Arhiva tag-ul pentru: defăimare

Întrucât am primit mai multe întrebări pe tema „cum ar trebui să ne comportăm pe Internet ca să nu ne salte poliția”, am pregătit câteva sfaturi juridice de care e bine să ținem seama atunci când vrem să ne răcorim pe rețelele sociale sau să ne spunem părerile despre unii și alții, persoane importante sau simpli concetățeni. Deocamdată începem cu două noțiuni mai întâlnite: defăimarea și instigarea.

Ce este defăimarea și cum se pedepsește

Noțiunea de „defăimare” nu există, ca atare, în Codul penal sau în Codul civil. În legislația interbelică au existat reglementări privind defăimarea, înțelesul noțiunii fiind cel din limbajul comun actual, respectiv de lezare/vătămare a reputației unei persoane.

În Codul penal care a fost aplicabil între anii 1969-2014, era prevăzută infracțiunea de „Defăimare a țării sau a națiunii”, fără ca noțiunea de defăimare să fie definită în legea penală, ceea ce lăsa loc unor abuzuri de interpretare, care limitau serios libertatea de exprimare.

De asemenea, în Codul penal menționat mai sus, au existat și alte prevederi care incriminau forme ale defăimării, sub denumirea de „insultă” și „calomnie”. Din anul 2006, infracţiunile de insultă şi calomnie, precum și infracțiunea de defăimare a țării sau a națiunii au fost abrogate (eliminate) din Codul penal. Incriminarea acestor fapte nu a fost preluată de noul Cod penal, în care nu se mai regăsesc.

Consecinţa dezincriminării infracțiunilor de insultă și calomnie a fost că, în cazul unor fapte care, în limbaj comun, ar intra în categoria defăimării, partea lezată se poate adresa numai instanţelor civile, printr-o acţiune pentru stabilirea răspunderii civile delictuale a autorului defăimării, autor care ar putea fi obligat de instanţa civilă la plata de despăgubiri pentru daunele morale produse şi la orice alte acţiuni necesare pentru repararea prejudiciului produs.

Ce drepturi încălcăm atunci când insultăm pe cineva

Este de menționat că dreptul la viaţă privată, dreptul la demnitate, dreptul la propria imagine sunt reglementate în art. 71-75 din Codul civil.

Având în vedere că dreptul de liber acces la justiție este garantat de Constituţie, există posibilitatea, cel puțin la nivel teoretic, ca pentru orice afirmaţie, chiar considerată benignă de către autorul ei, partea vizată să se poată adresa justiţiei, dacă ea apreciază că prin acea afirmaţie i-a fost lezat un drept, de exemplu dreptul la demnitate. Odată ce instanţa este sesizată, procesul va continua până când instanţa va pronunţa o soluţie şi până când acea soluţie va deveni definitivă, după verificarea ei de către o instanţă superioară instanţei care a pronunţat prima soluţie. Această procedură poate consuma mult timp şi, uneori, mulţi bani.

Dar libertatea mea de exprimare nu-mi permite să și înjur?

Pentru ca, în eventualitatea unei acţionări în instanţă, autorul afirmaţiilor să câştige procesul ce i-a fost intentat de partea vizată de afirmaţii, este nevoie ca el să-şi ia anumite măsuri de prevedere atunci când face acele afirmaţii. Subiectul privind aceste măsuri de prevedere este vast şi divers, existând particularităţi aproape pentru fiecare caz concret în parte. Tema în care se încadrează acest subiect este libertatea de exprimare, temă tratată în cuprinsul a numeroase lucrări de specialitate (articole, studii, ghiduri,cărţi etc.).

În esenţă, autorul unei afirmaţii ar trebui să aibă în vedere, cel puţin următoarele trei aspecte:

1. Afirmatia trebuie să aibă o bază factuală rezonabilă. Adică, atunci când autorului i se pune întrebarea: pe ce bază ai afirmat dumneata lucrul ăsta?, el să poată indica şi dovedi o serie de fapte sau împrejurări care, în mod rezonabil, pot justifica afirmaţia făcută. Cu alte cuvinte, nu sunt protejate afirmaţiile „gratuite”, fără bază rezonabilă sau complet fără bază.
2. Dacă afirmaţiile se încadrează în cadrul unei dezbateri privind un interes public, protecția autorului lor este mai sporită. În cazul în care e vorba de dezbateri privind o chestiune de interes public, jurisprudenţa CEDO stabileşte că, în anumite condiţii, sunt admise şi exagerări, şi afirmaţii care deranjează sau şochează.
3. În cazul criticii la adresa politicienilor sau a instituţiilor publice, jurisprudenţa CEDO permite o mai mare libertate, în anumite condiţii, fiind admise şi exagerări, şi afirmaţii care deranjează sau şochează. Deci, dacă sunt vizate persoane sau firme private, iar chestiunea dezbătută nu este de interes public, trebuie mult mai multă atenţie la exactitatea/acurateţea afirmaţiilor şi la baza factuală.

Fiecare dintre cele 3 aspecte menționate mai sus suportă foarte multe nuanţări, care ţin cont de particularităţile fiecărui caz concret. De aceea, şi jurisprudenţa CEDO în materie este foarte bogată. Astfel că rolul unui avocat în astfel de litigii nu trebuie deloc neglijat.

Ce e instigatorul…

Cu privire la aspectele penale, menţionăm că în Codul penal sunt pedepsite cu închisoarea atât fapta de instigare publică la săvârşirea de infracțiuni (art. 368 Cod penal), cât și incitarea la violenţă, ură sau discriminare (art. 369 Cod penal).

Potrivit art. 47 Cod penal, instigator este persoana care, cu intenție, determină o altă persoană să săvârșească o faptă prevăzută de legea penală. Incitatorul nu este definit în Codul penal, astfel că noţiunea are înţelesul din limbajul comun, fiind sinonim cu instigatorul.

… și cum poate fi el dovedit

Se observă că, în raport de art. 47 Cod penal, pentru a instiga, este nevoie de întrunirea cumulativă a cel puţin 2 condiţii:

1. Intenţia de a instiga (nu există infracţiune dacă nu a existat clar intenţia de a instiga, ci a fost doar o culpă/greşeală aferentă intenției reale de a informa cititorii sau de a dezbate o chestiune de interes public)
2. Determinarea altei persoane de a săvârşi o infracţiune. Cu alte cuvinte, conţinutul afirmaţiilor trebuie să fie atât de puternic și de convingător încât să poată determina o persoană care nu intenționa să comită o infracțiune să ia rezoluţia (hotărârea) de a comite o infracţiune numai prin simplul fapt că a lunat cunoștință de acele afirmații (de exemplu, o persoană s-a hotărât să comită o infracțiune pentru că a citit un text care conţine anumite afirmaţii). Este discutabil cât de „determinantă” poate fi o postare care conţine sau să lasă loc unor semne de întrebare, întrucât efectul semnelor de întrebare este de a crea sau semnala dubii, îndoieli, nu de a forma sau întări convingeri.

Ce facem când „organele” abuzează legea

Cu toate acestea, în practică, organele de urmărire penală aplică, uneori, o marjă destul de largă de apreciere cu privire la conţinutul noţiunilor de „instigare” sau „incitare”, dincolo de înţelesul acelor noțiuni care rezultă dintr-o interpretare cu bună-credință a legii, ceea ce poate duce la deschiderea abuzivă a unor dosare penale pentru infracţiuni de instigare/incitare. Desigur, dacă nu primește o soluție de netrimitere în judecată, cel supus abuzului îşi poate găsi dreptatea în instanță, însă asta după câţiva ani în care trăieşte cu stresul că este subiectul unui dosar penal și după ce trece prin stresul fazelor procesului în instanţă (la prima instanţă și, apoi, la instanţa superioară). Totuși, garanția că, în cele din urmă, un nevinovat nu va rămâne condamnat pe nedrept, este reprezentată de CEDO, ca ultimă instanță, care va adopta o soluție corectă. Dar, procedura la CEDO poate dura destul de mult, unul dintre motive fiind și supraîncărcarea instanței europene.

Deci, am voie să înjur puterea?

Cu alte cuvinte, nimeni nu este împiedicat, în mod vizibil, să abordeze chestiuni controversate/deranjante pentru factorii de putere, și să folosească formulări viguroase/șocante, dar cei care aleg acest drum trebuie să știe că e nevoie de putere şi rezistenţă psihică, în cazul unor abuzuri la care este posibil să fie supuşi. Până la urmă, li se va face dreptate la CEDO, dacă nu la nivel național, dar, până atunci, va fi nevoie de multă putere, răbdare, determinare și rezistență.

Vă recomandăm o lectură utilă și aprofundată pe aceste subiecte de care ne vom lovi în continuare tot mai mult pe Internet și în viața reală: Ghidul privind art. 10 (libertatea de exprimare) din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, întocmit de Direcția Jurisconsultului Curții Europene a Drepturilor Omului.

Printre paragrafele din Ghid care ar putea capta interesul se pot număra și:

Par. 109 – 277  – cu privire la protecția reputației și drepturilor altora (chestiuni legate de defăimare)

Par. 278 – 349   – cu privire la presă și la rolul acesteia de „câine de pază”

Par. 595 – 641   – cu privire la libertatea de exprimare și internetul

Par, 653 – 658   – cu privire la pluralismul mass-media și alegerile