Coronavirusul, mai tare ca Referendumul național?
Își schimbă poporul principiul votat în 2019 – nicio ordonanță pe Codul penal – de frica epidemiei? Ce opțiuni ar fi avut legiuitorul la dispoziție ca să înăsprească, totuși, pedepsele pentru cei care răspândesc coronavirusul?
Noaptea trecută, guvernul a adoptat o ordonanţă de urgenţă de modificare a Codului penal, prin care e mărit numărul infracţiunilor în legătură cu pandemia şi, de asemenea, a majorat pedepsele pentru aceste infracţiuni.
Necesitatea extinderii incriminării şi la noi fapte privind pandemia, precum şi majorarea pedepselor pentru aceste fapte, a fost prezentată public și de APADOR-CH în cursul zilei de ieri (documentul aici).
APADOR-CH solicitase luarea acestor măsuri prin lege, de către Parlament, în procedură de urgenţă, întrucât, potrivit Constituţiei, oricum Parlamentul trebuie să funcţioneze pe întreaga durată a stării de urgenţă. Şi ce altă preocupare mai importantă pentru Parlament ar fi, pe vreme de pandemie, decât să adopte, urgent, legi despre pandemie?
Desigur, Guvernul a fost animat de bune intenţii atunci când a adoptat OUG de modificare a Codului penal, dar, există cel puţin 3 probleme care se ridică:
1Referendumul naţional din 26 mai 2019, prin răspunsul la întrebarea nr. 2, a stabilit că nu se pot adopta ordonanţe de urgenţă „în domeniul infracțiunilor, pedepselor și al organizării judiciare”. Deci, pedepsele nu pot fi majorate și nici nu pot fi introduse noi infracțiuni prin ordonanță de urgență, pentru că așa s-a stabilit la referendumul amintit.
În plus, nici înainte de referendumul din 2019 nu puteau fi introduse infracţiuni prin OUG, deoarece prin OUG nu pot fi afectate (=restrânse) drepturi şi libertăţi (sancţiunea închisorii este o afectare a libertăţii individuale, iar această sancţiune este prevăzută în cazul comiterii unei infracţiuni, adică în cazul adoptării/neadoptării de către o persoană a unei anumite conduite prevăzute de Codul penal).
2Modificarea adusă Codului penal prin noua OUG nu sancţionează ca infracţiune şi încălcarea măsurii izolării la domiciliu, ci doar încălcarea carantinei/spitalizării. Totuşi, ambele fapte, şi încălcarea izolării, şi încălcarea carantinei prezintă un pericol similar de extindere a pandemiei, întrucât aceste măsuri se iau faţă de persoane care prezintă riscul de a fi infectaţi cu un virus care se transmite foarte repede şi foarte uşor.
3Pedeapsa de maximum 3 ani închisoare prevăzută prin noua OUG pentru încălcarea carantinei nu permite luarea măsurii arestării preventive pe motiv că respectiva persoană constituie un pericol pentru ordinea publică. Aceasta deoarece art. 223 al. 2 din Codul de procedură penală prevede că este nevoie ca pedeapsa prevăzută de lege pentru o infracţiune să fie de cel puţin 5 ani închisoare sau să fie comise anumite infracţiuni (printre care nu sunt prevăzute şi cele privind transmiterea bolilor infectocontagioase).
Desigur, nu milităm pentru combaterea pandemiei prin arestări, dar, dacă, ţinând cont de experienţa recentelor incidente, tot a fost prevăzută o nouă infracţiune legată de transmiterea virusului pandemic, ea ar fi trebuit să fie reglementată în aşa fel încât, atunci când este absolut necesar, să se poată lua şi măsura extremă a arestării preventive. Aşa, textul din Codul penal este o sabie fără lamă. Dar, cu mâner frumos.
Alternativa?
Poate că o soluție mai potrivită era adoptarea urgentă de către Parlament a unei legi penale temporare, care să prevadă infracțiuni și pedepse severe, doar pe durata pandemiei. Codul penal oferă această posiblitate în art. 7, pe care-l cităm:
Art. 7. – (1) Legea penală temporară se aplică infracţiunii săvârşite în timpul când era în vigoare, chiar dacă fapta nu a fost urmărită sau judecată în acel interval de timp.
(2) Legea penală temporară este legea penală care prevede data ieşirii ei din vigoare sau a cărei aplicare este limitată prin natura temporară a situaţiei care a impus adoptarea sa.”