Arhiva pentru categoria: Transparenta

Sunteți aici: / / Transparenta

Cine sunt oamenii care iau deciziile pentru noi în pandemie?

/în , , , , /de

Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență, Grupul de suport tehnico-științific, Grupul de comunicare strategică sunt trei entități care s-au ocupat în ultima perioadă de luarea deciziilor în România și comunicarea lor în spațiul public, care s-a făcut cu din ce în ce mai multă zgârcenie. Direcțiile de sănătate publică refuză să le mai răspundă jurnaliștilor la întrebări, prefecturile au primit ordin și ele să nu mai comunice, pe județe, numărul de cazuri de îmbolnăviri, iar acel misterios „grup de comunicare strategică” – unicul abilitat să mai comunice ceva pe tema pandemiei – o face o dată pe zi, în mod unilateral, lăsând în urmă multe semne de întrebare pe care nu le elucidează nimeni. Ba, pe alocuri, grupul ia și decizii, de închidere a acelor site-uri acuzate că dezinformează.

De la instaurarea stării de urgență, practic țara e guvernată de aceste trei entități a căror componență ne este necunoscută. Pentru că într-o democrație e normal să știi cine ia decizii pentru tine, APADOR-CH a transmis guvernului o solicitare în care cere să fie comunicate opiniei publice componenţa nominală a celor trei entităţi menţionate mai sus, precum şi atribuţiile Grupului de comunicare strategică.

Vedeți mai jos solicitarea APADOR-CH. Așteptăm răspunsul Guvernului.

Prin lipsa de transparență, instituțiile statului alimentează conspirationismul și dezinformarea

/în , , /de

Organizațiile semnatare atrag atenția autorităților publice din România că asigurarea transparenței printr-un dialog deschis cu reprezentanții mass-media precum și garantarea pluralismului de opinii sunt valori fundamentale ale democrației care pot favoriza cooperarea cetățenilor cu autoritățile statului, cooperare care devine vitală în condiții de criză.

Înțelegem că în acest moment eforturile autorităților publice sunt îndreptate spre criza generată de pandemie, însă considerăm că acest lucru nu trebuie să conducă la încălcarea legii chiar de către instituțiile publice sau la abuz de putere din partea acestora. Mai mult, atragem atenția autorităților că ideea de a reduce disponibilitatea de comunicare pentru a se putea dedica rezolvării problemelor crizei este o eroare gravă care poate să producă efecte contrare așteptărilor. Asigurarea transparenței și a promptitudinii în răspunsul autorităților către public și mass-media este o regulă de bază a comunicării în condiții de criză. Comunicarea este parte a crizei, iar dacă este făcută prost, criza riscă să ia proporții dramatice.

Facem acest apel deoarece la numai 3 zile de la declararea stării de urgență, observăm deja situații pe care le considerăm abuzive:

Direcția de Sănătate Publică Cluj a transmis un document către un jurnalist în care menționează că „suspendă” activitatea de a da curs solicitărilor de informații de interes public conform Legii 544/2001, pe perioada stării de urgență. În paralel, Direcția de Sănătate Publică Botoșani a transmis presei o hârtie prin care își declină competența de a răspunde la o astfel de cerere, solicitând presei să se adreseze Grupului de Comunicare Strategică, deși solicitarea viza activitatea DSP Botoșani.

Amintim că termenul general de răspuns, conform Legii 544/2001, este de 10 zile, iar ca excepție el poate fi prelungit la 30 de zile. În cazul presei termenul de răspuns este de 24 de ore. În Decretul de Instituire a Stării de Urgență, se menționează că termenul de răspuns pentru aceste solicitări este dublat, nicidecum nu este menționată suspendarea dreptului de acces la informații de interes public. Prin urmare cele 10, respectiv 30 de zile devin maximum 20 de zile sau 60 de zile în starea de urgență, iar în cazul presei – maximum 48 de ore. Refuzul de a răspunde la solicitările de informații publice rămâne în continuare abatere disciplinară, potrivit articolului 21 din aceeași lege.

Pe de altă parte, Decretul Prezidențial privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României dă atribuții insuficient reglementate instituțiilor publice. Articolul 54 menționează un mecanism care face posibilă „eliminarea de la sursă” sau „blocarea accesului utilizatorilor din România la conținutul care promovează știri false cu privire la evoluția COVID-19”. Înțelegem potențialul de pericol al știrilor și informațiilor false, considerăm însă că nu Guvernul este instanța care trebuie să stabilească valoarea de adevăr a informațiilor oferite de mass-media. În condițiile în care rolul presei este și de a evalua critic activitatea Guvernului, astfel de atribuții deschid posibilitatea de abuz și pun în pericol libertatea presei. Măsurile de combatere a știrilor false trebuie aplicate gradual, la început cu atenționarea autorilor cu privire la posibilitatea de dezinformare, cererea de modificare a titlurilor sau a anumitor termeni eronați, eliminarea sau modificarea conținutului. Numai după ce acestea nu dau rezultate trebuie să se ajungă la închiderea site-ului, prin apelarea la găzduitor, conform legislației aplicabilă în domeniu. Nu recomandăm apelarea la blocarea prin furnizorii de Internet (cum este prevăzut acum în decretul de urgență) fără a lua în considerare posibilitatea că prin această măsură există riscul de a face un conținut obscur mult mai cunoscut decât era și, deci, de a încuraja, indirect, răspândirea lui. Motivarea tuturor măsurilor dispuse de autorități trebuie să fie publică, pentru a se putea stabili în mod transparent în ce au constat știrile false și ce greșeli au fost făcute, în scopul evitării comiterii unor fapte similare și de către alte persoane. Orice decizie a autorităților publice trebuie să poată fi apelată în fața instanțelor de judecată.

Organizația Națiunilor Unite și Human Rights Watch fac un apel către toate statele să nu folosească această perioadă ca pretext pentru măsuri care încalcă drepturile omului, fără ca aceste măsuri să fie justificate și fără a fi explicate publicului general.

Vă solicităm să nu abandonați fundamentele democrației, cu atât mai mult cu cât acestea pot contribui la creșterea colaborării populației cu autoritățile publice. Îngrădirea libertății presei sub pretextul crizei și lipsa de transparență din partea autorităților nu pot decât să afecteze încrederea cetățenilor în acțiunile autorităților publice, încredere care este vitală pentru depășirea acestui moment.

ActiveWatch
CeRe: Centrul de Resurse pentru participare publică
APADOR-CH
Funky Citizens
Centrul pentru Inovare Publică
Asociația pentru Tehnologie și Internet – ApTI
Asociația CIVICA
Asociația MozaiQ LGBT
Átlátszó Erdély – Asociația Transilvania Transparentă
Greenpeace România
Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile
Expert Forum
Civitas Politics

ONG-urile, între dizolvare și dosar penal din cauza unei legi ambigue

/în , , , /de

Obligate să-și raporteze „beneficiarii reali”, organizațiile neguvernamentale din România sunt plimbate între instituțiile statului care ar trebui să clarifice și să aplice o lege proastă, prin care s-a transpus în legislația națională o directivă europeană.

APADOR-CH a transmis azi Ministerului Justiției și Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor (ONPCSB) două solicitări de informații, în virtutea Legii 544/2001, în care cere clarificarea unor noțiuni ambigue din Legea nr. 129/2019.

Conform acestei legi, ONG-urile din România trebuie să depună de anul acesta declarații privind „beneficiarii reali”, ca urmare a transpunerii în legislația națională a directivei europene privind combaterea spălării banilor. Din păcate, în legea românească s-a transpus greșit și neclar directiva, ceea ce face ca astăzi, în preziua termenului până la care asociațiile și fundațiile ar trebui să depună aceste declarații (15 ianuarie 2020) nimeni să nu știe exact ce trebuie să conțină respectivele declarații, cine sunt beneficiarii reali, care sunt organizațiile care trebuie să se supună legii și care nu, și nu în ultimul rând care este termenul final de depunere a acestora.

În urma mai multor întrebări puse de ONG-uri, până acum, MJ și ONPCSB și-au pasat una alteia răspunderea, reușind doar să inducă ideea că termenul final nu ar fi 15 ianuarie, ci 22 iulie 2020, dar nelămurind concret ce înseamnă „beneficiari reali”. Sunt toți cetățenii care se adresează la un moment dat unui ONG (pot fi sute sau mii într-un an), sunt doar membrii Consiliului director al ONG-ului? Nimeni nu pare a ști exact.

Întrucât între cele două legi care se bat cap în cap în această chestiune (Legea nr. 129/2019 și OUG 26/2000), una se referă la asociații și fundații care administrează și distribuie fonduri, iar una se referă la asociații și fundații în general, nicio organizație nu poate fi sigură în acest moment că intră sau nu sub incidența legii. Iar dacă intră, nu știe care sunt beneficiarii reali ce ar trebui declarați.

Prin urmare, cu toată buna credință, dorind să respecte legea și să facă declarația respectivă, o organizație ar putea greși făcând o declarație incompletă în care ar putea să nu-i cuprindă pe toți beneficiarii, câtă vreme aceștia nu sunt clar definiți de lege. Iar o declarație pe proprie răspundere incompletă intră la fals în acte publice, deci organizația e pasibilă de dosar penal. În același timp, dacă nu depun deloc această declarație, conform legii, ONG-urile sunt pasibile de dizolvare.

În concluzie, plimbate între MJ și ONPCSB, ONG-urile românești se află acum între riscul dizolvării – dacă nu declară beneficiarii reali – și dosarulul penal – dacă îi declară, dar nu așa cum spune legea. În condițiile în care nici măcar cei care trebuie să clarifice și să aplice legea nu sunt în stare să clarifice asta.

De aceea APADOR-CH și-a permis să facă și câteva sugestii de modificare și îndreptare a legilor amintite, în sensul precizării că obligaţia de declarare a beneficiarilor reali există numai pentru fundaţiile şi asociaţiile care administrează şi distribuie fonduri, fapt prevăzut de altfel și de directiva europeană. Mai jos citiți solicitările transmise de APADOR-CH către cele două instituții. Vă vom ține la curent cu răspunsurile pe care le vom primi.

  Solicitare către Oficiul Național Pentru Combaterea Spălării Banilor Solicitare către Ministerul Justiției Ce ne-a răspuns Oficiul Național Pentru Combaterea Spălării Banilor

UPDATE 10 iulie 2020

Solicitare către Oficiul Național Pentru Combaterea Spălării Banilor – iulie 2020 Ce ne-a răspuns Oficiul Național Pentru Combaterea Spălării Banilor – iulie 2020

Cazul Lepa, mort în penitenciarul Timișoara

/în , , /de

APADOR-CH a făcut câteva solicitări de informații publice în cazul deținutului Marcel Lepa, evadat, capturat și apoi decedat la data de 10 iunie 2019, în Penitenciarul Timişoara. Întrucât în spațiul public a fost difuzată informația că deținutul s-ar fi sinucis la câteva zile după ce fusese reîncarcerat, APADOR-CH a cerut de la Penitenciarul Timișoara, de la Administrația Penitenciarelor și de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, informații despre ancheta efectuată de autorități în acest caz.

Solicitările APADOR-CH: către Parchet și către ANP și penitenciar

Răspunsurile primite:

  • Parchetul Timiș ne-a transmis că a deschis un dosar de cercetare a infracțiunii de ucidere din culpă – citește răspunsul complet al Parchetului
  • Administrația Națională a Penitenciarelor ne-a răspuns că  decesul deținutului ar fi survenit în dimineața de 10 iunie, prin spânzurare cu un cearceaf, în condițiile în care până la acea dată administrația luase toate măsurile pentru a verifica și preveni eventualele riscuri de autoagresiune. În final ANP menționează că a inițiat demersuri de modificări legislative pentru a spori și permanentiza gradul de monitorizare video a deținuților încadrați în categoria agresivi –  citește răspunsul complet al ANP.

APADOR-CH susține demersul ANP privind monitorizarea video permanentă a deținuților cu grad de risc și va monitoriza cazul Lepa până la soluționare.

Cerem dezbaterea publică a ordonanței de modificare a codurilor penale

/în , , , /de

La începutul acestei săptămâni, mai mulţi reprezentanţi ai partidului majoritar şi ai guvernului au adus la cunoştinţa publicului intenţia adoptării unei ordonanţe de urgenţă pentru modificarea Codului penal şi a Codului de procedură penală.

În principiu, potrivit art. 115 al. 4 şi 6 din Constituţie, şi legile penale pot fi modificate prin ordonanţă de urgenţă, dacă sunt îndeplinite cel puţin următoarele două condiţii:

– există o situaţie extraordinară a cărei reglementare nu poate fi amânată (condiţia „urgenţei”)

– prin aceste modificări nu sunt aduse restrângeri noi sau mai mari decât cele existente ale drepturilor şi libertăţilor prevăzute în Constituţie. De exemplu, nu pot fi introduse noi infracţiuni sau limite mai mari de pedeapsă sau noi măsuri de supraveghere sau extinderea cazurilor care justifică arestarea preventivă etc.  Prin urmare, rezultă că modificările aduse printr-o ordonanţă de urgenţă ori sunt neutre (nu se referă la drepturi şi libertăţi prevăzute în Constituţie), ori sunt mai favorabile decât reglementările deja existente cu privire la drepturile şi libertăţile prevăzute în Constituţie (de exemplu, eliminarea/limitarea unor măsuri de supraveghere, reducerea cazurilor care justifică arestarea preventivă etc.)

De altfel, Codul de procedură penală şi Codul penal au mai fost modificate prin ordonanţe de urgenţă, fără ca acestea să fie declarate, până în prezent, neconstituţionale. Spre exemplu, Codul de procedură penală a fost modificat prin OUG nr. 3/2014, OUG nr. 82/2014, OUG nr. 24/2015, OUG nr. 6/2016,  OUG nr. 18/2016, OUG nr. 70/2016, iar Codul penal a fost modificat prin OUG nr. 18/2016.

În contextul prezentat mai sus, APADOR-CH solicită public Guvernului Românei să respecte, ca bună practică, principiul transparenţei decizionale în legătură cu emiterea acestei ordonanţe de urgenţă. În acest sens, asociaţia consideră că este absolut necesar ca proiectul ordonanţei de urgenţă (în cuprinsul căruia trebuie justificată urgenţa emiterii acestei ordonanţe) să fie publicat pe site-ul Ministerului Justiţiei şi supus dezbaterii publice cu cel puţin 10 zile înainte de adoptare. Este adevărat, Legea nr. 52/2003 nu prevede obligativitatea dezbaterii publice a proiectelor de ordonată de urgenţă (care presupun adoptarea unor soluţii imediate, fără întârziere), dar, ca bună practică, având în vedere importanţa şi ecoul social al unei astfel de ordonanţe, este necesar ca, înainte de adoptare, conţinutul acestui act normativ să fie supus dezbaterii opiniei publice.

De asemenea, tot ca bună practică, APADOR-CH solicită public Guvernului României ca reglementările de mare importanţă şi impact în societate, cum ar fi şi modificarea legilor penale, să nu fie „strecurate” în perioada sărbătorilor ocazionate de Crăciun şi de Anul Nou, când atenţia marii părţi a opiniei publice este (sau ar trebui) orientată, prioritar, spre alte aspecte decât activitatea de legiferare.

 

Răspunsul Ministerului Justiției

Parlamentul întărește prezumția de nevinovăție instituind prezumția de vinovăție

/în , , /de

APADOR-CH solicită Comisiei speciale pentru modificarea Codurilor penale să lucreze transparent și să implice în dezbaterea proiectelor toți actorii importanți din domeniul justiției și ai societății civile

 

București, 10 mai 2018

 

Noile modificări la Codul penal și la Codul de procedură penală, discutate săptămâna aceasta în Comisia specială din Parlament, pentru „sistematizarea, unificarea și asigurarea stabilității legislative în domeniul justiției”, au stârnit din nou nemulțumire și dezbateri aprinse în rândul opiniei publice și între profesioniști.

APADOR-CH a identificat cel puțin două aspecte problematice între amendamentele propuse de unii parlamentari, așa cum au fost ele publicate în media. Primul dintre ele este modificarea propusă la articolul 277, privind „Compromiterea intereselor justiţiei”, amendamentul adăugat prin alineatul 5 având următorul cuprins:

(5) Divulgarea oricăror date privind desfășurarea urmăririi penale, de natură a afecta imaginea publică a celor cercetați, a induce în opinia publică ideea vinovăției lor sau a zdruncina în orice fel prezumția de nevinovăție, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la doi ani sau cu amendă.

Dacă informațiile date publicității sunt neadevărate, pedeapsa este de la un an la trei ani sau amendă.

Atunci când făptuitorul nu poate fi identificat este antrenată răspunderea pentru neglijență a persoanelor competente să efectueaze urmărirea penală în cazul respectiv, pedeapsa fiind amendă penală și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică.

O primă problemă a  acestui amendament este că în formularea textului de lege se folosesc exprimări echivoce, care nu au claritatea și previzibilitatea cerute de Constituție unei legi.

Astfel, sintagma: “Divulgarea oricăror date privind desfășurarea urmăririi penale” poate însemna orice. De asemenea, ambiguitatea redactării sintagmei „de natură a afecta imaginea publică a celor cercetați” permite interpretarea că orice informații despre stadiul urmăririi penale, altele decât cele favorabile suspectului/inculpatului, pot fi „de natură a afecta imaginea publică a celor cercetați”.

În consecință, dacă un astfel de amendament ar fi adoptat, în loc de informarea corectă și obiectivă a opiniei publice cu privire la stadiul urmăririi penale, vor putea fi publicate doar știri pozitive despre suspecți/inculpați sau opinii glorificatoare la adresa acestora, în caz contrar existând riscul comiterii unei infracțiuni.

În plus, acest amendament, care se dorește a fi dedicat consolidării prezumției de nevinovăție, introduce, în premieră, în Codul penal, prezumția de vinovăție, în cazul organelor de anchetă, care vor fi prezumate vinovate că au divulgat informații dintr-un dosar, în cazul în care nu poate fi identificată sursa acelor informații. Această prevedere încalcă prezumția de nevinovăție, prevăzută în Constituție la articolul 23, alineatul 11. Orice persoană (chiar și un anchetator) este prezumată nevinovată până la condamnarea definitivă, iar în realitate acele scurgeri de informații pot avea și alte surse implicate în faza de urmărire penală (părți, martori, avocați, experți etc.).

Un alt amendament discutabil este cel prin care se propune modificarea Articolului 290, privind Darea de mită. Se dorește ca simpla promisiune de dare de mită, incriminată în prezent, să nu mai constituie infracțiune. Va exista infracțiunea de dare de mită numai dacă promisiunea va fi urmată de niște acte materiale de îndeplinire, măcar parțială, a acesteia.

Potrivit textului propus,

Pentru ca fapta să constituie infracțiune, promisiunea trebuie să fie reală, serioasă, explicită, efectivă și conștientă. Nu este astfel promisiunea neurmată de acte materiale de natură a transpune în viață, cel puțin cu caracter incipient și parțial, înțelegerea frauduloasă.

Modificarea este cel puțin discutabilă întrucât integritatea presupune respingerea chiar și a simplei promisiuni.

Acestea sunt numai două exemple de modificări propuse la Codul penal, dar este posibil să mai existe și altele despre care societatea nu a aflat, de vreme ce lucrările comisiei nu sunt transparente.

Ca și în decembrie 2017, când aceeași Comisie a încercat să facă modificări la Codul de procedură penală, justificate de transpunerea în legislația națională a directivei europene privind prezumția de nevinovăție, se constată în continuare același stil de lucru opac și un refuz de a dezbate deschis proiectele cu toate părțile implicate.

APADOR-CH face din nou un apel către Comisia specială pentru sistematizarea, unificarea și asigurarea stabilității legislative în domeniul justiției să-și respecte propriul regulament, precum și regulamentele celor două camere ale Parlamentului și să lucreze transparent, cu publicarea proiectelor și a amendamentelor propuse la ele, astfel încât dezbaterile publice să se facă pe articole concrete, nu pe zvonuri și supoziții „scăpate” în presă, care inflamează inutil opinia publică.

E posibil să greșească șefa ICCJ?

/în , , /de

 

În cazul faptelor ce privesc siguranța națională, România are din 2004 un cadru legal prin care judecătorii pot să dispună interceptările. Cristina Tarcea, președinta ICCJ, spune că „cel mai probabil” instituția pe care o conduce a încheiat în 2009 un protocol secret cu SRI tocmai pentru că n-ar fi existat acest cadru legal. E posibil ca ea să greșească? Cel mai probabil da!

 

Preşedinta Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), doamna Cristina Tarcea, a declarat recent, în luna aprilie 2018, că, „cel mai probabil”, protocolul secret din anul 2009, dintre SRI şi ICCJ a fost încheiat deoarece după o decizie CEDO din anul 2007, privind încălcarea dreptului la viaţă privată prin efectuarea unor interceptări pe siguranţă naţională dispuse de procurori, „nu a existat un cadru legal în baza căruia instanţele să dispună autorizarea înregistrării, iar nu parchetul.”

Cu toate acestea, începând cu anul 2004 există un cadru legal complet care prevede că toate mandatele de supraveghere pe motive de siguranţă naţională se emit de către judecător, nu de procuror.

În cazul faptelor care afectează/interesează siguranţa naţională, pot fi emise 2 categorii de mandate de supraveghere:

1. Mandat de supraveghere pentru infracţiuni contra siguranţei naţionale (trădare, spionaj etc.). Aceste infracţiuni sunt prevăzute expres şi limitativ în Codul penal. Emiterea de către judecător a acestor mandate de supraveghere este reglementată în Codul de procedură penală (art. 91/1 al. 1 şi 2 din vechiul Cod de procedură penală, care a fost în vigoare şi în anul 2007, şi în anul 2009, până în anul 2014 – deci, multă vreme înainte şi după încheierea protocolului secret din 2009). În actualul Cod de procedură penală, o astfel de prevedere există în art.139 al. 1 și 2.

2. Mandat de supraveghere pentru ameninţări la adresa siguranţei naţionale.  Ameninţările la adresa siguranţei naţionale sunt definite, evaziv, în art. 3 din Legea nr. 51/1991 privind securitatea (fosta siguranţă) naţională.

Până în anul 2004, aceste mandate de supraveghere, pentru ameninţări la adresa siguranţei naţionale, erau emise de procuror, potrivit legii de atunci. Odată cu adoptarea Legii  nr. 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului, s-a prevăzut în mod expres, în art. 20-22, că şi mandatele de supraveghere pentru ameninţări la adresa siguranţei naţionale vor fi emise numai de către judecător, nu de procuror.

Astfel, în art. 20 și 21 al. 6 din Legea nr. 535/2004 se prevedea, și în anul 2004, și în anul 2009 (când a fost încheiat protocolul secret cu SRI), și în anii următori că mandatele de supraveghere pentru ameninţările la adresa siguranţei naţionale, prevăzute la art. 3 din Legea nr. 51/1991, se emit de către “judecători anume desemnaţi de preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie”. Procurorul doar face propunerea de emitere a mandatului pe siguranţă naţională, iar cel care decide este judecătorul. Aceasta este reglementarea legală existentă încă din anul 2004.

Cu ocazia intrării în vigoare a noului Cod de procedură penală, a fost adoptată Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a noului cod şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale.

Prin art. 29 şi art. 76 din Legea nr. 255/2013, dispoziţiile legale care existau în legea „antitero” (Legea nr. 535/2004) cu privire la emiterea de către judecător a mandatelor pe siguranţă naţională au fost transferate din Legea nr. 535/2004 în Legea nr. 51/1991 privind siguranţa naţională. Asta deoarece s-a apreciat că din punct de vedere al tehnicii legislative, aceste reglementări privind mandatul emis pe motive de siguranţă naţională trebuie să-şi aibă locul în Legea nr. 51/1991 care este legea cadru în materie de siguranţă/securitate naţională.

Concluzia este că, în materia celor două categorii ale mandatelor de supraveghere pe motive de siguranţă naţională, din anul 2004 şi până în prezent a existat în mod continuu, „un cadru legal în baza căruia instanţele să dispună autorizarea înregistrării, iar nu parchetul.”

Deci, „cel mai probabil”, preşedinta ICCJ s-a aflat în eroare când a făcut declaraţia citată mai sus.

Desecretizarea tuturor protocoalelor secrete încheiate între ICCJ/instanțe, parchete, CSM, SRI, indiferent de justificarea încheierii lor, rămâne în continuare necesară pentru reintrarea într-un cadru normal a activităţii judiciare.

 

Parlamentul lucrează în secret la modernizarea serviciilor secrete

/în , , , /de

APADOR-CH solicită ca dezbaterile privind modificarea legilor securităţii naţionale să urmeze acelaşi curs şi aceleaşi condiţii de transparență ca dezbaterea parlamentară a oricărui proiect de lege.

APADOR-CH consideră necesară actualizarea legilor securităţii naţionale, în raport de realităţile existente în prezent, după aproape 30 de ani de la adoptarea lor, şi de problemele apărute în aplicarea acestor legi, în special cele privind încălcările de drepturi şi libertăţi cetăţeneşti.

APADOR-CH constată însă că procesul de modificare a legilor securităţii naţionale a început cu un pas greşit, de rău augur, şi anume secretizarea lucrărilor primei şedinţe a comisiei speciale, accesul presei fiind interzis.

APADOR-CH consideră că în Parlament, care este o instituţie a dezbaterilor publice şi nu a acţiunilor secrete, toate dezbaterile privind proiectele de legi ar trebui să aibă caracter public.

În acest sens, APADOR-CH solicită ca dezbaterile privind modificarea legilor securităţii naţionale să urmeze acelaşi curs şi aceleaşi condiţii de transparență ca şi dezbaterea parlamentară a oricărui proiect de lege.

Numai în ţările cu înclinaţii totalitare dezbaterea parlamentară a unui proiect de lege este transformată într-o activitate secretă, similară celei desfăşurată de un serviciu de informaţii. Mania secretizării ar trebui tratată corespunzător cel puţin la nivel de parlament, al cărui rol, într-o societate democratică, este de a încuraja dezbaterile publice, libere şi neinhibate cu privire la chestiunile de interes public.

Recurgerea la o procedură secretă, nepublică, de dezbatere pentru modificarea legilor securităţii naţionale nu face decât să alimenteze suspiciunea că scopul acestor modificări nu este modernizarea legilor şi a activităţii serviciilor de informaţii, ci acapararea controlului total asupra serviciilor de informaţii, ca parte a unei lupte subterane dintre tabere politice ireconciliabile.

De asemenea, APADOR-CH consideră că demersul de modificare a legilor securităţii naţionale ar trebui să înceapă prin stabilirea unor principii, analiza situaţiei actuale, cu evidenţierea problemelor apărute în aplicarea acestor legi, evaluarea preliminară a impactului noilor reglementări asupra drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului (art. 7 al. 3/1 din Legea 24/2000), efectuarea de studii de impact (în cazul proiectelor de legi de importanţă şi complexitate deosebită – art. 30 al. 1 lit. d din Legea 24/2000).

Şi totul trebuie să se desfăşoare sub privirea critică a opiniei publice, adică în condiţii de deplină transparenţă.

Director executiv,

Maria Nicoleta Andreescu

Institutul Român pentru Drepturile Omului, obligat de instanță să respecte legea

/în , , /de

După doi ani de procese, justiția a obligat IRDO să-și facă publice bugetele, activitățile și numele șefilor, informații publice pe care le ține la secret de 26 de ani

10 decembrie 1948, ziua adoptării de către ONU a Declarației universale a drepturilor omului, se sărbătorește în fiecare an, de mai bine de 60 de ani, ca o ocazie perfectă pentru a verifica dacă mai avem toate drepturile garantate de Constituție sau ne-au mai dispărut din ele. În anul care a trecut câteva dintre drepturile noastre civile au fost puse la încercare, de exemplu dreptul de a protesta pașnic sau libertatea de exprimare. Ca organizație neguvernamentală  cu rol de „câine de pază” al drepturilor omului, APADOR-CH a făcut și anul ăsta ce știe mai bine:

 

Ce a făcut pentru drepturile noastre o instituție plătită de 26 de ani de la buget, însă, n-am reușit să aflăm. Institutul Român pentru Drepturile Omului (IRDO), înființat în 1991, își ține secrete atât activitatea, cât și cheltuielile, colaboratorii, ba chiar și numele persoanelor din conducere, numite de Parlament. Plătit ca să ne apere drepturile, IRDO încalcă legile și refuză să divulge numele celor din conducere, pe motiv că sunt date cu caracter personal, iar acele persoane nu și-au dat acordul pentru asta.

În 2016 am dat în judecată IRDO pentru că a refuzat să ne răspundă legal la o solicitare conform Legii 544/2001 și abia acum am câștigat definitiv procesul. A durat doi ani și încă nu avem informațiile. IRDO are 60 de zile la dispoziție ca să ni le ofere. Un detaliu care dă culoare acestei istorii este faptul că IRDO nu a fost capabil nici măcar să respecte procedurile judiciare în acest proces, avocatul instituției a făcut recus la decizia de fond peste termenul legal prevăzut pentru asta, iar instanța, firește, l-a respins ca tardiv.

Ce vrem să știm de la IRDO:

Întrebările pe care APADOR-CH le-a pus IRDO au fost generate de faptul că pe site-ul instituției informațiile sunt puține și vechi. După o documentare proprie am reușit să aflăm că: IRDO există încă din 1991, cu scopul de a informa autoritățile publice, ONG-urile și cetățenii cu privire la drepturile omului, că este condus de un consiliu general, cuprinzând reprezentanți ai grupurilor parlamentare, precum şi oameni de ştiinţă şi reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernamentale din domeniul drepturilor omului.

Nu am reușit să aflăm nici din lege, nici de pe site-ul instituției: ce buget anual are; cine conduce IRDO, pe ce durată, cine sunt membrii din consiliul general, ce anume a făcut instituția și câte persoane au beneficiat de serviciile sale.

La cererea de informații trimisă conform Legii 544/2001 IRDO ne-a răspuns persiflant: bugetul s-a încadrat în limitele legii, am făcut atâtea documentări câte ni s-au cerut și organigrama instituției este aia din anexa Legii 9/1991.

Pe timpul procesului, IRDO s-a apărat spunând că se află în fața unui abuz de drept, că nu e normal să ne răspundă la toate întrebările și că volumul de muncă presupus de răspunsurile la toate întrebările ar fi atât de mare încât nu au personal suficient pentru asta. Instanța nu a fost impresionată și ne-a dat câștig de cauză. Așteptăm data de 11 ianuarie 2018, ca să vedem dacă IRDO respectă măcar decizia instanței sau va trebui s-o mai dăm o dată în judecată pentru executarea hotărârii.

Așadar, ca în fiecare an, de Ziua internațională a drepturilor omului vă spunem din nou: cunoașteți-vă drepturile și luptați pentru ele! Chiar dacă sunt scrise în legi, realitatea ne demonstrează că legile nu sunt respectate chiar de către instituțiile statului. Drepturile omului se câștigă greu și se pot pierde din neatenție.

După doi ani de procese am obținut „manualul de bune practici” al poliției

/în , , /de

Dar acum MAI discută modificarea lui, așa că citiți-l pe ăsta aflat în vigoare, ca să știți ce drepturi aveați până acum când vă întâlneați cu poliția. Ce se va schimba în el aflați dacă participați la dezbaterea organizată de MAI, luni, 11 decembrie

După doi ani și două luni de procese și tergiversări am obținut în sfârșit de la IGPR Manualul de bune practici de intervenție pentru polițistul de ordine publică, document public pe care-l cerusem în baza Legii 544/2001. Ținut la secret până acum, pe motiv că modul în care trebuie să se comporte poliția cu cetățenii nu e bine să fie aflat de „elementele criminogene”, manualul era totuși vândut prin librării, sub semnătura unor șefi ai poliției.

În el sunt detaliate toate procedurile pe care polițiștii sunt obligați să le respecte atunci când abordează, legitimează, percheziționează și conduc la secție un cetățean. De asemenea sunt explicate practicile de încătușare, amprentare, folosire a armamentului din dotare și chiar a forței. O lectură utilă pentru orice cetățean pe care-l preocupau până acum întrebările:

  • Trebuie să mă legitimez chiar dacă poliţistul nu se legitimează? Da, polițistul se legitimează numai în caz de nevoie. Totuși, polițistul trebuie să se prezinte (pagina 5)
  • Are voie să mă percheziţioneze chiar dacă n-am făcut nimic? Da, dacă refuzați să vă legitimați, polițistul poate să vă percheziționeze (vedeți cum în paginile 8-10)
  • Mă poate duce la secție chiar dacă am buletinul la mine? Da, dacă totuși polițistul nu v-a putut stabili identitatea (pagina 6)
  • Are voie să-mi percheziționeze mașina pe motiv de „control de rutină”? Nu, dar… (paginile 10-11)

 

Acest manual este în vigoare din 2005, lucru recunoscut în sfârșit de IGPR după atâtea procese (deși la un moment dat susținea că nu ne dă manualul pentru că nu mai e în vigoare), și e singurul act care reglementează aceste proceduri momentan.

Citește manualul polițistului

 

Totuși, din luna noiembrie 2017 MAI a pus în dezbatere publică un proiect care modifică mai multe legi privitoare la ordinea publică, iar asta va duce și la modificarea manualului în discuție (Huiduitul la proteste ar putea fi sancționat cu închisoare de la 3 luni la un an). APADOR-CH a făcut câteva sugestii de modificare a acestor propuneri, întrucât unele dintre ele erau de natură să încalce drepturile civile (inventarea unei noi proceduri de privare de libertate numită „reținere administrativă” și a unei sintagme bizare – „poziția inofensivă” pe care ar trebui s-o adopte orice cetățean atunci când e cercetat de poliție).

În urma discuțiilor MAI a acceptat să renunțe la unele propuneri și chiar a preluat unele sugestii ale APADOR-CH, astfel că noua formă a proiectului arată diferit. De exemplu huiduitul la proteste nu mai este sancționat, de asemenea a fost eliminată „reținerea administrativă” și clarificată „poziția inofensivă” a cetățenilor. Au fost introduse și măsuri de garantare a drepturilor civile ale persoanelor conduse la secție (dreptul de a contacta un avocat, de a fi informate pentru ce sunt conduse la secție, dreptul de a fi consultate de un medic etc)

Noua formă a modificărilor propuse de MAI poate fi consultată aici. Vă recomandăm să urmăriți procesul de consultare publică, pe care MAI l-a prelungit cu încă 20 de zile față de termenul inițial (până la 14 decembrie) și să faceți demersuri cetățenești pentru a preveni adoptarea unor modificări legislative care pot încălca drepturile cetățenilor. În ziua de 11 decembrie de la ora 13.00 va avea loc la Centrul Cutural MAI o dezbatere pe această temă, la care se poate participa pe bază de înscriere.

UPADTE 16 ianuarie 2018

În urma integrării în proiectul de lege a unora dintre propunerile APADOR-CH, am făcut și a doua rundă de propuneri de modificare: Ce se întâmplă când polițistul care te legitimează nu se prezintă

 

Cronologia procesului APADOR-CH cu MAI și IGPR pentru obținerea informațiilor publice

În octombrie 2015 APADOR-CH a dat în judecată IGPR și MAI pe motiv că nu vor să facă publice informațiile privind procedurile de legitimare, amprentare, fotografiere, percheziție corporală și de bagaje și conducere administrativă la secție. Aceste informații publice erau distribuite numai contra cost, printr-un  manual prefațat de fostul ministru Petre Tobă. După aproape un an de proces, justiția ne-a dat dreptate: poliția a fost obligată să ne furnizeze gratuit aceste proceduri. A mai urmat un an de recursuri și procese pentru executare silită, rămase tot fără răspuns:

Va urma!

 

Dacă vi se pare util demersul APADOR-CH și vreți să ne susțineți activitatea, iată câteva moduri în care puteți să ne fiți alături.

 

APADOR-CH
Str. Nicolae Tonitza 8A
Sector 3 – Bucuresti
030113 Romania

Contactați-ne la
e-mail: office@apador.org

Utilizarea și distribuirea informațiilor de pe acest site sunt libere, cu citarea sursei.