurile sanitare, urmând a fi ocupate până la sfârşitul lunii decembrie.

Asociaţia apreciază iniţiativa demarării acestor lucrări de renovare, ca şi rezultatul obţinut care oferă condiţii acceptabile de cazare pentru deţinuţi în ce priveşte igiena şi spaţiul disponibil. Potrivit administraţiei penitenciarului, există deja un plan de reparaţii capitale care va cuprinde toate secţiile.

APADOR-CH solicită Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor să sprijine realizarea acestui plan prin acordarea fondurilor necesare  extinderii lucrărilor de renovare la toate  celelalte camere de detenţie.

Perspectivele de ameliorare a calităţii mediului de viaţă al peroanelor deţinute la Baia Mare ţin şi de apropiata desfiinţare a fermei zootehnice (GAZ), care se află la numai 30 de metri de spaţiile de cazare din penitenciar. Desfiinţarea GAZ de la 1 ianuarie 2007 ar rezolva, potrivit directorului penitenciarului, şi problema şobolanilor. Perimetrul destinat în prezent GAZ ar urma să fie reamenajat ca ateliere de producţie pentru deţinuţi.

Potrivit conducerii, s-a refăcut licitaţia pentru magazinul alimentar din incinta penitenciarului, chioşcul urmând să fie mutat în sectorul de deţinere pentru a uşura accesul persoanelor deţinute. Directorul a avut, de asemenea, iniţiativa constituirii unei comisii care va monitoriza preţurile practicate de punctul comercial.

2. Protestele deţinuţilor din 9-11 decembrie 2006

Si la Baia Mare s-au înregistrat proteste, în aceeaşi perioadă cu cele din alte penitenciare din România, după ce, în luna septembrie 2006, mai avuseseră loc alte proteste ale deţinuţilor, puse pe seama numirii noului director, proteste de care o parte din cadre nu ar fi fost străine.

Potrivit directorului penitenciarului, circa 120 de persoane au refuzat hrana oferită de
penitenciar şi s-au manifestat gălăgios, cerând “dreptate şi libertate” dar şi “condiţii europene de detenţie”. Unul din deţinuţi, T.M., a dorit să intre în refuz de hrană şi a fost audiat de judecătorul delegat.

In ziua de duminică, câţiva deţinuţi au incendiat câlţii din saltea şi bucăţi de pătură. La apelul de seară, deţinuţii de la camera 17 au blocat accesul în camera de detenţie, folosindu-se de paturile metalice. După discuţii purtate cu deţinuţii, aceştia au permis accesul în cameră directorului şi şefului de tură.

Protestele au continuat şi luni, când deţinuţii de la camera 17 au blocat din nou accesul în cameră. Grupa specială de intervenţie a pătruns în forţă, pentru imobilizarea unui deţinut care ar fi refuzat
transferul la instanţă. Intervenţia a fost filmată cu camera video portabilă.

Ca principală cauză a protestelor din decembrie 2006, cadrele au indicat mediatizarea excesivă a protestelor din alte penitenciare, ceea ce ar fi generat un fenomen de solidarizare între deţinuţi. Totuşi, cadrele au recunoscut că şi condiţiile de detenţie au constituit o motivaţie.

Nici cu ocazia protestelor din septembrie 2006, nici la cele mai recente, nu s-au înregistrat
agresiuni, deţinuţii cu care au stat de vorbă reprezentantele Asociaţiei, confirmând acest lucru.

3. Vizita in penitenciar

3.1.  Blocul alimentar

Blocul alimentar nu a mai fost renovat din anii ’90 si avea un aspect absolut impropriu destinaţiei sale. Pereţii şi tavanul de la bucătărie şi spălător erau negrii de funingine şi de mucegai iar faianţa era grav deteriorată. Administraţia penitenciarului a recunoscut că centrala termică care ar trebui
să deservească şi blocul alimentar cu apă caldă este subdimensionată. Pentru dezinfectare se foloseau 10 kg de sodă caustică, pe lună. Vesela era spălată în jgheaburi de ciment,  în condiţii nerecomandate din punct de vedere igienico-sanitar .

In momentul vizitei, mâncarea era gata pregătită urmând a fi distribuită pe camere.Meniul consta în ciorbă ţărănească cu carne (pentru care se folosiseră 50,6 kg de carne de porc, în carcasă, degresată) şi iahnie de fasole (pentru care se folosiseră 18,5 kg de subproduse). Carnea era
pregătită şi distribuită separat, fiecare deţinut primind câte o bucată, pentru a se evita astfel nemulţumirile legate de absenţa cărnii din felurile de mâncare distribuite. Pentru persoanele
care necesită regim hipercaloric („norma 18”) – erau prevăzute în total 15,5 kg de carne.

Potrivit responsabililor de la blocul alimentar, în penitenciar există 15 deţinuţi cu regim musulman, comun cu cel pentru diabetici. Aceştia urmau să primească la prânz ciorbă de varză şi cartofi fierţi
cu brânză. Carnea de vită lipsea complet din meniu dar  direcţiunea penitenciarului nu fusese
informată despre lipsa din stoc a acestui produs.

Pentru seară, meniul conţinea ghiveci, la comun şi griş cu lapte, pentru regim, cu tocăniţă de cartofi. Deţinuţii la regim mai primeau la ora 16.00 un supliment de mămăligă cu brânză.

In magazia de alimente se afla depozitat şi detergentul, pe lângă conserve de pastă de roşii şi saci cu cereale (orez) care nu aveau termenul de valabilitate marcat.In magazie mai existau saci cu cartofi „trataţi”, având coaja acoperită de un praf verde-albăstrui. Pâinea urma să sosească la ora 15.00 şi să fie distribuită deţinuţilor fără a fi stocată în magazie.

APADOR-CH reaminteşte că hrana deţinuţilor este încă departe de normele unei alimentaţii sănătoase. O soluţie pe care asociaţia o susţine şi care s-a aplicat, pare-se cu succes, la secţia externă de la Cluj a Penitenciarului Gherla, este externalizarea acestui serviciu. În acest fel, administraţia penitenciară ar fi degrevată de obligaţiile de procurare a materiilor prime şi de pregătire a hranei şi s-ar elimina suspiciunile privind cantitatea şi calitatea alimentelor folosite (în principal carnea).

Condiţiile în care se pregăteşte hrana deţinuţilor sunt total improprii şi pun în pericol starea de sănătate a acestora. APADOR-CH cere măsuri urgente pentru eliminarea deficienţelor semnalate.

3.2. Secţia de femei

In camera 5, erau cazate 6 persoane, fiind instalate 12 paturi Camera era curată, călduroasă, dar urmele de condens erau vizibile, deşi fusese igienizată (văruită) în urmă cu aproximativ o lună.
Camera era dotată cu grup sanitar separat, cu WC turcesc si chiuvetă numai cu apă rece. Până în urmă cu câteva luni, apa rece era oprită în timpul nopţii, situaţie de care deţinutele se plângeau şi care a fost remediată o dată cu schimbarea directorului penitenciarului.

Deţinutele au spus că merg la duş de două ori pe săptămână, câte 15 minute. Ele primesc o jumătate de săpun pe lună, o cană de detergent, 100 g de vată şi o pastă de dinţi o dată la
3 luni. Ele au voie să deţină parfumuri şi deodorante. In ce priveşte asistenţa medicală de specialitate obstetrică-ginecologie, deţinutele au spus că sunt prezentate la spitalul judeţean, cu programare prealabilă.

Deţinutele au un program zilnic de plimbare de 3 ore. Ele au dreptul lunar, la 8 apeluri telefonice şi la 3 vizite din partea familiei. Cele care muncesc, au dreptul la vizite la masă.

APADOR-CH consideră că vizitele la masă trebuie acordate numai în funcţie de clasificarea pe categorii a persoanelor pe durata detenţiei şi nu trebuie să fie condiţionate de prestarea unei munci.

Curăţenia în sectorul de detenţie la secţia de femei, nu este remunerată, însă deţinutele primesc recompense în suplimentarea dreptului la pachet sau la vizită. Ele primesc plicuri cu timbre de 4 ori pe lună, dacă solicită.

Sâmbăta, se primesc vizite din partea cultelor religioase la care participă cine doreşte fără să fie nevoie de o programare prealabilă. Deţinutele au primit de două ori şi vizita judecătorului delegat – care nu era în penitenciar la data vizitei – şi au avut posibilitatea să consulte noua lege a executării pedepselor.

Accesul la programele TV este fără întrerupere, aparatele de recepţie fiind însă aduse de persoanele aflate în detenţie. Femeile de la camera 6 au declarat că au fost scoase şi în afara penitenciarului, la teatru, la spectacol de colinde şi la căminul de bătrâni. Pentru duminica
următoare, era programată o vizită la biserica baptistă, împreună cu un grup de deţinuţi.

In cadrul secţiei de femei există şi un punct de lucru, unde lucrau patru deţinute, în tura de dimineaţă, cu program între 6.30 şi 14.30, având pauză de masă la ora 12.00.

3.3. Baia deţinuţilor

In afara secţiei pentru femei, penitenciarul Baia Mare dispune, pentru cei peste 500 de
deţinuţi, de o singură sală unde funcţionează 15 duşuri. Aceasta avea un aspect extrem de critic: faianţa era în bună parte distrusă, instalaţia de duşuri se compunea de fapt dintr-o reţea de ţevi suspendate sub nivelul plafonului, robinetul de apa caldă, unic pentru toată instalaţia de 15
duşuri, fiind acţionat din exteriorul încăperii, de către agenţii de pază.

Asociaţia recomandă renovarea cu prioritate a sălii de baie pentru deţinuţi şi instalarea de duşuri individuale.

3.4. Sala de forţă

Din august 2006, penitenciarul dispune de o sală de forţă acoperită, în care erau instalate mai multe aparate. La sală pot lucra până la 14 deţinuţi pe şedinţă, sub supravegherea unui monitor,
fost sportiv de performanţă. In sală, erau afişate vizibil regulile de securitate a folosirii aparatelor.

In cursul vizitei în penitenciar, deţinuţii şi-au exprimat satisfacţia cu privire la noua sală de forţă şi la activităţile sportive, sub coordonarea monitorului.

3.5. Camerele 16 şi 17

La camera 16, una din cele mai aglomerate din penitenciar, erau cazate 37 de persoane, fiind instalate 39 de paturi iar la camera 17 erau cazaţi 20, fiind instalate 26 de paturi, fără ca să mai rămână, practic, nici un pic de loc, în afara unor culoare înguste, între paturi, astfel încât deţinuţii sunt obligaţi să stea în pat şi ziua şi noaptea. Paturile erau dotate cu saltele vechi de 20 de ani ,
adevărate focare de infecţii.

Fiecare camera era dotată cu grup sanitar izolat de restul camerei, cu un singur WC, insuficient pentru numărul mare de deţinuţi din camere şi cu un jgheab de ciment, la care curgea numai apă rece, pe post de chiuvetă.

Camerele erau călduroase şi luminate natural. Deţinuţii din aceste camere care nu lucrau şi îşi petreceau tot timpul stând în paturi şi uitându-se la televizor.

Unul din deţinuţii de la camera 17, Istvan Vinto David s-a plâns că nu e scos la cabinetul medical şi nu primeşte medicamente. De asemenea, el s-a plâns că nu poate frecventa cursurile pe timpul iernii pentru că în şcoală este frig, fapt care nu a fost infirmat nici de responsabilii penitenciarului. Deţinutul  a recunoscut că s-a înscris la şcoală „de plictiseală”.

Mai mulţi deţinuţi de la camera 17 s-au plâns că nu au doctor în permanenţă şi indiferent ce afecţiuni ar acuza primesc invariabil paracetamol. Deţinutul Mihalca Ştefan, bolnav de ulcer şi gastrită s-a plâns că nu a primit tratament în luna august. Un alt deţinut, pe nume Ciurar Alexandru, a reclamat că nu a primit niciun tratament pentru afecţiunea sa la nivelul urechii, deşi
s-a plâns de mai multe ori de senzaţii supărătoare de zgomot în ureche. Medicul penitenciarului le-a precizat reprezentatelor asociaţiei că acest deţinut are nevoie de o proteză auditivă însă
până în prezent nu a fost iniţiat nici un demers.

Cele mai multe plângeri ale deţinuţilor de la camerele 16 şi 17 priveau lipsa asistenţei medicale. Aceştia erau relativ mulţumiţi de hrană, de calitatea pâinii şi de activitatea cu monitorul sportiv.

3.6. Asistenţa medicală

Asistenţa medicală este asigurată de un medic, pentru peste 500 de deţinuţi, medicul-şef fiind în concediu medical pentru o perioadă mai lungă, şi 6 asistenţi. In medie, medicul examinează zilnic un număr de 60 de deţinuţi iar după programul de consultaţii de 7 ore consacrat deţinuţilor,
examinează şi cadrele timp de o oră – o oră şi jumătate, pe zi.

Confruntată cu problema insuficienţei asistenţei medicale, administraţia penitenciarului a găsit soluţia detaşării unuia din medicii de la Gherla, care urma să devină efectivă în scurt timp.

Totuşi, în condiţiile în care personalul medical este, oricum, insuficient, în întreaga reţea de penitenciare, soluţia detaşărilor nu poate fi de natură să rezolve problema, fiind necesară suplimentarea posturilor de medici şi asistenţi.

Cele mai frecvente boli cronice în Penitenciarul Baia Mare sunt tulburările psihice, gastritele
şi dermatitele – toate, boli legate de condiţiile materiale (de supraaglomerare, igienă şi hrană), deosebit de precare.

Asociaţia recomandă achiziţionarea cu prioritate de saltele şi lenjerie de pat noi, fără de care nu se poate ajunge la eradicarea  bolilor de piele, indiferent dacă au fost dobândite înainte sau după transferarea deţinuţilor la penitenciar.

In anul 2006 s-a înregistrat un deces care a avut ca diagnostic infarctul, deţinutul figurând în evidenţele cabinetului cu afecţiuni cardio-vasculare. După ce i s-a făcut rău, acesta a fost transportat la spital de urgenţă, unde a şi decedat Autopsia s-a realizat la spital, cu participarea medicului din penitenciar.

La data vizitei nu exista niciun deţinut infectat cu HIV. Cabinetul avea sub observaţie
şi două cazuri de suspecţi TBC nou transferaţi în penitenciar. 12 foşti consumatori de drog sunt ţinuţi sub observaţie, împreună cu centrul anti-drog de la Cluj.

La cabinetul medical s-au înregistrat şi patru cazuri de agresiuni sexuale între deţinuţi, unitatea fiind cea care a achitat costul expertizelor medico-legale şi care a sesizat parchetul. Pe parcursul detenţiei se distribuie prezervative, la cerere, fapt confirmat şi de deţinuţi. APADOR-CH sugerează din nou ca prezervativele să fie plasate într-un loc accesibil tuturor deţinuţilor fără ca beneficiarii să fie nevoiţi să facă vreo cerere. Noua lege privind regimul executării pedepselor, include distribuirea gratuită a prezervativelor, fără nicio condiţie sau limitare sau control, ca metodă de prevenire a contaminării cu HIV

In infirmerie, erau internate, la data vizitei, 24 de persoane, majoritatea cu boli cronice.

3.7. Activitatea social – educativă

Personalul
compartimentului de asistenţă psihologică şi educaţie
este compus din 6 cadre (inclusiv preotul ortodox), dintre care doi psihologi:
unul, angajat de la 1 decembrie 2006, iar celălalt, plătit cu ora
şi lucrând exclusiv pe testarea deţinuţilor.

În prezent întreg personalul compartimentului este implicat în Comisia de individualizare a regimului de detenţie impus de noua lege a executării pedepselor.

Numai circa 30% din deţinuţi participă la programele realizate în penitenciar. Compartimentul
educativ organizează şi un curs de limba engleză. Cele mai multe dintre programe sunt orientate către femei şi tinerii din penitenciar. Problema principală rămâne, în continuare, faptul că un număr foarte mic de persoane aflate în detenţie sunt implicate în programele cultural-educative. Cum puţini deţinuţi sunt scoşi la muncă, rezultă că cei mai mulţi dintre ei rămân niciun fel de activitate în afară de plimbarea zilnică.

Există un program special, care se derulează în ultima săptămână dinainte de liberare şi care cuprinde consiliere şi „prescripţii comportamentale” şi oferă informaţii care să ajute persoanele liberate să îşi găsească un loc de muncă sau să se integreze în mecanismele de protecţie socială. În opinia asociaţiei, un program de o singură săptămână de „consiliere şi prescripţii comportamentale” pentru cei care urmează să se libereze este
insuficient pentru a asigura reinserţia socială a foştilor deţinuţi.

Asociaţia recomandă extinderea acestui program şi ca timp şi ca activităţi, în colaborare cu Serviciul de probaţiune local.

Asociaţia apreciază că departamentul socio-educativ a organizat şi activităţi în afara spaţiului de deţinere, însă numai pentru minorii care, între timp, au plecat din penitenciar. Ei au beneficiat de
vizite la  muzeul de minerale, muzeul de artă, grădina zoologică, Planetarium şi biblioteca
judeţeană. În cursul anului 2006, trei minori şi-au expus lucrările de pictură în holul Prefecturii.

Compartimentul colaborează cu Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Alba, aceştia deplasându-se în penitenciar de 3-4 ori pe săptămână, unde participă la comisia de individualizare a regimului de detenţie.

In fiecare duminică are loc serviciul religios în capela ortodoxă aflată în incinta penitenciarului. Celelalte culte religioase au acces în penitenciar, fără dificultăţi. Cu colaborarea cultelor, se
organizează şi ieşiri cu deţinuţii în colectivitate, de exemplu la biserica baptistă din oraş.

4. Concluzii 

Recomandările asociaţiei ca urmare a celor constatate cu ocazia vizitei în penitenciar se află cuprinse în textul prezentului raport.

Nicoleta Popescu

Adriana Dăgăliţă 

Raspuns ANP Baia Mare 2006

Raport asupra vizitei la Penitenciarul Baia Mare

/în /de

 

Pe data de 14 iulie 2005, reprezentantele APADOR-CH au vizitat Penitenciarul Baia Mare, judeţul Maramureş. Vizita precedentă a avut loc în 1999.

Date generale

Penitenciarul a fost trecut la categoria „maximă siguranţă” şi nu mai cazează decât deţinuţi din judeţ. Până acum aproape două luni, penitenciarul acoperea şi judeţul Sălaj
care a fost transferat la Satu Mare.

Ultimele reparaţii capitale la Penitenciarul Baia Mare au avut loc în 1974. De atunci şi până în prezent s-a recurs numai la lucrări curente de întreţinere şi la reparaţii mărunte, din lipsă de fonduri. Conform spuselor directorului, în curând (poate chiar anul acesta sau în 2006), va începe construirea unui nou pavilion de detenţie, cu o capacitate de 720 de locuri. Practic, toţi deţinuţii ar fi mutaţi în „casă nouă” (la data vizitei, numărul total era de 705). Din explicaţiile directorului, reprezentantele asociaţiei au înţeles că fie partea veche, fie cea nouă a penitenciarului ar urma să fie destinată numai celor aflaţi în arest preventiv din judeţul Maramureş, preluându-se din nou şi deţinuţii proveniţi din Sălaj, dar numai pe durata acestei faze a procesului
penal.

Penitenciarul Baia Mare face parte din cele 10 locuri de detenţie care lucrează cu o firmă germană de încălţăminte („Rilug”). Directorul a afirmat că 230 de deţinuţi şi deţinute cos pantofi. Numărul lor scăzuse la 184 la data vizitei asociaţiei deoarece producătorul german intrase în vacanţă.
APADOR-CH consideră binevenită această colaborare între sistemul penitenciar şi firma germană, prin care deţinuţii şi deţinutele câştigă „zile” (adică, în funcţie de numărul de zile lucrate, beneficiază de o scădere a pedeapsei de până la 7 zile pe lună), bani (10% din salariu, restul de 90% intrând în bugetul penitenciarelor) şi, mai ales, au ceva de făcut.

Deţinuţii lucrează în camere, teoretic până la ora 15.00 dar practic, şi după această oră. In fiecare zi, primesc feţe şi tălpi de pantofi pe care le asamblează prin coasere manuală. Norma lor era de 430 de perechi de pantofi pe lună dar de la 1 ianuarie a.c. a crescut la 470. Acelaşi lucru îl fac şi
deţinutele, cu diferenţa că ele pot lucra şi în curtea de plimbare a secţiei iar norma lor este de zece perechi de pantofi pe zi. De notat că deţinuţii şi deţinutele nu sunt
obligaţi să facă această muncă.

Totuşi, asociaţia ridică o problemă ce ar trebui elucidată: deţinuţii şi deţinutele nu semnează nici un stat de plată, nu ştiu ce bani li se cuvin pentru munca prestată şi nu au nici o posibilitate de control asupra sumelor ce li se comunică – la cerere – de serviciul de contabilitate al penitenciarului. Adevărat, deţinuţii şi deţinutele sunt mai interesaţi în
„zile/câştig” decât în bani. Totuşi, cumpărăturile de la chioşcul din incinta penitenciarului – care, în cazul Baia Mare, practică preţuri cam „pipărate”, după spusele deţinuţilor – se plătesc în bani. Abia când fac cumpărături, află câţi bani au în cont.

APADOR-CH cere ANP şi administraţiilor penitenciarelor care au contracte cu firma germană să instituie un sistem prin care deţinuţii şi deţinutele care lucrează pentru firmă să fie informaţi lunar, în scris, cu privire la câştigurile în bani. O altă problemă pe care ANP şi administraţiile penitenciarelor implicate ar trebui să o urmărească este cea a normelor. Reprezentantele asociaţiei au înţeles că partenerul german stabileşte normele zilnice (numărul de perechi de pantofi asamblaţi prin coasere), care deja au crescut, fără consultarea administraţiei penitenciare.

 Riscul cel mare este, din punctul de vedere al asociaţiei, ca firma germană să continue să crească norma zilnică iar administraţia penitenciară să nu obiecteze de teamă să nu piardă
contractul, indiferent de consecinţele suportate de deţinuţi.

Penitenciarul Baia Mare a reuşit să asigure locuri de muncă pentru jumătate din numărul deţinuţilor. Pe lângă „Rilug”, deţinuţii mai muncesc în construcţii şi la stivuit cherestea. 44 de deţinuţi lucrează la solarul penitenciarului şi încă 44, la deservire. Ei câştigă doar „zile”, nu şi bani.

Efective

La data vizitei, erau 705 deţinuţi: 625 condamnaţi definitiv, 29, condamnaţi în prima instanţă şi 51 arestaţi preventiv. Din total, 680 erau bărbaţi, din care 33 minori, şi 25, femei. Situaţia s-a îmbunătăţit substanţial faţă de 1999 când erau peste o mie de deţinuţi, însă supraaglomerarea rămâne o problemă. Conform normei clasice de 6 metri cubi de aer/deţinut, la Baia Mare ar putea fi instalate 540 de paturi (la data vizitei erau 942 de paturi din care peste 200 erau neocupate şi aglomerau inutil camerele de detenţie). Prin urmare, gradul de ocupare era de 150%. Pe de altă
parte, recomandarea repetată a Comitetului pentru Prevenirea Torturii (CPT) din cadrul Consiliului Europei este de minimum 4 metri pătraţi/ deţinut.

La suprafaţa totală de detenţie (1200 mp, inclusiv grupurile sanitare) ar fi trebuit cazaţi maximum 300 de deţinuţi. Deci, după acest criteriu, gradul de ocupare este de aproape 250%, fiecărui deţinut revenindu-i sub 2 mp.

202 angajaţi, din care 187 la operativ se ocupă de deţinuţi. Pur statistic, ar însemna o proporţie bună de circa 4 deţinuţi la un cadru. In practică, se lucrează pe ture, ceea ce creşte substanţial numărul deţinuţilor la un supraveghetor. In plus, penitenciarul are un singur doctor care, potrivit unor reguli constant criticate de APADOR-CH, se ocupă şi de cadre şi familiile lor.

Asistenţa medicală

Un doctor (schema prevede doi), trei asistenţi, un farmacist, un stomatolog şi asistentul său se ocupă de sănătatea deţinuţilor (şi cadrelor).

Medicul penitenciarului (Buşcă) este un generalist transferat de la Penitenciarul Aiud cu un an şi jumătate înainte de vârsta pensionării, din motive strict financiare (ca medic-şef la Baia Mare are un salariu mai mare). Conform celor spuse de el, media consultaţiilor acordate deţinuţilor ar fi de 70 pe zi, între orele 10.30 şi 15.30, ceea ce ar însemna o medie de patru minute pe deţinut, evident insuficient. 3 ore pe zi, între 7.30 şi 10.30, de luni până vineri inclusiv, sunt rezervate cadrelor, familiilor acestora precum şi altor beneficiari ai Casei de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Sigurantei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti (Casa OPSNAJ). Toţi aceştia figurează pe lista de „medic de familie” a unicului doctor al penitenciarului.

APADOR-CH repetă că deţinuţii depind integral de medicii de penitenciar. Ordonanţa 56/2003 le-a dat, într-adevăr, posibilitatea de a fi consultaţi şi de un doctor din afara sistemului, dar contra plată. Foarte puţini cunosc că au acest drept şi şi mai puţini îşi pot permite o astfel de cheltuială.
Asociaţia consideră nefiresc ca mai mult de o treime din programul zilnic să fie rezervat pentru cadre care ar putea apela la alţi doctori din sistem (clinici sau spitale militare) sau din afara lui. Consultarea personalului de către medicul de penitenciar este justificată numai în cazuri de urgenţă.

Bolile cele mai frecvente la Baia Mare sunt cele ale aparatului respirator (40%). Oarecum surprinzător, în 2005 se înregistrase un singur caz de pneumonie. In legătură cu acesta, s-a ridicat din nou problema încătuşării deţinuţilor bolnavi, atât pe durata transportului cât şi a internării în spitale „civile”. Asociaţia reaminteşte recomandarea insistentă a Comitetului pentru Prevenirea Torturii ca deţinuţii bolnavi să nu fie imobilizaţi cu cătuşe (de lanţuri nici nu poate fi vorba). In cazul unui bolnav agitat care devine periculos pentru alţii sau pentru el însuşi CPT cere să se recurgă la mijloace de imobilizare altele decât cătuşele (de pildă, bandaje elastice).

In opinia medicului, aproape o sută de deţinuţi prezintă tulburări psihice din care 19 au probleme serioase. Singura secţie de psihiatrie din sistemul penitenciar este la spitalul Jilava. Deţinuţii bolnavi ajung, eventual, la acest spital iar după un tratament sumar (în general, sedative) sunt retrimişi la penitenciarul de unde au venit. Evident, o posibilă ameliorare nu poate fi decât temporară, în absenţa unei supravegheri continui şi a terapiilor speciale (inclusiv terapia ocupaţională).

Există şi o doză de nepăsare faţă de deţinuţi şi de problemele lor. Deţinutul Georgel Vereş a făcut zeci de reclamaţii împotriva medicului, cu toate că problema lui ar fi putut fi rezolvată cu puţină înţelegere. In esenţă, deţinutul a fost examinat la Spitalul Militar Cluj iar doctorul de acolo i-a recomandat un medicament (Seroxat) fără a-i elibera şi reţeta. Seroxatul este inclus pe lista medicamentelor cu restricţii iar medicul de penitenciar a refuzat să i-l prescrie, susţinând că aceasta era obligaţia specialistului de la Cluj. In schimb, i-a propus deţinutului să-l transfere la spitalul Jilava ceea ce acesta a refuzat, rămânând cu convingerea că medicul nu vrea să-l trateze. Reprezentantele asociaţiei au înţeles cu greu explicaţiile ezitante şi alambicate ale medicului. Dar şi mai greu este pentru un deţinut să priceapă de ce medicul de penitenciar nu îi dă medicamentul recomandat de un doctor specialist. A rămas neclar motivul pentru care medicul de penitenciar refuza să prescrie Seroxatul: pentru că este pe lista medicamentelor
restricţionate şi se teme de răspundere? Din cauza costului?

Un alt exemplu de nepăsare este cel al deţinutului Teodor Lupuţu, aflat la infirmerie (camera 29). Acesta avea abdomenul foarte umflat şi dureros şi deşi stătea în infirmerie de peste o lună, medicul nu ştia încă de ce suferă deţinutul dar s-a grăbit să dea asigurări că îi va face toate analizele necesare. Reprezentantele APADOR-CH au rămas cu impresia unui dezinteres marcat al
medicului de penitenciar faţă de deţinuţii de care răspunde.

In aceeaşi cameră cu Lupuţu mai erau doi deţinuţi cu situaţii deosebite. In aprilie 2004, Gavrilă Toma, care execută o pedeapsă de 15 ani, a fost călcat pe picior de un alt deţinut. I s-a învineţit degetul cel mare, apoi i-a căzut unghia şi s-a declanşat infecţia. In mai 2004 a fost dus la Spitalul Penitenciar Dej unde i s-a amputat piciorul stâng de la şold. Este imposibil de înţeles de ce nu s-a intervenit medical în timp util pentru a preveni amputarea. Până la un punct, s-ar putea invoca neglijenţa deţinutului dar de când infecţia a luat proporţii apare problema dezinteresului (sau lipsei de profesionalism) a cadrelor medicale din penitenciar. Gavrilă Toma este, desigur, şocat de cele întâmplate, dar nu a învinuit pe nimeni. Ar dori doar o proteză şi, eventual, un însoţitor dat fiind că se deplasează cu foarte mare dificultate şi numai cu ajutorul celorlalţi deţinuţi bolnavi din cameră.

Al doilea caz este cel al deţinutului Gheorghe Feer, care execută o pedeapsă de 17 ani. El a fost operat la gât în 1992 şi i-au fost afectate coardele vocale. Dorinţa lui este să i se monteze un dispozitiv cu ajutorul căruia să poată vorbi (în prezent, scoate doar sunete aproape ininteligibile). Feer mai are o problemă: şi-a pierdut aproape toţi dinţii şi deşi s-a oferit să plătească, cabinetul stomatologic a refuzat să-i facă lucrarea din motive de lipsă de dotare tehnică. Reprezentantele asociaţiei au înţeles că aceasta ar fi o problemă şi pentru alte cabinete stomatologice din penitenciare. Asociaţia propune Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor următoarele variante de rezolvare: a) dotarea unor cabinete stomatologice din sistem cu aparatura necesară pentru lucrări dentare, care ar urma să fie executate contra cost. Deţinuţii care dispun de sumele necesare ar urma să fie transferaţi temporar într-unul din aceste penitenciare; sau b) efectuarea lucrărilor dentare pentru deţinuţii cu posibilităţi financiare la cabinete din afara sistemului. Amprentarea şi fixarea protezelor presupun doar două ieşiri. In schimb, degradarea masivă a danturii – cum este cazul la Feer – este sursă sigură de boli ale aparatului digestiv, pe care sistemul penitenciar
este oricum obligat să le trateze gratuit.

Programul anti-SIDA ce se desfăşoară în întreg sistemul penitenciar nu a dus, până la data vizitei asociaţiei la Baia Mare, şi la rezultate concrete. Nici un deţinut nu s-a arătat interesat să facă testul HIV/SIDA. APADOR-CH a insistat şi de această dată asupra distribuirii prezervativelor pe durata detenţiei (nu cum se întâmplă acum, când deţinuţii primesc prezervative la liberare). Pe lângă riscul transmiterii HIV, la Baia Mare sunt şi 15 deţinuţi bolnavi de lues, toţi transferaţi din aresturile poliţiei. (Persoanele ajunse în aresturi sunt supuse unui examen medical general şi fac doar radiografie pulmonară dar nu şi RBW.)

Activitatea socio-educativă

Prin contrast cu asistenţa medicală, sectorul socio-educativ merită o notă bună, judecând după numărul de programe desfăşurate şi, mai ales, cele iniţiate în afara programelor obligatorii venite de la ANP. O juristă, un asistent social şi o studentă la facultatea de asistenţi sociali, ajutaţi de un agent tehnic se ocupă de cei peste 700 de deţinuţi. Penitenciarul a avut un psiholog care a plecat din România pentru o perioadă, a revenit şi ar dori să-şi reia postul dar toate posturile libere din sistem sunt blocate până la sfârşitul anului.

Diferenţele dintre situaţia la cultural-educativ în 1999 şi cea din 2005 sunt şi de substanţă şi de implicare a personalului. Este drept că unele programe, neschimbate de ani de zile, au primit denumiri cripto-pompoase. De pildă, perioada de carantină de trei săptămâni prin care trec toţi deţinuţii nou-veniţi în sistem, se numeşte acum „Instad” dar conţinutul este acelaşi: analize medicale şi familiarizarea cu regulamentul de ordine interioară. „Conis” este de fapt şcolarizarea (clasele I-IV comasate), iar „Alfaz” – programul de alfabetizare. Staţia de radio a penitenciarului difuzează emisiunea făcută de deţinuţi după acelaşi program ca şi în 1999: o dată pe săptămână – vinerea – timp de o oră şi jumătate. Nu a fost deloc clar de ce nu ar putea creşte frecvenţa şi/sau durata acestor emisiuni.

Alte programe au fost impuse de câţiva ani de ANP : „Educolex” (educaţie pe teme juridice), în desfăşurare, cu participarea a 59 de deţinuţi împărţiţi în 4 grupe; „Educosan” (educaţie sanitară), în desfăşurare pe tema „O viaţă fără droguri”, cu participarea a 40 de deţinuţi; „Educosport” (în principal se joacă fotbal, iar minorii „bat mingea” de patru ori pe săptămână, 30 până la 60 de minute de fiecare dată; s-au organizat deja două cupe de fotbal între camere, iar a treia este în derulare).

Serviciul pentru Reintegrare Socială şi Supraveghere (devenit de curând Serviciul pentru Protecţia Victimelor şi Reintegrare Socială a Infractorilor) a avut un program cu un titlu cam ciudat – „Educaţie în sprijinul muncii” – pe durata a 3 luni, cu participarea a 29 de deţinuţi.

Un alt program de 3 luni s-a numit „Educaţia bunului cetăţean”. 33 de deţinuţi au învăţat regulile elementare ale unui comportament civilizat.

Deţinutele au beneficiat de un program separat, intitulat „Femeia mileniului” (!), un fel de mixtum compositum ce a inclus de la consiliere familială până la sfaturi cu privire la machiaj, toate binevenite. Deţinutele mai au un program permanent de hobby. După toate aparenţele, în întreg sistemul penitenciar, femeile au acelaşi hobby – cusutul şi tricotatul. Diferă doar regimul „ustensilelor” folosite: în unele penitenciare andrelele şi/sau acele rămân permanent în camere, în altele, se distribuie dimineaţa şi se ridică seara. La Baia Mare, pentru unele deţinute hobby-ul s-a transformat în muncă. Ele cos în continuare, dar pantofi.

Cei 32 de minori au, pe lângă şcolarizare şi educaţia bunului cetăţean, două programe speciale, cu caracter permanent : „Lumea prin ochii noştri” (pictură, desen) şi „Şcoala aşa cum ne place” (discuţii libere de cultură generală).

Progresul în domeniul socio-educativ este evident dar, în opinia asociaţiei, nu reprezintă decât un prim pas. După cum s-a menţionat, unele activităţi de rutină – carantina, alfabetizarea/şcolarizarea
– au devenit „programe” dar conţinutul nu s-a schimbat. Majoritatea programelor se desfăşoară pe durata a 3 luni. Insă practic, aceasta înseamnă cam o oră şi jumătate, maximum două, pe săptămână, deci în total, doar 24 de ore.

Cu excepţia educaţiei juridice şi activităţilor sportive, participarea deţinuţilor la programe este redusă numeric. Pe de o parte, toate activităţile se desfăşoară la club, în principal dimineaţa şi, desigur, ar fi greu de lucrat cu grupuri mari. O posibilitate ar fi ca aceste activităţi să fie organizate şi în alte spaţii. De pildă, într-o cameră de detenţie cu puţini deţinuţi din care să se scoată numeroasele paturi neocupate. Sau în curtea de plimbare, dacă vremea o permite. Sau chiar în spaţiul administrativ, pentru deţinuţii „cuminţi”. Este nevoie şi de mai mulţi angajaţi pregătiţi pentru aceste activităţi. In prezent, există în sistemul penitenciar o mare disproporţie între personalul de pază, siguranţă, escortare şi cel din sectorul socio-educativ. Desigur, executarea pedepsei este prioritară dar reintegrarea în societate şi implicit reducerea riscului de recidivă sunt în sarcina educatorilor. APADOR-CH cere ANP să regândească schema personalului de penitenciar în sensul creşterii cu prioritate a numărului angajaţilor de la sectorul socio-educativ.

Pe de altă parte, este posibil ca deţinuţii să nu fie interesaţi de subiectele propuse. APADOR-CH crede că ar fi utilă şi consultarea lor prin chestionare, sondaje etc., măcar orientativ, pentru viitoare programe.

Pe lângă activităţile organizate de penitenciar, deţinuţii sunt vizitaţi cu regularitate de reprezentanţi ai unor asociaţii sau fundaţii (Serviciul Umanitar pentru Penitenciare, Prison Fellowship, The Family, Institutul Internaţional Biblia din Danemarca) precum şi ai unor culte religioase. In legătură cu acestea din urmă, trebuie precizat că reprezentanţii lor au nevoie de aprobarea Capelanului-şef din cadrul Ministerului Justiţiei pentru a intra în penitenciare. Iar preoţii angajaţi ai ANP – exclusiv ortodocşi – au obligaţia să asiste la întâlnirile reprezentanţilor altor culte cu deţinuţii. APADOR-CH consideră că ambele procedee aduc atingere libertăţii
religioase, care este garantată integral de Constituţie, fără nici o excepţie. La Penitenciarul Baia Mare, preotul ortodox nu asistă la întâlnirile deţinuţilor cu reprezentanţii altor culte. Adică procedează corect. Un alt lucru bun în acest penitenciar este numărul apreciabil al cererilor aprobate de director pentru trecerea unor deţinuţi de la un cult religios la altul (cam 80, dar nu a fost clar pe ce perioadă).

APADOR-CH şi-a exprimat, în mod repetat, dezacordul cu privire la interdicţia schimbării religiei pe perioada detenţiei, sub pretextul stress-ului inerent privării de libertate care i-ar împiedica pe deţinuţi să ia o astfel de decizie „cu capul limpede”. In fapt, interdicţia se datoreşte fricii, nejustificate, a preoţilor ortodocşi de prozelitism.

Camere de detenţie

Minorii (camera 24, 17 deţinuţi la 18 paturi) s-au plâns de calitatea mâncării (ceaiul de dimineaţă este apă colorată şi amară, brânza este este ca o talpă, pastele şi orezul sunt doar fierte, fără nici un gust), de faptul că uneori sunt scoşi la aer doar câteva minute şi, mai ales, că au gândaci în cameră. Ultima dezinsecţie se făcuse în urmă cu mai bine de două luni. In plus, unicul WC era defect iar peste noapte (de la 22.00 la 5 dimineaţa) nu curge nici un strop de apă.

La o cameră de „periculoşi” (în total sunt 17) erau 5 deţinuţi la 15 paturi. Cele 10 paturi nefolosite menţineau senzaţia de supraaglomerare, deşi, evident, în camera respectivă (nr.7) nu era cazul. Cel puţin doi deţinuţi păreau a avea probleme de sănătate mentală pentru că nu înţelegeau
întrebări simple iar răspunsurile lor erau confuze.

La camera 14 (28 de deţinuţi la 39 de paturi) mai toţi au reclamat mâncarea foarte proastă (în ziua vizitei avuseseră ciorbă de varză cu gulii (?) şi fasole „cu pietre”) şi calitatea asistenţei medicale. Carol Gherebeu a spus că varsă tot ce mănâncă şi a arătat o scrisoare medicală datată 15 martie 2005 pe care figura diagnosticul de ulcer duodenal. Doctorul penitenciarului nu a luat în consideraţie actul medical şi nu i-a dat medicaţia adecvată, a susţinut el. Pe lângă aceasta, la ultima ieşire la cabinetul medical au fost 10 deţinuţi care au „beneficiat” de un minut de examinare, fiecare. Iosif Hausi este foarte slab şi crede că suferă de anemie. A cerut în mod repetat să i se facă analizele necesare, dar fără succes.
Camera are un singur WC care era foarte murdar.

Unica sală de baie pentru 4 secţii de bărbaţi (a 5-a este secţia de femei cu sală de baie proprie) are 18 duşuri, evident insuficiente pentru menţinerea unei igiene corporale normale.

Izolarea – neocupată la data vizitei – are trei „paturi” duble suprapuse într-o parte şi trei „paturi” suprapuse de o persoană în cealaltă, toate din piatră (deşi fostul director general al ANP susţinea la începutul lui 2005 că astfel de structuri nu mai există în nici un penitenciar din România). Potrivit cadrelor, trei deţinuţi ar fi fost sancţionaţi cu izolare severă în 2005. APADOR-CH a criticat în mod repetat prevederea din regulament cu privire la ridicarea cazarmamentului (pături, cearceafuri, perne) de la trezire (ora 5.00 dimineaţa) şi până la stingere (ora 22.00). Aceasta înseamnă că deţinuţii de la izolare stau pe piatra goală 17 ore, riscul de îmbolnăvire fiind evident.

Asociaţia cere ANP să dispună urgent desfiinţarea paturilor de piatră din camera de izolare de la Penitenciarul Baia Mare şi să verifice şi situaţia din spaţiile de detenţie similare din alte penitenciare.

La Baia Mare nu se folosesc lanţuri („mijloace sigure de imobilizare”), nu pentru că s-ar încălca standardele europene ci pentru că penitenciarul nu are aşa ceva în dotare.

Secţia a 5-a este destinată exclusiv femeilor şi este formată din 5 camere de detenţie, o sală de baie cu 15 duşuri, o spălătorie şi o curte de plimbare. Din cele 25 de deţinute, 4 erau în arest preventiv. Celelalte 21 – cu condamnări definitive – ar urma să fie transferate la Târgşor, unicul penitenciar pentru femei din ţară. Dar, pe de o parte, la Târgşor este şantier iar pe de alta, unele deţinute au familii în zona Baia Mare, cărora le-ar fi extrem de dificil să parcurgă sute de kilometrii pentru o vizită de una-două ore. De aceea este de preferat ca deţinutele cu familii în zonă să execute pedepsele în Penitenciarul Baia Mare. Insuşi directorul penitenciarului este de acord cu această soluţie pe care o şi aplică.

Ca şi în restul penitenciarului, secţia de femei nu are apă curentă între orele 22.00 şi 5.00 dimineaţa pentru că nu funcţionează hidrofoarele. Nu este clar dacă restricţia vizează şi oraşul, sau unele zone ale sale, sau numai penitenciarul.

Deţinutele sunt scoase zilnic în curte, între o oră şi două ore. Si tot în curte, sau pe hol dacă este vreme rea, se desfăşoară activităţile socio-educative. După cum s-a menţionat mai sus, unele deţinute cos încălţăminte pentru firma germană însă norma de 10 perechi pe zi nu le mai lasă timp pentru alte activităţi. De notat că nici o deţinută nu lucrează la popota cadrelor, practică, din păcate, curentă în alte penitenciare. Pentru a elimina orice suspiciuni, APADOR-CH cere să se renunţe la folosirea deţinutelor la popotă în întreg sistemul penitenciar.

Hrana, vizite, corespondenţă

Meniul la prânz consta din ciorbă de legume pentru toate categoriile de deţinuţi şi felul doi, iahnie de fasole cu carne (pentru cei care muncesc) şi pilaf cu carne la regim. Pentru cei 20 de bolnavi de TBC şi cei 6 diabetici, felul doi era ghiveci cu carne. Evident, carne puţină, mai mult slănină (cu excepţia porţiilor pentru TBC şi diabet) iar pilaful semăna cu ciorba, adică multă zeamă.
Conform registrului, se folosiseră 50 kg de carne de porc (celebra „carne în carcasă”), 9 kg de subproduse şi 31 kg de slănină. Deţinuţii bolnavi de TBC sau diabet au două suplimente zilnice (ouă, brânză). Pentru prima oară de mulţi ani de când vizitează penitenciarele, reprezentantele
asociaţiei au văzut în frigider organe de porc (rinichi, ficat, inimă, în total 23 kg) ce urmau a fi folosite pentru masa de regim din ziua următoare, potrivit celor spuse de şeful blocului alimentar. Au rămas, totuşi, două semne de întrebare: de ce se aduseseră produsele cu o zi înainte şi de ce numai carnea pentru regim?

Bazinele pentru spălat vase erau din ciment vizibil deteriorat şi trebuie urgent înlocuite.

Deţinuţii au la dispoziţie 5 telefoane publice cu cartelă şi două cutii poştale. Nu au existat plângeri cu privire la corespondenţă dar şi la Baia Mare – ca în toate penitenciarele – funcţionează o metodă ciudată: nu se ţine nici o evidenţă a scrisorilor expediate de deţinuţi, care se depun direct în cutia poştală, ceea ce este normal. In schimb, se înregistrează corespondenţa primită (fără a se
citi). Explicaţia ar fi că, în acest fel, deţinuţii nu s-ar mai putea plânge că nu primesc răspunsuri la scrisori pe motiv de cenzură din partea administraţiei penitenciare.

La secţia „vizite”, predarea pachetelor se face printr-un ghişeu plasat oblic faţă de cel la care aşteaptă deţinutul. Pentru a vedea ce primeşte, acesta trebuie să vină la geamul ce separă sala de vizite propriu-zisă de camera de supraveghere. Sigur, distanţa este de doar un metru şi ceva dar nu este deloc clar de ce deţinutul nu ar putea primi conţinutul pachetului prin acest geam în loc să se ducă înapoi la ghişeu.

Concluzii

1. Faţă de 1999, situaţia din penitenciar s-a îmbunătăţit sub aspectul reducerii gradului de supraaglomerare. Insă condiţiile igienico-sanitare lasă, în continuare, de dorit: un WC – uneori defect – şi o chiuvetă pentru aproape 20 de deţinuţi sunt insuficiente pentru menţinerea unei igiene corporale normale. Unica sală de baie cu 18 duşuri nu poate corespunde nevoilor celor 680 de deţinuţi bărbaţi. Se adaugă şi întreruperea furnizării de apă curentă între orele 22.00 şi 5.00 dimineaţa;

2. Asistenţa medicală este nesatisfăcătoare. Pe lângă faptul că singurul medic se ocupă de deţinuţi, de cadre şi familiile lor, plus alţi beneficiari ai Casei de asigurări, există şi un dezinteres evident faţă de primii, cu consecinţe uneori dramatice (a se vedea cazul deţinutului căruia i s-a amputat un picior);

3. Activităţile socio-culturale s-au diversificat substanţial faţă de 1999. Există acum şi implicare din partea personalului de specialitate ale cărui iniţiative trebuie încurajate. Este însă nevoie de o mai judicioasă folosire a timpului de lucru (sunt rare activităţile care se desfăşoară după-amiezele, deşi se lucrează şi în ture de 12 ore) şi de găsirea unor spaţii noi pentru organizarea simultană a mai multor activităţi. Consultarea deţinuţilor cu privire la preferinţe ar putea fi un indicator folositor pentru stabilirea programelor. Dar la fel de important este, în opinia asociaţiei, creşterea numărului de personal prin angajarea unor persoane cu pregătire în domeniul asistenţei sociale;

4. APADOR-CH apreciază faptul că deţinuţii au de lucru prin contractul cu firma germană de pantofi, dar cere ca partenerul străin să nu poată creşte normele decât cu aprobarea expresă a administraţiei penitenciare. De asemenea, deţinuţii şi deţinutele care lucrează – nu numai pentru această firmă – să fie informaţi, de preferinţă în scris, cu regularitate asupra sumelor ce li se cuvin; 5. Asociaţia cere anularea ordinului prin care se interzice deţinuţilor să treacă de la un cult religios la altul, precum şi a dispoziţiei prin care preoţii ortodocşi au obligaţia de a asista la întrunirile dintre deţinuţi şi reprezentanţii altor culte. Alte constatări/recomandări sunt incluse în raport.

Manuela Ştefănescu
Diana Călinescu

Raspuns ANP Baia Mare-Satu Mare-Bistrita-2005

APADOR-CH
Str. Nicolae Tonitza 8A
Sector 3 – Bucuresti
030113 Romania

Telefon: (40) 0733.078.720
e-mail: office@apador.org

Utilizarea și distribuirea informațiilor de pe acest site sunt libere, cu citarea sursei.