Solicitările APADOR-CH pentru o îmbunătățire a stării justiției prin actul de guvernare

La invitația PNL, care a făcut în această perioadă diverse consultări cu societatea civilă și nu nu numai, am transmis acest document care cuprinde, în viziunea APADOR-CH, acțiuni importante pe care orice guvern care ar veni la cârma României ar trebui să le aplice în programul de guvernare:  

 

1. Respectarea drepturilor fundamentale și principiului transparenței decizionale în procesul de legiferare și temperarea tendinței de a guverna prin ordonanțe de urgență

APADOR-CH atrage atenția că după revizuirea Constituţiei, în 2003, guvernele care s-au succedat au emis în ultimii 15 ani (2004 – 2018) un număr de 1.946 ordonanţe de urgenţă, în medie 130 de ordonanţe de urgenţă pe an, adică una la mai puţin de 3 zile. Astfel, o cale extraordinară, rară, de legiferare s-a transformat într-un mijloc obișnuit și frecvent prin care Parlamentul este înlocuit de Guvern în exercitarea funcţiei de legiuitor. Abuzul de OUG este o practică nedemocratică și de multe ori neconstituțională, atunci când afectează drepturi fundamentale. Deciziile guvernamentale trebuie să respecte principiul transparenței decizionale și să aibă la bază studii de impact asupra drepturilor omului.

2. Prioritizarea implementării hotărârilor CEDO și adoptarea unor proceduri de lucru transparente între autoritățile naționale cu atibuții în domeniu

Implementarea hotărârilor CEDO în România se realizează într-o manieră lipsită de transparență și de cele mai multe ori durează foarte mult și pentru că nu există reguli prestabilite de comunicare și cooperare între actorii instituționali implicați în proces. Comunicare eficientă înseamnă și proceduri mai transparente de notificare a organizațiilor neguvernamentale, în legătură cu reuniunile de lucru în vederea discutării stadiului executării unei cauze/ grup de cauze, proceduri care nu există în România în momentul de față. Mai ales în contextul în care importanța planurilor de acțiune a fost confirmată în cadrul Conferinței de la Bruxelles din martie 2015, subliniindu-se că ele reprezintă instrumente foarte importante de dialog între Comitetul de Miniștri și state, care pot contribui la o comunicare sporită între alți actori implicați în procesul implementării, cum ar fi instanțele, parlamentul sau instituții care apără drepturile omului.

3. Soluții pentru supraaglomerarea din penitenciare, după condamnarea la CEDO, și abrogarea legii recursului compensatoriu

 

Din datele statistice analizate de APADOR-CH pentru anul 2019 rezultă că există o constantă a supraaglomerării în penitenciare cu circa 11% peste numărul total de locuri de detenţie, care îndeplinesc condiţia spaţiului de 4 m2/persoană. Indicele de ocupare de 111% ar putea fi adus la 100% ori prin reducerea numărului de deţinuţi cu circa 2.000, ori prin crearea/modernizarea a circa 2.000 locuri de detenţie (păstrând acelaşi număr de deţinuţi).

Potrivit planului de acţiune al Guvernului în hotărârea pilot REZMIVEȘ şi alţii c. ROMÂNIA, cifra de 2.000 locuri de detenţie nou create sau modernizate ar trebui să fie atinsă abia în 2022, cu condiţia să fie respectat calendarul din plan. Până acum acest calendar nu a fost respectat. La finalul anului 2018 trebuia să existe un plus de 816 locuri corespunzătoare de detenţie (nou create sau modernizate), dar până în luna februarie 2019 nu fuseseră realizate decât 352 (70 nou create şi 282 modernizate), adică doar 43% din numărul planificat. Se poate presupune că şi pe viitor vor exista întârzieri şi decalări de termene.

O soluţie mai rapidă pentru reducerea indicelui de ocupare a penitenciarelor la 100% ar fi reducerea cu 2.000 a numărului celor deţinuţi. În prezent, o astfel de soluţie se aplică şi constă în mai multe modificări legislative: de la legea „recursului compensatoriu”, la aplicarea unor sancţiuni penale alternative la pedeapsa închisorii. Problema practică ridicată de „legea recursului compensatoriu” este că ea se aplică nediferenţiat, pentru toţi condamnaţii. Totodată, recursul compensatoriu a făcut ineficient filtrul reprezentat de judecător pentru liberările condiționate, iar acestea s-au făcut cu mai mare lejeritate, astfel că au fost puși în libertate și cei condamnați pentru fapte grave și foarte grave.

APADOR-CH solicită abrogarea legii recursului compensatoriu și adoptarea de politici penale diferite, dar și intensificarea eforturilor de construire accelerată de noi locuri de detenţie şi modernizarea accelerată a celor existente. Aceasta fiind soluţia rezonabilă şi care, probabil, va stârni cele mai puţine dispute în opinia publică.

 

(Găsiți aici analiza completă făcută de APADOR-CH)

 

4. Transpunerea în legislația națională a Directivelor europene privind asistența juridică gratuită și cea privind dreptul la informare în cadrul procedurilor penale. (Dir. 2016/1919/UE și Dir. 2012/13/UE)

 

Câteva soluții pentru o transpunere benefică în legislație a Directivei (UE) nr. 2016/1919, privind asistența juridică gratuită:

a. Definirea noțiunii de „asistență juridică gratuită și de o calitate adecvată”.

Nu există în legislația națională o definiție a noțiunii de asistență juridică gratuită eficace și de o calitate adecvată. În lipsa unei definiții legale activitatea avocaților din oficiu poate fi expusă unor interpretări și aprecieri arbitrare care poate crea chiar o stare de insecuritate pentru avocații din oficiu.

Soluție: Introducerea criteriilor de apreciere a calității adecvate și a eficacității apărării din oficiu, pentru a elimina riscul folosirii unor criterii subiective sau arbitrare, în Legea de transpunere a Directivei.

b. Procurorul sau judecătorul nu pot cenzura cuantumul onorariului avocatului din oficiu stabilit de barou.

Există multe situații în practică în care judecătorii reduc în mod arbitrar, până la sume derizorii, onorariile din oficiu ale avocaților.

Soluție: Completarea în acest sens a art.272 al.2 din codul de procedura penală.

c. Continuitatea reprezentării de către același avocat pe toată durata procedurilor penale.

Pentru a fi asigurată calitatea asistenței din oficiu este necesar să existe o continuitate a reprezentării unei persoane de către același avocat, atât în faza de urmărire penală cât și în fața instanței de judecată. Avocatul din oficiu va fi delegat de la început pentru întreaga durată a procesului penal.

Soluție: Completarea Legii nr. 51/1995 pentru organizarea și funcționarea profesiei de avocat, în sensul consacrării legislative a principiului delegării unice, în cazul avocatului din oficiu.

d. Introducerea unui text de lege care să prevadă un termen de soluționare a cererii formulate de avocat pentru consultarea dosarului.

În practică, există situații în care soluționarea cererii avocatului de a consulta dosarul este tergiversată, iar avocatul este împiedicat să consulte dosarul, fiind în imposibilitatea de a asigura o asistență juridică de calitate superioară.

Soluție: Completarea art.94 al.1 cod procedură penală astfel: „Procurorul soluționează cererea de consultare a dosarului formulată de avocat în termen de 5 zile de la primire”.

Soluții pentru implementarea Directivei 2012/13/UE, privind dreptul la informare în cadrul procedurilor penale

a. Există un formalism excesiv în legătură cu informarea asupra drepturilor. Potrivit Codului de procedură penală, unei persoane anchetate penal i se aduc la cunoştinţă drepturile de opt ori în cursul anchetei. Asta poate produce un efect de diminuare a atenţiei asupra acestor drepturi, ca urmare a repetării frecvente a lor (demonetizare prin repetiţie). Este de discutat dacă cele opt informări nu ar putea fi reduse la două, fără ca prin reducerea numerică să fie afectată informarea reală/efectivă a persoanei: o primă informare, cu privire la toate drepturile, ar putea fi făcută odată cu aducerea la cunoştinţă a calităţii de suspect şi o a doua informare, tot cu privire la toate drepturile, ar putea fi făcută după reţinere sau, după caz, după arestarea preventivă. Informarea ar trebui însoţită de înmânarea unui formular care conţine acele drepturi.

Soluţie şi mod de implementare:

Pentru reducerea şi reaşezarea numărului de informări adresate suspectului şi inculpatului, este nevoie de modificarea Codului de procedură penală, deci de adoptarea unei legi în acest sens în Parlament.

b. Drepturile aduse la cunoştinţă suspectului/inculpatului sunt mai multe decât cele prevăzute în Directiva europeană privind dreptul la informare. Aceasta deoarece cpp prevede expres obligaţia informării cu privire la mai multe drepturi decât cele prevăzute în directivă. Ar fi de discutat dacă un exces de informare aduce mai multe beneficii persoanei vizate decât o informare mai sintetică. Spre exemplu, în SUA, drepturile Miranda care se aduc la cunoştinţă cu ocazia arestării sunt în esenţă două: dreptul la tăcere şi dreptul la un avocat. Și se aduc la cunoştinţă o sigură dată, şi nu de opt ori.

Soluţie şi mod de implementare:

Şi aceasta presupune modificări ale Codului de procedură penală, care prevede expres ce drepturi trebuie comunicate suspectului/inculpatului şi când (în ce momente).

c. Formularul de informare este tehnic şi arid, iar limbajul folosit nu e întotdeauna accesibil.

Formularul aflat în vigoare ar trebui modificat/simplificat, pentru a deveni mai clar, mai accesibil, drepturile ar trebui numerotate, etc. Totul în ideea de a permite o mai uşoară înţelegere a lor. La redactarea noului conţinut al formularului ar trebui consultaţi şi implicaţi şi specialişti în comunicare, chiar dacă aceştia sunt mai puţin familiarizaţi cu limbajul juridic, deoarece acel formular nu se adresează în principal juriştilor, ci oamenilor fără pregătire juridică.

Soluţie şi mod de implementare:

O nouă redactare a formularului de informare nu necesită modificări legislative, fiind suficientă conlucrarea între entităţile care au adoptat ordinul comun nr. 1274 din 2017 (Ministerul Justiţiei, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Ministerul Afacerilor Interne, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie) şi implicarea unor specialişti în comunicare şi a unor entităţi neguvernamentale. Iniţiator şi organizator al adoptării unui nou ordin ar putea fi Ministerul Justiţiei, care a jucat acest rol şi la adoptarea ordinului comun din 2017.