Merg românii la alegerile parlamentare?
De ziua Europei i-am întrebat pe câțiva bucureșteni întâlniți la standurile diverselor țări UE, amenajate la metrou, dacă au de gând să voteze la 25 mai 2014
Iată ce ne-au răspuns:
Voi mergeți la vot?
De ziua Europei i-am întrebat pe câțiva bucureșteni întâlniți la standurile diverselor țări UE, amenajate la metrou, dacă au de gând să voteze la 25 mai 2014
Iată ce ne-au răspuns:
Voi mergeți la vot?
De Ziua Europei i-am întrebat pe câțiva bucureșteni, la metrou, ce așteaptă ei de la Uniunea Europeană. Răspunsurile sunt amuzante, surprinzătoare, triste…
Voi ce așteptați de la UE?
23 de organizații ale societății civile (lista poate fi găsită dacă descărcați invitația de mai jos) au transmis la începutul campaniei electorale o invitație la dezbatere partidelor care, la acel moment, fuseseră confirmate de către BEC pentru participare la alegerile pentru Parlamentul European. Invitația a fost pentru întâlniri individuale cu reprezentanții fiecărui partid, așa cum arată și textul documentului:
Detalii despre dezbaterea cu Theodor Stolojan, europarlamentar și candidat PDL, la 29 aprilie 2014
Detalii despre dezbaterea cu candidatul PMP Cristian Preda , la 5 mai 2014.
La 7 mai, ora 10.00, la Hotel Internațional București (strada Căuzași nr.27, sector 3, București) a avut loc dezbaterea „Societatea civilă și alegerile pentru Parlamentul European: Pași în dezvoltarea agendei ONG-istului european”. Dezbaterea a fost organizată de Asociația Națională a Birourilor de Consiliere pentru cetățeni ANBCC.
Sâmbătă, 10 mai 2014, ora 11, la UN House, Bvd. Primaverii nr. 48A a avut loc dezbaterea „Toleranță 0 față de discursul instigator la ură în sfera politică”, organizată de FDSC. Descarcă Invitatie Toleranta 0
La 12 mai, ora 11.00 este programată dezbaterea cu europarlamentarul Renate Weber – candidată din partea PNL. Întâlnirea va avea loc la sediul Fundației pentru o Societate Deschisă, strada Căderea Bastiliei nr.33, sector 1, București.
Marți, 13 mai, orele 12.00-14.00, dezbatere cu candidații pe tema gen și minorități, organizată la Facultatea de Sociologie (sediul din Str. Panduri 90) de către Agenția Împreună, NDI și Asociația E-Civis.
Tot marți, 13 mai, ora 16, expoziția Pentru o democrație activă – împotriva extremismului de dreapta!, organizată în holul Facultății de Istorie (Bd. Regina Elisabeta 4-12) de către Friedrich-Ebert-Stiftung (mai multe detalii aici)
Miercuri, 14 mai, orele 10-12, întâlnire cu Hegedus Csilla, UDMR, la sediul Fundației pentru o Societate Deschisă, str. Căderea Bastiliei nr. 33 (detalii și confirmări aici)
APADOR-CH a făcut, alături de alte organizații neguvernamentale, o serie de demersuri prin care cere partidelor și politicienilor să deruleze o campanie electorală civilizată:
Apel-campanie-fara-discriminare-16-04-2014
Anul 2014 este din nou unul electoral. Pe 25 mai sunt organizate alegeri pentru Parlamentul European și alegeri parțiale în unele circumscripții uninominale, iar în luna noiembrie alegeri prezidențiale. Pe acest fond, există tentația adoptării de către competitorii electorali a unor teme populare, dar îndreptate împotriva drepturilor fundamentale, mergând de la stigmatizarea unor grupuri sociale până la incitarea la ură și violență. Societatea civilă, prin organizațiile semnatare, face un apel la toate partidele și toți candidații independenți să evite tentația populismului.
În contextul campaniei electorale pentru alegerile europene din 2014, solicităm partidelor politice și candidaților independenți să se angajeze:
1. Să nu utilizeze în discursul electoral și în realizarea materialelor de campanie mesaje, declarații și imagini care incită la ură și discriminare în baza rasei, culorii, naționalității, etniei, afilierii la un anumit grup social, convingerilor religioase, genului, vârstei, dizabilității, orientării sexuale, identității de gen, sau oricăror alte criterii de diferențiere.
2. Să utilizeze un limbaj care să promoveze incluziunea sociala, pentru a evita discriminarea și stigmatizarea unor persoane în baza criteriilor enumerate la punctul anterior.
3. Să respecte demnitatea persoanelor în cadrul comunicării electorale, indiferent de rasă, culoare, naționalitate, etnie, afiliere la un anumit grup social, convingeri religioase, gen, vârstă, dizabilități, orientare sexuala, identitate de gen, sau orice alte criterii de diferențiere.
4. Să nu utilizeze în discursul electoral și în realizarea materialelor de campanie mesaje, declarații și imagini care să inducă persoanelor ce fac parte din diferite grupuri minoritare un sentiment reciproc de neîncredere și ostilitate.
5. Să adopte măsuri disciplinare conforme cu propriul lor statut împotriva candidaților și membrilor de partid care încalcă prevederile enumerate la punctele 1-4, având în vedere și Carta Partidelor Europene pentru o Societate Lipsită de Rasism ce stabilește bune practici în campania electorală și în formularea discursului politic.
6. Să disemineze acest document către toți membrii de partid și către toate persoanele implicate în campania electorală.
Solicităm ca acest angajament să fie asumat nu numai de candidații la alegerile europene, ci și de toți liderii și membrii partidului, de voluntarii implicați în campanie sau de personalul contractat în vederea campaniei.
Solicităm partidelor și candidaților independenți să completeze și să semneze angajamentul (folosind formularul de mai jos) și să îl publice pe pagina oficială de campanie.
Partidele și candidații care semnează angajamentul „Campanie fără discriminare” sunt rugați să ne notifice acest lucru. Persoane de contact:
Claudia Iordache – claudia.iordache@fundatia.ro
Andra Vasile – andra.vasile@fundatia.ro
Telefon: 0212121101; 0731037822
Organizații semnatare,
(lista rămâne deschisă)
Asociația Accept
Fundația pentru o Societate Deschisă
Asociația Front
Asociația E-Civis
Centrul pentru Jurnalism Independent
Societatea de Educație Contraceptivă și Sexuală – SECS
Societatea Academică din România
Asociația Carusel
ECPI – Euroregional Center for Public Initiatives
Centrul FILIA
Asociația MetruCub – Resurse pentru Cultură
Centrul Step by Step pentru Educație și Dezvoltare Profesională
Asociația Mame pentru Mame
Centrul de Resurse pentru Participare Publică – Ce-Re
Asociația Transcena
Asociația pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki (APADOR-CH)
Fundația Tineri pentru Tineri
Asociația GRADO
Expert Forum
ECPI – Euroregional Center for Public Initiatives
Centrul Rațiu pentru Democrație
Alianța Națională a Birourilor de Consiliere pentru Cetățeni
ActiveWatch
Asociația Mediatorilor Școlari din România-ROMED
Agenția de Dezvoltare Comunitară “Împreună”
Asociația Miliția Spirituală
Candidații la alegerile europarlamentare, aflați pe listele de partid sau independenți (*), au toți studii superioare și vârste cuprinse între 28 (Claudia Benchescu, PNL) și 71 de ani (Theodor Stolojan, PDL). Cu puține excepții, majoritatea sunt bugetari (actuali parlamentari sau europarlamentari, inspectori guvernamentali, consilieri locali sau parlamentari, cadre didactice etc).
Ca profesii, partidele au pus pe liste 12 ingineri, 10 economiști, 9 juriști, 4 profesori, un artist, un analist politic, un doctor în științe politice, un matematician, doi politologi, doi medici și tot atâția veterinari, un filolog, un preot, un jurnalist și un diplomat.
Aceștia au următoarele funcții: 18 actuali europarlamentari, 5 parlamentari, un șef de cabinet, un asistent parlamentar, un secretar de stat, un vicepreședinte de consiliu județean, un consilier general, doi consilieri parlamentari, doi inspectori guvernamentali, un secretar partid, doi notari, un profesor universitar, trei directori, un politician, un administrator firmă, un cercetător, un consultatnt, un jurnalist.
Partidul cu cele mai multe femei pe lista candidaților este Partidul Național Liberal (PNL) – cu 5 femei din 8 candidați cu șanse. Urmează Forța Civică și PPDD cu procente egale de femei și bărbați, Alianța PSD-UNPR-PC cu 3 femei din 18 candidați cu șanse și UDMR cu o femeie din patru candidați cu șanse. Cele mai puține candidate sunt la PMP și PDL – câte una din șase candidați cu șanse.
Partidul cu cea mai mare medie de vârstă a candidaților este PDL – 57 de ani, urmat de UDMR – 46 de ani, PNL și PMP – 43 de ani, FC – 44 de ani și 45 de ani PPDD și Alianța PSD-UNPR-PC.
În privința independenților, Biroul Electoral Central (BEC) a validat opt candidaturi la alegerile europarlamentare. Singurele documente oficiale ce însoțesc candidaturile celor opt sunt cererile de admitere a candidaturii și declarațiile de avere.
Singura femeie din lista independenților este și cel mai tânăr candidat independent – fosta gimnastă Corina Ungureanu, acum antrenor, în vârstă de 34 de ani. Ceilalți șapte candidați independenți au vârste între 46 și 66. Doi dintre ei sunt medici, doi juriști, doi artiști (un actor și un artist plastic) și unul este inginer.
Găsiți aici datele de contact ale candidaților la europarlamentare
_________
(*)Metodologia de lucru pentru analiza de mai sus:
– Au fost analizate listele de candidați ale celor 15 partide înscrise în cursa electorală, conform site-ului BEC. Au fost luate în considerare datele din cele mai recente trei sondaje disponibile online (INSCOP ; IRES ; CSCI ) din care reiese că cea mai probabilă distribuție a mandatelor (32) e după cum urmează:
Nr. crt | Partid/Alianță | Mandate probabile |
1 | Alianța PSD+PC+UNPR | 16 |
2 | PNL | 6 |
3 | PDL | 4 |
4 | PMP | 4 |
5 | UDMR | 2 |
– În afara acestor 5 partide care trec pragul de 5% mai sunt două formațiuni care se apropie de prag și care au șanse să acceadă în PE: PPDD și Forța Civică – FC. Din algoritmul de distribuire rezultă că dacă o formațiune politică trece pragul de 5% va avea cel puțin două mandate.
– Ca urmare, au fost incluși primii doi candidați ai PPDD și FC în analiză și, în compensare, au fost adăugați în eșantion câte doi fiecăreia dintre cele 5 formațiuni de mai sus.
Nr. crt | Partid/Alianță | Nr. de candidați incluși în eșantion |
1 | Alianța PSD+PC+UNPR | 18 |
2 | PNL | 8 |
3 | PDL | 6 |
4 | PMP | 6 |
5 | UDMR | 4 |
6 | PPDD | 2 |
7 | FC | 2 |
TOTAL: 46
– Până la data analizei nu existau informații despre șansele independenților. Sunt 8 și pot fi găsiți pe site-ul BEC
APADOR-CH
Str. Nicolae Tonitza 8A
Sector 3 – Bucuresti
030113 Romania
Telefon: (40) 0733.078.720
e-mail: office@apador.org
Utilizarea și distribuirea informațiilor de pe acest site sunt libere, cu citarea sursei.