Buna guvernare – Pagina 9

Circuitul unui proiect de lege, de la „naștere” până la adoptarea de către Guvern și trimiterea la Parlament

15/06/2022/în Buna guvernare, Resurse Utile, Slider /de Rasista

5 etape obligatorii pe care orice proiect de lege trebuie să le parcurgă de la idee până la adoptare în Guvern și de ce a iniția o lege nu echivalează cu a avea inițiativă legislativă

Pentru că se vorbește mult în spațiul public despre inițiative legislative, proiecte de legi, drafturi mai mult sau mai puțin finale și alte forme de agregare a unui text care se dorește juridic, am zis că ar fi util să vedem exact care sunt pașii pe care o lege trebuie să-i parcurgă, legal, de la dorința fierbinte a unei entități de a avea o lege mai bună, pe care și-o poate chiar scrie, până la adoptarea acestui text de către Guvern și trimiterea lui la Parlament. Căci, ca și în viață, și în domeniul legislativ nu e suficient să ai dorința de a scrie o lege, trebuie să ai și putința de a o propune Parlamentului. Iar această putință, constituțional, nu o are oricine.

Bunăoară, potrivit art. 74 din Constituţie, dreptul de iniţiativă legislativă aparţine doar următorilor subiecţi:

Guvernul
Senatorii (unul sau mai mulţi)
Deputaţii (unul sau mai mulţi)
Cel puţin 100.000 de cetăţeni cu drept de vot

Același articol din legea fundamentală ne spune că în exercitarea acestui drept, Guvernul adoptă şi sesizează Parlamentul cu proiecte de legi, iar senatorii, deputaţii şi cetăţenii (cel puţin 100.000 de cetăţeni cu drept de vot) pot avea doar propuneri legislative.

Ce este inițiativa legislativă și de ce diferă de inițierea unei legi

Același articol 74 din Constituţie ne spune și ce presupune inițiativa legislativă:

dreptul de a sesiza Parlamentul cu un proiect de lege/o propunere legislativă, pentru ca proiectul/propunerea să fie adoptat/ă de Parlament şi să devină lege.

Fără dreptul de a sesiza Parlamentul, nu se poate vorbi despre dreptul de inițiativă legislativă[1], care nu se poate confunda (deşi, se mai întâmplă, chiar zilele acestea) cu simpla iniţiere/redactare a unui proiect de lege. Aceasta din urmă nu conferă inițiatorului și dreptul de inițiativă legislativă, întrucât, potrivit art. 74 din Constituție, are iniţiativă legislativă doar cel care poate sesiza Parlamentul cu un proiect de lege/o propunere legislativă. Iar în urma dezbaterii din Parlament, proiectul/propunerea poate fi adoptat/ă sau respins/ă; în cazul adoptării, proiectul/propunerea va deveni lege.

Cu alte cuvinte, oricine poate să scrie un „draft” de lege, dar numai unii, prevăzuți în Constituție, pot să trimită draftul la Parlament ca să fie dezbătut și adoptat.

Pașii obligatoriu de urmat pentru adoptarea unei legi de către Guvern

Guvernul şi-a organizat printr-un regulament, aprobat prin HG 561/2009, modalitatea de exercitare a dreptului său constituțional de iniţiativă legislativă. Dreptul Guvernului de a adopta un astfel de regulament este prevăzut în art. 84 din Legea nr. 24/2000 privind tehnica legislativă, articol care stipulează că Parlamentul, Guvernul şi celelalte autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale stabilesc, în aplicarea normelor de tehnică legislativă, regulamente proprii cuprinzând măsurile metodologice, organizatorice, termenele şi circulaţia proiectelor de acte normative în cadrul sferei lor de competenţă.

Cronologia de mai jos a fost realizată în baza Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională şi a Regulamentului amintit, aprobat prin HG 561/2009. Paşii (etapele) ce trebuie urmaţi de proiectul de lege sunt următorii (ca să fie bine!):

Etapa iniţierii proiectului de lege – cine poate fi inițiator
Etapa consultării publice şi a consultării preliminare interinstituţionale – se cere părerea societății
Etapa avizării interministeriale – se cere părerea ministerelor implicate
Etapa avizării extraministeriale – se cer ultimele avize
Etapa adoptării proiectului de lege în şedinţa de Guvern – numai după parcurgerea celorlalți pași

1Etapa iniţierii proiectului de lege – cine poate fi inițiator

Iniţiatorul proiectului elaborează prima formă (forma iniţială) a proiectului de lege^[2].

Iniţiator al proiectului poate fi un minister (de exemplu, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Comunicaţiilor) sau o altă autoritate a administraţiei publice, inclusiv o autoritate administrativă autonomă, astfel cum prevede art. 1 lit. a din Regulamentul aprobat prin HG 561/2009 [3]. Potrivit doctrinei din materia dreptului administrativ, SRI şi SIE intră în categoria autorităţilor administrative autonome, înțelesul dat de doctrină în mod constant noţiunii de „autoritate administrativă autonomă”, regăsindu-se, relativ recent, în definiția legală a acestei noțiuni dată prin art. 69 din Codul administrativ (OUG nr. 57/2019) ^[4].

2Etapa consultării publice şi a consultării preliminare interinstituţionale – se cere părerea societății

După elaborarea formei iniţiale, prima fază constă în desfășurarea a două feluri de consultări, care se deruleaza concomitent:

– consultarea publică (are loc potrivit Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională);

– consultarea preliminară interinstituţională (orice autoritate publică poate examina proiectul de lege publicat în condițiile descrise mai jos și poate prezenta iniţiatorului un punct de vedere în scris, dacă are observaţii şi propuneri care privesc aspecte de fond din aria proprie de competenţă).

Pentru derularea concomitentă a celor două forme de consultare, este necesar ca inițiatorul să publice pe site-ul său forma primară (inițială) a proiectului de lege, publicare care se face în condițiile prevăzute de Legea 52/2003 privind transparența decizională. De asemenea, inițiatorul trebuie să trimită proiectul de lege și Secretariatului General al Guvernului (SGG). În adresa de înaintare a proiectului către SGG, inițiatorul trebuie să menţioneze expres data la care proiectul a fost afişat pe site-ul său, în vederea consultării publice și interinstituționale^[5].

La primirea formei electronice a proiectului, SGG afişează de îndată, pe site-ul propriu, proiectul de act normativ.

Potrivit art. 7 din Legea 52/2003, anunţul referitor la elaborarea unui proiect de lege va fi adus la cunoştinţa publicului (de regulă, publicare pe propriul site al iniţiatorului), cu cel puţin 30 de zile lucrătoare înainte de supunerea spre avizare de către autorităţile publice (există o excepţie în art. 7 al. 13 din Legea 52/2003 – termenul de 30 zile poate fi scurtat).

Anunţul va cuprinde:

data afişării,
o expunere de motive,
un studiu de impact şi/sau de fezabilitate, după caz,
textul complet al proiectului legii,
precum şi termenul limită, locul şi modalitatea în care cei interesaţi pot trimite în scris propuneri, sugestii, opinii cu valoare de recomandare privind proiectul de lege.

Este de remarcat faptul că, potrivit art. 7 din Legea 52/2003, etapa consultării publice are loc înainte de etapele avizării proiectului de către autorităţile publice (etapele nr. 3 și 4 – care vor fi prezentate mai jos).

Desfăşurarea procesului de consultare publică (cu cetăţenii şi cu asociaţiile legal constituite), ca și desfăşurarea procesului de consultare preliminară interinstituţională (cu orice autorități publice care doresc sa transmită puncte de vedere) cade în sarcina exclusivă a iniţiatorului acelui proiect de lege.

3Etapa avizării interministeriale – se cere părerea ministerelor implicate

După finalizarea etapelor de consultare (consultare publică şi consultare preliminară interinstituţională), urmează etapa de avizare interministerială.

În această etapă, iniţiatorul proiectului de lege (una dintre entităţile prevăzute la art. 1 din Regulament) trebuie să solicite avizul autorităţilor interesate în aplicarea acestuia, în funcţie de obiectul reglementării (de regulă, avizul este solicitat ministerelor al căror domeniu de activitate interferează cu obiectul reglementării).

În acest sens, după epuizarea fazei de consultare, iniţiatorul are obligaţia de a transmite proiectul către instituţiile care, potrivit legii, urmează să-l avizeze. De asemenea, iniţiatorul trebuie să trimită proiectul şi SGG, împreună cu o adresă de înaintare, în care trebuie să menţioneze care sunt instituţiile avizatoare pe care le-a sesizat^[6]

Adresa de înaintare către SGG va cuprinde^[7], după caz:

proiectul de lege
expunerea de motive
în caz de transpunere a unei directive europene, tabelul de concordanţă între actul normativ comunitar propus să fie transpus şi proiectul de lege naţional care îl transpune (tabelul trebuie elaborat conform modelului prevăzut în anexa nr. 3 la Regulamentul aprobat prin HG 561/2009)
în cazul modificării/completării unei legi în vigoare, tabelul comparativ cuprinzând reglementarea în vigoare şi reglementarea propusă

La primirea proiectului de lege şi a documentelor ataşate (expunere de motive, tabel de concordanţă/tabel comparativ) SGG are obligaţia să le publice, de îndată, pe pagina de internet şi să verifice îndeplinirea condiţiilor de formă prevăzute de Regulament (existenţa consultării publice, solicitarea/primirea avizelor necesare etc.), precum şi să ia măsurile necesare pentru îndreptarea încălcărilor procedurii prevăzute de Regulament^[8].

Instituţiile publice avizatoare trebuie să transmită avizul^[9] în termen de maximum 3 zile lucrătoare de când au înregistrat solicitarea. Depăşirea termenului se consideră aviz tacit^[10].

După primirea avizelor solicitate de la instituţii (de regulă, alte ministere decât cele două, de mai jos), proiectele de lege se transmit spre avizare, după caz:

Ministerului Finanţelor Publice
Departamentului pentru Afaceri Europene^[11]
Ministerului Justiţiei

Proiectele de lege se transmit Ministerului Justiţiei, în original, numai după obţinerea tuturor avizelor autorităţilor publice interesate în aplicare. Ministerul Justiţiei avizează proiectele exclusiv din punctul de vedere al legalităţii şi încheie operaţiunile din etapa de avizare interministerială^[12].

4Etapa avizării extraministeriale – se cer ultimele avize

După faza avizării interministeriale, urmează etapa avizării extraministeriale (avizarea proiectului de către alte entităţi decât ministerele şi cele asimilate ministerelor).

După finalizarea procesului de avizare interministerială a proiectului de lege, forma finală însoţită, dacă este cazul, de observaţiile instituţiilor avizatoare şi de nota justificativă privind nepreluarea acestora se transmite, prin grija iniţiatorului, în vederea obţinerii avizelor, dacă obţinerea acestora este obligatorie, conform dispoziţiilor legale în vigoare, după caz^[13]:

Curţii de Conturi a României
Consiliului Concurenţei
Consiliului Suprem de Apărare a Ţării
Consiliului Economic şi Social
Consiliului Superior al Magistraturii

După obţinerea avizelor necesare de la unele dintre instituţiile de mai sus (după caz, în funcţie de obiectul proiectului de lege), iniţiatorul trimite proiectul şi avizele la SGG. SGG are obligaţia să solicite de îndată avizul Consiliului Legislativ. Avizul Consiliului Legislativ este ultimul care se acordă, în ordine cronologică, unui proiect de lege, ceea ce presupune că proiectul poate fi trimis, pentru aviz, la Consiliul Legislativ numai după ce a primit toate celelalte avize necesare. Termenul general în care Consiliul Legislativ emite avizul cu privire la proiectul de lege este de 10 zile de la primirea solicitării^[14].

5Etapa adoptării proiectului de lege în şedinţa de Guvern – numai după parcurgerea celorlalți pași

Proiectul de lege, însoţit printre altele şi de fişa circuitului de avizare^[15], se înscrie de SGG pe agenda de lucru a şedinţei de Guvern numai după solicitarea şi, după caz, primirea tuturor avizelor necesare cu privire la respectivul proiect. În cazul oricărui proiect de lege, nu pot lipsi avizele de la Ministerul Justiţiei şi de la Consiliul Legislativ.

În cazuri excepţionale, primul-ministru poate aproba ca pe durata desfăşurării şedinţei Guvernului să fie luate în discuţie şi proiecte de legi neînscrise pe agenda de lucru, dacă acestea reclamă o decizie urgentă a Guvernului^[16]. Dar, faptul că pot fi discutate proiecte de lege neînscrise în agendă nu înseamnă că pot fi discutate proiecte care nu au avizele necesare. Chiar şi „luate peste rând”, proiectele discutate trebuie să îndeplinească toate condiţiile legale privind conţinutul, etapele elaborării (inclusiv faza consultării publice) şi avizarea.

După ce este adoptat de Guvern, proiectul de lege va fi trimis, prin SGG, Parlamentului (după caz, Camerei Deputaţilor sau Senatului, ca primă Cameră sesizată), pentru declanşarea procedurii de dezbatere parlamentară, în vederea adoptării proiectului de lege de către Parlament şi, astfel, a transformării lui din proiect de lege în lege.

Reamintim că, potrivit art. 74 din Constituţie, numai Guvernul are dreptul de iniţiativă legislativă sub forma de proiecte de legi, nu şi ministerele sau organele administraţiei publice ori autorităţile administrative autonome. Aceste ministere şi instituţii/autorități pot numai să iniţieze redactarea de proiecte de lege, care sunt însă supuse controlului şi aprobării Guvernului. Doar Guvernul este cel care va decide dacă sesizează sau nu Parlamentul cu un proiect de lege şi care va fi forma finală a proiectului de lege cu care sesizează Parlamentul, indiferent de cine este iniţiatorul proiectului de lege.

Recapitulare și extemporal

Dacă ați ajuns până aici cu lectura și ați înțeles procesul, haideți să facem și un exercițiu aplicat. Citind știrea asta, care spune că pachetul de legi aștepta avizele de la ministere, determinați în ce etapă teoretică s-ar fi aflat acel pachet de legi și pe care dintre cele cinci o sărise? Ne puteți scrie ca de obicei pe office@apador.org. Cine răspunde corect primește titlul de cetățean informat 😉

[1] În acest sens, a se vedea și cele două lucrări prin care Constituția este comentată, lucrări publicate în 1992 și în 2004, adică imediat după adoptarea și, respectiv, revizuirea Constituției:

1) Mihai Constantinescu, Ion Deleanu, Antonie Iorgovan, Ioan Muraru, Florin Vasilescu, Ioan Vida, Constituția României – Comentată și adnotată, Editura Regia Autonomă „Monitorul Oficial”, București, 1992, p. 170, din care cităm: „Inițiativa legislativă reprezintă dreptul de a sesiza Parlamentul cu un proiect de lege sau cu o propunere legislativă. Acestui drept îi corespunde obligația Parlamentului de a declanșa mecanismul procedurii legislative, supunând proiectul sau propunerea dezbaterii în comisii și în plenul Camerei sesizate.“

2) Mihai Constantinescu, Antonie Iorgovan, Ioan Muraru, Elena Simina Tănăsescu, Constituția României revizuită – Comentarii și explicații, Editura All Beck, București, 2004, p. 133, din care cităm: „Inițiativa legislativă presupune dreptul unor subiecte de drept calificate de a sesiza una din Camerele Parlamentului și obligația Camerei respective de a se pronunța asupra acestei sesizări, adoptând-o sau respingând-o.”

^[2] După cum am precizat, inițierea unui proiect de act normativ nu este același lucru cu “inițiativa legislativă”, care, potrivit art. 74 din Constituție, presupune existența dreptului de a sesiza direct Parlamentul pentru adoptarea respectivului proiect de act normativ. Numai Guvernul, senatorii, deputații sau cel puţin 100.000 de cetăţeni cu drept de vot au dreptul de inițiativă legislativă.

[3] Art. 1 lit. a din Regulamentul aprobat prin HG 561/2009 prevede:

“Art. 1. – Au dreptul să iniţieze proiecte de documente de politici publice şi proiecte de acte normative, în vederea adoptării/aprobării de către Guvern, conform atribuţiilor şi domeniului lor de activitate, următoarele autorităţi publice:

a) ministerele şi celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, aflate în subordinea Guvernului, precum şi autorităţile administrative autonome.”

^[4] Valentin I. Prisacaru, Tratat de drept administrativ român – Partea generală, Ediția a III-a, Editura Lumina Lex, București, 2002, p. 190-192; Mircea Preda, Benonica Vasilescu, Drept administrativ – Partea specială, Editura Lumina Lex, București, 2004, p. 126, 134. Este de menționat că prevederile art. 69-71 din Codul adminstrativ (OUG 57/2019) confirmă integral susținerile din doctrina anteriroară adoptării Codului administrativ, cu privire la înțelesul noțiunii de „autoritate adminsitrativă autonomă”.

^[5] Art. 15 al. 3 din Regulamentul aprobat prin HG 561/2009 si Anexa 1 la acest regulament

^[6] Art. 17 al. 1 din Regulamentul aprobat prin HG 561/2009 si Anexa 2 la acest regulament

^[7] Art. 17 al. 2 din Regulamentul aprobat prin HG 561/2009

^[8] Art. 19 din Regulamentul aprobat prin HG 561/2009

^[9] Potrivit art. 21 al. 1 si 3 din Regulamentul aprobat prin HG 561/2009, avizul poate fi:

-favorabil, fără observaţii

-favorabil, cu observaţii şi propuneri

-negativ, caz în care trebuie motivat

În situaţia în care proiectul a fost avizat cu observaţii şi propuneri sau avizat negativ, iniţiatorul va întocmi o notă justificativă care să cuprindă modalitatea de însuşire sau, după caz, argumentele care au condus la neînsuşirea observaţiilor şi propunerilor.

^[10] Art. 21 al. 2 din Regulamentul aprobat prin HG 561/2009

^[11] Departamentul Afaceri Europene este structura din cadrul Instituţiei Preşedintelui care asigură îndeplinirea atribuţiilor ce revin şefului statului prin Constituţie în domeniul afacerilor europene. Acest domeniu cuprinde toate ariile politice de competenţă ale Uniunii Europene, după cum sunt definite în cadrul Tratatului privind Uniunea Europeană şi Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene. Altfel spus, departamentul coordonează la nivelul Administraţiei Prezidenţiale acţiunile din domeniul politicilor europene – a se vedea: https://www.presidency.ro/ro/administratia-prezidentiala/departamente/departamentul-afaceri-europene

^[12] Art. 20 al. 7 din Regulamentul aprobat prin HG 561/2009

^[13] Art. 22 din Regulamentul aprobat prin HG 561/2009

^[14] Art. 24 din Regulamentul aprobat prin HG 561/2009

^[15] Pentru fiecare proiect de lege finalizat și adoptat de Guvern, există (ar trebui să existe) și la inițiator, și la SGG o fişă a circuitului de avizare, conform modelului prevăzut în anexa nr. 5 la Regulamentul aprobat prin HG 561/2009. În această fișă se consemnează:

-cine este inițiatorul proiectului

-cine sunt avizatorii

-la ce dată a fost solicitat fiecare aviz

-la ce dată a fost obținut fiecare aviz

-la ce dată proiectul a fost trimis la SGG pentru a fi pus pe agenda de lucru a ședinței de Guvern în care urmeaza sa fie dezbatut și, eventual, aprobat.

^[16] Art. 40 al. 2 din Regulamentul aprobat prin HG 561/2009

Legile siguranței naționale nu sunt secrete, ar trebui puse în dezbatere publică

01/06/2022/în Buna guvernare, Transparenta /de Rasista

APADOR-CH le cere președintelui, premierului și coaliției de guvernare să respecte Constituția și legile țării și să facă publice proiectele de legi privind funcționarea serviciilor de informații și securitatea națională, despre care există dezbateri în spațiul public, dar nu și informații concrete oficiale. Potrivit Legii 52/2003 privind transparența decizională, orice proiect de lege trebuie pus 30 de zile pe site-ul inițiatorului, în dezbatere publică, înainte de a fi adoptat de Guvern. Chiar dacă aceste proiecte se referă la servicii, ele nu au un regim special față de alte proiecte de lege, nu sunt secrete!
Conform unor știri de presă apărute ieri, SRI ar urma să capete puteri sporite în societate, unele dintre prevederile vehiculate în media fiind de natură să îngrijoreze, prin potențialul lor de a încălca drepturi și libertăți fundamentale. Într-o societate democratică nu este normal ca legile să fie discutate „pe surse”, deci cu atât mai îndreptățită reacția societății civile la aceste zvonuri.
Nu este prima dată când societatea civilă e lăsată să înoate într-un bazin gol, dând impresia că s-ar agita degeaba, pentru ca apoi politicienii să vină cu scuze de genul „era doar un draft”. De data asta este evident că pachetul legilor siguranței naționale se află într-o formă sau alta în dezbaterea partidelor, care s-au lăudat public că „le au”, dar nu înțeleg să joace democratic și să le supună unei dezbateri publice reale, așa cum merită întreaga societate.
Așadar, domnilori politicieni, dați drumul la apă în bazin, nu ne tratați ca pe niște copii cărora le faceți un bine cu forța, că nu e cazul, chiar dacă azi e 1 Iunie!

Guvernul vrea să ne bage într-un Nor neconstituțional

26/04/2022/în Buna guvernare, Comunicate, Slider /de Rasista

Curtea Constituțională a spus încă din 2015 că SRI, STS și alte instituții din domeniul apărării, informațiilor sau aplicării legii nu pot fi implicate în securizarea rețelelor cibernetice naționale; APADOR-CH cere ca prin actul de înființare a Cloud-ului Guvernamental să fie înființată și o entitate civilă nouă care să-l gestioneze, constituțional

Ordonanța de urgență prin care Guvernul dorește să cheltuiască banii de la PNRR, pentru viitorul Cloud Guvernamental, a stârnit mai multe reacții negative chiar de la instituții publice care ar trebui să îmbrățișeze ideea. Conform informațiilor din presă, mai multe instituții importante din România (Evidența Persoanelor, Pașapoartele, Permise și Înmatriculări, Poliția de Frontieră, Poliția Română, Imigrările, Registrul Comerțului, Curtea Constituțională, DNA, DIICOT) ar fi reticente să pună în viitorul Cloud Guvernamental datele cu care lucrează. Explicațiile vehiculate țin de implicarea SRI și STS în gestionarea acestui cloud, două instituții militarizate și cu activitate secretizată, împreună cu care Guvernul dorește să facă Cloud-ul, conform proiectului de Ordonanță de Urgență.

Deoarece respectiva ordonanță încă se află în dezbatere publică, APADOR-CH solicită Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării, ca inițiator al proiectului de act normativ privind cloud-ul guvernamental, ca asigurarea securității cibernetice pentru viitorul Cloud guvernamental (care este o infrastructură critică) să nu se facă nici de SRI, nici de STS, ci de către o entitate civilă, care să funcţioneze integral pe baza controlului democratic și care nu desfăşoară activităţi în domeniul informaţiilor, al aplicării legii sau al apărării, precum și nici nu reprezintă o structură a vreunui organism care activează în aceste domenii.

Curtea Constituțională a României (CCR) a precizat încă de acum 7 ani, prin decizia nr. 17/2015, că respectarea dreptului la viaţă intimă, familială şi privată, dreptul la inviolabilitatea secretului corespondenţei, dreptul la protecţia datelor cu caracter personal sunt valori fundamentale care trebuie să reprezinte principii directoare ale politicii de securitate cibernetică la nivel naţional.

În acest sens, CCR a apreciat că

pentru asigurarea unui climat de ordine, guvernat de principiile unui stat de drept, democratic, înfiinţarea sau identificarea unui organism responsabil cu coordonarea problemelor de securitate a sistemelor şi reţelelor cibernetice, precum şi a informaţiei, care să constituie punctul de contact pentru relaţionarea cu organismele similare din străinătate [aşa cum prevede art. 10 alin. (4) din lege], inclusiv al cooperării transfrontaliere la nivelul Uniunii Europene, trebuie să vizeze un organism civil, care să funcţioneze integral pe baza controlului democratic, iar nu o autoritate care desfăşoară activităţi în domeniul informaţiilor, al aplicării legii sau al apărării ori care să reprezinte o structură a vreunui organism care activează în aceste domenii”. (par. 48 din decizia nr. 17/2015 a CCR)

În raport de decizia nr. 17/2015 a CCR, este evident că nici SRI și nici STS, precum și entitățile înființate în cadrul acestor structuri (de exemplu, Centrului Național Cyberint al SRI), nu îndeplinesc condițiile stabilite de CCR, și anume ca organismul care se va ocupa de securtiatea cibernetică a sistemului cloud să fie unul civil și fără legătură cu domeniul informațiilor, al aplicării legii sau al apărării.

Este de menționat că Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) nu poate fi desemnat pentru a asigura securitatea cibernetică a viitorului Cloud guvernamental, întrucât, potrivit legii sale de organizare (OUG nr. 104/2021) este un organism cu rol de supraveghere și control, astfel că nu poate exercita și o activitate nemijlocită de protejare a cloud-ului, activitate pe care tot el ar trebui să o controleze ulterior (ar fi un conflict de interese, executantul și controlorul fiind aceeași persoană).

Având în vedere că entitea civilă care trebuie să asigure securitatea cibernetică pentru viitorul Cloud guvernamental nu există încă, APADOR-CH solicită înființarea unei astfel de entități civile chiar prin actul normativ care reglementează Cloud-ul guvernamental sau printr-un act normativ distinct, care însă să intre în vigoare odată cu reglementarea privind Cloud-ul guvernamental.

UPDATE 20 iunie 2022 – În lunile scurse de la transmiterea acestui punct de vedere către Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării, proiectul nu numai că nu s-a îmbunătățit, dar conține și alte potențiale încălcări ale drepturilor omului, după cum reiese din draftul publicat pe site-ul ministerului, în ziua dezbaterii publice programate pentru ora 16.00. APADOR-CH a semnat această poziție comună de protest la adresa proiectului, alături de mai multe organizații neguvernamentale.

Cât durează să îndrepți o lacună legislativă

06/04/2022/în Buna guvernare, Comunicate, Slider /de Rasista

Au trecut fix doi ani de la sesizările APADOR-CH, făcute către Parlament și AVP, pentru introducerea în Legea poliției a unei durate maxime a măsurii conducerii unei persoane la sediul poliţiei (măsură privativă de libertate similară, în esență, cu reținerea)

Parlamentul a îndreptat, în sfârșit, lacuna din Legea poliției, care permitea ca durata conducerii la sediul poliției să fie nedeterminată și, prin aceasta, imprevizibilă. Conform proiectului de lege votat la 5 aprilie 2022 de Camera Deputaților, cameră decizională, poliția nu va mai putea ține o persoană la secție pentru identificare și verificări mai mult de 8-12 ore. Această modificare a fost făcută ca urmare a sesizărilor făcute în martie 2020 de APADOR-CH, atât către parlamentari, dar și către Avocatul Poporului.

Cum a fost legiferată privarea de libertate pe perioadă nedeterminată

Precedenta modificare a Legii nr. 218/2002, privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, din ianuarie 2020, aducea noutăți în privința conducerii administrative la sediul poliţiei: procedura conducerii, drepturile persoanei conduse, căile de atac împotriva măsurii etc. Din păcate, legea nu mai prevedea și durata maximă a acestor proceduri administrative, care în vechea variantă a legii, era de 24 de ore.

APADOR-CH a purtat atunci o corespondență cu MAI, din care a rezultat că proiectul plecase din minister cu prevederea ca durata acelei măsuri să fie de maximum 8-12 ore, adoptată ca atare și de Senat, dar la Camera Deputaților fusese scos termenul și înlocuit cu „de îndată”, o sintagmă vagă care putea da naștere la interpretări și deci abuzuri la adresa celui privat de libertate, așa cum spune și CEDO.

Avocatul Poporului dă curs cererii APADOR-CH și atacă legea la CCR

APADOR-CH a semnalat parlamentarilor această scăpare – ei ar fi putut să-și îndrepte greșeala printr-o nouă inițiativă legislativă – dar, pe lângă acest demers, a sesizat și Avocatul Poporului, cerându-i să atace legea la CCR, pe motiv că o măsură privativă de libertate este reglementată evaziv și imprevizibil, întrucât lipsește din lege durata maximă a privării de libertate.

În aprilie 2020, AVP ne-a anunțat că a dat curs solicitării noastre și a sesizat CCR.

Conform fișei care arată traseul legislativ al proiectului în Parlament, abia în septembrie 2021 Senatul a adoptat din nou modificarea Legii poliției, reintroducând durata maximă de 8-12 ore pentru măsura conducereii la sediul poliției. La aceeași dată, proiectul și-a început așteptarea și în Camera Deputaților.

După obținerea avizelor favorabile de la toate comisiile, și o serie de amendamente care ar fi scurtat perioada la 3-4 ore în loc de 8-12 ore, proiectul a fost adoptat și de Camera Deputaților, la 5 aprilie 2022, după doi ani de așteptare.

Conform datelor existente pe site-ul Camerei Deputaților, proiectul a fost adoptat în forma trecută de Senat, amendamentele de scurtare a perioadei, formulate în Comisia de apărare, fiind respinse.

Așadar, după doi ani de așteptare, lacuna legislativă sesizată de APADOR-CH în martie 2020 a fost reparată de Parlament.

Și prin adoptarea acestei legii, care urmează să fie promulgată de președinte, ramâne valabilă regula că, în cazul unei persoane conduse la sediul poliției, trebuie efectuate, de îndată: a) identificarea persoanei; b) verificarea situației de fapt; c) luarea măsurilor legale, după care persoanei trebuie să i se permită să părăsească sediul poliției, de îndată ce identificarea, verificarea situației si luarea măsurilor s-au finalizat.

Cu titlu de exceptie (nu ca regulă), în cazul în care verificarea situației de fapt și luarea măsurilor legale nu pot fi finalizate de îndată, durata lor poate fi prelungită fără a depăși un termen de 8 ore de la momentul inițierii deplasării la sediul poliției.

De asemenea, tot cu titlu de exceptie, dacă identitatea persoanei nu a putut fi stabilită în maximum 8 ore de la inițierea deplasării la sediul poliției, durata măsurii conducerii se poate prelungi pâna la maximum 12 ore, în vederea finalizării activităților de identificare, verificare a situației de fapt și de luare a măsurilor legale.

Dacă cele treei categorii de activități (identificare, verificare, luare de măsuri) nu pot fi finalizate față de o persoană în maximum 12 ore de la momentul inițierii deplasării la sediul poliției, persoanei va trebui să i se permita să părăsească sediul poliției unde a fost condusă. În caz contrar, persoana va fi victima infractiunii de lipsire de libertate în mod ilegal (art. 205 Cod penal). De asemenea, va fi victimă a acestei infracțiuni orice persoană care este condusă la sediul poliției și care este ținută mai mult decât timpul necesar pentru finalizarea celor 3 activități (identificare, verificare situație de fapt, luare de măsuri legale), chiar dacă, în această situație, termenele de 8 sau 12 ore nu au expirat.

Articolele modificate din lege – forma adoptată de Senat și Camera Deputaților

Alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins:

„(4) Verificarea situației de fapt și, după caz, luarea măsurilor legale față de persoana condusă la sediul poliției se realizează de îndată, fără a depăși un termen de 8 ore de la momentul inițierii deplasării.”

Dupa alineatul (4) se introduce un nou alineat, alin.(4’), cu următorul cuprins:

1 ^„(4 ) În situația în care identitatea persoanei nu a putut fi stabilită în termenul prevăzut la alin.(4), acest termen se prelungește cu perioada necesară stabilirii identității, verificării situației de fapt și, după caz, luării măsurilor legale, fără a depăși un termen de 12 ore de la momentul inițierii deplasării.”

Cine vrea să ne bage în război fără încuviințarea Parlamentului?

09/03/2022/în Buna guvernare, Comunicate, Slider /de Rasista

Sub pretextul reglementării încă unei situații excepționale, un proiect de lege dat „pe surse” în spațiul public conține elemente periculoase și neconstituționale care anulează democrația și deschide ușa dictaturii militare; Constituția României are deja suficiente prevederi clare pentru situații de război

Un proiect de lege care pretinde modificarea unor acte normative din domeniul securității naționale circulă neoficial în spațiul public de mai multe zile. Neoficial întrucât el nu apare pe vreunul din site-urile autorităților (în dezbatere publică), însă a fost recunoscut de Ministerul Apărării Naționale, care spune că nu ar mai fi de actualitate. După o rețetă deja verificată – lansezi un „proiect” ca să testezi opinia publică și dacă nu țipă nimeni îl faci lege – proiectul care aparent n-ar mai fi de actualitate a inflamat publicul pe motiv că ar chema la arme, în caz de război, toți bărbații cu vârste între 18 și 60 de ani.

Un aspect foarte grav din proiect este faptul că inventează o nouă stare excepțională – situația de criză în domeniul securității și apărării naționale – stare care ar putea fi declarată fără avizul Parlamentului, doar de către Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) și care astfel ar putea parafa intrarea țării într-un eventual război.

Câte stări excepționale avem și de ce ne mai trebuie una?

Mai exact, în proiect se prevede modificarea Legii 45/1994, a apărării naționale, cu un articol 8/1 care definește „situația de criză” prin existența sau riscul unor perturbări a condițiilor normale de desfășurare a vieții sociale în urma unor incidente, naționale sau internaționale, sau din cauza unor vulnerabilități sau amenințări. Definiția acestei noi stări este de altfel destul de generală, încât include și perturbarea sau amenințarea stabilității politice, ceea ce poate însemna orice, pe cale de interpretare.

Noua găselniță a MApN – situatia de criză – pare a fi inclusă în definițiile celorlalte stări excepționale, prevăzute deja de legislația țării. Avem starea de asediu, de urgență, de mobilizare și de război, prevăzute în Constituție (la articolul 63 al. 1), plus starea de alertă în care am fost până mai ieri, prevăzută în Legea 55/2020. Se pune întrebarea firească de ce mai era nevoie de încă o stare excepțională, a cărei definiție conține suprapuneri cu stările deja legiferate și are mare potențial de abuz, prin aceea că scoate Parlamentul din circuitul de avizare?

De exemplu, definițiile celorlalte stări excepționale prevăzute de OUG 1/1999 sunt suficient de acoperitoare și în caz de pregătire pentru război:

Starea de asediu se instituie „pentru adaptarea capacităţii de apărare a ţării la pericole grave, actuale sau iminente, care ameninţă suveranitatea, independenţa, unitatea ori integritatea teritorială a statului.”

Starea de urgență se instituie și în cazul „existenţei unor pericole grave actuale sau iminente privind securitatea naţională ori funcţionarea democraţiei constituţionale.”

De asemenea, mai există, conform Legii 355/2009, starea de mobilizare, care reprezintă totalitatea măsurilor extraordinare ce se pot institui, în principal, în domeniile politic, economic, social, administrativ, diplomatic, juridic şi militar, planificate şi pregătite pe timp de pace, precum şi a acţiunilor desfăşurate pentru aplicarea acestora, potrivit legii, la apariţia sau iminenţa unei ameninţări grave care poate afecta suveranitatea, independenţa şi unitatea statului, integritatea teritorială a ţării şi democraţia constituţională.

Toate aceste stări excepționale deja reglementate trebuie încuviințate sau declarate de Parlament, în timp ce noua situație excepțională nu mai presupune vreun rol al Parlamentului, ea putând fi declarată de către CSAT (autoritate administrativă din cadrul puterii executive), la propunerea ministrului apărării și cu avizul premierului.

APADOR-CH consideră că trebuie eliminat articolul 8/1 din proiectul de modificare a legii apărării naționale sau definirea „stării de criză” trebuie să fie clară, precisă, distinctă de celelalte stări excepționale deja legiferate de Constituție, și să permită desfășurarea normală a vieții politice într-o societate democratică. Posibilitatea ca armata să intervină atunci când este în pericol „stabilitatea politică” ține de regimurile totalitare, nu de cele democratice. În plus, dacă se dorește menținerea art. 8/1, el trebuie să prevadă, cel putin, ca declararea „situației de criză” să fie încuviințată în prealabil de Parlament. Este neconstituțională o reglementare care exclude Parlamentul din procedura declarării/instituirii unei situații excepționale.

Răspunsul MApN la comunicatul APADOR-CH

*sursa foto Alexei Talimonov

Căutarea persoanelor dispărute s-ar putea face, neconstituțional, prin percheziții domiciliare la orice oră și fără mandat de la judecător

23/02/2022/în Buna guvernare, Comunicate, Slider /de Rasista

Comisiile juridică și de apărare din Camera Deputaților îi îndeamnă pe deputați să voteze Proiectul de lege privind căutarea persoanelor dispărute, care are cel puțin un articol neconstituțional; APADOR-CH cere Senatului să îndrepte această greșeală

Proiectul legii privind căutarea persoanelor dispărute a intrat în linie dreaptă, în procesul de adoptare, urmând să fie pus pe ordinea de zi a Camerei Deputaților, după ce a primit avize favorabile de la toate comisiile. Ultima avizare favorabilă a venit de la comisiile juridică și de apărare, care au adoptat la 15 februarie un raport comun în acest sens.

Concret, raportul celor două comisii acceptă o prevedere din proiectul de lege (art. 33 al. 2) potrivit căreia percheziţionarea domiciliului unei persoane se poate face şi fără autorizaţia judecătorului, fiind suficient acordul persoanei din locuinţa percheziţionată.

APADOR-CH a atras atenția deja, prin recomandările transmise în luna decembrie 2021, că acest articol este neconstituțional, dacă va fi adoptat în forma propusă în proiect. Constatăm, din raportul comun al celor două comisii, că articolul a rămas nemodificat, deci este foarte probabil că deputații vor vota legea ca atare.

De ce este neconstituțională percheziția fără autorizația judecătorului

Potrivit definiţiei percheziţiei domiciliare din Codul de procedură penală (art. 157, art. 158 al. 3, art. 159 al. 8, 12, 14 lit. c din Codul de procedură penală, care reprezintă „dreptul comun” în materie de percheziţie domiciliară), activitatea de căutare a unei persoane într-o locuinţă („verificarea prezenței fizice în acel spațiu a persoanei căutate”), constituie percheziţie domiciliară.

Constituția României prevede la articolul 27 că pentru efectuarea unei percheziţii domiciliare nu este suficient acordul deţinătorului locuinţei, ci este obligatorie existenţa unei autorizaţii emise de judecător. De asemenea, percheziţiile în timpul nopţii sunt interzise, în afară de cazul infracţiunilor flagrante, prevedere constituţională care nu se reflectă, deşi trebuia, în conţinutul art. 33 al. 2 din proiect. Concret trebuia prevăzut în articolul din proiect un interval orar în care se puteau face, de regulă, „verificările” în locuința unei persoane.

Desigur, în situația de excepție în care este necesară înlăturarea unei primejdii privind viața sau integritatea corporală a unei/unor persoane din acel spațiu, pătrunderea în spațiul respectiv se va face nu în condițiile art. 33 al. 2 din proiect – care ridică problemele de constituţionalitate menţionate mai sus -, ci ale art. 33 al. 3 din proiect, adică la orice oră și fără autorizare de la judecător (teză conformă cu art. 27 al. 2 lit. b) din Constituție).

Cu alte cuvinte, deputaților li se cere să ignore Constituția și să transforme excepțiile în normă, legiferând perchezițiile domiciliare la orice oră și fără mandat judecătoresc, indiferent de situație.

În cazul, cel mai probabil, în care proiectul de lege va fi adoptat în această formă la Camera Deputaţilor, APADOR-CH solicită Comisiei juridice din Senat (camera decizională) să remedieze aceste deficienţe, având în vedere şi recomandările scrise trimise de APADOR-CH celor două Camere ale Parlamentului.

APADOR-CH cere motivarea avizelor negative date proiectelor de legi în comisiile parlamentare

22/02/2022/în Buna guvernare /de Rasista

Activitatea APADOR-CH presupune, nu de puţine ori, şi urmărirea procesului legislativ de la Camera Deputaţilor, cu privire la anumite proiecte de lege/propuneri legislative. O etapă din cadrul procesului legislativ o reprezintă emiterea avizelor de către comisiile parlamentare permanente, la solicitarea comisiei permanente sesizate în fond cu o iniţiativă legislativă.

Din păcate, conţinutul acestor avize ale comisiilor se rezumă la „pozitiv” sau „negativ”, fără ca ele să fie însoţite şi de motivele pe care se bazează. Spre exemplu, în cazul PL-x 573/2021 – Propunerea legislativă privind protecţia avertizorilor în interes public, Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale a emis la data de 8 februarie 2022 un aviz. În conţinutul avizului nu se găseşte nicio motivare, ci doar menţiunea că avizul este negativ.

Acest exemplu nu este singular, ci reprezintă regula, în sensul că avizele comisiilor parlamentare nu conţin şi motivele pe care s-au bazat. Considerăm că, cel puţin în cazul unui aviz negativ, este necesar ca în conţinutul avizului să fie prezentată şi motivarea sa, adică, argumentele, raţionamentul pe care s-a bazat. Avizul negativ emis presupune constatarea existenţei unor deficienţe ale propunerii legislative sau ale proiectului de lege. Pentru ca aceste deficienţe să poată fi remediate sau evitate pe viitor, este necesar ca ele să fie indicate în cuprinsul avizului negativ. Avizul fiind public, autorul iniţiativei legislative va putea astfel să ia cunoştinţă de problemele/deficiențele constatate de comisie şi va putea să le remedieze sau să le evite.

Dacă nu este însoţit şi de motivare, un aviz negativ este lipsit practic de utilitate, deoarece din el rezultă doar că o comisie spune „nu” unei iniţiative legislative, dar nu rezultă, nici măcar sintetic, şi care sunt deficienţele/problemele pe care le prezintă acea iniţiativă şi care au condus la acel „nu”.

Pentru aceste motive, APADOR-CH recomandă completarea art. 66 al. 2 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, prin adăugarea unei noi teze, în care să se prevadă obligativitatea motivării avizului negativ emis de o comisie permanentă cu privire la o iniţiativă legislativă. În urma acestei completări, art. 66 al. 2 din Regulament va avea următorul conţinut:

2) Termenul de remitere a avizului sau avizelor nu poate fi mai mic de jumătate din termenul pe care comisia sesizată în fond îl are pentru predarea raportului. Avizul negativ trebuie motivat.”

Recomandarea APADOR-CH pentru modificarea Regulamentului Camerei Deputaților

Această propunere a fost făcută în cadrul Proiectului „Integritatea impune solidaritate” – SOLID, un program de consolidare a protecției avertizorilor de integritate

***

Lucrăm împreună pentru o Europă verde, competitivă și incluzivă

Proiectul este derulat de APADOR-CH în parteneriat cu ActiveWatch și beneficiază de o finanțare în valoare de 95.754 euro, prin programul Active Citizens Fund România, finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Conținutul acestui website nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Granturilor SEE și Norvegiene 2014-2021; pentru mai multe informații accesați www.eeagrants.org. Informații despre Active Citizens Fund România sunt disponibile la www.activecitizensfund.ro.

Pe cine, din Guvern, tragem la răspundere pentru neconstituționalitatea măștii?

16/02/2022/în Buna guvernare, Comunicate, Slider /de Rasista

APADOR-CH îi cere premierului să afle care dintre funcționarii Guvernului a omis să ceară avizul Consiliului Legislativ, pentru OUG nr. 192/2020, și să dispună sancționarea acestora sau sesizarea organelor de urmărire penală

Într-o societate sănătoasă și un stat de drept funcțional, constatarea, de către cea mai înaltă instanță, că o lege a fost făcută neglijent, prin nerespectarea pașilor legali, și că este deci neconstituțională, ar fi automat urmată de o anchetă publică, pentru aflarea și sancționarea vinovatului. În România, însă, vedem cum încă un act normativ, care reglementa măsuri de combatere a pandemiei, este anulat de Curtea Constituțională, fără ca nimeni să fie tras la răspundere pentru că nu și-a făcut treaba cum trebuie. În schimb, mii de cetățeni, sancționați în baza acestor legi prost croite, trag ponoasele și de pe urma acestei „greșeli”, care a produs efecte timp de mai bine de un an.

APADOR-CH consideră că, din comunicatul Curţii Constituţionale de ieri, 15 februarie 2022, potrivit căruia OUG nr. 192/2020 a fost declarată neconstituţională pentru că a fost adoptată fără a se fi solicitat în prealabil avizul Consiliului Legislativ, rezultă indicii că anumiţi funcţionari publici şi-au încălcat obligaţiile legale (pentru respectarea cărora sunt plătiţi din bani publici) privind procedura de adoptare a actelor normative.

Aceste obligații sunt prevăzute clar în art. 24 din Regulamentul privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea şi prezentarea proiectelor de documente de politici publice, a proiectelor de acte normative, precum şi a altor documente, regulament aprobat prin HG 561/2009, cu modificările ulterioare. Acest articol spune că:

(1) Pentru proiectele de acte normative primite la Secretariatul General al Guvernului… acesta solicită de îndată avizul Consiliului Legislativ, ce urmează să fie emis potrivit legii, în termenul solicitat de Guvern, care nu poate fi mai mic de:

a) 24 de ore pentru proiectele de ordonanţe de urgenţă (…);

(2) Proiectele de ordonanţe şi de hotărâri cu caracter normativ se supun spre adoptare Guvernului numai cu avizul Consiliului Legislativ.”

Constatăm, deci, că din cauza acestor încălcări ale obligaţiilor de serviciu, privind solicitarea avizului Consiliului Legislativ (încălcări comise de persoane care răspund de parcursul proiectelor de acte normative, adică de persoane care vin la serviciu şi primesc salarii pentru astfel de activităţi), s-a ajuns la anularea OUG nr. 192/2020, un act normativ important (care reglementa măsuri de combatere a pandemiei şi alte măsuri specifice acestei situaţii), anulare care a creat în societate o stare de confuzie vecină cu haosul şi a adâncit neîncrederea cetăţenilor în autorităţi şi în legalitatea și seriozitatea măsurilor dispuse de autorităţi.

Chiar dacă, la această dată, există din ce în ce mai multe obiecţii cu privire la obligaţia purtării măştii în public, unele poate întemeiate (în anumite circumstanţe), era necesar ca la data reglementării posibilităţii instituirii acestei obligaţii, respectiv în anul 2020, actul normativ (OUG nr. 192/2020) să îndeplinească toate condiţiile legale şi constituţionale, inclusiv cele procedurale, pentru adoptare. Mai ales că paşii şi condiţiile procedurale sunt clar şi detaliat descrise într-un act normativ (HG nr. 561/2009).

În aceste condiţii, APADOR-CH îi solicită prim-ministrului să dispună efectuarea unei verificări, prin Corpul de control, la nivelul Secretariatului General al Guvernului (SGG), pentru a stabili persoanele responsabile cu respectarea procedurii de adoptare a OUG nr. 192/2020, a motivelor pentru care aceste persoane din cadrul SGG nu au respectat procedura prevăzută în Regulamentul aprobat prin HG nr. 561/2009 şi să dispună măsurile legale de sancţionare şi, eventual, de sesizare a organelor de urmărire penală. Mai ales că nu este vorba despre o problemă controversată, care a dus la declararea ca neconstituţională a ordonanţei de urgenţă, ci de încălcarea unei obligaţii simple, elementare, în legătură cu respectarea căreia nu poate exista nicio controversă.

Este nevoie de luarea unor măsuri severe şi eficiente pentru ca asemenea „accidente” de pe parcursul adoptării unor acte normative, de deosebită importanţă, aşa cum sunt ordonanţele de urgenţă, să nu se mai repete. Altfel, se va ajunge la o degringoladă generală, în care nimeni nu va mai respecta nicio lege, pe motiv că oricum, ea va pica la Curtea Constituţională, fiind prost făcută. Or, statul de drept are ca pilon principal respectarea legii, ceea ce presupune şi asigurarea unei minime calităţi a legii care trebuie respectată.

APADOR-CH solicită ca verificările să fie efectuate în cel mai scut timp posibil, iar rezultatul acestor verificări să fie adus la cunoştinţa opiniei publice.

Europa a continuat să deraieze de la protecția drepturilor civile în 2021

15/02/2022/în Buna guvernare, Speciale /de Rasista

Raportul Liberties 2022, privind statul de drept și respectarea drepturilor civile în UE în al doilea an al pandemiei, a fost publicat astăzi la Berlin și înaintat Comisiei Europene. La el au contribuit 32 de organizații din 17 țări, printre care și APADOR-CH, din România.

Raportul arată că la doi ani de la izbucnirea pandemiei de COVID-19, guvernele europene par incapabilie sau dezinteresate să renunțe la puterile restrictive pe care și le-au arogat prin instituirea stărilor de urgență, și să se supună din nou controlului democratic. Organizațiile neguvernamentale care au contribuit la raport sunt îngrijorate că această stare de fapt ar putea duce la o reducere progresivă și pe termen lung a controlului parlamentar și al societății civile asupra puterii executive.

Raportul Liberties privind Statul de Drept 2022 este singura și cea mai cuprinzătoare evaluare asupra stării drepturilor civile, a presei, justiției, sistemelor anti-corupție și supravegherii puterilor în Europa. În cele peste 400 de pagini, raportul cuprinde informații din următoarele țări: Belgia, Bulgaria, Croația, Republica Cehă, Estonia, Franța, Germania, Ungaria, Irlanda, Italia, Olanda, Polonia, România, Slovacia, Slovenia, Spania și Suedia. Principalele concluzii și recomandări sunt avute în vedere de către Comisia Europeană, prin propriul mecanism de monitorizare și prin Raportul anual privind Statul de Drept (la care de asemenea APADOR-CH a contribuit cu aceste informații).

Câteva informații din raport, care vizează aspecte negative:

În multe țări au avut loc presiuni asupra libertății presei și a societății civile, jurnaliștii înfruntând un mediu de lucru din ce în ce mai nesigur, cu violență verbală și fizică, inclusiv din partea poliției, precum și discursuri instigatoare la ură și hărțuire juridică;
Raportul subliniază că sunt puține semne de progres în ceea ce privește statul de drept. Nivelurile de corupție au rămas în general similare sau au crescut, față de perioada pre-pandemie, în timp ce suspiciuni noi de corupție sunt raportate în diferite țări, în gestionarea pandemiei și utilizarea fondurilor UE alocate pentru redresare.
Organizații ale societății civile și apărători ai drepturilor fundamentale continuă să se confrunte cu atacuri verbale și fizice, hărțuire juridică și campanii de defăimare, în special aceia care lucrează pe teme sensibile, cum ar fi drepturile minorităților religioase și etnice, persoanele LGBTQI+, protecția mediului și abuzurie ale poliției.
În multe țări, legile încă limitează în mod disproporționat libertatea de exprimare.
S-a înregistrat o scădere accentuată a standardelor de egalitate pentru femei și persoane LGBTQI+ în mai multe țări, iar discriminarea și rasismul persistă în UE.

Dar și câteva aspecte pozitive:

În unele țări s-au observat îmbunătățiri minore în domeniul justiției – de exemplu și în România;
Estonia a fost lăudată pentru că a sprijinit organizațiile societății civile în timpul pandemiei, prin relaxarea regulilor administrative;
Reformele privind justiția și combaterea corupției progresează în Slovacia, în timp ce Italia a depus eforturi pentru a reduce încărcătura instanțelor, durata procedurilor și pentru îmbunătățirea sistemul penitenciar;
Guvernul croat a luat unele măsuri pentru promovarea standardelor profesionale și etice pentru presă în mediul online.

La 16 februarie 2022, Curtea de Justiție a Uniunii Europene este așteptată să se pronunțe în cazul limitării de către Comisia Europană a fondurilor către statele membre care au încălcat statul de drept, respectiv cazurile Ungariei și Poloniei, cărora Comisia le-a reținut miliarde de euro din fondurile de redresare post-pandemie.

Citește Raportul Liberties 2022

Citește secțiunea privind România

_____________

Civil Liberties Union for Europe (Liberties) este o organizație non-guvernamentală cu sediul în Berlin care cuprinde 19 organizații membre din Europa, care protejează și promovează drepturile civile.

Organizațiile membre Liberties

Associazione Antigone (Italia)

Belgian League of Human Rights

Helsinki Committee (Bulgaria)

Centre for Peace Studies (Croația)

Civil Rights Defenders (Suedia)

Estonian Human Rights Centre

Human Rights Monitoring Institute (Lituania)

Hungarian Civil Liberties Union

Italian Coalition for Civil Liberties and Rights

Nederlands Juristen Comité voor de Mensenrechten

Polish Helsinki Foundation for Human Rights

Rights International Spania

Gesellschaft für Freiheitsrechte (Germania)

APADOR-CH (România)

The Irish Council for Civil Liberties

The Mirovni Institute (Slovenia)

VIA IURIS (Slovacia)

VoxPublic (Franța)

Șase bile negre pentru statul de drept în 2021. Și una albă

26/01/2022/în Articole, Buna guvernare, Comunicate, Slider /de Rasista

APADOR-CH a transmis Comisiei Europene informații despre mecanisme democratice care au funcționat defectuos sau deloc în 2021: accesul la informațiile publice și transparența decizională, revocarea din funcție a AVP, excluderea din magistratură pe criterii neclare, bâlbele pe legile justiției.

1 Accesul la informaţiile de interes public a fost limitat

A) GDPR – arma autorităților împotriva informării cetățenilor

Pe durata pandemiei, în România au fost înființate diverse comitete, comisii și grupuri de lucru care au primit, prin diverse acte normative, atribuţii importante cu privire la gestionarea pandemiei Covid-19. Spre exemplu, au fost înfiinţate Grupul pentru comunicare strategică, Comitetul pentru situaţii de urgenta, Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) etc.

Încercarea de a afla cine sunt membrii acestor comitete și grupuri s-a izbit de un răspuns absurd al autorităților, care sub pretextul protejării datelor personale au refuzat să facă publice numele și pregătirea oamenilor care iau decizii vitale pentru comunitate. Cetățeni, ziariști sau ONG-uri, toți s-au izbit de același refuz motivat prin GDPR, când au făcut solicitări conform Legii 544/2001.

Pretextul folosit de autorități este contrazis de regulamentul european privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal (GDPR), care nu prevede așa ceva, dimpotrivă. În articolul 6 lit. c) și f) din GDPR se spune că datele personale pot fi dezvăluite și atunci când dezvăluirea este necesară în scopul intereselor legitime urmărite de o parte terță. „Interesul legitim al terţilor” este o acţiune care nu contravine legii, de exemplu transparența. Cu alte cuvinte, dreptul publicului de a ști cine ia decizii pentru el e mai tare decât dreptul acelor decienți la protecția datelor personale.

APADOR-CH a recomandat ca în Legea 544/2001 să fie introdusă obligaţia entităţilor publice de a comunica, din oficiu, componența nominală a diferitelor organisme înfiinţate pe lângă autorităţi sau instituţii publice, îndeplinind astfel cerinţele de transparență în activitate, conform art. 6 lit. f) din GDPR. O astfel de transparență va crește încrederea cetățenilor în autorități.

B) Plimbarea cererilor de informaţii de la o instituție la alta

Pe lângă refuzul de a comunica cine se află în diversele comitete și comisii, autoritățile au mai găsit o cale de a refuza să ofere informații despre pandemie, prin metoda plimbării petentului de la o instituție la alta, până când se descurajează și renunță să mai ceară informațiile care-l interesează.

De exemplu, o cerere de informaţii, formulată de APADOR-CH, privind dozele de vaccin anticovid, a fost redirecţionată de Secretariatul General al Guvernului (SGG) la Ministerul Sănătăţii, iar Ministerul Sănătății a redireționat-o la Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV), care a răspuns că nu deţine informaţiile solicitate și recomandă ca ele să fie cerute de la Ministerul Sănătăţii. În cele din urmă, APADOR-CH a chemat în judecată CNCAV și a obţinut în instanţă obligarea CNCAV la comunicarea informaţiilor solicitate, dar chiar și așa ele nu au fost primite încă. APADOR-CH consideră că o măsură utilă, cel puțin în pandemie, ar fi ca autoritățile să desemneze o entitate unică pentru a primi și a răspunde la orice fel de cereri de informaţii bazate pe Legea 544/2001, privind orice problemă legată de pandemie. Ar degreva celelalte instituții de o activitate și ar asigura un dialog real cu societatea. Asta desigur dacă autoritățile doresc să furnizeze informații, nu să le ascundă.

Altfel, practica plimbării cetățeanului de la unii la alții e încurajată și de lipsa din lege a sancțiunilor eficiente pentru încălcarea ei.

2 Transparenţa decizională, mimată în pandemie

Potrivit Legii 52/2003, cetăţenii și ong-urile pot trimite autorităţilor, într-un anumit termen, recomandări scrise cu privire la proiectele de acte normative care sunt supuse dezbaterii publice. E o modalitate legală prin care societatea civilă se poate implica în procesul decizional și de elaborare a actelor normative.

Aceeași lege prevede că autorităţile administraţiei publice care primesc astfel de recomandări sunt obligate să justifice, în scris, nepreluarea recomandărilor primite de la cetăţeni sau ONG-uri.

Din păcate, practica generalizată la nivelul autorităţilor este de a nu răspunde la recomandările primite de la societatea civilă, fapt ce duce la descurajarea cetățenilor de a mai participa pe viitor la consultări.

APADOR-CH consideră că Legea nr. 52/2003 ar trebui modificată în sensul obligării autorităţilor să trimită, într-un termen prevăzut expres (de exemplu 20 de zile de la adoptarea proiectului de act normativ), un răspuns oricărei persoane care a trimis recomandări cu privire la un proiect de act normativ, răspuns în care să menţioneze care recomandări au fost însuşite și care au fost respinse, împreună cu motivele însuşirii/respingerii. În lege ar trebui introdusă și o sancţiune pentru neîndeplinirea acestei obligații.

3 Revocarea din funcție a Avocatului Poporului

Avocatul Poporului (AVP) este singura autoritate publică, care poate ataca direct la Curtea Constituţională (CCR) orice lege sau ordonanţă. Pe durata pandemiei Covid-19, AVP a atacat la CCR mai multe reglementări legale prin care erau stabilite măsuri de prevenire și combatere a pandemiei, iar, în marea majoritate a cazurilor, excepţiile de neconstituţionalitate ridicate de AVP au fost admise de CCR.

Un caz de rezonanță publică a fost cel al atacării legii în baza căreia erau amendate persoanele care încălcau măsurile de prevenire a pandemiei, situație care a generat și mai multă neîncredere în instituțiile statului. Momentul a fost catalogat drept un catalizator al curentului „negaționist”, care vede în orice măsură de combatere a pandemiei un atac ilegitim la adresa drepturilor cetăţeneşti.

Desigur, nu se poate imputa AVP sau CCR generarea acestei crize de încredere în autorităţi, întrucât culpa este exclusiv a autorităţilor, care ar fi trebuit să adopte și să aplice reglementări conforme cu Constituţia, și nicidecum anticonstituţionale. Totuși, Guvernul de la data respectivă, susţinut de majoritatea parlamentară, a afirmat că AVP acţionează împotriva măsurilor de prevenire și combatere a pandemiei și astfel s-a născut și finalizat procedura de revocare din funcţie a AVP, la 16 iunie 2020.

Revocarea a fost revocată la rândul ei de CCR, în iunie 2021, constatând că hotărârea de revocare a AVP este un act arbitrar, lipsit de fundament constituţional, care nu îndeplinește nici măcar condiţiile generale prevăzute în lege pentru revocare. Avocatului Poporului nu i-au fost imputate încălcări ale legii, sau Constituţiei, ci doar îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor, unele dintre ele mai vechi decât pandemia.

Cu această ocazie, CCR a constatat că Legea nr. 35/1997 (de funcționare a AVP) are deficiențe constituţionale grave, care ar trebui remediate de Parlament:

nu reglementează distinct și limitativ cazurile în care AVP poate fi revocat, astfel că nu sunt respectate condiţiile de claritate, previzibilitate și rezonabilitate pe care trebuie să le îndeplinească o lege;
nu prevede dreptul la apărare al AVP, în cadrul unei proceduri transparente, care să asigure o audiere publică a acestuia;
nu prevede o procedură de contestare a hotărârii de revocare în fața CCR, de către însăşi persoana revocată, ci contestarea poate fi făcută doar de un număr de parlamentari.

Până în prezent, Parlamentul nu a modificat și completat Legea nr. 35/1997 în conformitate cu decizia CCR. Această inacţiune a Parlamentului ridică probleme privind respectarea statului de drept, întrucât legile care nu sunt conforme cu Constituţia trebuie aduse cât mai urgent posibil în consens cu aceasta.

4 Problema desființării IRDO

Institutul Român pentru Drepturile Omului (IRDO) este o entitate publică independentă, cu personalitate juridică stabilită prin lege (Legea nr. 9/1991), finanțată de stat cu un buget anual de circa 1 milion lei. Are ca obiectiv general promovarea drepturilor omului, dar în realitate are o activitate atât de subtilă încât APADOR-CH a fost nevoită să apeleze la instanță ca să afle cu ce s-a ocupat IRDO în ultimii ani.

O inițiativă legislativă a USR a propus, în 2020, comasarea IRDO cu CNCD, întrucât scopul și activitățile IRDO se suprapun adesea cu ale altor instituții publice, iar finanțarea IRDO e prea generoasă pentru activitățile derulate. Inițiativa a fost avizată de Consiliul legislativ, cu unele îmbunătățiri, și adoptată tacit de Camera Deputaților, dar respinsă de Senat în noiembrie 2021, pe motiv că în forma finală nu au fost reglementate clar acele îmbunătățiri cerute de Consiliul legislativ.

Situația IRDO rămâne în continuare de soluționat, în condițiile în care și Președintele României a constatat, într-o excepție de neconstituționalitate ridicată în octombrie 2020, că IRDO are un rol neclar, care dublează AVP.

Până atunci, rămânem în continuare cu încă o instituție care ne apără drepturile în secret, pe bani mulți, de la buget.

5 Percepția publică asupra justiției, influențată negativ de CSM

Secția disciplinară pentru judecători, din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) are prin deciziile sale un rol important în percepția publică asupra justiției. Secția poate impune sancțiuni pentru magistrați ori de câte ori are loc o încălcare a legii privind statutul judecătorilor și procurorilor. Din păcate, deciziile secției nu sunt motivate, ceea ce lasă loc la interpretări și speculații în opinia publică.

Situația se agravează când sancțiunile sunt severe sau aparent disproporționate față de abateri. Cel mai recent dosar care a stârnit multe discuții cu privire la deciziile secției disciplinare a CSM este cazul judecătorului Cristi Danileț, exclus din magistratură în decembrie 2021, din cauza unor videoclipuri postate pe rețelele de socializare, în care tunde iarba sau face exerciții în piscină. CSM a considerat că acele videoclipuri dovedesc un „comportament care dăunează imaginii justiției” în timp ce judecătorul a contestat decizia la Înalta Curte de Casație și Justiție, afirmând că videoclipurile reflectă viața sa privată, iar în ele nu a făcut vreo declarație cu privire la sistemul de justiție.

Cazul a suscitat mult interes și dezbateri, 500 de magistrați din toată țara au semnat o scrisoare deschisă prin care solicită abrogarea prevederilor din lege privind abaterile disciplinare, pe motiv că acestea sunt lipsite de detalii și criterii concrete și deci sunt supuse arbitrariului. APADOR-CH este de acord că unele prevederi ale legii privind sancționarea abaterilor disciplinare ale magistraților lasă loc la interpretări. De exemplu, articolul invocat în cazul domnului Dănileț prevede că „Constituie abatere disciplinară manifestările care afectează onoarea sau probitatea profesională ori prestigiul justiției, săvârșite în exercitarea sau în afara exercitării atribuțiilor de serviciu.” Nu există definiții sau exemple de manifestare concretă care să poată constitui o ofensă la prestigiul justiției, ci doar o linie de interpretare foarte fină, care poate duce la soluții diferite bazate pe interpretarea subiectivă a persoanei care aplică legea. Este de asemenea necesar ca decizia CSM în materie disciplinară să fie motivată și publică. În lipsa argumentelor, decizia în cazul judecătorului Cristi Danileț pare a fi cel putin disproporționată și dă apă la moară celor care se îndoiesc de independența justiției.

6 Desființarea SIIJ și mult dezbătutele legi ale justiției

Tot despre independența justiției sau cel puțin păstrarea aparențelor este vorba și în saga Secției de investigare a infracţiunilor din justiţie (SIIJ), care stă cu sabia desființării la gât de mai mulți ani, timp în care a produs mai degrabă victime politice decât în justiție – vezi ruperi de coaliții etc.

Ultima declarație a ultimului ministru de justiției, din ianuarie 2022, promite că SIIJ va fi desfiinţată până la sfârşitul lunii martie 2022 și că nu va fi înlocuită de o structură asemănătoare, în pachetul de legi ale justiției ce vor fi trimise în Parlament. Totuși, același ministru leagă trimiterea în Parlament a proiectului de lege de desființare de un aviz pozitiv al CSM, aviz care în 2021 a fost negativ pe acest subiect.

CSM a avizat negativ, în februarie 2021, proiectul de lege privind desfiinţarea SIIJ, în forma din decembrie 2020, motivând că nu oferă „garanţii menite să dea eficienţă principiului independenţei justiţiei, prin asigurarea unei protecţii adecvate a judecătorilor şi procurorilor împotriva unor eventuale presiuni exercitate asupra lor.”

Concret, în avizul negativ al CSM se amintește de presiunile la care au fost supuși judecătorii, anterior înființării SIIJ, prin anchete penale șicanatorii și intimidante, uneori chiar de către procurori DNA pe ale căror dosare erau chemați judecătorii respectivi să se pronunțe. Cam cum s-ar întâmpla în fotbal, la care se pricepe toată lumea, ca arbitrul să fie hărțuit și intimidat de către jucătorii echipelor combatante.

Plenul CSM a considerat că astfel de practici sunt forme de presiune nu numai asupra judecătorilor vizați, ci asupra intregului corp profesional al judecătorilor, cu consecințe directe asupra actului de justiție și asupra dreptului părților la un proces echitabil.

Pe temă s-a pronunțat și CCR, în 2018, când a analizat legea de înființare a SIIJ, spunând că SIIJ este binevenită și constituie o garanție pentru independența magistraților.

Se asigură, pe această cale, o protecție adecvată a magistraților împotriva presiunilor exercitate asupra lor, împotriva abuzurilor săvârșite prin sesizări/denunțuri arbitrare și se asigură o practică unitară, la nivelul acestei structuri de parchet, cu privire la efectuarea actelor de urmărire penală pentru infracțiunile săvârșite de magistrați”, a spus CCR.

Așadar, dacă noul proiect de desfiintare a SIIJ se va limita, din nou, la simpla desființare a sectiei, fără să prevadă și un set de garanții privind independența justitiei, există o mare probabilitate ca și această lege să fie declarată neconstituțională.

7 Motivarea hotărârilor judecătorești penale – obligatorie la data anunțării sentinței

Un caz care a generat dezbateri aprinse în 2021 a fost cel al avocatului Robert Roșu, condamnat în decembrie 2020 la 5 ani de detenție, cu executare, de un complet al ICCJ, după ce fusese achitat în primă instanță (la Curtea de Apel Bucureşti), pentru constituire de grup infracţional organizat şi complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu. În noiembrie 2021, un alt complet, tot de la ICCJ, care a soluţionat o cale extraordinară de atac (recursul în casaţie), l-a achitat.

Pronunţarea de soluţii diametral opuse (achitare-condamnare cu plasare în detenţie-achitare) în baza aceluiaşi material probator, interpretat diferit, în funcţie de fiecare complet de judecată, a creat o percepţie publică negativă la adresa sistemului judiciar, care a prezentat aparenţa unei totale imprevizibilităţi. Această percepţie a fost accentuată de faptul că hotărârea de condamnare, în baza căreia dl. Roşu a fost plasat în detenţie timp de circa 1 an, nu a fost motivată (redactată) decât după 4 luni de la data la care a fost pronunţată (legea în vigoare la acea dată permitea ca redactarea hotărârii să se facă în cel mult 3 luni de la data pronunţării).

Întârzierea redactării motivării a stârnit speculații cum că judecătorii, la presiunea publică, nu mai știu cum să motiveze decizia, însă dincolo de speculații, un neajuns cert a fost faptul că avocatul Roșu nu a putut ataca hotărârea decât după 4 luni, petrecute în detenție, fapt ce i-a lezat dreptul de a se adresa justiției într-un termen cât mai scurt.

În paralel cu evoluţia cazului Roşu, CCR, sesizată de o altă persoană, s-a pronunțat cu privire la motivarea cu întârziere a hotărârilor judecătorești, declarând neconstituționale articolele 400 alin.(1), 405 alin.(3) și 406 alin.(1) și (2) din Codul de procedură penală. Concret, CCR a spus că întârzierea motivării hotărârilor lipsește persoana condamnată de garanția înfăptuirii actului de justiție și îi încalcă dreptul de acces la un proces echitabil.

Tot în decizia din aprilie 2021, CCR a stabilit că până când va modifica Parlamentul articolele din Codul de procedură penală, declarate neconstituționale, instanţele de judecată care soluţionează cauza în fond (prima instanţă) sau în apel trebuie să-şi motiveze hotărârile până cel mai târziu la data la care le pronunţă. Adică de la data pronunţării hotărârii judecătoreşti, motivarea ei (hotărârea redactată integral) trebuie să fie la dispoziţia părţii interesate.

Parlamentul a fost mai rapid decât în alte situații și a modificat Codul de procedură penală, așa încât din mai 2021, în România, o hotărâre penală trebuie să fie redactată la momentul pronunţării în cazurile în care se pronunţă asupra laturii penale şi/sau civile a cauzei. De asemenea, prin aceeaşi lege, fost modificat şi art. 391 al. 3 Cpp, în sensul că în toate cazurile, deliberarea, redactarea și pronunțarea hotărârii nu pot avea loc mai târziu de 120 de zile de la închiderea dezbaterilor.

Aceasta a fost bila albă, o măsură benefică sistemului de justiție și statului de drept în general în România. APADOR-CH a transmis Comisiei Europene aceste bile albe și negre cu privire la evoluția statului de drept în România, în cadrul exercițiului de consultare publică europeană aferent anului 2021.

Citește și contribuția APADOR-CH la Raportul Liberties privind statul de drept 2022 – Europa a continuat să deraieze de la protecția drepturilor civile în 2021