România, condamnată la CEDO pentru refuzul de a școlariza un condamnat în timpul detenției

21/03/2019/în Comunicate, Procese CEDO, Slider /de Rasista

București, 21 martie 2019

Statul român a fost condamnat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) în Cazul Flămînzeanu împotriva României, pentru încălcarea dreptului la educație prevăzut de Articolul 2 din Protocolul 1 la Convenție. Condamnarea a fost pronunțată la 19 martie 2019.

Faptele

În 2008, când avea 27 de ani, Marian Flămânzeanu a fost condamnat pentru furt și închis la Penitenciarul Rahova. Între 2007-2009 el a făcut clasele III-IV în penitenciar, iar din 2010, când a fost mutat la Penitenciarul Jilava, a făcut numeroase cereri pentru a-și continua studiile cu clasele V-VIII. Penitenciarul a avut discuții cu Inspectoratul Școlar, dar ulterior a motivat că din cauza numărului mic de deținuți eligibili, clasele nu se pot înființa.

Flămînzeanu a reclamat încălcarea dreptului la educație, în fața judecătorul delegat din penitenciar. Acesta i-a respins cererea ca nefondată, argumentând că Administrația Penitenciarelor a făcut toate demersurile, dar că nu poate să asigure un profesor pentru un singur elev. Ulterior Flămînzeanu s-a adresat Tribunalul București care a menținut decizia judecătorului delegat.

În 2011, aflându-se încă în detenție, Marian Flămînzeanu a scris APADOR-CH și a cerut ajutorul ca să ajungă la CEDO. Cazul a fost preluat de avocata Nicoleta Popescu care l-a reprezentat, din partea APADOR-CH.

Opinia Guvernului

Flămînzeanu a invocat în apărarea cererii sale Legea 84/1995 – care prevede că educația de 10 clase este obigatorie – și Legea 275/2006, de executare a pedepselor, care prevede de asemenea cerința pentru deținuți de a urma clasele de învățământ obligatoriu pe perioada privării de libertate. El a motivat că în detenție a înțeles importanța pe care o are educația și rolul acesteia în găsirea unui loc de muncă.

Guvernul României s-a apărat în fața Curții Europene spunând că statele au libertatea de a-și organiza sistemul de educație, și că aceasta depinde în mare măsură de nevoile și resursele comunității. În cazul de față, statul a încercat să-i ofere deținutului educația cerută, însă asigurarea unui profesor pentru trei sau cinci deținuți ar fi reprezentat o povară financiară prea mare pentru autorități.

Hotărârea CEDO

CEDO admite că dreptul la educație nu este unul absolut, însă constată că autoritățile române nu au făcut demersuri suficiente pentru a găsi soluții în cazul Flămânzeanu.

Curtea consideră că niciunul dintre argumentele invocate de Guvern nu este convingător, iar pe baza probelor prezentate, constată că refuzul de a-l înscrie pe reclamant în învățământul secundar nu a avut un scop legitim și proporțional.

Curtea a constatat că a fost încălcat articolul 2 al Protocolului nr. 1 în acest caz. Marian Flămînzeanu a primit 2000 de euro despăgubiri morale.

Articolul 2 din Protocolul 1: Dreptul la instruire

Nimănui nu i se poate refuza dreptul la instruire.

Pentru detalii,

Av. Nicoleta Popescu

0733078723

Încă o condamnare la CEDO pentru sancționarea unui ziarist care-și făcea meseria

26/06/2018/în Comunicate, Procese CEDO, Slider /de Rasista

Ziaristul Marian Gîrleanu, arestat și amendat în 2006 pentru divulgarea de informații secrete, obține azi satisfacție de la Curtea Europeană a Drepturilor Omului

București, 26 iunie 2018

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis azi că România a încălcat Articolul 10 din Convenție (privind libertatea de exprimare) în cazul ziaristului Marian Gîrleanu, arestat și amendat în 2006 pentru posesie și difuzare de informații secrete. Curtea a considerat că arestarea, urmărirea penală și amenda în contextul unei anchete de presă constituie o ingerință asupra libertății de exprimare. Deși s-a petrecut în urmă cu zece ani, cazul continuă să fie actual în România, din perspectiva unor posibile modificări ale Codului penal care să afecteze dreptul jurnaliștilor de a publica anumite informații. Decizia Curții de azi aduce clarificări importante în această dezbatere.

Faptele

Marian Gîrleanu era corespondentul ziarului România liberă în Vrancea, când a intrat în posesia unor documente ce priveau implicarea armatei române în războiul din Afganistan. El a încercat mai întâi să verifice autenticitatea acelor informații, adresându-se SRI și MApN, care i-ar fi spus că informațiile ar fi expirate. Gîrleanu a transmis informația despre existența unor potențiale scurgeri de informații secrete din armată în redacția centrală a ziarului, care a desemnat un alt ziarist să deruleze ancheta de presă. Informațiile apărute ulterior în media au stârnit o dezbatere aprinsă în spațiul public, în perioada 2005-2007, deoarece veneau după ce trei jurnaliști din România fuseseră răpiți în Irak, iar o potențială breșă în sistemul informațional românesc arăta că puteau fi în pericol și soldații români din respectivele teatre de operațiuni.

În februarie 2016, în plină anchetă publică privind scurgerile de informații din armată, locuința lui Gîrleanu a fost percheziționată, i-a fost confiscat computerul și el a fost arestat. Telefonul i-a fost interceptat. În anchetă procurorii au stabilit că informațiile s-au scurs deja în spațiul public încă din 2004, iar Gîrleanu a intrat în posesia lor în 2005. El a explicat că a fost interesat de respectivele documente strict din punct de vedere jurnalistic și că a încercat să le verifice adresându-se SRI și MApN. În iulie 2007 MApN a anunțat că a declasificat respectivele documente, deoarece au fost compromise.

Ce a spus justiția din România

În august 2007 procurorul a decis amendarea administrativă a lui Marian Gîrleanu, cu 800 de lei, pentru deținerea și transmiterea informațiilor secrete prin încălcarea Legii 182/2002, privind protecția informațiilor clasificate, și a Legii 51/1991, a siguranței naționale, iar instanța a menținut această decizie. Procurorul a considerat că fapta nu a fost suficient de gravă, de natură să aducă atingere siguranței naționale, dat fiind că informațiile fuseseră compromise din 2004, iar încercările lui Gîrleanu de a le proba s-au înscris în activitatea de investigație jurnalistică. Totuși Parchetul a considerat că jurnalistul nu a urmărit interesul public în acest caz, ci faima personală, invocând chiar o presupusă încălcare a Legii 544/2001, a informațiilor publice. Deși respectiva lege nu se referă la jurnaliști, că ar fi obligați să respecte secretul informațiilor privind siguranța națională, ci la angajații din domeniul siguranței naționale.

În decembrie 2007 Gîrleanu s-a plâns Curții de Apel din București că a fost condamnat pe nedrept pentru obținerea și difuzarea de informații secrete, arătând că el ca ziarist nu a făcut decât să primească și să verifice aceste informații, prevederile legilor siguranței aplicându-se numai acelor persoane care lucrează în sistemul de protejare a acestor informații. Mai mult, procurorii au încercat prin condamnarea lui să acopere adevărata problemă, aceea a scurgerilor de informații din instituțiile publice. În 2008 Curtea de Apel i-a respins cererea motivând că libertatea de expresie și faptul că e ziarist nu-l exonerează de vina de a divulga informații secrete care ar putea pune în pericol viețile militarilor români din Afganistan.

Ce spune CEDO

În septembrie 2009 Gîrleanu s-a plâns la CEDO pentru încălcarea Articolului 10 din Convenția europeană, arătând că el a acționat cu bună credință, în calitate de jurnalist, că informațiile obținute de el au fost de interes public și că legile pe baza cărora a fost condamnat nu se aplică în cazul jurnaliștilor. Guvernul a susținut în fața CEDO că Gîrleanu nu a acționat ca ziarist și deci consideră că nu a fost încălcat Articolul 10. Între timp Gîrleanu și-a pierdut locul de muncă, aparent pe motiv că ziarul ar fi restructurat posturile de corespondenți.

În proces au fost intervenienți, de partea lui Gîrleanu, și Guardian News, Open Society Justice Initiative și International Commission of Jurists. Gîrleanu a fost reprezentat la CEDO și de avocatul APADOR-CH, Diana Hatneanu.

CEDO a constatat că Gîrleanu a primit și verificat informațiile în calitate de ziarist, le-a transmis mai departe colegilor care le-au publicat acționând cu bună credință în cadrul unei investigații jurnalistice, așa cum stabilise de altfel și procurorul în 2007.

Curtea a considerat că arestarea, urmărirea penală și amenda în contextul unei anchete de presă constituie o ingerință asupra libertății de exprimare. Mai mult, în contextul dezbaterii publice din România despre subiect, care a condus și la o serie de sancțiuni disciplinare în MApN, documentele deținute de Marian Gîrleanu au ridicat cu adevărat întrebări de interes public.

CEDO a concluzionat că, având în vedere interesele unei societăți democratice de menținere a libertății presei, măsurile luate împotriva domnului Gîrleanu nu au fost justificate. Prin urmare statul român este obligat să-l despăgubească pe Marian Gîrleanu cu 4500 de euro.

Hotărârea CEDO integral (engleză)

Hotărârea de astăzi este importantă pentru că subliniază dreptul jurnalistului de a deține și de a comunica informații clasificate altor persoane, ca parte a activităților specifice investigației jurnalistice. Atât timp cât își îndeplinește obligațiile profesionale și urmărește un interes public, jurnalistul nu poate fi supus unor sancțiuni, mai ales de natură penală, în cauza de față privare de libertate, ridicarea echipamentelor electronice, interceptări și, în final, amenda aplicată de procuror și menținută de instanțe. Cu atât mai puțin jurnalistul poate fi asimilat funcționarilor sau persoanelor cu obligații de păstrare a secretului sau confidențialității unor informații. Chestiunea aceasta rămâne de interes, atât din perspectiva prevederilor actuale ale Codului penal privind divulgarea de informații secrete sau confidențiale, cât și din cea a unor posibile modificări care să afecteze dreptul jurnaliștilor de a publica anumite informații.”

Diana Hatneanu, avocatul care l-a reprezentat pe Gîrleanu la CEDO:

Maria Nicoleta Andreescu,

Director executiv APADOR-CH

Pentru informații suplimentare
Diana Hatneanu, avocat
0722.467.034

România, condamnată la CEDO în cazul Al Nashiri

31/05/2018/în Comunicate, Procese CEDO /de Rasista

Statul român a fost condamnat pentru complicitatea sa cu CIA în cazul acuzațiilor privind acte de tortură în închisori secrete.

București, 31 mai 2018

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit, prin hotărârea pronunțată astăzi, că în România a existat cel puțin un centru secret de detenție al CIA (așa numitul Black Site) și că cetățeanul din Arabia Saudită Abd Al Rahim Husseyn Muhammad Al Nashiri a fost deținut în acel centru. În prezent acesta este deținut de SUA în închisoarea de la Guantanamo, Cuba.

Dincolo de orice dubiu, spune CEDO, România a cunoscut natura și scopurile activităților derulate de CIA pe teritoriul său și că prin acordul încheiat cu CIA, de găzduire a centrului de detenție Black Site, a permis CIA să utilizeze spațiul aerian al țării, aeroporturile și să camufleze traseele aeronavelor americane, furnizând servicii și logistică pentru securizarea și transportul echipelor CIA la centrele de interogare.

Dat fiind că România cunoștea natura activităților CIA pe teritoriul său, știa de asemenea și faptul că, permițând CIA să dețină suspecți de terorism pe teritoriul său, îi expune pe aceștia la potențiale tratamente contrare Convenției Europene a Drepturilor Omului.

Pe aceste considerente, Curtea a condamnat România pentru numeroase violări ale drepturilor lui Al Nashiri printre care dreptul de a nu fi supus torturii, dreptul la libertate și siguranță, dreptul la un proces echitabil.

Al Nashiri s-a plâns la CEDO în 2011 împotriva Poloniei și în 2012 împotriva României, pe motiv că a fost deținut de către CIA în locații secrete din cele două țări europene, unde ar fi fost interogat și torturat pentru presupuse acte de terorism. CEDO a condamnat Polonia în 2014 și România azi, a obligat fiecare stat să-i plătească lui Al Nashiri câte 100.000 de euro despăgubiri. Curtea a cerut statului român și să deruleze o anchetă efectivă în cazul lui Al Nashiri.

Dincolo de aspectul spectaculos al deciziei CEDO care statuează implicarea României în acest caz, APADOR-CH atrage atentia asupra faptului că și de această dată CEDO condamnă statul român din cauza lipsei unei anchete efective, așa cum a mai făcut-o în numeroase cazuri, începând de la celebrele dosare Revoluția și Mineriadele, până la cele legate de abuzuri ale poliției sau violența domestică.

APADOR-CH consideră că lipsa de eficiență a anchetelor este o problemă sistemică ce trebuie abordată de statul român cu responsabilitate. În lipsa unor investigații eficiente, apte să identifice și să tragă la răspundere pe toți cei vinovați, sistemul de justiție nu poate asigura respectarea drepturilor omului.

Noi competențe CEDO intră în vigoare din august 2018

18/04/2018/în Comunicate, Consiliere, Drepturi Civile, Resurse Utile, Slider /de Rasista

Atenție! Modificare a Convenției Europene a Drepturilor Omului (CEDO)!
De la 1 august 2018 va intra în vigoare Protocolul nr. 16 la CEDO

În cadrul unui proces desfăşurat în faţa instanţelor naţionale, părţile (direct sau prin avocat) vor avea la dispoziţie un nou mijloc procedural pentru asigurarea unei calităţi mai ridicate a actului de justiţie: cererea adresată, după caz, Curţii de apel, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Curţii Constituţionale, de a solicita Curţii Europene a Drepturilor Omului formularea unui aviz consultativ asupra unor chestiuni de principiu privind interpretarea sau aplicarea drepturilor şi libertăţilor prevăzute în CEDO şi în protocoalele sale.

Ca orice act cu caracter normativ, CEDO a suferit şi va suferi modificări, în funcţie de problemele nou apărute în sistemul de protecţie a drepturilor şi libertăţilor, precum şi în legătură cu necesitatea creşterii eficienţei activităţii Curţii Europene a Drepturilor Omului, inclusiv prin reducerea efectului de supraîncărcare cu dosare a instanței europene.

Actele juridice prin care CEDO suferă modificări şi/sau completări sunt denumite protocoale.

Protocolul nr. 16 a fost adoptat, ca text, de Comitetul Miniştrilor în anul 2013 si a fost semnat de Romania în octombrie 2014. El va intra în vigoare la 1 august 2018, întrucât a fost ratificat de 10 state părţi la CEDO, astfel cum se prevede în art. 8 din respectivul protocol.

Protocolul nr. 16 are ca obiect principal extinderea competenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului de a formula avize consultative.

Scopul acestui protocol este unificarea jurisprudenței statelor părți în chestiunile privind drepturile prevăzute în CEDO și, prin aceasta, reducerea semnificativă a numărului de cereri (cauze) adresate Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Şi în prezent, potrivit art. 47-49 din CEDO, Curtea Europeană a Drepturilor Omului poate să emită, dar numai la cererea şi pentru uzul Comitetului Miniştrilor, avize motivate, cu rol consultativ, asupra problemelor juridice privind interpretarea CEDO şi a protocoalelor sale. Totuşi, aceste avize nu se pot referi la probleme legate de conţinutul sau de întinderea drepturilor şi a libertăţilor definite în art. 2-14 ale CEDO şi în protocoalele sale, nici asupra altor probleme de care Curtea Europeană sau Comitetul Miniştrilor ar putea să ia cunoştinţă ca urmare a introducerii unui recurs prevăzut în CEDO.

Protocolul nr. 16 prevede, în esență, că avizele consultative vor putea fi solicitate Curţii Europene a Drepturilor Omului şi de către instanțele supreme și tribunalele din statele părţi, care vor fi nominalizate de fiecare stat parte, printr-o declaratie, asupra unor chestiuni de principiu privind interpretarea sau aplicarea drepturilor şi libertăţilor prevăzute în Convenţie şi în protocoalele sale.

Cu ocazia semnării protocolului, România a depus și o declarație în care a precizat care sunt instanțele romȃne care vor putea solicita un aviz consultativ Curţii Europene a Drepturilor Omului. Aceste instanțe sunt:
-Curtea Constituțională
-Ȋnalta Curte de Casație și Justiție
-Curțile de apel

Instanţele naţionale pot cere avizul Curţii doar în cadrul unei cauze care se află pe rolul lor, spre soluţionare.

Cum va funcționa în practică noul protocol

Cererea de aviz consultativ este examinată de un colegiu format din 5 judecători ai Marii Camere, care se pronunță asupra admisibilității cererii (apreciază dacă respectiva cerere se referă sau nu la chestiuni de principiu privind interpretarea sau aplicarea drepturilor şi libertăţilor prevăzute în CEDO şi în protocoalele sale). Dacă solicitarea de aviz este considerată admisibilă, Marea Cameră din cadrul Curţii Europene a Drepturilor Omului va emite un aviz consultativ.

Avizul consultativ este motivat, se comunică instantei nationale care l-a solicitat (de exemplu, instanței române), se publică şi nu are caracter obligatoriu. Cu toate că nu are caracter obligatoriu, în practică, acest aviz va avea, totuşi, o forţă juridică deosebit de puternică, având în vedere că este emis de Marea Cameră, “instanţa supremă” din sistemul Curţii Europene a Drepturilor Omului. Ca urmare, orice cerere individuală adresată Curţii Europene a Drepturilor Omului care ar fi motivată contrar soluției/argumentaţiei dintr-un aviz consultativ al Marii Camere, va fi, în mod real, lipsită de (orice) şanse de reuşită.

Deci, în cadrul unui proces desfăşurat în faţa instanţelor naţionale, părţile (direct sau prin avocat) vor avea la dispoziţie un nou mijloc procedural pentru asigurarea unei calităţi mai ridicate a actului de justiţie: cererea adresată, după caz, Curţii de apel, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Curţii Constituţionale, de a solicita Curţii Europene a Drepturilor Omului formularea unui aviz consultativ asupra unor chestiuni de principiu privind interpretarea sau aplicarea drepturilor şi libertăţilor prevăzute în CEDO şi în protocoalele sale. Acele chestiuni de principiu pentru care se cere avizul trebuie să se afle în legătură directă cu problemele de drept generate de speţa respectivă.

Desigur, instanţele naţionale nu sunt obligate să dea curs, în mod automat, unei cereri formulate de o parte pentru solicitarea unui aviz consultativ de la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, ci vor aprecia, de la caz la caz, dacă sunt întrunite sau nu condiţiile necesare pentru sesizarea instanţei europene.

Mai mult ca sigur, Marea Cameră va crea şi dezvolta o jurisprudenţă care va detalia condiţiile ce trebuie îndeplinite de o problemă de drept dintr-o anumită speţă pentru ca solicitarea unui aviz să fie considerată admisibilă de către instanţa europeană. Probabil, și pentru a preveni un val de solicitări de avize consultative, prin care s-ar putea ajunge la o supraaglomerare a Marii Camere.

Ţara noastră fiind printre fruntaşii plângerilor adresate Curţii Europene a Drepturilor Omului, s-ar putea ca o poziţie fruntaşă să-i revină şi cu privire la numărul cererilor de avize consultative care vor fi formulate. Cu o legislaţie naţională atât de confuză şi de contradictorie, nici n-ar fi de mirare.

Când au de gând autoritățile din România să ratifice Protocolul 16

Am întrebat mai multe instituții ale statului, responsabile cu ratificarea, de ce nu a fost încă ratificat Protocolul 16 la Convenție și care este stadiul acestui demers?

UPDATE 8 mai 2018 Primul răspuns a venit de la Ministerul Afacerilor Europene – care spune că a fost creat un grup de lucru format din reprezentanți ai Ministerului Justiției și Ministerului Afacerilor Europene, la care au dat o mână de ajutor și membri CSM și ICCJ. Munca acestui grup de lucru s-a concretizat în două propuneri legislative, agreate de toate părțile și puse în dezbatere publică pe site-ul MJ. Se pare însă că au avut niște hibe, pentru că în septembrie 2017 grupul de lucru a fost convocat din nou ca să mai lucreze la ele. Deocamdată nu se știe data la care vor fi gata.

Citiți răspunsul complet al MAE

UPDATE septembrie 2018 Ministerul Justiției susține că grupul de lucru …lucrează și că termenul până la care trebuie să transmită Guvernului proiectul de lege de ratificare și respectiv punere în aplicare a Protocolului 16 este luna decembrie 2018. Așadar ar fi posibil ca prevederile Protocolului 16 să se aplice și României începând cel mai probabil din ianuarie 2019.

Citiți răspunsul complet al Ministerului justiției

Cele mai frecvente erori făcute în fața CEDO

11/04/2018/în Consiliere, Resurse Utile, Video /de Rasista

Cele mai frecvente erori în completarea formularului de cerere pentru sesizarea Curții europene a drepturilor omului (CEDO) – un video instructiv în limba română

România, condamnată din nou la CEDO pentru bătaia din secția de poliție

09/01/2018/în Abuzuri ale forțelor de ordine, Comunicate, Procese CEDO, Slider /de Rasista

Victor Stanciu, 60 de ani, a fost săltat de acasă de doi polițiști de la Secția 19, dus la poliție și bătut deoarece n-a vrut să se legitimeze. Justiția română a refuzat să-i facă dreptate pe motiv că nu a fost bătut așa de rău încât să se încadreze la ceea ce CEDO numește „tortură”. CEDO a fost de altă părere.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat azi România pentru încă un cetățean bătut de poliție. Victor Stanciu vs. România (70040/13) a ajuns la CEDO în 2013, după ce justiția română a considerat că tratamentele degradante pe care poliția le-a aplicat cetățeanului sunt acceptabile, dacă acesta se opune încătușării.

Faptele: bătut și trimis acasă ca să nu facă mizerie în secție

O vecină l-a reclamat la poliție pe Victor Stanciu pentru că își scosese pe holul blocului niște lucruri din casă, în timp ce zugrăvea. Deși nu avusese loc nicio altercație între vecini, în seara zilei de 11 decembrie 2011 doi polițiști de la Secția 19 i-au bătut în ușă domnului Stanciu, care dormea la acel moment. Când le-a deschis, polițiștii i-au cerut direct să se legitimeze, fără să se prezinte ei înșiși și fără să-i spună ce caută la ușa lui.

Pentru că nu i s-a spus de ce trebuie să se legitimeze, Stanciu a îndrăznit să le răspundă polițiștilor cu un „altădată”, ceea ce i-a înfuriat pe aceștia. L-au culcat la pământ și încătușat, ca să-l ducă la poliție. Speriată de agresivitatea polițiștilor, concubina domnului Stanciu i-a căutat actele și le-a dat polițiștilor: cartea de identitate, talonul de pensie de handicap, legitimaţia de revoluţionar. Polițiștii au luat și actele, și pe Victor Stanciu la secție. Conform declarațiilor reclamantului, polițiștii l-au bătut pe holul secției de poliție cu pumnii, picioarele și cu bastonul, în aproape toate zonele corpului, timp de zece minute. Din cauza durerilor, omul a făcut pe el. În bătaie i-au distrus telefonul și i-au rupt hainele de pe el.

După ce l-au bătut, polițiștii l-au lăsat într-o cameră și au plecat. Victor Stanciu povestește că s-a dus la ofițerul de serviciu, cu greu, și i-a cerut voie să meargă la baie. Văzând că făcuse pe el, ofițerul i-a spus: „mai bine pleci acasă decât să faci mizerie în secţie”.

A ajuns la Institutul de Medicină Legală „Mina Minovici” unde s-a constatat că urmele de violenţă de pe corpul său „ar fi putut fi produse prin lovire cu un corp dur” și că necesită 4-5 zile de îngrijiri medicale.

Ancheta și procesul: victima e de vină că n-a fost cuminte

Victor Stanciu a făcut reclamație împotriva polițiștilor, însă după o anchetă sumară, făcută tot de polițiști, și cu o întârziere de zece luni de la data faptei, procurorul a decis neînceperea urmăririi penale a celor doi. Ancheta s-a bazat pe declarațiile identice ale polițiștilor și pe o mărturie inutilă a unui vecin, care susține că nu a fost bătut la încătușare, însă vecinul respectiv nu a fost martor la bătaia din secție. În declarații se spune că Victor Stanciu ar fi cunoscut ca o persoană violentă care consumă alcool, lucruri ce nu au fost probate în niciun fel de poliție sau parchet și care oricum nu ar justifica violența poliției. Chiar și în procesul verbal de contravenție, prin care Victor Stanciu a fost amendat cu 100 de lei de polițiști, scrie doar că „a refuzat să furnizeze date necesare pentru a i se stabili identitatea”. Nimic despre agresivitatea victimei.

Considerând că nimic din comportamentul său nu a justificat violența polițiștilor, Victor Stanciu i-a dat în judecată. La fel ca și ancheta, nici instanța nu a dorit să clarifice misterul loviturilor cu un corp dur de pe corpul victimei, menționate în certificatul medico-legal. Procurorul de ședință și judecătorul nu au negat că polițiștii au folosit forța, însă au considerat-o justificată în condițiile în care cetățeanul s-a opus încătușării.

În motivarea instanței se spune chiar că urmele de pe corpul lui Victor Stanciu ar fi cauzate de căderea acestuia în timpul încătușării și că „Pentru existența infracțiunii de tortură faptele trebuie să aibe o anumită intensitate și durată pentru a putea constitui elementele infracțiunii prevăzute de art. 267 ind.1 Cod penal, ceea ce nu este cazul în prezenta cauză”.

Ce spune CEDO

Victor Stanciu s-a adresat CEDO în 2013 și a fost reprezentat de APADOR-CH prin avocata Nicoleta Popescu. El a reclamat încălcarea articolului 3 din Convenție (interzicerea torturii și a tratamentelor inumane și degradante) și a articolului 13 (lipsa unei anchete efective) întrucât în dreptul intern românesc nu există o modalitate juridică eficientă prin care reclamantul să se poată plânge împotriva soluției unui procuror. În cazul Stanciu, ca și în altele similare, niciun polițist nu a fost găsit vinovat pentru tratamentul inuman aplicat.

În decizia publicată astăzi, CEDO amintește că în astfel de situații, dovedirea faptelor cade în sarcina statului, și că nici ancheta, nici procesul în cazul Stanciu nu au reușit să facă asta. Concret, CEDO spune că ancheta, făcută mult prea târziu, nu demonstrează că reclamantul ar fi fost violent în vreun fel, ci doar nerespectuos față de polițiști, nu detaliază ce proceduri concret au folosit polițiștii ca să-l imobilizeze pe reclamant, nu lămurește în ce fel s-au produs totuși urmele de lovituri cu un corp dur, descoperite de medici. CEDO consideră că a fost violat articolul 3 din Convenție, că tratamentele aplicate lui Victor Stanciu de către polițiști se încadrează la tortură și tratamente inumane și degradante, și că în acest caz statul nu a făcut o anchetă efectivă pentru a descoperi și pedepsi vinovații.

Statul român va trebui să-i plătească lui Victor Stanciu despăgubiri în valoare de 9000 de euro, plus cheltuielile de judecată. Citiți decizia CEDO în engleză.

Citiți aici o statistică a abuzurilor poliției la adresa cetățenilor, în ultimii ani.

*foto: Victor Stanciu într-una din vizitele făcute la sediul APADOR-CH

Pentru detalii

Nicoleta Popescu, avocat APADOR-CH

0733.078.723

România, condamnată la CEDO și pentru bătaia în familie

03/10/2017/în Comunicate, Procese CEDO, Slider /de Rasista

Violența împotriva copiilor nu poate fi acceptată nici ca tradiție, nici ca disciplină

București, 4 octombrie 2017

România a fost condamnată ieri la CEDO pentru încălcarea dreptului de a nu fi supus torturii și a dreptului la un proces echitabil din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în cazul unui minor pe care autoritățile statului s-au dovedit incapabile să-l apere de agresiunile tatălui său. Cazul D.M.D contra României a ajuns în fața Curții Europene a Drepturilor Omului în 2013, după ce în țară mama copilului se judecase timp de opt ani ca să demonstreze relele tratamente aplicate de tată minorului. Curtea a constatat că autoritățile statului nu au făcut nimic pentru protecția micuțului D.M.D în vârstă de trei ani la data primei reclamații a mamei, că poliția a avut nevoie de patru plângeri ca să ia măsuri, iar justiția română a decis că tatăl nu a fost atât de agresiv cu copilul încât să-i dea o pedeapsă mai mare de un an cu suspendare. Cazul a fost reprezentat la CEDO de APADOR-CH, prin avocatul Nicoleta Popescu.

Justiția din România: „comportamentul nepotrivit ocazional al tatălui nu a fost suficient de sever ca să constituie o infracțiune”

D.M.D s-a născut în 2001, iar părinții lui au divorțat în 2004. Înainte de divorț mama a semnalat agresiunile soțului la un hotline al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului din București. Autoritățile au declarat că au „monitorizat cazul”, copilul fiind inclus într-un program de consiliere psihologică începând din 2004.

În ciuda monitorizării, comportamentul tatălui a continuat, astfel că mama a depus patru plângeri la Poliția București (în martie, aprilie, mai și iunie 2004) și abia la cea de-a cincea poliția a înaintat dosarul către procuror, după ce a audiat mama și mai mulți martori din centrul maternal în care fusese internată cu copilul.

Ancheta procurorului a durat doi ani (2005-2007), timp în care au fost audiați martori și s-a făcut o expertiză, care a demonstrat că minorul a suferit traume din cauza comportamentului agresiv al tatălui.

Pentru că în primă instanță tatăl a negat că și-ar fi bătut fiul, tribunalul l-a achitat, în 2008, motivând: „comportamentul nepotrivit ocazional al tatălui nu a fost suficient de sever ca să constituie o infracțiune”.

În apelul făcut de mamă în 2009, instanța l-a audiat și pe minorul D.M.D, care a declarat că tatăl său l-a lovit, l-a încuiat într-o debara întunecoasă, că a aruncat apă pe el în timp ce dormea, că adesea era agresiv și cu mama lui, cu bunica sau mătușa maternă și că nu vrea să își întâlnească tatăl pentru că îi e frică de el.

Condamnat la patru ani de închisoare cu suspendare de a doua instanță, tatăl a făcut apel, cerând și o examinare a copilului de către un medic legist. În urma readministrării tuturor probelor, Curtea a constatat că „faptele tatălui nu pot fi considerate pedepse fizice izolate, sau aleatorii pe care părinții le pot administra copiilor lor minori, ci că au fost grave și i-au provocat copilului probleme de atașament”. Pedeapsa pentru tată a fost, totuși, de un an cu suspendare și interzicerea drepturilor părintești pe doi ani.

Ce spune CEDO: violența împotriva copiilor nu poate fi acceptată nici ca tradiție, nici ca disciplină

CEDO a constatat că în acest caz a fost încălcat articolul 3 din Convenția Europeană (nimeni nu poate fi supus torturii sau tratamentelor inumane și degradante), că autoritățile române nu au luat măsuri pentru protejarea copilului și nici pentru aplicarea unor pedepse suficient de aspre pentru a descuraja agresiunile asupra minorilor. „Nu poate exista compromis în condamnarea violenței împotriva copiilor, fie că este acceptată ca „tradiție”, fie că este deghizată ca „disciplină”.”

Curtea a constatat că ancheta a fost prea lungă și ineficientă, și că durata procedurilor judiciare a fost și ea excesivă. Guvernul român a motivat că durata mare a procedurilor și a procesului s-au datorat grijii de a nu comite vreo eroare judiciară.

România va trebui să-i plătească copilului 10.000 de euro daune morale.

Decizia Curții Europene a avut și câteva opinii concurente, una dintre ele cerând măsuri concrete și mai dure pe care statele sunt obligate să le ia în astfel de situații:

Calvarul reclamantului în instanțele românești a durat între iulie 2004 și noiembrie 2012. Copilul avea 3 ani când a început și aproape unsprezece când a terminat. Toată copilăria i-a fost dominată de procedurile penale. Autoritățile nu au luat nicio măsură în privința primelor patru plângeri penale depuse de mama solicitantului. Odată ce au decis să reacționeze, le-a luat aproape trei ani și jumătate pentru a finaliza ancheta într-un caz de abuz asupra copiilor, iar procedura în ansamblu a durat mai mult de opt ani pe trei niveluri de jurisdicție. Faptul că făptuitorul a fost condamnat în cele din urmă și i sa acordat o pedeapsă cu suspendare de un an de închisoare nu compensează lipsa de diligență în conducerea cazului și nici nu duce la concluzia că ancheta privind acuzațiile de maltratare a unui copil vulnerabil a fost eficace. Statele membre ale Consiliului Europei au o obligație pozitivă de a interzice toate formele de violență împotriva copiilor și de a investiga, de a urmări în justiție și de a pedepsi pe cei responsabili de astfel de violențe. Această pedeapsă ar trebui să fie suficient de severă pentru a acționa ca un factor de descurajare, așa cum prevede ConvențiaConsiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței în familie și de Convenția Națiunilor Unite privind drepturile copilului”

Hotărârea CEDO „D.M.D. contra România”

Pentru detalii,

Avocat Nicoleta Popescu,

0733.078.723

România, condamnată la CEDO pentru nerespectarea libertății de exprimare, într-un proces în care a ținut cu primarul Mazăre

27/06/2017/în Comunicate, Procese CEDO, Slider /de Rasista

Jurnalista Feri Predescu, condamnată în România pentru că l-a criticat pe primarul Radu Mazăre, obține satisfacție la CEDO, într-un proces de recunoaștere a dreptului la liberă exprimare. În 2004, când era ziarist, CEDO i-a recunoscut și fostului jurnalist Mazăre același drept la exprimare

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că România i-a încălcat dreptul la liberă exprimare jurnalistei Feri Predescu, din Constanța, condamnată în 2007 de o instanță din România pentru că l-a criticat pe primarul Radu Mazăre într-o emisiune televizată. Mazăre a cerut și primit despăgubiri de peste 50.000 de RON de la jurnalistă, după o decizie a justiției române care, așa cum a stabilit azi CEDO, încalcă Articolul 10 din Convenția Europeană a drepturilor omului. Pledoaria avocatului APADOR-CH, care a reprezentat-o la CEDO pe Feri Predescu, a făcut apel printre altele și la precedentul Mazăre și Cumpănă contra României, în care CEDO i-a recunoscut fostului jurnalist Mazăre libertatea de exprimare, în 2004.

Faptele

Feri Predescu, jurnalistă în Constanța, a fost reclamată de Radu Mazăre, fost primar al orașului, pentru o serie de afirmații făcute de jurnalistă în cadrul unei emisiuni TV din august 2006. În urma unor incidente care au avut loc în Mamaia, în care un hotel deținut de o firmă a primarului fusese incendiat, Feri Predescu a afirmat la postul de televiziune că municipiul Constanța e împărţit între „oamenii lui Mazăre şi oamenii care sunt împotriva lui Mazăre”. În urma acestei emisiuni, Radu Mazăre a solicitat instanţei obligarea jurnalistei la prezentarea unor scuze publice şi la plata unor daune în valoare de 200.000 RON.

Acţiunea i-a fost respinsă ca neîntemeiată de judecătoria Constanţa, în octombrie 2007, unde jurnalista și-a dovedit afirmațiile, dar Mazăre a făcut apel, iar Tribunalul Constanța a condamnat-o pe Feri Predescu să-i prezinte scuze primarului, prin intermediul unei scrisori publice, să publice decizia respectivă pe cheltuiala sa într-un ziar de largă circulaţie din Constanţa şi într-unul central, precum şi să-i plătească daune morale în valoare de 50.000 RON, şi cheltuieli de judecată în valoare de 7197 RON. Decizia Tribunalului a fost susținută și de Curtea de Apel, iar jurnalista a achitat integral toate dispozițiile instanței.

În mai 2009, Feri Predescu a sesizat Curtea Europeană a Drepturilor Omului, arătând că i-a fost încălcat dreptul la liberă exprimare (articolul 10 din Convenţie). Pentru acoperirea daunelor, familia sa a fost nevoită să facă un credit bancar, pe care îl va termina de achitat abia în 2018, și care în final, prin dobânzi, aproape a dublat suma la care a obligat-o instanța. Suma plătită primarului – 58.197 RON – a fost oricum o amendă excesivă în contextul în care salariul minim brut pe economie în 2008 a fost de 500 de RON, iar cel mediu brut de 1.550 RON, deci reprezinta 116,4 salarii minime brute sau 37,5 salarii medii brute.

Avocatul APADOR-CH

Reprezentată de avocatul APADOR-CH, Diana Hatneanu, jurnalista a arătat că în cadrul emisiunii TV a furnizat informaţii de interes public despre posibile activităţi ilegale ale unui om politic. Predescu a insistat că relatările sale nu au avut un caracter singular deoarece şi alţi jurnalişti sau organizaţii ale societăţii civile au investigat aceeaşi chestiune şi că nu au avut nici caracter de noutate, deoarece aceste anchete jurnalistice începuseră anterior, deci erau chestiuni de notorietate publică.

Avocata Diana Hatneanu și-a bazat pledoaria pe numeroase precedente CEDO, unul dintre ele fiind chiar Cumpănă şi Mazăre contra României, caz pronunțat în 17 decembrie 2004. În 1994, Radu Mazăre era redactor șef al cotidianului Telegraf, și a fost condamnat la închisoare împreună cu redactorul semnatar al unui articol incriminator la adresa viceprimarului de atunci al Constanței. CEDO a constatat încălcarea Articolului 10 din Convenție, întrucât condamnarea penală a jurnaliștilor la un an de închisoare pentru calomnie și insultă a adus o atingere disproporționată dreptului la liberă exprimare.

Diana Hatneanu, avocat APADOR-CH: „Cazul de față reamintește autorităților române, inclusiv instanțelor de judecată, că limitele criticii acceptabile sunt mai largi cu privire la politicieni și funcționari publici, și că nu trebuie să sancționeze opinii cu bază factuală la adresa acestora, fără o justificare extrem de solidă. De asemenea, Curtea a apreciat că valoarea daunelor acordate de instanțe în favoarea fostului primar al Constanței, de 50.000 de lei, la care s-au adaugat cheltuielile de judecată și costurile pentru publicarea hotărârii, a fost disproportionată și nejustificată. Este un element care ar trebui luat în considerare în cauzele asemănătoare ce se află pe rolul instanțelor civile române, unde există tendința de a se solicita și chiar acorda sume mult mai mari decât cea în discuție.”

Guvernul

În apărarea sa, Guvernul României a spus la CEDO că ingerința în libertatea de exprimare a unui jurnalist este admisibilă atunci când afirmațiile sale nu au fundament real, jurnalistul nu întreprinde toate demersurile pentru documentarea și fundamentarea acestora sau nu le face cu bună credință. Reprezentantul Guvernului a arătat Curții că afirmațiile jurnalistei în timpul dezbaterii televizate nu au avut legătură cu poziția publică a domnului Mazare, ci cu viața privată și, mai concret, cu afacerile sale și că acestea s-ar baza pe articole de presă care ar face parte dintr-o campanie împotriva domnului Mazare.

CEDO

Prin decizia publicată azi, CEDO constată că România a încălcat articolul 10 din Convenție, în cazul Predescu, și obligă statul român să-i plătească jurnalistei suma de 14.000 de euro daune materiale, plus suma de 4500 de euro ca prejudiciu moral.

Găsiți aici decizia CEDO integral.

Jurnalista Feri Predescu: „Decizia CEDO a demonstrat că am avut dreptate. Radu Mazăre mi-a făcut mult rău. După procesul în România, nu am fost lăsată să-mi desfășor activitatea nici pe plan profesional, reușindu-se, prin pârghiile politice la îndemână, înlăturarea mea din două instituții de presă. Numai că eu nu sunt ușor de doborât, plus că am avut parte și de sprijinul familiei mele, al prietenilor și al multor colegi din presă: Agenția de Monitorizare a Presei ActiveWatch, Ziua de Constanța, Evenimentul zilei, Cristian Tudor Popescu, Simona Ionescu, Rodica Culcer, Cătălin Tolontan, Mircea Toma. Nu am fost singură. Mazăre a dispărut între timp sub avalanșa de dosare penale de corupție, eu nu. Atâta timp cât statul român mai are în sistemul judiciar reprezentanți care dau verdicte după cum le cântă alții, se face de râs în continuare. Mulțumesc APADOR-CH și Dianei Hatneanu care în toți acești ani mi-au oferit ajutorul de care aveam nevoie.”

Cazul Parohia greco-catolică Lupeni contra României – decizia Marii Camere a CEDO

30/11/2016/în Comunicate, Procese CEDO /de Rasista

A fost încălcat articolul 6 § 1, prin durata mare a procedurilor legale și prin incertitudinile legislative interne, totuși Parohia greco catolică Lupeni tot fără biserică rămâne

Marea Cameră a CEDO a judecat ieri cazul Parohia greco-catolică Lupeni și alții contra României și a găsit două încălcări ale articolului 6 § 1 (dreptul la un proces echitabil) din Convenția europeană, prin durata mare a procedurilor legale interne și prin încălcarea principiului certitudinii juridice.

Totodată, majoritatea judecătorilor Marii Camere au apreciat că dreptul de acces la justiție al reclamantelor nu a fost încălcat, prin aplicarea principiului voinței majoritătii credincioșilor, deoarece acesta, în situația concretă dedusă judecății, nu a fost exercitat abuziv, iar instanțele au analizat în detaliu toate circumstanțele specifice ale cauzei.În cauză nu au existat impedimente procedurale, iar aplicarea principiului majorității ține de dreptul substanțial.

Totusi, cinci dintre cei 17 judecători ai Marii Camere au apreciat contrariu, considerând, precum reclamantele, că aplicarea principiului voinței majorității credincioșilor care dețin biserica, deci a unei părți din proces, încalcă însăși esența dreptului de acces în justiție, procedura având dinainte un final știut: partea greco-catolică pierde. În plus, cei cinci judecători au considerat și că reclamantele au fost victimele discriminării pe motive religioase.

Hotărârea Marii Camere a CEDO nu înseamnă că automat, de acum înainte, simpla aplicare a principiului majorității într-o procedură judecătorească internă pur formală privind restituirea unei biserici Greco-catolice este considerată a fi conformă cu cerințele Convenției europene a drepturilor omului. Instanțele naționale ar trebui să realizeze o analiză detaliată a fondului cauzei, atât din perspectiva dreptului comun (dreptul de proprietate), cât și a voinței majorității, care nu trebuie să fie abuzivă.

Reclamanții – Parohia greco-catolică Lupeni, Episcopia greco-catolică Lugoj și Arhiepiscopia greco-catolică Lupeni – au cerut restituirea unei biserici și a unui teren, care le-au aparținut până în 1948, la dizolvarea Bisericii Greco-Catolice. Bunurile au fost trecute în proprietatea Bisericii Ortodoxe Române în 1967. Parohia greco-catolică Lupeni a fost legal restabilită la 12 august 1996. Cauza s-a judecat în România în perioada 2001-2011.

Istoricul cazului

Conform Decretul 126/1990 – care prevede că statutul legal al unei proprietăţi care a aparţinut Bisericii Greco-Catolice poate fi determinat de comisii alcătuite din reprezentanţi ai ambelor culte, în baza „dorinţelor comunităţii care se află în posesia proprietăţilor” – Parohia Lupeni nu a beneficiat de restituirea proprietăților, așa că în 2001 s-a adresat justiției. În 2009 greco-catolicii au avut câştig de cauză în procesul de fond. Decizia a fost întoarsă, în 2010, de Curtea de Apel și în 2011 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a motivat că bunurile trebuie să rămână în patrimoniul BOR pentru că majoritatea comunităţii locale, căreia îi aparţin biserica şi curtea, doresc ca aceasta să rămână la BOR.

Sesizată în 2011, CEDO a decis, în mai 2015, că statul român nu a încălcat Articolul 6 § 1 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului privind dreptul la un proces echitabil şi nici Articolul 14 privind discriminarea, admiţând însă o încălcare a Articolul 6 § 1 în ceea ce priveşte durata procedurilor legale. Avocatul reclamanților a solicitat analiza Marii Camere a CEDO în august 2015, susținând în esență că un proces în care rezultatul este pre-determinat, depinzând de voința uneia dintre părțile din litigiu, încalcă dreptul de acces în justiție, punând și o problemă de discriminare pe criteriul apartenenței religioase.

Cazul a fost susținut de APADOR-CH, iar reprezentarea asigurată de avocatul Diana Hatneanu. Decizia Marii Camere poate fi citită integral în limba engleză: Grand-Chamber-judgment-Lupeni-Greek-Catholic-Parish-a.O.-v.-Romania

Pentru detalii,

Diana Hatneanu

0722467034

CEDO vs. România — de ce rămânem în topul condamnărilor?

29/06/2016/în Buna guvernare, Executarea hotararilor CEDO, inPresa /de Rasista

(Articol apărut inițial în secțiunea opinii a Digi24)

România se află pe locul patru în ceea ce privește numărul de condamnări la CEDO, după Turcia, Italia și Rusia. A fost condamnată în 1,076 de cazuri între 1994 și 2015. Comparativ, împotriva Norvegiei s-au pronunțat 28 de condamnări în perioada 1952-2015.

Numai în anul 2015 statul român a plătit din banii publici aproape 8 milioane de euro, după ce a pierdut procese la CEDO.

Țara va râmâne fruntașă în topul perdanților dacă va continua să plătească daune fără a adresa problemele care o duc acolo — adoptarea unor măsuri generale (legislative și de practică) în urma acestor cazuri, care să prevină încălcări viitoare.

Principalele cauze în care România pierde la CEDO

Cele mai multe cauze pierdute la CEDO sunt referitoare la încălcarea dreptului la protecția proprietății — privesc imobilele preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist. Urmează cauze legate de: dreptul la un proces echitabil, dreptul de a nu fi supus tratamentelor inumane și degradante, durata procedurilor judiciare, dreptul la libertate și siguranță, lipsa unei anchete eficiente, dreptul la viață privată, ne-executarea hotărârilor judecătorești, interzicerea discriminării, dreptul la libertatea de exprimare, dreptul la un recurs efectiv, dreptul la alegeri libere, condamnarea fără bază legală, libertatea de conștiință și religie.

Majoritatea condamnărilor împotriva României apar din cauza unui sistem de justiție nefuncțional. Implementarea hotărârilor CEDO ar presupune o reformă semnificativă a sistemului, care se lasă așteptată.

Spre exemplu, deși plângerile cetățenilor privind dreptul la protecția proprietății au început să ajungă la CEDO în 1994, abia în anul 2010 (în urma hotărârii pilot Maria Atanasiu şi alţii împotriva României) statul a adoptat o lege pentru remedierea dreptului la protecția proprietății — dar nu sunt adresate toate problemele, spre exemplu când există mai multe hotărâri judecătoreşti definitive care stabilesc, pentru titulari diferiţi, dreptul de proprietate asupra aceleiaşi clădiri.

Statul român încalcă sistematic drepturile omului și când este condamnat pentru asta nu face mare lucru pentru a remedia situația în mod real. Cauzele sunt multiple și oscilează, nesurprinzător, între neputință, necunoștință și rea-credință.

Mai este și problema lipsei de dezbatere în spațiul public asupra necesității implementării hotărârilor CEDO. Adică, ce urmează după o hotărâre definitivă? Are guvernul un plan? Cine face planul ăsta și cine este responsabil pentru ca planul să fie dus la bun sfârșit?

Nu se întâmplă ca în țări precum Norvegia, unde, în urma unei condamnări la CEDO, statul comunică publicului într-un limbaj simplist ce s-a întâmplat și ce are de gând să facă pentru a remedia încălcarea de drepturi constatată.

APADOR-CH a publicat un studiu care explică procedurile legate de CEDO și conține recomandări pentru îmbunătățirea sistemului. Dar pentru a face asta guvernul are nevoie de un plan, multă bună-voință și comunicare instituțională. Lucruri care lipsesc.

Cazul abuzurilor forțelor de ordine

Ca și Bulgaria, Ungaria și Polonia avem probleme cu privire la respectarea dreptului la un proces echitabil și cu durata procedurilor judiciare.

Am pierdut la CEDO, la fel ca și celelalte state comuniste din Europa de Est, foarte multe cazuri din cauza tratamentelor inumane și degradante care au avut loc sub custodia forțelor de ordine ale statului (polițiști/jandarmi) și a lipsei unei anchete efective în aceste cazuri.

E vorba inclusiv de condamnări privind condițiile de detenție. Am sesizat că drepturile deținuților nici măcar nu sunt cunoscute de o mare parte din cetățeni, așa că am creat o platformă interactivă pentru informare.

În iunie 2015, Guvernul a reușit să convingă Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei să închidă supravegherea într-un grup de cauze denumite Barbu Anghelescu v. România (2005) referitoare la abuzurile poliției. În aceste spețe, Comitetul a identificat probleme sistemice care nu au fost rezolvate: lipsa unei anchete eficiente în ceea ce îi privește pe abuzatori (1995-2010), lipsa unui remediu eficient pentru compensarea daunelor suferite ca urmare a relelor tratamente, eșecul de a investiga posibilele motivații rasiste care au stat la baza morții/relelor tratamente aplicate reclamanților. Argumentele guvernului sunt destul de stufoase și dau bine pe hârtie (vezi aici).

Adevărul este însă că statul român a eșuat în a lua măsuri eficiente pentru a preveni viitoare abuzuri ale forțelor de ordine.

Cercetarea APADOR-CH în cadrul proiectului “Cu ochii pe abuzurile poliției” relevă faptul că doar 14 din 3,034 de plângeri penale făcute de cetățeni în perioada 2012-2014, referitoare la abuzuri ale forțelor de ordine, au ajuns în fața instanțelor de judecată.

Discretă fără voia ei, CEDO își face treaba și încet, dar sigur, schimbă lucruri în bine în țara asta (de 22 de ani). Nu fără cusururi, a ajuns ultima speranță a unui om căruia i-au fost încălcate drepturi fundamentale în țară.

Dar cât timp România nu adresează problemele care o duc în topul țărilor perdante la CEDO, va continua să rămână în compania unor state recunoscute pentru atrocitățile comise împotriva oamenilor și va pune presiune pe propriii cetățeni.

Autor: Georgiana Gheorghe (foto), Expert drepturile omului (APADOR-CH). A absolvit facultatea de științe politice (Universitatea din București) și un master în drept în cadrul Universității Central Europene (CEU) din Budapesta, Ungaria. Lucrează în societatea civilă din 2008, în organizații neguvernamentale din România, Ungaria și Letonia.