Arhiva tag-ul pentru: miting spontan

Printr-o decizie din această săptămână a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), prin care a fost soluţionat un recurs în interesul legii privind interpretarea unui articol din Legea 60/1991, a adunărilor publice, s-a stabilit că obligaţia de declarare prealabilă* a unei adunări publice există şi în cazul în care aceasta urmează să se desfăşoare în pieţe ori pe căile publice (drum public, parte carosabilă şi trotuar) sau în alte locuri prevăzute de art. 1 alin. 2 din Legea nr. 60/1991, situate în imediata vecinătate a sediilor ori imobilelor persoanelor juridice de interes public sau privat.

Cu alte cuvinte, nu ar mai trebui declarate prealabil doar adunările publice (mitingurile)  ce ar urma să se desfăşoare în curţile autorităţilor/instituţiilor publice, respectiv în spaţiul cuprins între clădire şi gardul împrejmuitor.

Aceasta este concluzia care se poate trage în acest moment, până la publicarea deciziei ICCJ în Monitorul Oficial. Potrivit art. 517 al. 3 şi 4 din Codul de procedură civilă, decizia ICCJ trebuie motivată şi publicată în Monitorul Oficial în cel mult 45 de zile de la pronunţare, iar de la data publicării decizia devine obligatorie pentru toate instanţele naţionale.

Rămâne, în continuare, nerezolvată o mare problemă, şi anume cea privind „mitingurile spontane”. Legea 60/1991 tace absolut – mai ales după amintita decizie a ICCJ – cu privire la această categorie de mitinguri. Dacă legea nu le vede, nu înseamnă că ele nu pot exista. Din acest motiv ar fi necesară o intervenţie legislativă promptă, care să definească în mod clar şi previzibil noţiunea de „adunare publică spontană” şi să stabilească, în mod rezonabil, regimul legal al acesteia.

Până la intervenţia „promptă” a legislativului naţional, un element de certitudine privind regimul „mitingurilor spontane” rămâne jurisprudenţa CEDO. În acest sens, poate fi citată o hotărâre CEDO din 2007 în cauza BUKTA ŞI ALŢII împotriva UNGARIEI. Sigur, starea de fapt de la care s-a pornit în această cauză poate afecta sensibilităţile naţionale (pe deplin justificate), fiind vorba despre un miting spontan desfăşurat la Budapesta împotriva sărbătoririi zilei de 1 Decembrie (reunirea Transilvaniei cu România). Dar, depăşind emoţiile negative ce pot fi generate de starea de fapt, are relevanţă principul stabilit de CEDO în legătură cu „mitingurile spontane”.

În cauza respectivă, la 1 decembrie 2002, primul ministru român a organizat o recepţie la Budapesta dedicată Zilei Naţionale a României (ziua reunirii Transilvaniei cu România). Primul ministru al Ungariei a decis, în ultimul ceas, să participe la recepţie şi a informat publicul despre intenţia sa cu câteva ore înainte de eveniment. Mai multe persoane din Budapesta au considerat că primul ministru al Ungariei nu trebuia să participe la acestă recepţie, deoarece, în opinia lor, ziua de 1 decembrie  are o semnificaţie negativă în istoria Ungariei („pierderea” Transilvaniei). De aceea, aceste persoane au decis să organizeze o demonstraţie împotriva participării la recepţie a primului ministru maghiar, demonstraţie care a avut loc în faţa hotelului unde trebuia să aibă loc recepţia. Poliţia nu a fost informată despre această intenţie, deşi, potrivit legii maghiare, adunările publice trebuie declarate la poliţie cu minimum 3 zile înainte de desfăşurare.

Mitingul din faţa hotelului a fost paşnic, dar poliţia l-a dispersat pe motiv că era ilegal, întrucât nu fusese declarat în prealabil.

Mai mulţi participanţi la miting s-au adresat Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO). Cu privire la neîndeplinirea obligaţiei de declarare prealabilă a mitingului, aceştia au susţinut, cu succes în faţa CEDO, că a existat un interval foarte scurt de timp (câteva ore) între momentul recepţiei şi cel în care primul ministru maghiar şi-a afirmat public intenţia de a participa la recepţie. Dacă ar fi declarat mitingul şi ar fi aşteptat 3 zile ca să-l ţină, mitingul ar fi fost lipsit de sens, deoarece recepţia şi participarea primului ministru, împotriva căreia au dorit să protesteze, nu ar mai fi fost de actualitate.

Cu ocazia soluţionării acestui caz, CEDO a stabilit şi unele principii, valabile pentru toate statele care sunt supuse jurisdicţiei acestei Curţi, şi anume:

• Ceea ce caracterizează un „miting spontan” este necesitatea ca acel miting să fie o reacţie imediată la un eveniment. Dacă ne raportăm la speţa respectivă, ar trebui ca, în mod obiectiv, să fie necesar, pentru a nu goli de conţinut libertatea de întrunire paşnică, ca reacţia să aibă loc în mai puţin de 3 zile de la acel eveniment, deoarece şi în legea maghiară, şi în legea română, declararea prealabilă trebuie făcută cu minimum 3 zile înainte de miting. În acest context, o mobilizare pe FB la un miting ce are loc peste o săptămână sau o lună, nu pare să întrunească acea condiţie de „reacţie imediată la un eveniment” care ar caracteriza un miting spontan.

• Simplul fapt că mitingul, care se desfăşoară în mod paşnic, nu a fost declarat nu este suficient, prin el însuşi, pentru dispersarea mitingului. În speţa soluţionată, CEDO a reţinut că nu există nici o dovadă care ar sugera că manifestanţii ar fi prezentat vreun pericol pentru ordinea publică în afară de o perturbare minoră (la un moment dat s-a auzit un zgomot mai puternic, de „mică detonaţie”) care inevitabil se poate produce la oricare adunare desfăşurată într-un loc public. CEDO a subliniat că în lipsa actelor de violenţă din partea manifestanţilor este important ca autorităţile publice să dea dovadă de o anumită toleranţă faţă de reuniunile paşnice, pentru că libertatea de întrunire aşa cum este garantată de articolul 11 din Convenţie să nu fie lipsită de însăşi esenţă sa. (a se vedea, în acest sens, şi hotărârea CEDO din anul 2006 în cauza Oya Ataman v.Turcia, cauza nr. 74552/01, par. 41-42.).

Concluziile care se poate trage din această hotărâre CEDO sunt:

–  pentru un miting spontan (ca reacție imediată la un eveniment) nu poate fi impusă o obligație de declarare prealabilă (pentru că există un motiv obiectiv de imposibilitate a declarării prelabile = necesitatea de a reacţiona imediat la un eveniment, altfel mitingul își pierde caracterul actual)

– simplul fapt al nedeclarării mitingului, dacă el se desfăşoară în mod paşnic, fără a  pune în pericol real ordinea publică, nu poate constitui un motiv pentru a fi dispersat.

APADOR-CH consideră că este necesar ca legiuitorul nostru să reglementeze, cât de curând posibil, înţelesul şi regimul juridic al „adunărilor publice spontane”. Şi să ţină cont, cu ocazia reglementării, de jurisprudenţa CEDO în materie. Găsiți aici câteva modificări posibile ale legii, rezultate dintr-un proiect mai vechi al APADOR-CH.

• Potrivit art. 6 din Legea 60/1991, declararea prealabilă a mitingurilor se face, cu cel puţin 3 zile înainte de data desfăşurării, la primar, iar nu pe FB, respectiv la primarul din localitatea unde va avea loc mitingul, potrivit modelului de declaraţie ce este anexat Legii 60/1991.