Buna guvernare – Pagina 8

(Mini)Ghidul fanului sportiv față cu jandarmeria

11/11/2022/în Articole, Buna guvernare, Resurse Utile, Slider /de Rasista

Mai multe cluburi sportive și galerii ale fanilor ne-au scris și semnalat în ultima vreme diverse incidente pe care fanii le-au avut cu forțele de ordine la meciuri, pe stadioane. Întrucât sunt mai multe legi care reglementează relațiile dintre galeriile de fani și forțele de ordine, la meciuri, pe stadioane sau în afara lor, publicăm și aici un mic ghid despre „ce se face” sau „nu se face”, ce e infracțiune, contravenție și cum se poate face o plângere pentru abuz, în cazul în care forțele de ordine exagerează.

În cazul evenimentelor sportive, principala reglementare privind asigurarea ordinii şi siguranţei publice este Legea nr. 4/2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive, cu modificările şi completările ulterioare. Cu privire la acțiunile Jandarmeriei Române la astfel de evenimente, sunt incidente şi prevederile Legii nr. 550/2004 privind organizarea şi funcţionarea Jandarmeriei Române.

Cum și de ce se face controlul corporal la intrarea pe stadion

1 Potrivit art. 2 din Legea nr. 4/2008, forţele de ordine angrenate au obligaţia de a asigura protecţia şi siguranţa spectatorilor, sportivilor şi oficialilor şi de a lua măsuri pentru prevenirea şi înlăturarea oricăror incidente ce se pot produce pe traseele de afluire/defluire şi în interiorul arenelor sportive, înainte, pe timpul şi după terminarea competiţiei sau a jocului sportiv.

În acest scop, legea prevede posibilitatea efectuării controlului corporal şi al bagajelor. Art. 19 al. 2 lit. a si b din Legea nr. 4/2008 prevede obligația organizatorilor de competiții/jocuri sportive să efectueze la intrarea în arena sportivă un control riguros al persoanelor şi al bagajelor acestora, având ca scop împiedicarea introducerii în stadion a unor obiecte sau materiale de genul: băuturi alcoolice, arme şi muniţii de orice fel, făclii, torţe, artificii, petarde, materiale explozive, incendiare sau fumigene, dispozitive pentru şocuri electrice, substanţe toxice, halucinogene, iritant lacrimogene ori paralizante, recipiente, corpuri contondente, cuţite, pumnale, şişuri, castete ori alte asemenea obiecte fabricate sau confecţionate anume pentru tăiere, împungere ori lovire, precum şi să nu permită accesul persoanelor care au asupra lor mijloace de publicitate vizuală de genul celor interzise de lege (prevăzute la art. alin. 1 lit. r din Legea 4/2008: simboluri, sloganuri ori texte cu conţinut obscen sau care incită la denigrarea ţării, la xenofobie, la ură naţională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel şi la violenţă).

În art. 1 lit. i) din Legea nr. 4/2008 este definit controlul corporal preventiv şi al bagajelor, care constă în verificarea sumară a ţinutei vestimentare şi a bagajelor participanţilor, în scopul prevenirii introducerii în locurile de desfăşurare a competiţiei sau a jocului sportiv a obiectelor şi materialelor interzise la deţinere.

Definiţia legală menţionată mai sus nu este suficient de precisă (termenul „sumar” putând fi interpretat diferit de cel care efectuează controlul), ceea ce poate avea drept consecinţă, în practică, existenţa unor dispute privind limitele admisibile ale ingerinţelor celui care efectuează controlul corporal în viaţa privată a celui care este supus controlului.

Până la o modificare legislativă care să confere un grad de previzibilitate mai ridicat acestei definiţii legale, este posibil să fie iniţiată o acţiune civilă pentru repararea prejudiciului moral suferit de persoana care consideră că a fost supusă unui control corporal desfăşurat într-o modalitate care i-a lezat dreptul la viaţă privată/demnitatea. Instanţa va stabili, în fiecare caz concret, dacă acel control corporal a lezat sau nu dreptul la viaţă privată al persoanei/demnitatea. Recomandăm ca demersul în instanţă de judecată să fie iniţiat după consultarea prealabilă a unui avocat, fiind foarte utilă asistenţa unui avocat.

Putem fi filmați/fotografiați pe stadion?

2 Cu privire la filmarea/fotografierea persoanelor, sunt de menţionat două prevederi din Legea nr. 4/2008, respectiv:

Art. 10 al. 1 lit. h din Legea 4/2008 prevede că organizatorii de competiţii/jocuri sportive au obligaţia să asigure înregistrarea şi supravegherea video a comportamentului participanţilor în arena sportivă şi în zona punctelor de acces, pe timpul afluirii şi defluirii acestora, precum şi pe timpul desfăşurării jocului sportiv, printr-un sistem propriu, conectat în punctul de comandă şi deservit de către un tehnician, sub îndrumarea unui reprezentant al forţelor de ordine.

De asemenea, art. 5 al. 7 din Legea nr. 4/2008 prevede că monitorii de securitate supraveghează comportamentul spectatorilor, atât pe traseele de afluire/defluire spre/de la bază sportivă, cât şi în interiorul acesteia, inclusiv prin efectuarea de înregistrări video şi fotografii operative în scopul identificării persoanelor care săvârşesc fapte antisociale. Acestea, precum şi înregistrările video efectuate în condiţiile art. 10 alin. (1) lit. h) constituie mijloace de probă pentru soluţionarea cauzelor de natură penală sau contravenţională.

În cazul în care o persoană apreciază că a fost înregistrată video sau fotografiată în alte condiţii sau scopuri decât cele prevăzute de lege, este posibil să fie iniţiată o acţiune civilă pentru repararea prejudiciului moral suferit de persoana care consideră că a fost înregistrată video/fotografiată în alte condiţii sau scopuri decât cele prevăzute de lege, fiindu-i lezat astfel dreptul la viaţă privată/demnitatea. Instanţa va stabili, în fiecare caz concret, dacă a avut loc sau nu o lezare a dreptului persoanei la viaţă privată/demnitatea. Recomandăm ca demersul în instanţa de judecată să fie iniţiat după consultarea prealabilă a unui avocat, fiind foarte utilă asistenţa unui avocat.

Bannerele sunt permise, dar nu cu orice inscripții

3 Cu privire la problema bannerelor, art. 10 din Legea 4/2008 prevede pentru organizatorii competițiilor/jocurilor sportive mai multe obligații, printre care:

– să interzică afişarea în arena sportivă a simbolurilor, sloganurilor ori textelor cu conţinut obscen sau care incită la denigrarea ţării, la xenofobie, la ură naţională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel şi la violenţă, indiferent pe ce suport ar fi inscripţionate. Tot in art. 10 din Legea 4/2008 se prevede ca organizatorii sunt obligati să reţină aceste obiecte sau materiale, acesta fiind unul dintre scopurile prevazute de lege pentru efectuarea controlului corporal si al bagajelor.

– să interzică amplasarea bannerelor sau a altor mijloace de publicitate vizuală pe gardul care delimitează suprafaţa de joc de tribună sau în orice alte locuri care împiedică fie buna vizibilitate a jocului de către spectatori, fie asigurarea unei intervenţii oportune, în caz de necesitate

– să stabilească şi să aducă la cunoştinţa spectatorilor locurile unde este permisă amplasarea emblemelor, pancardelor, bannerelor, afişelor, steagurilor sau a altor mijloace de publicitate vizuală.

În cazul în care o persoană consideră că un suport inscripţionat (banner, afiş etc.) i-a fost reţinut în mod nejustificat, prin raportare la condiţiile prevăzute de lege, ceea ce i-a lezat libertatea de exprimare şi astfel i-a produs prejudicii morale, ea poate formula o acţiune civilă în instanţă, pentru repararea prejudiciului moral suferit. Instanţa va stabili dacă, în cazul concret, persoana a suferit sau nu un prejudiciu moral şi, în caz, afirmativ, care sunt mijloacele de reparare a acestui prejudiciu. Recomandăm ca demersul în instanţa de judecată să fie iniţiat după consultarea prealabilă a unui avocat, fiind foarte utilă asistenţa unui avocat.

Cum se face plângere la Parchet dacă forța folosită e nejustificată

4 Cu privire la folosirea forţei, este de menţionat că în Legea nr. 550/2004 sunt prevăzute cazurile şi condiţiile în care jandarmeria poate folosi forţa, două reguli de bază fiind gradualitatea şi proporţionalitatea. Astfel, art. 33 din Legea nr. 550/2004 prevede că folosirea forţei se face în mod gradual şi nu trebuie să depăşească nevoile reale pentru imobilizarea persoanelor turbulente sau agresive ori pentru neutralizarea acţiunilor ilegale şi va înceta de îndată ce scopul misiunii a fost realizat.

În cazul în care un spectator consideră că a fost supus unei intervenţii în forţă care a depăşit condiţiile şi limitele prevăzute de lege, este necesar ca acesta să formuleze o plângere penală la parchet, ca victimă a infracţiunii de purtare abuzivă.

În lipsa unei astfel de plângeri, este foarte probabil ca abuzurile comise să rămână nesancţionate, tocmai pentru că nu au fost aduse la cunoştinţa organelor de anchetă. Este adevărat că, în cazul infracţiunii de purtare abuzivă, organele de anchetă se pot sesiza şi din oficiu. Dar, experienţa practică duce la concluzia că sesizările din oficiu sunt extrem de rare în astfel de cazuri, motiv pentru care cea mai indicată cale de a proceda este că persoana care se consideră că a fost victima unei infracţiuni de purtare abuzivă să formuleze plângere penală la parchet. Este de preferat ca victima posibilei infracţiuni să beneficieze şi de asistenţa unui avocat.

Iată un model de plângere la Parchet

5 Reamintim că Legea nr. 4/2008 prevede obligaţii nu numai pentru organizatori și personalul de ordine şi siguranţă, ci şi pentru spectatori.

Încălcarea unora dintre obligaţiile prevăzute de lege poate constitui contravenţie sau infracţiune

De exemplu, potrivit art. 32 din Legea nr. 4/2008, opunerea cu violenţă faţă de personalul de ordine şi siguranţă sau faţă de forţele de ordine ori împiedicarea acestora de a-şi exercita atribuţiile specifice, cu ocazia desfăşurării unei competiţii sau a unui joc sportiv, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă.

De asemenea, refuzul spectatorilor (dar fara violență) de a se supune la efectuarea controlului corporal preventiv şi al bagajelor de către forţele de ordine constituie contravenție (infracțiune este doar daca refuzul este cu violență) și se sancționează cu amendă de la 150 lei la 400 lei sau cu prestarea a 70-120 ore de activităţi în folosul comunităţii (art. 22 lit. b din Legea 4/2008)

Inițiativa cluburilor sau a galeriilor, de a solicita sprijinul unor avocaţi pentru a asigura asistenţă juridică în problema, de o complexitate ridicată, privind relaţiile dintre spectatori şi forţele de ordine, este o iniţiativă de bun augur. Trebuie identificate toate modalităţile de rezolvare a disputelor, în afară de căile violente.

Văzând că se descurcă așa de bine cu guvernarea, armata vrea să preia și Internetul

09/11/2022/în Buna guvernare, Comunicate, Slider /de Rasista

Noul proiect de lege privind securitatea cibernetică prevede că MApN va avea atribuții sporite de apărare a fruntariilor virtuale ale patriei, va transforma Internetul național într-un câmp tactic și va chema la instrucție firmele private. APADOR-CH face cinci propuneri de modificare a legii, pentru demilitarizarea Internetului

Noul proiect de lege a securității cibernetice, aflată în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Cercetării, conține mai multe prevederi de natură să militarizeze Internetul românesc, punându-l sub coordonarea Ministerului Apărării Naționale (MApN). Sub pretextul asigurării securității spațiului cibernetic național, MApN obține puteri de coordonare, control și reglementare a spațiului virtual civil, lucru inadmisibil într-o societate democratică. APADOR-CH a formulat cinci propuneri de modificare a proiectului de lege.

1 Legea militarizează Internetul privat sub pretextul securizării

La Art. 3 al. 1 lit. c din proiect se prevede că legea aflată în dezbatere se aplică atât rețelelor și sistemelor informatice deținute de autorități și instituții publice, cât și persoanelor juridice care furnizează servicii publice ori de interes public. Practic, proiectul de lege vizează orice furnizor de internet şi orice reţele sau sisteme informatice, pentru că această activitate poate fi considerată ca fiind de interes public.

APADOR-CH cere eliminarea din lege a referirii la persoanele juridice care furnizează servicii publice ori de interes public și lăsarea unui spaţiu liber, care să nu intre sub reglementările cvasi militare ale acestui proiect de lege, pentru reţelele şi sistemele informatice „civile”, care nu interesează securitatea naţională. A introduce toate reţelele şi sistemele informatice în sistemul de protecţie a securităţii naţionale este excesiv şi dăunător pentru libertatea de exprimare şi dreptul la viaţă privată.

2 Un consiliu consultativ va emite hotărâri obligatorii

La art. 8 din proiect se prevede că COSC (Consiliul Operativ de Securitate Cibernetică) este un organ consultativ, care emite hotărâri obligatorii, ceea ce reprezintă un oximoron, deoarece organele consultative nu ar trebui să poată emite decât recomandări, nu hotărâri obligatorii.

3 Armata vrea să apere cu forța și Internetul civil

Art. 11 din proiect prevede că MApN „este autoritate competentă la nivel național în domeniul apărării cibernetice” primind atribuții în domeniul apărării cibernetice atât asupra rețelelor și sistemelor informatice militare și de apărare, cât și asupra sistemelor civile.

Aceasta indică o militarizare a spaţiului cibernetic, sub pretextul apărării securităţii acestuia. APADOR-CH consideră că ar fi de dorit ca spaţiul cibernetic să nu fie apărat de militari, ci de civili cu pregătire adecvată. Prin urmare asociația cere eliminarea din art. 11 a formulării „Ministerul Apărării Naționale, denumit în continuare MApN, este autoritate competentă la nivel național în domeniul apărării cibernetice”. Astfel, se păstrează doar partea din art. 11 care prevede că MApN se ocupă de problemele de securitate cibernetică strict militare.

4 MApN va conduce Internetul național ca pe o unitate militară

La art. 29 din proiect, se prevede că, în domeniul apărării cibernetice, MApN are şi alte atribuţii decât cele de a apăra și proteja sistemele și rețelele informatice aparținând MapN, cum ar fi:

– planifică și conduce operații în spațiul cibernetic prin Centrul Național Militar de Comandă;

– planifică și execută operații defensive în spațiul cibernetic, pe timp de pace, prin Comandamentul Apărării Cibernetice;

– dezvoltă și implementează capabilități militare de execuție a operațiilor în spațiul cibernetic prin Comandamentul Apărării Cibernetice;

– participă la activități de descurajare în spațiul cibernetic;

– elaborează și implementează politici și standarde în domeniul apărării cibernetice, în acord cu interesul național, precum și cu standardele și cerințele instituțiilor sau agențiilor NATO ori ale Uniunii Europene.

Toate aceste atribuţii acordate MApN de proiectul de lege, suplimentar faţă de atribuţia – rezonabilă – privind apărarea și protecţia sistemelor și rețelelor informatice aparținând MApN, vor duce la o implicare excesivă a militarilor în spaţiul cibernetic, care este de nedorit din perspectiva normală că spaţiul cibernetic, ca şi cel geografic, ar trebui să fie un spaţiu predominant civil, în care armata/autorităţile militare să nu aibă un rol central şi dominant, ci să reprezinte o excepţie, ca prezenţă, participare şi implicare.

APADOR-CH cere eliminarea din art. 29 din proiect a atribuţiilor prevăzute pentru MApN la lit. b,c,d,g şi i. Acestea, dacă sunt indispensabile menţinerii securităţii cibernetice, ar putea fi prevăzute pentru autorităţi civile, nu militare.

5 Recrutarea și instruirea furnizorilor de Internet

Art. 30 din proiect prevede că MApN poate convoca mediul privat pentru formare şi instruire periodică, după cum apreciază necesar, pe baza unor criterii pe care tot MApN le va stabili printr-o lege pe care urmează să o iniţiere.

APADOR-CH consideră că acest drept prevăzut pentru MApN este excesiv, dacă se pleacă de la premisa că societatea în care trăim este preponderent civilă şi că armata, deşi este o componentă indispensabilă a societăţii, nu este totuşi componenta primordială. Asociația cere eliminarea completă a articolului 30 din proiectul de lege.

Citiți propunerile APADOR-CH transmise Ministerului Cercetării Inovării și Digitalizării

Reacția MApN la propunerile APADOR-CH Răspunsul Ministerului Cercetării la propunerile APADOR-CH

Forma legii adoptată de Guvern în decembrie 2022

Cum s-a făcut de vom plăti tot noi greșelile din justiție

27/10/2022/în Articole, Blog, Buna guvernare /de Rasista

Cele două propuneri ale APADOR-CH privind tragerea la răspundere a magistraților din cauza cărora România e condamnată la CEDO au fost ignorate și de parlamentari, dar și de contestatarii pachetului de legi – opoziția și AVP. Interese sau lipsă de profesionalism?

Suntem bombardați în ultima vreme cu știri apocaliptice din justiție. Unele dau ca sigură pierderea suveranității naționale în fața decadentei Europe, prin aceea că în noile legi ale justiției nu mai e sancționată nerespectarea deciziilor CCR. Altele atacă exact deciziile CCR care privesc prescripția și care ar face scăpați printre degetele rare ale aceleiași justiții „mii de infractori” nedovediți încă, pentru că justiția a fost prea lentă sau leneșă cu cercetarea și judecarea lor.

Desigur, ambele informații conțin sâmburele lor de adevăr, în funcție de locul din care sunt citite, dar ceea ce transmit ele, dincolo de doza de realitate, este faptul că în spatele tuturor acestora se află forțe oculte, care trag sforile ca să nu fie bine în justiție. Cât or fi forțe oculte și cât o fi prostie și lipsă de profesionalism la mijloc, rămâne de văzut.

Bunăoară, în privința răspunderii magistraților, APADOR-CH a avut câteva luări de poziție pe tema respectării deciziilor CCR și ce ar trebui prevăzut în noile legi pentru ca respectarea Constituției să nu devină opțională pentru unii. Nu au fost luate în seamă, deși erau de bun simț, iar din ce am aflat din presă nu au fost susținute doar de noi. Totuși în pofida amendamentelor cerute insistent și de alții, acele prevederi pur și simplu au fost ignorate. Opoziția a anunțat că atacă pachetul de legi ale justiției la CCR, la fel și Avocatul Poporului. Foarte bine, mingea e la CCR.

Totuși nu putem să nu ne întrebăm de ce contestatarii puterii care se manifestă momentan în Parlament nu acordă aceeași importanță și unei situații cel puțin la fel de problematice, dacă nu cumva mai gravă, trecută în liniște în același pachet de legi. Și anume: cum se face tragerea la răspundere a magistraților care dau dovadă de rea-credință sau gravă neglijență în exercițiu.

Este o temă de care APADOR-CH s-a ocupat de ani de zile, în încercarea de a descâlci ițele modului în care ajungem să fim condamnați la CEDO și să plătim toți, în solidar, pentru greșelile unor judecători sau procurori care nu pățesc nimic, ci ajung să se bucure liniștiți de pensile lor speciale. Cel puțin din 2010 până acum niciun judecător sau procuror nu a fost tras la răspundere pentru greșelile făcute în procese care ulterior au atras condamnarea României la CEDO.

De ce? Pentru că modul în care era redactată legislația făcea posibilă perpetuarea neglijenței autorităților în tragerea la răspundere a vinovaților. Despăgubirile sunt plătite de la buget, acest sac fără fund din care se înfruptă toată lumea care poate, dar mai departe gestionarii bugetului nu se îngrijesc să îi tragă la răspundere pe vinovați și să recupereze prejudiciul.

Am folosit, așadar, ocazia modificării legilor justiției pentru a transmite comisiei speciale din Parlament (și la Camera Deputaților și la Senat) propuneri concrete de îmbunătățire a legislației, astfel încât să nu mai plătim toți pentru greșelile unora. Iată pe scurt care erau propunerile noastre:

Declanșarea acțiunii în regres, de către Ministerul Finanțelor, în maximum 30 de zile

Propunerea se referă la stabilirea, prin lege, a unui termen concret de 30 de zile în care Ministerul Finanțelor Publice (MFP) să sesizeze Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) și să ceară ca acesta să stabilească dacă respectivul judecător sau procuror a greșit cu rea intenție sau gravă neglijență. Acest termen de 30 de zile ar urma să înceapă de la data primirii de către MFP a hotărârii judecătorești în baza căreia trebuie să se plătească despăgubiri către victima unei erori judiciare. Astfel, în lege va fi prevăzut un termen cert, în care MFP este obligat să declanșeze procedura de recuperare a sumelor plătite de stat ca despăgubire pentru erorile judicare comise de magistrați.

Desigur, recuperarea de la magistrați a sumelor plătite pentru greșelile comise de aceștia nu se va face pentru orice greșeală, cât de mică, comisă de magistrat, ci doar în cazul în care se va stabili, de către CSM, că magistratul a acționat cu rea-credință sau gravă neglijență.

În proiectul de lege trecut de Parlament nu este prevăzut niciun termen pentru această sesizare, ceea ce perpetuează starea de fapt din prezent, când tragerea la răspundere a magistraților se prescrie pentru că instituțiile responsabile nu depun eforturile necesare, în timp util.

Fie MFP nu sesizează deloc CSM (considerând eronat că nu e treaba lui să recupereze banii), fie trimite sesizări tardive la CSM, ceea ce duce la imposibilitatea realizării în termen a procedurilor prealabile formulării unei acțiuni în regres. Sesizarea Plenului CSM de către MFP este doar începutul procedurii complexe și de durată care stabilește în final dacă magistratul respectiv a acționat cu rea intenție sau gravă neglijență.

Propunerea APADOR-CH a vizat completarea articolului 269 alineatul 3 din proiectul legii privind statutul magistraților, după cum urmează:

(3) În termen de 30 de zile de la primirea comunicării hotărârii definitive pronunţate în acțiunea prevăzută la alin. (1), Ministerul Finanţelor Publice va sesiza Plenul Consiliul Superior al Magistraturii pentru a constata dacă eroarea judiciară este urmarea exercitării funcţiei de către judecător sau procuror cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă.”

Introducerea posibilității angajării răspunderii patrimoniale a judecătorilor și în urma pronunțării unor hotărâri CEDO privind cauze civile, în urma cărora statul român trebuie să plătească despăgubiri

În present, răspunderea patrimonială a judecătorilor pentru obligarea statului român la plata de despăgubiri prin hotărâre CEDO poate fi angajată numai dacă hotărârea CEDO privește o cauză penală, nu și una civilă.

De aceea, APADOR-CH propunea introducerea în lege a unui alineat suplimentar care să se refere și la cauzele civile, întrucât în prezent legislația prevede (în teorie) tragerea la răspundere doar a magistraților care greșesc în cauzele penale. În acest sens, APADOR-CH propunea introducerea unui nou alineat, (3/1), la art. 269, cu următorul conținut:

(3/1) În termen de 30 de zile de la plata despăgubirilor stabilite printr-o hotărâre pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului sau prin convenţie de rezolvare pe cale amiabilă, cu privire la o cauză civilă, Ministerul Finanţelor Publice va sesiza Plenul Consiliul Superior al Magistraturii pentru a constata dacă obligarea statului la plata de despăgubiri este urmarea exercitării funcţiei de către judecător sau procuror cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă.”

Aceste propuneri, transmise de APADOR-CH de două ori către Parlament, nu au fost luate în seamă de politicieni. Dacă tot e la modă scenarita, nu putem să nu ne întrebăm și noi, ce e la mijloc: interes ca magistrații să fie deasupra legii sau lipsă de profesionalism? În care dintre cele două variante ar intra opoziția și AVP, care contestă doar unele articole din pachetul de legi, dar nu și pe acesta, care ar rezolva o disfuncționalitate ce trenează de ani de zile? Pare că bugetul public, ca și „micile” nedreptăți făcute de magistrați unora sau altora dintre justițiabili, nu sunt suficient de importante pentru a fi atacate la CCR.

Rămâne să plătim în continuare cu toții greșelile magistraților și să sperăm că nu ne vom număra și printre aceia judecați strâmb de aceștia. Căci a spera într-o creștere a profesionalismului în justiție este utopic, în condițiile în care și justiția e o oglindă a societății, ca și clasa politică până la urmă.

Pisica lui Schrödinger la Parlament

07/10/2022/în Buna guvernare, Comunicate /de Rasista

Camera Deputaților legiferează posibilitatea ca în România același text de lege să poată fi și constitutional, și neconstituțional, permițându-le magistraților să respecte sau nu hotărârile CJUE, CEDO, CCR sau ICCJ

APADOR-CH a formulat, în luna septembrie 2022, un set de trei propuneri pentru îmbunătățirea proiectului de Lege privind statutul magistraților, pe care le-a transmis comisiei speciale comune din Parlament, care se ocupă cu modificarea Legilor justiției. Numai una din trei a fost preluată parțial în forma adoptată de Camera Deputaților, dar cu o completare care face ca articolul respectiv să nu poată fi aplicat în practică.

Concret este vorba despre menținerea abaterii disciplinare a judecătorilor sau procurorilor care nu respectă hotărârile CCR. Această abatere fusese eliminată din proiectul de lege privind statutul magistraților, cu intenția de a le permite instanțelor să aplice hotărârile CJUE și atunci când acestea sunt în contradicție cu deciziile CCR – o explicație găsiți aici. Eliminarea acestei abateri ar fi deschis drumul unui haos juridic, instanțele fiind libere să respecte sau să ignore deciziile CCR, care de altfel sunt obligatorii pentru toată lumea.

Camera Deputaților a adoptat zilele astea o formă a Legii privind statutul magistraților în care a introdus la articolul 271 litera t) abaterea disciplinară pentru nerespectarea hotărârilor/deciziilor CJUE, CEDO, CCR și ICCJ. Deși este o formă ușor diferită de propunerea APADOR-CH, această soluție ar rezolva problema, prin enumerarea instanțelor și deci indicarea ordinii în care magistrații români trebuie să le respecte deciziile. De exemplu, dacă există contradicţii între o hotărâre CJUE şi o decizie CCR şi ar trebui „ales” între ele, potrivit enumerării din art. 271 lit. t), prioritatea respectării revine hotărârii CJUE şi doar nerespectarea acesteia atrage răspunderea disciplinară.

ICCJ, va stabili când şi dacă trebuie respectate hotărârile CJUE, CEDO şi deciziile CCR

Dar, deputații au simțit nevoia să pluseze și au mai adăugat o sintagmă care face inaplicabil în practică acest articol. Pentru a fi sancţionabilă, nerespectarea hotărârilor/deciziilor CJUE, CEDO, CCR, ICCJ trebuie să se facă „în mod vădit şi nejustificat”. Dacă nu sunt îndeplinite ambele condiţii (în mod vădit şi în mod nejustificat), fapta nu constituie abatere disciplinară.

O problemă este cine va aprecia caracterul justificat sau nu al nerespectării unei hotărâri CJUE, CEDO sau a unei decizii CCR sau ICCJ? Potrivit procedurii disciplinare, asupra existenţei sau nu a abaterii disciplinare se pronunţă, în ultimă instanţă ICCJ. Cu alte cuvinte, ICCJ, va fi entitatea care va stabili când şi dacă trebuie respectate de către instanţele naţionale hotărârile CJUE, CEDO şi deciziile CCR, deoarece ICCJ va aprecia dacă există sau nu abaterea disciplinară într-un caz concret, adică va stabili dacă nerespectarea acestor hotărâri/decizii a fost sau nu justificată. Aparent, prin sintagma „în mod vădit şi nejustificat” se acordă o prea mare putere unei instanţe (ICCJ) de a hotărî dacă se justifică sau nu respectarea hotărârilor/deciziilor unor entităţi importante: CJUE, CEDO, CCR.

În același timp, dacă o instanţă va considera că are motive să nu respecte aceste hotărâri/decizii, desigur că își va motiva (justifica) punctul de vedere, prin prezentarea unor argumente juridice, și astfel fapta de nerespectare a hotărârilor/deciziilor nu va constitui abatere disciplinară deoarece judecătorul va prezenta un raţionament juridic care va contrazice hotărârea CJUE, CEDO sau decizia CCR şi va susţine că asta este convingerea sa.

Așadar, din cauza inaplicabilităţii practice a textului de lege în care este reglementată această abatere, se menţine riscul generării unui şir de anomalii juridice, întrucât, de exemplu, acelaşi text de lege va fi, în acelaşi timp, şi constituţional, şi neconstituţional, după cum unii judecători vor respecta, iar alţi judecători nu vor respecta decizia CCR cu privire la respectivul text de lege.

O soluție care se impune pentru repararea situației este eliminarea sintagmei „în mod vădit şi nejustificat”, urmând ca orice nerespectare, nu doar una vădită şi nejustificată, a unei hotărâri/decizii a CJUE, CEDO, CCR, ICCJ să constituie abatere disciplinară.

APADOR-CH a transmis din nou setul de propuneri de îmbunătățire a statutului magistraților (cu mențiunile de mai sus la modificarea art. 271 litera t), la aceeași comisie comună, de data asta sperând că Senatul va ține cont de ele și de logica juridică ce impune coerență și predictibilitate. Altfel vom avea legi precum pisica lui Schrödinger, iar rezultatul aplicării lor va fi că ori se va face justiție, ori nu se va face, dar sigur nu va răspunde niciun magistrat pentru asta.

Cerem AVP să atace la CCR ordonanța privind compensarea prețurilor la energie

05/10/2022/în Buna guvernare, Comunicate, Slider /de Rasista

OUG 119/2022 este neconstituțională întrucât condiționează acordarea de reduceri viitoare de un consum anterior apariției legii, fapt interzis de Constituție

APADOR-CH a cerut Avocatului Poporului (AVP) să atace la Curtea Constituțională (CCR) Ordonanța 119/2022 care reglementează compensarea prețului la energie în funcție de consumul fiecăruia din 2021. Această prevedere, privind înlesnirea primită în funcție de un comportament anterior legii, este neconstituțională, întrucât Constituția prevede că legea dispune numai pentru viitor (cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile, dar nu este cazul aici).

Concret, OUG 119/2022 instituie un cost diferențiat al energiei electrice pentru consumatori în funcție de ce consum au avut aceștia cu un an înainte de adoptarea legii, respectiv în 2021. Reducerile sunt consistente, prețul plătit de consumator variind de la 0,68 lei/Kwh la 4-5 lei sau mai mult/Kwh, prețul cel mai mic fiind pentru consumuri lunare de maximum 255 de kW/h. Așadar, Guvernul îi premiază prin OUG 119/2022 pe aceia care se pot întoarce în timp ca să-și stingă becurile din 2021 și să se încadreze astfel într-un consum taxabil cu cel mai mic tarif începând din 2022.

O astfel de prevedere, prin care unei persoane i se pretinde să aibă o anumită conduită (un anumit consum mediu lunar de energie electrică) nu numai pentru viitor (pentru perioada de după intrarea în vigoare a unui act normativ), ci şi pentru trecut, respectiv cu un an înainte (2021) de intrarea în vigoare a unui act normativ (2022), încalcă în mod flagrant principiul neretroactivităţii legii, consacrat în art. 15 al. 2 din Constituţie, potrivit căruia legea dispune numai pentru viitor.

Orice act normativ nu poate pune condiții ce trebuie respectate decât după intrarea sa în vigoare, nu înainte. Oamenii nu își pot adapta conduita după o lege decât după intrarea în vigoare a legii, nu înainte de asta.

Pentru a respecta Constituţia, este necesar ca din prevederile OUG 119/2022, art. 1 al. 1 lit. a), b), c), e), art. 1 al. 2 lit. b) și art. 1 al. 5 din OUG nr. 27/2022 (care vizează același domeniu) să fie eliminată sintagma „în anul 2021” și orice alte referiri cu privire la obligația respectării în anul 2021 a unor condiții introduse abia în 2022. În urma eliminării acestei sintagme, textele vor redeveni constituţionale, sub aspectul respectării principiului neretroactivității legii, întrucât ele se vor referi doar la consumul (tranşele de consum) din anul 2022, adică de după intrarea în vigoare a actului normativ, respectiv a OUG 119/2022.

Citește sesizarea APADOR-CH către Avocatul Poporului

OUG 119/2022 se află în dezbaterea Parlamentului, a fost aprobată deja de Senat în această formă neconstituțională și urmează să fie discutată la Camera Deputaților.

*sursa foto

Trei propuneri pentru tragerea la răspundere a magistraților care greșesc

24/09/2022/în Buna guvernare, Comunicate, Slider /de Rasista

Dincolo de discuțiile politice pe marginea pachetului de Legi ale justiției, există și chestiuni mai practice care ar trebui discutate și introduse în aceste legi, cum ar fi tragerea la răspundere a magistraților care greșesc cu intenție sau din gravă neglijență, dar care nu plătesc pentru greșelile lor, din cauza unor prevederi legale deficitare. APADOR-CH a documentat această situație și a aflat că cel puțin din 2010 până acum niciun judecător sau procuror nu a fost tras la răspundere pentru greșelile făcute în procese care ulterior au atras condamnarea României la CEDO.

Am folosit, așadar, ocazia modificării legilor justiției pentru a transmite comisiei speciale din Camera Deputaților trei propuneri concrete de îmbunătățire a legislației, astfel încât, pe cât posibil, să nu mai plătim toți pentru greșelile unora.

1. Declanșarea acțiunii în regres depinde de Ministerul Finanțelor

Propunerea se referă la stabilirea, prin lege, a unui termen concret de 30 de zile în care Ministerul Finanțelor Publice (MFP) să sesizeze Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) și să ceară ca acesta să stabilească dacă respectivul judecător sau procuror a greșit cu rea intenție sau gravă neglijență. În proiectul de lege aflat acum în dezbaterea parlamentului nu este prevăzut niciun termen pentru această sesizare, ceea ce perpetuează starea de fapt din prezent, când tragerea la răspundere a magistraților se prescrie pentru că instituțiile responsabile nu depun eforturile necesare în timp util.

Propunerea APADOR-CH vizează așadar completarea articolului 270 alineatul 3 din proiectul privind statutul magistraților dupa cum urmeaza:

(3) În termen de 30 de zile de la primirea comunicării hotărârii definitive pronunţate în acțiunea prevăzută la alin. (1), Ministerul Finanţelor Publice va sesiza Plenul Consiliul Superior al Magistraturii pentru a constata dacă eroarea judiciară este urmarea exercitării funcţiei de către judecător sau procuror cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă.”

2. Introducerea posibilității angajării răspunderii patrimoniale a judecătorilor și în urma pronunțării unor hotărâri CEDO privind cauze civile, în urma cărora statul român trebuie să plătească despăgubiri

În prezent răspunderea patrimonială a judecătorilor pentru obligarea statului român la plata de despăgubiri prin hotărâre CEDO poate fi angajată numai dacă hotărârea CEDO privește o cauză penală, nu și una civilă.

De aceea, APADOR-CH propune introducerea în lege a unui alineat suplimentar care să se refere și la cauzele civile, întrucât în prezent legislația prevede (în teorie) tragerea la răspundere doar a magistraților care greșesc în cauzele penale. În acest sens, APADOR-CH propune introducerea unui nou alineat, (3/1), la art. 270, cu următorul conținut:

(3/1) În termen de 30 de zile de la plata despăgubirilor stabilite printr-o hotărâre pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului sau prin convenţie de rezolvare pe cale amiabilă, cu privire la o cauză civilă, Ministerul Finanţelor Publice va sesiza Plenul Consiliul Superior al Magistraturii pentru a constata dacă obligarea statului la plata de despăgubiri este urmarea exercitării funcţiei de către judecător sau procuror cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă.”

3. Nerespectarea hotărârilor CCR care contrazic hotărârile CJUE

Cea de-a treia propunere vizează menținerea abaterii disciplinare a judecătorilor sau procurorilor care nu respectă hotărârile CCR – articolul 272 alineatul 1 din proiect.

Intenţia eliminării acestei abateri a fost aceea de a permite instanţelor naţionale să aplice o hotărâre CJUE şi atunci când aceasta este în contradicţie cu o decizie CCR. Însă eliminarea totală a abaterii disciplinare este exagerată. Pe de o parte, pentru că în Constituie încă se prevede că respectarea deciziilor CCR este obligatorie pentru toată lumea, deci şi pentru judecători (art. 147 al. 4 din Constituţie). Pe de altă parte, pentru că nici hotărârile CJUE care au intrat în conflict cu deciziile CCR nu se referă la orice situaţii/speţe, ci doar la cele în care este vorba despre bani europeni. Astfel, CJUE nu a hotărât că judecătorul poate refuza să aplice o decizie a CCR în orice fel de situaţie, ci numai în cazuri în care este vorba despre folosirea/fraudarea fondurilor europene. APADOR-CH a explicat aici care este diferența dintre cele două feluri de hotărâri.

Varianta rezonabilă ar fi fost reformularea textului în care este prevăzută abaterea, în sensul menţinerii abaterii constând în nerespectarea deciziilor CCR, dar cu exceptarea cazurilor în care acestea contravin hotărârilor CJUE. Astfel s-ar da prioritate hotărârilor CJUE, chiar și celor care intră în conflict cu unele decizii ale CCR, dar ar rămâne sancționabile celelalte cazuri în care instanțele nu ar respecta deciziile CCR. În acest mod, nu s-ar „da liber” la ignorarea tuturor deciziilor CCR de către instanţe, situație care ar putea genera o accentuată imprevizibilitate juridică, vecină cu haosul juridic (ar dispărea unitatea interpelării juridice în chestiunile privind ne/constituționalitatea textelor de lege, unitate ce era asigurată până acum prin obligativitatea față de toți, inclusiv față de judecători, a deciziilor CCR).

Propunerea APADOR-CH este de înlocuire a textului de lege în vigoare (art. 99 lit. ș din Legea 303/2004), în care este prevăzută abaterea disciplinară, text care are următorul conținut:

Constituie abateri disciplinare:

(…)

ș) nerespectarea deciziilor Curții Constituționale ori a deciziilor pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursurilor în interesul legii;”

cu următorul text de lege, care ar trebui introdus la art. 272 al. 1 lit. ș) din proiect:

Constituie abateri disciplinare:

(…)

ș) nerespectarea deciziilor Curții Constituționale, a hotărârilor Curții de Justiție a Uniunii Europene ori a deciziilor pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursurilor în interesul legii; în caz de conflict între deciziile Curții Constituționale și hotărârile Curții de Justiție a Uniunii Europene, constituie abatere nerespectarea hotărârilor Curții de Justiție a Uniunii Europene.”

Acestea sunt cele trei propuneri concrete pe care APADOR-CH le-a trimis parlamentului, dar care, din păcate, constatăm că nu figurează pe site-ul Camerei Deputaților și este foarte probabil să nu fie luate în discuție la votarea noii legi. Este posibil, totuși, ca măcar a treia propunere să prindă viață, întrucât ea apare și în avizele trimise de CSM și Consiliul legislativ, într-o formă ușor diferită de a APADOR-CH, dar cu aceeași esență.

Citiți propunerile APADOR-CH integral

Hotărârile Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) sunt mai „tari” decât deciziile Curţii Constituţionale (CCR)? Diferenţa dintre practică şi teorie.

09/09/2022/în Articole, Buna guvernare, Slider /de Rasista

Practic, hotărârile CJUE sunt mai „tari”

Actuala componenţă a CCR, controversată, mai ales când vine vorba de respectarea condiţiei prevăzute în art. 143 din Constituţie cu privire la „înalta competenţă profesională” a unora dintre cei aleşi în funcţia de judecător constituţional, la care se adaugă şi unele decizii pronunţate de CCR, care, vrând-nevrând, s-au potrivit de minune cu interesele unor foşti/actuali politicieni şi/sau unor supradimensionate puşculiţe umblătoare, au generat în opinia publică o imagine vădit defavorabilă CCR.

De aceea, în mod repetat, s-a pus în discuţia publică ori desfiinţarea CCR, ori reformarea CCR prin depolitizarea acesteia şi profesionalizarea ei.

Puşi în faţa unor decizii ale CCR în care era clar că, între urs şi vânător, CCR preferă ursul, unii judecători au ales, oarecum în disperare de cauză, să sesizeze CJUE, pentru a nu mai fi împiedicaţi, prin diferite tertipuri din unele decizii ale CCR, să-l judece pe urs.

CJUE a dat dreptate judecătorilor care i s-au adresat şi a hotărât că dacă o decizie a CCR are ca efect împiedicarea cursului normal al justiţiei, atunci când este vorba despre bani europeni, ea nu va trebui respectată de judecători.

Este de menţionat că hotărârea CJUE nu se referă la orice cauză penală soluţionată de judecătorii români, ci doar la cauzele penale în care sunt implicaţi bani europeni (fonduri europene). CJUE a motivat în sensul că dacă e vorba despre bani europeni este cât se poate de normal că instanţa care trebuie să stabilească regulile într-o astfel de speţă trebuie să fie tot o instantă europeană (în speţă, CJUE), iar nu o instanță naţională, chiar dacă această instantă naţională este o curte constituţională.

Deci, CJUE a hotărât că, atunci când e vorba despre o cauză în care sunt implicaţi bani europeni, care se află pe rolul unei instanţe din România, judecătorul român poate ignora o decizie a CCR prin care se împiedică judecarea cauzei respective.

Cu alte cuvinte, potrivit hotărârii CJUE, pentru banii europeni, cei care fac regulile, suntem noi, instanţele europene (CJUE), iar pentru banii româneşti, puteţi să vă faceţi voi regulile, inclusiv prin CCR.

În practică, instanţele au aplicat această hotărâre a CJUE şi au soluţionat cauzele penale privind fonduri europene dând prioritate hotărârii CJUE în faţa acelor decizii ale CCR care împiedicau sancţionarea comiterii unor infracţiuni privind fondurile europene.

Ca o consecinţă a aplicării, în practica instanţelor, a hotărârii CJUE, odată cu modificarea „legilor justiţiei”, legi aflate în prezent în dezbatere în Parlament, s-a eliminat din legea privind statutul judecătorilor şi procurorilor abaterea disciplinară constând în nerespectarea deciziilor CCR.

Această eliminare totală a abaterii disciplinare este exagerată. Pe de o parte, pentru că în Constituie încă se prevede că respectarea deciziilor CCR este obligatorie pentru toată lumea, deci şi pentru judecători (art. 147 al. 4 din Constituţie). Pe de altă parte, pentru că nici hotărârea CJUE nu se referă la posibilitatea neaplicarii deciziilor CCR în orice speţă, ci doar în cele în care este vorba despre bani europeni.

O soluție rezonabilă ar fi fost reformularea textului în care este prevăzută abaterea ce poate fi comisă de judecător sau procuror, în sensul menţinerii abaterii constând în nerespectarea deciziilor CCR, dar cu exceptarea cazurilor în care acestea contravin hotărârilor CJUE. Astfel s-ar da satisfacţie şi amintitei hotărâri a CJUE, dar ar ramâne sancționabile celelelate cazuri în care instanțele nu ar respecta decziiile CCR. În acest mod, nu s-ar „da liber” la ignorarea tuturor deciziilor CCR de către instanţe, situație care ar putea genera o accentuată imprevizibilitate juridică, vecină cu haosul juridic (ar dispărea unitatea interpetării juridice în chestiunile privind ne/constituționalitatea textelor de lege, unitate ce era asigurată până acum prin obligativitatea față de toți, inclusiv față de judecători, a deciziilor CCR).

Teoretic, deciziile CCR sunt la fel de „tari” ca hotărârile CJUE

Dacă ne raportăm la actualele prevederi constituţionale, putem observa că prioritatea dreptului european este recunoscută, în Constituţie, numai cu privire la legi, dar nu şi cu privire la Constituţie.

Trebuie precizat că în textele din Constituţie se face o deosebire între legi şi Constituţie. Chiar dacă şi Constituţia este o lege (legea fundamentală), tocmai datorită caracterului său special, Constituia este nominalizată separat de celelalte legi în textele constituţionale.

Astfel, în art. 1 al. 5 din Constituţie se prevede: „În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie.” Se observă foarte clar că în textul constituţional sunt nominalizate separat „Constituţia” şi celelalte „legi”.

Însă, în art. 148 al. 2 din Constituţie în care este prevăzută prioritatea dreptului european, referirea se face doar la legi, nu şi la Constituţie. Textul art. 148 al. 2 este următorul: „Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.”

Nu se ştie dacă în art. 148 al. 2 din Constituie este vorba despre o omisiune accidentală, comisă în graba de a fi printre primii care raportează că s-au conformat, sau de o excludere voită a Constituţiei dintre reglementările naţionale faţă de care dreptul european are prioritate. Oricare ar fi motivele omisiunii, cert este că în redactarea actuală a art. 148 al. 2 din Constituţie, nu este prevăzută prioritatea dreptului european faţă de Constituţie, ci doar faţă de celelalte legi interne, în afară de Constituţie.

Cu alte cuvinte, actuala redactare a art. 148 al. 2 din Constituţie, permite interpretarea în sensul că dreptul european nu ar fi prioritar/superior faţă de Constituţie, ci se află pe acelaşi nivel cu aceasta. Iar garantul respectării Constituţiei este CCR (art. 142 al. 1 din Constituţie), care îşi exercită rolul de garant, în principal, prin adoptarea deciziilor CCR.

Nu ar fi prima şi singura dată când una e teoria şi alta e practică/realitatea. Ţine de normalitate, din ce în ce mai rară peste tot în lume în aceste vremuri, ca practica şi teoria să se afle în concordanţă.

În problema în discuţie, corelarea teoriei cu practica pare a fi destul de greu realizabilă, întrucât implică o modificare a Constituţiei, în sensul că în art. 148 al. 2 din Constituţie, în loc să se prevadă că dreptul european are „prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne”, ar trebui să se prevadă că dreptul european are „prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne şi din Constituţie”. Or, Constituţie se modifică foarte greu, deci contradicţia dintre practică şi teorie s-ar putea să mai dureze. Unii ar spune că asta e rău, alţii ar spune că asta e bine. Este o faţetă a disputei mai vechi dintre integraționism şi suveranism.

În legătură cu aceste aspecte și cu alte două chestiuni vizând tragerea la răspundere a magistraților, APADOR-CH a transmis comisiei speciale din Camera Deputaților câteva modificări pe marginea proiectului de lege privind statutul magistraților.

Alegerea președintelui: ocrotește avertizorii sau ține cu corupții?

13/07/2022/în Buna guvernare, Comunicate, Slider /de Rasista

Îi cerem președintelui țării să retrimită legea avertizorilor în Parlament, pentru repararea ei și protejarea avertizorilor de integritate, așa cum ne spune directiva europeană

Curtea Constituțională a declarat azi că legea avertizorului, recent votată în Parlament, este constituțională, în ciuda apelurilor pentru respingerea ei, făcute atât de societatea civilă cât și de USR.

În comunicatul publicat pe site, CCR nu își motivează decizia, însă spune că e bine că legea „disciplinează conduita avertizorului de integritate”, obligându-l să aștepte trei luni de zile înainte de a divulga presei ilegalitatea despre care a aflat, după ce a adus-o la cunoștința superiorilor săi sau organelor de anchetă. Dacă se adresează direct presei, avertizorul poate pierde protecția oferită de lege, cu puține excepții, în cazuri motivate temeinic. Practic prin noua lege parlamentarii au redus nivelul de protecție acordat deja avertizorului, prin vechea lege, deși acest lucru este interzis de directiva europeană.

De asemenea, CCR tace suspect cu privire la articolul 1 alineatul 4, despre care nu ne lămurește de ce îl consideră constituțional. Acesta se referă la achizițiile militare și e formulat atât de neclar încât inclusiv Consiliul legislativ a atras atenția Parlamentului asupra lui.

Decizia Curții vine pe fondul unei lupte surde, care are în centru conceptul de protejare a avertizorilor de integritate. Diverse voci încearcă de ceva vreme să acrediteze ideea că avertizorul de integritate nu este decât un turnător, iar legea „pe care ne-o impune UE” ar fi de natură să-i oblige pe români să fie turnători.

Nimic mai fals. Avertizorul nu este un turnător, ci este un om curajos care își riscă viața personală sau profesională ca să atragă atenția asupra unei ilegalități care se petrece departe de ochii noștri, dar care ne afectează pe toți. De aceea acest om are nevoie de o lege bună care să-l apere, pentru că niciun șef și nicio instituție nu se poartă frumos cu un avertizor de integritate, odată ce el începe să spună ce știe. Precum martorii în procesul unei crime, avertizorii au nevoie de protecția societății și a justiției. Dacă acea societate vrea să fie sănătoasă și ține cu cei corecți, nu cu corupții.

George Epurescu, vicepreşedintele pentru Cercetare Ştiinţifică al Federaţiei Sindicale Hermes, a caracterizat astfel situația:

Decizia CCR vine pe fondul <neînțelegerii> rolului avertizorului de integritate și își arată disprețul față de avertizori. Încă din titlu, legea și directiva se referă la protecția avertizorilor prin prisma faptului că acțiunile lor în interesul publicului sunt câteodată acte de indisciplină, dacă aplicăm formalismul unilateral al angajatorului. Tocmai protecția acestor acte de indisciplină birocratică și formală reprezintă esența directivei și ar trebui să fie transpuse în lege. Dar, ca și parlamentarii coaliției corupte care guvernează, CCR schimbă legea în legea de disciplinare a avertizorilor. O etichetă simbolică pe care o capătă avertizorii. Daca în 1990 erau Golani, azi sunt nedisciplinați. Nu vom sta liniștiți, la locurile noastre!”.

De aceea, noi, semnatarii acestui apel, organizații neguvernamentale și avertizori de integritate, ne adresăm acum, ca ultimă șansă, Președintelui țării și îi cerem să nu promulge legea, și s-o trimită Parlamentului spre reexaminare, conform articolului 77 alineatul 2 din Constituție. Îi cerem Președintelui Iohannis să aleagă cu cine joacă această carte: îi protejează pe avertizori, cerând Parlamentului să aducă legea în acord cu directiva europeană pe care trebuie să o transpună, sau ține cu corupții și îi ajută, prin promulgarea acestei legi strâmbe, să fure mai departe?

Decizii, decizii.

Semnatarii apelului:

Asociații, fundații și sindicate

APADOR-CH

Asociaţia Profesională a Transportatorilor (APT), preşedinte Ivan Tudor Florian, secretar general Nedelcu Gheorghe

Asociaţia Pentru Drepturile Omului Imaginea României, preşedinte Stoica Gabriel

Uniunea Romilor din Europa, primvicepreşedinte Ivan Gheorghe, avertizor de integritate

Alianţa Naţională a Sindicatelor Feroviare, preşedinte Maxim Rodrigo, avertizor de integritate

Asociaţia Naţională a Patronatelor Operatorilor în Regim de Taxi, preşedinte Nedelcu Remus

Fundaţia pentru Drepturile Omului-CELEST, preşedinte avocat Rosini Claudius

Federaţia Transpublic a Sindicatelor din Transportul Public Local, preşedinte Valer Ciobanescu, avertizor de integritate

Sindicatul Transpublic din STB, secretar general Ivan Marieta, avertizor de integritate

Avertizori de integritate:

Cuţui Mihaela

George Epurescu

Camelia Roiu

Camelia Imbarus

Ciolpan Gabriela

Gavriloiu Ionuţ Cristian

Ionaşcu Iulia

Luceanu Mariana

Olteanu Marian

Pancu Lenuţa

Păuleţ Paul

Popeanu Mirela

Savin Neculai

Simion Daniel Petrică

Adrian Moise

*sursa foto

Un Parlament avem și trebuie să-l ascultăm orbește

07/07/2022/în Buna guvernare, Comunicate, Slider /de Rasista

Avocatul Poporului ne răspunde după 7 zile că nu atacă legi neclare la CCR pe motiv că „Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării”

După ce i-am cerut să sesizeze Curtea Constituțională cu privire la faptul că noua lege a avertizorilor de integritate este neconstituțională, Avocatul Poporului ne-a răspuns că nu a făcut asta întrucât, „Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării, iar competenţa de legiferare a acestuia cu privire la un anumit domeniu nu poate fi limitată dacă legea astfel adoptată respectă exigenţele Legii fundamentale”.

În răspunsul transmis APADOR-CH, Instituția Avocatului Poporului susține că argumentul cum că articolul 1 din noua lege ar fi neclar nu e de natură să încalce Legea fundamentală. În plus, argumentul invocat de APADOR-CH ar fi preluat din avizul Consiliului legislativ.

Întrucât Constituția spune că e obligatoriu să respectăm legile țării, se pare că numai noi și Consiliul legislativ mai credem că pentru a fi respectată o lege trebuie să fie în primul rând clară, ca să fie înțeleasă.

Analizând aspectele sesizate, precizăm că acestea reprezintă, mai degrabă, opţiunea legiuitorului în materia protecţiei avertizorilor în interes public, ceea ce ţine de oportunitatea reglementării, element de natură subiectivă, legiuitorul fiind în drept să stabilească condiţiile şi criteriile în acest sens.

În privinţa puterii legiuitoare, prevederile art. 61 alin. (1) din Constituţie stabilesc că „Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării”, iar competenţa de legiferare a acestuia cu privire la un anumit domeniu nu poate fi limitată dacă legea astfel adoptată respectă exigenţele Legii fundamentale.

Alegerea celor mai potrivite abordări pentru a se ajunge la protecţia avertizorilor în interes public este o problemă exclusiv de oportunitate politică, iar Curtea Constituţională nu poate cenzura aspecte de oportunitate legislativă.”

În privința celui de-al doilea argument de neconstituționalitate pe care l-am semnalat AVP, acela că prin transpunerea Directivei noua lege diminuează standardul de protecție oferit avertizorilor, Avocatul Poporului susține că alegerea modului în care vor fi protejați avertizorii e o chestiune de „oportunitate politică” și nu e treaba CCR, ci a Curții de Justiție a Uniunii Europene, să tragă România de mânecă atunci când nu respectă directivele europene.

Asta deși tot în Constituție scrie că legislația europeană are prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne.

În răspunsul transmis APADOR-CH, AVP încheie spunând că oricum CCR a fost sesizat deja cu privire la Legea avertizorului, iar termenul de discutare a acestei sesizări este 13 iulie, deci nu mai e nevoie să depună eforturi pentru asta. Sesizarea a fost depusă de USR.

Prin urmare, am aflat azi de la Avocatului Poporului, singura instituție „a poporului” (în afară de politicieni) abilitată să atace legi strâmbe la Curtea Constituțională, că Parlamentul are dreptul să facă legi, fie ele și neclare, iar noi trebuie să le respectăm, chiar dacă nu le înțelegem. Atacarea legilor la CCR devine, astfel, inutilă. Iar AVP a avut nevoie de 7 zile ca să ne scrie asta.

Citește răspunsul Avocatului Poporului

APADOR-CH îi cere Avocatului Poporului să atace legea avertizorului la CCR

29/06/2022/în Buna guvernare, Comunicate, Slider /de Rasista

Noua lege a avertizorului de integritate, votată astăzi în Parlament, este neconstituțională întrucât ea diminuează nivelul actual de protecţie acordat persoanelor care fac avertizări publice, ignorând astfel directiva europeană în materie, pe care se presupune că ar transpune-o în legislația națională

APADOR-CH a cerut astăzi Avocatului Poporului să atace la Curtea Constituțională noua lege a avertizorului de integritate, proaspăt votată în Camera Deputaților și trimisă la promulgare. Noua lege are mai multe hibe, pe care APADOR-CH le-a semnalat în ultimul an și jumătate, de când proiectul se află în procedura de elaborare și adoptare, însă forma finală ieșită din Parlament are cel puțin două aspecte neconstituționale. Acestea se regăsesc în articolul 1, alineatele 4,6 și 7, și articolul 19, alineatele 1 și 2.

Cum poate ști avertizorul care sunt interesele esențiale de securitate ale statului?

Articolul 1 al noii legi îi interzice avertizorului de integritate să facă dezvăluiri publice despre încălcări ale legii în privința achizițiilor în domenii considerate de stat esențiale pentru securitatea națională. Încă de la avizarea proiectului, Consiliul Legislativ a precizat că este necesar ca art. 1 al. 4 să descrie în mod concret, explicit, clar și previzibil, care dezvăluiri ale încălcărilor de norme nu intră sub incidența legii avertizorilor. Textul legal nu stabileşte în mod clar şi previzibil graniţa dintre permis şi interzis în materia avertizărilor privind apărarea şi securitatea naţională, graniţă pe care avertizorul este obligat să o respecte, deşi nu o poate cunoaşte în mod cert.

Cum poate cunoaște o persoană (un avertizor) care sunt interesele pe care statul le consideră, la un moment dat, esențiale pentru securitatea națională și, în special, cele privind dotarea de război? Achiziționarea de fier vechi pe post de tehnică militară constituie sau nu, la un moment dat, o chestiune esențială pentru securitatea națională, care nu va putea fi dezvăluită de un avertizor? Se pare că da, potrivit actualului art. 1 al. 4 din lege.

Întrucât sunt lipsite de claritate și previzibilitate, textele art. 1 al. 4, 6 și 7 din lege încalcă art. 1 al. 5 din Constituție, deci sunt neconstituționale.

O înrăutățire a situației față de vechea lege – Avertizorul nu are voie să vorbească direct cu presa

Legea încă în vigoare, privind avertizările în interes public, Legea 571/2004, conţine o prevedere potrivit căreia o avertizare (dezvăluire) poate fi adresată direct presei, fără a mai fi necesar ca, în prealabil, avertizorul să fi sesizat alte autorităţi sau organisme. Legea veche acordă astfel avertizorului dreptul de a alege calea şi procedura prin care face avertizarea: ori foloseşte mai întâi calea sesizărilor ierarhice sau către diverse autorităţi, după care se adresează presei, ori se adresează direct presei, în paralel cu sesizarea altor autorități/organisme sau chiar fără a mai face, în prealabil, sesizări către alte organisme/autorităţi.

În articolul 19 din noua lege, pentru transpunerea directivei 2019/1937, se prevede că nu beneficiază de protecţia legală acordată avertizorilor orice persoană care se adresează direct presei cu o avertizare, ci doar cel care se adresează presei după ce a făcut o raportare internă sau cel care nu face în prealabil o raportare internă, dar are motive temeinice (pe care tot el trebuie să le dovedească) pentru care nu face raportarea internă, în sensul că raportarea internă ar fi fost inutilă, adică nu ar fi produs urmări (nu s-ar fi putut remedia încălcările de lege semnalate). Deci, acordarea sau nu a protecţiei prevăzute de lege pentru avertizorul care s-a adresat direct presei va depinde, în cele din urmă, în mod substanţial de o apreciere pur subiectivă a unei/unor persoane. Şi este foarte posibil ca motivele pe care avertizorul le-a apreciat ca fiind întemeiate pentru a se adresa direct presei să fie considerate ulterior, de alte persoane, cu drept de decizie, ca nefiind întemeiate.

Acest element subiectiv introdus, al existentei „motivelor intemeiate”, care este destul de instabil şi destul de greu de dovedit în practică, va descuraja pe avertizori să se adreseze direct presei, deoarece ei nu vor mai avea siguranţa (care există în prezent, în regimul Legii 571/2004) că în toate cazurile în care se vor adresa direct presei vor beneficia de protecţia acordată de lege.

Această prevedere face ca noua lege să ofere mai puțină protecție avertizorilor, în condițiile în care directiva europeană în materie dorește exact contrariul, adică să le ofere o protecție mai mare avertizorilor pentru a stimula avertizările. Articolul 25 al. 2 din directivă interzice ca, prin transpunerea sa în legislația internă a unui stat membru, să se diminueze nivelul de protecție acordat deja unui avertizor printr-o lege națională care există deja în respectivul stat membru. Din acest motiv, art. 19 este o prevedere neconstituțională, deoarece a fost adoptat cu încălcarea art. 25 al. 2 din directivă, ceea ce constituie și o încălcare a art. 148 al. 2 din Constituţie, care consacră prioritatea reglementărilor comunitare cu caracter obligatoriu faţă de dispoziţiile contrare din legile interne (prioritatea dreptului comunitar).

În plus, același articol 19, prin alineatul 2, contrazice primul alinat, spunând că totuși avertizorul nu poate să facă dezvăluiri publice decât la trei luni după ce a făcut o raportare prealabilă. Este evident că aceste contradicții dintre al. 1 şi 2 ale art. 19 duc la inaplicabilitatea textului legal: al. 1 prevede posibilitatea divulgării publice şi în anumite cazuri în care nu s-a făcut o raportare în prealabil, dar al. 2 nu mai permite acest lucru şi condiţionează strict divulgarea publică de efectuarea prealabilă a unei raportări şi de trecerea unui termen de 3 luni de la ea.

Directiva nu prevede niciun termen de aşteptare între data raportării şi data divulgării publice, nici de 3 luni, nici de 1 lună, nici de 1 zi, deci permite avertizorului să facă o divulgare publică de îndată ce a făcut raportarea. Însă legea de transpunere a directivei, prin sintagma menţionată mai sus, introduce un termen de 3 luni şi adaugă la directivă, în mod neconstituţional, o condiţie restrictivă suplimentară, neprevăzută în directivă, pentru efectuarea unei divulgări publice. Din cauza acestor contradicţii logice APADOR-CH consideră că articolul 19 este neconstituţional şi prin lipsa de claritate şi previzibilitate.

Pentru acest motive, APADOR-CH a cerut Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituțională privind aspectele de neconstituționalitate din noua lege. Fiind o lege adoptată în procedura de urgență, sesizările de neconstituționalitate trebuie făcute în maximul două zile de la adoptarea legii, înainte de promulgare.

Citește solicitarea APADOR-CH adresată Avocatului Poporului

UPDATE 7 iulie 2022 – Avocatul Poporului ne răspunde după 7 zile că nu atacă legi neclare la CCR pe motiv că „Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării”

***

Lucrăm împreună pentru o Europă verde, competitivă și incluzivă

Proiectul este derulat de APADOR-CH în parteneriat cu ActiveWatch și beneficiază de o finanțare în valoare de 95.754 euro, prin programul Active Citizens Fund România, finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Conținutul acestui website nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Granturilor SEE și Norvegiene 2014-2021; pentru mai multe informații accesați www.eeagrants.org. Informații despre Active Citizens Fund România sunt disponibile la www.activecitizensfund.ro.