APADOR-CH
Str. Nicolae Tonitza 8A
Sector 3 – Bucuresti
030113 Romania
Telefon: (40) 0733.078.720
e-mail: office@apador.org
Utilizarea și distribuirea informațiilor de pe acest site sunt libere, cu citarea sursei.
On the 25th of April 2017, ECHR has adopted a pilot judgment in the case REZMIVEȘ AND OTHERS v. ROMANIA which concerned prison overcrowding and inadequate prison conditions.
Following this judgment, on January 25th 2019, the Romanian Government sent out to the Committee of Ministers of the Council of Europe (appointed for the implementation of ECHR judgements) an action plan aimed at solving the problem of prison overcrowding and the improvement of detention conditions.
The action plan also includes a timetable for the implementation of these measures spanning over 7 years (2018-2024).
We are currently in stage II of the implementation. Investments in infrastructure are the key component of this plan, which in turn will increase the number of detention places (to solve overcrowding) and modernize them (to address the other problems related to conditions of detention).
APADOR-CH has submitted many freedom of information requests (based on the Law on the freedom of information no. 544/2001) to establish whether the implementation of this plan adheres to its timetable.
Promises: 8095 new places of detention and 1351 modernized places
I.A. According to the action plan, 8095 new places for detainees will be created along with the modernization of 1,351 places, over the span of 7 years. The creation of these new places will be done by the construction of 2 penitentiaries (the Berceni Penitentiary and the Unguriu Penitentiary) which will also ensure an extra 1,900 places (paragraph 47 of the action plan).
According to Annex 1 of the action plan, the new detention places will be created by:
– changing the use/transforming some existing facilities into detention areas (e.g. by turning places such as the canteen, festivities room, production workshops, offices or storage areas into detention spaces).
– the construction of new detention spaces (by building new wings/ sections in some prisons and by creating two new penitentiaries: Berceni and Unguriu)
The action plan contains 6 stages (paragraph 48) as follows:
Stage 1 (2018) – objective: the creation of 1 new detention place and modernization of 500 existing places.
Stage 2 (2020) – objective: the creation of 44 new detention places and modernization of 85 existing places.
The answer received from the Ministry of Justice in April 2019 states that 70 new detention places were finalized between January 2018 – February 2019 (30 at the Giurgiu Penitentiary and 40 at the Deva Penitentiary) and 282 detention places were modernized (Deva Penitentiary). We can already see a negative deviation from the plan, both regarding the creation of new detention places (there should have been 316 new detention places at the end of 2018) and the modernization of existing places (by the end of 2018 500 detention places should have been modernized).
Stage 3 (2021) – objective: the creation of 508 new detention places and modernization of 85 existing places.
Stage 4 (2022) – objective: the creation of 3.997 new detention places and modernization of 666 existing places. At the end of 2022 the Unguriu Penitentiary, with 900 places, should be finalized. Furthermore, also at the end of 2022, the modernization of the existing detention places should be finished, because stages 5 and 6, which refer to 2023 and 2024, don’t include any modernizations but only the creation of new detention places.
Stage 5 (2023) – objective: the creation of 2730 new detention places. At the end of 2023, the Berceni Penitentiary should be at least partially finalized, it will ensure 500 new detention places (of its full capacity of 1,000 places).
Stage 6 (2024) – objective: the creation of 500 new detention places and modernization of 85 existing places. The 500 new detention places will be ensured by the Berceni Penitentiary, which should be fully functional by the end of 2024 (1,000 places).
Achievements in 2019: 70 new places, 282 upgraded places, 0 steps to build new prisons
I.B. Under point 3 of Annex 1 the action plan establishes the stages and the calendar for the construction of the Berceni Penitentiary with a total capacity of 1,000 places which must be finalized and operational by December 2024.
According to this action plan, the following activities should have been finished by June 2019:
The answer received by the Association from the Ministry of Justice stated that as of March 27th, 2019 none of the above-mentioned activities had been carried out.
I.C. Under point 4 of Annex 1 the action plan establishes the stages and the calendar for the construction of the Unguriu Penitentiary, with a total capacity of 900 places, which must be finalized and operational until December 2022.
According to this action plan, the following activities should have been finished by June 2019:
– definition of the concept and design brief [target date: January 2018]
– approval by the technical and economic council of the Romanian Prison Administration Authority of the concept and design brief [target date: January 2018]
– preparation and submittal by the Ministry of Justice of a GD proposal to be approved by the Romanian Prison Administration Authority for the tender of the feasibility study [target date:
– performance of the technical reports and feasibility study [target date: June 2018]
– approval of the feasibility study by the Romanian Prison Administration and submission for approval to the Ministry of Justice of the technical and economic indicators by the Interministerial Council and preparation for the GD proposal to the approval thereof [target date: December 2018]
– preparation and approval of the requirements specification for awarding the works, course of the procedure and preparation of the technical project [target date: throughout 2019, until December 2019]
The answer received by the Association from the Ministry of Justice stated that until the 27th of March 2019 none of the above-mentioned activities had been carried out.
The overcrowding of prisons in 2019 – constantly 111%
Regarding occupancy index in the penitentiaries, a detailed situation was published for June 25, 2019, on the website of the National Prison Administration (ANP). Essentially, on 25th of June 2019 the rate of occupancy was at 111.12% (19,083 prisoners and 17,173 detention places observing the 4 sqm per person standard). For prison hospitals, the occupancy rate at that date was 68.38%, for provisional detention centres it was 42.41% and 71.23% for juvenile detention centres.
Thus, on the 4th of June 2019, the rate of occupancy was at 111.68% (19,178 prisoners and 17,173 detention places observing the 4 sqm per person standard). For prison hospitals, the occupancy rate was 61.93%, 43.86% for provisional detention centres and 75% for juvenile detention centres.
A similar overview was published on the website of the Romanian Prison Administration Authority on May 21st, 2019. Thus, on May 21st, 2019 the rate of occupancy was at 111.45% (19,179 prisoners and 17,209 detention places observing the 4 sqm per person standard). For prison hospitals, the occupancy rate at that date was 66.12%, for 43.73% for provisional detention centres and 75% for juvenile detention centres.
Furthermore, an overview on the occupancy rate was published by the Romanian Prison Administration Authority in February 2019 as well. Thus, on February 19th, 2019 the rate of occupancy was at 111.83% (19,244 prisoners and 17,209 detention places observing the 4 sqm per person standard). For prison hospitals, the occupancy rate at that date was 71.10%, 46.74% for pre-trial detention and 73.97% for juvenile detention centres.
Solutions to reduce the overcrowding in the short-term
The 111% occupancy rate for penitentiaries could be reduced to 100% either by a reduction of the number of prisoners by 2,000 (19,178 – 17,173 = 2,005) or by creating/modernizing approximately 2,000 detention places (and maintaining the same number of inmates).
According to the action plan, the proposed 2,000 new detention places or modernized places should be achieved only by the end of 2022, provided that there are no deviations from the timetable. However, as shown above, the calendar hasn’t been observed. Although there should have been an extra 816 (new or modernized) places in prisons by the end of 2019, by February 2019 only 352 had been created (70 new places and 282 modernized), i.e. only 43% of the planned number of places. We are safe to assume that there will be further delays in the future.
At this pace, we can conclude that the reduction of the occupancy rate from 111% to 100% by adding 2,000 places in prisons is likely to occur in 2022 – 2023. The most feasible target date, however, would be 2023.
The effects of the law on conditional release
A fast solution for reducing the occupancy rate to 100%, would be the reduction of the number of inmates by 2,000, which seems to be an alternative to increasing the number of places in prison. This is the solution currently used (to reduce the number of inmates) and translates into several legislative changes: such as the law on conditional release or the use of alternative penal sanctions to imprisonment.
Considerations on the law on conditional release (Law no. 169/2017). The compensatory measures introduced by Law no. 169/2017 consist in the reduction of sentences with 6 days for every 30 days executed in unsuitable conditions. Thus, for every 30 days executed, 36 days are counted (for one actual month, one month and 6 days are counted, thus almost one month and one week, and 5 months for every 4 actual months etc.)
The action plan also mentioned this law as one of the measures which will contribute to solving the problems related to penitentiaries (paragraph 34 of the action plan).
According to the Romanian Prison Administration Authority’s press release no. 21652/14.01.2019, in the timeframe since the law on sentence reduction became effective (21st of July 2017) and the press release (January 14th 2019), so within two and a half years, 14,402 inmates benefited from this law and were thus released. Out of the total number of inmates 2,551 were released due to the “reductions” provided by the law and their sentence was deemed as fully executed, while 11,851 were released on probation, because based on the “reductions” they had executed a quota (fraction) of their sentence, thus allowing them to be released on probation.
The actual concern regarding the “law on conditional release” is that it was applied with no differentiation whatsoever (for all inmates). Thus, it allowed and still allows the early release of inmates imprisoned for severe and grave offences, since this reduction also applies to them. However, such a law could apply only to those who were subjected to the same conditions of imprisonment throughout their sentence, for the law not to be discriminatory.
The public reacted vehemently especially when the “beneficiaries” of the law on conditional release committed new serious offences after their release (murders, rapes, robberies etc.).
Maybe a different political approach would have found alternatives to the “law on conditional release”, solutions which would not have permitted the fast-tracked release of recidivists (inmates who had previous convictions besides their current sentence) and to inmates who have committed serious and grave offences.
For example, legislative measures could have been taken to accelerate the release of first-time offenders and for the release of prisoners convicted for less severe offences. This would have freed up new places in the penitentiaries and would have enabled the relocation of the prisoners detained in substandard facilities, without the accelerated liberation of repeat offenders and the prisoners sentenced for serious or very serious offences.
At present, it would be possible to repeal the law on conditional release and to adopt alternative measures with less harmful effects for society, so that the penitentiary occupancy index, which is currently 111%, falls below 100% (see also APADOR-CH opinion on the law on sentence reduction.
Obviously, the ideal measure would be the accelerated construction and modernization of new prison places, which in return would eliminate the accelerated release of repeat offenders, but within a tense social climate, the most reasonable solutions are often the hardest to implement.
The Council of Europe is not convinced and calls for further modernization measures, but also financial compensation for inmates
In this context, the recent Decision No. H46-21/2019 of the Committee of Ministers of the Council of Europe (which oversees the execution of the ECHR judgements) in the meeting no. 1348, 4-6 June 2019 on the implementation of the European Court’s judgment in the case Rezmiveș and Others and Bragadireanu group v. Romania (Application. 61467/12) is worth mentioning.
This decision established that:
Modernization of prisons, release of inmates or financial reward – what would the public opinion choose?
To this day, the Council of Europe considers that all problems related to overcrowding and living conditions of prisoners are not solved and requests new measures pertaining both to the modernization of the infrastructure and the adoption of new laws to establish compensatory remedies for the prisoners.
Currently, the Romanian Civil Code (art. 1349 and following) contains provisions which allow the payment of injuries, either moral or material, suffered by a person regardless of the circumstances in which these injuries occurred. Thus, the courts have the ability, to judge every individual case within the legal statute of limitations and to evaluate whether or not an injury existed, the nature of the injury, what the exact injury was and to determine the best remedy.
In the current social and economic environment, the idea of adopting new laws enabling the financial compensation of convicted persons is quite challenging to put into practice under different conditions than those stated by the Civil Code. It’s not the first time this option was on the public agenda, and the reactions weren’t positive.
Promises: 1596 new places and 187 modernized places
The action plan contains 3 execution stages (paragraph 56) structured as follows:
Stage 1 (2018) – target new/modernized places – 114
Stagiul 2 (2019-2021) – target new/modernized places – 153
Stagiul 3 (2021-2023) – target new/modernized places – 1.516
The answer received by the Association from the Romanian General Police Inspectorate (RGPI) in March 2019 states that no new places have been created between January 2018 – February 2019, but 147 places have been modernized as follows:
– Provisional Detention and Pre-trail Detainment Centre of the Maramures Police Inspectorate (30 places) – currently being commissioned;
– Provisional Detention and Pre-trail Detainment Centre of the Galati Police Inspectorate (34 places);
– Provisional Detention and Pre-trail Detainment Centre of the Iasi Police Inspectorate (50 places);
– Provisional Detention and Pre-trail Detainment Centre of the Maramures Police Inspectorate (33 places) – currently being commissioned.
Thus, the target for stage 1 (2018), i.e. 114 modernized places was achieved together with a part (33) of the total number of 153 places established under stage 2, with the commissioning date December 2021.
It bears mentioning that the highest number of new/modernized places is planned for stage 3 (2021-2023) i.e. 1,516, for the provisional detention and pre-trial detention centres. The total number of places for stages 1 and 2 (2018-2021), i.e. 267 is quite easy to achieve. However, there is a significant difference between the initial two sages where the target was 267 places (for 2018-2021) and the last stage with a goal of 1,516 places (for 2021-2023).
Occupancy rate in police arrests: 55,7%
Regarding the occupancy rate of pre-trial detention facilities, the Romanian General Police Inspectorate declared that on 19.03.2019 the total number of detainees was 779 out of the 1398 places which fulfilled the 4 sqm per person standard. Thus, there was an average of 55.7% on 19.03.2019.
Furthermore, the Romanian General Police Inspectorate sent us the statistic for the inflow and outflow of detainees for the entire month of February, split for each day of the month. This enabled us to determine that during the month of February 2019 the number of persons held in custody varied between 719 and 751 per day, with a total number of 1398 of places (hence an occupancy rate between 51.4% and 53.7%).
APADOR-CH representatives visited 10 units of detention ( policearrests and penitentiaries) during January-June 2019, namely: Prisons and Police Arrest and Pre-trial Detention Centres from Giurgiu, Miercurea Ciuc, Galati, Craiova, Bucharest and Târgu Jiu.
Detention conditions in police arrests
The use of alternative arrest methods as well as the investments made in recent years in the rehabilitation of police arrest and pre-trial detention centers have made the arrests no longer overcrowded, with the occupancy rate being far below the capacity of the centres in all the visited units.
Although extensive investments have been made in many units, there are still issues to be resolved regarding the hygiene of premises, the placement of too many beds in rooms related to their surface or other aspects such as:
Detention conditions in prisons
In the penitentiary system, despite the important releases of the past two years, the overcrowding continues to exceed the detention capacity. Investments in the modernization of existing premises or in creating new ones are at this moment lacking taking into consideration its necessary amplitude in order to see a considerable improvement.
In order to improve the life of the inmates, in 2019 the food allowance was doubled from 3.5 lei / day / prisoner to 7 lei / day / prisoner and the value of hygienic-sanitary materials received monthly by each prisoner increased substantially: razors, two rolls of toilet paper, toothpaste, shaving paste, comb, soap, shampoo, nail clippers, detergent, etc. According to the statements of inmates, these materials are sufficient, but most of the inmates with whom APADOR-CH has been interacted continue to complain about the quality of the food.
According to administrative estimations, the monthly expenses with a prisoner are 505 lei, plus the amount representing the salaries of the staff.
With few exceptions, such as the new and modern building of the Giurgiu Penitentiary, put into use at the beginning of 2019, attempts were made to rehabilitate the existing premises, a third row of overlapped beds was removed in order to create a less crowded space to existing rooms.
Overall, the following problems persist:
Police arrest and pre-trial detention Centre from Bucharest (Central Police arrest) (full report)
Police arrest and pre-trial detention Centre from Miercurea Ciuc (full report)
Police arrest and pre-trial detention Centre from Galați (full report)
Police arrest and pre-trial detention Centre from Dolj (full report)
Police arrest and pre-trial detention Centre from Giurgiu (full report)
Giurgiu Penitentiary (full report)
Galați Maximum Security Penitentiary (full report)
Miercurea Ciuc Penitentiary (full report)
Târgu Jiu Penitentiary (full report)
Craiova Penitentiary (full report)
– placing refrigerators in the rooms;
– placing condoms in places accessible to prisoners to prevent the spread of sexually transmitted diseases;
– supplying the medical room with fast HIV tests;
– repairing the ventilation system at the food block.
Sorry, this entry is only available in Romanian. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.
Asociația pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki (APADOR-CH) a transmis astăzi Parlamentului opt propuneri de modificări ale legilor electorale, în atenția Comisiei speciale Senat-Camera Deputaților care se ocupă de elaborarea și completarea legislației electorale.
Pe scurt, propunerile se referă la:
1. Unificarea legislației electorale într-un cod electoral, care să stabilească reguli similare pentru toate tipurile de alegeri: parlamentare, europarlamentare, locale, prezidențiale și pentru referendum. În prezent, fiecare tip de scrutin se desfășoară după o lege proprie.
2. Stabilirea unor reguli aplicabile, în egală măsură, atât cetățenilor români care votează în ţară, cât şi celor care votează în străinătate. Posibilitatea de a vota anticipat ori prin corespondenţă ar trebui reglementată nu doar pentru votul în străinătate, ci şi pentru votul din ţară.
3. Sistemul informatic de monitorizare a prezenței la vot (SIMPV) va trebui generalizat pentru toate tipurile de scrutin, pentru că este o garanție că nu va mai fi posibil votul multiplu și reduce substanțial birocrația.
4. Perfecționarea din punct de vedere tehnic a SIMPV, pentru eliminarea oricăror erori din sistem (așa cum au existatcu ocazia scrutinelor din 26 mai 2019, conform informarării MAI din 10 iunie 2019)
5. Demilitarizarea SIMPV, care în prezent este administrat de către Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS). Este cel puţin nepotrivit ca o structură militară să fie implicată nemijlocit şi cu rol esenţial în procesele electorale, care, prin chiar natura lor, sunt procese civile, nu militare.
6. În paralel cu generalizarea folosirii SIMPV, va trebui eliminată din legislaţie prevederea privind aplicarea pe cardul de identitate a autocolantului cu menţiunea „votat”. Informaţia dacă o persoană a votat sau nu este una cu caracter personal, în sensul art. 4 pct. 1 din GDPR și nu are ce căuta la vedere pe cartea de identitate la care are acces oricine. Pe lângă problemele legate de GDPR, existenţa autocolantului pe cartea de identitate nu se mai justifică nici din punct de vedere logic, dacă SIMPV se generalizează și își îndeplinește rolul de a verifica și împiedica votul multiplu.
7. Tot în paralel cu generalizarea folosirii SIMPV va trebui eliminată din legislaţie prevederea privind obligativitatea completării unei declaraţii pe proprie răspundere a votanţilor de pe listele suplimentare, în sensul că nu au mai votat şi în altă parte. Este un demers birocratic cronofag lipsit de utilitate.
8. Introducerea în lege a obligației Guvernului de a desfăşura, într-un termen rezonabil/suficient de mare, o campanie reală şi efectivă de informare a alegătorilor cu privire la modul de îndeplinire a unor proceduri legale necesare pentru exercitarea dreptului la vot (de exemplu, obligaţia de înregistrare, în cazul votului prin corespondenţă).
Citește pe larg propunerile APADOR-CH de modificare a legilor electorale
Sorry, this entry is only available in Romanian. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.
Comisia juridică din Senat a aprobat, la nici trei zile după alegeri, câteva modificări la legislația ce reglementează activitatea asociațiilor neguvernamentale (OG26/2000), modificări care ar putea pune în pericol activitatea ONG-urilor, ba chiar însăși existența acestora. Concret, modificările propuse de deputatul Liviu Pleșoianu (PSD), prevăd criterii noi de dizolvare pentru organizațiile neguvernamentale. Unele dintre criterii sunt redundante, ele fiind deja cuprinse în Codul penal, iar altele au un grad mare de subiectivitate, fiind astfel un potențial instrument de hărțuire politică la adresa ONG-urilor incomode.
Alături de alte nouă organizații neguvernamentale, APADOR-CH a semnat o scrisoare adresată șefilor tuturor grupurilor parlamentare, contestând intenția de modificare a legislației și atrăgând atenția că în continuare, unii membri și unele comisii ale parlamentului lucrează opac la modificarea legislației, în pofida semnalelor pe care cetățenii le-au dat la recentele alegeri.
Sorry, this entry is only available in Romanian. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.
Se pare că, de această dată, membrii biroului electoral de la secţia de votare vor şti cum a votat fiecare. Nu, nu se vor uita în cabina de vot în momentul ștampilării, ci, mai înainte de asta, la numărul de buletine de vot primite de fiecare votant. Astfel, vor înţelege imediat de partea cui (putere sau opoziţie) a votat fiecare: dacă a primit 1 buletin de vot = votează cu puterea, dacă a primit 3 buletine de vot = votează cu opoziţia.
Cum se va face asta? Foarte simplu. Avem simultan, în aceeaşi zi, la aceleaşi secţii de votare şi la aceleaşi birouri electorale, două feluri de vot: pentru europarlamentare şi pentru referendum. Votul pentru europarlamentare se face pe un buletin de vot, iar cel pentru referendum pe 2 buletine de vot (câte un buletin pentru fiecare dintre cele 2 întrebări puse la referendum).
Referendumul este susţinut de opoziţie şi criticat, mai mult sau mai puţin voalat, de putere.
Pentru ca referendumul să fie valabil, este absolut necesar ca minimum 30% dintre alegători să participe la el. Adică, să accepte/să nu refuze cele 2 buletine de vot pe care se află cele 2 întrebări puse la referendum. Orice acceptare de a vota la referendum înseamnă, în primul rând un sprijin pentru referendum, întrucât astfel se ajută la realizarea cvorumului de participare de minimum 30%. Din experienţa referendumurilor trecute, marea majoritate a celor care au luat parte la referendum au votat „da”. Singura problemă a fost că, de cele mai multe ori, votanţii nu au fost suficient de mulţi pentru a se realiza cvorumul. Deci, dacă se realizează cvorumul, referendumul va trece (voturile „da” fiind dominante), aşa cum ne învaţă statistica.
Alegătorul se va prezenta, la secţia de vot, în faţa unui birou electoral care este comun pentru europarlamentare şi pentru referendum. La birou, pentru a şti câte formulare să-i înmâneze, alegătorul va fi întrebat dacă votează atât pentru europarlamentare, cât şi pentru referendum sau doar pentru una dintre aceste variante. Dacă alegătorul va zice că votează doar pentru europarlamentare, e clar. Adică, nu vrea să asigure cvorumul pentru referendum, deci e cu puterea. Dacă răspunde biroului că votează şi pentru europarlamentare şi pentru referendum, e clar. Vrea să asigure cvorumul pentru referendum, deci e cu opoziţia.
Elementar, dragă Watson, nu-i aşa?
Deci, membrii biroului electoral de secţie vor cunoaşte opţiunile politice şi modul în care a votat fiecare alegător, în funcţie de opţiunea exprimată în faţa acestui birou: de a participa sau nu la referendumul care se desfăşoară simultan cu europarlamentarele. Cine face efortul să vină până la secţia de votare şi, dacă tot a venit până acolo, nu vrea să participe la unul dintre cele 2 feluri de alegeri, de exemplu, la referendum, e clar împotriva acelui fel de alegeri şi, logic, împotriva celor care-l susţin (opoziţie); deci, e un votant al puterii. Şi viceversa.
Probabil că alegătorii nu vor fi însemnaţi cu creta pe spate, ca în trecut, dar ce liste exacte cu votanţi pro sau contra putere sau opoziţie vor putea face membrii birourilor electorale de secţie. Liste care vor ajunge la partidele din care fac parte membrii birourilor. Şi, tot aşa, mai departe.
Se mai poate vorbi despre garantarea secretului votului, în aceste condiţii? Evident că nu.
Când a acceptat posibilitatea ca referendumul să se desfăşoare simultan cu alegerile europarlamentare, Curtea Constituţională nu s-a gândit că astfel deschide calea spre compromiterea secretului votului. Sau, poate că secretul votului a devenit vetust. Mai are cineva ceva de ascuns într-o societate transparentă ca a noastră? Mai e nevoie de vot secret, de viaţă privată, de intimitate? Noi credem că da şi că, odată pierdute, aceste valori vor fi foarte greu spre imposibil de recuperat.
Ce s-ar fi putut face, dacă vroiam atât referendum simultan cu alte alegeri, cât şi garantarea secretului votului exprimat (valoare, totuşi, esenţială într-o societate democratică)? Erau 2 lucruri destul de uşor de realizat, doar că trebuiau luate în seamă şi interesele alegătorilor, nu doar ale aleşilor:
-.-
În condiţiile date, însă, alegerile europarlamentare care au loc simultan cu referendumul şi în faţa aceluiaşi birou electoral nu se desfăşoară în condiţii care să garanteze secretul votului. Modul de organizare a acestui simultan electoral garantează, voit sau nu, violarea secretului votului.
Problema e că avem în art. 389 Cod penal infracţiunea de violare a confidenţialităţii votului. Astfel, art. 389 Cod penal prevede că violarea prin orice mijloace a secretului votului se pedepseşte cu amendă. Dacă fapta a fost comisă de un membru al biroului electoral al secţiei de votare, pedeapsa este închisoare de la 6 luni la 3 ani sau amendă şi interzicerea exercitării unor drepturi.
Ce mai putem face acum? Suspendăm un articol din Codul penal pe durata zilei de 26 mai 2019? Pe termen ceva mai lung ar fi o soluție: să facem legi mai bune și să luăm decizii mai bune, ținând cont, de la început, de toate consecințele pe care le-ar putea avea.
Sorry, this entry is only available in Romanian. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.
Curtea Constituţională (CCR) este formată din 9 judecători, numiţi de către 3 entităţi distincte: Preşedintele României (3 judecători), Senat (3 judecători), Camera Deputaţilor (3 judecători). Mandatul unui judecător constituţional durează 9 ani şi nu poate fi reînnoit. Deci, la expirarea fiecărui mandat de 9 ani, va fi numit un nou judecător. Numirea noului judecător se va face de către cel care l-a numit şi pe cel anterior (al cărui mandat a expirat), respectându-se astfel proporţia de 3-3-3 în compunerea CCR.
De fiecare dată când se pune problema numirii de noi judecători la CCR, atât din mediul politic, cât şi din presă şi din spaţiul public „nealiniat”, apar nemulţumiri şi critici vehemente în legătură cu procedura numirii şi cu calitatea candidaţilor.
Desigur, după ce sunt numiţi noii judecători, aceste critici şi nemulţumiri se sting, atenţia emitenţilor reorientându-se spre alte subiecte de actualitate.
Cele mai frecvente critici se referă la faptul că persoanele numite nu se ridică la înălţimea funcţiei de judecător constituţional. Deci, ar fi util de văzut cine stabileşte „ştacheta” pentru această funcţie şi la ce înălţime.
Condiţiile pentru ca un cetăţean să fie numit judecător constituţional sunt prevăzute în Constituţie (art. 143) şi sunt în număr de 3:
– pregătire juridică superioară (=absolvent al facultăţii de drept)
– vechime de cel puţin 18 ani în activitatea juridică sau în învăţământul juridic superior
– înalta competenţă profesională
Are importanţă faptul că aceste criterii sunt prevăzute în Constituţie şi nu într-o lege inferioară Constituţiei? Da, pentru că, din acest motiv, la cele 3 condiţii din Constituţie nu pot fi adăugate, prin alte legi în afară de Constituţie, condiţii suplimentare prin care să se restrângă posibilitatea numirii unei persoane ca judecător constituţional. O astfel de lege ar fi neconstituţională, pentru că ar adăuga la Constituţie.
Dacă în cazul a 2 condiţii pentru a fi judecător constituţional, verificarea îndeplinirii lor este relativ simplă (verificarea diplomei de absolvire a facultăţii de drept şi verificarea vechimii de 18 ani), controversele s-au purtat şi se poartă cu privire la condiţia privind „înalta competenţă profesională”.
Cine are metrul etalon pentru a măsura înălţimea competenţei profesionale a fiecărui candidat la funcţia de judecător constituţional?
Un răspuns la această întrebare a fost dat chiar de către CCR, prin decizia nr. 459/2014. În speţa respectivă, o asociaţie a magistraţilor a contestat în instantă decretul prezidenţial de numire a unui judecător la CCR, pe motiv că persoana numită ca judecător nu ar fi îndeplinit condiţia „înaltei competenţe profesionale”.
Prin decizia amintită, CCR a stabilit că singura entitate competentă să aprecieze dacă este sau nu îndeplinită condiţia „înaltei competenţe profesionale” este chiar entitatea care face numirea, iar nu o instanţă de judecată sau oricine altcineva.
Astfel, CCR a precizat că în ceea ce priveşte condiţia „înaltei competenţe profesionale”, aceasta implică evaluarea şi decizia exclusivă a autorităţilor abilitate de Constituţie să facă numirea (preşedinte, Senat, Camera Deputaţilor), în temeiul unor aprecieri proprii. În acest scop, aceste entităţi pot folosi toate informaţiile cu privire la profilul candidatului: cariera profesională, probitatea morală, experienţa în domeniul juridic sau calităţile individuale, elemente ce se circumscriu noţiunii de „înaltă competenţă profesională”.
Potrivit CCR, Preşedintele României, Senatul şi Camera Deputaţilor „au libertatea absolută de a alege o anumită persoană apreciată a întruni condiţia înaltei competenţe profesionale”. Decizia de numire în funcţia de judecător CCR aparţine în exclusivitate titularilor prevăzuţi de Constituţie şi implică o apreciere subiectivă, întemeiată pe informaţiile care sunt evaluate în mod personal, de către fiecare deputat sau senator, prin acordarea votului în cadrul deciziei colective a fiecărei Camere a Parlamentului, respectiv de către Preşedintele României, care manifestă o opţiune personală.
CCR mai arată că a accepta o teză în sensul că şi altcineva decât preşedintele sau cele două camere pot analiza condiţia subiectivă a „înaltei competenţe profesionale” echivalează cu negarea atribuţiilor constituţionale proprii ale celor două Camere ale Parlamentului, respectiv a Preşedintelui României, care ar deveni astfel atribuţii comune/partajate cu alte entităţi (instanţe judecătoreşti etc.), ceea ce contravine prevederilor art. 1 alin. 4 din Constituţie referitoare la principiul separaţiei puterilor în stat, precum şi dispoziţiilor art. 1 alin. 5 care consacră principiul supremaţiei Constituţiei. Prin urmare, în ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiei înaltei competenţe profesionale, nici instanţele judecătoreşti şi nici oricine altcineva nu are vreo competenţă de control şi cenzură, în afară de entitățile care fac numirea.
Concluzia care se poate trage este că dacă vrem modificări reale, de substanţă ale criteriilor şi modului de numire a judecătorilor la CCR, este nevoie de o abordare serioasă, care presupune demersuri pentru revizuirea (modificarea) Constituţiei. Simplele declaraţii înflăcărate, date de circumstanţă şi în căutare de like-uri nu rezolvă nimic.
În acest context, APADOR-CH reaminteşte că, în anul 2013, cu ocazia dezbaterilor parlamentare organizate pentru revizuirea Constituţiei, a formulat propuneri şi pentru restructurarea/depolitizarea Curţii Constituţionale.
Varianta 1: înfiinţarea în cadrul Curţii Constituţionale a 2 secţii cu componenţe şi atribuţii total diferite: a) o secţie de contencios constituţional, formată numai din judecători din cadrul ICCJ, care să aibă în atribuţii controlul anterior şi posterior de constituţionalitate al actelor normative; b) o secţie de proceduri constituţionale, din care să facă parte: jurişti (alţii decât judecătorii), politicieni, persoane din societatea civilă cu bună reputaţie. Această secţie ar urma să aibă în competenţă soluţionarea celorlalte probleme decât controlul constituţionalităţii actelor normative, probleme care nu necesită o rezolvare strict juridică, ci preponderent politică.
Varianta 2: înfiinţarea în cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ) a Secţiei de contencios constituţional, formată numai din judecători de la ICCJ şi transformarea Curţii Constituţionale în Consiliul Constituţional, format din consilieri constituționali (în loc de “judecători”), din care să facă parte: jurişti (alţii decât judecătorii), politicieni, persoane din societatea civilă cu bună reputaţie. Noua secţie de la ICCJ şi noul Consiliu Constituţional vor avea atribuţii distincte, secţia va avea atribuţii preponderent juridice/tehnice, iar consiliul – atribuţii preponderent politice.
De asemenea, APADOR-CH a propus, încă din 2013, introducerea unei prevederi în sensul că pronunţarea CCR cu privire la constituţionalitatea unui text de lege nu se poate face decât prin „da” sau „nu” (adică, textul este sau nu este constitutional), fără folosirea unor soluţii intermediare de genul „în măsura în care…”. Posibilitatea pe care o are CCR, în actuala reglementare, de a se pronunţa cu privire la constituţionalitate nu doar prin „da” sau „nu”, ci şi prin „în măsura în care…” îi transferă nejustificat atribuţii ce ţin strict de Parlament şi o transformă în organ legiuitor.
Citiți propunerile integrale ale APADOR-CH din anul 2013.
Sorry, this entry is only available in Romanian. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.
APADOR-CH constată că întrebările anunțate pentru referendumul din 26 mai se vor constitui într-un simplu sondaj de opinie național. Indiferent cum vor răspunde cetățenii la ele, demersul nu va avea urmări juridice și cu atât mai puțin influențe asupra luptei anticorupție.
Pe scurt:
Ca o soluție pentru viitor, APADOR-CH consideră că e nevoie de o reglementare mai clară şi mai previzibilă a efectelor/forţei unui referendum consultativ, ceea ce ar da mult mai multă încredere cetăţeanului că prezenţa sa la votul pentru referendum are efecte reale. De exemplu, s-ar putea prevedea în Constituţie că orice referendum validat are forţă general obligatorie (este considerat referendum decizional) şi că va trebui transpus direct în legislaţie, de parlament, într-un anumit termen, de exemplu, de cel mult 1 an de la data validării referendumului, sub sancţiunea dizolvării de drept a parlamentului.
Citiți pe larg analiza juridică realizată de APADOR-CH pe marginea întrebărilor anunțate pentru referendumul din 26 mai.
Prin decretul nr. 420 din 25 aprilie 2019, emis de Preşedintele României, au fost stabilite întrebările care vor fi puse la referendumul din 26 mai 2019, care va avea loc simultan cu alegerile pentru Parlamentul European (europarlamentare). Opinia asociaţiei cu privire la iniţiativa organizării unui referendum în acelaşi timp cu alte alegeri a fost deja exprimată.
Întrebările stabilite de Preşedintele României pentru referendum sunt următoarele:
1. Sunteți de acord cu interzicerea amnistiei și grațierii pentru infracțiuni de corupție?
2. Sunteți de acord cu interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanțelor de urgență în domeniul infracțiunilor, pedepselor și al organizării judiciare și cu extinderea dreptului de a ataca ordonanțele direct la Curtea Constituțională?
I Cu privire la întrebările stabilite pentru referendum, asociaţia constată că au fost stabilite 2 întrebări, care, în realitate, sunt 4. Aceasta deoarece întrebarea nr. 2 conţine, în mod vizibil, 3 întrebări: una priveşte interzicerea ordonanţelor de urgenţă care să modifice Codul penal (=domeniul infracţiunilor şi pedepselor), alta priveşte interzicerea ordonanţelor de urgenţă care să modifice legea organizării judiciare (=Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară), iar alta vizează posibilitatea atacării directe a ordonanţelor de urgenţă şi de către alte entităţi decât cea care o poate face în prezent (în prezent, doar Avocatul Poporului poate ataca direct la Curtea Constituţională ordonanţele de urgenţă).
***
II Întrebarea nr. 1 propusă pentru referendum este următoarea: „Sunteți de acord cu interzicerea amnistiei și grațierii pentru infracțiuni de corupție?”
Cu privire la întrebarea nr. 1 asociația formulează, la rândul său, mai multe întrebări:
A) Cum se poate realiza „interzicerea” amnistiei sau graţierii pentru anumite categorii de infracţiuni, altfel decât printr-o revizuire (=modificare) a Constituţiei, având în vedere că actuala Constituţie nu prevede nicio restricţie cu privire la infracţiunile care pot fi amnistiate sau graţiate?
Astfel, potrivit art. 73 al. 3 lit. i din Constituţie, parlamentul poate să acorde, prin lege organică, amnistia sau graţierea colectivă, iar textul constituţional nu prevede că vreo categorie de infracţiuni este exceptată de la amnistie sau graţiere.
A „interzice” amnistia sau graţierea pentru o categorie de infracţiuni, astfel cum este redactată întrebarea nr. 1 pentru referendum, presupune o acţiune directă prin care se restrânge dreptul de legiferare în materie de amnistie sau graţiere, restrângere care presupune o modificare a Constituţiei.
Or, în motivarea deciziei nr. 799/2011, CCR a apreciat că este necesară „exceptarea de la referendumul cerut de Preşedinte a problemelor de interes naţional care, aprobate prin exprimarea voinţei poporului, ar impune revizuirea Constituţiei. Prin eliminarea acestei posibilităţi s-ar evita o dublă consultare a poporului pentru una şi aceeaşi problemă: organizarea unui prim referendum prin care acesta şi-ar exprima punctul de vedere cu privire la o anumită problemă de interes naţional a cărei rezolvare necesită revizuirea Legii fundamentale, declanşarea procedurii de revizuire în sensul celor statuate în urma consultării populare şi, în fine, organizarea unui nou referendum pentru aprobarea legii de revizuire.”
Este adevărat că prin decizia CCR nr. 682/2012 a fost recunoscută, pentru referendumul consultativ, o forţă juridică mai mare decât cea pe care o are un simplu sondaj naţional de opinie. Astfel, în paragraful 1.12 din decizia 682/2012 se precizează că nu ar mai fi posibilă o legiferare contrară celor stabilite prin referendumul consultativ („...reglementarea unor prevederi prin care se tinde la o soluţie legislativã care nu respectã voinţa exprimatã de popor la referendumul consultativ menţionat este în contradicţie cu prevederile constituţionale ale art. 1, 2 şi 61.”). Există opinii, la limita exaltării, în sensul că decizia CCR 682/2012 ar recunoaşte astfel un referendum consultativ valid un efect de revizuire implicită a Constituţiei. Dar, există şi opinii, întemeiate pe textele constituţionale, în sensul că prin referendumul consultativ nu se poate modifica, nici implicit şi nici explicit, Constituţia, deoarece alta este procedura de revizuire a Constituţiei prevăzută în legea fundamentală, respectiv: adoptarea de către parlament a unei legi de modificare a Constituţiei, lege care apoi trebuie supusă unui alt tip de referendum decât cel consultativ, adică unui referendum pentru revizuirea Constituţiei. Cu alte cuvinte, forţa juridică a referendumului consultativ nu poate ajunge până la revizuirea (modificarea) Constituţiei, ci se situează sub acest prag.
În speţa respectivă, soluţionată în vara anului 2012 prin decizia CCR nr. 682/2012, era vorba despre „forţa” unui referendum consultativ organizat pentru limitarea la 300 a numărului de parlamentari şi trecerea la parlamentul unicameral.
Nu vom intra în dispute teoretice privind căile deschise prin decizia CCR nr. 682.2012, dar, ca simplă constatare practică, se poate observa că, şi după decizia CCR nr. 682/2012, parlamentul nu a devenit unicameral, ci a rămas bicameral, iar numărul parlamentarilor nu s-a redus la cel mult 300, ci a rămas, în mod constant, la peste 300, respectiv: 588 parlamentari (după alegerile din decembrie 2012, ce au fost precedate, în iunie 2012, de decizia CCR nr. 682/2012) şi 465 parlamentari (alegerile din 2016, desfăşurate după 4 ani de la deja cunoscuta decizie CCR nr. 682/2012).
Poate că o reglementare mai clară, mai riguroasă şi mai previzibilă a efectelor/forţei unui referendum consultativ, ar da mult mai multă încredere cetăţeanului că prezenţa sa la votul pentru referendum are efecte reale. O astfel de reglementare presupune însă o modificare a Constituţiei şi nu o interpretare, după inspiraţia fiecăruia, a unor decizii ambigue ale CCR.
De exemplu, s-ar putea prevedea în Constituţie că orice referendum validat are forţă general obligatorie (este considerat referendum decizional) şi că va trebui transpus direct în legislaţie, de parlament, într-un anumit termen, de exemplu, de cel mult 1 an de la data validării referendumului, sub sancţiunea dizolvării de drept a parlamentului.
B) Cum rămâne cu infracţiunile asimilate celor de corupţie?
Aceste infracţiuni nu fac parte din categoria infracţiunilor de corupţie (în Codul penal şi în Legea 78/2000, sunt 4 infracţiuni de corupţie: luare de mită, dare de mită, trafic de influenţă, cumpărare de influenţă), dar au legătură strânsă cu cele de corupţie, motiv pentru care sunt anchetate tot de către DNA. Spre exemplu, este infracţiune asimilată celei de corupţie fapta persoanei care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, de a folosi influenţa ori autoritatea sa în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.
Deoarece infracţiunile asimilate celor de corupţie sunt enumerate şi reglementate separat de infracţiunile de corupţie, în art. 10-13 din Legea nr. 78/2000 (pe scurt, legea anticorupţiei), rezultă că întrebarea pentru referendum care se referă doar la „infracţiunile de corupţie” nu poate acoperi, prin extindere, şi infracţiunile asimilate celor de corupţie, întrucât acestea reprezintă o categorie separată de infracţiuni. De aici rezultă că, din cauză (sau „datorită”, de la caz la caz) formulării incomplete a întrebării nr. 1, infracţiunile asimilate celor de corupţie vor putea fi în continuare amnistiate/graţiate.
C) Cum rămâne cu infracţiunile împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene?
În art. 18/1-18/5 din Legea nr. 78/2000 (legea anticorupţiei), această categorie de infracţiuni este reglementată şi tratată distinct de categoria infracţiunilor de corupţie şi de categoria infracţiunilor asimilate celor de corupţie.
De exemplu: este infracţiune împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei.
Dacă de la amnistie/graţiere sunt excluse doar infracţiunile de corupţie (cum se propune prin întrebarea nr. 1 de la referendum), această excludere nu poate fi extinsă şi asupra altor categorii de infracţiuni, deci nici asupra categoriei infracţiunilor împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene. Aceasta deoarece întrebarea nr. 1 de la referendum are ca obiect exclusiv o singură categorie de infracţiuni, respectiv doar infracţiunile de corupţie. Întrebarea care se pune este de ce, la acest referendum, infracţiunile împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene sunt tratate mai lejer decât infracţiunile de corupţie, deşi ar merita un tratament egal? Dacă se va interzice amnistia/graţierea pentru infracţiunile de corupţie, de ce vor rămâne permise amnistia/graţierea pentru infracţiunile împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene?
D) Cum rămâne cu alte infracţiuni la fel de grave sau chiar mai grave decât cele de corupţie? De exemplu, omorul, violul, tâlhăria, pedofilia, terorismul, traficul de droguri, traficul de persoane etc.?
Pentru fiecare dintre aceste infracţiuni se va putea dispune, în continuare amnistia/graţierea. Sau, pentru interzicerea amnistiei/graţierii pentru fiecare dintre aceste infracţiuni, se va face câte un referendum separat? De exemplu, cu ocazia alegerilor prezidenţiale din 2019, s-ar putea organiza un referendum cu întrebarea: „Sunteți de acord cu interzicerea amnistiei și grațierii pentru infracțiuni de omor?”. Cu ocazia alegerilor locale din 2020 s-ar putea organiza un referendum cu întrebarea „Sunteți de acord cu interzicerea amnistiei și grațierii pentru infracțiuni de viol?”, iar cu ocazia alegerilor parlamentare din 2020 s-ar putea organiza un referendum cu întrebarea „Sunteți de acord cu interzicerea amnistiei și grațierii pentru infracțiuni de terorism?” Şi tot aşa, la fiecare alegeri, până se vor epuiza categoriile de infracţiuni grave care ar putea fi exceptate de la amnistie sau graţiere.
***
III Întrebarea nr. 2 propusă pentru referendum este următoarea: „Sunteți de acord cu interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanțelor de urgență în domeniul infracțiunilor, pedepselor și al organizării judiciare și cu extinderea dreptului de a ataca ordonanțele direct la Curtea Constituțională?”
După cum am precizat mai sus, asociaţia constată că întrebarea nr. 2 conţine, de fapt, 3 întrebări distincte:
– 2.a) dacă e ok interzicerea ordonanţelor de urgenţă care să modifice Codul penal (=domeniul infracţiunilor şi pedepselor)
– 2.b) dacă e ok interzicerea ordonanţelor de urgenţă care să modifice Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară
– 2.c) dacă e ok ca ordonanţele de urgenţă să fie atacate şi de altcineva („nu spui cine”, vorba lui Caragiale) direct la Curtea Constituţională. În prezent, doar Avocatul Poporului poate ataca direct aceste ordonanţe, iar persoanele fizice sau juridice pot ataca ordonanţele doar indirect (în cadrul unui proces în care sunt implicate, dacă procesul este influenţat de respectiva ordonanţă şi dacă instanţa apreciază că se justifică sesizarea Curţii Constituţionale)
Problema compactării celor 3 întrebări într-una singură nu este că alegătorul nu ar putea citi o frază mai lungă de 2-3 rânduri (de multe ori, alegătorii sunt mai inteligenţi decât aleşii), ci alta. Și anume că nu se dă posibilitatea unor răspunsuri diferite la cele 3 întrebări diferite care au fost compactate.
Spre exemplu, un votant la referendum nu poate răspunde „da” la interzicerea ordonanţelor de urgenţă care să modifice Codul penal şi „nu” la extinderea sferei subiecţilor care pot ataca direct ordonanţele de urgenţă la CCR. La toate cele 3 întrebări conţinute de întrebarea nr. 2 nu se poate răspunde decât în bloc (la pachet): ori „da” la toate cele 3 întrebări compactate ori „nu” la toate cele 3 întrebări compactate. Se ajunge astfel la o limitare a dreptului cetăţeanului de a-şi exprima voinţa în cadrul referendumului.
În cazul întrebărilor nr. 2.a şi 2.b, se observă că regimul adoptării ordonanţelor de urgenţă este deja reglementat în art. 115 al. 4 şi 6 din Constituie, în care sunt stabilite atât condiţiile de adoptare, cât şi cazurile în care se interzice adoptarea ordonanţelor de urgenţă („Ordonanţele de urgenţă nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituţionale, nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie, drepturile electorale şi nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică.”)
În opinia asociaţiei, introducerea de noi cazuri în care se interzice adoptarea ordonanţelor de urgenţă se poate face doar prin revizuirea (modificarea) Constituţiei. Iar, conform celor detaliate mai sus, la comentariile privind întrebarea nr. 1 pentru referendum, revizuirea Constituţiei nu se poate face, deocamdată, prin organizarea unui referendum consultativ, ci printr-o altă procedură, care este prevăzută expres în legea fundamentală, respectiv: adoptarea de către parlament a unei legi de revizuire (modificare) a Constituţiei, lege care apoi trebuie supusă unui alt tip de referendum decât cel consultativ, adică unui referendum pentru revizuirea Constituţiei.
Şi în cazul întrebării 2.c, extinderea sferei subiecţilor care pot ataca direct ordonanţele de urgenţă la Curtea Constituţională necesită o modificare a Constituţiei. Aceasta deoarece Constituţia prevede expres în art. 146 lit. d că ordonanţele de urgenţă pot fi atacate direct la Curtea Constituţionala doar de către Avocatul Poporului.
În opinia asociaţiei, adăugarea de noi subiecţi care pot ataca direct constituţionalitatea ordonanţelor de urgenţă necesită revizuirea (modificarea) Constituţiei, revizuire care, în raport de actualele reglementări, nu se poate face printr-un referendum consultativ, ci doar prin procedura specială de revizuire a Constituţiei (adoptarea de către parlament a unei legi de revizuire şi aprobarea acestei legi printr-un referendum pentru revizuirea Constituţiei).
În concluzie, în lipsa unei reglementări precise, la nivel constituţional, a efectelor unui referendum consultativ (până la urmă, de ce să fie consultativ şi nu decizional, dacă tot punem poporul să voteze?), exercitarea suveranităţii poporului prin acest fel de referendum, potrivit art. 2 al.1 din Constituţie, rămâne, în practică, doar la nivel declarativ. Primul pas pentru ca şi în realitate un referendum, de orice tip, să reprezinte o exercitare a suveranităţii poporului este prevederea clară în Constituție a efectelor sale, indiferent de denumirea dată acelui referendum. Iar o iniţiativă cetăţeneasca pentru revizuirea Constituţiei în acest sens ar fi chiar utilă. Chiar şi în condiţiile în care pe internet circulă următoarea glumă, atribuită lui Mark Twain: „Dacă votul ar fi cu adevărat important, cine l-ar mai lăsa pe mâna poporului?”.
Sorry, this entry is only available in Romanian. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.
APADOR-CH consideră că referendumul naţional este o formă prin care poporul îşi exercită suveranitatea, potrivit art. 2 alin. 1 din Constituţie, şi nu un vehicul care poate fi pus în slujba influenţării rezultatului unor alegeri.
Referendumul nu trebuie tratat ca un alt fel de „autobuz electoral”, al cărui scop este aducerea unui număr cât mai mare de votanţi la alegerile parlamentare, naţionale sau europene.
În mod logic, mai întâi trebuie să existe o problemă de importanță naţională, identificată în mod clar, care frământă întreaga naţiune, problemă la care răspunsul se poate afla în urma unui referendum naţional. În cazul de faţă, mai întâi a fost ideea/ingineria organizării unui referendum şi abia după aceea s-a pus problema care este întrebarea ce trebuie pusă la referendum. Această întrebare nu a fost formulată nici până la această dată, când referendumul a avansat de la stadiul „aproape hotărât” la „hotărât”. Deci, referendum avem, doar întrebare ne mai trebuie.
Dacă există, cu adevărat, o problemă naţională extrem de importantă, care să necesite organizarea unui referendum (şi nu a unui simplu sondaj naţional de opinie), atunci referendumul trebuie tratat corespunzător importanţei sale şi organizat separat, nu ca simplă anexă electorală.
Chiar dacă melanjul dintre referendum şi alegerile parlamentare a fost declarat constituţional, trebuie apreciat, cu bună-credinţă, de la caz la caz, dacă referendumul propus serveşte rezolvării unei probleme reale de interes naţional sau este doar un pretext pentru asigurarea steroizilor necesari unor participanţi la alegerile parlamentare. Cel care face această apreciere trebuie să fie însă echidistant.
Prin suprapunerea referendumului naţional cu alte alegeri (parlamentare – naţionale sau europene, prezidenţiale) se ajunge la o interferenţă de teme şi subiecte, care se vor dezbate simultan, întrucât perioadele de campanie, pentru alegeri şi pentru referendum, vor coincide.
Această suprapunere a dezbaterilor nu va favoriza limpezirea unor puncte de vedere, ci dimpotrivă.
În cazul alegerilor şi referendumului din 26 mai 2019, este foarte posibil ca la întrebările pe temele specifice alegerilor europarlamentare să se răspundă cu argumente ce ţin de chestiunile vizate de referendum. Şi viceversa. Câştigul pentru alegători, constând în informare corectă şi completă, va fi minim, în timp ce mulţi politicieni vor putea jongla cu nonşalanţă între teme fără legătură între ele.
Asociaţia reaminteşte că art. 3 din Protocolul nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului consacră dreptul la alegeri libere şi prevede, în acest sens, că statele părţi la Convenţie au obligaţia să organizeze, la intervale rezonabile, alegeri libere cu vot secret, în condiţiile care asigură libera exprimare a opiniei poporului cu privire la alegerea corpului legislativ. Exprimarea liberă a opiniei presupune, în primul rând, o exprimare în cunoştinţă de cauză, adică o informare corectă şi completă a alegătorului. Poate fi realizat, în mod real, nu declarativ, acest deziderat prin suprapunerea campaniilor şi temelor de vot?
Încă de pe vremea lui Caragiale, prototipul alegătorului a fost cetăţeanul turmentat. Prin suprapunerea mai multor alegeri, teme şi campanii, vom reuşi să ne încadrăm, din nou, în prototipul lui Caragiale.
Acestea sunt motivele pentru care APADOR-CH nu a participat la consultările de ieri, de la Cotroceni. În plus, nu a existat o invitaţie oficială din partea administrației prezidențiale, cu indicarea temei discuţiilor. Doar una telefonică, foarte matinală dar conținând puține informații, la sfârșitul săptămânii trecute.
București, 21 martie 2019
Statul român a fost condamnat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) în Cazul Flămînzeanu împotriva României, pentru încălcarea dreptului la educație prevăzut de Articolul 2 din Protocolul 1 la Convenție. Condamnarea a fost pronunțată la 19 martie 2019.
Faptele
În 2008, când avea 27 de ani, Marian Flămînzeanu a fost condamnat pentru furt și închis la Penitenciarul Rahova. Între 2007-2009 el a făcut clasele III-IV în penitenciar, iar din 2010, când a fost mutat la Penitenciarul Jilava, a făcut numeroase cereri pentru a-și continua studiile cu clasele V-VIII. Penitenciarul a avut discuții cu Inspectoratul Școlar, dar ulterior a motivat că din cauza numărului mic de deținuți eligibili, clasele nu se pot înființa.
Flămînzeanu a reclamat încălcarea dreptului la educație, în fața judecătorul delegat din penitenciar. Acesta i-a respins cererea ca nefondată, argumentând că Administrația Penitenciarelor a făcut toate demersurile, dar că nu poate să asigure un profesor pentru un singur elev. Ulterior Flămînzeanu s-a adresat Tribunalul București care a menținut decizia judecătorului delegat.
În 2011, aflându-se încă în detenție, Marian Flămînzeanu a scris APADOR-CH și a cerut ajutorul ca să ajungă la CEDO. Cazul a fost preluat de APADOR-CH, prin avocata Nicoleta Popescu, și reprezentat la CEDO.
Opinia Guvernului
Flămînzeanu a invocat în apărarea cererii sale Legea 84/1995 – care prevede că educația de 10 clase este obigatorie – și Legea 275/2006, de executare a pedepselor, care prevede de asemenea cerința pentru deținuți de a urma clasele de învățământ obligatoriu pe perioada privării de libertate. El a motivat că în detenție a înțeles importanța pe care o are educația și rolul acesteia în găsirea unui loc de muncă.
Guvernul României s-a apărat în fața Curții Europene spunând că statele au libertatea de a-și organiza sistemul de educație, și că aceasta depinde în mare măsură de nevoile și resursele comunității. În cazul de față, statul a încercat să-i ofere deținutului educația cerută, însă asigurarea unui profesor pentru trei sau cinci deținuți ar fi reprezentat o povară financiară prea mare pentru autorități.
Hotărârea CEDO
CEDO admite că dreptul la educație nu este unul absolut, însă constată că autoritățile române nu au făcut demersuri suficiente pentru a găsi soluții în cazul Flămînzeanu.
Curtea consideră că niciunul dintre argumentele invocate de Guvern nu este convingător, iar pe baza probelor prezentate, constată că refuzul de a-l înscrie pe reclamant în învățământul secundar nu a avut un scop legitim și proporțional.
Curtea a constatat că a fost încălcat articolul 2 al Protocolului nr. 1 în acest caz. Marian Flămînzeanu a primit 2000 de euro despăgubiri morale.
Articolul 2 din Protocolul 1: Dreptul la instruire
Nimănui nu i se poate refuza dreptul la instruire.
Pentru detalii,
Av. Nicoleta Popescu
0733078723
Sorry, this entry is only available in Romanian. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.
La cererea APADOR-CH, Curtea Constituțională se va pronunța mai repede (în luna februarie, în loc de luna martie) asupra constituționalității legii alegerilor europarlamentare
APADOR-CH salută decizia Curții Constituționale de a se pronunța mai repede asupra constituționalității legii alegerilor europarlamentare, astfel încât organizarea procesului electoral să se desfășoare în condiții normale. Scurtarea termenului de judecată, de la 6 martie la 27 februarie, a fost anunțată prin comunicatul de astăzi al CCR.
„Plenul Curții Constituționale, în temeiul art. 230 din Codul de procedură civilă coroborat cu art.14 din Legea nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a dispus preschimbarea termenului de judecată de la data de 6 martie 2019 la data de 27 februarie 2019, dată care se va comunica Președintelui României, președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului.”
Acesta vine după ce APADOR-CH a sesizat Curtea, la 4 februarie 2019, asupra faptului că timpul necesar organizării procesului electoral de către Guvern este mult comprimat, în condițiile în care legea alegerilor europarlamentare așteaptă controlul de constituționalitate. Candidații și partidele, care trebuie să strângă sute de mii de semnături de susținere înainte de începerea campaniei electorale, nu au la această dată un model clar al listelor de semnături, iar Guvernul nu poate decide în lipsa unei hotărâri a CCR.
Reamintim că CCR trebuie să se pronunțe, la sesizarea Președintelui României, dacă noua lege a alegerilor europarlamentare, modificată de Parlament la finele anului trecut, este sau nu constituțională.
APADOR-CH
Str. Nicolae Tonitza 8A
Sector 3 – Bucuresti
030113 Romania
Telefon: (40) 0733.078.720
e-mail: office@apador.org
Utilizarea și distribuirea informațiilor de pe acest site sunt libere, cu citarea sursei.