Covid 19 – Pagina 2

acțiuni in pandemie

Lacune grave ale noii legi privind carantina și izolarea

06/07/2020/în Buna guvernare, Comunicate, Covid 19, Slider, Transparenta /de Rasista

Guvernul legiferează în continuare heirupist și opac, deși nu mai suntem în stare de urgență; Opinia APADOR-CH pe marginea lacunelor noului act emis de guvern privind carantina și izolarea

APADOR-CH constată că și acestui guvern îi place să legifereze fără consultare publică, în ciuda faptului că nu ne mai aflăm în stare de urgență, ca să fie suspendate regulile de trasparență decizională, iar Curtea Constituțională deja a invalidat mai multe acte adoptate astfel în ultima perioadă.

Un proiect de lege privind noile măsuri de carantină și izolare în caz de boli contagioase a fost adoptat azi de Guvern într-o manieră lipsită de transparență, fiind disponibil pentru consultare abia după adoptare, desi Legea 52/2003, a transparenței decizionale, prevede obligativitatea dezbaterii publice în astfel de cazuri.

În lumina ultimelor eșecuri de reglementare, suferite de executiv la CCR, ar fi fost înțelept și chiar legal ca proiectul adoptat astăzi, fără ca nimeni să-l vadă înainte de ședința de guvern, să fie postat în dezbatere publică timp de câteva zile, astfel încât societatea civilă și poate unii specialiști în legislație să vină cu idei de îmbunătățire a proiectului, astfel încât acesta să nu mai poată fi contestat ulterior.

Citind, în presă, proiectul adoptat de guvern, APADOR-CH observă că deși este vorba practic despre o privare de libertate, carantina și izolarea nu beneficiază în prezentul act de garanțiile prevăzute în mod normal de lege pentru o astfel de măsură. Spre exemplu:

Durata măsurii de carantină/izolare nu este stabilită clar prin lege.

E adevărat că durata îmbolnăvirii nu poate fi cunoscută dinainte, însă nici în cazul stării de urgență nu se poate ști de la început cât va dura, dar în lege este prevăzut un termen fix pe care-l poate avea, cu posibilitatea de a prelungi acel termen sau de a înceta măsura înainte de termen, dacă nu mai este nevoie de ea.

Proiectul nu doar că nu prevede o durată precisă, dar nu prevede nici un criteriu clar, ci extrem de ambiguu pentru stabilirea perioadei, și anume “o durată conform datelor științifice oficiale disponibile la nivel internațional.”

Fiind vorba despre privare de libertate, durata trebuie stabilită în mod clar. În practică, măsura ar putea fi dispusă pe o durata de 14 zile, cu posibilitatea prelungirii de câte ori este necesar din punct de vedere medical, cu până la 14 zile de fiecare dată și cu posibilitatea încetării măsurii chiar înainte de termen, dacă ea nu mai este necesară.

Carantina/izolarea persoanelor sau bunurilor ar trebui dispuse prin decizii individuale, nu colective. – Recomandare însușită de Camera Deputaților și inclusă în proiectul de lege adoptat

E nevoie de un act clar emis pentru fiecare persoană vizată, în care să se prevadă: data (eventual și ora), emitentul actului, numele persoanei vizate, măsura luată, motivarea luării acestei măsuri, durata măsurii, căi de atac. Actul trebuie comunicat în copie persoanei vizate în momentul luării măsurii. Desigur, în cazul carantinei zonale, deciziile individuale sunt imposibil de emis, dar in cazul carantinei persoanelor și a bunurilor, astfel de decziii pot fi emise și sunt necesare, pentru a exisa un act individual prin care a fost dipusă privarea de libertate.

Pentru că este vorba de o privare de libertate, această decizie individuală trebuie reglementată prin lege, nu lăsată la latitudinea unui ordin de ministru. – Recomandare însușită de Camera Deputaților și inclusă în proiectul de lege adoptat

Cu alte cuvinte, decizia individuală de plasare în carantină/izolare trebuie să fie reglementată în cuprinsul legii. Adică, legea trebuie să prevadă cine emite decizia individuală, pe ce perioadă, pentru ce motive, cum se comunică etc. Acum, legea nu zice nimic și nu putem să lăsăm lucrurile așa în ideea că poate printr-un ordin de minstru se va introduce și reglelenta decizia individuală.

Nu este clar nici cine e partea care trebuie citată, din partea statului, în cazul în care persoana izolată decide să atace măsura la judecător. – Recomandare însușită de Camera Deputaților și inclusă în proiectul de lege adoptat

Există mai multe legi în care se prevede expres cine, ce instituție/autoritate va reprezenta statul în caz de proces. Ar fi forte necesar, pentru a elimina posibilele controverse care vor apărea în practică, să se prevadă expres în lege cine va sta în judecată, din partea statului într-un astfel de proces (poate fi minsterul de resort, poate fi o direcție de sănătate publică, poate fi Comitetul Național pentru Situații de Urgență – indiferent cine va fi, ar fi foarte bine să fie prevăzut expres în lege că el va participa în proces).

Potrivit Deciziei CCR și a jurisprudenței CEDO, este necesar să se prevadă în lege o scară graduală de luare a măsurilor.

Ar trebui prevăzut că trebuie început cu izolarea la domiciliu ca regulă și dacă asta nu este posibilă din motive medicale sau dacă persoana nu are posibilitatea să se izoleze de restul familiei la domiciliu, să se ajungă la măsuri mai grave. Rațiunea acesteia constă în limitarea efectelor pe care restrangerea drepturilor le are asupra persoanei implicate. Acest raționament a fost prevăzut în cazul carantineiꓽ carantina la domiciliu este regula, iar carantina institutionaliată este excepția.

În prezentul proiect de lege se prevede obligativitatea izolării în spital a persoanelor și doar cu titlu de excepție izolarea la domiciliu pentru asimtomatici în condițiile în care, potrivit informațiilor stiintifice oficiale, autoritățile consideră că este posibil astfel.

În acest sens, al respectării pricipiuluiu ultima ratio este și paragraf 61 al deciziei CCR privind carantina/internarea, din care cităm: „De asemenea, legiuitorul trebuie să aibă în vedere că dispozițiile referitoare la internarea obligatorie reprezintă ultima opțiune la care autoritățile pot recurge pentru a realiza obiectivul de prevenire a răspândirii unei boli transmisibile, astfel că este necesar să fie reglementate și alte măsuri de o severitate mai scăzută, care să fie aplicate, dacă sunt eficiente, așa cum a precizat Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența antereferită.”

Art 6 alin. 4 din proiectul de lege depus la Camera Deputaților prevede că se dispune izolarea la spital pentru persoanele care prezintă simptome specifice și pentru care se impune internarea obligatorie.

Dar, legea nu prevede care sunt cazurile în care se impune internarea obligatorie, ceea ce lasă loc pentru abuzuri și restrangeri nejustificate de drepturi. Deci dacă doar tușești sau strănuti poți ajunge la internare obligatorie. De aceea, este necesar ca legea să fie completată cu indicarea cazurilor în care internarea este obligatorie. – Recomandare însușită de Camera Deputaților și inclusă în proiectul de lege adoptat

Nu este prevazută participarea procurorului la proces, deși e vorba de privare de libertate. De aceea, la art. 11 trebuie adaugat un paragraf care să prevadă: „Participarea procurorlui la judecată este obligatorie”.

În legea 487/2002, in care este reglelentată o formă a internării nevoluntare, se prevede că participarea procurorului la judecată este obligatorie. Deci, ar trebui să fie obligatorie și în cazul judecății privind carantina/izolarea.

În lege trebuie să se prevadă care este situația persoanelor carantinate/izolate care au copii care pot rămâne nesupravegheați. – Recomandare însușită de Camera Deputaților și inclusă în proiectul de lege adoptat

Spre exemplu, art. 66 al .3 din legea 487/2002 prevede, în mod judicios: „(3) Când măsura internării nevoluntare a fost luată față de un pacient în a cărui ocrotire se află un minor sau o persoană pusă sub interdicție, căreia i s-a instituit curatela ori o persoană care din cauza bolii, vârstei sau altei cauze are nevoie de ajutor, medicul va informa, de îndată, autoritatea tutelară de la domiciliul sau reședința pacientului.” Un text similar trebuie introdus si in noua lege privind carantinarea/izolare. Acestea au fost precizate și în decizia CCR privind carantina/izolarea, paragraf 62 „În sfârșit, Curtea consideră că, în reglementarea măsurii internării obligatorii, legiuitorul nu trebuie să omită efectele pe care internarea obligatorie le poate avea asupra persoanelor aflate în ocrotirea sau în îngrijirea persoanei internate “.

Art 4 din prezentul Proiect de lege are în vedere doar decizia individuală aplicabilă persoanei carantinate.

Considerăm că este o eroare materială și pentru o mai bună claritate a textului trebuie inclusă și persoana față de care se dispune măsura izolării.

Redactarea art. 3 lit. d , privind izolarea, este neclara, neintelegandu-se daca acordul (consimtamantul) persoanei este necesar doar pentru aplicarea tratamentului sau si pentru dispunerea masurii izolarii.

Considerăm ca acordul persoanei este necesar si pentru a dispune masura izolarii, dar in lege trebuie prevazut clar acest fapt. Pe de alta parte, daca se doreste ca iziolarea sa fie obligatorie, deci sa poata fi dispusa fara consimtamantul persoanei, acest lucru trebuie prevazut clar in lege. Redactarea actuala a textului de lege permite interpretari divergente cu privire la necesitatea consimtamantului persoanei pentru dispunerea masurii izolarii.

Considerăm că art. 6 alin. 2 si art. 7 alin. 8 sunt neclare din prisma faptului că nu precizează criteriile in functie de care medicul constată riscul iminent în cazuri individuale.

*Acestea au fost și propunerile susținute de APADOR-CH în fața Comisiei Juridice din camera Deputaților, miercuri 8 iulie la dezbaterea organizată de parlamentari pentru adoptarea proiectului de lege propus de Guvern. Aceleași propuneri au fost transmise și Senatului vineri, 10 iulie 2020

Asociația consideră că bâlbele de legiferare din perioada pandemiei, regulile concepute pe repede înainte fără o gândire strategică, stau la baza situației în care ne aflăm acum, când persoane infectate cu Covid 19 sunt eliberate din spitale, fără posibilitate de monitorizare, în timp ce altora, care se simt rău, le este frică să se prezinte la spital, ca să nu fie internate abuziv.

Carantina și izolarea în caz de boli contagioase au nevoie de un cadru legal bine fundamentat, ce se va aplica oricând, pe termen lung, afectează drepturile și libertățile cetățenilor și nu trebuie tratat doar ca o replica țâfnoasă dată de un executiv grăbit unei Curți Constituționale pe care o consideră ostilă.

Ce se întâmplă, după decizia CCR, cu decretele preşedintelui privind starea de urgenţă

14/05/2020/în Buna guvernare, Comunicate, Covid 19, Slider /de Rasista

Decretele prezidenţiale privind instituirea/prelungirea stării de urgenţă rămân valabile și nu pot fi contestate în contencios administrativ

Pe site-ul Curţii Constituţionale (CCR) a fost publicată, ieri, motivarea deciziei CCR nr. 152 din 6 mai 2020 privind actele normative care reglementează starea de urgenţă.

În prima parte a deciziei, în paragrafele 84 – 106, au fost analizate cele două decrete prezidenţiale emise pentru instituirea şi apoi pentru prelungirea stării de urgenţă.

CCR a stabilit că o parte dintre prevederile decretelor prezidenţiale, aflate în anexele la decrete, conţin dispoziţii pe care Preşedintele nu era îndrituit de lege să le emită.

Aceasta deoarece, spune CCR, Preşedintele nu poate să modifice legi sau să suspende aplicarea unor legi sau a unor articole din legi, acesta fiind atributul exclusiv al Parlamentului sau, după caz, al Guvernului (care poate adopta, cu anumite limitări, ordonanţe de urgenţă).

În paragraful 100 al deciziei CCR sunt date numeroase exemple de măsuri dispuse de Preşedinte cu depăşirea competenţelor legale, respectiv:

achiziţionarea directă, de către autorităţile publice centrale și entităţile juridice în care statul este acţionar majoritar, de materiale şi echipamente necesare combaterii epidemiei;
plafonarea preţurilor la medicamente şi aparatură medicală, la alimentele de strictă necesitate şi la serviciile de utilitate publică;
suspendarea din funcţiile de conducere a conducătorilor unităţilor sanitare, direcţiilor de sănătate publică, caselor de asigurări de sănătate, serviciilor de ambulanţă, precum şi autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale cu atribuţii în domeniul asistenţei şi protecţiei sociale, indiferent de statutul lor, cu posibilitatea ca persoanele desemnate să exercite temporar aceste funcţii să nu fie funcţionari publici;
transferuri între bugetele Ministerului Sănătăţii şi al Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate;
faptul că prevederile Legii nr.19/2020 privind acordarea unor zile libere părinţilor pentru supravegherea copiilor, în situaţia închiderii temporare a unităţilor de învăţământ, nu se aplică angajaţilor sistemului naţional de apărare, angajaţilor din penitenciare, personalului din unităţile sanitare publice şi altor categorii stabilite prin ordin al ministrului afacerilor interne, al ministrului economiei, energiei şi mediului de afaceri, şi al ministrului transporturilor, infrastructurii şi comunicaţiilor, după caz;
derogarea de la prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, persoana îndreptăţită păstrându-și stimulentul de inserţie în situaţia pierderii locului de muncă drept urmare a efectelor epidemiei COVID-19;
neînceperea cursului prescripţiilor şi termenelor de decădere de orice fel, iar, dacă au început să curgă, suspendarea lor, dispoziţiile art. 2.532 pct. 9 teza a II-a din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil sau alte dispoziţii legale contrare nefiind aplicabile;

continuarea activității instanțelor judecătorești doar în cauzele de urgenţă deosebită, caz în care pot fixa termene scurte, inclusiv de la o zi la alta sau chiar în aceeaşi zi;
suspendarea de plin drept a cauzelor civile fără a fi necesară efectuarea vreunui act de procedură în acest scop;
întreruperea termenele de exercitare a căilor de atac;
limitarea activității de urmărire penală şi cea a judecătorilor de drepturi şi libertăţi;
suspendarea de drept a proceselor penale aflate în curs pe rolul instanţelor de judecată, inclusiv a celor aflate în procedură în camera preliminară;
stabilirea atribuțiilor Ministerului Afacerilor Externe

CCR nu a stabilit că aceste măsuri dispuse de preşedinte erau rele sau neoportune, ci doar că ele nu puteau fi dispuse de Preşedinte, ci doar de Parlament sau, în anumite cazuri, de Guvern (ca legiuitor delegat).

Ce se mai poate întâmpla acum cu aceste prevederi care exced competenţelor Preşedintelui?

CCR răspunde că, practic, nu se mai poate face nimic, ceea ce înseamnă că ele rămân valabile.

Aceasta deoarece CCR a stabilit că decretele prezidenţiale în discuţie sunt acte administrative cu caracter normativ care privesc raportul Preşedintelui cu Parlamentul, motiv pentru care ele intră sub incidenţa art. 126 al. 6 din Constituție, fiind exceptate de la controlul judecătoresc pe calea contenciosului administrativ, efectuat în temeiul Legii nr.554/2004.

Deci, decizia CCR stabileşte că decretele prezidenţiale privind instituirea/prelungirea stării de urgenţă nu pot fi contestate în contencios administrativ.

Pentru cele două decrete prezidenţiale există doar două modalităţi de control:

A – controlul parlamentar

B – controlul constituţional

CCR mai spune că, cu ocazia încuviinţării instituirii stării de urgenţă de către Preşedinte, Parlamentul avea obligația de a verifica îndeplinirea condițiilor constituționale și legale pe care decretul Președintelui trebuia să le respecte. CCR a reţinut că Parlamentul nu a făcut aceste verificări, deşi ar fi putut să încuviinţeze starea de urgență, dar şi să „sancţioneze” depăşirea competenţelor din decretul prezidenţial. CCR nu precizează însă şi cum ar fi putut să „sancţioneze” Parlamentul aceste depăşiri.

De asemenea, CCR a precizat că pe calea controlului constituţional se poate verifica indirect decretul prezidenţial, prin verificarea constituţionalităţii hotărârii camerelor reunite prin care a fost încuviinţată sau nu instituirea stării de urgenţă. Această verificare nu se face din oficiu de CCR, ci ea trebuie sesizată conform legii, de anumiţi subiecţi (unul dintre preşedinţii celor două Camere, un grup parlamentar sau un număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori).

Având în vedere că nici Paramentul şi nici CCR nu au infirmat vreo prevedere din decretele prezidenţiale, toate prevederile din cele două decrete, inclusiv prevederile din anexe, rămân valabile. Ele au şi caracter definitiv, deoarece nu pot fi atacate nici în contencios administrativ.

Este de observat faptul că doi judecători, care au votat în favoarea deciziei CCR (decizie luată cu unanimitate de voturi), au formulat o opinie concurentă, atașată deciziei CCR, în care susţin că aceste decrete prezidenţiale pot fi atacate în contencios administrativ și că Parlamentul nu poate verifica legalitatea şi temeinicia decretelor prezidenţiale (atribut ce revine instanţelor de judecată), ci poate doar să încuviinţeze sau nu instituirea stării de urgenţă. Opinia este minoritară, astfel că se va ține cont de opinia majoritară, care este în sensul că decretele prezidențiale în discuție nu pot fi atacate în contencios administrativ.

Pentru cei tentaţi să judece foarte aspru erorile din cele două decrete prezidenţiale, nu ar trebui pierdut din vedere că problematica gestionării prin acte normative a unei stări de urgenţă a fost una complet nouă, inedită. Orice început, pe un teren absolut nou, nedefrişat, nu este scutit de unele erori.

Cum am putea evita deciziile „surpriză” ale CCR

Nu este prima dată când CCR, în mod abrupt și oarecum șocant, reaşează lucrurile în ordinea constituţională, în chestiuni cu privire la care în Constituţie există prevederi eliptice sau vagi, susceptibile de interpretări diferite, chiar diametral opuse.

Poate că ar trebui prevăzută posibilitatea ca autorităţile publice relevante să solicite CCR, în avans, puncte de vedere sau îndrumări cu privire la modul constituţional de acţiune în anumite situaţii sau cu privire la anumite probleme. Astfel, s-ar evita adoptarea unor măsuri care să fie apoi declarate neconstituţionale şi să ducă la dispute – care puteau fi evitate – în opinia publică.

În acest sens, există o reglementare la nivel european, aplicabilă între statele care au ratificat-o (Protocolul nr. 16 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului), prin care se introduce posibilitatea ca instanţele naţionale relevante să solicite opinia Curţii Europene a Drepturilor Omului în legătură cu chestiuni de principiu privind interpretarea sau aplicarea Convenţiei Europene a Drepturilor Omului. Opinia Curţii va fi exprimată sub forma unui aviz consultativ (cu caracter facultativ). România a semnat acest protocol în 2014, dar nu l-a ratificat, astfel că nu i se aplică încă (noi am tot solicitat ratificarea, dar fără succes).

De aceea, poate că ar fi bine dacă şi la noi s-ar prevedea în lege posibilitatea ca, în anumite cazuri, autorităţile publice importante, să solicite CCR ante factum opinii, puncte de vedere, îndrumări cu privire la probleme de substanţă sau proceduri relevante de natură constituţională.

Este posibilă prevederea prin lege a acestei noi atribuţii a CCR, fără a fi necesară şi modificarea Constituţiei, deoarece art. 146 lit. l din Constituţie prevede că CCR „îndeplinește și alte atribuții prevăzute de legea organică a Curții.”

Aşa cum CEDO va putea formula opinii/avize, cu caracter facultativ (dar, cu foarte mare greutate, în practică) fără să poată fi acuzată că astfel se antepronunţă, tot aşa şi CCR ar putea formula opinii/avize, tot cu caracter facultativ (şi tot cu foarte mare greutate, în practică) fără să poată fi acuzată că se antepronunţă.

Măsuri de combaterea Covid 19 în penitenciarele din România

13/05/2020/în Buna guvernare, Covid 19 /de Rasista

Răspunsurile Administrației Naționale a Penitenciarelor la întrebările APADOR-CH privind gestionarea sistemului de executare a pedepselor privative de libertate în perioada pandemiei de Covid 19

APADOR-CH a transmis Administrației Naționale a Penitenciarelor un set de întrebări, în virtutea Legii 544/2001, cu privire la modul în care administrația gestionează sistemul de executare a pedepselor în perioada pandemiei.

Printre informațiile cerute au fost cele privitoare la

numărul efectivelor de deținuți,

personalul medical dedicat acestora,
bolile cronice de care suferă deținuții,
care este strategia de combatere a Covid 19 în sistemul penitenciar,
câți deținuți au fost testați pentru această boală,
cât personal a beneficiat de testare,
câte cazuri au fost descoperite în urma testărilor,
ce măsuri au fost luate în cazul acestora,
dacă și câți deținuți au fost eliberați în această perioadă etc.

Răspunsurile primite de la ANP pot fi consultate în acest document. Din informațiile primite, am aflat că:

333 de persoane deținute au fost testate pentru Covid 19;
Nicio persoană deținută nu a fost infectată cu Covid 19, deși în cazul a două persoane inițial testele au ieșit pozitive, dar au fost repetate și au ieșit negative de două ori ulterior;
558 de polițiști de penitenciar au fost testați pentru Covid 19. Cei mai mulți la București-Jilava și la Penitenciarul Dej;
La data formulării răspunsului (7 mai 2020) erau confirmate ca infectate cu Covid 19 22 de cadre de penitenciar. Cele mai multe la Penitenciarul Jilava;
Niciun polițist de penitenciar confirmat cu Covid 19 nu s-a mai prezentat la lucru după confirmarea bolii

Citiți documentul cu răspunsurile ANP integral

Starea de alertă este tot starea de urgenţă, dar cu alt nume

12/05/2020/în Buna guvernare, Comunicate, Covid 19, Slider /de Rasista

De frica CCR, Guvernul a trimis în Parlament un proiect de lege pentru starea de alertă care restrânge aceleași drepturi ca și starea de urgență, deși între cele două stări ar trebui să existe diferențe substanțiale

Guvernul a trimis ieri Parlamentului, spre adoptare, un proiect de lege care prevede că, pe durata stării de alertă, pot să fie luate aceleaşi măsuri restrictive de drepturi şi libertăţi ca şi cele luate pe durata stării de urgenţă.

În stare de urgenţă, aceste măsuri se iau de ministrul afacerilor interne, cu aprobarea primului-ministru, prin ordonanţă militară. În stare de alertă, aceleaşi măsuri se iau de miniştri sau directori de instituţii publice, prin ordine, decizii, dispoziţii etc.

Diferenţa majoră este că starea de urgenţă este prevăzută în Constituţie şi trebuie instituită de preşedinte şi aprobată de Parlament, pe o durată de cel mult 30 de zile, cu posibilitate de prelungire, în timp ce starea de alertă, nu este prevăzută în Constituţie, nu are o durată precisă şi se declară de un comitet interministerial, format din unii miniştri şi şefi de instituţii publice, denumit „Comitetul național pentru situații speciale de urgență” sau, la nivelul unei sau unor localităţi, de comitetele județene/Bucureşti sau de comitetele locale pentru situații de urgență (formate din prefect, primar, şefi de servicii publice etc.).

Deci, deşi cele două stări, de urgenţă şi de alertă, au aceeaşi esenţă, pentru că presupun luarea aceloraşi măsuri de restrângere de drepturi şi libertăţi, ele pot fi instituite în moduri diferite: unul greu (care implică preşedintele şi Parlamentul) şi unul uşor (care implică, cel mult, un comitet interministerial).

Din acest motiv, starea de alertă poate fi privită ca un artificiu folosit pentru a permite luarea unor măsuri specifice stării de urgenţă, dar fără a mai declara starea de urgenţă. Deci, cu ocolirea procedurii prevăzute în Constituție.

În acest sens, trebuie precizat că OUG 1/1999 prevede că măsurile ce presupun restrângeri de drepturi şi libertăţi pot fi luate numai pe durata stării de urgenţă. În schimb, OUG 21/2004, care introduce noţiunea de „stare de alertă” nu conţine o prevedere în sensul că pe durata stării de alertă pot fi restrânse drepturi şi libertăţi prin ordine şi dispoziţii de miniştri sau directori, tocmai pentru că declararea acestei stări nu implică entităţi constituţionale (preşedinte, Parlament) şi nici existenţa unei situaţii atât de grave, încât să implice restrângeri de drepturi şi libertăţi. Dacă există o situaţie gravă, atunci trebuie instituită starea de urgenţă, cu toate consecinţele ce decurg de aici.

Considerăm că starea de alertă trebuie reglementată diferit de cea de urgenţă cu privire la măsurile care se pot dispune pe durata ei. Dacă, în timpul stării de alertă, pot fi luate aceleaşi măsuri restrictive de drepturi ca şi în starea de urgenţă, aceasta înseamnă că, practic, între cele două stări nu există nicio diferenţă. Deşi ar trebui să existe diferenţe substanţiale, esenţiale. De ce? Pentru că nu este normal ca libera circulaţie, libertatea întrunirilor, dreptul la muncă, libertatea economică, dreptul la învăţătură, dreptul la viaţă privată şi restul drepturilor şi libertăţilor fundamentale să fie restrânse prin simpla voinţă a unor funcţionari din ministere şi instituţii publice.

Starea de alertă ar trebui să se rezume la impunerea de obligaţii doar pentru autorităţile şi instituţiile publice, adică statul e cel ce trebuie alertat să se pregătească serios şi să dea o atenţie deosebită situaţiei speciale apărute. Dar, starea de alertă nu ar trebui să permită, prin ea însăși, restrângeri de drepturi şi liberăţi prin decizii/ordine de directori sau ministri. Dacă situaţia excepţională este de o aşa seriozitate încât necesită pentru rezolvare măsuri care presupun restrângeri de drepturi şi libertăţi, atunci nu ar trebui rămas în stare de alertă, ci ar trebui instituită (sau prelungită) starea de urgenţă, conform Constituţiei.

În cazul acestei pandemii, aflată încă în desfăşurare şi cu mare probabilitate de revenire la un nivel chiar mai ridicat decât a fost, soluţia corectă/constituţională era de prelungire sau de instituire din nou a stării de urgenţă, dacă trebuiau luate în continuare măsuri de restrângere de drepturi şi libertăţi pentru combaterea pandemiei. În schimb, a fost găsit artificiul redenumirii stării de urgenţă ca stare de alertă (mult mai uşor de instituit). Dar, dacă problemele sunt serioase, iar riscurile pentru comunitate rămân în continuare mari, din cauza acestei pandemii, de ce ne ferim să o recunoaştem şi nu menţinem starea de urgenţă? Şi în starea de urgenţă pot fi adoptate măsuri ceva mai relaxate decât cele iniţiale, cum se doreşte în prezent.

Este foarte posibil ca şi noua lege, aflată încă în stadiul de proiect, care reglementează starea de alertă, să fie declarată neconstituţională, tocmai pentru motivul că eludează procedura specială prevăzută în Constituie pentru instituirea unei stări excepţionale (starea de urgenţă), pe durata căreia pot fi restrânse, mai ușor, drepturi şi libertăţi.

În concluzie, despre relația actuală dintre starea de alertă şi starea de urgenţă, se poate folosi o expresie clară, precisă şi previzibilă, aşa cum cere şi Curtea Constituţională: „Aceeaşi Marie, cu altă pălărie.”

APADOR-CH consideră că atât starea de urgenţă, cât şi starea de alertă trebuie reglementate unitar şi coerent, printr-un singur act normativ (lege), în care să se prevadă clar deosebirile dintre aceste stări, precum şi măsurile specifice care pot fi luate şi de către cine, în cazul fiecăreia dintre ele. Altfel, singurul pas care se face prin actualul proiect de lege este de la confuzie la improvizaţie.

Decizia CCR pe înțelesul tuturor

07/05/2020/în Buna guvernare, Comunicate, Covid 19, Slider /de Rasista

Ce a decis Curtea Constituţională cu privire la starea de urgenţă; Ce se întâmplă cu amenzile necontestate în termen; Poliția poate amenda în continuare; Ce trebuie să facă Parlamentul și Guvernul mai departe

În şedinţa din 6 mai 2020, Curtea Constituţională s-a pronunţat cu privire la sesizarea Avocatului Poporului privind două ordonanţe de urgenţă, respectiv OUG nr. 1/1999 şi OUG nr. 34/2020, care reglementează procedura instituirii stării de urgenţă şi a stării de asediu, precum şi amenzile ce se pot aplica pentru nerespectarea măsurilor stabilite pentru gestionarea stării de urgenţă/asediu.

Pe scurt, potrivit comunicatului emis, Curtea Constituţională a decis, cu unanimitate de voturi, următoarele:

1 Starea de urgență este constituțională

Starea de urgenţă a fost instituită în mod constituţional. Nu se pune problema „anulării” ei. Curtea a stabilit că, în mod corect, în decretul prezidenţial au fost identificate şi indicate drepturile şi libertăţile al căror exerciţiu urma să fie restrâns.

Dar în decret au fost prevăzute şi unele măsuri concrete, care au constat în modificarea, completarea sau suspendarea unor dispoziţii legale. Aceste măsuri concrete au depăşit limita prevăzută de lege (OUG 1/1999) în care preşedintele putea acţiona. Parlamentul ar fi putut să sancţioneze depăşirea competenţelor legale de către preşedinte, însă nu a făcut-o.

(Vom primi mai multe clarificări despre această problemă reţinută de Curtea Constituţională, privind depăşirea parţială a competenţelor legale prin decretul prezidenţial, odată cu publicarea motivării deciziei CCR)

2Nu și amenzile date pentru nerespectarea ei

Toate amenzile aplicate pe durata stării de urgenţă pentru nerespectarea măsurilor stabilite pentru combaterea pandemiei nu au o bază constituţională (fie pentru că reglementarea este neclară – cazul art. 28 din OUG 1/1999 – fie pentru că prin ordonanță de urgență nu se pot restrânge drepturi şi libertăţi – cazul întregii OUG 34/2020). Aceasta înseamnă că nu au bază constituţională nici amenzile „mici” (cele aplicate în prima fază a stării de urgenţă) şi nici amenzile „mari” (cele aplicate după majorarea amenzilor, care a fost stabilită prin OUG nr. 34/2020).

Se mai pot da amenzi acum?

Decizia Curţii Constituţionale îşi produce efectele numai după publicarea ei în Monitorul Oficial, publicare care se va face, cel mai probabil, după încetarea stării de urgenţă, deci după 15 mai 2020.

Până la publicarea acestei decizii în Monitorul Oficial, ea nu produce nici un efect, așadar se mai pot aplica amenzile stabilite prin ordonanţele care reglementează starea de urgenţă (cele majorate). Din punct de vedere practic, însă, aceste amenzi aplicate devin inutile, deoarece ele pot fi contestate la instanță şi vor fi anulate pe motiv că actul pe care s-au bazat a fost declarat neconstituţional (până la terminarea procesului din instanţă, decizia Curţii Constituţionale va fi publicată în Monitorul Oficial și va produce efecte pentru viitor, adică pentru toate procesele care se vor finaliza după publicarea ei).

Mai pot fi contestate amenzile?

Deci, Curtea Constituţională nu a anulat nicio amendă, dar în baza acestei decizii, fiecare persoană dintre cei amendaţi, dacă se mai află în termenul de contestaţie, de 15 zile de la primirea procesului-verbal prin care a fost amendată, poate contesta amenda în instanță şi va câştiga procesul. După opiniile mai multor jurişti, toţi cei amendaţi încă se mai află în termenul de contestație, care este suspendat până la încetarea stării de urgenţă, conform unei prevederi din decretele prezidenţiale prin care a fost instituită şi apoi prelungită starea de urgenţă.

Vezi cum se poate contesta amenda Covid 19

Amenzile pentru tulburarea ordinii publice rămân în vigoare

Aceasta nu înseamnă că faptele prin care se tulbură liniştea şi ordinea publică vor rămâne nesancţionate în urma declarării neconstituţionale a art. 28 din OUG 1/1999 şi a OUG 34/2020, deoarece pentru astfel de fapte (petreceri zgomotoase, săvârșirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare etc.) pot fi aplicate în continuare sancţiunile contravenţionale prevăzute de Legea nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice

La fel și dosarele penale pentru răspândirea bolilor

De asemenea, cei care nu respectă măsurile de combatere a pandemiei şi cauzează infectarea altor persoane vor putea fi urmăriţi penal, pentru comiterea infracţiunii de zădărnicire a combaterii bolilor. Dar, este de subliniat că şi în acest domeniu există o mare problemă: printr-o ordonanţă de urgenţă, Guvernul a majorat pedepsele pentru această infracţiune şi a extins incriminarea cu privire la alte fapte. Şi în legătură cu acea ordonanţă de urgenţă există pericolul ca, dacă va fi atacată la Curtea Constituţională, să fie declarată neconstituţională (deoarece restrânge drepturi şi libertăţi şi încalcă un referendum naţional).

Ce trebuie să facă Parlamentul și Guvernul mai departe?

Dar, cât mai repede posibil, Parlamentul va trebui să reglementeze clar şi previzibil regimul stării de urgenţă, printr-o lege care să ţină cont de recenta decizie a Curţii Constituţionale. În prezent, ca urmare a acestei decizii, regimul stării de urgenţă poate fi considerat ca fiind unul haotic. Iar pandemia încă nu s-a terminat.

În acest context, APADOR-CH atrage atenţia asupra faptului că în cazul anunţatei „stări de alertă”, care, începând cu 15 mai 2020, ar putea să înlocuiască actuala stare de urgenţă, nu pot fi restrânse drepturi cetăţeneşti prin ordine de ministru, planuri de acţiune şi ale acte administrative cu caracter normativ inferioare legii. În măsura în care, în starea de alertă, se va dispune restrângerea de drepturi şi libertăţi prin alte acte normative decât prin lege, măsurile vor fi neconstituţionale, pentru că vor încălca art. 53 din Constituție.

Din acest motiv, APADOR-CH consideră că Guvernul ar fi trebuit să prezinte Parlamentului, până la această dată, un proiect de lege privind măsurile necesare pe durata stării de alertă pentru combaterea pandemiei, măsuri care presupun restrângeri de drepturi şi libertăţi. A mai rămas o săptămână până la încetarea stării de urgenţă şi până la posibilul debut al stării de alertă, dar un astfel de proiect de lege nu a fost trimis Parlamentului. Proiectul de lege, dacă există, ar trebui trimis chiar şi acum Parlamentului, pentru a evita crearea unei stări de incertitudine normativă, de genul celei create prin reglementarea deficitară a amenzilor din starea de urgenţă, relevată prin recenta decizie a Curţii Constituţionale.

Reamintim că, în urma acestei decizii a Curţii Constituţionale, APADOR-CH a solicitat adoptarea urgentă a unei măsuri de amnistie fiscală pentru cei amendaţi în baza textelor legale declarate neconstituţionale. Scopul amnistiei fiscale este de a evita supraaglomerarea instanțelor de judecată cu cele peste 300.000 de contestații ale celor amendaţi, contestaţii care vor avea succes în instanță.

În cazul în care această problemă nu va fi rezolvată pe plan intern, există riscul de supraaglomerare a CEDO, deoarece este foarte posibil ca cei peste 300.000 de amendaţi să se adreseze CEDO. Să nu uităm că, în urmă cu câţiva ani, din cauza nerezolvării pe plan intern a problemei restituirii proprietăților confiscate înainte de 1989, s-a ajuns la supraaglomerarea CEDO cu astfel de cause.

Se impune o amnistie fiscală pentru degrevarea instanțelor

06/05/2020/în Buna guvernare, Comunicate, Covid 19, Slider /de Rasista

APADOR-CH cere Guvernului să dea o amnistie fiscală pentru toți cei amendați că nu au respectat măsurile dispuse în starea de urgență

APADOR-CH atrage atenţia că, prin decizia Curţii Constituţionale din 6 mai 2020, au fost declarate neconstituţionale art. 28 din OUG nr. 1/1999 și întreaga OUG nr. 34/2020, prin care au fost stabilite și apoi majorate amenzile ce se pot aplica pentru nerespectarea măsurilor stabilite pe durata stării de urgenţă.

Din acest motiv, se va ajunge la o supraaglomerare a instanţelor de judecată, cu contestaţii împotriva tuturor amenzilor aplicate pentru nerespectarea măsurilor stabilite în stare de urgenţă (și amenzile mai mici, aplicate înainte de majorea lor, și cele mai mari, de după majorarea cuantumului lor).

Numărul persoanelor amendate era de 300.859, la data de 2 mai 2020, potrivit declaraţiilor ministrului de interne. Ceea ce presupune că vor exista peste 300.000 de dosare pe rolul instanţelor de judecată, doar cu privire la contestarea acestor amenzi.

APADOR-CH consideră că este inutilă supraaglomerarea instanţelor cu contestaţii privind amenzile aplicate în baza unui act normativ declarat neconstituţional, deoarece soluţia ce va fi dispusă de instanţe va fi aceeaşi în toate cazurile, și cât se poate de previzibilă: admiterea contestaţiei și anularea amenzii aplicate.

De aceea, pentru evitarea unor cheltuieli suplimentare ce ţin de administrarea justiţiei și pentru decongestionarea instanţelor de judecată (care, oricum, au foarte mult de lucru și fără aceste contestaţii), APADOR-CH solicită Guvernului să adopte o ordonanţă de urgență prin care să dispună amnistia fiscală pentru toți cei amendaţi pentru nerespectarea măsurilor dispuse pe durata stării de urgență.

O astfel de ordonanţă de urgență, prin care să se dispună amnistia fiscală, ar fi constituţională, deoarece vizează o situaţie care necesită o soluţie foarte rapidă și nu afectează (restrânge) drepturi și libertăţi, ci dimpotrivă repară efectele unui act neconstituţional, fără ca fiecare persoană amendată să mai fie obligată să iniţieze o procedură judiciară, pentru unii, destul de incomodă, iar pentru instanțe, de-a dreptul împovărătoare.

Această măsură de amnistie fiscală trebuie însoţită si de o prevedere care să se refere la cei care au achitat deja amenda, pentru evitarea unei situaţii discriminatorii între cei care au achitat amenda și cei care nu au achitat-o. Astfel, ar trebui prevăzut că persoanele care au achitat amenda au dreptul să opteze între restituirea sumei plătite și folosirea acestei sume achitate pentru plata altor datorii pe care le are la stat.

APADOR-CH consideră că este regretabilă această lipsă de profesionalism a autorităților, în gestionarea unei stări de urgentă, și solicită luarea de îndată a măsurilor reparatorii amintite (amnistia fiscală), fără a mai pune cetățenii pe drumuri, la instanțele de judecată.

În condiţii normale, APADOR-CH nu ar susţine amnistia fiscală, dar în faţa unei astfel de gafe a autorităţilor, amnistia fiscală pentru cei amendaţi pentru nerespectarea măsurilor stabilite în stare de urgenţă pare a fi singura măsură rezonabilă.

Răspunsul Ministerului Justiției la acest apel

Avocatul Poporului a început să plagieze?

30/04/2020/în Comunicate, Covid 19 /de Rasista

Fragmente dintr-un comunicat APADOR-CH se regăsesc, în ghilimele, într-un comunicat al Avocatului Poporului, fără citarea sursei.

Este o întrebare care ar putea să pară ofensatoare la adresa unei instituţii publice respectabile. Dar, tocmai pentru a-i apăra respectabilitatea, atragem atenţia instituţiei publice Avocatul Poporului că poate unii dintre angajaţii săi au ales o soluţie mai comodă de a redacta comunicatele semnate de Avocatul Poporului, în sensul extragerii de fraze din comunicatul postat pe site-ul APADOR-CH şi introducerea lor, fără indicarea sursei, în comunicatul Avocatului Poporului.

Pentru a ne lămuri, redăm fragmentul în discuţie din comunicatul APADOR-CH, postat pe site-ul propriu la data de 13 aprilie 2020 şi din comunicatul Avocatului Poporului din 27 aprilie 2020, publicat ulterior pe propriul site. Exprimările comune le evidenţiem cu bold, pentru o mai uşoară observare.

Comunicatul APADOR-CH din 13 aprilie 2020, extras:

„Libertatea de exprimare nu se află printre drepturile restrânse în timpul stării de urgență. Mai mult decât atât, Curtea Europeană a Drepturilor Omului subliniază că statul nu are dreptul să sancţioneze şi, astfel, să inhibe criticarea persoanelor care deţin funcţii publice, atunci când se pun în discuţie chestiuni de interes public. Chiar dacă acea critică s-ar realiza prin expresii jignitoare, ofensatoare sau şocante, ceea ce nu este cazul de față.”

Comunicatul Avocatului Poporului din 27 aprilie 2020, extras:

„Precizăm că jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului a fost constantă în sensul că „statul nu are dreptul să sancţioneze şi, astfel, să inhibe criticarea persoanelor care deţin funcţii publice, atunci când se pun în discuţie chestiuni de interes public”, chiar dacă acea critică s-ar realiza prin expresii jignitoare, sau ofensatoare, deși nu a fost cazul despre așa ceva în postarea sus indicată.”

Este bine când ideile APADOR-CH sunt însuşite de instituţiile publice. Pentru că așa cresc șansele pentru apărarea cetăţenilor în faţa abuzurilor comise de autorităţi (în speţă, este vorba despre o restrângere grosolană a libertăţii de exprimare comisă de poliţia locală). Este ok să fie însuşite şi texte sau fragmente din textele redactate de APADOR-CH, dar este necesar ca, odată cu preluarea, să fie indicată şi sursa de unde sunt preluate.

Nişte scuze ar fi suficiente.

P.S. Dincolo de aspectul neplăcut de mai sus, salutăm „implicarea” Avocatului Poporului în acest caz, deși nu reiese foarte clar în ce fel s-a implicat în rezolvarea cazului tinerei de la Florești, în afara postării pee site a acestui comunicat. APADOR-CH i-a cerut fără succes Ministerului Administrației și Internelor să ancheteze activitatea abuzivă a poliției locale de la Florești în acel caz. Poate AVP ar avea mai multă trecere pe lângă minister decât un ONG, iar dacă tot a preluat din comunicatul nostru, poate preia și demersul și insistă pentru o analiză temeinică a activității și rostului poliției locale. Pe asta poate s-o facă și fără citarea sursei, până la urmă contează rezultatul.

Cât de corecte sunt datele comunicate de Guvern privind Covid-19?

28/04/2020/în Buna guvernare, Comunicate, Covid 19 /de Rasista

Media deceselor zilnice de Covid 19, comparativ cu media deceselor înregistrate în România de diverse boli, în 2010-2016, pune câteva întrebări la care autoritățile ar trebui să dea un răspuns

Cât de corecte sunt datele comunicate de Guvern privind Covid-19? Deşi pare o întrebare cu tentă blasfemiatoare, ne-am pus-o totuşi, după ce am început să facem unele comparaţii de date statistice privind rata deceselor produse în România, în vremuri normale, înainte de Covid-19, şi a deceselor celor infectaţi cu Covid-19.

Am folosit datele oficiale de pe site-ul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) şi de pe site-ul Ministerului Afacerilor Interne, unde sunt postate comunicatele Grupului de Comunicare Strategică.

Concluzia pe care am tras-o poate fi una controversată, dar nu din vina noastră, ci din „vina” datelor oficiale, cel puţin cele cu privire la numărul deceselor persoanelor infectate cu Covid-19.

După cum vom detalia mai jos, în raport de datele oficiale existente până în prezent, în perioada dintre data primului deces covid-19 în România (23 martie 2020) şi data de 27 aprilie 2020, deci în 37 de zile, s-au produs în România, 631 decese, deci, în medie 17 decese pe zi ale infectaţilor cu Covid-19.

Potrivit datelor publice din anuarele statistice ale României, în perioada 2010-2016, media zilnică a deceselor din România este de 700, din care:

– 7 decese/zi cauzate de boli infecţioase şi parazitare, inclusiv tuberculoza

– 3 decese/zi cauzate de tuberculoză

– 37 decese/zi cauzate de boli ale aparatului respirator

Deci, media de 17 decese/zi ale infectaţilor cu covid-19 este situată la jumătatea mediei zilnice a deceselor cauzate, în perioada 2010-2016, de afecţiuni ale aparatului respirator (37 decese/zi) şi de 2.5 ori mai mare decât media zilnică a deceselor cauzate, în perioada 2010-2016, de boli infecţioase şi parazitare, inclusiv tuberculoza (7 decese/zi).

Întrebarea care se pune este dacă nu cumva această medie de 17 decese/zi a persoanelor infectate cu Covid-19, medie aflată la jumătatea mediei deceselor produse în perioada fără pandemie de afecţiuni ale aparatului respirator, exprimă sau nu cu adevărat realitatea consecinţelor letale ale Covid-19.

Chiar aşa de bine stăm statistic, pe vreme de Covid-19, încât atunci când nu este pandemie de Covid-19 se moare de boli ale aparatului respirator de 2 ori mai mult decât se moare de Covid-19?

Au fost testate toate persoanele decedate în perioada 23 martie – 27 aprilie 2020, pentru a se putea stabili cine era sau nu infectat cu Covid-19?

Cum s-a procedat practic pentru ca Guvernul să poată comunica, zilnic aproape, că X este numărul decedaţilor infectaţi cu covid-19?

Acestea sunt câteva întrebări pe care am vrea să le punem în discuţie publică.

Iată, în detaliu, cum am ajuns la cifrele prezentate mai sus:

Pe site-ul Institutului Naţional de Statistică, este publicat Anuarul statistic al României. Cea mai recentă ediţie este din 2017.

În contextul pandemiei de Covid-19, în care, în toate ţările afectate sunt prezentate date privind numărul deceselor zilnice provocate de această boală infecţioasă transmisibilă, ne-am gândit să introducem un termen de comparaţie, şi anume rata zilnică a deceselor din ţară într-o perioadă în care nu era coronavirus.

Desigur, nu suntem experţi în sociologie, iar demersul nostru este mai degrabă unul empiric, dar, în lipsa altor termeni de comparaţie, oferit de profesioniştii în domeniu, poate că şi aceste date ajută la o abordare cât mai raţională a acestui subiect atât de delicat şi sensibil.

Astfel, din anuarele statistice din 2016 şi 2017 am extras datele privind perioada 2010-2016, cu referire la:

numărul total al deceselor din România

numărul total al deceselor din România cauzate de boli infecţioase şi parazitare, inclusiv tuberculoza

numărul total al deceselor din România cauzate de tuberculoză

numărul total al deceselor din România cauzate de boli ale aparatului respirator

Din aceste date, printr-o prelucrare deloc sofisticată, am stabilit – empiric – o rată zilnică a deceselor, atât în general, cât şi în cazul bolilor infecţioase. Poate ajută ca termen de comparaţie în evaluarea raţională a datelor comunicate în prezent cu privire la coronavirus.

Rezultatele sunt următoarele:

Numărul total al deceselor din România (tabelul 2.15 din anuar)

2010	259.723
2011	251.439
2012	253.716
2013	246.825
2014	254.965
2015	261.294
2016	256.476

sursa INS

Numărul deceselor din România cauzate de boli infecțioase și parazitare, inclusiv tuberculoza (tabelul 2.17 din anuar)

2010	2.474
2011	2.233
2012	2.396
2013	2.356
2014	2.671
2015	2.737
2016	3.126

sursa INS

Numărul deceselor din România cauzate de tuberculoza (tabelul 2.17 din anuar)

2010	1.482
2011	1.283
2012	1.249
2013	1.133
2014	1.125
2015	1.058
2016	969

sursa INS

Numărul deceselor din România cauzate de boli ale aparatului respirator (tabelul 2.17 din anuar)

2010	12.733
2011	12.460
2012	13.240
2013	12.684
2014	13.412
2015	15.002
2016	14.528

sursa INS

Din prelucrara datelor de mai sus, rezultă datele de sinteză din tabelul următor.

Media zilnică a deceselor din România, în perioada 2010-2016

(număr decese împărțit la 365 zile)

Anul	Raportat la totalul deceselor	Raportat la decesele cauzate de boli infecțioase și parazitare, inclusiv tuberculoza	Raportat la decesele cauzate de tuberculoza	Raportat la decesele cauzate de boli ale aparatului respirator
2010	712	7	4	35
2011	689	6	4	34
2012	695	7	3	36
2013	676	6	3	35
2014	699	7	3	37
2015	716	7	3	41
2016	703	9	3	40

sursa INS

Deci, în perioada 2010-2016, în România, s-au produs circa 700 decese pe zi, din care:

7 decese/zi cauzate de boli infecţioase şi parazitare, inclusiv tuberculoza

3 decese/zi cauzate de tuberculoză

37 decese/zi cauzate de boli ale aparatului respirator

Potrivit datelor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), la data de 27 februarie 2020, în România era confirmat 1 caz de infectare cu Covid-19.

La aceeaşi dată, 27 februarie 2020, în Europa erau confirmate 107 cazuri noi, iar în lume 1066 cazuri noi.

Potrivit aceloraşi date OMS privind România, la data de 23 martie 2020 au fost înregistrate primele 2 decese ale persoanelor infectate cu covid-19. La data de 27 aprilie 2020 totalul acestor decese era de 608, potrivit OMS si de 631, potrivit comunicatului Grupului de Comunicare strategica din 27 aprilie 2020.

Din păcate, cifrele nu se vor opri aici, dar aici ne vom opri cu datele pentru calcularea unei medii. Cum am mai precizat, fără pretenţiile unei analize statistice profesioniste.

Deci, în perioada celor 37 de zile avute în vedere, 23 martie – 27 aprilie 2020, s-au produs, în medie, 17 decese/zi ale persoanelor infectate cu covid-19 (631:37).

Media de 17 decese/zi in caz de covid-19 este situată la jumătatea mediei zilnice a deceselor cauzate, în perioada 2010-2016, de afecţiuni ale aparatului respirator (37 decese/zi) şi de 2.5 ori mai mare decât media zilnică a deceselor cauzate, în perioada 2010-2016, de boli infecţioase şi parazitare, inclusiv tuberculoza (7 decese/zi).

Rămâne de văzut cum va evolua această medie, în funcţie de modul în care autorităţile vor gestiona criza pandemică în perioada următoare.

Dacă pare o medie relativ scăzută și dacă datele oficiale pe care se bazează sunt reale, ea se datorează măsurilor ferme de prevenție adoptate de autorități și nu trebuie pierdut din vedere efortul depus de medici, care pot fi consideraţi adevăraţii eroi ai zilelor noastre.

Ar fi păcat ca, prin măsuri dictate de raţiuni politice şi electorale, în loc de argumente ştiinţifice, eforturile şi sacrificiile medicilor să fie compromise, iar rata deceselor celor infectaţi cu Covid-19 să crească substanţial în perioada următoare.

În acest context, este de salutat decizia anunţată de preşedintele ţării ca anul şcolar să fie continuat doar la distanţă, fără a se mai proceda la rechemarea elevilor şi studenţilor la scoală/facultate. Nu trebuie create situaţii suplimentare de risc.

Va fi destul timp de relaxare, după pandemie, deşi se pare că, pentru unii, relaxarea deja a început.

Chiar dacă datele statistice sunt aşa cum le-am prezentat şi îndeamnă mai puţin la disperare, cât la prudență, nu trebuie renunţat la măsurile ferme de distanţare socială/fizică, deoarece până la descoperirea unui vaccin sau a unui tratament sigur, cel mai bun medicament este prevenţia. Sperăm ca data de 15 mai 2020 să nu însemne începutul scăpării lucrurilor de sub control, odată cu anunţata relaxare a restricţiilor.

Ce se întâmplă când un polițist spune că Poliția greșește

27/04/2020/în Abuzuri ale forțelor de ordine, Buna guvernare, Comunicate, Covid 19, Slider /de Rasista

APADOR-CH îi cere șefului IGPR să cerceteze cazul polițistului Kovacs Valer-Sandor de la IPJ Timiș, sancționat abuziv de superiori pentru că a vorbit public despre neajunsurile din poliție.

Poliția Română e acuzată în această perioadă de multe abuzuri: că preferă amenzile în locul avertismentelor, că bate în loc să amendeze, că trage în plin în loc să someze. Iar toate astea sunt dublate de clasica acuzație, că nu-și pedepsește reprezentanții care greșesc, că de multe ori îi acoperă și mușamalizează lucrurile.

Poliția este criticată, însă, câteodată, chiar din interior, de către membrii ei, iar critica e prost primită de șefii ierarhici. E drept, nu cu pumni, ci cu sancțiuni disciplinare.

La IPJ Timiș, de exemplu, agentul şef de poliţie Kovacs Valer-Sandor a atras atenția în câteva rânduri, în presă, despre mai multe neajunsuri din activitatea poliției. Declarațiile au fost făcute de agentul șef Kovacs în calitate de vicepreședinte al Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual și au vizat aspecte precum:

necesitatea depolitizării poliţiei (declarații făcute de altfel chiar de către actualul ministru de interne),

necesitatea ocupării funcţiilor de conducere în poliţie fără intervenţii politice,

necesitatea ca examenele pentru funcţiile de conducere să se dea pe calculator, ca în alte ţări; ele să fie organizate de o autoritate independentă, iar câştigătorul lor să nu fie cunoscut înainte de începerea examenului,

lipsa de transparenţă şi de echitate a acordării salariilor de merit/excelenţă,

durata prea mare (3-4 ore) şi programarea prea frecventă (în 3 zile din 5) a şedinţelor operative de conducere,

muşamalizarea unor cazuri de către conducerea poliţiei, printre care cazul unui avertizor de integritate, care a fost forţat să iasă din sistem (pentru publicarea unei liste cu salariile de merit),

acordarea de salarii de excelenţă unor şefi de birou, care nu fac muncă de teren şi nu sunt direct implicaţi în salvarea vieţii oamenilor,

cazul unui poliţist mutat de la locul de muncă pentru a elibera postul în favoarea unui favorit al şefului,

cazul unui poliţist rănit în misiune şi căruia nu i s-a recunoscut calitatea de victimă a acelui accident de muncă,

îndepărtarea unui poliţist dintr-o funcţie de conducere pentru că insista să continue nişte dosare care deranjau

Pentru aceste declarații, făcute în două emisiuni de televiziune, agentul şef de poliţie Kovacs Valer-Sandor a fost cercetat disciplinar și sancționat de două ori. La prima sancțiune, consiliul de disciplină a propus sancţionarea cu mustrare, dar şeful IPJ Timiş a înăsprit sancţiunea, dispunând amânarea cu 2 ani a promovării. La a doua sancțiune, același şef IPJ Timiş a dispus diminuarea salariului cu 10% pe o perioadă de 2 luni.

APADOR-CH a sesizat IGPR în acest caz, deoarece declarațiile agentului şef de poliţie Kovacs Valer-Sandor, făcute în calitate de lider sindical, se încadrează în Legea 571/2004, a avertizorilor de integritate, ceea ce îl protejează pe polițist de sancțiuni.

Așa cum am mai explicat, Legea avertizorilor de integritate îi protejează pe funcționarii care semnalează diverse încălcări ale legii în instituțiile în care lucrează. Legea le permite avertizorilor de integritate să facă astfel de declarații presei, chiar dacă nu și-au informat superiorii înainte, și interzice sancționarea disciplinară a respectivilor avertizori. Cu toate astea, s-a constatat că statutul polițiștilor are prevederi contrare Legii 571/2004, ceea ce permite sancționarea avertizorilor, sub pretextul că au afectat prestigiul instituției.

APADOR-CH a cerut, așadar, șefului IGPR, inspectorul general de poliție Liviu Vasilescu, o anchetă imparţială şi eficientă cu privire la încălcarea prevederilor legale, în special cele din Legea nr. 571/2004, de către persoane din cadrul IPJ Timiş în cazul cercetării şi sancţionării agentului şef de poliţie Kovacs Valer-Sandor, pentru avertizările de integritate pe care le-a făcut.

Citește solicitarea APADOR-CH către șeful Poliției Române Răspunsul IGPR în acest caz

Între timp polițistul a fost repus în drepturi și i-au fost anulate toate sancțiunile.

Apel către Parlament pentru transparentizarea comisiilor de specializate

23/04/2020/în Buna guvernare, Covid 19, Transparenta /de Rasista

38 de organizaţii neguvernamentale cer acces la şedinţele comisiilor de specialitate din Parlament, pentru a-şi susţine punctele de vedere

Către: Parlamentul României, domnului Robert Marius Cazanciuc, Vicepreşedinte cu atribuţii de preşedinte al Senatului, domnului Marcel Ciolacu, Preşedintele Camerei Deputaţilor

Către: partidele politice parlamentare
domnului Marcel Ciolacu, Preşedinte interimar PSD
domnului Ludovic Orban, Preşedinte PNL
domnului Dan Barna, Preşedinte USR
domnului Victor Ponta, Preşedinte PRO România
domnului Eugen Tomac, Preşedinte PMP
domnului Kelemen Hunor, Preşedinte UDMR

SCRISOARE DESCHISĂ PRIVIND TRANSPARENŢA PROCEDURILOR PARLAMENTARE

Stimaţi Domni, Reprezentanţi ai mediului de afaceri şi ai societăţii civile din România doresc să vă supună atenţiei un subiect deosebit de important pentru buna funcţionare a instituţiilor publice din ţara noastră şi a transparenţei procesului legislativ deschis şi accesibil cetăţenilor.

Liberul acces la informaţiile de interes public şi dialogul neîntrerupt între decidenţi şi cetăţeni, fie că aceştia sunt parte din societatea civilă sau a mediului de afaceri, reprezintă elemente de bază ale democraţiei, în special în situaţii dificile, atipice, marcate atât de confuzie în rândul populaţiei, cât şi de dezinformare. Cu atât mai mult, în aceste situaţii dificile trebuie să nu ne abatem de la valorile fundamentale ale democraţiei şi trebuie să identificăm soluţii pentru a ne asigura că aceste valori nu sunt afectate.

Într-o societate democratică şi (în special) în cel mai important for legislativ al ţării, Parlamentul României, dialogul este indispensabil. Dorim să atragem atenţia că în clipa de faţă acesta suferă grav, nu doar din cauza restricţiilor impuse de criza COVID-19, dar şi din cauza unor decizii interne, care credem că ar trebui reconsiderate.

Considerăm că dialogul deschis între stat şi societate în ansamblul ei poate veni în sprijinul cetăţenilor, angajaţilor sau angajatorilor contribuind astfel la susţinerea şi, mai ales, relansarea economiei naţionale, precum şi la consolidarea încrederii într-un moment în care România are nevoie de aceasta pentru a depăşi momentul de criză.

Prin această scrisoare vă solicităm cu fermitate neîngrădirea participării reprezentanţilor mediului de afaceri şi ai societăţii civile în cadrul şedinţelor publice online ale comisiilor de specialitate din Parlamentul României pentru a ne putea susţine punctele de vedere, astfel încât circuitul legislativ să funcţioneze în continuare în baza transparenţei şi public, iar politicile şi măsurile adoptate de către decidenţii politici să fie în acord cu nevoile reale ale societăţii, pe baza opiniilor exprimate de toate părţile interese.

Totodată, şedinţele pot fi înregistrate şi puse la dispoziţie publicului larg pe paginile web ale instituţiei. Subliniem, totodată, că a ţine cont de nevoile reale ale societăţii civile din România, în sensul ei larg, dar şi de contribuţia acesteia la informarea factorilor de decizie cu privire la dificultăţile pe care le întâmpină în această perioadă este de o importanţă vitală. Organizaţiile non-guvernamentale au o înţelegere de la firul ierbii a situaţiilor sociale şi economice, asigurând sprijin direct şi asistenţă, dincolo de mecanismele de monitorizare privind respectarea unor valori fundamentale (ex. drepturile omului).

Credem că doar menţinând şi consolidând parteneriatul solid dintre stat, sindicate, mediul de afaceri şi societatea civilă, bazat pe dialog, pot fi propuse şi adoptate politici eficiente, al căror răspuns să aibă corespondent în realităţile traversate de cetăţeni şi mediul de afaceri. Având în vedere situaţia actuală, acest parteneriat poate fi menţinut în continuare prin folosirea mijloacelor electronice de comunicare, fără a afecta transparenţa şi calitatea dezbaterilor şi a procesului decizional.

Cu speranţa că rămâneţi un partener deschis către dialog, avem încredere că veţi răspunde pozitiv solicitării noastre pe care v-o adresăm pe această cale.

Semnează:

1. ActiveWatch
2. APADOR-CH (Asociaţia pentru Apărarea Drepturilor Omului în România, Comitetul Helsinki)
3. Asociaţia Oamenilor de Afaceri din Romania-AOAR
4. Asociaţia Patronală a Industriei de Software şi Servicii
5. Asociaţia Registrul Român de Lobby-ARRL
6. Asociaţia Română a Companiilor de Exploatare şi Producţie şi Petrolieră – ROPEPCA
7. Asociaţia Civica
8. Asociaţia Civică Miliţia Spirituală
9. Asociaţia Parcul Natural Văcăreşti
10. Camera de Comerţ Americană în România
11. Camera de Comerţ Franceză în România
12. Camera de Comerţ Germană în România
13. Camera De Comerţ Olandeză în România
14. Centrul Filia
15. Centrul pentru Inovare Publică
16. CeRe: Centrul de Resurse pentru participare publică
17. Confederaţia Caritas România
18. Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin
19. Confederaţia Patronală Concordia
20. Consiliul Investitorilor Străini
21. Dizabnet
22. Expert Forum
23. Federaţia Patronală Petrol şi Gaze
24. Federaţia Asociaţiilor Companiilor de Utilităţi din Energie
25. Federaţia Industriei Hoteliere din România
26. Federaţia Patronală a Transportatorilor din România
27. Federaţia Patronală a Serviciilor Financiare
28. Federaţia Patronală a Reţelelor de Comerţ
29. Federaţia Patronatelor din Industria Auto
30. Federaţia Organizaţiilor Neguvernamentale pentru Copil – FONPC
31. Federaţia Organizaţiilor Neguvernamentale pentru Servicii Sociale – FONSS
32. Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile – FDSC
33. Funky Citizens
34. Greenpeace
35. HR Management Club
36. Romanian Business Leaders – RBL
37. Salvaţi Copiii România
38. Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România